Tema de referat nr. 2 , Pîntea Viorica, An I, Seria 3, Gr.

Subiect 1:

A.” Caracteristicile serviciului public sunt:

1.este o activitate de satisfacere a unei nevoi sociale de interes general într-o colectivitate dată;
2.activitatea este organizată sau autorizată de o autoritate publică;
3.activitatea desfăşurată nu implică obţinerea de profit;
4.activitatea se desfăşoară pe baza prevederilor legale care o reglementează;
5.trebuie să aibă caracter continuu;
6.este desfăşurată de o alcătuire socială special constituită, care apreciem că trebuie să fie
instituţia publică;
7.serviciul public se desfăşoară, după caz, gratuit sau în schimbul unei taxe care nu are scopul
obţinerii de profit ci de acoperire a unor costuri de menţinere în funcţie a serviciului.”

B. “În concluzie, atât instituţiile publice cât şi instituţiile de utilitate publică urmăresc
satisfacerea unor nevoi sociale, dar natura juridică (din punct de vedere al formei de proprietate)
a mijloacelor utilizate este diferită”.

Tipul subiectului: comentariul unui text din literatura de specialitate

Planul:

1. Introducere

2. Conceptul de serviciu public

3. Caracteristicile serviciului public(comentam putin textul nostru)

4. Conceptele de instituție publică și de utilitate publică

5. Concluzie(comentariul corelat al textelor)

Cunoștințele:

1. Serviciul public:

a) Definiții din literatura de specialitate:

*,,Serviciu public administrativ - un organism administrativ creat de stat, județ sau comună,
înzestrat cu competență şi puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul
general al administrației publice care l-a creat, pus la dispoziție publicului pentru a satisface în
mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, căreia inițiativa privată nu ar putea să-i dea
decât o satisfacție "incompletă şi intermitentă"
*Serviciu public - "Serviciul înființat şi organizat de către stat sau împărțirile sale administrative
pentru îndeplinirea atribuțiilor lor executive
*Serviciu public - "orice activitate creată pentru satisfacerea unor interese colective care se
realizează după procedura specială a dreptului public, la nevoie cu concursul forței publice".
*Serviciu public - "orice activitate a autorităților publice pentru satisfacerea unei nevoi de interes
general care este atât de importantă, încât trebuie să funcționeze în mod regulat şi continuu".
*Serviciul public în sens funcțional - ,,reprezintă o activitate de interes general.”
*Serviciul public în sens organizatoric - ,, organizație de stat sau a colectivității locale, înființată
de persoanele juridice de drept public competente, cu scopul de a asigura satisfacerea unor
cerințe ale membrilor colectivității, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de
executare a legii.”
*,,Serviciul public administrativ este acel organism administrativ, înființat prin lege sau pe baza
legii, de către stat, județ sau comună pentru satisfacerea în mod continuu a unor interese
specifice ale membrilor societății.”
* ,,Serviciul public este o structură organizatorică înființată prin lege sau pe baza acesteia, de
către stat, județ sau comună, ori de către particulari, dotată cu anumite atribuții, încadrată cu
personal de specialitate care exercită aceste atribuții, înzestrată cu mijloace materiale şi băneşti în
scopul satisfacerii în mod continuu şi permanent a unor interese comune unei colectivități.”
* ,,Serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizație de stat sau a colectivității locale,
înființată de autoritățile competente, cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerințe ale
membrilor societății, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de executare a legii.”
* ,,Pornind de la înțelegerea conceptului în sens organic ca ansamblu de agenți şi mijloace pe
care o persoană publică le afectează unui scop şi în sens funcțional sau material ca fiind o
activitate asumată de administrație, serviciul public a fost definit ca forma acțiunii administrative
prin care o persoană juridică îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general.”
* ,,Prin serviciu public se înțelege acea activitate de organizare a executării şi executarea în
concret a legii, desfăşurată în regim de drept public, în scopul satisfacerii, continue şi
permanente, a intereselor generale, naționale şi locale, desfăşurată de o structură organizatorică
special înființată prin lege, sau pe baza legii, de către stat, județ, municipiu, oraş şi comună,
învestită cu o anumită competență, dotată cu mijloace materiale şi băneşti şi încadrată cu
personal de specialitate, cu regim de funcționar public

b) Definiția legală:

* Definiția serviciului public în art. 2 alin. (1) lit. k din Legea nr. 554/2004 (Contenciosul
administrativ): "activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii,
după caz a unui interes public".
* Definiția serviciului public în art 5, lit. kk din Codul Administrativ: ,,serviciu public -
activitatea sau ansamblul de activități organizate de o autoritate a administrației publice ori de o
instituție publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei
nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat și continuu”.

2. Caracteristicile serviciului public

,,1.este o activitate de satisfacere a unei nevoi sociale de interes general într-o colectivitate
dată;
2.activitatea este organizată sau autorizată de o autoritate publică;
3.activitatea desfăşurată nu implică obţinerea de profit;
4.activitatea se desfăşoară pe baza prevederilor legale care o reglementează;
5.trebuie să aibă caracter continuu;
6.este desfăşurată de o alcătuire socială special constituită, care apreciem că trebuie să fie
instituţia publică;
7.serviciul public se desfăşoară, după caz, gratuit sau în schimbul unei taxe care nu are
scopul obţinerii de profit ci de acoperire a unor costuri de menţinere în funcţie a serviciului.”

3. Conceptul de instituție publică:

*,,Originea cuvântului instituție se află în latinescul "institutio, institutionis", care are, în egală
măsură, înțelesul de aşezământ, întemeiere, înființare şi de obicei, regulă de purtare, deprindere.
Simpla privire a acestei enumerări şi abordarea corelativă a cuvintelor din acest şir conduc la
concluzia că prin instituire, individul uman a trecut de la existența izolată, de la comportamentul
egocentrist şi uneori agresiv, specific existenței în starea primară de component al naturii, la
existența în colectivitate, coordonată de anumite reguli de conduită pe care le adoptată grupul
pentru a disciplina comportamentul membrilor grupului, în scopul protejării valorilor sale
fundamentale.”
* ,,Pornind de la punctul de vedere că instituția publică este un concept care corespunde oarecum
noțiunii de organ al administrației publice, apreciem că, raportat la obiectul de reglementare al
dreptului administrativ, instituția publică reprezintă o colectivitate umană constituită pe baza şi
în executarea legii, înzestrată cu mijloace materiale şi financiare potrivit legii, cu personalitate
juridică şi competența necesară pentru a putea acționa în vederea organizării executării,
executării efective şi garantării executării legii, colectivitatea respectivă fiind integrată în unul
dintre ansamblurile de alcătuiri sociale care realizează serviciul public legislativ, serviciul public
judiciar sau serviciile publice administrative, cu scopul ca, prin aplicarea legii, să se obțină
satisfacerea cerințelor sociale de interes public.”

4. Conceptul de utilitate publică

*,,Pentru desfăşurarea activităților care au ca scop satisfacerea unor cerințe de interes general
într-o colectivitate dată, acționează nu numai organizații statale sau organizații ale colectivităților
locale ci şi persoane juridice de drept privat. În situația în care pentru realizarea interesului
general acționează persoane care aparțin unor persoane juridice de drept privat, fiind utilizare
mijloace materiale şi financiare ale acestora, suntem în prezența unor servicii de utilitate publică,
prestația fiind realizată cu mijloace private, caracter public având numai scopul.”

Introducere
Încadrarea textului în întreg: Din textul A observăm că sunt incidente caracteristicile
serviciului public. Așa cum acestea nu sunt încadrate într-un act normativ, conștientizăm faptul
că acesta este un text din literatura de specialitate. Din lecturarea textului B, de asemenea, ne
dăm seama că este un fragment de literatură de specialitate, nu un act normativ.
În ceea ce ține de încadrarea în domeniu, serviciul public este din domeniul dreptului
administrativ. Instituțiile publice și instituțiile de utilitate publică la fel se înrămează în domeniul
dreptului administrativ. Nefiind vorba de un tip anume: reglementări pentru întâmpinare;
reglementări pentru acțiune judecătorească; rulaj; rol procedural materializat în scris;, înseamnă
că va fi o lucrare de tip disertație, eseu.
Pentru a intra în esența noțiunii de ,, serviciu public’’ mă voi referi la semnificația unei alte
expresii din limba latină, și anume, ,,pro bono”, care se traduce ca: ,, pentru binele public”. În
latină expresia completă e ,,Pro bono public”, dar prescurtat se folosește doar ,,pro bono” și se
referă la asumarea unei activități realizată în interesul public, fără recompensă financiară. Am
introdus noțiunea respectivă, deoarece ea ajută la caracterizarea și determinarea conceptului de ,,
serviciu public”. Din această expresie vizualizăm trei caracteristici ale serviciului public prezente
în subiectul propus spre realizare: 1) asumarea unei activități realizată în interesul public: ,,
1.este o activitate de satisfacere a unei nevoi sociale de interes general într-o colectivitate data” ;
2) ,, 3.activitatea desfăşurată nu implică obţinerea de profit” ; 3) ,, 7.serviciul public se
desfăşoară, după caz, gratuit sau în schimbul unei taxe care nu are scopul obţinerii de profit, ci
de acoperire a unor costuri de menţinere în funcţie a serviciului.”. În urma acestor constatări,
înțelegem că serviciul public constituie o activitate realizată de o instituție publică cu scopul de a
garanta și susține interesul general, care, însă, nu face acest lucru având ca finalitate un profit.
Pot exista doar cheltuielile minime pentru a întreține acest proces de ajutor beneficiarului de
către instituția publică prin intermediul serviciului public. O diferență în acest sens sunt
categoriile de servicii publice. Anume, în funcție de conținutul activității, serviciile publice pot fi
servicii de interes economic general și servicii noneconomice de interes general: reglementare
din art 581 al 1 Cod Administrativ. Această normă, ne-impunând, totuși, o plată care ar crea un
profit pentru instituția ce prestează serviciul public.
Serviciul public prestat este realizat pentru interesul public. Acesta presupune un aport
pentru beneficiarii ce solicită acest ajutor. Odată ce serviciile au această caracteristică, acestea nu
pot impune o taxă considerabilă, ruinând scopul propriu-zis: satisfacerea unor nevoi sociale de
interes general.
În acest moment, putem crea o legătură între textul A și textul B, întrucât serviciile publice
(caracterizate în textul A) sunt prestate de anumite instituții publice și de către instituții de
utilitate publică( subiectul textului B). Pentru a analiza diferența susținută de textul B între
instituțiile publice și instituțiile de utilitate publică , vom analiza conceptul ,,public”. Acest
concept este definit cu ajutorul prevederilor din art. 176 din noul Cod Penal, care precizează
următoarele aspect: ,,prin termenul de public se înțelege tot ce privește autoritățile publice,
instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri
proprietate publică". Citind această normă de specialitate, vedem că ultima parte a textului se
referă la instituțiile de utilitate publică.
Deci, atât instituția publică, cât și instituția de utilitate publică servesc pentru nevoile de
interes general. Disctincția se referă la natura juridică (din punct de vedere al formei de
proprietate) a mijloacelor utilizate. ,, Ca atare, instituțiile publice sunt organizații care se
înființează în sistemul administrației publice centrale sau locale, pe când instituțiile de interes și
utilitate publică nu sunt organizate în cadrul sistemului administrației publice centrale sau locale,
ele fiind organizate sub forma unor persoane juridice de drept privat, de interes și utilitate
publică, având menirea de a satisface interesul public în domeniul lor de activitate. ”

Conceptul de serviciu public

Încă din timpul perioadei în care era actual dreptul roman exista cuvântul serviciu care
reprezenta o funcție de a servi, de a sluji cuiva. Sensul acestuia s-a păstrat până în ziua de astăzi.
Însă misiunea mea este de a explica conceptul de ,,serviciu public”. Deci, apare un atribut al
serviciului, și anume, ,,public”. Din perspectiva aceastei noțiuni vechi, putem face legătura cu
sensul expresiei ,, serviciu public” întâlnită în sistemul de drept românesc actual. Respectiv,
această expresie începe cu înțelesurile celei vechi latine, este o acțiune ce constă în munca unei
persoane prestată pentru un interes general. Astfel, pot formula o definiție a serviciului public
din perspectiva mea: serviciul public – un organ al administrației publice format de stat, județ
sau comună, spații în care își va desfășura funcția principală: satisfacerea nevoilor sociale de
interes general.
În prezent avem două reglementări, una cea din Legea administrației publice locale art.2 lit.
K, a doua este cea din Codul Administrativ. Acestea se aseamănă destul d emult între ele, și
anume, prin faptul că ambele susțin că serviciul public își desfășoară activitatea în interesul
general. Întrucât, definiția legală din art. 2 alin. (1) lit. k din Legea nr. 554/2004 (Contenciosul
administrativ) susține următoarele: "activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică,
în scopul satisfacerii, după caz a unui interes public". Iar definiția din art 5, lit. kk din Codul
Administrativ ne pune la cunoștință cu: ,,serviciu public - activitatea sau ansamblul de activități
organizate de o autoritate a administrației publice ori de o instituție publică sau
autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter
general sau a unui interes public, în mod regulat și continuu”. Anterior acestor definiții legale
au existat multe definiții din literature de specialitate. Și din totalitatea acestor definiții s-a
încercat a se obține o caracterizare generală a conceptului de serviciu public.
Totodată, țin să adaug că acest organism este suplinit de către stat cu mijloace financiare
pentru activitatea ce o derulează, astfel încât cetățenii ce se folosesc de aceste servicii nu sunt
obligați la o sumă considerabilă. Căci, instituția publică ce prestează serviciul public nu are un
scop patrimonial. Poate exista o sumă nesemnificativă, pentru a se acoperi cheltuielile minime,
de organizare și garantare bună a serviciului.
 În urma citirii mai multor texte de specialitate, pot afirma că există mai multe tipuri de
servicii publice, de exemplu servicii publice legislative, servicii publice judiciare, servicii
publice sociale, servicii publice administrative. Aceste diferențieri per domeniu se fac în funcție
de nevoile cu care intră în corelație. Întrucât nevoile cetățenilor presupun mult mai multe
domenii, aspecte, este necesar să existe organisme speciale pentru fiecare compartiment din
cadrul acestor nevoi, pentru a exista o delimitare clară și a nu se crea haos.
O altă idee pe care ar dori să o expun este aceea că serviciile publice sunt creația statului, și ,
respectiv, devin organisme care ar îndeplini unele sarcini executive ale statului. Astfel, putem
face analogia că instituția publică ce prestează serviciul public este un mic ,, stat” ce își
îndeplinește funcțiile,, rezolvând anumite probleme ale cetățenilor.
Un element important al serviciului public este nevoia cetățenilor. În baza acestuia se și
creează serviciul autorității publice. În teorie, dreptul este bazat tot ținându-se cont de nevoile
persoanelor. Odată cu trecerea timpului, se schimbă și nevoile cetățenilor, pentru că apar idei
noi, tehnici, mijloace noi care condiționează acest lucru. La fel este și în cazul serviciilor publice.
În funcție de perioada actuală ce impune anumite nevoi ale oamenilor, se formează activitatea
serviciului public. O atenționare importantă este faptul că serviciul public susține, satisface în
mare parte nevoile de interes general, nu cele de interes particular. Adică nevoi ce apar în cazul
majorității persoanelor, în timp ce problemele de interes particular sunt rezolvate deosebit, prin
proceduri diferențiate.

Caracteristicile serviciului public

După cum știm, în urma cunoștinței cu subiectul de comentat, caracteristicile serviciului

public sunt următoarele:
,,1.este o activitate de satisfacere a unei nevoi sociale de interes general într-o colectivitate dată;
2.activitatea este organizată sau autorizată de o autoritate publică;
3.activitatea desfăşurată nu implică obţinerea de profit;
4.activitatea se desfăşoară pe baza prevederilor legale care o reglementează;
5.trebuie să aibă caracter continuu;
6.este desfăşurată de o alcătuire socială special constituită, care apreciem că trebuie să fie
instituţia publică;
7.serviciul public se desfăşoară, după caz, gratuit sau în schimbul unei taxe care nu are scopul
obţinerii de profit ci de acoperire a unor costuri de menţinere în funcţie a serviciului.”
Caracteristicile identificate în literatura de specialitate care sunt susținute și raportat la
conceptele definite legal sunt cele din textul A supus comentariului.
Despre caracteristicile nr. 1, 3, 7 am discutat mai sus, când am explicat conceptul de serviciu
public. Acum mă voi referi la celelalte, pentru a nu risca să-mi repet ideile. Caracteristica
serviciului public, potrivit căreia acesta are o activitatea ce este organizată sau autorizată de o
autoritate publică, presupune faptul că întrucât serviul are caracterul ,,public”, acesta trebuie să
fie organizat de o autoritate la fel publică, ceea ce implică următoarele idei. Dicționarul
explicativ oferă două definiții pentru cuvântul ,,public” care se pliază pe subiectul nostru. În
primul rând, dicționarul susține că caracterul public reprezintă ceva ce este disponibil tuturor,
ceva ce îi privește pe toți și la care participă toți. A doua idee este că acest caracter provine de la
stat. Deci, revenind la ideea că serviciul public are activitate organizată d eo autoritate publică,
putem concluziona că aceste elemente sunt inseparabile, fiindcă prezintă aceleași sensuri ca
concepte. Caracteristica numărul 4: ,, activitatea se desfăşoară pe baza prevederilor legale care o
reglementează”, admite ideea subordonării. Adică serviciul public își desfășoară activitatea doar
în condițiile legii, nefiind admisibilă o activitate independentă, în afara reglementării legale. În
caz contrar, intervine sancțiunea. De asemenea, cererea unei persoane ce va cere să i se ofere,
garanteze sprijin în cadrul unei activități ce nu se suprapune cu normele legale, va fi respinsă.
Cracteristica potrivit căreia servicul public trebuie să aibă caracter continuu ne trimite spre ideea
permanentizării. Căci serviciile publice sunt acele servicii necesare în mod obligatoriu unei
societăți și de care aceasta nu se poate lipsi. Consecință a acestei observații este imposibilitatea
de stopare a activității acestor servcii. Exemple punctuale care susțin acest lucru sunt activitățile
poliției, justiției, învățământului, transportului de forțe, asistenței sociale. Este de ne închipuit că
aceste organe ar putea să se oprească din exercitarea activității lor, pentru că , în acest caz ar
putea condiționa situații neplăcute, dacă nu chiar grave. Caracteristica a șasea: ,,este desfăşurată
de o alcătuire socială special constituită, care apreciem că trebuie să fie instituţia publică”,
sugerează opinia că pentru desfășurarea și exercitarea serviciului public este nevoie în mod
obligatoriu de o instituție care va susține activitatea respectivă, această instituție fiind instituția
publică. Mai multe detalii despre aceasta voi oferi în următorul paragraf care este destinat ei.

Conceptul de instituție publică

Instituția publică este o noțiune care apare des în literatura de specialitate și în Constituția
României,  spre exemplu, prin art. 136 alin. (4) din Constituția României, se utilizează, în
privința modalității de administrare a bunurilor proprietate publică, alături de expresia "regie
autonomă, și pe cea de "instituție publică", iar prin art. 155 alin. (2) din Constituție se utilizează
sintagma "instituțiile prevăzute de Constituție". Instituția publică are menirea de a presta anumite
servicii publice specializate, în diverse domenii administrative.
Instituția publică devine, în primul rând, un element care motivează existența unui grup
social într-o comunitate, faptul că cetățenii au reușit să își coordoneze interesele personale cu
cele genrale, ale tuturor membrilor unui colectiv. În al doilea rând, scopul acesteia este cel de a
satisface cerințele de interes general al colectivității. Aceasta este instituția necesară unei
societăți pentru sprijinul membrilor ei în problemele majoritar întâlnite. Întrucât instituția publică
are acest scop, ea trebuie să se poată realiza. Și acest lucru e posibil prin intermediul autorității
publice, ținându-se de reglementările dreptului administrativ. De asemenea, activitatea instituției
publice poate intervene nu doar în domeniul dreptului administrativ. Prioritar în acest sens este
trebuința general a grupului comunității. Pentru a realiza scopul instituției, aceasta utilizează
anumite mijloace: ,, instituția publică trebuie să poată emite sau să poată adopta, după caz, acte
juridice cu caracter normativ, fapt care trebuie menționat în actul de constituire”.
Spre final, aș dori să stabilesc definiția intituției publice sau componentele ei principale:
instituția publică reprezintă un grup uman creată de stat, care se sprijină pe normele reglementate
prin lege. Aceasta deține un patrimoniu propriu, personalitate juridică și competența necesară
pentru exercitarea activității.

Conceptul de instituție de utilitate publică și diferența dintre acesta și cel al instituției

publice (referire la subiectul B)

Pe lângă intituția publică, mai există și noțiunea de ,, instituție de interes public și de utilitate
publică”. Cu toate că acestea au o asemănare în ceea ce ține de formulare, totuși sunt concepte
diferite. Instituția de utilitate publică poate fi regăsită în textul articolului 176 din noul Cod
Penal: ,, alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.”,
sau altfel spus: ,,persoane juridice de drept privat care satisfac interesul public în domeniul lor de
activitate.” ,, Astfel, instituțiile publice sunt acele instituții care se înființează și funcționează în
subordinea autorităților publice centrale sau locale, pe când instituțiile de interes și utilitate
publică sunt cele care se înființează și funcționează la inițiativa persoanelor juridice de drept
privat și care, în virtutea delegării atribuțiilor de către autoritatea publică cu competență
originară, prestează un serviciu public. Ca atare, instituțiile publice sunt organizații care se
înființează în sistemul administrației publice centrale sau locale, pe când instituțiile de interes și
utilitate publică nu sunt organizate în cadrul sistemului administrației publice centrale sau locale,
ele fiind organizate sub forma unor persoane juridice de drept privat, de interes și utilitate
publică, având menirea de a satisface interesul public în domeniul lor de activitate. De aceea,
denumirea acestora nu este aceea de "instituții publice", ci aceea de "instituții de interes și
utilitate publică". Un exemplu în acest sens este cazul caselor de cultură, reglementate ,,prin art.
11 din Legea nr. 292/2003 (abrogată)”. Deci potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2006, în
domeniul instituțiilor publice sau al persoanelor juridice de drept privat intră așezămintele
culturale (cămine culturale, case de cultură, universități populare, etc. ). ,,În ceea ce privește
așezămintele culturale, instituții publice, potrivit art. 5 din ordonanță, acestea se înființează și
funcționează în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale, în timp ce,
potrivit art. 10 din ordonanță, așezămintele culturale de drept privat se înființează de persoane
fizice și/sau persoane juridice de drept privat.”

Concluzie

În concluzie, afirm că toate noțiunile explicate mai sus în acest comentariu sunt elemente legate
strâns între ele. Demostrarea firului logic al acestei constatări este simplă. Atât instituția
publică, cât și instituția de utilitate publică reprezintă autorități publice care prestează
servicii publice cu scopul de a garanta nevoile de interes general din cadrul unui grup
comunitar. Totodată, aceste autorități publice se conduc după normele reglementate de dreptul
administrativ. De asemenea, într-o oarecare măsură, caracteristicile serviciului public se pot
aplica, unele dintre ele, și conceptelor de instituție publică și celor de instituție de utilitate
publică. În acest mod, subiectul A, care analiza caracteristicile serviciului public se înnodează cu
subiectul B, care propunea spre despicare distincția dintre conceptul de instituție publică și cel de
instituție de utilitate publică. Deci, serviciul public și instituțiile publice și instituțiile de utilitate
publică participă la satisfacerea nevoilor sociale de interes general, diferența fiind în materie de
formă de proprietate asupra mijloacelor utilizate în acțiunea concretă de satisfacere a acestor
nevoi.

Bibliografie Subiect 1:
1. https://lege5.ro/Gratuit/ge3dinzyheza/autoritati-publice-vs-institutii-publice-institutiile-
de-interes-si-utilitate-publica-delimitari-conceptuale
2. https://fdss.ucv.ro/cursuri/2020/pluginfile.php/30499/mod_resource/content/3/Curs
%202%202021.pdf

Subiect 2:  Comentaţi afirmaţiile:

a). Administraţia publică este ierarhizată şi ordonată.
b). Administraţia publică este remunerată.
c). Administraţia publică este formalistă, scrisă şi birocratică.
Tipul subiectului: comentariul unui text din literatura de specialitate

Planul:

1. Introducere

2. Conceptul de administrație publică în accepțiune funcțională

3. Conceptul de administrație publică în accepțiune structurală

4. Caracteristicile administrației publice(le inșirăm pe toate, spunem cate ceva despre ele, si
observam ca afirmatia noastra(pe care o alegem) e in textul de comentat
 5. Concluzie

Cunoștințe:

1. Definiția administrației publice:

a) ,,Pe de o parte, administrația publică, având rolul de a participa activ la realizarea
interesului general exprimat prin lege, constituie activitatea prin care se organizează, se
execută şi se asigură executarea legii până la fapta material.”
b) ,, Pe de altă parte, pentru realizarea acestei activități este necesar să se constituie un
ansamblu de alcătuiri reunite într-un sistem social, politic şi juridic numit - în
conformitate cu numele activității - administrație publică.”

2. Accepțiunile administrației publice:

a) accepțiunea funcțională: ,,administrația publică este activitatea de transpunere în
practică a legislației de către agenți legitimați ai statului, acțiunile specifice în cadrul
acestei activități fiind: crearea condițiilor materiale pentru ca legea să fie cunoscută,
respectată şi aplicată, aplicarea nemijlocită în practică a legislației şi asigurarea aplicării
legii, la nevoie, prin forța de constrângere a colectivității.”
b) accepțiunea organizatorică, ,,administrația publică este un ansamblu de alcătuiri
reunite într-un sistem social, politic şi juridic numit - în conformitate cu numele activității
- administrație publică.”

3. Caracteristicile administrației publice:

,,a). Administraţia publică este ierarhizată şi ordonată.
b). Administraţia publică este remunerată.
c). Administraţia publică este formalistă, scrisă şi birocratică.”

Introducere:

Încadrarea textului în întreg: Subiectul 2 conține un text, și anume, caracteristicile

administrației publice, care nu este reglementat nicăieri. Deci, acest text este un fragment din
literatura de specialitate. Domeniul în care se încadrează textul respectiv ce caracterizează
administrația publică este cel al dreptului administrativ.
,,Termenul de „administraţie” provine din limba latină, „administer” traducânduse prin:
agent, slujitor, servitor, îngrijitor sau, într-un alt sens, instrument. În ansamblu, cuvântul
„administer” subliniază starea de inferioritate în raport cu „magister”, ce se traduce prin cel care
comandă, superiorul, şeful. Dicţionarul limbii române reţine pentru verbul „a administra”
explicaţia: a conduce, a cârmui.”
În urma analizei textului de la subiectul 2, observăm că este vorba despre caracteristicile
administrației publice. Aceste caracteristici întrunesc noțiunea de administrație publică, însă
pentru a putea cerceta caracterizarea acesteia, este nevoie, pentru început de comentat, interpretat
conceptul de administrație publică.

Conceptul de administrație publică în accepțiune funcțională:

În baza acestui concept, administrația publică poate fi definită prin următoarele elemente
specifice:
1) administrația publică reprezintă o activitate prin care aceasta reușește să materializeze, să
propună la executare legislația cetățenilor, altfel spus: ,, este activitatea de transpunere în practică
a legislației.”. Atâta timp cât legislația este în format scris, trebuie să existe un organ care se va
ocupa de instituirea, inițierea normelor scrise în societate, în așa mod, punând în practică
reglementările legii. Administrația publică funcționează ca un focar de exemple concrete ce
trebuiesc soluționate după condițiile legii.
2) După cum ne putem da seama, această activitate a administrației publice trebuie condusă și
dirijată de cineva. Persoanele responsabile pentru funcția respectivă se numesc: ,, agenți
legitimați ai statului.” Ei sunt cei care vor întreține relațiile de intercomunicare cu persoanele ce
au nevoie de aportul administrației publice.
3) În cadrul activității administrației publice sunt exercitate anumite acțiuni, precum: ,,crearea
condițiilor materiale pentru ca legea să fie cunoscută, respectată şi aplicată.” Deci, administrația
publică devine un mentor cu privire la legislație, întrucât ea aduce la cunoștintă tuturor
membrilor grupui social informația necesară propusă de lege. Totodată, ea trebuie să contribuie
la formarea condițiilor necesare pentru respectarea legii. Mijloacele și mecanismele utilizate
trebuie să aibă ca finalitatea cunoașterea, respectarea și aplicarea legii. O altă acțiune ce intră în
funcțiile administrației publice este: ,, aplicarea nemijlocită în practică a legislației ”, fiind
discutată mai sus.
4) O ultimă acțiune enunțată este: ,, asigurarea aplicării legii, la nevoie, prin forța de
constrângere a colectivității”. Întrucât unul dintre scopurile principale ale administrației publice
este cel de a asigura punerea în practică, aplicarea legii, aceasta trebuie să îl realizeze. Modurile
prin care îl poate realiza pot fi de natură uzuală, dar pot implica și forța de coerciție a statului la
nevoie.
În acest sens, aș putea adăuga că în cadrul administrației publice în accepțiune funcțională
pot intra și anumite principii. Aceste principii sunt reglementate în Titlul III, Art 6-13 Cod
Administrativ: principiul legalității, principiul egalității, principiul transparenței, principiul
proporționalității, principiul satisfacerii interesului public, principiul imparțialității, principiul
continuității, principiul adaptabilității.

Conceptul de administrație publică în accepțiune structurală

,,Abordată sub aspect structural, administraţia reprezintă un ansamblu complex de entităţi şi
funcţionari, cu anumite atribuţiuni publice, care caută adesea să-şi sporească autonomia de care
dispun, pentru a prevala punctul lor de vedere.”
În accepțiunea structurală, conceptul de administrație publică apare ca ,,un ansamblu de
alcătuiri reunite într-un sistem social, politic şi juridic numit - în conformitate cu numele
activității - administrație publică.” Din această definiție putem desprinde ideea că în interiorul
conceptului de administrație publică coexistă mult mai multe elemente: sociale, politice, juridice.
Aș integra în comentariu un exemplu din sfera elementului social care încheagă administrația
publică, și anume, interesul general al celectivității. O ,,alcătuire” a sistemului social care
menține activitatea administrației publice.
În ceea ce ține de sistemul juridic ca element al administrației publice, acesta favorizează,
asigură activitatea administrației publice, căci aceasta acționează doar în condițiile reglementării
legii. Deci, sistemul juridic se consider a fi o component primordial a administrației publice.
Referitor la legătura administrației publice cu domeniul juridic, pot invoca următoarele: ,,
Considerând administrația publică în accepțiunea de activitate, aceasta utilizează modalitatea
specifică de manifestare a puterii executive mai ales în atribuțiile cu caracter dispozitiv, dar mai
puțin sau, uneori, deloc în cele cu caracter de prestație.”

Caracteristicile administrației publice:

Caracteristicile administrației publice sunt următoarele:
a). Administraţia publică este ierarhizată şi ordonată.
b). Administraţia publică este remunerată.
c). Administraţia publică este formalistă, scrisă şi birocratică.”
Caracteristica potrivit căreia administrația publică este ierarhizată şi ordonată preusupune
faptul că aceasta este clasificată şi judicios organizată, atât intern şi pe orizontală, cât şi în
întregul său sistem, pe verticală în structuri instituţionale, toate armonios articulate. Privită ca un
sistem de ordonare a structurilor, a diviziunilor acestora, precum şi a personalului propriu,
ierarhizarea cunoaşte cea mai deplină formă de organizare оn interiorul fiecăruia din organele şi
serviciile administraţiei publice. ,,Ea se concretizează prin organi - gramele proprii, care
stabilesc funcţiile de conducere şi cele de execuţie, în vârful cărora se află persoana aleasă sau
numită, potrivit legii care poartă răspunderea directă şi generală asupra оntregii activităţi a
structurii respective, inclusiv, оn situaţia existenţei şi a unui organ colegial de conducere.”
Caracteristica potrivit căreia administrația publică este remunerată sugerează ideea că
administraţia publică este remunerată din bugetul public naţional şi local. Toţi angajaţii săi au
salariul asigurat, ,,în timp ce consilierii, pentru participarea la şedinţele consili - ului (judeţean,
local) şi ale comisiilor de specialitate primesc o indemnizaţie stabilită, potrivit legii,
decontânduli-se, totodată, cheltuielile pe care le efectuează în îndeplinirea mandatului lor.”
Deci, din ansamblul însușirilor conceptului de administrație publică, condițiilor specifice de
desfășurare a acestei activități rezultă că, intrucât, personalul din administrație are un sistem de
incompatibilități, și deci, nu poate să desfășoare activitatea cu caracter economic pentru a-și
asigura funcționarului respectiv și familiei sale mijloacele de trai, atunci trebuie să fie
remunerată activitatea acestui funcționar/personalul din administrația publică.
Caracteristica potrivit căreia administrația publică este formalistă, scrisă şi birocratică
pretinde că ,,administraţia publică se deosebeşte de administraţia privată prin numeroasele sale
forme, proceduri şi rigori specifice, care oferă particularitate activităţii organelor şi serviciilor
sale.” Unele din acestea sunt stabilite prin legi şi alte acte normative, completate prin statute şi
regulamente proprii, respectându-se, inclusiv, tradiţiile colectivităţilor locale. Definitoriu
activităţii administraţiei publice moderne este, оn primul rând, forma scrisă, obligatorie pentru
actele şi contractele administrative, dar şi pentru consemnarea acţiunilor şi a rezultatelor
acestora, a diferitelor operaţiuni tehni - co-administrative şi tehnico-productive. Mai mult, un
număr considerabil din toate acestea trebuie să fie, în mod unitar, tipizate în plan naţional, după
reguli formale, uniforme. Administrația publică își desfășoară activitatea în incinta organelor şi
serviciilor sale în sedii destinate special.

Concluzie :
Având în vedere caracteristicile administrației publice, rezultă că afirmația ,,este formalistă,
scrisă și birocratică”, este o caracteristică a administrației publice care se referă la faptul că
activitatea din administrația publică are o oarecare repetabilitate, deci respectă niște uzanțe
impuse în practică de-a lungul timpului, este scrisă, pentru că mesajele de la cetățeni se primesc
în formă scrisă, iar răspunsul administrației trebuie tezaurizat și conservat la fel sub formă scrisă,
este birocratică, fiindcă acțiunea administrației se desfășoară în conformitate cu circuitul
infirmațional între structurile care se numesc ,, birouri”.

Bibliografie subiect 2:

1. http://portal.feaa.uaic.ro/definitivare/licenta/PublishingImages/Pages/default/1AP
%20Note%20de%20curs%20Elemente%20de%20%C5%9Ftiin%C5%A3a
%20administra%C5%A3iei.pdf