Ceacîru Cristian Iulian

Master Studii Europene

An II

NAPOLEON AL III-LEA ŞI UNIFICAREA ITALIEI

Louis Napoleon Bonaparte(1808-1873) a fost fiul lui Hortense de Beauharnais şi al lui Louis
Bonaparte,fratele împăratului Napoleon I.Tinereţea viitorului împărat francez a fost
aventuroasă,el a trăit o perioadă însemnată de timp în Elveţia şi în Italia,exact în momentul
dezvoltării mişcării Risorgimento(renaştere) care avea drept scop crearea unui stat italian unitar.
Fiind un proscris, asemenea tuturor membrilor familiei imperiale,Louis Napoleon a asemuit
cauza cauza personală cu a popoarelor care îşi căutau libertatea şi identitatea naţională.Odată
ajuns împărat unicul scop al lui Napoleon al III-lea a fost distrugerea tratatelor încheiate în
1815,a sistemului Sfintei Alianţe.Se poate considera că simpatia lui Napoleon III pentru
popoarele aflate sub dominaţie străină este reală.În tinereţe el a fost şî în Germania unde a fost
martorul mişcărilor revoluţionare.1De asemenea se pare că Napoleon III a făcut parte si din
societatea secretă a Carbonarilor 2.În 1830-1831 a luat parte la mişcările revoluţionare din Italia
împotriva papei Grigore al XVI-lea. Acest personaj de prim rang al istoriei universale vorbea
curent patru limbi3 şi cunoştea continentul european mai bine decât majoritatea oamenilor
politici importanţi ai epocii.

1
Serge Berstein,Pierre Milza;Istoria Europei,Editura Institutul European,Iaşi,1998,p.130
2
Ibidem
3
Ibidem
Spre deosebire de unchiul său,Napoleon al III-lea nu avea intenţia să cucerească teritorii.Înainte
de a fi încoronat,el a afirmat: » Imperiul înseamnă pace » .De altfel,primii ani ai conducerii lui
Napoleon al III-lea s-au caraterizat printr-o serie de succese economice şi militare.4
Dorinţa sa de a rectifica frontierele Franţei,de a avea prestigiu printre supuşii săi şi de a
distruge edificiul Sfintei Alianţe au dus însă la implicarea în conflicte armate.
Primele relaţii ale lui Louis Napoleon cu naţionalismul italian au început în cursul
revoluţiilor din 1830-1831.2 În martie 1849 a fost proclamată Republica Romană avându-i în
frunte pe Giuseppe Mazzini şi Giuseppe Garibaldi.Papa Pius al IX-lea s-a refugiat la Neapole şi
a cerut ajutor tuturor puterilor catolice ale Europei.Louis Napoleon,proaspăt ales preşedinte al
Republicii Franceze(10 decembrie 1848) a avut un rol esenţial în operaţiunea de reinstalare a
Papei pe scaunul pontifical.Decizia de a-l sprijini pe conducătorul Bisericii catolice avea la
bază dorinţa lui Louis Napoleon de a-i împiedica pe austrieci să cucerească Roma.De asemenea
sprijinirea lui Pius al IX-lea ar fi adus conducătorului francez un prestigiu semnificativ.
O forţă expediţionară de 10 000 de oameni a fost trimisă la Roma în aprilie 1849.La
începutul lunii iunie 1849 armata franceză numărând peste 20 000 de oameni a înfrânt apărarea
Romei organizată de către Mazzini şi Garibaldi şi a reinstaurat un guvern format din funcţionari
papali.
La 2decembrie 1852,Louis Napoleon a devenit împărat al Franţei sub numele de Napoleon al
III-lea.Peste un an,în 1853 a izbucnit războiul Crimeii, unul din aliaţii Fraţei în lupta împotriva
Rusiei ţariste fiind Piemontul condus de regele Victor Emmanuel al II-lea ( !849-1878) şi
remarcabilul om politic Camillo Benso di Cavour.Congresul de pace de la Paris din 1856 a pus
capăt războiului din Crimeea şi a adus în discuţie problema popoarelor aflate sub dominaţie
străină,popoare care luptau pentru libertatate şi afirmarea identităţii naţionale.Spre iritarea
reprezentantului austriac Napoleon al III-lea a pus in discuţie,în faţa diplomaţilor aparţinâd
marilor puteri,problema italiană.De altfel,lucrarile Congresului de pace au reprezentat un bun
prilej pentru Napoleon al III-lea şi Cavour de a intra în legătură.
Cei doi oameni politici au păstrat contactul prin intermediul prietenilor comuni cum ar fi
prinţul Jêrome,nepotul împăratului sau Nigra,secretarul particular al lui Cavour.

4
Jean Carpentier,Francois Lebrun;Istoria Franţei,Editura Institutul European,Iaşi,2001.p293
2
Serge Berstein,Pierre Milza;op.cit.,p.131
 În timpul discuţiilor cu primul ministru al statului piemontez,Napoleon al III-lea s-a exprimat
că « trebuie să facă ceva pentru Italia ».Interpretarea corectă a afirmaţiilor lui Napoleon al III-
lea,precum şi descifrarea intenţiilor sale sunt greu de făcut.Intenţia împăratului de a-i înlătura
pe austrieci din nordul Italiei poate fi considerat un motiv solid de a lua decizia de sprijinire
aPiemontului.Austriecii fiind eliminaţi de pe teritoriul italian,Franţa ar fi avut posibilitatea să-şi
impună influenţa asupra unui stat al Piemontului consolidat.Pe de altă parte însă împăratul se
considera un sprijinitor al popoarelor europene care luptau pentru câştigarea unităţii şi
independenţei naţionale.Din acest punct de vedere se poate considera că Napoleon al III-lea
afost un sprijinitor sincer al cauzei italienilor.
Drept urmare a deciziei luate de Napoleon al III-lea de a-i susţine pe Victor Emmanuel al II-
le şi pe Cavour,în iulie 1858,împăratul francez şi primul ministru piemontez s-au întâlnit la
Plombieres(Franţa) unde au încheiat un tratat secret.Conducătorul francez se obliga să lupte
împotriva austriecilor în cazul în care aceştia ar fi deschis primii ostilităţile.De asemenea era
recunoscut şi dreptul Piemontului de a anexa teritoriile stăpânite de austrieci în nordul
Italiei(Lombardia,Veneţia,Parma,Modena).1
Se prevedea formarea unei confederaţii italiene conduse de către Papă şi controlul Piemontului
asupra nordului peninsulei.În schimb Franţa urma să primească Nisa şi Savoia provincii locuite
de populaţie franceză dar aparţinâd Piemontului.2
În aprilie 1859 între Franţa,Piemont pe de o parte şi Imperiul Habsburgic pe de altă parte s-a
instaurat starea de război.Operaţiile militare s-au caracterizat printr-o lipsă a pregătirilor
militare,de ambele părţi.3La 4 iunie 1859 a avut loc bătălia de la Magenta unde austriecii au fost
forţaţi să se retragă.Patru zile mai târziu regele Victor Emmanuel şi împăratul Napoleon al III-lea
au intrat în triumf în Milano fiind întâpinaţi cu un entuziasm uriaş.Bătălia de la Solferino(8 iunie
1859) dintre armatele franco-pimonteze şi austriece s-a caracterizat prin numărul deosebit de
mare de morţi si răniţi din ambele tabere.4La 9 iulie 1858 Napoleon al III-lea a pus capăt
războiului prin semnarea tratatului de la Villafranca cu Austria.
În urma acestuia,Piemontul a intrat în posesia Lombardiei,Veneţia rămânâd mai departe sub
controlul Austriei.Însă datorită politicii inteligente duse dar şi implicării tuturor
1
Andrina Stiles,Unificarea Italiei,Editura All,Bucureşti,1995,p.78
2
Ibidem
3
John R.Barber,Istoria Europei moderne,Editura Lider,Bucureşti,1998.p232
4
Ibidem
locuitorilor în acţiunea de realizare a unui stat italian unitar,la sfârşitul războiului,statele italiene
Toscana,Modena,Parma şi Romagna au înlăturat conducerea existentă şi s-au unit cu regatul
Piemontului.În acelaşi timp în sudul peninsulei, Giuseppe Garibaldi în fruntea celor 1000 de
voluntari ai săi a reuşit să răstoarne regimul existent în Regatul celor Două Sicilii,în septembrie
1859 trupele sale intrând în Neapole.
La scurt timp după ce au preluat puterea în sudul Peninsulei Italice,Garibaldi a pornit spre nord
cu intenţia fermă de a cuceri Roma care se afla sub controlul Papei.Cavour s-a opus însă acestui
plan deoarece Napoleon al III-lea nu ar fi fost de acord cu o astfel de acţiune.Omul politic italian
a obţinut acordul împăratului de a înainta cu armata spre centrul Italiei pentur a-l opri pe
Garibaldi.În acest fel trupele piemonteze au ocupat şi Statele Papale din centrul şi estul
peninsulei care au fost alipite la Piemont.Joncţiunea dintre armata piemonteză şi trupele conduse
de Garibaldi a avut loc la 27 octombrie la Teano,în centrul Italiei.1Papa Pius al IX-lea nu a mai
rămas decât cu stăpânirea unui teritoriu restrâns în partea central-vestică a Italiei.Garibaldi şi
locuitorii fostului regat sicilian l-au acceptat drept rege pe Victor Emmanuel.La 16 martie 1861
Parlamentul italian a proclamat constituirea regatului Italiei condus de către regele Victor
Emmanuel.În afara acestui nou sat naţional mai rămâneau două teritorii şi anume Veneţia şi
Roma .
În 1866 problema unirii cu Veneţia a ajuns la apogeu datorită tensiunilor apărute între Austria
şi Prusia cu privire la controlul asupra spaţiului german.Într-un tratat secret de alianţă semnat cu
Prusia,Italia a primit promisiunea că, în cazul în care Austria ar fi fost învinsă,urma să primească
Veneţia.Din nou Napoleon al III-lea a intervenit în favoarea Italiei.Într-un tratat secret semnat cu
Austria s-a specificat primirea de către Franţa a Veneţiei,care ulterior era cedată italienilor.În
schimb,Franţa urma să fie neutră în războiul dintre Prusia şi Austria.2
La 14 iulie 1866 a început ceea ce în istoria Italiei este cunoscut sub numele de „Al treilea
război de independenţă”3.Italia a declarat război Austriei care la rândul ei se găsea în război cu
Prusia.La 24 iulie 1866 armata italiană afost înfrântă în bătălia de la Custozza.Însă Austria a fost
si ea înfrântă în lupta de la Königgratz şi ulterior în bătălia de la Sadowa(3 iulie 1866) nu a avut
posibilitateta să profite de victoria asupra italienilor.Pe mare italienii au suferit o altă înfrângere

1
Giuliano Procacci,Istoria italienilor,Editura Politică,Bucureşti,1975.p.347
2
Andrina Stiles,op.cit.,p.81
3
Ibidem
din partea austriecilor în bătălia navală de la Lissa.Cu toate aceste înfrângeri însă,Italia a primit
Veneţia în urma tratatului de pace de la Praga(--august 1866).1
În urma războiului cu Prusia din 1866 pentru italieni a mai rămas o singură problemă de
rezolvat ,aceea a Romei aflată încă în stăpânirea Papei.Majoritatea italienilor considerau Roma
drept capitala firească a ţarii lor,aceasta reprezentând vatra vechilor împăraţi romani.
Napoleon al III-lea şi-a schimbat atitudinea faţă de dorinţele italienilor,nemaifiind de acord cu
aducerea Romei sub controlul regatului Italiei.Temându-se de o îndepărtare a catolicilor de
persoana sa,Napoleonal III-lea a luat toate măsurile pentru ca Roma să rămână independentă.O
încercare a lui Garibaldi de a cuceri Roma a fost stăvilită la Mentana(3 noiembrie 1867) chiar de
către armata franceză ceea ce a dus la o înrăutăţire a relaţiilor dintre italieni şi francezi.2În mod
paradoxal,tocmai cel care făcuse atâtea pentru cauza italienilor devenise ,în acel moment cel mai
mare obstacol în calea unificării depline a Italiei.
Momentul favorabil pentru ocuparea Romei de către trupele italiene s-a ivit în iulie 1870 când
a izbucnit războiul dintre Franţa şi Prusia.După începerea conflictului Italia s-a declarat neutră,iar
la 8 septembrie 1870 regele italian i-a trimis o scrisoare Papei cerându-i să se ajungă la un acord
pe cale paşnică.Între timp armata franceză a fost înfrântă de cea a Prusiei,în urma dezastuoasei
bătălii de la Sedan(2 septembrie 1870) iar Napoleon al III-lea a fost luat prizonier.La 20
septembrie 1870 trupele lui Victor Emmanuel au intrat în Roma preluând controlul deplin al
oraşului.În urma unui plebiscit din octombrie 1870,populaţia Romei a votat în unanimitate ca
oraşul să devină capitala ţării încheindu-se astfel procesul de unificare a Italiei.
În procesul de realizare a unui stat italian unitar,Napoleon al III-lea a avut un rol
esenţial.Urmărind permanent să distrugă edificiul creat în 1815 şi sprijinind din toate puterile
cauza popoarelor europene care voiau să îşi afirme identitatea naţională,împăratul francez a
rămas istorie drept unul din oameni care au insistat pentru constituirea unei Europe unite în care
să nu mai existe conflicte.Napoleon al III-lea poate fi considerat drept primul om politic care a
înţeles că pentru a se realiza o Europă unită trebuie trecut atât peste propriile interese ale marilor
puteri cât şi peste politica naţionalistă a epocii.

1
John R.Barber,op.cit.,p238
2
Giuliano Procacci,op.cit.,p358
 BIBLIOGRAFIE

John L. Barber,Istoria Europei moderne,Editura Lider,Bucureşti ,1998

Serge Berstein, Pierre Milza; Istoria Europei,Editura Institutul European,Iaşi,1998
Jean Carpentier,Francois Lebrun;Istoria Franţei,Editura Institutul European,Iaşi,2001
Giuliano Procacci,Istoria italienilor,Editura Politică,Bucureşti,1975
Andrina Stiles,Unificarea Italiei 1815-1878,Editura All,Bucureşti,1995