EXPERTIZELE JUDICIARE ŞI CONSTATĂRILE TEHNICO-ŞTIINŢIFICE:

MODUL DE PREGĂTIRE ŞI DISPUNERE

Sarcina justiţiei, atît în cauzele procesului penal, cît şi în cauzele procesului civil, este de a stabili
adevărul obiectiv în procesele care sunt supuse spre examinare şi rezolvare organelor de urmărire penală
şi judiciare.
Pentru realizarea acestei sarcini, după cum menţionează doctorul N. Văduvă, un rol deosebit de
important îi revine probaţiunii judiciare care constituie axul principal într-un proces, deoarece prin mijlocirea
probelor organele judiciare au posibilitatea stabilirii adevărului şi, întemeindu-se pe acesta, pot da soluţii
juste în cauzele cercetate sau judecate1.
Practica organelor de drept şi judiciare a demonstrat cu prisosinţă faptul că probaţiunea este sarcina
cea mai importantă în desfăşurarea activităţilor organelor vizate, constituind calea de stabilire a realităţii
faptelor, a aflării adevărului în orice cauză supusă spre soluţionare. în toate procesele (penale, civile,
administrative) această sarcină este dominată de problema probelor.
Conform art. 93 al Codului de procedură penală al R.M. probele sunt elemente de fapt, dobîndite în
modul stabilit de lege, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea
făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa
soluţionare a cauzei.
Legislaţia procesual-penală şi procesual-civilă prevede pentru organele de urmărire penală şi pentru
instanţele de judecată posibilitatea de a folosi cunoştinţele unor specialişti sau experţi în vederea lămuririi
anumitor fapte sau împrejurări ce au importanţă pe cauza cercetată. Aceste cunoştinţe speciale se
utilizează în 2 forme şi anume:
1. Constatare tehnico-ştiinţifică.
2. Expertiză judiciară.
Codul de procedură penală prevede expres că atunci cînd există pericol de dispariţie a unor mijloace
de probă sau de schimbare a unor împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune să se
efectueze o constatare tehnico - ştiinţifică (art.139 C.P.P. R.M.).
Se poate spune că constatarea tehnico-ştiinţifică este activitatea de cercetare, interpretare şi
valorificare imediată a urmelor, mijloacelor materiale de probă şi împrejurărilor de fapt, desfăşurată de către
un specialist din cadrul sau de pe lingă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, ori din afară,
în scopul identificării făptuitorilor şi obiectelor folosite pentru săvîrşirea infracţiunii, delictului.
în cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii (acţiunilor de urmărire penală) de
către organul respectiv, rezultatele obţinute în urma utilizării cunoştinţelor speciale se includ în procesul-
verbal al acţiunii respective (art. 141 C.P.P. R.M.).
Expertiza judiciară poate fi definită ca fiind un proces şi rezultatul unei cercetări ştiinţifice, a unor
împrejurări de fapt, efectuată la cererea organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată în cadrul
unui dosar (penal sau civil).
Atît expertul, cît şi specialistul, efectuînd cercetarea respectivă la dispoziţia organului de urmărire
penală, instanţei de judecată, persoanelor fizice sau juridice (părţilor) au o poziţie procesuală proprie, ceea
ce determină a se considera şi expertiza şi constatarea tehnico-ştiinţifică ca un mijloc de probă destinat
(art.93 C.P.P. R.M.). Ambele forme sunt mijloace de probă de sine stătătoare şi au aceeaşi valoare
probantă.
Numirea expertizei judiciare este limitată în sensul că ea poate fi efectuată numai în cadrul unui dosar
penal sau civil şi numai la dispoziţia organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată. Pe cînd
constatarea tehnico-ştiinţifică poate fi efectuată atît la cererea organelor de urmărire penală, administrative,
precum şi la solicitarea persoanelor juridice sau fizice, în cadrul unui dosar sau în afara lui.

1
Vezi: Nicolae Văduvă. Expertiza judiciară. Craiova: Editura Universitaria, 2001,
 Expertiza nu se suprapune constatării tchnico-ştiinţifice, deoarece fiecare dintre ele este chemată să
servească unei finalităţi proprii.
Dintre elementele comune acestor mijloace de probă menţionăm următoarele:
- atît expertiza, cît şi constatarea tehnico-ştiinţifică aduc un aport important la realizarea scopului
procesului penal, civil sau administrativ, respectiv, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere a
făptuitorului;
- atît expertiza, cît şi constarea tehnico-ştiinţifică sunt un mijloc de probă cu valoare de sine stătătoare,
reglementată de Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă;
- sub aspectul obiectului, atît expertiza, cît şi constarea tehnico-ştiinţifică au obiectul fixat de organele
judiciare şi constituie activităţi de interpretare şi cercetare ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de
probă, care presupun folosirea unor metode, procedee, mijloace tehnice şi tehnici de lucru comune, în
scopul identificării persoanelor şi obiectelor aflate în anumite raporturi cu infracţiunea, delictul respectiv;
- atît cercetările, cît şi concluziile la care ajung specialistul sau expertul, se consemnează într-un
raport;
- cercetările în ambele cazuri, ale constatării tehnico- ştiinţifice sau ale expertizelor, sunt suficient de
aprofundate şi conduc la concluzii, în mare parte categorice, pozitive sau negative, de care depinde aflarea
adevărului, soarta oamenilor.
Deoarece acestea sunt probe egale în proces, specialiştii şi experţii trebuie să manifeste maximă
exigenţă pentru respectarea drepturilor omului, consfinţite în Constituţie, legislaţia naţională şi în
documentele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Expertizele judiciare şi constatările tehnico-ştiinţifiice servesc drept mijloace de probă şi, conform alin.
II al art. 93 C.RR al R.M. au aceeaşi valoare probantă. Ni se pare greşită poziţia unor jurişti (ofiţeri de
urmărire penală, procurori, judecători, avocaţi), care susţin că constatarea tehnico- ştiinţifică nu poate fi
recunoscută ca mijloc de probă, argumentînd acest lucru prin faptul că specialiştii nu sunt preveniţi şi nu
dau semnătură pentru concluzie falsă. Acest fapt, mai întîi de toate, nu se conformează prevederilor
articolului nominalizat mai sus al Codului de procedură penală. în al doilea rînd, reieşind din prevederile art.
312 Cod penal al R.M. şi art. 93 C.RR R. M., Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi Criminalistică a
implementat în practică prevenirea pentru răspunderea penală atît a specialiştilor, în cazurile efectuării
constatărilor tehnico-ştiinţifice, cît şi a experţilor - în cazurile efectuării expertizelor judiciare. Semnăturile
respective sunt perfectate drept declaraţii. Documentul dat se prezintă ordonatorului constatării, expertizei
împreună cu raportul respectiv. Anume aşa raportul de constatare tehnico-ştiinţi fiică şi raportul de
expertiză au aceeaşi valoare juridică, dispărînd necesitatea de efectuare, pe acelaşi caz, a constatării, apoi
a expertizei.
Suntem de acord cu opinia că, în principiu, pregătirea şi dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi
ale expertizelor judiciare presupun aceleaşi activităţi, iar efectuarea lor, aceleiaşi metode, utilaje şi tehnici
de cercetare 2
Din punct de vedere ştiinţific şi practic, pregătirea şi dispunerea expertizelor judiciare sau constatărilor
tehnico-ştiinţifice impun desfăşurarea următoarelor activităţi:
- analiza necesităţii şi utilităţii dispunerii constatării teh- nico-ştiinţifice sau expertizei;
- determinarea şi selectarea materialelor care vor fi supuse examinărilor;
- formularea întrebărilor pentru specialişti şi experţi;
- alegerea instituţiei sau a experţilor care urmează să efectueze expertiza, constatarea;
- întocmirea actului prin care se dispune efectuarea expertizei, constatării;
- expedierea documentului respectiv, obiectelor şi materialelor cauzei în instituţia de expertiză sau
expertului desemnat.

2
Vezi: Tactica criminalistică. Colectiv de autori. Ministenil de Interne al României. Bucureşti: Serviciul Editorial şi
Cinematografie, 1989, p. 238.
 1. Analiza necesităţii şi utilităţii dispunerii constatării
tehnico-ştiinţifice sau expertizei

Organele de urmărire penală intră în posesia urmelor şi a mijloacelor materiale de probă atunci cînd
efectuează diferite activităţi de tactică criminalistică: cercetarea la faţa locului, ridicarea de obiecte sau
documente, percheziţia, reţinerea infractorului etc.
Urmele şi mijloacele materiale de probă nu au valoare pentru cauză atîta timp cît nu au fost analizate,
interpretate şi valorificate pentru obţinerea unui maximum de date, menite să contribuie la clarificarea
diferitelor împrejurări privind condiţiile în care a fost săvîrşită infracţiunea etc., în scopul aflării adevărului.
în vederea dispunerii expertizei ori constatării tehnico- ştiinţifice, organele de urmărire penală, instanţa
de judecată trebuie să procedeze la o analiză temeinică a necesităţii şi utilităţii acestora spre a nu recurge
la concursul specialiştilor decît atunci cînd aceştea pot contribui la explicarea unor fapte sau stări de fapt
care prezintă importanţă pentru cauză, respectiv pentru aflarea adevărului. Această analiză se impune,
întrucît multe probleme ale cauzei pot fi rezolvate prin efectuarea altor activităţi, cum ar fi: ascultarea
martorilor, învinuiţilor, părţilor vătămate, reconstituirii etc.
Pentru a asigura valorificarea ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, prin expertiză sau
constatare teh- nico-ştiinţifică, organele de urmărire penală, instanţa trebuie să cunoască şi să analizeze
întregul material existent în dosarul cauzei şi numai în această bază să se pronunţe asupra necesităţii şi
utilităţii apelării la specialişti.
Dispunerea expertizei poate fi realizată atît în faza urmăririi penale, cît şi în cea de judecată, în cadrul
activităţii de administrare şi verificare a probelor necesare pentru dovedirea existenţei infracţiunii şi
identificarea făptuitorului.
Pe lîngă cazurile în care expertiza este obligatorie, aceasta se dispune ori de cîte ori organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată constată prezenţa cumulativă a unor fapte ori stări de fapt care
nu sunt valorificate îndeajuns şi se invită specialişti pentru rezolvarea lor.
în prezenţa celor două cerinţe exprese ale legii, organul judiciar dispune efectuarea expertizei chiar
dacă judecătorii sau persoanele care efectuează urmărirea au unele cunoştinţe în specialitatea respectivă.
In alt mod s-ar aduce o gravă în călcare a garanţiilor procesuale ale părţilor, deoarece acestea nu ar putea
discuta liber şi critic concluziile de specialitate, dacă ele ar aparţine persoanei care efectuează urmărirea
penală sau participă la judecată.
Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată, constatînd existenţa condiţiilor arătate, sunt
obligate să dispună efectuarea expertizei chiar dacă nu întrevăd posibilitatea unor concluzii certe, în raport
cu materialul documentar care poate fi pus la dispoziţia experţilor ori în raport cu nivelul dezvoltării ştiinţei şi
a posibilităţilor tehnice existente în domeniul respectiv.

2. Determinarea şi selectarea materialelor care vor fi supuse examinărilor

Pregătind urmele şi mijloacele materiale de probă care trebuie să fie trimise pentru expertiză sau
constatarea tehnico-ştiinţifică, organul de urmărire penală, instanţa de judecată trebuie să verifice
autenticitatea şi utilitatea acestora.
Verificînd materialele care urmează a fi supuse examinării de către experţi ori specialişti, organul care
dispune lucrarea trebuie să urmărească şi să se asigure că în procesul descoperirii, şi, în special, al
ridicării lor, au fost respectate regulile criminalistice pentru ca ele să nu-şi modifice caracteristicile şi
proprietăţile.
De asemenea, se impune a verifica dacă acestea au fost descrise corect în procesele-verbale
întocmite în momentul ridicării lor, cercetării la faţa locului etc.
 O unnă, un mijloc material de probă care nu au fost menţionate în procesul-verbal de ridicare nu au
relevanţă procesuală, nu pot fi trimise la expertiză. Enumerarea şi descrierea lor trebuie să fie amănunţite
pentru a putea fi recunoscute ca probe.
Organul care dispune expertiza ori constatarea tehnico- ştiinţifică este obligat să efectueze atît un
studiu amănunţit al urmelor şi mijloacelor materiale de probă, pentru a se familiariza cu specificul lor,
scopul stabilirii materialelor de comparaţie care trebuie să fie pregătite, cit şi o formulare corectă a tuturor
întrebărilor la care unnează să răspundă specialiştii.
Este deosebit de important ca specialiştilor să li se pună la dispoziţie materiale de calitate bună, de
fapt ele trebuind să fie verificate sub raportul calităţii şi utilităţii lor pentru executarea lucrării. Calitatea
precară a materialelor destinate expertizei riscă să conducă la formularea unor concluzii eronate, fără
valoare pentru cauză.
Materialele care urmează să fie supuse expertizei sau constatării tehnico-ştiinţifice trebuie să fie
reprezentative şi suficiente din punct de vedere cantitativ si calitativ. La dispoziţia experţilor ori specialiştilor
se pun toate materialele, obiectele necesare pentru a executa lucrarea în condiţii bune. In cazul în care se
face o nouă expertiză, organul de urmărire penală este dator să verifice corpurile delicte care vor face
obiectul ei, spre a constata dacă acestea nu au suferit modificări în cursul primei examinări, modificări ce ar
putea induce în eroare pe expert, iar în caz afirmativ, să aprecieze în ce măsură concluziile pot fi
influenţate de ele.
în ce priveşte materialele de comparaţie, persoanei care dispune expertiza ori constatarea tehnico-
ştiinţifică îi revin o serie de obligaţii, printre care merită a fi menţionate următoarele:
- să confrunte datele privind materialele de comparaţie specificate în procesele-verbale, întocmite cu
ocazia ridicării lor, cu obiectele însele;
- în funcţie de situaţie poate să prezinte materialele de comparaţie persoanelor de la care provin
pentru a fi identificate;
- să verifice dacă probele de comparaţie au fost ridicate cu respectarea regulilor criminalistice;
- să verifice procesele-verbale întocmite la ridicarea materialelor de comparaţie şi corectitudinea
descrierii lor.
Concomitent, ofiţerul de urmărire penală, procurorul, instanţa de judecată trebuie să urmărească dacă
materialele de comparaţie sunt suficiente, întrucît concluziile expertului pot fi considerate fundamentate
li
numai în cazul în care ele se bazează pe studiul unui număr cît mai mare de probe de comparaţie.
în majoritatea cazurilor, pentru expertiza grafică, la dispoziţia expertului se pun numai probe
experimentale în a căror baza acesta formulează concluzii categorice, pozitive sau negative, însă singure,
probele experimentale sunt insuficiente pentru ca în baza lor să fie fundamentată expertiza. Pentru ca
materialele de comparaţie să poată fi considerate suficiente, este necesar ca alături de ele să figureze
probe descrise liber, formulate într-o perioadă apropiată de data săvîrşirii faptei.
De asemenea, trebuie luate măsuri ca materialele trimise pentru expertiză sau constatare tehnico-
ştiinţifiică să nu-şi schimbe proprietăţile fizice ori chimice, să nu fie înlocuite întîmplător sau intenţionat.
Aceasta presupune ambalarea, etichetarea şi sigilarea lor corectă.

3. Formularea întrebărilor pentru specialişti şi experţi

Întrebările se formulează în funcţie de obiectul expertizei ori constatării şi în conformitate cu

posibilităţile tehnico-ştiinţi fice existente.
La formularea întrebărilor se iau în consideraţie cerinţele care urmează a fi îndeplinite de către ofiţerul
de urmărire penală, procuror şi instanţă.
întrebările:
 - se vor referi la obiectul expertizei şi la pregătirea expertului sau specialistului;
- vor fi clare şi exacte, pentru a da posibilitate expertului ori specialistului să înţeleagă sarcinile ce-i
revin;
- vor fi formulate astfel, îneît să oblige la un răspuns cert: pozitiv sau negativ;
- vor avea o legătură logică între ele;
- nu vor solicita expertului să facă aprecieri cu privire la încadrarea juridică, forma de vinovăţie ori să-l
oblige să rezolve sarcini ce intră în competenţa organului de urmărire penală, procurorului, judecătorului:
ridicări de obiecte, documente, ascultări, reconstituiri, cercetări la faţa locului etc.

4. Alegerea instituţiei şi a experţilor care urmează să

efectueze expertiza, constatarea

în cazul necesităţii constatării şi expertizei judiciare, de obicei, organele de unnărire penală, procurorii,
instanţa de judecată se adresează la Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi Criminalistică, urmînd
ca specialiştii să fie desemnaţi de către conducătorul acesteia. în alte cazuri ei singuri pot nominaliza
persoana sau persoanele care vor efectua expertiza concretă. Acest lucru se reflectă în ordonanţa sau
încheierea cu privire la expertiză.
5. întocmirea actului prin care se dispune efectuarea
expertizei, constatării
Dispunerea expertizei se efectuează prin ordonanţa motivată, întocmită de către organul de unnărire
penală sau procuror, iar dispunerea constatării tehnico-ştiinţifice-prin interpelare. Instanţa de judecată
dispune efectuarea constatării teh- nico-ştiinţifice şi expertizei prin încheiere.
Expertul, cu încuviinţarea organului judiciar, are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului numai
în măsura rezol vării problemelor.
Considerînd necesare unele explicaţii pe care părţile le-ar putea da expertului, în vederea efectuării
lucrării, organul de urmărire penală poate încuviinţa ca acesta să primească explicaţii de la părţi.

6. Expedierea documentului respectiv, obiectelor şi materialelor cauzei în instituţia de

expertiză sau expertului desemnat

Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemîna expertului documentul
respectiv, materialele ce constituie obiectul expertizei, modele de comparaţie şi alte obiecte prin a căror
examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare. Materialele ce urmează a fi expediate
expertului trebuie să fie verificate, pentru a determina autenticitatea şi modul în care au fost descoperite şi
fixate. Materialele care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei.
Organul care dispune efectuarea expertizei trebuie să fie convins că materialele destinate expertizei au fost
ambalate corect şi nu se vor altera sau deteriora .
Documentul de numire a expertizei, constatarea tehnico-ştiin- ţifică, obiectele şi materialele cauzei
trebuie expediate în cancelaria Institutului de Expertiză şi înregistrate cu ziua prezentării. La indicaţia
conducătorului, ele urmează a fi puse la dispoziţia expertului (experţilor) respectiv, care, primind
materialele este preîntîmpinat despre responsabilitatea prezentării concluziei false, conform art. 312 C.P. al
R.M.
De la IREJ şi C, după înştiinţarea de finisare a lucrării, se va ridica raportul de expertiză, constatare
tehnico-ştiinţifică şi materialele cauzei.