Decizia nr.

1794 din 10-iun-2014

Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia II civila, Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 31 martie 2010, reclamanta D.S.P.A. a chemat în
judecată pârâta SC El.G.I. SRL solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să
înceteze importul, comercializarea, precum şi orice act de comerţ cu bunuri ce poartă semne identice/similare mărcilor
P.S. din 26 ianuarie 2000 şi din 02 august 1985, fără acordul titularului şi ale căror etichete sunt alterate, prin tăierea
acestora înainte de comercializare; să prezinte originea comercială a produselor purtând mărcile menţionate
comercializate prin intermediul magazinelor, având în vedere că tăierea etichetelor acestora creează suspiciuni de
încălcare a drepturilor reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este titulara mărcii comunitare combinate P.S., dar şi a mărcii naţionale din
02 august 1985 cu protecţie pe teritoriul României pentru clasa 25 de produse şi servicii.
Importul făcut de pârâtă, suspect a fi unul paralel şi alterarea informaţiilor cuprinse în etichetă creează titularului de
marcă grave prejudicii prin pierderea posibilităţii acestuia de a controla reţeaua de distribuţie a propriilor lui produse
până la consumatorul final, produse care încorporează un drept de proprietate intelectuală şi a căror calitate este
garantată de titularul mărcii.
În cazul de faţă, nu se putea vorbi de o epuizare a dreptului la marcă în condiţiile în care bunurile ar fi fost puse iniţial în
circulaţie pe teritoriul unei ţări din afara spaţiului comunitar şi ulterior acestea au fost importate în România fără acordul
titularului de marcă, alterându-se totodată conţinutul informaţiilor din etichetă.
Prin sentinţa civilă nr. 1939 din 8 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cererea a fost
admisă, fiind obligată pârâta SC El.G.I. SRL să înceteze importul, comercializarea, precum şi orice alt act de comerţ
făcut fără acordul titularului mărcii, cu bunurile ce poartă semne identice/similare mărcilor P.S. din 02 august 1985 şi
ale căror etichete sunt alterate prin tăierea acestora înainte de comercializare. De asemenea, a fost obligată să
prezinte originea comercială a produselor purtând mărcile P.S. din 2 august 1985 comercializate prin intermediul
magazinelor C.D.O.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi
asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 188 din 20 decembrie 2012, a
admis calea de atac, a schimbat în parte sentinţa în sensul înlăturării obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei de a înceta
importul, comercializarea, precum şi orice alt act de comerţ făcut fără acordul titularului mărcii, cu bunurile ce poartă
semne identice/similare mărcilor P.S. din 2 august 1985 şi ale căror etichete sunt alterate prin tăierea acestora înainte
de comercializare; au fost menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de
judecată în cuantum de 200 lei pentru considerentele ce urmează.
Prima instanţă a stabilit că produsele comercializate de pârâta sunt produse originale P.S., aspect care nu a fost
contestat.
În apel a fost făcută dovada că apelanta-pârâta achiziţionează produsele P.S. din Italia, de la firma SC F. SRL, deci din
spaţiul comunitar.
Prin urmare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora "Dreptul asupra
mărcii se epuizează, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea acesteia pentru produse care au fost puse
în comerţ în U.E. şi în Spaţiul Economic European sub această marcă de titularul însuşi sau cu consimţământul său." şi
ale art. 13 alin. (1) din Regulamentul C.E. nr. 207/2009, cu conţinut similar.
Prevederile alin. (2) ale aceluiaşi articol din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora "Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile
dacă există motive temeinice care justifică opoziţia titularului la comercializarea ulterioară a produselor, în special
atunci când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor în comerţ." şi ale alin. (2) din art. 13 din
Regulamentul C.E. nr. 207/2009, cu conţinut similar, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât nu s-a făcut dovada că starea
produselor ar fi fost modificată sau alterată după punerea lor în comerţ şi nici a vreunei alte împrejurări care să justifice
opoziţia titularului de marcă la comercializarea produselor sale de către apelanta-pârâtă.
S-a recunoscut de către apelantă împrejurarea că de pe etichetele produselor a fost înlăturat, până la un moment dat,
codul de bare al societăţii de la care au fost achiziţionate produsele, însă această împrejurare nu poate fi asimilată
modificării sau alterării produselor şi nici nu poate fi considerată ca justificând opoziţia titularului de marcă la
comercializarea produselor sale de către apelanta-pârâtă.
Singurul inconvenient al înlăturării de pe etichete a codului de bare care permite identificarea primului cumpărător este
imposibilitatea pentru titularul de marcă sau reprezentanţii autorizaţi ai acestuia de a cunoaşte provenienţa produsului
în mod direct, prin simpla analiză a etichetei. Însă, provenienţa poate fi stabilită şi pe alte căi, prin prezentarea
documentelor de provenienţă, amiabil sau pe cale judiciară. Totodată, acest inconvenient nu are nicio influenţă asupra
calităţii produselor şi nici asupra imaginii producătorului în rândul cumpărătorilor, pentru aceştia din urmă aspectul
analizat fiind indiferent.
Din probele administrate în cauză a rezultat că înlăturarea codului de bare al sus-menţionatei societăţi nu este de
natură să înlăture posibilitatea cumpărătorilor de a verifica autenticitatea produselor achiziţionate, în cuprinsul etichetei
fiind păstrate toate celelalte elemente de identificare.
Având în vedere înlăturarea de pe etichetele produselor a codului de bare care permite identificarea primului cumpărător
al produselor şi, prin urmare, asigură controlul titularului de marcă asupra provenienţei produselor în cazul în care
acestea nu sunt achiziţionate direct de la producător, Curtea a menţinut obligarea pârâtei la prezentarea originii
comerciale a produselor purtând mărcile P.S. din 02 august 1985 comercializate prin intermediul magazinelor C.D.O.
pag. 1 4/15/2021 : office23@cdep.ro
 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. solicitând
modificarea deciziei pronunţate în apel în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs cu referire la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se arată că s-au aplicat greşit
dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 84/1998 întrucât simpla comercializare a unor produse purtând mărci considerate de
jurisprudenţă ca fiind "de lux", în condiţii diferite decât cele prielnice pentru a păstra şi spori renumele mărcii, este de
natură a prejudicia renumele şi reputaţia mărcii în sensul art. 38 alin. (2) din aceeaşi lege. În speţă, alterarea etichetelor
produselor purtând mărcile recurentei, tăierea codurilor de bare ale acestora, urmată de acte de comercializare a
acestor produse fără acordul titularului, reprezintă fapte de natură să altereze renumele şi reputaţia mărcii.
Instanţa de apel a apreciat greşit că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 38 alin. -1 privind epuizarea dreptului la
marcă şi nu dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi art. 13 alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 207/2009,
deoarece există motive temeinicie ce justifică opoziţia titularului, având în vedere că marca este una de un puternic
renume, identificând ceea ce jurisprudenţa C.J.U.E. a definit ca produse de lux, iar alterarea sau modificarea stării
produselor este doar cu caracter exemplificativ, fapta putând consta şi în alte acţiuni sau omisiuni ale revânzătorului,
cum ar fi ruperea etichetelor şi alterarea codurilor de bare.
Prima condiţie este îndeplinită atâta timp cât produsele purtând mărcile P.S. se bucură de renume fiind cunoscute în
întreaga lume, inclusiv în România ca produse de lux, titularul depunând constant eforturi financiare în vederea obţinerii
unor produse de calitate superioară şi pentru îmbunătăţirea constantă a calităţii acestora, pentru ca acestea să aibă
succes în rândul consumatorilor.
Hotărârea instanţei de apel reţine această situaţie de fapt, însă omite să asocieze acestei situaţii de fapt un efect juridic
în sensul analizării dacă celelalte circumstanţe de fapt reţinute în cauză sunt de natură să prejudicieze renumele mărcii.
Curtea de la Luxembourg cu privire la interpretarea art. 13 alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 207/2009 a statuat că
revânzarea poate fi interzisă atunci când aduce atingere renumelui mărcii.
Jurisprudenţa franceză şi comunitară a extins excepţia neepuizării dreptului la marcă în folosul bunurilor de lux, atunci
când, fără ca produsul să fie de fapt modificat, condiţiile de vânzare erau incompatibile cu imaginea de brand.
Referitor la produse de lux, revânzătorul nu trebuie să acţioneze neloial în legătură cu interesul legitim al proprietarului
mărcii. El trebuie prin urmare să acţioneze în sensul de a evita ca promovarea făcută de el să afecteze valoarea mărcii
prin diminuarea atracţiei şi prestigiului imaginii avute de bunurile respective şi a ariei lor de produse de lux (cauza Dior
vs. Evora).
De asemenea, potrivit deciziei C.J.U.E. Copad SA împotriva Christian Dior Couture s-a considerat că atingerea adusă
renumelui mărcii poate, în principiu, să reprezinte un motiv legitim în sensul directivei care justifică posibilitatea titularului
mărcii de a se opune comercializării ulterioare a produselor de prestigiu introduse pe piaţă în cadrul S.E.E. de acesta
sau cu consimţământul său.
În cazul produselor de lux sau de prestigiu, renumele produsului este, totodată, un element relevant pentru aprecierea
calităţii în sensul art. 8 alin. (2) din Directiva nr. 89/104.
În prezenta cauză faptele intimatei de comercializare neautorizată a produselor P.S. prin alterarea etichetelor
însoţitoare şi ştergerea codurilor de bare aduc atingere reputaţiei mărcilor recurentei reclamante atât prin
imposibilitatea acesteia de a permite verificarea calităţii produselor, fiind lipsită de posibilitatea de a afla cine le-a pus
prima dată pe piaţă, cât şi prin modul de comercializare, aspectul neglijent al produselor datorat alterării unor elemente
din etichetă nefiind acceptate în cazul unor produse de lux.
Argumentul instanţei de apel că acest impediment se poate rezolva prin obligarea intimatei pârâte de a pune la
dispoziţie actele de provenienţă încalcă principiile dezvoltate de C.J.U.E. deoarece pentru protecţia valorii date de
renume şi reputaţie nu este importantă aptitudinea practică de control, posibilitatea tehnică, ci reprezentarea
consumatorului asupra faptelor în sine, care are o realitate limitată, dată de prezenţa produselor de lux şi a modului de
comercializare a acestora.
Poate că tehnic vorbind lipsa etichetelor şi tăierea codurilor de bare poate fi reglementată, însă impactul acestor alterări
în percepţia consumatorului nu poate fi remediat prin nicio măsură tehnică de control.
Textul de lege nu vorbeşte de alterarea sau modificarea stării produselor ca o condiţie în sine de îndeplinit cumulativ şi
obligatoriu, ci face doar o menţiune exemplificativă a situaţiilor care pot justifica opoziţia titularului arătând că aceasta
se poate face în special atunci când starea produselor este modificată sau alterata după punerea lor în comerţ.
Din examinarea fotografiei reiese de la fila 97 din dosar cât şi cele depuse la termenul din 27 septembrie 2011 în mod
evident prin eticheta alterată, aspectul produsului este unul neglijent, ridicând suspiciuni unei persoane obişnuite cu un
anumit standard.
Potrivit doctrinei şi practicii C.J.U.E., codurile de bară, codurile produselor şi alte numere de identificare sunt de obicei
şterse/înlăturate fie pentru a ascunde faptul că produsele respective au fost prima dată puse în circulaţie în afara
spaţiului european sau pentru alte raţiuni cum ar fi preluarea acestora din magazinele de solduri.
Din documentele existente la dosar, respectiv fotografii ale produselor, apelanta-pârâtă comercializa produse ale căror
etichete au fost înlăturate sau alterate, aspect reţinut de instanţa de apel ca situaţie de fapt.
O altă critică a deciziei se referă la nemotivarea înlăturării apărărilor formulate în etapa devolutivă cu privire la
imposibilitatea garantării calităţii produselor ale căror etichete sunt alterate.

pag. 2 4/15/2021 : office23@cdep.ro

 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
Astfel, produsele purtând mărcile P.S. comercializate de apelanta SC E.G.I. SRL nu permit identificarea societăţii care le-
a pus prima dată la comercializare. Rezultă că deteriorarea/tăierea etichetelor care permit identificarea produselor, îl
lipseşte pe producător de orice posibilitate de a garanta siguranţa acelui produs şi de a retrage de pe piaţă produsele,
constatând că în acea serie există un potenţial pericol pentru consumator.
De asemenea, potrivit O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, producătorii sunt obligaţi să garanteze
produsele puse pe piaţă.
Vânzătorul, respectiv distribuitorul nu preia aşadar garanţia producătorului, astfel încât garantarea de către producător
subzistă în sarcina acestuia, chiar dacă comercializarea se face împotriva voinţei noastre. În această situaţie
producătorul-titularul de marcă trebuie să aibă posibilitatea de a opri în virtutea obligaţiei de garanţie, produsele
neconforme, în lipsa unui acord direct între D.S.P.A. şi distribuitor, garantarea de către producător a produselor nu
poate fi exercitată convenţional prin distribuitor.
Totodată, art. 15 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora prevede acţiunea
în regres a vânzătorului faţă de producător.
Corelativ dreptului de regres al vânzătorului trebuie să existe şi dreptul titularului/producătorului de a interveni şi a opri
comercializarea, astfel cum este stabilit ; prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor.
Dispoziţii referitoare la garanţie se regăsesc şi în art. 20 alin. (2) din Legea nr. 449/2003 şi art. 2 pct. 9 din O.G. nr.
21/1992 privind protecţia consumatorului.
Intimata, prin întâmpinarea formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. solicită respingerea
recursului, ca nefondat, precizând următoarele:
Sunt invocate aspecte ce privesc netemeinicia hotărârii pronunţate de către instanţa de apel.
În ciuda faptului că teoria produselor de "lux" a fost invocată şi în faţa instanţei de apel, în acest sens fiind depuse şi o
serie de probe, prin recurs se reia încă o dată aceste aspect, sub o altă formă însă tocmai pentru a crea impresia
invocării unei situaţii distincte, dar care conduce la un anumit moment chiar şi la schimbarea cauzei.
Amintim astfel că prejudiciul privind renumele mărcii fusese iniţial justificat ca urmare a punerii în circulaţie a produselor
pe teritoriul unei alte ţări din afara spaţiului comunitar, iar ca urmare a acestui import paralel şi alterarea informaţiilor
din etichetă se crea un risc de confuzie consumatorului final care era astfel pus în situaţia de a cumpăra un produs ce
nu este original.
Instanţa de recurs trebuie să aibă în vedere şi omisiunea reclamantei de a face precizarea limitei dintre alterarea
etichetei şi alterarea calităţii produsului, originalitatea acestuia, aceasta în ciuda încheierii din data de 22 martie 2011
(fila 127 dosar fond).
Contrar argumentelor invocate de recurentă, susţine că instanţa de apel a avut în vedere întocmai probatoriul
administrat atât în faţa sa cât şi în faţa instanţei de fond, iar din interpretarea acestuia a reţinut că nu a fost atins
renumele mărcii ( iniţial neinvocat în cadrul acţiunii).
"Renumele" P.S. a fost creat în România de intimata - pârâtă SC EL.G.I. SRL.
Ca atare, cât timp recurenta reclamantă a apreciat că SC E.G.I. SRL întrunea toate condiţiile de vânzare ale unui astfel
de brand de lux, cu atât mai mult consideră că această situaţie se impune actualmente.
Faptul că SC El.G.I. SRL nu reprezintă un simplu boutique de la colţul străzii, ci un magazin recunoscut pentru vânzarea
produselor de lux consideră că poate reieşi şi din clasificarea sa, în cursul mai multor ani la rând, pe locul primelor 3
magazine din Bucureşti.
Fără a se detalia netemeinicia primului dintre argumentele recurentei - reclamante, respectiv importul paralel, se
precizează că inclusiv reprezentantului D.S.P.A. a recunoscut în faţa instanţei de fond, (termenul din 24 mai 2011 - fila
143 dosar fond) faptul că acestea provin din spaţiul comunitar, în momentul în care a trebuit să identifice anumite
produse de genul celor vândut, respectiv cu "alterarea "etichetei.
Argumentele recurentei, privind alterarea etichetelor însoţitoare şi ştergerea codurilor de bare - care ar aduce în acest
mod o atingere reputaţiei mărcilor sale, întrucât nu poate să verifice calitatea produselor şi nici cine le-a pus în piaţă,
sunt de respins.
Nu rezultă care este legătura dintre codul de bare şi calitatea unui produs, în condiţiile în care codul de bare priveşte
persoana juridică vânzătoare, iar calitatea produsului se referă la materialele din care acesta este fabricat.
Deşi până la data soluţionării apelului, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cauza acţiunii pe baza imposibilităţii
consumatorului de a identifica un produs purtând marca P.S., în lipsa codului de bare existent pe etichetă, ulterior
depunerii facturii fiscale prin care s-a arătat vânzătorul acestora, recurenta încercă să susţină o altă cauză, respectiv
imposibilitatea de verificare a calităţii produselor.
Sub un prim aspect, astfel cum s-a arătat şi în faţa instanţei de apel, la momentul actual niciun produs comercializat în
magazinul pârâtei nu mai are etichetele tăiate. Aceste etichete nu erau tăiate de intimată, ci de către vânzătorul SC F.
SRL din Italia, astfel încât, în măsura în care recurenta se consideră prejudiciată, ar putea să se îndrepte împotriva
acestuia.
Se învederează că orice produs conţine două etichete.
pag. 3 4/15/2021 : office23@cdep.ro
 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
Prima etichetă, cea fotografiată de către recurenta-reclamantă, este eticheta regăsită la suprafaţă, lipită de către
comerciant de cele mai multe ori pe ambalajul produsului care întotdeauna rămâne la comerciant şi nu la client.
În interiorul produsului mai există însă o a doua etichetă, care niciodată nu a fost fotografiată de către recurentă şi care
niciodată nu a fost alterată.
Această etichetă întotdeauna se înmânează clientului şi în baza elementelor de identificare a produsului, clientul poate,
aşa cum s-a arătat să verifice dacă produsul este sau nu unul original.
În măsura în care se admite teza recurentei privind crearea unei confuzii în mintea consumatorului, se apreciază că nici
măcar reprezentantul acesteia nu ar fi putut să identifice produsele cu eticheta tăiată.
În ciuda acestui aspect - situaţie care confirmă susţinerea privind modalitatea de identificare a produsului în raport de
cele 4 elemente şi nu în raport de codul de bare - reprezentantul recurentei confirmă posibilitatea de a identifica
produsele, chiar şi în lipsa codului de bare.
Practic ceea ce solicită recurenta, este o reanalizare a probatoriului administrat, însă o astfel de situaţie, nu poate
constitui un motiv de nelegalitate.
Nici argumentele invocate de recurentă cu privire la nemotivare nu sunt pertinente în condiţiile în care instanţa de apel a
analizat întreg probatoriul administrat în cauză cât şi argumentele invocate de către fiecare dintre cele două părţi, iar
din coroborarea acestora şi-a format o singură opinie.
Intimata, ca probatoriu în recurs, în susţinerea aserţiunii că este un magazin recunoscut pentru vânzarea produselor de
lux, depune o serie de fotografii ce prezintă spaţiul de vânzare, e-mail-uri prin care se confirmă desfăşurarea
raporturilor comerciale în bune condiţii precum şi facturi din care rezultă achiziţionarea unor mărfuri aparţinând unor
mărci cunoscute.
Înalta Curte analizând decizia prin raportare la criticile formulate precum şi apărările formulate de intimată în etapa
procesuală a recursului, constată caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Intimata, prin întâmpinarea formulată, invocă nulitatea recursului, câtă vreme apreciază că aspectele învederate drept
critici de nelegalitate reprezintă aspecte de netemeinicie din moment ce reanalizează probele administrate, solicitare ce
nu poate fi primită în această etapă procesuală faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Aparent, criticile susţinute în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privesc chestiuni ce ţin de aprecierea materialului
probator administrat în cauză, însă, Înalta Curte, analizează criticile de această natură în legătură cu aplicarea criteriilor
Curţii de la Luxemburg în materia proprietăţii intelectuale; aplicarea jurisprudenţei C.J.U.E., pe lângă obligativitatea
decurgând din Tratatul de aderare a României la U.E., înseamnă identificarea şi aplicarea conţinutului conceptului
conturat în jurisprudenţa instanţelor Uniunii cu referire la motivele temeinice care justifică opoziţia titularului la
comercializarea ulterioară a produselor. Prin notele de trimitere la subsolul motivelor de recurs sunt invocate cauzele
Copad vs. Christian Dior Couturs ş.a., Dior Vs.Evora, Pharmacia & Upjon vs. Paranova etc., aşa încât se apreciază că
cele învederate reprezintă motive de nelegalitate faţă de împrejurarea că dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Legea nr.
84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice se regăsesc în dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Regulamentul (C.E.) nr.
207/2009 a Consiliului privind marca comunitară şi art. 7 alin. (2) din Prima directivă a Consiliului de apropriere a
legislaţiilor statelor membre privind mărcile nr. 89/(104) C.E.E.
Intimata invocă şi un motiv de inadmisibilitate a recursului atunci când afirmă schimbarea cauzei în recurs faţă de
împrejurarea că prin motivele cererii de chemare în judecată se invocă existenţa importului paralel, iar prin motivele de
recurs se invocă afectarea renumelui mărcii şi alterarea calităţii produsului.
Cele afirmate de intimată nu se confirmă prin raportare la conţinutul cererii de chemare în judecată.
Reclamanta, în motivarea petitului, (obligarea pârâtei să înceteze importul, comercializarea bunurilor ce poartă
mărcile/semnele protejate şi ale căror etichete sunt alterate, prin tăierea acestora înainte de comercializare) pornind
de la faptul găsirii unor produse ce aveau eticheta alterată, avansează ipoteza importului paralel.
Se arată că marca "ca poziţie pe piaţă (…) se încadrează în segmentul de produse de îmbrăcăminte sport, alături de
alte branduri şi companii de renume precum Lacoste sau Polo". Totodată se arată că "alterarea informaţiilor cuprinse în
etichetă creează titularului de marcă grave prejudicii şi prin pierderea posibilităţii de a controla reţeaua de destinaţii…"
precum şi că "fapta pârâtei împiedică pe reclamantă de a garanta consumatorilor controlul calităţii originii comerciale a
produselor purtând mărcile P.S. expunând reclamanta riscului comercializării unor produse contrafăcute ori care ar
încălca drepturile conferite de marcă".
Cu alte cuvinte reclamanta învederează că marca este o marcă de de lux şi că mărfurile vândute de pârâtă afectează
calitatea produselor sale.
Rezultă astfel că, pornind de la faptul comercializării unor produse ce aveau etichetele tăiate, reclamanta avansează
mai multe ipoteze, firesc faţă de imposibilitatea obiectivă de a cunoaşte modalitatea în care aceste mărfuri au ajuns să
fie vândute de pârâtă.
De precizat că pârâta nu a contestat niciun moment faptul că a vândut produse ce purtau marca reclamantei şi care
aveau etichetele tăiate precum şi faptul că marca reclamantei este una de lux.
Astfel, osebit de cele reţinute de ambele instanţe de fond cu privire la aspectele menţionate mai sus, pârâta, prin
întâmpinarea depusă în recurs afirmă, cu referire la produsele reclamantei, că "SC E.G.I. SRL întrunea toate condiţiile de
vânzare ale unui astfel de brand de lux (…)" precum şi că magazinul său "este recunoscut pentru vânzarea produselor
pag. 4 4/15/2021 : office23@cdep.ro
 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
de lux".
Cu privire la faptul comercializării de produse având etichetele alterate, tot prin întâmpinarea depusă în recurs, se arată
că "la momentul actual niciun produs comercializat în magazinele sale nu mai are etichetele tăiate" şi că "(…) aceste
etichete nu erau tăiate de intimată, ci de către vânzătorul SC F. SRL din Italia".
- Prima instanţă de fond a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Legea mărcilor, în timp ce instanţa
superioară de fond a aplicat dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Lege, apreciind că apărarea intimatei, în sensul epuizării
dreptului la marcă, este corectă.
Teoria epuizării pleacă de la ideea că folosirea mărcii de către dobânditorii şi subdobânditorii produselor marcate trebuie
să fie acceptată de titularul mărcii, că titularul unei mărci nu poate interzice celor ce au dobândit produsele sale, de a se
servi de marca aplicată pe aceste produse sau de a se referi la ea, întrucât punerea în circulaţie a unor produse
marcate presupune că intermediarii le vor putea vinde cu marca pe care acestea o poartă.
Titularului mărcii i se recunoaşte un drept de intervenţie atunci când intermediarul săvârşeşte acte incomparabile cu
funcţia mărcii. Această limitare a teoriei epuizării mărcii are ca fundament funcţia mărcii de a garanta consumatorului
autenticitatea, originea şi calitatea produsului acoperit de marcă.
Aşa cum s-a arătat, ambele instanţe de fond, au reţinut că marca P.S. este o marcă de lux, situaţie de fapt
recunoscută şi de pârâtă.
Fiind în prezenţa unui produs de lux, ce are, prin definiţie, un preţ de achiziţie accesibil doar unui segment redus din
rândul consumatorilor, ceea ce se protejează este şi renumele şi reputaţia mărcii.
Situaţia de fapt reţinută, produse de lux vândute în magazine de lux cu etichete tăiate, conduce la aplicarea dispoziţiilor
art. 38 alin. (2) din legea mărcilor, potrivit cărora dispoziţiile din alin. (1) al art. 38 referitoare la epuizarea dreptului de
marcă " nu sunt aplicabile dacă există motive temeinice care justifică opoziţia titularului la comercializarea ulterioară a
produselor, în special atunci când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor în comerţ".
Potrivit practicii C.J.U.E., codurile de bară, codurile produselor şi alte numere de identificare sunt de obicei
şterse/înlăturate, fie pentru a ascunde faptul că produsele respective au fost pentru prima dată puse în circulaţie în
afara spaţiului european sau pentru alte raţiuni cum ar fi preluarea acestora din magazinele de solduri.
Pârâta, prin îndeplinirea obligaţiei statuată de ambele instanţe de fond de a arăta provenienţa bunurilor, firma din Italia,
ţară ce aparţine comunităţii europene, a înlăturat ipoteza importului paralel.
Punerea în vânzare de către pârâtă de produse autentice ce poartă marca de lux P.S. cu etichete tăiate, conferă mărcii
un aspect neglijent, ce poate genera pentru cumpărătorul ţintă suspiciuni cu privire la calitatea produsului cu referire la
provenienţa sa ori a anului când a fost lansată colecţia căreia îi aparţine bunul achiziţionat.
Fiind vorba de produse de lux, titularul mărcii trebuie să prevină vânzarea produselor cu aspect nedorit pentru a proteja
renumele mărcii.
De altfel şi pârâta, indirect, achiesează la punctul de vedere al recurentei, atunci când afirmă că în prezent nu mai
comercializează produse cu etichete tăiate.
Este adevărat că instanţa de apel nu a răspuns argumentelor reclamantei referitoare la imposibilitatea garantării calităţii
produsului, însă omisiunea nu ar fi avut vreo înrâurire asupra soluţiei adoptate câtă vreme s-a reţinut ipoteza epuizării
dreptului la marcă.
Înalta Curte, pentru argumentele ce succed, reţinând incidenţa în cauză doar a cazului de modificare prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul şi va
modifica decizia în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă şi, drept consecinţă, menţinerea soluţiei primei instanţe
de admitere a acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DEC IDE
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de reclamanta D.S.P.A. împotriva Deciziei nr. 188/A din data de 20 decembrie 2013 a Curţii
de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări
sociale.
Modifică decizia în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC E.G.I. SRL împotriva sentinţei nr. 1939
din data de 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe intimata pârâtă să plătească recurentei reclamante D.S.P.A. suma de 10.000 lei, cheltuieli de judecată, cu
aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
Opinie separată
pag. 5 4/15/2021 : office23@cdep.ro
 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
Cu opinia separată în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta D.S.P.A. împotriva Deciziei nr.
188/A din data de 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În recurs au fost invocate motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Referitor la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. s-a susţinut de către recurentă că instanţa de apel nu a motivat în niciun fel
înlăturarea apărărilor sale cu privire la imposibilitatea garantării calităţii produselor ale căror etichete sunt alterate, deşi
instanţa a înlăturat interdicţia comercializării acestor produse, şi că nicăieri în hotărârea pronunţată instanţa nu se
referă la prevederile legale privind protecţia consumatorilor şi obligaţia producătorului de a garanta calitatea produselor,
deşi în prezenta cauză comercializarea se face împotriva voinţei recurentei.
Cu privire la acest aspect este de subliniat că intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare la motivele de apel,
textele de lege la care face trimitere în recurs (art. 2 pct. 9, art. 7 alin. (1) lit. a O.G. nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor; art. 15, art. 20 alin. (2), art. 25 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile
asociate acestora), fiind invocate doar prin concluziile scrise depuse cu prilejul dezbaterilor pe fondul apelului.
Potrivit art. 292 C. proc. civ. "(1) (părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de
apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.(…). (2)
În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de
apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă."
Prin cererea de chemare în judecată (în afara motivelor prin care se susţine, în sprijinul neepuizării dreptului la marcă,
importul produselor în cauză din afara U.E., situaţie care nu s-a verificat în speţă, instanţa de apel reţinând prin
interpretarea probelor administrate că mărfurile au fost achiziţionate din spaţiul intraunional), reclamanta a invocat
faptul că alterarea informaţiilor cuprinse în etichetă creează titularului de marcă grave prejudicii prin pierderea
posibilităţii acestuia de a controla reţeaua de distribuţie a propriilor produse, care încorporează un drept de proprietate
intelectuală, până la consumatorul final, a căror calitate este garantată de titularul mărcii şi că fapta pârâtei reduce
posibilitatea de a garanta consumatorilor controlul calităţii originii comerciale a produselor purtând mărcile P.S.
expunând reclamanta riscului comercializării unor produse contrafăcute, ori care ar încălca drepturile conferite de
marcă.
Or, instanţa de apel a răspuns în cadrul motivării sale acestor susţineri, considerând că "singurul inconvenient al
înlăturării de pe etichete a codului de bare care permite identificarea primului cumpărător este imposibilitatea pentru
titularul de marcă sau reprezentanţii autorizaţi ai acestuia de a cunoaşte provenienţa produsului în mod direct, prin
simpla analiză a etichetei. Însă, provenienţa poate fi stabilită şi pe alte căi, prin prezentarea documentelor de
provenienţă, amiabil sau pe cale judiciară. Totodată, acest inconvenient nu are nicio influenţă asupra calităţii produselor
şi nici asupra imaginii producătorului în rândul cumpărătorilor, pentru aceştia din urmă aspectul analizat fiind indiferent."
Acesta este motivul pentru care instanţa de apel a menţinut obligarea pârâtei la prezentarea originii comerciale a
produselor purtând mărcile P.S. din 02 august 1985, comercializate prin intermediul magazinelor C.D.O.
Astfel, nu se poate susţine întemeiat că instanţa de apel nu ar fi analizat, în mod nelegal, textele de lege menţionate în
recurs, enumerate anterior, atâta timp cât acestea nu au fost invocate cu respectarea art. 292 C. proc. civ., motivul
de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 fiind astfel nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată susţinerea în
sensul că instanţa de apel ar fi reţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, forma în
vigoare la data înregistrării acţiunii, ca excepţie de la epuizarea dreptului la marcă, pentru produsele introduse pe piaţa
intraunională cu acordul titularului mărcii, în cazul alterării etichetelor prin dezlipirea autocolantului care conţinea codul
de bare al primului distribuitor, întrucât aceste dispoziţii ar privi exclusiv alterarea produselor, ceea ce nu ar fi cazul aici,
unde au fost alterate doar etichetele.
Instanţa de apel, raportându-se la susţinerile în fapt din cererea de chemare în judecată, a reţinut că nu sunt aplicabile
prevederile alin. (2) ale art. 37 din Legea nr. 84/1998, şi ale alin. (2) din art. 13 din Regulamentul C.E. nr. 207/2009,
cu conţinut similar, "întrucât nu s-a făcut dovada că starea produselor ar fi fost modificată sau alterată după punerea
lor în comerţ şi nici a vreunei alte împrejurări care să justifice opoziţia titularului de marcă la comercializarea produselor
sale de către apelanta-pârâtă."
Ca atare, nu se poate susţine întemeiat că instanţa de apel ar fi redus aplicarea art. 37 alin. (2) al Legii nr. 84/1998
doar la exemplul oferit de acest articol, şi anume când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor
în comerţ, instanţa de apel reţinând că nu s-a făcut dovada nici a vreunei alte împrejurări care să justifice opoziţia
titularului de marcă la comercializarea produselor sale de către apelanta-pârâtă, adică s-a apreciat că simpla alterare a
etichetelor prin dezlipirea autocolantului care conţinea codul de bare al primului distribuitor nu se încadrează într-o astfel
de "altă" împrejurare.
Nu este întemeiată nici susţinerea privind existenţa motivelor temeinice care să justifice opoziţia titularului mărcii în
cauză la comercializarea produselor purtând marca în cauză de către intimata-pârâtă, conform art. 37 alin. (2) din
Legea nr. 84/1998, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
Recurenta a invocat în recurs mai multe argumente.
Astfel, a susţinut că produsele purtând mărcile P.S. sunt produse de lux şi că instanţa de apel nu a ţinut cont că
atingerea renumelui mărcii reprezintă un motiv justificat pentru opunerea la comercializare produselor intimatei pârâte
ale căror etichete sunt alterate şi prin comercializarea cărora titularul este lipsit de posibilitatea controlului acestora.
A mai arătat că în cazul produselor de lux sau de prestigiu, renumele produsului este, totodată, un element relevant
pag. 6 4/15/2021 : office23@cdep.ro
 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
pentru aprecierea calităţii în sensul art. 8 alin. (2) din Directiva nr. 89/104. Independent de alte proprietăţi ale
produsului o atingere adusă renumelui mărcii ar putea avea ca efect faptul că acesta să nu mai poată fi recunoscut în
acelaşi mod ca un produs de lux sau de prestigiu. Pentru acest tip de produs, formele de distribuţie care aduc atingere
renumelui său pot pune în discuţie în acelaşi timp calitatea acestuia.
A mai menţionat că în prezenta cauză faptele intimatei de comercializare neautorizată a produselor P.S. prin alterarea
etichetelor însoţitoare şi ştergerea codurilor de bare aduc atingere reputaţiei mărcilor recurentei reclamante atât prin
imposibilitatea acesteia de a permite verificarea calităţii produselor, fiind lipsită de posibilitatea de a afla cine le-a pus
prima dată pe piaţă, cât şi prin modul de comercializare, aspectul neglijent al produselor datorat alterării unor elemente
din etichetă nefiind acceptate în cazul unor produse de lux.
Raportat la aceste susţineri din recurs, prioritar trebuie să se stabilească limitele recursului, prin întâmpinare intimata
pârâtă invocând că situaţia încălcării renumelui mărcii prin modul, apreciat ca fiind neglijent, de alterare a etichetei nu a
fost invocat prin cererea de chemare în judecată, ceea ce ar atrage schimbarea cauzei în recurs.
Pentru a verifica această apărare a intimatei pârâte trebuie văzut ce s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei să înceteze importul, comercializarea, precum
şi orice act de comerţ cu bunuri ce poartă semne identice/similare mărcilor P.S. din 26 ianuarie 2000 şi din 02 august
1985, fără acordul titularului, şi ale căror etichete sunt alterate, prin tăierea acestora înainte de comercializare;
obligarea pârâtei să prezinte originea comercială a produselor purtând mărcile menţionate comercializate prin
intermediul magazinelor, având în vedere că tăierea etichetelor acestora creează suspiciuni de încălcare a drepturilor
reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea acestui obiect al cererii au fost invocate prevederile art. 35 şi 37 din Legea nr. 84/1998.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 84/1998, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, "[titularul unei
mărci înregistrate nu poate cere să se interzică altor persoane deţinerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea
produselor care poartă această marcă, pentru produsele care au fost puse în comerţ de însuşi titular sau cu
consimţământul acestuia. Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile, dacă titularul probează motive temeinice de a se
opune la comercializarea produselor, în special când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor în
comerţ."
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamanta a susţinut, în principal, faptul că nu s-ar aplica regula
prevăzută la alin. (1)al art. 37 din Legea nr. 84/1998 a epuizării drepturilor exclusive asupra mărcii, întrucât mărfurile
nu ar fi fost puse pe piaţă în U.E., de însuşi titular sau cu consimţământul acestuia, altfel spus că ar fi fost importate
dintr-un stat terţ, acesta fiind motivul pentru care ar fi fost dezlipit autocolantul conţinând codul de bare al primului
distribuitor.
Pe această primă cauză a cererii de chemare în judecată s-a bazat prima instanţă când a admis cererea, susţinere care
s-a dovedit a fi neîntemeiată raportat la probele analizate de către instanţa de apel, pârâtul dovedind că a cumpărat
mărfurile purtând mărcile în cauză după ce fuseseră puse pe piaţă în U.E. de însuşi titular sau cu consimţământul
acestuia, situaţie care nu a fost contestată în recurs.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamanta a mai susţinut, pentru situaţia în care s-ar fi dovedit că
produsele au fost puse în comerţ de însuşi titular sau cu consimţământul acestuia, că ar exista motive temeinice de a
se opune la comercializarea produselor, conform alin. (2) al art. 37 din Legea nr. 84/1998, care reglementează o
excepţie de la regula epuizării dreptului asupra mărcii, prevăzută la alin. (1).
Reclamanta a indicat două motive considerate de către aceasta temeinice, în sensul art. 37 alin. (2):
- alterarea informaţiilor cuprinse în etichetă creează titularului de marcă grave prejudicii prin pierderea posibilităţii
acestuia de a controla reţeaua de distribuţie a propriilor lui produse până la consumatorul final, produse care
încorporează un drept de proprietate intelectuală şi a căror calitate este garantată de titularul mărcii.
- fapta pârâtei reduce posibilitatea de a garanta consumatorilor controlul calităţii originii comerciale a produselor
purtând mărcile P.S. expunând reclamanta riscului comercializării unor produse contrafăcute, ori care ar încălca
drepturile conferite de marcă.
Aşa cum rezultă din cele consemnate în încheierea din 22 martie 2011, pârâta i-a solicitat reclamantei să precizeze în
ce constă fapta ilicită imputată, iar prin precizarea depusă la 24 mai 2011 reclamanta a arătat că ulterior anului 2008
pârâta comercializează produse purtând marca P.S. fără a avea autorizarea titularului mărcii, produse a căror
autenticitate şi provenienţă nu poate fi garantată, întrucât etichetele au fost alterate prin eliminarea codului de bare,
astfel că nu poate fi identificat primul cumpărător. În aceeaşi precizare se arată că pârâta până în 2008 a comercializat
autorizat produse purtând această marcă.
După cum se poate observa, reclamanta nu a invocat prin cererea de chemare în judecată ca situaţie de fapt care să
susţină existenţa unui alt motiv temeinic de derogare de la aplicarea alin. (1) al art. 37 din Legea nr. 84/1998,
încălcarea renumelui mărcii prin modul neglijent în care ar fi fost tăiate şi dezlipite de pe etichetă autocolantele care
conţineau codurile de bare ale primului distribuitor, care ar afecta imaginea de lux a mărcii.
Această situaţie de fapt, care se constituie într-un nou caz justificativ de derogare de la aplicarea principiului epuizării
drepturilor asupra mărcii, a fost invocată pentru prima dată în recurs.
Cauza cererii de chemare în judecată reprezintă situaţia de fapt calificată juridic. Aşa cum se reţine în doctrină, pentru a
defini cauza cererii de chemare în judecată nu se poate face abstracţie nici de fapte, nici de drept.

pag. 7 4/15/2021 : office23@cdep.ro

 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
În recurs, conform art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate schimba cauza cererii de chemare în
judecată.
Astfel această nouă situaţie de fapt calificată juridic, invocată direct în recurs, reprezintă o nouă cauză a cererii de
chemare în judecată, care nu putea fi analizată de către instanţa de recurs, fiind inadmisibilă.
În ceea ce priveşte cazurile invocate în faţa primei instanţe pentru a susţine aplicarea art. 37 alin. (2), în legătură cu
capătul de cerere prin care se solicita obligarea pârâtei să înceteze importul, comercializarea, precum şi orice act de
comerţ cu bunuri ce poartă semne identice/similare mărcilor P.S. din 26 ianuarie 2000 şi din 02 august 1985, fără
acordul titularului, şi ale căror etichete sunt alterate, prin tăierea acestora înainte de comercializare, consider că nu sunt
temeinice pentru a justifica restrângerea dreptului la libera circulaţia bunurilor în favoarea dreptului la marcă, pentru
următoarele motive.
În cauza C-349/95, hotărârea din 11 noiembrie 1997 a C.J.C.E., Loendersloot vs Ballantine şi alţii (în care s-a pornit
de la premisa că este vorba despre produse purtând mărci de renume, având o imagine de lux parag. 33), în ceea ce
priveşte înlăturarea codurilor de identificare a produselor, s-a reţinut că pentru a stabili drepturile şi limitele titularului
mărcii trebuie determinate motivele care au dus la înlăturarea codurilor de identificare a produselor (parag. 39-43),
cum sunt, printre altele, şi codurile de bare, ţinând cont că art. 7 din Directiva nr. 89/104 (C.E.E.), care a fost transpus
în art. 37 din Legea nr. 84/1998 a fost edictat cu intenţia de a reconcilia interesul fundamental de a proteja dreptul la
marcă cu interesul fundamental la libera circulaţie a bunurilor în interiorul comunităţii europene (parag. 18, C-349/95).
În această hotărâre au mai fost reţinute următoarele premise.
Potrivit jurisprudenţei C.J.C.E. art. 36 din T.C.E. permite derogări de la principiul fundamental al liberei circulaţii a
bunurilor în interiorul comunităţii europene doar atâta timp cât aceste derogări reprezintă motive temeinice justificate
pentru protecţia drepturilor care constituie subiectul specific al proprietăţii industriale şi comerciale în cauză (parag. 21).
Titularul unei mărci protejate de legislaţia unui stat membru nu se poate baza pe această legislaţie pentru a se opune la
importarea sau punerea pe piaţă a unui produs care a fost pus pe piaţă într-un alt stat membru de acesta sau cu
consimţământul său. Drepturile asupra mărcii nu au fost edictate pentru a permite titularilor lor împărţirea pieţelor
naţionale şi astfel menţinerea unor diferenţe de preţ care ar putea exista între statele membre (parag. 23).
În continuare, s-a constatat că îndepărtarea numerelor de identificare se poate dovedi a fi necesară pentru a preveni
împărţirea artificială a pieţelor între statele membre cauzată de dificultăţile pentru persoana implicată în comerţul paralel
de a se aproviziona de la distribuitorii Ballantine şi ai altora de teama sancţiunilor impuse de producători în
eventualitatea vânzării unor astfel de persoane şi că nu se poate exclude faptul că numerele de identificare au fost
plasate pe produse de către producători pentru a le permite să refacă itinerariul produselor lor cu scopul de a preveni
ca dealerii lor să aprovizioneze persoanele implicate în comerţul paralel (parag. 40).
În circumstanţele în care numerele de identificare au fost aplicate cu scopul de a se conforma unor obligaţii legale, în
special pentru identificarea unui lot căruia îi aparţine marfa sau pentru a realiza alte obiective legitime cum ar fi
rechemarea produselor defecte şi combaterea contrafacerii, faptul că titularul mărcii îşi foloseşte dreptul său pentru a
preveni ca o terţă parte să îndepărteze etichetele purtând marca sa cu scopul de a elimina aceste numere nu se poate
considera că aceasta contribuie la împărţirea artificială a pieţei (parag. 42).
În schimb, când se stabileşte că numerele de identificare au fost aplicate pentru scopuri care sunt legitime din punctul
de vedere al dreptului comunitar, dar sunt, de asemenea, folosite de către titularul mărcii pentru ai permite să
detecteze slăbiciunile din organizaţia sa de vânzări şi astfel să combată comerţul paralel al produselor sale, atunci,
potrivit dispoziţiilor tratatului referitoare la concurenţă, cei angajaţi în comerţul paralel trebuie protejaţi împotriva unor
acţiuni de acest tip (parag. 43).
În speţă, reclamanta a invocat faptul că dezlipirea autocolantului conţinând codul de bare al primului distribuitor ar
împiedica-o să controleze reţeaua de distribuţie, cu incidenţă asupra controlului calităţii produselor, ca atare, ar
împiedica-o să exercite obligaţia de rechemare a produselor defecte, şi combaterea contrafacerii.
Pentru a verifica existenţa motivelor temeinice care ar justifica limitarea principiului liberei circulaţii a bunurilor în U.E.
trebuie să se determine de către instanţa naţională, care au fost raţiunile, în cazul concret pentru înlăturarea codului de
bare al primului distribuitor (C-349/95, Loendersloot vs Ballantine şi alţii, para38, teza finală).
În speţă, aşa cum a reţinut instanţa de apel, produsele purtând marca în cauză nu sunt contrafăcute, iar, pe de altă
parte, nu s-a susţinut că ar fi produse cu defecte sau nocive pentru cumpărător. Mai mult, nu a fost îndepărtată
porţiunea din autocolant care permitea identificarea lotului sau a numărului de identificare a produsului. Ca atare, nu se
poate susţine întemeiat că acestea ar fi motivele pentru înlăturarea codurilor de bare ale primului distribuitor.
În aceste condiţii, este credibil să se reţină că raţiunea pentru care a fost dezlipit autocolantul purtând codul de bare al
primului distribuitor a fost aceea de a permite persoanei implicate în comerţul paralel de a se aproviziona de la
distribuitorii P.S., caz în care s-a reţinut în hotărârea C.J.C.E. menţionată anterior că, potrivit dispoziţiilor tratatului
referitoare la concurenţă, persoanele angajate în comerţul paralel trebuie protejate împotriva unor acţiuni de acest tip
(parag. 43).
Această situaţie de fapt se verifică în speţă, unde pârâtul s-a opus la administrarea unei probe pentru a nu divulga
numele societăţii distribuitoare (fila 84, dosar tribunal), pârâtul a apelat la o astfel de modalitate de comercializare după
anul 2008, până când a avut acordul titularului mărcii pentru a distribui produsele purtând această marcă, pârâtul a
arătat că a fost înlăturat codul de bare pentru a nu putea fi identificat primul vânzător.
Astfel, cele două motive invocate de către reclamantă pentru a interzice importul şi comercializarea produselor P.S.
având alterată eticheta prin tăierea şi dezlipirea autocolantului purtând codul de bare al primului distribuitor nu pot fi
pag. 8 4/15/2021 : office23@cdep.ro
 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
apreciate ca fiind temeinice pentru limitarea liberei circulaţii a mărfurilor în U.E.
Chiar dacă s-ar aprecia că invocarea direct în recurs a faptului că prin modul pretins neglijent în care au fost tăiate şi
dezlipite etichetele autocolante conţinând codul de bare al primului distribuitor al produselor purtând marca P.S., ar fi
afectată imaginea de lux a produselor şi astfel reputaţia mărcii, nu ar reprezenta o cauză nouă, formulată cu încălcarea
art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ., în speţă nu s-a făcut dovada temeiniciei nici a acestui motiv, pentru a fi
aplicabile prevederile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în
judecată, pentru următoarele considerente.
Fapta ilicită menţionată anterior, aşa cum a fost invocată direct în recurs, constă în atingerea renumelui mărcii prin
modul de comercializare, întrucât aspectul neglijent al produselor datorat alterării unor elemente din etichetă, şi
ştergerea codurilor de bare, nu este acceptat în cazul unor produse de lux.
În primul rând, este de remarcat că potrivit, dovezilor administrate în cauză, alterarea etichetelor produselor a avut loc
doar prin operaţiunea de tăiere în parte şi dezlipire, cu urmele pe care le presupune, în mod normal, o astfel de
operaţiune, a autocolantului care conţinea codul de bare al primului vânzător al produselor, autocolant care se regăsea
pe spatele ultimei file a etichetei produselor purtând marca P.S.
Pe această filă, alocată chiar de către producător lipirii unor astfel de autocolante, sub partea de autocolant rămasă,
conţinând mărimea, lotul, culoarea, anul, a fost aplicat autocolantul conţinând codul de bare al pârâtei, vânzător al
produsului.
Astfel, în speţă, nu se susţine îndepărtarea unui însemn aplicat pe etichetă de către producător pentru a garanta
originea produsului, nici ştergerea mărcii, nici înlocuirea etichetei, nici înlocuirea ambalajului, nici prezentarea neglijentă a
produsului în sine.
Fapta ilicită care ar aduce atingere impresiei de lux a produsului constă, în final, în viziunea recurentului, în modul
neglijent în care a fost dezlipit de pe etichetă autocolantul care conţinea codul de bare al primului distribuitor al
produsului.
Din hotărârea, invocată de către recurent în recurs, rezultă că, chiar şi în situaţia în care produsul ajunge să fie vândut
într-o categorie de magazin exceptat expres prin contractul de licenţă (ceea ce, de altfel, nu s-a pretins în prezenta
cauză), printr-o clauză inserată în contract, în scopul păstrării notorietăţii şi a prestigiului mărcii, instanţa naţională nu
poate constata, pur şi simplu, că într-un astfel de caz ar fi afectată impresia de lux a produselor, ci trebuie să verifice în
raport cu circumstanţele din litigiul cu care este sesizată, dacă încălcarea unei astfel de clauze de către licenţiat aduce
atingere impresiei de lux a produselor de prestigiu, cu afectarea calităţii acestora (para.31).
În speţă, nu se pune problema verificării încălcării contractului de către licenţiat, dar indicaţiile menţionate anterior, de a
se verifica în raport cu circumstanţele din litigiul cu care este sesizată, dacă fapta pretins ilicită aduce atingere impresiei
de lux a produselor de prestigiu, cu afectarea calităţii acestora sunt cu atât mai mult aplicabile în cazul de faţă formulat
în contradictoriu cu un vânzător ulterior al produsului, după ce produsul a fost pus pe piaţă în U.E. cu acordul titularului
mărcii (parag. 57-59, C-59/08).
În această hotărâre s-a reţinut că "(…) atunci când instanţa naţională stabileşte că vânzarea efectuată de licenţiat
către un terţ nu poate repune în discuţie calitatea produselor de prestigiu care poartă această marcă, astfel încât
introducerea acestora pe piaţă trebuie considerată ca fiind efectuată cu consimţământul titularului mărcii, este de
competenţa acestei instanţe să aprecieze, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, dacă această comercializare
ulterioară a produselor de prestigiu care poartă marca, efectuată de terţ utilizând modalităţile uzuale în sectorul de
activitate al acestuia, aduce atingere renumelui respectivei mărci. (parag. 57)" şi că "în această privinţă, este important
să se ia în considerare, în special, destinatarii revânzării, precum şi, (…), condiţiile specifice de comercializare a
produselor de prestigiu."
Astfel, în speţă, fapta ilicită pretinsă constă în modul în care a fost dezlipit de pe etichetă autocolantul care conţinea
codul de bare al primului distribuitor al produsului, apreciat de către recurentă ca fiind neglijent, şi care ar aduce atingere
imaginii de prestigiu care îi conferă o impresie de lux a mărcii.
Consider că aceste susţineri nu reprezintă un motiv temeinic al titularului mărcii pentru a se opune comercializării
ulterioare a produselor, având în vedere că modificările aduse etichetei nu sunt de natură să afecteze renumele mărcii
în cauză, imaginea de lux acesteia.
Această imagine nu este asociată de către cumpărător cu partea din etichetă pretins a fi neglijent alterată, atâta timp
cât autocolantele conţinând codurile de bare este cunoscut că sunt aplicate de către vânzătorii succesivi ai produselor,
iar nu de către producătorul acestora, fiind dezlipite şi înlocuite şi cu prilejul schimbării preţurilor cu ocazia diferitelor
promoţii, astfel că nu ar putea trece drept o operaţiune atipică în ochii cumpărătorilor; aceste autocolante se regăsesc
pe spatele etichetei care nu este în mod direct vizibilă consumatorului; urmele lăsate de dezlipirea autocolantului sunt
cele fireşti unei astfel de operaţiuni, care a fost apreciată ca fiind justificată pentru asigurarea liberei circulaţii a bunurilor,
aşa cum s-a reţinut mai sus. Cel mult modul de alterare a etichetei, aşa cum se prezintă în cauză, ar putea afecta
credibilitatea vânzătorului pârât, iar nu renumele mărcii aplicate pe produs.
Aşa cum se susţine chiar în cererea de chemare în judecată, pârâta este o societate comercială din Bucureşti al cărei
obiect principal de activitate este comerţul cu produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtând însemnele a diferite
mărci de renume, astfel că nu se pune problema lipsei de seriozitate, în general, a pârâtei cu privire la comercializarea
unui astfel de gen de produse care să afecteze prezentarea valorizantă a produselor în spaţiul de vânzare. Mai mult,
pârâta nu vinde doar produse purtând marca P.S. pentru a exista riscul asocierii pârâtei exclusiv cu această marcă.
Astfel, nici acest motiv invocat pentru aplicarea art. 37 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 nu poate fi considerat temeinic
pag. 9 4/15/2021 : office23@cdep.ro
 Decizia nr. 1794 din 10-iun-2014
pentru limitarea liberei circulaţii a bunurilor în U.E.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 316 coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc.
civ., recursul trebuia respins ca nefondat.

Sursa: www.scj.ro

pag. 10 4/15/2021 : office23@cdep.ro