ȘCOLARUL MIC

6-10 ani
Schimbarea statutului social

• În ce constă schimbarea statutului social?

• Cum alege copilul școala?
• Ce face un copil la școală?
• Care sunt expectanțele adultului?
• Ce ar dori copilul?

• Ce înseamnă să formezi deprinderi și priceperi?

 Dezvoltarea fizică
• Ritm mai lent

• Variabilitate individuală - înălțime şi greutate

• Nu sunt diferenţe semnificative între băieţi şi fete până în

preaadolescență

• Nu există diferențe de ordin fizic între genuri la nivelul abilităților

motorii, diferă nivelul de expectanţe cu privire la anumite
activităţi.
• Motricitatea fină se dezvoltă foarte mult, crescând implicit și
dexteritatea

• Există o variabilitate foarte mare în ceea ce priveşte dezvoltarea

fizică.

• Copiii devin conştienți de felul în care se reflectă în ochii celorlalți,

iar evaluarea de ordin fizic se integrează în imaginea de sine şi
influențează stima de sine.

• Prieteniile se fac pe criterii de ordin fizic asemănătoare, iar “atipicii”

sunt adesea respinşi.
 Dezvoltarea cognitivă
• Piaget considera că toți copiii din acest interval se află în stadiul
operațiilor concrete.

• În acest stadiu apare conservarea, mai întâi a numărului, în jur de 5-

6 ani, fiind urmată de conservarea greutăţii (7-8 ani) şi apoi de
conservarea volumului (11 ani).

• Se dezvoltă capacitatea de clasificare şi seriere, şi în particular este

înțeles principiul incluziunii claselor.

• Limitările din gândirea copilului constau în dependența de mediul

imediat şi în dificultatea de a opera cu idei abstracte.
• Școlarul mic depășește faza de egocentrism, fiind
capabil să-și coordoneze propria perspectivă cu cea a
altora

• Va înțelege că există o multitudine de puncte de

vedere asupra aceleiaşi realități concrete.

• Acest lucru va fi evident în adoptarea diferitelor

roluri sociale, precum şi în gândirea morală.
Precizare

• Dacă adultul îi dă o recompensă care nu este justificată, ea se poate

transforma în ”pedeapsă”.

• Copilul știe la această vârstă să îşi evalueze corect performanțele şi

înțelege când merită sau nu merită ceva.

• Notele mari acordate de profesori / învățătoare pe baza a ceva

superficial pot să îl demotiveze: el ştie că va primi notă bună oricum.

• Pe moment rămâne cu un “gust amar” pentru că aşteaptă de la

ceilalți corectitudine. Cu timpul, acest model îl va învăța prefere și
să ofere aprecieri neadecvate.
• Memoria se dezvoltă foarte mult, atât datorită creşterii capacității
sale, cât şi datorită utilizării unor strategii precum repetiţia,
organizarea, elaborarea şi folosirea ajutoarelor externe.

• Metamemoria – cunoştințele legate de funcționarea memoriei

proprii – se dezvoltă în această perioadă.

• Atât înţelegerea structurilor sintactice, cât şi metacomunicarea –

cunoştințele legate de înțelegerea procesului comunicării – se
dezvoltă rapid, permițându-le copiilor să se facă mai bine înțeleşi.

• Intrarea în şcoală aduce pe lângă schimbarea de statut social şi o

serie de sarcini cognitive la care copiii se adaptează diferenţiat.
Dezvoltarea memoriei
I.Dezvoltarea STRATEGIILOR MNEZICE
Strategia de memorare este un fel de plan cognitiv folosit în mod conştient, voluntar şi controlabil
de către individ în vederea sporirii performanţei mnezice.

Etapele dezvoltării strategiilor mnezice

Preşcolarii nu pot folosi o strategie chiar dacă le e sugerată sau impusă

dinafară
Copiii de 6-7 ani pot folosi una sau mai multe strategii, dar nu în mod spontan;

Copiii de 8-9 ani pot folosi în mod spontan strategii de memorare dar acest lucru
nu duce neapărat la rezultate sau la performanţe identice cu cele
ale copiilor mai mari.

Această repartiţie pe vârste nu e univocă. Vârsta la care se poate opera mai bine cu o strategie
depinde de tipul sarcinii în care se aplică strategia .
I. 1. Strategii de CODARE
S-au studiat strategii specifice cum ar fi: REPETIŢIA
ORGANIZAREA
ELABORAREA

I.1.a Repetiţia
La 6 ani copiii nu sunt în stare să repete spontan un material, dar o fac dacă sunt
învăţaţi. Performanţa creşte prin aplicarea acestei strategii. Dar dacă apoi sunt lăsaţi să
opteze pentru strategia proprie sau cea nou învăţată, 50% doar aleg repetiţia.
La 10 ani toţi copiii folosesc spontan repetiţia - poate datorită solicitărilor şcolare sau
datorită faptului că au în faţă informaţia de memorat (eventual în format scris).
Există mai multe feluri de operare a repetiţiei: la 7 ani copiii repetă fiecare cuvânt, iar
la 10 ani grupează itemii şi îi repetă ca şi grup.

I.1.b.Organizarea
Aceasta se referă la gruparea informaţiei în unităţi cu sens. Numai după 10 ani copiii
folosesc această strategie spontan, pe baza grupării categoriale.

I.1.c. Elaborarea
S-a studiat relativ la învăţarea unor perechi de itemi aparţinând unor categorii diferite, care
pot fi conectaţi printr-o imagine mentală care să-i conţină pe amândoi (să includă
asociaţia între itemi). Până la 6-7 ani nu este folosită spontan dar copiii pot fi învăţaţi
să construiască astfel de imagini. Şi aşa însă, elaborările sunt simple ca structură şi
ineficiente.
De la 11 ani, folosirea elaborărilor este spontană.
I.2. Strategii de REACTUALIZARE
Dacă un băieţel ar dori să îşi amintească la ce Crăciun a primit în dar un căţel, printre strategiile de
reactualizare s-ar putea număra cunoaşterea vârstei căţelului, sau reamintirea an de an, înapoi în
timp, a fiecărui Crăciun, cu darurile primite de fiecare dată..
La 5-6 ani copiii nu ştiu să folosească astfel de strategii, dar la 10-11 ani ei reuşesc să le
stăpânească destul de bine.
Se pare că acest prag de 11 ani este cel la care se fac două achiziţii importante:
 Copiii realizează că, atunci când informaţiile nu sunt prea numeroase, se poate opera
o căutare şi recuperare sistematică a itemilor din memorie.
 Copiii realizează că pentru domenii de cunoştinţe extrem de bogate o astfel de
căutare nu e posibilă şi este mai utilă o strategie în care un item îl amorsează pe altul
şi astfel se ajunge la itemul iniţial (această strategie e folosită mai mult de copiii mai
mari).
• II.ALOCAREA DE RESURSE COGNITIVE

• Copilul trebuie să îşi dea seama ce trebuie fixat cu precădere în memorie şi ce va trebui
reactualizat.

• La 6-7 ani copilul memorează doar un subset relevant al unui material şi nu îşi dă seama
că pot exista 2-3 seturi relevante, deci nu apare o distribuire eficientă a resurselor.
• Din punctul de vedere al alocării de resurse, copilul nu studiază un timp mai
îndelungat itemii mai dificili şi de multe ori repetă nu materialul necunoscut, ci pe cel
cunoscut.

• III. Dezvoltarea unei BAZE DE CUNOŞTINŢE

• Cunoştinţele dintr-un domeniu facilitează memorarea informaţiilor legate de acel

domeniu.

• La 8 ani, dacă li se prezintă copiilor o listă de itemi familiari, creşte tendința de repetiție
a acestor itemi, deci creşte performanța mnezică.

• În plus, cunoştințele dintr-un domeniu atrag după ele strategiile potrivite acelui
domeniu.

• Cu alte cuvinte, cu cât memorezi mai mult, cu atât ajungi să memorezi și mai mult...
Dezvoltarea METAMEMORIEI

• Cunoştinţe declarative
• Acestea reprezintă ceea ce ştie o persoană despre memorie în
general, despre propriile performanțe mnezice, despre felul în care
funcționează propria lui memorie, cunoştințele despre ce presupun
diferitele tipuri de sarcini, ce strategii sunt bune etc. Se referă la:
• 1) persoane
• 2) tipuri de sarcină
• 3) strategii
•
• Cunoştinţe procedurale
• Automonitorizare
• Autoreglare
• A.1. Cunoştinţe legate de persoană
• A memora sau a uita ceva reprezintă o experiență total diferită de faptul
de a gândi, de a percepe sau de a visa ceva.
• Memoria are o capacitate limitată cel puțin pe o anumită perioadă de
timp.
• Nu îți poți aminti un anumit lucru oricând doreşti.
• Poți să îți aminteşti lucruri care de fapt nu există.

• Cunoştinţe despre propria memorie:

• Experimentele legate de estimarea capacității proprii de memorare au
arătat că la cei mici apare o supraestimare.
• Această capacitate de estimare este dependentă cel puțin de context:
atunci când cadrul memorării este un joc specificat clar (“mers la
cumpărături”), estimările sunt mai realiste. La fel se întâmplă dacă
estimarea nu e verbală – copilul opreşte o bandă de cuvinte când crede că
nu mai poate memora.
• Această supraestimare a propriilor capacități mnezice nu trebuie
valorizată doar negativ. Se consideră, de exemplu, că ea le conferă
copiilor o încredere mai mare în forțele şi resursele proprii, ca urmare
duce la creşterea stimei de sine.
• A.2. Cunoştinţe legate de tipul de sarcină
• Tot în jurul vârstei de 9-10 ani copiii realizează că unele sarcini pot fi
mai dificile decât altele din punctul de vedere al cantității şi tipului
de informație.
• Realizează că unele solicitări sunt mai severe ca altele
(recunoaşterea este mai bună decât reproducerea).
• E mai uşor să memorezi un material în cadrul căruia s-au stabilit
relații între itemi.
• E mai uşor să memorezi scheletul semantic al unei poveşti (a
povesti esențialul “cu propriile cuvinte”).

• A.3. Cunoştinţe legate de strategii

• În general la 6 ani există conştientizarea nevoii de a folosi stategii
externe (să fixezi cu privirea, să pui mâna pe obiectul de memorat).
Abia la 10-11 ani copiii ştiu că trebuie să recurgă la strategii interne.
• B. Cunoştinţe procedurale
• Se referă la ceea ce copilul ştie că trebuie să facă în funcție de:
• - distanța față de scop (automonitorizare);
• - planificarea şi direcționarea propriului comportament pentru a
ajunge la scop (cât va mai trebui să învețe până va şti lecția)