GÂNDIREA

Importanța și centralitatea gândirii:

- face saltul de la neesenţial la esenţial, de la particular la general, de la
concret la abstract, de la exterior/accidental la interior/invariabil
- antrenează toate celelalte disponibilităţi şi mecanisme psihice în realizarea
procesului cunoaşterii (nu doar pe cele de ordin cognitiv, ci şi pe cele afectiv-motivaţionale
şi volitiv-reglatorii).
- orientează, conduce, valorifică maximal toate celelalte procese şi funcţii
psihice; devine declanşator al unor noi procese intelectuale.

Definiţie:Gândirea este un sistem ordonat de operaţii de prelucrare, interpretare şi

valorificare a informaţiilor, bazat pe principiile abstractizării, generalizării şi anticipării şi
subordonat sarcinii alegerii optime din mulţimea celor iniţial posibile.

Structura psihologică internă a gândirii sau laturile gândirii

Structura gândirii conţine o serie de unităţi de bază ale acesteia care pot fi organizate în două
laturi: latura informaţională şi latura operaţională.

1. Latura informaţională
Conţine acele unităţi de bază ale gândirii care au cea mai mare încărcătură informaţională:
imaginea, simbolul, conceptul, prototipul, modelele mintale. Toate acestea sunt organizate şi
structurate între ele.

Imaginea, ca reprezentare mentală a unui obiect în lipsa lui, reprezintă unitatea primară,
primitivă a gândirii. Imaginile au un rol important în primele faze ale formării gândirii, când
gândirea este mai degrabă concretă, intuitivă.
Ele intervin mai ales sub forma unor acţiuni imaginate (Cosmovici, 2005). Exemplu: atunci
când un cuvânt este bine cunoscut, el nu evocă nici o imagine în conştiinţă. Doar dacă un termen
este neclar, se face apel la amintiri concrete. De exemplu o persoană nu ştie ce înseamnă conopidă
şi spune: ,,A! îmi amintesc: are frunze ca varza.” Când este vorba de texte literare unde se
înfăţişează personaje, întâmplări, peisaje, atunci autorul recurge intenţionat la expresii care să
actualizeze imagini, întâmplări, peisaje, sau să sugereze imagini noi.
În ceea ce priveşte imaginile, sprijinul cel mai important al gândirii, începând cu vârsta de 1
an şi 6 luni, îl constituie activitatea de vorbire, limbajul. Acesta devine o activitate indisolubil legată
de gândirea abstractă care este, în mare măsură, o discuţie imaginată. Desigur, cuvintele sunt un fel
de imagini: auditive, kinestezice, vizuale, dar sunt ferm cristalizate şi se succed logic.
Simbolul este mult mai abstract decât imaginea şi are proprietatea de a reprezenta obiectul,
evenimentul sau calitatea obiectului. Cel mai simplu simbol este cuvântul.
Conceptele şi noţiunile reprezintă forme generalizate de reflectare a însuşirilor obiectelor şi
fenomenelor şi pot fi considerate drept unităţi cognitive esenţiale ale gândirii, cu un rol important în
cunoaşterea umană.
Conceptul reprezintă o etichetă pusă unei clase de evenimente cu o serie de caracteristici.
Ca şi constructe mentale, conceptele sunt componentele critice implicate în dezvoltarea
gândirii individului care au şi rolul de a extinde structurile cognitive ale acestuia. Ca atare, noi nu
ne naştem cu noţiuni sau concepte gata formate, ci ele sunt rezultatul unui proces evolutiv.
Oamenii folosesc conceptele pentru a clasifica evenimentele şi obiectele, respectând
proprietăţile lor comune.
Ele integrează răspunsurile noastre la diferite situaţii trecute caracteristice (legate între ele
prin cuvinte sau alte simboluri) şi aplică experienţa trecută în situaţia actuală. Un concept nu este în
mod obligatoriu raţional şi poate să nu fie formulat ştiinţific.

1
 Conceptele ne ajută să generalizăm, să relaţionăm experienţele şi obiectele, cresc eficienţa
memoriei, stau la baza asocierii unor clase de obiecte sau evenimente.
Natura conceptelor este foarte complexă: conceptul conţine informaţii esenţiale, structurate
şi unificate care apar ca totalităţi informaţionale. Ele conţin întotdeauna, oricât de generale ar fi,
conţinuturi concrete care sunt strâns legate de cele abstracte. Conceptele sunt strâns legate între ele
şi ierarhizate, evoluând odată cu dezvoltarea intelectului.
În conţinutul acestor concepte persistă însuşiri concrete, particulare, local-restrictive,
dependenţele accidentale şi unele corelaţii care ţin mai mult de covarianţă decât de necesitate.
În cadrul dezvoltării, odată cu intrarea în şcolaritate, se face trecerea de la concepte empirice
la concepte ştiinţifice.
Prototipul: Figura/imaginea mentala cea mai inalt semnificativa, reprezentativa pentru
concepte si notiuni.
2. Latura operaţională

Reprezintă ansamblul de operaţii, procedee mentale, metode de transformare,

relaţionare, prelucrare, combinare, recombinare a noţiunilor în vederea obţinerii unor
cunoştinţe noi sau rezolvării unor probleme.

Gândirea foloseşte două categorii de operaţii:

 Fundamentale (generale, de bază) care sunt prezente în orice act de gândire,
constituind scheletul ei (analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, comparaţia,
concretizarea);
 Instrumentale (specifice, particulare) care se folosesc în anumite acte de gândire şi
care se particularizează în funcţie de domeniul cunoaşterii în care gândirea este
implicată.