LUI EMILIAN CRISTEA, TOVARĂŞUL DE VIAŢĂ,

PRIETENUL ŞI INEGALABILUL IUBITOR AL MUNŢILOR

Fig 00

Prezentare generală
LOCALIZARE, DELIMITARE, ÎNTINDERE

În sens geografic larg, prin Masivul Făgăraşului se înţelege întregul complex muntos din Carpaţii
Meridionali cuprins între rîurile Olt, la vest, şi Bîrsa Groşetului şi Dîmboviţa, la est. În cadrul acestui spaţiu, se
disting două şiruri de munţi aproape paralele, unul nordic, al Munţilor Făgăraşului, şi altul sudic constituit din şirul
munţilor Cozia - Frunţi - Ghiţu, continuat prin Masivul Iezer-Păpuşa. Între cele două şiruri de munţi se află
Culoarul Loviştei format din ultimele prelungiri ale culmilor sudice ale lanţului făgarăşan.
În lucrarea de faţă, ne vom referi numai la şirul nordic al Munţilor Făgăraşului propriu-zişi şi la
prelungirile din Culoarul Loviştei. Astfel consideraţi, Munţii Făgăraşului se individualizează în lanţul Carpaţilor ca
o imensă culme, orientată est-vest, avînd o lungime de circa 70 km şi o lăţime de aproximativ 40 km. Limita lor
vestică, foarte clară, este formată de defileul Oltului (între Turnu Roşu şi Cîineni), care îi separă de ramurile
nordice ale Munţilor Lotrului.
Către est, Munţii Făgăraşului se învecinează cu Piatra Craiului, limita între ei fiind considerată în
Curmătura Foii (1 343 m).
Înspre sud-est, limita faţă de Munţii Iezer-Păpuşa este formată de axele văilor Rîului Doamnei şi
Văsălatului, continuate, dincolo de Curmătura Oticului (aflată pe culmea Mezea - Oticu), prin văile Boarcăşului şi
Dîmboviţei.
La nord-est de Munţii Făgăraşului se continuă Masivul Ţaga, "o treaptă făgărăşană mai joasă" şi Perşanii
sudici. Hotarul către acesta este considerat pe valea Sebeşului cu afluentul său Izvorul Lupului, pe de-o parte, pe
Izvorul Cenuşei - Bîrsa Groşetului, pe de altă parte.
Spre nord, Munţii Făgăraşului se învecinează cu şesul Ţării Oltului, pe care îl domină printr-un mare
abrupt tectonic.
Către sud, ei îşi trimit prelungiri pînă în Culoarul Loviştei, dincolo de care se ridică net şirul munţilor
Cozia - Frunţi - Ghiţu.
Între limitele amintite, suprafaţa totală a Munţilor Făgăraşului depăşeşte 2000 kmp. Prin întindere,
masivitate şi înălţime, ei reprezintă cel mai puternic masiv alpin din România.

GEOLOGIA

Munţii Făgăraşului sînt alcătuiţi din roci metamorfice dure, de fundament, formate prin transformarea sau
metamorfozarea în adîncuri a rocilor sedimentare şi eruptive preexistente.
În cea mai mare parte, ele aparţin categoriei şisturilor cristaline, roci ce se desfac în plăci după plane
paralele şi prezintă o cristalinitate evidentă a mineralelor din care sînt formate. Şistuozitatea lor este de foarte mare
importanţă în practicarea alpinismului.
Versantului transilvan al lanţului făgărăşan îi corespund şisturi de epizonă, roci slab metamorfozate, care
au luat naştere la adîncimi de 4 000-7000 m. Între ele sînt predominante şisturile sericitoase şi cloritoase, cenuşii,
uneori cu irizaţii verzui.
În zona crestei principale sînt mai răspîndite şisturile cristaline de mezozonă, formate la 7.000 – 14.000 m
adîncime. În aflorimente, pe spinări şi pe abrupturi, se remarcă mai ales existenţa şisturilor cu multă mică albă
(micaşisturi muscovitice), a şisturilor cu mică albă şi neagră şi a gnaiselor formate din alternanţe de benzi cu
feldspaţi de culoare deschisă cu benzi de culoare închisă, cu biotite. Tot în zona axială a masivului sînt frecvente
şisturile cu amfiboli, minerale de culoare cenuşie.
Versantului argeşan al masivului îi corespund cu precădere roci cristaline de catazonă, puternic
metamorfozate, formate la peste 14 000 m adîncime. Se întîlnesc mai des gnaisele de Cumpăna, cu mica neagră şi
inclusiuni de cuarţ şi granaţi.
Către sud, rocile cristaline se pierd treptat sub o pătură groasă de conglomerate, depuse în neogen, în
bazinul sedimentar al Loviştei. Dincolo de bazinul Loviştei, ele apar din nou la lumină, în cuprinsul munţilor Ghiţu
- Frunţi - Cozia, ultimul compartiment înalt spre sud al blocurilor cristaline.
Răspîndirea extrem de largă a rocilor cristaline, predominant cenuşii-verzui, conferă Munţilor Făgăraşului
o mare monotonie sub raport petrografic şi accentuată lipsă de fotogenie. Pe alocuri însă, monotonia este întreruptă
de apariţia calcarelor cristaline şi dolomitelor, de culori deschise, de la alb la galben-portocaliu. Ele aduc o notă de
variaţie nu numai sub raport coloristic, ci şi din punctul de vedere al reliefului şi al vegetaţiei specifice pe care le
generează. Amintim cascadele de pe pragurile de marmură din zona Tătarului, stîncăriile albe de la Jgheabul Văros
din flancul Văii Doamnei, pragurile glaciare calcaroase din valea Bîlei, Piatra Caprei de pe Muchia Sîmbetei,
abruptul Ciortei, formaţiunile calcaroase din creasta Arpăşelului, între care şi Fereastra Zmeilor din Rîiosul, cu
vegetaţia sa particulară, pragurile galben-portocalii din văile Mircii şi Orzănelelor etc.
 RELIEFUL

Privire de ansamblu. Munţii Făgăraşului se desfăşoară de la est către vest, ca o imensă culme de circa 70
km. În detaliu, ea este alcătuită dintr-o mulţime de piscuri şi creste aliniate într-un front alpin nemaiîntîlnit în ţara
noastră, care coboară sub 2 000 m numai către extremităţi, spre defileul Oltului şi spre depresiunea de contact a
Dîmboviţei de sus. Între Suru şi Ludişor sînt peste 20 de vîrfuri mai înalte de 2.000 m, iar dintre ele, unele
depăşesc 2.500 m (Negoiu, Lespezi, Vînătoarea sau Vînătarea lui Buteanu, Viştea Mare, Moldoveanu şi Dara).
De-o parte şi de alta a culmii se desprind, ca niste contraforturi, picioare sau muchii; cele dinspre nord sînt
scurte, puternic înclinate şi se pierd brusc în şesul Tării Oltului; cele dinspre sud, prelungi, coboară treptat pînă în
ulucul depresionar al Loviştei, unde se sprijină pe masivele Ghiţu şi Frunţi.
În plan vertical se disting clar două tipuri de relief: unul înalt, ruiniform, spectaculos, modelat de gheţuri,
zăpezi şi geruri (relieful glaciar şi crionival) şi altul mai puţin înalt, mai monoton, cu forme domoale, modelat mai
ales de torenţi şi ape curgătoare, mult adîncite (relieful fluvio-torenţial).
Relieful glaciar. Munţii Făgăraşului prezintă o mare varietate de forme glaciare bine conservate, fapt
datorat pe de o parte înălţimilor mari pe care le-au atins aceşti munţi în epoca glaciară, care au favorizat instalarea
gheţarilor, iar pe de altă parte, constituţiei lor petrografice (roci cristaline dure care au conservat formele glaciare).
Mai toate obîrşiile văilor, între Suru şi Berivoiu, au fost adîncite şi lărgite de către gheţari, în mod
simetric, de o parte şi de alta a crestei principale. Pretutindeni între aceste limite, din piscurile pe care va poposi,
drumeţul va distinge sub el două sau trei circuri glaciare etajate, continuate în jos cu văi largi, caracteristice, cu
profil transversal în forma de "U". Adeseori, în căldările superioare, vîrfurile munţilor se oglindesc în cristalul
tăurilor rămase după topirea gheţurilor. Din aceste lacuri îşi trag adeseori viaţa rîurile care pornesc dintru început
firave prin văile în care se tîrau odinioară gheţari, iar apoi cresc văzînd cu ochii şi, mai întotdeauna, se prăbuşesc
pe praguri de zeci de metri, în volburile unor cascade impresionante: cascada Şerbotei, cascada Bîlei, cascadele
Caprei, ale Văii Rele, Galbenei, Zîrnei, Jgheburoasei, Urlei şi multe altele.
Din activitatea gheţarilor, conjugată cu efectele repetate ale îngheţului şi dezgheţului, a rezultat şi relieful
semeţ al crestelor ascuţite sau custurilor. Aproape pretutindeni, în limitele reliefului glaciar, pe creasta principală
şi, mai ales, pe clina transilvană, coastele se întretaie în astfel de creste, pe care trec mai mult ciopoarele de capre
negre. Şi dacă pe alocuri nu întîlnim custuri, în schimb la obîrşia tuturor văilor glaciare găsim abrupturi stîncoase.
La poalele lor s-au adunat imense grohotişuri şi năruituri de stînci, între care unele au dobîndit forme ciudate. Este
inimaginabilă, pentru cel ce nu a văzut încă, grandoarea unui peisaj sterp, cu prăvălişuri cu blocuri uriaşe, cu mări
de pietre cărora lichenii, singurul semn de viaţă, le dau un colorit galben-verzui.
Relieful fluvio-torenţial. Desfăşurat mai jos, relieful fluvio-torenţial apare într-un contrast izbitor cu cel
glaciar. Văile se îngustează brusc, devenind uneori adevărate chei, abrupturile lasă locul unor versanţi tot mai puţin
stîncoşi, custurile dispar, munţii continuîndu-se prin culmi ceva mai largi acoperite cu pajişti întinse sau păduri; ele
sînt străbătute de poteci ciobăneşti sau chiar vechi drumuri largi, cum ar fi, bunăoară, "Drumul Ţării", pe
Scărişoara şi Bărcaciu, sau cel ce dă din Cumpăna în valea Topologului, traversînd munţii Clăbucet şi Marginea.
La limita de sus a pădurilor sînt instalate stînele mari şi saivanele pentru mînzării; pe văile mai importante au
apărut şosele forestiere, punctate ici-colo cu mici cantoane şi barăci.
Profilul transversal. Dacă am privi din avion Masivul Făgăraşului, ne-ar izbi disimetria lui accentuată în
profil transversal şi forma de miriapod.
Spre nord, ruptura tectonică ce a produs prăbuşirea şi naşterea depresiunii transilvane a dus la
individualizarea excepţională a munţilor prin abruptul creat. Povîrnişul coboară dur, prin 27 picioare (plaiuri), în
trepte scurte, cu mai bine de 2 000 m pe mai puţin de 10 km, cît ar fi, socotind pe orizontală, din vîrful muntelui şi
pînă în şesul Ţării Oltului. Colţul Viştei Mari are 2527 m altitudine, iar jos, în Viştişoara, abia dacă mai sînt 600 m.
Către sud, peisajul este cu totul altul. Neavizat, drumeţul care a urcat în numai 6-7 ore din Ţara Oltului
pînă în culme, la Piscul Moaşei, în Vîrful Şerbota, în Şaua Paltinului, a Podragului sau în Fereastra Mare a
Sîmbetei, rămîne înmărmurit de imensitatea ţinutului muntos dinspre Argeş. Cît vezi cu ochii numai munţi. Ca să
cobori la altitudinea Ţării Oltului ar trebui să străbaţi o distanţă de 4-5 ori mai mare pe clina sudică. Culmile
secundare coboară mai domol, "treptele" sînt mai largi, mai bine păstrate, uneori adevărate poduri cu păşuni întinse
(cum ar fi, bunăoară, la Podeanu, la Florea, la Marginea etc.), iar către partea lor inferioară, acoperite de păduri
nesfîrşite de conifere şi de fag.
În coborîre, undeva în etajul pădurilor de fag, pe o linie imaginară ce ar trece pe la nord de Boişoara,
Iaroslavele, Valea cu Peşti şi Gura Dobroneagului, văile se lărgesc considerabil, pantele devin mai domoale, iar
culmile coboară lin pînă pe la 1300-1200 m. Deodată însă relieful se ridică brusc prin horstul Coziei, al Frunţilor şi
Ghiţului, pînă pe la 1600 m, în care Topologul, Argeşul şi Vîlsanul şi-au tăiat chei adînci, de o frumuseţe rară. De-
a lungul cheilor şi-au croit oamenii încă de mult poteci, mai apoi drumuri largi forestiere, iar de curînd, pe Argeş,
şosele asfaltate. Ei au zăgăzuit, de asemenea, apele Argeşului, prin barajul de la Vidraru, astfel încît în bazinul
Loviştei îşi unduieşte astăzi apele un lac de baraj pînă mai sus de Cumpăna.
Profilul longitudinal. În profil longitudinal, Munţii Făgăraşului apar ca un imens zid de piatră ce coboară
numai către capete la mai puţin de 2000 m altitudine (excepţie doar Curmătura Zîrnei, 1923 m).
În întinsul celor 70 km, cît ţine acest zid, se individualizcază cîteva sectoare, reunind grupuri de munţi cu
trăsături caracteristice comune. Astfel, în partea centrală, cuprinsă între văile Şerbotei şi Sîmbetei, pe versantul
nordic, şi între Topolog şi Valea Rea, pe cel sudic, aflăm sectorul de maximă intensitate a eroziunii glaciare,
materializate prin imense circuri şi văi cu profil transversal în forma de "U" şi prin repetiţia neîntreruptă a
crestelor, a muchiilor ascuţite, a vîrfurilor şi a piramidelor de stînci golaşe, a abrupturilor verticale. E inima cetăţii
de stîncă a Făgăraşului, partea cea mai spectaculoasă dominată de verticale şi unghiuri ascuţite. E porţiunea cu
etapele turistice cele mai dificile, solicitînd efort şi uneori curaj. Ne întîmpină la tot pasul înălţimi de peste 2400 m
şi chiar 2500 m (Negoiu 2535 m, Lespezi 2522 m, Vînătoarea lui Buteanu 2507 m, Moldoveanu 2544 m şi Viştea
Mare 2527 m).
De ambele părţi ale sectorului central se întîlnesc alte două sectoare glaciare - de vest şi de est -, în care
relieful glaciar se atenuează. Sectorul de vest este cuprins între Şaua Scării şi tarniţa Apei Cumpănite, iar cel de est
între Fereastra Mare a Sîmbetei şi Muntele Buzduganu. Custurile devin aici o raritate. Doar în Ciortea şi Urlea
există unele porţiuni mai dificile. În rest apar fragmente de platformă, culmi largi, iar în circurile glaciare
suspendate pe pereţii platformelor, grohotişurile şi stîncăriile sterpe sînt tot mai rare. În ceea ce priveşte
altitudinile, doar Dara atinge 2500 m şi numai şase vîrfuri peste 2400 m (Ciortea şi Boiu către vest şi Urlea,
Iezerul, Fundul Bîndei şi Muşetescu către est). În segmentele terminale ale masivului, peisajul se modifică total.
Munţii, mai domoli, sînt lipsiţi de forme glaciare; înălţimile nu ajung nicăieri la 2000 m. Nu lipsesc însă nici aici
abrupturile şi porţiunile mai greu accesibile, mai ales în partea dinspre Olt.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Rîurile şi lacurile de baraj

Cantitatea mare de precipitaţii (inclusiv apa zăpezilor al căror strat anual - însumat - ar depăşi 7-8 m
înălţime) s-a răsfrînt în formarea unei reţele dese de izvoare şi văi drenante. Pe tot cuprinsul masivului turistul va
găsi în căldările de sub creastă izvoare sau lacuri cu apă limpede, bună de băut, sau zăcători, în care zăpada întîrzie
pînă vara tîrziu, păstrîndu-se uneori chiar de la an la an.
Rîurile au debite permanente destul de mari, dar primăvara tîrziu şi vara, din mai şi pînă în iulie, cînd
topirea zăpezilor este mai intensă şi cînd ploile sînt mai abundente, scurgerile şi debitele sînt mai mari. Atunci
toate vîlcelele, toţi torenţii din toate cotloanele munţilor prind viaţă, apele sînt mai năvalnice, înspumate, cascadele
capătă alte dimensiuni, simfonia apelor este mai puternică, întreaga fire este mai dinamică.
Apele masivului se adună în numai două văi: a Oltului, care culege apele de pe versanţii de nord, de vest
şi de sud-vest, şi a Argeşului, căruia îi rămîn cele dinspre sud.
OLTUL şi afluenţii săi de pe versantul nordic. În Transilvania, înainte de a se avînta în strînsura munţilor
pentru a trece în "Ţara Românească", spre Dunăre, Oltul îşi poartă leneş apele, pe un curs meandrat şi potolit, prin
şesul Depresiunii Făgăraşului, paralel cu culmea Munţilor Făgăraşului. Aici el adună apele întregului versant
făgărăşan prin circa 30 afluenţi.
Densitatea reţelei hidrografice este de peste 0,8 km/kmp. Nicăieri în Carpaţi nu se mai realizează o astfel
de densitate a reţelei hidrografice. De la sfirşitul lui martie şi pînă în iunie rîurile montane drenează o cantitate
enormă de apă, provocînd adeseori, pe fundul depresiunii, inundaţii, deoarece cursul leneş al Oltului nu poate
prelua această cantitate fără a ieşi din matcă.
Căderea generală de peste 1400-1850 m pe circa 10 km a făcut ca apele să-şi croiască drumuri drepte,
paralele, către depresiunea de la poalele muntelui, săpîndu-şi văi adînci, strîmte, cu pereţi abrupţi şi totdeauna cu
rupturi de pantă în profil longitudinal. Forţa apelor este imensă şi poate fi măsurată adeseori prin îngrămădirea de
blocuri uriaşe pe care le-a rostogolit şi le rostogoleşte încă la vale.
OLTUL şi afluenţii săi din defileu. La graniţa de vest a masivului făgărăşan, la Podu Olt şi Boiţa - Turnu
Roşu, Oltul se orientează brusc spre sud şi, tăind în curmeziş cutele munţilor, îi străpunge prin defileul de la Turnu
Rosu - Cîineni. Străpungerea s-a făcut pe trasee preexistente, prin antecedenţă. Între Boiţa şi Cîineni, Oltul
primeşte din Munţii Făgăraşului apele Strîmbei, văilor Mărului, Boului (a Rindiboului?), Fratelui, Curpănului şi
Coţilor, venite toate de sub Chica Pietrelor şi Strîmbanu. Dincolo de defileu, la sud de Cîineni, el culege apele
rîului Boia Mare, care adună la rîndul său toate firele de pe latura sud-vestică a masivului, de la Tătaru la Ciortea,
pe cele de pe latura vestică a Culmii Mîzgavu - Sf. Ilie şi pe acelea din nordul Depresiunii Titeştilor. Toţi afluenţii
Oltului din defileu sînt de mica anvergură, modeşti, fără prea mare importanţă economică.
Topologul este ultimul afluent făgărăşan al Oltului. El adună la obîrşie, prin lzvoru1 Scării şi Izvorul
Negoiului, apele dintre Ciortea şi Lespezi, rostogolindu-le spre sud, printre culmile Mîzgavu - Stîna Mare şi
Podeanu - Marginea (din înaltul muntelui Marginea se deschide una dintre cele mai cuprinzătoare şi mai frumoase
perspective asupra ţinuturilor de obîrşie a Topologului). La ieşirea din munţi, el şi-a tăiat chei adînci, între Spinu şi
Munţii Frunţi. În prezent, apele Topologului sînt numai pînă la lacul de baraj de sub Muntele Cioarecu. Ele sînt
deviate de aici, prin conducte, către Vidraru. Din jos de punctul de captare nu mai rămîne apă decît pentru un pîrîu
firav. Cheile din Frunţi, lipsite astăzi de zbuciumul şi tumultul apelor, au pierdut mult din frumuseţe. Dincolo de
Frunţi, Topologul îşi continuă drumul printre dealuri, prin Sălătruc, Şuici, Tigveni, trece pe sub Dealul Negru şi se
varsă în Olt la sud de Băbeni.
ARGEŞUL şi afluenţii săi de pe versantul sudic. Apele versantului sudic al Munţilor Făgăraşului se adună
în numai patru rîuri puternice care răzbesc spre sud în dealuri: Argeşul propriu-zis, Vîlsanul, Rîul Doamnei şi
Dîmboviţa. Vîlsanul se varsă în Argeş aproximativ la jumătatea distanţei dintre Curtea de Argeş şi Piteşti, Rîul
Doamnei chiar în marginea nordică a Piteştilor, iar Dîmboviţa la sud de Bucureşti, aproape de vărsarea în Dunăre.
 Bazinul făgărăşan propriu-zis al Argeşului. (bazinul lacului Vidraru). Pînă în anul 1966 Argeşul se forma
de la înfurcitura văilor Capra şi Buda, aflată la extremitatea sudică a muntelui Şteviuţa, la circa 2 km sud de
Cumpăna. Din 1967, punctul de confluenţă respectiv a dispărut sub apele lacului Vidraru. Acesta se suprapune
acum întregului curs făgărăşan al Argeşului vechi. Astăzi vorbim de Argeş numai de la sud de baraj, din cheile
săpate în coastele munţilor Frunţi şi Albinei. Ca atare, nu mai putem vorbi de un Argeş în munţi, ci numai de un
bazin de obîrşie, care de fapt este bazinul lacului Vidraru.
De sub culmea principală vin în lac două mari rîuri: Capra şi Buda. Capra adună apele dintre Lespezi
(Călţun) şi Arpaşul Mic, iar Buda pe cele dintre Arpaşul Mic şi Viştea - Moldoveanu.
LACUL DE ACUMULARE VIDRARU. În 1966 a fost desăvîrşită una din cele mai mari lucrări
hidroenergetice din ţară: barajul de la intrarea în cheile Argeşului, ancastrat între stîncile munţilor Frunţi şi Albinei
şi hidrocentrala subterană de pe Argeş. Apele celei mai mari părţi a versantului sudic al Munţilor Făgăraşului s-au
adunat în spatele unui baraj în arc, înalt de 166 m şi lung de 307 m, la coronament, într-un lac adînc de circa 100
m, lung de mai bine de 8 - 9 km, avînd un volum de 465 000 000 mc. Apele lacului, conduse printr-o aducţiune de
2188 m săpată în gnaisul Coziei, cu un debit de 92 mc/s, coboară printr-un puţ vertical la centrala subterană, la 104
m adîncime.
Pentru a asigura volumul de apă prevăzut pentru lac, au fost construite baraje, lacuri de acumulare, captări
şi conducte de aducţiune dinspre zece rîuri vecine Argeşului: Topologul, Vîlsanul, Cernatul, Rîul Doamnei,
Limpedea, Valea lui Stan, Valea Bradului, Drăghina, Dobroneagu, Baciu.
Vîlsanul nu izvorăşte de sub culmea principală a masivului, ci mai la sud, de sub Scărişoara Mare. Are un
bazin hidrografic mai restrîns decît celelalte rîuri ce răzbesc dincolo de munţi, către Piteşti. Valea sa, prinsă între
culmile Coastele Mari - Ţuica - Zănoaga şi Scărişoara - Valea Lungă - Zănoguţa, nu este însă cu nimic mai prejos
ca frumuseţe decît a celorlalte rîuri. Apele sale, ca şi ale Dobroneagului, afluentul său de pe stînga, au fost captate
şi deviate către Vidraru. Vîlsanul iese din strînsura munţilor la Brădet, prin chei săpate în coasta Muntelui Ghiţu.
Rîul Doamnei face hotarul către est cu Masivul Iezer. Cursul său urmează, ca şi cel al Dîmboviţei, un
culoar axat pe o veche deformare tectonică. Este rîul cu cel mai mare bazin de recepţie din Munţii Făgăraşului.
Reuneşte apele de sub culmea principală, dintre Viştea Mare - Moldoveanu şi Curmătura Brătilei, adunate în Valea
Rea, Leaota, Zîrna şi Brătila, izvoarele sale de obîrşie. Între ele, Valea Rea, cea mai zbuciumată, mai vijelioasă,
mai pitorească, formează la Buduri una din cele mai frumoase cascade din Carpaţii Meridionali. Pe parcurs, apele
se potolesc vremelnic în spatele a două mici zăgazuri, "La Nisipuri" şi la confluenţa cu Pojarna.
De la unirea Văii Rele cu Zîrna, din punctul "Între Ape", începe de fapt Rîul Doamnei. El curge cu apele
pline numai 2 km, pînă la confluenţa cu Văsălatul, venit din stînga, est, de sub Curmătura Oticului. Aici apele
Văsălatului şi Rîului Doamnei se potolesc vremelnic în lacul de acumulare, apoi pornesc prin aducţiuni subterane
către Vidraru. Din jos de punctul de captare, apele sărăcite ale Rîului Doamnei continuă către sud, printre munţi,
încă 18 km, adunînd în cale şi apele sărace ale Cernatului, captat şi el pentru lacul de la Vidraru.
Pe tot traseul său montan, Rîul Doamnei este însoţit de o şosea forestieră. Ea se bifurcă, la mai toate
confluenţele, trimiţîndu-şi ramuri pe văile laterale. Pe Valea Rea, Zîrna, Leaota şi Brătila şoselele urcă pînă sub
golul alpin. De-a lungul şoselelor se întîlnesc numeroase puncte în care se poate găsi cazare. Amintim cabana de
vînătoare de la confluenţa Izvorului Bîndea cu Valea Rea, casa de vînătoare Văsălatu situată la 2,5 km în amonte
de baraj, cantoanele silvice de la Săgeata (pe Valea Rea), Zîrna, pe rîul cu acelaşi nume, cabana forestieră de "La
Nisipuri" şi stînele din Buduri, Leaota, Zîrna, Brătila, situate pe văi.
Dîmboviţa îşi are obîrşiile între ultimele prelungiri estice ale Munţilor Făgăraşului şi Masivului Iezer-
Păpuşa. Izvoarele sale de început sînt Boarcăşul, care vine de sub Curmătura Oticului şi Valea Vladului care se
trage dinspre Curmătura Brătilei. Unite, aceste două rîuri dau Dîmboviţa. La obîrşie ea curge pe direcţia SV-NE,
axat pe o veche deformare tectonică, apoi, orientîndu-se către sud-est, trece pe sub Piatra Craiului, către Podu
Dîmboviţei - Rucăr, pe un curs presărat cu chei, repezişuri, lacuri de acumulare, cantoane forestiere şi case de
vînătoare. Cursul său este însoţit de o şosea forestieră care urcă pînă la punctul de naştere a Dîmboviţei, la
confluenţa Boarcăşului cu Valea Vladului.

Lacurile alpine
În căldările şi pe treptele văilor glaciare se întîlnesc adeseori lacuri ascunse în căuşul cuvetelor sau în
spatele pragurilor rămase de pe urma gheţarilor din cuaternar. În împărăţia crestelor, piscurilor şi năruiturilor de
stînci din înalturi, ele aduc o notă de calm şi dau un sentiment de sigurantă turistului, oferindu-i minunate locuri de
popas. Apa lor, strînsă din apa zăpezilor şi din ploi, este curată şi buna de băut. Ele au totdeauna, dar mai ales
primăvara şi iarna, o transparenţă extraordinară. Aproape fără excepţie, ele îşi dăruie apele pîraielor, cărora le
asigură debite constante.
În ceea ce priveşte numărul lor, părerile sînt împărţite. În unele lucrări se arată că ar fi 70, în altele 30.
Depinde desigur de ceea ce se consideră lac şi de anotimpul în care se face numărătoarea, căci unele sînt efemere.
Noi am putut număra circa 50 lacuri glaciare, periglaciare sau cantonate pe culmi, în zăcători de zăpadă.
LACURILE DE PE VERSANTUL NORDIC. Lacul Urlea (2170 m alt.; 20150 mp; adîncime maxima 4,05
m) e situat în circul de obîrşie al văilor Urlea şi Pojorta, către versantul drept al acestuia, între grohotişuri care
ajung pînă pe mal. Accesul la lac se face pe traseul 8. În aceeaşi vale, într-o mică nişă de sub vîrful muntelui
Bîndea, la aproximativ 2150 m se mai află încă un mic lac, Urlea II, la care este foarte greu de ajuns; în anii mai
secetoşi poate seca.
 Lacul lui Mogoş (2150 m alt.) se află în afara traseelor turistice, la sud de Vîrful lui Mogoş. În aceeaşi
vale, pe peretele de sub Caţavei, mai sînt încă două mici ochiuri de apa, efemere, la care nu se poate ajunge decît
cu mare greutate; uneori pot seca.
Lacul Viştişoara (circa 2200 m alt.), mic, s-a format în căldarea superioară a văii Viştişoara, sub Şaua
Viştişoarei.
Lacurile Podragul Mare şi Podragul Mic. În căldarea Podragului se află patru ochiuri de apă, două pe
nişte tăpşane, mai jos de cabana turistică şi în spatele acesteia, şi alte două, Podragul Mare şi Podragul Mic, în
partea centrală a circului superior, în faţa şi în stînga cabanei, în mijlocul unui relief frămîntat, haotic, la 2140 m
altitudine. Ele au o suprafaţă de 28550 mp şi respectiv 2400 mp, o adîncime de 15,5 m şi respectiv 3,9 m şi sînt
legate printr-un emisar, lung de 31 m. Accesul la lacurile Podragu se face pe traseele 17, 18 şi 56.
Lacul Podrăgel, situat pe o treaptă a văii glaciare a văii Podrăgelului, la 2030 m, accesibil pe traseul 20,
are o suprafaţă de 7110 mp şi o adîncime de 3,9 m.
Lacul Bîlea (2034 m alt., 46508 mp, 11,35 m adîncime maxima, populat cu păstrăvi) a fost considerat, pe
buna dreptate, unul dintre cele mai frumoase lacuri alpine din masiv. În mijlocul său a fost construită, pe o insulă
legată altădată de ţărm printr-un mic istm, cabana cea mai căutată din aceşti munţi. Astăzi trece, chiar pe lîngă lac,
Transfăgărăşanul.
Lăcuţul (Tăul Buteanului) este ascuns în căuşul unei nişe de nivaţie la 1835 m, pe versantul nord-estic al
muchiei Netedului, în apropierea limitei pădurii, pe traseul 22.
Lacurile Doamnei. La obîrşia Văii Doamnei, pe o prispă sub circurile glaciare superioare (1865 m alt.),
stau cuibărite două lacuri. Cel mare, Lacul Doamnei, are o suprafaţă de 3000 mp şi o adîncime maximă de aproape
2 m. Accesul la lacuri se face pe traseul 28.
Lacul Avrigului este situat în căldarea superioară a Văii Avrigului, pe traseul 39 şi traseul de creastă, sub
peretele nordic al Ciortei, care îsi revarsă năruiturile pînă în apele lacului; are 14770 mp.
LACURILE DE PE VERSANTUL SUDIC. Lacul Ciortei se află la obîrşia Văii Budislavului, la circa 2140
m altitudine, în afara traseelor turistice. Este foarte mic şi aproape colmatat.
Lacul Călţun (2135 m alt., 7751 mp, 11,8 m adîncime) stă la originea Izvorului Călţunului, primul izvor
de obîrşie al Argeşului către vest, sub prăvălişurile muntelui cu acelaşi nume. Pe malul său se află un refugiu
Salvamont. Căldarea oferă un minunat loc de bivuac.
Lacurile Paltinului. În Căldăruşa Lungă, la 2250 m altitudine, în preajma intrării tunelului care străpunge
Muntele Paltinu, se află două mici lacuri, puţin spectaculoase, care îşi dăruie apele Pîrîului Capra.
Lacurile Capra şi Căpriţa sînt situate sub culmea principală, sub Şaua Caprei, pe traseul 50 şi pe cel de
creastă, la o altitudine de 2230 m şi respectiv 2228 m. Apa se scurge din Capra în Căpriţa printr-un emisar de 8 m
lungime, iar după ce străbate barajul din spatele Căpriţei (30-35 m) dispare în subteran. Capra are o suprafaţă de
18340 mp şi o adîncime de 8 m, iar Căpriţa 2180 mp şi respectiv 1,5 m.
Lacurile din Muşeteica. În circurile suspendate, pe peretele de N-NV al Muşeteicii (circa 2100 m alt.), se
află trei mici lacuri temporare, ascunse privirilor turiştilor, în afara traseelor turistice şi extrem de greu accesibile.
Lacul Rîiosu (circa 2100 m alt.), temporar, puternic colmatat, stă la obîrşia Izvorului Rîiosului, în afara
traseelor turistice.
Lacul Buda (2080 m alt.), aflat în căldarea superioară a Văii Budei, poate fi atins printr-o uşoară coborîre
din traseul de creastă de la monumentul lui Nerlinger. În trecut Lacul Buda avea o suprafaţă mai mult decît dublă
faţă de cea din zilele noastre.
Iezerul Podul Giurgiului (2270 m alt.) stă suspendat în căldarea cu acelaşi nume, sub peretele sudic al
Crestei Podrăgelului şi peretele vestic al Muntelui Arpaşul Mare. Etapa a V-a trece chiar pe malul său. Este primul
lac, dinspre est, al bazinului propriu-zis al Argeşului.
Lacul din Valea Rea (Viştea-Moldoveanu), situat chiar la obîrşia Văii Rele, sub creasta Moldoveanu -
Viştea Mare, la 2156 m altitudine, are o suprafaţă de 5000 mp, o adîncime maximă de 2 m şi este populat cu
păstrăvi. Din jos de lac, apele Văii Rele se aruncă, la Buduri, în vîltorile unora din cele mai spectaculoase cascade
ale masivului. Se poate ajunge la Lacul din Valea Rea pe traseul 59.
Lacurile din Căldarea Galbenei. La est de munţii Scărişoara şi Galbena, spre Valea Rea, în Căldăruşa şi
Căldarea Galbenei, se află patru lacuri şi mai multe petice de turbă, foste şi ele cîndva lacuri. Cel mai mare şi mai
frumos, poate cel mai frumos de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraşului, este lacul cel mare, Galbena-
Scărişoara (2200 m alt., 12000 mp, 9 m adîncime, populat cu păstrăvi). Ceva mai jos de el, Lacul Galbena IV
(2188 m alt., 2000 mp, circa 1 m adîncime) este şi el populat cu păstrăvi.
Lacul Mănăstirii (Gălăşescu) (2168 m alt., 16000 mp, 2,5 m adîncime) din căldarea Văii Rele a
Gălăşescului, sub Şaua Viştişoarei, este ascuns privirii turiştilor care trec pe deasupra sa pe traseele de creastă. În
preajma sa se mai, află încă 4-5 lacuri mici, iar în extremitatea vestică a căldării, sub piciorul Hîrtopului Ursului,
alte 2-3 ochiuri cu apă permanentă.
Lacul Bîndea, ascuns sub peretele muntelui Fundul Bîndei, la obîrşia Izvorului Bîndei, este mic, aproape
colmatat, neînsemnat din punct de vedere turistic.
Lacurile din Hîrtoapele Leaotei. Nicăieri în Masivul Făgăraşului nu se găsesc mai multe lacuri, lăculeţe şi
mici ochiuri de apă la un loc decît în Hîrtoapele Leaotei. Aici sclipesc în lumina soarelui nu mai puţin de nouă
lacuri, între care Muşetescu, Mioarele, Scoica, Gemenu de Sus (2230 m alt., 3500 mp, 2,1 m adîncime), Gemenu de
Jos (2190 m alt., 3500 mp, 0,7 m adîncime), Lacul Roşu (2130 m alt., 10000 mp, 3 m adîncime maximă, populat
cu păstrăvi). Toate lacurile Hîrtoapelor sînt în afara traseelor turistice marcate, dar sînt uşor accesibile din valea
Rîului Doamnei sau din traseele de creastă.
Lacurile din bazinul de obîrşie al Văii Zîrnei sînt ultimele din extremitatea estică a masivului. În prezent
sînt trei lacuri, dar peticile de turbă mari, întunecate, indică paturile multor lacuri glaciare din trecut, care s-au
colmatat. Între cele trei lacuri actuale sînt mai interesante, din punct de vedere turistic, Lacul Zîrna (1980 m alt.,
5000 mp, 2 m adîncime maximă), din care îşi trage apa la obîrşie rîul Zîrna, şi Lacul Jgheburoasa (1958 m alt.,
12000 mp, 2 m adîncime maximă), cel mai mare şi mai spectaculos prin suprafaţă şi amplasare. Cel de al treilea
lac, mai mic decit primele două, e amplasat spre culme, într-o zăpodie adîncită de zăpezi. Toate trei sînt în afara
traseelor turistice. Primele două sînt populate cu păstrăvi.
În sfîrşit, mai sînt de amintit cîteva lacuri de culme, cantonate în mici adîncituri, între care Lacul Cerbului
din Muntele Marginea, Lacul Brătila din Curmătura Brătilei etc.

CLIMA

Elementele climei (temperatură, vînturi, precipitaţii etc.) cunosc în Munţii Făgăraşului, ca în toate
masivele muntoase, o etajare determinată de altitudine. Aceasta se reflectă în existenţa etajelor bioclimatice. Astfel,
se poate vorbi de un climat al pădurilor de foioase, de unul al pădurilor de conifere şi, în sfîrşit, de un climat al
pajiştilor alpine.
Clima Munţilor Făgăraşului are însă şi particularităţi condiţionate de masivitatea şi orientarea acestor
munţi. Masivul pune stavilă atît maselor de aer rece şi umed ce vin dinspre Atlantic şi mările nordului, reţinîndu-le
mai îndelung pe povîrnişul său nordic, cît şi celor mediteraneene şi tropicale pe care le opreşte pe latura lui sudică.
Iată de ce, în afara de etajarea climatică pe verticală, Munţii Făgăraşului prezintă şi particularităţi
climatice legate de expoziţie: pe povîrnişul nordic, un climat dinamic, agitat, umed, rece, iar pe versantul sudic,
unul mai moderat, mai calm şi mai înseninat. Aceste particularităţi climatice se răsfrîng în etajele de vegetaţie prin
ridicarea sensibilă a limitei pădurilor pe clina sudică argeşană faţă de cea transilvană.
Temperatura aerului scade treptat de la poale spre creştetul munţilor. Media anuală este de 4-60C în etajul
pădurilor de fag, de 2-40C în etajul molidului şi în jur de 00C în zona pajiştilor alpine (pe vîrfuri, chiar -20C).
Lunile cele rnai călduroase sînt iulie şi august, iar cele mai răcoroase, ianuarie şi februarie.
Condiţiile climatice sînt aspre, mai ales în zona alpină. Rareori lunile de vară au temperaturi medii mai
mari de 7-80C, iar lunile reci au media temperaturilor de -80C şi chiar -110C. Nu sînt rare nici cazurile cu scurte
perioade de viscol şi frig în iulie şi mai ales în cea de a doua jumătate a lunii august. Drumeţul va trebui să aibă
întotdeauna o haină călduroasă în rucsac.
În privinţa temperaturilor medii lunare, remarcăm faptul că pînă la altitudinea de aproximativ 1600 m,
luna cea mai rece este ianuarie, iar mai sus de această altitudine - februarie.
Vîntul bate aproape permanent pe creastă, adeseori dinspre vest şi nord-vest, provocînd înnorări. Calmul
absolut este o raritate în aceşti munţi. Unde nu se simt vînturile dominante amintite adie brizele de munte şi brizele
de vale, materializate prin jocul ceţurilor din văi.
Primăvara, zidul muntos, interpus în faţa maselor de aer cald dinspre sud, creează efecte de fohn pe
versantul nordic, provocînd topirea bruscă a zăpezilor.
Norii sînt elementul climatic cel mai impresionant, cel mai spectaculos şi de cea mai mare importanţă în
drumeţie. Arareori i se întîmplă drumeţului din Ţara Oltului să cuprindă cu privirea pînă în înaltul piscurilor
Negoiului sau Moldoveanului, căci Masivul Făgăraşului este cel mai mare generator de nori din ţara noastră.
Norii cei mai frecvenţi sînt migratori, fiind aduşi de vînturile de vest şi nord-vest. Ei rămîn îndelung
deasupra munţilor, dînd naştere la ploi mari, însoţite de vînturi, în special pe creastă.
Un alt rînd de nori migratori se abat asupra Munţilor Făgăraşului venind dinspre mările polare de nord. Ei
nu zăbovesc mult asupra munţilor, dar atunci cînd vin, îi acoperă cu totul, începînd de la poale.
Dinspre sud, din bazinul Mării Mediterane, norii ajung mai rar în Munţii Făgăraşului. Unii dintre aceştia
călătoresc la circa 3000-6000 m înălţime, dinspre sud-vest înspre nord-est, iar alţii, pe la altitudinea de 1000-3000
m, dinspre vest către est. Aceştia din urmă generează de obicei ploi îndelungate, de şapte sau chiar zece zile în şir.
Munţii Făgăraşului îşi formează însă şi nori proprii. În dimineţile senine şi calde apar nori de convecţie,
cu aspect de coloane sau saci de vată. Încep a se strînge către orele 9-10, iar la amiază sînt deosebit de maiestuoşi,
avînd o mare dezvoltare pe verticală. Uneori circulă mai puţin şi către seară dispar, fără a fi făcut mai mult decît a
se "scutura". Alteori însă ei declanşează furtuni apocaliptice, însoţite de descărcări electrice. Primii, care de fapt
sînt prevestitori de vreme bună, sînt Cumulus humilis şi pot fi uşor recunoscuţi; ei sînt mici, albi, cu margini
argintii, avînd forme rotunjite şi circulă izolat pe albastrul cerului, ca mici corăbioare. Cumulus congestus sînt mari
şi au tendinţa de a se grupa, luînd forme de munţi de zăpadă. Ei au baza de culoarc cenuşie, vîrful argintat şi indică
vreme instabilă. În sfîrşit, norii Cumulonimbus şi Nimbus sînt sumbri şi provoacă furtuni.
În Munţii Făgăraşului se formează şi nori de front, ca efect al încălzirii mai puternice a aerului pe
versantul sudic decît pe cel nordic. Între masele de aer diferit încălzite iau naştere, la altitudine mare, formaţiuni de
nori care pot staţiona uneori vreme destul de îndelungată deasupra masivului. Cel mai des întîlniţi însă sînt norii de
briză. Dimineaţa, după răsăritul soarelui, brizele de vale scot din hăurile văilor şi circurilor glaciare nordice balauri
de ceaţă, învălmăşindu-i spre creasta principală. Turistul neavizat, aflat la una din cabanele de pe versantul nordic,
ezită să pornească la drum, însă odată ajuns pe creastă, el va rămîne surprins de seninul din ţinuturile sudice.
Ceţurile ieşite convulsionat din căldările Sărăţii, Arpaşului sau Sîmbetei se topesc ca prin farmec în bătaia razelor
de soare de pe versantul sudic. Spectacolul este fascinant: de-o parte, vîltoarea ceţurilor, amplificînd la dimensiuni
fantastice abisurile şi dînd contururi de fum crestelor, de alta, calmul absolut al ţinutului nemărginit din sud,
scăldîndu-şi verdele pajiştilor în lumina de aur a soarelui. La contactul dintre curenţii de aer dinspre sud şi ceţurile
de pe versantul nordic, pe aliniamentul crestei, se formează uneori un adevărat zid cenuşiu. Seara, purtaţi de brizele
de munte, norii şi ceţurile fac drumul întors, îngrămădindu-se în jgheaburile văilor şi curgînd ca imense fluvii spre
şesul depresionar al Ţării Oltului.
Zilele cu adevărat senine sînt rare în Munţii Făgăraşului. Dacă însă, după căderea zăpezilor de toamnă,
turiştii au şansa de a prinde un astfel de senin pe înălţimile masivului, rămîn cu o amintire de neuitat, căci de
nicăieri, poate, nu vor mai zări în ţara noastră, deasupra mărilor de nori, o atare desfăşurare de vîrfuri alpine.
Precipitaţiile sînt relativ bogate în Munţii Făgăraşului şi mai abundente în latura vestică decît în cea
estică. Cantitatea lor creşte de la poale spre înălţimi, ajungînd în medie de la 900-1000 mm (în etajul fagului) pînă
la 1400 mm (în zona alpină). Sus însă, la altitudini de 1500 -1600 m şi mai ales la peste 1900 m, ele cad în mare
parte sub formă de zăpadă (uneori chiar şi vara).
Ploile au cea mai mare frecvenţă în lunile de la începutul verii şi cea mai mică spre toamnă, în septembrie.
Ninsorile pot cădea oricînd, însă de obicei ele încep către sfîrşitul lui septembrie. Cele mai frecvente sînt în
ianuarie, februarie şi martie. Practic, zăpezile se instalează pe creste din septembrie-octombrie şi durează pînă la
sfîrşitul lunii mai şi începutul lui iunie.
În zonele joase, ninsorile cele mai abundente se produc la începutul iernii, îngreunînd mult accesul spre
creastă. În zonele înalte, acestea se produc, cu mici excepţii, în luna martie, uneori chiar în aprilie. Cumulată,
întreaga cantitate de zăpadă căzută în cursul unui an la altitudini de peste 2400 m ar da un strat gros de 7-8 m,
adică de 10 ori mai mare decît cel care cade, în mod obişnuit, în zona de cîmpie.
Cele mai mari cantităţi de zăpadă se depun în locurile adăpostite, pe fundul căldărilor glaciare, prin văi şi
mai ales la baza versanţilor cu expoziţie estică. Purtată de vînturi, zăpada nu se depune aşadar uniform, ci cu
precădere în porţiunile adăpostite, unde poate dăinui pînă în vară. Schiul se practică astfel, pe alocuri, pînă către
sfîrşitul lunii iunie.
Piscurile cele mai înalte, Viştea, Lăiţelul, Laiţa etc. sînt, de regulă, dezgolite sau acoperite numai cu un
strat subţire de zăpadă îngheţată. Versanţii estici, cu zăpezile lor pufoase şi nedegajate, contrastează puternic cu cei
vestici, măturaţi de vînturi şi cu aspect viscolit. Pe culmile secundare, fără excepţie, în Munţii Făgăraşului
cornişele de zăpadă sînt orientate către est sau nord. Ele îngreunează considerabil ascensiunile de iarnă, producînd
dificultăţi mai ales alpiniştilor care nu cunosc punctele de trecere.
În urma ninsorilor abundente se pot produce adeseori avalanşe. Astfel de situaţii sînt relativ frecvente.
Pentru a da un singur exemplu, în luna februarie a anului 1969 a căzut la o singură ninsoare, în porţiunea Şerbota -
Ciortea, un strat de zăpadă mai gros de 80 cm. În asemenea situaţii, avalanşele sînt iminente. Este important să fie
amintit faptul că pe mai toţi versanţii abrupţi ai Făgăraşului se pot produce avalanşe şi că în aceşti munţi au fost
semnalate cele mai mari şi mai frecvente avalanşe de la noi din ţară. Dacă la toate aceste dificultăţi se adaugă
nebulozitatea frecventă şi denivelările mari, rezultă că parcurgerea pe timp de iarnă a crestelor Masivului
Făgăraşului constitute o piatră de încercare pentru orice alpinist.
Adeseori iarna, particulele fine ale ceţurilor cristalizează sub forma de chiciură pe marile abrupturi
nordice făgărăşene. Atunci întregul munte capătă un aspect himalaian.

FLORA ŞI VEGETAŢIA

Drumeţul pornit de la poale către înaltul Făgăraşului va trece prin toate etajele de vegetaţie din spaţiul
montan al ţării noastre.
La poalele masivului se află etajul pădurilor de gorun (Quercus petraea), în care pe locuri umede se
instalează stejarul (Quercus robur). La poala nordică a masivului, în Depresiunea Făgăraşului, se află unul din cele
mai interesante resturi ale vechilor păduri de stejar, astăzi rezervaţie naturală: Dumbrava Vadului (Poiana cu
Narcise sau Poiana cu Coprine). Este o rarişte de stejar de mai bine de 400 ha, inundată cam pe la jumătatea lunii
mai de o adevărată mare de narcise. Mai sînt desigur poieni cu narcise în ţară, dar nicăieri parcă ele nu sînt atît de
întinse şi nicăieri nu se mai întîlneşte o atare desime a steluţelor alb-gălbui ale florilor.
Din sus de pădurile de stejar şi gorun, cam între 600 şi 1300 m (1350 m) altitudine, de jur-împrejurul
munţilor se desfăşoară etajul pădurilor de fag (Fagus silvatica). Pe latura sudică, pădurile sînt pure sau numai ici-
colo în amestec cu conifere, pe cînd în Transilvania, molidul şi bradul pătrund în pădurea de fag pînă la poalele
muntelui; cîteodată, cum ar fi, bunăoară, pe văile Brescioarei şi Pojortei, prin pădurea de fag găsim şi zada (Larix
decidua), conifer graţios cu frunze căzătoare. Prin tăieturi invadează aproape pretutindeni plopul tremurător
(Populus tremula) şi mesteacănul (Betula verrucosa). Sînt coaste întregi, ca cele din drumul de la Turnu Roşu către
Chica Pietrelor (Şaua Petrilor), unde mesteacănul apare pur, de parcă ar fi fost sădit.
Pe văi pătrund, venind dinspre dealuri, aninul negru (Alnus glutinosa) şi aninul alb (Alnus incana).
Adesea mai găsim şi salcia căprească, cu frunze late ca de măr (Salix caprea).
Scăpate de sus, prin micile rarişti ale pădurilor de fag, coboară ericaceele şi, dintre ele, mai ales afinul
(Vaccinium myrtillus). Acolo unde solul este mai bun şi mai gras, prin pădurile de fag, întîlnim, în locul
afinişurilor, tufele delicate de năpraznic (Geranium robertianum), cu flori roz-liliachii. Primăvara, de sub frunzarul
de rugină al făgetelor, se deschid spre soare ochii albaştri ai floricelelor de crucea voinicului (Hepatica
transilvanica), iar din tufişuri şi locuri umbroase se desfac "turtiţele albe" ale găinuşelor (Isopyrum thalictroides).
Cam în acelaşi timp, mierea ursului (Pulmonaria molissima) îşi schimbă necontenit culoarea, de la roşul bobocilor
la violetul florilor tinere şi apoi la albastrul florilor trecute.
În acelaşi etaj, prin locurile umede, de-a lungul văilor şi potecilor, întîlhim adeseori slăbănogul (Impatiens
nolli-tangere) cu flori galbene şi teci gata să explodeze la cea mai mică atingere. Pe la margini şi prin luminişurile
largi, pădurile de fag sînt tivite cu brebenei purpurii (Corydalis cava). Să nu uităm însă nici florile albe de floarea
paştelui (Anemone nemorosa), pe cele violete de colţişori (Dentaria bulbifera), pe cele galbene de brusture negru
(Symphytum cordatum) şi, mai ales, degetăruţii galbeni (Digitalis ambigua), înfloriţi în toiul verii.
Pajiştile din etajul pădurilor de fag sînt dominate de păişul roşu (Festuca rubra) şi campanule, mai ales
Campanula persicifolia, cu splendide flori albastre violacee şi Campanula patula, violet-albăstruie. Primăvara,
albul micilor petice de omături, întîrziate ici-colo în preajma tufelor, este stropit de violaceul pal al brînduşelor
(Crocus vernus). Ceva mai tîrziu, în preajma verii, se ridică, din ierburi, tijele înalte de crini de pădure (Lilium
martagon), spînzurînd deasupra gramineelor candelabre violete pestriţe. Rareori, mai ales de-a lungul văilor cu
grohotişuri şi bolovănişuri de calcar, îşi răspîndesc mirosul de vanilie florile de carmin ale sîngelui voinicului
(Nigritella rubra).
Orhidaceele sînt şi ele prezente. Găsesti pretutindeni poroinicul, stupiniţa alba (Platanthera biofolia), cu
parfum subtil şi discret, "ura" (Gymnadenia conopea) şi multe, multe altele. Mai amintim doar garofiţa de munte,
cu flori albe liliachii (Dianthus superbus) şi garofiţa albă (Dianthus spiculifolius), legate mai ales de zone
calcaroase. Prin locurile umede, calcea calului (Caltha laeta) îşi expune la soare florile mari, galbene şi lucioase.
Cam de la 1300-1350 m pînă la 1700 m altitudine, pe versantul nordic, şi 1800 m pe cel sudic, întîlnim
etajul molidului (Picea excelsa). În desişurile sale întunecoase nuşi au locul prea multe flori. Numai arareori, prin
rariştile cu lumina abia filtrată, ruginiul litierei este întrerupt de verdele crud-viu al frunzuliţelor trifoliate ale
măcrişului iepurelui (Oxalis acetosella). Din tufele sale îşi ridică primăvara capul, în rarele şi palidele raze de
soare, mici flori albe, deosebit de delicate. Pe la marginea molidişurilor sau de-a lungul potecilor ce le străbat, prin
locuri mai însorite, dar umede, întîlnim părăluţele de munte (Pirola uniflora), albe, singuratice şi discret parfumate.
Dintre orhidacee zărim mai des, pe la marginea pădurilor, orhidea (Listera ovata).
Pe văi umede şi umbroase, de-a lungul torenţilor, creşte viguroasă, ajungînd la 2 m înălţime şi avînd
frunze late, de pînă la 30 cm diametru, lăptucul oii (Telekia speciosa), cu flori mari galbene.
Pajiştile din etajul pădurilor de molid, de obicei mai dese şi mai întinse ca cele din zona fagului, sînt
dominate tot de graminee, şi anume de păiuşul roşu (Festuca rubra) şi de păruşcă sau părul porcului (Nardus
stricta). Ca şi mai jos, campanulele sînt nelipsite din aceste pajişti. Mai dese sînt cupele albastre de Campanula
abietina. Alături de ele zărim florile albastre-liliachii ale viorelelor, unghia păsării (Viola declinata) şi tufele de
flori mici purpurii, frumos mirositoare, ale cimbrişorului (Thymus pulcherimus, T. montanus).
Ici-colo pătrund şi ericaceele, mai ales coacăza sau cocăzarul (Brukenthalia spiculifolia), cu flori roşii,
mici, parfumate, şi afinul (Vaccinium myrtillus). Prin locuri umede şi grase îşi înalţă, viguroasă, candelabrele albe
ale florilor otrăvitoare ştirigoaia (Veratrum album).
Către limita superioară, pădurea de molid se răreşte treptat, stingîndu-se prin arbori tot mai piperniciţi,
adesea cu coroana în forma de stindard.
Urmează etajul alpin inferior, ce se continuă de la limita de sus a pădurilor pîna la 2200 m altitudine.
Altădată era aici împărăţia jnepenilor (Pinus montana), care se mai păstrează şi astăzi în desişuri, pe coastele
priporoase şi prin căldări.
În acelaşi etaj sînt foarte răspîndite tufărişurile scunde de ericacee, şi anume: afinul (Vaccinium myrtillus)
şi merişorul (Vaccinium vitis-idaea) - ultimul cu frunze pieloase, flori cu corolă alba şi fructe roşii. Ceva mai rar
întîlnim şi plante din alte familii, ca ienupărul pitic (Juniperus nana) şi pe abrupturile stîncoase, frecvent cu
izvoare de coastă, aninul de munte (Alnus viridis), uşor de recunoscut de departe după coloritul său verde cenuşiu.
În Munţii Făgăraşului, aninul de munte este un indicator sigur de locuri priporoase, neprimitoare, ce trebuie evitate.
În fine, deasupra tuturor se ridică în acest etaj zîmbrul (Pinus cembra), arbore ocrotit. El îşi desface coroana
buclată şi puternică numai pe alocuri, cum ar fi, bunăoară, deasupra stînei din Moldoveanu pe piciorul sudic al
muntelui cu acelasi nume, pe Valea Zîrnei, în căldările Văii Vladului, în Berevoescu, în Luţele Mici, în Rîiosu,
spre valea Budei etc.
În pajiştile din etajul alpin inferior, covorul verde este alcătuit, ca peste tot, din graminee. În preajma
pădurilor domină încă ţepoşica şi păişul roşu de care am mai amintit. Mai sus însă, în adevăratul etaj al
jneapănului, dominante sînt păruşca (Festuca supina) şi iarba stîncilor (Agrostis rupestris).
Primăvara, verdele pajiştilor este punctat de florile viorii ale brînduşelor (Crocus vernus), de cele galbene
ale ciuboţicei cucului (Primula elatior) şi ale bulbucilor de munte (Trollius europaeus), plantă ocrotită.
Vara, prin păduri, îşi înalţă capitulele portocalii ruşuliţa (Hieracium aurantiacum). Ici-colo mai apare şi
şopîrliţa (Veronica belidioides) punctînd pajiştile cu albastrul întunecat al rozetelor sale. Şi tot vara înfloreşte, mai
mult pe brîne şi locuri stîncoase şi umede, omagul galben (Aconitum anthora), cel albastru violaceu (A. tauricum)
şi ciuboţica-ursului (Cortusia matthioli), iar prin locurile mai aşezate garofiţa pitică (Dianthus gelidus), roză,
scundă, abia răsărind din iarbă.
Prin crăpături de stînci, pe grohotişuri şi în locuri stîncoase, întîlnim adesea florile mici, galben-verzui, ale
mierluţei pitice (Minuartia sedoides).
 Dincolo de 2200 m altitudine şi pînă la crestele cele mai înalte de peste 2500 m, în etajul alpin superior,
tufărişurile lemnoase devin din ce în ce mai mici şi mai rare. Bătute de vînturi, formaţiile de tufărişuri pitice de
tundră alpină se întind pe pămînt, căutîndu-şi adăpost. Dintre rudele apropiate ale afinului întîlnim pomişoara
(Vaccinium uliginosum), cu frunze mici, rotunde, ceroase şi fructe negre, şi azalea (Loiseleuria procumbens).
Pe calcare înfloreşte albă, în toiul verii, arginţica (Dryas octopetala). Alături de ea pot fi zărite adesea
rudele pitice ale sălciilor (Salix reticulata şi S. herbacea).
Păşunile sînt dominate de coarnă (Carex curvula). Florile din acest etaj sînt de-o delicateţe neasemuită.
Poate că cei mai gingaşi sînt degetăruţii care apar primăvara de sub zăpadă prin circurile glaciare (Soldanella
pussila, S. montana). Le face concurenţă, prin locurile stîncoase, violetul deschis al ochiului găinii (Primula
minima). Şi tot în zilele de primăvară, din muşchi îşi ridică firavă floarea albă cu pete galbene de sulf foaia grasă
(Pinguicula alpina). Campanulele sînt reprezentate de specia alpina, pitică, abia ridicîndu-şi clopotu-i albastru-
violaceu la înălţimea ierbii (Campanula alpina). De un albastru mai profund sînt genţianele. Întîlnim des Gentiana
nivalis, cu flori mici şi, mai rar, "cupele" mari de Gentiana kochiana (acaulis). Pe alocuri, în toiul verii, pajiştile
sînt împodobite cu nuanţe de roz, fie rozul liliacliiu al armeriei (Armeria alpina), fie rozul deschis al luceafărului
(Scorzonera rosea).
Cea mai frecventă culoare însă, în miezul verii şi către toamnă, cînd excursiile sînt în toi, este cea galbenă.
Prin iulie-august înfloresc deodată mărţisorul (Geum montanum), chimenul de munte (Ligusticum mutellina) şi
sclipeţii de munte (Potentilla ternata). Sînt florile cele mai răspîndite în pajiştile alpine din Munţii Făgăraşului.
Rar se întîlnesc omagul galben (Aconitum anthora) şi ghinţura galbenă (Gentiana lutaea), plantă ocrotită.
Diversitatea florei este amplificată, pe alocuri, de existenţa calcarelor, cum se întîmplă, bunăoară, în
Ciortea, Piscul Bîlei şi, mai ales în Buda - Rîiosu - Muşeteica. Înfloresc aici toporaşii galbeni (Viola biflora),
ochiul şarpelui (Eritrichium nanum), albastru ca cerul, şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum), ocrotită şi ea.
Pe stîncării este îndeobşte locul saxifragelor. Amintim aici ochii şoricelului (Saxifraga aizoides), cu flori
portocalii, S. stellaris, cu flori albe punctate cu purpuriu şi - mai mult pe calcare - iarba surzilor (S. aizoon), albă
sau alb-gălbuie, cu puncte roşii. Din loc în loc, cenuşiul stîncăriilor din grohotişuri este tapisat cu perniţe de iarbă
roşioară (Silene acaulis).
Am lăsat cu buna ştiinţă la urmă una din marile podoabe ale Făgăraşului, comună şi foarte răspîndită în
zona alpină: ruja, bujorul de munte sau smirdarul (Rhododendron kotschyi), plantă ocrotită, ce înfloreşte în iunie-
iulie.

FAUNA

Fauna Munţilor Făgăraşului cunoaşte, deşi mai puţin pregnant ca vegetaţia, o distribuţie zonală
altitudinală.
Dintre mamifere, căprioara (Capreolus capreolus), pe alocuri colonizată, nu urcă decît rareori mai sus de
brîul pădurilor de fag. Cerbul (Cervus elaphus) ajunge, în schimb, mai ales în perioadele de rut, pînă la limita
superioară a pădurilor. Nu rare sînt cazurile cînd ciobanii sau drumeţii, rămaşi peste noapte la stînele din Marginea
sau Năneasa, aud boncănitul cerbilor ieşiţi la gol, prin valea Modrugazului sau pe plaiurile Mîndrei. Mistreţul (Sus
scrofa) este şi el adeseori întîlnit, cu precădere, în pădurile de la poalele munţilor.
Prin vîrfurile arborilor, veveriţele (Sciurus vulgaris) execută cu măiestrie salturi largi.
Dintre felide ne întîmpină frecvent pisica sălbatică (Felix silvestris) şi, mai ales, jderul de copac (Mustela
martes), comune atît pădurilor de foioase, cît şi celor de molid. Nu lipseşte nici rîsul (Lynx lynx), seniorul felidelor
din Europa, care urcă uneori, în urmărirea pradei, pînă la golul alpin.
1
Capitolul a fost redactat de Viorel Gherasim, cercetător ştiinţific la Academia de Ştiinţe Agricole.
Pe alocuri, el provoacă pagube în lumea cervidelor.
Pagube mai provoacă şi lupul (Canis lupus), desi împuţinat întrucîtva în urma vînatului. Nelipsită din
pădurile de fag este de asemenea vulpea (Canis vulpes).
În fine, cel mai mare dintre mamifere, ursul (Ursus arctos), se adăposteşte ziua prin desişurile pădurilor,
făcîndu-şi apariţia uneori şi prin tăieturi cu zmeurişuri. Cei mai bătrîni, învăţaţi să mănînce carne, ies de multe ori
noaptea la gol, în preajma stînelor, în căutarea pradei. În Munţii Făgăraşului, numărul lor este în prezent de cîteva
sute.
În golul alpin este împărăţia caprei negre (Rupicapra rupicapra), specie ocrotită. Masivul Făgăraşului
adăposteşte numărul cel mai mare de capre negre din ţara noastră, alcătuind o populaţie deosebit de robustă.
Lumea păsărilor cuprinde numeroase specii mici, cantonate prin păduri, dar şi cîteva specii mari de
răpitoare, care-şi veghează teritoriul de vînătoare, în zboruri largi, deasupra spaţiului alpin. Prin păduri, în special
prin cele de foioase, dar pătrunzînd adesea şi în etajul molidului, sînt mai frecvente: cinteza (Fringila coelebis),
fîsa de pădure (Anthus spinoletta spinoletta), silvia (Sylvia communis), sturzul de vîsc (Turdus viscivorus),
rnăcăleandrul (Erithacus rubecula), gaiţa Garrulus glandarius), cîteva specii de piţigoi (Parus montanus, P.
cristatus, P. ater) şi mierla (Turdus merula); mai rar pot fi văzute: corbul (Corvus corax), ciocănitoarea neagră
(Dryocopus martius martius), iar dintre păsările răpitoare, şorecarul comun (Buteo buteo). De-a lungul pîraielor
repezi de munte, pe pietre şi pe trunchiuri de arbori culcaţi, pot fi văzute codobatura (Motacilla alba), mierla de
piatră (Monticola saxatilis) şi, ceva mai rar, împodobit cu un splendid penaj, pescăruşul albastru (Alcedo atthis).
Mai sus, în pădurile de conifere, vieţuiesc forfecuţa (Loxia curvirostrata), piţigoiul moţat (Parus
cristatus), ciocănitoarea (Picoides tridactylus alpinus), cucuveaua încălţată (Aegolius fenereus) şi cucuveaua pitică
(Glaucidium passerinum).
În porţiunile cele mai pustii, evitînd cărările bătute ale munţilor, în trupuri bătrîne de pădure, se află
cocoşul de munte (Tetrao urogallus), pasăre rară, ocrotită de lege.
Sus, în etajul jneapănului, se întîlnesc mierla gulerată alpină (Turdus torquatos alpestris), brumăriţa de
stîncă (Prunella collaris) şi brumăriţa de pădure (Prunella m. modularis). Caracteristică păşunilor de înălţime este
fîsa, în timp ce în acelaşi etaj bioclimatic, grohotişurile şi stîncăriile sînt populate de cojoaică (Certhia ţamiliaris).
Deasupra crestelor, a văilor, păşunilor şi pădurilor se întinde spaţiul larg al vulturilor pleşuvi suri şi bruni
şi al acvilelor de munte (Aquila chrysaetos chrysaetos), cele mai puternice răpitoare de la noi, devenite tot mai rare
în ultima vreme.
Dintre şopîrle, şopîrla de cîmp (Lacerta agilis) şi şopîrla de ziduri (Lacerta muralis) sînt răspîndite în
zona forestieră, iar şopîrla de munte (Lacerta vivipara) poate fi zărită mai mult în etajul subalpin şi alpin, şopîrla
fără picioare (Anguis fragillis), numită greşit şi năpîrcă, se găseşte în păduri de foioase şi conifere, preferînd mai
ales locurile umede.
Reptilele sînt slab reprezentate în fauna Făgăraşului, doar prin vipera comună (Vipera berus), care poate fi
văzută pe stînci sau trunchiuri însorite de copaci, din zona fagului pîuă la înălţimea de peste 2000 m. La altitudini
mai joase, în păduri, vieţuieşte şi şarpele de alun.
Amfibienii sînt des întîlniţi în zona forestieră, mai mult în pădurile de foioase, puţine specii ajungînd la
limita superioară pînă sub păşunea alpină. Tritonii (Triturus cristatus) preferă apele mai mult sau mai puţin
stagnante şi locurile umede. Ei pot fi văzuţi, în "Lăcuţul" din Netedu. Salamandra (Salamandra salamandra) este
prezentă în pădurile de fag şi conifere. Numai broasca brună de munte (Rana temporaria) poate fi găsită pînă sus,
spre păşunea alpină.
Peştii sînt reprezentaţi, în primul rînd, prin păstrăvi (Salmo trutto fario), care se află în cursul superior al
aproape tuturor rîurilor şi pîraielor şi în mai multe lacuri glaciare.
Mai jos în zona păstrăvului trăiesc scobarul (Chondrostoma nasus), mreana (Barbus meridionalis petenyi)
şi boişteanul (Phoxinus phoxinus), iar pe sub pietre, zglăvocul (Cottus gobio).
În partea sudică a Făgăraşului, în cursul superior al Argeşului, Rîului Doamnei şi Vîlsanului, a fost
descoperit în 1956 cel mai rar peşte din fauna României, specia cu cea mai mică răspîndire din Europa, endemică
în bazinul Argeşului. Este vorba de asprete, sforete sau poprete, cum este denumit de localnici (Romanichthys
valsanicola), un relict terţiar; în ultimii ani însă, numărul acestui rarisim reprezentant al ihtiofaunei noastre s-a
redus îngrijorător.
O interesantă şi bogată fauna ihtiologică - se formează în lacul de acumulare de la Vidraru de pe Argeş.
Dintre nevertebrate, gîndacii (Coleopterele) sînt foarte bine reprezentaţi (peste 1500 de specii), mai ales
prin croitori (Cerambycidae), cărăbuşi (Scarabeidae) şi alte familii. Cei mai mulţi gîndaci se găsesc în cadrul zonei
forestiere, trăind în frunzar, sub pietre, trunchiuri culcate la pămînt, sub scoarţă sau pe inflorescenţe, iar alţii pe sol,
căutînd hrană.
Fluturii (Lepidopterele) numără circa 700-800 de specii, cuprinzînd atît forme de pădure, cît şi unele care
caracterizează păşunea alpină. Deosebit de frumos, un fluture roşu cu pete negre, ce poate fi întîlnit în păşunea
alpină, este un endemism al Carpaţilor Meridionali, numit Boloria pales carpathomeridionalis. Spre versantul
nordic al Făgăraşului se găseşte foarte rar o forma alpină (Parnassius apollo), fluture frumos, una din rarităţile
faunei noastre de insecte.

POPULAŢIA ŞI AŞEZĂRILE

Zonalitatea bioclimatică şi tipurile de relief au determinat grade de populare şi moduri de utilizare a

terenurilor diferite în sectoarele masivului făgărăsan şi în spaţiul înconjurător.
De o parte şi de alta a masivului, considerat în întregul sau (inclusiv şirul Cozia - Ghiţu), relieful plat sau
molcom al Depresiunii Făgăraşului, la nord, şi depresiunilor Jiblea, Aref şi Brădet, la sud, a favorizat instalarea
oamenilor în aşezări stabile, încă din cele mai vechi timpuri.
În cîmpia premontană a Depresiunii Făgăraşului s-a dezvoltat o reţea puternică de localităţi compacte,
mari. O parte din ele s-au înşirat de-a lungul Oltului, la 8-10-15 km distanţă de munţi, iar o altă parte s-au dezvoltat
pe o linie mai apropiată de poalele munţilor, la 3-5 km de aceştia.
Circulaţia în depresiune s-a dezvoltat cu precădere pe direcţia est-vest, mai întîi de-a lungul Oltului, unde
s-au construit calea ferată şi şoseaua Braşov-Sibiu. În ultimii ani, traficul tot mai intens a determinat şi asfaltarea
şoselei care leagă, tot pe direcţia E-V, o mare parte din localităţile de sub munte. În acelasi timp s-a dezvoltat şi o
reţea de drumuri comunale, care leagă localităţile de sub munte de cele din preajma Oltului, precum şi o reţea de
drumuri forestiere care, pornind din satele de sub munte, se infiltrează în masiv, pe toate văile.
În partea de sud a masivului, relieful deluros a determinat o reţea mai rară de localităţi, de tip risipit,
circulaţia dezvoltîndu-se în special de-a lungul rîurilor mari (Topolog, Argeş, Vîlsan, Rîul Doamnei), pe care s-au
construit şosele pînă în inima munţilor; circulaţia de la est la vest a fost mult îngreuiată, iar din punct de vedere
turistic, nulă.
Pe latura vestică a masivului, defileul Oltului a constituit din vechi timpuri o mare poartă de trecere între
ţinuturile dunărene şi cele de dincolo de munţi, satele fiind înşirate, pe şosea, numai la gura văilor. În Depresiunea
Titeştilor, de un pitoresc deosebit, se află o reţea densă de localităţi, legate prin şosele, care constituie puncte de
pornire sau sosire în şi dinspre masiv.
În spaţiul forestier al Făgăraşului nu există localităţi stabile, ci numai cabane forestiere, la care, la nevoie,
se poate găsi adăpost.
Spaţiul alpin întins a dus la dezvoltarea păstoritului, îndeosebi pe versantul sudic, mai domol, şi mai puţin
pe cel nordic, cu versanţi abrupţi, custuri şi grohotişuri. Pe versantul sudic, la limita pădurilor, întîlnim stîne mari,
saivane, care, la nevoie, pot servi turiştilor ca adăpost; pe versantul nordic acestea sînt rare.
Frumuseţea şi ineditul peisajului au stîrnit interesul amatorilor de drumeţie pentru aceşti munţi. Distanţele
mai scurte dinspre Depresiunea Făgăraşului au determinat dezvoltarea turismului cu precădere pe versantul nordic,
unde s-au construit majoritatea cabanelor turistice. După construirea Transfăgărăşanului şi a lacului de acumulare
de la Vidraru, care a schimbat complet peisajul, s-a dezvoltat mult reţeaua de cabane şi pe versantul sudic. Se poate
considera că, sub aspectul traficului turistic şi al densităţii cabanelor, Munţii Făgăraşului ocupă unul din locurile de
frunte în ierarhia ţinuturilor muntoase din România.

Turism1
CĂI DE ACCES ŞI PUNCTE DE PLECARE

Căi de acces şi puncte de plecare pentru traseele de pe versantul nordic

Ascensiunile pe versantul nordic ale masivului încep din Depresiunea Făgăraşului. Aici se poate ajunge
fie cu trenul pe traseele (Bucureşti) -Braşov - Făgăraş - Sibiu (Arad) şi Rîmnicu Vîlcea - Podu Olt, fie cu
autoturismul pe drumurile naţionale 1 (Bucureşti - Braşov - Sibiu - Oradea) şi 73A (Rîşnov - Poiana Mărului -
Şercaia) sau pe drumurile modernizate Tălmaciu - Avrig - Agnita - Voila, Rupea - Făgăraş şi Hoghiz - Şercaia.
Pentru turiştii care vin pe calea ferată, staţiile de debarcare pot fi următoarele: Făgăraş, Voila, Ucea de
Jos, Arpaşu de Jos, Scorei, Porumbacu de Jos, Avrig şi Sebeş-Olt, iar dinspre Rîmnicu Vîlcea staţia Podu Olt.
Drumul naţional 1 se desfăşoară în imediata apropiere a căii ferate Braşov - Sibiu şi trece, pe distanţa
Făgăraş - Avrig, prin aceleaşi localităţi prin care trece şi calea ferată.
Drumul national 73A înlesneşte accesul dinspre Bran sau Rîşnov, prin pasul Poiana Mărului. El intră în
depresiune la Şinca şi, trecînd prin localităţile Ohaba, Vad, ajunge la Şercaia unde întîlneşte DN1.
1 La elaborarea lucrării, au fost folosite şi însemnările şi notele de drum ale lui Emilian Cristea.
Din DN73A, după Şinca Veche, se desprinde către vest drumul modernizat premontan, care leagă Şinca
de oraşul Victoria pe ruta Şercăiţa - Bucium - Mărgineni - Sebeş - Recea - Gura Văii - nord Breaza - Lisa -Sîmbăta
de Sus - Drăguş - Viştea de Sus -Victoria. Din Sebeş, Recea, Breaza, Sîmbăta de Sus şi Victoria se desprind poteci
turistice marcate către Masivul Făgăraşului. Tot din DN 73A se desprinde, la Vad, un drum modernizat care
conduce, după 3 km, la Poiana cu narcise.
Drumul modernizat Tălmaciu - Avrig se desprinde din DN7 (E 15A), asigurînd accesul în depresiune
celor care vin dinspre Rîmnicu Vîlcea. El trece pe la gara Podu Olt, halta Sebeş-Olt, prin Racoviţa şi întîlneste
DN1 la Avrig.
Drumul modernizat Hoghiz - Şercaia se desprinde din DN 13 (E 15) la Hoghiz, trece pe sub rama
Munţilor Perşani şi sfîrşeşte la est de Şercaia.
Tot din DN 13, de la Rupea se desprinde drumul modernizat care conduce în orasul Făgăraş (DN 1),
trecînd prin Jibert - Văleni - Şoarş.
În sfîrşit, din zona centrală a Podişului Tîrnavelor, trei drumuri asfaltate, pornind de la Mediaş,
Dumbrăveni şi Sighişoara, se întîlnesc la Agnita şi de aici mai departe un drum modernizat, care trece prin Dealu
Frumos - Merghindeal - Cincu - Cincşor, ajunge în Depresiunea Făgăraşului, la Voila, localitate situată pe DN 1.
În depresiune, o serie de şosele astfaltate, care pornesc din DN 1, facilitează apropierea de masiv,
ajungînd uneori pînă la poalele acestuia sau pătrunzînd chiar în acesta. Amintim în acest sens şoselele asfaltate
Făgăraş - Sebeş (12 km); Făgăraş - Recea - Dejani (14-15 km); Sîmbăta de Jos - Sîmbăta de Sus - Complexul
turistic Sîmbăta (13 km); Ucea de Jos - Victoria (8 km) şi drumul naţional Transfăgărăşan (DN 7C).
Principalele puncte de plecare pentru versantul nordic sînt următoarele:
Oraşul Făgăraş (430 m alt. medie) este situat pe DN 1, la km 232-239 şi pe calea ferată Bucureşti -
Braşov - Arad; două hoteluri, două staţii "service", staţie benzină, autogară. Punct de plecare către: Sebeş (12 km,
drum modernizat): Recea (14 km, drum modernizat) şi în continuare sectorul montan Brătila - Zîrna; Breaza (20
km din care 18 drum modernizat) şi în continuare sectorul montan Urlea; Complexul turistic şi mănăstirea Sîmbăta
(28 km, drum modernizat) şi în continuare sectorul montan Sîmbăta; Victoria (33 km, drum modernizat) şi în
continuare cabana Arpaş şi sectorul montan Podragu. Legătura cu localităţile amintite, ca şi cu alte localităţi din
zonă, se face cu ajutorul curselor I.T.A. (autogara situată lîngă gara C.F.R.).
Obiective turistice în oraş: Cetatea Făgăraşului (sec. XV-XVII) cu castelul care găzduieşte muzeul Ţării
Făgăraşului şi biblioteca municiuală; statuile lui Badea Cărţan şi a Doamnei Stanca; biserica Sf. Nicolae, ctitorită
de Constantin Brîncoveanu în anii 1697-1698; casa lui Inochentie Micu-Klein; biserica Sf. Treime (1782-1783);
biserica romano-catolică şi mănăstirea franciscanilor (1737, refăcută 1760); biserica reformată (1712); biserica
evanghelică (1842-1843).
Satul Sebeş (567 m alt. medie) situat la 12 km sud de oraşul Făgăraş, la răscrucea drumurilor modernizate
Făgăraş - Sebeş şi Şinca Veche - Sîmbăta de Sus - Victoria; legătură la Făgăraş cu curse I.T.A. Punct de plecare
pentru traseul 1 (vf. Comisu prin Valea Sebeşului); distanţă faţă de poalele munţilor 5 km, pe drum forestier.
Satul Breaza (610 m alt. medie) se află la 20 km sud-vest de oraşul Făgăraş şi 15 km sud de comuna
Voila (DN 1); drum modernizat pînă la 2 km nord de sat, apoi drum pietruit; legătură la Făgăraş cu autobuze I.T.A.
Punct de plecare pentru traseele 2, 3 şi 4 din sectorul Urlea; în apropiere ruinele "cetăţii de la Breaza" (sec. XIII-
XV); distanţa pînă la poalele muntelui 5 km.
Comuna Voila (423 m alt. medie) situată pe DN 1 (km 244-245) la punctul de întîlnire cu şoseaua
modernizată dinspre Agnita şi pe calea ferată 200; autobuz I.T.A. către Făgăraş şi Breaza (15 km). Punct de plecare
către satul Breaza şi, în continuare, pe traseele 2, 3, şi 4 către sectorul montan Urlea. Drumul Voila - Breaza trece
prin satele Voivodeni (biserică-monument) şi Pojorta; distanţa pînă la poalele muntelui (sud Breaza) 19 km. La 3
km nord de Voila, în Cincşor, biserica fortificată săsească.
Comuna Sîmbăta de Jos (422 m alt. medie) aşezată pe DN 1, la 1 km vest de Voila (km 246-247) şi pe
calea ferată 200; camping (Hanul Brîncovenesc); punct de plecare pentru Complexul turistic Sîmbăta (15 km) şi,
mai departe, sectorul munţilor Sîmbetei (traseele 10-14); drumul Sîmbăta de Jos - complex, modernizat, trece prin
Sîmbăta de Sus (6 km); poate constitui punct de plecare către Breaza (pentru sectorul montan Urlea) pe ruta
Sîmbăta de Jos - Sîmbăta de Sus -Lisa - Breaza (14 km); tronsonul Sîmbăta de Jos - Lisa, drum modernizat.
Puncte de interes turistic: în comuna Sîmbăta de Jos - casa (castelul) Brukenthal (sec. XVIII), în prezent
sediul hergheliei de cai; în comuna Sîmbăta de Sus - biserica ridicată la 1784 de Nicolae şi Manolache
Brîncoveanu şi "castelul" Grigore Brîncoveanu (1800), construit lîngă locul fostului castel al lui Constantin
Brîncoveanu.
Comuna Ucea de Jos (429 m alt. medie) situată pe DN 1 (km 259) şi pe calea ferată 200. Punct de
plecare pentru oraşul Victoria (distanţă 8 km, drum modernizat) şi, în continuare, pentru traseele 15 şi 16-20.
Oraşul Victoria (640 m alt. medie) se află la poalele masivului, la 8 km sud de Ucea de Jos şi DN 1;
şosele modernizate dinspre Ucea de Jos şi Sîmbăta - Drăguş - Viştea de Sus; staţie benzină; hotel (140 locuri);
legături auto la toate trenurile de la gara Ucea de Jos. Punct de plecare pentru traseele 15 (Viştea Mare -
Moldoveanu), 16-19 (cabana Podragu), precum şi pentru Complexul turistic Sîmbăta, pe drum forestier (11 km);
distanţa pînă la poalele muntelui circa 8 km pe traseul 15, circa 3 km pe traseele 16 şi 17 şi 7,5 km pe traseul 18.
Comuna Arpaşu de Jos (424 m alt. medie) este aşezată pe DN1 (km 262-263) şi pe calea ferată 200;
punct de plecare către cabana Arpaş şi traseele din sectorul Podragu (tr. 17-20), pe ruta Arpaşu de Jos - Arpaşu de
Sus - cabana Arpaş (11-12 km pe drum nemodernizat, cu dificultăţi pentru mijloace auto) şi către traseele din
sectorul Bîlea (tr. 21-28), pe ruta Arpaşu de Jos - Cîrţişoara (6 km drum nemodernizat) şi, în continuare, pe
Transfăgărăşan, către Glăjărie - Bîlea-Cascadă - Bîlea-Lac (Arpaşu de Jos - Glăjărie, 16 km).
Comuna Scorei (414 m alt. medie) situată pe DN 1 (km 269-271) şi pe calea ferată 200; punct de plecare
către bazele turistice din Valea Bîlei pe traseul Scorei - Cîrţişoara (5 km, drum nemodernizat) şi, în continuare, pe
Transfăgărăşan; distanţa pînă la poalele muntelui (Glăjărie) 15 km.
Comuna Porumbacu de Jos (397 m alt. medie) se află pe DN1 (km 276-277) şi pe calea ferată 200;
punct de plecare pentru traseul 29 către cabana Negoiu (drum nemodernizat; pînă la poalele muntelui circa 14 km);
pînă la Porumbacu de Sus autobuz I.T.A. dinspre Sibiu.
Comuna Avrig (390 m alt. medie) aşezată pe DN1 (km 283-286) şi pe calea ferată 200; hotel; punct de
plecare pentru cabana Poiana Neamţului situată la poalele masivului; 14 km drum nemodernizat şi, în continuare,
pentru traseele 36, 37, 38 şi 39 (Bărcaciu - Negoiu şi Scara - Lacul Avrig) sau pentru cabana Suru, prin Valea
Moaşei - Izvorul (Poiana Florii) (tr. 40).
Obiective turistice: casa memorială Gh. Lazăr şi statuia lui Gh. Lazăr (sculptor C. Medrea).
Halta C.F.R. Sebeş-Olt, situată pe calea ferată 200; punct de plecare pe traseul 41, către cabana Suru,
prin comuna Sebeşu de Sus; distanţa pînă la poalele muntelui (sud Sebeşu de Sus) 6 km, drum nemodernizat.

Căi de acces şi puncte de plecare dinspre vest

Dinspre vest, apropierea de munte se face prin defileul Oltului, străbătut de calea ferată Piatra Olt - Podu
Olt şi de drumul national 7. Marcajele celor cinci trasee turistice descrise în ghid încep din localităţile sau gările
C.F.R. situate pe malul stîng al Oltului şi anume: comuna Turnu Roşu (halta Turnu Roşu şi gara Podu Olt), halta
C.F.R. Valea Mărului, satul Cîinenii Mici şi satul Grebleşti.
Comuna Turnu Roşu (380 m alt. medie) situată în extremitatea estică a Depresiunii Făgăraşului, în
punctul de intrare a Oltului în defileu, pe calea ferată Piatra Olt - Podu Olt; în imediata apropiere a comunei se află
halta Turnu Roşu, iar la 2 km gara Podu Olt, punctul de joncţiune al căilor ferate Piatra Olt - Podu Olt şi Braşov -
Sibiu; intce gara Podu-Olt şi comuna Turnu Roşu, drum modernizat; punct de plecare pentru traseul 43 către Chica
Pietrelor - cabana Suru.
Halta Valea Mărului aflată pe calea ferată Piatra Olt - Podu Olt (137 km de la Piatra Olt, 31 km de la
Sibiu); punct de plecare pentru traseul de creastă V-E, etapa I.
Satul Cîinenii Mici (380 m alt. medie) aşezat pe malul stîng al Oltului pe calea ferată Piatra Olt - Podu
Olt şi la 1 km est de DN 7; punct de plecare pentru traseele 44, 45 şi 46 către Chica Fedeleşului şi Apa Cumpănită
- cabana Suru.
 Obiective turistice: două biserici-monument (sec. XVII şi XIX).
Satul Grebleşti (380 m alt. medie) se află pe drumul (nemodernizat) Cîineni - Toteşti - Perişani - Sălătruc
- Curtea de Arges, la 3 km sud de Cîinenii Mici, pe malul rîului Boia Mare; gara Cîineni pe linia Piatra Olt - Podu
Olt, la circa 4 km; punct de plecare pentru traseul memorial general Praporgescu (tr. 46), către cabana Suru.

Căi de acces şi puncte de plecare pentru traseele de pe versantul sudic

Dinspre sud, drumul de apropiere este lung şi anevoios. De la ultimele localităţi pînă la creasta principală
a şirului făgărăşan nu există drum turistic mai scurt de 45 km. Marcajele încep din localităţile Sălătrucu,
Căpăţînenii-Ungureni, Brădet şi Slatina-Nucşoara. În toate localităţile amintite se poate ajunge pe drumuri
modernizate, pornind de la Piteşti sau Curtea de Argeş.
Oraşul Curtea de Argeş, situat pe drumul modernizat 7C, la 36 km nord de Piteşti şi la capătul căii
ferate Bucureşti - Pitesti - Curtea de Argeş, pe rîul Argeş; hotel, statie service, staţie benzină, autogară şi autobuze
I.T.A. către Sălătrucu, Căpăţîneni, Brădet şi Nucşoara. Punct de plecare către toate traseele turistice de pe versantul
sudic al masivului.
Atestat documentar din 1330, fostă capitală a Tării Româneşti (1369), constituie un obiectiv turistic în
sine. Monumente istorice şi de arhitectură: Curtea şi biserica Domnească (sec. XIV), bisericile "Sîn Nicoară" (sec.
XIV), Episcopală (sec. XVI) şi "Olari" (sec. XVI), Mănăstirea Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab.
Comuna Sălătrucu (660 m alt. medie) aşezată pe Topolog, la 28 km de Curtea de Argeş, la capătul unui
drum modernizat care vine dinspre Tigveni pe valea Topologului şi dinspre Curtea de Argeş, peste deal, prin Valea
Danului. Punct de plecare pentru traseele 47 (către Vf. Negoiu) şi 49 (către Şaua Scării - cabana Negoiu). Din
Sălătrucu, drum forestier pe valea Topologului pînă la confluenţa Izvorului Scării cu Izvorul Negoiului (35-36
km).
Satul Căpăţîneni (Căpăţînenii-Ungureni), situat pe rîul Argeş, la 25 km nord de Curtea de Argeş, pe DN
7C, care străbate Cheile Argeşului, dă ocol lacului Vidraru şi traversează masivul spre Transilvania. La Căpăţîneni
îsi au staţia finală autobuzele I.T.A. care circulă dinspre Curtea de Argeş. Constituie punct de plecare pentru
traseele 47-49 din sectorul Negoiu, 50-55 din sectorul Bîlea - Călţun şi 56-58 din sectorul Moldoveanu - Podragu.
Din Căpăţîneni se pot face excursii în Cheile Argeşului, la Cetatea Poenari, la barajul lacului Vidraru, la cabanele
Valea cu Peşti şi Cumpăna, aflate pe malul lacului amintit.
Comuna Brădet (624 m alt. medie), staţiune balneoclimaterică, aşezată pe Valea Vîlsanului, la capătul
drumului modernizat DL16, desprins din şoseaua Piteşti - Curtea de Argeş, la 12,5 km nord de Piteşti (distanţa de
la ramificaţia amintită la Brădet 42 km). Şoseaua intersectează şi DN73C (Cîmpulung - Curtea de Argeş) la 11 km
sud de Brădet. Autobuze I.T.A. asigură legătura cu oraşele Curtea de Argeş, Cîmpulung, Piteşti. Punct de plecare
pentru traseul 61 către vîrful Moldoveanu prin Valea Vîlsanului şi, respectiv, culmea Coastele Mari - Zănoaga;
localitatea are o biserică-monument.
Satul Slatina (comuna Nucşoara) (780 în alt. medie) se află pe cursul superior al Rîului Doamnei, la
capătul drumului modernizat DL17, desprins din DN73, la 12,2 km nord de Piteşti (în localitatea Piscani).
Autobuze I.T.A. asigură legătura cu oraşele Cîmpulung, Curtea de Argeş, şi Piteşti. Dincolo de satul Slatina se
continuă, pe Rîul Doamnei, cel mai lung drum forestier din masiv, cu mai multe ramificaţii, unele ducînd pînă sub
creasta principală. Punct de plecare pentru traseul 59 din sectorul Moldoveanu.

Căi de acces şi puncte de plecare dinspre est

Dinspre est sînt două posibilităţi de pătrundere în masiv: una pe valea Dîmboviţei şi alta, mai frecvent
utilizată, pe valea Bîrsei.
Punctul de plecare în cel de al doilea caz îl constituie oraşul Zărneşti situat la 26 km de Braşov şi 8 km
vest de Rîşnov, pe soseaua naţională 73A, şi cap de linie pe ruta Brasov - Zărneşti. Din Zărneşti, un drum forestier
conduce pînă la cabana Plaiul Foii (13 km), situată la poalele Pietrei Craiului. De la Plaiul Foii există trei
posibilităţi de a urca pe creasta Făgăraşului: a) prin Plaiul Mare în Curmătura Foii pe Culmea Tămaşului (etapa I
pe traseul de creasta est-vest; b) prin văile Bîrsei Groşetului şi Rudăriţei, în Şaua Lerescului Mic (tr. 64); c) pe ruta
Bîrsa Groşetului - Rudăriţa - Culmea Văcăria Mare (tr. 63 şi 65).
Şoseaua transfăgărăşană (DN7C) constituie calea cea mai bună de traversare a Munţilor Făgăraşului cu
autoturismul. Dinspre nord ea se desprinde din DN1 între localităţile Scorei şi Arpaşu de Jos, trece prin Cîrţişoara
(biserică-monument, casa memorială Badea Cârţan) şi intră în masiv către sectorul Bîlea prin punctul "Glăjărie"
(distanţa DN1 - cabana Bîlea-Lac este de 35 km). Dinspre sud pătrunde în munţi prin Cheile Argeşului, trece pe
coronamentul barajului de la Vidraru, dă ocol pe la est Lacului Vidraru şi continuă pe Valea Caprei pînă la creasta
principală; trece pe clina transilvană, la Bîlea-Lac printr-un tunel (distanţa Curtea de Argeş - cabana Bîlea-Lac 79
km).

CABANE ŞI REFUGII

Afluenţa mare de turişti, îndeosebi pe versantul nordic al masivului, mai sălbatic şi mai spectaculos, cît şi
posibilităţile mai uşoare de a ajunge la creasta dinspre Tara Oltului, au dus la o amplasare neuniformă a cabanelor
turistice în ansamblul lanţului făgărăşan. Astfel, pe versantul sudic există numai două cabane: Cumpăna şi Capra,
la care se poate adăuga cabana Valea cu Peşti, în timp ce pe versantul nordic sînt 12 cabane.
 Depărtarea prea mare a centrelor populate din sud faţă de creasta Făgăraşului, precum şi lipsa unor
mijloace mai comode de pătrundere în interiorul masivului au împiedicat dezvoltarea traficului turistic pe acest
versant.
O data cu construirea barajului de la Vidraru, a hidrocentralei de la Căpăţîneni şi formarea lacului de
acumulare care se întinde pînă la gura Văii Cumpănei, s-au creat premisele pentru dezvoltarea în această regiune a
unor mari baze turistice. Construirea drumului transfăgărăşan, care face legătura între regiunile din sud şi cele din
nord, a dus la creşterea traficului turistic pe versantul sudic al Făgăraşului.

Cabane pe versantul nordic

Cabana Urlea (1533 în alt.) amplasată în poiana din Curmătura Colţilor de pe Culmea Muşuleţii,
mărginită de Valea Pojortei la est şi cea a Brescioarei la vest, este cabana cea mai estică din Munţii Făgăraşului.
Vecinătatea Colţilor Brezei, precum şi împrejurimile de un pitoresc deosebit fac din această cabană un plăcut loc
de popas, atît pentru turiştii dornici de excursii în zona Lacului Urlea, cît şi pentru cei care parcurg traseul de
creastă.
Cabana este uşor accesibilă dinspre Ţara Oltului din satul Breaza (tr. 2, 3, 4); are 53 locuri şi dispune de
un bufet; încălzire cu lemne, iluminatul cu gaz.
Complexul turistic Sîmbăta (690 m alt.) se află pe Valea Sîmbetei, la contactul dintre munte şi
Depresiunea Făgăraşului. La complex se poate ajunge fie din DN1 (Făgăraş - Sibiu), pe drumul modernizat care
porneşte din Sîmbăta de Jos (15 km), fie din oraşul Victoria pe drumul forestier conturat pe la poalele munţilor (11
km). Complexul este constituit dintr-un număr de nouă cabane, cu o capacitate de 87 de locuri în camere de 2-4
paturi. El dispune de un restaurant modern, deschis în toate anotimpurile, încălzire cu lemne, iluminat electric.
În imediata vecinătate a complexului, în mijlocul unei livezi de meri, se află mănăstirea Sîmbăta, ctitorie a
domnitorului Constantin Brîncoveanu din anul 1785.
Cabana Valea Sîmbetei (1401 m alt.) constituie baza de plecare pentru excursii în zona Bîndea -
Gălăşescu, precum şi capăt de etapă pentru cei ce parcurg creasta Făgăraşului. Dispune de 55 locuri; vara
capacitatea ei este mărită prin instalarea de corturi; are cantină-restaurant vara şi bufet iarna. Este uşor accesibilă
din Ţara Oltului, de la Complexul turistic Sîmbăta. În împrejurimi se poate practica schiul pînă primăvara tîrziu.
Cabana Arpaş (600 m alt.), denumită local şi "Fata Pădurii", este amplasată într-o mică poiană pe malul
drept al Văii Arpaşului; cabana are 60 de locuri şi restaurant. Ea poate fi folosită ca bază de plecare pentru traseele
de pe Muchia Tărîţei sau de pe văile Arpaşului şi Podragului, către cabanele Turnuri şi Podragu. Este uşor
accesibilă atît dinspre comuna Arpaşu de Sus (drum 9 km; marcaj triunghi roşu), cît şi dinspre oraşul Victoria (7,5
km, pe drum forestier).
Cabana Turnuri (1520 m alt.) este situată pe Valea Podragului, pe un mic platou de la marginea de sus a
pădurii, fiind străjuită la vest de Turnurile Podragului, iar la est de Muchia Tărîţei. Are un dormitor comun cu 20
locuri şi un bufet. Este accesibilă atît dinspre cabana Arpaş, prin Valea Arpasului şi cea a Podragului (tr. 18), cît şi
dinspre oraşul Victoria peste Boldanu (Muchia Tărîţei), tr. 16 şi 17.
Cabana Podragu (2136 m alt.) se află în apropierea crestei principale, în căldarea glaciară Podragu, lîngă
lacul cu acelaşi nume. Capacitatea sa - 100 locuri în dormitoare cu mai multe paturi - se dovedeste deseori
insuficientă. Cabana este dotată cu restaurant. Accesul se poate face fie prin văile Arpaşului Mare şi Podragului (tr.
18), fie din oraşul Victoria peste Muchia Tărîţei (tr. 16 şi 17). Iarna, şi mai ales primăvara, în căldarea Podragului
se poate schia.
Hotelul Bîlea-Cascadă (1234 m alt.) se află pe DN7C, la km 131 (21 km distanţă de DN1 şi 114 km de la
Curtea de Argeş). El este situat într-o poiană aflată în aval de Cascada Bîlei. Dispune de 63 locuri în camere de 2-3
paturi. El are un restaurant cu regim permanent. O telecabină asigură transportul către cabana Bîlea Lac.
Cabana Bîlea-Lac (2027 m alt.) se află în preajma km 117 pe DN7C (35 km distanţă din DN1 şi 79 km
de la Curtea de Arges). Cabana este aşezată în căldarea glaciară, pe o peninsulă, în mijlocul celui mai mare lac din
Munţii Făgăraşului. Accesul se face cu telecabina în tot timpul anului, iar cu automobilul sau alte mijloace de
transport vara. Capacitatea de cazare: 64 de locuri în dormitoare comune; bufet şi restaurant. Cabana este o buna
bază de plecare pentru traseele de creastă ale masivului sau alte trasee. De reţinut că aici se păstrează zăpada pînă
la sfîrşitul lunii mai. În cuprinsul căldării Bîlea se află şi cabana Paltinu, care are regim special de funcţionare.
Cabana Negoiu (1546 m alt.) este situată pe versantul nordic al Făgăraşului, într-o poiană de pe piciorul
Muntelui Şerbota. Vara poate găzdui 243 persoane, iar iarna 120; cabana are bufet şi restaurant care funcţionează
tot anul. Ea constituie o bază de plecare pentru drumeţii dornici să cunoască zona Scara - Şerbota - Negoiu. O reţea
de poteci turistice marcate conduce pînă pe linia crestei principale a Făgăraşului, dînd posibilitatea celor interesaţi
să-şi programeze excursii în circuit. Deşi se află la mica altitudine, cabana este folosită ca loc de popas de către
turiştii ce parcurg în etape creasta Munţilor Făgăraşului.
Cabana Poiana Neamţului (706 m alt.) este situată la capătul unui drum forestier ce porneşte din Avrig
în lungul văii Rîului Mare al Avrigului. Funcţionează tot anul; are 44 de locuri pentru cazare; bufet şi restaurant.
Marcajul turistic cruce roşie conduce de la Poiana Neamţului către cabana Bărcaciu şi, mai departe, pînă pe creasta
principală a Făgăraşului (tr. 36, 38 şi 39).
Cabana Bărcaciu (1550 m alt.) se află pe piciorul muntelui cu acelaşi nume. Dispune de un dormitor
comun cu 20 de locuri; bufet; apă la izvor; deschisă tot anul. O reţea de marcaje conduce spre: cabana Negoiu (tr.
37); creasta principală a Făgăraşului (tr. 38); Lacul Avrig (tr. 39).
 Cabana Suru (1450 m alt.) este aşezată pe Culmea Moaşei la limita superioară a pădurii. Cabana, care
funcţionează tot anul, poate găzdui în dormitoare comune 81 persoane; bufet şi restaurant-cantină.
Cabana stă la îndemîna drumeţilor, veniţi să întreprindă excursii în zona Suru - Găvanu -Tătaru sau este
folosită ca punct de plecare ori sosire pe şi din traseul de creastă al Făgăraşului. Iarna, pe pantele din faţa cabanei,
pe Fruntea Moaşei, schiorii pot practica sportul preferat. Nu recomandăm deplasarea în timpul iernii în Căldarea
Găvanului, deoarece s-a dovedit că zona este susceptibilă avalanşelor.

Cabane pe versantul sudic

Cabana Valea cu Peşti (950 m alt.) se află pe DN7C la circa 12 km de staţia finală a autobuzelor I.T.A.
care vin pe ruta Curtea de Argeş - Căpăţîneni sau 9,2 km de la barajul Vidraru pe malul estic al lacului. Dispune de
46 locuri în camere cu două paturi; bufet-restaurant. Fiind situată într-un punct îndepărtat de traseele turistice
marcate, unitatea rămîne deocamdată în afara circulaţiei pedestre montane.
Cabana Cumpăna (920 m alt.) este situată pe malul vestic al lacului Vidraru, la circa 18 km de staţia
finală a autobuzelor I.T.A. pe ruta Curtea de Argeş - Căpăţîneni sau 15 km de la barajul lacului. Are 138 de locuri,
din care 70 în hotel cu camere de 2-3 paturi şi restaurant care funcţionează permanent. Anexa, cabana Coliba
Vînătorilor, funcţionează în sezoanele de vîrf. Lîngă cabană este loc de campare.
Cantonul pastoral Piscul Negru (1340 m alt.) se află în dreptul km 103,1 pe DN7C. Nu are destinaţie
turistică.
Cabana Capra (1500 m alt.) se află pe DN7C, la km 108; este deschisă tot anul şi are 40 de locuri în
camere de 2-3 paturi; bufet; vara are şi restaurant.

Alte cabane
Cabana Plaiul Foii (849 m alt.) este situată la 13 km de Zărneşti, pe malul Bîrsei Mari; bufet şi restaurant
ce funcţionează tot anul. Are 120 de locuri în camere cu 2-3 şi mai multe paturi.

Refugii1
Prin grija Salvamontului Sibiu şi Braşov s-au realizat cîteva refugii alpine, situate în apropierea crestei
principale.
1
Refugiile Viştea Mare şi Avrig au fost distruse de intemperii.
Refugiul din Muntele Berevoescu (2190 m alt.) se află în preajma vîrfului Berivoiu Mare, la circa 400 m
de drumul de creastă, şi are stîlpi de marcaj jalonaţi pînă în dreptul lui. Refugiul este metalic şi are 24 de locuri.
Refugiul din Curmătura Zîrnei (1923 m alt.) este situat pe creasta principală a masivului. Are 8 locuri
capacitate; vara este foarte aglomerat.
Refugiul Moldoveanu (2137 m alt.) se află în căldarea Văii Rele a Moldoveanului, în aval de Iezerul
Viştea-Moldoveanu. Poteca marcată spre refugiu începe din Portiţa Viştei (2310 m alt.). Initial a avut 24 de locuri
la priciuri, în prezent numai 6-8.
Refugiul Călţun (2175 m alt.) este aşezat pe malul Lacului Călţun. Pe lîngă el trece marcajul turistic de
creastă Negoiu - Bîlea. Aici pot înnopta în condiţii de bivuac 10 persoane. Din drumul de creastă pînă la refugiu
sînt circa 50 m (marcaj punct roşu).
Refugiul din Chica Fedeleşului (circa 1800 m alt.) se află pe versantul estic al Muntelui Chica
Fedeleşului. Adăpostul nu are uşă, nici priciuri.
Fig 01. MUNŢII Făgăraşului - Schema traseelor - partea de Vest
Fig 02. MUNŢII Făgăraşului - Schema traseelor - partea de Est

Trasee turistice de pătrundere în masiv

TRASEE TURISTICE PE VERSANTUL NORDIC

1. Satul Sebeş - sub vîrful Comisu, prin Valea Sebeşului

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 5-6 ore
Pentru drumul de acces spre satul Sebeş, vezi capitolul "Puncte de plecare şi căi de acces", p. 44

Descrierea traseului. Din satul Sebeş marcajul turistic urmăreşte 14,6 km drumul forestier spre sud, pe
Valea Sebeşului. Urcînd de-a lungul văii, către zona vîrfurilor Buzduganu (2176 m) şi Berivoiu Mare (2300 m),
situate pe creasta principală a Făgăraşului, vom fi însoţiţi la vest de Piscul Grecului, Plaiul Mamului (Omului) şi
Muchia Pleşei, continuate pînă în creasta principală prin Muntele Scoarţa, iar la est de culmea Muntelui Văcăria
Mica (Văcarea Mica). Pe dreapta, în sensul urcuşului, Valea Sebeşului primeşte apele Văii Cuciulatei, pe care se
înscrie un drum forestier secundar. În preajma punctului de unire a apelor, se află un canton silvic. Dincolo de
confluenţa cu Valea Cuciulatei, Sebeşul primeşte alţi afluenţi, însoţiţi şi ei de drumuri forestiere sau de poteci.
După 10 km de mers, ajungem la cabana forestieră Fîntînele. Din dreptul ei se desprinde, pe valea cu acelaşi nume,
un drum secundar. Ceva mai sus, la 200 m de bifurcaţia amintită, pe dreapta în sensul urcuşului, se află cabana
forestieră Secuiu (840 m). La ambele cabane putem găsi adăpost, în caz de nevoie.
De la cabana Secuiu, urcăm pe Valea Sebeşului încă 4,4 km, apoi, dintr-un punct semnalat de un stîlp cu
săgeată indicatoare (1025 m), ne orientăm la stînga, traversăm firul văii şi continuăm pe drumul forestier secundar
pe Valea Groapelor. Din acest drum se desprind către dreapta două poteci marcate cu acelaşi semn, care se
reîntîlnesc pe Piciorul Groapelor. Din cauza defrişării este greu să aflăm repere. Recomandăm poteca din amonte
(a doua), care începe a se contura după circa 400 m, pe drumul de pe Valea Groapelor. După distanţa amintită,
părăsim drumul de pe Valea Groapelor şi urcăm prin lăstăriş, pînă la o colibă părăginită. Din dreptul acesteia
poteca se orientează jumătate la dreapta. Conduşi de marcaj pe coaste înclinate, ajungem după circa 20 minute la
1300 m altitudine pe linia de cumpănă a Piciorului Groapelor. De aici în sus marcajul ne conduce în lungul unei
poteci bine conturate pînă într-un luminiş (1350 m). Dincolo de aceasta înaintăm prin pădure, ocolind micile
denivelări ale reliefului, trecînd cînd pe versantul răsăritean, cînd pe cel apusean. La 1460 m altitudine întîlnim un
izvor. De aici, coborîm puţin şi apoi urcăm în diagonală către dreapta, traversînd o poiana, mărginită sus şi jos de
perdeaua pădurii de molid. Priveliştea se deschide larg spre creasta principală a Făgăraşului.
Orientîndu-ne după stîlpii indicatori, urcăm către stînga şi, reintrînd în pădure, urmăm poteca conturată pe
marginea unui pîrîu. Mai sus de obîrşia acestuia, pădurea este defrişată. În continuare, acordăm mai multă atenţie
orientării, căutînd permanent marcajul, pentru că la 1620 m poteca, cu multe ramificaţii secundare, ne conduce
numai prin defrişări ori plantaţii tinere, năpădite de lăstărişuri.
Depăşind această ultimă zonă, trecem o nouă perdea de pădure şi ajungem pe versantul răsăritean al
Piciorului Groapelor, ridicat la obîrşia Văii Neamţului. Mergînd mai mult de-a coasta prin zone defrişate, ajungem
într-un punct de cumpănă, acoperit de jnepeni şi tufe de afin. Depăşind cumpăna abia schiţată, coborîm şi ajungem
pe malul Lacului Porcului (adînc de 60-80 cm; suprafaţă: circa 340 mp). De la lac tot de-a coasta, mergem prin
rarişti ori zone împădurite timp de 15 minute, apoi urcăm pînă în punctul de joncţiune a Muntelui Văcăria cu
creasta Făgăraşului (1720 m). La 20 m distanţă se ramifică spre stînga, în coborîre, marcajul punct roşu spre
Rudăriţa, cu legătura pentru cabana Plaiul Foii (tr. 65, descris în sens invers).
Conduşi acum de două semne, încingem Muntele Comisu pe la poale şi ieşim la stîlpul de marcaj care
semnalează prezenţa unui izvor la 300 m distanţă. Aici, deasupra Curmăturii Comisului şi sub Vîrful Comisu, la
circa 1775 m altitudine, traseul nostru ia sfîrşit.
Trasee de legătură: spre stînga, în coborîre, Curmătura Lerescului Mic, cu legătură pentru cabana Plaiul
Foii, traseul de creasta V-E, etapa a VIII-a; spre dreapta, în urcuş, Curmătura Zîrnei, cu legătura pentru cabana
Urlea, traseul de creasta E-V, etapa a II-a.

2. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Valea Pojortei

Marcaje succesive; triunghi albastru, apoi triunghi roşu

Durata: 31/2 - 4 ore
Pentru drumul de acces în satul Breaza, vezi p. 44

Descrierea traseului. Din Breaza sau de la staţia finală a autobuzelor I.T.A., marcajele cu triunghi
albastru (tr. 4) ne conduc pînă în punctul numit "Pe Livadia", unde se află o pepinieră a silvicultorilor. De aici, din
dreptul unui stîlp cu săgeată indicatoare, începe, către stînga, traseul nostru cu marcajul triunghi roşu, înscris pe
copaci sau pe pietre.
Poteca, desfăşurată numai pe malul stîng al pîrîului, se apropie uneori mult de firul apei, îngreunîndu-ne
înaintarea, mai ales la viituri.
După 2 ore de mers de-a lungul văii, ajungem la un stîlp cu săgeţi care indică schimbarea direcţiei de
mers. Orientaţi către dreapta, ne angajăm pe faţa estică, împădurită şi înclinată către Colţii Brezei. Urcuşul, tot mai
accentuat, pătrunde în final printr-o zonă cu zmeuriş.
Traseul se termină în preajma izvorului captat pentru cabana Urlea, pe care o zărim sub poala pădurii ce
încinge către nord poiana din Curmătura Colţilor.
Traseele de legătură sînt redate la p. 67.

3. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Plaiul Colţilor

Marcaje succesive: triunghi albastru, punct roşu, triunghi albastru

Durata: 31/2 - 4 ore
Pentru drumul de acces spre satul Breaza, vezi p. 44

Descrierea traseului. Plaiul Colţilor sau Piscul Brezei se ridică între Valea Pojortei (vest) şi Brescioara
(est). El reprezintă partea finală a Culmii Muşuleaţa-Colţii Brezei, în lungul căreia o potecă marcată cu punct roşu
ne conduce la cabana Urlea.
Din Breaza, marcajul cu triunghi albastru ne conduce pînă în punctul numit "Pe Livadia", ocupat de
aşezările şi pepiniera silvicultorilor. Din punctul "Pe Livadia" se înfiripă spre stînga, către culme, poteca traseului
nostru. Ea urcă o vreme prin rarişti şi, nu prea departe de aşezările silvicultorilor, ajunge în punctul denumit "Pe
Turn", unde întîlnim ruinele cetăţii lui Radu Negru.
De aici, în continuare, poteca ne conduce în ocoluri largi, prin pădurea ce înveşmîntă Culmea Colţilor.
Cînd ajungem la Colţii Brezei, ne abatem către dreapta şi, coborînd, ieşim într-un luminiş prin care trece,
venind din dreapta, poteca marcată cu triunghi albastru (tr. 4). Din punctul de joncţiune cu acesta, urcăm către
stînga, pînă în poiana din Curmătura Colţilor, unde se află cabana Urlea, călăuziţi numai de marcajul cu triunghi
albastru.
Traseele de legătură sînt redate la p. 67.

4. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Valea Brescioarei

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 21/2 - 3 ore
Pentru drumul de acces spre satul Breaza, vezi p. 44,

Descrierea traseului. Traseul urmează drumul forestier de pe Valea Brescioarei. De la punctul terminus al
traseului de autobuz, drumul traversează firul Văii Pojortei pe pod, lasă în stînga ramificaţia traseului cu triunghi
roşu şi, după ce trece pe lîngă pepiniera silvicultorilor, pătrunde în Valea Brescioarei.
O vreme, drumul ne conduce pe versantul drept al văii. Apoi, locurile devenind rele, el coboară la firul
văii şi, timp de o oră, ne poartă de pe un mal pe altul.
La confluenţa Brescioarei cu Pîrîul Curmăturii, părăsim drumul forestier abătîndu-ne la stînga. Urcînd,
lăsăm în urmă apa, al cărei vuiet dispare treptat. Drumul larg lasă locul unei poteci. Aceasta se înscrie prin pădure.
În partea finală a urcuşului întîlnim ramificaţia marcată cu punct roşu (tr. 3), venită din stînga, care are, pînă la
cabana Urlea, parcurs comun cu drumul nostru.
Cabana Urlea este situată în poiana din Curmătura Colţilor (1533 m). Din poiana amintită privirea
cuprinde, dincolo de Valea Pojortei, Plaiul Hermenesii. Spre sud, cabana este dominată de Muntele Muşuleaţa,
peste care se înscriu, în continuare, potecile spre creastă.
Trasee de legătură: spre Vîrful Urlea - Curmătura Mogoşului (tr. 5); spre Curmătura Zîrnei (tr. 6).

5. Cabana Urlea - Curmătura Mogoşului, prin Curmătura Moşului şi Vîrful Urlea

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 31/2 ore
Iarna traseul este periculos.

Descrierea traseului. Din faţa cabanei către sud, poteca este marcată cu două semne: triunghi albastru şi
punct roşu. Ea ne poartă către înaltul muntelui din faţă, numit în această primă porţiune cînd Fruntea Muşuleţii,
cînd Dosul Muşuleţii.
Poteca ne conduce în urcuş pronunţat către sud, prin rarişti, prin pădure şi apoi prin golul alpin, luînd
treptat, mai ales cînd ieşim la gol, aspectul unui şanţ adînc, înscris în ocoluri nu prea mari, printre jnepeni şi tufe de
afin.
După circa o oră de mers, locurile se mai domolesc, versantul scurt al Muşuleţii, ridicat în stînga, îşi
întrerupe prăvălişurile stîncoase, lăsînd loc unei întinse padini (Şleaul Muşuleţii), unde se află un lac temporar.
La capătul de sus al acesteia, poteca devine bolovănoasă. Urcuşul sfîrşeşte pe culmea înierbată, la stîlpul
de marcaj din Curmătura Moşului (2200 m), după 21/2 ore de mers de la cabană; către stînga se desprinde marcajul
punct roşu (tr. 6).
Din Curmătura Moşului, schimbăm direcţia de mers către vest, pe Muchia Moşului. Poteca, abia conturată
prin păşune, trece pe la SV de vîrful Moşului (2273 m). Urcînd şi coborînd succesiv, ne apropiem de o culme
stîncoasă, numită în scrierile mai vechi Piscul Somnului, care îşi trimite pripoarele către Valea lui Mogoş
(dreapta).
Încingînd Piscul Somnului, poteca ne conduce curînd într-o mică strungă. De aici, abătîndu-ne mereu
către stînga, urcăm din greu pe stîncile golaşe care sfîrşesc în preajma Vîrfului Urlea (2473 m).
În continuare, poteca trece pe versantul sudic al Muntelui Urlea, înscriindu-se în coborîre pînă la
Curmătura Mogoşului (2344 m), unde face legătura cu traseul de creastă al Munţilor Făgăraşului.
Trasee de legătură: spre vest, Fereastra Mare cu legătură pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de
creastă, etapa a III-a; spre est, Curmătura Zîrnei, traseul de creastă, etapa a VII-a.

6. Cabana Urlea - Curmătura Zîrnei, prin Pîrîul Calului şi Valea Urlei

Marcaj: punct roşu

Durata: 3-31/2 ore
Iarna, traseul este periculos.
 Descrierea traseului. Prima porţiune a itinerarului, cabana Urlea - Curmătura Moşului (2 - 21/2 ore), este
comună cu traseul 5.
Marcajele celor două trasee, punct roşu şi triunghi albastru, se succed pînă în Curmătura Moşului (2200
m), punct de ramificaţie semnalat cu stîlpi şi săgeţi indicatoare. De aici, poteca, abia conturată prin vegetaţie,
coboară susţinut spre stînga, ajungînd curînd în zona de obîrşie a Pîrîului Calului.
Pe măsură ce coborîm, valea se accentuează, iar apa ieşită prin grohotiş înfiripă un pîrîu. Curînd, ajungem
în apropierea umerilor văii glaciare Urlea, unde pîrîul formează o cascadă. De aici, orientaţi către dreapta, părăsim
Pîrîul Calului şi, coborînd în diagonală, căutăm cu privirea pe fundul văii Urlea resturile a două bordeie. Ajungem
la ele, după ce evităm mai întîi o zonă mlăştinoasă. Traversăm apoi firul Văii Urlea. De pe malul apei, se desprinde
în urcuş către dreapta traseul 8 (marcaj banda albastră) pe la lacul Urlea, către creasta principală a Făgăraşului.
Pentru a ajunge în Curmătura Zîrnei, ne orientăm la stînga. Poteca, conturată acum ca o brînă, taie în
diagonală coastele Muntelui Zîrna, pe sub "Căldările de deasupra Priporului", evitînd stîncăriile şi frecventele
pîlcuri de jnepeni sau ienuperi.
Marcajul ia sfîrşit în Curmătura Zîrnei (1923 m), pe creasta principală a Făgăraşului, în preajma unor
zăpodii în care apa bălteşte mai tot anul. La circa 100 m est faţă de punctul final al traseului se află refugiul din
Curmătura Zîrnei. El oferă adăpost, în condiţii de bivuac, pentru 8 persoane.
Trasee de legătură: spre vest, Fereastra Mare cu legătura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creastă
E-V, etapa a III-a; spre est, Curmătura Lerescului Mic, cu legătura pentru Masivul Iezer-Păpuşa sau cabana Plaiul
Foii, traseul de creasta V-E, etapa a VIII-a.

7. Curmătura Zîrnei - cabana Urlea, prin Valea Urlei şi Pîrîul Calului (traseul 6 în sens invers)

Marcaj: punct roşu

Durata: 3 - 3l/2 ore
Iarna, traseul este periculos.

Descrierea traseului. Din dreptul stîlpului indicator, aflat în Curmătura Zîrnei (1923 m), se conturează
către dreapta, pe versantul nordic, vechea potecă pastorală care coboară spre Valea Urlei ca o brînă. Ea se strecoară
pe sub "Căldările de deasupra Priporului", oferind privirii către dreapta imaginea asprelor prăvălişuri, lăsate din
creştetul piciorului de munte numit Culmea Izvorul - Hermeneasa către adîncurile văilor Langa şi Pojorta.
Coborîrea sfîrşeşte pe malul drept al Văii Urlei, unde întîlneşte, ramificat către stînga, traseul 8 spre Lacul Urlea şi
Portiţa Iezerului.
Traversăm firul apei, avînd ca reper două vechi bordeie de piatră fără acoperiş. Prin ocoluri depăşim o
zonă mlăştinoasă, dincolo de care identificăm poteca conturată în diagonală către dreapta, pe faţa Muntelui Moşu.
Urmînd-o, ajungem la nivelul unei trepte de piatră, peste care curge în cascade apa Pîrîului Calului. De la cascadă
în sus traseul urmează firul pîrîului amintit, trecînd cînd pe malul drept, format din Muntele Moşu, cînd pe cel
stîng, format din Muntele Muşuleaţa.
Curînd lăsăm în urmă obîrşia pietroasă a Pîrîului Calului şi, urcînd prin pajişti, încheiem urcuşul în
Curmătura Moşului (2200 m). În stînga, se desprinde poteca spre Vîrful Urlea - Curmătura Mogoşului (tr. 5). Noi
coborîm spre dreapta, pe panta relativ stîncoasă a muntelui. Evităm culmea accidentată a Musuleţii şi înaintăm,
fără dificultăţi, pe sub stîncăriile desprinse din ea.
Treptat, poteca pătrunde într-o zonă înierbată (Şleaul Muşuleţii). De aici, marcajele punct roşu şi triunghi
albastru, care se succed din Curmătura Moşului, ne conduc, tot pe sub culme, pînă într-o zonă cu pîlcuri de
ienuperi şi jnepeni. Porţiunea finală a traseului străbate Dosul Muşuleţii, după care pătrunde în poiana din
Curmătura Colţilor, unde se află cabana Urlea.
Traseele de legătură sînt redate la p. 67.

8. Portiţa Iezerului - Lacul Urlea - Valea Urlei (cu legătură pentru cabana Urlea sau Curmătura Zîrnei)

Marcaj: bandă albastră

Durata: 11/2 oră
Iarna, traseul este periculos.

Descrierea traseului. Porţiunii de creastă a Făgăraşului, cuprinsă între Vîrful Urlea şi Vîrful La Fundul
Bîndei, orientată aici de la nord la sud, i se spune Creasta Urlei. Pe această porţiune, lungă de circa 2 km, se află şi
vîrful Iezer (2429 m), la nord de care se află "Portiţa Iezerului". Din dreptul ei, stîlpul cu săgeată indicatoare ne
arată, desprins din drumul de creastă, traseul potecii (marcaj bandă albastră), în coborîre, către est, spre căldarea
unde se află Lacul Urlea.
Poteca ne conduce spre est, în coborîre susţinută, pînă pe malul lacului. De aici, o potecă se înscrie pe
curba de nivel pînă ce întîlneşte bifurcaţia marcajelor traseelor 6 şi 7. Aici, întîlnim marcajul punct roşu care, urmat
la stînga, conduce la cabana Urlea, iar către dreapta în Curmătura Zîrnei.

9. Cabana Urlea - satul Breaza, prin Plaiul Colţilor

 Marcaje succesive: triunghi albastru, punct roşu, triunghi albastru
Durata: 31/2 - 4 ore

Descrierea traseului. De la cabana Urlea urmăm poteca marcată cu triunghi albastru. Ea se conturează
mai bine cînd intră în pădure, unde face ocoluri largi pe coasta vestică a muntelui.
După 10 minute de coborîre, întîlnim în dreapta, fixat într-un luminiş, un stîlp metalic care semnalează
ramificaţia spre dreapta a traseului nostru, marcat de aici cu punct roşu.
Porniţi în direcţia amintită, reintrăm în pădure. Curînd ajungem la Colţii Brezei, din dreptul cărora avem o
privelişte cuprinzătoare spre satele din Ţara Oltului. În continuare, poteca ne poartă numai pe la umbra pădurii.
Către sfîrşit, în punctul "Pe Turn", întîlnim ruinele cetăţii lui Radu Negru Vodă (sec. XIII), construită pe locul unei
cetăţi dacice.
Marcajul sfîrseşte pe o terasă a Văii Pojortei în punctul "Pe Livadia", ocupat de o pepinieră silvică. Aici
întîlnim drumul forestier de pe Valea Brescioarei, marcat cu triunghi albastru (tr. 4).
Coborînd în lungul drumului, traversăm Valea Pojortei pe pod şi, urcînd domol, ajungem la staţia I.T.A.
Mai sînt pînă la Breaza, pe drumul comunal, încă 3,5 km.

10. Comuna Sîmbăta de Jos - Complexul turistic Sîmbăta - cabana Valea Sîmbetei

Marcaj: triunghi roşu

Durata: comuna Sîmbăta de Jos - Complexul turistic Sîmbăta 15 km drum modernizat; complex - cabana
Valea Sîmbetei 2 - 21/2 ore

Descrierea traseului. Traseul marcat începe din DN1, km 246,9 din comuna Sîmbăta de Jos şi se
îndreaptă către masiv, urmînd şoseaua asfaltată pînă la Complexul turistic Sîmbăta. Punctul de ramificaţie din DN1
este semnalat cu indicatoare. În comuna Sîmbăta de Jos, şoseaua trece prin faţa casei Brukenthal. După circa 5 km,
ea traversează comuna Sîmbăta de Sus. După 15 km, socotiţi din DN 1, ajungem la Complexul turistic Sîmbăta, ale
cărui construcţii sînt risipite prin rarişti de pădure. Staţia finală a autobuzelor se află în apropierea biroului de
cazare şi a mănăstirii Sîmbăta, ctitorie a domnitorului Constantin Brîncoveanu (muzeul mănăstirii posedă o
interesantă colecţie de icoane pictate pe sticlă).
De la complex traseul urmează drumul forestier, construit de-a lungul Văii Sîmbetei. Curînd ajungem la
casele silvicultorilor, de unde se desprinde, către dreapta, drumul forestier secundar către oraşul Victoria (11 km).
De aici porneşte şi traseul 66, nemarcat, de pe Muchia Drăguşului.
La circa 500 m distanţă de la ramificaţia amintită se află, pe stînga drumului, cabana Popasul Sîmbăta.
Dincolo de cabană pătrundem în zona împădurită. După circa 5 km de mers, drumul se termină într-un punct în
care sînt construite mai multe case pentru muncitorii forestieri.
În continuare, ascensiunea devine ceva mai anevoioasă. Un drum pentru tractoare şi căruţe ne rămîne
multă vreme călăuză, el fiind mai avantajos decît poteca marcată, care cu greu poate fi identificată. Drumul amintit
trebuie urmat pentru că podurile lui ne uşurează traversarea pîrîului (podeţele potecii marcate sînt parţial luate de
viituri).
Cînd s-a împlinit o oră de mers, pădurea se mai răreşte. Apar poieni, din cuprinsul cărora putem privi
uriaşele culmi ce delimitează bazinul pîrîului. După 2 ore de la Complexul turistic Sîmbăta, pătrundem în ulucul
glaciar al văii, în preajma unei stîne. În stînga noastră se ridică Muchia Sîmbetei, pe care zărim, la limita de sus a
pădurii, o stîncă de calcar golaşi - Piatra Caprei. Punctul de ramificaţie a potecii ce conduce spre această stîncă este
semnalat de un stîlp cu săgeata indicatoare (tr. 14).
De la stînă, drumul continuă pe vale, în urcuş usor şi, în circa 15 minute, ne scoate la cabana Valea
Sîmbetei.
Trasee de legătură: spre Fereastra Mare, tr. 11 cu legătura pentru tr. 13 (Fereastra Mica) şi 12 (Cheia
Bîndei).

11. Cabana Valea Sîmbetei - "La Cruce" - Fereastra Mare

Marcaj: triunghi roşu

Durata: 2 - 21/2 ore
În perioada ninsorilor abundente, traseul este periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. Poteca de la cabană către creasta principală conduce iniţial în pantă uşoară prin
valea largă a Sîmbetei. Din dreptul unui bordei ciobănesc (15 minute de la plecare), traseul se orientează către
stînga, traversează pîrîul şi se înscrie în serpentine către Izvorul Doamnei, unde este bine să completăm rezervele
de apă. De aici, poteca, roasă de viituri, urcă pragul glaciar, printre repezişuri, grohotişuri şi vîlcele răscolite de
avalanşele iernii, printre tufe de jnepeni, smirdar şi afin. După 45 minute, socotite de la cabană, ajungem sus, pe
pragul glaciar. De aici, poteca pătrunde în albia înierbată a unei văi seci. De la capătul de sus al acesteia ajungem la
punctul denumit "La Cruce" (circa 1750 m), de unde se ramifică traseele 12 şi 13.
 Din punctul "La Cruce", călăuziţi de marcajul triunghi roşu, ajungem după un urcuş mai susţinut în
Căldarea "La Fereastra Mare", sau Căldarea Bună. Aici, lăsăm în stînga năruiturile Colţului Bălăceni şi, urcînd, ne
abatem tot mai mult către dreapta pe coastele Muntelui Budru. Pe ultima porţiune a traseului, repezişul pantei ne
obligă la popasuri dese. În această zonă, poteca, schimbîndu-şi direcţia către stînga, descrie iniţial serpentine mai
largi, apoi tot mai strînse, pînă în Fereastra Mare (2188 m), loc unde face legătura cu poteca de creastă (stîlp
indicator).
Trasee de legătură: spre vest, cabana Podragu, traseul de creastă E-V, etapa a IV-a; spre est, către
Curmătura Zîrnei, traseul de creastă V-E, etapa a VII-a.

12. "La Cruce" - sub Vîrful Cheia Bîndei

Marcaj: punct roşu

Durata: 11/2 oră
Iarna, traseul este periculos.

Descrierea traseului. De la cabana Valea Sîmbetei pînă în punctul "La Cruce" vezi traseul 11. Din
punctul "La Cruce" se desprinde, către stînga, poteca marcată cu punct roşu. Pe o piatră este semnalată cu o săgeată
ramificaţia spre Cheia Bîndei.
După 10 minute ajungem pe un tăpşan, de unde ne abatem către dreapta, urmînd indicaţia scrisă pe o
lespede: "La Bîndea". Tot urcînd ajungem în dreptul unei căderi de apă, de sub care traversează poteca
vînătorească, conturată pe faţa vestică a Muchiei Sîmbetei către Piatra Caprei. Dincolo de căderea de apă
pătrundem într-un sector cu tufe de smirdar. Avem în dreapta Căldarea Mare (estică) a Sîmbetei, străjuită de
contrafortul Colţului Bălăcenilor, iar în stînga, de o albie abia conturată, prin care curge apa unui izvor. Poteca nu
este prea clară, dar marcajele, destul de dese, ne asigură înaintarea, fără pericolul de a ne rătăci. Curînd întîlnim un
nou izvor, dirijat printr-un şanţ către bordeiul ciobănesc din Căldarea Mare.
De la izvor, poteca, tot mai vizibilă, ne duce pe spinarea vestică a Muntelui Cheia Bîndei, traversînd
cîteva pante de grohotiş.
Cînd s-a împlinit 11/4 oră de la intrarea pe traseu, ajungem pe Muchia Sîmbetei. De aici, marcajul ne
conduce către dreapta, pe sub vîrful Cheia Bîndei (2383 m), spre creasta principală, în care răzbim după circa 10
minute. Coborîm în continuare pe versantul sudic al muntelui şi, după 200 m, întîlnim poteca de creastă, marcată
cu bandă roşie.
Trasee de legătură: spre est, către Curmătura Zîrnei, traseul de creastă V-E, etapa a VII-a; spre vest, către
Fereastra Mare, traseul de creastă E-V, etapa a III-a.

13. "La Cruce" - Fereastra Mică a Sîmbetei

Marcaj: bandă albastră (degradat)

Durata: 1 - 11/4 oră
Iarna se produc avalanşe; vara orientare dificilă.

Descrierea traseului. Din punctul "La Cruce" (circa 1750 m), în care am ajuns venind de la cabana Valea
Sîmbetei (tr. 11), se desprinde către dreapta poteca care ne va conduce pînă în creasta principală, prin Căldarea La
Fereastra Mică.
Intrarea pe traseu nu este semnalată şi de aceea trebuie căutată atent, pentru că ramificaţia se află ceva mai
sus de punctul "La Cruce", pe traseul marcat cu triunghi roşu. Deci multă atenţie pe timp de ceaţă. Iniţial poteca se
abate în diagonală spre dreapta. În faţă vedem năruiturile desprinse din abruptul celor două vîrfuri ce străjuiesc
Căldarea La Fereastra Mică, în stînga Vîrful Budru (denumit şi Glemea, Slănina, Piramida şi Vîrful dintre
Ferestre), iar în dreapta Vîrful Gălăşescu Mic, numit şi Vîrful la Curtea Oţelei.
În continuare, traversăm năruiturile venite de la contrafortul desprins către nord din Vîrful Budru. Dincolo
de acestea, pătrundem în Căldarea La Fereastra Mică, strînsă între pereţii ruiniformi, prăvăliţi din culmile Budrului
şi Gălăşescului Mic. Poteca este greu de urmărit, însă locurile nu sînt periculoase, iar traseul este scurt. În urcuş
susţinut, poteca ne scoate pe creasta principală, străbătută de poteca marcată cu bandă roşie.
Trasee de legătură: spre est, către Fereastra Mare, traseul de creastă V-E, etapa a VI-a; spre vest, către
Podragu, traseul de creasta E-V, etapa a IV-a.

14. Cabana Valea Sîmbetei - Piatra Caprei

Marcaje succesive: triunghi roşu şi triunghi albastru

Durata: 3/4 oră

Descrierea traseului. De la cabana Valea Sîmbetei coborîm în lungul potecii marcată cu triunghi roşu
pînă la stîna din Valea Sîmbetei, în preajma căreia întîlnim un stîlp indicator. Din dreptul stîlpului, care marchează
începutul traseului marcat cu triunghi albastru, ne orientăm către dreapta. Curînd ajungem la confluenţa pîraielor
Piatra Caprei şi Sîmbăta. Aici traversăm apa şi ne angajăm în urcuş de-a lungul malului drept al pîrîului Piatra
Caprei. În curînd, părăsim firul apei, urcînd pe o culme secundară împădurită. La limita de sus a pădurii locurile se
înăspresc. Urcînd pe cărarea tăiată în serpentine repezi, ajungem în final pe Piatra Caprei, unde efortul este răsplătit
de o privelişte măreaţă. Din acest punct, traseul continuă de-a coasta pe versantul vestic al Muchiei Sîmbetei pînă
la întîlnirea cu marcajul punct roşu (tr. 12), care, urmat în coborîre, ne duce la punctul "La Cruce". Dincolo de
ulucul văii, zărim, străjuind Valea Sîmbetei, versantul estic al Muchiei Drăguşului, brăzdat de văiugi cu repezişuri.
În zona înaltă, unde muchia se leagă cu creasta principală, pereţi şi muchii stîncoase separă căldările Răcorelelor
de Sus şi de Jos, prin care arareori ajung drumeţi. Urmează apoi arcul enorm al crestei principale, în care ne apare
Fereastra Mare, străjuită de Vîrful Budru în dreapta şi Colţul Bălăceni în stînga. Alte piscuri închid către est marea
căldare glaciară, fără a stînjeni privirea către Vîrful Cheia Bîndei, din care se rupe, coborînd spre nord, Muchia
Sîmbetei. Jos, pierdută în imensitatea munţilor din jur, zărim cabana Valea Sîmbetei.

15. Oraşul Victoria - Portiţa Viştei Mari, prin valea Viştei Mari

Marcaj: triunghi roşu (la 5 km de oraşul Victoria)

Durata: 7 ore
Pentru drumul de acces spre oraşul Victoria, vezi p. 46
Iarna, traseul este accesibil numai alpiniştilor

Descrierea traseului. Din oraşul Victoria, urmăm drumul forestier către Complexul turistic Sîmbăta.
După 5 km, lăsăm drumul către complex şi ne abatem către dreapta, pe drumul forestier secundar, tăiat pe malul
stîng al Viştei Mari. Ramificaţia drumului este semnalată de un stîlp cu săgeată indicatoare. O dată cu schimbarea
direcţiei de mers pătrundem într-o zonă unde, printre livezi, se văd o serie de gospodării. Dincolo de acestea,
marcajul însoţeşte drumul forestier circa 5 km, de unde începe poteca. Ea ne conduce în urcuş spre dreapta,
înscriindu-se pe coastele vestice ale Muchiei Zănoaga (dreapta văii). Cînd locurile se înăspresc şi panta nu mai
permite înaintarea, traversăm apa pe un podeţ şi, orientaţi către stînga, începem urcuşul de-a lungul coastelor
răsăritene ale Viştei Mari.
După 41/2 ore, socotite din oraşul Victoria, ajungem la limita superioară a pădurii. De cum am ieşit la gol,
traversăm valea pe dreapta spre o poieniţă cu o stînă modestă.
De la stînă, către dreapta, pe versantul răsăritean al Muchiei Viştea Mare, se înfiripă o potecă pastorală
pînă în Şeuţa din Muchie (circa 40 minute). Ea face legătura, în continuare, cu potecile care coboară prin pădure
spre casa de vînătoare de pe Muchia Viştea Mare.
Ceva mai sus de poteca amintită începe traseul alpin de acces pe Muchia Viştea Mare (porţiutinea
superioară, tr. 68).
Pînă sub marile grohotişuri şi năruituri, revărsate la obîrşia văii, parcursul este relativ uşor. Porţiunea
finală însă, desfăşurată pe circa 550 m diferenţă de nivel, este obositoare din cauza grohotişurilor şi a pantei foarte
înclinate. În plus, avem unele dificultăţi cu urmărirea potecii care se pierde prin haosul de pietre, obligîndu-ne
uneori la căutarea marcajului, şi el puţin vizibil.
Pe această porţiune, cam la 1850 m, întîlnim temelia circulară a unui fost refugiu Salvamont, distrus de
vînt.
Ascensiunea ia sfîrşit pe creasta principală a Munţilor Făgăraşului (2310 m), în Portiţa Turiştilor sau a
Viştei Mari unde, pe o placă indicatoare, ni se dau explicaţii asupra traseelor ramificate din acest loc.
În partea opusă crestei, spre sud, se adînceşte Valea Rea în cuprinsul căreia, nu departe de Lacul din
Valea Rea, se află refugiul Salvamont Moldoveanu (2137 m), unde putem înnopta în condiţii de bivuac. Traseul pe
Valea Rea este marcat cu triunghi roşu.
Trasee de legătură din Portiţa Viştei Mari: spre vest, şaua Podragului, cu legătură pentru cabana Podragu,
traseul de creastă E-V, etapa a IV-a; spre est, Fereastra Mare, cu legătură pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de
creastă V-E, etapa a VI-a; spre sud, pe Valea Rea a Moldoveanului către comuna Nucşoara, prin şaua Maliţei (tr.
59); menţionăm că din dreptul stînei din Valea Rea începe drumul forestier, construit de-a lungul Văii Rele, care
sfîrşeşte, după 36 km, în comuna Nucşoara.

16. Oraşul Victoria - "La Şipot" (cu legătură pentru cabanele Turnuri şi Podragu)

Marcaj: punct albastru

Durata: 2 ore

Descrierea traseului. Din oraşul Victoria urmăm şoseaua asfaltată către combinatul chimic pînă la
intersecţia cu un drum forestier. De aici continuăm către dreapta, pe drumul forestier marcat cu punct albastru.
Curînd coborîm către lunca Ucei Mari, traversăm rîul şi ajungem la un saivan. Mai sus de acesta, drumul se
ramifică: la dreapta se desprinde varianta spre cabana Arpaş; înainte continuă traseul nostru. De aici, pe o mică
distanţă, el este mărginit de case, locuite permanent. Dincolo de acestea mai înaintăm pe drumul forestier încă 2,5
km pe Valea Ucişoara Seacă.
În continuare, urmăm poteca (stînga) spre linia de cumpănă a piciorului estic al Muchiei Tărîţei (Muchia
la Fruntea Boului sau Muchia "La Aşchii"). Ea este delimitată la vest de Valea Ucişoarei Seci şi la est de cea a
Fîntînei. Pe linia de cumpănă, poteca începe să se contureze tot mai bine, traversînd cînd şi cînd o serie de poieni:
Poiana "La Comandă" (930 m), Poiana La Şeuţă La Fruntea Boului (1203 m), Poieniţa, Poiana "La Aşchii" (1427
m). În final ajungem în punctul "La Şipot" (1470 m). Aici întîlnim marcajul triunghi albastru (tr. 17) care conduce,
în coborîre (dreapta), la cabana Arpaş şi în urcuş, la stînga, pe Muchia Tărîţa, pînă la cabana Podragu.

17. Cabana Arpaş - "La Şipot" - cabana Podragu, prin Muchia Tărîţei

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 6 ore
Pentru drumul de acces la cabana Arpaş, vezi p. 53
Iarna, începînd din punctul "La Şipot", traseul este periculos.

Descrierea traseului. Din faţa cabanei Arpaş1 urmăm circa 600 m drumul forestier spre oraşul Victoria,
pînă la un punct de răscruce, marcat de un stîlp indicator. De aici, o luăm spre dreapta şi, după 500 m, găsim pe
marginea şoselei alt stîlp cu săgeata indicatoare. El arată, spre stînga, direcţia de mers către Muchia Tărîţei. Iniţial
urcăm pe coastele piciorului vestic al Dealului Ghirloţelul, prin pădurea de foioase. Prin aceste locuri poteca, mai
puţin conturată, ne obligă să acordăm multă atenţie marcajului dispus pe copaci.
După 2 ore ajungem în punctul "La Şipot" (1470 m). Zărim, prinsă într-un jgheab, apa unui izvor. Unda
lui reprezintă obîrşia pîrîului Ucişoara Seacă, ce delimitează Dealul Ghirloţelului de Muchia La Fruntea Boului sau
Muchia "La Aşchii", pe cumpăna căreia vine, dinspre oraşul Victoria, poteca marcată cu punct albastru (tr. 16). În
continuare, traseul trece prin locuri cu pante mult mai domolite. Poteca largă evită pe la vest toate denivelările de
pe culme, inclusiv vîrful Boldanu (1679 m). La capătul de sus al acestui pasaj, pădurea se răreşte. Marcajul se
abate uşor către dreapta şi trece prin poiana fostei case Boldanu, distrusă de incendiu.
1
La circa 100 m de cabană, din dreptul podului peste apa Arpaşului, s-a marcat o potecă (triunghi roşu), ce face legatura, mai
direct, cu punctul de intrare în traficul spre Şipot.
Din Poiana Boldanu se desprinde către dreapta o veche poteca de vînătoare, marcată cu triunghi roşu.
Admirabil tăiată pe la limita de sus a pădurii, ea traversează obîrşiile Pîrîului lui Ban şi, coborînd sau urcînd micile
denivelări, ajunge deasupra Văii Podragu, de unde coboară la cabana Turnuri (1520 m).
De obicei, drumeţii nu trec prin Poiana Boldanu. Ei folosesc o scurtătură care îi scoate deasupra poienii,
în Şaua Boldanului (1615 m), de unde se văd marile înălţimi ale Făgăraşului. Urcăm în continuare aproape de linia
de cumpănă a Tărîţei, trecînd cînd pe un versant, cînd pe altul, către creasta Muchiei Tărîţei.
Depăşim o zonă de ienuperi şi ne apropiem de Vîrful Baba (1962 m) pe care îl ocolim pe la vest, pentru a
ieşi în Şaua Babei (1920 m). Din şa, către est (stînga), dincolo de Valea Ucei Mari, zărim Muchia Gîrdomanului,
rareori vizitată de drumeţi. De cealaltă parte (vest), peste Valea Podragului, se văd Turnurile Podragului.
Din Şaua Babei poteca ne poartă, în continuare, mai mult pe sub culme, evitînd vîrfurile şi atingînd
creasta în înşeuările dintre acestea. După ce depăşim Şaua Lespezilor, un vîrf (1950 m) şi Şaua Mică, urmează
traversarea pe sub vîrful "La Pîrîul Jneapănului" (2104 m) şi trecerea prin Curmătura Afundă, zisă şi Curmătura la
Pîrîul Cheii sau Curmătura Custurii (2050 m).
Din Curmătura Afundă părăsim creasta. La început coborîm şi apoi urcăm pe versantul vestic de-a lungul
unor serpentine repezi, evitînd astfel porţiunea de creastă foarte accidentată, denumită "La Custuri", aflată între
vîrfurile Edelweiss sau Serpentinelor (2120 m) şi Custura, căruia i se mai spune şi "Capul Bunei Speranţe".
Ultima porţiune a traseului capătă trăsături alpine. Poteca se apropie mult de creasta stîncoasă, ajungînd la
20-30 m sub culme. Depăşim Vîrful "La Pîrîul Cheii" sau al Custurii şi răzbim printre stîncării, în Curmătura
Prelucilor (2180 m).
Printr-un ocol nu prea mare, depăşim cele două vîrfuri de nord (2228 m) şi de sud (2232 m) ale Prelucilor
şi curînd ieşim în culme, în punctul cu cea mai cuprinzătoare perspectivă de pe traseu. În faţa noastră şi puţin către
stînga, la obîrşia văii Ucei Mari, se înalţă pereţii munţilor Corabia şi Ucea Mare. Dincolo de ei, se desfăşoară seria
marilor înălţimi pînă în Moldoveanu, conturat ca un imens trapez.
Coborîm în Curmătura Calea Carelor (2190 m), de unde se ramifică o poteca nemarcată (stînga) ce
traversează valea Ucei Mari, ajunge în Şaua Corăbiei şi coboară către sud pe piciorul muntelui Podul Giurgiului.
Conduşi de marcajul nostru către dreapta, părăsim Muchia Tărîţei, coborînd în diagonală spre adîncurile
Căldării Podragului. Printre stînci şi grohotişuri, peste muchii crenelate sau treceri înguste, cu aspect de portiţă, ne
lăsăm către malul Lacului Podragu. Trecem pe lîngă lac şi, după un urcuş uşor, ajungem la cabana Podragu (2136
m).
Traseele de legătură de la cabana Podragu sînt redate la p. 88.

18. Oraşul Victoria - cabana Podragu, prin Valea Podragului

Marcaj: triunghi roşu

Durata: oraşul Victoria - cabana Podragu, fără a trece pe la cabana Arpaş, 6-7 ore; cabana Arpaş - cabana
Podragu 6-61/2 ore
Pentru drumul de acces în oraşul Victoria, vezi p. 46.
 Iarna, în porţiunea cabana Turnuri - cabana Podragu, se interzice parcurgerea drumului pe traseul de vară.

Descrierea traseului. Din oraşul Victoria urmăm şoseaua către "Combinat" pînă la intersecţia cu un drum
forestier, pe care îl urmăm. Coborîm în lunca rîului Ucea Mare, traversăm apa pe pod şi urcăm pe terasa din stînga
văii. Curînd ajungem la o răscruce de drumuri, semnalată cu stîlp şi săgeţi indicatoare. Lăsăm drumul care continuă
de-a lungul apei către punctul "La Şipot" (tr. 16, marcaj punct albastru) şi ne orientăm la dreapta, pe drumul fără
marcaj, care continuă spre vest, pe sub munte. După circa 3,5 km ajungem la o răscruce semnalată cu stîlp şi săgeţi
indicatoare. Este punctul de joncţiune cu drumul care vine dinspre dreapta, de la cabana Arpaş, aflată la 600 m
distanţă. Din punctul de răscruce respectiv, urmăm spre stînga (sud), către cabana Podragu, drumul forestier. După
500 m, din drumul nostru se desprinde spre stînga poteca marcată cu triunghi albastru (tr. 17), care duce la cabana
Podragu peste Muchia Tărîţei. În continuare, pe drumul forestier apare şi marcajul triunghi roşu, care ne conduce
circa 2 km (stîlp de marcaj cu săgeată). De aici, părăsim drumul şi începem să urcăm către stînga pe poteca
conturată paralel cu valea pe versantul vestic al Muchiei Tărîţa.
În zona împădurită întîlnim şi traversăm frecvent pîraie învolburate, mai ales în perioada topirii zăpezilor.
După circa 11/2 oră, socotită de la părăsirea drumului forestier, traversăm Pîrîul lui Ban, ale cărui ape se
rostogolesc în cascade către rîul Arpaşul Mare. Poteca continuă în urcuş domol pe faţa vestică a muntelui,
străbătînd de aici în sus o zonă împădurită, din care rareori mai putem vedea munţii. Cam la o oră de la Pîrîul lui
Ban, ajungem la confluenţa Arpaşului Mare cu Podragul. Pătrundem pe Valea Podragului, traversăm pe malul stîng
al văii şi urcăm în serpentine scurte, pe botul Piscului Podragu (numit aici Muchia Turnurilor Podragului). Un stîlp
indicator semnalează aici ramificaţia unei poteci marcate cu punct roşu spre Lacul Podrăgel, prin valea Arpaşului
Mare. După circa 20 minute de mers, ajungem din nou pe firul Văii Podragu, unde traversăm apa pe un podeţ. În
continuare, pentru a evita obstacolele de pe vale, urcăm o vreme pe versantul ei drept. Cind locurile permit, ne
abatem la dreapta şi, prin intermediul unui podeţ, traversăm din nou valea, tot pe versantul răsăritean al Muchiei
Turnurilor Podragului.
Urcăm în serpentine largi, admirînd prin ferestrele pădurii înlănţuirea cascadelor, în care apa Văii
Podragului saltă, vuind peste praguri. Intervalul acesta sfîrşeşte tot în dreptul unui pod. Aici poteca se bifurcă: o
variantă (de iarnă) traversează apa şi urmează malul drept al apei către cabana Turnuri; drumul de vară rămîne în
continuare pe malul stîng. El se înscrie o vreme prin pădure şi nu se abate la stînga, pentru a traversa firul apei,
decît în dreptul cabanei Turnuri, aflată pe malul opus.
De la cabana Turnuri porneşte o veche potecă vînătorească, marcată cu semnul triunghi roşu, care
conduce pe Muchia Tărîţei, în zona fostului refugiu Boldanu. Parcursul, exceptînd pantele iniţiale, străbate mai
mult de-a coasta zona de obîrşie a Pîrîului lui Ban. În dreptul poienii, unde se afla casa Boldanu, marcajul ia sfîrşit.
De la cabana Turnuri începem urcuşul spre marile înălţimi ale masivului, alegînd itinerarul în funcţie de
anotimp.
Traseul de vară se abate la dreapta, traversează apa şi conduce în serpentine scurte deasupra cascadelor
Podragului. De aici, urcăm numai pe versantul răsăritean al Muchiei Turnurilor.
Traseul de iarnă rămîne pe versantul apusean al Muchiei Tărîţa, corespunzător versantului drept al văii
Podragu.
Sub pragul glaciar mijlociu, cele două poteci se întîlnesc, avînd în continuare parcurs comun. Călăuziţi de
marcaj, urcăm către dreapta pantele înclinate ale pragului glaciar, care preced intrarea în marea căldare a
Podragului. Parcurgem ultima porţiune din preajma cabanei printre blocuri de stînci, pe o potecă în pantă mult
domolită.
Traseele de legătură: spre Şaua Podragului (tr. 19); spre cabana Arpaş sau oraşul Victoria, pe Muchia
Tărîţei (tr. 17); spre Portiţa Arpaşului pe la Lacul Podrăgel (tr. 20).

19. Cabana Podragu - Şaua Podraguilui

Marcaj: triunghi roşu

Durata: 30-40 minute
Iarna, traseul este periculos.

Descrierea traseului. Din faţa cabanei urcăm pe micul prag glaciar spre căldarea superioară a Podragului.
După circa 300 m distanţă, lăsăm la dreapta traseul 20, care conduce pe la Lacul Podrăgel în Portiţa Arpaşului. De
la bifurcaţie, traseul nostru se înscrie de-a coasta pe sub prăvălişurile răsăritene ale Piscului Podragului. În stînga,
valea este străjuită de Muchia Tărîţei cu vîrfurile ei pleşuve, înşirate către nord spre şesul Ţării Oltului. La capătul
de sus al muchiei, zărim în creasta principală Vîrful Tărîţa (Tărîţa Mare sau Conradt). Prăvălişurile aspre ale
acestui munte, cu aspect de piramidă, se oglindesc în apele celui mai adînc lac din Făgăraş, Lacul Podragu (15,5
m). Tot pe creasta principală, în faţa noastră apare, punctată de un stîlp indicator, Şaua Podragului (2307 m), iar în
dreapta ei, Vîrful Podragu (2462 m).
Pornim la drum pe sub peretele răsăritean al Muntelui Podragu, conduşi de poteca ce ia treptat înfăţişarea
unei brîne. Pasajul, nu prea lung, se continuă cu un horn pămîntos pînă în Şaua Podragului, de unde zarea se
deschide larg asupra munţilor şi văilor dinspre sud. Începînd de la linia crestei, pe care ne aflăm, pe versantul sudic
se adînceşte Căldarea Podul Giurgiului, închisă pe stînga de Piciorul Podul Giurgiului, iar pe dreapta de Piciorul
Mircii. Fundalul către SE este format de culmile sudice ale Făgăraşului, din care se evidenţiază începuturile Culmii
Scărişoara, desprinsă din Vîrful Moldoveanu, şi ramura alungită din ea către SV, Culmea Coastele Mari, punctată
de Vîrful Picuiata (2439 m).
Trasee de legătură: spre est, Fereastra Mare cu legătura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de creastă
V-E, etapa a VI-a; spre vest, Şaua Caprei cu legătura pentru cabana Bîlea, traseul de creasta E-V, etapa a V-a; spre
sud, Stînele din Podul Giurgiului -Valea Buda - Lacul Vidraru (tr. 56).

20. Cabana Podragu - Portiţa Arpaşului, pe la Lacul Podrăgel

Marcaj: bandă albastră

Durata: 31/2 - 4 ore
Iarna, traseu periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. Iniţial parcurgem o porţiune comună cu traseul 19. După circa 300 m întîlnim stîlpul
de marcaj, din dreptul căruia ne orientăm către dreapta, pe coastele răsăritene ale Piscului Podragului (Muchia
Turnurilor Podragului) şi, urcînd susţinut, ajungem, după circa 25 minute, în "Curmătura dintre Lacuri" (2270 m).
De aici avem o perspectivă cuprinzătoare către marile înălţimi ale Făgăraşului. Spre vest, fundalul este dominat de
vîrfurile Negoiu şi Călţunu. În plan mai apropiat zărim Vînătoarea lui Buteanu şi Creasta Arpăşelului, din care se
desprinde către nord - spre a închide marele complex glaciar al Văii Arpaşului - Muchia Albotei.
Coborîm în Căldarea Podrăgelului, pe care o traversăm printr-un ocol larg, şi ajungem sub piciorul Coama
Vîrtopului (Piscul Podrăgelului), ce desparte Căldarea Podrăgelului de cea a Vîrtopului.
În ciuda aparenţelor, urcuşul către cumpănă nu-i greu. Poteca, bine bătătorită, ne conduce în ocoluri
printre năruituri de stînci şi răzbeşte în Strunga Podrăgelului, la 2135 m (a nu se confunda cu Şaua Podrăgelului,
adîncită pe creasta principală la obîrşia Văii Podrăgelului).
Din strunga amintită, schimbăm direcţia de mers către stînga şi traversăm, conduşi de marcaj, cîteva
viroage adîncite sub Coama Podrăgelului. Apoi, fără să pierdem prea mult din înălţime, continuăm traversarea pe
faţa Căldării Vîrtopului. Ocolul sfîrşeşte într-o zonă înierbată. De aici, pătrundem în urcuş în Căldăruşa Frunţii, al
cărei găvan se află suspendat pe piciorul nordic al Arpaşului Mic, deasupra Căldării Vîrtopului. Pe muchia ce
delimitează Căldăruşa Frunţii spre vest, identificăm uşor "Portiţa Frunţii", strunga pe unde trecem în Căldarea
Pietroasă. În acest punct întîlnim şi traseul marcat cu punct roşu care ne însoţeşte pînă în Portiţa Arpaşului.
Străbatem, în coborîre, fundul bolovănos al căldării şi apoi urcăm pînă în Portiţa Arpaşului, numită şi Strunga
Mica (2175 rn, stîlp de marcaj). În preajma portiţei, către dreapta, se află sculptată într-o "klippă" de calcare
cristaline "Fereastra Zmeilor" iar la stînga (est) începe pasajul de creastă "La trei paşi de moarte".
La sud de Portiţa Arpaşului se deschide căldarea superioară a văii Fundul Caprei, al cărei perete de obîrşie
oferă alpiniştilor un frumos traseu, care cuprinde de la dreapta la stînga: Creasta Arpăselului, Creasta Vîrtopelului
şi Creasta Arpaşului Mic, adică zona cea mai dificilă din creasta Munţilor Făgăraş, pe care traseul turistic o
ocoleşte.
Trasee de legătură: spre vest, Şaua Caprei cu legătura pentru cabana Bîlea, traseul de creasta E-V, etapa a
V-a; spre est, Şaua Podragului cu legătura pentru cabana Podragu, traseul de creasta E-V, etapa a V-a.

21. Comuna Arpaşu de Jos - Glăjărie - hotelul Bîlea-Cascadă

Marcaj: bandă albastră

Durata: 16 km pe şosea pînă în punctul Glăjărie - 3 ore; Glăjărie - hotel Bîlea-Cascadă, potecă şi şosea -
circa 12 km - 21/2 ore

Descrierea traseului. Traseul începe din marginea vestică a comunei Arpaşu de Jos, de lîngă podul ce
traversează apa Arpaşului Mare. De la pod ne îndreptăm spre nord pe un drum comunal, către comuna Cîrţişoara,
aflală la 6 km. În dreptul hotelului din Cîrţişoara întîlnim şoseaua Transfăgărăşanului, pe care o urmăm spre zona
montană.
Transfăgărăşanul se înscrie de-a lungul Văii Cîrţişoarei pînă la vechea Glăjărie, punct situat la intrarea în
munte, unde se văd cîteva clădiri ale muncitorilor forestieri.
De la Glăjărie, poteca marcată pătrunde în pădure, urcînd cu mici ocoluri pantele muntelui. Parcursul ei
nu mai are nimic din frumuseţea de altădată fiind adeseori întrerupt de şosea sau de sterilul degajat cu ocazia
construirii marelui drum montan. De aceea turiştii parcurg distanţa Glăjărie - hotel Bîlea-Cascadă mai mult pe
şosea. Pe culme Transfăgărăşanul traversează o rarişte în care se afla cîndva punctul "La Bănci". Din acest punct,
în prim-plan zărim Piscul Bîlei, cu creştetul împădurit; în stînga lui, închizînd zarea, se înşiră în ordine Netedu,
Văiuga, Iezerul Caprei şi Paltinu, coloşi de creastă şi străjeri milenari ai Căldării şi Lacului Bîlea. În faţă apar
hotelul Bîlea-Cascadă, serpentinele şoselei, iar dincolo de hotel cascada Bîlea. În dreapta Piscului Bîlei se deschide
ulucul Văii Doamnei, străjuit la obîrşie de Vîrful Laiţa.
În ultima porţiune drumul ne poartă pe deasupra Văii Bîlei, adîncită în dreapta, pînă la hotelul Bîlea-
Cascadă, pe sub pereţi abrupţi.
Trasee de legătură: spre cabana Bîlea-Lac prin Valea Bîlei (drum de vară), (tr. 23); spre Bîlea-Lac, prin
Valea Doamnei (tr. 28, descris în sens invers); spre Bîlea-Lac peste Muchia Buteanului, Vîrful Netedu (tr. 22).

22. Hotelul Bîlea-Cascadă - cabana Bîlea-Lac, peste Muchia Buteanului

Marcaj: bandă albastră

Durata: 41/2 ore
Iarna, traseul este accesibil numai alpiniştilor.

Descrierea traseului. Prima porţiune a traseului porneşte de lîngă staţia telecabinei şi se desfăşoară de-a
lungul Vîlcelului Dracului. Urcăm pe repezişurile văiugii, conduşi de marcaj, pînă întîlnim o ramificaţie a
drumului spre Piatra Dracului. De aici, ne orientăm către dreapta şi urmăm vechea potecă, conturată printre
jnepenii de pe versantul vestic al Muchiei Buteanului, avînd către Valea Bîlei perspectiva Transfăgărăşanului.
Curînd ajungem într-o şa, adîncită între vîrfurile Jneapănului (nord) şi Lăcuţului (sud), unde poteca trece
pe versantul răsăritean al Muchiei Buteanului. Depăşind cumpăna apelor, ne apare ochiul de apă al Lacului
Buteanu (Lăcuţul sau Tăul Buteanului, 1880 m). De pe malul lui avem o perspectiva cuprinzătoare asupra Văii
Arpăşelului, dincolo de care se înalţă, sălbatică şi puţin cunoscută, Muchia Albotei.
De la lac, poteca se strecoară printre jnepenişuri şi străbate o zonă punctată de cîteva vîrfuri, pe care le
ocoleşte, trecînd prin micile înşeuări ce le despart. În această zonă trebuie să urmărim linia de creastă a rnuntelui,
neglijînd poteca pastorală, mai evidenţiată, care se desprinde din creastă către Valea Bîlei. Ajungem la Piramida
Buteanului (2036 m), care reprezintă primul mesager al marilor înălţimi ce vor urma. Deşi se poate urca pe linia de
creastă, poteca noastră ocoleşte şase culminaţii. În final, ea ne scoate pe ultimul vîrf, Netedu (2351 m), cea mai
mare altitudine de pe traseu (circa 3 ore de la hotelul Bîlea-Cascadă). De pe Vîrful Netedu avem o perspectivă
unică asupra părţii alpine centrale a Făgăraşului. Ea cuprinde spre vest, în prim-plan, Căldarea Bîlei cu lacul,
construcţiile turistice şi Transfăgărăşanul, iar pe linia crestei principale, închizînd căldarea de la stînga la dreapta,
vîrfurile Văiuga, Iezerul Caprei şi Paltinu, dincolo de care, peste Laiţa şi Lăiţelu, zărim al doilea vîrf al ţării, ca
înălţime, Negoiu. În stînga, spre Valea Arpăşelului, se deschide Căldarea Coruga, străjuită de Turnul Plecat. Spre E
şi NE, priveliştea este copleşitoare, mai ales în faptul serii, cînd Albota, Creasta Arpăşelului şi nemărginitul
crestelor pînă la Gălăşescu îşi schimbă continuu culorile.
În continuare, un coborîş ne conduce în şaua largă a Netedului, iar de aici spre SV, tot în coborîre, pe o
muchie mai înclinată, pînă în firul Văiugii. Traversăm pîrîul pe versantul Muntelui Văiuga. Aici întîlnim stîlpul
indicator care semnalează desprinderea traseului 26, prin Căldarea Văiugii spre Vîrful Vînătoarea lui Buteanu,
descris în sens invers. În sfîrşit, mergînd tot de-a coasta printre grohotişuri, ajungem în Căldarea Bîlei, unde se află
cabanele Bîlea-Lac şi Paltinul.
Traseele de legătură sînt redate la p. 96.

23. Hotelul Bîlea-Cascadă - cabana Bîlea-Lac, prin Valea Bîlei (drumul de vară)

Marcaj: bandă albastră

Durata: 21/2 ore
Iarna, traseul este periculos.

Descrierea traseului. Traseul începe din dreptul staţiei telecabinei, de-a lungul unui drum conturat printre
anexele hotelului Bîlea-Cascadă, după care urmează poteca de munte. Conduşi de ea şi de marcaje, traversăm către
dreapta apa pîrîului Bîlea şi ne angajăm într-un urcuş susţinut, desfăşurat prin pădure pe coastele estice ale Piscului
Bîlei, avînd călăuză două marcaje: bandă albastră, semnul drumului nostru, şi cruce roşie. După circa 10 minute de
la plecare, marcajele se despart. La stînga, continuă poteca noastră, iar la dreapta, traseul cu semnul cruce roşie (tr.
28), care conduce la cabana Bîlea-Lac, prin Valea Doamnei.
De la ramificaţie urcăm 30 minute numai prin pădure, apoi întîlnim un loc mai luminos, de unde putem
admira în voie splendoarea Cascadei Bîlea. Din drumul nostru se alungeşte o cărare pînă sub căderea de apă. Din
locul de răspîntie, traseul se mai înăspreşte, Poteca, uneori cu aspect de brînă, traversează vîlcele sau coaste
abrupte, care iarna sînt măturate frecvent de avalanşe. Cînd s-a împlinit 11/2 oră de urcuş (de la Bîlea-Cascadă),
sîntem pe pragul glaciar al Văii Bîlea, lîngă stîlpul telecabinei.
De la stîlp se desprinde, în stînga, traseul de iarnă care se înscrie adeseori pe şosea. Poteca noastră se
conturează, în continuare, pe versantul stîng al Văii Bîlei, oferindu-ne o perspectivă cuprinzătoare către Muchia
Buteanului, ridicată de cealaltă parte a văii. Admirînd măreţia peisajului, ajungem fără efort în preajma primei
căldări glaciare. De aici, poteca se abate către stînga, avînd pe distanţă mică parcurs comun cu şoseaua, apoi urcă
pe scurtătură, întretăind serpentinele Transfăgărăşanului.
În apropierea cabanei poteca se uneşte cu cea venită de pe Muchia Buteanului (tr. 22), care are tot semnul
bandă albastră, şi cu aceea venită pe Văiuga, care este marcată cu punct albastru.
Urcuşul sfîrşeşte în Căldarea Bîlei, în cuprinsul căreia s-a înfiripat, în preajma cabanei Bîlea-Lac, o
microstaţiune de altitudine.
Traseele de legătură: spre Bîlea-Cascadă prin Valea Doamnei (tr. 28); spre Bîlea-Cascadă peste Vîrful
Netedu - Muchia Buteanului (tr. 22); spre Şaua Caprei (tr. 24); spre Şaua Paltinului (tr. 27).
24. Cabana Bîlea-Lac - Şaua Caprei

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 40 minute
Iarna este accesibil numai drumeţilor cu experienţă

Descrierea traseului. De pe malul lacului, din dreptul cabanei, poteca se conturează către est, străbătînd în
urcuş susţinut grohotişurile revărsate pe feţele munţilor Văiuga şi Iezerul Caprei.
Diferenţa de nivel parcursă pe o pantă puternic înclinată, mai ales în partea finală, ne obligă la popasuri
dese. Ele sînt bine venite, pentru că în acest fel avem prilejul să admirăm oglinda limpede a apelor ce formează cel
mai mare lac al Făgăraşului, eşarfa Transfăgărăşanului, conturată pe versanţii Văii Bîlei şi construcţiile din
cuprinsul Căldării Bîlei.
Urcusul sfîrşeste în Şaua Caprei sau Curmătura Iezerului (2315 m), adîncită între vîrfurile Iezerului
Caprei (2417 m), dreapta, şi Văiugii (2443 m), stînga. De aici, dacă vom coborî puţin pe versantul opus al crestei,
vom avea o frumoasă privelişte către Lacul Capra, iar mai departe, peste Valea Caprei, către piciorul sudic Buda -
Rîiosu - Muşeteica.
Trasee de legătură: spre lacul de baraj Vidraru prin Valea Caprei (tr. 50); spre stînga, Vîrful Vînătoarea
lui Buteanu (tr. 25); spre dreapta, Vîrful Negoiu (cu acces la cabana Negoiu), traseul de creastă E-V, etapa a VI-a;
spre est, Portiţa Arpaşului şi Şaua Podragului (cu acces la cabana Podragu), traseul de creastă V-E, etapa a V-a.

25. Şaua Caprei - Vîrful Vînătoarea lui Buteanu

Marcaj: cruce albastră

Durata: 30-40 minute
Vara, traseul este accesibil drumeţilor obişnuiţi cu căţărarea pe stînci; iarna, accesibil numai alpinistilor.

Descrierea traseului. Din Şaua Caprei, urmăm către stînga poteca marcată cu semnul cruce albastră. În
urcuş, încingem căldarea Lacului Capra, ocolim Vîrful Văiuga (2443 m) şi coborîm în Şaua Văiugii, conturată pe
creastă chiar deasupra căldării de la obîrşia Văii Văiugii. De aici, tot pe linia de creastă, depăşim Căldarea Văiugii
şi, cînd începem urcuşul, lăsăm în stînga, pe Valea Văiugii, marcajul traseului 26. În continuare, urmărim coastele
Muntelui Capra. Ultima parte a traseului este întreruptă de spintecătura adîncă ce separă Vîrful Vînătoarea lui
Buteanu, stînga, de Vîrful Capra (2494 m) pe creastă.
Pentru a ajunge pe Vîrful Vînătoarea lui Buteanu, coborîm în spintecătură şi apoi începem o căţărare
elementară către stînga, de-a lungul unui pasaj de circa 10 m. Urmează parcurgerea unei coame înguste, care
sfîrşeste pe Vîrful Vînătoarea lui Buteanu (2507 m). Prin poziţia sa retrasă din creasta principală, puţin spre nord,
acest vîrf, încadrat în rîndul celor sase culminaţii ale Făgăraşului care depăşesc 2500 m, oferă drumeţilor o
cuprinzătoare privelişte asupra masivului.
Înapoierea o facem pe acelaşi traseu sau, dacă vrem, de la întîlnirea cu traseul 26, coborîm pe acesta către
dreapta, prin Căldarea Văiugii, la cabana Bîlea-Lac.

26. Şaua Văiugii - Cabana Bîlea Lac, prin Căldarea Văiugii

Marcaj: punct albastru (degradat)

Durata: 45 minute
Iarna, traseul este periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. Marcajul începe din Şaua Văiugii, care este adîncită între vîrfurile Văiuga la SV şi
Capra la NE.
Prima porţiune a parcursului prin Căldarea Văiugii are o pantă mai înclinată. Treptat însă locurile se
domolesc, poteca înscriindu-se în ocoluri scurte, trecînd cînd pe versantul Turnului Plecat, ridicat în dreapta, cînd
pe cel al Muntelui Văiuga, ridicat în stînga. În porţiunea de jos, cînd firul apei scapă de strînsoarea versanţilor
amintiţi, întîlnim stîlpul indicator, aşezat în locul unde, din dreapta, vine poteca marcată cu bandă albastră (tr. 22).
Din acest punct, urmăm către stînga, prin grohotişul revărsat din peretele Văiugii, pînă pe treapta glaciară a
Lacului Bîlea, unde marcajul ia sfîrşit în preajma cabanei.
Traseele de legătură de la cabana Bîlea-Lac sînt redate la p. 96.

27. Cabana Bîlea-Lac - Şaua Paltinului

Marcaj: bandă albastră

Durata: 45 minute
Iarna, traseu periculos din cauza avalanşelor.
 Descrierea traseului. Ocolind căldarea Lacului Bîlea pe versantul nordic al Paltinului, poteca conturată
prin pînzele de grohotiş ne dă prilejul să urcăm în pantă domoală, admirind în voie munţii şi cabana reflectate în
apele lacului.
După circa 20 minute trecem pe deasupra tunelului, prin care drumul Transfăgărăşan străpunge munţii
spre a coborî spre sud, la Curtea de Argeş. Continuînd traseul, începem urcuşul pe versantul nordic al Paltinului,
ajungînd curînd în punctul în care Muchia Bîlei se înjugă strîns cu Paltinu. Ultima porţiune a traseului, ceva mai
domoală, ne dă prilejul să scrutăm în dreapta căldarea superioară a Văii Doamnei, denumită Căldarea Pietroasă.
În şaua largă şi înierbată a Paltinului, semnalată cu stîlp indicator, marcajul bandă albastră ia sfîrşit chiar
în locul unde întîlneşte poteca de creastă a Făgăraşului.
Trasee de legătură: spre vest, Vîrful Negoiu, cu acces la cabana Negoiu, traseul de creastă E-V, etapa a
VI-a; spre est, Şaua Caprei, traseul de creastă V-E, etapa a IV-a.

28. Cabana Bîlea-Lac - hotelul Bîlea-Cascadă, prin Valea Doamnei

Marcaj: cruce roşie

Durata: 31/2 ore
Iarna, Valea Doamnei reprezintă un minunat teren de schi. În timpul şi după ninsorile abundente, zona de
trecere peste cumpăna Muchiei Bîlei este periculoasă, pentru că se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Plecînd de la cabana Bîlea-Lac, urmăm drumul pînă în apropierea tunelului
Transfăgărăşanului, trecînd prin faţa telecabinei şi a cabanei Paltinul.
Din şoseaua alpină, marcajul ne conduce pe coastele estice ale Muchiei Bîlei. Urcuşul sfîrşeşte în
Curmătura Bîlei (2201 m). De aici, coborîm pe versantul opus spre Valea Doamnei. Obîrşia văii e străjuită pe
creasta principală a Făgăraşului de Turnul Paltinului, la est, şi Vîrful Laiţa (2397 m); la vest Valea Doamnei este
mărginită pe dreapta (est) de Muchia Bîlei, iar pe stînga (vest) de Muchia Doamnei. La obîrşia văii, gheţarii au
modelat trei căldări glaciare: Căldarea Pietroasă, Căldăruşa cu Iarbă şi Căldarea Lacului, ultimele două fiind
străbătute de traseul nostr.u.
Din curmătură coborîm, conduşi de marcaj, şi pătrundem în Căldăruşa cu Iarbă. Urmează Căldarea
Lacului, în cuprinsul căreia, jos, sub poteca noastră, vedem cele două lacuri ale Doamnei. Dincolo de vale se înalţă,
pînă în crestetul Muchiei Doamnei, Jgheabul Văros. Coborîm pînă la limita pragului glaciar inferior, unde Pîrîul
Doamnei şi-a săpat un jgheab în forma de "S", prin care apele se scurg peste praguri în mici cascade.
După depăşirea pragului glaciar amintit, poteca trece prin dreptul unei stîne şi case de vînătoare din Valea
Doamnei. Mai jos de acestea, la limita pădurii, întîlnim o a doua stînă. Din dreptul ei, poteca se afundă în pădure.
Conduşi de ea, coborîm de-a lungul pîrîului circa 15 minute, apoi ne abatem la dreapta, şi, părăsind definitiv firul
văii, urcăm alte 15 minute pe faţa vestică a Muchiei Bîlei, pînă la o răscruce de poteci. Spre stînga se desprinde un
hăţaş care conduce la Piatra Vulturului (privelişte interesantă spre Valea Bîlei şi Muchia Buteanului).
Traseul continuă către est, în coborîre, spre Valea Bîlei. Pe această porţiune întîlnim poteca şi marcajul
bandă albastră (tr. 23). Urmînd cele două semne, coborîm către Valea Bîlei, traversăm firul apei şi ajungem la
hotelul Bîlea-Cascadă.
Traseele de legătură sînt redate la p. 93.

29. Comuna Porumbacu de Jos - cabana Negoiu, prin Valea Rîului Mare al Porumbacului

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 6-61/2 ore (20 km drum nemodernizat, 11/2 oră potecă turistică)

Descrierea traseului. Marcajul începe din DN1 şi staţia C.F.R. El este dispus pe drum, în localităţile
Porumbacu de Jos şi Porumbacu de Sus. Distanţa pe şoseaua comunală între cele două localităţi este de circa 5 km.
La Porumbacu de Sus se mai poate ajunge de la Avrig (drum comunal, 5 km).
Din comuna Porumbacu de Sus continuăm către lanţul montan, care se desfăsoară majestuos în faţa
noastră, pe drumul forestier croit pe malul drept al Rîului Mare al Porumbacului (Valea Porumbacului). La
confluenţa acestuia cu Porumbăcelul traversăm apa. Lăsăm în dreapta o ramură a drumului forestier pe Valea
Porumbăcelului şi continuăm pe malul stîng al Văii Porumbacului (Rîul Mare al Porumbacului) pînă la confluenţa
cu Valea Tunsului. Aici drumul trece din nou pe malul drept al văii, pătrunzînd în zona pădurilor de fag. Lăsăm în
stînga ramificaţia drumului pe Valea Tunsului şi continuăm pe lîngă apa Porumbacului. Depăşim la una din buclele
soselei punctul de intrare în vechea potecă de pe piciorul Muntelui Puha, aflat în dreapta noastră.
Drumul forestier ne poartă în urcuş domol, avînd în stînga, în sensul urcuşului, albia Rîului Mare al
Porumbacului, iar dincolo de ea, Culmea Sărăţii. Depăşim incinta vechii cariere de marmură "La Carieră" (15 km
de la Porumbacu de Jos), de unde o altă veche potecă urcă spre Culmea Puha. În curînd vom fi la confluenţa văilor
Sărăţii (stînga) şi Şerbotei (dreapta), din unirea cărora ia naştere Rîul Mare al Porumbacului. În faţa noastră, între
cele două văi amintite, se ridică, împădurită, partea terminală a Muchiei Şerbotei, pe care se află cabana Negoiu.
Mai sus de confluenţă, drumul forestier traversează apa Şerbotei şi se înscrie pe coastele Muchiei
Şerbotei. Ajungem la capătul drumului forestier, unde întîlnim un loc larg, amenajat pentru parcarea şi întoarcerea
autovehiculelor. Urmăm de aici poteca marcată, tăiată în bucle şi ocoluri mari pe Muchia Şerbotei. La circa 1410
m lăsăm în dreapta poteca spre cascada Şerbotei. Pădurea se răreşte tot mai mult şi, în curînd, ieşim în poiana în
care se află cabana Negoiu.
Trasee de legătură: spre Piatra Prînzului şi Vîrful Negoiu (tr. 30); spre Vîrful ŞHerbotei (tr. 33); spre
Şaua Scării) (tr. 34); spre cabana Bărcaciu (tr. 35).

30. Cabana Negoiu - Vîrful Negoiu, pe la Piatra Prînzului

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 3l/2 ore
Iarna, traseul este periculos şi greu accesibil.

Descrierea traseului. La circa 150 m distanţă de clădirile anexă ale cabanei Negoiu, se află un stîlp de
marcaj ce semnalează punctul de răscruce a patru trasee turistice, între care şi cel spre Vîrful Negoiu. Poteca,
marcată cu triunghi albastru, se conturează uşor către stînga, pe clina estică a Muchiei Şerbota. Pasajul de început
este împădurit şi sfîrtecat de cîteva vîlcele afluente Văii Sărăţii. Traversarea lor se face pe nouă podeţe, aninate de
ţancurile ce le mărginesc. Parcurgerea acestei porţiuni, denumită "Drumul Zmeilor", durează circa 15 minute.
Dincolo de ea, pădurea se răreşte treptat, lăsînd ferestre, prin care vedem, dincolo de Valea Sărăţii, Muchia
Tunsului.
Ieşiţi din pădure, continuăm ascensiunea, străbătînd o zonă de jnepenişuri, pînă în preajma firului de apă
de pe Valea Sărăţii, unde se ajunge după 45 minute de mers de la cabană.
Pe malul opus al pîrîului, lîngă o stîncă mare, denumită "Piatra Caprei", ne acordăm un popas pentru a
admira peisajul. În dreapta (vest) avem culmea înaltă a Muchiei Şerbotei, iar în stînga (est), Muchia Tunsului, ce
face joncţiunea cu creasta principală dincolo de Sttrunga Ciobanului.
Reluînd traseul, traversăm către est Căldarea Sărăţii, urcînd prin grohotişul unui vîlcel cu apă, pînă la
izvoare (ultima sursă de apă pînă la Lacul Călţun).
Urcuşul continuă printre lespezile îmbrăcate în hainele galben-verzui ale lichenilor. Marcajul, bine
întreţinut, ne conduce către muchia crenelată a Tunsului, descriind un arc de cere, orientat uşor către sud. După
circa 13/4 oră de la cabana, ajungem în Căldarea de Est a Sărăţii, la stîlpul cu săgeţi indicatoare, în punctul denumit
Piatra Prînzului, loc din care se desprinde marcajul cu semnul cruce roşie (tr. 31), spre Lacul Călţun, prin Strunga
Ciobanului.
De la Piatra Prînzului, poteca conturată prin grohotiş, se îndreaptă către sud, spre creasta principală a
masivului. În dreapta, vedem, ridicîndu-se deasupra Căldării Sărăţii, Muchia Şerbotei cu versantul sfîrtecat de
torenţi şi plin de grohotişuri. Dincolo de ea, aliniate pe creasta principală, îşi conturează formele greoaie vîrfurile
Scara, Budislavu şi Suru.
Avînd în permanenţă perspectiva vîrfurilor, ajungem curînd pe umerii ultimului circ glaciar, într-un haos
de stîncării, cam la jumătatea distanţei dintre piatra Prînzului şi "Acul Cleopatrei". De aici, către stînga, la circa
150 m, ajungem la Peştera de sub Vîrful Negoiul (2258 m alt.; lungimea 17 m; solul păstrează permanent o crustă
de gheaţă). Dincolo de acest punct, blocuri imense de piatră, colorate de licheni în galben, se îngrămădesc, dînd
peisajului un aspect sterp, dezolant. Pe fundalul hăurilor Sărăţii se profilează "Acul Cleopatrei", "Colţul
Elefantului", "Foarfeca" şi alte stînci celebre în zonă, căutate de drumeţi şi mai ales de drumeţii fotografi. Din
dreptul "Acului Cleopatrei", un ultim urcuş scurt ne scoate pe creasta Făgăraşului în şaua cu Popasul lui Mihai
(stîlp cu săgeată indicatoare).
Călăuziţi, în continuare, şi de marcajul de creastă (bandă roşie), lăsăm în urmă, pe creastă, Custura Sărăţii
şi trecem de pe versantul nordic al masivului pe cel sudic. Sîntem acum pe clina Căldării Mioarelor, una din cele
trei căldări glaciare de la obîrşia Izvorului Negoiului. Depăşim astfel Vîrful Negoiul Mic (2485 m) şi coborîm apoi
într-o mică strungă. Urmează urcuşul final, ceva mai pronunţat, care sfîrşeşte pe creştetul celui de al doilea vîrf al
ţării, Negoiu (2535 m).
Trasee de legătură: spre Şaua Caprei cu legătura pentru cabana Bîlea-Lac, traseul de creasta V-E, etapa a
IV-a; spre Şaua Scării cu legătura pentru cabana Negoiu, traseul de creasta E-V, etapa a VII-a; spre comuna
Sălătruc sau lacul de baraj Vidraru prin Valea Topologului - Marginea (tr. 47).

31. Piatra Prînzului - Lacul Călţun (refugiul Călţun), prin Strunga Ciobanului

Marcaj: cruce roşie pînă în Portiţa Călţunului, apoi bandă roşie

Durata: 2 - 21/2 ore
Iarna, traseu periculos, prezentînd zone în care se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Marcajul începe de la Piatra Prînzului, un bloc de piatră cu suprafaţa aproape plană,
situat în cuprinsul Căldării de Răsărit a Sărăţii. Pînă la stînca amintită, de la cabana Negoiu, ne călăuzeşte marcajul
cu triunghi albastru (tr. 30).
Punctul de plecare de la Piatra Prînzului este semnalat de un stîlp indicator. Urcăm spre est printre
lespezile ce acoperă versantul vestic al Muchiei Tunsului. După circa 30 de minute sîntem la baza hornului,
conturat spre Strunga Ciobanului. Urmăm hornul şi în circa 15 minute ajungem la 2308 m altitudine, în strunga
săpată între pereţii Vîrfului Podeiu (2408 m), stînga, şi abruptul Negoiului Mic, dreapta.
Din Strunga Ciobanului, coborîm pe versantul estic al Muchiei Tunsului, folosind pentru sprijin cablul
montat în lungul hornului. Ajungem astfel în Căldarea Ciobanului.
Avem către dreapta, în plan apropiat, o muchie sălbatică, prăvălită din Virful Negoiu spre genunile Văii
Laiţei. Deasupra văii se vede Vîrful Călţun.
Ocolim căldarea spre dreapta, depăsind o imensă aglomerare de stînci care sfîrşeşte în dreptul unei văiugi.
Traversînd-o, urcăm pe versantul opus, avînd ca reper final un stîlp de marcaj. De aici ne orientăm către dreapta,
traversăm apa unui pîrîu şi ajungem după circa 15 minute pe prispa înierbată a "Căldării de la Strunga Dracului". O
perspectivă largă ni se înfăţişează asupra Călţunului, abruptului Lăiţelului Mic şi Căldării Mari a Laiţei. Dincolo de
fundul căldării, traversăm steiurile prăvălite din coastele Negoiului, urmînd atent marcajul. Pasajul, anevoios la
orientare pe timp de ceaţă, sfîrşeşte pe versantul muntelui în poteca de creastă, marcată cu bandă roşie. Aici
întîlnim un stîlp indicator.
De la întîlnirea cu poteca de creastă, urcăm în Portiţa Călţunului, o traversăm şi, în 10 minute, sîntem la
Lacul Călţun, pe al cărui mal se află refugiul Salvamont.
Trasee de legătură: de la Lacul Călţun spre Şaua Caprei cu legătura pentru cabana Bîlea-Lac, traseul de
creastă V-E, etapa a IV-a; spre Vîrful Negoiu, traseul de creastă E-V, etapa a VI-a; spre Piatra Prînzului, cu
legătura pentru cabana Negoiu (tr. 32). spre cabana Bîlea-Lac prin tunelul Transfăgărăşanului (tr. 53); spre
cantonul Piscul Negru prin Valea Călţunului (tr. 52).

32. Lacul Călţun (refugiul Călţun) - cabana Negoiu, pe la Strunga Ciobanului şi Piatra Prînzului

Marcaje succesive: bandă roşie pînă în Portiţa Călţunului; cruce roşie pînă laPiatra Prînzului; triunghi
albastru pînă la cabana Negoiu
Durata: 31/2 - 4 ore
Iarna traseul este periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. De la Lacul Călţun urcăm pe poteca de creastă a masivului, marcată cu semnul
bandă roşie. Curînd ajungem în portiţa Călţunului dincolo de care, coborînd, întîlnim stîlpul cu săgeată indicatoare
care semnalează desprinderea din traseul de creastă a traseului nostru, marcat în continuare cu semnul cruce roşie.
Iniţial coborîm prin grohotişul şi lespezile de la obîrşia Văii Laiţa. După circa 30 minute, ajungem pe
prispa înierbată a Căldării de la Strunga Dracului, de unde putem privi în urmă pereţii Călţunului şi ai Lăiţelului.
Traversăm în continuare unda unui pîrîiaş şi, dincolo de el, ne orientăm către stînga, spre stîlpul de marcaj fixat
chiar în locul unde, prin intermediul unor trepte săpate în piatră, coborîm un pasaj scurt, cu o înclinare mai
accentuată. Depăşim mai departe un vîlcel şi apoi un sector cu stîncării. Traseul îşi schimbă în curînd înfăţişarea,
poteca conturîndu-se pe o faţă înierbată, ce precede intrarea în Căldarea Ciobanului. Traversăm căldarea în urcuş
pe la baza pereţilor, pînă în dreptul hornului ce spintecă faţa muntelui către Strunga Ciobanului. Hornul, la început
înierbat, prezintă mai sus un sector stîncos, de-a lungul căruia sînt fixate cabluri ajutătoare. La 2308 m altitudine,
urcuşul ia sfîrşit pe Muchia Tunsului, în mica portiţă, adîncită între prăvălişurile Podeiului (2408 m) la dreapta şi
Negoiu Mic (2485 m) la stînga.
Din Strunga Ciobanului începem coborîrea pe versantul vestic al muntelui, printr-un horn mai lung, dar
mai puţin dificil decît cel precedent. Înaintînd prudent pe lîngă peretele din dreapta, ajungem într-o căldăruşă
stîncoasă. De aici poteca devine mai lesnicioasă. Ultima parte a traseului, marcat cu semnul cruce roşie, se
desfăşoară prin Căldarea de Răsărit a Sărăţii pînă la Piatra Prînzului. De la Piatra Prînzului pînă la cabana Negoiu
avem călăuză marcajul cu triunghi albastru. Stîlpul indicator de la răscrucea drumurilor ne uşurează orientarea.
Pentru cabana Negoiu coborîm susţinut, călăuziţi de marcajul amintit. Ajungem astfel (după 35 minute),
în Valea Sărăţii, pe ale cărei tăpşane ne putem acorda un repaus.
Traversăm apa Sărăţii, trecînd pe flancul estic al Piciorului Şerbotei. Printr-o schimbare de direcţie,
poteca, cu aspect de brînă, se înscrie pe faţa piscului amintit şi, curînd, pătrunde într-o zonă cu jnepenişuri. Dincolo
de acestea începe pădurea, o pădure crescută pe un versant brăzdat de numeroase văiugi priporoase, pe care le
traversăm peste nouă podeţe de lemn. De la ultimul podeţ, locurile se domolesc şi, treptat, pădurea se răreşte,
lăsînd loc liber pentru poiana în cuprinsul căreia se află cabana Negoiu.
Traseele de legătură de la cabana Negoiu sînt redate la p. 103.

33. Cabana Negoiu - Vîrful Şerbota

Marcaj: bandă albastră

Durata: 2 - 21/2 ore
Iarna, traseu accesibil numai alpiniştilor cu experienţă.

Descrierea traseului. Din faţa cabanei Negoiu drumul nostru este însoţit pe o mica distanţă şi de
marcajele traseelor 30, 34 şi 35.
De la stîlpul de marcaj, aflat la 150 m de cabana, care semnalează despărţirea de traseul 30, ne orientăm
uşor către dreapta şi intrăm în pădure, pe versantul vestic al Muchiei Şerbotei. După circa 5 minute, semnul
drumului nostru se desprinde din poteca spre stînga. Continuăm acum ascensiunea pe versantul vestic al Muchiei
Şerbotei, avînd călăuză, prin pădure, numai marcajul bandă albastră.
După circa 20 minute ajungem la golul alpin. De aici, parcursul, desfăşurat în continuare pe culmea
înierbată a muntelui, ne dă prilejul să admirăm de o parte şi de alta a muchiei căldările afunde de la obîrşia văilor
Şerbotei şi Sărăţii.
Pînă la creasta principală poteca se înscrie cînd de-a coasta, cînd în serpentine scurte, străbătînd pasaje
înierbate ori tufişuri de smirdar. În apropierea crestei principale locurile se înăspresc. Trecem peste lespezi mari de
şisturi cristaline, pe deasupra Căldării Mari a Şerbotei, încinsă de pereţii prăvăliţi din creştetul Mîzgavului din
Creastă.
După 11/2 oră de mers de la cabană sîntem în dreptul unei strungi pietroase. Ultima parte a sectorului pe
care trebuie să o parcurgem este mai sălbatică. Pasajele de stîncărie şi trecerile mai anevoioase sfîrşesc în dreptul
unui horn; îl urcăm şi pe acesta şi, ceva mai sus, întîlnim marcajul traseului de creastă, bandă roşie. Călăuziţi acum
pe creasta principală, către stînga, de ambele semne, ajungem pe Vîrful Şerbota (2331 m; stîlp indicator).
În faţa noastră, către est, îşi etalează obstacolele Custura Sărăţii.
Trasee de legătură din Vîrful Şerbota: spre stînga (est) Vîrful Negoiu, traseul de creasta V-E, etapa a III-
a; spre dreapta (vest) Şaua Scării, traseul de creasta E-V, etapa a VII-a.

34. Cabana Negoiu - Şaua Scării

Marcaj: cruce albastră

Durata: 2 l/2 ore
Iarna, traseu periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. De la stîlpul de marcaj, întîlnit la circa 150 m distanţă de cabana Negoiu, poteca
noastră se orientează uşor către dreapta, desfăşurîndu-se iniţial pe versantul vestic al Muchiei Şerbotei şi avînd
marcaj comun cu alte două trasee. După circa 5 minute lăsăm în stînga traseul 33 care urcă spre Vîrful Şerbota.
Conduşi de marcaje, coborîm în continuare spre albia Văii Şerbotei. În firul văii pădurea dispare, permiţîndu-ne să
cercetăm cu privirea Căldarea Mare a Şerbotei, prin care curge, căzînd în mici cascade, apa Pîrîului Şerbotei.
Traversăm firul apei, dincolo de care un stîlp de marcaj semnalează desprinderea spre dreapta a traseului 35, spre
cabana Bărcaciu. De aici începem să urcăm spre stînga, pe poteca parţial înierbată, ce urmează mai mult faţa
răsăriteană a Muchiei Puha. După circa 30 de minute de mers susţinut, panta se domoleşte. Sîntem într-o zonă cu
izvoare tumultuoase. Orientîndu-ne uşor către dreapta, pătrundem în Căldarea Mică (vestică) a Şerbotei, căreia i se
spune şi Căldarea Şerbotei de către Puha.
Orientîndu-ne după marcaje şi stîlpi metalici ce ne arată direcţia generală de mers, urcăm prin păşunea cu
lespezi pînă în Strunga Puha. Din acest loc avem o cuprinzătoare privelişte către Căldarea Porumbăcelului, aflată
către vest, unde se poate schia pînă primăvara tîrziu.
Din Strunga Puha, o poteca bună, dar numai parţial marcată, coboară în Căldarea Porumbăcelului, pentru
a urca apoi în Muchia Scărişoarei, unde întîlneşte drumul marcat cu semnul cruce roşie (tr. 38) care în amonte
conduce la Vîrful Scara, iar în aval la cabana Bărcaciu.
În continuare, poteca noastră, marcată cu semnul cruce albastră, ne conduce pe versantul vestic, ocolind o
porţiune cu stîncării de pe Muchia Puha. Ceva mai sus, trecem din nou pe versantul estic al muchiei amintite, apoi
escaladăm un horn tăiat în coasta Vîrfului Puha (2177 m). Pasajul, nu prea dificil, sfîrşeşte în Şaua Scării (2146 m).
Mărginită la vest de Vîrful Puha şi la est de un prim vîrf al Mîzgavului din Creastă, Şaua Scării constituie
pe creasta principală a Făgăraşului punctul de trecere dinspre Căldarea Vestică a Şerbotei către Căldarea Izvorului
Scării, adîncită către sud.
Trasee de legătură: spre stînga (est) Vîrful Şerbota, traseul de creasta V-E, etapa a III-a; spre dreapta
(vest), Şaua Surului cu legături spre cabanele Bărcaciu şi Suru, traseul de creasta E-V, etapa a VIII-a; spre sud,
Izvorul Scării - Valea Topologului - comuna Sălătruc sau Lacul de baraj Vidraru (tr. 49 descrise în sens invers).

35. Cabana Negoiu - cabana Bărcaciu1

Marcaj: punct roşu

Durata: 2 ore
Iarna, după ninsori abundente, în anumite sectoare se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Din dreptul stîlpului indicator, situat la circa 150 m de cabana Negoiu, ne orientăm
uşor către dreapta, urmînd poteca pe versantul vestic al Muchiei Şerbotei. După circa 5 minute lăsăm în stînga
poteca marcată cu bandă albastră spre Vîrful Şerbota (tr. 33).
1
Denumirea încetăţenită Bărcaciu nu este corectă; corect este Bîrcaciu.
Urmează o coborîre pînă în firul Văii Şerbotei. Aici traversăm apa şi, ceva mai sus, întîlnim stîlpul de
marcaj care semnalează direcţia traseului 34 spre Şaua Scării, precum şi direcţia drumului nostru spre cabana
Bărcaciu.
 Din Valea Şerbotei, poteca noastră se înscrie pe un picior secundar al Muntelui Puha. Peste culmea lui
coborîm în văiuga Mezuinei, ale cărei ape formea/ă mai jos o frumoasă cascadă.
Urmînd poteca conturată pe la limita superioară a pădurii, traversăm încă două văiugi, după care urcăm pe
Culmea Puha. Dincolo de culme coborîm în Valea Porumbăcelului, renumită în lumea schiorilor pentru pantele ei,
care păstrează zăpada pînă la începutul verii.
După ce traversăm albia largă a Porumbăcelului, ne angajăm în urcuş pe versantul Culmii Scărişoarei.
După circa 20 de minute, socotite de la Culmea Puha, sîntem pe Culmea Scărişoarei. Avem acum în faţă
culmile greoaie ale munţilor Vîrtopu Roşu, Budislavu şi Suru, iar către stînga vîrfurile Ciortei.
Conduşi de marcaj, începem coborîrea pe Culmea Scărişoarei. Cînd intrăm în pădure, ne abatem uşor
către stînga. Mergînd în această direcţie, pătrundem în zona izvoarelor de la obîrşia Văii Comănesei. Pentru a
ajunge la cabana Bărcaciu, traversăm cîteva din aceste fire, din care unele au apă, dînd ocol obîrşiei Văii
Comănesei. Întîlnim în curînd un punct în care marcajul semnalează schimbarea direcţiei, jumătate la dreapta.
Urmînd direcţia arătată în urcuş uşor, ajungem pe un picior al Bărcaciului pe care întîlnim poteca traseului 38
(marcaj cruce roşie). Coborînd prin rariştea de molizi, încheiem curînd drumul nostru la cabana Bărcaciu.
Traseele de legătură sînt redate la p. 115.

36. Comuna Avrig - cabana Poiana Neamţului cabana Bărcaciu

Marcaj: cruce roşie

Durata: 5 3/4 - 6 ore: 14 km şosea (3 1/2 ore) pînă la cabana Poiana Neamţului, plus 2 1/4 ore pe potecă
pînă la cabana Bărcaciu.

Descrierea traseului. Din dreptul statuii lui Gheorghe Lazăr, situată în centrul comunei Avrig, urmăm
către sud drumul comunal pe malul drept al Rîului Mare al Avrigului, către munte. După circa 10 km lăsăm în
dreapta drumul forestier de pe Rîul Moaşei (Avrigului) - afluent al Rîului Mare care conduce către cabana Suru (tr.
40).
Continuînd traseul de-a lungul Rîului Mare al Avrigului, trecem curînd pe lîngă carierele de calcar de sub
vîrful Faţa Varului şi după 4 km ajungem la cabana Poiana Neamţului (706 m).
De la cabană, urmăm pe o distanţă mică drumul forestier, prelungit către pădure. Dintr-un punct semnalat
de marcaj, părăsim drumul forestier şi urcăm către stînga, în lungul potecii, înscrisă iniţial pe malul înalt al Rîului
Mare al Avrigului şi, în continuare, pe un versant al Văii Comănesei (afluent al acestuia). La mai puţin de 30 de
minute de la cabana Poiana Neamţului, mergînd pe o potecă cu aspectul unei alei, ne lăsăm uşor către firul văii
amintite, ale cărei ape le-am întrezărit prin ferestrele pădurii. Printr-o schimbare de direcţie către dreapta, coborîm
pînă în firul văii şi-l traversăm. Dincolo de apă, poteca se îngustează, iar panta devine mai înclinată. Timp de 15
minute parcurgem poteca în serpentine pînă pe culmea împădurită a Muntelui Bărcaciu.
La 1000 m altitudine, poteca se abate la stînga în unghi de 90 o şi rămîne înscrisă în serpentine largi pe
linia de cumpănă a muntelui. Avem în stînga Valea Comănesei şi în dreapta Rîul Mare al Avrigului. Continuînd pe
culme, întîlnim cam pe la 1250 m altitudine o poieniţă, iar mai sus o rarişte, de unde putem vedea crupele greoaie
ale munţilor Budislavu şi Suru.
La 1450 m altitudine poteca se abate către stînga. Urmînd-o, pătrundem într-o rarişte, de unde zărim,
peste Valea Comănesei, Muntele Bărcaciu, alungit către stînga, spre Vîrful Faţa Varului. De aici, urcînd în
serpentine largi, ieşim în Poiana Bărcaciului, unde se află cabana.
Trasee de legătură: spre cabana Negoiu (tr. 37); spre Vîrful Scara (tr. 38); spre Lacul Avrig (tr. 39); spre
cabana Poiana Neamţului (tr. 36, descris în sens invers).

37. Cabana Bărcaciu - cabana Negoiu

Marcaj: punct roşu

Durata: 2 ore
Iarna, după ninsori abundente, în anumite zone se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Din dreptul cabanei urcăm circa 100 m printr-o pădure de molid. După această
distanţă, marcajul traseului nostru, comun pînă aici cu traseul 38, se desprinde către stînga. Conduşi de el, coborîm
şi apoi traversăm o succesiune de vîlcele ce formează obîrşia Văii Comănesei. Dincolo de acestea, urcăm prin
pădure pînă pe Culmea Scărişoarei. Ajunşi aici, ne orientăm scurt către dreapta. Mergînd astfel, sîntem după cîteva
sute de metri la limita superioară a pădurii (30 minute de la cabană). Un popas ne dă prilejul să privim spre culmea
înaltă a masivului, unde peisajul este dominat de formele greoaie ale Vîrtopului Roşu, Budislavului şi Surului.
În continuare, coborîm în valea largă, puţin adîncită, a Porumbăcelului. Traversăm apa în preajma stînei şi
urmăm poteca, în urcuş, pe versantul vestic al Muntelui Puha pînă pe cumpănă. Avem în faţă, dincolo de valea şi
Muchia Şerbotei, muchia ferestruită a Tunsului, culminînd către sud în Vîrful Negoiul Mic (2485 m), iar dincolo
de acesta, în dreapta, colosul de piatră al Negoiului.
Coborîm în continuare pe versant şi traversăm văiuga slab schiţată a Mezuinei, a cărei apă formează, mai
jos de drumul nostru, o cascadă spectaculoasă. Dincolo de Mezuina traversăm un picior secundar al Muntelui Puha
şi coborîm în Valea Şerbotei. Aici, în apropierea unei împrejmuiri pentru oi, se alătură marcajului nostru un alt
marcaj, cu semnul cruce albastră, ce vine dinspre Şaua Scării (tr. 49). Însoţiţi de cele două semne, traversăm apa
Şerbotei şi intrăm în pădure, urcînd pe versantul vestic al Piscului Şerbotei. Pînă la cabană se alătură în această
porţiune şi marcajul cu bandă albastră, venind de la Vîrful Şerbota (tr. 33).
Din punctul de întîlnire cu traseul amintit pînă la cabana Negoiu mai mergem circa 5-10 minute.
Traseele de legătură de la cabana Negoiu sînt redate la p. 103.

38. Cabana Bărcaciu - sub Vîrful Scara

Marcaj: cruce roşie

Durata: 3 ore
Iarna, după ninsori abundente, anumite zone sînt susceptibile de avalanşe.

Descrierea traseului. Poteca, marcată cu semnul cruce roşie, porneşte din dreptul cabanei Bărcaciu pe un
culoar tăiat prin pădurea de molid. După circa 100 m, lăsăm în dreapta marcajul punct albastru (tr. 39) şi, mai sus,
la stînga, marcajul punct roşu (tr. 37). Trecem în continuare pe lîngă izvorul captat pentru cabană şi, după 20
minute, ieşim la limita de sus a pădurii. De aici urcăm susţinut printre pîlcurile de ienuperi şi afini, aflate la obîrşia
Văii Comănesei. Urcăm apoi în serpentine, traversînd la diferite intervale firele de obîrşie ale acestei văi şi
ajungem pe culmea secundară a Muntelui Bărcaciu. În acest punct întîlnim o potecă largă, care ne scoate, după
cîteva serpentine, pe plaiul Muntelui Scărişoara, în vechiul "Drum al Ţării", drum de tranşumanţă care lega
odinioară Transilvania de Ţara Românească, trecînd peste creasta Făgăraşului prin Şaua Scării.
Continuînd drumul, urcăm pe coama lată a Scărişoarei, vreme de 30 de minute, trecînd deseori pe lîngă
mici scochine înierbate (depresiuni nivale) pînă în Şaua Porumbăcelului, deasupra căldării superioare a văii cu
acelaşi nume (est).
Din acest loc, o potecă bine conturată, dar marcată numai parţial, coboară pe versantul estic al Culmii
Scărişoarei pînă în căldarea superioară a Porumbăcelului, trecînd pe lîngă turbăriile din care se trage mai jos unda
firavă a rîului. Ocolind turbăria, pe la sud, poteca iese, în urcuş uşor, pe culmea Muntelui Puha. Aici, ea întîlneşte
marcajul cu semnul cruce albastră, ce vine de la cabana Negoiu şi conduce la Şaua Scării.
Drumul nostru, marcat cu semnul cruce roşie, continuă în serpentine pe versantul vestic, stîncos, al
muntelui, depăşind ceva mai sus vîlcelul de obîrşie al Văii Auriştei (2 1/4 ore).
De aici, el capătă aspect de brînă, traversînd versantul de NV al Muntelui Scara. După 10 minute ajungem
pe muchia abruptă şi stîncoasă a Tarniţei. În continuare, traversăm, în coborîre uşoară, pînze întinse de grohotişuri
ruginii, pentru a ieşi după 15-20 minute în creasta principală a Făgăraşului, sub Vîrful Scara. Sîntem la 150-200 m
de curmătura estică a Gîrbovei (2150 m). Punctul de intrare în traseul de creastă, marcat cu bandă roşie este
semnalat cu stîlp de marcaj.
Trasee de legătură: spre Şaua Scării, cu legătură pentru cabana Negoiu şi Izvorul Scării, traseul de
creasta V-E etapa a II-a; spre Şaua Surului, cu legătură pentru cabana Suru, traseul de creasta E-V, etapa a VIII-a.

39. Cabana Bărcaciu - Lacul Avrig

Marcaj: punct albastru

Durata: 3 1/2 - 4 ore
Iarna, drum periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. Traseul începe din spatele cabanei Bărcaciu, angajîndu-se pe un culoar larg, tăiat
prin pădure. După aproximativ 100 m, lăsăm potecile ce duc spre Negoiu şi Scărişoara, abătîndu-ne la dreapta, pe
poteca marcată cu punct albastru.
De la răscrucea potecilor, urcăm prin pădurea deasă de molid, pe versantul vestic al Piciorului
Bărcaciului. După aproape 15 minute de mers, în apropierea marginii de sus a pădurii, traversăm făgaşele a două
mici pîraie: Bărcaciul şi Pîrîul Stîncos.
Curînd intrăm într-o rarişte. În faţă, de sub înaltul Scărişoarei, se prăvălesc spre noi apele Auriştei, prin
valea adîncită de avalanse. Mai departe, în ultimul plan, deasupra căldărilor Avrigului se înalţă vîrfurile Gîrbovei,
Ciortei şi Vîrtopului Roşu. Străbatem rariştea vreme de 10 minute şi coborîm apoi printre tufe de ienuperi pînă în
firul apei Auriştei, în preajma confluenţei cu Rîul Mare al Avrigului. Traversăm apa pîrîului amintit peste cîteva
lespezi şi, ajunşi pe malul opus, trecem printr-o poieniţă, unde întîlnim urmele unei vechi stîne - "Dintre Izvoare"
(stîlp de marcaj). Lăsînd în urmă Valea Auriştei, ne orientăm către sud, de-a lungul Rîului Mare. La început urcăm
spre pragul glaciar inferior, avînd la dreapta o întreagă suită de mici cascade. Odată ajunşi pe prag, trecem dincolo
de firul apei pînă în apropierea "Stînei Bune" (loc de refugiu în caz de vreme rea). De aici urcăm uşor circa 200 m
pe versantul stîng al văii, pentru ca apoi să ne angajăm pe o pantă mai accentuată, spre un al doilea prag glaciar (1
1
/4 oră). În spatele nostru, apele rîului spumegă, învolburîndu-se în cascade. Avem în faţă impresionantul versant
nord-vestic al Scării, stîncăriile Gîrbovei şi grohotişurile Ciortei. În urmă, privirea cuprinde valea cu aspectul său
caracteristic în forma de "U".
De pe prag, poteca se abate înspre dreapta şi, trecînd printre blocuri de piatră, urcă susţinut pe umărul văii
glaciare, sub versantul nord-estic al Vîrtopului Roşu. După aproximativ 40 de minute de urcuş, un perete stîncos ne
închide calea. Îl ocolim, orientîndu-ne spre stînga. Urcuşul se mai domoleşte. Depăşim cîteva vîlcele stîncoase, cu
roci friabile de culoare ruginie, pînă în dreptul unui pîrîu care formează, din sus de noi, o cascadă (3 ore). După ce
îl traversăm şi pe acesta, poteca se îndreaptă spre stînga, urcînd susţinut pragul glaciar superior. Încă 30 de minute
şi ajungem în preajma Lacului Avrig (stîlp de marcaj şi marcajul traseului de creastă bandă roşie).
Trasee de legătură: spre stînga (est), Şaua Scării cu legătura pentru cabana Negoiu, traseul de creastă V-
E, etapa a II-a; spre dreapta (vest), Şaua Surului cu legătura pentru cabana Suru, traseul dc creastă E-V, etapa a
VIII-a.

40. Comuna Avrig - cabana Suru, prin Poiana Florilor

Marcaje succesive: cruce roşie pe drum forestier, 10 km pînă la Podul Jibrii; triunghi roşu pe drum
forestier, 8 km, pînă la Poiana Florilor, apoi potecă marcată cu triunghi roşu
Durata: 5 - 5 1/2 ore

Descrierea traseului. Din centrul Avrigului (statuia lui Gheorghe Lazăr) urmăm spre sud drumul comunal
ce ne poartă dincolo de localitate, printre ţarini, pe malul Rîului Mare al Avrigului, către munte. După 10 km
ajungem la Podul Jibrii. Aici, din drumul comunal, se desprinde către dreapta, drumul forestier, pe care-1 vom
urma pe malul Văii Moaşei. Punctul de bifurcaţie este semnalat de un stîlp indicator. De aici începe marcajul
triunghi roşu. Lăsăm drumul pe Rîul Mare şi pornim la dreapta pe cel de pe Valea Moaşei. Parcurgem încă 8 km
pînă în Poiana Florilor (960 m).
Din Poiana Florilor traseul continuă pe o potecă de picior ce se înscrie în serpentine pe faţa răsăriteană a
Muchiei Moaşei. În circa 30 minute, ea ne scoate la 1130 m, pe culme, unde întîlnim traseul dinspre Sebeşul de
Sus către cabana Suru, marcat tot cu triunghi roşu. Urmînd poteca spre stînga, ajungem în curînd la cabana Suru.
Traseele de legătură de la cabana Suru sînt redate la p. 123.

41. Halta C.F.R. Sebeş-Olt - comuna Sebeşu de Sus - cabana Suru

Marcaj: triunghi roşu

Durata: 11/4 oră pe şosea (5 km), apoi 3 ore pe potecă

Descrierea traseului. De la halta C.F.R. Sebeş-Olt, ieşim în şoseaua modernizată Tălmaciu - Racoviţa -
Avrig, pe care o urmăm spre stînga. După cîteva sute de metri, se desprinde, spre dreapta, drumul nostru. Urmîndu-
1, ajungem după circa 4 km în Sebeşu de Sus. Traversăm comuna, conduşi de două semne: triunghi roşu, semnul
traseului nostru, şi punct roşu, semnul unui traseu de pe Valea Moaşei Sebeşului.
La capătul sudic al localităţii întîlnim un pod, durat peste apa Moaşei, dincolo de care se continuă drumul
forestier pe vale.
Marcajul cu punct roşu apare numai pînă la podul amintit. De la pod, pe drumul forestier din lungul Văii
Moaşei Sebesului, el nu mai există. La capătul de sus al drumului, punctul roşu reapare, conducînd către stînga, pe
faţa vestică a Muchiei Moaşei, la cabana Suru.
În preajma podului amintit anterior, un stîlp de marcaj indică direcţia traseului nostru. Nu traversăm rîul
pe pod, ci continuăm pe acelasi mal, urcînd în lungul potecii conturate pe Dealul Plăieţu. O vreme mergem prin
tufărişuri, apoi intrăm în pădure şi, după circa 20 minute, socotite de la pod, sîntem pe Culmea Plăieţului.
Urcînd pe sub linia culmii, ajungem după alte 45 de minute în păşunea "La Izvorul cu Arini". În faţă se
deschide perspectiva Masivului Tătaru-Suru. Continuăm urcuşul pe poteca înscrisă sub linia de cumpănă a Muchiei
Moaşei şi, cînd s-a împlinit 1 1/4 oră, socotind de la pod, întîlnim o altă poiană, din cuprinsul căreia zarea se
deschide larg către dreapta pînă dincolo de Plaiul Tătarului, pe Muntele Prejba şi Depresiunea Sibiului.
Urmează o succesiune de treceri de pe un versant pe altul al culmii, cu alternanţe de urcuşuri mai
pronunţate şi domolişuri. Dincolo de Vîrful La Comandă (1059 m), pe care l-am lăsat în stînga, lăstărişul scund al
pădurii tinere care se înfiripă permite să cuprindem cu privirea şi Valea Moaşei Avrigului, pe care şerpuieşte
drumul forestier Avrig - Poiana Florilor.
În continuare, poteca urmează linia de cumpănă a Muchiei Moaşei. La 1130 m altitudine, într-un punct
semnalat de o săgeată indicatoare, întîlnim, venind din stînga, poteca turistică dinspre Poiana Florilor (tr. 40,
marcat cu acelasi semn).
Urcăm susţinut aproape 30 de minute, după care ajungem ”La Balustrade" ("La Galendru"). Din acest loc,
urmînd poteca, părăsim linia culmii, ocolind de-a coasta, pe la vest, o zonă de stîncării. Pasajul de ocol pînă la
liziera de sus a pădurii durează încă 30 de minute. Un urcuş scurt către stînga ne scoate apoi la cabana Suru.
Trasee de legătură: spre Şaua Surului (tr. 42); spre Cocorîciu - Apa Cumpănită - Grebleşti (tr. 46, descris
în sens invers).

42. Cabana Suru - Şaua Surului

Marcaj: triunghi roşu

 Durata: 2 ore
Iarna, în perioada marilor zăpezi, zona este periculoasă.

Descrierea traseului. Conduşi de marcaje de-a lungul potecii conturate chiar din faţa cabanei, urcăm,
abătîndu-ne uşor către dreapta. Curînd traversăm un vîlcel, dincolo de care ajungem într-o păşune presărată ici-
colo cu lespezi.
După 40 de minute socotite de la cabană, ajungem într-o mica şa sub Fruntea Moaşei (stîlp de marcaj). În
urma noastră vedem, alungită spre şesul Ţării Oltului, Muchia Moaşei, care desparte Valea Moaşei Sebeşului
(stînga) de cea a Moaşei Avrigului (dreapta). Spre est, în zona înaltă, se deschide Căldarea Găvanului, străjuită de
trei munţi: Suru, Găvanu (Lăcustele) şi Cocorîciu, ultimul ascuns privirii noastre de Fruntea Moaşei.
Din acest loc se desprinde, continuînd direct spre culme, poteca marcată cu triunghi albastru (tr. 46,
descris în sens invers).
Poteca noastră, marcată cu triunghi roşu, ne conduce în coborîre uşoară spre stînga, pe versantul estic al
Cocorîciului spre Căldarea Găvanului. Din amfiteatrul căldării, continuăm ascensiunea spre sud-est, traversînd
firele pîraielor care, înmănuncheate, formează, mai jos, Valea Moaşei. În porţiunea finală a traseului, unde panta
este mai mare, poteca se înscrie în serpentine largi pe versant, sfîrşind la 2110 m, în Şaua Surului (Curmătura
Surului sau Curmătura Găvanului). La stîlpul cu săgeţi indicatoare, aflat în şa, întîlnim poteca de creastă marcată
cu bandă roşie.
Trasee de legătură: spre dreapta (vest), halta Valea Mărului, traseul de creastă E-V, etapa a IX-a; spre
stînga (est) Şaua Scării cu legătura pentru cabanele Bărcaciu şi Negoiu, traseul de creastă V-E, etapa a II-a.

TRASEE DIN VALEA OLTULUI

43. Turnu Roşu - Chica Pietrelor (Petrilor)

Marcaj: cruce roşie

Durata: 3 1/2 ore

Descrierea traseului. De la staţia C.F.R. Turnu Roşu, ne îndreptăm spre centrul localităţii în care, urmînd
Valea Satului, mergem spre sud, pînă către marginea satului, în punctul în care se desprinde spre dreapta, către
păşune, drumul vitelor. Punctul este marcat de un şipot. Urmînd acest drum, după 5 minute ajungem pe Dealul
Ciorului. Drumul depăşeşte micul pîrîu al Ciorului şi apoi se bifurcă. Poteca turistică se înscrie, în urcuş către
stînga, pe botul dealului, prin păşunea cu arini şi mesteceni, face o mică serpentină şi iese pe un tăpşan înierbat, nu
departe de vîrf.
Jos, în spate şi în dreapta, Oltul se avîntă în strînsoarea munţilor. Dincolo de el stau cuibărite, la poalele
Munţilor Prejbei, comunele Boiţa şi Tălmăcel. Continuînd traseul, lăsăm Vîrful Ciorului în stînga şi ne angajăm în
urcuş uşor, de-a coasta, pe versantul înclinat al dealului, avînd adîncită în dreapta Valea Răchiţii. Poteca, bine
tăiată, ne poartă printre mesteceni, arini şi fagi. La ceva mai puţin de 30 de minute de la plecare, ne aflăm pe
culme. De aici, drumul începe să coboare uşor spre "Lunca Frasinului", poiană ce se zăreşte la obîrşia Văii
Răchiţii. În preajma ei, un mic urcuş ne scoate la Şipotul Frasinului.
Mai sus de fîntînă, de pe culme se deschide o largă perspectivă spre Valea Oltului, către Sibiu, şi către
Podişul Hîrtibaciului. În faţă, spre sud, peisajul este dominat de Vîrful Păului (1172 m). Evităm poteca ciobănească
ce coboară spre păşunea din faţă, către obîrşia Văii Iagului şi urcăm în stînga, către Chica Frasinului pînă întîlnim
o poteca largă şi bine bătută. Pornind pe ea, ocolim pe la obîrşie, pe deasupra păşunii, Valea Iagului şi în 5 minute
ajungem pe o a doua culme secundară ce se lasă lateral spre Olt. Un coborîş uşor de-aici spre stînga, prin pădure,
ne scoate curînd pe culmea principală a dealului. În continuare, ne lăsăm spre vest, ocolim un mamelon, o mica
ţîlfă, cum spun localnicii. Marcajul, aplicat pe arbori, devine din ce în ce mai des, Poteca lată urcă acum pe culmea
Pietriceaua pe faţa dinspre Strîmba, ceva mai jos şi în dreapta culmii, revenind din cînd în cînd la ea. Spre dreapta,
valea Strîmba ne va însoţi pînă la Chica Pietrelor. Dincolo de vale se profilează, înalt, Vîrful Păului. În stînga,
privirea cuprinde uneori, prin rarişti, Valea Satului (Caselor). Din loc în loc coboară poteci bune spre valea
Strîmba. Pe la circa 1000 m altitudine, după aproape 1 1/2 oră de la plecare din Turnu Roşu, începem să urcăm
susţinut, în serpentine, pe muchia Hulei Pietroase. Ajungem pe hulă după 15 - 20 de minute de urcuş. Zărim de
aici, prin gura Văii Caselor, satul din care am plecat. De pe Hula Pietroasă, poteca se abate, în urcuş, puţin către
Valea Caselor, prin pădurea deasă de fag. Îndată trecem culmea, ocolind din nou un mic mamelon, pentru a răzbate
în Poiana Pleaşa, în care jos (dreapta), pe versant, se află o colibă. Perspectiva este acum mai largă spre Podu Olt,
dealurile Boiţei şi ale Tălmăcelului.
Către capătul de sus al poienii, lăsăm un drum ce se desprinde în stînga prin pădure, care conduce pe la
obîrşia Văii Caselor către "Poiana Fîntînii", aflată de cealaltă parte a văii, pe culmea Muntelui Fîntîna. Pe locul de
bifurcaţie, poteca turistică este marcată cu semnul cruce roşie, pe două pietre.
În continuare, ea conduce în urcuş susţinut spre Vîrful Fîntîna, reintrînd în pădurea de fag şi continuîndu-
se puţin sub muchie, spre vest. După 45 de minute ieşim deasupra pădurii de fag, direct la gol, la circa 1350 m
altitudine, între afinişuri şi tufe de coacăz. Din loc în loc, molizii îţi amintesc că odinioară domnea aici pădurea de
conifere. Un stîlp indicator ne arată direcţia de urmat. Lăsăm în dreapta poteca ciobănească ce duce spre obîrşia
văii Strîmba şi urcăm în serpentine scurte spre Culmea Comarnicului.
În curînd ajungem pe culmea amintită, la un alt stîlp de marcaj, între Izvorul Vulcului (izvorul de obîrşie
al Văii Strîmba), la vest, şi Pîrîul lui lonel, la est. Acesta din urmă îşi trage apele din Chica Fedeleşului şi le duce
pe sub Chica Grinzii, spre Valea lui Făt. În urmă, privirea poate cuprinde Munţii Cindrel şi Depresiunea Sibiului,
precum şi Dealurile Tălmaciului şi şesul Ţării Oltului, cu comunele de la poalele muntelui. În zilele senine şi clare,
zărim o bună parte din Podişul Hîrtibaciului.
De aici, din punctul în care ne-am îngăduit un moment de răgaz, o potecă bună se lasă spre stîna de sub
Vîrful lui lonel. Drumul nostru ţine însă culmea şi este jalonat de un stîlp de marcaj, aflat nu departe, mai sus.
Urcînd în serpentine largi, la început deasupra Văii lui lonel, apoi către Izvorul Vulcului, ajungem în curînd la nişte
iviri de calcare, unde, pe o stîncă, o săgeată alba, frîntă, indică direcţiile drumului în sus şi în jos. Sus, zărim stîlpul
metalic de pe creasta principală. Un ultim efort, şi iată-ne ajunşi la el, puţin la est de cele două vîrfuri ale Muntelui
Chica Pietrelor (1606 m). Intîlnim aici, însemnat cu bandă roşie, marcajul drumului de creasta. Efortul ne este
răsplătit de o minunată privelişte. Sub noi, spre sud şi spre sud-vest se desprinde, mult adîncită, Valea Curpănului;
în prelungirea ei, de cealaltă parte a Oltului, zărim Munţii Lotrului. Spre nord avem o largă perspectivă asupra
depresiunilor Oltului şi Cibinului. Zărim, la poalele masivului, Sebeşu de Jos, iar dincolo de el, sub dealurile
Podişului Hîrtibaciului, apele şerpuinde ale Oltului.
Trasee de legătură: spre stînga (est), Şaua Surului cu legătura pentru cabana Suru, traseul de creastă V -
E, etapa I; spre dreapta (vest), Valea Oltului, halta C.F.R. Valea Mărului peste Culmea Strîmbanu, traseul de
creastă E - V, etapa a IX-a.

44. Comuna Cîinenii Mici - Chica Fedeleşului, prin Zănoaga Cîinenilor

Marcaj: cruce roşie

Durata: 4 ore
Pentru drumul de acces în satul Cîinenii Mici, vezi p. 48.

Descrierea traseului. Marcajul începe din Cîinenii Mici, aflat pe malul stîng al Oltului. De la gară, trecem
podul peste Olt, urmăm spre stînga drumul marcat de pe malul apei, pînă la marginea localităţii. Ne abatem de aici
la dreapta şi în curînd începem urcuşul pe potecă, conduşi de marcajul dispus pe copaci. După circa 15 minute
socotite din valea Oltului, continuăm pe un drum de munte către stînga, spre stîlpii de mare tensiune de pe Muchia
Crîngului. Ajunşi pe culme, schimbăm direcţia de mers spre dreapta şi urcăm, conduşi de marcaj, în lungul vechii
poteci de oieri. Cale de 3 ore poteca, deosebit de circulată vara de localnici, ne conduce prin zone cu păşuni,
întrerupte de pădure, urcînd prin punctele Pleaşa Mare (1201 m), Curmătura Prisăcii, Plaiul Muntelui, Zănoaga
Cîinenilor (1712 m), sfîrşind pe creasta principală a masivului pe Vîrful Chica Fedeleşului (1820 m).
Trasee de legătură: spre Halta C.F.R. Valea Mărului, traseul de creastă E - V, etapa a IX-a; spre Şaua
Surului, cu legătură pentru cabana Suru, traseul de creastă V - E, etapa I.

45. Comuna Cîinenii Mici - stîna din Ciungi, prin Valea Coţilor

Marcaj: punct albastru

Durata: 2 ore
Pentru drumul de acces în comuna Cîinenii Mici, vezi p. 18.

Descrierea traseului. Drumul începe din Cîinenii Mici. Marcajul punct albastru apare după bifurcarea
spre dreapta a şoselei spre Boişoara - Titeşti.
De la bifurcaţia amintită, traseul urmează în amonte drumul forestier pe Valea Coţilor (Satului). Pe o
distanţă de circa 5 km el este lipsit de marcaj. Pe această porţiune, drumul traversează apa peste cinci poduri,
ultimul, la circa 900 m altitudine, foarte aproape de locul unde drumul forestier prezintă o ramificaţie secundară
spre dreapta, pe care o vom urma în continuare. Ea se înscrie în ocoluri largi de-a lungul unor locuri acoperite de
lăstărişuri şi păduri tinere. Marcajul reapare de la ultimul pod în sus. Drumul forestier şi traseul nostru sfîrşesc pe
Muchia Coţilor la stîna din Ciungi, zisă şi Jariştea, situată pe Faţa Căprioarei (1200 m).
În dreptul unui fag bătrîn, pe care sînt fixate săgeţi indicatoare, întîlnim drumul memorial General
Praporgescu (tr. 46), marcat cu triunghi albastru, venit pe culme dinspre Grebleşti. Urmat în amonte (nord), acesta
conduce la cabana Suru.

46. Satul Grebleşti - cabana Suru, prin Muchia Coţilor - Apa Cumpănită

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 7-8 ore
Pentru drumul de acces în satul Grebleşti, vezi p. 48.
Iarna, traseul se poate parcurge şi cu schiurile. Itinerarul poartă numele "Traseul Memorial General
Praporgescu", fiind numit astfel în memoria generalului care şi-a pierdut viaţa în primul război mondial, undeva, în
preajma localităţii Grebleşti
 Descrierea traseului. Marcajul cu triunghi albastru, călăuza traseului nostru, începe din centrul satului
Grebleşti, la 50 m de magazinul alimentar. Pe strada principală se află un stîlp indicator care arată: cabana Suru - 8
ore.
Ieşiţi din sat, marcajul ne conduce către munte, drumul conturîndu-se iniţial pe Capul Dealului. Urcînd
prin păşuni, strînse în cingătoarea pădurii, ne apropiem de punctul numit "Crucea din Fag". Într-un interval de 1 1/2
oră depăşim punctele Şesurile, Curmătura şi Capul Pleşii. Intrînd în pădure, ocolim Vîrful Măgura pe versantul
dinspre Valea Lupului, unde ne întîmpină un izvor amenajat pentru adăpatul animalelor. Dincolo de el, ieşim pe
Faţa Căprioarei, în a cărei poiană se află stîna din Ciungi (Jariştea), cu mutătoarea ei aflată mai jos. Aici întîlnim
marcajul cu punct albastru venit dinspre Ciineni (tr. 45).
De la întîlnirea celor două drumuri marcate, semnalate de săgeţi indicatoare fixate pe un copac, marcajul
cu triunghi albastru ne conduce în continuare printr-o pădure de fag bătrînă. Vechiul drum de oieri, asemenea unei
şosele, rămîne multă vreme pe versantul răsăritean al muntelui, După ce depăşim un sector defrişat, cu lăstărişuri,
urcuşul se înteţeşte. Pădurea se întrerupe mai sus, lăsînd locul unor frumoase poieni. După 2 ore, socotite de la
stîna din Ciungi, avem în dreapta drumului stîna din Fagi (circa 1850 m).
Urcăm prin poiana stînii pe versantul estic al culmii şi, printr-o abatere uşoară către dreapta, reintrăm în
pădure. După circa 15 minute, în care timp am urcat şi un pasaj mai înclinat, trecem pe versantul nord-vestic al
muchiei şi ajungem din nou la o răscruce de drumuri. Cel din stînga, nemarcat, mai lat şi mai circulat, conduce de-
a coasta, în coborîre uşoară prin pădure, la stîna din Coţi, aflată pe Piciorul Boului şi de acolo mai departe, pînă în
poteca traseului 44 pe Zănoaga Cîinenilor. Cel din dreapta, traseul nostru, urmează însă Muchia Coţilor. Poteca,
uşor înierbată, străbate iniţial o rarişte de molid. Curînd ieşim din pădure, prilej de a admira păşunile revărsate pe
faţa muntelui, ulucul adînc al Văii Sterminoasei, aflat în dreapta, şi pantele Muntelui Tătaru, înălţat în stînga.
Urcînd în lungul potecii, ce descrie serpentine dese, ajungem pe creasta principală a masivului, în Şaua Apa
Cumpănită (1807 m), unde întîlnim marcajul bandă rosie. Urmat către stînga, acesta conduce pînă la Halta C.F.R.
Valea Mărului (traseul de creasta E - V, etapa a IX-a).
Din punctul Apa Cumpănită către dreapta (est), marcajele bandă roşie şi triunghi albastru se succed, avînd
parcurs comun.
Părăsim Şaua Apa Cumpănită, prinsă între izvoarele de obîrşie ale Văii Sterminoasa (sud) şi ale Pîrîului
Cumpenei (nord) şi ne îndreptăm către est. Iniţial urmăm poteca, conturată pe o pantă mai pronunţată, cînd pe linia
de cumpănă, cînd pe versant. Lăsăm în urmă, pe versantul nordic, Pietrele Albe, striate de izvoarele Moaşei
Sebeşului, şi ajungem în apropierea vîrfului Muntelui Cocorîciu, numit şi Vîrful Moaşei (2034 m). Din el se
desprinde spre nord Muchia Moaşei.
Lăsînd în dreapta vîrful amintit, sîntem atenţi la marcajul triunghi albastru, care se desprinde din creastă,
către nord, în coborîre directă pe Muchia Moaşei. La început, străbatem păşunea ce acoperă culmea pînă în dreptul
unor iviri de calcare. Ne lăsăm apoi pe versantul vestic al Frunţii Moaşei, printre tufe de smirdar şi ienuper, pentru
a reveni mai jos, pe linia de cumpănă. Ieşim astfel într-o şa abia conturată, unde întîlnim poteca marcată cu triunghi
roşu (tr. 42). Conduşi de acest semn, coborîm în serpentine largi pe versantul vestic al Muchiei Moaşei; traversăm
albia pietroasă a unui vîlcel şi ieşim în poiana unde se află cabana Suru.
Traseele de legătură sînt redate la p. 123.

TRASEE TURISTICE PE VERSANTUL SUDIC

47. Cabana Cumpăna - Vîrful Negoiu, prin Muntele Marginea - Valea Topologului - Izvorul Negoiului

Marcaj: triunghi roşu

Durata: 12 ore
Iarna, în zona înaltă, se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Cabana-hotel Cumpăna este situată pe malul Lacului Vidraru, la 15 km distanţă de
baraj. Din dreptul ei, ne îndreptăm către coada lacului, urmînd şoseaua de contur. După 4 km ajungem la gura Văii
Cumpăniţei, unde începe traseul nostru (triunghi roşu), semnalat de un stîlp cu săgeată indicatoare.
Părăsind şoseaua de contur, urmăm drumul forestier pe Valea Cumpăniţei cîteva sute de metri. Un nou
stîlp indicator ne semnalează schimbarea direcţiei de mers către stînga, peste apa văii. Traversăm apa şi urmăm
poteca ce se înscrie în urcuş pe coastele Muntelui Clăbucet, care se menţine pe linia de creastă sau se abate uşor
spre Valea Cumpăniţei. După circa 40 de minute, socotite de la gura Cumpăniţei, întîlnim un izvor cu apa limpede
şi rece. Ceva mai sus, ajungem la Izvorul lui Fluieraş, situat la circa 1500 m altitudine (1 l/2 oră socotită din gura
văii). Intrăm acum în pădurea de molid. La 1650 m se află stîna şi saivanele din Clăbucet. Deasupra lor apare
Vîrful Clăbucet (1717 m). Drumul evită pe la vest vîrful, traversînd o mica sfoară de pădure. Dincolo de aceasta,
cînd ajungem în dreptul unui izvor captat vine, din stînga, o potecă marcată cu bandă albastră, de pe culmea
munţilor Ştubeaua - Bolovani.
Însoţiţi de ambele semne, ne îndreptăm spre nord de-a lungul culmii, spre Muntele Marginea. Trecem prin
splendide poieni, inundate toamna de pălăriile roşii ale amanitelor. În faţă ne apar marile înălţimi ale crestei
principale, pe care se detaşează ferm abrupturile stîncoase ale Negoiului şi Lespezilor. În stînga, dincolo de Valea
Topologului, Culmea Cioarecu - Sfîntu Ilie - Mîzgavu se alungeşte nesfîrşit către înălţimile Ciortei. În dreapta,
pîrîul Modrugazu îşi poartă apele spre Valea Caprei şi Lacul Vidraru; dincolo de el se ridică, deasupra pădurii,
Muntele Comarnicu.
Lăsăm în urmă un alt izvor (La Troiţă) şi continuăm pe un drum conturat peste mameloane şi înşeuări
succesive. Evităm un mic vîrf pe la dreapta şi, conduşi de marcaje, ieşim cu adevărat la "gol", în păşunile de pe
Muntele Marginea.
Cumpăna înaltă a Muntelui Marginea desparte bazinul Topologului, stînga, de cel al Modrugazului,
dreapta. La obîrşia Modrugazului, sub Vîrful Marginea, zărim stîna Dănenilor şi un mic canton unde, la nevoie,
putem înnopta.
Din drumul nostru se desparte, la dreapta, o potecă marcată cu bandă albastră, către Negoiu, peste
Muntele Florea - Podeanu (tr. 48).
De la ramificaţia amintită, poteca noastră se abate uşor către stînga, ocolind şi apoi urcînd în serpentine
largi pe faţa dinspre Topolog a Muntelui Marginea. Conduşi de marcaje, ajungem curînd la liziera pădurii de
molid, pe dosul Muntelui Marginea. Ne angajăm într-o coborîre susţinută prin pădure, parcurgînd locul "La
Vîrteje". Poteca sfîrşeşte după 430 m diferenţă de nivel în Valea Topologului, pe drumul forestier, la 32 km de
localitatea Sălătruc.
Urcînd pe drumul forestier, trecem pe lîngă casele Podeanu, aflate pe dreapta apei, lăsăm în urmă vechiul
baraj din gura Văii Podeanului şi, după circa 30 de minute, ajungem în punctul de confluenţă a Izvorului Scării cu
Izvorul Negoiului (1338 m), din unirea cărora ia naştere Topologul. Mai sus de confluenţă, se desprinde spre stînga
o potecă pe valea Izvorului Scării, marcată cu cruce albastră, care conduce la cabana Negoiu prin Şaua Scării (tr.
49).
Din punctul de bifurcaţie, noi ne abatem pe poteca din dreapta. Mergînd prin rarişte întîlnim curînd o
lespede cu forma unui acoperiş de casă. Este un bun reper al traseului spre Vîrful Negoiu. Dincolo de lespede,
urcăm de-a coasta pe versantul Piscului lui Cazan.
După 20 de minute, socotite de la ramificaţia traseelor, sîntem în dreptul stînei Negoiu. De aici, coborîm
în firul văii, îl traversăm şi urcăm printr-o curbă largă pe malul opus, pînă la două adăposturi pentru vînători. Din
preajma lor, marcajele ne conduc către stînga spre scocul pîrîului Izvorul Paiului. După ce-l traversăm şi pe acesta,
mergem mai mult de-a coasta 200 m şi apoi reintrăm în pădure.
Poteca, mai slab conturată de aici înainte, suie în diagonală, traversînd un torent şi două luminişuri, apoi
se strecoară printre blocurile de stînci răspîndite pe coasta muntelui şi coboară spre o a treia poiană. De aici ne
abatem la stînga şi, depăşind în coborîre un jnepeniş, ajungem pe malul Izvorului Negoiului.
Atenţie! Din poiana a treia, dar în urcuş, porneşte prin pădurea de jnepeni o potecă nemarcată, care la
1900 m altitudine se abate la dreapta, trece printr-o poieniţă a culmii piciorului venit din Şaua Negoiului şi
pătrunde în Căldarea Berbecilor. Urcînd pantele căldării amintite, întîlnim poteca marcată cu bandă albastră a tr.
48, ce face legătura cu traseul dintre Strunga Doamnei şi Vîrful Negoiu.
Traversăm pîrîul şi ieşim la gol. Avînd direcţia generală nord, urcăm prin păşunea revărsată pe coastele
muntelui. În faţă ne apar căldările, abruptul şi vîrful Negoiului. Lăsînd în stînga firul de apă ce coboară prin
Căldarea Mieilor, începem să urcăm către Vîrful Negoiu, admirînd marile înălţimi ale munţilor şi apele rostogolite
frenetic pe pereţii sumbri ai muntelui în Cascada Negoiului. Deasupra ei, în Căldarea Pietroasă, ne abatem spre
dreapta şi, printr-un haos de blocuri şi năruituri de stînci, căutăm să urmăm hăţaşul abia conturat ce ne scoate pe
piciorul sudic al Negoiului. Locurile sînt sălbatice şi puţin umblate, iar poteca este incertă.
După 5 ore, socotite de la confluenţa Izvorului Negoiului cu Izvorul Scării, ajungem în punctul Popasul
lui Mihai, nu departe de Vîrful Negoiu (2535 m).
Traseele de legătură sînt redate la p. 105.

48. Muntele Marginea - Strunga Doamnei sau Vîrful Negoiu, prin Culmea Florea - Podeanu

Marcaj: bandă albastră

Durata: 5 - 5 1/2 ore
Iarna, în porţiunea Podeanu - Negoiu, se produc avalanşe; pînă la Muntele Marginea vezi traseul 47.

Descrierea traseului. Poteca acestui traseu se desprinde din traseul 47, în păşunile Muntelui Marginea,
orientîndu-se spre est, către Şaua Comarnicului, fiind jalonată la mari distanţe cu stîlpi metalici. Urcînd, trecem pe
lîngă stîna Dănenilor, saivanul ei şi un canton pastoral, la care putem găsi adăpost la nevoie. Dincolo de acestea,
poteca ocoleşte pe la obîrşie Pîrîul Modrugazu, scoţîndu-ne în final în şaua amintită, între munţii Florea şi
Comarnic, lîngă Lacul Cerbului.
Din şa ne orientăm scurt la stînga, către nord, pe culmea Muntelui Florea, de-a lungul unui drum pastoral
care ocoleşte pe la est o serie de vîrfuri.
După circa 2 ore de drum, sîntem în Şaua Florea-Podeanu (1940 m). Un stîlp cu săgeată indicatoare ne
arată către dreapta, în coborîre, direcţia unui alt drum spre cantonul Piscul Negru (tr. 51).
Către dreapta, cuprindem cu privirea, dincolo de Valea Caprei, Culmea Muşeteica - Piscul Negru -
Ciocanu. În stînga se adînceşte Izvorul Podeanului. Peste ulucul lui ne apare, într-un plan mai îndepărtat, cetatea de
piatră a Ciortei, din care se alungeşte către sud culmea domoală şi rotunjită Boia - Mîzgavu - Titescu - Coarneşu -
Stîna Mare. Din punctul de ramificaţie continuăm să urcăm pe coastele înierbate şi înclinate ale Muntelui Podeanu,
pe care se disting, chiar în Şaua Florea - Podeanu, cîţiva stîlpi de marcaj. Urcăm spre ei şi, după circa o oră,
ajungem pe Vîrful Podeanu (2262 m), marcat cu un stîlp. Avem acum o imagine extraordinară spre abrupturile şi
crestele ruiniforme ale Călţunului şi Negoiului. Pe linia crestei principale a Făgăraşului privirea se sprijină pe
vîrfurile din zona Bîlea - Podragu.
Începînd din Vîrful Podeanu, parcursul îşi schimbă complet înfăţişarea. În locul drumului pastoral şi a
urcuşului pe pante înierbate, mergem acum de-a lungul unei culmi înguste, cu mici pasaje mai accidentate. După
aproximativ 2 ore, socotite din şaua de sub Podeanu, ajungem la poalele Călţunului. Avem în faţă o creastă
priporoasă şi un perete mai puţin primitor. Aflăm aici o placă şi un stîlp indicator cu săgeată pe care scrie:
"Atenţie! Potecă periculoasă, indicată numai pentru turişti încercaţi." Pe săgeata care indică sensul de mers spre
sud, citim: "Spre comuna Arefu prin Podeanu şi Marginea".
Drumul nostru se va abate către stînga, în coborîre spre Căldarea Berbecilor, pe cea mai dificilă porţiune a
traseului. Poteca, puţin circulată, abia se conturează. Semnele ne conduc în coborîre pe o pantă înierbată, puternic
înclinată. Ocolind zonele mai umede sau mai dificile, ajungem curînd în preajma unui vîlcel cu apă. Coborîm în
lungul lui şi, după 120 m diferenţă de nivel, sîntem în Căldarea Berbecilor. Ne orientăm către dreapta, conduşi de
marcaje.
După circa 20 de minute, întîlnim pe o lespede indicaţii asupra traseului: "spre Vf. Podeanu; spre Strunga
Doamnei".
Urmează parcurgerea unui pasaj în urcus susţinut. El se încheie cu un horn, pe care, căţărîndu-ne,
ajungem în poteca de legătură dintre Vîrful Negoiu, stînga, şi Strunga Doamnei, dreapta.
Călăuziţi de acelaşi semn putem merge în ambele direcţii. Strunga Doamnei se află la circa 250 m (10
min) către dreapta. Coborînd din ea, în continuare, pe versantul nordic al muntelui, întîlnim marcajul traseului de
creastă dintre Strunga Dracului şi Lacul Călţun, pe malul căruia se află refugiul Salvamont.
Pentru Vîrful Negoiu (2535 m), mergem către stînga unde ajungem după aproape o oră.
Traseele de legătură de la Lacul Călţun sînt redate la p. 107, iar cele de la Vîrful Negoiu la p. 105.

49. Confluenţa pîrîului Scara cu Izvorul Negoiului - Şaua Scării - cabana Negoiu

Marcaj: cruce albastră

Durata: 5 1/2 - 6 ore
Pînă la confluenţa Scării cu Negoiu, vezi traseul 47; iarna, traseul este periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. Traseul începe mai sus de confluenţa Pîrîului Scării cu Izvorul Negoiului, urmînd
malul stîng al pîrîului Scara. După circa 25 minute de mers, trecem prin dreptul fostului baraj din Poiana Bălţii.
Din acest loc zarea se deschide din ce în ce mai mult.
Din dreptul stînei din Scara, mergem o vreme pe malul stîng al pîrîului, traversînd la diferite intervale
pîraie firave. Treptat, pădurea se răreste şi la 1550 m altitudine ieşim definitiv "la gol". Continuăm traseul pînă pe
treapta inferioară a văii glaciare a Scării.
În stînga se înalţă Culmea Boia - Mîzgavu, desprinsă din Vîrful Ciortea. Din înaltul căldărilor, săpate de
gheţari sub Ciortea şi Mîzgavu, se trag - venind din săritoare în săritoare - apele Izvorului Căldăruşii şi ale
Izvorului lui Cazan. Prins între ele, un picior secundar al Muntelui Ciortea, desprins din Capul Bilei, se năruie către
Izvorul Scării.
Pe linia crestei se conturează acum creştetul pleşuv al Ciortei şi Vîrful Gîrbovei. Spre nord, peretele
muntelui este brăzdat de apele a două pîraie, printre care poteca ne va purta în serpentine.
Lăsăm în stînga torenţii veniţi dinspre Ciortea - Mîzgavu şi continuăm să urcăm către nord, avînd în faţă o
cascadă de 200 m. În apropierea pragului glaciar, ne abatem scurt la dreapta, către o viroagă plină de grohotiş. Ne
orientăm apoi către stînga, urcînd din greu pe pragul glaciar. Străbatem o zonă de stîncărie şi ajungem în albia
pîrîului, exact deasupra cascadei. Aici traversăm apa pe malul drept. A trecut 1 1/2 oră şi am urcat de la stînă pînă
în acest punct circa 460 m diferenţă de nivel. În faţa noastră se deschide Căldarea Scării, cu versanţii acoperiţi de
grohotişuri. Firul apei, bine conturat, a rămas în dreapta şi ne va servi drept călăuză pînă în Şaua Scării. Urcuşul
prin căldare, desfăşurat mai mult printre grohotişuri, sfîrşeşte după circa 250 m diferenţă de nivel. Îl vom parcurge
în circa 45 de minute.
Din Şaua Scării (2146 m) se profilează către vest Vîrful Scara (2306 m), iar către est primul vîrf al
Mîzgavului din Creastă (2246 m). Întîlnim aici marcajul bandă roşie.
Imediat sub linia de creastă, pe versantul nordic, marcajul nostru se continuă către cabana Negoiu. El este
dispus pe o lespede, alături de indicaţia "cabana Negoiu". Avem la picioarele noastre Căldarea de vest a Şerbotei
sau Căldarea Mică, prin care se strecoară poteca spre cabana. În dreapta, ne reţine atenţia sumedenia de vîrfuri
înalte, grupate în jurul Negoiului. Picioare lungi, adevărate contraforturi, se pierd spre nord, în şesul depresionar al
Oltului.
De la punctul de răscruce, imediat sub creastă, trecem printr-un horn, săpat în roca de culoare ruginie a
versantului nord-estic al Muntelui Puha.
Atingem curînd piciorul nordic al muntelui. Evităm o scurtă porţiune stîncoasă a acestei culmi, pe
versantul vestic, deasupra căldării glaciare a Porumbăcelului, şi revenim pe muchie, în Strunga Puhăi (stîlp de
marcaj).
Din acest punct, o poteca ciobănească coboară către vest, în Căldarea Porumbăcelului şi-apoi, în urcuş
uşor, atinge Culmea Scărişoara, întîlnind marcajul cu semnul cruce roşie dintre Vf. Scara şi cabana Bărcaciu.
Ne continuăm drumul, coborînd susţinut către est, în Căldarea vestică a Şerbotei (Căldarea Şerbotei de
către Puha). De aici poteca se abate brusc spre stînga, în coborîre, pînă pe un prim prag glaciar, pe care pîrîul
Şerbotei sare în mici cascade.
Avînd în faţă perspectiva văii glaciare, urmăm serpentinele strînse pe pragul glaciar. Pe piscul Şerbotei se
zăreşte cabana Negoiu. Ajungem la marginea pădurii; înainte de a traversa apa, lăsăm în stînga poteca spre cabana
Bărcaciu (tr. 35.)
Dincolo de firul apei, intrăm în pădure şi urcăm pe versantul vestic al Muchiei Şerbotei. Curînd întîlnim
locul din care se desprinde către dreapta marcajul cu bandă albastră (tr. 33).
În continuare, avem călăuză, pînă la cabana Negoiu, trei semne: punct roşu, bandă şi cruce albastră.
Conduşi de ele, ajungem curînd în poiana unde se află cabana şi anexele ei.
Traseele de legătură de la cabana Negoiu sînt redate la p. 103.

50. Lacul Vidraru - cabana Capra - Şaua Caprei

Marcaj: bandă albastră

Durata: 8 - 8 1/2 ore
Iarna, pe porţiunea cabana Capra - Şaua Caprei se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Din punctul unde Valea Caprei îşi dăruieşte apele Lacului Vidraru, urcăm în susul
văii pe Transfăgărăşan. Flancul drept al văii este format, pînă la confluenţa cu Modrugazu, din coastele Dealului
Vulturului, iar dincolo de confluenţa amintită, în ordine din: versanţii munţilor Comarnic (1929 m), Florea (1952
m), Podeanu (2262 m) şi Piciorul Lespezilor. Versantul stîng grupează munţi cu nume mai puţin cunoscute, dar
uneori, în zona înaltă, cu cotloane mai spectaculoase. Amintim munţii împăduriţi ai Şteviuţei şi Mîndrei, iar
dincolo de ei, Ciocanu (1919 m), Piscul Negru (2248 m), Muşeteica (2255 m), Rîiosu (2395 m), Buda (2431 m) şi,
ultimul, în creastă, Arpaşul Mic (2460 m).
În dreptul km 103,1- întîlnim cantonul Piscul Negru, importantă bază de plecare pe traseele turistice
marcate spre cele două culmi ce delimitează bazinul Văii Caprei.
Trasee turistice de la cantonul Piscul Negru: spre vest (stînga): Şaua Podeanu - Florea, tr. 51; Izvorul
Călţun - Lacul Călţun, tr. 52; Izvorul Paltinului - Şaua Paltinului, tr. 54; spre est (dreapta), Muntele Piscul Negru -
cantonul Muşeteica, tr. 55.
De la cantonul Piscul Negru şoseaua se înscrie tot mai mult în ocoluri. La 1500 m altitudine, la confluenţa
Izvorului Caprei cu Fundul Caprei, sîntem în preajma cabanei Capra. Mai sus de acest adăpost, Transfăgărăşanul
se abate către stînga, spre tunelul ce străpunge Muntele Paltinu. Poteca noastră se angajează pe coastele Piciorului
Caprei, numit şi Piciorul Sudic al Buteanului, cuprins între Valea Fundul Caprei (dreapta) şi Izvorul Iezerului
Caprei (stînga). Ea ne conduce în serpentine spre ultima vale, apropiindu-se mult de Cascada Iezerului, a cărei
cădere depăşeşte 60 m. Ceva mai sus, în dreptul km 113,9, poteca se apropie de şosea şi permite intrarea pe un
tronson nou al acesteia. Acesta ne conduce în ocoluri mari pînă pe prispa înierbată a Căldării Iezerului Caprei
(timp pentru acest tronson: 1 oră).
După aproape 2 ore de la cabana Capra ajungem la 2200 m altitudine. Am urcat de la baraj 1350 m
diferenţă de nivel, iar de la cabana Capra 750 m.
Încă un mic urcuş pe lîngă cîteva lăculeţe şi ajungem pe malul Lacului Capra (2230 m), cel mai mare lac
de altitudine de pe versantul sudic al Făgăraşului. Pe malul lui se află un frumos monument ridicat în memoria a
patru alpinişti luati de avalanşe.
Încingînd lacul pe la est şi nord, poteca, acum comună cu cea a drumului de creastă al masivului, ne
conduce spre Şaua Caprei. Urcînd, putem privi, înşirate de la stînga spre dreapta pe coronamentul căldării glaciare,
vîrfurile: Iezerul Caprei (2417 m), Văiuga (2443 m), Vînătoarea lui Buteanu (2 507 m), mai retras de pe linia
crestei, şi Capra (2494 m).
Traseul sfîrşeşte în Şaua Caprei (2315 m), de unde putem admira, în căldarea nordică, splendorile Văii
Bîlei.
Traseele de legătură din Şaua Caprei sînt redate la p. 97.

51. Cantonul Piscul Negru - Şaua Podeanu - Florea, cu legătură spre Vîrful Negoiu

Marcaj: cruce galbenă

Durata: 3 ore

Descrierea traseului. Din dreptul cantonului Piscul Negru, aflat pe Transfăgărăşan (km 103,1), traversăm
Valea Caprei şi, orientaţi la stînga (pe lîngă clădirile unui vechi şantier), intrăm în pădure. Curînd intersectăm apa
unei văi, adîncită în coastele Muntelui Lespezi, după care urcăm timp de 1 1/4 oră în serpentine largi. Cîştigăm
astfel circa 270 m diferenţă de nivel şi ajungem la gol, în dreptul stînei din Lespezi. Dincolo de stînă, traversăm
către stînga Pîrîul Lespezi, pe deasupra ţarcului pentru oi. O vreme urcăm pe versantul estic al piciorului ce
limitează pe dreapta Pîrîul Lespezilor, apoi trecem, conduşi de o potecă adîncită, pe versantul opus (vestic). Sîntem
însoţiţi, în paralel cu marcajul traseului nostru, şi de un vechi marcaj cu bandă albastră, căruia nu trebuie să-i
acordăm atenţie.
Conduşi de cele două marcaje, care se succed, ajungem după 2 1/4 ore, socotite de la cantonul Piscul
Negru, în Strunga de Piatră (1880 m), pe care o recunoaştem după stîncile printre care trecem.
Înaintăm, fără efort prea mare, către Şaua Podeanu - Florea, unde la stîlpul de marcaj cu săgeată traseul ia
sfîrşit.
Din şa avem o panorama cuprinzătoare spre Negoiu şi mai departe, pînă dincolo de Ciortea; către sud,
vedem tălăzuirea de munţi mai domoli, peste care şerpuiesc drumurile pastorale.
Trasee de legătură: spre Vf. Negoiu peste Muntele Podeanu, tr. 48 (de la semnalarea în text a punctului
"Şaua Podeanu - Florea"); acelaşi traseu, descris în sens invers, conduce pînă la Muntele Marginea.

52. Cantonul Piscul Negru - Lacul Călţun, prin Izvorul Călţunului

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 3 ore
Iarna, în zona înaltă din preajma Lacului Călţun se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Pornim de la cantonul Piscul Negru (km 103,1). Iniţial coborîm din şosea şi
traversăm Valea Caprei pe pod, apoi ne orientăm către dreapta, lăsînd în urmă clădirile unui vechi şantier şi intrăm
în pădure. O vreme mergem pe coastele dinspre Valea Caprei. Mai sus, pîrîul primeşte de pe dreapta apa Izvorului
Paltinului. Urmînd în continuare malul drept al acestui pîrîu, ajungem după circa 30 de minute într-o poiană în care
se află un canton silvic. De aici către dreapta, prin pădure, traversăm apa Izvorului Paltinului. Urmează două
poieni, despărţite de o perdea de pădure. În cea de a doua poiană, Izvorul Paltinului primeşte pe dreapta apa
Izvorului Călţunului. Urcînd prin înfurcitura pîraielor amintite, ne apropiem de pantele acoperite cu jnepeniş.
În pădure (1520 m alt.), întîlnim un stîlp cu săgeţi indicatoare, care semnalează către dreapta, spre Şaua
Paltinului, traseul 54, marcat cu punct albastru.
Treapta văii glaciare pe care urcăm ne dă sentimentul că vom ajunge curînd la obiectivul nostru, dar nu
este aşa. Poteca traversează către stînga jnepenişurile şi răzbeşte la gol pe feţele înierbate de sub Culmea
Lespezilor. De aici pînă la Lacul Călţun valea mai prezintă două trepte. Urcîndu-le, avem în stînga prăvălişurile
Călţunului, perete ridicat cu mai bine de 350 m deasupra noastră.
În partea finală, după ce întîlnim traseul 53, ne abatem la dreapta şi, urcînd susţinut, ajungem în preajma
Lacului Călţun, unde se află refugiul Salvamont.
Traseele de legătură de la Lacul Călţun sînt redate la p. 107.

53. Lacul Călţun - tunelul Transfăgărăşanului (intrarea dinspre sud)

Marcaj: cruce albastră
Durata: 4 - 5 ore
Iarna, traseul este periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. De la Lacul Călţun (2135 m) poteca se înscrie către est, pe versantul sudic al
Muntelui Lăiţelu, depăşind cîteva culmi secundare. Dincolo de culmile amintite, pătrundem în partea vestică a
Căldării Mari a Paltinului. Străbatem la diferite intervale suprafeţe de jnepeni şi ienuperi sau intersectăm şuviţe
firave de apă. Deasupra noastră, în zare, se văd vîrfurile Lăiţelu şi Laiţa şi abruptul crestei care le leagă. Urmează
traversarea Izvorului Paltinului (firul vestic) care brăzdează central căldarea şi, după o coamă ştearsă a muntelui,
iată-ne în sectorul estic al Căldării Mari a Paltinului. Aici, după ce trecem de cîteva scocuri mai stîncoase, ajungem
în punctul unde întîlnim poteca marcată cu punct albastru (tr. 54) care, urmată în aval, ne conduce la cantonul
Piscul Negru, iar în amonte în Şaua Paltinului, deasupra căldării cu cabana Bîlea-Lac.
O vreme parcursul cu acest traseu este comun. Apoi, marcajul nostru se desprinde către dreapta, şi,
ocolind marea căldare glaciară, se înscrie în urcuş pe Piciorul Paltinului care desparte bazinul Călţun - Paltin de
bazinul de obîrşie al Văii Caprei. De pe culmea Piciorului Paltinului, poteca încinge versantul estic al acestui
munte, străbate un sector brăzdat de numeroase scocuri şi vîlcele şi sfîrşeşte la gura dinspre sud a tunelului
Transfăgărăşanului.
Trasee de legătură: spre cabana Capra, pe şosea, circa 30 minute; spre cabana Bîlea-Lac prin tunel, circa
20 minute.

54. Cantonul Piscul Negru - Şaua Paltinului, prin Izvorul Paltinului

Marcaj: punct albastru

Durata: 3 ore
Iarna, dincolo de zona superioară a pădurii, se produc avalanşe.
 Descrierea traseului. Pentru porţiunea dintre cantonul Piscul Negru şi confluenţa izvoarelor Călţunului şi
Paltinului vezi traseul 52.
În amonte de confluenţa pîraielor, urcăm în continuare prin desişul de jnepeni, conduşi de marcaje. După
scurtă vreme, traversăm un sector defrişat, care sfîrşeşte pe treapta compartimentului vestic al Căldării Mari a
Paltinului. Conduşi de marcaj, ocolim către dreapta incinta căldării amintite, admirînd Vîrful Lăiţel şi marele
perete alungit spre est, pînă dincolo de Turnul Paltinului.
Avînd ca reper cîţiva stîlpi de marcaj, depăşim o coamă ştearsă şi pătrundem în incinta estică a Căldării
Mari a Paltinului. Prin aceste locuri, itinerarul nostru este comun cu al traseului 53 care conduce către tunelul
Transfăgărăşanului.
Ajunşi în zona centrală a căldării, în preajma unor mlaştini, ne orientăm pentru început la stînga, apoi,
trecînd de pe o brînă pe alta, ne abatem către dreapta, marcajele conducîndu-ne spre un scoc înierbat şi foarte
înclinat. Ajunşi la baza lui, începem un urcuş susţinut, care sfîrşeşte în preajma unui mic lac decolmatat, nu departe
de Şaua Paltinului. Aici, sub prăvălişurile Turnului Paltinului, pe sub care trece poteca de creastă a Făgăraşului, ia
sfîrşit marcajul cu punct albastru. Locul este semnalat de un stîlp cu săgeată indicatoare.
Traseele de legătură din Şaua Paltinului sînt redate la p. 100.

55. Cantonul Piscul Negru - cantonul Muşeteica, peste munţii Piscul Negru - Ciocanu - Năneasa

Marcaj: cruce albastră

Durata: 6 - 7 ore
Iarna, porţiunea cuprinsă între stîna din Piscul Negru şi Şaua Piscului Negru prezintă zone unde se produc
avalanşe.

Descrierea traseului. Marcajul începe din Transfăgărăsan (km 102,7) cîteva sute de metri în amonte dc
cantonul Piscul Negru (stîlp şi săgeată indicatoare).
Iniţial urcăm prin pădure, de-a lungul unei poteci pastorale. La 1500 m altitudine, poteca se îndreaptă uşor
către stînga. Păstrînd direcţia, traversăm prin vad apele a două pîraie ce curg în cascade. Dincolo de apele lor
urmează un urcuş scurt, prin grohotişuri şi glod, care sfîrşeşte după o oră, socotind din Valea Caprei, la stîna din
Piscul Negru (1600 m). Ocolind stîna prin partea de sus, ne orientăm către dreapta şi, intrînd în pădure, continuăm
ascensiunea, tot în lungul potecii pastorale. În mai puţin de 10 minute ieşim la gol pe un picior poienit, punctat cu
stînci de calcar, ce sprijină ca un contrafort înaltele prăvălişuri ale vîrfului Piscul Negru. O vreme urcăm de-a
lungul piciorului, apoi îi depăşim linia către dreapta şi pătrundem din nou în zona celor două pîraie, traversate mai
jos. La circa 1830 m altitudine depăşim, conduşi de marcaje, albiile pîraielor şi sectorul împădurit dintre ele. Zona
de traversare sfîrşeşte, după un urcuş uşor, pe cumpăna celui mai sudic picior al Muntelui Piscul Negru. Aici,
cîteva stînci formează o culminaţie, căreia greşit i se spune Piscul Negru. Locul este minunat pentru popas şi
contemplare.
În continuare, poteca pierdută adesea prin ierburi se înscrie pe versantul sudic al piciorului. Urcăm astfel
200 m diferenţă de nivel (1830 m - 2030 m). În continuare, ne orientăm către dreapta, traversînd faţa muntelui
brăzdată de cîteva vîlcele, după care, prin vegetaţia scundă şi grohotiş, răzbim la creastă în Şaua Piscului Negru
(2190 m; 2 1/2 ore de mers socotite din Valea Caprei). Pentru a avea o privelişte mai cuprinzătoare spre Vînătoarea
lui Buteanu, Creasta Arpăşelului şi Moldoveanu, părăsim marcajul şi, abătîndu-ne din şa la stînga, urcăm în 10
minute, fără potecă, pînă la Piscul Negru (2248 m), marcat cu un stîlp indicator.
Revenind în şaua Piscului Negru, urmăm către sud culmile înierbate ale munţilor. Poteca, desfăşurată pe
circa 4 km între vîrfurile Piscul Negru şi Ciocanu (2151 m), ocoleşte cîteva culminaţii mai stîncoase, printre care şi
vîrful Jorzea. Pe distanţa amintită, stîlpii de marcaj, dispuşi la mari distanţe, sînt fixaţi spre vîrfuri nu în lungul
potecii.
Din dreptul Vîrfului Ciocanu, stîncos şi bine individualizat, părăsim creasta principală, coborînd către est
(stînga), pe faţa înierbată a Muntelui Năneasa, fără a urmări o potecă bine conturată. Coborîrea este dirijată la
început de doi stîlpi de marcaj, după care, pînă la stîna din Năneasa, aflată la limita superioară a pădurii (1750 m),
mergem pe unde credem că este mai bine.
Ceva mai jos de stînă, tot la gol, un stîlp de marcaj (ultimul), ne arată locul unde găsim continuarea
potecii marcate prin pădure. Poteca trebuie urmată cu atenţie, căci marcajul este foarte rar. Coborîm pe piciorul
estic al Muntelui Năneasa, mărginit în stînga de Izvorul Cornea.
Coborîrea sfîrseşte în Poiana Muşeteica (1100 m), lîngă fostul baraj şi clădirea părăsită a cantonului
Muşeteica, unde, la nevoie, putem înnopta în condiţii de bivuac. Traversînd Valea Budei, ajungem pe drumul
forestier, în dreptul km 7,5, unde marcajul drumului nostru ia sfîrşit
Trasee de legătură din Poiana Muşeteica: spre cabana Podragu, tr. 56; spre Lacul Vidraru, acelaşi traseu
descris în sens invers.

56. Lacul Vidraru (Gura Oticului) - Şaua Podragului, prin Valea Budei şi Izvorul Podul Giurgiului

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 8-9 ore
 Traseul are două tronsoane diferite: un drum forestier desfăşurat pe două treimi (13 km) şi o potecă ce
începe de la stînele din Podul Giurgiului pînă în Şaua Podragului. Iarna, în porţiunea dintre stînele din Podul
Giurgiului - Şaua Podragului, traseul este periculos.

Descrierea traseului. Punctul de plecare pe Valea Budei de la Gura Oticului este semnalat cu stîlp
indicator, fixat pe DN7C. Putem ajunge în acest punct, venind de la Căpăţîneni pe Transfăgărăşan (31,8 km).
De la Gura Oticului urmăm drumul forestier care însoţeşte iniţial malul drept al Văii Budei, iar mai sus, în
preajma km 5, trece pe malul ei stîng. La km 7,5 Buda primeşte, de pe dreapta (stînga cum urcăm), apele pîrîului
Muşeteica. În deschiderea largă a confluenţei vedem un vechi baraj, o punte peste apă şi, la poalele pădurii, părăsit,
cantonul Muşeteica în care, la nevoie, se poate înnopta în condiţii de bivuac.
Din dreptul cantonului (1100 m alt.) se desprinde către stînga o potecă marcată cu semnul cruce albastră
(tr. 55) care traversează Culmea Ciocanu - Piscul Negru şi coboară în Valea Caprei, sfîrşind pe Transfăgărăşan (km
102,7).
Traseul nostru, desfăşurat în continuare pe drumul forestier, are în dreapta coastele priporoase şi
împădurite ale Culmii Ţuica - Picuiata, străbătute cînd şi cînd de pîraie tumultuoase care îşi aruncă apele în
cascade, iar către stînga, dincolo de apa Budei, munţii Robiţa şi Rîiosu.
La circa 1130 m altitudine, drumul trece pe dreapta Văii Budei, iar înainte de confluenţa cu Izvorul
Rîiosului, revine pe malul ei stîng. Urmează o porţiune, de-a lungul căreia şoseaua este tăiată cu îndrăzneală în
coastele de piatră ale muntelui, pînă în preajma unui baraj în ruină, la confluenţa Văii Budei cu Izvorul Mircii;
locului i se spune "cantonul Buda". Dincolo de confluenţă, drumul traversează apa, lasă în stînga Valea Budei şi se
înscrie pe malul drept al Izvorului Mircii. Poienile cu rarişti şi culoarul deschis al văii ne dau prilejul să surprindem
cînd şi cînd perspectiva impresionantă a crestei Făgăraşului, dominată de vîrfurile Orzăneaua şi Moldoveanu.
În sfîrşit, un ultim pod care traversează Izvorul Podul Giurgiului şi iată-ne ajunşi la capătul drumului
forestier, la stînele din Podul Giurgiului, punct de ramificaţie pentru încă două poteci turistice marcate şi semnalate
cu săgeţi indicatoare, spre Curmătura Galbena prin Valea Moldoveanu (tr. 58) şi spre Şaua Orzănelei (tr. 57).
Traseul nostru, desfăşurat în continuare pe potecă, se abate de la stînă spre stînga. Urcînd, ajungem curînd
pe malul stîng al Izvorului Podul Giurgiului, al cărui fir ne va fi călăuză o buna distanţă. Dintr-un punct, în care
apa formează o cascadă, schimbăm direcţia către dreapta, urmînd poteca conturată în continuare în serpentine pe
coasta Muntelui Podul Giurgiului. După circa 20 minute părăsim serpentinele (ATENŢIE! acestea mai continuă în
sus) şi, orientîndu-ne către stînga (nord), urmăm, conduşi de marcaje, un hăţaş care traversează de la dreapta la
stînga faţa vestică a muntelui pînă în firul central al căldării glaciare Podul Giurgiului. În acest interval depăşim 12
vîlcele. Începem să urcăm pe malul drept al apei, avînd ca reper vechiul bordei ciobănesc durat pe un dîmb. Din
dreptul acestuia vedem poteca de creastă, conturată pe sub coastele vîrfului Podragu. Urcăm către ea, la început
frontal pe o distanţă de 300 - 400 m, printr-un găvan pietros, apoi, abătîndu-ne diagonal spre dreapta, străbatem un
pasaj înierbat, prin care poteca se pierde. Intîlnim, în final, poteca de creastă, în preajma stîlpului cu săgeată din
Şaua Podragului (2307 m), unde traseul nostru ia sfîrşit.
Către nord se adînceşte Căldarea Podragului, unde zărim cabana cu acelaşi nume, la care se poate ajunge
în circa 30 de minute.
Traseele de legătură din Şaua Podragului sînt redate la traseul de creastă, p. 187 şi 225.

57. Stînele din Podul Giurgiului - Şaua Orzănelei, prin Valea Orzănelelor

Marcaj: punct albastru1

Durata: 2 1/2 ore
Iarna, traseul este periculos.

Descrierea traseului. De la stînele din Podul Giurgiului, marcajul ne conduce pe poteca de pe malul drept
al Orzănelei. Urmînd pe clina vestică a Muntelui Podul Giurgiului, depăşim punctul de confluenţă a Orzănelei cu
Izvorul Moldoveanului. Aproape de confluenţă, cele două pîraie îşi aruncă apele în mici cascade, cea a Orzănelei
fiind impresionantă. Poteca se înscrie mai departe în lungul Văii Orzănelei care prezintă trei trepte. Pe prima
treaptă traversăm apa, lăsînd în stînga Orzăneaua Mica, pîrîu ce delimitează către est Muntele Podul Giurgiului.
Din sus de confluenţa Orzănelelor, poteca urcă susţinut pe la baza unui perete cu rocă gălbuie, evitînd ruptura de
pantă, peste care apa Orzănelei Mari formează o cascadă. După circa 1 1/2 oră de la plecare, ajungem pe a doua
treaptă a căldării. Urmează un sector mai frămîntat, cu traversări frecvente de pîraie, ale căror izvoare mustesc pe
marginea hăţaşului nostru.
1
Marcajul urmează să fie schimbat în triunghi roşu (vezi rev. "România pitorească" nr. 6, 1984).
Pe treapta a treia întîlnim un ultim bordei al ciobanilor. Din dreptul lui se vede Şaua Orzănelei, adîncită
între vîrfurile Orzăneaua Mare şi Ucişoara la vest şi Viştea Mare la est. Urcuşul din căldare către şa se desfăşoară
în lungul unui vîlcel, conturat central, către nord, prin grohotişurile revărsate dinspre şaua din creasta principală a
Făgăraşului.
Marcajul traseului ia sfîrşit în Şaua Orzănelei (2305 m). De cealaltă parte a crestei se deschide căldarea
adîncă de la obîrşia văii Viştea Mare.
Trasee de legătură: spre stînga, Şaua Podragului, traseul de creasta E - V, etapa a IV-a; spre dreapta,
Fereastra Mare, traseul de creasta V - E, etapa a VI-a.

58. Stînele din Podul Giurgiului - Curmătura Galbena, prin Izvorul Moldoveanului

Marcaj: triunghi galben

Durata: 4 ore
Itinerar foarte periculos pentru ascensiunile de iarnă.

Descrierea traseului. Chiar în dreptul stînei din Podul Giurgiului se află un stîlp cu săgeată indicatoare, de
unde trebuie să traversăm apa, trecînd peste vechiul baraj. Dincolo de el, poteca se înscrie în lungul văii, dîndu-ne
prilejul să admirăm patul de marmură alba sau gălbuie al rîului. Curînd ajungem la confluenţa Orzănelei cu Izvorul
Moldoveanului. De aici, poteca se abate uşor la dreapta, trece peste un podeţ pe malul drept al Izvorului
Moldoveanului şi se înscrie în urcuş domol prin poieni şi rarişti de pădure. Depăşim îndată, prin dreapta, stîna din
Moldoveanu şi parcurgem ultimele pîlcuri ale pădurii de răşinoase pe o poteca pietroasă.
Avem în dreapta scocul Izvorului Moldoveanului, puternic adîncit, stîncos, inaccesibil. În stînga, deasupra
perdelei de pădure, o colonie de zîmbri (Pinus cembra) punctează monumental regiunea. Adîncită ca un şanţ,
poteca ne conduce în serpentine repezi către stînga, pentru a evita strîmtura stîncoasă a firului văii. Mergem o
vreme printr-un sector cu jnepeni şi ienuperi, după care urmează, pînă în creştetul Moldoveanului, splendide pajişti
alpine. În dreapta, de pe Coastele Mari, cade pe un perete cărămiziu o şuviţă de apă limpede. În stînga, Căldarea
Moldoveanului se arcuieşte în coastele muntelui, înălţat cu 500 m deasupra noastră. Central, cîteva scocuri
încearcă să schiţeze obîrşia văii. Către est, zarea este închisă de culmile Moldoveanu - Galbena - Scărişoara.
Urcăm pe poteca ce urmăreşte o vreme şuviţa pîrîului care adună apele venite de pe versantul sud -vestic
al Căldării Moldoveanului. În porţiunea centrală a căldării zărim, adăpostit sub un dîmb, la dreapta cum urcăm, un
bordei, la care putem înnopta în caz de nevoie. Dincolo de el poteca începe să se contureze mai bine prin ierburi,
iar mai sus, prin grohotiş. Urmînd serpentinele repezi ale potecii, ajungem în curînd în Curmătura Galbenei,
marcată cu un stîlp şi săgeată indicatoare (2340 m). Marcajul nostru ia sfîrşit aici.
Trasee de legătură: spre comuna Nucşoara prin Scărişoara - Maliţa - Preotesele, tr. 60; spre staţiunea
Brădet prin Valea Vîlsanului, tr. 61; spre Staţiunea Brădet sau lacul de baraj Vidraru peste Culmea Coastele Mari -
Tuica - Zănoaga, tr. 62; spre Vîrful Moldoveanu peste Vîrful Roşu, la stînga în urcuş, marcaje triunghi albastru şi
cruce roşie, tr. 61.

59. Satul Slatina - Portiţa Viştei, prin Valea Cernatului - Curmătura Maliţei - Valea Rea

Marcaj: Slatina - Curmătura Maliţei, 21 km drum forestier; apoi succesiv, potecă, drum forestier, potecă
cu marcaj triunghi roşu din Curmătura Maliţei la Portita Viştei.
Durata: 10 - 11 ore
Pe parcurs sînt cabane ale muncitorilor, iar în preajma Curmăturii Maliţei se află un canton pastoral.
Pentru satul Slatina, vezi p. 50

Descrierea traseului. Din Slatina (com. Nucşoara) începe un drum forestier pe valea Rîului Doamnei, cu
ramificaţii în lungul afluenţilor acestei văi. El trece pe lîngă poiana de la Bahna Rusului (circa 1 km nord de
Slatina) şi după circa 3 km de la aşezările din poiană ajunge la confluenţa Rîului Doamnei cu Cernatul venit din
stînga (vest). Lăsăm drumul forestier de pe Rîul Doamnei şi pornim pe cel de pe Valea Cernatului care ne conduce
18 km pe lîngă firul apei, pînă la confluenţa văilor de obîrşie, Valea Maliţa (vest) şi Valea Preoteselor (est). Pe
parcurs avem grijă să nu urmăm nici unul din mulţimea drumurilor secundare desprinse către vest şi est, de-a
lungul afluenţilor Cernatului (atenţie la confluenţa cu pîraiele Basa şi Plăişoru).
La obîrşia Cernatului, drumul se angajează către nord, pe piciorul dintre văile Maliţei şi Preoteselor. Apoi
se abate 3 km către est şi, după cîteva bucle pe la obîrşia Văii Preoteselor, ne scoate în Curmătura Maliţei, la 1830
m. Sîntem aici într-un punct de răscruce a drumurilor pastorale tăiate pe versantele munţilor Preotesele şi Gruişoru
şi a traseelor turistice marcate din acest sector.
Pînă în Valea Rea urmăm poteca. Stîlpul cu săgeţi indicatoare din curmătura de unde începe marcajul
arată direcţia de mers către NV. Poteca, mai puţin conturată la început, este jalonată cu stîlpi indicatori pe panta ce
coboară pe la limita superioară a pădurii. Urmînd-o, traversăm cîteva vîlcele. Prin rarişti, întrezărim stîna de pe
spinarea Muntelui Valea Lungă, pe lîngă care vom trece în drumul nostru.
Mergînd tot de-a coasta, trecem de stînă, traversăm Valea Furfuescului şi pătrundem pe muntele cu
acelaşi nume. După ce depăşim un picior secundar al acestuia, poteca marcată se angajează în coborîre pe Piscul
Vîrtejelor pînă în drumul forestier din Valea Rea.
Ieşim în drumul amintit la Balta Pojarnei, lîngă un vechi baraj, în spatele căruia se adună şi acum apa 1.
Urmăm apoi drumul forestier de pe Valea Rea, către obîrşie, prin locuri îmblînzite acum de mîna omului,
însoţiţi de murmurul apelor, avînd în stînga coastele munţilor Furfuescu şi Nisipuri, iar în dreapta pe cele ale
Brîului Darei.
După circa o oră de mers ajungem la confluenţa Văii Rele cu Izvorul Bîndei. Poiana de la confluenţă,
întinsă şi primitoare, adăposteşte o casă unde, la nevoie, putem înnopta.
 1
Numele de Balta Pojarnei nu se referă la fostul lac de baraj, ci este mult mai vechi, desemnînd lunca largă cu mlaştină şi
smîrcuri.
Conduşi de acelaşi drum forestier şi însoţiţi pe dreapta de apa Văii Rele, urcăm, aşteptînd cu nerăbdare să
ajungem deasupra pădurii spre a ne lăsa privirea să hoinărească în voie spre cel mai înalt punct al Carpaţilor
Româneşti. În mai puţin de 30 de minute, drumul forestier ia sfîrşit la limita pădurii. Marcajele turistice ne conduc,
în continuare, pe o potecă largă către un podeţ, aruncat peste apa văii. Înainte de a trece podul vedem conturată
către stînga, pe coastele Muntelui Nisipuri, poteca folosită de ciobani pentru a ajunge în Căldarea Galbena.
Mai sînt doar 50 - 60 m pînă la stîna din Valea Rea, aflată pe dreapta. Ne oprim pe pod spre a privi patul
de marmură galbenă, scăldat de apele Văii Rele. De la stînă admirăm succesiunea cascadelor înşirate pînă în
creştetul munţilor.
De la stînă începe greul. Poteca bolovănoasă ne scoate la gol, după ce străbate o rarişte. Curînd traversăm
firul Văii Rele venit din Căldarea Gălăşescului Mare. Dincolo de el, ne ţinem foarte aproape de firul apei, către
Moldoveanu, care îsi trăieşte aici, chiar la obîrşie, cea mai mare aventură a drumului său. Cărări desprinse din
potecă ne permit să ajungem sub marile cascade ale văii. Tumultul şi dinamismul întregii firi sînt copleşitoare.
După ce depăşim primele două cascade, pătrundem în zona unde începe să se contureze căldarea de
obîrşie a văii. Urcăm către găvanul ei, strecurîndu-ne pe sub pereţii prăvăliţi la Buduri, avînd în felul acesta
perspectiva ultimei cascade.
Cînd s-au împlinit două ore socotite de la stînă, sîntem în Căldarea Văii Rele a Moldoveanului. Turbăria
şi terenul mlăştinos ne duc cu gîndul la un vechi lac, în prezent colmatat. Peisajul este sălbatic. Coronamentul
căldării este dominat la extremităţi de Hîrtopul Ursului şi Viştea Mare - Moldoveanu, între care se conturează clar
Portiţa Viştei, unde sfîrşeşte traseul nostru.
Conduşi de stîlpii de marcaj, urcăm către dreapta spre bordeiul din Valea Rea a Moldoveanului. Mai sus
de el, către stînga, identificăm refugiul Salvamont. De la refugiu marcajul se abate în diagonală către stînga, pentru
ca în drum spre Portiţa Viştei să ne conducă şi pe la Iezerul Moldoveanului.
Ultima parte a traseului se desfăşoară printre stînci şi grohotişuri. Ajungem astfel în Portiţa Viştei (2310
m), lîngă stîlpul de marcaj.
Trasee de legătură: spre dreapta, Fereastra Mare, cu legătura pentru cabana Valea Sîmbetei, traseul de
creastă V - E, etapa a VI-a; spre stînga, Şaua Podragului cu legătură pentru cabana Podragu, traseul de creastă E -
V, etapa a IV-a; înainte (nord) peste creastă în coborîre, oraşul Victoria prin Valea Viştei Mari (tr. 15).

60. Vîrful Moldoveanu - satul Slatina, prin Culmea Scărişoara - Valea Lungă - Maliţa - Preotesele

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 9 - 10 ore
Iarna, timpul de mers se dublează; în acest sezon traseul este recomandat numai alpiniştilor echipaţi
corespunzător şi buni schiori; avalanşe posibile la Vf. Moldoveanu - Vf. Scărişoara Mare; în rest traseul este ideal
pentru schiat. În orice anotimp, pe vreme cu nebulozitate pronunţată, sînt necesare busolă şi hartă.

Descrierea traseului. Din Vîrful Moldoveanu, către sud, în coborîre, se conturează iniţial o singură
creastă (Muchia Galbenei) cu versanţi priporoşi, cu curmături adînci şi vîrfuri impunătoare. O săgeată indicatoare,
aflată la începutul traseului, şi trei marcaje, care se succed în prima parte a drumului (punct roşu, tr. 61, cruce roşie,
tr. 62 şi triunghi albastru, traseul nostru), ne îndrumă paşii pe creasta amintită, pe poteci cu perspective tot mai
largi către zona glaciară a versantului sudic al lanţului făgărăşan. Spre răsărit (stînga), avem obîrşia Văii Rele.
Către ea se prăvălesc, din Piscul Roşu (2465 m) şi Vîrful Galbena (2412 m), picioare scurte care separă Căldarea
Văii Rele a Moldoveanului de Căldăruşa şi Căldarea Galbena. Aflăm, în vastul amfiteatru al Căldării Văii Rele,
apele Iezerului Moldoveanului, refugiul Salvamont şi un bordei ciobănesc. Căldăruşa prezintă cîteva petice de
mlaştini cu turbă, iar Căldarea Galbena, un grup de lacuri fără egal pe versantul sudic al Munţilor Făgăraşului.
De cealaltă parte, înspre apus, se adînceşte Căldarea Moldoveanului, pe al cărei fund, Izvorul
Moldoveanului şi-a tăiat albia într-un jgheab greu de imaginat pentru un fir de apă atît de firav.
După 30 de minute ajungem în Curmătura Galbenei, între Piscul Roşu şi Vîrful Galbena. Un stîlp cu
săgeată indicatoare semnalează din acest punct către dreapta, în coborîre, ramificaţia potecii marcate cu triunghi
galben (tr. 58) pînă la stînele din Podul Giurgiului.
Din Curmătura Galbena poteca noastră ne conduce în urcuş pronunţat pînă pe Vîrful Galbena. În Căldarea
Galbena, trei din cele cinci lacuri oglindesc marile prăvălişuri ale Muntelui Scărişoara. Preţ de încă 20 minute
continuăm pe creasta îngustă, pînă răzbim la obîrşia Vîlsanului, pe Muntele Scărişoara. Culmea se bifurcă aici,
prinzînd la mijloc Vîlsanul. Pe stînga văii continuă Culmea Scărişoara - Valea Lungă, iar pe la obîrşie şi prin
dreapta acesteia, Culmea Coastele Mari - Picuiata - Zănoaga. Din Scărişoara, cele trei marcaje se despart, indicînd
fiecare alt traseu. Punctul rosu (tr. 61) coboară în căldarea de obîrşie a Vîlsanului şi conduce către Brădet, de-a
lungul rîului; crucea roşie (tr. 62) conduce prin ocol spre dreapta, către Brădet, pe Culmea Coastele Mari -
Zănoaga; triunghiul albastru, marcajul drumului nostru, continuă drept înainte, spre sud, către Nucşoara, pe
Culmea Scărişoara.
De la răscrucea traseelor, din dreptul unui stîlp metalic - pe săgeata căruia scrie: spre comuna Nucşoara
prin Preotesele, 8 ore - poteca noastră se înscrie în continuare pe coastele muntelui care separă valea Vîlsanului de
cea a Pojarnei. Ocolim prima culminaţie a Scărişoarei şi apoi urcăm pe Vîrful Scărişoara Mare (2495 m). Din vîrf,
privirea ne zboară către est spre obîrşiile Văii Rele şi Izvorului Bîndei, care-şi trag apele de prin cotloanele
munţilor Hîrtopul Ursului, Galbenele, Gălăşescu sau de prin Fundul Bîndei şi Dara.
Sub noi, în stînga, se deschid hăurile Pojarnei, prin căldările Mieilor şi Măcrişului.
Deşi următorul stîlp de marcaj punctează alt vîrf al Scărişoarei, poteca turistică marcată îl evită, coborînd
în diagonală pe un picior desprins din vîrful amintit spre apa Vîlsanului. Dincolo de piciorul amintit coborîm 100
m diferenţă de nivel în Căldarea cu Izvoare ("La Potcoavă") unde, sub un zid de piatră, cuibăresc apele Lacului din
Căldarea cu Izvoare (Iezerul lui Milică).
Devierea potecii prin căldare evită custura îngustă, continuată către sud. După ce se strecoară pe lîngă lac,
poteca răzbeşte într-un sector înierbat şi puţin înclinat pe sub creasta muntelui, unde pe alocuri se pierde. Cînd este
vizibilitate, orientarea ne este asigurată de un stîlp de marcaj, aflat la 15 - 20 minute de rners. Altfel, numai busola
cu direcţia către sud ne poate ajuta.
Din dreptul stîlpului, mergem 10 minute numai de-a coasta, apoi ieşim pe culmea largă, netedă şi
înierbată a Şeii Furfuescului, ce precede urcuşul pe Muntele Valea Lungă. Hăţaşele de oi şi urmele roţilor de
tractoare din acest sector nu mai permit urmărirea potecii. Stîlpii de marcaj sînt la intervale de 500 - 600 m.
După şaua amintită, poteca trece pe versantul estic (stînga), corespunzător Văii Rele şi, evitînd Vîrful
Valea Lungă (2254 m), ajunge la un drum pastoral venit dinspre cantonul Maliţa. De aici, lăsăm în dreapta
Muntele Gruişoru (2181 m) şi drumul pastoral şi schimbăm direcţia de mers către SE. Coborîm în pantă domoală,
orientaţi jumătate la stînga, pe culmea lată şi umedă a Muntelui Maliţa, punctată cu momîi de pietre. Din înălţimea
muntelui zărim, spre dreapta, Căldarea Maliţei, pe al cărei fund distingem un mic lac, iar mai jos, un canton
pastoral cu posibilităţi de cazare.
Din Culmea Maliţei coborîm pe panta înierbată şi foarte înclinată în Curmătura Maliţei (1830 m, marcaj
rar, poteca slab conturată). Din Curmătura Maliţei se despletesc drumuri pastorale, încingînd în fel şi chip munţii
Maliţa, Preotesele, Gruişoru etc. Aici, la răscrucea drumurilor, întîlnim stîlpul cu săgeată indicatoare pe care scrie:
"Comuna Nucşoara prin Muntele Preotesele, marcaj triunghi albastru; Portiţa Viştei cu legătura pentru oraşul
Victoria, triunghi roşu" (tr. 59).
Tot din dreptul stîlpului se desprinde în coborîre, dar către dreapta (SV), drumul forestier Valea
Cernatului.
Poteca noastră, marcată pe deasupra unei alte ramuri a şoselei, urmează în continuare, spre sud, culmea
Muntelui Preotesele, depăşind prin dreapta două vîrfuri de 1982 m şi 2086 m, după care coboară spre brîul de
pădure apărut în faţă.
În punctul numit Jugul Ursului, drumul pastoral se termină. Poteca marcată se angajează într-o coborîre
lungă, trecînd prin punctele Poiana Stînei din Plăişor, Poiana Cerbului, Poiana Fagului Iorgăi. Mai jos de acestea şi
dincolo de Poiana Hîrtopului, ajungem la confluenţa Cernatului cu Rîul Doamnei.
În continuare, urmăm drumul forestier care coboară domol încă 5 km pînă în satul Slatina (com.
Nucşoara), trecînd şi prin colonia muncitorească (Bahna Rusului, Poiana Ursului).
Din Slatina circulă autobuze spre Cîmpulung, Curtea de Argeş şi Piteşti.
De reţinut, că în zona împădurită s-au executat unele defrişări, fapt care îngreuiază identificarea poienilor
menţionate în text, iar stînele din cuprinsul lor sînt parţial abandonate. Poteca este bine marcată, dar este circulată
rar.

61. Staţiunea Brădet - Vîrful Moldoveanu, prin Valea Vîlsanului

Marcaje succesive: cruce roşie, drum forestier, punct roşu

Durata: 12 - 14 ore
Iarna, traseul pe Valea Vîlsanului este accesibil numai alpiniştilor şi schiorilor cu experienţă; în zona de
obîrşie a văii sînt posibile avalanşe.
Pentru drumul de acces în staţiunea Brădet, vezi p. 49

Descrierea traseului. Din centrul localităţii Brădet pornim pe drumul din faţa complexului sanatorial.
Marcajul traseului nostru nu apare, dar urmăm semnul cruce roşie, trecem prin Cheile Vîlsanului şi după 8 km
iesim în Poienile Vîlsanului. Lăsăm, la stînga, drumul spre Moliviş ("Drumul Ghiţu") însoţit de marcajul cruce
roşie (tr. 62) şi continuăm pe Valea Vîlsanului pe drumul lipsit de marcaj turistic. Avînd călăuză numai şoseaua,
urcăm paralel cu albia Vîlsanului, lăsînd în urmă clădirile din poieni. Valea este deschisă, iar pădurea îmbracă
versanţii pînă spre culmi. La circa 2,5 - 3 km mai sus de Poienile Vîlsanului, întîlnim casele de la Gura
Dobroneagului, construite pentru muncitori. Între km 11 şi 12 se află un magazin alimentar.
Dincolo de km 12, şoseaua face o buclă mare, ocoleşte lacul de acumulare Dobroneagu şi ajunge la km
13, la o răscruce de drumuri, în punctul Alunul. Un drum orientat către stînga conduce în zona înaltă a Culmii
Zănoaga - Picuiata. Lăsăm în stînga acest drum şi urmăm în continuare valea (de reţinut că la Alunul se află
ultimul magazin alimentar de pe traseu).
Urcînd în pantă domoală de-a lungul şoselei, ajungem la km 21, la casele forestierilor din punctul
Zănoguţa. O şosea secundară se ramifică aici către dreapta, urcînd pe Valea Zănoguţei.
Continuînd pe vale, întîlnim alte două drumuri forestiere, desprinse către stînga, unul pe Izvorul Dorului,
iar al doilea pe Valea Dimiei.
După 7 ore de mers din Brădet, ajungem în punctul I. F. Urdea, unde ne putem acorda un repaus sau,
eventual, putem înnopta la cabanele muncitorilor forestieri.
Dincolo de Urdea, urcînd prin pădure, ajungem după 1/2 oră în Lunca de Sus a Vîlsanului, punctul
terminus al drumului forestier. Vom urma de aici înainte vechea potecă pastorală. Traversăm apa Vîlsanului pe
malul stîng şi pătrundem într-un sector cu vegetaţie bogată, în cuprinsul căruia poteca este greu de identificat.
Urcăm de-a lungul apei, fără teama că ne vom rătăci. Zărim în curînd primul adăpost al ciobanilor, punct din care
se desprinde către dreapta, urcînd pe coastele muntelui Scărişoara, vechiul plai al păstorilor care trece creasta şi
coboară pe piciorul Muntelui Furfuescu în Valea Rea. În acest tronson al itinerarului, marcajul cu punct roşu apare
foarte rar.
Culmea ce mărgineşte valea, pe stînga cum urcăm, îsi lasă prăvălisuri tot mai ameninţătoare către firul
văii.
În curînd, poteca traversează apa şi, înainte de a iesi definitiv din pădure, descrie un ocol, încingînd pe la
poale coastele Pietrei Tăiate. Din sus de pădure, poteca ne poartă prin pajişti nesfîrşite, printre izvoare care, ieşite
din coastele munţilor, saltă în repezişuri. Această ultima parte a văii nu mai pune probleme de orientare. La
popasuri, privirea descoperă pe versanţii abrupţi şi puternic erodaţi hăţaşe ce urmează talvegul afluenţilor
Vîlsanului către locuri necunoscute turiştilor.
Ajungem în căldarea de obîrşie a Vîlsanului unde, în sezonul topirii zăpezilor, se formează bălţi. Către
stînga se avîntă spre înalt Vîrful Picuiata (2439 m), iar către dreapta Culmea Scărişoara cu cele trei vîrfuri ale sale -
Scărişoara Mică (2435 m), Scărişoara Mare (2495 m) şi Scărişoara.
În partea finală a urcuşului, către Vîrful Scărişoara, punctul de joncţiune al crestelor care strîng Vîlsanul
la mijloc, poteca nu se mai conturează prin iarbă. Avem însă ca reper stîlpii traseului de culme dinspre Picuiata.
Ajungem curînd la ultimul stîlp, de sub Vîrful Scărişoara, la o răscruce a potecii. Traseul nostru se întîlneşte aici cu
traseul 60 care conduce la Nucşoara şi cu traseul 62, ce merge spre Brădet.
De la răscrucea traseelor marcate, se conturează către nord o singură culme - Muchia Galbenei - aproape o
custură cu înşeuări adînci şi vîrfuri triunghiulare, pe care poteca le ocoleşte, trecînd cînd pe un versant, cînd pe
altul.
Iniţial coborîm din Scărişoara, călăuziţi de trei semne: triunghi albastru, punct şi cruce roşie. Zarea e
dominată de vîrful şi prăvălişurile Moldoveanului. Priveliştea asupra "Alpilor Transilvaniei" este inegalabilă.
Continuăm către Vîrful Galbena, avînd în stînga adîncurile Căldării Moldoveanului, iar în dreapta
Căldarea Galbenei, pe al cărei fund, sub pereţii Scărişoarei, strălucesc apele Lacului Galbenu II. Pînă la Vîrful
Galbena (2412 m) privirea descoperă în dreapta şi alte oglinzi de ape (Galbenu I, Galbenu III etc.).
Din Vîrful Galbena coborîm panta stîncoasă pînă la Curmătura Galbenei. Lăsăm aici, spre stînga, traseul
58 care conduce, în coborîre, către stînele din Podul Giurgiului.
În continuare poteca noastră, tot mai puţin conturată, se înscrie pe coastele munţilor, spre Piscul Roşu
(2465 m). Chiar sub creastă, spre est, se conturează găvanul Căldăruşei cu lacuri colmatate şi turbării, dincolo de
care urmează marea Căldare a Văii Rele a Moldoveanului, punctată de apele Iezerului Moldoveanului, în preajma
căruia aflăm refugiul Salvamont.
Ultima porţiune a traseului sfîrşeşte pe Vîrful Moldoveanu, după un urcuş dur.
Trasee de legătură: spre Vf. Viştea Mare, vezi descrierea pentru traseele de creastă, etapele a IV-a E - V
sau a VI-a V - E.

62. Vîrful Moldoveanu - staţiunea Brădet, prin Culmea Coastele Mari - Zănoaga

Marcaj: cruce roşie

Durata: 12-14 ore
Pe timp de ceaţă, orientarea este greoaie, stîlpii de marcaj fiind dispuşi la distanţe mari; sînt necesare
busolă şi hartă.
Iarna, timpul de mers se dublează; în acest sezon traseul este recomandat numai alpiniştilor echipaţi
corespunzător.

Descrierea traseului. Pentru porţiunea cuprinsă între Vîrful Moldoveanu şi obîrşia Vîlsanului, vezi traseul
60, pînă la semnalarea în text a Culmii Coastele Mari.
Din Vîrful Scărişoara, culmea muntelui se bifurcă. Spre stînga continuă Culmea Scărişoara - Valea
Lungă, iar către dreapta, în coborîre uşoară, Culmea Coastele Mari - Picuiata - Zănoaga, care încinge Vîlsanul pe la
obîrşie. În Scărişoara aflăm o răscruce de drumuri: pe Valea Vîlsanului coboară traseul 61; în faţă, pe Culmea
Scărişoara continuă marcajul cu triunghi albastru (tr. 60); către dreapta, traseul nostru, cu semnul cruce roşie
urmează Culmea Coastele Mari - Zănoaga. Stîlpii de marcaj sînt dispuşi pe versantul dinspre Vîlsan. Pentru
început, rămînem pe culme, de unde putem cuprinde cu privirea căldările de pe clina sudică a Făgăraşului şi lanţul
montan, ridicat dincolo de Căldarea Orzănelei şi ulucul afund al văii Izvorului Mircii. În spatele nostru (nord),
maiestuos, Moldoveanu, ridicat din străfundul căldărilor, domină ţinutul şi ţara.
Pornim la drum, ocolind pe la obîrşie Valea Vîlsanului, pe care mai apoi o vom urmări pe dreapta.
Culmea, la început lată şi înierbată, devine cu vremea mai îngustă. Apar stîncării pe care le ocolim, trecînd de pe
un versant pe altul, prilej de a cerceta deopotrivă adîncurile văilor Vîlsanului de o parte şi ale Izvorului Mircii,
continuat de Buda, de cealaltă parte a culmii pe care o urmăm. După 2 1/2 ore de mers, de la Vîrful Moldoveanu,
ajungem în şaua lată ce precede urcuşul pe Vîrful Picuiata. Poteca, nu prea înclinată, se înscrie în ocoluri largi pe o
pantă înierbată, depăşeşte un izvor care are apă pînă vara tîrziu şi, apoi, pătrunde în zona de stîncării, răzbind în
final pe creştetul vîrfului amintit (la 2439 m, stîlp cu placă indicatoare).
Continuînd traseul, mai întîi prin iarbă, apoi printre bolovani şi stîncării, coborîm în Şaua Pietrei Tăiate
(2380 m). De aici, poteca se înscrie prin grohotişul revărsat pe versantul dinspre Valea Budei şi apoi, după un
urcuş, nu prea lung, iese din nou pe culmea înierbată. Continuînd, ajungem pe vîrful Piatra Tăiată (2395 m), de
unde putem cuprinde cu privirea zona răsăriteană a masivului în care se disting clar vîrfurile Urlea, Fundul Bîndei,
silueta masivă a Darei şi Culmea Mezea - Oticu, iar dincolo de ele, pierdute în zări, Iezerul şi creasta Pietrei
Craiului.
Coborîrea care urmează este ceva mai dificilă. Pentru a evita obstacolele unei custuri, poteca, cu autentic
aspect de brînă, ne poartă cînd pe versantul priporos al Văii Vîlsanului, cînd pe cel al Budei. Porţiunea mai dificilă
a traseului ia sfîrşit în preajma Vîrfului Pe Custură (2302m), de unde muntele îşi schimbă complet înfăţişarea. În
locul unei singure culmi înguste, bine individualizate, apar culmi late şi înierbate, care, pe măsură ce coborîm, se
despletesc în diferite direcţii.
La 2150 m altitudine intersectăm un drum pastoral, care, venit dinspre Muntele Ţuica, conduce către
saivanele de pe Culmea Jepilor de Sus. Din dreptul drumului, traseul nostru, jalonat cu stîlpi dispuşi la mare
distanţă, pătrunde în domeniul Muntelui Coastele Mici, avînd în permanenţă în apropiere şoseaua spre Brădet.
Iniţial coborîm într-o şa, dincolo de care înaintăm de-a coasta pe versantul estic al muntelui, dinspre Valea Dimiei,
conduşi de o mulţime de cărări care, întrerupte la tot pasul, ne obligă permanent să urcăm sau să coborîm pentru a
găsi continuarea drumului. Culmea este puternic înierbată, iar marcajul, dispus pe pietre, este greu de găsit.
Singurele călăuze ne rămîn stîlpii de marcaj.
După o oră de mers dificil ajungem sub Vîrful Ţuica (1990 m), al cărui creştet se remarcă după momîile
de pietre şi după un surprinzător stîlp de marcaj aflat acolo, în afara traseului şi semnelor care jalonează cărarea.
Din dreptul Vîrfului Ţuica poteca, intersectată frecvent de pîraie, începe să coboare. După o traversare pe
versant ieşim în şaua dintre Culmea Ţuicii şi Vîrful Oticu (1780 m), punct de răscruce al unor drumuri pastorale
din zonă. Urmînd linia stîlpilor de marcaj, care ocoleşte Vîrful Oticu, ajungem în scurtă vreme la cantonul pastoral
Oticu (1700 m), unde, la nevoie, putem înnopta.
Urmează o coborîre prin pădure. Poteca, neclară şi blocată uneori de doborîturi de vînt, este greu
practicabilă. Urmărri de aeeea în continuare şoseaua, pe care întîlnim, cînd şi cînd, semnul traseului. Trecem prin
Poiana Zănoaga (stînă şi saivan) şi evităm în continuare creştetul cîtorva vîrfuri poienite (Scroafa Mare şi Scroafa
Mică). După circa 1 1/2 oră de mers, de la cantonul Oticu, ajungem la cantonul I. F. Alunul (1500 m), unde, la
nevoie, se poate înnopta.
De la Cantonul Alunul urmăm poteca, bine conturată, care coboară domol prin pădure de-a lungul culmii.
Întîlnim apoi din nou un drum forestier, pe care îl urmăm în coborîre 10 km.
La capătul celor 10 km lăsăm drumul care coboară spre stînga şi ne angajăm pe poteca clară şi bine
marcată, ce continuă pe culmea împădurită a muntelui pînă în Poiana Mărăcine (1340 m). Orientaţi uşor către
dreapta, coborîm apoi pînă în albia unui pîrîiaş, al cărui fir ne va conduce spre Poiana Toaca, unde aflăm cabanele
cantonului silvic Moliviş şi drumul forestier. Stîlpul de marcaj semnalează locul unde, în continuare, marcajul
cruce roşie porneşte pe şosea în două direcţii: a) spre Lacul Vidraru prin Valea Limpedei - Muntele Paltinu, 2 1/2 -
3 ore; b) spre staţiunea Brădet prin Valea Vîlsanului, 3 1/2 ore. Cel de al doilea este traseul nostru. Îl urmăm către
stînga, şi coborîm în Poiana Vîlsanului (posibilităţi de cazare). De aici continuăm către dreapta urmînd firul văii,
pătrundem în Cheile Vîlsanului şi ajungem, după 8 km, la Brădet (685 m alt.).

TRASEE TURISTICE ÎN SECTORUL DE EST

63. Cabana Plaiul Foii - Rudăriţa

Drum forestier - 9 km
Durata: 2 ore

Descrierea traseului. De la cabana Plaiul Foii urmăm drumul forestier pe Valea Bîrsei în sus şi ajungem,
după circa 150 m, la o bifurcaţie. Un drum se abate spre stînga pe Valea Bîrsei Tămaşului, pe care sînt dispuse
marcajele bandă albastră, triunghi roşu şi albastru. Cel pe care continuăm noi urmează Valea Bîrsei Groşetului.
Drumul însoţeşte firul văii, adîncită între culmile Gruiul Lung, pe stînga, şi un picior secundar al
Tămaşului, pe dreapta.
Pe traseu întîlnim case pentru muncitorii forestieri, între care cele din Poiana Măicanu ar putea fi folosite
ca adăpost în caz de vreme rea.
După parcurgerea a 9 km, ajungem la Rudăriţa (loc marcat de un canton silvic şi cîteva construcţii). Aici
ia naştere Bîrsa Groşetului, din unirea Văii Cenuşei, venită dinspre nord, cu cea a Rudăriţei sau Lerescului, venită
dinspre vest. Drumul forestier se bifurcă din nou: unul continuă pe Valea Cenuşei, altul se abate la stînga, pe Valea
Rudăriţei. Între cele două văi se ridică Muntele Văcăria Mare.
 Trasee de legătură: spre Curmătura Comisului prin Culmea Văcăria Mare (tr. 65); spre Curmătura
Lerescului Mic, prin Valea Rudăriţei (Lerescului) (tr. 64).

64. Rudăriţa - Curmătura Lerescului Mic, prin Valea Rudăriţei

Marcaj: cruce roşie

Durata: l 1/2 oră

Descrierea traseului. Din punctul Rudăriţa ne orientăm către stînga, traversăm apa către cantonul silvic şi,
dincolo de el, intrăm în desişul pădurilor ce acoperă pînă la poale versanţii ce mărginesc valea. Avem pe dreapta,
cum urcăm, versantul Văcăriei Mari, iar pe stînga, versanţii munţilor Făgetul Caprei şi Lerescu, înşiraţi pe culme în
sectorul terminal al Munţilor Făgăraşului.
După circa 40 de minute, cînd ajungem într-un punct în care marcajul părăseşte drumul de pe vale (circa
1150 m), ne abatem către stînga, pe coastele Lerescului Mic.
Începem urcuşul pe coastele prelungirilor estice ale Munţilor Făgăraşului. Poteca, bine conturată prin
pădure, urmează o vreme versantul unui vîlcel, apoi se angajează către dreapta, pe cumpăna unui picior de munte
împădurit. După 35 de minute ieşim în gol, în preajma Curmăturii Lerescului Mic (1450 m), unde întîlnim
marcajul traseului de creastă (bandă roşie).
Trasee de legătură: spre Curmătura Foii, traseul de creastă, V - E, etapa a IX-a; spre Curmătura Zîrnei,
traseul de creastă E - V etapa a II-a.

65. Rudăriţa - Curmătura Comisului, peste Muntele Văcăria Mare

Marcaj: punct roşu

Durata: 2 1/2 ore

Descrierea traseului. Din punctul Rudăriţa, călăuziţi de marcaj, ne afundăm în pădure, urcînd către vest.
Curînd ieşim în poienile din preajma stînei Văcăria, dincolo de care atingem primul vîrf mai însemnat de pe culme
(1525 m). Din dreptul lui şi în continuare, putem privi către nord (dreapta) spre o poiană îmbrăţişată de două văi,
prin care curg apele ce formează mai jos Valea Mărului. În următoarele 30 minute de mers pe versantul nordic al
muntelui, ocolim Vîrful Văcăria Mare (1729 m). Dincolo de acesta, traseul nostru întîlneşte, venind din dreapta,
poteca nemarcată de pe Muntele Văcăria Mică, cu care se uneşte. Mergînd tot către vest, începem a urca mai
susţinut. Poteca, conturată pe faţa muntelui (sud), descrie cîteva ocoluri, ieşind cînd şi cînd în luminişuri. În
porţiunea finală, la înjugarea cu Muntele Comisu, poteca face joncţiunea cu marcajul triunghi albastru (tr. 1, venit
dinspre nord) şi, după ce trece pe lîngă Izvorul din Văcăria, răzbeşte în creasta principală a Făgăraşului, deasupra
Curmăturii Comisului (circa 1775 m).
Trasee de legătură: spre est, Curmătura Lerescului Mic, traseul de creastă V - E, etapa a VIII-a; spre
Curmătura Zîrnei, traseul de creastă E - V, etapa a II-a.

Trasee de creastă
TRASEUL DE CREASTĂ EST - VEST

Întrucît creasta Făgăraşului are o lungime de peste 70 km, acest traseu nu se poate efectua decît în etape.
În plus, lipsa cabanelor, mai ales în partea de est, ne obligă la echipament de campanie. Traseul de creastă, marcat
cu bandă roşie, a fost împărţit în nouă etape, acestea oprindu-se în general la răscrucea unor poteci cu legături
pentru traseele de pe ambele flancuri, de nord şi de sud ale masivului, care în cele mai multe cazuri conduc la
cabane.

ETAPA I. Cabana Plaiul Foii - Curmătura Lerescului Mic

Calea de acces Plaiul Foii - Curmătura Foii este marcată cu triunghi roşu
Durata: 3 1/2 - 4 ore

Descrierea traseului. Iniţial traversăm Bîrsa pe podul din faţa cabanei, apoi, jumătate către dreapta ieşim
printre cabanele anexă la prima răscruce a drumurilor forestiere. De la răscruce, traseul urmează către stînga, pe
Bîrsa Tămaşului. Pe acelaşi traseu întîlnim semnele triunghi albastru, bandă albastră şi triunghi roşu. După circa 1
km de mers pe acest drum, ajungem la confluenţa Bîrsei Tămaşului cu Valea Runcului, venită de sub Tămaşul
Mare, pe sub Plaiul Runcului (punct semnalat de un stîlp cu săgeată). Din acest punct ne abatem către dreapta,
lăsînd drumul forestier, şi urcăm paralel cu Valea Runcului. Ceva mai sus schimbăm direcţia de mers către stînga,
străbatem o perdea de pădure şi apoi răzbim printr-un sector poienit, pe Plaiul Mare. Pînă aici am venit însoţiţi de
marcajele triunghi albastru şi bandă albastră. Marcajul cu bandă albastră se desprinde către dreapta, urcînd direct
spre Culmea Tămaşului Mare, fără a trece prin Curmătura Foii.
Marcajul nostru ne conduce, în continuare, pînă pe cumpăna muntelui, la răscrucea de poteci turistice
marcate, din Curmătura Foii.
Trasee de legătură: spre Valea Dîmboviţei prin Valea Tămaşului de către Dîmboviţa, triunghi galben;
spre localitatea Sătic pe Drumul Grănicerilor şi Valea lui Ivan, triunghi roşu; spre Şaua Funduri, pe sub abruptul
Marelui Grohotiş, triunghi albastru; sub Umerii Pietrei Craiului (est) bandă roşie, pe culme.
Din Curmătura Foii, traseul nostru se abate la dreapta (vest) prin pădure. Iniţial urcăm şi, după scurtă
vreme, ieşim în culmea poienită a Tămaşului Mare, unde reintersectăm poteca marcată cu bandă albastră, care
conduce către stînga în Valea Dîmboviţei şi apoi pe Dracsin la Vîrful Păpuşa.
Urcînd şi coborînd, cînd prin poieni, cînd printre tufe de ienuperi şi afin, ajungem la Vîrful Tămaşul Mare
(1735 m), marcat cu o baliză. Din acest punct începe către dreapta marcajul cu bandă galbenă, dispus pe Plaiul
Runcului pînă la cabana Plaiul Foii (2 ore). Spre sud şi vest se adînceşte Dîmboviţa, iar dincolo de ea se înalţă
Maşivul Iezer - Păpuşa. Către est, zarea este perdeluită de meterezele albe ale versantului vestic al Pietrei Craiului.
În continuare, drumul coboară din Vîrful Tămaşul Mare spre NV, prin locuri puţin umblate. Afinişul,
ienuperii şi vegetaţia scundă au acoperit poteca, fapt care ne obligă să rămînem numai pe linia de creastă, sau să
urmărim atent marcajul.
Într-un interval de circa o oră depăşim o serie de vîrfuri, între care Ciocanu (1631 m), Piscul Mănăstirii
(1613 m), Făgetul Caprei (1513 m), şi ajungem în Curmătura Lerescului Mic (1450 m). De aici, de la stîlpul
indicator, se ramifică spre dreapta, în coborîre, traseul 64 spre Rudăriţa.
Trasee de legătură: spre Curmătura Zîrnei, traseul de creastă E - V, etapa a II-a; spre Rudăriţa, cu
legătură pentru cabana Plaiul Foii, tr. 64.

ETAPA a II-a. Curmătura Lerescului Mic - Curmătura Zîrnei

Durata: 6 - 6 1/2 ore

Descrierea traseului. Din Curmătura Lerescului Mic continuăm, neglijînd poteca ce urcă spre stînga, către
creasta muntelui. Înaintînd prin poiana din şa, ajungem curînd la marginea pădurii, unde găsim poteca marcată. Ea
traversează în coborîre uşoară dosul muntelui, ridicat în stînga, şi ne scoate în Curmătura Lerescului (1390 m, stîlp
cu săgeată indicatoare). De aici urcăm către limita pădurii, întîlnind uneori copaci doborîţi de vînt. Cu vremea,
pădurea se răreşte. Conduşi de marcaj, urcăm avînd ca reper, în stînga, o sfoară de molizi bătrîni. Ajunşi în dreptul
lor, neglijăm poteca din stînga şi ne orientăm uşor către dreapta, urcînd prin molidişul tînăr. Pasajul nu prea lung
sfîrşeşte după circa 10 minute, în preajma Vîrfului Lerescu Mare (1690 m). O bornă metalică cu numărul 203
indică locul despre care vorbim.
Scăpaţi de perdeaua pădurii, putem privi lumea de munţi ridicaţi pretutindeni. Spre est, închide orizontul
abruptul Pietrei Craiului. Spre S şi SE privirea urmăreşte culoarul adînc al Dîmboviţei, oprindu-se, dincolo de vale,
pe blocul masiv al Păpuşii.
Continuăm traseul în coborîre, urmînd culmea spre Curmătura Comisului. Dincolo de aceasta, la un stîlp
cu săgeată indicatoare, ne putem acorda un repaus şi, dacă este nevoie, facem aprovizionarea cu apă de la izvorul
aflat în dreapta, la circa 300 m.
Pe poteca conturată spre izvor sînt inserate două marcaje turistice. Unul cu punct roşu, ce conduce peste
Muntele Văcăria Mare la Rudăriţa (tr. 65), altul, cu triunghi albastru, ce conduce în comuna Sebeş (tr. 1). Ambele
itinerare sînt descrise în sensul urcuşului.
Fig 03
Continuăm drumul. În faţă se înalţă Muntele Comisu (1883 m). Conduşi de marcaje, urcăm, lăsînd în
dreapta vîrfurile Comisului şi mai apoi Luţele sau Buzduganu (2176 m), cunoscut şi sub numele de Vîrful Laptelui,
Luţu şi uneori Vîrful Ludii, şi ajungem în Curmătura Luţelor. Dincolo de ea, vom fi în ţinutul formelor glaciare. În
faţă, aşezat de-a curmezişul crestei, se înalţă versantul estic al Berivoiului Mare (2300 m). Urcăm pe coastele sale
în serpentine largi, pînă într-un loc unde, spre a evita vîrful, ne abatem către stînga, conduşi de poteca de la obîrşia
primului izvor al Văii Vladului. Inaintăm şi răzbim pe versantul sud-vestic al Berivoiului Mare unde întîlnim o
săgeată indicatoare şi cîţiva stîlpi metalici dirijaţi către stînga, pe o potecă ce sfîrşeşte, după circa 300 m, în faţa
unui refugiu Salvamont (2190 m). Adăpostul are priciuri pentru 5 - 6 persoane.
Urmăm poteca de creasta fără sa coborîm la refugiu; ne abatem către dreapta, pe sub Vîrful Berivoiu
Mare, ieşind din nou pe culme şi, în continuare, ocolim pe rînd toate vîrfurile de pe linia crestei principale, Lăsăm
în dreapta înălţimile Piţelor sau Beliei Mari (2295 m), ale Piscului dintre Belli (2200 m), ale Beliei Mici (2223 m)
şi ale Pietrelor Popii sau Babei (2229 m). Ajungem astfel în Curmătura Vladului (2182 m). Continuăm apoi spre
vest pe versantul nordic al Vîrfului Brătila (2274 m). Poteca trece prin locuri ceva mai expuse şi sfîrşeşte iarăşi pe
culme, în preajma stîlpului indicator din Curmătura Brătilei. Din acest punct se desprinde spre stînga poteca
marcată cu triunghi roşu care conduce pe Culmea Căţunu - Mezea - Oticu, spre Masivul Iezer (tr. 81).
Traseul nostru trece, în continuare, pe lîngă zona uşor mlăştinoasă din jurul Lacului Brătila şi se înscrie în
serpentine pe Muntele Ludişoru. Avem în stînga Valea Brătilei, iar în dreapta Valea Dejanilor, zisă la obîrşie şi
Valea Radului.
 Urcuşul sfîrşeşte în preajma Vîrfului Ludişoru (2302 m), care rămîne în stînga. De-aici poteca merge
numai către versantul sudic pe la obîrşia Văii Ludişorului. Lăsăm în dreapta Vîrful la Fundul Lăngii (2240 m) şi
coborîm în Şaua Ludişorului (Comanda din Ludişor, 2200 m). Dincolo de şa depăşim Muntele Faţa Unsă (izvoare)
şi coborîm în serpentine largi la refugiul din Curmătura Zîrnei (Faţa Unsă-Curmătura Zîrnei, circa o oră). Dincolo
de adăpost, la circa 50 m, întîlnim stîlpul indicator din Curmătura Zîrnei fixat chiar la ramificaţia spre cabana Urlea
(tr. 7).
Sub noi, către nord, se deschid adîncurile Văii Pojortei, născută din apele pîraielor Langa şi Urlea. Către
sud se adînceşte căldarea şi Valea Zîrnei, străjuită de culmea cu acelaşi nume.
Trasee de legătură: spre dreapta, tr. 7 la cabana Urlea; spre Fereastra Mare cu legătura pentru cabana
Valea Sîmbetei, traseul de creastă E - V etapa a III-a.

ETA PA a III-a. Curmătura Zîrnei - Fereastra Mare a Sîmbetei

Durata: 3 ore

Descrierea traseului. Din Curmătura Zîrnei poteca ne conduce în urcuş domol printre stîncării şi zone
înierbate. Timp de o oră vom urca şi vom coborî, ocolind pe la sud o serie de vîrfuri înşirate pe linia crestei. După
circa 50 de minute, ajungem la Vîrful Zîrna (2216 m), din care se desprinde, către sud, Culmea Zîrna - Leaota.
Continuăm pe deasupra Hîrtoapelor Leaotei, în cuprinsul cărora cuibăresc numeroase lacuri glaciare (Hîrtoapele
sau Gemenele de Sus şi de Jos, Scoica, L. Roşu, Mioarele).
În urcuş usor, ne apropiem de Vîrful la Fundul Bîndei (2450 m), pe care însă nu-1 vom atinge. Vom fi
atenţi aici pentru a nu greşi drumul căci, din vîrful respectiv, culmea principală se orientează brusc către nord, în
unghi de 90o. În apropierea vîrfului amintit vom lăsa poteca pastorală care continuă spre vest, către vîrful şi
Piciorul Darei, şi vom continua în diagonală, ocolind pe la nord Vîrful la Fundul Bîndei (izvor în drum), trecînd pe
deasupra căldării superioare a Urlei şi ieşim pe creasta principală într-o strungă. Avem în faţa noastră (sîntem
orientaţi acum spre nord) o adevărată custură, punctată în porţiunea sa centrală de Vîrful Iezerului (2429 m).
Începem acum o traversare pe versantul răsăritean, sub custură, către vîrful amintit, depăşind în drum pasaje
dificile. Dincolo de vîrf se desprinde la dreapta, în coborîre, o potecă ce conduce la Lacul Urlea. Punctul de
bifurcaţie este marcat de un stîlp indicator (tr. 8).
Fig 04
Continuînd spre nord, ne apropietn de Vîrful Urlea (2473 m), de unde creasta masivului se orientează din
nou pe direcţia est-vest. Poteca, mai lesnicioasă, ocoleşte vîrful pe coastele de obîrşie ale Izvorului Bîndei. Conduşi
de marcaj, ajungem, dincolo de vîrf, în Curmătura Mogoşului (2344 m; un stîlp şi o săgeată indicatoare arată
direcţia spre cabana Urlea peste Vîrful Urlea, tr. 5, descris în sens invers).
Mai departe, pînă sub Vîrful Cheia Bîndei, poteca, orientată acum est-vest, evită buza prăpăstiilor nordice,
ţinînd oarecum curba de nivel, pe versantul dinspre Izvorul Bîndei. Este un drum uşor, cu splendide perspective
spre apele Bîndei şi, dincolo de ele, spre Piciorul Darei şi chiar mai departe, peste adîncurile Văii Rele, spre
cleanţurile Muntelui Nisipuri şi zona pastorală Maliţa - Preotesele.
Evităm Vîrful lui Mogoş (2305 m) şi în 30 de minute ajungem sub vîrful Cheia Bîndei (2383 m).
Din poteca de creastă, se desprinde, spre dreapta către cabana Valea Sîmbetei, marcajul cu punct roşu (tr.
12).
Conduşi de marcaj pătrundem într-un sector în care poteca pe alocuri atinge linia de creastă, dîndu-ne
posibilitatea să cuprindem cu privirea Valea Sîmbetei şi Muchia Drăguşului.
În continuare, mergem tot pe versantul sudic al muntelui, trecînd pe sub cinci vîrfuri, ultimele două fiind
Colţanul din Mijloc (2293 m) şi Colţul Bălăceni (2285 m).
Curînd, etapa a III-a ia sfîrşit în Fereastra Mare (2188 m), între Colţul Bălăceni, la est, şi Vîrful Glemea
sau Slănina (2268 m), la vest.
Trasee de legătură din Fereastra Mare: spre cabana Valea Sîmbetei, tr. 11, descris în sens invers; spre
Şaua Podragului cu legătura pentru cabana Podragu, traseul de creasta E - V, etapa a IV-a.

ETAPA a IV-a. Fereastra Mare a Sîmbetei - Şaua Podragului

Durata: 7 ore
Iarna, traseul este foarte periculos; după ninsori mari se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Din Fereastra Mare urcăm pe spinarea Muntelui Slănina pînă în preajma vîrfului
(2268 m) şi traversăm piciorul său sudic care desparte Căldarea Fundul Bîndei (est) de Căldăruşa Gălăşescului
(vest).
Odată depăşită culmea amintită, poteca începe să coboare accentuat către Fereastra Mica (2196 m), din
care se deschide, către nord, o perspectivă largă asupra Văii Sîmbetei, în zare profilîndu-se cabana, străjuită de
stîncile calcaroase ale Pietrei Caprei.
Prin hornul larg, pornit din "fereastră" spre nord, coboară traseul marcat cu bandă albastră (tr. 13).
Poteca noastră urcă în continuare susţinut aproape 200 m diferenţă de nivel, scoţîndu-ne în preajma
Vîrfului Gălăşescu Mic (2410 m). Dincolo de piciorul sudic al Gălăşescului se deschide Căldarea Mare
(răsăriteană) a Gălăşescului. Drumul marcat încinge, în continuare, coronamentul acestei căldări, trece pe la
Fereastra Răcorelelor (de unde se desprinde, în dreapta, un horn către căldarea cu acelaşi nume) şi se angajează,
mai departe, pe piciorul sudic al Gălăşescului Mare (Culmea Gălăşescului). Traversăm, mai jos de vîrf, piciorul
amintit şi ne îndreptăm, în coborîre, spre Şaua Viştişoarei. În stînga şi în faţa noastră se adînceşte prima căldare
sudică din partea centrală a masivului, mai priporoasă şi neprimitoare: Căldarea Văii Rele a Gălăşescului. Pe
fundul său stă cuibărit, într-o covată, Lacul Mănăstirii sau Gălăşescu (2168 m).
Fig 05
Curînd, poteca ne scoate în Fereastra Viştişoarei (2291 m). Spre nord, sub noi, se rupe un perete umed şi
neprimitor, spintecat de hornuri adînci şi întunecoase, prin care nu se pot aventura decît alpiniştii. La poalele
abruptului se deschide, largă, Căldarea Viştişoarei, iar în ea un mic "ochi" albastru către cer: Iezerul Viştişoarei.
În continuare, poteca părăseşte linia de creastă pentru a evita urcuşul pe Vîrful Galbenele (2456 m), tăind
de-a coasta faţa stîncoasă de pe latura sudică a muntelui. Dincolo de spinarea sa, la stînga, privirea surprinde cîteva
mici ochiuri de apă, unele cu caracter temporar.
Ne strecurăm, fară dificultăţi, către Fereastra Ursului şi începem upoi a urca uşor către Muchia Hîrtopului,
desprinsă spre sud din Vîrful La Padina Oţelei (2461 m). Depăşind-o în preajma unui stîlp de marcaj, pătrundem
cătra Căldarea Văii Rele a Moldoveanului. În drum spre Viştea Mare şi Moldoveanu, încingem marea Căldare a
Văii Rele, pe fundul căreia zărim refugiul Moldoveanu.
Conduşi de marcaj revenim pe creastă, în şaua largă a Viştei (Portiţa Viştei, 2310 m). Aici întîlnim stîlpii
de marcaj fixaţi la răscrucea a două trasee turistice. Către nord (dreapta) marcajul conduce în oraşul Victoria prin
Valea Viştei Mari (tr. 15), iar către sud (stînga), spre comuna Nucşoara prin Valea Rea (tr. 59). În continuare,
poteca se caţără către colţul Viştei Mari; în urcuş pieptiş, ea ne scoate, după circa 50 de minute, în Vîrful Viştea
Mare (2527 m). Pe acest parcurs vedem în stînga Iezerul Moldoveanului.
Din Vîrful Viştea Mare se desprinde spre sud o muchie îngustă, lungă de 421 m, pînă în Vîrful
Moldoveanu (2544 m). Trecînd prin "Spintecătura Moldoveanului" (2496 m), parcurgem distanţa în 20 - 30
minute.
Trasee de legătură: spre Nucşoara, peste Scărişoara - Maliţa - Preotesele (tr. 60); spre Brădet peste Vf.
Picuiata - Coastele Mari (tr. 62); spre Brădet prin Valea Vîlsanului (tr. 61; descris în sens invers).
Din Vîrful Viştea Mare coborîm către vest, pe creastă, pînă în Şaua (Fereastra) Orzanelei (2305 m), de
unde se ramifică spre stînga, în coborîre, prin grohotişurile Căldării Orzănelei Mari, marcajul cu punct albastru
spre stînele din Podul Giurgiului (tr. 57).
Poteca de creastă evită, în continuare (pe la sud), Vîrful Orzănelei (Văgăuna sau Ucişoara, 2418 m) şi ne
scoate în Şaua Ucişoarei (2312m).
În calea noastră se ridică apoi grupul vîrfurilor Ucea Mare (2434 m) şi Corabia (2407 m), pe care le
evităm de-a coasta, pe la sud. Lăsăm în dreapta serpentinele vcchiului "Drum al Dorobanţilor", care urcă spre Şaua
Corăbiei pentru a trece în Transilvania, ne abatem pe versantul sudic al Corăbiei şi ieşim în Şaua Ucii Mari, la
2220 m. Avem acum în stînga Căldarea Orzănelei Mici, în dreapta căldarea de obîrşie a Văii Ucea Mare, iar în faţă
Muntele Podul Giurgiului. Luînd ca reper stîlpul de marcaj aflat pe spinarea lui sudică, urcăm 120 m diferenţă de
nivel, lăsăm în dreapta vîrful cu acelaşi nume (2358 m) şi pătrundem spre căldarea Podul Giurgiului. Pe feţele ei
înierbate poteca depăşeste Şaua Podul Giugiului (2340 m), ocoleşte, în continuare, pe la sud Vîrful Tărîţa Mare sau
Conradt şi ne scoate în Şaua Podragului (2307 m).
Trasee de legătură: spre stînga, Lacul Vidraru prin Valea Budei. marcaj triunghi albastru (tr. 56); spre
dreapta (nord) cabana Podragu, marcaj triunghi roşu (tr. 19); înainte (vest), Şaua Caprei, traseul de creastă E - V,
etapa a V-a.

ETA PA a V-a. Şaua Podragului - Şaua Caprei

Durata: 4-5 ore

Iarna, traseul este periculos; se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Din Şaua Podragului, adîncită pe linia crestei între vîrfurile Tărîţa (2414 rn) şi
Podragu (2462 m), poteca turistică conduce către Bîlea, înscriindu-se pe la sud de linia crestei, deasupra Căldării
Iezerului de la Podul Giurgiului. În felul acesta, ea evită atît Vîrful Podragu, cît şi custura adînc dinţată a Crestei
Podrăgelului, aflată în continuare, şi ne scoate, pe un parcurs uşor, direct la Iezerul din Podul Giurgiului (2226 m).
Urmăm poteca într-un urcuş susţinut şi anevoios pe faţa înclinată şi stîncoasă a unui pinten secundar al
Piciorului Mircii pînă pe culme, între Vîrful Mircii (2278 m), stînga, şi Arpaşul Mare (2467 m), dreapta. Depăşind
culmea dintre vîrfurile amintite, coborîm pe versantul Muntelui Arpaşul Mare. Avem acurn în faţă perspectiva
crestei sudice Buda - Rîiosu - Muşeteica, iar în stînga, zona de obîrşie a Văii Budei.
Coborîrea de pe Arpaşul Mare sfîrşeşte în Şaua Vîrtopului. De aici, pe linia crestei, depăşim două pasaje
stîncoase şi micul vîrf "La Parul cu Fier", după care ajungem în preajma monumentului lui Nerlinger (2287 m). De
aici vedem în dreapta (nord) Căldările Vîrtopului, în stînga (sud) treapta superioară a văii glaciare a Budei, cu
micul său lac şi în faţă blocul masiv al Vîrfului Arpaşul Mic (2460 m). Piciorul nordic al Arpaşului Mic desparte
către nord Căldarea Vîrtopului de Căldarea Pietroasă.
 Fig 06
Părăsim creasta şi coborîm printr-un horn pe versantul nordic al muntelui, pentru a evita urcuşul pe Vîrful
Arpaşul Mic. Conduşi de poteca, traversăm către NV, pe deasupra Căldăruşei Frunţii suspendată deasupra căldării
de obîrşie a Văii Arpaşului Mare, şi apoi urcăm pînă pe cumpăna piciorului nordic al Arpaşului Mic. Dincolo de
acesta, ajungem deasupra Căldării Pietroase a Arpaşului. Din acest punct, ne orientăm spre SV (stînga) şi, mergînd
de-a coasta, ajungem pe linia crestei principale, în custura Arpaşului. Avem în faţă unul din cele mai spectaculoase
sectoare ale traseului, care include şi pasajul "La trei paşi de moarte", care, în ciuda numelui său, este lipsit de
pericole (se cere, evident, un plus de prudenţă). În trei din punctele mai dificile sînt fixate lanţuri sau cabluri
metalice.
Pentru evitarea parcurgerii porţiunii "La trei paşi de moarte", se poate coborî pe piciorul nordic al
Arpaşului (marcaj punct roşu) în Căldarea Pietroasă, unde vom întîlni marcajul bandă albastră (tr. 20), dinspre
cabana Podragu, spre Portiţa Arpaşului. Urmîndu-l spre stînga, ajungem din nou în drumul de creastă în portiţa
amintită.
Curînd ajungem în Portiţa Arpaşului sau Strunga Mica (2175 m), marcată cu stîlp şi săgeată indicatoare,
care semnalează şi traseul 20 spre cabana Podragu pe la Lacul Podrăgel. Portiţa Arpaşului este situată între
Căldarea de Vest a Văii Fundul Caprei, stînga, şi Căldarea Pietroasă a Arpaşului, dreapta. Avem în preajmă, pe
cumpănă, Fereastra Zmeilor, decupată într-un bloc de calcare cristaline.
Din Portiţa Arpaşului pînă în Valea Caprei, creasta principală a Făgăraşului opune turistului cea mai
duşmănoasă porţiune a sa, prin Creasta Vîrtopelului şi cea a Arpăşelului. Ele străjuiesc Valea Fundul Caprei, de o
parte, şi pe cele ale Arpaşului Mare şi Arpăşelului, de altă parte. Este una din puţinele porţiuni de creastă ce nu pot
fi parcurse fără echipament tehnic alpin. De aceea, poteca marcată se abate în continuare pe versantul sudic al
muntelui, pe la obîrşiile Văii Fundul Caprei, prin locuri mai accesibile.
Conduşi de marcaj, coborîm în diagonală faţa unui picior înierbat. Ajungem în acest fel sub peretele
Crestei Arpăşelului, unde începem o traversare lungă prin grohotişuri şi uneori pasaje în care zăpada dăinuie pînă
vara tîrziu. Traversarea sfîrşeşte sub pantele înclinate ale unui picior desprins din Vîrful Capra (Piciorul sudic al
Buteanului). Urcăm pe coastele lui, pe poteca înscrisă în serpentine scurte. Curînd ajungem pe culme şi, printr-o
mica şa, intrăm în căldarea Lacului Capra.
Ceva mai jos, întîlnim poteca marcată cu bandă albastră (tr. 50), venind dinspre sud (stînga), de la
Vidraru.
Din punctul de răscruce ne îndreptăm spre Lacul Capra. Depăşim la început cîteva mici ochiuri de apă şi
iată-ne ajunsi la cel mai mare lac de pe versantul sudic al Făgăraşului, Lacul Capra (2230 m). Aici s-a ridicat un
monument spre amintirea a patru alpinişti, luaţi de avalanşe în Căldarea Fundul Caprei. În faţă se ridică vîrfurile
Iezerului Caprei şi Văiugii, cuprinzînd între ele Şaua Caprei, punctul terminus al etapei. Un urcuş uşor ne scoate
îndată în Şaua Caprei. Dincolo de ea se deschid hăurile Văii Bîlei, pe al cărei fund zărim lacul, cabanele şi staţia
telecabinei. În zare se desfăşoară panglica Transfăgărăşanului.
Trasee de legătură: spre Bîlea-Lac (tr. 24 descris în sens invers spre Vînătoarea lui Buteanu (tr. 25); spre
Şaua Caprei - Vîrful Negoiu, traseul de creastă E - V, etapa a VI-a.

ETAPA a VI a. Şaua Caprei - Vîrful Negoiu

Durata: 4 1/2-5 ore

Iarna, traseul este periculos; îl parcurg numai alpiniştii experimentaţi în ascensiunile de iarnă.

Descrierea traseului. Din Şaua Caprei, drumul urmează îndeaproape creasta Făgăraşului pînă în Şaua
Paltinului. Această porţiune a traseului este rar parcursă, deoarece drumeţii ce ajung în Şaua Caprei coboară direct
în Căldarea Bîlei, pentru un popas la cabană. Traseul poate fi însă parcurs într-o scurtă excursie de o zi - în circuit -
cu plecarea de la Lacul Bîlea. El oferă perspective frumoase atît asupra căldării şi văii glaciare a Bîlei, cît şi asupra
munţilor de la obîrşia Argeşului.
Din dreptul stîlpului indicator din Şaua Caprei, semnul drumului de creastă ne conduce către stînga, în
urcuş, pe faţa Muntelui Iezerul Caprei (2417 m). Traversăm astfel Piciorul Iezerului, desprins din vîrf spre sud şi,
depăşind vîrful, revenim pe linia crestei, în Fereastra Bîlei (2286 m), situată între vîrfurile Iezerului Caprei şi
Paltinului. Avem de o parte Valea Bîlei, iar de cealaltă parte Căldăruşa Lunga cu lacurile sale minuscule.
Fig 07
Continuăm drumul pe versantul sudic înierbat al Paltinului şi ieşim în şaua care-i poartă numele. Întîlnim
aici, în dreptul stîlpului indicator, semnul traseului ce se desprinde către dreapta, spre Lacul Bîlea (tr. 27). Drumul
nostru se îndreaptă către sud, străbătînd o mica pajişte. În continuare, el traversează un sector cu stîncării
îngrămădite între coastele Muntelui Lepşiţa şi creasta principală, în care se înalţă, către vest, cuşma întunecată a
Turnului Paltinului (Paltina Mica, Claia sau Colţul Negru). Ieşim apoi într-un găvan bogat în izvoare, deasupra
Văii Paltinului. De aici se ramifică spre sud traseul 54, spre cantonul Piscul Negru. Orientîndu-ne spre dreapta,
începem o traversare pe sub Turnul Paltinului. De-a lungul potecii, săpată ca o brînă în coasta muntelui, se află un
punct expus, unde, pentru siguranţa trecerii, este montat un cablu - balustradă. În continuare, străbatem o zonă cu
stîncării, situată deasupra Căldării Pietroase a Văii Doamnei, aflată pe clina nordică. La capătul acesteia atingem
Şaua Doamnei, dominată în dreapta de Vîrful Laiţa (2397 m). Relieful se mai domoleşte. Ocolim vîrful pe la sud
pe un plai înierbat, conduşi de cîţiva stîlpi de marcaj. Ajungem astfel într-o mica şa, dincolo de care creasta devine
accidentată.
Coborîm pe sub creastă, pe versantul sudic, şi depăşim un tronson expus, prevăzut cu mai multe cabluri
ajutătoare, care sfîrşeşte în Şaua Laiţei. După circa 200 m ajungem la baza Vîrfului Lăiţel. Un urcuş susţinut în
serpentine scurte ne scoate (după 30 min) pe vîrful rotunjit al Lăiţelului (2390 m). De aici se deschide, spre vest, o
perspectivă superbă asupra Vîrfului Negoiu şi Muchiei Tunsului, sprijinite în adîncurile Văii Laiţei pe contraforturi
uriaşe, adînc ferestruite de hornuri şi strungi. Zărim în adîncuri, strecurîndu-se ca argintul viu, printre steiurile
Căldării Călţunului, şuviţele de apă ce vin la popas vremelnic în covata Lacului Călţun.
Un coborîş dur (30 min) ne duce apoi către Şaua Laiţei prin sectoare stîncoase, cu rupturi şi săritori. În
porţiunile dificile ne ajutăm de cablu. Poteca se lasă acum către Iezerul Călţun, pe versantul sudic al Crestei
Crenelate. Ajungem în scurt timp pe malul Lacului Călţun, în preajma refugiului Salvamont. Un stîlp cu săgeţi
indicatoare arată ramificaţia, traseelor din din zonă.
Trasee de legătură: spre cantonul Piscul Negru prin Izvorul Călţunului (tr. 52; descris în sens invers);
spre Transfăgărăşan (gura tunelului dinspre sud) tr. 53; spre refugiul Salvamont, aflat la circa 50 m (marcaj punct
roşu).
În continuare, ne îndreptăm, spre vest, urcînd printre blocuri mari de stîncă pînă în Portiţa Călţunului
(stîlp indicator). Dincolo de aceasta, poteca noastră traversează o porţiune în pantă acoperită cu grohotişuri, la
capătul căreia întîlnim semnul de marcaj cruce roşie (tr. 32), ce conduce prin Strunga Ciobanului în Valea Sărăţii,
la Piatra Prînzului şi cabana Negoiu.
De la ramificaţie, traversăm în urcuş un sector cu lespezi. Continuăm apoi a urca în serpentine pînă zărim
în stînga, despicînd peretele către creasta muntelui, un horn; este calea de acces în Strunga Doamnei, prin care
conduce o poteca, variantă a traseului de creasta, spre Negoiu (marcaj bandă albastră).
Varianta prin Strunga Doamnei (45 min) evită Hornul la Strunga Dracului, mai greu aceesibil din cauza
zăpezii care se menţine mulţă vreme între pereţii hornului. Părăsim, aşadar marcajul cu bandă roşie, urcăm pe
stînga printr-un horn, care sfîrşeşte în Strunga Doamnei, strungă situată pe linia crestei între Vîrful la Strunga
Dracului, dreapta, şi Vîrful Călţun, stînga.
Trecem astfel pe partea opusă a crestei, în bazinul Izvorului Negoiului, deasupra Căldării Berbecilor.
Poteca, avînd un aspect de brînă, ocoleşte în urcuş domol Vîrful La Strunga Dracului, pc versantul său sud -
vestic. Cam pe la mijlocul brînei se ramifică spre stînga, în coborîre, o potecă marcată tot cu bandă albastră. Ea
traversează Căldarea Berbecilor şi conduce în urcuş pe creasta Muntelui Podeanu şi mai departe în comuna Arefu
(descrierea acestui traseu este redată în sens invers numai pînă la Muntele Marginea, tr. 48).
De la răscrucea amintită, poteca noastră traversează, ceva mai sus, piciorul sudic al Negoiului, desprins
din vîrful cu acelaşi nume spre SV şi iese deasupra Căldării Mioarelor. Urcînd apoi către dreapta, spre creasta
principală, ajungem într-o mica şa, situată la NV de Strunga Dracului, unde marcajul bandă albastră ia sfîrşit. Pînă
în Vîrful Negoiu urmăm poteca marcată cu bandă roşie.
Continuăm ascensiunea pe poteca marcată cu bandă roşie, urcînd pe sub pereţii prăvăliţi din creasta ce
leagă Vîrful Călţun de Negoiu. Ajungem astfel în dreptul primelor obstacole. Dincolo de ele sîntem la baza
hornului adîncit în peretele estic al muntelui, numit Hornul la Strunga Dracului sau Hornul Turiştilor. Folosind
balustradele din lungul lui, ajungem în Strunga Dracului. Avem acum la stînga Vîrful La Strunga Dracului (2485
m), iar la dreapta Negoiul (2535 m).
Parcursul prin Hornul Turiştilor nu este prea dificil. Se cere însă atenţie, pentru a nu dizloca pietre, ele
putînd accidenta eventualii turişti aflati mai jos.
Urmînd în continuare linia crestei către dreapta sosim la ramificaţia marcajului cu bandă albastră (variantă
prin Strunga Doamnei). De la ramificaţie urcăm susţinut 15 - 20 minute pînă pe Vîrful Negoiu. Un stîlp indicator
arată traseele ce trece prin acest punct.
Trasee de legătură din Vf. Negoiu: spre Lacul Vidraru (tr. 47 descris în sens invers); spre cabana Negoiu
(tr. 30 descris în sens invers); spre Şaua Scării peste Muchia Sărăţii şi Vf. Şerbota, traseul dc creasta E - V, etapa a
VII-a.

ETAPA a VII-a. Vîrful Negoiu - Şaua Scării

Durata: 4 - 5 ore
Iarna, traseul este recomandat numai alpiniştilor echipaţi corespunzător unui traseu de căţărare; vara,
avînd în vedere dificultatea tronsonului Custura Sărăţii, traseul este recomandat numai turiştilor bine antrenaţi şi
obişnuiţi cu căţărarea pe stînci.

Descrierea traseului. Din Vîrful Negoiu, marcajul urmează linia de creastă spre vest.
La început, coborîm susţinut versantul vestic al muntelui pînă în strunga ce desparte cele două vîrfuri
gemene: Negoiu şi Negoiu Mic.
Dincolo de acestea, poteca, bine conturată, se abate pe versantul sudic şi depăşind Vîrful Negoiul Mic
(2485 m), din care se desprinde către nord Muchia Tunsului sau a Scoreiului, ne scoate în şaua denumită Popasul
lui Mihai. Un stîlp indicator marchează, aici, punctul de desprindere din creasta principală, către nord, a potecii
marcată cu triunghi albastru care conduce la cabana Negoiu (tr. 30).
 De aici, poteca noastră se conturează, în coborîre, pe culmea lată şi înierbată. După 10 - 15 minute apar
primele stînci; pe una din ele, inscripţia "Şerbota" ne arată că sîntem pe drumul cel bun. Începe Custura Sărăţii. De
fapt, poteca nu urmăreşte creasta, ci ocoleşte marile obstacole, fie trecînd de pe un versant pe altul, fie urcînd sau
coborînd mici denivelări. Poteca şi marcajul sînt bune călăuze pe tot parcursul. Custura se termină printr-un horn
care ne scoate pe tăpşanele ce preced creasta lată a masivului. De aici, înaintăm chiar pe linia de cumpănă şi
ajungem pe Vîrful Şerbota (2331 m) în circa 2 l/2 ore.
Un stîlp indicator ne arată direcţia traseului marcat cu bandă albastră spre cabana Negoiu (tr. 33).
Desprinderea traseului se află însă în dreptul unei stînci, cîteva zeci de metri mai jos.
Dincolo de ramificaţie, traseul nostru coboară susţinut, aproape pe 200 m diferenţă de nivel, pînă în şaua
largă a Şerbotei (2123 m). Ea delimitează Căldarea Mare a Şerbotei (nord) de Căldarea Mieilor din bazinul Izvorul
Negoiului (sud).
Din Şaua Şerbotei pînă în Şaua Scării, creasta Făgăraşului descrie un uriaş arc de cerc, cu deschiderea
către Valea Şerbota. Este Muntele Mîzgavul din Creastă, care are trei vîrfuri.
În urcuş susţinut, ajungem pe vîrful sau estic (2212 m), pe crestetul căruia întîlnim un stîlp de marcaj.
Coborînd de pe vîrf, atingem o mica şa, dincolo de care traversăm o porţiune stîncoasă cu o îngrămădire haotică de
blocuri de piatră, printre care marcajul ne poartă fără dificultăţi. Ajungem astfel în apropierea vîrfului de mijloc al
Mîzgavului din Creasta (2277 m), din care se lasă spre sud Piscul lui Cazan, între Izvorul Scării (vest) şi Izvorul
Negoiului (est). Traseul de creasta ocoleşte vîrful pe versantul său nordic şi ajunge ceva mai departe la o strungă,
prinsă între acest vîrf şi vîrful de vest al Mîzgavului (2264 m).
Lăsîndu-se acum pe clina sudică, poteca ocoleşte acest vîrf, revenind dincolo de el pe linia crestei, în Şaua
Scării (2146 m). Aici, la intersecţia cu marcajul cruce albastră, sfîrşeşte etapa a VII-a.
Trasee de legătură: spre nord, cabana Negoiu (tr. 49); spre sud, Izvorul Scării cu legătură la Lacul
Vidraru sau localitatea Sălătruc (tr. 49; descris în sens invers); spre Şaua Surului (vest), traseul de creasta E - V,
etapa a VIII-a.

ETAPA a VIII-a. Şaua Scării - Şaua Surului

Durata: 4 - 4 1/2 ore

Iarna, după ninsori mari, traseul este periculos, mai ales pe porţiunea Scărişoara - Gîrbova - Lacul Avrig -
Şaua Avrigului, unde se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Pornim din Şaua Scării, însoţiţi de marcajul bandă roşie, urmînd linia de creastă
către vest. În urcuş uşor, atingem Vîrful Puha (2177 m), punct culminant pe creastă al culmii nordice cu acelaşi
nume. Continuăm urcuşul, avînd în dreapta Căldarea Porumbăcelului.
Poteca, bine conturată, se depărtează de linia de creastă, evitînd Vîrful Scărişoara (2261 m), din care se
desprinde spre nord Muchia Scărişoarei. Depăşim vîrful pe versantul sudic al muntelui şi urcăm apoi pînă pe Vîrful
Scara (2306 m), punctat de un stîlp de marcaj. Orizontul se lărgeşte mult jur-îrnprejur. Privirea ne este atrasă de
Masivul Ciortea, ridicat cu semeţie spre SV. Peretele său, sfîrtecat de torenţi şi înecat spre bază de grohotişuri,
străjuieşte Lacul Avrig, cuibărit în căldare, sub creasta principală. Către est, zarea este dominată de Vf. Negoiu, în
timp ce, către nord, privirea se odihneşte pe culmea domoală a Scărişoarei, ce se pierde undeva, jos, în Ţara
Oltului.
Fig 08
De pe vîrf coborîm pînă în preajma curmăturii estice a Gîrbovei. Din ea se desprinde spre dreapta (NE)
poteca marcată cu semnul cruce roşie (tr. 38) pe Culmea Scărişoarei, ce duce la cabana Bărcaciu, cu legătura
pentru Poiana Neamţului. Intrarea în traseu este marcată cu stîlp indicator.
Din curmătura estică a Gîrbovei, poteca ne conduce spre SV, ocolind pe la sud Vîrful Gîrbova (2187 m).
Pasajul ocolitor sfîrşeşte în curmătura vestică a Gîrbovei (2140 m), în apropierea stîlpului de marcaj. De aici
părăsim linia crestei, coborînd în căldare către Lacul Avrig.
Atenţie! Din curmătura vestică a Gîrbovei, un vechi marcaj, bandă roşie, urmează firul crestei, urcînd din
greu cei aproape 300 m diferenţă de nivel pînă în Ciortea. El atinge astfel Vîrful Ciortea II (2422 m), din care se
desprinde Culmea Mîzgavului, pe care se găseste un alt vîrf al Ciortei - Capul Bîlei sau Boiu (2426 m). Culmea
amintită cuprinde Munţii Boia - Mîzgavu - Petriceaua - Titescu -Sf. Ilie, lăsîndu-se spre sud pînă în preajma
munţilor Frunţi şi Coziei.
Marcajul urmăreşte spre vest porţiunea de creastă dintre vîrfurile Ciortea II şi Ciortea I (2427 m), pentru a
coborî apoi pe direcţia sud - nord, pînă în Portiţa Avrigului. Înainte de a ajunge în "portiţă", el depăşesţe Turnul
Lacului (2247 m).
În Ciortea s-au descoperit cinci peşteri, între care Peştera Mare, lungă de 37 m, se află la 2424 m
altitudine, fiind din acest punct de vedere grota situată la cea mai mare altitudine din Carpaţii româneşti. :
Urmînd marcajul către dreapta, coborîm spre Lacul Avrig; traversăm cîteva vîlcele stîncoase, adîncite pe
abruptul nordic al Ciortei şi depăşim porţiuni mai dificile, în care poteca este roasă de ape. Intervalul sfîrşeşte în
Căldarea Avrigului, pe malul Lacului Avrig. Un stîlp indicator punctează aici ramificaţia traseului 39 (marcaj
punct albastru), spre cabana Bărcaciu.
De pe malul Lacului Avrig, urcăm susţinut spre Portiţa Avrigului, profilată între Vîrful Vîrtopul Roşu
(nord) şi Turnul Lacului (sud).
Traversînd grohotişurile ruginii ale Vîrtopului Roşu, ajungem în Portiţa Avrigului sau Şaua Lacului (2178
m), după aproape 30 minute.
Din acest loc, poteca se orientează către dreapta. Urcînd, traversăm de-a coasta faţa sudică a Vîrtopului
Rosu şi atingem o mica şa, deasupra Văii Vîrtoapelor (spre nord).
Dincolo de aceasta, urcăm în serpentine, pe pantele sudice ale Budislavului (Racoviceanu Mare). După 30
minute, atingem spinarea rotunjită a muntelui, ceva mai la sud de vîrf. Din Budislavu (2371 m), se desprinde spre
nord un scurt picior priporos (Piscul Roşu), ce desparte Valea Roşiilor de cea a Vîrtoapelor. Către sud, Budislavul
delimitează Izvorul Budislavului de cel al Surului, spre care ne îndreptăm. De sus ne atrage atenţia forma de trapez
a Surului, cu cele două vîrfuri ale sale: Suru (2283 m) şi Capul Surului (2274 m). În stînga lui, dincolo de Şaua
Surului, se ridiră Vîrful Gă-vanu sau Lăcustele (2 135 m), pe al cărui picior sudic se zăreşte Colţul Miclăuşului
(2049 m). O ultimă privire înapoi ne dezvăluie vîrfurile Ciortei şi Negoiului, pe care nu le vom mai zări dincolo de
Budislavu.
De pe culme coborîm susţinut către vest. Poteca, jalonată cu cîţiva stîlpi de marcaj, ne scoate în Şaua
Budislavului (circa 2200 m). Spre nord se adînceşte sub noi unul din ultimele circuri glaciare ale masivului.
În continuare, străbatem de-a coasta versantul sudic al Muntelui Suru, trecînd, pe rînd, pe sub Curmătura
Roşilor (circa 2225 m), Vîrful Capul Surului şi Vîrful Suru. În acest sector se află cîteva izvoare, ultimul fiind
"Şipotul lui Glasie". Ajungem în Şaua Surului (2110 m), după aproape două ore de mers de la Lacul Avrig. În
dreapta desluşim Vîrful Suru, iar în stînga, Vîrful Găvanu (Lăcustele). Din acest punct se desprinde, spre NV,
traseul marcat cu triunghi roşu (tr. 42) ce coboară spre cabana Suru, cu legătura pentru comuna Sebeşu de Sus sau
Avrig. Un stîlp indicator, situat în şa, ajută la orientare.
Trasee de legătură: spre cabana Suru (tr. 42); spre halta C.F.R. Valea Mărului din Valea Oltului, traseul
de creastă E - V, etapa a IX.

ETAPA a IX-a. Şaua Surului - Halta C.F.R. Valea Mărului (Valea Oltului)

Durata: 6 l/2 - 7 ore

Iarna, traseul poate fi parcurs şi pe schiuri.

Descrierea traseului. Din şaua Surului, marcajul bandă roşie se îndreaptă către vest. Primul vîrf de pe
creastă, Vîrful Găvanu (2135 m), rămîne în stînga, poteca ocolindu-1 pe versantul său nordic. Mergînd mai mult
de-a coasta pe la partea superioară a acestui versant, ajungem deasupra Căldării Găvanului ce se deschide larg în
dreapta. Ajungem astfel în preajma Muntelui Cocorîciu. Vîrful său, denumit şi Vîrful Moaşei (2034 m), reprezintă
ultima cotă ce depăşeşte 2000 m în drumul nostru către vest. Prin aceste locuri, poteca ne poartă pe coastele
nordice ale muntelui, lăsînd vîrful în stînga. Traversăm astfel porţiunea terminală a Muchiei Moaşei. În acest
sector, ceva mai la vest de vîrf, întîlnim marcajul cu triunghi albastru (tr. 46, Grebleşti - cabana Suru).
Poteca, marcată acum şi cu triunghi albastru, ne conduce în continuare către pantele înierbate de pe
versantul sudic al muntelui. Cele două semne, care se succed, ne conduc mai mult în coborîre, ocolind în general
micile denivelări ale crestei. Mergînd astfel, ajungem în Şaua Apa Cumpănită (1807 m), din dreptul căreia se
conturează, către nord, Valea Cumpenei, iar către sud cea a Sterminoasei (Cocorîciului). Din şa se desprinde spre
sud, pe Piciorul Coţilor, traseul 46, numit şi "Traseul Memorial General Praporgescu" (descris în sens invers). Mai
departe un urcuş pieptiş ne scoate pe Vîrful Tătaru (1890 m), de unde coborîm în Curmătura Tătarului. În
continuare, trecem pe lîngă cele două piscuri ale lui Făt (1871 m - 1836 m) şi ajungem la est de Vîrful Chica
Fedeleşului, la refugiul alpin (practic distrus).
Conduşi în continuare de potecă, ocolim Vîrful Chica Fedeleşului (1820 m) şi revenim pe creastă. Din
Chica Fedeleşului, către stînga, se desprinde Muchia Zănoagele Cîinenilor, pe care marcajul cu semnul cruce roşie
(tr. 44) conduce în comuna Cîineni.
De sub Chica Fedeleşului urmăm poteca în coborîre. Trecem astfel de Chica Lacului (1649 m) şi
ajungem, înainte de Chica Pietrelor (1606 m), la un stîlp indicator, dispus la punctul de desprindere spre dreapta a
traseului 43 către Turnu Roşu, marcat şi el tot cu semnul cruce roşie, ca şi traseul 44.
Din punctul de bifurcaţie amintit, marcajul cu bandă roşie continuă singur pe creasta Muntelui Chica
Pietrelor. În acest sector, unde întîlnim inscrise cu vopsea pe blocuri de calcar indicaţii asupra traseului, poteca
evită pe la nord un prim vîrf al muntelui, revine într-o mică curmătură cu aflorimente calcaroase, se lasă puţin pe
partea stînga a culmii şi continuă printre grohotişuri. Prin ulucul Văii Curpănului, aflat în stînga, zărim Munţii
Lotrului.
Revenind pe rulme, ocolim pe la nord Vîrful Chica Pietrelor (1606 m). Poteca urcă apoi pe Piscul
Strîmbanu şi intră în pădurea de molid, puţin în dreapta culmii principale. Este recomandabil însă ca Vîrful
Strîmbanu să fie ocolit pe la nord, pe poteca ciobănească, printr-un mic pîlc al pădurii de molid. Urmează, în
continuare, o porţiune de creastă mai dificilă, dar scurtă. Pasajul este îngust şi plin cu stîncării. El lasă în stînga,
spre Valea Curpănului, un perete abrupt. Atenţie la marcaje! Odată depăsită această mica barieră, traseul pînă în
valea Oltului nu mai prezintă dificultăţi.
Printr-un urcuş scurt, răzbim pe o curmătură a Strîmbanului. De-aici intrăm în pădure şi ajungem dincolo
de ea în păşunea de pe Strîmbanu. Este locul de unde se ramifică spre stînga vechiul drum de creastă pentru halta
C.F.R. Valea Fratelui sau Valea Boului (Rindiboului), traseu abandonat. Noul marcaj ne va conduce în continuare
pînă la halta C.F.R. Valea Mărului.
Aşadar, de la stîlpul indicator traversăm spre nord-vest poiana şi prindem culmea înierbată şi punctată cu
pietre de calcar a Strîmbanului.
O vreme mergem în lungul culmii. Apoi poteca ne conduce spre o poiana cu o stînă. Poiana este
delimitată în dreapta de împrejmuirea unei plantaţii. Mergînd pe lîngă gard, ajungem în şaua dintre Strîmbanu şi
Vîrful Păului.
Dincolo de şa, ocolim în urcus Vîrful Păului (1172 m) pe un versant împădurit cu mesteceni. Din pădure
ieşim sub Vîrful Păului într-o frumoasă poiană în care se află o stînă. Spre vest vedem vîrfurile Muma şi Prejba, iar
spre SV creasta Vîrfului Mare - Sterpu - Voineagu Cătănesii.
Traversăm poiana în diagonală către dreapta şi coborîm aproape o oră pe dunga dealului, numit Muchia
Plăieţului.
Dintr-un punct cu stîlp indicator, poteca părăseşte culmea Plăieţului şi, orientată către dreapta, coboară în
pantă accentuată pînă în drumul pentru căruţe. De-aici, înaintăm către stînga printre livezi şi ajungem în preajma
haltei C.F.R. Valea Mărului.

TRASEUL DE CREASTĂ EST - VEST

Marcaj: bandă roşie

(vezi schiţele de la traseul de creastă est - vest)

ETAPA I. Halta C.F.R. Valea Mărului - Şaua Surului

Durata: 7-8 ore

În timpul iernii, deplasarea se poate face şi cu schiurile.

Descrierea traseului. Chiar din faţa haltei C.F.R. Valea Mărului, un stîlp de marcaj arată intrarea în
traseu. Initial mergem 5 minute prin livezi de-a lungul unui drum pentru căruţe. Ne orientăm apoi la dreapta (NE)
şi, urcînd susţinut, ajungem în circa 10 minute pe culmea înierbată a Plăieţului.
Ţinînd linia de cumpănă a Plăieţului, urcăm prin păşuni către Vîrful Păului (1172 in). După circa 1 1/4 oră
ajungem în poiana de sub Vîrful Păului, unde se află o stînă.
Din poiană putem admira panorama munţilor din jur; către vest se detaşează vîrfurilc Muma şi Prejba, iar
către SV, culmea Vîrful Mare - Sterpu - Voineagu Cătănesii.
În continuarea traseului străbatem un mestecăniş şi, coborînd, ajungem în şaua care separă Vîrful Păului
de Culmea Strîmbanului. Nu departe de şaua amintită, pătrundem într-o poiană delimitată în stînga de
împrejmuirea unei plantaţii. Trecem pe lîngă o stînă, dincolo de care străbatem o zonă de calcare. În amonte de
pasaiul cu pietre, ne abatem la dreapta către un stîlp de marcaj, care indică locul de intrare în pădure. Întîlnim
acum, desprinsă către dreapta, vechea poteca de creastă, spre halta C.F.R. Valea Fratelui, astăzi abandonată.
Printr-un urcuş scurt, ajungem în Curmătura Strîmbanului. Avem în dreapta, spre Valea Curpănului,
prăvălişurile unui perete de calcar. Un urcuş mai susţinut ne scoate în Chica Pietrelor, ale cărei vîrfuri le ocolim, pe
versantul nordic, pe la obîrşia Văii Vulcului. Curînd ajungem în şaua ce precede Chica Lacului. De-aici, se
ramifică spre stînga, coborînd în serpentine, poteca traseului 43 (marcaj cruce roşie) spre Turnu Roşu.
Continuăm să urcăm spre Chica Fedeleşului (1820 m), aflată pe creastă către est, conduşi în paralel de
marcaje cu bandă şi cruce roşie. Din Chica Fedeleşului se desprinde spre dreapta (sud) Muchia Zănoagei, pe
spinarea căreia, de-a lungul unei poteci de păstori, conduce pînă în comuna Cîineni, poteca traseului 44, marcată
tot cu cruce roşie.
Ocolim Vîrful Chica Fedeleşului, trecînd pe versantul nordic. Pe parcurs lăsăm în stînga Muchia lui
Schiau, care delimitează Pîrîul lui Ionel de Valea lui Făt, trecem pe lîngă un izvor şi ajungem din nou pe creastă,
dincolo de Chica Fedeleşului, lîngă refugiul alpin (deteriorat).
De la refugiu, reluăm urcuşul, ocolim pe la sud cele două vîrfuri ale Piscului lui Făt (1871 m şi 1836 m) şi
ieşim în Curmătura Tătarului. Avem în stînga Valea Tătarului şi în dreapta Valea Coţilor. În continuare, un urcuş
scurt ne scoate pe Vîrful Tătaru (1890 m). Poziţia lui dominantă ne prilejuieşte un tur de orizont. Spre sud, privirea
urmează Muchia Coţilor desprinsă din vîrful pe care ne găsim; în spate, dincolo de defileul Oltului, se profilează
Munţii Lotrului. Către nord, se alungeşte Plaiul Tătarului, pe a cărui creastă coboară o potecă ciobănească spre
Sebeşu de Sus.
Părăsim Vîrful Tătaru şi coborîm în Şaua Apa Cumpănită (1807 m), între izvoarele Sterminoasei (dreapta)
şi Pîrîul Cumpenei (stînga). Sîntem în punctul de desprindere spre sud a traseului marcat cu triunghi albastru (tr.
46) care vine dinspre Grebleşti pe Muchia Coţilor. Urcăm în continuare susţinut, cînd pe linia crestei, cînd pe sub
ea, pentru a ocoli unele obstacole, avînd călăuză cele două semne care se succed: bandă roşie şi triunghi albastru.
Depăşim un mamelon şi continuăm pe culmca presărată ici-colo cu stînci. Lăsăm în stînga versantul
Pietrelor Albe, striat de izvoarele Moaşei şi ajungem în zona Muntelui Cocorîciu, al cărui vîrf de 2034 m este
primul din seria vîrfurilor ce depăşesc 2000 m altitudine.
Din dreptul vîrfului amintit se desprinde, către nord, Muchia Moaşei, în lungul căreia coboară, spre
cabana Suru, poteca traseului 46 (marcaj triunghi albastru).
Dincolo de Muntele Cocorîciu, poteca ne conduce pe versantul nordic al crestei. Ocolim şi lăsăm în
dreapta Vîrful Găvanu sau Lăcustele (2135 m) şi ajungem în Şaua Surului (2110 m).
Din dreptul unui stîlp indicator se desprinde către stînga marcajul triunghi roşu prin Căldarea Găvanului,
spre cabana Suru.
Trasee de legătură: spre cabana Suru cu legătura pentru halta C.F.R. Sebeş-Olt sau localitatea Avrig (tr.
42); spre Şaua Scării cu legătura pentru cabana Negoiu, traseul de creastă V - E, etapa a II-a.

ETAPA a II-a. Şaua Surului - Şaua Scării

Dnrata: 4 - 4 1/2 ore
Iarna, după ninsori abundente, traseul este periculos, mai ales în porţiunea Şaua Avrigului - Scărişoara.

Descrierea traseului. Din Şaua Surului, creasta Făgăraşului se orientează către NE, culminînd în cele
două vîrfuri ale Muntelui Suru, Vîrful Suru (2283 m) şi Capul Surului (2274 m), unite printr-o creastă lungă de
peste 700 m.
Poteca, marcată cu bandă roşie, evită urcuşul pe aceste vîrfuri. Ea străbate de-a coasta versantul sud - estic
al muntelui, traversînd grohotişurile revărsate spre adîncul Izvorului Surului (Căldarea Surului). În dreapta, dincolo
de Valea Surului, se ridică muchia rotunjită a Muntelui Budislavu. Ne îndreptăm către aceasta, întîlnind în drum
izvoare (primul din ele - "Şipotul lui Glasie"), pe marginea cărora, toamna, înfloreşte în tufe dese omagul
(Aconitum napellus). Traversîndu-le, poteca se apropie în urcuş de un vîlcel pietros, ce scapă către sud din
Curmătura Roşilor (circa 2225 m), situată în creasta, la est de Capul Surului. Depăşim un mic vîrf (2202 m) şi
ieşim în Şaua Budislavului. Zărim în dreapta, pe spinarea Bărcaciului, cabana cu acelaşi nume.
În continuare, urcăm pe latura vestică a Budislavului (Racoviceanu Mare). Urmînd poteca ce descrie
serpentine scurte, adîncite în coastele muntelui, depăşim pe rînd trei stîlpi de marcaj şi ajungem, după aproape 30
minute, în preajma vîrfului. El desparte - prin piciorul său sudic - Căldarea Izvorului Surului de Valea
Budislavului. Vîrful propriu-zis (2371 m) se află mai la nord de punctul atins de noi. Din el se desprinde către nord
Piscul Roşu.
Privind în urmă, către SV, privirea se opreşte pe Vîrful Miclăuşu (2049 m), situat pe piciorul desprins spre
sud din Vîrful Găvanu. În faţă, Ciortea îşi etalează povîrnişurile, îmbrăcate în grohotişuri. Pe creasta principală
putem zări vîrful de vest al Ciortei (2427 m). Din dreptul lui, Capul Gemenilor (2395 m) lasă spre sud un picior
lung (Culmea Olanului). În stînga Ciortei apare pentru prima data Negoiul.
Dincolo de spinarea Budislavului, poteca se conturează pe coastele sud-estice, coborînd în serpentine
strînse pînă în şaua ce-l desparte de Vîrtopul Roşu. În dreptul ei, spre nord, se deschide Valea Vîrtoapelor, afluent
al Racoviţei. Dincolo de această şa, poteca devine mai domoală, aşternîndu-se pe versantul sudic, înierbat.
Depăşim astfel Vîrful Vîrtopul Rosu (2242 m), ce rămîne în stînga şi ajungem la poalele Ciortei în Şaua Avrigului
(2178 m), denumită şi "Portiţa Avrigului" sau Şaua Lacului.
Sub noi, într-o căldare glaciară sălbatică, dominată de povîrnişurile nordice ale Ciortei, îşi unduieşte apele
Lacul Avrig, din care îşi trage viaţa Rîul Mare al Avrigului.
Din Şaua Avrigului, creasta Făgăraşului se îndreaptă către sud şi, dincolo de vîrful Turnul Lacului (2247
m), culminează în Vîrful Ciortea I sau Vîrful Dracului (2427 m). Apoi ea se arcuieşte către NE şi, după ce atinge
Vîrful Ciortea II (2422 m), coboară în curmătura vestică a Gîrbovei.
Poteca noastră, marcată cu bandă roşie, nu urcă pe Ciortea. Ea se lasă pe versantul nord-estic al crestei,
coborînd peste rîurile de grohotiş ruginiu, scurse din coasta Vîrtopului Roşu. După 10 - 15 minute, ea ne scoate pe
malul Lacului Avrig, la 2211 m (2 ore din Şaua Surului).
Atenţie! Din Şaua Avrigului un vechi marcaj cu bandă roşie urmează linia crestei pînă pe Ciortea,
coborînd apoi spre curmătura vestică a Gîrbovei. Deoarece parcurgerea acestei porţiuni este foarte dificilă, nu
recomandăm efectuarea ei decît turiştilor experimenţaţi, şi numai pe vreme frumoasă. Speologii amatori ai cercului
"Emil Racoviţă" Bucureşti au descoperit în zona Vîrfului Ciortea cinci peşteri. Dintre acestea, Peştera Mare din
Ciortea (37 m lungime) este situată la cea mai mare altitudine din Carpaţii româneşti (2424 m).
Lîngă lac întîlnim un stîlp indicator care marchează punctul de desprindere a traseului 39 ce conduce, prin
Valea Avrigului, pînă la cabana Bărcaciu (marcaj punct albastru). Lăsăm în stînga acest traseu şi, după ce
traversăm firul pîrîului ce-şi trage apele din lac, ne angajăm, în urcus susţinut, la început în serpentine, apoi de-a
coasta, pe poteca conturată pe versantul nord-vestic al Ciortei.
Traversăm cîteva vîlcele priporoase ce scapă din peretele către Căldarea Mare a Avrigului şi, după ce
depăşim doi stîlpi de marcaj, atingem din nou linia crestei principale în curmătura vestică a Gîrbovei (2140 m, 45
minute), în dreapta noastră, creasta se ridică spre Vîrful Ciortea II.
Lăsînd în urmă Ciortea, înaintăm pe poteca ce traversează feţele înierbate ale versantului sud - estic al
Gîrbovei şi ieşim în şaua dintre acest vîrf şi cel al Scării (curmătura estică a Gîrbovei - 2150 m). Ceva mai sus
întîlnim doi stîlpi de marcaj care indică desprinderea din traseul de creastă a traseului 38 spre cabana Bărcaciu
(marcaj cruce roşie).
Lăsînd ramificaţia drumului către Bărcaciu în stînga, urcăm vreme de 30 de minute pînă pe Vîrful Scara
(2306 m - stîlp de marcaj). Odată ajunşi sus, vedem pentru prima dată grandioasa panoramă a marilor înălţimi ale
Făgăraşului.
 Privirea ne este atrasă mai ales de vîrfurile Negoiu şi Călţun, înălţate spre est. Cînd vremea permite,
putem vedea pînă dincolo de Muchia Tunsului, spre Vînătoarea lui Buteanu. Către nord se lasă culmea domoală a
Scărişoarei, pe care se poate zări poteca ce coboară spre Bărcaciu. Orizontul este închis către sud de creasta
principală dintre Vîrtopul Rosu şi Ciortea, pe care distingem Portiţa Avrigului. Ciortea impresionează prin aspectul
său ruiniform şi prin faţa sa brăzdată de torenţi de pietre.
Din Vîrful Scara, poteca de creastă ne conduce către est, spre Vîrful Scărişoara (2201 m), pe care-l ocolim
pe versantul sudic. Dincolo de vîrf ieşim din nou pe linia de creastă, deasupra văii glaciare largi şi primitoare a
Porumbăcelului. Urmează un urcuş care ne scoate în cîteva minute pe Vîrful Puha (2177 m), punctul de joncţiune
al Piciorului Puha cu creasta principală (pe vîrf stîlp metalic). De-aici, coborîm pînă în Şaua Scării, care este
mărginită în stînga (nord) de Căldarea Vestică a Şerbotei, iar în dreapta (sud) de Căldarea Scării. Aici este şi
punctul de întîlnire cu traseul 49, marcat cu cruce albastră, care face legătura între Valea Topologului şi cabana
Negoiu.
Pentru cei care parcurg creasta Făgăraşului cu cortul, recomandăm ca loc de bivuac Căldarea Vestică
(mică) a Şerbotei (situată pe versantul nordic), în care se întîlnesc izvoare. Durata de coborîre, circa 15 minute.
Trasee de legătură din Şaua Scării: spre cabana Negoiu (tr. 49); spre Valea Topologului (tr. 49; descris în
sens invers); spre Negoiu cu legătura pentru cabana Negoiu, traseul de creastă V - E, etapa a III-a.

ETAPA a III-a. Şaua Scării - Vîrful Negoiu

Durata: 4 - 5 ore
Iarna, Custura Sărăţii se parcurge rar. Alpiniştii o ocolesc pe la sud, coborînd în Căldarea Mioarelor şi
apui urcînd pe coastele sudice pînă pe Vîrful Negoiu.

Descrierea traseului. Din Şaua Scării pînă în Vîrful Şerbota, creasta Făgăraşului descrie un arc de cerc, cu
deschiderea către nord. Este rcgiunea Muntelui Mîzgavu din Creastă, cu cele trei vîrfuri ale sale. Pornind din şa,
urmăm poteca ce se angajează în urcuş pe linia de creastă deasupra căldării vestice (Căldarea Mică) a Şerbotei. Ea
se abate apoi pe versantul sudic, lăsînd în stînga primul vîrf al Mîzgavului (vîrful vestic), cu cei doi colţi ai săi (cel
mai înalt de 2246 m). Dincolo de acesta ajungem într-o mică strungă, din dreptul căreia trecem pe versantul nordic
al muntelui.
Străbătînd o zonă stîncoasă, ajungem în dreptul celui de al doilea vîrf al Mîzgavului (2277 m). Din acest
vîrf se desprinde spre sud Piscul lui Cazan, delimitînd Izvorul Scării (vest) de Izvorul Negoiului (est).
Depăşind vîrful sudic pe un brîneag, deasupra Căldării Mari a Şerbotei, revenim pe linia crestei şi
traversăm o îngrămădire haotică de blocuri de stîncă. Urmînd marcajul, urcăm şi coborîm pe culmea îngustă, ieşind
dincolo de ea într-o şa înierbată, la baza celui de al treilea şi ultim vîrf al Mîzgavului (de est - 2212 m). Avem
acum în dreapta Căldarea de vest a Izvorului Negoiului (Căldarea Mieilor).
Poteca ne poartă în continuare, în urcuş susţinut, pînă pe acest ultim vîrf al Muntelui Mîzgavu, pe care îl
atingem, după aproape o oră de la plecarea din Şaua Scării (pe vîrf se află un stlîp de marcaj). Coborînd ajungem în
şaua înierbată a Şerbotei (2123 rn). Un scurt popas înainte de a urca pe vîrf ne permite să privim spre nord, către
Valea Şerbotei, cu căldările sale glaciare, mărginite la vest de piciorul Muntelui Puha, iar la est de Culmea
Şerbotei, pe care se găseşte cabana Negoiu.
În continuare traseul urcă pieptiş diferenţa de nivel de circa 200 m (45 min ) ce ne desparte de Vîrful
Şerbota. Cu cîţiva zeci de metri înainte de a ajunge pe vîrf întîlnim, în stînga, marcajul bandă albastră (tr. 33), care
vine de la cabana Negoiu şi conduce în Vîrful Şerbota.
Din acest punct, poteca cu ambele marcaje ne conduce în cîteva minute pe Vîrful Şerbota (2331 m).
De pe acest vîrf se deschide, către Negoiu şi Călţunu, una din cele mai măreţe şi copleşitoare perspective.
Între noi şi vîrfurile către care ne îndreptăm, se profilează, sălbatică, linia de creasta pe care trebuie s-o urmăm. Ea
desparte căldările Sărăţii, adînci şi neprimitoare (nord), de căldările Izvorului Negoiului, la fel de sălbatice (sud).
Custura Sărăţii este singura cale de urmat pentru a ajunge direct pe Vîrful Negoiu. Privită de jos, din căldările şi
Valea Sărăţii sau de la cabana Negoiu, ea apare ca un meterez inaccesibil. De aici, de sus, din Vîrful Şerbota,
aspectul său nu este mai puţin sălbatic şi spectaculos. Turnuri, ace, lespezi uriaşe de stîncă, într-o mare dezordine,
par a face imposibilă parcurgerea ei.
Totuşi, marcajul de creastă - căci de potecă nu poate fi vorba - se strecoară abil şi ne poartă fără mari
probleme prin această lume de piatră, pînă la Negoiu (se cere totuşi prudenţă în parcurgerea acestei creste şi
evitarea ei pe timp cu ceaţă).
Pornind din vîrf, creasta se lasă vertiginos spre est, pe primii cîţiva zeci de metri. O urmăm şi, trecînd o
serie de lespezi, ajungem în dreptul unui mic horn, pe care-1 coborîm către versantul nordic al crestei. De la horn
traversăm cîteva tăpşane de iarbă şi-apoi, printr-un alt horn, revenim în linia de creasta, ocolind mai mulţi colţi pe
feţele sudice. Trecînd apoi printre blocuri de stînci imense, de culoare negricioasă, revenim în linia de creastă,
ocolim în continuare un pinten şi un colţ vertical, pentru a coborî apoi printr-o suită de hornuleţe şi tăpşane pe
versantul nordic. Am făcut pînă acum 45 de minute din Vîrful Şerbota şi sîntem în punctul cel mai de jos al
custurii (2177 m). Sub noi, către sud, apare Căldarea Pietroasă a Izvorului Negoiului, covîrşită de blocuri de piatră.
De aici depăşim, urcînd sau mergînd de-a coasta, o înlănţuire de obstacole care cer mai multă atenţie la căutarea
prizelor pentru mîini sau pentru picioare. Pentru a evita marile obstacole ale custurii, marcajul trece de pe un
versant pe altul sau urmează, după caz, linia crestei. Feţele care se traversează au prize bune, dar lasă sub ele
verticale ameţitoare.
În zona terminală a traseului escaladăm, fără mari emoţii, scocul unei vîlcele şi un horn. După 2 ore,
socotite din Vîrful Şerbota, ajungem în Şaua Popasul lui Mihai. Un stîlp indicator semnalează desprinderea către
stînga a traseului 30 spre cabana Negoiu (descris în sens invers).
Din şaua în care ne aflăm, poteca, bine conturată, ne conduce pînă pe Vîrful Negoiu. Ea încinge ca o brînă
versantul sudic, înierbat, trecînd pe sub Negoiul Mic (2485 m), punctul de joncţiune al Muchiei Tunsului cu creasta
principală. Depăşindu-l, ieşim într-o mică strungă ce desparte Vîrful Negoiul Mic de Negoiu. Un urcuş susţinut ne
scoate pe creştetul celui de al doilea vîrf ca înălţime al Carpaţilor româneşti, Negoiu (2535 m).
Priveliştea ce se dezvăluie din înaltul vîrfului este de o rară frumuseţe. Spre SE, aproape la fel de înalt ca
Negoiu, Călţunul ascunde, sub sălbaticul său povîrniş de nord, Lacul Călţun, din care nu putem zări decît o parte.
Urmînd cu privirea spre sud marele picior de munte Podeanu - Marginea, ce se desprinde din Călţun,
putem zări - dacă vizibilitatea este bună -, lacul de acumulare de la Vidraru. Tot spre sud se deschide, sub vîrf,
Căldarea Mioarelor, din complexul glaciar al Izvorului Negoiului. Spre vest, printr-un frumos arc de cerc, Custura
Sărăţii se leagă de Vîrful Şerbota; dincolo de el, din ce în ce mai îndepărtate, se profilează vîrfurile Ciortea,
Budislavu şi Suru.
Deschizîndu-se sub noi, spre nord, căldările glaciare ale Laiţei au un aspect sălbatic. Spre fundul lor
coboară rîuri imense de pietre din versanţii ruiniformi ai Muchiei Scoreiului, ai Laiţei şi ai Lăiţelului. Se disting
departe în zare, ca pe o imensă hartă în relief, satele şi ogoarele Ţării Oltului. Înspre est, ne aşteaptă Lăiţelul, Laiţa,
Paltinu şi Vînătoarea lui Buteanu.
Trasee de legătură: spre cabana Negoiu (tr. 30; descris în sens invers); spre Lacul Vidraru prin Izvorul
Negoiului (tr. 47; descris în sens invers); spre Şaua Caprei cu legătura pentru cabana Bîlea, traseul de creasta V -E,
etapa a IV-a.

ETAPA a IV-a. Vîrful Negoiu - Şaua Caprei

Durata: 4 1/2 - 5 ore

Iarna, traseul este periculos, recomandîndu-se numai alpiniştilor experimentaţi în ascensiunile de iarnă.

Descrierea traseului. Din Vîrful Negoiu, creasta Făgăraşului se arcuieşte către SE, fiind tăiată de două
strungi, despărţite de Vîrful La Strunga Dracului (2485 m): Strunga Dracului, prin care este dirijat marcajul de
creastă bandă roşie şi Strunga Doamnei, prin care conduce marcajul bandă albastră (variantă).
Pornim din vîrf, coborînd circa 10 minute pînă într-o mică şa. Din acest loc marcajele se despart: banda
roşie continuă pe creastă (sud), către Strunga Dracului, iar banda albastră, la dreapta către Strunga Doamnei.
Varianta prin Strunga Doamnei. Marcaj: bandă albastră;
Durata: 45 minute
Acest parcurs dublează drumul de creastă pe o mica porţiune, evitînd coborîrea prin hornul La Strunga
Dracului. Pornind de la ramificaţia traseelor, aflată în preajma vîrfului Negoiu, ne orientăm spre dreapta, coborînd
cîţiva zeci de metri, pe un vîlcel pietros, înspre Căldarea Mioarelor a Izvorului Negoiului. În continuare, poteca se
orientează spre stînga, ocolind de-a lungul unui pasaj, cu aspect de bîrnă, Vîrful La Strunga Dracului, pe versantul
său sud-vestic.
Traversăm piciorul sudic al Negoiului, ce se desprinde din acest vîrf spre SV, despărţind Căldarea
Mioarelor de cea a Berbecilor.
Mergînd pe versantul Căldării Berbecilor, ajungem - cam cu 250 m înainte de Strunga Doamnei - într-un
punct, de unde, în coborîre, se desprinde un marcaj, tot cu semnul bandă albastră. El traversează Căldarea
Berbecilor, prinde Culmea Podeanu (tr. 48) şi sfîrşeşte după un parcurs lung în localitatea Arefu sau la Cumpăna.
De la ramificaţia amintită, urcăm şi ajungem curînd în Strunga Doamnei, adîncită pe linia crestei între
Vîrful La Strunga Dracului şi Vîrful Călţun. De-aici, pe verticala unui horn adîncit pe versantul nordic al crestei,
coborîm şi reîntîlnim, după aproape 45 de minute socotite de la Vîrful Negoiu, marcajul traseului de creastă, bandă
roşie.
Urmînd marcajul de creastă, urcăm puţin şi întîlnim după cîţiva metri un stîlp indicator, situat în Strunga
Dracului. Sîntem la capătul superior al Hornului La Strunga Dracului (Hornul Turiştilor), ce brăzdează peretele
estic al muntelui, prin care coborîm în Căldarea Superioară a Laiţei.
Coborîrea este uşurată de cablurile ajutătoare, montate pe mari porţiuni în pereţii hornului. Ea trebuie
făcută totuşi cu atenţie, pentru a evita dislocarea pietrelor, ce ar putea accidenta eventualii turişti aflaţi mai jos.
După aproape 20 minute de coborîre, ajungem la baza hornului, în amfiteatrul căldărilor Văii Laiţei. De-aici,
poteca se orientează spre dreapta, în coborîre uşoară. În curînd traversăm o porţiune mai expusă, înclinată, şi
coborîm peste un grup de lespezi. Puţin mai departe întîlnim, venind din dreapta, poteca marcată cu bandă albastră
a variantei ce trece prin Strunga Doamnei.
Continuînd de la punctul amintit, ajungem, după aproape 10 minute, în dreptul unui stîlp indicator, unde
poteca se uneşte cu cea marcată cu cruce roşie (tr. 32), ce face legătura cu cabana Negoiu prin Strunga Ciobanului.
Mai departe traseul de creastă traversează o pînză de grohotiş şi ne scoate în Portiţa Călţunului (circa
2180 m).
 Din Portiţa Călţunului coborîm prin haosul de lespezi de pe versantul sudic pînă în Căldarea Călţunului,
pe malul Lacului Călţun.
Aici aflăm stîlpul cu săgeţi indicatoare, care semnalează ramificaţia traseelor marcate spre Transfăgărăşan
- gura tunelului dinspre sud (tr. 53) şi spre Cantonul Piscul Negru prin Izvorul Călţunului (tr. 52). Pe malul opus al
lacului, la circa 50 m, se află refugiul Călţun, adăpost modest, pînă la care conduce marcajul punct roşu.
De la răspîntia drumurilor începem să urcăm pe coastele Muntelui Lăiţel, puţin către stînga. Este cel mai
obositor pasaj al etapei. El sfîrşeşte pe Vîrful Lăiţel (2390 m), de unde putem privi fără oprelişte lumea mirifică a
stîncilor golaşe sau abia acoperite cu licheni, sculptate de gheţari într-o inimaginabilă bogăţie de forme. Privind
înapoi, vedem Negoiul. Este auster şi sobru, de o frumuseţe aspră ca şi vecinul lui dinspre stînga, Călţunu.
Cicatricile rănilor lăsate de gheţari, haosul stîncilor goale şi întunecate le conferă un aspect sălbatic. De pe creştetul
întunecat al coloşilor, privirea cade vertical şi se opreşte pe luciul apelor cu colorit de ghinţură al Lacului Călţun.
Dincolo de Valea Laiţa se înalţă, desprinsă din Negoiu, Muchia Tunsului, cu căldările La Strunga Dracului, La
Strunga Ciobanului, a Podeiului şi ale Burianului Mare şi Mic. Spre sud, zărim, dincolo de Căldarea Mare a
Paltinului şi de Valea Caprei, piciorul Buda - Muşeteica - Piscul Negru, alungit spre sud către apele Lacului
Vidraru.
Din Vîrful Lăiţel coborîm în serpentine scurte cătne est. Atingem linia crestei în Şaua Laiţei. În
continuare, creasta devine mai accidentată şi mai îngustă. Poteca coboară sub linia crestei, fiind însoţită, în dreptul
a două pasaje mai dificile, de cabluri metalice ajutătoare. Apoi, cu ajutorul a încă două cabluri, urcăm din nou pe
linia crestei, ajungînd ceva mai departe într-o altă şa, largă şi înierbată. Urmăm pe culme un plai comod, pe care-l
străbatem fără efort. Depăşim astfel Vîrful Laiţa (2397 m), ridicat în stînga noastră pe creasta principală (din el se
desprinde către nord Piscul Doamnei) şi ajungem în Şaua Doamnei (2294 m), deasupra Căldării Pietroase a Văii
Doamnei (o oră din Vîrful Lăiţel).
Privirea cuprinde acum Piscul Bîlei şi Muchia Buteanului cu Vîrful Vînătoarea lui Buteanu. Ceva mai la
dreapta zărim munţii Paltinu şi Lepşiţa (Pisica), iar sub ei, în creasta principală, ca un dom de piatră - Turnul
Paltinului, denumit şi Colţul Negru, Claia sau Paltina Mică.
Lăsîndu-ne către Căldarea Pietroasă, pe versantul nordic al crestei, străbatem o zonă de stîncării, evitînd
astfel o porţiune mai dificilă a crestei. În apropierea Turnului Paltinului, marcajul traversează din nou linia crestei,
ocolind pe o brînă un imens bloc de piatră. Pe această porţiune a traseului este fixat un cablu metalic ce ajută la
parcurgerea unei feţe mai expuse, situată deasupra Căldării Mari a Paltinului. Dincolo de aceasta, poteca coboară
într-un găvan, bogat în izvoare (stîlp de marcaj). Din acest loc se desprinde către dreapta, în coborîre, poteca
marcată cu punct albastru (tr. 54) prin Izvorul Paltinului la cantonul Piscul Negru.
Orientîndu-ne acum spre stînga, urcăm printr-un vîlcel stîncos, pe sub coastele Muntelui Lepşiţa (Pisica),
ridicat în dreapta. În stînga, stîncăriile crestei principale delimitează pe la sud izvoarele Văii Doamnei. Cîţiva metri
mai sus întîlnim culmea înierbată, în şaua Paltinului, în care se află un stîlp indicator, ce punctează ramificaţia
traseului 27 (marcaj bandă albastră) spre Lacul Bîlea. Majoritatea drumeţilor nu mai parcurg porţiunea de creastă
dintre Vîrful Paltinului şi Şaua Caprei, ci urmează traseul cu bandă albastră la Lacul Bîlea.
Conduşi de marcaj, pornim din Şaua Paltinului spre Şaua Caprei, ocolind Vîrful Paltinului pe versantul
sudic şi revenim pe linia crestei, înaintînd pînă în Fereastra Bîlei (2286 m). În stînga noastră, către nord, se
deschide în toată splendoarea Valea Bîlei, delimitată de Piscul Bîlei (vest) şi Muchia Buteanului (est). Se zăresc
Transfăgărăşanul, lacul şi cabana Bîlea, linia telecabinei, cabana Paltinu. De partea cealaltă a crestei, spre sud,
Căldăruşa Lungă adăposteşte două mici lacuri glaciare. În continuare, poteca încinge Muntele Iezerul Caprei pe
versantul său sud-estic, pe deasupra Lacului Capra, şi iese în Şaua Caprei (2315 m) punctată de un stîlp indicator.
Trasee de legătură: spre stînga, în coborîre, cabana Bîlea-Lac (tr. 24); spre dreapta, în coborîre, Lacul
Vidraru prin Valea Caprei (tr. 50); înainte (est) pe creastă, Vîrful Vînătoarea lui Buteanu (tr. 25); tot către dreapta
spre Şaua Podragului cu legătura pentru cabana Podragu, traseul de creasta V - E, etapa a V-a.

ETAPA a V-a. Şaua Caprei - Şaua Podragului

Durata: 4 - 5 ore
Iarna, traseul este periculos din cauza avalanşelor.

Descrierea traseului. Din Şaua Caprei, poteca marcată cu bandă roşie ne conduce în coborîre prin
Căldarea Iezerului Caprei. Curînd ajungem pe malul Lacului Capra (2230 m). Lîngă el s-a ridicat un monument în
amintirea unor alpinişi luaţi de avalanşe. Lacul este dominat la nord de Vîrful Capra (2494 m), vecinul vîrfului
Vînătoarea lui Buteanu. Dincolo de lac lăsăm în dreapta marcajul bandă albastră (tr. 50) spre Lacul Vidraru.
De la ramificaţia amintită, urcăm fără dificultate spre culmea desprinsă din Vîrful Capra spre sud. El
desparte Căldarea Iezerul Caprei de Valea Fundul Caprei.
Dincolo de cumpănă coborîm, urmînd serpentinele strînse, descrise de potecă, pînă la baza peretelui sudic
al Crestei Arpăşelului. Urmează o porţiune acoperită cu grohotişuri, desprinse din acest perete către adîncul
Căldării Fundul Caprei. Traversarea cere un plus de atenţie în perioadele în care, pe anumite sectoare, se mai
păstrează încă zăpadă.
La capătul acestui tronson, poteca se înscrie în urcuş susţinut pe un pinten înierbat, apoi se conturează
către stînga, scoţîndu-ne în Portiţa Arpaşului (Strunga Mică). Situată în creasta principală a Făgăraşului, sub
Cetatea Vîrtopelului ridicată în stînga, aceasta reprezintă partea terminală a unei custuri, ce desparte Căldarea
Pietroasă a Văii Arpaşului Mare (nord) de Căldarea Fundul Caprei (sud). În stînga "portiţei", într-un perete de
calcare cristaline se găseşte o mică spărtură, denumită Fereastra Zmeilor. În portiţă un stîlp indicator semnalează
desprinderea către stînga traseului 20 (marcaj bandă albastră) spre cabana Podragu.
Din Portiţa Arpaşului pînă la baza abruptului vestic al vîrfului Arpaşul Mic, creasta Făgăraşului prezintă o
porţiune mai dificilă. Din cauza aspectului ei sălbatic, acest sector, relativ scurt, a fost denumit "La trei paşi de
moarte". Pentru siguranţa înaintării, Salvamontul a revizuit cablurile vechi, montînd suplimentar, tot sub forma
unor balustrade, lanţuri. Folosind balustradele existente, înaintăm de-a lungul custurii de la un obstacol la altul. La
capătul ei, sîntem sub Vîrful Arpaşul Mic. De-aici, ne orientăm către stînga pentru a evita vîrful şi străbatem de-a
coasta pantele nord - vestice ale muntelui. Ajungem în acest fel pe Piciorul Arpaşului Mic, un scurt contrafort
desprins către nord, care delimitează Căldarea Pietroasă de Căldarea Vîrtopului, ambele făcînd parte din complexul
glaciar al Văii Arpaşului Mare.
Pînă aici se poate ajunge şi pe o cale ocolită, marcată recent cu punct roşu, care evită pasajul "La trei paşi
de moarte". Varianta începe din Portiţa Arpaşului şi coboară către nord în Căldarea Pietroasă, avînd iniţial parcurs
comun cu tr. 20, marcat cu bandă albastră, spre cabana Podragu. Din Căldarea Pietroasă părăsim poteca marcată şi,
orientîndu-ne spre NE, urcăm printre stînci pe piciorul Arpaşului Mic, pînă întîlnim marcajul cu bandă roşie al
traseului de creastă. Nu recomandăm parcurgerea itinerarului variantă pe ceaţă.
În continuarea drumului trecem pe versantul opus al Piciorului Arpaşului, pe deasupra Căldăruşei Frunţii
(un mic circ glaciar suspendat), apropiindu-ne de creasta principală. Un horn scurt ne scoate pe un tăpşan înierbat,
la baza abruptului estic al vîrfului Arpaşul Mic. Locul este marcat de monumentul Nerlinger. Dincolo de el, catre
sud, se adînceşte Căldarea Budei, în care odihnesc apele lacului cu acelaşi nume.
De la monument mergem pe linia crestei, depăşind, la intervale scurte, cîteva pasaje stîncoase, de o
dificultate ceva mai mare, dintre care Vîrful La Parul de Fier. Dincolo de el, ajungem în Şaua Vîrtopului, dominată
spre est de Vîrful Vîrtopu sau Arpaşul Mare (2467 m). Către sud se desprinde, formînd cumpăna dintre Izvorul
Podul Giurgiului (est) şi Izvorul Buda (vest), Piciorul Mircii. Poteca urcă de-a coasta pe picior cîteva sute de metri,
pînă într-o şa mică, situată pe culme. Din dreptul ei, ne orientăm la stînga şi, părăsind creasta, coborîm în
serpentine printre grohotişuri şi aflorimente de roci pînă pe malul Lacului Podul Giurgiului (2226 m).
De pe malul lacului, în continuare, poteca se înscrie în urcuş uşor pe sub linia Crestei Podrăgelului,
desfăşurată în stînga şi deasupra noastră, între vîrfurile Arpaşul Mare şi Podragu. Ajungem astfel pe faţa sudică a
Muntelui Podragu şi, de-aici, urcăm uşor, în traversare, pînă în Şaua Podragului, situată între vîrfurile Podragu şi
Tărîţa (2414 m).
Trasee de legătură: spre stînga (nord) în coborîre, cabana Podragu (tr. 19); spre dreapta (sud), în
coborîre, Lacul Vidraru prin Valea Budei (tr. 56); spre vest, în continuare, Fereastra Mare cu legătura pentru
cabana Valea Sîmbetei, traseul de creastă V - E, etapa a VI-a.

ETAPA a VI-a. Şaua Podragului - Fereastra Mare a Sîmbetei

Durata: 7 ore
Iarna, traseul este foarte periculos; se produc avalanşe.

Descrierea traseului. Din Şaua Podragului pornim către est, lăsăm în stînga Vîrful Tărîţa şi traversăm pe
potecă feţele înierbate ale Căldării Podul Giurgiului, pînă în şaua adîncită pe culmea Muntelui Podul Giurgiului.
Dincolo de şa, pătrundem la obîrşia Orzănelei Mici şi coborîm pînă în Şaua Ucea Mare (2200 m). Avem,
în stînga, abruptul sălbatic, prăvălit spre Hîrtopul Ucei Mari, iar în dreapta, valea primitoare a Orzănelei Mici. Din
Şaua Ucei Mari urcăm în continuare, traversînd oblic coastele Muntelui Corabia, al cărui vîrf (2407 m) îl lăsăm în
stînga. La capătul acestui urcuş se desprind către dreapta, în coborîre, serpentinele vechiului drum al Dorobanţilor
care trecea cîndva din Ţara Românească în Transilvania prin Şaua Corăbiei (2364 m). Poteca evită şi în continuare
linia crestei cu vîrfurile Ucei Mari (2421 m, 2434 m), strecurîndu-se pe feţele sudice ale muntelui. În curînd, ea
pătrunde la obîrşia Orzănelei Mari şi, ocolind spre stînga, iese către Şaua Ucişoarei. În prim-plan, dincolo de
căldările Orzănelei Mari, apare imaginea copleşitoare a trapezului Viştea-Moldoveanu. Desprins din "Cioacă",
Piciorul Moldoveanului se afundă cu repeziciune spre confluenţa Orzănelelor cu Izvorul Moldoveanului. Dincolo
de vale, spre sud, se profilează Culmea Coastele Mari - Picuiata.
Urcăm pentru puţină vreme pieptiş spre spinarea Ucei, printr-un arc de cerc deschis spre Orzăneaua Mare
şi apoi răzbim în creastă, în Şaua Ucişoarei (2312 m). În stînga, muntele se năruie, vertical, la obîrşia uneia din
cele mai tipice văi glaciare ale Făgăraşului: Ucişoara. Stearpă, invadată de grohotişuri, ea prezintă un profil
transversal în forma de "U" cu umeri ampli, tăiaţi în coastele Gîrdomanului (stînga) şi Viştei Mari (dreapta).
Poteca, bine conturată, dă ocol vîrfului Orzănelei (Ucişoara - 2418 m), lăsîndu-se spre dreapta şi-apoi
revenind pe buza prăpastiei transilvane, în Fereastra Orzănelei (2305 m). Din fereastră către dreapta, în coborîre, se
desfăşoară marcajul cu punct albastru (tr. 57) pînă la stînele din Podul Giurgiului, cu legătura pentru Lacul de baraj
Vidraru.
Dincolo de Fereastra Orzănelei urcăm cel mai obositor pasaj al etapei. El măsoară 222 m diferenţă de
nivel şi sfîrşeşte pe Vîrful Viştea Mare (2527 m).
Spre vest, orizontul este închis de vîrfurile Lespezi, Negoiu, Scara, Şerbota şi Ciortea. Culmea Ciocanu -
Năneasa se stinge în depărtări, sub zidul Albinei. Masivul Iezer - Păpuşa închide zarea la SE. De o parte şi de alta,
la răsărit şi la apus, de-a lungul axei centrale a munţilor apare un neasemuit front de vîrfuri alpine. Se înşiră, de la
vest spre est, Vînătoarea lui Buteanu, Arpaşu Mare, Podragu, Tărîţa, Ucea, Hîrtopu Ursului, Galbenele, Gălăşescu
Mare, Vîrful la Fundul Bîndei, toate trecînd de 2400 m. Din seninările şi cotloanele lor, apele se adună înspumate
şi se aruncă, năvalnice, în cascade.
Din Vîrful Viştea Mare se desprinde spre sud, spre Moldoveanu, o potecă turistică, marcată cu punct roşu.
Urmînd-o, trecem dincolo de Spintecătura Moldoveanului şi, în circa 25 minute, ajungem în vîrf (2544 m). Şi aici
avem aceeaşi minunată şi grandioasă privelişte alpină.
Trasee de legătură din Vîrful Moldoveanu: spre Slatina (Nucşoara) peste Vîrful Scărişoara Mare (tr. 60);
spre staţiunea Brădet prin Valea Vîlsanului (tr. 61); spre staţiunea Brădet peste Vîrful Picuiata (tr. 62).
Din Vîrful Viştea Mare, ne orientăm spre NE, coborînd în pantă accentuată pe piciorul Viştei. Trecem
dintru început prin ulucul unui mic sohodol, străjuit pe partea dreaptă de un parapet stîncos şi coborîm apoi printr-
un păienjeniş de "scurtături", frînte şi încrucişate, timp de 30 minute, pînă în Şaua Viştei Mari, la Portiţa Viştei
(2310 m). Avem spre dreapta perspectiva Văii Rele, la obîrşia căreia vedem oglinda triunghiulară a Iezerului
Moldoveanului. Dincolo de iezer, desprins din Moldoveanu, se ridică vîrful piramidal al Piscului Roşu. Un stîlp
metalic, fixat la Portiţa Viştei, indică, printr-o săgeată, ramificaţiile traseului marcat cu triunghi roşu, care conduce,
pornind de aici către nord, stînga, prin valea Viştei Mari, în oraşul Victoria (tr. 15), iar către sud, dreapta, prin
Valea Rea la Slatina (tr. 59).
În Căldarea Văii Rele a Moldoveanului, la 2140 m, se află refugiul din Valea Rea, unde pot dormi, în
condiţii de bivuac, 6 - 7 persoane.
De la această răscruce de drumuri, pornim mai departe, înaintînd de-a coasta pe versantul sudic al
Muntelui Hîrtopul Ursului. Peste puţin timp, intersectăm coama sa sudică (Muchia Hîrtopului), desprinsă din
Hîrtopul Ursului (Vîrful La Padina Oţelei, 2461 m) şi intrăm în sectorul de obîrşie a Văii Rele a Gălăşescului.
Sîntem deasupra primei căldări a acestei văi, pe al cărei fund zărim un minuscul ochi de apă, pierdut printre stînci.
Depăşim apoi Fereastra de la Hîrtopul Ursului (2358 m) şi, continuînd pe faţa sudică, pietroasă, a Muntelui
Galbenele, al cărui vîrf se ridică în stînga (2456 m), pătrundem în Căldarea Mioarelor. În fundul căldării, îşi
unduieşte apele Lacul Mănăstirii (2168 m).
Coborîm în continuare în Şaua Viştişoarei (2291 m). Sub noi, spre nord, se rupe un perete vertical şi
umed, spintecat de hornuri şi şurloaie, prin care rîuri de grohotiş se scurg înspre adîncurile Văii Viştişoarei. În
dreapta văii, pereţii Muchiei Drăguşului se pierd, înecaţi către bază în imense pînze şi conuri de grohotiş. Aflăm în
stînga văii, adînc zimţată în creştet şi sfîrtecată în zeci de hornuri şi viroage, Muchia Zănoagei, desprinsă din
"Spintecătura Zănoagei" de sub Vîrful Galbenele. Pe prispa superioară a căldării se află Iezerul Viştişoarei.
Din curmătura în care ne aflăm, începem a urca de-a coasta, pe feţele sudice ale Gălăşescului Mare. După
o vreme, intersectăm piciorul sudic al Culmii Gălăşescului Mare, lăsăm în stînga cele două vîrfuri (2471 m şi 2455
m) şi ieşim deasupra Căldării Mari (răsăritene) a Gălăşescului. Printr-un ocol pe la obîrşiile căldării amintite, ne
apropiem din nou de creasta principală. O atingem în Fereastra Răcorelelor. În stînga noastră se adînceşte Valea
Sîmbetei.
De sub abruptul Gălăşescului Mare se desprinde către nord Muchia Drăguşului, ultima dintre marile
custuri nordice.
Din Fereastra Răcorelelor, orientaţi către SE, urcăm în pantă domoală pînă pe spinarea rotunjită a
Piciorului Gălăşescului Mic. Trecînd puţin la sud de vîrful său (2410 m), intrăm în Căldăruşa Gălăşescului,
înierbată şi primitoare. Coborîm şi ajungem curînd în dreptul hornului central al Ferestrei Mici a Sîmbetei. De aici
putem coborî la cabana Valea Sîmbetei, urmînd traseul 13.
Urcăm pe spinarea sudică a Muntelui Slănina (Glemea sau Budru), lăsînd vîrful în stînga. În faţa noastră,
spre SE, se desfăşoară panorama obîrşiilor Văii Bîndei, pînă sub vîrfurile Urlei şi Fundului Bîndei. Coborîm în
continuare, pe piciorul sudic al Slăninei şi, într-un sfert de oră ajungem în Fereastra Mare (2188 m), sub Colţul
Bălăceni (stîlp indicator).
Trasee de legătură: spre stînga (nord), în coborîre, la cabana Valea Sîmbetei şi Complexul turistic
Sîmbăta (tr. 11); spre Curmătura Zîrnei, traseul de creastă E - V, etapa a VII-a.

ETAPA a VII-a. Fereastra Mare a Sîmbetei - Curmătura Zîrnei

Durata: 3 - 3 1/2 ore

Iarna, traseul se poate parcurge mai uşor cu schiurile.

Descrierea traseului. Privită din Fereastra Mare, porţiunea de creastă, de-a lungul căreia se desfăşoară
iniţial drumul nostru, se prezintă sub forma unui imens arc de cere, deschis către SV, dînd ocol, pe la obîrşie, văii
glaciare a Bîndei.
Din Fereastra Mare a Sîmbetei, poteca porneşte spre est, urcînd în pantă domoală pe clina sudică a
muntelui. Depăşim Colţul Bălăceni (2285 m), Colţanul din Mijloc (2293 m) şi celelalte ţancuri de pe linia crestei,
aruncîndu-ne privirea prin deschiderile dintre ele, către Căldarea Mare a Sîmbetei. Ajungem în curînd sub Vîrful
Cheia Bîndei (2383 m), în punctul din care se desprinde, către stînga, traseul 12 (marcaj punct roşu) spre cabana
Valea Sîmbetei.
 Din punctul de ramificaţie, poteca ne conduce - cu foarte mici abateri de la curba de nivel - aproximativ
pe la 2350 m, către Vîrful Urlea. Trecem prin şaua de vest a Mogoşului (2230 m), admirînd spre nord "Căldăruşa
Închisă", depăşim pe la sud Vîrful lui Mogoş (2395 m) şi revenim la creastă, în şaua estică a aceluiaşi munte (2344
m). Abrupturile Căldării Fundul Mogoşului contrastează izbitor cu calmul plaiurilor dinspre Bîndea.
Un stîlp de marcaj situat în şaua unde ne aflăm indică direcţia spre cabana Urlea (tr. 5, descris în sens
invers).
Lăsăm poteca amintită şi, orientaţi spre dreapta, pe coastele nord-vestice ale Urlei, evitînd vîrful, înaintăm
pe la obîrşiile Văii Bîndei, către Custura Urlei.
Treptat, poteca devine pietroasă şi ne conduce către sud. Faţa culmii pe care urcăm este tot mai
priporoasă. În curînd ajungem la o mica portiţă, care permite trecerea în Valea Urlei. Un stîlp indicator ne atrage
atenţia asupra drumului spre Lacul Urlea, care este marcat cu semnul bandă albastră (tr. 8).
Conduşi de marcajul nostru, străbatem în continuare o porţiune ceva mai dificilă, pe care o depăşim în
traversare oblică, evitînd Vîrful Iezerului (2429 m).
Pe măsură ce ne apropiem de linia crestei, dominată de Vîrful La Fundul Bîndei, cunoscut din bătrîni
drept "La Crucea Dării" (2450 m), faţa Văii Izvorul Bîndei, pe care s-a înscris poteca noastră, îşi pierde din
asperitate. Într-o strungă mică, urcuşul ia sfîrşit. De-aici depăşim cumpăna muntelui şi, lăsîndu-ne puţin pe
versantul opus, zărim Lacul Urlea. Pe marginea potecii, strecurată acum pe sub Vîrful La Fundul Bîndei, întîlnim
un izvor. Urmînd poteca, începem să urcăm către ţinutul înierbat al Munţilor Leaota - Zîrna. Ieşiţi pe culmea
rotunjită, avem în dreapta Căldările (hîrtoapele) Leaotei, ce adăpostesc numeroase lacuri alpine.
Dincolo de Hîrtoapele Leaotei se înalţă Culmea Muşetescu - Boureţu, desprinsă din cetatea de piatră a
Darei (2500 m). Am părăsit definitiv splendidul ţinut al Bîndei şi al custurilor alpine. Pretutindeni în jurul nostru,
munţii îşi dezvoltă poduri mari, largi, şi plaiuri primitoare, cu nesfîrşite pajişti alpine.
În faţa noastră, Munţii Leaota - Zîrna înşiră de-a lungul crestei principale patru mici ţîfle (2390 m, 2360
m, 2311 m şi 2216 m), ale căror prelungiri nordice compartimentează circurile glaciare, suspendate deasupra Văii
Urlei (ultima, "Căldarea de deasupra Priporului").
Conduşi de poteca şi marcaje, depăşim platoul larg al Leaotei şi ajungem deasupra Văii Zîrna, pe al cărei
fund strălucesc apele lacului cu acelaşi nume. De-aici coborîm spre Curmătura Zîrnei (1923 m), punct de
desprindere a traseului 7 spre cabana Urlea.
Din faţă şi din stînga ne întîmpină priveliştea ulucului suspendat al Văii Langa, care, în apropierea
confluenţei cu Valea Pojortei, formează o cascadă. Dincolo de adîncurile Văii Pojorta se ridică stîncăriile Colţilor
Brezii. În preajma lor, în Poiana din Curmătura Colţilor, zărim cabana Urlea.
În continuare, la mai puţin de 100 m pe creastă, dincolo de cîteva bălţi permanente aflăm refugiul
Curmătura Zîrnei, la care pot înnopta, în condiţii de bivuac, 8 persoane.
Trasee de legătură: spre stînga, tr. 7. la cabana Urlea; spre Şaua Lerescului Mic cu legătura pentru cabana
Plaiul Foii; traseul de creastă V - E, etapa a VIII-a.

ETAPA a VIII-a. Curmătura Zîrnei - Curmătura Lerescului Mic

Durata: 6 - 6 1/2 ore

Iarna, traseul se poate parcurge şi pe schiuri.

Descrierea traseului. Din Curmătura Zîrnei, poteca de creastă ne conduce prin faţa refugiului alpin.
Dincolo de el, începem să urcăm serpentinele potecii conturate pe faţa sud-vestică a muntelui. Evităm, prin ocoluri
spre dreapta, două mameloane şi, după ce depăşim Vîrful Faţa Unsă (2246 m), ieşim, tăind de-a coasta, la obîrşia
Văii Ludişorului, în şaua cu acelaşi nume (2200 m). Spre nord putem privi, pentru ultima oară, ulucul săpat de
apele pîrîului Langa.
În continuare, ocolim Vîrful La Fundul Lăngii (2240 m), trecînd pe coastele sudice şi revenim în creastă,
deasupra căldării Văii Dejanilor. În faţa noastră îşi desfăşoară înălţimile Muntele Ludişoru. Ne angajăm în urcuş pe
pantele lui şi curînd răzbim în mica înşeuare din creştetul muntelui. Avem în stînga Vîrful Radului (2302 m) şi în
dreapta Vîrful Ludişor (2302 m).
Lăsînd în urma noastră plaiurile înierbate şi primitoare ale Ludişorului, coborîm serpentinele descrise de
potecă pe o faţă plină de grohotişuri pînă în Curmătura Brătilei (2122 m).
Zărim în dreapta, într-o zăpodie pe cumpăna de ape, Lacul Brătila. Către sud se adînceşte Valea Brătilei,
iar către nord Valea Radului sau a Dejanilor. Dincolo de lac, un stîlp indicator semnalează punctul de desprindere
din poteca de creastă a traseului 81, peste Culmea Mezea - Oticu către Masivul Iezer - Păpuşa.
Orientaţi către est, evităm pe la nord Vîrful Brătila (2274 m) şi trecem din bazinul de obîrşie al Rîului
Doamnei (ultimul afluent estic al său fiind Brătila), în cel al Dîmboviţei.
Mergem o vreme pe versantul nordic al Muntelui Brătila, apoi ajungem în Curmătura Vladului (2182 m),
deasupra văii cu acelaşi nume. În stînga avem încă Valea Dejanilor.
Urmează o lungă traversare pe sub culmea punctată de mai multe vîrfuri. Primul, avînd agăţat pe sub
culme cîteva circuri abia schiţate, este Pietrele Popii (2229 m), din care se desprinde către nord Culmea Babei.
Urmează Vîrful Belia Mică (2233 m), Şaua Beliei Mici (1990 m) şi Muchia dintre Belii (2200 m). Lăsînd în urmă
aceşti străjeri ai crestei, ne apropiem de ultimul bastion alpin, punctat de vîrfurile Piţele sau Belia Mare (2295 m) şi
Berivoiul Mare (2300 m). În ocolul pe care-1 face poteca pe sub aceste vîrfuri, vedem, către dreapta, refugiul
Berevoescu. Curînd ajungem pe cumpăna unui picior al Berevoescului, de unde vom coborî pe faţa estică a
muntelui. Aici, din dreptul unui stîlp cu săgeată, se desprinde spre dreapta, jalonată cu stîlpi metalici, poteca
marcată cu bandă albastră care, în 2 - 3 minute, sfîrşeste în faţa refugiului Berevoescu. Prevăzut iniţial cu 24 de
locuri la priciuri, refugiul nu mai poate asigura acum decît 6 locuri.
Trecuţi pe versantul estic al Berivoiului Mare, coborîm serpentinele descrise de potecă. Coborîrea
sfîrşeşte pe linia de cumpănă a Făgăraşului, în preajma punctului de obîrşie a Văii Luţelor (dreapta). Urmînd
cumpăna apelor, coborîm către Munţii Buzduganu - Luţele (2176 m - Vîrful Buzduganu). Sînt ultimele înălţimi
mai mari de 2000 m. Formele glaciare se sting de-aici înainte cu totul. Domoliţi, munţii se acoperă pretutindeni cu
nesfîrşite pajişti, jnepenisuri şi afinişuri. La orizont, se profilează silueta elegantă a Pietrei Craiului.
În dreapta, dincolo de Valea Dîmboviţei, se ridică Masivul Păpuşa, cu splendide circuri glaciare, agăţate
sub linia culmii.
Coborîm continuu spre Vîrful Comisu (1883 m). În stînga, zărim Valea Groapelor, un afluent al Văii
Sebeşului, iar în dreapta, Valea lui Aron şi Plaiul Hoţului, pe care o potecă ciobănească conduce către Dîmboviţa şi
Valea Comisului.
Lăsăm în stînga Vîrful Comisu şi ne abatem pe piciorul drept al muntelui, ajungînd la stîlpul indicator
care ne vesteşte că la 300 m către stînga se află un izvor. Din dreptul lui şi pe aceeaşi potecă, sînt inserate două
marcaje diferite: unul conduce spre comuna Sebeş (tr. 1), celălalt la Rudăriţa, cu legătura pentru cabana Plaiul Foii
(tr. 65, descris în sens invers).
De la ramificaţie coborîm în Curmătura Comisului (1650 m), după care urcăm în Vîrful Lerescu Mare
(1690 m). Din dreptul stîlpului de marcaj, aflat pe vîrf, urmăm la stînga poteca conturată printr-o pădure tînără de
molid.
Intrăm mai jos într-o zonă defrişată, de unde putem privi, dincolo de Valea Lerescului, spre Muntele
Văcăriei Mari. Avem în faţă, şi uşor către dreapta, zidul alb al Pietrei Craiului. Ne afundăm apoi în pădurea de
molid, coborînd mereu pe culme, pînă în Şaua Lerescului Mare (1390 m - stîlp de marcaj).
Lăsăm de-aici creasta (atenţie!) şi urmăm poteca către stînga pe coasta muntelui. Un culoar prin pădurea
de molid ne conduce în poiana din Curmătura Lerescului Mic, la un stîlp de marcaj care indică ramificaţia traseului
64 spre Rudăriţa.
În mod obişnuit, spre a ajunge la cabana Plaiul Foii, drumeţii nu mai parcurg şi tronsonul Curmătura
Lerescului Mic - Curmătura Foii, ci, coborînd, conduşi tot de marcajul cu bandă roşie (în proiect cruce roşie),
ajung în Valea Lerescului (Rudăriţei). Un drum forestier, construit în aval, conduce la punctul Rudăriţa (posibilităţi
de cazare la cantonul silvic). De la Rudăriţa la Plaiul Foii, tot pe şosea, mai sînt 9 km.
Trasee de legătură: spre Curmătura Foii cu legătura pentru cabana Plaiul Foii, traseul de creasta V - E,
etapa a IX-a; marcaje succesive: bandă roşie pînă în Curmătura Foii şi triunghi roşu pînă la cabana Plaiul Foii,

ETAPA a IX-a. Curmătura Lerescului Mic - cabana Plaiul Foii

Marcaje succesive: bandă roşie pînă în Curmătura Foii, apoi triunghi roşu pînă la cabana Plaiul Foii
Durata: 3 ore

Descrierea traseului. Conduşi de marcajul cu bandă roşie pe linia de cumpănă a culmii Tămaşului Mare,
intrăm în pădure. Timp de aproape o oră, poteca ne conduce printr-o zonă puţin umblată, în care depăşim vîrfurile
Făgetul Caprei (1513 m), Piscul Mănăstirii (1613 m) şi Ciocanu (1631 m).
Poteca, strecurată uneori printre afinişuri, se îndreaptă către cel mai înalt vîrf, al etapei, Tămaşul Mare
(1735 m). Inainte de a ajunge la vîrf, din poteca de creastă se desprinde către stînga marcajul cu bandă galbenă,
dispus pe Plaiul Runcului (Muchia Tînţărenilor) către cabana Plaiul Foii. Dincolo de ramificaţie, urcăm panta mai
înclinată pînă la baliza de pe Vîrful Tămaşul Mare.
De pe vîrf avem în dreapta, peste ulucul adînc al Dîmboviţei, perspectiva Masivului Păpuşa şi a căldărilor
sculptate de gheţari în coastele lui nordice. În fata, orizontul este închis de abruptul vestic al Pietrei Craiului cu
pereţii năruiţi şi tiviţi la poale de nesfîrşitele grohotişuri (dreapta) şi de abruptul nord-vestic cu Padina lui Călineţ,
Ciorînga Mare şi Padina Popii (stînga).
Avînd direcţia generală de mers către est, coborîm de pe Tămaşul Mare şi urmăm o adevărată alee
înierbată în lungul culmii. O oră bună mergem astfel, străbătînd poieni şi pîlcuri de pădure. Apoi marcajul nostru
intersectează o poteca turistică marcată cu bandă albastră, care vine din dreapta, dinspre Valea Dîmboviţei,
traversează culmea Tămaşului Mare şi continuă către Plaiul Foii pe piciorul Plaiului Mare.
Marcajul etapei noastre continuă pe culme şi, conducîndu-ne printr-un sector cu pădure deasă, ne scoate
după o coborîre mai accentuată, în Curmătura Foii, punct de răscruce a mai multor trasee turistice marcate.
Trasee de legătură din Curmătura Foii: spre Piscul Baciului pe la Umerii Pietrei Craiului - La Zaplaz -
Lanţuri, bandă roşie; spre abruptul Marelui Grohotiş - Cerdacul Stanciului - Şaua Funduri, triunghi albastru;
Drumul Grănicerilor - Valea Dîmboviţei - Sătic - Podul Dîmboviţei, triunghi roşu; spre dreapta, Valea Tămaşului
- Valea Dîmboviţei, triunghi galben; spre stînga, Plaiul Mare - Plaiul Foii, triunghi roşu şi triunghi albastru
(drumul nostru).
Conduşi către stînga de marcajele triunghi roşu şi albastru, coborîm prin pădure pînă în Valea Bîrsei
Tămaşului. Din punctul de întîlnire cu apa mergem în aval pe drumul forestier şi ajungem în circa 15 minute la
cabana Plaiul Foii.
De la cabană pînă la Zărneşti sînt 13 km.

Trasee turistice nemarcate, de dificultate medie, şi trasee alpine

Munţii Făgăraşului şi-au cîştigat faima turistică datorită altitudinii lor mari, gradului exceptional de
dezvoltare a reliefului glaciar şi obstacolelor relativ dificile pe care le opun drumeţului de-a lungul crestei
principale, între vîrfurile Urlea şi Suru.
Exceptînd sectoarele cu vădit caracter alpin (cum ar fi, bunăoară, crestele Arpăşelului şi Vîrtopelului),
creasta principală este practic marcată în întregime. În capitolele precedente s-au prezentat traseele marcate pe
creastă, inclusiv cele mai dificile şi mai puţin umblate, cum ar fi cazul Ciortei sau al Custurii Sărăţii. Se poate
afirma deci că, sub raportul itinerarelor posibile, creasta principală a Făgăraşului este prezentată integral în această
lucrare.
Există însă şi itinerare extrem de spectaculoase şi interesante, înscrise de-a lungul muchiilor şi culmilor
secundare, care nu sînt decît în mica măsură marcate şi foarte rar parcurse de turişti.
Dintre traseele nemarcate recomandăm Muchia Drăguşului, Muchia Zănoagei şi Muchia Viştei Mari,
care, cu un material minim (o coardă de 40 m), pot fi parcurse în timpul verii în echipe de drumeţi bine antrenaţi, al
căror conducător trebuie să cunoască tehnica de căţărare.
În ceea ce priveste alpinismul propriu-zis, Munţii Făgăraşului nu oferă posibilităţi deosebite, deoarece
constituţia lor petrografică (şisturi cristaline) nu a permis dezvoltarea unor pereţi verticali de mare anvergură, cum
este cazul în masivele calcaroase. Ca atare, în cuprinsul lor nu se găsesc nici pe departe trasee alpine de valoarea
celor din Munţii Bucegi, Piatra Craiului sau Hăşmaş. Încercările alpiniştilor de a pune totuşi în valoare masivul şi
sub acest raport s-au soldat cu stabilirea unor astfel de trasee, a căror dificultate nu depăşeste însă gradul 5 A. Sînt
de amintit, în acest sens, ca mai interesante: sectoarele Valea Sîmbetei, Ucea Mare - Podragu, Arpăşel - Buteanu,
precum şi Negoiu - Gîrbova.
În sfîrşit, este important de ştiut faptul că, din cauza caracterului accidentat al crestei Făgăraşului,
îngustimii sale şi abisurilor care o mărginesc la tot pasul, aceasta devine în anotimpul zăpezilor o încercare alpină
de mare valoare (gradul 5 B).

TRASEE TURISTICE NEMARCATE DE DIFICULTATE MEDIE

66. Muchia Drăguşului

Traseul prezintă două porţiuni cu aspecte diferite: una, între satul Viştişoara (circa 700 m alt.) şi
Curmătura Răcorelelor (2298 m) străbătută de o veche potecă pastorală, în general uşor de parcurs şi lipsită de
pericole, şi alta din curmătura amintită pînă în creasta principală, accidentată, cu porţiuni de escaladare care
comportă cunoştinţe elementare de alpinism; grad de dificultate: 1 B; materiale necesare: o coardă de 40 m; durata
pentru 3 coechipieri: 6 - 7 ore. Traseul sfîrşeşte în creasta Făgăraşului, pe Vîrful Gălăşescu Mare; cabana cea mai
apropiată este Valea Sîmbetei, situată la circa 2 ore. Iarna, ascensiunea durează 2 zile.

67. Muchia Zănoagei

Traseul începe de la Viştişoara şi urmăreşte culmea. El este relativ uşor şi lipsit de pericole pînă în
preajma crestei principale, în Spintecătura Zănoagei. Singura dificultate pe aceasta porţiune rămîne orientarea.
Din Spintecătura Zănoagei pînă în creasta principală, înaintarea se poate face numai cu ajutorul
materialelor tehnice. Din acest loc, traseul impune 80 m coborîre pe primul perete al Spintecăturii şi circa 200 m
diferenţă de nivel urcare pe celălalt perete, respectiv pe peretele nordic al Vîrfului Galbenele. Traseul este
nepitonat şi cere două corzi a 40 m lungime, 10 - 15 pitoane, carabiniere şi ciocan. Durata medie pentru o echipă
de 3 persoane: drumul forestier (Viştişoara) - Spintecătura Zănoagei: 6-7 ore; Spintecătura Zănoagei - creasta
principală: 2-3 ore.
Variantă. Porţiunea finala, respectiv peretele nordic al Galbenelor, poate fi evitată. În acest caz, există
două posibilităţi:
- coborîre liberă către dreapta, în lungul unui vîlcel, pînă în Valea Viştei Mari, străbătută de traseul 15 şi
în continuare ieşirea la creastă pe traseul amintit;
- coborîre liberă spre stînga (est), în Valea Viştişoarei, străbătută de o bună potecă pastorală şi ieşirea la
creasta principală, în Fereastra (şaua) Viştişoarei (în traseul de crcastă, etapa a IV-a, E - V şi etapa a VI-a, V - E),
prin escaladarea hornului situat în extrema dreaptă a văii (stînga cum urcăm).
În ambele situaţii, coborîrea pînă în firul văilor amintite durează 1 - 2 ore. Din cele două văi se mai poate
ajunge, în coborîre, în şoseaua forestieră ce leagă oraşul Victoria de Complexul turistic Sîmbăta.
Cu excepţia peretelui Galbenelor, traseul este de gradul 1 B. În peretele Galbenelor sînt porţiuni de
gradele 2 B şi 3 A.
 Iarna, ascensiunea pe Muchia Zănoagei pînă la creasta principală a Făgăraşului se poate efectua în 2 zile,
prin înlocuirea escaladării peretelui nordic al Galbenelor cu varianta prin Valea Viştişoarei. Pentru parcurgerea
traseului de iarnă se cer, în plus, colţari, piolet. ochelari cu lentile fumurii, materiale de bivuac.

68. Muchia Viştei Mari

Muchia Viştei Mari prezintă trei sectoare distincte, de interes diferit:

- un prim sector în zona pădurilor, începînd din drumul forestier de pe Valea Viştei Mari (km 1,100) pînă
în punctul Şeuţa din Muchie (1670 m); el este străbătut de o potecă puţin umblată; la circa 1100 m altitudine se află
o casă de vînătoare, care, de obicei este închisă;
- un al doilea sector, în continuarea primului, pînă la 2104 m altitudine, din sus de limita pădurilor (1700 -
1750 m); acest sector este invadat de jnepenişuri compacte care împiedică în largă măsură drumeţia;
- ultimul sector, traseul alpin propriu-zis, situat la peste 2100 m altitudine, pînă în Spintecătura Viştei
aflată în apropierea crestei principale. Din punctul nostru de vedere interesează numai acest ultim sector. La el se
ajunge, venind pe Valea Viştei Mari pînă mai sus de stînă, urmînd traseul 15, după care se escaladează versantul
estic al muntelui pe un vîlcel, care ne scoate pe culme, aproximativ la 1970 m. În felul acesta se evită primele două
sectoare, care ridică dificultăţi de orientare, mai ales în etajul jnepenişurilor.
Traseul de creastă (sectorul 3) are gradul de dificultate 2 A; materiale: o coardă de 40 m. Durata escaladei
pentru o echipă de 3 persoane: stîna din Valea Viştei Mari - Spintecătura Viştei 3 - 4 ore; coborîrea pe Valea Viştei
Mari pînă în oraşul Victoria, 4 - 5 ore.
Iarna traseul este dur şi comportă materiale suplimentare: piolet, colţari, cort. Durata pe timp de iarnă: 2
zile. Atenţie! Pe prima porţiune a traseului de coborîre se produc avalanşe.

TRASEE ALPINE

Sectorul Valea Sîmbetei

Unul din cele mai spectaculoase trasee alpine se află la obîrşia Văii Sîmbetei, lîngă Fereastra Mare, care
este străjuită la extremităţi de vîrfurile Glemea, Slănina sau Budru, la vest, şi Colţul Bălăceni sau Sfinxul, la est.

69. Muchia Colţului Bălăceni

Colţul Bălăceni domină Fereastra Mare cu circa 100 m (2285 m faţă de 2188 m). Pe cît de domol şi de
liniştit este acest colţ pe versantul lui sudic, pe atît de abrupt şi de spectaculos este spre nord, unde trimite o
splendidă muchie dinţată şi surplombantă, separînd, în Valea Sîmbetei, Căldarea Mare de Căldarea La Fereastra
Mare. Acest contrafort sălbatic a fost luat în evidenţă de alpinişti, care au stabilit pe verticala lui cel mai dificil
traseu alpin din masiv, Muchia Colţului Bălăceni. Grad de dificultate: 5 A; materiale: două corzi a 40 m, 20
carabiniere, 8 - 10 pitoane, scăriţe. Traseul este rar pitonat şi are 11 l.c. 1 Durata pentru trei echipieri: 3-4 ore; roca
este friabilă; abundă pasaje surplombante. La circa 1 1/2 oră în aval de punctul final al traseului se află cabana
Valea Sîmbetei.

Sectorul Ucea Mare - Podragu

În pereţii nordici de la obîrşia văilor Ucea Mare şi Podragu sînt stabilite cîte două trasee:
- în Valea Ucea Mare: Fisura Surplombantă şi Traseul 23 August;
- în Valea Podragu: Hornul din peretele nordic al Vîrfului Tărîţa şi muchia nord-estică a Vîrfului Tărîţa.

70. Fisura Surplombantă

Punctul de intrare pe traseu îl găsim, plecînd din Căldarea Hîrtopului, luînd ca reper scocul unui vîlcel
înzăpezit tot anul. Urcînd către el, vizăm porţiunea centrală de sub Şaua Ucei Mari, unde se conturează linia
traseului. Intrarea este marcată cu un piton de rapel. Gradul de dificultate: 3 B; materiale: o coardă de 40 m, 15
carabiniere, 4 - 5 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 3 l.c. Durata pentru 2 echipieri: 1 l/2 - 2 ore; unele
pasaje sînt înierbate. La circa o oră de punctul final al traseului se află cabana Podragu.
1
l.c. = lungimi de coardă

71. Traseul 23 August

Traseul 23 August este situat în peretele central (nord-vestic) al Vîrfului Corabia. Linia lui este uşor de
identificat. Grad de dificultate: 4 A; materiale: două corzi a 40 m, 15 carabiniere, 10 - 15 pitoane, scăriţe. Traseul
are pitoane jalon. Durata pentru trei echipieri: 3 - 4 ore; roca este uşor friabilă. La circa o oră de punctul final al
traseului se află cabana Podragu.
72. Hornul din peretele nordic al Vîrfului Tărîţa

Hornul din peretele nordic al Vîrfului Tărîţa (Căldarea Podragului) se evidenţiază perfect, deschiderea lui
spintecînd central peretele ridicat deasupra Lacului Podragu. Grad de dificultate: 2 A; materiale: o coardă de 40 m,
3 - 4 pitoane, 10 carabiniere. Traseul nu este pitonat. Durata pentru doi echipieri: 1 - 2 ore; roca este uşor friabilă;
pasajele surplombante se ocolesc. Cabana se află în Căldarea Podragului la circa 1/2 oră de punctul final al
traseului.

73. Muchia nord-estică a Vîrfului Tărîţa

Muchia nord-estică a Vîrfului Tărîţa (Căldarea Podragului) începe din Strunga Iezerului, numită şi
Fereastra Răsăritului. Ea se înalţă din fereastra amintită ca un contrafort al crestei principale. Grad de dificultate: 2
A; materiale: o coardă de 40 m, 5 - 6 pitoane, 10 carabiniere. Traseul are 2 l.c. şi nu este pitonat. Durata pentru doi
echipieri: 1 - 2 ore. Din punctul final al traseului se ajunge în circa 1/2 oră la cabana Podragu.

Sectorul Arpăshel

Linia de creastă a Munţilor Făgăraşului, cuprinsă între Portiţa Arpaşului (est) şi Vîrful Capra (vest),
prezintă pentru alpinişti zona cea mai prielnică pentru practicarea sportului îndrăgit de ei. Porţiunea prezintă două
sectoare deosebite atît prin nume, cît şi prin gradul de dificultate. Creasta Vîrtopelului are gradul 1 B, iar Creasta
Arpăşelului gradul 3 A. În cele ce urmează le prezentăm separat, deşi, prin înlănţuirea lor firească, alpiniştii le
parcurg, în majoritatea cazurilor, împreună.

74. Creasta Vîrtopelului

Creasta Vîrtopelului începe din Portiţa Arpaşului (2175 m) şi sfîrşeşte dincolo de Vîrful Vîrtopel (2385
m) în Şaua Vîrtopelului, de unde se poate coborî pe un vîlcel în Căldarea Fundul Caprei, aflată către sud (stînga).
Escalada din lungul crestei se face prin căţărare liberă. Obstacolele nu sînt dificile. Ele sînt înşirate, cînd pe linia
crestei, uneori mai îngustă, cînd pe feţe înclinate şi uşor înierbate. În general, traseul permite căţărătorului să-şi
aleagă pasajele, în funcţie de pregătirea sa tehnică şi fizică. Grad de dificultate: 1 B; materiale: o coardă de 40 m.
Durata pentru trei echipieri: 1 - 2 ore. Iarna, traseul este mai dur şi comportă materiale suplimentare (colţari,
piolet); de obicei se parcurge combinat cu Creasta Arpăşelului. Atenţie! Nu coborîţi iarna pe vîlcelul dinspre
Căldarea Fundului Caprei, unde se produc avalanşe, ci preferaţi înapoierea pe ruta urcată.

75. Creasta Arpăşelului

Creasta Arpăşelului este numele celui mai accidentat sector aflat pe desfăşurarea crestei principale a
Făgăraşului. Ea începe din Şaua Vîrtopelului şi sfîrşeşte în preajma Vîrfului Capra. Sensul de mers ales pentru
escaladă schimbă mult gradul de dificultate al traseului. Venind dinspre Vîrful Capra (vest), vom avea de escaladat
obstacole la coardă dublă; venind în sens invers, aceleaşi obstacole vor fi coborîte în rapel. Iarna, în majoritatea
cazurilor, Creasta Arpăşelului se parcurge de la est la vest, combinat, după cum s-a mai spus, cu parcurgerea
Crestei Vîrtopelului. Sensul de mers este ales astfel, nu pentru ca alpiniştii să-şi uşureze escalada, ci pentru că
traversarea feţelor înzăpezite din Căldarea Fundul Caprei sînt mai puţin susceptibile avalanşelor dimineaţa decît
după amiaza, cînd ar urma să se execute înapoierea spre cabana Bîlea-Lac, aleasă întotdeauna ca bază de plecare -
sosire. Grad de dificultate: 3 A, vara; materiale: două corzi a 40 m, 2 - 3 pitoane, ciocan, 10 carabiniere, scăriţe;
iarna: colţari, piolet, ochelari, haine călduroase. Traseul este pitonat şi prezintă, cînd se parcurge în sensul vest -
est, 4 l.c. şi, facultativ, 2 rapeluri. Durata pentru trei echipieri, în cazul cînd se coboară pe Creasta Vîrtopelului:
cabana Bîlea-Lac - Vîrful Capra o oră pe traseele 24, 25; Vîrful Capra - Creasta Arpăşelului - Şaua Vîrtopelului 2 -
3 ore; Şaua Vîrtopelului - Creasta Vîrtopelului - Portiţa Arpaşului - cabana Bîlea-Lac 3 - 3 1/2 ore; total 6 - 7 ore;
iarna, în funcţie de antrenament, condiţii meteorologice şi starea zăpezii: 6 - 16 ore.
Fiind o tură de prestigiu, pe care în timpul iernii şi-o programează frecvent alpiniştii, îi redăm descrierea
în amănut.
De la cabana Bîlea-Lac pînă în preajma Vîrfului Capra (învecinat cu Vîrful Vînătoarea lui Buteanu)
urmăm descrierea traseelor 24 şi 25. Ocolind pe la sud Vîrful Capra, coborîm în pantă pronunţată pînă în Strunga
Mare numită şi Portiţa, Strunga Arpaşului sau Marea Spărtură (2303 m). În această şa îngustă (iarna blocată de
cornişe impresionante, dar nu periculoase), ne regrupăm, urmînd să începem escalada propriu-zisă.
Prima l.c. Abătîndu-ne iniţial către dreapta, părăsim Strunga Mare, urcînd prin căţărare faţa peretelului,
orientată uşor către Căldarea Fundul Caprei. Prizele bune şi pitoanele existente ne ajută să înaintăm pînă la nivelul
unui prag de piatră. Ajunşi pe el, îl urmăm către stînga. În porţiunea sa finală, sub tavanul unei surplombe,
executăm regruparea, folosind pitoanele de rapel, fixate în acest scop.
În a doua l.c., printr-o mică traversare spre dreapta, depăşim din nou un obstacol (cu roca uşor friabilă),
dincolo de care ne căţărăm frontal, urcînd creasta abia schiţată spre Vîrful Portiţa, cel mai vestic turn al Crestei
Arpăşelului, unde ne regrupăm. De-aici înainte continuăm escalada numai pe linia crestei, executînd regrupările
din 40 în 40 m.
Primul şi poate cel mai expus pasaj de creastă (mai ales iarna) îl întîlnim după coborîrea de pe Vîrful
Portiţa. Este vorba de parcurgerea matematică a unei muchii înguste, lungă de circa 100 m, mărginită pe ambii
versanţi de prăvălişuri verticale. Apoi creasta unduieşte pe sute de metri, punînd uneori probleme de tehnică alpină.
Dincolo de Strunga Mica, aproximativ la începutul ultimei treimi a traseului, întîlnim Urechile de Iepure,
două turnuri apropiate, care blochează parcurgerea normală a crestei. Primul turn, Urechea Vestică, are peretele
uşor căzut şi întrerupt, după circa 15 m, de o mica strungă. Escalada lui ia sfîrşit 40 m mai sus. Pitonul de rapel
pentru coborîrea în Strunga Urechilor se află la circa 6 m dreapta şi mai jos. Rapelul măsoară 10 - 12 m şi este
facultativ.
Escalada Urechii Estice, mai dură, şi de aceea prevăzută cu pitoane, se desfăsoară pe verticala unui diedru
care, în partea finală, are aspect de horn. Dincolo de acesta ne căţărăm liber şi, după circa 30 m, sîntem în Vîrful
Urechii Estice. Urmează un rapel de aproximativ 15 m, executat pe corzile fixate după voie pe unul din cele două
pitoane de rapel existente.
Ultima porţiune a traseului îşi pierde din duritate, creasta prezentînd spre final chiar un mic platou
odihnitor. La capătul lui, şi dincolo de Vîrful lui Adam (2370 m), ajungem la Strunga Vîrtopelului, unde escalada
ia sfîrşit. Pentru coborîre, vara, ne orientăm din Strunga Vîrtopelului la dreapta şi, urmînd firul unui vîlcel ajungem
în poteca traseului de creasta, din Căldarea Fundului Caprei (etapa a V-a est - vest). Tot din Strunga Vîrtopelului
putem continua traseul, coborînd de-a lungul Crestei Vîrtopelului, recomandat iarna pînă în Portiţa Arpaşului, unde
întîlnim traseul de creasta est - vest (etapa a V-a).

Sectorul Buteanu - Pa1tinu

În apropierea cabanei Bîlea-Lac alpiniştii au stabilit două trasee alpine: peretele vestic al Vînătorii lui
Buteanu şi Turnul Paltinului.

76. Peretele vestic al Vînătorii lui Buteanu

De la cabana Bîlea-Lac urmăm traseul 26, urcînd pe Valea Văiugii pînă la jumătatea ei. Aici părăsim
poteca marcată, ne abatem către stînga prin grohotişuri, pînă la baza peretelui prăvălit din creştetul Buteanului. În
ansamblu, traseul urmează o succesiune de fisuri punctate cu pitoane jalon. Traseul se escaladează la coardă
simplă. Grad de dificultate: 2 A; materiale: o coardă de 40 m, 10 carabiniere, 4 - 5 pitoane, scăriţe. Durata pentru
doi echipieri: 1 - 2 ore; de pe Vîrful Vînătoarea lui Buteanu la cabană: 30-40 minute.

77. Turnul Paltinului

Claia Paltinului (2372 m), Paltina Mică, Colţul Negru sau Turnul Paltinului se ridică în creasta principală
a Făgăraşului sub forma unei cuşme uriaşe, a unei imense căpiţe de piatră, la est de Şaua Doamnei. Este un monolit
stîncos, sterp şi întunecat, puţin explorat. Poteca turistică a traseului de creastă îl ocoleşte pe la sud.
Pentru a ajunge la baza lui, alpiniştii, aflaţi la cabana Bîlea-Lac, urmează traseul 27 pînă în Vîrful
Paltinului (2398 m). Din punctul de întîlnire cu marcajul traseului de creastă, se orientează către dreapta (vest) pînă
la baza turnului. Escalada pînă pe vîrf nu se desfăşoară pe un traseu anume. Deci alpiniştii, în funcţie de materiale,
îl pot ataca după voie. Pasajele desfăşurate pe traseul clasic, lung de 30 m, nu depăşesc gradul 1 A; materiale: o
coardă de 20 m. Durata pentru doi echipieri: 1/2 oră; coborîrea se face liber. Traseul nu a fost omologat de federaţia
de specialitate.

Sectorul Negoiu

Negoiul este unul din punctele majore ale lanţului făgărăşan. Peretele său nordic şi muchiile prelungite
din vîrfurile învecinate Călţunu şi Lăiţelu au atras atenţia alpiniştilor, ele fiind puse în valoare prin realizarea
cîtorva trasee alpine. În ciuda aspectului măreţ şi sălbatic, traseele stabilite n-au putut, prin dificultate, să se înscrie
în rîndul turelor cu grad superior. Alegem ca mai interesante Peretele nord-estic al Negoiului şi Traseul din
Căldarea Superioară a Laiţei. Pentru a fi scutiţi de marşul de apropiere de la cabana Negoiu pînă la baza traseelor,
alegem ca adăpost refugiul Călţun, la care dormim în condiţii de bivuac.

78. Peretele nord-estic al Negoiului

Intrarea pe traseu este situată în porţiunea centrală a Căldării la Strunga Ciobanului. Ca reper, aflat la
circa 400 m distanţă către stînga de poteca marcată, avem un găvan, din care se înalţă, spintecînd peretele, un scoc
plin cu grohotişuri în lungul căruia desfăşurăm prima lungime de coardă. Escalada nu are un traseu distinct.
Orientarea în perete este greoaie. Grad de dificultate: 2 A - 3 B; materiale: două corzi a 40 m, 6 - 8 pitoane, 15
carabiniere. Traseul are 10 l.c.; nu este pitonat. Prizele, cu mici excepţii, sînt bune şi suficiente; domină căţărarea
liberă. Durata pentru trei echipieri: 2 - 4 ore. Traseul sfîrşeşte în preajma Vîrfului Negoiu (2535 m). Iarna, ruta nu a
fost urcată.
79. Traseul din Căldarea Superioară a Laiţei

Partea nord-vestică a Muntelui Lăiţelu este formată dintr-o succesiune de muchii, care coboară abrupt
către Căldarea Superioară a Laiţei. În acest sector alpiniştii au stabilit sau au început escalada mai multor trasee.
Printre acestea se numără şi TraseuI din Căldarea Superioară a Laiţei. Grad de dificultate: 2 A; materiale: o coardă
de 40 m, 5 - 6 pitoane, 15 carabiniere. TraseuI este pitonat şi are 5 l.c. Durata pentru trei echipieri: 2 ore.

Sectorul Gîrbova

Peretele nord-vestic al Piscului Gîrbova (2187 m) se ridică din Căldarea Lacului Avrig. Pînă la el se poate
ajunge mai uşor pornind de la cabana Bărcaciu.

80. Traseul Central din Peretele nord-vestic al Piscului Gîrbova

Acest traseu s-a stabilit pe linia de cea mai mare pantă a peretelui amintit, de către alpiniştii sibieni.
Nefiind omologat, el se escaladează rar. Grad de dificultate: 3 A; materiale: două corzi a 40 m, 6 - 8 pitoane, 15
carabiniere, scăriţe. Traseul, desfăşurat pe 5 l.c., are pitoane - jalon. Durata pentru trei echipieri: 2 - 3 ore.

Creasta munţilor Făgăraşului iarna

Se ştie că, pe timp de iarnă, parcurgerea integrală a crestei Munţilor Făgăraşului reprezintă o adevărată
performanţă alpină, ea fiind una din normele de iarnă obligatorii pentru alpiniştii de categoria I (gradul 5 B).
Cu un conducător bun, versat în drumurile de iarnă, pot merge de-a lungul crestei şi turişti cu experienţă,
obisnuiţi cu rucsacuri grele şi înnoptări în cort, pe timp de iarnă. Sînt cunoscute unele cazuri, ce-i drept izolate,
cînd distanţele dintre cabanele Bîlea şi Podragu sau dintre Negoiu şi Bîlea au fost parcurse de turişti pe zăpadă, dar
nu în condiţii aspre de iarnă (viscol, ceaţă, temperatură scăzută, zăpadă proaspătă pe porţiuni susceptibile
avalanşelor).
Iarna, principalele dificultăţi în parcurgerea drumului de creastă constau în:
- lungimea traseului;
- diferenţele de nivel foarte obositoare ce trebuie urcate;
- nenumăratele traversări de-a lungul feţelor cu orientarea spre sud, care, în timpul zilei, prezintă pericole
de avalanşe;
- greutatea rucsacului şi a schiurilor, la urcuş;
- înnoptările în cort, pe zăpadă, în condiţii aspre;
- orientarea în teren cu ajutorul busolei şi al hărţilor;
- necesitatea adaptării perfecte la efort, în condiţiile cerute de anotimp, cînd hrana se consumă (rece) din
rucsac, de regulă dimineaţa şi seara, iar apa se obţine din topirea zăpezii.
La toate acestea se adaugă capriciile iernii şi necesitatea unui echipament adecvat, care nu stă la îndemîna
oricui.
Întrucît pe linia de creastă vînturile dominante sînt cele de nord-vest, este recomandabil să parcurgem
traseul de la vest la est.
Timpul de mers cuprins între cabanele de la capetele traseului, respectiv cabana Suru la vest şi cabana
Plaiul Foii la est, nu poate fi calculat precis. Cînd s-a stabilit premiera de iarnă, au fost necesare 21 de zile, din
care, pentru deplasare, s-au folosit efectiv numai 10 zile.
Au existat cazuri cînd echipele au stat imobilizate de viscol 3 - 5 sau chiar 13 zile, aşteptînd vremea bună,
dar şi cazuri cînd, pe vreme bună, echipele au parcurs distanţa cabana Suru - cabana Valea Sîmbetei în două zile
(traseul menţionat fusese, în parte, deschis de alte echipe şi parcurs în luna martie, cînd ziua este mai lungă, iar
temperatura mai ridicată).
În această situaţie, nu poate fi vorba de o planificare a etapelor şi a alimentelor ce trebuie luate.
Experienţa ne-a arătat însă că 5 zile/hrană/om sînt suficiente pentru a străbate distanţele dintre o cabană şi alta,
chiar dacă vremea este nefavorabilă.
Echipamentul. Pentru marile expediţii alpine, firmele de specialitate au confecţionat echipamente uşoare,
călduroase şi rezistente. În ţara noastră au fost realizate, de asemenea, echipamente bune, corespunzătoare pentru
munţii noştri care au altitudini relativ mici.
Cînd s-a efectuat traseul integral, în premiera de iarnă, alpiniştii erau îmbrăcaţi normal: bocanci obişnuiţi,
schiuri fără canturi, legături obişnuite şi beţe de alun. Îmbrăcămintea consta în: pantaloni de schi, pulover, hanorac
de bumbac şi căciulă. Ei aveau cort izoterm, saltele pneumatice şi saci de dormit umpluţi cu puf. În prezent,
majoritatea echipelor posedă pantaloni şi haine umplute cu puf, dublate de pantaloni şi hanorac pentru vînt,
bocanci de cea mai bună calitate, schiuri cu canturi şi legături de cele mai noi tipuri; ele sînt, de asemenea, dotate
cu corturi izoterme, saltele pneumatice, saci de dormit şi primus cu pompă de presiune. Alpiniştii sibieni au parcurs
în luna aprilie distanţa Sîmbăta - Bîlea bivuacînd în iglu. Acest sistem, practicat arareori, prezintă avantaje şi
dezavantaje, despre care nu este cazul să vorbim aici.

DESCRIEREA TRASEULUI

Etapa I. Din comuna Turnu Roşu începem ascensiunea, urmărind descrierea traseului 43 şi, în continuare,
traseul de creastă vest-est (etapa I). Prima porţiune a drumului, circulată curent de localnici (pînă la limita pădurii),
prezintă, de regulă, zăpadă puţină şi deci nu permite mersul pe schiuri.
De la limita superioară a pădurii, poteca, deşi conturată pe linia crestei, se observă mai greu. De aceea
păstrăm întotdeauna direcţia arătată de stîlpii indicatori, jalonaţi la mari distanţe.
Pînă sub Vîrful Tataru, la care ajungem după circa 6 - 7 ore, nu sînt pericole de avalanşe (exceptînd,
evident, primele 24 de ore după ninsorile mari). După 8 - 9 ore de mers ne aflăm în apropierea punctului Şaua
Surului. Rucsacurile grele, diferenţa de nivel mare, urcată în această primă etapă, şi adaptarea la efort sînt motivele
pentru care recomandăm ca bivuacul să se facă aici. Montarea cortului (amenajarea platformei, ancorarea lui cu
schiurile şi beţele, construirea unui parapet în jurul adăpostului pentru a-l feri de vînt etc.) cere, în prima zi, un
timp mai îndelungat şi de aceea trebuie să ne oprim cu cel puţin două ore înainte de venirea întunericului, ştiut
fiind că un bivuac bine întocmit asigură o odihnă bună.
Etapa a II-a. Din Şaua Surului, sau din apropierea ei, drumul de creastă începe să puna probleme de
ordin tehnic, iar orientarea, mai ales dacă nu avem vizibilitate bună, devine foarte dificilă. De aceea e bine să
pornim la drum în primele ore ale dimineţii, cînd zăpada este întărită şi vizibilitatea mai bună. Cînd starea zăpezii
permite, ocolim Vîrful Suru pe versantul lui sudic. Trecerea peste Budislavu şi Vîrtopu Roşu ne obligă la un ocol
larg, de la stînga la dreapta. Ocolul nu este periculos, dar diferenţele de nivel ce trebuie urcate sînt obositoare.
Mersul pe schi fără piei de focă, dar ceruite cu ceară pentru urcuş, este cel mai indicat pentru acest sector.
Porţiunea de creastă a Vîrfului Ciortea (care urmează) se parcurge foarte rar iarna.
Drumul nostru coboară din Şaua Avrigului în Căldarea Lacului Avrig, pe panta foarte înclinată şi parţial
înierbată care, în perioada marilor zăpezi, poate favoriza formarea avalanşelor. Sînt perioade cînd, în zona despre
care vorbim, vîntul spulberă complet zăpada şi coborîrea devine astfel elementară. Rămîne însă pericol pentru
urcarea porţiunii din fundul căldării pînă în Şaua Gîrbovei. Această parte trebuie atacată după o judicioasă
cercetare, ascensiunea făcîndu-se de regulă pe unul din jgheaburile ce brăzdează povîrnişul nordic al Muntelui
Ciortea1.
Din Şaua Gîrbovei evităm Vîrful Gîrbova, ocolindu-l pe versantul său sud-estic şi ţinîndu-ne cît mai
aproape de linia crestei. De reţinut că aici avem unul din punctele cele mai dificile ale etapei, datorită înclinării şi
orientării pantei, pe care se produc uneori avalanşe. Odată ce depăşim acest punct, mersul pe schiuri este uşor, pînă
dincolo de Şaua Scării, de unde creasta se îngustează, prezentînd pe alocuri trepte stîncoase, îmbrăcate în zăpadă
îngheţată, peste care mersul cu piciorul este mai cu spor. Această porţiune ia sfîrşit în apropierea Vîrfului Şerbota.
Continuarea drumului din vîrful amintit prezintă patru variante, alegerea uneia din ele făcîndu-se în funcţie de
starea vremii şi a zăpezii, gradul de antrenament al echipierilor, gradul de umezeală a echipamentului (cortul şi
sacii de dormit) şi ora la care am ajuns pe vîrf. Foarte multe echipe preferă să coboare la cabana Negoiu (pe Piscul
Şerbotei) şi să reia drumul de acolo. Dacă rămînem pe creastă, şi dacă timpul permite, ne continuăm traseul,
alegînd una din următoarele trei variante posibile:
1. trecerea către Vîrful Negoiu pe Custura Sărăţii, care comportă mersul asigurat de-a lungul unor pasaje
de traversare care prezintă pericol;
2. coborîrea în Căldarea Pietroasă (Izvorul Negoiului) situată pe versantul sudic al masivului (initial panta
este foarte înclinată, dar, mai jos, se domoleşte, devenind o buna pîrtie de schi);
3. coborîrea de-a lungul muchiei ce se desprinde chiar din Vîrful Şerbota către sud. Varianta nu prezintă
accidente pe parcurs, cu excepţia punctului de coborîre la firul Izvorului Negoiului, unde întîlnim un horn de circa
20 - 30 m, ce trebuie coborît.
1
Unii alpinişti evită această porţiune, urcînd pe creastă direct în Vîrful Scara, urmînd Muchia Scărişoarei.
Bivuacul pentru ultimele două variante se face de obicei în vale, pe terasa largă de sub panta ce precede
Vîrful Negoiu.
Etapa a III-a. Urcarea pe Vîrful Negoiu se alege în funcţie de starea zăpezii, prin zonele unde se văd
ieşite stîncile. Ajunşi pe vîrf, sîntem obligaţi să coborîm către Căldarea Lacului Călţun. Ca şi de pe Vîrful Şerbota,
coborîrea de pe Vîrful Negoiu prezintă două variante:
1. coborîrea prin Hornul de la Strunga Dracului, care iniţial este foarte înclinat, şi-apoi traversarea către
dreapta pe peretele Căldării Laiţei pînă în Portiţa Călţunului. Ea prezintă două porţiuni cu tehnică diferită, care, în
ansamblu, sînt deosebit de dificile;
2. coborîrea prin Strunga Doamnei. Ea este mai puţin dificilă, dar mai lungă şi pune probleme de orientare
delicate, mai ales cînd nu avem vizibilitate bună.
Pentru cea de-a doua variantă, drumul începe din dreptul Strungii Dracului şi urmează linia de creastă,
punctată de cîteva accidente de mică înălţime. După circa 15 minute întîlnim o strungă ce ne permite să pătrundem
în Căldarea Berbecilor, adîncită pe versantul sudic. Drumul se strecoară o vreme printre jnepeni, coborînd de-a
lungul unor jgheaburi ce sfîrşesc la nivelul unui prag. În continuare, el încinge întreaga căldare pînă la linia de
creastă. Urmînd aproximativ traseul potecii, ascunsă acum de zăpadă, ajungem între doi "jandarmi" ce străjuiesc
Strunga Doamnei. Coborîrea prin strungă spre căldările Văii Laiţei se face "la colţari". Urmează o traversare,
trecerea prin Portiţa Călţunului, şi apoi coborîrea în căldarea în care se găseşte lacul acoperit şi el iarna de zăpadă.
De la Lacul Călţun urcăm pînă în Vîrful Lăiţel, pe un traseu obositor, dar lipsit de pericole. Coborîrea de
pe vîrf şi trecerea prin zona cablurilor, pînă sub Vîrful Laiţa, comportă însă pentru capul de coardă o muncă
susţinută, el avînd de tăiat trepte (uneori în zăpada îngheţată) atît la coborîre, cît şi la traversarea pe sub linia
crestei, unde prezenţa cablurilor de oţel fixate în perete este de un real folos. Dincolo de aceste obstacole,
problemele de ordin tehnic s-au terminat practic, itinerarul ocolind Vîrful Laiţa, pe versantul sudic. La obîrşia Văii
Doamnei, părăsim creasta principală, pentru a coborî pe versantul nordic, în valea sus-amintită. Pentru a evita
declanşarea unei avalanşe, coborîm pe linia unor boldani care jalonează din loc în loc drumul prin căldarea de
obîrşie. Ajunşi pe patul văii, unde panta s-a mai domolit, ne orientăm către dreapta şi, urcînd în diagonală,
traversăm feţele înclinate şi înierbate, ajungînd, în circa 30 minute, în Şaua Paltinului. Din acest punct zărim
Căldarea Bîlei, în care coborîm pe schiuri, spre cabană.
Etapa a IV-a. Pentru a evita pericolul de avalanşe, plecăm de la cabană în zori, după ce, în prealabil, ne-
am uscat cortul, saltelele şi sacii de dormit.
Urcuşul la Şaua Caprei şi traversarea căldării care urmează sînt elementare. În schimb, coborîrea şi
traversarea Căldării Fundului Caprei creează probleme, datorită posibilităţii declanşării avalanşelor. De aceea, nu
coborîm pe traseul de vară, ci prin strunga aflată în amonte de acest punct. Panta este iniţial foarte înclinată, dar nu
periculoasă. Ea se domoleşte mai jos, unde întîlneşte, venind din dreapta, traseul de vară. Din acest loc începem
traversarea Căldării Fundul Caprei, evitînd Creasta Arpăşelului, ridicată în stînga. Pe această distanţă găsim cîteva
viroage şi o faţă extrem de înclinată pe care le traversăm, în funcţie de starea zăpezii, la colţari sau pe schiuri.
Curînd dăm de muchia unui pinten uşor evidenţiat, pe care urcăm pînă în Portiţa Arpaşului.
O variantă mai puţin dificilă ca probleme tehnice, dar cu orientare mai grea, ne poate conduce din portiţă
prin căldările nordice ale masivului, la cabana Podragu. Marcajul acestui traseu (bandă albastră), fiind dispus pe
pietre şi nu pe stîlpi, nu poate fi urmărit, din cauza stratului de zăpadă.
Traseul urmează către dreapta linia de creastă, de-a lungul unui pasaj foarte îngust prevăzut cu lanţuri
(porţiunea este denumită "La Trei Paşi de Moarte"). Dincolo de aceste obstacole ocolim Vîrful Arpaşul Mic, ridicat
în dreapta şi, printr-o traversare mai lungă, ajungem la monumentul Nerlinger. Pînă pe Vîrful Mircii urmează o
porţiune de creastă cu diferenţe de nivel mari, ce trebuie urcate şi coborîte uneori pe muchii înguste. Coborîrea de
pe vîrf pînă la Iezerul din Podul Giurgiului şi traversarea ce urmează pe sub Vîrful Podragu pînă în Şaua
Podragului pun probleme de securitate deosebite, zăpada în această zonă prezentînd, în zilele călduroase sau la 24
de ore după ninsori, pericole de avalanşe.
Din Şaua Podragului, marcată cu un stîlp indicator, pînă la cabana Podragu, traseul nu este periculos, dar
comportă, în porţiunea iniţială, multă atenţie, căci traversarea pe sub faţa estică a Vîrfului Podragu se execută pe o
pantă foarte înclinată.
Etapa a V-a. Distanţa dintre Şaua Podragului şi Fereastra Mare a Sîmbetei se parcurge, în mod obişnuit,
pe schiuri. Traseul se desfăşoară, în general, pe versantul sudic al crestei, ocolind, pînă la Viştea Mare, toate
vîrfurile (Tărîţa, Podul Giurgiului, Corabia, Ucea Mare, Ucişoara sau Orzăneaua). Pe această distanţă, dar mai ales
pe porţiunile Vîrful Tărîţa - Şaua Podul Giurgiului şi Vîrful Ucea Mare - Şaua Orzănelei, alpiniştii pot fi surprinşi
de avalanşe.
Urcarea şi, respectiv, coborîrea Vîrfului Viştea Mare, pe distanţa Şaua Orzănelei - Portiţa Viştei (Portiţa
Turiştilor), se face pe linia crestei, unde pericolul de avalanşe este minim.
Urmează străbaterea ultimei porţiuni a etapei, care prezintă trei posibilităţi:
1. parcurgerea crestei propriu-zise, între Vîrful Hîrtopul Ursului şi Vîrful Gălăşescu Mare, de unde apoi
ocolim pe versantul sudic toate vîrfurile pînă la Fereastra Mare a Sîmbetei (itinerarul are diferenţe de nivel mari şi
prezintă, pe alocuri, puncte de trecere dificile);
2. traversarea pe sub linia crestei, de-a lungul traseului de vară, pe feţele înclinate şi măturate frecvent de
avalanşe;
3. ocolirea porţiunii de creastă Hîrtopul Ursului - Vîrful Slănina.
Întrucît ni se pare că această din urmă variantă este cea mai sigură, o prezentăm în cele ce urmează.
Iniţial, traversăm pe sub Vîrful Hîrtopul Ursului către dreapta, pînă pe cumpăna piciorului sudic, desprins
din vîrful amintit (Muchia Hîrtopului). De-aici urmăm creasta circa 500 m, pînă unde avem posibilitatea de a
coborî către est, în Căldarea Văii Rele a Gălăşescului. Ajunşi pe fundul văii, ne orientăm jumătate la dreapta,
angajîndu-ne în urcuş pe versantul vestic al Culmii Gălăşescului. Printr-un ocol larg, mai mult de-a coasta,
traversăm culmea şi coborîm în Căldarea Mare a Gălăşescului. Din acest loc urcăm în diagonală către stînga şi
depăşim Coama Gălăşescului Mic, pemru a ajunge în Căldăruşa Gălăşescului.
Din Căldăruşa Gălăşescului vedem stîlpii jalonaţi de-a lungul drumului de vară, pe care-l urmăm către
dreapta. După coborîrea Vîrfului Slănina ajungem în Fereastra Mare, unde alegem locul cel mai ferit de vînt şi
procedăm la montarea cortului. (Atenţie! Nu coborîţi la cabana Valea Sîmbetei, dacă doriţi să ajungeţi a două zi la
Rudăriţa).
Etapa a VI-a. Distanţa dintre Fereastra Mare şi cabana Plaiul Foii poate fi parcursă într-o zi, dacă
alpiniştii cunosc traseul şi sînt buni schiori. Altfel se poate înnopta la cabana forestieră din punctul Rudăriţa.
Avînd în vedere lungimea traseului, trebuie să plecăm foarte devreme (cel tîrziu la ora 6). Parcursul,
desfăşurat tot pe versantul sudic, ocoleşte marea căldare a Bîndei, adîncită în dreapta. El trece pe sub vîrfurile
Cheia Bîndei, Mogoş, Urlea, Fundul Bîndei, înşirate de-a lungul inflexiunii către sud a crestei principale, care
formează, în acest fel, coronamentul obîrşiei Văii Bîndei. Dincolo de această porţiune a traseului depăşim Vîrful
Zîrnei şi coborîm în Curmătura Zîrnei, de unde creasta începe să-şi piardă din măreţie. Din acest loc, problemele
tehnice alpine sînt practic terminate; orientarea pe vreme închisă rămîne însă o problemă, mai ales pe distanţa
dintre Curmătura Brătilei şi Vîrful Berivoiul Mare.
Cam din dreptul Vîrfului Buzduganu începem coborîrea, care, pînă în Şaua Comisului, este pentru schiorii
buni o adevărată desfătare. Ultima porţiune a drumului, peste Muntele Lerescu pînă în Curmătura Lerescului Mic,
unde părăsim creasta către stînga (locul este marcat cu un stîlp cu săgeţi indicatoare), se desfăşoară mai mult prin
pădure. Din dreptul stîlpului indicator, panta se înclină mult, pădurea obligînd, chiar şi pe schiorii buni, să coboare
cu piciorul. După circa 20 minute sîntem în Valea Lerescului, de-a lungul căreia coborîm pînă la cantonul silvic
din punctul Rudăriţa.
O şosea forestieră, desfăşurată pe 21 km, leagă acest punct de oraşul Zărneşti, trecînd şi pe la cabana
Plaiul Foii, aflată la 9 km de Rudăriţa.

PÎRTII DE SCHII

Munţii Făgăraşului reprezintă un minunat teren pentru practicarea schiului, atît datorită stratului gros de
zăpadă care persistă în zona înaltă începînd din luna noiembrie pînă către sfîrşitul lunii mai, cît şi pantelor din văile
adăpostite. Exceptînd Valea Bîlei, în care se află o telecabină, care dă posibilitatea schiorilor să efectueze mai
multe coborîri, în masiv nu există amenajări speciale pentru schi.
La cabana Urlea (1533 m) se poate schia în poiana din Curmătura Colţilor; în zona înaltă recomandăm
Şleaul Musuleţii, circa 1 1/2 oră de la cabana; mai sus zona este periculoasă.
Valea Sîmbetei oferă, în amonte de cabană (1401 - 1700 m) terenuri ferite de pericole. Ele pot fi găsite în
firul văii sau pe versantul Muchiei Sîmbetei; primăvara, cînd zăpada este stabilă, se schiază şi în Căldările
Sîmbetei; în această zonă, iarna se produc avalanşe.
Căldarea Superioară a Podragului reprezintă cel mai vast teren de schi, aflat în preajma unei cabane
făgărăşene. Prin poziţia ei, (2136 m), cabana Podragu poate fi aleasă ca o bază pentru vacanţele de iarnă. Cînd
zăpada este bună se pot face coborîri de sub creasta principală a Făgăraşului pînă la cabana Turnuri (750 m
diferenţă de nivel); ieşirea la creasta principală a masivului este periculoasă. Căldările învecinate, Podrăgelu şi
Arpaşu, sînt recomandate numai bunilor cunoscători ai regiunii. Coborîrea din Muchia Turnurilor Podragului în
Valea Podrăgelului declanşează uneori avalanşe.
Valea Bîlei. Datorită telecabinei şi cabanei din căldarea Bîlei (2027 m), pîrtiile de schi din această vale
sînt căutate de schiori. În Căldarea Bîlei se poate schia atît pe pîrtia de sub Şaua Caprei, cît şi pe cea de sub
Curmătura Bîlei. Schiorii avansaţi coboară şi pe Valea Bîlei, dar de la nivelul cascadei în jos au probleme, pîrtia
pînă la hotelul Bîlea-Cascadă fiind impracticabilă din cauza materialului de excavaţie, aruncat de pe
Transfăgărăşan. În această situaţie, ei coboară cu piciorul pe şosea sau pe scurtătura, destul de accidentată, pînă la
staţia de jos a telecabinei. În Căldarea Bîlei funcţionează uneori un teleschi; sînt în proiect instalaţii de transport pe
cablu pentru pîrtiile din zonă.
Valea Doamnei păstrează zăpada mai uniform decît Valea Bîlei. În lungul ei, coboară schiorii avansaţi,
buni cunoscători ai regiunii. De la cabana Bîlea-Lac în Valea Doamnei se ajunge, urcînd în Curmătura Bîlei, de
unde începe coborîrea pe Valea Doamnei. De la capătul ulucului glaciar al văii (limita superioară a pădurii), la
hotelul Bîlea-Cascadă se merge mai bine cu piciorul (pe Valea Doamnei s-a proiectat pentru viitor o instalaţie de
transport pe cablu).
Cabana Negoiu (1546 m). Pîrtiile de schi din împrejurimile cabanei se află în căldările învecinate: Şerbota
şi Porumbăcelul. Iarna sînt pericole de avalanşe, fapt pentru care schiorii vin aici mai mult primăvara. În Căldarea
Porumbăcelului se schiază pînă la sfîrşitul lui iunie.
Cabana Bărcaciu (1550 m) are în preajmă o mică pîrtie de schi. Primăvara schiorii merg in Căldarea
Porumbăcelului, unde pot schia pînă la sfîrşitul lunii iunie.
Cabana Suru (1450 m) are în preajmă golul înierbat de pe Culmea Moaşei, în care se poate schia. Schiorii
merg şi în Căldarea Găvanului. Faptul că în sector s-au produs avalanşe cu urmări grave, ne obligă să nu
recomandăm practicarea schiului aici decît spre sfîrşitul lunii martie.
În preajma cabanei Capra (1500 m) se poate schia pe pantele Văii Fundul Caprei şi pe versantul vestic al
Culmii Muşeteica - Rîiosu. În porţiunea superioară a Văii Fundul Caprei, iarna se produc avalanşe.

Trasee de legătură spre alte masive

81. Curmătura Brătilei - Vîrful Oticu - Vîrful Roşu - Iezerul Mare - cabana Voina

Marcaje succesive: triunghi roşu pînă pe Vîrful Roşu; bandă roşie: Vîrful Roşu - Crucea Ateneului -
cabana Voina; punct albastru: Crucea Ateneului - refugiul Iezer
Durata: 9 ore pînă la refugiul Iezer; 13 ore pînă la cabana Voina
 Iarna, traseul se poate parcurge şi pe schiuri; după ninsori mari se produc avalanşe

Descrierea traseului. Din Curmătura Brătilei, părăsim marcajul de creastă bandă roşie, luîndu-ne drept
călăuză pe cel cu triunghi roşu. El ne conduce către dreapta - sud - în coborîre, de-a lungul unei poteci ce ocoleşte
pe versantul vestic vîrfurile Brătila şi Căţunu (2206 m), sfîrşind în Şaua Mezea (1856 m).
Din şa, ne îndreptăm către Muntele Mezea. Conduşi de marcaj urcăm pe culmea acestui munte, depăşind
vîrfurile de 2004 m şi 2031 m şi-apoi urcăm pe vîrful principal, la 2130 m altitudine, de unde zarea se deschide,
fără oprelişti, către versantul nordic al Masivului Iezer - Păpuşa.
De pe Vîrful Mezea coborîm în Şaua Păişului şi apoi, ocolind vîrfurile Muntelui Oticu pe versantul său
estic, ajungem la Izvorul Oticului. De la izvor în continuare, ocolim, conduşi de potecă, alte cîteva vîrfuri ale
muntelui, după care, urcînd în pantă ceva mai pronunţată, ajungem în Curmătura Oticului (1865 m).
Dincolo de curmătură, depăşim un vîrf din care se desprinde, către stînga (est), piciorul secundar al
Oticului Dîmboviţean şi răzbim într-o a doua şa, ceva mai înaltă.
Avem acum în stînga Izvorul Boarcăşului, obîrşia Dîmboviţei către Iezer, iar în dreapta (spre sud),
domeniul Izvorului Roşu, numit mai jos al Cremenii şi, ceva mai jos, al Văsălatului (bazinul hidrografic al Rîului
Doamnei),
Poteca ne poartă o buna bucată de vreme pe culme, prin pajişti cu ienuperi, iar după aceea începe să urce
destul de susţinut pe piciorul Muntelui Roşu, acoperit cu lespezi de piatră, răspîndite pretutindeni. În această zonă,
dintr-un mic umăr al muntelui se desprinde, spre dreapta, Piscul cu Hotar. Încă un urcuş şi, după circa 7 ore,
socotite din Curmătura Brătilei, răzbim pe mica platformă a Vîrfului Roşu (2469 m), semnalată de un stîlp de
marcaj. Sîntem pe culmea principală a Masivului Iezer - Păpuşa. Întîlnim aici marcajul de creastă, bandă roşie. El
ne conduce către dreapta, în coborîre, pînă în punctul numit Crucea Ateneului, de unde coborîm către stînga, avînd
pe acest parcurs marcajul cu punct albastru şi ajungem în 30 minute la refugiul Iezer, situat în căldarea Iezerului
Mare, lîngă Lacul Iezer.
Marcajul bandă roşie continuă de la Crucea Ateneului pe culmea prelungă a Muntelui Văcarea, la cabana
Voina; durata 3 1/2-4 ore.

Sumar
PREZENTARE GENERALĂ ........ 5
Localizare, delimitare, întindere ........ 5
Geologia ........ 6
Relieful ........ 8
Reţeaua hidrografică ........ 13
Rîurile şi lacurile de baraj ........ 13
Lacurile alpine ........ 18
Clima ........ 23
Flora şi vegetaţia ........ 28
Fauna ........ 35
Populaţia şi aşezările ........ 39

TURISM ........ 42
Căi de acces şi puncte de plecare ........ 42
Căi de acces şi puncte de plecare pentru traseele de pe versantul nordic ........ 42
Căi de acces şi puncte de plecare dinspre vest ........ 47
Căi de acces şi puncte de plecare pentru traseele de pe versantul sudic ........ 48
Căi de acces şi puncte de plecare dinspre est ........ 50
Cabane şi refugii ........ 51
Cabane pe versantul nordic ........ 52
Cabane pe versantul sudic ........ 55
Alte cabane ........ 56
Refugii ........ 56

TRASEE TURISTICE DE PĂTRUNDERE ÎN MASIV

Trasee turistice pe versantul nordic ........ 62
1. Satul Sebeş - sub vîrful Comisu, prin Valea Sebeşului ........ 62
2. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Valea Pojortei ........ 65
3. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Plaiul Colţilor ........ 65
4. Satul Breaza - cabana Urlea, prin Valea Brescioarei ........ 66
5. Cabana Urlea - Curmătura Mogoşului, prin Curmătura Moşului şi Vîrful Urlea ........ 67
6. Cabana Urlea - Curmătura Zîrnei, prin Pîrîul Calului şi Valea Urlei ........ 69
7. Curmătura Zîrnei - cabana Urlea, prin Valea Urlei şi Pîrîul Calului ........ 70
8. Portiţa Iezerului - Lacul Urlea - Valea Urlei (cu legătura pentru cabana Urlea sau curmătura Zîrnei) ........ 72
9. Cabana Urlea - satul Breaza, prin Plaiul Colţilor ........ 72
10. Comuna Sîmbăta de Jos - Complexul turistic Sîmbăta - cabana Valea Sîmbetei ........ 73
11. Cabana Valea Sîmbetei - "La Cruce" -Fereastra Mare ........ 75
12. "La Cruce" - sub Vîrful Cheia Bîndei ........ 76
13. "La Cruce" - Fereastra Mică a Sîmbetei ........ 77
14. Cabana Valea Sîmbetei - Piatra Caprei ........ 78
15. Oraşul Victoria - Portiţa Viştei Mari, prin valea Viştei Mari ........ 79
16. Oraşul Victoria - "La Şipot" (cu legătura pentru cabanele Turnuri şi Podragu) ........ 82
17. Cabana Arpaş - "La Şipot" - cabana Podragu, prin Muchia Tărîţei ........ 82
18. Oraşul Victoria - cabana Podragu priu Valea Podragului ........ 85
19. Cabana Podragu - Şaua Podragului ........ 88
20. Cabana Podragu - Portiţa Arpaşului, pe la Lacul Podrăgel ........ 90
21. Comuna Arpaşu de Jos - Glăjărie - hotelul Bîlea-Cascadă ........ 91
22. Hotelul Bîlea-Cascadă - cabana Bîlea-Lac, peste Muchia Buteanului ........ 93
23. Hotelul Bîlea-Cascadă - cabana Bîlea-Lac, prin Valea Bîlei (drumul de vară) ........ 95
24. Cabana Bîlea-Lac - Şaua Caprei ........ 96
25. Şaua Caprei - Vîrful Vînătoarea lui Buteanu ........ 97
26. Şaua Văiugii - cabana Bîlea-Lac, prin Căldarea Văiugii ........ 98
27. Cabana Bîlea-Lac - Şaua Paltinului ........ 99
28. Cabana Bîlea-Lac - hotelul Bîlea-Cascadă, prin Valea Doamnei ........ 100
29. Comuna Porumbacu de Jos - cabana Negoiu, prin Valea Rîului Mare al Porumbacului ........ 101
30. Cabana Negoiu - Vîrful Negoiu, pe la Piatra Prînzului ........ 103
31. Piatra Prînzului - Lacul Călţun (refugiul Călţun), prin Strunga Ciobanului ........ 105
32. Lacul Călţun (refugiul Călţun) - cabana Negoiu, pe la Strunga Ciobanului şi Piatra Prînzului ........ 107
33. Cabana Negoiu - Vîrful Şerbota ........ 109
34. Cabana Negoiu - Şaua Scării ........ 110
35. Cabana Negoiu - cabana Bărcaciu ........ 112
36. Comuna Avrig - cabana Poiana Neamţului - cabana Bărcaciu ........ 114
37. Cabana Bărcaciu - cabana Negoiu ........ 115
38. Cabana Bărcaciu - sub Vîrful Scara ........ 117
39. Cabana Bărcaciu - Lacul Avrig ........ 118
40. Comuna Avrig - cabana Suru, prin Poiana Florilor ........ 120
41. Halta C.F.R. Sebeş-Olt - comuna Sebeşu de Sus - cabana Suru ........ 121
42. Cabana Suru - Şaua Surului ........ 123

Trasee din Valea Oltului ........ 124

43. Turnu Roşu - Chica Pietrelor (Petrilor) ........ 124
44. Comuna Cîinenii Mici - Chica Fedeleşului, prin Zănoaga Cîinenilor ........ 128
45. Comuna Cîinenii Mici - stîna din Ciungi, prin Valea Coţilor ........ 129
46. Satul Grebleşti - cabana Suru, prin Muchia Coţilor - Apa Cumpănită ........ 130

Trasee turistice pe versantul sudic ........ 132

47. Cabana Cumpăna - Vîrful Negoiu, prin Muntele Marginea - Valea Topologului - Izvorul Negoiului ........ 132
48. Muntele Marginea - Strunga Doamnei sau Vîrful Negoiu, prin Culmea Florea - Podeanu ........ 136
49. Confluenţa pîrîului Scara cu Izvorul Negoiului - Şaua Scării - cabana Negoiu ........ 138
50. Lacul Vidraru - cabana Capra - Şaua Caprei ........ 141
51. Cantonul Piscul Negru - Şaua Podeanu Florea, cu legătura spre Vîrful Negoiu ........ 143
52. Cantonul Piscul Negru - Lacul Călţun, prin Izvorul Călţunului ........ 144
53. Lacul Călţun - tunelul Transfăgărăşanului (intrarea dinspre sud) ........ 146
54. Cantonul Piscul Negru - Şaua Paltinului, prin Izvorul Paltinului ........ 147
55. Cantonul Piscul Negru - cantonul Muşeteica, peste munţii Piscul Negru - Ciocanu - Năneasa ........ 148
56. Lacul Vidraru (Gura Oticului) - Şaua Podragului, prin Valea Budei şi Izvorul Podul Giurgiului ........ 150
57. Stînele din Podul Giurgiului - Şaua Orzănelei, prin Valea Orzănelelor ........ 153
58. Stînele din Podul Giurgiului - Curmătura Galbena, prin Izvorul Moldoveanului ........ 154
59. Satul Slatina - Portiţa Viştei, prin Valea Cernatului - Curmătura Maliţei -Valea Rea ........ 156
60. Vîrful Moldoveanu - satul Slatina, prin Culmea Scărişoara - Valea Lungă - Maliţa - Preotesele ........ 159
61. Staţiunea Brădet - Vîrful Modoveanu, prin Valea Vîlsanului ........ 163
62. Vîrful Moldoveanu - staţiunea Brădet, prin Culmea Coastele Mari - Zănoaga ........ 167

Trasee turistice în sectorul de est ........ 171

63. Cabana Plaiul Foii - Rudăriţa ........ 171
64. Rudăriţa - Curmătura Lerescului Mic, prin Valea Rudăriţei ........ 172
65. Rudăriţa - Curmătura Comisului, peste Muntele Văcăria Mare ........ 172

TRASEE DE CREASTA ........ 174

Traseul de creastă est - vest ........ 174

Etapa I. Cabana Plaiul Foii - Curmătura Lerescului Mic ........ 174
Etapa a II-a. Curmătura Lerescului Mic - Curmătura Zîrnei ........ 176
Etapa a III-a. Curmătura Zîrnei - Fereastra Mare a Sîmbetei ........ 180
Etapa a IV-a. Fereastra Mare a Sîmbetei - Şaua Podragului ........ 183
Etapa a V-a. Saua Podragului - Şaua Caprei ........ 187
Etapa a VI-a. Şaua Caprei - Vîrful Negoiu ........ 192
Etapa a VII-a. Vîrful Negoiu - Şaua Scării ........ 197
Etapa a VIII-a. Şaua Scării - Şaua Surului ........ 199
Etapa a IX-a. Saua Surului - Halta C.F.R. Valea Mărului (Valea Oltului) ........ 204

Traseul de creastă vest - est ........ 207

Etapa I. Halta C.F.R. Valea Mărului - Şaua Surului ........ 207
Etapa a II-a. Saua Surului - Saua Scării ........ 209
Etapa a III-a. Şaua Scării - Vîrful Negoiu ........ 214
Etapa a IV-a. Vîrful Negoiu - Şaua Caprei ........ 217
Etapa a V-a. Şaua Caprei - Şaua Podragului ........ 223
Etapa a VI-a. Şaua Podragului - Fereastra Mare a Sîmbetei ........ 226
Etapa a VII-a. Fereastra Mare a Sîmbetei - Curmătura Zîrnei ........ 230
Etapa a VIII-a. Curmătura Zîrnei - Curmătura Lerescului Mic ........ 233
Etapa a IX-a. Curmătura Lerescului Mic - cabana Plaiul Foii ........ 236

TRASEE TURISTICE NEMARCATE, DE DIFICULTATE MEDIE, ŞI TRASEE ALPINE ........ 239

Trasee turistice nemarcate de dificultate medie ........ 240

66. Muchia Drăguşului ........ 240
67. Muchia Zănoagei ........ 241
68. Muchia Vistei Mari ........ 242

Trasee alpine ........ 243

S e c t o r u l v a l e a S î m b e t e i ........ 243
69. Muchia Colţului Bălăceni ........ 244
S e c t o r u l U c e a M a r e - P o d r a g u ........ 244
70. Fisura Surplombantă ........ 244
71. Traseul 23 August ........ 245
72. Hornul din peretele nordic al Vîrfului Tărîţa ........ 245
73. Muchia nord-estică a Vîrfului Tărîţa ........ 246
S e c t o r u l A r p ă s h e l ........ 246
74. Creasta Vîrtopelului ........ 246
75. Creasta Arpăşelului ........ 247
S e c t o r u l B u t e a n u - P a l t i n u ........ 250
76. Peretele vestic al Vînătorii lui Buteanu ........ 250
77. Turnul Paltinului ........ 250
S e c t o r u l N e g o i u ........ 251
78. Peretele nord-estic al Negoiului ........ 251
79. Traseul din Căldarea Superioară a Laiţei ........ 252
S e c t o r u l G î r b o v a ........ 252
80. Traseul Central din peretele nord-vestic al Piscului Gîrbova ........ 252

CREASTA MUNŢILOR Făgăraşului IARNA ........ 253

Descrierea traseului ........ 255
Pîrtii de schi ........ 263
TRASEE DE LEGĂTURĂ SPRE ALTE MASIVE ........ 266
81. Curmătura Brătilei - Vîrful Oticu -Vîrful Roşu - Iezerul Mare - cabana Voina ........ 266

Redactor: RODICA MARIA NICULESCU Tehnoredactor: ECATERINA ALBICI

Bun de tipar: 10 iunie 1984 Coli de tipar: 11,5 + 1 hartă
Întreprinderea poligrafică Sibiu Şos. Alba lulia nr. 40 Republica Socialistă România
Scanare şi OCR : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/
Corectură : Alexandru Gheorghiescu
Carte obţinută prin bunăvoinţa domnului Cristian Malide