Sunteți pe pagina 1din 5

PORTOFOLIU FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI

AN I- SEMESTRUL I
2020-2021

ÎNTOCMIT DE: COSOVAN VALERICA-NICOLETA

ACTIVITĂȚI EDUCATIVE NONFORMALE- EXEMPLE

a),, ATELIERUL FANTEZIEI”


MOTIVAȚIA:
Elevii ştiu şi simt  că  fiecare zi a anotimpului alb are  o însemnătate aparte, ne aduce
bucurii sau poate… inspiraţie. Acest anotimp atât de îndrăgit de copii ne-a inspirat, astfel
încât în clasa noastră, atât în cadrul activităţilor la clasă, dar şi  desfăşurând activităţi
nonformale  fiecare elev a avut ocazia  să zugrăvească, în  mod propriu imaginea iernii şi să
dea o semnificaţie aparte sărbătorilor .
După cum bine ştim, pe lângă multiplele oportunităţi de recreere,  activităţile
nonformale sunt menite să le dezvolte elevilor  spiritul de competiţie,  să le valorifice
potenţialul  intelectual şi aptitudinile,  să le   stimuleze  creativitatea şi iniţiativa şi, nu în
ultimul rând, să le deschidă inima  spre a oferi un zâmbet celor care au nevoie.
Pornind de la aceste considerente, în preajma sărbătorilor de iarnă vom derula un şir de
activităţi la  care elevii vor participa, ca de obicei, cu mare drag. 

Scopul activității: Dezvoltarea abilitaților artistico-plastice ale elevilor, stimularea poten-


țialului creativ prin realizarea de picturi, decorațiuni, colaje originale și creative.
Durata: 1 zi
Categoria de vârstă - școlarii mici
Desfașurarea activităţii:
Activitatea va debuta cu prezentarea unui film video despre datini si obiceiuri de iarnă,
astfel elevii vor fi introduși în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Fiecare elev va putea veni la
activitate însoțit de un părinte, bunic.
Atelierele vor fi pregătite cu toate materialele necesare derulării activitații astfel elevii
vor avea la dispoziție diverse materiale și sub îndrumarea cadrelor didactice și a profesorului
de arte plastice își dau frâu liber imaginației în realizarea picturilor pe globuri de sticlă,
decorațiunilor de iarna sau a felicitărilor confecționate pentru persoanele dragi. Fiecare elev
va putea să aleagă la ce atelier vrea sa lucreze.
Elevii vor avea ocazia sa-și valorifice ideile în lucrari originale, potrivit nivelului de
dezvoltare al fiecăruia, dar si a imaginației personale.
Profesorul de arte plastice va premia lucrările realizate curat, îngrijit și original cu
diplome și aplauze. Cu lucrările acestea se va realiza o expoziție amplasată pe holul școlii.
În încheierea activitații, apare zâna iarnă cu un coșuleț plin de bomboane Raffaello și
răsplatește fiecare participant la activitate, cu o surpriză dulce.

b) ,, BALUL TOAMNEI ”
MOTIVAȚIA:
Anotimpul toamna, prin schimbările variate şi ritmice ale naturii, cât şi prin bogăţia de
elemente specifice activităţii umane, asigură cadrul propice de stimulare a curiozităţii copiilor,
de incitare la explorare şi exersare.
Încercăm, astfel, în cadrul acestei activități dezvoltarea creativitații, expresivității,
limbajului oral și să răspundem interesului deosebit manifestat de elevi în nevoia de
cunoștere, ajutându-i să înțeleagă: importanța legumelor și fructelor în alimentație, modul în
care se consumă și se păstrează și cât de necesar este, atât pentru oameni, cât și pentru
viețuitoare să-și facă provizii pentru iarnă, să-și îmbogățească cunoștințele referitoare la
obiceiuri tradiționale și a activitățior specifice toamnei, alături de părinții lor.
GRUP ȚINTĂ: școlarii mici
DURATA: 1 zi
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Dezvoltarea creativitații și expresivității, limbajului oral.
Marcarea obiceiurilor tradiționale și a activităților specifice anotimpului toamna.
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
Activitatea este compusă din două parți o parte artistică si una practică. Elevii vin la
activitate însoțiți de un părinte sau bunic, îmbrăcați în costum fruct sau legumă de toamnă.
În prima parte a activitații școlarii vor prezenta un scurt program artistic în care vor
recita poezii, vor cânta cântece și vor dansa. La sfârșitul programului artistic va avea loc
parada costumelor, vor fi premiate cele mai frumoase costume.
Pentru partea practică a activității, sunt amenajate în curtea școlii trei ateliere:
ATELIERUL 1.- „Desfacerea porumbului”-jocuri de construcții cu cocenii porumbului”
ATELIERUL 2.- „Murături asortate”- vor tăia legumele și le vor așeza în borcane;
ATELIERUL 3.-„ Fructe și legume vesele”-personificarea fructelor și a legumelor;
Elevii vor avea posibilitatea să își aleagă la ce atelier vor să lucreze, urmând ca la final
fiecărui sector să își prezinte ,,munca”. Cu lucrările realizate se va amenaja o expoziție
amplasată în holul școlii.
În încheierea activității apare o fetița costumată în zâna toamnei care va înmăna
fiecarui copil o diplomă de participare, îi va invita pe părinți și copii la masă unde vor servi o
felie de tort cu mere.
c) ,, TOLERANȚA, REZULTATUL BUNEI EDUCAȚII! ”
MOTIVAȚIA:
„Raza de soare care te încălzeşte pe tine nu ţi-e împuţinată prin faptul că se
mai încălzeşte la ea şi vecinul tău.”
(Alexandru Vlahuţă)
Trăim într-o lume în care redescoperirea ideii de toleranţă şi respect este mai necesară
ca oricând. Copiii pe care îi educăm şi îi creştem vor fi protejaţi de violenţă doar dacă vom
promova concepții sănătoase privind toleranța, cooperarea, înțelegerea, respectul față de sine
și față de ceilalți. Adoptarea de către elevii școlii a unor comportamente pozitive, nondiscri-
minatorii în relația cu cei din jur nu este doar o obligație de ordin etic; ci este, de asemenea,
si o necesitate.
Categoria de vârstă - școlarii mici
Scopul activității:
Dezvoltarea capacitaţii elevilor de a se tolera indiferent de religie, etnie, poziţie socială şi
materială prin activităţi care stimulează creativitatea, originalitatea, socializarea şi competiţia.
 Descrierea activităţii:
În deschiderea activității, elevilor li s-a explicat necesitatea și scopul acesteia, după
care, cu ajutorul lor, au fost definite câteva noțiuni / sintagme, printre care acele de toleranță,
familie monoparentală, dizabilitate, altă etnie, religie, mediu urban, mediu rural,
dificultăți de învățare.
În continuare, elevii au fost invitați să dea ascultare fabulei „Câinele și cățelul” de
Grigore Alexandrescu și provocați la o discuție pe tema discriminării (elevii au identificat un
exemplu de discriminare în fabulă și, pornind de la acesta, au discutat despre diferite situații
care pot fi catalogate drept cazuri de discriminare în școli), a impactului acestui fenomen
asupra oamenilor și a consecințelor negative ale discriminării.
Împărțiți pe grupe, elevii au colaborat în elaborarea de sloganuri pe tema toleranței /
nondiscriminării și în ilustrarea ideilor lor de pace, prietenie, colaborare. Activitatea a fost
finalizată prin realizarea copacului toleranței.
  Activitatea propusa a dus la nuanțarea sentimentului de respect pentru cei din jur și
pentru valorile care dau sens vieții acestora și la consolidarea relației de prietenie cu colegii de
altă etnie, religie.
 
OBIECTIVE CONFORM CELOR TREI TAXONOMII
DISCIPLINA: Cunoașterea mediului
TEMA: Animalele sălbatice
OBIECTIVE CONFORM TAXONOMIEI LUI BLOOM (domeniul cognitiv):
• -CUNOAȘTERE: să recunoască 4 animale sălbatice care traiesc în
țara noastră, pe baza filmulețului prezentat;
• -COMPREHENSIUNE: să exprime cu propriile cuvinte 4
caracteristici ale animalelor care traiesc în țara noastră, folosindu-
se de imaginile prezentate;
• -APLICARE: să clasifice animalele sălbatice, după 2 criterii,
folosind informațiile prezentate din cadrul lecției;
• -ANALIZĂ: să distingă 3 deosebiri dintre animalele sălbatice și
cele domestice;
• -SINTEZĂ: să prelucreze datele exprimate în tabelul din manual,
pentru a realiza un text informativ despre animalele sălbatice care
trăiesc în țara noastră ;
• -EVALUARE: să argumenteze importanța hranei în viața
animalelor sălbatice, pornind de la materialul video urmărit.

OBIECTIVE CONFORM TAXONOMIEI LUI KRATHWOHL (domeniul afectiv):


• -RECEPTARE: să aleagă răspunsul corect pe baza informațiilor prezentate la
lecție;
• -REACȚIE: să discute cu membrii echipei despre influența climei asupra
animalelor sălbatice;
• -VALORIZARE: să valorifice informațiile aflate în cadrul lecției, realizând o
machetă cu 3 animale sălbatice preferate;
• -ORGANIZARE: să compare animalele sălbatice și cele domestice, folosind
minim 5 informații aflate;
• -CARACTERIZARE: să completeze propozițiile cu o însușire potrivită
fiecărui animal, pornind de la cartonașele prezentate.
OBIECTIVE CONFORM TAXONOMIEI LUI SIMPSON (domeniul psiho-motor):
-PERCEPERE: să perceapă cel puțin 3 sunete emise de animalele sălbatice, pe baza
materialului video prezentat;
-DISPOZIȚIE: să aibă o dispoziție fizică bună pentru a mima un animal sălbatic, folosind
imaginile prezentate;
-REACȚIE DIRIJATĂ: să execute corect mișcările prezentate în materialul video al
cântecului audiat;
-AUTOMATISM: să execute în mod automat mișcări ale corpului pentru a descrie acțiunile:
dormit, căscat, alergat, sărit, mâncat, în timp ce audiază povestea ,,Ursul păcălit de vulpe”;
-REACȚIE COMPLEXĂ: să integreze mișcări ale corpului, cât mai creativ, în timp ce
interpretează cântecul “ Vulpe, tu mi-ai furat gâsca ”.

S-ar putea să vă placă și