UNIVERSITATEA de VEST „VASILE GOLDIȘ”

din ARAD

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport

Departamentul de Științe Psiho-Socio-Umane
Specialitatea: Psihologie

Referat
Analiza comportamentului suspectului

Disciplina: Psihologie Judiciara

Cadru didactic: Lect. Dr. Radu Stoian

Student anul: III Sem.1: Andrei

Hompot

1
I Comportamentul deviant al suspectului

Termenul de comportament are o larga utilizare , psihologia judiciara cercetandu-l

sub aspecte normale sau deviante.
Prin comportament psihologia desemneaza mai multe elemente:
Reactiile subiectului (comportament actional), gandurile(comportament mintal), sentimentele
sale(comportament afectiv) si limbajul(comportament verbal).
De obicei aceste elenmente se constituie intr-un tot organic si se exprima in raspunsurile pe
care individul le da la solicitarile care vin din exterior.
Prin aceata reactie totala organismul raspunde la o situatie, in functie de mediu si de
tensiunile sale interne.
Obiectele, fenomemenele ,evenimentele care actioneaza au un anumit ecou asupra
individului, o rezonanta in contiinta sa, care satisfac sau nu anumite cerinte interioare. In
general raspunsurile
subiectului la stimulii externi se impart in doua mari categorii:
a) Normale- corespunzatoare sub aspectul continutului si modalitatilor de desfasurare
a normelor sociale bune pentru o comunitate umana data;
b) Deviante- atipice neobisnuite, necorespunzatoare sau chiar contradictorii normelor
sociale in vigoare.
Comportamentul care evolueaza spre comportamentul cu normele sociale in
vigoare se inscriu pe linia conformismului social, faciliteaza integrarea individului in viata
sociala, nu intra in conflict cu normele sociale chiar daca acestea prescriu interdictii sau
prescriptii. Comportamentele deviante din contra evolueaza pe pe directia incompatibilitatii
cu normele sociale luand forma opozitiilor si a conflictelor. Din acest conflict orice
societate este obligata sa-si ia masuri de aparae sanctionand diferentiat orice tulburare ce
are loc in interiorul grupului social.
Datorita marii diversitati de situatii cu care se confrunta individul in viata sa,
comportamentul se specializeaza si se diferentiaza, in functie de spatiu, timp, sex, varsta,
mediu cultural s.a.m.d.
Modificarea comportamentului uman depinde de:
- situatia generatoare de fenomene psihosociale specifice
- persoana sau colectivitatea care se confrunta cu aceasta problema.
Comportamentele deviante care sunt in conflict cu normele legale sunt sanctionate
prin masuri prescrise de codul penal. Infractionalismul este o forma de manifestare a
deviantei comportamentale cu consecintele cele mai delicate pe plan individual si social.
Pentru juristi obiectul investigatiei il constituie comportamentul manifestat prin fapte sau
actiuni care intra sub incidenta legii penale.

2
II Factorii determinanti a infractionlismului

Infractiunea are sorginte in trecutul individului, personalitatea ascunzand cauze sau

conditii ale producerii infractiunii.
In secolul trecut se credea ca caracterul ereditar sustine comportamentul infractional.
Lombroso credea ca inclinatia spre infractiune este nativa, indivizii criminali avand o
infatisare primitiva, anormala, monstruasa. Insa viitoarele studii mult mai aprofundate au
infirmat teoria lui Lombroso. Se numeste ereditate trasaturile mostenite de la
ascendenti(parinti, bunici, etc.) Unele caracteristici principale ale unui individ nu se regasesc
decat rar la descendenti. Ereditatea opereaza in domeniul morfo-functionalsi mai putin in
planul structurii psihice, sufletesti.
Un rol mult mai important in realizarea unui act infractional il joaca mediul social.
De asemenea o pondere insemnata o au si influenta mediului natural. Mediul socio-
cultural se compune din situatii, obiecte si persoane percum si din relatiile care se constituie
intre ele, fiind surse de influentare a personalitatii umane. In special persoanele si raporturile
dintre ele au o mare putere de influentare asupra oricarui individ.
Mediul social prezinta o structura multidimensionala compusa din: mediul ineluctibil(familia,
comunitatea de origine); mediul ocazional(scoala); mediul optional(prieteni; grupuri sociale
intamplatoare); si mediul de constrangere (armata, spital). Pondrea, momentul, durata
intesitatea si mai ales calitatea influentelor exercitate de diviziunile unui mediu sunt diferite,
individul manifestand o reactie de apropiere sau de respingere, acesta asigura functia de
modelator. Prioritatea este luata in primul rand de familie apoi de scoala si de ceilalti
modelatori care pot aparea sau nu. Se considera ca o modelare armonioasa se poate face in
primul rand in cadrul familiei si a scolii, deoarece
acestea tind spre crearea unor norme sociale convergente de bine. Cel mai important este ca
tanarul sa fie bine educat pentru ca se observa ca majoritatea infractorilor sunt personalitati
dizarmonice principii generale care vin in contradictie cu normele de convietuire sociala.
Altfel spus infractorii nu sunt persoane bolnave ci persoane cu mari deficiente in
planul moral. In plan simplist se crede ca familia si scoala de exemplu sunt cei care dau o
cale buna spre educare tanarului si aceste influente sunt chiar convergente. Insa se poate
intampla sa existe pericolul unui om dizarmonic prin faptul ca familia si scoala duc spre
directii oarecum opuse sau se mai poate intampla ca si in familie cei doi parinti sa nu duca
spre puncte convergente de educatie, il impiedica sa stabileasca diferenta corecta intre bine
si rau. In ceea ce priveste durata de influentare si intensitatea au importanta impicarile
mediului mai indelungat si mai intens. De asemenea putem vedea ca o importanta majora o
poate avea educatia spontana care pot contribui decisiv la formarea unor personalitati
dizarmonice, aici avem in vedere modelele sociale negative ”eroilor”. De asemenea
infractinalismul apare si in subculturi de cartier un spatiu socio-cultural care favorizeaza
aparitia unui comportament deviant.
Cea mai importanta cale prin care se formeaza infractionalismul este invatarea. Ea
este activitatea prin care se achizitioneaza elemente noi care determina o schimbare a
comportamentului. Prin invatare individul poate face acte si actiuni noi, precis sigur si rapid.

3
Tehnica furtului la hotii de buzunare se bazeaza in cea mai mare parte pe formarea unor
reflexe conditionate. Astfel se invata majoritatea actelor infractionale, precum si atitudinile
morale de fundamentare a coportamentului infractional.
Un alt mod de formare a comportamentului uman este imitatia. Simplist se poate
spune ca a imita inseaman a reproduce un model. Prin imitatie individul achizitioneaza
deprinderi, limbaj, gesturi, modalitati de actiune. Aici vorbim in special de copiaerea unor
modele sociale negative. Imitarea modelelor la intamplare ci in mod selectiv, le imita
numai pe cele pe care le considera atractive sau chiar fascinante.
O modalitate de modelare a comportamentului este fixarea anormala. Este optiunea unui
subiect pentru un comportament deviant sau aberant, in conditiile in care se actioneaza cu
doua sau mai multe influente divergente. Plictisit si derutat tanarul nu mai asculta de nici o
influenta si isi face singur un comportament care sa nu semene cu nici una din influente.

III Caracteristicile comportamentului infractional

Infractorul este un om diferit de semenii sai prin sistemul propriu de valori si prin
modalitatile de adaptare la mediul social, elemente care prefigureaza o personalitate
deformata, acestea obligand la relevarea caracteristicilor definitorii:
1) Infractorul e inadaptat din punct de vedere social. De obicei ajung astfel
persoanele greu educabile, alienatii congenitali sau persoanele cu autointoxicari sau
traumatisme( mecanice sau psihonervoase) care au beneficiat de conditii educationale
inadecvate sau care au fost educati cu metode contraindicate. Privind numeroase cazuri se
poate trage concluzia ca deficitele educationale se manifesta atat in sanul familiilor
dezorganizate(orfani, semiorfani, parinti divortati, parinti infractori; etc) dar si in familiile
organizate dar in cadrul carora nu se foloseste un sistem unitar de valori. Inca de timpuriu
se formeaza la copil deprinderea de a merge pe linia sociala. Deprinderile negative formate
se perpetueaza, iar in conditii si ocazii favorabile pot duce la devianta si infractionalism.
2) Infractorul manifesta o accentuata instabilitate emotiv-actionala prin comparatie
cu omul normal la care reactiile sunt relativ stabile. La infractor reactiile nu sunt reglate
voit si constiente, nu sunt constante. Instabilitatea este o expresie a personalitatii deformate.
3) Infractiunea aduce autorului satisfactii morale si materiale, este unul din
fenomene care explica cauzele intime peronale ale acestuia. Rezultatul material poate fi
imediat sau indepartat dar satisfactia morala este permanenta. Alteori beneficiul psihologic
ocupa locul central, iar cel material trece in planul secund. La hoti indiferent ca sunt
„gainari” sau au dat mari lovituri mobilul principal il constituie: banii sau alte valori
materiale. In fata acestor stimuli infractorul manifesta o stare de activiate crescuta care nu
si-o poate domoli oricum, se vede impins spre actiune si se domoleste la vederea scopului
atins. In acest moment consecintele faptei nu-l intereseaza deloc.
4) Infractorul are un comportament duplicitar, aceasta este determinata de faptul ca
infractorul este constient de caracterul antisocial al actelor sale si are tendinta de a se
ascunde de alte persoane, planuietse infaptuirea faptei pe ascuns, iar fata de semeni
simuleaza corectitudine , cinste, solicitudine, omenie. Aceata obsesie impune un
comportament defensiv, o atentie deosebita care sa duca la o actiune fara fisuri. Ideea „crimei
perfecte” devine o o obsesie., infractorul facand din acest obiectiv un scop in sine, pe care il

4
considera un simbol al capacitatii sale. Dupliciatea unei persoane este sugerata de de doua
laturi ale comportamentului sau: petrecerea timpului liber si libajul utilizat.
Petrecera timpului liber la indivizi ce vor face infractiuni impune o solitudine prelungita
desfasurarea unor activitati fara a fi vazut de cineva.
5) Infractorul isi construieste un sistem motivational specific, menit sa justifice
infractiunea sau repetarea acesteia. El este folosit de infractor pentru a motiva in fata
celorlalti faptele comise, astfel incat raspunderea pentru fapta sa-revina intr-o masura cat
mai mica. De obicei infractorul se supraliciteaza, vrea sa-si creeze o situatie cat mai
favorabila fata de anchetator sau completul de judecata, ascuzand adevaratele mobiluri ale
infractiunii sau plasandu-le pe un loc minor. Acesta considera ca a fost indreptatit sa comita
fapta, creand in sistemul sau de valori ca el este un justitiar nu un infractor.

IV Personalitatea infractorului

Considerand personalitatea ca unitate organica si dinamica a principalelor dimensiuni

lae vietii sufletesti a omului, psihologia judiciara explica infractiunea din interior descifrand
mecanismele intime care au determinat-o, cat si proiectarea si executarea ei, in raport de
personalitatea infractorului, care isi pune amprenta pe intregul scenariu infractional.
Conform lui H.J. Eysenck, se explica infractionalismul prin modul de organizare a
vietii psihice, in raport de doi poli: lumea extena – lumea interna. Astfel iau nastere doua
tipuri de personalitate extrovertita si introvertita. Personalitatea extrovertita este organizata
vectorial spre lumea exterioara. Extrovertitul este un tip sociabil, ii plac petrecerile, agreeaza
viata in grup si refuza solitudinea. Ii place senzationalul, riscul, farsa, este optimist si nu
acorda mare importanta grijilor aparute in viata sa. Este impulsiv si isi pierde usor controlul,
este greu educabil. In cazul infractorului extrovertit cauza intima a deviantei este lisa de
autocontrol, agresivitatea si atractia catre placeri prilejuite de lumea exterioara. Introvertitul
se caracterizeaza prin organizarea vectorial spre”eu”. Individul isi proiecteaza gandurile si
trairile spre interior, este mai „inchis” mai putin comunicativ, egreeza solitudinea. Este mai
rezervat si manifesta tendinte puternice de expansiune si dominatie. Introvertitii sunt
persoane usor conditionabile, ei accepta mai usor cerintele si exigentele care se formuleaza
fata de ei. Cei mai multi infractori introvertiti provin din familii viciate, influentele negative
fiind preluate fara opozitie.
A doua teorie este avansata de J.Pinatel. Acesta considera ca infractiunea se
produce sub impactul conditiilor de mediu si a personalitatii infractorului. Cand sitautiile
externe sunt puternice, acestea devin factori stimulatori ai reactiilor infractionale, infractiunea
este un raspuns al personalitatii la presiunile exercitate de situatiile respective. Exista si
situatii nespecifice „amorfe” cand ocazia infractiunii este cautata. Aici personalitatea domina
situatia, iar infractiunea este o consecinta directa a initiative acesteia. Se poate vorbi de
existenta unei personalitati criminale, care se exprima intr-un nucleu psihologic bazat pe
patru componente:egocentrism; labilitate psihica; agresivitate si indiferenta afectiva. Este
vorba de o structura dinamica, in care elentele sunt in interactiune, numai in masura in care
ele se prezinta la un anumit nivel de dezvoltare si interfunctionare prefigureaza personalitatea
infractionala. Separate nici una nu determina reactii infractionale, ci numai impreuna,
actionand ca un bloc operational reglator cu finalitate infractionala. De obicei dimensiunile

5
psihologice care alcatuiesc nucleul personalitatii infractionalenu sunt ereditare, ci
conditionate socio-cultural, prin actiunea indelungata a familiei caracteristicile generale si
particulare ale societatii, mijloacele massmedia si altele. Egocentrismul este produsul
copetitiei nemiloase sau a unei educatii incorecte, labilitatea este produs de un mod de viata
trepidant si un sistem educativ excesiv de permisiv; agresivitatea apare in urma frustrarilor;
indiferenta afectiva este stimulata de o existenta sau o educatie in care altruismul, omenia sau
mila nu sunt valori. Intelegand personalitatea criminala nu ca un dat ci ca un rezultat, toria
ofera metode nu numai de intelegere a actului infractional si metoda de reintegrare sociala
infactorului, prin descompunerea componentelor psihologice ale subiectului.

Bibliografie
1 Tiberiu Pruna „Prelegeri de psihologie judiciara” Editura Chemarea; Iasi,
1992
2 Lect. univ. dr. Oana Mateescu „ Modul: Psihologie judiciară”
Universitatea Titu Maiorescu
3 T. Butoi “ Tratat de psihologie judiciara. Teorie si practica” Editura Phobos;
Bucuresti 2003.