Sunteți pe pagina 1din 1

COMPONENȚA CONSILIULUI EUROPEAN

Consiliul European reunește liderii UE pentru a stabili agenda politică a Uniunii. Acesta
reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică între țările UE.

Consiliul European este una dintre cele șapte instituții oficiale ale Uniunii. El se prezintă sub
formă de summituri ale liderilor statelor membre, prezidate de un președinte permanent.

Conform articolului 15 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul European este compus
din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum și din președintele Consiliului
European și președintele Comisiei Europene. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.

De obicei, se reunește de 4 ori pe an, dar președintele poate convoca reuniuni suplimentare pentru
a soluționa probleme urgente.

Consiliul European are un președinte permanent, al cărui sediu este la Bruxelles, ales de membrii
Consiliului European pentru un mandat fix, de 2 ani și jumătate. Actualul președinte este Charles
Michel, rolul președintelui fiind de a conduce lucrările prin care Consiliul European stabilește
direcția și prioritățile politice generale ale UE, în cooperare cu Comisia Europeană, de a promova
coeziunea și consensul în cadrul Consiliului European și de a reprezenta UE pe plan extern, în
chestiuni legate de securitate și afaceri externe.

Consiliul European adoptă majoritatea deciziilor prin consens. Cu toate acestea, în anumite cazuri
menționate în tratatele UE, deciziile sunt adoptate în unanimitate sau cu majoritate calificată. În
cazul în care se recurge la vot, nu participă nici președintele Consiliului European, nici
președintele Comisiei.

S-ar putea să vă placă și