Falsificarea berii

Berea ca şi celelalte produse alimentare este expusă unor potenţiale

fraude. Pentru a le preveni, legislaţia în vigoare este foarte exigentă şi adaptată
la descoperirile tehnice, astfel încât falsificările au fost ţinute sub control. De
aceea, berea este una dintre băuturile alcoolice mai puţin expusă manoperelor
frauduloase.
Principalele posibilităţi de falsificare a berii folosite mai ales în trecut
sunt:
 adaosul de apă sau alcool
 folosirea surogatelor d emalţ (pir/glucoză)
 adaosul de îndulcitori naturali sau sintetici (dextrine, zaharoză, zaharină)
 folosirea surogatului de hamei (diferite plante ca pelin, rădăcină de
genţiană, iarbă neagră, etc.)
 zaharificarea cu acid sulfuric, una din cele mai periculoase practici,
deoarece acidul sulfuric conţine urme de arsenic.
În continuare sunt prezentate câteva dintre ele, cât şi metodele
convenţionale de decelare.
Cel mai vechi şi mai original procedeu de apreciere a calităţii şi purităţii
berii poate fi considerat cel făcut de către tatăl lui Shakespeare, un bun
degustător de bere Conner. Acesta testa berea turnând o parte pe o bancă de
lemn, aşezându-se apoi pe aceasta în timp ce consuma restul de bere. Dacă berea
conţinea zahăr sau alte substanţe, deci dacă nu era pură, pantalonii de piele pe
care îi purta se lipeau de bancă după jumate de oră.

Falsificarea prin diluare

Întrucât berea ar eun conţinut redus în alcool (cu excepţia unor beri
speciale), falsificarea prin diluare cu apă sau cu alte lichide, pentru creşterea
volumului, este foarte rar utilizată şi uşor de depistat, prin determinarea
concentraţiei alcoolice, a extractului real şi a altor parametri.
O cale indirectă de diminuare a conţinutului de alcool etilic este diluarea
mustului primitiv, sau folosirea unui cu un extract mai mic decât cel
corespunzător sortimentului. Frauda este uşor de dovedit, întrucât extractul
mustului primitiv (conţinutul în substanţă uscată a mustului fiert cu hamei)
exprimat în procente de masă, iar uneori şi în procente volumetrice, se poate
determina şi în berea finită, după următoarea relaţie:
Ep =(2,0665xA+e)x100 / 1.0665xA+100
unde:
Ep – extractul mustului primitiv, g/100g (g/100 ml);
A – concentraţia alcoolică a berii, %vol
e – extractul real al berii, g/100g (totalitatea substanţelor nevolatile)
2,0665 – cantitatea în grame de extract necesară obţinerii prin fermentare a unui
gram de alcool etilic
1,0665 – cantitatea de produşi (CO2 ş.a.) rezultate la fermentare pentru
obţinerea unui gram de alcool etilic, iar pentru berile cu concentraţie alcoolică
mai mare de 5,5% toleranţa este de 1,0%vol.
De altfel, o directivă a Uniunii Europene precizează toleranţa maximă
admisă faţă de cea scrisă pe etichetă. Pentru berile cu o concentraţie alcoolică
mai mică de 5,5% diferenţa poate fi 0,5%vol.
Concentraţi alcoolică se determină frecvent cu aparatul Anton Paar
Alcoolzer Plus care cuantifică spectroscopic în infraroşu conţinutul de etanol
într-un domeniu de concentraţii de 0-12%vol. Aparatul poate fi echipat cu
diferite anexe care permit determinarea automată şi a altor parametri importanţi
ai berii, cum sunt: culoarea, pH-ul, densitatea, etc.
Falsificarea prin adaos de substanţe îndulcitoare
Berea se poate falsifica prin adăugarea unor substanţe îndulcitoare
naturale, dar mai ales sintetice, singure sau în combinaţie, aşa cum sunt :
zaharina şi dulcina, sau mainnou, aspartamul, ciclamaţii, ş.a.
Pentru punerea înm evidenţă a zaharinei se utilizează următoarea tehnică:
un volum de 500 ml bere se decarbonatează prin agitare într-o pâlnie de separare
(se adaugă şi câteva picături de H3PO4 după care se tratează cu 100 ml benzol
pentru îndepărtarea răşinilor. Berea, separată de benzol se agită cu 100 ml eter.
Prezenţa zaharinei este evidenţiată dacă reziduului rămas după
îndepărtarea eterului indică un gust dulce. Pentru identificare se procedează la
transformarea ei în acid salicilic, care dă o coloraţie violetă cu o soluţie de
FeCl3 =,1%.
Prezenţa dulcinei sepune în evidenţă prin metoda Rugger care se bazează
pe apariţia unei coloraţii violete pe care o dă dulcina cu AgNO3n/10.
Uneori berea se îndulceşte simultan cu zaharină şi dulcină, deoarece
puterea de îndulcire a amestecului este mai mare decât puterea de îndulcire a
componentelor luate separat. Identificarea lor se efectuează prin metoda
Wuorinen şi constă în absobţia lor cu ajutorul cărbunelui activ, îndepărtarea
alcoolului etilic, conform procedeelor prezentate anterior.
Glicirizina este o substanţă dulce extrasă din lemn, ce se adaugă uneori
berii cu scopul aromatizării. Prezenţa ei se pune în evidenţă cu o soluţie de
amoniac, care dă o coloraţie brun închis cu glicirizina extrasă din bere. Ceilalţi
îndulcitori se determină cu metode specifice pentru fiecare.
Falsificarea culorii berii
Culoarea berii se poate modifica prin adaos de malţ culoare sau caramel.
Depistarea acestei fraude după metoda Griesmayer şi Aubrz constă în
saturarea berii cu (NH4)2SO4 şi amestecarea cu un volum egal de alcool etilic
90%. În prezenţa caramelului, stratul superior de alcool se colorează, iar în
prezenţa malţului culoare se colorează stratul saturat cu sulfat de amoniu.
Există şi posibilitatea colorării cu anilină, în acest caz autentificarea se
realizează prin fierberea unui fir de lână albă degresată, timp de 30 minute, în
berea acidulată cu acid acetic. După spălare, dacă lâna rămâne colorată,
înseamnă că berea a fost falsificată prin adaos cu coloranţi de anilină.

Falsificarea prin adaos de antiseptici şi neutralizanţi

Pentru mărirea conservabilităţii berii s eprocedează în mod fraudulos la
adaosul unor antiseptici. Dintre aceştia menţionăm: SO2, acidul boric, acidul
salicilic, etc.
SO2 liber şi combinat prezent s epune în evidenţă după metoda lui Stone şi
Laschiner, care se bazează pe coloraţia purpurie pe care o dă rozanilina cu SO2.
SO2 combinat se pune în libertate prin tratarea berii cu clorură mercurică în
mediu alcalin.
Ceilalţi conservanţi se identifică prin reacţii chimice specifice. În cazul
nevalorificării la timp sau datorită unor neglijenţe tehnologice, berea îşi măreşte
aciditatea.
Menţinerea ei în anumite limite se realizeză în mod fraudulos prin adaosul
unor substanţe neutralizante cum sunt: carbonaţi, bicarbonaţii şi hidroxidul de
sodiu.
Această fraudă, din ce în ce mai rar întâlnită, se poate decela prin
detemrinarea conţinutului de sodiu şi a altor parametri, folosind metode clasice
sau moderne.