Universitatea din Pitești

Facultate de Științe Economice și Drept

REFERAT
Tema referatului:Euro-Moneda Unică Europeană
Disciplina: Sisteme și mecanisme monetare
Specializare: Finanțe și Bănci
Anul de studiu: 1

Profesor: Studenți:
Conf.univ.dr. Rădulescu Magdalena Tobă Simina Mihaela
Sandu Andreea
Nicula Ana Maria
Floroiu Claudia
Niculae Mihaela
Boescu Cristina

ANUL 2019-2020
 CUPRINS

Banca Centrală Europeană

1. Introducerea monedei euro
2. Avantajele si dezavantajele trecerii la euro
3. Adoptarea euro de tarile din Europa de est intrate in U.E.
4. Criterii de convergenta indeplinite de tarile care adopta moneda euro
 Euro-Moneda Unică Europeană

1.Introducerea monedei euro:

Uniunea economică și monetară (UEM) a reprezentat o ambiție recurentă

pentru Uniunea Europeană încă de la sfârșitul anilor 1960. UEM presupune
coordonarea politicilor economice și bugetare, aplicarea unei politici monetare
comune și utilizarea unei monede unice, euro. O monedă unică oferă multe
avantaje: întreprinderile pot face mai ușor comerț transfrontalier, economia
evoluează mai bine, iar consumatorii au mai multe oportunități și posibilități de
alegere.
Au existat însă obstacole politice și economice – de la angajamentul politic
uneori slab și divergențele de opinii asupra priorităților economice până la
turbulențele de pe piețele internaționale. Toate aceste obstacole au trebuit să fie
depășite pentru a înainta către uniunea economică și monetară.
Stabilitatea valutară internațională din perioada imediat postbelică nu a durat
mult. Tulburările de pe piețele valutare mondiale amenințau sistemul de prețuri
comune asociat politicii agricole comune, unul din pilonii principali ai
Comunității Economice Europene de la acel moment. Încercările ulterioare de a
atinge rate de schimb stabile au fost afectate de crizele petroliere și de alte
șocuri, până când, în 1979, a fost lansat Sistemul Monetar European (SME)EN.
Sistemul Monetar European s-a bazat pe menținerea cursurilor de schimb ale
monedelor participante într-un interval restrâns. Această abordare complet nouă
a reprezentat o coordonare fără precedent a politicilor monetare ale țărilor UE și
a funcționat cu succes timp de peste un deceniu. Apoi, sub președinția lui
Jacques Delors, guvernatorii băncilor centrale din țările UE au elaborat
„Raportul Delors” privind modul în care ar putea fi realizată UEM.
Raportul Delors propunea o perioadă de pregătire în trei etape pentru
uniunea economică și monetară și pentru zona euro, care acoperea perioada
1990-1999. Liderii europeni au acceptat recomandările formulate în Raportul
Delors.
Noul tratat privind Uniunea Europeană, care conține dispozițiile necesare
pentru punerea în aplicare a uniunii monetare, a fost convenit la Consiliul
European de la Maastricht, din Țările de Jos, în decembrie 1991.
După un deceniu de pregătiri, moneda euro a fost lansată la 1 ianuarie 1999: în
primii trei ani, a fost o monedă „invizibilă”, utilizată doar pentru contabilitate și
plăți electronice. La 1 ianuarie 2002, au fost lansate monedele și bancnotele
euro. Astfel, în unele țări ale UE, a avut loc cea mai mare schimbare de monede
din istorie.
 Euro este moneda oficială a 19 dintre 27 statele membre ale UE.
Introducerea monedelor și bancnotelor euro, în 2002, a fost pregătită timp de
peste 40 de ani. Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană sunt
responsabile cu menținerea valorii și stabilității monedei euro și cu definirea
criteriilor de aderare la zona euro.
Dovadă tangibilă a integrării europene, moneda unică are un istoric specific în
ceea ce privește aspectul, introducerea și politicile care o vizează. Cu toate că
trecerea la euro a avut loc cu aproape 20 de ani în urmă, în unele țări este încă
posibil să schimbați bancnote și monede naționale vechi în euro.

Moneda unică europeană și-a început existența pe 1 ianuarie 1999 după zeci
de ani de efort și negocieri din partea țărilor membre UE. Fostele monede
naționale au fost rapid preluate de către euro și au încetat să mai existe. Euro
este una dintre cele mai importante valute din lume, astfel utilizarea bancnotelor
și monedelor euro s-a extins pe tot globul pământesc. Euro este considerată a
doua cea mai sigură monedă din lume după dolarul american, și aceasta este
utilizată de către multe bănci centrale, printre care și de Banca Națională a
Moldovei ca monedă internațională de rezervă.
 Inițial euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de
operațiuni de plată unde nu se implicau bancnote sau monede. Pentru plățile în
numerar se utilizau monedele vechi pentru fiecare țară individual. Pe 1 ianuarie
2002 euro a fost introdus pentru prima dată publicului sub formă de bancnote și
monede. Nu toate țările membre ale UE nu au optat pentru aderarea la monedă.
Pentru introducerea acesteia ca monedă oficială țările erau obligate să parcurgă
schimbări economice importante, trebuiau să atingă o rata a inflației mică,
dobânzi bancare mici și statul trebuie să aibă capacitățile economice necesare
pentru a ține moneda sub control, odată cu aderarea la aceasta. Două țări
membre, Regatul Unit și Danemarca, care aveau posibilitatea să introducă
moneda au optat pentru clauza de neparticipare prevăzute în Tratatul de la
Maastricht.
Doar 11 țări din statele membre ale UE au introdus moneda unică europeană
drept monedă oficială pe 1 ianuarie 1999, Grecia 2 ani mai târziu după care
Slovenia în 2007, Malta și Cipru în 2008, Slovacia în 2009 și Estonia în 2011.
Grecia a fost țara care a aderat cu mici “probleme” în anul 2001 care s-au
dezvoltat până în ziua de azi și care au generat o criză dificilă. Moneda unică
europeană a fost adoptată de către 17 state membre ale Uniunii Europene care
împreună formează zona euro. Introducerea monedei a fortificat relațiile dintre
țările membre și la moment circa 330 milioane de cetățeni europeni o utilizează
zi de zi. Următoarele țări care planifică sa adopte euro sunt Letonia pe 1 ianuarie
2014 și Lituania pe 1 ianuarie 2015. Bulgaria, Cehia și România la moment nu
au o dată țintă pentru adoptarea monedei unice europene.
Euro este utilizat și în afara Uniunii Europene, iar în ziua de azi numărul
țărilor care au valuta oficială euro a ajuns pragul de 23 de țări. Trei state –
Monaco, San Marino și Vaticanul au semnat acorduri cu UE pentru a utiliza
moneda și pentru a emite propriul numerar. Andorra a fost a 4-a țară la număr
care a creat un acord de a utiliza și emite propriile monede în aprilie 2012 și
respectiv pe 1 iulie 2013. Kosovo și Muntenegru au adoptat oficial moneda euro
însă acestea nu au semnat nici un acord comun cu UE, de aceea aceste 2 state nu
au dreptul de a emite bancnote și monede euro.
Moneda unica europeană este coordonată de către Banca Centrală
Europeană. Sarcina principală a BCE este de a menține inflația sub control la o
medie de 2% anual.

România se înscrie în rândul statelor membre ale Uniunii Europene care au

obligaţia adoptării monedei euro, ceea ce înseamnă practic participarea cu
drepturi depline la Uniunea Economică şi Monetară, odată cu îndeplinirea
tuturor condițiilor necesare, respectiv a criteriilor de convergență nominală ,
juridică şi reală . Acestea din urmă nu sunt menţionate explicit în legislaţia
relevantă a Uniunii Europene, însă devin din ce în ce mai importante în
aprecierea gradului de pregătire al unui stat pentru adoptarea monedei unice. De
altfel, Rapoartele de Convergență elaborate o dată la doi ani de Banca Centrală
Europeană şi Comisia Europeană, pun accent din ce în ce mai mare pe
convergența reală. Astfel, în perioada premergătoare adoptării monedei unice,
economia naţională trebuie să parcurgă ajustările necesare integrării în zona
euro, marcate de reforme structurale ample, cu efecte asupra competitivității sale
generale.
In cadrul BNR funcţionează, începând din luna februarie 2010, Comitetul de
pregătire a trecerii la euro ce reprezintă un forum de dezbatere a problematicilor
legate de convergenţa nominală şi reală, menit să susţină demersurile băncii
centrale în ceea ce priveşte participarea României, cu drepturi depline, la
Uniunea Economică şi Monetară.

Cu siguranță viitorul monedei euro nu este cert pentru că însuși ca concept

economia nu este deloc previzibilă. Viitorul monedei euro cu siguranță va
depinde de deciziile de lungă durată al BCE și al fiecărui membru al zonei euro.
Mulți specialiști consideră că moneda euro este una dintre cele mai mari greșeli
și bariere în stimularea și menținerea creșterii economice din zona euro și deja
au prezis o prăbușire fatală în următorii 15-20 de ani.
Alți specialiști sunt mai optimiști și consideră că unele state din zona euro nu
au fost pregătite pentru a face față crizei din 2008, însă odată cu revenirea și
menținerea stabilității al acestor țări zona euro va înregistra creșteri de lungă
durată. Doar timpul ne va arată cât de trainică este moneda unică europeană și
eficiența sistemului unic format pe continentul european.

2. Avantajele și dezavantajele trecerii la euro

Adoptarea monedei unice este opţiunea economică şi politică cea mai raţională în
contextul pieţei unice, care asigură deplina libertate de mişcare a persoanelor,
bunurilor, serviciilor şi capitalurilor. Există două raţiuni fundamentale care au
determinat trecerea la moneda unică: prima, are în vedere dimensiunile pieţei unice,
iar cea de-a doua se referă la caracteristicile pieţei unice. Moneda unică elimină
toate obstacolele în calea schimburilor şi suprimă costurile generate de coexistenţa
monedelor naţionale în mecanismul tranzacţiilor. Moneda unică răspunde nevoii de
stabilitate, deoarece absenţa instrumentelor de cooperare economică şi monetară
între statele membre au condus la accelerarea inflaţiei, la încetinirea creşterii
economice şi la amplificarea şomajului. Deşi prin ea însăşi moneda unică nu poate
rezolva toate problemele, se apreciază că ea va ajuta la crearea unei economii mai
puternice, capabile de o creştere mai rapidă. Se apreciază că moneda unică va
uşura schimburile, investiţiileşicreşterea economică în numeroase regiuni, prin
eliminarea incertitudinii legate de devize şi prin reducerea, atunci când este posibil, a
costurilor de tranzacţionare. Moneda unică permite tărilor europene să-
şiîmbunătăţeascăpoziţia în raport cu fluctuaţiile altor devize mondiale şi, dacă este
stabilă, poate contribui la limitarea inflaţieişi la atragerea capitalurilor străine. O
monedă unică va necesita politici comune ale tuturor ţărilor participante la acest
sistem şi va conduce la implementarea unei Europe federale.
Apariţia euro pe plan internaţional este menită să servească la adâncirea cooperării
pe baza apropierii şiconvergenţelor în politicile valutare ale principalilor parteneri
mondiali. Utilizarea monedei unice euro la nivelul Uniunii Europene are o serie de
avantaje în plan economic şi financiar:
1.Stabilitatea schimburilor. Existenţa euro ca monedă unică europeană conduce la
evitarea necesităţii de schimb a banilor şi a cheltuielilor care însoţesc acest
procedeu, cum ar fi: comisionul bancar, costul cu plata angajaţilor în gestionarea
valutei, etc. Aceste costuri sunt diferenţiate pe categorii de operaţiuni, dar, oricum,
ele reprezintă un procent însemnat în cadrul societăţilor comerciale cu cifră mică de
afaceri. Cu o moneda unică comună nu vor mai exista fluctuaţii de schimb riscând să
blocheze comerţulintraeuropean, cu toate că preţurile interne pot evolua, după
ritmurile diferite ale fiecărei ţări, în aşa fel încât puterea de cumpărare a euro să
varieze de la o ţară la alta. Stabilitatea puterii de cumpărare este un avantaj
important, deoarece conduce în principiu la o creştere a comerţuluiinternaţional,
moneda unică putând conduce la o integrare şi mai puternică a pieţelorşi la o
încurajare a comerţului.
2. Eliminarea riscului valutar. Moneda unică contribuie şi la eliminarea riscului
valutar, atacurile speculative care constrâng o ţară să ridice dobânzile pentru a-şi
păstra moneda naţionala, fiind eliminate. O dobândă ridicată are un cost deloc de
neglijat pentru economie: mai puţineinvestiţii, o rată a şomajului mai ridicată, iar
creşterea economică mai lentă. Doar firmele mari pot – printr-un management de
trezorerie, sau prin operaţiuni pe termen – să se protejeze împotriva expunerii la risc
valutar.
3. Eliminarea costurilor de convertibilitate. Acest lucru se realizează prin
eliminarea costurilor de comision şi de tranzacţie pentru persoanele fizice şi juridice
care întreprind acte şi fapte de comerţ.
4. Monedă internaţională. Euro va fi o monedă internaţională importantă, bazată pe
existenţa zonei euro, pe utilizarea acesteia ca monedă de facturare, de operare în
euro pe piaţa financiar-bancară, pe stabilitatea şi credibilitatea euro. Implementarea
euro ca monedă unică consolidată prin convergenţasituaţiilor macroeconomice şi în
contextul unei discipline economice şi financiare monitorizate de SEBC, asigură
omogenitatea disciplinară a ratelor de schimb pe termen scurt, garantând lansarea
euro şi la nivel internaţional.
5. Reducerea ratei dobânzilor. Moneda unică permite o reducere a dobânzilor în
Europa, precum şi a mişcarilor de capital ce decurg de aici. Cu o monedă unică,
devalorizarea va fi practic imposibilă şi prima de risc va dispărea. O altă consecinţă
va fi aceea de stimulare a plasamentelor în diferite categorii de titluri în euro, acestea
fiind privite la fel ca plasamentul în exterior.
6. Factor de stabilitate a preţurilor. Moneda unică elimină costurile provocate de
inflaţie, având rolul de a consolida cursul valutar.
7. Facilitatea de comparare a preţurilor. Firmele şi persoanele fizice pot mai uşor
să compare preţurile în diferite ţări europene, fără a mai calcula convertibilitatea.
Putem spune că, odată cu introducerea euro, a apărut o nouă putere economică. Cu
cei aproximativ 300 milioane de consumatori, zona euro a devenit cea mai mare
piaţă de desfacere din lume, înaintea Statelor Unite (270 milioane de consumatori) şi
Japoniei (127 milioane de consumatori).
Rolul important al zonei euro rezultă şi din faptul că, în această zonă, puterea de
cumpărare este ridicată, ea fiind depăşită doar de Stele Unite. 15% din valoarea
tuturor bunurilor şi serviciilor realizate la nivel mondial provin din zona euro, Statele
Unite contribuind cu 20% la realizarea PIB-ului mondial, iar Japonia cu 7,7%. În
aceste condiţii, zona euro a devenit o a doua regiune economică a lumii.
Se preconizează că zona euro va deveni cel mai mare producător mondial şi va
deţine cea mai ridicată pondere în comerţul mondial.
Dezavantajele trecerii la euro:
1.Dificultatea de a stabili corect paritatea cu care se face trecerea la euro
2.Pierderea posibilității de a utiliza politica monetară și rata de schimb pentru
ajustare în cazul unor șocuri. Ca urmare a renunțării la independența politicii
monetare, autoritățile naționale nu mai pot realiza ajustări prin utilizarea
instrumentelor monetare, deoarece se cedează prerogativele politicii monetare unei
autorități centrale.
3.O anumită poziție în politica monetară nu va putea mulțumi toate țările din
Zona Euro. Statele membre vor avea o influență mai mare sau mai mică în procesul
decizional în funcție de mai mulți factori, situație care poate fi percepută ca negativă
pentru statele cu influență redusă.
4.Posibile asimetrii în transmiterea politicii monetare. Din diverse motive (de
exemplu, modificarea bruscă a preferințelor consumatorilor spre bunurile de import),
cererea agregată într-o anumită țară poate evolua diferit fața de cererea agregată din
altă țară. Un șoc pe latura cererii determină efecte diferite în cele două țări.
5. Costuri determinate de preferințele diferite ale țărilor față de inflație și șomaj.
Preferințele diferite ale țărilor față de inflație și șomaj creează potențiale costuri în
cazul unei uniuni monetare.
6. Diferențele de creștere economică. Participarea la o uniune monetară este mai
costisitoare pentru țara cu un ritm mai mare de creștere economică, decât pentru
țara cu un ritm mai mic.
Aceste efecte cu potențial negativ pot fi atenuate prin progrese în ceea ce privește
sincronizarea cât mai bună cu economiile din Zona Euro ( așa-numita convergență
reală, structurală, financiară și ciclică). Trebuie subliniat că îndeplinirea criteriilor de
la Maastricht constituie o condiție necesară dar nu și suficientă.

3. Adoptarea euro de tarile din Europa de est intrate in U.E.

Moneda euro este dovada cea mai tangibilă a integrării europene: aproape 341
de milioane de oameni o folosesc în fiecare zi, ceea ce o face să fie a doua cea mai
utilizată monedă din lume. Avantajele sale sunt evidente pentru orice persoană care
călătorește în străinătate sau face cumpărături on-line pe site-uri din alte țări ale
Uniunii. Din punct de vedere juridic, adoptarea euro este o obligaţie asumata. Cu
excepţia UK şi DK, nicio altă ţară nu poate opta pentru neparticiparea la UEM.
Totuşi, momentul efectiv al materializării obligaţiei juridice rămâne la latitudinea
statelor. În prezent statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia, Cipru,
Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Aceste țări sunt
numite frecvent „Zona euro” sau „Euroland”. Andorra, Monaco, San Marino și Vatican
folosesc de asemenea euro, deși nu sunt în mod oficial membri euro, și nici membri
ai UE. (Au folosit înainte monede proprii care însă au fost înlocuite prin euro.) Dintre
acestea, Monaco, San Marino și Vatican și-au creat propriile monede, cu propriile
simboluri statale pe revers. Andorra folosește monede franceze și spaniole, de
vreme ce au folosit francul francez și peseta spaniolă drept monede ale sale. Aceste
țări folosesc euroul datorită unor înțelegeri cu statele membre UE (Italia în cazul
principatului San Marino și al orașului Vatican, precum și Franța în cazul principatului
Monaco), aprobate de către Consiliul Uniunii Europene. Muntenegru și Kosovo, care
au folosit drept monedă marca germană, au adoptat de asemenea moneda euro,
deși, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat în nicio înțelegere
legală explicită cu UE care să le permită acest lucru. Alte locuri în care se folosește
moneda euro sunt Departamentele Franceze de peste mări: Guyana Franceză,
Réunion, Sfântul Pierre și Miquelon, Guadeloupe, Martinica, Sfântul Bartolomeu,
Sfântul Martin, Mayotte, și insule nelocuite Clipperton și Teritoriile Australe și
Antarctice Franceze; Regiunile autonome portugheze Azore și Madeira precum și
Insulele Canare (care țin de Spania). Țările care au avut moneda națională fixă în
raport cu marca germană, de exemplu Bulgaria și Estonia, și-au fixat și ele ratele de
schimb în raport cu euroul. De la 2 februarie 2002, litasul lituanian (LTL) a intrat în
ERM II, rata de schimb fiindu-i fixată în raport cu euroul în locul dolarului american.
Danemarca și Regatul Unit au obținut o derogare, nefiind obligate să adopte moneda
euro. Suedia nu are nicio derogare în acest sens, dar, totuși, a decis în 1997 să nu
se alăture zonei euro, așa că nu a făcut niciun efort spre a îndeplini criteriul necesar,
de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a făcut un referendum pe tema monedei
unice europene la 14 septembrie 2003, participanții votând împotriva adoptării euro,
cu 56,1 % voturi contra și numai 41,8 % voturi pentru. Această decizie a fost luată
pentru o perioadă de minimum cinci ani. În Danemarca un referendum pe tema
aderării la euro a avut loc la 28 septembrie 2000, rezultând un procent de 53,2 %
împotriva aderării. În iunie 2010 cererea Estoniei de a adopta euroul în mod oficial a
fost aprobată, astfel încât la 1 ianuarie 2011 Estonia a devenit a 17-a țară
participantă la Zona euro. Introducerea monedei euro presupune pregătiri de durată,
sub atenta monitorizare a instituţiilor europene responsabile cu acest demers. Ca
atare, Comisia Europeană întocmeşte rapoarte periodice cu privire la stadiul
pregătirilor legate de introducerea monedei unice pentru fi ecare din statele membre
care nu fac parte din zona euro, precum şi pentru statele în curs de aderare. In iulie
1997, raportul Comisiei cu privire la România a stipulat faptul că, datorită situaţiei în
care se afl ă, era prematură o discuţie legată de accesul României în cadrul zonei
euro imediat după accesul în Uniunea Europeană. Raportul din noiembrie 1998 a
menţionat progresele făcute de către România în pregătirile legate de intrarea în
Uniunea Economica şi Monetara, în timp ce rapoartele din 1999 şi 2000 au arătat că
este necesar un progres semnifi cativ pentru implementarea aquis-ului în acest
domeniu. Următoarele rapoarte ale Comisiei au scos în evidenţă faptul că progresul
înregistrat de către România a fost unul nesemnifi cativ, în principal îndreptat spre
creşterea accizelor la tutun şi alcool pentru alinierea acestora la nivelul minim
practicat în spaţiul comunitar, însă fără nici un fel de rezultate în privinţa alinierii TVA-
ului sau a impozitării directe, şi ca atare se aşteaptă o mai mare deschidere spre
implementarea în domeniu. Raportul din 2002 a evidenţiat progresele realizate ca
urmare a aplicării noii legislaţii cu privire la accize şi a consolidării legislaţiei cu privire
la TVA. În anul 2003 s-au încheiat provizoriu negocierile cu privire la capitolul
impozitare, României fi indu-i acordată o perioadă de tranziţie până în decembrie
2009 pentru aplicarea ratelor comunitare minime de accizare pentru ţigarete şi
alcooluri distilate. Raportul pe 2004 a evidenţiat faptul că România şi-a consolidat
legislaţia existentă în domeniu într-un sigur Cod Fiscal, care a intrat în vigoare
începând cu 1 ianuarie 2004. Dintre celelalte elementele pozitive care se desprind
din aceste rapoarte amintim faptul că infrastructura instituţională a României, formată
din Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Banca Naţională a României
şi Institutul Naţional de Statistică este funcţională. Capacitatea administrativă a
acestor instituţii se va ameliora continuu până la data accesului. În faza de aderare
România participă la procedurile privind notifi carea defi citului bugetar şi a datoriei
publice şi de asemenea la evaluarea stabilităţii macroeconomice a sectorului
serviciilor fi nanciare, în cadrul Dialogului pe probleme de Politică Economică al
Uniunii Europene cu statele candidate.Afl ată în fază de supraveghere a procedurilor
fi scale, România a transmis prima notifi care fi scală asupra defi citului
guvernamental şi datoriei publice pentru perioadele cuprinse intre 1997 şi 2000,
respectiv 2001 şi 2004, pe baza indicatorilor cuprinşi în conturile naţionale. Începând
cu 2001, bugetul a fost conceput pe baza unor noi reguli şi principii, care refl ectă
valoarea informativă a acestuia şi creşterea rolului de alocare printr-o repartiţie
transparentă a resurselor bugetare pe priorităţi sectoriale. Din 1990, Institutul
Naţional de Statistică elaborează conturile naţionale în conformitate cu metodologia
ESA 79, iar metodologia ESA95 a devenit operaţională în 2001. Primele estimări pe
baza ESA 95 au fost elaborate pentru anul 1998. In 2001, România a elaborat un
Program Economic de Preaderare, premergător al programelor de convergenţă şi
stabilitate pe care va trebui să le elaboreze în calitate de stat membru. Programul
Economic de Preaderare reprezintă instrumentul principal de participare la
procedurile legate de coordonarea politicilor economice ale Uniunii Europene înainte
de acces. Banca Naţională a României operează în concordanţă cu prevederile Legii
101/1998, amendată în 2003, privind Statutul Băncii Naţionale. O parte importantă
din aquis-ul comunitar propriu politicii monetare şi de curs de schimb a fost
implementată prin intermediul acestei legi . Legea datoriei publice, adoptată în iunie
2004 în scopul alinierii legislaţiei naţionale cu aquis-ul comunitar elimină toate
prevederile existente anterior în legislaţia românească care au fost identifi cate ca fi
ind confl ictuale cu legislaţia comunitară în privinţa fi nanţării directe a sectorului
public de către banca centrala şi elimină accesul privilegiat al sectorului public la
instituţiile fi nanciare. Această lege interzice băncii centrale cumpărarea de
obligaţiuni guvernamentale de pe piaţa primară şi obligă la plata comisioanelor
necesare pentru tranzacţiile executate în contul curent al Trezoreriei. Scopul acestor
amendamente îl constituie asigurarea independenţei băncii centrale. Prin aceleaşi
amendamente şi urmărind acelaşi scop, al creşterii independenţei băncii centrale,
obiectivul acesteia este defi nit ca fi ind asigurarea stabilităţii preţurilor şi nu, aşa cum
era prevăzut în legea 101/1998, menţinerea stabilităţii cursului de schimb combinată
cu menţinerea stabilităţii preţurilor

4.Criterii de convergenta indeplinite de tarile care adopta moneda euro

Ce sunt criteriile de convergență? Convenite în 1991, la Maastricht, de către

statele membre, ca parte a pregătirilor pentru introducerea monedei euro, criteriile de
convergență sunt definite ca fiind un set de cinci indicatori economici și juridici meniți
să asigure convergența economică între țările interesate din afara zonei euro și
statele membre din zona euro. Între criterii se numără stabilitatea prețurilor, finanțe
publice solide și sustenabile, rata dobânzilor pe termen lung și stabilitatea cursului de
schimb. Stabilitatea cursului de schimb este demonstrată dacă statul membru în
cauză a participat la mecanismul cursului de schimb (MCS II) pentru o perioadă de
cel puțin doi ani fără a înregistra tensiuni grave. Aceste condiții de ordin juridic
trebuie să fie îndeplinite de țările membre ale UE pentru a adopta moneda euro.
Rapoartele de convergență se publică o dată la doi ani sau atunci când un stat
membru solicită să i se evalueze nivelul de pregătire în ceea ce privește aderarea la
zona euro. Următoarele rapoarte urmează să fie publicate în primăvara anului 2018.
Toate statele membre ale UE, membre sau nu ale zonei euro, participă la Semestrul
european de coordonare a politicilor, care reprezintă, totodată, un instrument de
realizare a unei convergențe economice reale.
Care sunt țările UE care nu utilizează euro ca monedă națională? Bulgaria,
Croația, Republica Cehă, Danemarca, Ungaria, Polonia, România, Suedia și Regatul
Unit nu fac parte din zona euro. În cazul a două țări se aplică derogări, respectiv
Marea Britanie și Danemarca (în temeiul Protocoalelor 15 și 16 la tratatele UE).
Criteriile de convergență asigură faptul că un stat membru este pregătit să adopte
moneda euro și că aderarea sa la zona euro nu va cauza riscuri economice pentru
statul membru respectiv sau pentru zona euro în ansamblu. Criteriile sunt stabilite la
articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Criterii economice

Condițiile economice pentru aderarea la zona euro contribuie la asigurarea

faptului că o țară este pregătită pentru integrarea în regimul monetar al zonei euro.

Există 4 criterii economice de convergență:

1. Stabilitatea prețurilor

Rata inflației nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor 3 state
membre care înregistrează cele mai bune rezultate.  

2. Finanțe publice solide și sustenabile  

Deficitul bugetar nu poate fi mai mare decât 3 % din PIB. Datoria publică nu poate fi
mai mare decât 60 % din PIB.

3. Stabilitatea cursului de schimb   

Candidatul trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (ERM II) timp de

cel puțin 2 ani fără devieri semnificative de la cursul central ERM II și fără o
devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în
aceeași perioadă.

4. Ratele dobânzilor pe termen lung   

Rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de 2 puncte procentuale
peste rata celor 3 state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie
de stabilitate a prețurilor.

Cerințe pentru adaptarea legislației naționale

Candidații pentru aderarea la zona euro trebuie totodată să se asigure că legislația și

normele lor naționale prevăd independența băncilor lor centrale naționale și că
statutele acestora respectă dispozițiile tratatelor și sunt compatibile cu statutul Băncii
Centrale Europene (BCE) și cu cel al Sistemului European al Băncilor Centrale
(SEBC).
Bibliografie

1. Ligia Goloșoiu, Finanțe internaționale

2. Paul Bran, Ionela Costică, Relații monetar-financiare internaționale
3. www.wikipedia.ro

www.ecb.europa.eu