.

STAREA DE RĂU ASTMATIC

Este stadiul clinic cel mai sever al astmului bronşic. F'tg. 1. . 7 Astm
Se n1anifestă printr-un sindrom asfzxic (crize prelungite). cardiac.
Poate să dureze chiar peste L4 de ore.
1.3.1. Cauze declanşatoare
1.3.2. Tabloul
clinic
- Infectia bronşică difuză (bacteriană, virotică)
- Reactii alergice imediate, provocate de medicamente, de prafuri alergizante din
atmosferă etc.
- Abuzul de simpaticominletice, bronhodilatatoare.
- Medicamente sedative, ·opiacee, tranchilizante, prin
deprimarea centrului respirator.
- Suprimarea brutală a corticoterapiei.
- Utilizarea necorespunzătoare a oxigenului.
• Bolnavul stă în poziţie şezândă, cu toracele împins
înainte, cu faţa anxioasă şi semne de insuficientă
respiratorie accentuată.
• Polipnee, cu expiratie prelungită şi tiraj.
• Cianoză.
• Transpiratiile profuze chinuiesc bolnavul, care este
"lac de apă".
• Absenta tusei şi expectoraţiei.
• Diminuarea extremă a murmurului vezicular, raluri
bronşice mari şi mici (la auscultaţie).
AtenJie! Pentru cadrul mediu este greu să facă diagnosticul diferen~al cu edemul
pulmonar acut (E.P.A.),
astmul cardiac, embolia pulmonară, pneumotoraxul
spontan, bronhopneumopatia obstructivă cronică
acutizată (BPOC). Trebuie totuşi să se orienteze, să
se informeze despre unele antecedente ale bolnavului:
- dacă bolnavul este un vechi astmatic (în
absenta unei cardiopatii stângi); dacă este purtă
tor al unei BPOC; de existenta unor antecedente
cardiace. De asemenea, diferentierea se mai
poate face ţinând seama de caracterul dispneii;
27
1.3.3. Conduita - Orice bolnav în stare de rău astn1atic
de urgenţă trebuie in
 ternat de urgenţă în spital într-o secţie de
interne;
când starea bolnavului nu este critică, se
explică
necesitatea de a tuşi şi expectora şi nevoia
de a
rămâne pe cât posibil în stare de veghe până
la
instalarea echilibrului respirator.
- În cazurile de gravitate extremă, se
transferă în
secţia de terapie intensivă, unde pot fi
practicate
intubaţia traheală, aspiratia bronşică şi ventilaţia
mecanică.
1.3.4. Medicaţia • Bronhospasmolitice: miofilin 2 fiole
de urgenţă în perfuzie cu
ser glucozat 5%;
• hemisuccinat de hidrocortizon în doză
iniţială de
50 n1g (2 fiole) i.v., ap01 câte 25 mg (1
fiolă)
din 4 în 4 ore, timp de 24 de ore.
În cazurile grave doza iniţială
recomandaJă-este
mult mai mare (100-250 mg) apoi 50
mg, respec
tiv 100 mg din 4 în 4 ore;
• oxigenoterapie (se instituie încă de la
domiciliu);
• antibiotice şi chimioterapice se
administrează numai
în cazuri de suprainfecţii bronşice, conform
antibi
ogramei.
Se pot folosi:
- biseptol de 3 ori o tabletă/zi,
- vibramicin 200 mg în prima zi şi apoi
 câte 100 mg/
z1 (1 capsulă),
- tetraciclină 2 g/zi.
Important! Se evită penicilina care este
unul din
antibioticele cele mai alergizante.
Nu vor fi administrate: morfină, mialgin
şi nici seda
tive sau tranchilizante.
Psihoterapie susţinută de încurajare a
bolnavului aflat
în criză.
în edemul pulmonar cardiogen
(forma severă a
astmului cardiac) dispneea este
predon1inant
inspiratorie, iar zgomotul şuierător este
prezent
atât în inspiraţie, cât şi în expiraţie.
Tratamentul de fond (între crize) indicat de medic, cuprinde:
- înlăturarea cauzei care a determinat alergia (măsuri antialergice: vaccinări,
desensibilizări, substante antialergice);
prevenirea şi tratamentul infecţiei bronşice;
viaţă liniştită în aer uscat, gimnastică respiratorie;
cure balneJclimaterice în statiunile recomandate de medic.
28
Toate acestea trebuie cunoscute şi de asistenta medicală, care va participa
la dispensarizarea bolnavului prin: acţiuni de educatie sanitară, aplicarea
tratamentelor prescrise de medic şi la nevoie, în lipsa medicului, va acorda
primul ajutor.