DEFECTE PARIETALE

Definitii
 Hernia= exteriorizarea unui viscer din cavitatea in care este continut, prin intermediul
unui defect la nivelul peretelui.
 Hernia abdominala= exteriorizarea totala sau partiala a unuia sau mai multe viscere
din cavitatea peritoneala la nivelul unor zone slabe ale peretelui abdominal, preexistente
anatomic
 Eventratia= exteriorizrea unui viscer abdominal acoperit de peritoneu parietal, sub
tegumente, printr-o bresa a stratului musculo-aponevrotic, dobandita ( aparuta
posttraumatic sau postoperator)
 Evisceratia= iesirea viscerelor abdominale la exterior printr-o solutie de continuitate a
peretelui abdominal (inclusiv tegumentul) in circumstante posttraumatice sau post
operatorii
 Hernia externa= sacul herniar iese complet din perete
 Hernie intraparietala= sacul herniar este la nivelu pereteui
 Hernie interna = sacul herniar este in interiorul cavitatii
 Hernie reductibila = viscerul exteriorizat poate fi readus in abdomen
 Hernie ireductibila sau incarcerata
 Manevra taxis = reducerea manuala a sacului de hernie
 Hernie strangulata = hernia in care vascularizatia viscerului exteriorizat este
compromisa,de obicei la nivelul colului
 Hernia Richter = hernia in cazul careia continutul sacului consta doar dintr-un perete
intestinal (intotdeauna cel antimezenteric) (strangularea intestinului poate sa apara fara
ocluzie intestinala concomitenta).
Regiunile herniare= zonele unde aponevrozele si fasciile sunt lipsite de suportul
protector al muschilor striati
 - regiunile inghinale
 - ombilicul
 - linia alba
 - linia semilunara alui Spieghel
 - diafragmul
 - perineul, triunghiul lombar superior Grinfeltt, trigonul lombar inferior Petit, gaurile
obturatorii si sciatice
Anatomia regiunii inghinale
 Canalul inghinal = interstitiul dintre m. oblic intern si m. transvers abdominal, care este
strabatutde funiculul spermatic la ♂ si de lig. rotund al uterului la♀.
Peretii canalului inghinal :
- anterior – aponevroza m. oblic extern
- superior - mm. oblic extern si transvers abdominal
- inferior - ligamentul inghinal Poupart, se întinde ca un jgheab între spina iliacă antero-
superioară [SIAS] şi tuberculul pubic [TP])
- posterior – fascia transversalis = portiune a fasciei endoabdominale care se afla posterior de
m. transvers abdominal si il depaseste inferior
- acest perete este inegal ca structura, el primind intariri fibruase individualizate sub
forma a doua ligamente : medial lig. lui Henle si lateral lig. Interfoveolar Hasselbach
  Inelul (orificiul) inghinal superficial (extern) este o deschiză tură ovală (2.5-3 x 1-2.5
cm) situată deasupra pubisului (imediat supero-lateral de tuberculul pubic); poate fi
considerat ca o spă rtură în aponevroza muşchiului oblic extern, avâ nd axul paralel cu
fibrele acestei aponevroze.
 Prin inelul inghinal superficial se angajează în canalul inghinal, cordonul spermatic la
bă rbat (respectiv ligamentul rotund al uterului la femeie)
 Inelul profund
- Marginea mediala – aponevroza transversului si fascia transversalis
- este fibroasa, definibila si palpabila = marginea refacuta de chirurgi in
hernioplastii
- Marginea laterala – m. transvers abdominal
- moale, elastica, musculara, indistincta, incat poate sa nu fie recunoscuta in
cadrul examinarii dinspre posterior
- M. oblic intern acopera inelul profund, si formeaza un mecanism obturator ascunde
vederii inelul profund si impiedica palparea lui dinspre anterior

 Cordonul spermatic – incepe la nivelul inelului profund

- contine : canalul deferent si a. deferenta, a. si vv. testiculare, limfatice, nervi
vegetativi, tesut adipos
- distal , in special dupa tubercululu pubian se afla venele plexului pampiniform,
lacare ajung vv. testiculare
- la nivelul inelului profund
elemetele cordonului spermatic se separa : canalul deferent impreuna cu artera sa coboara
pana la tubii seminiferi, in timp ce vasele spermatice, limfaticele si gg. dreneaza spre regiunea
renala
Trigonul Hesselbach
– locul de debut al herniilor directe
Plici abdominale:
 - plica ombilicală mediană (ridicată de uracă = vestigiu al canalului allantoidian care la fă t
uneşte vezica urinară cu allantoida, membrană extraembrionară ce joacă un rol
important în dezvoltarea placentei)
 - plica ombilicală medială (ridicată de a. ombilicală , ram al a. hipogastrice; cu excepţia
primilor centimetri, se obliterează după naştere);
 - plica ombilicală laterală (ridicată de a. epigastrică inferioară );
 Anatomia regiunii inghinale
Fosete abdominale:
 - foseta inghinală supravezicală: delimitată de plica ombilicală mediană şi cea medială ;
situata inapoia
Lig. lui Henle, dublat anterior de tendonul conjunct - herniile sunt exceptionale (h. oblice
interne)
 - foseta inghinală medială (corespunde trigonului Hesselbach): delimitată de plica
ombilicală medială şi cea laterală ; reprezintă sediul herniilor inghinale directe (în caz de
„slă bire” a tonusului peretelui abdominal la acest nivel);
 - foseta inghinală laterală: este situată lateral de plica
ombilicală laterală şi constituie sediul herniilor inghinale oblice externe (cel mai frecvent tip de
hernii, care repre-zintă practic cvasitotalitatea herniilor inghinale indirecte).
  Nervii ilioinginali si iliohipogastrici, care se suprapun, sunt nervi senzitivi pentru pielea
regiunii inghinale, baza penisului si partea mediala superioara a coapsei; origine T12 si
L1
 Ramura genitala a genitofemuralului – este atat motor ( m. cremaster) cat si senzitiv
(pielea de pe aceeasi parte a scrotului/ labiei); origine la L1-L2; poate substitui nervul
ilioinghinal cand acesta este deficitar; coboara de-a lungul tractului iliopubic si
acompaniaza vasele cremasterice – de obicei este sectionat in timpul hernioplastiei
aterioare
Anatomia regiunii femurale
 Regiunea femurală = regiune anatomică situată la baza („ră dăcina”) membrului
inferior, între ligamentul inghinal şi scheletul osos al bazinului (iliac, pubis), alcă tuită din
două spaţii (lacuna neuromusculară, situată supero-lateral, şi lacuna vasculară,
situată infero-medial) delimitate între ele prin bandeleta iliopectinee (întinsă între
eminenţa iliopectinee, de la mijlocul conturului osos, şi lig. inghinal) → reprezintă o altă
zonă slabă a peretelui abdominal anterior, pe unde se pot produce herniile femurale.
 Conţinutul lacunei musculare este reprezentat de:
 - pâ ntecul musculo-aponevrotic al m. psoas iliac (cel mai puternic flexor din organism,
excursia fiind asigurată de m. psoas, iar puterea de m. iliac);
 - N. femural şi N. femurocutanat lateral (ramuri ale plexului lombar).
 Conţinutul lacunei vasculare este reprezentat, dinspre lateral spre medial, de:
 - ram femural al N. genitofemural;
 - a. femurală ;
 - v. femurală ;
 - limfonodul Cloquet-Rosenmü ller, în aria canalului femural.
 Din aponevroa muşchiului oblic extern pleacă fibre care formează urmă toarele
formaţiuni:
 - arcul iliopectineu: separă lacuna vasculară de lacuna neuromusculară ;
 - lig. lacunar Gimbernat: delimitează medial lacuna vasculară ;
 - lig. reflex Colles: este o reflectare a aponevrozei m. oblic extern ce formează stâ lpul
posterior al inelului inghinal superficial;
 - lig. inghinal = peretele inferior al canalului inghinal
 Canalul femural (Anson – Mc Vay):
 - canal conic, în lungime de 1,25 cm;
 - are drept capă t proximal inelul femural;
 - mă rginit anterior de lig. inghinal, posterior de m. pectineu cu fascia sa, medial de
marginea semilunară a lig. lacunar şi lateral de v.femurală ;
 - cordonul spermatic sau lig. rotund al uterului se gă seşte chiar deasupra marginii sale
anterioare, iar vasele epigastrice inferioare sunt lâ ngă marginea sa anterolaterală ;
 - mai mare la femei decâ t la bă rbaţi, parţial datorită lă rgimii mai mari a pelvisului
feminin, dar în parte şi datorită dimensiunii mai mici a vaselor femurale;
 - inelul femural conţine în aria sa limfonodulii inghinali profunzi (reprezentaţi în
principal de limfonodulul Cloquet-Rosenmü ller).
Tipuri de hernii femurale
La nivelul lacunei vasculare se produc, în caz de slă bire a structurii peretelui abdominal, herniile
femurale (la nivelul lojei musculonervoase se pot produce foarte rar) → după raportul cu
elementele anatomice ale regiunii, sunt de mai multe tipuri:
 - hernie femurală clasică (prin inelul şi apoi canalul femural);
  - hernia Laugier (printre fibrele lig. Gimbernat);
 - hernie produsă prin loja vasculară : înaintea vaselor femurale (hernie Moschcowitz),
înapoia vaselor femurale (hernie Glasser), printre vasele femurale.
 - coexistenta herniei femurale cu hernia inghinala – hernia Berger
 Inelul femural fiind de regula mic si inextensibil, sacul herniar este de asemenea mic, iar
organele din el sunt predispuse la strangulare
 Continutul sacului – de regula intestin sau epiplon
 Simptomatologia e comuna, fenomenele durerase fiind mai evidente
Herniile inghinale
Hernii inghinale congenitale
- sunt consecinţa persistenţei canalului peritoneovaginal, care normal se obliterează după
naştere şi rămâ ne ca lig. Cloquet în interiorul cordonului spermatic, iar în caz de fibrozare
parţială dă naştere aşa-numitelor inele Ramonede
- se descriu:
- Hernii peritoneo-vaginale: canal complet permeabil, conţinut herniar în contact cu
testiculul; posibilă asociere a hidrocelului comunicant (dispare în clino-statism);
- Hernii peritoneo-funiculare: canal obliterat deasupra vaginalei testiculului;
- Hernii vaginale închistate: la situaţia anterioară se adugă hidrocelul;
- Hernii funiculare cu chist al cordonului (la femeie, rar, poate exista chist al canalului
Nű ck): între sacul herniar şi vaginala testiculară se interpune un chist de cordon;
 Herniile inghinale
N.B.:
1. În hernia inghinală congenitală (posibilă manifestare la maturitate), elementele funiculului
spermatic sunt dispuse circumferenţial faţă de sacul herniar (printre elementele funicului
spermatic), în timp ce în hernia dobâ ndită , elementele funiculare (inclusiv lig. Cloquet) sunt
adunate pe o parte a sacului herniar (in afara elementelor funicului spermatic) → posibilă
orientare diagnostică intraoperatorie.
2. Hernia congenitală se asociază adesea şi cu anomalii de migrare a testiculului, descriindu-se:
- hernie inghino-properitoneală (testiculul blochează orificiul profund, o parte a sacului
herniar insinuâ ndu-se între peritoneu şi fascia transversalis);
- hernie inghino-interstiţială (testicul oprit în plin traiect inghinal);
- hernie inghino-superficială (testiculul blochează orificiul superficial, fiind depă şit parţial de
sacul herniar care se insinuează între aponevroza oblicului extern şi piele).
Herniile inghinale
Hernii inghinale castigate
Se descriu:
- punct herniar: sacul herniar se află la nivelul orificiului herniar profund;
- hernie interstiţială: sac aflat în plin canal inghinal;
- bubonocel: fundul sacului se gă seşte la nivelul orificiului inghinal superficial;
- hernie inghino-funiculară: sacul depă şeşte orificiul inghinal superficial;
- hernie inghino-scrotală: sac ajuns în bursa scrotală ;
Herniile inghinale
Hernii directe
- Se produc la nivelul fosetelor inghinale mediale, si sunt supranumite “de slabiciune”
- Sacul herniar este globulos, cu gatul larg iar traiectul antero-posterior.
- La palpare se percepe defectul larg situat medial de pulsatiile a. epigastrice inferioare
 Herniile inghinale
Hernii inghinale oblice interne
- Se produc la nivelul foselor inghinale mediane
- Sunt exceptional de rare deoarece acest segment parietal este puternic intarit de
ligamentul Collesi (stalpul posterior al orificiului inghinal sperficial), tendonul conjunct,
si ligamentl Henle.
Herniile inghinale
Diagnostic
Simptomatologie: dominată în general de durere percepută ca senzaţie de greutate, tracţiune,
dar care poate să aibă caracter viu, accentuat de efort sau ortostatism
Examenul obiectiv (efectuat obligatoriu atâ t în ortostatism, câ t şi în clinostatism):
- în caz de hernie inghinală indirectă care a depă şit orificiul inghinal superficial, se constată
deformare pseudotumorală parietală ce se întinde, în funcţie de stadiul evolutiv, între orificiul
inghinal superficial şi hemiscrotul corespunză tor;
- în caz de hernie inghinală directă se constată deformare predominant în regiunea peretelui
anterior al canalului inghinal;
- deformarea dată de hernia inghinală e plasată clasic superior de linia lui Malgaigne (linia care
uneste spina iliaca antero-superioara si tuberculul pibic), în timp ce deformarea dată de hernia
femurală este situată sub această linie.
Examen local:
- inspecţie: deformare parietală într-o regiune anatomică cunoscută a fi sediul unor puncte
slabe preformate → caracter mai pronunţat în ortostatism, cu eventuală reducere parţială sau
totală la trecerea în clinostatism; bolnavului în ortostatism i se cere să tuşească → se observă
accentuarea deformă rii ( „expansiune la tuse” );
- palpare:
- se examinează formaţiunea deformantă ca orice altă formaţiune tumorală (apreciere a formei,
dimensiunilor, consistenţei, structurii, conturului, sensibilită ţii), cu constatare a plasă rii unuia
din poli în zona unui orificiu herniar;
- se evaluează reductibilitatea prin presiune manuală (în ortostatism şi clinostatism), cu
apreciere a dimensiunilor, sediului şi elasticită ţii orificiului herniar (în cazul herniei inghinale,
se caută palparea pulsaţiilor arterei epigastrice inferioare);
- conţinutul sacului herniar poate fi apreciat atâ t prin palpare (caracter renitent-elastic →
enterocel, consistenţă moale cu suprafaţă granulară → epiplocel) câ t şi prin percuţie (matitate,
timpanism, etc.) sau auscultaţie (prezenţă sau absenţă a zgomotelor peristaltice);
- bolnavului în ortostatism i se cere să tuşească în prezenţa vâ rfului indexului introdus în
canalul herniar → se percepe „lovitura” viscerului în degetul explorator ( „impulsiune la tuse” ).
 Ca si investigatii paraclinice, pot fi utilizate ecografia abdominala si CT abdominal. Daca
prima, ecografia este folosita, fiind utila in a arata sacul herniar sau hernia in totalitate,
CT abdominal este ffrar folosit.
Diagnostic diferenţial
a) al herniei inghinale se face cu:
 - tumori benigne ale regiunii inghinale: fibroame, lipoame, angioame;
 - adenopatii inghinale;
 - chisturi de cordon;
 - hidrocel;
 - varicocel;
b) în cazul herniei femurale → se face cu:
  - hernia inghinală ;
 - hernia obturatorie;
 - adenopatia femurală ;
 - ectazia crosei venei safene mari;
 - anevrismul arterei femurale
Herniile inghinale
Complicatii
1. Strangularea herniară:
- este complicaţie de temut (potenţial letal crescut), ce se situează pe primul loc ca frecvenţă şi
justifică , în ultimă instanţă , indicaţia chirurgicală absolută în cazul orică rei hernii ce prezintă risc
de dezvoltare a acestei complicaţii (strangularea este în primul râ nd apanajul herniilor mici, cu
defect parietal inextensibil);
- este o formă de hernie ireductibilă în care viscerul herniază brusc (presiune abdominală
crescută ce forţează orificiul herniar) dar nu mai poate reveni în cavitatea peritoneală în
condiţiile unui inel fibros inextensibil → stâ njenire a circulaţiei venoase la nivelul viscerului
herniat, cu edem consecutiv ce accentuează constricţia → jenare a circulaţiei arteriale, cu
ischemie şi producere de leziuni ireversibile (gangrenă ).
 Se descriu trei stadii evolutive ale herniei strangulate:
 - stadiu congestiv (stază venoasă ): organ roşu-violaceu, edemaţiat, cu funcţie pă strată
(este stadiu reversibil în condiţiile aplică rii unui tratament corect);
 - stadiu ischemic: organ violaceu-închis, cu echimoze subseroase; şanţul de strangulare
prezintă leziuni avansate; lichid tulbure-hemoragic în sacul herniar;
 - stadiu de gangrenă cu perforaţie şi peritonită herniară (se poate asocia peritonită
generalizată ).
 Clinic evoluează cu dureri extrem de puternice (cu agitaţie psihomotorie) şi semne de
ocluzie (în cazul existenţei unei anse intestinale în sacul herniar, dar posibil şi în cazul
strangulă rii epiploonice, prin pareza intestinală reflexă secundară ). Explorarea
radiologică poate gă si semnele ocluziei intestinale (nivele hidroaerice).
Forme patologice particulare:
- pensarea („ciupirea”) laterală (hernia Richter): strangulare doar a unei mici zone an-
timezostenice a peretelui unei anse intestinale, cu evoluţie rapidă spre sfacel şi flegmon
piostercoral; clinic se constată accelerare paradoxală a tranzitului (holera herniară a lui
Dieulafoy);
- strangularea retrogradă (hernia Maydl, în „W”): se caracterizează prin interesre a 3 bucle
intestinale, două prezente în sac iar cea de a treia, de legă tură , intraabdominală (aceasta este
afectată cel mai frecvent de procesul ischemic → trebuie investi-gat cu atenţie întreg conţinutul
sacului herniar înainte de eliberarea lui în cavitatea abdominală ).
 2. Peritonita herniară: produsă de traumatisme sau corpi stră ini intestinali ce determină
perforaţia anselor din sac.
 3. Tuberculoza herniară: asociată tuberculozei peritoneale.
 4. Tumori herniare: punct de plecare la nivelul structurilor perisaculare sau al organelor
conţinute în sac.
 5. Corpi străini herniari intrasaculari: provenienţă din tubul digestiv.
 6. Ireductibilitatea herniară: expune la complicaţii (ruptură posttraumatică a viscerului
conţinut, strangulare, peritonită ) → prezintă indicaţie absolută de intervenţie chi-
rurgicală .
Tratament
Tratament conservator (ortopedic):
 - indicat in mod exceptional, in cazul pacientilor multitarati care nu pot suporta o
agresiune anestezico-chirurgicala minima(insuficienţă cardiacă decompensată, ciroză
hepatică decompensată cu ascită, insuficienţă respiratorie cronică );
 - realizează menţinerea herniei în stare redusă prin aplicarea de centuri;
 - efecte negative în timp, prin favorizare a atoniei musculare, cu hipotroficitate şi
fibrozare consecutivă , ce poate favoriza producerea de strangulă ri herniare
 Tratamentul chirurgical
 Tratamentul chirurgical al herniilor are drept scop reintegrarea abdominala a viscerelor
herniate, suprimarea sacului herniar si refacerea peretelui abdominal la nivelul zonei
herniare, pentru a evita recidiva.
 Tehnica Bassini
 Tehnica Shouldice
 Hernioplastia tension-free Lichtenstein
HERNIA FEMURALA
 Hernia femurala este hernia situata la radacina coapsei, in regiunea femurala, regiune
aflata sub regiunea inghinala.
 Este mai frecventa la femei decat la barbati, si este intotdeauna o hernie dobandita in
timpul vietii.
 Aparitia acestui tip de hernie poate fi precedata de obezitate, sarcini repetate, denutritie.
 Hernia femurala se prezinta ca o mica tumefactie, bula, situata la radacina coapsei
aparand dupa efort si reducandu-se in pozitie culcata.
 In marea majoritate a situatiilor nu are nici o simptomatologie, doar o eventuala jena
locala.
 In formele complicate, strangulate simptomatologia este zgomotoasa cu dureri intense,
greturi, varsaturi, alterarea starii generale a pacientului.
DIAGNOSTIC
 Examenul clinic realizat de chirurg arata la radacina coapsei o mica masa reductibila
(reintra in abdomen la manevre palpatorii), sau din contra ireductibila, dureroasa
(dureri accentuate de extensia coapsei si calmate de flexia acesteia),acompaniata de
greturi si stare de rau generala cand hernia femurala s-a strangulat.
 Reducerea digitala facila si expansiunea la tuse sunt semnele unei hernii femurale
necomplicate.
 Pentru stabilirea continutului sacului herniar,o ecografie abdominala este utila.
 De asemenea trebuie realizat diagnosticul diferential cu adenopatia, anevrism de artera
femurala ,hernie inghinala, etc.
 Tratamentul este chirurgical si trebuie aplicat datorita riscului crescut de strangulare.
 El consta in tratarea sacului de hernie si a continutului acestuia, urmat de inchiderea
orificiului herniar in diverse maniere.
HERNIA EPIGASTRICA
 Hernia epigastrica reprezinta un defect al peretelui abdominal care implica
exteriorizarea la nivelul epigastrului, depasind linia alba, a unei portiuni de grasime sau
a unui organ intern.
CAUZE
 Componenta congenitala este cel mai frecvent implicata, si ca atare hernia epigastrica
apare cu precadere în copilarie.
  Hernia epigastrica este mai rara la adult, dar odata aparuta, evolutia este marcata de
cresterea volumului herniei, care initial este reductibila.
 Simptomatologia este dominata de aparitia unei umflaturi (tumefactii) la nivelul
regiunii epigastrice, care îsi mareste volumul în efortul fizic, la tuse sau stranut si se
reduce în pozitia culcat, sau prin simpla apasare cu mâ na.
 Durerea poate fi prezenta cu diferite grade de intensitate de la o jena simpla pâ na la
durerea intensa, persistenta, uneori însotita de varsaturi – asa cum se întâmpla în
hernia strangulata.
Diagnosticul este prin excelenta clinic, investigatiile imagistice fiind necesare in cazuri
exceptionale.
Ecografia abdominala poate decela defectul muscular si hernia epigastrica.
CT abdominal este o investigatie scumpa, dar care poate arata natura organului herniat
si complicatiile herniei, strangularea.
Evolutia herniei netratate este spre:
- încarcerare (continutul sacului herniar nu mai poate fi reintrodus în cavitatea
abdominala) ;
- strangulare (organul herniat si încarcerat sufera datorita suprimarii vascularizatiei,
putâ ndu-se ajunge la necroza, perforatie, peritonita si chiar deces).
Având cauze „mecanice” hernia nu poate fi rezolvata decât prin mijloace
chirurgicale.
Scopul operatiei este acela de a reintroduce în cavitatea abdominala continutul herniar si
de a restabili integritatea peretelui abdominal si repararea lui cu plasa de întarire.
In primele 5 zile se recomanda evitarea efortului fizic, combaterea tusei si a constipatiei.
Reintoarcerea la activitati curente casnice si profesionale este recomandata la cca 5 zile
postoperator.
Mersul pe jos, plimbarile, reluarea activitatii sexuale si chiar sporturile ce nu necesita
solicitare intensa a musculaturii peretelui abdominal sunt permise dupa aceasta perioada.
HERNIA OMBILICALA
 Hernia ombilicala este un defect al peretelui abdominal care implica exteriorizarea la
nivelul inelului ombilical (buric) a unei portiuni de grasime sau a unui organ
intern( intestin subtire -cel mai frecvent).
Ombilicul este locul in care cordonul ombilical patrunde la nivelul abdomenului fetal.
CAUZE
 La adulti factorii care determina cresterea presiunii abdominale pot favoriza aparitia
herniei ombilicale:
•    Obezitatea;
•    Ridicarea de greutati;
•    Tuse cronica;
•    Sarcini multiple;
•    Ascita (acumularea de lichid in abdomen).
 Principalul simptom al unei hernii ombilicala este aparitia unei  umflaturi situata la
nivelul ombilicului, de consistenta moale.  Hernia ombilicala necomplicata nu este
deobicei dureroasa.
 Marimea herniei poate varia de la cativa milimetri pana la dimensiuni de ordinul
centrimetrilor (hernii ombilicale netratate).
 Hernia ombilicala necomplicata poate fi impinsa inapoi in abdomen cu ajutorul degetului
sau cand pacientul sta in pozitie orizontala.(este reductibila).
  Diagnosticul  herniei ombilicale
 In timpul examenului clinic, medicul va acorda o atentie deosebita:
- dimensiunea si forma herniei ombilicale , aspectul abdomenului, in special in zona din
jurul ombilicului
- se determina daca hernia este reductibila (se poate retrage inapoi in abdomen) sau nu
- dimensiunea deschiderii inelului ombilical
- se evalueaza hernia in pozitii diferite ( in picioare si culcat)
Poate fi necesara o examinare radiologica sau o ecografie abdominala, in special daca
hernia nu este reductibila.
COMPLICATII
 •    hernie ombilicala incarcerata- continutul abdominal exteriorizat devine “captiv” si
nu  mai poate fi impins inapoi in interiorul abdomenului (hernia devine ireductibila).
•    hernie ombilicala strangulata -apare atunci cand fluxul de sange pentru continutul
abdominal din hernie se intrerupe. Atunci cand un tesut nu reuseste sa primeasca
suficient oxigen si substante nutritive, tesutul moare. In aceste cazuri abdomenul este
destins si pacientii pot prezenta varsaturi, greata, febra si durere abdominala.
Reprezinta o urgenta chirurgicala si pacientul trebuie sa primeasca imediat
tratament de specialitate
EVENTRATIA
 Ca şi hernia, eventraţia presupune exteriorizarea sub piele a unui organ intraabdominal,
la nivelul unui punct slab al peretelui.
 Spre deosebire însă de herniile obişnuite, acest punct slab nu există de la naştere, ci a
fost dobâ ndit ulterior.
 Orice traumatism soldat cu ruptura ori tă ierea muşchilor (lovituri, intervenţii
chirurgicale efectuate la acest nivel etc) lasă cicatrici în structura de rezistenţă a
peretelui abdominal.
 Dacă presiunea din abdomen creşte brusc, repetat sau peste mă sură , peretele se rupe la
locul cicatricii, unde tră inicia lui este minimă.
 Indiferent că eventraţia apare după un traumatism puternic (eventraţie posttraumatică )
sau după o intervenţie chirurgicală (eventraţie postoperatorie), prin defectul respectiv
ies peritoneul şi unul sau mai multe organe intraabdominale.
 Din acest punct de vedere, eventraţiile sunt perfect asimilabile herniilor.
 Se şi numesc „hernii postincizionale”, pentru că în marea majoritate a cazurilor apar
după intervenţii chirurgicale.
 Organul care herniază cel mai frecvent este marele epiploon.
 Eventraţia postoperatorie apare de regulă după intervenţii ample, cu incizii largi, infecţii
sau alte complicaţii ale plă gii postoperatorii, mai ales câ nd peretele se închide în
tensiune.
Sunt predispuşi pacienţii:
 care iau medicamente care influenţează cicatrizarea (corticosteroizi – Prednison,
Dexametazonă ),
 Diabeticii
 pacienţii prost nutriţi, cei imunodeprimaţi,
 pacienţii care fac eforturi bruşte (inclusiv accese rebele de tuse) sau
 care se îngraşă foarte mult după operaţie,
 cei care au vascularizaţie locală proastă ,
  pacienţii cu cancer sau cei la care, din diferite motive, oxigenarea sâ ngelui nu se face bine
(boli pulmonare sau cardiace cronice, severe).
 Eventraţia apare ca o umflă tură sub piele, mai evidentă cu pacientul în picioare sau câ nd
acesta tuşeşte.
 Tegumentele de deasupra prezintă cicatrici de la operaţia anterioară .
 Mai rar şi în special la obezi, sacul de eventraţie îşi face loc prin gră simea
subcutanată pâ nă la oarecare distanţă de cicatricea iniţială .
 Nu de puţine ori eventraţia este formată din mai mulţi saci de dimensiuni variabile.
 Eventraţia mică este mai dureroasă , organul herniat trebuind să se strecoare printr-un
orificiu mai îngust. Din cauza asta, se complică frecvent cu ocluzii sau strangulă ri.
 Principiile de tratament sunt aceleaşi ca la orice hernie: organul ieşit sub piele trebuie
repus la locul să u şi defectul peretelui reparat.
 Dacă în hernii se mai acceptă şi repararea „cu materialul clientului”, pentru eventraţii
montarea unei plase este obligatorie.
 De obicei, se încearcă închiderea defectului folosind ţesuturile pacientului, plasa avâ nd
doar rol de întă rire.
 Procedeul nu se poate aplica întotdeauna în eventraţiile gigante, plasa înlocuind o parte
din perete. Ea capă tă aşadar rol de substituţie.
Evisceratiile
 Evisceratiile reprezinta iesirea unor viscere abdominale in afara cavitatii peritoneale
printr-o bresa completa, peritoneo-musculo-aponevrotico-tegumentara sau fara
tegument. Evisceratia nu are sac peritoneal.
Clasificarea evisceratiilor
Dupa natura cauzei generatore a bresei parietale, se disting doua tipuri de evisceratii:
traumatice si postoperatorii.
 In functie de straturile peretelui interesate in complicatie, deosebim trei tipuri de
evisceratii:
- Subcutanata (incompleta), survine in prima saptamana postoperator prin deschiderea
planurilor peritoneo-muscularo-aponevrotice;
- Suprategumentara libera (completa) care consta in desfacerea tuturor stra-turilor
peretelui si asezarea anselor intestinale deasupra plagii operatorii. Este tipul cel mai
grav de evisceratie si survine de obicei in primele zile dupa operatie, datorindu-se mai
ales defectelor de tehnica si tactica operatorie sau cresterii bruste a presiunii
intraabdominale;
- Manifesta aderenta (blocata) care intereseaza toate straturile, dar continutul
abdominal ramane blocat in fundul plagii, fara a exterioriza
Factori favorizanti
 Factorii favorizanti in producerea eventratiilor sunt de doua categorii:
1) Factori generali, cu rasunet nefavorabil asupra cicatrizarii plagilor:
- varsta inaintata, nutritie deficitara, cu hipoproteinemie si hipovitaminoze, anemie,
obezitate, diabet, tumori maligne, corticoterapia, tulburari de coagulare sau fibrinoliza;
- factori care cresc presiunea intraabdominala: afectiuni respiratorii, prostatice, ileus
dinamic, efort de ridicare precoce, anestezia necorespunzatoare din punct de vedere al
relaxarii s.a.
2) Factori locali: tipul de incizie, tehnica de sutura, infectia plagii, hematoame si
sarcoame ale plagii.
Semne clinice
  Evisceratia suprategumentara libera survine prima, in perioada imediat postoperatorie
datorita cresterii bruste a presiunii intraabdominale si a defectelor de tehnica
chirurgicala. Celelalte doua tipuri apar mai tarziu, la 7-10 zile postoperator, precedate de
semne minore: neliniste, dureri la nivelul plagii, meteorism, varsaturi; alteori se
instaleaza brusc o secretie abundenta seroasa, serosanguinolenta sau purulenta la
nivelul plagii.
Cu ocazia unui efort de tuse sau a unei contracturi abdominale, bolnavul simte o durere
vie si percepe o senzatie de ruptura la nivelul plagii. Se constata dehiscenta plagii cu anse
vizibile sau acoperite de piele. In evisceratia aderenta blocanta, buzele plagii apar atone,
cu firele de sutura relaxate si cu secretie purulenta la fundul leziunii.
Tratamentul evisceratiior
 1.Tratamentul profilactic consta in:

- corectarea preoperatorie a deficitelor proteice, lichidiene si vitaminice;

- intraoperator se va aplica o tehnica chirurgicala ingrijita, putin atraumatica asupra tesuturilor,
o hemostaza si antisepsie minutioase;
- postoperator, orice plaga suspecta va fi sustinuta cu bandaje stranse, din material inextensibil,
care sa depaseasca la distanta marginile plagii; se va calma tusea, se va mentine o vacuitate
vezicala permanenta prin sonda.
 2.Tratamentul conservator, rar folosit, se adreseaza mai ales evisceratiilor aderente.
 Consta in: apropierea peretilor plagii cu benzi de leucoplast sau fese elastice si toaleta
locala riguroasa.
3.Tratamentul chirurgical, se instituie de urgenta in cazul evisceratiilor
suprategumentare libere si a evisceratiilor aderente cu lipsa mare de substanta.
Anestezia , de preferat trebuie sa fie generala si sa ofere o buna relaxare musculara.
Interventia chirurgicala propriu-zisa cuprinde doi timpi: toaleta plagii si a peritoneului si
refacerea peretelui abdominal. Dupa operatie se vor administra: antibiotice si
medicamente care sa evite tusea si vomismentele.