Invadarea Etiopiei (1935)

Soldați italieni recrutați în 1935, în drum spre a lupta în al Doilea Război Italo-Abisinian

Al Doilea Război Italo–Abisinian a fost un scurt război colonial(d) care a început în octombrie 1935

și s-a încheiat în luna mai 1936. Războiul a început cu invazia Imperiului Etiopian (cunoscut și
sub numele de Abisinia) de către forțele armate ale Regatului Italiei (Regno d'Italia), lansată
din Somalia Italiană(d) și Eritreea(d).[34] Războiul a dus la ocupația militară a Etiopiei și anexarea ei
la nou înființata colonie a Africii Orientale Italiene(d) (Africa Orientale Italiana, sau AOI); în plus,
acesta a expus slăbiciunea Ligii Națiunilor ca forță de menținere a păcii. Atât Italia, cât și Etiopia,
erau state membre, dar Liga nu a făcut nimic atunci când prima a încălcat în mod clar Articolul
X al Pactului Ligii.[35] Germania a fost singura mare națiune europeană care a sprijinit invazia.
Italia a renunțat ulterior la obiecțiile sale față de absorbirea Austriei de către Germania.[36]

Războiul Civil Spaniol (1936–39)

Articol principal: Războiul Civil Spaniol.

Bombardarea Guernicăi în 1937, în timpul Războiului Civil Spaniol, a stârnit temeri pe scară largă în Europa
că următorul război va fi bazat pe bombardarea orașelor cu foarte multe victime civile.

Când a izbucnit războiul civil în Spania, Hitler și Mussolini au acordat sprijin militar rebelilor
naționaliști(d), în frunte cu generalul Francisco Franco. Uniunea Sovietică a sprijinit guvernul
existent, Republica Spaniolă. Peste 30.000 de voluntari străini, cunoscuți sub numele de Brigăzile
Internaționale(d) au luptat și ei împotriva naționaliștilor. Atât Germania, cât și URSS, au folosit
acest război proxy(d) ca oportunitate de a testa în luptă cele mai avansate arme și
tactici. Bombardarea Guernicăi de către Legiunea Condor(d) a Germaniei în aprilie 1937 a sporit
îngrijorarea că următorul război major ar include bombardamente de teroare(d) împotriva civililor.[37]
[38]
 Naționaliștii au câștigat războiul civil în aprilie 1939; Franco, acum dictator, a negociat cu
ambele părți în timpul celui de al Doilea Război Mondial, dar niciodată nu a încheiat niciun acord
important. El a trimis voluntari pentru a lupta pe Frontul de Est, sub comandă germană, dar
Spania a rămas neutră și nu a permis niciunei părți să-i folosească teritoriul. [39]

Invazia japoneză a Chinei (1937)

Articol principal: Al Doilea Război Chino-Japonez.
Soldați din Armata Imperială Japoneză în timpul bătăliei de la Shanghai(d), 1937

În iulie 1937, Japonia a capturat fosta capitală imperială chineză Beijing după ce a
instigat Incidentul de pe Podul Marco Polo(d), care a culminat cu campania japoneză de invadare a
întregii Chine.[40] Sovieticii au semnat rapid un pact de neagresiune cu China(d) și au acordat
susținere materială(d), punând efectiv capăt anterioarei cooperări a Chinei cu
Germania(d). Generalul Chiang Kai-shek a desfășurat cea mai bună armată a sa(d) pentru a apăra
Shanghaiul(d), dar, după trei luni de lupte, Shanghaiul a scăzut. Japonezii au continuat să împingă
forțele chineze înapoi, cucerind capitala Nanking(d) în decembrie 1937. După căderea
Nankingului, zeci de mii, dacă nu sute de mii de civili chinezi și combatanți dezarmați au fost uciși
de japonezi.[41][42]
În martie 1938, forțele naționaliste chineze au obținut prima victorie majoră la Taierzhuang(d) dar
apoi orașul Xuzhou a fost ocupat de japonezi(d) în luna mai.[43] În iunie 1938, forțele chineze au
întârziat înaintarea japonezilor prin inundarea Fluviului Galben(d); manevra le-a câștigat chinezilor
timp să-și pregătească apărarea la Wuhan, dar orașul a fost cucerit(d) și el până în octombrie.
[44]
 Victoriile militare japoneze nu au adus însă prăbușirea rezistenței chineze pe care Japonia
spera să o obțină; în schimb, guvernul Chinez s-a mutat spre interiorul continentului,
la Chongqing, și a continuat războiul.[45][46]