Indicatorii simpli si sintetici ai variatiei

Gradul de complexitate a unui fenomen este dat de gama

factorilor de influenţă şi variabilitatea termenilor unei serii de
repartiţie. Aceasta înseamnă că analiza tendinţei centrale cu
ajutorul indicatorilor medii necesită operaţii de verificare a
reprezentativită ţii lor în raport cu valorile individuale ale
caracteristicilor înregistrate, adică este necesară calcularea
indicatorilor statistici ai variaţiei întâ lniţi în literatura de
specialitate şi sub denumirea de indicatori ai împrăştierii sau ai
dispersiei. Dispersia exprimă gradul de împră ştiere a valorilor
individuale ale unei distribuţii în jurul valorii centrale şi este
datorată influenţei
factorilor aleatori.
Aceşti indicatori ai variaţiei sau împră ştierii stau la baza
calculului altor indicatori prin care se caracterizează asimetria,
excesul, interdependenţa dintre factorii de influenţă etc.
Indicatorii de variaţie aduc un plus de cunoaştere şi
informare asupra:
• verifică rii reprezentativită ţii mediei ca valoare tipică a unei
serii
de repartiţie;
• verifică rii gradului de omogenitate a seriei;
• compară rii în timp sau spaţiu a mai multor serii de repartiţie
după caracteristici independente sau interdependente;
• cunoaşterii gradului de influenţă a cauzelor după care s-a
fă cut gruparea unită ţilor statistice înregistrate şi separă rii
cauzelor esenţiale de cauzele întâ mplă toare.

După gradul de generalitate se disting:

• indicatori simpli ai variaţiei;
• indicatori sintetici ai variaţiei;

După metodologia de calcul şi forma de exprimare

deosebim:
• indicatori ai variaţiei calculaţi ca mă rimi absolute;

1
 • indicatori ai variaţiei calculaţi ca mă rimi relative în raport cu
valoarea unui indicator al tendinţei centrale, în mod deosebit cu
media.

După modul de sistematizare a datelor deosebim:

• indicatori ai variaţiei într-o serie de repartiţie
unidimensională ;
• indicatori ai variaţiei calculaţi pentru serii de distribuţie
multidimensionale.

Indicatorii simpli ai dispersiei mă soară câ mpul de împră ştiere al

caracteristicii, precum şi impră ştierea fiecă rui nivel individual al
caracteristicii faţă de nivelul lor mediu.
Indicatorii simpli caracterizează variaţia unei singure
variante a caracteristicii în comparaţie cu altă variantă sau cu
nivelul mediu al acestei caracteristici. Aceşti indicatori se pot
exprima în unită ţi absolute, câ t şi relative (%) calculate în raport
cu media.

Amplitudinea absolută a variantei (A) se obţine ca

diferenţă între valoarea maximă (x max) şi valoarea minimă (xmin) a
seriei şi are rolul de a mă sura intervalul de împră ştiere în
interiorul că ruia se distribuie unită ţile colectivită ţii:
A = Xmax – Xmin
În cazul unei distribuţii de frecvenţe pe intervale
amplitudinea absolută a variaţiei se determină prin diferenţa
dintre limita superioară a ultimului interval şi limita inferioară a
primului interval.
Dacă este o serie cu intervale deschise, se va proceda la
închiderea intervalelor.

Amplitudinea relativă a variaţiei (A%) se exprimă în

coeficient sau în procente şi se calculează , de obicei, ca raport

2
între amplitudinea absolută a variaţiei (A) şi valoarea medie a
caracteristicii.
A
A%   100
x
Acest indicator, amplitudinea variaţiei, în ambele forme, nu
este suficient de semnificativ pentru analiza împră ştierii valorilor
individuale, deoarece ţine seama numai de valorile extreme ale
caracteristicii.
Amplitudinea variaţiei se foloseşte în mod practic la alegerea
numă rului de grupe şi a mă rimii intervalului de grupare.

Abaterile individuale absolute (di) se calculează ca

diferenţă între fiecare variantă înregistrată şi media aritmetică a
acesteia.
di  x i  x
În funcţie de scopul cercetă rii, în locul mediei se poate lua
mediana sau modulul.

Abaterile individuale relative (di%) se calculează ca raport

între abaterile individuale absolute şi nivelul mediu al
caracteristicii.
di x x
di %   100  i  100
x x pentru i  1, n
Indicatorii simpli ai variaţiei permit o caracterizare parţială
şi aproximativă a variaţiei, deoarece se calculează pe baza
relaţiilor dintre doi termeni ai seriei sau prin comparaţia dintre
fiecare termen şi media lor.
Aprecierea conţinutului real al mediei calculate se face prin
utilizarea abaterilor variantelor extreme:
• abaterea maximă superioară : d s  x max  x
• abaterea maximă inferioară : d i  x min  x

3
 Exemplu 1

Frauda medie a unui lot de 10 firme controlate se prezintă

astfel(date ipotetice):

numă rul de ordine: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

al firmelor (n):
frauda medie (xi)1,20,91,1 0,8 1,5 1,6 0,8 0,8 1,3 0,9
(mild u.m.):

Amplitudinea absolută a variaţiei:

A = x max -x min = 1,6-0,8 = 0,8 mil. lei
Amplitudinea relativă a variaţiei:
x max  x min
A% 
x
unde:
n

x i
1,2  0,9  1,1  0,8  1,5  1,6  0,8  0,8  1,3  0,9
x i 1
 
n 10
= 1,09 milioane lei
Abaterile individuale absolute se calculează pentru fiecare
termen: d i  x i  x de unde pentru: primul termen va fi: 1,2–1,09 =
0,11 mil
al doilea termen: 0,9–1,09 = –0,19 mil
Abaterile individuale relative:
di 1,2  1,09
di %   100   100  10,09%
x 1,09 pentru primul termen
0,9  1,09
 100  17,4%
çi 1,09 pentru al doilea termen
Abaterea maximă superioară :
d s  x max  x  1,6  1,09  0,51
mild u.m.
Abaterea maximă inferioară :
d i  x min  x  0,8  1,09  0,29 mild u.m.

4
 În concluzie: variaţia între frauda maxima (1,6 mild u.m.) şi
frauda minima (0,8 mild u.m.) este de 0,8 mild u.m. iar abaterea
maximă faţă de medie este 0,51 mild u.m., iar cea minimă de 0,29
mild u.m. Nu este lipsită de importanţă , pentru caracterizarea
fraudei intregului lot verificat, nici frecvenţa valorilor maxime (1),
câ t şi a celor minime (3).

Indicatorii sintetici ai variaţiei caracterizează gradul de

variaţie, luâ nd în consideraţie toţi termenii seriei. Aceştia
caracterizează într-o singură expresie numerică întreaga variaţie
a unei caracteristici din colectivitatea analizată .
În funcţie de metodologia de calcul, de încă rcă tura
informaţională , în statistică se calculează urmă torii indicatori
sintetici ai împră ştierii:
• abaterea medie liniara;
• abaterea medie pă tratică (deviaţia standard);
• dispersia (varianţa);
• coeficientul de variaţie.
Indicatorii sintetici pot fi calculaţi ca mă rimi medii, cu sferă de
aplicabilitate numai la variabile comparabile şi ca mă rimi relative,
de coeficienţi, cu sferă largă de comparabilitate.

Abaterea medie liniară (–d) se calculează ca medie aritmetică

simplă sau ponderată , în funcţie de felul seriei, a abaterilor
termenilor seriei de la media lor luate în valoare absolută adică :
dx 
x i x
n pentru o serie simplă ;
dx 
 x  xn
i i

 n pentru o serie de frecvenţă ;

i

dx 
x i  x n *i
100pentru o serie de frecvenţe relative
Acest indicator poate fi concludent numai dacă seria prezintă
un grad mare de omogenitate.
Observaţii privind conţinutul şi metodologia de calcul ale
abaterii medii (Al. Isaic- Maniu şi colab., 1994)

5
 • abaterea medie se exprimă în unitatea de mă sură a
caracteristicii;
• în cazul seriilor de distribuţie de frecvenţe pe intervale în
locul variabilelor xi se vor lua în calcul centrele de interval;
• în calculul abaterii medii ne putem limita numai la valorile
individuale ale caracteristicii superioare valorii medii, deoarece
într-o serie de distribuţie suma algebrică a abaterilor pozitive este
egală cu suma abaterilor negative absolute;
• abaterea medie calculată în raport cu media aritmetică  ds 
este mai mare, de regulă , decâ t abaterea medie calculată în raport
cu mediana  d Me 
• abaterile mari în valoare absolută influenţează în mă sură mai
mare gradul de variaţie al unei caracteristici, în comparaţie cu
abaterile mai mici.

Dispersia (s2) se calculează ca o medie aritmetică simplă sau

ponderată a pă tratelor abaterilor termenilor seriei de la media lor.
Astfel:
 2

x i x  2

x
n pentru o serie simplă ;
 x  x
2
ni
 2x  i

n i pentru o serie de frecvenţă ;

x  2
 x n *i
 2x  i

100 pentru o serie de frecvenţe relative; unde i  1, m

Abaterea medie pătratică sau abaterea standard () se

calculează ca o medie pă tratică simplă sau ponderată a abaterilor
valorilor seriei faţă de media lor, respectiv ră dă cina pă trată din
dispersie:
  2
Abaterea medie pă tratică reflectă într-o mai mare mă sură
influenţa factorilor aleatori comparativ cu abaterea medie liniară .
Abaterile extreme prin ridicarea la pă trat au o influenţă mai mare
decâ t abaterile intermediare, mai apropiate de medie.

6
 Abaterea medie pă tratică este mai mare decâ t abaterea medie
liniară    d  .

Coeficientul de variaţie (v) se calculează ca raport procentual

între abaterea medie liniară sau abaterea medie pă tratică şi media
aritmetică :
d 
  100;    100
x x
Coeficientul de variaţie arată câ te unită ţi din abaterea medie
liniară sau din cea pă tratică revin la 100 de unită ţi de medie.
Coeficientul de variaţie, comparativ cu ceilalţi indicatori ai
dispersiei calculaţi în mă rimi medii  d,  , mă reşte sfera de
comparabilitate a acestuia, deoarece poate fi exprimat în unită ţi
de mă sură diferite.
Coeficientul de variaţie poate lua valori cuprinse între 0-100%
(0 < v < 100%).
Câ nd coeficientul de variaţie tinde spre zero, se consideră o
variaţie slabă , o colectivitate omogenă şi o medie cu un grad
ridicat de reprezentativitate.
Câ nd coeficientul de variaţie tinde spre 100%, variaţia este
intensă , colectivitatea eterogenă , iar media are un grad de
reprezentativitate redus.
Ca test de semnificaţie a reprezentativită ţii mediei se pot stabili
urmă toarele praguri de semnificaţie:
0 < v< 17% media este strict reprezentativă ;
17% <v < 35% media este moderat reprezentativă ;
35% <v < 50% media este reprezentativă în sens larg;
v> 50% medie nereprezentativă .
Mă rimea coeficientului de variaţie, ca şi a abaterii medii
pă tratice, este direct proporţională cu variaţia caracteristicii.
Aceşti doi indicatori reprezintă un mijloc de verificare a
exactită ţii caracteriză rii care se face colectivită ţii prin media
calculată

7
.

8
9