3.

Valorile morale reflectă anumite cerinţe şi exigenţe ce se impun

comportamentului uman în virtutea idealului moral. Dintre cele mai semnificative
valori morale, le putem enumera pe cele de patriotism, atitudine faţă de
democraţie, de muncă, libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism,
cooperare, modestie. Ele au un caracter polar, fiecărei valori corespunzându-i o
antivaloare (necinste, egoism, individualism, nesinceritate, indisciplină). Valorile
morale nu se referă la o situaţie concretă, ele prescriind anume exigenţe ce acoperă
un câmp larg de situaţii şi manifestări comportamentale.

Iar în contextul eticii profesionale, valorile etice constitutive ale profesiei

respective. În practica reglementării standardelor de etică se enunţă valoarea
(operaţională) simultan cu principiul care o include, fiind de obicei urmată de o
explicitare a aplicabilităţii sale sociale.
În opinia noastră, trecerea de la valori la principii are la bază un proces
deconstructiv reconstructiv care face trecerea de la universalul etic la particularul
social. Cinstea şi corectitudinea sunt uneori reunite într-un principiu conform
căruia exercitarea funcţiei publice şi atribuţiile de serviciu trebuie realizate cu bună
credinţă Într-o asemenea enunţare, principiul este imprecis exprimat şi neclar. El
urmăreşte transpunerea a două valori: cinstea şi corectitudinea în practică, printr-
o a treia valoare şi nu printr-o manieră operaţională.

Componentele conţinutului educaţiei morale

Conţinutul educaţiei morale se concretizează în idealul moral, valorile, normele şi
regulile morale. La un loc, toate aceste componente, constituie structura sistemului
moral.
1. Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. Este axa în jurul
căruia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral. El este
considerat ca o imagine a perfecţiunii din punct de vedere moral, care
cuprinde, sub forma unui model, chintesenţa morală a personalităţii umane.
Este o prefigurare a sensului general al comportamentului în funcţie de
imperativele sociale. Esenţa idealului moral se manifestă prin valorile,
normele sau regulile morale.
2. Normele, preceptele şi regulile morale sunt considerate ca fiind modele sau
prototipuri de comportare morală, elaborate de societate sau de o comunitate
mai restrânsă şi aplicabile unei situaţii date. Exprimând exigenţele uneia sau
mai multor valori, prin intermediul lor, individul îşi exteriorizează atitudinea
sa morală în fapte şi acţiuni concrete. Ele sunt acelea care dau substanţă
idealului, generând nemijlocit cerinţe de comportare sub forma unor modele
 de acţiuni. Ele posedă o forţă normativă, ce se asigură prin intermediul unor
mecanisme speciale, cum ar fi presiunea opiniei publice, obiceiurile,
tradiţiile, blamul, dezaprobarea.
În formarea profesionistului este necesară, de asemenea: Competenţa de
comunicare etică având următoarele componente: Comunicarea etică; Etica
negocierii; Etica în soluţionarea conflictelor.
Competenţa de comunicare etică include în sine abilitatea de a exprima şi
interpreta gânduri, sentimente şi fapte atât verbal, cât şi în scris, de a interacţiona
într-un mod adecvat în cadrul întregii game de contexte sociale şi culturale, la
serviciu, acasă sau în timpul liber.
Pe lângă faptul că un bun specialist trebuie să ştie să se prezinte, să convingă că
este bine pregătit, el trebuie să-şi poată promova atât produsul său, cât şi pe sine. În
funcţie de faptul cum realizează acest lucru, el se va promova atât pe sine, cât şi
organizaţia din care face parte. Totodată, se ştie că de la un specialist cu studii
superioare se cere o comunicare fluentă, fără cuvinte parazitare, neliterare etc.
Altfel, prin ce se va deosebi de un specialist care nu are studii superioare şi un
vocabular adecvat? Competenţa de comunicare etică este axată şi pe soluţionarea
conflictelor. În acest sens, situaţiile şi modalităţile de soluţionare a conflictului, din
punct de vedere etic, sunt expuse în prezentul curs. Competenţa de comunicare
etică înseamnă atât acordul dintre profesor şi elev/student în vederea atingerii
scopurilor şi desfăşurării activităţilor de studiere, cât şi relaţia dintre şef şi
subaltern la nivel de comunicare. În dependenţă de competenţa deontologică şi
competenţa de comunicare etică se determină şi nivelul de competenţă de
relaţionare.
Competenţa de relaţionare cuprinde toate formele comportamentale care trebuie
stăpânite, pentru ca persoana să fie capabilă să participe într-un mod eficient şi
constructiv în viaţa socială, să rezolve un conflict. Abilităţile interpersonale sunt
necesare pentru interacţiunea efectivă, individuală şi în grupuri, fiind utilizate atât
în domenii private, cât şi în domenii publice.
Formarea/dezvoltarea competenţei relaţionale include următoarele componente:
Etica în afaceri; Colectivul de muncă. Dacă tematica Colectivul de muncă îşi
găseşte, fără explicaţii, locul în acest curs, atunci compartimentul Etica afacerii se
consideră necesar doar pentru specialitatea economie, în special pentru acei care se
vor ocupa cu micul business etc.
Astăzi se consideră că orice organizaţie care prestează anumite servicii deja se
ocupă de o afacere. Atunci când se vorbeşte despre marketing educaţional, din
punct de vedere etic, este necesar ca USM să propună acele servicii care sunt în
concordanţă cu cerinţele atât ale pieţei muncii, cât şi ale societăţii. Tot aici trebuie
menţionată şi calitatea serviciilor care se prestează. În acest context, de accentul
pus pe etica afacerii depinde succesul de lungă sau de scurtă durată al activităţii
organizaţiei.
Competenţa de relaţionare depinde în mare măsură de formarea/ dezvoltarea
competenţei culturale, care se axează pe componentele: Etica şi cultura
organizaţională; Cultura exteriorului.
Competenţa culturală include capacităţi, atitudini şi abilităţi ale specialistului de
a promova în cadrul organizaţiei sau a grupului din care face parte atât spiritul de
recunoştinţă, de respectare în egală măsură a tuturor evenimentelor etnice,
religioase marcate de reprezentanţii diferitelor culturi pe care le încorporează în
interiorul său, cât şi modul de a se îmbrăca, vorbi şi comporta în diferite situaţii de
viaţă.
O ultimă competenţă pe care se axează Etica profesională o constituie competenţa
etico-managerială, care are la bază componenta Etica conducerii.
Competenţa etico-managerială se evidenţiază prin capacitatea conducătorilor de
a-şi îndeplini activităţile specifice, din punct de vedere etic, la standardele adoptate
de organizaţie. Managementul educaţional întruneşte caracteristicile de bază ale
managementului organizaţiilor. Particularităţile care îl diferenţiază de
managementul organizaţiilor economice/industriale ţin de managementul
psihologic din care acesta face parte. Aceste particularităţi se referă la următoarele
aspecte: dimensiunea moral-axiologică referitoare la finalităţile educaţiei şi
deschiderea spre lumea valorilor; mobilizarea resurselor umane ca “gestiune a
talentelor şi competenţelor”. Astfel, competenţele pe care se axează Etica
profesională orientează personalitatea spre o mai bună integrare atât în societate, la
locul de muncă, cât şi în familie.