Sunteți pe pagina 1din 87

Ana Aslan a continuat opera lui C.I.

Parhon și a arătat că este posibil ca o persoană cu vârstă

înaintată să aibă o viață sănătoasă și activă. În 1958, în cadrul Institutului de geriatrie s-a înființat
o secție de gerontologie socială care avea ca scop studierea bătrâneții nu numai din punct de
vedere medical, ci și social, economic, psihologic și demografic, având ca scop fundamentarea
unei politici sociale în favoarea vârstnicilor. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat din
1964 Institutul de geriatrie, ca mod de organizare pentru toate instituțiile similare din lume.

Deoarece solicitările erau numeroase, institutului îi este cedat în 1974, fostul Sanatoriu al C.C. al
P.C.R., în Otopeni, într-o zonă cu multă verdeață.

Ana Aslan a continuat opera lui C.I. Parhon și a arătat că este posibil ca o persoană cu vârstă

înaintată să aibă o Ana Aslan a continuat opera lui C.I. Parhon și a arătat că este posibil ca o
persoană cu vârstă înaintată să aibă o viață sănătoasă și activă. În 1958, în cadrul Institutului de
geriatrie s-a înființat o secție de gerontologie socială care avea ca scop studierea bătrâneții nu
numai din punct de vedere medical, ci și social, economic, psihologic și demografic, având ca
scop fundamentarea unei politici sociale în favoarea vârstnicilor. Organizația Mondială a
Sănătății a recomandat din 1964 Institutul de geriatrie, ca mod de organizare pentru toate
instituțiile similare din lume.

viață sănătoasă și activă. În 1958, în cadrul Institutului de geriatrie s-a înființat o secție de
gerontologie socială care avea ca scop studierea bătrâneții nu numai din punct de vedere medical,
ci și social, economic, psihologic și demografic, având ca scop fundamentarea unei politici
sociale în favoarea vârstnicilor. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat din 1964
Institutul de geriatrie, ca mod de organizare pentru toate instituțiile similare din lume.

Deoarece solicitările erau numeroase, institutului îi este cedat în 1974, fostul Sanatoriu al C.C. al
P.C.R., în Otopeni, într-o zonă cu multă verdeață.

S-ar putea să vă placă și

  • Eoliene 4
    Eoliene 4
    Document252 pagini
    Eoliene 4
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Povesti Noi 3
    Povesti Noi 3
    Document182 pagini
    Povesti Noi 3
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Povesti Noi 5
    Povesti Noi 5
    Document248 pagini
    Povesti Noi 5
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Povesti Noi 4
    Povesti Noi 4
    Document163 pagini
    Povesti Noi 4
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Adrian Lacatus - Postmodernism Romanesc in Anii 80 O Retrospectiva
    Adrian Lacatus - Postmodernism Romanesc in Anii 80 O Retrospectiva
    Document5 pagini
    Adrian Lacatus - Postmodernism Romanesc in Anii 80 O Retrospectiva
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Povesti Noi 2
    Povesti Noi 2
    Document126 pagini
    Povesti Noi 2
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Pace 3
    Pace 3
    Document137 pagini
    Pace 3
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Revolutie 2
    Revolutie 2
    Document100 pagini
    Revolutie 2
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Pace 1
    Pace 1
    Document209 pagini
    Pace 1
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Pace 4
    Pace 4
    Document100 pagini
    Pace 4
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Poveste 6
    Poveste 6
    Document595 pagini
    Poveste 6
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Pace 5
    Pace 5
    Document313 pagini
    Pace 5
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Pace 2
    Pace 2
    Document125 pagini
    Pace 2
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Revolutie 1
    Revolutie 1
    Document24 pagini
    Revolutie 1
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Revolutie 4
    Revolutie 4
    Document101 pagini
    Revolutie 4
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Poveste 5
    Poveste 5
    Document279 pagini
    Poveste 5
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Poveste 1
    Poveste 1
    Document119 pagini
    Poveste 1
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Revolutie 5
    Revolutie 5
    Document148 pagini
    Revolutie 5
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Poveste 7
    Poveste 7
    Document153 pagini
    Poveste 7
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Poveste 2
    Poveste 2
    Document110 pagini
    Poveste 2
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Poveste 3
    Poveste 3
    Document205 pagini
    Poveste 3
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Poveste 4
    Poveste 4
    Document335 pagini
    Poveste 4
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Prefata 4
    Prefata 4
    Document127 pagini
    Prefata 4
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Prefata 2
    Prefata 2
    Document266 pagini
    Prefata 2
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Poem Pentru Protecția Vieții
    Poem Pentru Protecția Vieții
    Document11 pagini
    Poem Pentru Protecția Vieții
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Prefata 3
    Prefata 3
    Document143 pagini
    Prefata 3
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Dacii 2
    Dacii 2
    Document51 pagini
    Dacii 2
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări
  • Prefata 5
    Prefata 5
    Document220 pagini
    Prefata 5
    floareaingerului
    Încă nu există evaluări