Organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale /

Grigore Ardelean. În: Drept comercial: Curs universitar. –

Chișinău, 2017, pp. 72-133;

Capitolul III.
Organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale
1. Aspecte introductive cu privire la esenţa şi rolul
societăţilor comerciale
1.1. Rolul societăţilor comerciale în cadrul circuitului
economic
După cum s-a menţionat în capitolul anterior, necesitatea
asocierii, de-a lungul istoriei a fost determinată dc activităţile
complexe cu caracter economic, care actualmente constituie pilonii
de baza a sistemului economic din fiecare stat. În Republica
Moldova apariţia şi dezvoltarea societăţilor comerciale au o istorie
relativ scurtă, fiind acceptate şi susţinute de cadrul juridic abia după
anii 1991, cînd principiile dezvoltării economice dc orientare
socialistă au fost substituite în totalitate cu principiile democratice
care şi-au demonstrat de mult timp eficienţa în statele înalt
dezvoltate. Cu toate că activităţile cu caracter comercial în
Republica Moldova pot fi desfăşurate în baza diferitor forme de
organizare, totuşi societăţile comerciale merită o atenţie deosebită
în materie comercială, sub aspect de reglementare, avînd în vedere
scopul ce stă la baza înfiinţării şi activităţii acestora. Rolul
societăţilor comerciale, ca subiecţi de drept comercial, este adesea
observat în cadrul circuitului economic, unde o mare parte din
necesităţile materiale ale societăţii sunt satisfăcute prin activitatea
desfăşurată zilnic de către acestea.
Potrivit literaturii de specialitate, societatea comercială
realizează o dublă concentrare de persoane şi de capitaluri. în
vederea satisfacerii unor interese de ordin social-imediate şi de
ordin personal-mediate.
 1.2. Delimitarea societăţilor comerciale de alte forme de
asociere
Din punct dc vedere juridic, atunci cînd vorbim de societăţi
comerciale, avem în vedere principala trăsătură ce le
caracterizează, adică „asocierea”, fiind însă utilizată şi în cazul altor
reglementări (societatea civilă, reglementată de Codul civil),
urmează să facem o precizare în vederea delimitării acestor două
tipuri de societate.
Deci potrivit art. 1339 Cod civil, prin contractul de societate
civilă, două sau mai multe persoane (asociaţi, participanţi) se
obligă reciproc să urmărească in comun scopuri economice ori alte
scopuri, fără a constitui o persoană juridică. Împărţind între ele
foloasele şi pierderile. Analizînd ambele noţiuni, constatăm că
aceste forme de asociere reprezintă instituţii a diferitor ramuri de
drept. Adică societatea civilă aparţine ramurii dreptului civil, iar
societatea comercială aparţine dreptului comercial, avînd
următoarele deosebiri:
 Societatea comercială este învestită întotdeauna cu
personalitate juridică, iar societatea civilă, potrivit noţiunii de mai
sus, nu dispune de personalitate juridică;
 Societatea comercială are drept scop realizarea unor
fapte de comerţ, iar societatea civilă are ca obiectiv realizarea unor
activităţi care nu sînt considerate fapte obiective de comerţ, ci sînt
activităţi realizate în baza unor acte de natură civilă;
 Societatea comercială se înfiinţează într-una din formele
prevăzute la art. 106 alin. 2 Cod civil, iar societatea civilă nu
depăşeşte cadrul contractual, deci forma de exteriorizare a voinţei
asociaţilor este contractul.
Aşadar, conform art. 106 alin. 2 Cod civil, societatea
comercială poate fi constituită doar sub forma de:
1. Societate în nume colectiv.
2. Societate în comandită.
3. Societate cu răspundere limitată.
4. Societate pc acţiuni.
Despre fiecare formă de societate comercială vom discuta
 în subiectele ce urmează cu evidenţierea trăsăturilor specifice
fiecăreia în parte, modului de organizare şi funcţionare, precum și
aspectele legate de modificarea, dizolvarea şi reorganizarea
societăţilor comerciale.

2. Societatea în nume colectiv

2.1. Noţiunea, istoricul evoluţiei şi trăsăturile societăţii in
nume colectiv
Noţiune. Societatea în nume colectiv este una din cele mai
vechi şi simple forme de societate comercială convenabilă pentru
desfăşurarea activităţii de întreprinzător de către anumite categorii
de persoane, asociate pe principii de încredere. În doctrină,
societatea în nume colectiv este definită ca „societatea constituită
prin asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor
persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o
activitate comercială, în scopul împărţirii beneficiilor rezultate şi în
care asociaţii răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile
societăţii”3.
Potrivit art. 121 Cod civil, societatea in nume colectiv este
societatea comercială ai cărei membri practică, in conformitate cu
actul de constituire, activitate de întreprinzător in numele societăţii
şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia.
Istoric. Sub aspectul evoluţiei istorice, societatea în nume
colectiv este considerată una din cele mai vechi tipuri de societate
comercială, cunoscînd prima reglementare în Ordonanţa lui Colbert
asupra comerţului maritim din 1673, sub denumirea de „societate
generală”, fiind preluată din dreptul feudal al oraşelor italiene,
iniţial purtînd denumirea de „campagnia". Activitatea comercială
în cadrul acestui tip de societate era practicată mai mult de membrii
unei familii, avînd în vedere că permitea asocierea unui număr mic
de persoane, iar răspunderea era nelimitată şi solidară, principiul
încrederii personale a devenit indispensabil.
Prin apariţia Codului comercial francez în 1807, acest tip de
asociere capătă o reglementare proprie sub denumirea de „societate
în nume colectiv”, fiind preluat ulterior şi de legislaţia statelor
europene, inclusiv dc legislaţia Republicii Moldova (Codul civil art.
121-135).
Trăsături. Societatea în nume colectiv reprezintă acel tip de
societate comercială care este distinctă prin faptul că obligaţiile
societăţii sînt garantate cu patrimoniul acesteia şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a asociaţilor, dat fiind caracterul ei social. Pe
lingă aceasta, societatea în nume colectiv se mai caracterizată şi
prin următoarele trăsături distincte:
1. Potrivit art. 121 alin. 2 din Codul civil, numărul
asociaţilor nu poate fi mai mic dc 2 şi nici mai marc de 20 de
persoane fizice sau juridice. O persoană fizică sau juridică poale fi
asociatul numai al unei societăţi în nume colectiv;
2. Societatea în nume colectiv se axează pc calitatea
persoanelor care se asociază, persoane între care există încredere,
de regulă în familie. Deci în cazul acestei forme de societate
prevalează elementul personal, este intuitu personae;
3. Societatea în nume colectiv poartă răspundere nelimitată
pentru obligaţiile sale. Adică pentru obligaţiile sociale, răspunderea
revine nu numai societăţii în nume colectiv în limita patrimoniului
existent, ci şi asociaţilor acesteia. În acelaşi context, potrivit art.
128 alin. 1 Cod civil. ,,Membrii societăţii in nume colectiv poartă
răspundere subsidiară solidară cu tot patrimoniul lor pentru
obligaţiile societăţii. "
Modul de constituire al societăţii în nume colectiv este
asemănător tuturor formelor de societate comercială, procedura
fiind descrisă în detaliu în capitolul anterior. Deci principalul act
juridic ce stă la baza constituirii şi funcţionării societăţii în nume
colectiv este contractul dc constituire care urmează a fi încheiat
conform regulilor impuse prin conţinutul art. 122 Cod civil.
2.2. Funcţionarea societăţii în nume colectiv
În mod firesc, pentru buna funcţionare a societăţii în
numecolectiv, ca şi în cazul tuturor formelor dc organizare,
legiuitorul a elaborat un şir dc norme cu caracter prescriptiv ce vor
sta la baza procesului de organizare a activităţii comerciale în
cadrul fiecărei societăţi.
De fapt, aceste reguli sunt impuse prin textul Codului civil
conţinut în unele articole (123. 124. 125. 126) care prescriu modul
de conducere, administrare, reprezentare a societăţii în nume
colectiv. Însă, de obicei, la aceste norme se recurge atunci cînd
actul de constituire nu prevede altfel, aceasta fiind regula generală.
Deci nu este exclus faptul că în actul de constituire, încheiat în
condiţiile art. 122, prin derogare de la normele arătate mai sus,
asociaţii pot să instituie alte reguli, evident în limitata legalităţii,
care vor sta la baza activităţii preconizate. În acest caz, va avea
prioritate actul de constituire, care în viziunea noastră este un
înscris de mare valoare, situat în capul oricărei activităţi
organizatorice a societăţilor comerciale, aici menţionăm în principal
şi activitatea societăţii în nume colectiv.
2.2.1. Conducerea şi administrarea societăţii in nume colectiv
Un rol deosebit de important pentru gestionarea activităţii în
cadrul societăţii comerciale îl are organul de conducere, care
potrivit art. 123 al Codului civil este reprezentat de către toţi
membrii, iar în scopul relevării aspectului deliberativ, legiuitorul,
prin intermediul alineatului 2 al aceluiaşi articol, stipulează că
fiecare membru al societăţii în nume colectiv are un singur vot dacă
actul de constituire nu prevede altfel.
De asemenea, deosebit de important în organizarea activităţii
societăţii în nume colectiv este şi factorul administrării.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod civil, fiecare membru al societăţii
în nume colectiv are dreptul de a acţiona în numele societăţii dacă
actul de constituire nu prevede că toţi membrii administrează
societatea în comun sau că administrarea este delegată unor anumiţi
membri sau unor terţi. De obicei. în practică administrarea societăţii
în nume colectiv se încredinţează unei singure persoane, avînd în
vedere spectrul îngust de activitate al acesteia, dar şi încrederea ce
stă la baza înfiinţării societăţii în cauză. Oricum, deciziile
importante sînt luate de toţi membrii societăţii in baza votului
exprimat. Potrivit art. 124 alin. 3 Cod civil, în cazul administrării în
comun, deciziile trebuie luate în unanimitate. Dacă administrarea
societăţii se deleagă unei sau mai multor persoane, ceilalţi membri,
pentru a încheia acte juridice în numele societăţii, trebuie să aibă
procură de la prima (primele). Din această reglementare sesizăm că
prerogativele reprezentării societăţii în raport cu terţii revin tot
administratorului, care poate decide delegarea atribuţiilor de
reprezentare şi altor asociaţi prin procură, iar în cazul în care
administratorul nu împuterniceşte pe nimeni, atribuţiile de
reprezentare a societăţii revin doar acestuia. În raporturile cu terţii,
societatea nu are dreptul să invoce clauzele actului de constituire
prin care se limitează împuternicirile membrilor societăţii, cu
excepţia cazurilor în care societatea va demonstra că terţul, în
momentul încheierii actului juridic, cunoştea sau trebuia să
cunoască faptul că membrul nu este împuternicit să acţioneze în
numele societăţii. Totuşi siguranţa unei administrări corecte şi în
interesul societăţii este garantată de controlul nelimitat exercitat de
fiecare membru, drept confirmat prin dispoziţiile art. 124 alin. 4 al
Codului civil, conform căruia fiecare membru al societăţii în nume
colectiv, indiferent de faptul este sau nu împuternicit să
administreze societatea, are dreptul să ia cunoştinţă, personal sau
asistat de un expert, de toată documentaţia privind administrarea.
Clauza prin care se exclude sau se limitează acest drept este nulă.
2.2.2. Reprezentareu societăţii în nume colectiv
Coroborînd prevederile referitoare la administrarea societăţii
în nume colectiv cu cele ale articolului 125 Cod civil, care se referă
la reprezentarea societăţii, considerăm că construcţia juridică a
acestuia din urmă exprimă o variantă nereuşită în reglementare, şi
asta din considerentul faptului că se dublează prevederile art. 124,
iar atribuţiile de reprezentare pur şi simplu s-ar putea contopi cu
cele de administrare. Or, cunoaşterea calităţii de administrator de
către terţi prezumă şi dreptul acestuia de a reprezenta. În practică,
de multe ori sintagma de administrator este echivalată cu cea de
director, şef, patron. În opinia noastră, atîta timp cît administratorul
exercită activităţi de gestiune a patrimoniului, realizarea acestui
exerciţiu în raport cu terţii prezumă şi calitatea lui de reprezentant
al societăţii în nume colectiv.
In fapt, această idee este sugerată de legiuitor însuşi în art.
126, unde se referă prin normă unică la lipsirea şi renunţarea la
dreptul de administrare şi de reprezentare a societăţii, avînd la bază
aceeaşi procedură, iar prin urmare, deducem că ambele funcţii
reprezintă prerogative ale administratorului.
Deci, potrivit acestei norme, dacă există motive întemeiate, la
cererea oricărui membru, instanţa de judecată poale priva persoana
de dreptul de a administra şi a reprezenta societatea în nume
colectiv. Motive întemeiate sînt, printre altele, încălcarea gravă a
obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor.
2.3. Repartizarea veniturilor şi pierderilor societăţii în
nume colectiv
După cum am menţionat anterior, principalul scop ce stă la
baza activităţii societăţii în nume colectiv îl constituie obţinerea de
venituri care urmează a fi repartizate între toţi membrii conform
înţelegerii exprimate în actul de constituire sau dacă această
înţelegere lipseşte, conform art. 127 Cod civil.
Apelînd la prevederile normei în cauză, constatăm că
veniturile şi pierderile societăţii în nume colectiv se repartizează
între membrii ei proporţional participaţiunilor la capitalul social,
dacă actul de constituire sau acordul membrilor nu prevede altfel.
Acordul cu privire la înlăturarea membrului societăţii de la
participarea la veniturile sau pierderile societăţii este nul. Deci,
interpretînd norma în cauză, constatăm că atunci cînd în actul de
constituire nu este înscris modul de repartizare a veniturilor şi
pierderi lor, asociaţii vor fi remuneraţi în funcţie de cota
participaţiei ia capitalul social al societăţii. Astfel, observăm că
legiuitorul în acelaşi timp nu evită să prescrie şi modul de
repartizare a pierderilor care sînt ghidate de aceeaşi clauză. De
obicei, în practică asociaţii împart între ei doar venitul net, uneori
doar o parte din acest venit. Insă, prin intermediul art. 127 alin. 3 al
Cod civil, legiuitorul impune regula conform căreia: „Dacă, drept
urmare a pierderilor suportate, activele nete ale societăţii in nume
colectiv vor deveni mai mici decît capitalul ei social venitul obţinut
de societate nu va fi repartizat intre membrii ei pînă cînd valoarea
activelor nete nu va depăşi cuantumul capitalului social", regulă pe
care noi o considerăm de prisos, odată ce răspunderea societăţii în
nume colectiv este solidară şi nelimitată. Deci logica repartizării
doar a venitului net nu constă în faptul că cealaltă parte a venitului
nerepartizat se va integra în activele societăţii ce vor constitui un
mijloc de garantare a satisfacerii creanţelor creditorilor, deoarece
răspunderea societăţii afectează şi patrimoniul asociaţilor fără nici o
limită, ci este destinată reinvestirii şi asigurării procesului continuu
de producere, comercializare sau prestare de servicii. În cadrul
fiecărei societăţi comerciale, sînt cunoscute şi situaţii în care un
membru poate acţiona în numele şi pe contul societăţii fără a avea o
împuternicire în acest sens. Totuşi. în cazul în care corectitudinea
acţiunilor sale este argumentată de obţinerea unor beneficii în
favoarea societăţii, acesta are dreptul la compensarea cheltuielilor
suportate ca rezultat al desfăşurării acestor acţiuni.Însă situaţia este
mult mai precară în cazul în care aceste acțiuni au adus unele
pierderi societăţii în nume colectiv. În acest caz considerăm că faţă
de asociatul culpabil poate fi adoptată o decizie cu votul majorităţii
asociaţilor, prin care să fie privat de dreptul de a primi partea sa din
venituri, pînă cînd partea care i s-ar cuveni va acoperi integral
paguba cauzată prin acţiunile necoordonate ale asociatului culpabil.
Această procedură este calificată ca acţiune în repararea pagubei şi
formă a răspunderii asociaţilor faţă de societatea în nume colectiv.

2.4. Răspunderea membrilor societăţii în nume colectiv

Orice societate comercială în calitatea sa de subiect de drept,
datorită activităţii desfăşurate, în mod inevitabil îşi asumă unele
obligaţii şi responsabilităţi, iar nerespectarea acestora atrage
răspunderea. Avînd în vedere că răspunderea pe care o poartă
societăţile comerciale diferă de la o formă de societate la alta,
datorită specificului formei de organizare, în cazul societăţii în
nume colectiv, legiuitorul dispune prin art. 128 că: ”Membrii
societăţii in nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară
cu tot patrimoniul lor pentru obligaţiile societăţii”. Oricât de mult
şi-ar dori membrii societăţii în nume colectiv, stabilirea altor reguli
cu privire la răspundere în actul de constituire nu se admite, în acest
scop, art. 128 alin. 5 menţionează că: ..acordul membrilor societăţii
în nume colectiv asupra limitării sau înlăturării răspunderii
prevăzute de prezentul articol este nul”.
Cu atît mai mult, membrul societăţii în nume colectiv care nu
este fondatorul ei poarta răspundere în egală măsura cu alţi membri
pentru obligaţiile apărute pînă la încadrarea lui în societate. Prin
expresia „membrul societăţii în nume colectiv care nu este
fondatorul ei”, legiuitorul s-a referit la persoanele care devin
asociaţi ulterior înfiinţării societăţii şi care răspund solidar şi
nelimitat pentru obligaţiile asumate de societate pînă la asocierea
lor. Avînd în vedere faptul că asociaţii acestui tip de societate
răspund nelimitat, în scopul garantării drepturilor creditorilor care
văd posibilitatea recuperării datoriilor nu numai în patrimoniul
societăţii, ci şi în persoana asociatului, legiuitorul a instituit unele
condiţii suplimentare referitoare la întinderea răspunderii asociaţilor
şi sub aspect cronologic.
Aşadar, potrivit art. 128 alin. 3 Cod civil, membrul care a ieşit
din societatea în nume colectiv poartă răspundere pentru obligaţiile
apărute pînă la ieşirea lui din societate, în egală măsură cu membrii
rămaşi, în termen de 2 ani din ziua aprobării dării de seamă despre
activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate.
Tot în acest scop, potrivit dispoziţiei enunţate la art. 135 alin.
1 Cod civil, în cazul reorganizării societăţii în nume colectiv în
societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în
cooperativă, asociaţii continuă în termen de 3 ani să răspundă
solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare,
iarpotrivit alineatului 2, asociatul nu este absolvit de răspundere
nici în cazul în care, pînă la expirarea termenului de 3 ani,
înstrăinează dreptul de participaţiune la capitalul social. Un rol
deosebit de important pentru creditorii societăţii în nume colectiv îl
are poziţia legiuitorului exprimată în art. 116 alin. 2 Cod civil, prin
care, fără acordul societăţii de persoane, membrul nu are dreptul să
practice activităţi similare celei pe care o practică societatea. În
principiu, practicarea dc către un membru al societăţii în nume
colectiv a activităţilor similare în cadrul unei întreprinderi
individuale, sau în cadrul unei alte societăţi de persoane, ar avea un
impact negativ dublu. În primul rînd, va pune în pericol
solvabilitatea acestuia, situaţie ce contează foarte mult pentru
creditori, avînd în vedere că dreptul acestora s-ar putea ciocni cu
dreptul de creanţă al altor creditori asupra aceluiaşi asociat care este
membru şi al unii alte societăţi cu răspundere nelimitată. În al
doilea rînd, va crea concurenţă societăţii la care este membru, în
cazul în care acesta desfăşoară activităţi similare în cadrul unui
întreprinderi individuale, respectiv ambelor societăţi, în cazul în
care în acelaşi timp este şi membru al unei alte societăţi de
persoane.
 Astfel, pentru consolidarea poziţiei sale, legiuitorul a mai
impus prin art. 121 alin. 2 regula conform căreia o persoană fizică
sau juridică poate fi asociatul numai al unei societăţi în nume
colectiv.
2.5. Dizolvarea societăţii în nume colectiv
2.5.1. Temeiurile dizolvării societăţii in nume colectiv
În linii generale, pe lingă temeiurile dizolvării persoanei
juridice expuse în art. 86 Cod civil, conform art. 129 alin. 1
societatea în nume colectiv în mod implicit se dizolvă şi în cazul
retragerii unui membru al societăţii în nume colectiv, evident, dacă
actul de constituire nu prevede altfel, iar potrivit art. 134 alin. 1,
societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rămîne doar un
singur membru.
Aşadar, potrivit reglementării în cauză, în caz de retragere a
unui membru al societăţii în nume colectiv, de deces, declarare a
dispariţiei fără veste sau a incapacităţii unui membru persoană
fizică, de insolvabilitate, deschidere a procedurii de reorganizare în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti, de lichidare a membrului
persoană juridică al societăţii sau de urmărire de către un creditor a
participaţiunii membrului în capitalul social, societatea poate să
continue activitatea dacă este prevăzut de actul de constituire al
societăţii sau dacă hotărîrea privind continuarea activităţii se adoptă
în unanimitate de către membrii rămaşi.
Astfel, din această normă desprindem ideea că în cazul
retragerii unui membru din cadrul societăţii în nume colectiv,
societatea poate să-şi continue activitatea dacă se realizează una din
cele două condiţii. Adică, dacă continuitatea funcţionării ei este
prevăzută de actul de constituire sau dacă se adoptă o hotărîre în
acest sens votată în unanimitate de către membrii rămaşi.
Deci, din cele expuse, constatăm că dacă după retragerea unui
membru din societate nu se realizează una din cele două condiţii,
aceasta se dizolvă. Prin urmare, observăm că reducerea numărului
membrilor din societatea în nume colectiv pînă la un singur
membru constituie temei al dizolvării societăţii, însă reducerea
numărului acestora poate să se producă nu numai din cauza
retragerii, ci şi din cauza excluderii acestora.
 2.5.2. Procedura dizolvării societăţii in nume colectiv
Dacă procedura de asociere în scopul înfiinţării societăţii în
nume colectiv este una liberală, bazată pe simplul acord de
voinţă a părţilor, reflectat în contractul de constituire, atunci
excluderea unui asociat are loc printr-o procedură specială, cu
implicarea instanţei de judecată, procedură prescrisă de art. 129
alin. 2 al Codului civil, potrivit căreia: ”Membrul societăţii in nume
colectiv poate fi exclus din societate dacă ceilalţi membri cer. din
motive întemeiate prin unanimitate de voturi, instanţei de judecată
excluderea lui”. Unul din temeiul excluderii ar fi prevederile art.
113 alin. 5 al Codului civil, precum şi săvîrşirea unor fapte ce ar
prejudicia societatea, ineficienta în activitate, devierea de la
principiile generale ce stau la baza activităţii societăţii în nume
colectiv etc. Retragerea voită a membrului din cadrul societăţii în
nume colectiv are loc cu condiţia informării celorlalţi membri cu
cel puţin 6 luni pînă la data retragerii. Acordul dintre membrii
societăţii in nume colectiv asupra renunţării la dreptul de retragere
din societate este nul.
2.5.3. Efectele dizolvării societăţii in nume colectiv
Este şi firesc ca excluderea sau retragerea unui membru din
societatea în nume colectiv să producă anumite efecte juridice. În
primul rînd, dacă membrul societăţii în nume colectiv a ieşit din ea,
participaţiunile la capitalul social ale membrilor rămaşi se
majorează corespunzător, dacă prin actul de constituire sau prin
acordul membrilor nu este prevăzut altfel. Membrului care s-a
retras din societatea în nume colectiv i se achită valoarea părţii din
patrimoniul proporţional participaţiunii lui în capitalul social dacă
actul de constituire nu prevede altfel.
Însă menţionăm că asociatul care s-a retras nu va intra imediat
în proprietatea părţii din patrimoniu proporţional participaţiunii lui,
acest lucru se va întîmpla numai după expirarea a 2 ani de zile din
momentul retragerii, situaţie prevăzută la art. 138 alin. 3 Cod civil.
Prin înţelegere dintre membrul care se retrage din societatea în
nume colectiv şi membrii rămaşi, achitarea valorii patrimoniului
poate fi înlocuită cu transmiterea lui în natură. După cum am arătat
anterior, societatea în nume colectiv poate admite în societate şi alţi
asociaţi ulterior înfiinţării, această situaţie fiind admisibilă din
cauza evitării dizolvării societăţii dacă în ea rămîne doar un
membru, iar potrivit art. 134 alin. 2 Cod civil, ultimul membru
rămas al societăţii în nume colectiv are dreptul ca, în termen de 6
luni, să reorganizeze societatea. Totodată, potrivit art. 132 alin. 1
Cod civil, succesorii membrului societăţii în nume colectiv decedat
sau reorganizat pot deveni, dacă actul de constituire nu interzice,
asociaţi cu acordul tuturor membrilor.
3. Societatea în comandită
3.1. Noţiunea, istoricul evoluţiei şi trăsăturile societăţii în
comandită
Noţiune. Legislaţia Republicii Moldova reglementează
instituţia societăţii în comandită prin prisma art. 136 Cod civil,
unde o defineşte ca societate comercială, care de rînd cu membrii
care practică in numele societăţii activitate de întreprinzător şi
poartă răspundere solidară şi nelimitată pentru obligaţiile acesteia
(comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri finanţatori
(comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător
asocietăţii şi suportă in limita aportului depus riscul pierderilor ce
rezultă din activitatea societăţii.
Istoric. Din punct de vedere istoric, existenţa societăţii în
comandită ca unitate comercială datează încă din Evul Mediu, fiind
născută din ideea unor categorii de persoane statutul cărora nu le
permitea desfăşurarea activităţilor comerciale. Este vorba de
membrii clerului, militarii, anumite categorii de nobili, care
dispuneau de venituri suficiente pentru desfăşurarea în paralel a
activităţilor de comerţ, însă din cauza reglementărilor în dreptul
canonic, statutul lor era incompatibil cu această activitate. Din acest
considerent a apărut ideea constituirii unei forme de societate care
ar permite acestor categorii de persoane investirea banilor în
domeniul comerţului fără a practica personal o activitate
comercială, ei fiind numiţi ,,comanditari ”, iar banii investiţi erau
încredinţaţi negustorilor care aveau dreptul să desfăşoare o astfel de
activitate, fiind numiţi ”comanditaţi", profitul obţinut era împărţit
după cum au convenit în contractul de constituire numit
„command". Această operaţiune a fost reglementată ulterior în
Franţa prin ordonanţa lui Ludovic al XIV-lea privind comerţul
terestru din 1673, sub denumirea de „societate în comandită”.
Reglementarea în dreptul modern a societăţii în comandită a fost
aspru criticată în doctrină, apreciindu-se că această formă de
societate a devenit total desuetă, iar în practică aceasta nu se mai
bucură de interesul întreprinzătorilor care preferă alte forme de
societate, mai practice şi mai operaţionale.
Astfel, în doctrina franceză s-a arătat că comanditaţii din
societatea în comandită sînt de fapt administratori ai societăţii care
nu ar trebui să răspundă nelimitat şi solidar pentru obligaţiile
societăţii, cu atît mai mult cu cît în dreptul modern accentul este
pus pe garanţiile materiale oferite de mărimea capitalului şi a
activelor sociale şi mai puţin pe garanţiile personale oferite de unii
asociaţi.
Din acest considerent, legislaţia multor ţări evită să
reglementeze ca formă a societăţii comerciale societatea in
comandită (Norvegia, Suedia, Grecia). Însă această formă de
societate continuă să fie reglementată în state cu o economie
dezvoltată cum ar fi Germania, Spania, Olanda, Federaţia Rusă.
Trăsături. Din definiţie putem desprinde următoarele
trăsături ale societăţii în comandită:
 societatea în comandită se bazează pe încrederea deplină a
asociaţilor comanditaţi şi comanditari;
 prezenţa în structura societăţii a două categorii de asociaţi:
comanditaţii şi comanditarii:
 răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este dife-
rită: asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar, iar asociaţii
comanditari răspund doar în limita aportului subscris de ei.
Astfel, avînd în vedere cele menţionate mai sus, înţelegem
rolul şi scopul acestei forme de societate, prin reglementarea căreia
legiuitorul a facilitat dezvoltarea şi avansarea relaţiilor comerciale,
oferind posibilitatea îmbinării ideilor de afaceri a persoanelor ce nu
dispun de fonduri suficiente cu capacitatea financiară a celor care
sînt grevaţi în dreptul de a desfăşura activitate de întreprinzător, dar
nici nu cunosc esenţa unei asemenea îndeletniciri.
Actualmente, alături de societatea în nume colectiv, societatea
în comandită constituie o parte integrantă a sistemului economic,
oferind posibilitatea celor ce dispun de resurse financiare
impunătoare de a le investi în activitatea celor ce doresc să dezvolte
o afacere, manifestînd în acest sens o importanţă dublă, chiar triplă
avînd în vedere rolul strategic al acestora pentru circuitul economic.
Procedura de constituire a societăţii în comandită este comună
tuturor formelor de societate comercială, aceasta fiind descrisă
detaliat în capitolul anterior. Aşadar, principalul act juridic ce stă la
baza constituirii şi funcţionării societăţii în nume colectiv este
contractul de constituire care urmează a fi încheiat conform
regulilor impuse de art. 137 Cod civil care trebuie să indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi
modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor
fiecărui comanditat în capitalul social;
c) răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor
de depunere a aportului;
d) volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi;
e) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi;
f) procedura de admitere a noilor asociaţi;
g) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a
asociatului din societate.
Deşi Codul civil nu conţine anumite norme ce ar indica
expres numărul minim şi maxim al asociaţilor ce pot constitui
societatea în comandită, în mod implicit se poate deduce din
prevederile art. 143 alin. 1 că la înfiinţarea acesteia este necesară
prezenţa a cel puţin 2 membri, un comanditar şi un comanditat.
Cît priveşte numărul maxim al asociaţilor, considerăm că
numărul maxim al comanditarilor nu poate fi mai mare de 20, fiind
similar cu cel al societăţii în nume colectiv, ţinind cont de
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor din ambele societăţi
şi de prevederile art. 136 alin. 4 Cod civil, potrivit căruia
dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sînt aplicabile
societăţii în comandită. Iar referitor la numărul maxim al
comanditarilor, în lipsa unor reglementări, considerăm că acesta
este nelimitat.
 Cu toate că ambele forme de societate, alît cea în nume
colectiv, cît şi cea în comandită sînt societăţi de persoane bazate pe
principiul încrederii personale, totuşi pentru constituirea acestora se
impun reguli diferite ce vizează persoana asociatului. Potrivit art.
136 alin. 2 Cod civil, persoana poate fi comanditat doar într-o
singură societate în comandită. Membrul societăţii în nume colectiv
nu poate fi comanditat în societatea în comandită. La rîndul său,
comanditatul din societatea în comandită nu poate fi membru al
societăţii in nume colectiv.
3.2. Funcţionarea societăţii în comandită
În cele ce urmează, funcţionarea societăţii în comandită a fi
examinată sub aspectul elucidării prevederilor referitoare la
conducerea administrativă şi reprezentarea societăţii în comandită,
drepturile şi obligaţiile asociaţilor, răspundere pentru obligaţiile
sociale, înstrăinarea participaţiunii comanditarului.
3.2.1. Conducerea administrativă şi reprezentarea societăţii
în comandită
Specifică oricărei forme de organizare, conducerea societăţii
în comandită se exercită nemijlocit de către membrii acesteia după
principii similare conducerii societăţii în nume colectiv. Însă avînd
în vedere că societatea în comandită cunoaşte două categorii de
asociaţi, întinderea răspunderii cărora este diferită, apare întrebarea:
cui îi aparţin prerogativele conducerii, administrării şi reprezentării
acestei forme de societate, comanditarilor sau comanditaţi lor? Cu
răspuns la această întrebare vine art. 138 alin. 1 al Codului civil,
potrivit căruia conducerea societăţii în comandită se exercită de
către comanditaţi în modul stabilit prin dispoziţiile ce se referă la
administrarea societăţii în nume colectiv.
Astfel, observăm că prin intermediul normei în cauză,
legiuitorul exclude comanditarii de la conducerea şi administrarea
societăţii în comandită, iar această excludere este menită să apere
interesele terţilor (creditorilor chirografari). Actele care angajează
societatea nu pot fi încheiate de asociaţii comanditari, care au o
răspundere limitată, ci numai de asociaţi comanditaţi, care răspund
nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Prin urmare, această
poziţie a legiuitorului este confirmată şi de alin. 2 al aceluiaşi
articol, prin care asociaţii comanditari au interdicţia de a participa la
conducerea şi administrarea societăţii, să conteste acţiunile
comanditaţilor în legătură cu administrarea sau cu reprezentarea
societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. Însă această
interdicţie nu are un caracter absolut, comanditarii pot totuşi
administra şi reprezenta interesele societăţii în comandită în baza
unei împuterniciri din partea comanditaţilor confirmată prin
procură. Cu atît mai mult, din aceleaşi prevederi deducem că
implicaţia comanditarilor în actul administrării poate fi evidenţiată
în cazul în care acţiunile ce urmează a fi întreprinse de comanditaţi
depăşesc limitele activităţii obişnuite, în cazul de faţă este necesar
acordul tuturor asociaţilor, legiuitorul referindu-se şi la comanditari
(art. 138 alin. 2, fraza II). Totodată, în scopul asigurării eficienţei
răspunderii faţă de terţi, considerăm că în calitate de administrator
al societăţii în comandită nu poate fi numită o persoană ce nu are
calitate şi de asociat, deoarece răspunderea acestuia nu este
nelimitată şi solidară cu cea a asociaţilor. În rest, ca şi în cazul
societăţii în nume colectiv, administrarea se realizează de către toţi
membrii societăţii, dacă actul de constituire nu prevede altfel, iar
deciziile importante pot fi luate cu majoritatea voturilor asociaţilor.
Fiecare membru al societăţii în nume colectiv, indiferent de faptul
este sau nu împuternicit să administreze societatea, are dreptul să ia
cunoştinţă, personal sau asistat de un expert, de toată documentaţia
privind administrarea. Clauza prin care se exclude sau se limitează
acest drept este nulă.
În ce priveşte reprezentarea societăţii în comandită,
considerăm că prerogativa în cauză trebuie să aparţină
administratorului care este persoana-cheie în cadrul reprezentării
societăţii în raport cu terţii.
3.2.2. Drepturile şi obligaţiile asociaţilor
Potrivit art. 139 alin. 1 Cod civil, comanditarul are
dreptul:
a) De a participa la împărţirea veniturilor. Constituind
principalul obiectiv ce stă la baza înfiinţării oricărei societăţi
comerciale, şi în cazul societăţii în comandită asociatul are dreptul
să primească partea ce i se cuvine din veniturile societăţii
proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul
prevăzut de actul de constituire. Este evident faptul că prevederile
actului de constituire poate influenţa în mod semnificativ modul de
repartizare a veniturilor între asociaţi, în special în cazul în care
unul din ei se face vinovat de încheierea unor acte fără acordul
celorlalţi asociaţi, cauzînd astfel o pagubă, ratarea unor venituri ce
urmau a fi încasate sau chiar achitarea unor penalităţi, precum şi în
cazul în care asociatul urmează a fi compensat din cuantumul
veniturilor pentru acţiunile sale întreprinse în interesul societăţii,
(art. 127 Cod civil).
b) Dreptul la informare. Fiecare asociat are dreptul să se
informeze despre situaţia financiară a societăţii. În acest scop
asociatul are dreptul să ia cunoştinţă de dările de seamă şi de
bilanţurile anuale şi să le verifice cu datele din registre şi din alte
documente justificative. Cu toate că dreptul dc supraveghere şi
control al activităţii societăţii aparţine comanditarilor, nu există
norme ce ar interzice exercitarea acestui drept din partea
comanditaţi lor. Asociatul are dreptul de a fi asistat de un expert la
verificarea documentaţiei privind administrarea societăţii.
c) De retragere. Oricare membru comanditar se poate
retrage din societate la sfârşitul anului financiar şi să primească o
parte din activele ei proporţional participaţiunii sale la capitalul
social, în modul stabilit de actul de constituire.
d) Dreptul de înstrăinare a participaţiunii. Asociatul are
dreptul să transmită participaţiunea sa la capitalul social sau o parte
din ea unui alt comanditar ori, dacă este stipulat dc actul de
constituire, unui terț. Potrivit art. 142 Cod civil, participaţiunea
comanditarului poate fi înstrăinată unor terţi şi poate trece
succesorilor fără acordul asociaţilor, dacă actul de constituire nu
prevede altfel.
e) Dreptul de preemţiune la procurarea participaţiunii de
către un alt comanditar. Potrivit art. 142 alin. 2 Cod civil,
comanditarii au dreptul de preemţiune în cazul înstrăinării
partieipaţiunii de către alt comanditar. însă avînd în vedere şi fraza
II a alin. 2 art. 124 din Codul civil, acest drept este limitat de
dreptul comanditarului de a înstrăina liber participaţiunea sa
soţului, rudelor şi afinilor în linie dreaptă fără limită şi în linie
colaterală pînă la gradul doi (art. 152 alin. 1 Cod civil).
f) Dreptul preferenţial la recuperarea aporturilor în caz de
dizolvarea a societăţii. Potrivit art. 143 alin. 2 al Codului civil, în
cazul dizolvării societăţii în comandită, inclusiv ca urmare a
insolvabilităţii, comanditarii au dreptul preferenţial faţă de
comanditaţi la recuperarea aporturilor din patrimoniul societăţii
rămas după satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor.
În baza art. 139 alin. 3 al Codului civil în redacţia de pînă la
03.04.14, principala obligaţie a comanditarului consta în efectuarea
aportului de participare, ceea ee constituia 60 % din participaţiune
la care s-a obligat asociatul şi urma să fi vărsată în momentul
înregistrării societăţii în comandită. Însă, odată cu operarea
modificărilor la art. 139 alin. 3 Cod civil prin LP. nr. 53 din
03.04.14, M099-102/25.04.14 art. 253, a fost exclusă această
obligativitate a comanditarilor.
Totodată, potrivit alin. 2 al art. 139 al Codului civil observăm
că comanditarul nu este obligat să se abţină de la activităţi ce ar
crea concurenţă societăţii în care are calitate de comanditar. Cu
toate că Codul civil nu instituie anumite obligaţii faţă de
comanditari, aceştia pot totuşi să-şi asume anumite obligaţii prin
actul de constituire, executarea cărora va avea un caracter
obligatoriu, această situaţie fiind valabilă şi în materie de drepturi.
3.2.3. Răspunderea pentru obligaţiile sociale
După cum am arătat mai sus, răspunderea asociaţilor pentru
obligaţiile societăţii este diferită. Asociaţii comanditaţi răspund
nelimitat şi solidar, iar asociaţii comanditari răspund în limita
aportului depus. Ca şi în cazul societăţii în nume colectiv,
răspunderea pentru obligaţiile societăţii în comandită revine, în
principal, societăţii, iar răspunderea asociaţilor comanditaţi are un
caracter subsidiar. În consecinţă, creditorii sociali se vor îndrepta
mai întîi împotriva societăţii şi, numai în cazul cînd creanţele lor
vor rămîne nesatisfăcute vor putea urmări asociaţii pentru datoriile
sociale. De remarcat că, în subsidiar, creditorii sociali vor putea
urmări numai asociaţii comanditaţi, nu şi pe cei comanditari.
Pe lîngă faptul că comanditarii poartă răspundere doar în
limita participaţiunii sale, în cazul în care aceştia devin comanditari
ai unei societăţi existente poartă riscul pierderii în limita
participaţiunii lor şi pentru obligaţiile născute pînă la momentul
dobîndirii calităţii de asociat. Pentru siguranţa executării creanţelor
creditorilor, comanditând nu este absolvit de răspundere nici în
cazul în care înstrăinează, pînă la expirarea termenului de 3 ani,
dreptul de participaţiune la capitalul social.
3.3. Dizolvarea societăţii în comandită
În afară de cazurile prevăzute la art. 86 alin. 1, societatea în
comandită se dizolvă dacă nu mai are nici un comanditat sau nici un
comanditar şi dacă, în decursul a 6 luni de la retragerea ultimului
comanditar sau ultimului comanditat nu s-a reorganizat sau nu a
acceptat un alt comanditat sau comanditar. Pe lîngă aceste temeiuri,
societatea în comandită se dizolvă, dacă prin actul constitutiv sau
hotărîrea unanimă a asociaţilor nu se prevede altfel, şi în cazul:
(a) decesului, incapacităţii sau declarării judecătoreşti a
dispariţiei asociatului comanditat persoană fizică;
(b) declarării insolvabilităţii, reorganizării sau lichidării
asociatului comanditat persoană juridică;
(c) retragerii din societate a unui asociat comanditat;
(d) excluderii unui asociat comanditat ca urmare a
urmăririi de către creditorii personali a participaţiunii sale la
capitalul social a societăţi.
Potrivit art. 143 alin. 2 al Codului civil, la lichidarea societăţii
în comandită, comanditarii vor avea un drept de preferinţă faţă de
comanditaţi la recuperarea din patrimoniul societăţii rămas după
satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor a aporturilor pe care le-
au efectuat.

4. Societatea cu răspundere limitată

4.1. Noţiunea, istoricul evoluţiei şi trăsăturile societăţii cu
răspundere limitată
Noţiune. Legislaţia Republicii Moldova stabileşte regimul
juridic al societăţii cu răspundere limitată prin dispoziţiile art. 145-
155 Cod civil, unde în art. 145 o şi defineşte ca societate
comercială al cărei capital social este divizat in părţi sociale
conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate
cu patrimoniul societăţii. O noţiune asemănătoare este expusă şi în
Legea nr. 135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere
limitată, potrivit căreia societatea cu răspundere limitată este
societatea comercială cu personalitate juridică al cărei capital
social este divizat in părţi sociale conform actului de constituire şi
ale cărei obligaţii sint garantate cu patrimoniul societăţii.
Caracterul limitat al răspunderii pe care o poartă asociaţii unei
societăţi cu răspundere limitată este confirmat şi de prevederile alin.
3 al art. 145 Cod civil, unde se menţionează că membrii societăţii
cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligaţiile
acesteia. Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea
societăţii, în limitele participaţiunii lor la capitalul social.
Aşadar, avantajul ce determină subiecţii să aleagă ca formă de
organizare societatea cu răspundere limitată, pentru desfăşurarea
activităţii de întreprinzător, îl constituie regimul răspunderii pentru
obligaţii, care se limitează doar la patrimoniul societăţii. Din acest
considerent, potrivit datelor statistice furnizate de Camera
Înregistrării de Stat, din numărul total al întreprinderilor înregistrate
în Republica Moldova în perioada anilor 2000-2017, numărul
societăţilor cu răspundere limitată constituie 56 % (95 521 entităţi),
aceasta fiind situată pe primul loc în topul celor mai solicitate
forme de organizare a activităţii de întreprinzător. Potrivit unor
opinii, societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o
societate constituită, pe baza deplinei încrederi, de două sau mai
multe persoane care pun în comun anumite bunuri pentru a
desfăşura o activitate comercială în vederea împărţirii beneficiilor şi
care răspunde pentru obligaţiile sociale.
Istoric. Societatea cu răspundere limitat a apărut că entitate
juridică distinctă, fiind reglementată pentru prima dată în Germania
la sf. sec. al XlX-lea (1892) şi care s-a dovedit a fi o formă cea mai
avantajoasă pentru cei care o constituie, motiv pentru care şi s-a
răspîndit sub un asemenea ritm. Această formă de societate a fost
adoptată şi reglementată de toate statele Europei (în Germania -
G.m.b.H, în Franţa - S.A.R.L, în România - S.R.L. etc.). Această
formă de societate a fost iniţiată pentru a satisface anumite cerinţe
ale activităţii comerciale. Intr-adevăr, societăţile de persoane (în
special societatea în nume colectiv) asigurau condiţiile pentru
folosirea capitalurilor mici, iar societăţile de capitaluri (mai ales
societăţile pe acţiuni) erau adecvate utilizării capitalurilor mari,
destinate unor afaceri de mare anvergură. Era nevoie de o formă de
societate care să fie adaptată exigenţelor fructificării capitalurilor
mijlocii Acest lucru s-a realizat prin introducerea societăţii cu
răspundere limitată, ca formă mixtă care împrumută anumite
caractere atît de la societăţile de persoane, cît şi de la societăţile de
capital.
Prin urmare, societatea cu răspundere limitată se prezintă sub
o formă mixtă, deoarece împrumută caractere de la societăţile de
persoane, în special de la societatea în nume colectiv, avînd în
vedere că numărul asociaţilor este limitat, iar asocierea are la bază
principiul încrederii personale. Totodată, societatea cu răspundere
limitată împrumută caractere de la societăţile de capitaluri, astfel
încît răspunderea se limitează la valoarea patrimoniului societăţii.
Trăsături. Reieşind din cele expuse mai sus, constatăm că
societatea cu răspundere limitată ca formă a societăţii comerciale
are la bază anumite trăsături distincte cum ar fi:
 asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor. Societatea
are deci un caracter intuitu personae;
 capitalul social este divizat în fracţiuni numite părţi
sociale;
 asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale în limita
aportului lor.
Numărul asociaţilor poate fi de la 1 pînă la 50. Aceştia
participă la luarea deciziilor în cadrul adunării generale.
4.2. Particularităţile constituirii societăţii cu răspundere
limitată
În ce priveşte modul de constituire a societăţii cu răspundere
limitată, acesta a fost examinat în detaliu în capitolul anterior. Însă
în acest subiect ne vom referi la unele particularităţi esenţiale pe
lîngă cele de ordin comun ce stau la baza constituirii ei.
Astfel, societatea cu răspundere limitată, ca şi celelalte forme
de societate, se înfiinţează în baza actului de constituire care, de
obicei, este contractul, ca act juridic bilateral. Însă, ţinînd cont dc
faptul că conform legislaţiei naţionale (art. 145 alin. 2 Cod civil),
societatea cu răspundere limitată poate fi constituită şi de o singură
persoană, actul de constituire în acest caz va fi decizia.
Deci, analizînd in continuare conţinutul art. 145 alin. 2 Cod
civil, considerăm că în această normă legiuitorul urma să
menţioneze că societatea cu răspundere limitată nu poate fi
constituită de o altă societate cu răspundere limitată în calitate de
asociat unic, deoarece s-ar admite unele speculaţii sau chiar un şir
de confuzii în ce priveşte reorganizarea acesteia.
Aşa cum am arătat în capitolul anterior, faptul existenţei unui
singur fondator al societăţii comerciale, în cazul de faţă a societăţii
cu răspundere limitată, nu afectează în nici un fel modul de
organizare, desfăşurare a activităţii preconizate sau a reprezentării
societăţii în raporturi cu terţii, avînd în vedere că unicul fondator
poate apărea concomitent într-o dublă ipostază, în calitate de
reprezentant al organului de conducere şi cel al organului executiv,
iar acest fapt nu influenţează limitele răspunderii patrimoniale, în
privinţa numărului maxim dc asociaţi, legiuitorul prin lege specială
instituie o limită ce se referă la 50 de asociaţi, iar în cazul în care
acest număr este mai mare, societatea este obligată, în termen de 6
luni, să se reorganizeze, să se lichideze sau să reducă numărul
asociaţilor. In cazul neîndeplinirii condiţiilor menţionate, societatea
va fi lichidată în baza hotărîrii instanţei de judecată, la cererea
persoanelor interesate.
Urmînd consecutivitatea analizei cerinţelor de conţinut ale
actului de constituire, menţionăm că pe lîngă cerinţele impuse de
art. 108 alin. 1 Cod civil, în actul de constituire al societăţii cu
răspundere limitată trebuie să se indice:
1. cuantumul capitalului social;
2. valoarea nominală a participaţiunilor.
4.3. Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată
Pentru buna funcţionare a societăţilor comerciale, în special a
celor dc capitaluri, existenţa unui capital social este indispensabilă
în condiţiile în care realizarea oricărui scop economic necesită o
bază materială solidă şi investiţii ce vor fi fructificate doar prin
activitate continuă şi comună a asociaţilor.
 Dacă potrivit art. 147 al Codului civil în redacţia de pînă la
03.04.2014 mărimea minimă a capitalului social al societăţii cu
răspundere limitată era stabilit prin legea nr. 35/2007 cu privire la
societăţile cu răspundere limitată, care constituia 5400 lei, atunci în
urma analizelor şi recomandărilor date de către Banca Mondială
Republicii Moldova referitoare la procedura de iniţiere a afacerii, s-
a decis ca în scop de facilitare a acestor intenţii să fie exclusă norma
prin care se impune existenţa obligatorie a unui capital social
minim la înfiinţarea societăţii cu răspundere limitată. Astfel, în
urma modificărilor la art. 147 Cod civil, respectiv art. 21 alin. 2 al
legii nr. 35/2007, operate prin LP53 din 03.04.14, mărimea
caitalului social al societăţii se stabileşte de către fondatori în statut.
4.3.1. Aportul asociatului la formarea capitalului social
Ulterior înregistrării societăţii cu răspundere limitată, asociaţii sînt
obligaţi să contribuie la formarea capitalului social în mărimea
convenită prin actul de constituire. Actul de constituire al societăţii
poate stipula că asociaţii sînt în drept să adopte o hotărîre privind
vărsarea aporturilor suplimentare. Hotărîrea privind vărsarea
aporturilor suplimentare se adoptă cu votul unanim al asociaţilor. În
acest caz, aporturile suplimentare se varsă proporţional mărimii
părţilor sociale ale fiecărui asociat. Potrivit art. 22 al Legii
135/2007, aportul asociatului la capitalul social este prezumat a fi
in numerar, dacă actul de constituire nu prevede altfel. Fiecare
asociat va trebui să verse integral aportul subscris in cel mult 6 luni
de la data înregistrării societăţii. Dreptul societăţii de a reclama
aportul de la asociat se prescrie în termen dc 3 ani de la
înregistrarea de stat a societăţii. În calitate de aport la capitalul
social pot fi bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale, şi bani. În
perioada de activitate a societăţii, asociaţii nu pot cere restituirea
aportului lor vărsat în capitalul social. Sancţiunea asociatului care
nu a vărsat în termenul stabilit aportul se limitează la obligaţia
acestuia de a repara prejudiciile cauzate societăţii dacă
angajamentul asumat a generat aceste prejudicii. Dacă
administratorul societăţii nu cere asociatului să verse neîntîrziat
aportul şi să acopere prejudiciul cauzat prin întîrziere, fiecare
asociat este în drept, în limitele termenului de prescripţie, să ceară,
în numele societăţii, vărsarea aportului şi repararea prejudiciilor.
Potrivit art. 23 al aceleiaşi legi, aportul la capitalul social poate fi
făcut şi în natură. Obiect al aportului în natură poate fi orice bun
aflat în circuitul civil. Bunul care face obiectul aportului în natură
va fi indicat în actul dc constituire. Aporturile în natură se
evaluează în bani de către un evaluator independent şi se aprobă de
adunarea generală a asociaţilor. Asociatul care a transmis aportul şi
evaluatorul răspund solidar faţă de creditorii societăţii, în limitele
supraevaluării. Pretenţiile privind corectitudinea evaluării sc
prescriu în termen de 3 ani de la momentul evaluării. Bunurile ce
fac obiectul aportului în natură devin proprietate a societăţii, dacă
actul de constituire nu prevede altfel.
Totodată, ţinînd cont de faptul că societatea cu răspundere
limitată este o societate de capitaluri, accentul principal în
reglementare este bazat pe instituirea normelor ce ar asigura buna
funcţionare a acesteia, iar mai cu seamă, norme ce se referă la
obligativitatea formării unui capital de rezervă.
Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitată
Societatea cu răspundere limitată este obligată să formeze un
capital de rezervă de cel puţin 10% din cuantumul capitalului
social. Potrivit unor opinii, importanţa capitalului de rezervă este
redusă, iar norma în cauză are doar un caracter dispozitiv,
nerespectarea acesteia nu poate fi sancţionată. Cu atît mai mult,
analizînd şi dispoziţiile alineatului 2 al aceluiaşi articol, unde se
menţionează că capitalul de rezervă poate fi folosit doar la
acoperirea pierderilor, deducem că rolul acestuia este altul decît
asigurarea executării obligaţiilor pecuniare faţă de creditori,
deoarece răspunderea asociaţilor se limitează la mărimea
participaţiunilor acestora la capitalul social. Or, norma referitoare la
majorarea capitalul social din contul capitalului de rezervă are un
caracter dispozitiv, iar în cazul survenirii răspunderii, asociaţii vor
evita majorarea capitalului social din contul celui de rezervă in lipsa
unor dispoziţii cu caracter obligatoriu. Cu atît mai mult, avînd în
vedere că mărimea capitalului social se stabileşte de către membrii
fondatori prin statut, în cazul stabilirii unui capital social
neînsemnat, pe cale de consecinţă capitalul de rezervă (10%) va
avea şi el o valoare neînsemnată, minimizând astfel şi importanţa
acestuia. Potrivit art. 148 alin. 3 Cod civil, capitalul de rezervă al
societăţii cu răspundere limitată se formează prin vărsăminte anuale
din beneficiul ei, în proporţie de cel puţin 5% din beneficiul net,
pînă la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire.
Avînd în vedere prevederile art. 147 alin. 2 Cod civil, care
menţionează că capitalul social al societăţii cu răspundere limitată
este divizat în părţi sociale, în cele ce urmează vom elucida pe larg
aspectele cu privire la partea socială a asociatului societăţii cu
răspundere limitată, dobîndirca şi înstrăinarea părţii sociale, precum
şi urmărirea părţii sociale de către creditorii asociatului.
4.3.2 Partea socială a asociatului societăţii cu răspundere
limitată
Potrivit dispoziţiilor art. 149 ale Codului civil, partea socială a
membrului societăţii cu răspundere limitată reprezintă o fracţiune
din capitalul ei social, stabilită în funcţie de mărimea aportului la
acest capital. Asociatul deţine o singură parte socială. Părţile sociale
pot avea mărimi diferite şi sînt indivizibile dacă actul dc constituire
nu prevede altfel. În cazul în care un asociat dobîndeşte o altă parte
socială sau o fracţiune din partea socială a unui alt asociat, partea
socială a primului se majorează proporţional valorii părţii sociale
dobîndite. Actul de Constituire al societăţii cu răspundere limitată
poate restrînge mărimea maximă a părţii sociale a asociaţilor.
Limitarea nu se poate stabili doar faţă de un asociat anume. Dacă
actul de constituire nu prevede altfel, asociaţii pot schimba
coraportul între părţile sociale. Societatea cu răspundere limitată
eliberează asociatului care a vărsat aportul integral un certificat prin
care se atestă deţinerea părţii sociale şi mărimea ei. Contribuţiile
suplimentare la capitalul social se efectuează în conformitate cu
prevederile statutului, proporţional aporturilor fiecărui asociat.
Actul de constituire poate limita obligaţia de a vărsa contribuţii
suplimentare la o anumită sumă stabilită proporţional aporturilor.
În ce priveşte reglementarea normelor referitoare la partea
socială a soţilor în societatea cu răspundere limitată, legiuitorul a
ţinut cont de regula proprietăţii comune în devălmăşie. Astfel, dacă
unul din soţi în timpul căsătoriei devine membru fondator al
societăţi comerciale, sau procură o parte socială din mijloacele
comune, asupra părţii sociale în cauză se aplică regimul proprietăţii
comune a soţilor. Este de remarcat faptul că nu va fi proprietatea
comună partea socială obţinută de unul din soţi prin moştenire,
donaţie, sau o procură din banii moşteniţi sau donaţi. Potrivii
art.150 alin. 2 Cod civil, soţul asociatului nu poate cere divizarea
părţii sociale şi nici primirea sa în societate dacă actul de constituire
nu prevede altfel. O situaţie similară în reglementare o întîlnim şi în
art. 28 al Legii 135/2007 ce se referă la exercitarea drepturilor
codeţinătorilor părţii sociale, care de altfel s-ar referi la posesia
indivizibilă a soţilor.
Prin urmare, dacă partea socială se află în posesia indivizibilă
a mai multor persoane, acestea pot să-şi exercite drepturile cu
privire la partea socială numai în mod solidar. Codeţinătorii
răspund solidar faţă de societate pentru executarea obligaţiilor ce
rezultă din faptul deţinerii părţii sociale. Dacă nu a fost desemnat
un reprezentant comun al codeţinătorilor, actele juridice pe care
societatea le săvîrşeşte faţă de deţinătorul părţii sociale sînt valabile
chiar dacă acestea au fost săvîrşite numai faţă de unul dintre
codeţinători.
4.3.3. Dobîndirea şi înstrăinarea de părţi sociale de către
societatea cu răspundere limitată
În scopul asigurării unui climat favorabil de dezvoltare
societăţii cu răspundere limitată, dar şi asigurării flexibilităţii
raporturilor între asociaţi, legiuitorul a instituit şi unele reguli
referitoare la dobîndirea, precum şi la înstrăinarea de părţi sociale.
Astfel, în baza dispoziţiilor conţinute în art. 151 Cod civil, in
scopul protejării societăţii de aderarea ulterioară a altor asociaţi care
eventual nu au fost testaţi la capitolul încredere, societatea cu
răspundere limitată poate dobîndi, dacă au fost achitate integral,
părţi sociale proprii doar:
a) în baza hotărîrii adunării generale a asociaţilor, adoptate
la cererea asociatului care şi-a propus spre vînzare partea socială
sau o parte din ea;
b) de la succesorii asociatului decedat;
c) în cazul executării silite a creanţelor creditorului
asociatului;
d) în cazul excluderii asociatului.
 Partea socială poate fi dobîndilă dc societatea cu răspundere
limitată doar din contul activelor care depăşesc mărimea capitalului
social şi a altor fonduri pe care societatea este obligată să le
constituie şi din care nu se permite să se facă plăți asociaţilor. Aici
reamintim prevederile referitoare la constituirea capitalului de
rezervă a societăţii cu răspundere limitată, care poate fi utilizat şi în
alte scopuri decît cele menţionate la art. 148 alin. 2 Cod civil.
Societatea cu răspundere limitată care a dobîndit o parte socială în
capitalul său social nu este în drept să obţină pentru această parte
socială o parte din profitul repartizat şi nici să participe la vot în
cadrul adunării asociaţilor. Avînd în vedere că societatea cu
răspundere limitată reprezintă subiectul ce are calitate de
cumpărător al părţii sociale înstrăinate de un membru sau mai bine
zis un fost membru al aceleiaşi societăţi, urmează ca partea
procurată să o divizeze între ceilalţi asociaţi sau să o înstrăineze
unei alte persoane care va deveni ulterior asociat. Timpul de
efectuare a acestei operaţiuni este limitat de legiuitor. Prin
dispoziţiile alin. 4 al art. 151 Cod civil, societatea cu răspundere
limitată este obligată să micşoreze capitalul social proporţional
valorii părţii sociale dobîndile în cazul în care partea socială nu este
înstrăinată în termen de 6 luni din momentul dobîndirii. Astfel, în
cazul în care partea socială procurată nu va fi înstrăinată, aceasta nu
va fi inclusă în capitalul social, ci dimpotrivă, va fi exclusă, iar
aceste active vor putea fi repartizate între membrii care le-au
procurat, dobîndind titlu de proprietate personală a acestora.
De asemenea, potrivit art. 152 Cod civil, partea socială sau o
fracţiune a părţii sociale poate fi înstrăinată liber soţului, rudelor şi
afinilor în linie dreaptă fără limită şi în linie colaterală pînă la
gradul doi inclusiv, celorlalţi asociaţi şi ai societăţii dacă actul de
constituire nu prevede altfel. Asociatul nu poate înstrăina partea
socială pînă la vărsarea integrală a aportului subscris, cu excepţia
cazului dc succesiune. În cazul înstrăinării părţii sociale unor alte
persoane decît cele menţionate la alin. (1), asociaţii au dreptul de
preemţiune. Asociatul care intenţionează să înstrăineze parţial sau
integral partea socială transmite o ofertă scrisă administratorului
societăţii. Acesta aduce oferta la cunoştinţa tuturor asociaţilor
în termen de 15 zile de la data transmiterii. Asociaţii trebuie să-şi
formuleze în scris acceptarea şi să o transmită administratorului in
termen de 15 zile de la data primirii ofertei. Asociatul indică
mărimea fracţiunii din partea socială pe care intenţionează să o
dobîndească. Dacă există mai mulţi solicitanţi, fiecare dobîndeşte o
fracţiune a părţii sociale în mărimea solicitată. În cazul
dezacordului dintre ei, partea socială este distribuită proporţional
părţii sociale deţinute de fiecare. Dacă, în termen de 30 de zile de la
data transmiterii ofertei, asociaţii sau societatea nu a procurat partea
socială, aceasta poate fi înstrăinată unui terţ la un preţ care să nu fie
mai mic decît cel indicat în ofertă. În cazul vînzării părţii sociale
sau a unei fracţiuni din ea cu încălcarea dreptului de preemţiune,
fiecare asociat poate, în decursul a 3 luni de la data încheierii
actului juridic, să ceară pe cale judiciară ca drepturile și obligaţiile
cumpărătorului să treacă la el. Actul juridic de înstrăinare a părţii
sociale se autentifică notarial.
4.3.4. Urmărirea păi ţii sociale de către creditorii
asociatului
Potrivit art. 153 Cod civil, creditorii asociatului pot urmări
partea socială numai în temeiul unui titlu executoriu dacă creanţele
nu pot fi satisfăcute din contul altor bunuri ale asociatului. Partea
socială este un bun care se include în activul patrimoniului
asociatului. La cererea creditorilor asociatului, sc poate adopta o
încheiere de asigurare a acţiunii civile sau de executare a unei
hotărîri a instanţei de judecată. Prin măsura de asigurare asociatului
i se poate interzice vînzarea sau gajarea părţii sociale. Actul prin
care se adoptă măsura de asigurare trebuie adus la cunoştinţa
administratorului societăţii cu răspundere limitată a cărei parte
socială o deţine asociatul, precum şi să fie înregistrat la Camera
Înregistrării de Stat. Creditorii personali ai asociatului pot urmări
partea socială a acestuia. Realizarea dreptului creditorului asupra
părţii sociale pe cal forţată poate fi efectuată numai pe baza unui
titlu executoriu şi numai dacă asociatul dispune de alte bunuri.
 4.4. Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată
Această formă de societate cuprinde reguli de organizare şi
funcţionare atît de la societăţile de persoane, cit şi de la societăţile
de capital. Prin armonizarea lor, societatea cu răspundere limitată
apare sub forma unei unităţi organice constituită după reguli
diferite. Buna funcţionare a societăţii cu răspundere limitată este
asigurată de cele trei organe specifice oricărei entităţi comerciale
cum ar fi: organul de conducere reprezentat de adunarea general şi
consiliul societăţii, organul de administrare şi organul de control în
persoana cenzorului.
4.4.1. Competenţele adunării generale în calitatea sa de
organ suprem de conducere
Ca organ suprem de conducere al societăţii cu răspundere
limitată, adunarea generală deţine un rol important în asigurarea
organizării, funcţionării şi adoptării celor mai importante decizii.
Potrivit art. 48 al Legii 135/2007, organul suprem al societăţii este
adunarea generală a asociaţilor. Asociaţii pot fi convocaţi în
adunări generale ordinare şi extraordinare. Prin actul de constituire
se poate stabili şi vota prin corespondenţă. În acest caz, actul de
constituire trebuie să prevadă şi procedura de votare prin
corespondenţă, care include, în special, modalitatea de informare a
asociaţilor cu privire la chestiunile supuse votării şi la procedura de
modificare a acestora, expedierea informaţiei şi a documentelor
necesare, termenul de încheiere a procedurii de votare şi termenul
de informare a asociaţilor cu privire la rezultatul votării.
De competenţa exclusivă a adunării generale a asociaţilor
ţine:
a) modificarea şi completarea actului de constituire,
inclusiv adoptarea lui într-o nouă redacţie;
b) modificarea cuantumului capitalului social;
c) desemnarea membrilor consiliului societăţii şi a
cenzorului, eliberarea înainte de termen a acestora;
d) urmărirea pe cale judiciară a membrilor consiliului
societăţii şi a cenzorului pentru prejudiciile cauzate societăţii;
 e) aprobarea Regulamentului consiliului societăţii;
f) aprobarea dărilor de seamă ale consiliului societăţii, a
rapoartelor cenzorului sau a avizelor auditorului independent;
g) aprobarea bilanţului contabil anual;
h) adoptarea hotărîrii privind repartizarea între asociaţi a
profitului net;
i) adoptarea hotărîrii privind reorganizarea societăţii şi
aprobarea planului dc reorganizare;
j) adoptarea hotărîrii de lichidare a societăţii, numirea
lichidatorului şi aprobarea bilanţului dc lichidare;
k) aprobarea mărimii şi modului de formare a fondurilor
societăţii;
l) aprobarea mărimii şi a modului de achitare a
remuneraţiei membrilor consiliului societăţii şi cenzorului;
m) aprobarea în prealabil a încheierii contractelor prin
care societatea transmite proprietatea sau cedează, cu titlu gratuit,
drepturi unor terţi, inclusiv asociaţilor;
n) înfiinţarea filialelor şi reprezentanţelor societăţii;
o) aprobarea fondării altor persoane juridice;
p) aprobarea participării în calitate de cofondator al altor
persoane juridice.
Dacă actul de constituire nu prevede altfel, de competenţa
adunării generale a asociaţilor ţine:
a) desemnarea şi eliberarea înainte dc termen a
administratorului;
b) aprobarea dării de seamă anuale şi evaluarea activităţii
administratorului;
c) urmărirea pe cale judiciară a administratorului pentru
prejudiciile cauzate societăţii;
d) aprobarea mărimii şi modului de achitare a
remuneraţiei administratorului;
e) aprobarea planului dc afaceri al societăţii;
f) aprobarea regulamentelor interne ale societăţii;
 g) adoptarea altor hotărîri atribuite de lege sau de actul de
constituire în competenţa adunării generale a asociaţilor.
După cum am menţionat mai sus, adunarea generală se poate
convoca sub formă de adunare generală ordinară şi extraordinară.
Adunarea generală ordinară. Asociaţii se convoacă de către
administrator în adunări generale ordinare cel puţin o dată pe an,
unde sînt aprobate documentele de bilanţ financiar cum ar fi darea
de seamă, bilanţul contabil, hotărîrile cu privire la repartizarea
veniturilor. Data şi locul desfăşurării adunării generale ordinare a
asociaţilor se stabilesc de către administrator, dar aceasta poate
avea loc nu mai devreme de 30 de zile şi nu mai tîrziu de 90 de zile
de la încheierea exerciţiului financiar. Neconvocarea adunării
generale ordinare a asociaţilor în termenul stabilit constituie temei
pentru eliberarea înainte de termen a administratorului.
Adunarea generală extraordinară. Asociaţii se convoacă în
adunări generale extraordinare în cazurile determinate de actul de
constituire ori atunci cînd o cer interesele societăţii sau ale
asociaţilor. Adunarea generală extraordinară se convoacă de către
consiliul societăţii sau de către administrator din proprie iniţiativă,
precum şi la cererea scrisă a unuia ori mai multor asociaţi, care
deţin cel puţin 10% din voturi, ori a cenzorului. În cazul în care
convocarea adunării generale extraordinare este cerută de către
asociaţi sau de către cenzorul societăţii, administratorul este
obligat, în decurs de 5 zile dc la data depunerii cererii, să decidă
convocarea adunării sau respingerea cererii. Cererea de convocare a
adunării generale extraordinare poate fi respinsă dacă:
a) a fost depusă de o persoană fără drept de solicitare a
convocării adunării generale;
b) nici o chestiune inclusă în ordinea de zi, propusă de
solicitanţii convocării, nu ţine de competenţa adunării generale a
asociaţilor.
Adunarea generală extraordinară a asociaţilor se ţine în
termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii. În cadrul
adunărilor de orice tip, asociatul îşi poate exprima votul personal
sau prin reprezentant. Administratorul nu poate fi reprezentant al
asociatului. Asociatul nu-şi exercită dreptul la vot în deliberările
adunării generale a asociaţilor privind aportul în natură al său ori al
persoanelor sale afiliate, privind actele juridice încheiate între el
sau persoanele sale afiliate şi societate ori privind răspunderea a
faţă de societate. Pentru adoptarea hotărîrilor în astfel de chestiuni,
majoritatea se determină din voturile asociaţilor care au dreptul să
voteze în chestiunile respective. Această restricţie nu se aplică
societăţilor cu asociat unic, precum şi în cazurile încheierii de către
societate a unui act juridic cu toţi asociaţii săi şi/sau cu persoanele
afiliate ale tuturor asociaţilor. Potrivit art. 60 al Legii 135/2007,
hotărîrile adunării generale a asociaţilor sînt executorii pentru toţi
asociaţii şi organele societăţii, iar hotărîrile cu privire la
modificarea actului de constituire al societăţii devin opozabile de la
data înregistrării în Registrul de stat al persoanelor juridice.
4.4.2. Consiliul societăţii
În scopul eficientizării modului de organizare şi funcţionare a
societăţii cu răspundere limitată, membrii fondatori prin actul de
constituire pot conveni asupra instituirii, pe lîngă adunarea generală
şi a consiliului societăţii, cu unele atribuţii concrete ce vizează doar
activitatea administratorului sau cea de organizare internă a
activităţii antreprenoriale.
Astfel, potrivit art. 63 alin. 2, al Legii 135/2007, modul de
creare, funcţionare şi încetare a împuternicirilor consiliului
societăţii, dar şi competenţele acestuia sc stabilesc prin actul dc
constituire. Prin urmare, actul dc constituire poate stabili
următoarele atribuţii ale consiliului societăţii:
a) desemnarea şi eliberarea înainte de termen a
administratorului;
b) aprobarea dărilor de seamă şi a rapoartelor prezentate de
administrator şi evaluarea activităţii acestuia;
c) urmărirea pe cale judiciară a administratorului pentru
prejudiciile cauzate societăţii;
d) aprobarea mărimii şi modului de achitare a remuneraţiei
administratorului;
e) prezentarea rapoartelor şi a dărilor de seamă la adunarea
generală a asociaţilor;
f) aprobarea planurilor de afaceri ale societăţii;
g) aprobarea regulamentelor interne, cu excepţia celor ce
ţin de competenţa adunării generale a asociaţilor;
h) convocarea adunării generale a asociaţilor.
În cazul în care consiliul societăţii nu a fost format ori
mandatul lui a fost revocat sau acesta a expirat şi nu a fost formată
o nouă componenţă a consiliului, atribuţiile lui le exercită adunarea
generală a asociaţilor.
Hotărîrile consiliului societăţii se adoptă în şedinţă cu
majoritatea voturilor membrilor consiliului prezenţi la şedinţă dacă
actul de constituire nu prevede o cotă mai mare de voturi. În caz de
paritate a voturilor, votul preşedintelui este decisiv. Procesele-
verbale ale şedinţelor consiliului se păstrează la sediul societăţii.
Dreptul de vot al membrului consiliului societăţii nu este
transmisibil. Cvorumul necesar pentru ţinerea şedinţei consiliului
societăţii se stabileşte în actul de constituire sau în Regulamentul
consiliului societăţii şi va constitui nu mai puţin de jumătate din
numărul membrilor consiliului.
4.43. Administratorul societăţii cu răspundere limitată
Un alt organ al societăţii cu răspundere limitată ce are un rol
destul de important în organizarea şi funcţionarea acesteia este
organul executiv. Organul executiv poate fi atît colegial (consiliu
de administrare), cît şi unipersonal (director sau administrator).
Deci societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau
de mai mulţi administratori care poate fi asociat sau neasociat, atîta
timp cît prin art. 70 alin. 2 al Legii nr. 135/2007 se admite acest
fapt, menţionînd că ..în calitate de administrator poate fi desemnat
unul dintre asociaţi sau un terţ. " Administrator poate fi numai o
persoană fizică majoră, cu capacitate deplină de exerciţiu.
Administrator nu pot fi persoane cărora, prin lege sau hotărîre
judecătorească, le este interzisă deţinerea funcţiei de administrator
sau a unei alte funcţii care acordă dreptul de dispoziţie asupra
bunurilor materiale, precum şi persoane cu antecedente penale
nestinse pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni
economice, infracţiuni săvîrşite de persoane cu funcţie de
răspundere sau de persoane care gestionează organizaţii comerciale.
Administratorul societăţii se desemnează de adunarea generală a
asociaţilor sau de consiliul societăţii dacă actul de constituire
prevede aceasta. Administratorul poate fi eliberat oricînd cu sau
fără motiv. Datele despre desemnarea şi eliberarea
administratorului, precum şi despre identitatea acestuia, se prezintă
pentru înregistrare în Registrul de stat al persoanelor juridice. La
acestea se anexează hotărîrea de desemnare sau de eliberare a
administratorului. Administratorul societăţii va depune la Camera
înregistrării de Stat specimenul semnăturii, care va fi folosită în
actele societăţii.
Potrivit art. 70 al Legii nr. 135/2007, administratorul are
următoarele drepturi:
 să efectueze actele de gestiune a societăţii, necesare
atingerii scopurilor prevăzute în actul de constituire şi în hotărîrile
adunării generale a asociaţilor;
 să reprezinte fără procură societatea în raporturile cu
organele statului, cu terţii şi în instanţele de judecată;
 să elibereze altor persoane mandat pentru săvîrşirea unor
anumite acte juridice, dacă aceasta nu este interzis prin actul de
constituire;
 să exercite alte împuterniciri atribuite de adunarea
generală a asociaţilor sau de consiliul societăţii conform
competenţei lor.
În cazul desemnării mai multor administratori, aceştia au
împuterniciri de reprezentare egale, dacă actul de constituire nu
prevede altfel.
Obligaţiile administratorului:
 să gestioneze societatea astfel încît scopurile, pentru
care aceasta a fost constituită, să fie realizate cît mai eficient;
 să execute hotărîrile adunării generale a asociaţilor şi ale
consiliului societăţii;
 să ia parte la adunările generale ale asociaţilor şi la
şedinţele consiliului societăţii;
 să asigure ţinerea contabilităţii societăţii, precum şi a
registrelor societăţii prevăzute de lege şi de actul de constituire, şi
informează asociaţii cu privire la starea de lucruri şi la gestiunea
societăţii;
 să dea dovadă de diligenţă şi loialitate;
 să convoace adunarea generală a asociaţilor dacă
valoarea activelor nete ale societăţii a devenit mai mică decît
capitalul ei social;
 în cazul apariţiei indiciilor de insolvabilitate,
administratorul este obligat să depună imediat, dar nu mai tîrziu
decît la expirarea unei luni, cerere introductivă de intentare a
procesului de insolvabilitate dacă asociaţii nu vor acoperi
pierderile.
Societatea este angajată în raporturile cu terţii prin actele
săvîrşite de către administrator, chiar dacă aceste acte depăşesc
obiectul de activitate al societăţii, cu excepţia cazului în care
societatea demonstrează că terţii ştiau despre această depăşire. În
scopul sustragerii de la obligaţiile asumate, nici societatea şi nici
terţii nu sînt în drept să pună la îndoială legalitatea desemnării
administratorului sau a altei persoane cu drept de reprezentare a
societăţii dacă această desemnare a fost înregistrată la Camera
înregistrării de Stat. Administratorul întocmeşte anual un raport
privind activitatea societăţii, actul de inventariere a bunurilor
societăţii şi alte documente, care urmează a fi prezentate adunării
generale a asociaţilor. Administratorul poate fi obligat să prezinte
dări de seamă periodice, tot acesta poartă răspundere materială
deplină pentru prejudiciile cauzate de el societăţii, inclusiv prin
plăţi ilegale făcute asociaţilor. Dreptul de a înainta acţiunea privind
repararea prejudiciului cauzat de către administrator aparţine
societăţii şi asociaţilor. Prescripţia privind repararea
prejudiciului este de 3 ani de la data comiterii fraudei.
4.4.4. Cenzorul - subiect cu atribuţii de control a gestiunii
societăţii
În conformitate cu prevederile art. 77 al Legii nr. 135/2007,
pentru exercitarea controlului asupra gestiunii societăţii şi
acțiunilor administratorului, adunarea generală a asociaţilor poate
desemna unul sau mai mulţi cenzori dintre asociaţi sau dintre terţi.
Dacă numărul asociaţilor depăşeşte 15, desemnarea cenzorului este
obligatorie. Numărul de cenzori se stabileşte prin actul de
constituire al societăţii. Cenzorul se desemnează pentru o perioadă
de 3 ani şi oricînd poate fi eliberat.
Nu pot fi cenzori:
a) administratorul şi membrii consiliului societăţii;
b) rudele sau afinii pînă la gradul al IV-lea inclusiv ori
soţul administratorului;
c) persoanele care primesc de la societate sau de la
administrator salariu sau o altă remuneraţie pentru o altă funcţie
decît funcţia de cenzor;
d) persoanele cu antecedente penale nestinse pentru
infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni economice, infracţiuni
săvîrşite de persoane cu funcţie de răspundere sau de persoane care
gestionează organizaţii comerciale.
Cenzorul primeşte o indemnizaţie fixă, determinată de
adunarea generală a asociaţilor. În cazul în care cenzorul nu a fost
desemnat, fiecare sau unul dintre asociaţii care nu sînt
administratori ai societăţii se învestesc cu dreptul de control.
Societatea este în drept să desemneze în locul cenzorului un auditor
independent.
Cenzorul exercită periodic controlul gestiunii societăţii din
proprie iniţiativă sau la cererea asociaţilor. El este obligat să
controleze activitatea economico-financiară a societăţii după
încheierea exerciţiului financiar, verificînd rapoartele financiare și
efectuînd inventarierea bunurilor societăţii, exercitînd totodată alte
acţiuni necesare evaluării obiective a gestiunii societăţii. De
asemenea, cenzorul întocmeşte raport asupra fiecărui control
efectuat. Dacă sînt mai mulţi cenzori şi între ei apar divergenţe,
aceştia întocmesc rapoarte separate. Rapoartele cenzorilor se
prezintă adunării generale a asociaţilor. Cenzorul este obligat să
convoace adunarea generală a asociaţilor dacă a constatat fapte care
contravin legii sau actului de constituire şi care au cauzat sau pot
cauza prejudicii societăţii. Administratorul este obligat să pună la
dispoziţia cenzorului toate documentele necesare efectuării
controlului. Cenzorul răspunde pentru prejudiciile cauzate societăţii
sau asociaţilor prin ncexecutarea sau executarea inadecvată a
obligaţiilor ce îi revin. Prescripţia tragerii la răspunde este de 3 ani
de la data întocmirii actului de control prin care societăţii i-au fost
cauzate prejudicii.

5. Societatea pe acţiuni
5 . 1. Noţiunea, istoricul evoluţiei şi trăsăturile societăţii pe
acţiuni
Noţiune. Potrivit art. 156 Cod civil, societatea pe acţiuni este
societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi
ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii.
Societatea pe acţiuni poate fi constituită de una sau mai multe
persoane. În opinia unor autori societatea pe acţiuni este acea
societate constituită prin asocierea mai multor persoane care
contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de
participare reprezentate prin titluri, numite acţiuni, pentru
desfăşurarea unei activităţi comerciale, în scopul împărţirii
beneficiilor, şi care răspund pentru obligaţiile sociale numai în
limita acţiunilor lor.
Istoric. Societatea pe acţiuni, ca formă a societăţii
comerciale, este considerată una din cele mai complexe şi evoluate
entităţi, ce s-a impus pe parcursul istoriei, drept adevărate
comunităţi economice cu capacităţi financiare avansate, fiind
considerate motoare ale economici statelor dezvoltate. Primele
reglementări referitoare la constituirea societăţilor pe acţiuni le-a
cunoscut legislaţia franceză în conţinutul Codului comercial din
1807, iar ulterior în anul 1811 în statul New-York a fost aprobată
prima lege din istoria SUA ce reglementa activitatea corporaţiilor,
prin care s-a stabilit numărul minim de fondatori şi mecanismul
creării companiilor. Evoluţia societăţilor pe acţiuni a condiţionat în
mare măsură şi evoluţia economică a oricărui stat, legislaţia căruia
reglementa o asemenea formă de societate. În Republica Moldova,
prima societate pe acţiuni atestată, este societatea anonimă (pe
acţiuni) belgiană, constituită în 1896, care avea în proprietate
tramvaiele şi liniile de tramvaie din Chişinău. Aceasta avea un
capital social de 11 milioane franci, divizată în 11 mii acţiuni, ai
căror principali deţinători erau două corporaţii belgiene. Între anii
1918-1944, pe teritoriu dintre Nistru şi Prut s-a aplicat Codul
comercial român de la 1887 care a fost inspirat, în cea mai mare
parte, din Codul de comerţ italian din 1882.
Actualmente, legislaţia Republicii Moldova determină
regimul juridic al societăţii pe acţiuni în conţinutul art. 156-170 ale
Codului civil şi respectiv în conţinutul Legii privind societăţile pe
acţiuni nr. 1134-XIII din 02.04.1997.
Trăsături. Ca şi în cazul tuturor formelor de societate,
societăţii pe acţiuni îi sunt specifice anumite trăsături care o face
distinctă în faţa celorlalte societăţi comerciale cum ar fi:
 numărul asociaţilor este nelimitat;
 asocierea se realizează în considerarea aporturilor
acţionarilor la capitalul social, deci intuitu pecuniae, calităţile
personale ale acţionarilor fiind, în principiu, indiferente;
 capitalul social este divizat în acţiuni;
 obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul
societăţii.
Procedura de constituire a societăţii pe acţiuni este identică cu
cea a societăţii cu răspundere limitată, avînd în vedere că este o
societate de capitaluri, procedura în detaliu fiind descrisă în
capitolul anterior. Deci principalul act juridic ce stă la baza
constituirii şi funcţionării societăţii pe acţiuni este contractul de
constituire care urmează a fi încheiat conform regulilor impuse de
art. 157 Cod civil şi care trebuie să conţină pe lîngă cerinţele
impuse de art. 108 alin. 1 Cod civil, următoarele spccimente:
a) numele sau denumirea fondatorilor;
b) cuantumul capitalului social;
c) numărul, tipul şi valoarea nominală a acţiunilor; clasele
de acţiuni şi numărul dc acţiuni de fiecare clasă;
d) mărimea aportului şi numărul de acţiuni atribuit fiecărui
fondator;
f) modul de ţinere a registrelor societăţii;
g) ordinea dc încheiere a contractelor cu conflict de
interese.
5.2. Capitalul social al societăţii pc acţiuni
Capitalul social este un concept juridic şi contabil, este un
nomen juris, constant pe toată durata societăţii, cel puţin pînă la
modificarea actului constitutiv (statutului). Pierderile patrimoniale
nu au nici o influenţă asupra capitalului social cu excepţia cazului
cînd au consecinţa externă de a obliga societatea să-l reducă.
Capitalul social este expresia valorică a aporturilor acţionarilor, iar,
în schimbul aporturilor, acţionarii primesc din partea societăţii
acţiuni. Capitalul social reprezintă prima şi cea mai importantă
garanţie pentru creditorii societăţii. În acest sens, avem în
consideraţie şi dispoziţiile art. 40 alin. 1 din Legea nr. 1134/1997
care prevăd că, „capitalul social al societăţii determină valoarea
minimă a activelor nete ale societăţii, care asigură interesele
patrimoniale ale creditorilor şi acţionarilor”.
Potrivit art. 39 al Legii nr. 1134/1997, active nete ale
societăţii sînt activele scutite de obligaţiile (datoriile) societăţii.
Sursă a activelor nete este capitalul propriu al societăţii, constituit
din capitalul social, capitalul suplimentar şi capitalul de rezervă,
din profitul nedistribuit, precum şi din alte mijloace prevăzute de
legislaţie. Valoarea activelor nete ale societăţii nu poate fi mai mică
decît mărimea capitalului ei social. În art. 158 al Codului civil,
legiuitorul insistă asupra impunerii unei limite minime a capitalului
social necesar înfiinţării societăţii pe acţiuni, menţionînd că
mărimea minimă a capitalului social al societăţii pe acţiuni este
stabilită prin lege. În acest sens, Legea nr. 1134/1997 cu privire la
societăţile pe acţiuni menţionează în conţinutul art. 40 alin. 2 că
capitalul social al societăţii nu poate fi mai mic de 20 000 lei.
Totuşi există legi care stabilesc şi alte limite ale capitalului
minim necesar înfiinţării societăţilor pe acţiuni ce practică anumite
genuri de activitate.
Astfel, potrivit art. 4 al Legii instituţiilor financiare nr. 550-
XIII/21.07.1995, Banca Naţională este învestită cu dreptul exclusiv
de a elibera licenţe băncilor şi filialelor băncilor străine. Pentru
aceasta, suma minimă subscrisă şi depusă în capitalul băncii
solicitante se stabileşte în cuantum de 100 de milioane de lei.
Prevederi privind limita minimă de capital social, derogatorii de la
dispoziţiile art. 40 al Legii nr. 1134/1997 sînt prevăzute şi pentru
societăţile de asigurări, fondurile de investiţii, bursa de valori etc.
Potrivii art. 158 alin. 2 al Codului civil, capitalul social al societăţii
pe acţiuni se formează prin plasarea acţiunilor între acţionari şi
reprezintă valoarea aporturilor în mijloace băneşti şi în natură
vărsate proporţional numărului şi valorii acţiunilor subscrise.
Felurile aporturilor la capitalul social al societăţii se stabilesc prin
lege, de contractul de societate sau de hotărirea privind emiterea
suplimentară de acţiuni.
Analizînd norma în cauză în coroborare cu art. 41 al Legii nr.
1134/1997, constatăm că aporturi la capitalul social pot fi:
a) mijloace băneşti;
b) valorile mobiliare plătite în întregime;
c) alte bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale sau alte
drepturi care pot fi evaluate în bani;
d) obligaţiile (datoriile) societăţii faţă de creditori.
Aporturile nebăneşti la capitalul social pot fi transmise
societăţii cu drept de proprietate sau cu drept de folosinţă.
Obiectele proprietăţii publice ce nu sînt supuse privatizării pot fi
transmise societăţii în calitate de aport la capitalul social numai cu
drept de folosinţă. Valoarea de piaţă a aporturilor nebăneşti
transmise societăţii cu drept de folosinţă se determină pornind de la
plata pentru folosinţă calculată pc perioada stabilită în documentele
dc constituire ale societăţii sau în hotărîrca adunării generale a
acţionarilor. Valoarea de piaţă a aporturilor nebăneşti se aprobă
prin hotărîrea adunării constitutive sau a adunării generale a
acţionarilor ori prin decizia consiliului societăţii, pornindu-se de la
preţurile pieţei organizate publicate la data transmiterii acestor
aporturi. Valoarea de piaţă a aportului nebănesc în capitalul social
al societăţii se aprobă in temeiul raportului organizaţiei de audit sau
al unei alte organizaţii specializate care nu este persoană afiliată a
societăţii. În cazul prelungirii dreptului de folosinţă a aporturilor
nebăneşti, cesionat societăţii, societatea este obligată să elibereze
suplimentar acţiuni proprietarului acestor aporturi în modul
prevăzut de documentele de constituire sau de hotărîrea adunării
generale a acţionarilor societăţii. În cazul încetării înainte de termen
a dreptului de folosinţă a aporturilor nebăneşti, cesionat societăţii,
acţionarul este obligat să restituie societăţii dividendele şi acţiunile
primite în plus, în modul prevăzut de documentele de constituire
sau de hotărîrca adunării generale a acţionarilor societăţii.
Potrivit art. 41 alin. 1 al Legii nr. 1134/1997 aporturi la
capitalul social nu pot fi:
a) evaluarea în bani a activităţii fondatorilor pentru înfiinţarea
societăţii, precum şi a activităţii de muncă a acţionarilor care
lucrează în societate;
b) obligaţiile (datoriile) fondatorilor, acţionarilor societăţii
şt ale altor persoane;
c) bunurile mobiliare şi imobiliare neînregistrate, inclusiv
produsele activităţii intelectuale, supuse înregistrării în
conformitate cu legislaţia;
d) bunurile aparţinînd achizitorului de acţiuni cu drept de
administrare economică sau gestionare operativă, fără acordul
proprietarului acestor bunuri;
e) bunurile destinate consumului curent al populaţiei
civile, bunurile a căror circulaţie este interzisă ori limitată de actele
legislative.
Potrivit art. 158 alin. 3 al Codului civil, acţiunile emise la
constituirea societăţii pe acţiuni se plasează integral între fondatori,
iar potrivit alineatului 4 al aceleiaşi norme, fondatorii sînt obligaţi
să plătească acţiunile subscrise pînă la înregistrarea societăţii pe
acţiuni dacă aportul este în mijloace băneşti sau în termen dc 30 de
zile de la înregistrarea de stat dacă aportul este în natură. Ca şi in
cazul societăţilor cu răspundere limitată, societatea pe acţiuni este
obligată să constituie un capital de rezervă de cel puţin 10% din
mărimea capitalului social. Capitalul de rezervă poate fi folosit doar
la acoperirea pierderilor societăţii pe acţiuni şi/sau la majorarea
capitalului social al acesteia. Capitalul de rezervă se formează prin
vărsăminte anuale din beneficiul societăţii pc acţiuni, în proporţie
de cel puţin 5% din beneficiul net, pînă la atingerea mărimii
stabilite de actul de constituire. Potrivit art. 46 alin. 3 al Legii nr.
1134/1997, capitalul de rezervă trebuie să fie plasat în active cu
lichiditate înaltă, care ar asigura folosirea lui în orice moment.
5.2.1. Acţiunile
Noţiune. După cum am arătat mai sus, la formarea
capitalului social al societăţii pe acţiuni, asociaţii îşi depun aportul
in numerar sau la purtător, în schimbul cărora primesc acţiuni.
Potrivit art. 161 alin. 1 Cod civil, acţiuni sînt părţile în care este
divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni în conformitate cu
actul dc constituire. Prin urmare, putem defini acţiunile ca
documente ce reflectă capitalul social, atestă dreptul acţionarului
de a participa la conducerea societăţii, de a primi dividende și o
parte din valoarea bunurilor societăţii în cazul lichidăm acesteia,
precum şi alte drepturi prevăzute de lege sau de actul de
constituire a societăţii.
Clasificarea acţiunilor. Acţiunile emise de societatea pe
acţiuni sint de mai multe feluri.
I. Acţiunile ordinare şi cele la purtător.
De fapt, felurile acţiunilor sînt determinate prin actul de
constituire. Însă, cu toate că prin art. 11 alin. 4 al Legii nr.
1134/1997 se stabileşte că societatea este în drept să plaseze numai
valori mobiliare nominative, totuşi, Codul civil în art. 161 alin. 3
menţionează că în cazul în care forma acţiunilor nu este stabilită
prin actul de constituire acţiunile vor fi la purtător.
1. Acţiuni ordinare. Acţiunea ordinară conferă proprietarului
ei dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a
primi o cotă-parte din dividende şi o parte din bunurile societăţii in
cazul lichidării acesteia. Drepturile aferente acţiunii aparţin şi pot fi
exercitate numai de către titularul acţiunii. După modul lor de
transmitere, acţiunile ordinare sînt de două tipuri:
a. Acţiuni nominative. Caracteristica unei acţiuni
nominative constă în faptul că aceasta identifică titularul ei. Adică,
în titlu se menţionează numele, prenumele şi domiciliul. Acţiunile
nominative pot fi emise în formă:
 Materială (materializate) - emise în formă materială, pe
suport de hîrtie. Acţiunile materializate sînt acele valori mobiliare
ce sunt emise în formă de documente materializate (certificate) care
autentifică drepturile conferite de ele.
 Dematerializate (nematerializate) - emise în formă
dematerializată,prin înscriere în cont.
b. Acţiunile la purtător în cazul acţiunilor la purtător,
elementele de identificare a titularului acţiunii nu se menţionează în
titlu. În consecinţă, titular al acţiunii este posesorul ei. Drepturile
aferente acţiunii aparţin şi pot fi exercitate de persoana care posedă
titlul.
2. Acţiuni preferenţiale. Acţiunea preferenţială dă
pioprietarului ei drepturi (privilegii) suplimentare faţă de
proprietarul acţiunii ordinare referitor la ordinea primirii
dividendelor anunţate şi la cuantumul dividendelor, precum şi la
ordinea primirii unei părţi din bunurile societăţii care se distribuie
în cazul lichidării ei. Acţiunea preferenţială dă proprietarului ei
dreptul la primirea unei părţi din bunurile societăţii în cazul
lichidării acesteia într-un cuantum corespunzător valorii de
lichidare a acestei acţiuni. Societatea este in drept să plaseze acţiuni
preferenţiale cu dividende fixate sau nefixate.
a. Acţiuni preferenţiale cu dividende fixate - dividendele
fixate se stabilesc într-o sumă fixată pe o acţiune sau în procent
fixat faţă dc valoarea nominală a acţiunii. Acţiunile preferenţiale cu
dividende fixate pot fi cumulative, parţial cumulative sau
necumulative.
 Acţiunile preferenţiale cu dividendefixate cumulative
acordă proprietarilor lor dreptul de a primi, printr-un singur
vărsămînt, toate dividendele acumulate într-o anumită perioadă de
timp sau dreptul dc a primi dividende în următoarea perioadă dacă
societatea nu le-a plătit în perioada precedentă.
 Acţiunile preferenţiale cu dividende fixate parţial
cumulative - dau dreptul de a primi o parte din dividendele
acumulate, iar acţiunile necumulative nu dau un asemenea drept.
II. Acţiunile aflate în circulaţie şi acţiunile de tezaur
1. Acţiunea în circulaţie. Acţiune aflată în circulaţie este
acţiunea plasată ce aparţine acţionarului societăţii.
2. Acţiunea de tezaur. Acţiune de tezaur este acţiunea
plasată a societăţii, achiziţionată sau răscumpărată de ea de la
acţionarul societăţii. Ele pot să se afle în inventarul societăţii, dacă
legislaţia nu prevede altfel. Totodată, acţiunile de tezaur nu
constituie capital propriu al societăţii, nu dau dreptul la vot în
adunarea generală a acţionarilor, dreptul la primirea dividendelor şi
a unei părţi din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia.
Acţiunile de tezaur achiziţionate sau răscumpărate în scop de a
reduce capitalul social al societăţii urmează a fi anulate după
înregistrarea modificărilor respective în statutul societăţii. Valoarea
acţiunilor de tezaur ale societăţii nu poate depăşi 10% din capitalul
social al societăţii.
Modalităţi privind emiterea acțiunilor
La emiterea acţiunilor este necesar să se ţină cont de anumite
prevederi ale legislaţiei în domeniu. Aşadar, în conformitate cu
prevederile art. 161 alin. 4 al Codului civil, acţiunile nu pot fi emise
pentru o sumă mai mică decît valoarea lor nominală, iar potrivit art.
12 alin. 6 al Legii nr. 1134/1997, acţiunile societăţii pot avea
valoare nominală care trebuie să se împartă la un leu. Toate
acţiunile ordinare ale societăţii vor avea valoare nominală egală.
Valoarea nominală a acţiunii se aprobă de adunarea constitutivă sau
de adunarea generală a acţionarilor şi se indică în documentele de
constituire ale societăţii şi în alte documente. De asemenea, o altă
regulă se referă la faptul că nu pot fi emise acţiuni noi pînă cînd nu
sînt plătite cele din emisiunea precedentă. Potrivit art. 161 alin. 6 al
Codului civil, acţiunile se emit cu valoare totală nu mai mică decît
mărimea capitalului social. Acţiunea este indivizibilă. Dacă o
acţiune este deţinută de mai multe persoane, acestea sînt
considerate un singur acţionar şi îşi exercită drepturile prin
reprezentant.
5.2.2. Obligaţiunile
Ținînd cont de activităţile economice complexe desfăşurate
de către societăţile pe acţiuni care implică utilizarea unor surse
financiare relevante, legiuitorul, în scopul facilitării activităţii în
cadrul acestei forme de societate, a reglementat posibilitatea
emiterii de către aceasta a obligaţiunilor în schimbul primirii unor
sume de bani cu titlu de credit. Sistemul obligaţiunilor este specific
doar societăţii pe acţiuni, celelalte forme de societate nefiind
abilitate de lege să procedeze la emisiunea de obligaţiuni.
Avantajele emisiunii de obligaţiuni sînt multiple şi ele au fost
reliefate în doctrina comercială. S-a arătat astfel că această
modalitate dc procurare a fondurilor prezintă avantaje atît pentru
societate, cît şi pentru deţinătorul de obligaţiuni. Societatea care are
nevoie de bani poate să procure, graţie acestui procedeu, sume
importante, fără a suporta inconvenientele care decurg din
majorarea capitalului social sau din contractarea unui credit bancar.
Noţiune. Obligaţiunea este un titlu financiar de împrumut
care atestă dreptul deţinătorului de obligaţiuni de a primi de la
emitentul ei valoarea nominală sau valoarea nominală şi dobînda
aferentă în mărimea şi în termenele stabilite prin decizia de emitere
a obligaţiunilor. Aşa cum am mai menţionat, obligaţiunea acordă
deţinătorului său dreptul la dobînda promisă de emitent, iar la
sfîrşitul perioadei pentru care este emisă şi dreptul la valoarea
nominală a acesteia.
Clasificarea obligaţiunilor
1. Obligaţiuni nominative. Dacă potrivit art. 163 Cod
civil în redacţia de pînă la 21.11.2007 se admitea emiterea de către
societatea pe acţiuni a obligaţiunilor la purtător şi obligaţiuni
nominative, în redacţia actuală, societatea pe acţiuni poate emite
obligaţiuni doar nominative. Valoarea nominală a tuturor
obligaţiunilor plasate de societate nu trebuie să depăşească mărimea
capitalului social.
2. Obligaţiuni convertibile. Acest tip de obligaţiuni dau
deţinătorilor de acţiuni dreptul de a schimba obligaţiunile pe acţiuni
ale societăţii. Ca titlu de garanţie, în cazul imposibilităţii de onorare
a obligaţie de restituire a sumelor băneşti, obligaţiunile pot fi
convertite în acţiuni. Emisiunea obligaţiunilor convertibile se
decide prin hotărîrea adunării generale a acţionarilor, iar a altor
obligaţiuni poate fi decisă şi de consiliul societăţii.
3. Obligaţiunile neconvertibile. Obligaţiunile necon-
vertibile sînt acele acţiuni pe care societatea le poate stinge exclusiv
cu mijloace băneşti.
Modalităţi privind emiterea obligaţiunilor
Ca şi în cazul acţiunilor, emiterea obligaţiunilor trebuie să fie
ghidată de anumite reguli impuse prin lege. Astfel, potrivit art. 163
alin. 6 Cod civil, obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul
constituirii, întregirii sau majorării capitalul social al societăţii.
Conform art. 16 alin. 4 al Legii nr. 1134/1997, valoarea nominală a
obligaţiunii societăţii trebuie să se împartă la 100 de lei. În
consecinţă, valoarea nominală a unei obligaţiuni nu va putea fi mai
mică de 100 de lei.
De asemenea, obligaţiunea nu poate fi emisă pentru o
perioadă mai mică de un an. Ca condiţie de formă a emiterii de
obligaţiuni, prin art. 163 alin. 5 Cod civil, obligaţiunile se emit
numai prin ofertă publică şi se achită numai cu mijloace băneşti.
Achitarea în rate a obligaţiunii nu se admite.
Potrivit art. 164 alin. 1 Cod civil, societatea emitentă de
acţiuni şi obligaţiuni nominative ţine registrul deţinătorilor de
acţiuni şi registrul deţinătorilor de obligaţiuni. Registrele respective
reprezintă un sistem unificat de înscrieri, ce cuprinde date despre
orice persoană înregistrată în calitate de posesor sau deţinător
nominal de acţiuni sau obligaţiuni nominative ale societăţii, în fapt,
registrele menţionate se prezintă sub forma unei liste a persoanelor
înregistrate, întocmită conform datelor la momentul respectiv
pentru fiecare clasă a valorilor mobiliare în parte, listă ce permite
identificarea persoanelor înregistrate, evidenţa drepturilor
persoanelor asupra valorilor mobiliare înregistrate pe numele lor,
executarea dispoziţiilor de transmitere, precum şi descrierea clasei
valorilor mobiliare, pentru care este ţinut registrul deţinătorilor lor.
Prin aceste registre se asigură totodată recepţionarea şi expedierea
către persoanele înregistrate a informaţiei referitoare la valorile
mobiliare, precum şi colectarea şi păstrarea, în termenele stabilite
de lege, a informaţiei privind toate operaţiunile ce implică
efectuarea modificărilor în registre.
5.3. Funcţionarea societăţii pe acţiuni
Un rol deosebit de important pentru asigurarea funcţionalităţii
societăţii pe acţiuni îl constituie modul de organizare a activităţii
care similar societăţii cu răspundere limitată este asigurată de
organele de conducere administrare şi control.
Potrivit dispoziţiilor art. 169 Cod civil, normele cu privire la
conducere, administrare şi reprezentare a societăţii pe acţiuni sînt
stabilite prin lege şi actul de constituire. În acest sens, potrivit Legii
nr. 1134/1997, organele societăţii pe acţiuni sînt adunarea generală,
consiliul societăţii, organul executiv şi comisia de cenzori.
5.3.1. Adunarea generală
Ca organ suprem de conducere al societăţii pe acţiuni,
adunarea generală deţine un rol important în asigurarea organizării,
funcţionării şi adoptării celor mai importante decizii. Potrivit art. 50
al Legii nr. 1134/1997, organul suprem al societăţii este adunarea
generală a asociaţilor, care se ţine cel puţin o dată pe an. Hotărîrile
adunării generale a acţionarilor în problemele ce ţin de atribuţiile ei
sînt obligatorii pentru persoanele cu funcţii de răspundere şi
acţionarii societăţii.
În cazul în care numărul acţionarilor societăţii nu este mai
mare de unu, hotărârea adunării generale a acţionarilor se consideră
hotărîrea unipersonală luată de acest acţionar.
Adunarea generală a acţionarilor are următoarele atribuţii
exclusive:
a) aprobă statutul societăţii în redacţie nouă sau
modificările şi completările operate în statut, inclusiv cele ce ţin de
schimbarea claselor şi numărului de acţiuni, de convertirea,
consolidarea sau fracţionarea acţiunilor societăţii, cu excepţia
modificărilor şi completărilor prevăzute la art.65 alin.(2) lit.g) a
Legii nr. 1134/1997;
b) hotărăşte cu privire la modificarea capitalului social;
c) aprobă regulamentul consiliului societăţii, alege
membrii lui şi încetează înainte de termen împuternicirile lor,
stabileşte cuantumul retribuţiei muncii lor, remuneraţiilor anuale şi
compensaţiilor, precum şi hotărăşte cu privire la tragerea la
răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor consiliului
societăţii;
d) aprobă regulamentul comisiei de cenzori, alege membrii
ei şi încetează înainte de termen împuternicirile lor, stabileşte
cuantumul retribuţiei muncii lor şi compensaţiilor, precum şi
hotărăşte cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de
răspundere a membrilor comisiei de cenzori;
e) confirmă organizaţia de audit şi stabileşte cuantumul
retribuţiei serviciilor ei;
f) hotărăşte cu privire la încheierea tranzacţiilor dc proporţii
prevăzute la art. 83 alin. 2;
g) hotărăşte cu privire la emisia obligaţiunilor
convertibile;
h) examinează darea de seamă financiară anuală a
societăţii, aprobă darea de seamă anuală a consiliului societăţii şi
darea de seamă anuală a comisiei de cenzori;
Asociaţii pot fi convocaţi în adunări generale anuale ordinare
şi extraordinare.
Adunarea generală anuală ordinară. Adunarea generală
anuală nu poate fi ţinută prin corespondenţă. Adunarea generală
ordinară anuală a acţionarilor se ţine nu mai devreme de o lună şi
nu mai tîrziu de două luni de la data primirii de către organul
financiar corespunzător a dării de seamă anuale a societăţii.
Adunarea generală extraordinară. Adunările generale
extraordinare ale acţionarilor se ţin în temeiul prevăzut de Legea nr.
1134/1997, de statutul societăţii sau de adunarea generală.
Termenul dc ţinere a adunării generale extraordinare a acţionarilor
se stabileşte prin decizia consiliului societăţii, dar nu poate depăşi
30 de zile de la data primirii de către societate a cererii de a ţine o
astfel de adunare.
Consiliul societăţii. Consiliul societăţii reprezintă interesele
acţionarilor în perioada dintre adunările generale şi, în limitele
atribuţiilor sale, exercită conducerea generală şi controlul asupra
activităţii societăţii. Consiliul societăţii este subordonat adunării
generale a acţionarilor.
Consiliul societăţii are următoarele atribuţii:
a) decide cu privire la convocarea adunării generale a
acţionarilor;
b) aprobă valoarea de piaţă a bunurilor care constituie
obiectul unei tranzacţii de proporţii;
c) decide cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii;
d) încheie contracte cu organizaţia gestionară a societăţii;
e) confirmă registratorul societăţii şi stabileşte cuantumul
retribuţiei serviciilor lui;
f) aprobă prospectul ofertei publice de valori mobiliare;
g) aprobă darea de seamă asupra rezultatelor emisiunii şi
modifică în legătură cu aceasta statutul societăţii;
l) aprobă decizia cu privire la emisiunea obligaţiunilor, cu
excepţia obligaţiunilor convertibile, precum şi darea de seamă
asupra rezultatelor emisiunii de obligaţiuni;
h) decide, în cursul anului financiar, cu privire la
repartizarea profitului net, la folosirea capitalului de rezervă,
precum şi a mijloacelor fondurilor speciale ale societăţii;
i) face, la adunarea generală a acţionarilor, propuneri cu
privire la plata dividendelor anuale şi decide cu privire la plata
dividendelor intermediare;
j) aprobă fondul sau normativele de retribuire a muncii
personalului societăţii;
k) decide cu privire la aderarea societăţii la asociaţie sau la
o altă uniune;
l) decide în orice alte probleme prevăzute de prezenta lege
şi de statutul societăţii.
Consiliul societăţii prezintă adunării generale a acţionarilor
raportul anual cu privire la activitatea sa şi la funcţionarea
societăţii, întocmit în conformitate cu legislaţia cu privire la
valorile mobiliare, cu statutul societăţii şi cu regulamentul
consiliului societăţii, precum şi informaţia privind remunerarea
persoanelor cu funcţii de răspundere.
Împuternicirile consiliului societăţii nu pot fi delegate altei
persoane. Dacă consiliul societăţii nu se înfiinţează sau
împuternicirile lui au încetat, împuternicirile consiliului, cu
excepţia celor de pregătire şi desfăşurare a adunării generale a
acţionarilor, le exercită adunarea generală.
Potrivit art. 66 alin. 1 al Legii nr. 1134/1997, membrii
consiliului societăţii se aleg de adunarea generală a acţionarilor pe
termenul prevăzut în statut, dar nu mai mare de 4 ani. Aceleaşi
persoane pot fi realese un număr nelimitat de ori. Componenţa
numerică a consiliului societăţii se stabileşte în statutul societăţii, în
regulamentul consiliului societăţii sau în hotărîrea adunării generale
a acţionarilor şi va fi nu mai mică de 3 persoane. În societatea cu un
număr de acţionari de peste 50, inclusiv acţionari reprezentaţi de
deţinătorii nominali de acţiuni, consiliul societăţii va fi compus din
cel puţin 5 membri. Salariaţii societăţii pot fi aleşi în consiliul
societăţii, dar ei nu pot constitui în el majoritatea, cu excepţia cînd
aceştia sînt şi acţionari ai societăţii.
5.3.2. Organul executiv al societăţii pe acţiuni
Potrivit art. 69 al Legii nr. 1134/1997, de competenţa
organului executiv ţin toate chestiunile de conducere a activităţii
curente a societăţii, cu excepţia chestiunilor ce ţin de competenţa
adunării generale a acţionarilor sau ale consiliului societăţii.
Organul executiv al societăţii poate fi colegial (comitet de
conducere, direcţie) sau unipersonal (director general, director).
Organul executiv al societăţii asigură îndeplinirea hotărîrilor
adunării generale a acţionarilor, deciziilor consiliului societăţii şi
este subordonat:
a) consiliului societăţii; şi
 b) adunării generale a acţionarilor, dacă aceasta este
prevăzut de statutul societăţii.
Dacă consiliul societăţii nu a fost înfiinţat sau împuternicirile
lui au încetat, împuternicirile de pregătire şi ţinere a adunării
generale a acţionarilor le exercită organul executiv al societăţii.
Statutul societăţii poate prevedea existenţa concomitentă a
două organe executive. În acest caz, organul executiv unipersonal
îndeplineşte şi funcţia de conducător al organului executiv
colegial. Organul executiv al societăţii prezintă autorităţilor
administraţiei publice centrale sau locale fondatoare, rapoartele
privind activitatea economico-financiară a societăţii, în care cota
statului reprezintă 50% plus o acţiune, şi, după caz, rezultatele
uuditului independent al rapoartelor financiare anuale. Organul
executiv al societăţii funcţionează în baza legislaţiei, statutului
societăţii şi regulamentului organului executiv al societăţii. De fapt,
reprezentarea societăţii pe acţiuni în raport cu terţii este realizată tot
de organul executiv. Acest fapt este desprins din prevederile art. 70
alin. 2 al Legii nr. 1134/1997, potrivit căreia, conducătorul
organului executiv al societăţii este în drept, în limitele atribuţiilor
sale, să acţioneze în numele societăţii fără procură, inclusiv să
efectueze tranzacţii, să aprobe statul de personal, să emită ordine şi
dispoziţii.
5.3.3. Comisiei de cenzori - organ de control al aativităţii
economico-financiare a societăţii pe acţiuni
Comisia de cenzori a societăţii exercită controlul activităţii
economico-financiare a societăţii şi se subordonează numai
adunării generale a acţionarilor. Atribuţiile, componenţa numerică,
modul de formare şi de funcţionare a comisiei de cenzori a
societăţii se stabilesc prin lege, statutul societăţii şi de regulamentul
comisiei de cenzori. Numărul cenzorilor trebuie să fie impar. În
cazul în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, unul
dintre cenzori va fi propus pentru alegerile adunării generale a
acţionarilor de autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei
publice şi/sau, după caz, de autorităţile administraţiei publice
locale. Membri ai comisiei de cenzori pot fi atît acţionarii societăţii,
cît şi alte persoane. Potrivit art. 72 al Legii nr. 1134/1997, comisia
de cenzori a societăţii exercită controlul obligatoriu al activităţii
economico-financiare a societăţii timp de un an. Controalele
extraordinare ale activităţii economico-financiare a societăţii se
efectuează de comisia de cenzori:
a) din iniţiativa ei;
b) la cererea acţionarilor care deţin cel puţin 10% din
acţiunile cu drept de vot ale societăţii;
c) la hotărîrea adunării generale a acţionarilor sau decizia
consiliului societăţii.
Persoanele cu funcţii de răspundere ale societăţii sînt obligate
să prezinte comisiei de cenzori toate documentele necesare pentru
efectuarea controlului, inclusiv să dea explicaţii orale şi scrise.
În urma exercitării controlului, comisia de cenzori întocmeşte
un raport. Raportul se semnează de toţi membrii comisiei de
cenzori a societăţii care au participat la control. Dacă cineva dintre
membrii comisiei nu este de acord cu raportul acesteia, el va
expune opinia sa separată care se va anexa la raport. Rapoartele
comisiei de cenzori a societăţii se remit organului executiv şi
consiliului societăţii, iar raportul de activitate al comisiei sc
prezintă adunării generale a acţionarilor. Împuternicirile comisiei
de cenzori a societăţii pot fi delegate organizaţiei de audit în baza
hotărîrii adunării generale a acţionarilor şi contractului de audit.
6. Delimitări esenţiale între diferitele regimuri de
funcţionare a societăţilor comerciale
Analizînd în subiectele de mai sus regimul juridic ce
caracterizează în parte fiecare formă de societate comercială,
considerăm necesar ca în ultimul subiect să evidenţiem unele
trăsături distincte ale tuturor societăţilor comerciale, ceea ce le
conferă autonomia şi particularitatea juridică privind organizarea şi
funcţionarea acestora.
6.1. Delimitarea regimului juridic privind organizarea şi
funcţionarea societăţii în nume colectiv de cel al societăţii în
comandită
Analizînd regimul juridic de funcţionare a societăţii în
comandită, constatăm rolul şi scopul acestei forme de societate,prin
reglementarea căreia legiuitorul a facilitat dezvoltarea şi avansarea
relaţiilor comerciale, oferind posibilitatea unificării ideilor de
afaceri a persoanelor ce nu dispun de fonduri suficiente cu
capacitatea financiară a celor care sunt grevaţi în dreptul de a
desfăşura activitate de întreprinzător, dar nici nu cunosc esenţa unei
asemenea îndeletniciri.
Astfel, pe lîngă societatea în nume colectiv, societatea în
comandită constituie parte integrantă a sistemului economic, însă
cu toate că între aceste două societăţi există o mare asemănare, fapt
dedus din prevederile art. 136 alin. 4 Cod civil, unde se
menţionează că dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv
sînt aplicabile societăţii în comandită ”, totuşi identificăm şi unele
deosebiri esenţiale între aceste două, în funcţie de forma de
organizare şi răspunderea pe care o poartă asociaţii, fapt ce scoate
în evidenţă trăsăturile distincte şi proprii doar societăţii in
comandită. Prin urmare, principalele trăsături distincte ale acestui
tip de societate constau în faptul că în structura societăţii în
comandită sîntem în prezenţa a două categorii de asociaţi -
comanditaţi şi comanditari şi că răspunderea asociaţilor pentru
obligaţiile sociale este diferită: asociaţii comanditaţi răspund
solidar şi nelimitat, iar asociaţii comanditari răspund doar în limita
aporturilor subscrise de ei. O altă trăsătură poate fi desprinsă din
prevederile art. 139 alin. 3 Cod civil, unde se menţionează că in
momentul înregistrării societăţii în comandită, comanditarul este
obligat să verse cel puţin 60% din participaţiunea la care s-a
obligat, ceea ce nu este valabil şi pentru societatea în nume
colectiv. De asemenea, legiuitorul instituie un număr minim sau
maxim de asociaţi la constituirea societăţii în comandită,
prezumîndu-se astfel că numărul asociaţilor comanditari este
nelimitat, iar cel al asociaţilor comanditaţi, maximum de 20, fapt
dedus prin coroborarea art. 136 alin. 4 şi art. 121 alin. 2 fraza I. O
altă deosebire între aceste două forme de societate se impune prin
temeiurile dizolvării lor, în sensul că, potrivit art. 134 Cod civil,
societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rărnîne un singur
membru, iar societatea în comandită, potrivit dispoziţiilor art. 143
Cod civil, se dizolvă dacă nu mai are nici un comanditat sau nici un
comanditar. Distincţia regimului juridic privind organizarea şi
funcţionarea societăţii în nume colectiv, operează şi faţă de alte
forme de societăţi decît cele de persoane, aici ne referim la
societăţile de capitaluri.
Prin urmare, societatea în nume colectiv reprezintă acel tip de
societate comercială care este distinctă prin faptul că obligaţiile
societăţii sunt garantate cu patrimoniul acesteia şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a asociaţilor, dat fiind caracterul ei social.
După cum am menţionat anterior, numărul asociaţilor unei
societăţi în nume colectiv este mai mic decît în cazul celorlalte
tipuri de societăţi. Acesta nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare
de 20 de persoane fizice sau juridice. Avînd în vedere faptul că
asociaţii acestui tip de societate răspund nelimitat, în scopul
garantării drepturilor creditorilor, legiuitorul a instituit o condiţie
suplimentară prin care o persoană fizică sau juridică poate fi
asociatul numai al unei societăţi în nume colectiv. Membrul
societăţii în nume colectiv are dreptul să se retragă din ea cu
condiţia informării celorlalţi membri cu cel puţin 6 luni pînă la data
retragerii. Societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rămîne
un singur membru. Ultimul membru rămas are dreptul ca în termen
de 6 luni să reorganizeze societate.
6.2. Delimitarea regimului juridic privind organizarea şi
funcţionarea societăţii cu răspundere limitată de cel al societăţii
pe acţiuni
Ţinînd cont de faptul că în cazul societăţii cu răspundere
limitată, răspunderea se limitează la valoarea patrimoniului
acesteia, în scopul garantării creditorilor, legiuitorul, prin
dispoziţiile art. 148 alin. 1 Cod civil obligă societatea să formeze
un capital de rezervă de cel puţin 10 % din cuantumul capitalului
social. Potrivit alineatului 3 al aceleiaşi norme, capitalul de rezervă,
se formează prin vărsăminte anuale din beneficiul ei, în proporţie
de cel puţin 5% din beneficiul net, pînă la atingerea mărimii
stabilite de actul de constituire. Reieşind din noţiunea societăţii cu
răspundere limitată, în partea ce remarcă faptul că aceasta este
societate comercială al cărei capital social este divizat în părţi
sociale, prevederile art. 149 alin. 1 Cod civil continuă să explice că
această parte socială a asociatului reprezintă o fracţiune din
capitalul social, stabilit în funcţie de mărimea aportului la acest
capital. O trăsătură distinctă a societăţii cu răspundere limitată este
dedusă din faptul că aceasta eliberează asociatului care a vărsat
aportul integral un certificat prin care se atestă deţinerea părţii
sociale şi mărimea ei, fapt ce nu este caracteristic şi societăţii pe
acţiuni. Cu toate acestea, certificatul în cauză nu constituie o hîrtie
de valoare, de asemenea nu se consideră transmisă partea socială
altui asociat prin simpla transmitere a certificatului, acesta doar
confirmă faptul că deţinătorul are calitatea de asociat. Partea socială
poate fi înstrăinată în temeiul art. 152 Cod civil, soţului, rudelor şi
afinilor în linie dreaptă fără limită şi colateralilor pînă la gradul II
inclusiv, celorlalţi asociaţi şi societăţii, cu respectarea dreptului de
preemţiune a asociaţilor în interiorul termenului de 15 zile.
Avînd în vedere că societatea pe acţiuni este o societate de
capitaluri, forma juridică a acesteia este foarte apropiată societăţii
cu răspundere limitată, întrunind aceleaşi condiţii ce se referă la
numărul fondatorilor, limitele răspunderii, mărimea capitalului de
rezervă, confirmarea aportului la capitalul social care este reflectat
in certificatul de acţiuni, modul de înstrăinare a acţiunilor etc. Ca
trăsătură distinctă a societăţii pe acţiuni, o putem desprinde din
complexitatea activităţii desfăşurate, dar şi de numărul asociaţilor
care este nelimitat. În cazul unor societăţi pe acţiuni acţionarii nici
nu se cunosc între ei datorită numărului mare a acestora. Specific
insă pentru acest tip de societate este transparenţa şi publicitatea
activităţi lor organizatorice ale societăţilor, avînd în vedere numărul
mare al acţionarilor.
Astfel, potrivit art. 170 Cod civil, societatea pe acţiuni este
obligată să publice, cu cel puţin 10 zile înainte de ţinerea adunării
generale anuale a acţionarilor, în publicaţiile sale bilanţul contabil
anual, bilanţul profiturilor şi pierderilor, valoarea contabilă a
acţiunilor şi a obligaţiunilor, alte date, conform legii. De asemenea,
specific doar societăţii pe acţiuni este posibilitatea acesteia de a
emite obligaţiuni care constituie un titlu de credit. Cu aceste
obligaţiuni societatea poate procura surse financiare fără a contracta
un credit cu banca, avînd calitate de debitor faţă de persoana căreia
i-a eliberat aceste obligaţiuni.