In 1975,D.E.W.Laidler si M.J.

Parkin definesc inflatia ca fiind “fenomenul de

crestere continua a preturilor sau de depreciere continua a preturilor sau de depreciere
continua a valorii banilor”.Anterior,in 1963,M.Bronfenbrener si F.D.Holzman
prezentasera patru definitii,preluate de H.Frisch in lucrarea sa(“Teorii ale inflatiei”):
1.Inflatia este o stare de generalizare a excesului de cerere,in care “prea multi
bani alearga dupa prea putine lucruri.”
2.Inflatia reprezinta o crestere a rezervelor banesti sau a veniturilor,fie in
suma totala,fie pe cap de locuitor.
Ambele definitii sunt de tip cauzal.
In primul caz inflatia se pune in legatura cu cererea manifestata pe piata
bunurilor de consum;in cel de-al doilea ea este explicata ca fiind rezultatul modificarii
ofertei de bani.
In unele dezbateri recente,M.Friedman a facut cunoscuta definitia cauzala de
tip monetarist:”Inflatia este pretutindeni si intotdeauna un fenomen monetar…si poate
fi determinata numai de o crestere mai rapida a cantitatii de bani decat a productiei.”
3.Inflatia reprezinta o crestere a nivelului preturilor avand si urmatoarele
caracteristici sau conditii aditionale:este anticipata cu lipsa de precizie;duce(prin
cresterea costurilor) la noi cresteri de preturi;nu sporeste gradul de ocupare a fortei
de munca si nici productia reala;este mai rapida decat o asa-numita “rata
inofensiva”;se manifesta ca “fenomen banesc”;se masoara prin preturi nete,adica
prin preturi din care au fost scazute impozitele si/sau este reversibila;
4.Inflatia reprezinta o scadere a valorii banilor in raport cu alte
monede,masurata prin cursurile de schimb valutar ori prin pretul aurului sau
indicata de un exces de cerere pentru aur sau pentru valuta la cursurile oficiale.
Cea de-a patra definitie subliniaza rolul evolutiilor externe in evolutia nivelului
general al preturilor.Inflatia se masoara prin miscarile cursului valutar,aceasta metoda
fiind potrivita,in anumite situatii,pentru economiile deschise.
Aceste definitii acopera majoritatea aspectelor inflatiei,fiecare din ele scotand
in evidenta atat aspecte diferite,cat si un aspect comun,si anume,acela ca inflatia se
face cunoscuta prin bani si prin pret la nivelul consumatorilor si prin dezechilibre
cronice la nivel macroeconomic.

1
 Clasificarea Inflatie

Desi exista o mare diversitate de clasificari ale inflatiei in literatura

economica,o clasificare sintetica este facuta de H.Frich,si anume:
a) Dupa functionarea mecanismului pietei exista o inflatie deschisa si o
inflatie reprimata.
Inflatia deschisa permite sistemului economic sa functioneze ca un mecanism
in care preturile devin fixe.Acest tip de inflatie este in legatura directa cu insuficienta
bunurilor,a serviciilor si a fortei de munca din economie,astfel incat pot sa apara
speculatii pe acest fond.Inflatia reprimata este rezultatul interventiei
guvernamentale in cresterea preturilor si salariilor.Prin aceasta interventie cererea de
bunuri si servicii este redusa fortat (reprimata),de unde si denumirea asociata.
b) Dupa ritmul de crestere a preturilor apare :
-inflatie taratoare,exprimata printr-un ritm mediu anual de crestere a preturilor
de consum de pana la 3%;
-inflatie moderata,daca preturile respective cresc in ritm de pana la 6%;
-inflatie rapida,atunci cand respectivul ritm se apropie de 10%;
-inflatie galopanta (cu doua cifre),cand cresterea preturilor de consum
depaseste 10%;
-hiperinflatia,atunci cand ritmul mediu lunar depaseste 50%.
c) In functie de asteptarile inflationiste se manifesta o inflatie anticipata si
o inflatie neanticipata.
Inflatia anticipata,comparativ cu cea neanticipata,este primita si pregatita de
fiecare actor pe piata,in timp ce a doua produce urmari asupra economiilor,fortei de
munca si productiei marfare fara sa fie anticipata.
d) Dupa principalele cauze inflationiste poate exista o inflatie prin costuri
si o inflatie prin cerere.
Inflatia prin cerere (demand-pull inflation) este acea inflatie care rezulta din
cresterea cererii agregate.Cresterea cererii agregate este explicata de unii specialisti
prin cresterea veniturilor banesti ale populatiei.
Alti specialisti apreciaza ca cererea agregata poate sa sporeasca,chiar daca
oferta de moneda ramane aceeasi.La o crestere a cererii agregate,firmele vor raspunde
partial prin cresterea preturilor si partial prin cresterea productiei.
Efectul inflatiei prin cerere este surprins in urmatoarea figura 1.

2
 Ca/2 Oa
IPC
Ca/1

P2
+
P1

0
Q1 Q2 Q
Fig 1 Inflatia prin cererea agregata nominal
Sursa(http://conspecte.com)

Cresterea cererii agregate este ilustrata prin deplasarea ei catre dreapta de la

Ca/1 la Ca/2.In acest caz,preturile vor creste de la P1 la P2,iar oferta agregata va spori
de la Q1 la Q2.Cu cat curba ofertei agregate este mai inelastica (mai apropiata de
verticala imaginara),cu atat preturile vor creste mai mult,iar productia oferita va
spori mai putin.Daca in economie nu exista capacitati de productie subutilizate si
somajul este redus ca nivel,atunci firmele vor raspunde la cresterea cererii indeosebi
prin ridicari de pret.

Figura de mai sus sugereaza o singura crestere a cererii agregate (un soc al
cererii).De pilda,un astfel de soc poate fi provocat de o crestere substantiala a
cheltuielilor guvernamentale.Efectul acestui soc poate fi o singura crestere a
preturilor,dupa care ele vor ramane la acelasi nivel.Pentru ca inflatia sa persiste este
necesara o crestere continua a cererii agregate,deci si ocrestere continua a nivelului
general al preturilor de consum.De regula,o astfel de inflatie este specifica perioadelor
de boom economic prelungit.
Inflatia prin costuri,prin oferta (cost-push sau supply-side inflation) apare in
situatia in care costurile de productie cresc independent de cererea agregata.Daca
firmele sunt confruntate cu o sporire a costului,ele vor raspunde partial prin cresterea
pretului de vanzare si partial prin reducerea volumului activitatii.
Aceasta forma de inflatie este sugerata in figura urmatoare.

3
 IPC
Qa/3
Qa/1

P3
+
P1
Ca

0
Q3 Q1 Q
Fig 2 Inflatia prin costuri
Sursa(http://conspecte.com)

Asa cu se poate observa in figura de mai sus,deplasarea catre stanga a ofertei

va determina o crestere a nivelului pretului de la P1 la P3 si o reducere a nivelului
productiei de la Q1 la Q3.
Masura in care firmele vor mari preturile si vor reduce productia depinde de
inclinatia pantei cererii agregate.Cu cat cererea agregata este mai inelastica,cu atat
productia se va reduce mai putin,povara costurilor mari fiind transferata asupra
consumatorului prin preturi mai mari.
Daca are loc o singura deplasare a ofertei agregate spre stanga va avea loc o
singura crestere a nivelului general al preturilor.

Daca guvernul mareste,de pilda,accizele la petrol,va avea loc o singura crestere

a pretului petrolului si a preturilor tuturor produselor derivate.Dupa ce aceasta unda s-
a propagat,preturile se vor stabiliza la acest nou nivel,iar inflatia va redeveni zero.
Daca socurile ofertei vor continua,atunci oferta agregata se va deplasa continuu
catre stanga,iar inflatia va persista.Deplasarea ofertei agregate in ritmuri mai rapide ca
da inflatiei un trend crescator.
Rezulta ca efectul inflatiei asupra productiei nationale si asupra ocuparii difera
in cazul inflatiei prin costuri de cel al inflatiei prin cerere.Daca inflatia prin costuri
antreneaza,de regula,scaderea productiei si a ocuparii,cea prin cerere
conduce,dimpotriva,la sporirea acestora.
Inflatia prin cerere si inflatia prin costuri se pot manifesta simultan.Aceasta
deoarece cresterile de preturi si de salarii pot fi determinate fie de cresteri ale cererii
agregate,fie de factori ce duc la sporirea costurilor.Cele doua genuri de inflatie ajung
sa se intrepatrunda chiar daca procesul demareaza din cauza unui singur factor(sa

4
zicem,din cauza sporirii costurilor).Un proces inflationist prin costuri poate fi
alimentat ulterior de politicile guvernamentale,de sporirea cererii agregate,prin care se
cauta evitarea cresterii somajului.Invers,un proces inflationist demarat printr-un puseu
de cerere agregata poate duce la consolidarea unor grupari de interese,care isi vor
utiliza aceasta putere pentru a-si majora veniturile;veniturile majorate,de partea
acestor unitati,vor insemna costuri mai ridicate pentru ceilalti agenti economici.
Asemenea interdependente intre cauzele inflatiei contemporane sunt puse in
evidenta cu ajutorul instrumentului spirala inflationista.

Sa presupunem ca un grup puternic de interese determina in mod constant

cresteri ale costurilor.Oferta agregata se deplaseaza in mod constant catre
stanga.Daca in acelasi timp autoritatea guvernamentala stimuleaza cererea globala
pentru a preveni sporirea somajului,cererea agregata se va deplasa constant catre
dreapta.Efectul acestor confruntari de interese se va concretiza intr-un proces
inflationist puternic.Daca deplasarile aratate au amplitudini din ce in ce mai mari,va
rezulta o spirala inflationista cu rate crescande ale preturilor.
IPC Qa/3
Qa/2
Qa/1
P3

Ca/3
P2
Ca/2
P1 Ca/1

0 Oa;Ca
Fig 3 Spirala inflationista
Sursa(http://conspecte.com)

De fapt,in conditiile permanentizarii inflatiei este dificil de precizat cine si cu

ce instrumente declanseaza primul puseu inflationist.

5
 Cauzele inflatiei

Multitudinea de cauze ce stau la baza aparitiei acestui fenomen ce se manifesta

la scara mondiala cu particularitati pentru fiecare economie,a facut obiectul de
cercetare a specialistilor in domeniu.
Literatura de specialitate din ultimele decenii analizeaza cu prioritate factorii
care au declansat si intretinut inflatia de mare amploare din anii ’70 si anii ’80 ai
secolului al XX-lea in tarile dezvoltate economic.S-a discutat putin sau deloc despre
cauzele originare ale procesului si despre mecanismele intretinerii lui de-a lungul
secolelor.Evident,fiind preocupati de inflatia contemporana si de efectele ei,autorii si
institutiile specializate si-au concentrat atentia asupra cauzelor unei astfel de inflatii
pentru a-i pune “diagnosticul” si a fundamenta “retete” de tratare.Cu toate
acestea,numerosi specialisti in domeniu grupeaza factorii inflatiei in generali
(universali) si in particulari,specifici (concret-istorici),respectiv,in cauze pe termen
lung si cauze pe termen scurt.
Cauzele si factorii inflatiei se ierarhizeaza in maniere diferite pe tari si grupe de
tari.Se poate constata ca in unele tari o anumita cauza a jucat rolul principal in
declansarea unei inflatii puternice autointretinute,in timp ce in alte tari nu a influentat
procesul in cauza.
In conditiile schimbarii rapide a sensului si a intensitatii dezechilibrului
macroeconomic (trecerii de la inflatia redusa la hiperinflatie si invers,ale trecerii de la
inflatie la deflatie si/sau la dezinflatie),devine deosebit de importanta cunoasterea
cauzelor si circumstantelor economice,sociale si politice-interne si internationale-care
fac necesare si posibile asemenea schimbari de stari inflationiste.
Adesea,inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti
(inflatia prin moneda).Economistul american M.Friedman sustine ca inflatia este
legata de inflatia de moneda.Suplimentarea monedei in circulatie decurge-continua el-
din deciziile organismelor economice si monetare specializate,decizii ce vizeaza
sporirea banilor de credit,active asupra carora au putere de dispozitie.
In alte lucrari,puseul inflationist este pus pe seama excesului de cerere solvabila
(inflatia prin cerere).Este vorba despre acele impulsuri dinspre cerere care statueaza
si consolideaza un dezechilibru de piata,cererea nominala solvabila mentinandu-se
mai mare decat oferta.Majorarea preturilor nu se explica prin simpla crestere a
cantitatii de bani,ci prin marimea cererii pe care aceasta o permite.Or,acest efect
asupra preturilor se va infaptui printr-o succesiune de cheltuieli.
Un loc aparte ocupa acele conceptii care considera drept cauza principala
(unica) a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta).Sporirea
veniturilor,indeosebi a salariilor,nu este compensata printr-o crestere corespunzatoare
a productiei si productivitatii.Apare,astfel,o penurie de bunuri si servicii
economice.Specialistii numesc un asemenea dezechilibru inflatie reala.

6
 Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezechilibrul
inflationist,la excesul de cerere nominala pentru bunurile de consum (inflatie prin
credit).In anumite conditii,profiturile cresc mai incet decat masa economiilor
disponibile ale intreprinderilor.Ca urmare,guvernele cauta sa promoveze programe
proprii de investitii pe seama bugetului.Dar,o asemenea politica pune problema gasirii
surselor de finantare.Profiturile fiind insuficiente,iar salariile neputand fi atacate
frontal fara riscuri sociale enorme,se recurge la credit.Aceasta solutie este nu numai
necesara,dar si posibila,existand premisele cresterii creditului:rata scazuta a
dobanzii;depuneri relativ mari la banci;concentrari de resurse financiare la societatile
de asigurari.
Masa monetara suplimentara se exprima in sporirea imediata a cererii de
consum,in timp ce noile investitii nu se materializeaza inca in cresteri ale ofertei.Ca
urmare,cresc preturile de piata,are loc prelevarea inflationista a profiturilor si se
reduce puterea de cumparare a salariilor nominale.
Exista numerosi economisti care considera ca inflatia are drept cauza sporirea
costurilor de productie (inflatia prin costuri).O asemenea inflatie se declanseaza si se
mentine atunci cand si acolo unde intreprinderile,guvernele,salariatii si consumatorii
actioneaza parca convergent in directia cresterii costurilor.Economistul J.K.Galbraith
sustine ca variatiile salariilor nominale,sporirea costurilor salariale conduc la
inflatie.Spre deosebire de acesta,economista britanica Joan Robinson leaga inflatia
atat de cresterea salariilor nominale,cat si de cea a profiturilor.
Deci declansarea inflatiei are loc atunci cand in cadrul sistemului economiei
nationale apar conditii de dezechilibru economic,cum sunt:
1. Existenta si lansarea continua pe piata a unor cantitati mari de bani
2. Dezechilibrul intre rata consumuli si rata investitiilor
3. Deficitul bugetar excesiv inregistrat prin majorarea
cheltuielilor,influentate de inflatie,in conditiile unei anumite cresteri mai lente a
veniturilor.
4. Cresterea preturilor ca urmare a costurilor in crestere
5. Dezechilibrarea cererii agregate in raport cu oferta agregata
6. Intensificarea relatiilor de creditare prin crearea banilor de cont
7. Concurenta si diferenta de productivitate la producator
8. Calitatea si strategia actului de guvernare
9. Conditiile internationale de racordare a economiei nationale la economia
mondiala
Asemenea cauze au ca finalitate declansarea fenomenului inflationist.Sansele
aparitiei a acestor conditii declansatoare ale fenomenului inflationist cresc atunci cand
in economia nationala se fac simtite urmarile unor catastrofe naturale (seceta,inundatii
etc.),razboaie,presiuni si reactii ale grupurilor sindicale,schimbari de sistem
economic,conjuncturi internationale (embargouri),politici ale administratiei.
Toate aceste cauze sunt generate de raritatea unor produse (prin disparitia/lipsa
productiei la un moment dat),in conditiile existentei unui surplus cantitativ de moneda
7
care va duce la o crestere de durata si autointretinuta a preturilor cu implicatii la nivel
general.
In lucrarea “L’inflation”,M.Flamant precizeaza ca,dupa gradul de
intensitate,exista trei momente intermediare declansarii fenomenului inflationist:
a) Cresterea tensiunii inflationiste in anumite sectoare importante ale
economiei ca urmare a dezechilibrului ofertei prin raportare la cerere.In prima faza
aceasta manifestare este usor sesizabila,dar odata cu trecerea timpului se acutizeaza si
efectele sunt preluate in celelalte sectoare.
b) Presiunea inflationista,ca o continuare a tensiunii,se manifesta ca o
crestere de ansamblu a preturilor.Din aceasta faza cresterea preturilor se autointretine.
c) Socul inflationist,care poate urma cresterilor a) si b),dar care se poate
instala si direct ca urmare a unor evenimente deosebite (de exemplu,socul petrolier
din 1973/1974 si cel din 1979,intoarcerea a 710000 de soldati din Algeria in 1962
direct la Paris,razboiul din Golf din 1991).In S.U.A.,inflatia din 1973 s-a datorat
cresterii penuriei de produse de baza,cresterii preturilor la produsele
agricole,deprecierii dolarului si crizei petrolului,care in cea mai mare parte s-au
suprapus.
Desigur,este posibil ca in economiile altor tari declansarea procesului
inflationist sa fie rezultatul importarii acestuia din alte economii cu car eprimele
intretin legaturi puternice de schimb sau creditare,cu atat mai mult cu cat moneda
importatorilor/beneficiarilor este mslaba decat moneda exportatorilor de inflatie.

Efectele(costurile) inflatiei

Efectele inflatiei difera de la tara la tara,iar in cadrul unei tari,de la o perioada

la alta. Aceste efecte sunt dependente in mare masura de forma si intensitatea
inflatiei , de capacitatea de anticipare a participantilor la activitatile
economice,precum si de disponibilitatea si profesionalismul autoritatilor monetare si
economice de a o tine sub control.
Costurile inflatiei sunt abordate in raport de mai multe criterii.
Aceste costuri sunt analizate si apreciate , in primul rand ,in functie de
intensitatea si de sensul de evolutie a procesului inflationist.Pe baza acestui criteriu,
numerosi autori surprind efectele inflatiei moderate si controlate, pe de o parte, si
efectele hiperinflatiei scapate de sub control, pe de alta parte.
In al doilea rand,efectele inflatiei sunt urmarite pe orizonturi de timp: pe termen
foarte scurt si scurt; pe termen mediu si lung.
In al treilea rand,sunt numeroase incercarile de a analiza costurile procesului
inflationist, pornindu-se de la calitatea prognozarii lui.In acest sens , unele sunt
efectele inflatiei anticipate corect si cu totul altele cele ale inflatiei anticipate eronat
sau pur si simplu cele neanticipate.
8
 S-au identificat urmatoarele costuri ale inflatiei anticipate eronat sau
neanticipate:
-aceasta viciaza corelatiile dintre preturile diferitelor bunuri, dintre
variabilele activitatii economice, anuland posibilitatea efectuarii calculelor de
eficienta si de rentabilitate,denaturand rezultatele compararii acestora in timp si
spatiu;masa monetara creste excesiv,moneda depreciata devine bunul cel mai
detestabil;
-hiperinflatia necontrolata cu trend crescator descurajeaza investitiile
productive si orienteaza resursele banesti disponibile spre actiuni speculative si/sau
spre risipa,spre consum nerational;
-procesele inflationiste de acest gen accentueaza oscilatiile cursurilor
valutare,cu efecte negative pentru economiile cu monede neconvertibile,moneda
nationala pierzandu-si aproape intreaga valoare in raport cu monedele
straine.Deoarece ratele inflatiei sunt inegale si au timpi diferiti de declansare a
puseurilor,procesele genereaza dezechilibre si tensiuni in plan zonal si mondial;
-inflatia puternica scapata de sub control contribuie la decaderea societatii
civile in general.Antrenand saracirea clasei de mijloc,hiperinflatia submineaza
sistemul de impunere fiscala,genereaza coruptie si degradare morala in cadrul
institutiilor sociale,in societate in general;
-deficitul bugetului de stat atinge cifre colosale,finantarea sa devenind tot mai
dificila.
In literatura de specialitate s-au impus insa costurile inflatiei moderate si
controlate,proces inflationist care caracterizeaza tarile avansate economic si care este
considerat o tinta de atins in acele tari care se confrunta cu hiperinflatie necontrolata
sau controlata insuficient.
Economistii teoreticieni au identificat si trateaza sase costuri ale inflatiei
moderate anticipate (corect).
1) Primul tip de cheltuieli-pierderi sociale-cu inflatia respectiva sunt cele
legate de deprecierea inflationista a banilor existenti la populatie.
Cresterea ratei inflatiei antreneaza sporirea ratei nominale a dobanzii,ceea ce,la
randul ei,duce la diminuarea rezervelor de mijloace banesti in expresie reala.Or,daca
masa medie de bani numerar devine mai mica,populatia va fi nevoita sa se deplaseze
de mai multe ori la banca pentru a scoate bani numerar din cont.
In plus,inflatia erodeaza valoarea banilor.Dar,intrucat dobanda nominala tinde
sa fie superioara,comparativ cu situatia cand preturile erau stabile,cu cat rata inflatiei
este mai mare,cu atat costul oportun al detinerii de lichiditati tinde sa fie mai mare.Ca
urmare,gospodariile si firmele cheltuiesc mult timp pentru a transfera banii dintr-un
cont in altul,pentru a constitui acea structura de depozite care ar urma sa le
maximizeze dobanda.
2) Al doilea tip de costuri ale inflatiei este legat de necesitatea deselor
calculari si recalculari de preturi,de operatiunile de afisare a acestora.Acestea sunt
denumite costuri de mediu.In conditii de inflatie,restaurantele trebuie sa schimbe
9
preturile bunurilor pe care le ofera,magazinele cu amanuntul sunt nevoite sa puna noi
etichete cu preturile,iar firmele producatoare sunt nevoite sa calculeze noile preturi si
sa tipareasca alte si alte cataloage de oferta,ca si alte liste de preturi.In cazul
capitalului fix,modificarea preturilor acestuia presupune operatiuni foarte costisitoare.
3) In al treilea rand,inflatia viciaza corelatiile istorice intre preturile
relative ale diferitelor bunuri materiale si servicii.Ca urmare,devine imposibila
calcularea cu oarecare rigoare a eficientei si rentabilitatii la nivel de firma si de
ramura.Daca se incearca compararea acestora in timp si spatiu,efortul respectiv este
sortit aproape total esecului.Tocmai la aceste costuri se refera acei specialisti care
apreciaza procesul inflationist ca fiind “dezordinea dezordinilor oricarei economii”.
4) Un al patrulea gen de cost al inflatiei consta in potentarea incertitudinii
si riscului in economie.Cu cat rata inflatiei este mai mare si inregistreaza fluctuatii
puternice,cu atat firmele vor intampina dificultati in a previziona incasarile si
costurile,deci si in a-si calcula profiturile.
5) In al cincilea rand,inflatia antreneaza redistribuiri arbitrare ale avutiei si
ale veniturilor intre gospodarii,firme si stat.Aceasta redistribuire este de notorietate
generala in cazul persoanelor care dispun de venituri fixe,care,adesea,nu sunt indexate
la inflatie sau se indexeaza la cote mai mici decat rata inflatiei.Daca rata reala a
dobanzii scade ca rezultat al inflatiei,va aparea un transfer de resurse monetare de la
creditori la debitori,acestia din urma achitandu-si datoriile in bani depreciati.
6) Costurile psihologice si costurile politice reprezinta cel de-al saselea cost
al inflatiei.Adesea,oamenii o duc mai prost,chiar daca veniturile lor cresc mai mult
decat rata inflatiei.Ratele ridicate ale inflatiei neasteptate perturba ordinea sociala
existenta.De aceea,aceasta inflatie este insotita de tensiuni sociale si,adesea,de
schimbari profunde.
7) In al saptelea rand,inflatia contribuie la inrautatirea raporturilor
economice externe ale tarii ceea ce dezechilibreaza balanta de plati externe.explicatia
consta in faptul ca inflatia intr-o tara fiind mai mare decat in alte tari,exporturile tarii
respective apar mai scumpe si deci mai putin competitive,iar importurile mai ieftine,in
comparatie cu produsele indigene.Drept urmare,exporturile scad,importurile
cresc,balanta de plati devine deficitara,iar cursul de schimb al monedei nationale se
inrautateste.Mai trebuie luat in considerare si faptul ca prin ieftinirea produselor din
import se descurajeaza productia interna cu toate urmarile ei.
8) Inflatia implica folosirea suplimentara a unor resurse in comparatie cu
perioada de stabilitate a preturilor.Este vorba de cheltuielile ce se fac cu urmarirea
evolutiei fenomenului inflationist la toate nivelele:firme,sindicate,banci,guvern.

Inflatia este unul dintre cele mai perverse dezechilibre macroeconomice

actuale.In unele tari si perioade,inflatia a fost si este pericolul (inamicul) numarul unu
al dezvoltarii si progresului economic.Dimpotriva,in alte circumstante de loc si
timp,politicile de inflatie-deflatie-dezinflatie se pot incadra in strategiile de dezvoltare
ale guvernelor.
10
 Efectele multiple ale inflatiei,ca si favorabilitatile posibile ale procesului vor
putea fi intelese in masura in care se va clasifica continutul acestui proces.

Circulatia banilor
 
Circuitul monetar, circulatia monetara, masa monetara, agregatele monetare,
lichiditate, necesarul banilor in circulatie.
Dupa cum s-a mentionat in materialul precedent, esenta banilor se manifesta prin
functiile lor, a caror proprietate principala este stabilitatea.
Intr-adevar, va veti putea convinge ca functiile banilor aproape ca nu se supun
modificarilor, in vreme ce, bunaoara, rolul banilor, in diverse
conditii, se poate schimba. Totodata, principala particularitate a functiilor banilor, in
majoritatea cazurilor, de asemenea, ramine neschimbata si
consta in faptul ca aceste functii nu sunt indeplinite decit de aceiasi bani.
Pe parcursul evolutiei lor istorice, pe masura ce se dezvoltau si se perfectionau
relatiile marfa-bani, in afara de cele doua functii obligatorii – masura a
valorii si mijloc de circulatie, banii, ca echivalent general, au inceput sa
indeplineasca si alte functii:
cea de mijloc de tezaurizare (mijloc de acumulare) si cea de mijloc de plata. Pe
linga functiile enumerate, adesea e
recunoscuta si functia lor de moneda universala (ca mijloc international de plata), cind
banii sunt folositi in tranzactiile monetare dintre tari. De
remarcat ca indeplinirea acestei functii, in conditiile existentei banilor de aur sau a
valutei convertibile (moneda liber schimbabila), nu poate fi
supusa indoielilor. Deci, in etapa actuala, banii indeplinesc cinci functii, pe care le
vom analiza mai jos.
Banii ca masura a valorii
Marimea valorii marfurilor
e determinata in urma raportarii acestora la (sau asimilarii lor cu) un anumit numar de
bani, de aceea acestia din urma servesc drept intruchipare si
unitate de masura generala a valorilor marfare. Totodata, trebuie sa se tina cont de
faptul ca criteriul de baza al comensurabilitatii marfurilor nu
sunt banii propriu-zis, ci valoarea insasi a marfurilor, care exprima consumul de
munca socialmente necesara producerii lor, concretizata in bani.
Aceasta constatare ne permite sa tragem concluzia ca la baza stabilirii preturilor la
marfuri sta marimea cheltuielilor de munca socialmente necesara
pentru producerea lor. La calcularea preturilor marfurilor, ca marime initiala se ia nu
volumul individual al cheltuielilor de munca necesara unui
singur producator de marfuri, ci volumul cheltuielilor de munca socialmente necesara
producerii marfurilor. Tocmai de aceea in preturi sunt incluse
11
cheltuielile socialmente necesare pentru producerea fiecarui tip de marfa. Acest mod
de abordare a problemei determinarii valorii marfurilor pe calea stabilirii preturilor
ne ajuta sa intelegem mai bine cum isi indeplinesc banii functia de
mijloc de masura a valorii. Caracterul activ al influentei banilor se manifesta prin
modul de folosire a lor in scopul stimularii
reducerii costurilor de productie a marfurilor, precum si prin modul de exprimare de
catre ei nu numai a marimii absolute, ci si a marimii relative a
valorii anumitor marfuri si, prin urmare, a raportului de preturi dintre marfuri.
In faza timpurie a constituirii relatiilor schimbului de marfuri (perioada circulatiei
banilor de metal), evaluarea in bani a marfurilor se efectua cu
ajutorul unor unitati speciale, legalizate de masurare a substantei materiale a unui
singur echivalent general al valorii – aur sau argint. Datorita
acestui fapt, marfurile puteau fi raportate intre ele potrivit unei proportii constante de
metal monetar, adica unei unitati de masura strict
stabilite. Ulterior, aceasta se numea etalon al preturilor – o cantitate anumita de metal,
care in tara data era considerata unitate monetara. Ca
rezultat, banii au facut ca marfurile sa devina comensurabile cu ajutorul etalonului
oficial al preturilor, ce servea pentru calcularea preturilor
costului tuturor marfurilor.
Prin urmare, banii, indeplinind functia de masura a valorii, jucau rolul de intermediar
la stabilirea pretului marfii. Totodata, functia banilor, ca masura a valorii, o
indeplineau banii reali (cu valoare deplina), fiindca acestia posedau ei
insisi o valoare concreta, creata de munca socialmente necesara. In acelasi timp,
indeplinirea acestei functii a banilor decurgea in mod ideal, ca un
proces bine gindit inca inainte de schimbul pe baza de bani, si de aceea nici nu avea
nevoie de prezenta banilor reali.
Mai tirziu, insa, etalonul preturilor, treptat, a inceput a se separa de continutul
exprimat prin masa (greutate), fapt care, in ultima instanta, s-a
soldat cu ivirea contradictiei dintre unitatea de masura stabilita oficial (etalon) si
continutul efectiv de metal al unitatii monetare insasi.
Sistemul valutar din Jamaica (1976-1978) a anulat pretul oficial la aur, paritatile de
aur in vigoare (proportiile continutului de aur al unitatilor
banesti) si, respectiv, etalonul oficial al preturilor, care a fost inlocuit cu etalonul
efectiv al preturilor, stabilit spontan in procesul schimbului
de piata.
In noile conditii ale circulatiei banilor de credit lipsiti de valoare proprie (discreti),
modul de executare a functiilor de masura a valorii a suferit unele schimbari. In
primul rind, trebuie sa se tina cont de faptul ca banii de credit, ca expresie a
capitalului banesc, servesc circulatia capitalului, nu a marfii, si de aceea indeplinirea
de catre ei a functiei de masura a valorii
depaseste cadrul sferei de schimb, servind si sfera de productie. Acest fapt denota
faptul ca, in circulatia banilor de credit neconvertibili (de
12
hirtie), preturile se reflecta nemijlocit in marfuri, iar aurul isi pierde importanta lui ca
unitate de masura specifica a valorii reprezentative a
banilor de credit si de hirtie.
Asadar, in conditiile relatiilor de marfa-bani dezvoltate, pretul incepe a se forma deja
in procesul de productie, iar in sfera schimbului are loc
definitiva recunoastere publica a lui. Marimea (nivelul) pretului este determinata, in
primul rind, de valoarea bancnotei, care e stabilita de valoarea
marfurilor reprezentate de ea si de numarul bancnotelor aflate in circulatie. In plus,
marimea pretului depinde de raportul dintre cererea si oferta
pietei pentru aceasta marfa. Tocmai de aceea, in conditiile economiei de piata
dezvoltate, pretul reprezinta o forma de manifestare a raportului de
schimb al marfii date fata de toate celelalte marfuri, nu numai fata de o singura marfa
monetara sub forma de metal nobil. Datorita acestui fapt,
esenta functiei de masura a valorii banilor actuali trebuie sa includa si ideea ca
functia mentionata o pot indeplini si banii cu
valoare redusa (nominali). Dar in asemenea caz e nevoie, in primul rind, de
recunoasterea publica a comoditatii utilizarii unitatii monetare in
calitate de etalon pentru masurarea valorilor relative ale diferitelor bunuri si resurse.
Totodata, e necesar sa fie recunoscute si unele noi particularitati sau caracteristici ale
etalonului preturilor, ale nivelurilor si corelatiilor
dintre preturile diverselor marfuri, care deocamdata, se prea poate, ca se bazeaza in
mare masura pe traditionalele corelatii existente in cazul
utilizarii banilor cu valoare deplina. E important sa se aiba in vedere faptul ca
schimbarea preturilor nu se produce numai in legatura cu schimbarea
etalonului lor, cu procesele informationale, ci si in legatura cu schimbarea valorii
marfurilor.
In plus, la stabilirea preturilor la marfuri trebuie sa se tina cont de faptul existentei
unei cereri solvabile, de raportul efectiv dintre oferta de
marfuri si cererea solvabila etc. Caci, cind oferta depaseste cererea, preturile scad si,
prin urmare, pentru a putea vinde marfurile, trebuie reduse
preturile.
Functia banilor ca mijloc de circulatie
In sfera schimbului de marfuri M-B-M, banii ca mijloc de circulatie asigura
executarea platilor pentru cumpararea materiei prime si a
materialelor si achitarea cu producatorii de marfuri pentru productia finita. De aici
rezulta ca, in acest proces, banii joaca rolul de factor
intermediar in schimbul de marfuri si indeplinesc functia de mijloc de circulatie.
Circulatia de marfuri, intermediata de bani, are o seama de avantaje comparativ cu
schimbul de marfa pe marfa, fiindca nu necesita:
corespunderea reciproca a necesitatilor celor doi producatori de marfuri;
coincidenta in timp si spatiu a actelor de vinzare si cumparare.

13
Dupa cum se poate vedea, circulatia de marfuri este deservita de bani, datorita carui
fapt pot fi depasite hotarele spatiului, timpului si
particularitatilor acestui proces, care sunt caracteristice schimbului direct de marfuri.
Prin urmare, depasind cadrul schimbului de marfuri, banii, ca mijloc de
circulatie contribuie la dezvoltarea si perfectionarea sferei operatiilor comerciale
(aceluiasi schimb de marfuri).
Dupa aparitia banilor, caracterul contradictoriu al procesului de schimb nu dispare, ci
dimpotriva – se amplifica. Circulatia marfurilor se separa in
doua procese de metamorfoza: M-B si B-M, adica vinzare si cumparare, intre care se
poate produce un decalaj. Totodata se modifica formele valorii: la
vinzarea marfii, valoarea acesteia se transforma din marfara in monetara, iar in urma
cumpararii pe banii cistigati a altei marfi, forma monetara a
valorii devine marfara.
In felul acesta, actele de cumparare si de vinzare se separa, devenind independente.
Fiecare producator de marfa, fiind totodata proprietarul marfii
sale, are dreptul sa o vinda, apoi sa cumpere in schimb noi materii prime si materiale,
conducindu-se dupa interesele economice personale. Miscarea
marfurilor este initiala, determinata, iar circulatia banilor derivata, fiind insa totodata
necesara pentru asigurarea continuitatii circulatiei de
marfuri si procesului de reproductie. Astfel, de exemplu, marfurile, dupa vinzarea lor,
dispar din circulatie, iar banii nu pleaca din aceasta sfera,
raminind pentru deservirea perpetua a schimbului de marfuri. Totusi, dupa ce-si vinde
marfa, proprietarul marfii s-ar putea sa nu cumpere o alta marfa
– in asemenea caz, un alt proprietar va ramine cu marfa nevinduta, neputind, la rindul
sau, cumpara marfa unui al treilea proprietar de marfuri
s.a.m.d. Eventualitatea unei discordante (rupturi) in procesul de cumparare si vinzare,
conditionata de functia banilor ca mijloc de circulatie, este una din premisele
declinului economic, caci anume schimbarile structurale in procesul de producere si
vinzare a produsului social sunt cauzele initiale ale situatiilor de criza.

Functia banilor
Functia banilor ca mijloc de circulatie o indeplinesc banii reali, nu banii ideali,
care nu trebuie neaparat sa aiba valoare deplina. Indeplinind
rolul de intermediar efemer la cumparare-vinzare, banii efectivi (cu valoare deplina)

14
pot fi inlocuiti cu bani semne ale valorii. In prezent, cind
aurul se demonetizeaza, functia de mijloc de circulatie o indeplinesc banii de credit
si banii de hirtie. In plus, daca procesul de
metamorfoza M-B-M nu se intrerupe, circulatia banilor se produce pe baza banilor cu
functia de mijloc de cumparare. Aceasta deductie rezulta, in primul
rind, din faptul prevalarii cantitative a tranzactiilor in care banii sunt folositi tocmai in
calitatea respectiva.
Functia banilor ca mijloc de tezaurizare, acumulare si pastrare ca economii
Banii sunt intruchiparea (expresia) generala a avutiei publice – astfel se explica
nazuinta oamenilor spre acumularea lor – lucru posibil, daca
vinzarea (M-B) nu este urmata de cumparare (B-M).
Acest fenomen (al acumularii) este favorizat de lichiditatea inalta a banilor, fapt care,
de asemenea, determina o forma comoda de pastrare a
bogatiilor, cu toate ca stapinirea lor, cu rare exceptii, nu e aducatoare de venituri
banesti, care ar putea fi obtinuta daca banii ar fi pusi la
pastrare in hirtii de valoare, sub forma de bunuri imobiliare etc. Prin urmare, banii isi
indeplinesc functia de formare a tezaurelor, acumulari si
economii, cind sunt scosi un timp din circulatie si se afla la producatorii de marfuri,
adica fezabilitatea acestei functii rezulta din separarea in
spatiu si timp a celor doua acte – vinzare si cumparare.
Acumularea banilor e o conditie necesara a dezvoltarii continue a populatiei de
marfuri. Pentru procurarea utilajului, materiei prime, combustibilului,
pentru capitalizarea profitului in vederea largirii productiei, producatorul trebuie sa
acumuleze sub forma de bani o parte din profitul realizat. La
procedura de acumulare a banilor recurg si persoanele fizice atunci cind vor sa-si
cumpere marfurile necesare.
Pentru indeplinirea functiei de tezaurizare (mijloc de acumulare si economie), banii,
pe vremuri, in acelasi timp aveau si valoare deplina, si erau
reali (fiind de aur si argint). In conditiile circulatiei monetare metalice, functia de
acumulare a tezaurelor juca un rol economic important – cea de
regulator spontan al legii circulatiei banesti. Daca cererea de bani metalici scadea, o
parte dintr-acestia era depusa in tezaur, iar daca cererea de
bani crestea – dimpotriva, acestia erau scosi din tezaur si pusi in circulatie. In prezent,
aceasta functie a rezervei de aur (tezaur) a Bancii
Centrale nu mai exista – din cauza retragerii aurului din circulatia baneasca interna,
iar functia de mijloc de acumulare si pastrare a economiilor populatiei a revenit
banilor de credit.
Banii de credit fara valoare proprie (inconvertibili), introdusi in circulatie, nu mai pot
juca acest rol, fiindca, dupa natura lor, intocmai ca si
capitalul monetar, pe care-l reprezinta, nu pot forma un tezaur. Tezaurele au inceput
sa fie considerate un fel de fonduri de garantie (asigurare),
absolut necesare in conditiile instabilitatii economice si politice.
15
Banii de credit, posedind o valoare reprezentativa, indeplinesc functia de acumulare si
economisire pe calea mobilizarii veniturilor temporar
disponibile (libere) si a acumularilor sub forma monetara si transformarii acestora in
capital de imprumut. Acumularea capitalului (de imprumut) pe
termen lung se realizeaza, de regula, cu ajutorul emisiunilor de titluri si acumularii
mijloacelor banesti libere (devenite disponibile) in rezerve ale
circulatiei monetare interne si externe, din care acestea sunt scoase dupa necesitate.
Functiile banilor ca mijloc de plata
Ca o urmare a inegalitatii ciclurilor productiei diferitelor marfuri si perioadelor
circulatiei lor, a caracterului sezonier al productiei si
desfacerii marfurilor, cumparatorii potentiali, catre momentul aparitiei pe piata a
proprietarului de marfuri, s-ar putea sa nu dispuna de bani in
numerar. In asemenea situatie, devine necesara cumpararea-vinzarea in credit a
marfurilor, adica e vorba de o aminare a platilor. In cazul dat, ca mijloc de
circulatie nu servesc banii insesi, ci titlurile de creanta exprimate de acestia. La
folosirea lor, banii indeplinesc
functia de mijloc de plata.
Procesul de cumparare-vinzare in credit poate fi redat precum urmeaza:
C-M; M-B; B-C, unde C reprezinta titlul de creanta (creanta), de exemplu,
angajamentele pe termen asupra imprumuturilor sau cambiilor bancare.
In functia de mijloc de plata, banii apar ca o veriga ce incheie procesul de schimb si
ca o realizare independenta a valorii insasi.
Ca mijloc de plata, banii functioneaza nu numai in momentul achitarii platilor pentru
marfurile cumparate in credit, ci si pe
parcursul amortizarii imprumuturilor banesti, achitarii arendei funciare, impozitelor si
taxelor etc.
Catre momentul scadentei creantelor, debitorul poate deveni insolvabil si, intrucit
multi proprietari de marfuri cumpara unul de la altul marfuri in
credit, insolvabilitatea unuia dintre ei va provoca neaparat insolvabilitatea celorlalti.
Cu alte cuvinte, in cazul functionarii banilor ca mijloc de plata.

Procesul inflationis in Moldova

Conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), în luna

decembrie 2012, în Republica Moldova ritmul creşterii preţurilor de consum (IPC)
pentru ultimele 12 luni a constituit 4,1 la sută, majorându-se faţă de nivelul lunii

16
precedente cu 0,4 puncte procentuale şi încadrându-se, a unsprezecea lună consecutiv,
în limitele obiectivului de inflaţie de 5,0 la sută ±1,5 puncte procentuale.

Banca Naţională a Moldovei constată că balanţa riscurilor la adresa inflaţiei continuă

să fie influenţată de factori externi şi interni cu o evidenţiere uşoară a factorilor
proinflaţionişti. Preţurile la petrol pe pieţele internaţionale rămân a fi volatile, deşi în
ultima perioadă au înregistrat o uşoară diminuare. Presiuni inflaţioniste suplimentare
vor surveni majorării de la 1 ianuarie 2013 a impozitelor indirecte, precum şi a
sporirii preţurilor la produsele alimentare, cauzate de seceta severă din principalele
regiuni agricole, cu toate că efectul secetei se va disipa în următoarele trimestre.
Diminuarea activităţii economice cererea internă şi cea externă slabe vor reprezenta
factorii dezinflaţionişti principali în anul curent.

Ritmul anual al inflaţiei în luna decembrie a constituit 4,1 la sută, fiind cu 0,4 puncte
procentuale peste nivelul înregistrat în luna precedentă, din cauza presiunilor din
partea preţurilor la produsele alimentare. Evoluţia ritmului anual al IPC în trimestrul
IV, 2012 este uşor sub proiecţia inflaţiei publicate în Raportul asupra inflaţiei din luna
noiembrie 2012. În acest fel, inflaţia medie anuală în perioada menţionată a fost cu
0,2 puncte procentuale inferioară valorii anticipate, abatere cauzată preponderent de
condiţii meteorologice favorabile în lunile de toamnă, care au împiedicat creşterea
anticipată a preţurilor la produsele alimentare.

În anul 2012, Banca Naţională a Moldovei a creat condiţiile necesare pentru

încadrarea ratei inflaţiei în intervalul de 5,0 la sută ± 1,5 puncte procentuale, obiectiv
stabilit pentru anul 2012 conform Strategiei politicii monetare a Băncii Naţionale a
Moldovei pentru 2010-2012, astfel încât către finalul anului 2012 rata anuală a
inflaţiei se află în proximitatea ţintei inflaţiei pe termen mediu.

Rata inflaţiei lunare a consemnat o valoare de 0,5 la sută, fiind condiţionată de

creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 1,1 la sută, a preţurilor la mărfurile
nealimentare cu 0,3 la sută şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,1
la sută. Creşterea ratei lunare a inflaţiei în luna decembrie a fost amplificată de efectul
sezonier pozitiv caracteristic acestei perioade, în special pentru preţurile la legume şi
la articolele de îmbrăcăminte. La eliminarea efectului sezonier, în luna decembrie, se
atestă o creştere modestă a preţurilor de 0,3 la sută. Această dinamică a fost imprimată
preponderent de contribuţia pozitivă din partea preţurilor alimentare şi a inflaţiei de
bază.

Aportul preţurilor reglementate a fost unul neglijabil. Inflaţia de bază continuă să

genereze o influenţă redusă, similară cu cea din lunile precedente, în lipsa unor
presiuni din partea cererii agregate. În luna decembrie, aportul preţurilor la produsele
alimentare devine mai semnificativ decât în luna precedentă, deşi este mult inferior
17
celui din trimestrul III, 2012. Contribuţia pozitivă din partea preţurilor reglementate a
fost generată preponderent de majorarea preţurilor la medicamente.

În luna decembrie, ritmul anual al inflaţiei de bază a înregistrat valoarea de 3,7 la sută,
majorându-se cu 0,1 puncte procentuale faţă de nivelul lunii precedente. Preţurile la
produsele alimentare în luna analizată s-au majorat cu 1,1 la sută faţă de luna
precedentă. Această dinamică s-a produs, în principal, din cauza sporirii preţurilor la
legume proaspete (cu 7,9 la sută), cartofi (cu 3,2 la sută), peşte şi conserve din peşte
(cu 1,3 la sută), ouă (cu 1,0 la sută), lapte şi produse lactate (cu 0,9 la sută) şi grăsimi
(cu 0,6 la sută). Majorarea preţurilor la produsele sus-menţionate s-a consemnat ca
urmare a efectelor secundare ale secetei din vara anului 2012. După excluderea
factorului sezonier, creşterea preţurilor la produsele alimentare a fost înregistrată la
nivel de 0,5 la sută. În luna decembrie 2012, preţurile la combustibili s-au diminuat cu
0,05 la sută comparativ cu luna precedentă. Această diminuare s-a produs, în special
ca rezultat al reducerii preţurilor la pompă a carburanţilor şi a gazului din butelii cu
0,7 şi 0,3 la sută, respectiv. Totodată, contribuţia negativă din partea componentelor
menţionate mai sus a fost atenuată de majorarea preţului la lemnele pentru foc (cu 0,8
la sută) şi la cărbune (cu 0,1 la sută).

În luna decembrie 2012, preţurile reglementate s-au majorat cu 0,1 la sută comparativ
cu luna precedentă ca rezultat al sporirii preţurilor la medicamente cu 0,3 la sută.
Contribuţii pozitive, însă mai puţin semnificative, la evoluţia lunară a preţurilor
reglementate au fost consemnate din partea creşterii tarifelor la serviciile transportului
feroviar internaţional şi a celui aerian cu 3,7 şi 7,1 la sută, respectiv. Ritmul anual al
preţurilor reglementate a constituit 2,6 la sută şi a rămas la nivelul lunii precedente.
Banca Naţională a Moldovei reafirmă că va monitoriza cu vigilenţă evoluţiile
economice interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea
instrumentelor de politică monetară, să asigure realizarea obiectivului stipulat în
Strategia politicii monetare pe termen mediu, în vederea asigurării şi menţinerii
stabilităţii preţurilor.

Potrivit deciziei Consililului de administraţie a BNM, acesta a decis să revizuiască pe

termen mediu inflaţia. Astfel, proiecţia actualizată plasează rata anuală a inflaţiei la
finele anilor 2012 şi 2013 la nivelul de 4,1 la sută şi, respectiv, 5,3 la sută, sau cu 0,2
p. p. şi 1,4 p. p. mai mult comparativ cu runda precedentă de prognoză.

BNM a decis să revizuiască rata inflaţiei în condiţiile în care se atestă o evoluţie peste
aşteptări a preţurilor internaţionale la petrol şi anticiparea unui impact mai mare al
condiţiilor meteorologice asupra preţurilor locale la produsele alimentare din anul
viitor.

Pe parcursul următoarelor opt trimestre, proiecţia inflaţiei se plasează în interiorul

18
intervalului de variaţie de ± 1,5 puncte procentuale de la ţinta de 5,0 la sută, cu o
posibilă depăşire temporară a limitei superioare în trimestrul II, 2013.

În cazul în care va apărea riscul de abatere semnificativă a prognozei inflaţiei pe

termen mediu de la ţintă, BNM va recurge la spectrul de măsuri disponibile, în
vederea readucerii inflaţiei în limitele obiectivului stabilit.

Experţii sunt de părere că inflaţia în Republica Moldova este “călcâiul lui Ahile” în
perioada următoare. Mersul economiei, dar cel mai mult, capacitatea de cumpărare a
populaţiei ar putea fi afectată de o potenţială creştere a preţului la gazele naturale
importate.

Scumpirea carburanţilor poate deveni în cele din urmă o sursă sigură care va alimenta
inflaţia, iar creşterea preţului creează premise economice şi psihologice, de altfel
necesare, pentru majorarea preţurilor la alte mărfuri şi produse.

Totodată, BNM la sfârşitul anului 2009, a adoptat Strategia politicii monetare ce

include şi ţintirea directă a inflaţiei. Luând în considerare instrumentele de care
dispune autoritatea monetară în contextul realităţilor economice ale Republicii
Moldova, dar şi experienţa altor bănci centrale, ţintirea directă a inflaţiei permite
realizarea mai eficientă a obiectivului fundamental al BNM – asigurarea şi menţinerea
stabilităţii preţurilor.

Pentru a îmbunătăţi mecanismul de transmisie a acţiunilor de politică monetară, BNM

a elaborat un sistem decizional de implementare a regimului de ţintire a inflaţiei.
Sistemul respectiv are la bază nu doar evoluţia istorică şi curentă a indicatorilor
macroeconomici, dar şi proiecţiile pe termen mediu ale acestora în condiţii de
incertitudine şi riscuri diverse aferente unei economii mici şi deschise. Faptul în cauză
a permis ca instrumentele disponibile să fie utilizate în timp util şi cu efect maxim.

Regimul de politică monetară prevede stabilirea unui obiectiv cantitativ pentru rata
inflaţiei pe termen mediu cu un interval acceptabil de variaţie şi întreprinderea
măsurilor necesare de către autoritatea monetară pentru realizarea acestui obiectiv în
condiţiile presiunilor inflaţioniste apărute în urma diverselor şocuri economice interne
şi externe.

Este bine cunoscut faptul că pe parcursul întregii perioade de tranziţie economia

Republicii Moldova s-a confruntat cu dezechilibre inflaţioniste, care s-au manifestat
începînd cu anii 1990-1991 şi pînă în prezent cu intensităţi diferite şi forme variate. În
acest context, analiza evoluţiei inflaţiei precum şi a factorilor determinanţi ai acesteia

19
în Republica Moldova este foarte importantă, dar şi complicată datorită unor
particularităţi specifice evoluţiei economiei naţionale în această perioadă.
Din acest motiv, este necesar să menţionăm că toate analizele referitoare la
evoluţia inflaţiei şi procesului inflaţionist în Republica Moldova pentru perioada
anterioară emiterii monedei naţionale nu sunt tocmai relevante, din motivul existenţei
în acei ani a unui haos monetar, circulaţiei mai multor monede şi unor tendinţe
crescătoare de pătrundere a dolarului SUA pe piaţa autohtonă. În aceste condiţii
Banca Naţională a Moldovei nu dispunea de posibilitatea de a gestiona procesul
circulaţiei monetare.
În pofida introducerii în 1993 a monedei naţionale, aceasta nu este utilizată pe
deplin în volumul total al tranzacţiilor din economie (o parte din volumul total al
tranzacţiilor este deservită de dolar, iar din 2002 şi de euro) şi astfel, nu deserveşte
circuitul total al PIB. De asemenea, doar o parte din volumul PIB-ului Transnistriei
este deservită de leul moldovenesc, ceea ce împiedică obţinerea pentru întreaga
perioadă de după 1994 a unor date statistice certe cu privire la volumul PIB şi
agregatele monetare. Acest fapt nu permite efectuarea de analize cantitative şi
calitative privind corelaţia dintre volumul monedei naţionale şi PIB.
Un alt aspect al acestei corelaţii constă în faptul că în calculul produsului intern
brut al Republicii Moldova nu este inclus volumul tranzacţiilor efectuate de către
economia subterană. Astfel, leul moldovenesc nu-şi poate îndeplini în totalitate
funcţiile de mijloc de circulaţie, mijloc de plată şi tezaurizare şi astfel efectuarea unor
cercetări cu privire la estimarea cantitativă a factorilor de influenţă asupra inflaţiei în
Republica Moldova este dificilă şi concluziile obţinute în rezultatul cercetărilor pot fi
eronate.
În Republica Moldova indicatorul utilizat în politica monetară pentru măsurarea
inflaţiei este Indicele Preţurilor de Consum (IPC), care se calculează în baza unor
ponderi a mărfurilor şi serviciilor, ce intră în coşul de consum, ca modificare medie
ponderată a nivelului preţurilor. IPC nu poate servi ca reper în fundamentarea

20
deciziilor de politică monetară, dat fiind faptul că modificarea IPC indică însuşi
modificarea costului vieţii sau a cheltuielilor finale ale consumatorilor efectuate
pentru procurarea bunurilor şi serviciilor în perioadele respective şi nu poate fi corelat
cu oferta de bani deoarece masa monetară participă la realizarea tranzacţiilor cu
cantitatea totală de bunuri şi servicii din economie, dar nu doar cu cele care intră în
coşul de consum al populaţiei.
Evoluţia inflaţiei
Din punct de vedere al nivelului inflaţiei înregistrate (Figura1) şi a situaţiei
macroeconomice, procesul inflaţionist poate fi divizat convenţional în cinci perioade,
şi anume.

Fig.4 Evolutia preturilor in Moldova

Sursa(http://capital.market.md/)

21
• Perioada I (1990-1993) – perioada slumflaţiei, caracterizată prin inflaţie înaltă
(peste 100% anual) şi reducere substanţială a PIB-ului real (de circa 40.0 la sută),
şomaj sporit (de peste 10.0 la sută). Perioada dată este marcată de procesul de
deschidere a economiei moldoveneşti odată cu semnarea Decretului preşedintelui RM
nr. 256 din 27 decembrie 1991 cu privire la liberalizarea preţurilor şi tarifelor şi
protecţia pieţei interne, ceea ce a condus pur şi simplu la un „boom” al preţurilor,
vechiul sistem de preţuri creînd mari distorsiuni în economie. Astfel în fosta Uniune
Sovietică inflaţia nu exista pentru că nu trebuia să existe, totul era pus pe seama
deficitului, preţurile fiind pur şi simplu îngheţate. Aceasta împreună cu întîrzierea
reformei monetare şi emisiunea monedei naţionale la 29 noiembrie 1993 (în 1992
autorităţile fiind mai mult preocupate de emisiunea cupoanelor, în timp ce ţara
pierdea, conform unor estimări circa 1mlrd de USD anual de pe seama inflaţiei) au
condus la rate enorrme ale inflaţiei şi anume de 1669,6% în 1992 şi 2705,7% în 1993.
Cu toate că unii economişti afirmă că economia perioadei date era caracterizată de
hiperinflaţie, aceasta este totuşi o exagerare, fiindcă urmărind evoluţia lunară a
preţurilor în anul 1992 (Figura2) vom constată că nu s-a înregistrat o inflaţie lunară
mai mare de 50% pe parcursul mai multor luni, ceea ce de fapt presupune fenomenul
hiperinflaţiei.

22
 Creşterea lunară a preţurilor în 1992
70.0
60.0
50.0
40.0
30.0 55.7 59.2
20.0 37.9 39.3 43.5
33.6
27.0 26.2 23.2 22.7
10.0 14.7 10.6
0.0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Fig.5 Cresterea lunara a preturilor

Sursa (http://capital.market.md/)
• Perioada II (1994-1999) – perioada stagflaţiei concretizată prin inflaţie galopantă
însoţită de recesiune economică. Reducerea nivelului inflaţiei de la 23,7% în 1995
pînă la 11,2 % în 1997 a constituit, totuşi, o tendinţă pozitivă în direcţia stabilizării
leului moldovenesc. Însă rata anuală a inflaţiei de 18,3% care a fost înregistrată anul
1998 a dat peste cap politica fulminantă a Băncii Naţionale în această direcţie. În
acest context, merită să specificăm că scăderea periodică a nivelului inflaţiei a fost
precedată de anumite fluctuaţii dure, uneori chiar galopante precum ne-a demonstrat
practica anilor 1998-1999, unde nivelul ratei inflaţiei a variat între 18,3% în 1998 şi
respectiv 43,3% în 1999. Acest declin a survenit în cea mai mare parte ca urmare a
crizei financiare din Rusia. Republica Moldova a fost captiva acelor distorsiuni
financiare de proporţii, dat fiind faptul că aproximativ 70% din schimburile
comerciale externe pe care le întreţinea îi revenea Federaţiei Ruse.
• Perioada III (2000) – perioadă de dezinflaţie (de la 43.8 la sută la 18.4 la sută) şi
începutul stabilizării situaţiei macroeconomice în urma crizei financiare regionale din
anul 1998;

23
• Perioada IV (2001-2002) – perioada dezinflaţiei rapide, manifestată printr-o
micşorare a preţurilor bunurilor şi serviciilor ce s-a încadrat în limitele de 4.4-6.3 la
sută. Nivelul ratei inflaţiei pe perioada anilor 2000-2002 a înregistrat cele mai mici
valori. Astfel în 2000 acesta a fost de 18,4%, în 2001 - 6,3%, iar în 2002 - de numai
4,4% (!) fiind în acelaşi timp cel mai redus nivel din spaţiul postsovietic.
• Perioada V (2003-prezent) – perioada inflaţiei deschise, caracterizată printr-o
majorare anuală a preţurilor la bunuri şi servicii între 10.0-15 la sută, cu excepţia
anului 2003 cînd rata inflaţiei atinge 15,7%. În vara anului 2003 preţurile au crescut
spectaculos din cauza anticipărilor inflaţioniste înalte legate de recolta proastă de
cereale, contrazicînd tendinţa de descreştere din anii normali. A fost anul cînd s-a
manifestat aşa-numita "criză a pîinii". Totodată creşterea preţurilor din acest an mai
pot fi puse şi pe contul majorării preţului la resursele energetic, dar mai ales la gazul
natural, pe pieţele internaţionale, de care e dependentă şi RM.

24
 Cauzele inflaţiei
În Republica Moldova evoluţia preţurilor de consum este influenţată atît de
factorii monetari care se află sub controlul direct al BNM, cît şi de factorii
nemonetari, cum ar fi preţurile administrative, veniturile populaţiei şi productivitatea
muncii, anticipările inflaţioniste, măsurile de politică bugetară care nu sunt supuse
controlului direct al BNM, dar care exercită o influenţă semnificativă asupra cererii şi
ofertei de bunuri şi servicii.
Inflaţia în Republica Moldova demonstrează mai degrabă un pronunţat caracter
sezonier, care se manifestă cu stabilitate mai ales în perioadele ianuarie-aprilie şi
august-octombrie al fiecărui an. Acesta este legat de dependenţa înaltă a economiei de
sectorul agricol, de importul masiv, precum şi de pieţele emergente. În alte perioade
ale anului inflaţia este mai puţin previzibilă.
Totodată, experţii care monitorizează evoluţia preţurilor în Republica Moldova
nu au identificat pînă la moment o corelaţie semnificativă între evoluţiile lunare şi
trimestriale ale agregatelor monetare şi cea a inflaţiei. Aceasta ne face să credem că
inflaţia în Moldova în general nu are un caracter monetar, fiind generată în principal
de factori nemonetari. Economiştii o mai numesc şi inflaţie importată.
Aprecierea şi deprecierea monedei naţionale faţă de dolarul SUA, monedei
euro, etc. de asemenea are o influenţă semnificativă asupra evoluţiei preţurilor
mărfurilor şi serviciilor comercializate pe piaţa Republicii Moldova, datorită faptului
că influenţează direct costurile importatorilor de bunuri şi servicii, iar ponderea
produselor importate (produse finite, semifabricate, resurse energetice etc.) constituie
o parte importantă din consumul final.
Agenţii economici şi populaţia decid asupra cheltuielilor pe care intenţionează
să le efectueze pe baza aşteptărilor lor privind inflaţia. Astfel, aşteptîndu-se la o rată a
inflaţiei sporită, deci la creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor, agenţii economici
şi populaţia tind să achiziţioneze şi să deţină cît mai multe active reale (bunuri de

25
consum durabile, stocuri de produse şi bunuri capitale), stimulînd astfel cheltuielile de
consum şi investiţiile în bunuri reale, deci, cererea agregată şi, respectiv volumul PIB.
Alţi factori, de natură nemonetară, de influenţă asupra indicelui preţurilor de
consum în perioada anilor 1994-2007 sunt: tarifele la energie electrică, preţurile la
combustibil, preţurile la gaz, nivelul salariilor nominale calculate, preţurile la
serviciile de transport - care au afectat direct sau indirect costurile de producţie ale
agenţilor economici şi ulterior preţurile bunurilor şi serviciilor.
Problema principală, legată de inflaţie, care apare este determinarea acelui nivel
al inflaţiei care permite menţinerea unei rate stabile de creştere economică. În
conformitate cu estimările economiştilor contemporani o rată a inflaţiei sub 10.0 la
sută pentru ţările cu economie în tranziţie nu exercită influenţe negative asupra
creşterii economice, ci poate manifesta chiar un efect puţin pozitiv.

Conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), în luna

noiembrie 2013,ritmul creşterii preţurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12 luni a
constituit 4.9 la sută sau cu0.2 puncte procentuale mai mult faţă de luna precedentă,
fiind în proximitatea ţintei inflaţiei petermen mediu de 5.0 la sută.Evoluţia inflaţiei în
ultimele două luni reliefează premise pentru ca inflaţia din trimestrulIV, 2013 să
depăşească uşor valoarea anticipată în cadrul proiecţiilor publicate în Raportulasupra
inflaţiei din luna noiembrie 2013, din cauza creşterii peste aşteptări a preţurilor
laprodusele alimentare în luna octombrie.Balanţa riscurilor pe termen mediu la adresa
inflaţiei continuă să fie influenţată de un şircomplex de factori externi şi interni cu
prevalarea celor dezinflaţionişti. Presiunile dezinflaţionistesunt conturate, în special,
de stagnarea cererii agregate, de temperarea consumului, reflectat prinreducerea
importurilor, şi de deprecierea monedelor naţionale ale unor parteneri
comerciali.Factorii care ar putea contribui la contrabalansarea procesului
dezinflaţionist sînt: redresareatreptată a economiilor din Uniunea Europeană,
majorarea preţurilor internaţionale la petrol pe
fondul persistenţei tensiunilor din Orientul Mijlociu şi stimularea cererii interne.
Ritmul anual al inflaţiei în luna noiembrie a constituit 4.9 la sută, fiind cu 0.2 puncte
procentualesuperior nivelului înregistrat în luna precedentă, preponderent ca urmare a
majorării contribuţieipreţurilor la serviciile reglementate, contribuţia din partea
preţurilor la produsele alimentaremenţinîndu-se la nivelul lunii octombrie (2.5 puncte
26
procentuale).Rata inflaţiei lunare a consemnat o majorare de 0.8 la sută, fiind
condiţionată de efectul sezonier,de majorarea tarifului la transportul interurban,
precum şi de deprecierea monedei naţionale. Evoluţia în
cauză a fost influenţată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0.8 la sută, a
preţurilor lamărfurile nealimentare cu 0.5 la sută şi a tarifelor pentru prestarea
serviciilor populaţiei cu 1.0 sută.Ritmul anual al inflaţiei de bază1
a înregistrat în luna noiembrie 2013 valoarea de 4.7 la sută,majorîndu-se cu 0.1
puncte procentuale faţă de nivelul lunii octombrie, semnalînd astfel lipsa unor
presiuni inflaţioniste semnificative din partea cererii agregate.
În luna noiembrie 2013, rata lunară a inflaţiei de bază a constituit 0.5 la sută, fiind cu
0.3 puncte aferente inflaţiei de bază s-au înregistrat la tricotaje, confecţii, educaţie şi
învaţămînt, articole de
sanitărie, igienă şi cosmetică şi detergenţi. Cu excluderea factorului sezonier, inflaţia
de bază în lunaanalizată a sporit cu 0.4 la sută faţă de luna octombrie 2013.
Preţurile la produsele alimentare în luna de referinţă s-au majorat cu 0.8 la sută faţă de
lunaprecedentă. Creşterea respectivă a fost cauzată de sporirea preţurilor la cartofi cu
7.2 la sută, la legumeproaspete cu 5.5 la sută, la lapte şi produse lactate cu 1.0 la sută,
la orez cu 1.0 la sută şi grăsimi cu 0.5
la sută, fiind parţial atenuată de diminuarea preţurilor la fructe proaspete cu 4.1 la
sută, la ouă cu 3.2 la
sută, la peşte şi conserve din peşte cu 0.5 la sută şi la zahăr cu 0.4 la sută.

Ritmul anual al creşterii preţurilor la produsele alimentare a constituit 6.8 la sută,

fiind cu 0.1puncte procentuale inferior celui din luna precedentă.
Înregistrarea în luna noiembrie a unor temperaturi medii zilnice ale aerului peste
valorile obişnuitepentru această perioadă a creat condiţii favorabile pentru păstrarea şi
comercializarea fructelor şilegumelor proaspete. Astfel, dinamica preţurilor la aceste
produse a influenţat negativ ritmul lunar alpreţurilor la produsele alimentare. După
excluderea factorului sezonier, preţurile la produsele alimentare au marcat o
diminuare de 0.1 la sută.În luna noiembrie 2013, preţurile la combustibili s-au majorat
cu 0.7 la sută comparativ cu lunaprecedentă ca rezultat al sporirii preţului la lemne
pentru foc cu 1.8 la sută, la gazul din butelii cu 1.4 la
sută şi la cărbunele de pămînt cu 0.4 la sută. În acelaşi timp, preţurile la carburanţi s-
au diminuat cu 0.8la sută.Ritmul anual al creşterii preţurilor la combustibili a fost de
3.3 la sută, fiind cu 0.1 puncteprocentuale superior valorii înregistrate în luna
precedentă.În luna noiembrie 2013, preţurile la serviciile reglementate au sporit cu 1.0
la sută comparativ culuna precedentă ca rezultat al majorării tarifelor la serviciile de
transport, condiţionate de sporirea
tarifelor la serviciile pentru călătoria interurbană cu autobuzul cu 26.3 la sută, a plăţii
pentru locuinţă cu1.3 la sută şi a preţurilor la medicamente cu 0.2 la sută.

27
 Concluzie

În final, trebuie precizat că inflaţia rămâne un

fenomen deosebit de complex şi, încă, insuficient
cunoscut, fapt reflectat atât de teoria, cât şi
practica economică mondială. În acest context, nu
există o soluţie unică şi magică de combatere a
acestui fenomen pretutindeni. Soluţiile pot fi
diferite, în funcţie de realităţile şi tradiţiile
fiecărei ţări.

28
 Bibliografie
1)Clasificarea inlflatiei (www.preferatele.com)

2)Cauzele inflatiei (www.scritub.com)

3)Efrctele inflatiei (www.stiucum.com)

4) Rudiger Dornbusch, Stanley Fischer, Macroeconomia, Traducere dupa

editia a V-a, 1009,
editura McGraw Hill Inc.Editura Sedona, Timişoara, 1997.

5) Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, Economie, Editura

Economică, Bucureşti,
1999.

6) Ionescu Victor-Romeo, suport de curs D.I.D.F.R.- Economie Politica-,

editura Universitatii
„Dunarea de Jos” Galati, 2008.

29