- UNIVERSITATEA TRANSILVANIA – BRAȘOV -

Facultatea – Alimentație și Turism

CURS 3

POLUAREA ATMOSFERICA

Poluarea fizica a atmosferei – consecinta a adaosului de energie

• Poluarea sonora-oscilatii sonore ale aerului percepute de organul auditiv ca zgomote sivibratii

• Zgomotele pot fi armonice(tonale), nearmonice(atonale), neplacuteauzului(datorita vibratiilor)

• Intensitatea sunetului – se masoara cu sonometru, se exprima in decibeli (dB)
• Animalele din adaposturi pot fi supuse zgomotelor si vibratiilor produse deutilaje

Poluarea termica

• Directa – degajare in atmosfera a unei cantitati mari de energie calorica rezultatadin activitati umane –
activitati casnice, industriale, agricole, transport;
• Indirecta – consecinta efectului de sera – are loc in troposfera
Gazele de sera : dioxid de carbon, metan, amoniac, ozon, clorofluoro-carbonii(freonii), bromofluorocarbonii(halonii)

Poluarea cu radiatii penetrante

• Radiatii electromagnetice (x si gama)- campuri electromagnetice variabile in timp sispatiu care se propaga sub forma
de radiatii electromagnetice, insotite de un transport de energie, radianta
• Radiatii corpusculare, radioactive – fluxuri de particule atomice (alfa, beta,pozitroni, neutroni)
• Pot genera efecte direct
Poluarea chimica
Sursele de poluare chimica naturala – sunt reprezentate de eroziunea solului, eruptiile vulcanice, descompunerile substantelor organice ,
incendiile parurilor, etc.

Sursele de poluare chimica artificiala – sunt mult mai numeroase si in crestere ca pondere, afectand zone din ce in ce mai intinse.
Poluarea chimica artificiala a atmosferei nu are granite, fiind transnationala. Aceasta se realizeaza din – surse stationare si mobile,
incalzitul locuintelor, preparatul hranei si fumat.

PRINCIPALII POLUANTI AI ATMOSFEREI

Principalele substante toxice emise in aer de sursele de poluare sau formate in aer prin combinarea sau transformarea substantelor
poluante.
■ Ozonul
■ Hidrocarburile
■ Oxidul de carbon
■ Dioxidul de sulf
■ Oxizii de azot
■ Hidrogenul sulfurat
■ Amoniacul
■ Substantele toxice aeropurtante
■ Peulberile sedimentabile si in suspensie
■ Substantele radioactive

OZONUL

Este forma alotropica a oxigenului, cu molecula formata din trei atomi. Aceasta este un puternic oxidant, cu miros caracteristic, de
culoare albastruie si foarte toxic.
In atmosfera se poate forma pe cale naturala, in urma descarcarilor electrice si sub actiunea razelor solare, iar pe cale artificiala ca
urmare a reactiilor dintre unele substante nocive, provenite din sursele de poluare terestre.
Ozonul care se formeaza in partea inferioara a troposferei constituie poluantul principal in tarile si orasele puternic industrializate. Se
mentioneaza ca, in timp ce ozonul troposferic este daunator vietii pe pamant, ozonul din straturile inalte (ozonosfera) protejeaza
viata pe pamant.
 COMPUSII ORGANICI VOLATILI

- rezulta din prelucrarea titeiului si a produselor petroliere, de la vehicule si din compostarea reziduurilor menajere, industriale si
agricole, etc. Cei mai reprezentativi compusi organici volatili sunt –
■ Benzina
■ Eterii de petrol
■ Benzenul
■ Acetona
■ Cloroformul
■ Esterii
■ Fenolii
■ Sulfura de carbon

MONOXIDUL DE CARBON

Este cel mai raspandit si comun poluant al aerului. Emisiile totale de monoxid de carbon in atmosfera le depasesc pe cele ale tuturor
celorlalti poluanti la un loc.
Rezulta , in principal, din arderile incomplete ale carburantilor in motoarele cu combustie interna, dar si din arderea combustibililor
fosili, indiferent de destinatie. Acesta este un gaz incolor si inodor, putin mai usor ca aerul, cu mare filie pentru hemoglobina, cu
care formeaza un compus stabil numit carboxihemoglobina. Efectele de scurta durata la concentratii reduse produce modificari in
sistemul nervos central, vascular si respirator. La niveluri de fixare a hemoglobinei de 80% induce moartea.
OXIZII DE SULF

(Dioxidul si trioxidul de sulf) rezulta in proportie de 2/3 din surse naturale si 1/3 din activitati umane. Sursele artificiale sunt
reprezentate in principal de arderea combustibilor fosili in surse stationare si mobile.
Sursele artificiale – reprezentate de sursele stationare, inclusiv sobele pentru uz casnic, care au o pondere de 96% din totalul emisiilor
de dioxid de sulf si de sursele mobile, care au o pondere de numai 4%.
Dioxidul de sulf – gaz incolor, cu miros inabusitor, patrunzator. Acesta este usor transportat la distante mari datorita faptului ca se fixeaza
usor pe particulele de praf. Prin combinare cu vaporii de apa se transforma in acid sulfuric, stand la baza ploilor acide. Emisiile de
dioxid de sulf sunt estimate la 330 milioane tone/an.
Trioxidul de sulf lichid – are o temperatura de fierbere scazuta, transformandu-se in vapori, chiar la temperatura camerei – este mult mai
toxic decat dioxidul de sulf, producand aceleasi efecte ca acesta asupra plantelor, animalelor si omului, dar la concentratii mult mai
reduse. In plus trioxidul de sulf este foarte coroziv.

AGENTI FRIGORIFICI / FREONI

Pentru a permite funcţionarea ciclică a instalaţiilor frigorifice şi a pompelor de căldură, agenţii termodinamici de lucru din acestea, preiau
căldură prin vaporizare şi cedează căldură prin condensare,la temperaturi scăzute sau apropiate de ale mediului ambiant, deci trebuie
să fie caracterizate de uneleproprietăţi particulare, care îi deosebesc de agenţii termodinamici din alte tipuri de instalaţii. Acestaeste
motivul pentru care agenţii de lucru din instalaţiile frigorifice şi pompele de căldură, poartădenumirea de agenţi frigorifici.

Proprietăţile agenţilor frigorifici sunt impuse de schema şi tipul instalaţiei, precum şi de nivelurile de temperatură ale celor două surse de
căldură. Câteva dintre aceste proprietăţi sunt următoarele:

- presiunea de vaporizare trebuie să fie apropiată de presiunea atmosferică şi uşor superioară acesteia, pentru a nu apare vidul în instalaţie;
- presiunea de condensare trebuie să fie cât mai redusă, pentru a nu apare pierderi de agent frigorific şi pentru a se realiza consumuri
energetice mici în procesele de comprimare impuse de funcţionarea acestor instalaţii;
- căldura preluată de un kilogram de agent, prin vaporizare, trebuie să fie cât mai mare, pentru a se asigura debite masice reduse;
- căldura specifică în stare lichidă trebuie să fie cât mai mică, pentru a nu apare pierderi mari prin ireversibilităţi interne, în procesele de
laminare adiabatică;
- volumul specific al vaporilor trebuie să fie cât mai redus, pentru a se obţine dimensiuni de gabarit reduse, ale compresoarelor;
să nu prezinte pericol de inflamabilitate, explozie şi toxicitate;
- să nu fie poluanţi (este cunoscut faptul că unii agenţi frigorifici clasici şi anume câteva tipuri de freoni, contribuie la distrugerea stratului
de ozon al stratosferei terestre);
- să prezinte o contribuţie cât mai scăzută la încălzirea globală (este conoscut că o serie de substanţe utilizate în tehnică odată ajunse în
atmosferă, contribuie la încălzirea globală a planetei, fenomen denumit şi efect de seră).
Pentru a nu se utiliza denumirile chimice complicate ale acestor substanţe, agenţii frigorifici au fost denumiţi freoni, sunt simbolizaţi prin
majuscula R, (de la denumirea în limba engleză - Refrigerant) şi li s-a asociat un număr determinat în funcţie de compoziţia chimică.
Unii dintre cei mai cunoscuţi agenţi frigorifici sunt prezentaţi în tabelul 1, împreună cu temperatura normală de vaporizare şi indicele
transformării adiabatice.
Din punct de vedere al compoziţiei chimice, freonii, care sunt hidrocarburi fluorurate, pot fi împărţiţi în trei mari categorii:

■ CFC (clorofluorocarburi), freonii clasici, care conţin Cl foarte instabil în moleculă;

■ HCFC (hidroclorofluorocarburi), freoni denumiţi de tranziţie, care conţin în moleculă şi hidrogen, datorită căruia Cl este mult mai
stabil şi nu se descompune atât de uşor sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete;
■ HFC (hidrofluorocarburi), consideraţi freoni de substituţie definitivă, care nu conţin de loc în moleculă atomi de Cl.

Legătura dintre freoni şi stratul de ozon

Poluarea produsă de freoni, o problemă atât de mediatizată şi discutată în ultimii ani, reprezintă la ora actuală unul din motivele care
explică numărul foarte mare de agenţi frigorifici întâlniţi în diverse aplicaţii ale tehnicii frigului.

La începutul anilor ’80, măsurători ale grosimii stratului de ozon de deasupra Antarcticii, au evidenţiat că grosimea acestuia devenise
mult mai redusă decât în mod normal. Stratul de ozon, având un rol extrem de benefic, deoarece filtrează radiaţiile ultraviolete, se
găseşte în stratosfera atmosferei terestre, aproximativ între 12 – 50 km altitudine.

Dacă nu ar exista stratul de ozon, intensitatea radiaţiei ultraviolete, provenite de la Soare, ar fi mult prea puternică pentru numeroase
forme de viaţă de pe Pământ. În acest context, este evidentă importanţa monitorizării atât a grosimii stratului de ozon, cât şi a
impactului pe care îl au diverşi factori naturali, sau artificiali, asupra acestei grosimi.

În aceeaşi perioadă de început a anilor ‘80, s-a constatat de asemenea că iarna şi primăvara, grosimea stratului de ozon este cu cca 20%
mai redusă decât vara şi toamna, ceea ce a determinat studierea atentă a fenomenului. Astfel s-a constatat că sub acţiunea
radiaţiilor ultraviolete având intensităţi diferite în anotimpuri diferite, moleculele de ozon (O3) se transformă în mod natural iarna
şi primăvara în molecule de oxigen (O2), iar moleculele de oxgen (O2) se transformă în mod natural vara şi toamna în molecule
de ozon (O3). Acest fenomen natural explică pe de-o parte variaţia grosimii stratului de ozon, dar pe de altă parte, în perioada
efectuarii acestor măsurători, grosimea acestui strat, devenise mult mai subţire decât ar fi fost normal, în urma desfăşurării
procesului natural descris anterior. Astfel a apărut ipoteza că subţierea stratuluii de ozon este posibil să fie datorată acţiunii unor
substanţe produse de om. Din acest moment nu a mai fost decât un pas până la includerea freonilor, pe lista substanţelor nocive
pentru stratul de ozon, deci poluante.

În prezent există în întreaga lume, numeroase instalaţii de puteri frigorifice mici şi mijlocii încărcate cu agenţi frigorifici poluanţi (în
sensul pericolului pentru stratul de ozon), care pun în continuare probleme legate de posibila lor "scăpare" în atmosferă.
Totodată se pune problema găsirii unor agenţi de substituţie care să fie utilizaţi în instalaţiile frigorifice noi. În urma dovedirii ştiinţifice
a efectelor nocive asupra stratului de ozon, produse de freoni, comunitatea internaţională a luat numeroase măsuri de reducere
până la zero a utilizării acestora. De exemplu, în SUA una dintre primele măsuri luate, a fost interzicerea spray-urile de orice tip,
care utilizează ca agent propulsor CFC-urile.
În 1987, Protocolul de la Montreal, revizuit în iunie 1990, de Reuniunea de la Londra, a îngheţat pentru câţiva ani utilizarea CFC-urilor
înainte de interdicţia definitivă a acestora. Ulterior, în 1992, Reuniunea sub egida ONU, desfăşurată la Copenhaga, întârzierile
programate la Londra, privind utilizarea CFC, au fost reduse.
Reglementările internaţionale pentru CFC şi HCFC, stipulează în prezent următoarele:
- Pentru CFC:
- oprirea producţiei începând din 31.12.1994;
- interzicerea comercializării şi utilizării, începând din 1.01.1999, cu o derogare pentru menţinerea în funcţiune a instalaţiilor existente,
până în 31.12.1999.
- Pentru HCFC:
- producţia este autorizată până în 31.12.2014;
- utilizarea în echipamente noi este interzisă din 1.01.1996 în frigidere, congelatoare, aparate de condiţionarea aerului de pe automobile
particulare, transport public şi rutier, iar din 1.01.1998 şi pe trenuri;
- utilizarea este interzisă din 1.01.2000 în echipamente noi ale antrepozitelor frigorifice şi începând din 1.01.2001 în toate
echipamentele frigorifice şi de climatizare (cu unele excepţii);
- utilizarea va fi interzisă şi pentru menţinerea în funcţiune a instalaţiilor existente, începând din 1.01.2008.

AMONIACUL

Sursele de amoniac atmosferic – naturale si artificiale

Dintre sursele artificiale, cea mai importanta este agricultura, iar in cadrul acesteia zootehnia de tip intensiv-industrial prin productia de
dejectii. Cele mai mari emisii de amoniac se inregistreaza la ecuator si tropice. Sursele de poluare industriala cele mai mari sunt
fabricile de amoniac (extragerea din apele amoniacale sau sinteza catalitica) si fabricile de acid azotic, de azotat de amoniu si de
uree.

Amoniacul este un gaz incolor, cu miros caracteristic, intepator care se percepe la o concentratie de 20ppm, fiind mai usor decat aerul
si foarte solubil in apa. Acesta are efect paralizant asupra receptorilor olfactivi, motiv pentru care depistarea organoleptica este
valabila numai pentru o perioada scurta de la intrarea in contact cu el.
 SUBSTANTE RADIOACTIVE

Substantele radioactive se gasesc in atmosfera sub forma de gaze sau pulberi care provin din diferite surse naturale si artificiale.
Cel mai important poluant radioactiv natural este radonul, recunoscut ca deosebit de daunator pentru sanatatea omului in Colorado
(SUA-1960). Radonul a fost depistat in apa potabila, in aerul locuintelor si materialele de constructii.

POLUAREA BIOLOGICA

Atmosfera, desi nu dispune de o microflora proprie, care sa se dezvolte in aer, contine permanent microorganisme. Microflora aerului
este reprezentata de virusuri, bacterii si fungi, de origine umana, animala si din natura.
Microorganismele de origine umana sau animala sunt grupate in –
- Saprofite
- Conditionat patogene
- Patogene
Microorganismele nu se gasesc in aer sub forma de corpi microbieni izolati, ci, in general, sunt inglobate sau aderente la particule de
praf, fum sau vapori de apa, existand in aer sub 3 forme –
- Picaturi de secretie
- Nucleii de picaturi
- Praf bacterian

INFLUENTA MICROORGANISMELOR DIN AER ASUPRA ANIMALELOR

Indiferent de formele sub care se gasesc in aer, sedimentabile sau nesedimentabile, microorganismele patogene sau conditionat
patogene sau conditionat patogene, pot provoca imbolnaviri la animale.
In cazul in care microorganismele sunt inhalate, pot declansa boli respiratorii, iar in cazul in care sunt ingerate, o data cu furajele si/sau
cu apa poluata cu acestea, pot induce boli digestive.
Prin sedimentare de plagi, microorganismele din aer pot declansa supurarea acestora.
Intre bacterii si ciuperci este un raport invers proportional, in functie de sezon. Bacteriile predomina primavara si vara, iar ciupercile
toamna si iarna.

MASURI DE PREVENIRE A POLUARII ATMOSFEREI

Prevenirea poluarii atmosferei presupune un complex de metode si mijloace, dintre care amintim – dreptul atmosferei si tehnologiile
de retinere si inactivare a poluantilor din activitati industriale sau de alta natura , altele decat cele care intra in sfera de influenta
a medicinei veterinare.
Metodele si mijloacele de colectare, evacuare si prelucrare a poluantilor din unitatile zootehnice cad in sarcina tuturor celor implicati
in activitatea de crestere si exploatare a animalelor, inclusiv a medicului veterinar.
Trebuie avut in vedere – purinul, dejectiile, indiferent de forma, apele reziduale, cadavrele si alte materii de origine organica, actiunile
de decontaminare, de igiena corporala, modul de exploatare a sistemului de ventilatie si de elaborare a recepturilor de furajare,
sistemul de exploatare, etc.

POLUAREA SOLULUI
SURSELE DE POLUARE SI DEGRADARE INTERIOARA A SOLULUI

Sursele de poluare si degradare interioara a solului isi au originea in natura si evolutia suprafetei in cauza. Printre cele mai importante
surse interioare de poluare se mentioneaza –
■ Excesul de apa
■ Lipsa de apa
■ Stratul de nisip
Formele cele mai importante de degradare a solului, ca urmare a actiunii apei, vantului si poluarii, sunt –
■ Eroziunea,
■ Desertificarea,
■ Saraturarea
■ Tasarea
■ Eroziunea solului, desi este un proces natural, in mare masura este intensificata de activitatile umane, respectiv de pasunatul
excesiv, de defrisarea padurilor, de practicarea unei agriculturi intensive chimice. Aceasta consta in pierderea humusului din sol,
fapt care conduce, printre altele, la pierderea fertilitatii solului si la desertificare.
In Romania pierderea de sol prin eroziune este estimata la 16,3t sol/ha/an, raportata la o pierdere tolerabila pe plan mondial de 5t sol/ha/
an.
■ Desertificarea este rezultatul eroziunii solului si consta in pierderea structurii granulare si aparitia stratului de nisip. Se apreciaza
ca circa 70% din suprafetele mondiale de teren agricol sunt afectate, mai mult sau mai putin de desertificare.
■ Saraturarea reprezinta denumirea generica folosita pentru soluri cu un anumit continut de saruri solubile sau sodiu in complexul
absorbativ. Aceasta se prezinta sub forma de salinizare sau solonetizare.
■ Tasarea solului este consecinta folosirii unor utilaje prea grele pentru munci agricole, care distrug structura granulara a acestuia.

SURSELE DE POLUARE EXTERIOARA A SOLULUI

Sursele de poluare exterioare detinand cea mai mare pondere in degradarea solurilor, sunt reprezentate in principal de deversarea
apelor reziduale, depunerea pulberilor si gazelor emise de industrie, depozitarea deseurilor si de tehnicile agricole aplicate
inadecvat: administrarea pesticidelor, excesul de ingrasaminte, lucrarile mecanice necorespunzatoare, sistemele de irigatii,
monocultura, deversarile de produse reziduale din crescatorii. Efectele actiunilor simultane a surselor mentionate duc la un singur
rezultat si anime la poluarea alimentelor.

POLUAREA CU REZIDURI SOLIDE – este cea vizibila si in continua extindere. Poate fi menajera, stradala, industriala,
radioactiva, agrozootehnica, speciala.
Poluarea cu reziduuri menajere – Reziduurile menajere, desi de secompun relativ usor in sol, prezinta cu toate acestea , un risc
potential ridicat datorita cantitatii si incarcaturii infectioase mari, care se poate transmite prin contact direct si indirect.
Poluarea cu reziduuri stradale(din parcuri, piete)
Poluarea cu reziduuri industriale – sunt in cantitati mari deoarece aproximativ 50% din totalul materiilor prime ajung in aceasta
forma, din care circa 15% sunt apreciate a fi nocive. Fiind incorporate in sol, modifica structura acestuia. In timp, reziduurile
industriale se regasesc concentrate in plante si apoi in animale si in ultima instanta in om. Fiecare lant trofic accentueaza
concentrarea reziduurilor.
Poluarea cu reziduuri agrozootehnice – in sepcial in medciul rural.
- reziduurile rezulta din productia vegetala si zootehnica, sub forma de biomasa vegetala, gunoi de grajd, dejectii pastoase semilichide,
resturi furajere, cadavre, etc. Desi acestea sunt usor biodegradabile, genereaza in procesul de descompunere diferite gaze si
subtante, constituind in acelasi timp surse de boli pentru plante, animale, om,
Pesticidele – au fost cecelate in locurile in care ele nu au fost aplicate niciodata, fapt care dovedeste o impurificare secundara a
atmosferei si apoi a solului, precum si posibilitatea de migrare a acestora dintr-un mediu in altul, integrandu-se in diversi compusi.
Folosirea nerationala a ingrasamintelor – in special a celor cu azot a condus deja la fenomene severe de poluare a solului si apei, cu
nitrati, afectand serios starea de sanatate a animalelor din acele zone, manifestate prin reducerea indicatorilor de productie si
reproductie.
SE IMPUNE NECESITATEA STABILIRII CONCENTRATIILOR MAXIME ADMISE ALE POLUANTILOR SI IN SOL DUPA
MODELUL DE LA APA SI AER.
Reziduurile solide – datorita cantitatilor mari si a compozitiei chimice bogata in germeni, substante chimice si radioactive reprezinta
unul dintre poluantii cei mai importanti, motiv pentru care colectarea, evacuarea si prelucrarea prin depozitare, compostare,
tratare in camere biotermice , incinerare/coincinerare, reprezinta actiuni de mare insemnatate si responsabilitate civica.

POLUAREA CU REZIDUURI LICHIDE

Apele reziduale fecaloid menajere – provin din locuinte si institutii publice. Volumul lor este apreciat a fi egal cu cel al apei potabile
distribuite. Ritmul producerii nu este constant, avand un maxim dimineata si dupa revenirea oamenilor de serviciu.
Potentialul poluant al apelor fecaloid menajere este determinat de continutul in substante organice, microorganisme, inclusiv
patogene, de dejectii, secretii, sputa si substante chimice.
Apele reziduale zootehnice – provin din unitatile de crestere si ingrasare a animalelor. Compozitia este asemanatoare cu cea a apelor
fecaloid menajere comunale, dar au o concentratie de poluanti mult mai mare.

AUTOPURIFICAREA SI ASANAREA SOLULUI POLUAT

Datorita, in special, microorganismelor prezente in sol, acesta are o putere de autoepurare mult mai mare decat aerul sau apa.
Autopurificarea solului se realizeaza in mod diferit, in functie de natura poluantilor, respectiv anorganica sau organica.

Poluantii anorganici – sunt integrati in natura solului prin procese fizice (dizolvare si difuzie), chimice si bilogice. Solurile puterbic
poluate se pot folosi pentru agricultura numai dupa efectuarea unor lucrari de ameliorare.
Poluantii organici – sunt dezintegrati in compusi simpli si integrati apoi in structura solului prin procese fizice, chimice si biologice.
In solurile cu permeabilitate mare, bine aerate si cu umiditate redusa, autoepurarea este mai rapida. Autoepurearea se bazeaza pe
procesele biologice aerobe, oxidative, din care rezzulta o mineralizare integrala a substantelor organice cu producerea dew
CO2,N2 si H2O.
In cazul solurilor compacte, reci, cu umiditate redusa si deficit de aerare, se desfasoara procese biochimice anaerobe de reducere.
Produsii finali, in acest ultim caz, sunt – NH3, CH4, H2S, acizii grasi inferiori, aldehidele, mercaptanii, etc., care nu pot fi folositi
direct de catre plante, fapt care conduce la acumularea lor in sol, difuzarea in apa sau degajarea in atmosfera.
Autoepurarea conduce la mineralizarea substantelor organice, in produsi intermediari si finali, sub actiunea microflorei heterotrofe si
in acelasi timp la autosterilizarea de germeni patogeni. Autosterilizarea este generata de lipsa echipamentelorenzimatice pentru o
viata saprofita a germenilor patogeni si de antagonismul biologic. Fenomenul este cu atat mai intens cu cat procesele biochimice
sunt mai intense.

INFLUENTA SOLULUI POLUAT ASUPRA APEI

Poluarea apelor subterane, respectiv a apelor freatice si de adancime, ca urmare a practicarii agriculturii chimice, este cel mai frecvent
inregistrata in Romania. Apa in pocesul de traversare a padurilor scoartei terestre inglobeaza in compozitia sa produsi rezultati din
procesele de autopurificare, dar si de poluare, devenind agresiva pentru sanatatea mediului, plantelor, animalelor si omului.

INFLUENTA SOLULUI POLUAT ASUPRA PLANTELOR

In tara noastra poluarea cu nitrati este cea mai importanta, fiind consecinta folosirii irationale a ingrasamintelor chimice dar si a celor
organice, in special in zonele limitrofe unitatilor zootehnice de tip intensiv, industrial.
Excesul de azot la plante – produce o serie de modificari , dintre care unele nefavorabile, asa cum sunt – cresterea luxurianta a
organelor verzi, intarzierea maturarii fructelor, exacerbarea sensibilitatii, scuturarea florilor, coloratia neuniforma si timpurie a
fructelor, scurtarea perioadei apte pentru conservare.
Modificarile nefavorabile induse in plante de poluarea solului se repercuteaza negativ asupra starii de sanatate a consumatorilor
acestora, fie ca este vorba despre animale, fie ca este vorba despre om.

INFLUENTA SOLULUI POLUAT ASUPRA ANIMALELOR

Influenta directa – poate genera aparitiaa unor boli infectocontagioase si parazitare sau a unor intoxicatii. Cele mai poluate biologic sunt
– padocurile, incintele fermelor, pasunile, targurile, locurile de imbarcare a animalelor, terenurile fertilizate cu gunoi de grajd,
dejectii, pastoase, semi-lichide si lichide sau irigate cu ape reziduale neprelucrate printr-o metoda acceptata, si zonele limitrofe
unitatilor zootehnice.
Pe cale aerogena, infectia animalelor se realizeaza prin inhalarea de praf, care se formeaza prin uscarea solului poluat si in special a
aceluia cu structura distrusa.
Infectiile telurice – sunt conditionate de numarul de germeni patrunsi in organism, de virulenta lor si de receptivitatea animalelor. In
mod natural, poligastricele sunt mai rezistente la infectiile telurice decat monogastricele.
Influenta indirecta – este consecinta inetgrarii din acestea, de catre animale, prin intermediul biomasei vegetale, de elemente straine
compozitiei obisnuite sau de elemente normale, in cantitati excesive sau insuficiente.

PREVENIREA POLUARII-DEGRADARII SOLULUI

- mentinerea salubritatii si productivitatii acestuia printr-o serie de masuri specificie pentru fiecare tip de sursa.
Erozinea solului – cea mai dificila problema de ameliorare a calitatii solului. Se poate preveni printr-o exploatare judicioasa a solului
sub raportul irigarii, fertilizarii, tratarii cu pesticide, alternarii culturilor, folosirii unor sisteme de masini adecvate.
Sraturarea solului – se va preveni prin lucrari de desecare/drenaj si prin irigari care impiedica eroziunea acestuia.
Excesul de umiditate – a solului se previne prin lucrari de hidroamelioerare corespunzatoare, iar lipsa de apa prin irigari rationale.
Tasarea solului se previne prin folosirea de tehnologii avansate de cultura, bazate pe asolamente, folosirea avioanelor pentru diferite
tratamente, fertilizari, etc.

OBIECTIVELE AGRICULTURII BIOLOGICE

,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui sistem de agricultură este similar cu
termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre.

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelaţie
cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse
agricole şi alimentare proaspete şi autentice, prin procese create să respecte natura şi sistemele acesteia.

In etapa de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora) a fertilizanţilor şi
pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor. În etapa de procesare a alimentelor
se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea
alimentelor ecologice. Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice
cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural.
Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în legislaţia comunitară şi naţională din acest
domeniu. Aceste norme, alături de definirea metodei de producţie în sectorul de producţie vegetală, animalieră şi de
acvacultură reglementează şi următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură ecologică: procesarea, etichetarea,
comerţul, importul, inspecţia şi certificarea.

Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al
Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al
Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise şi au în vedere oferirea
încrederii depline a consumatorilor în produsele ecologice, ca produse obţinute şi certificate în conformitate cu reguli stricte
de producţie, procesare, inspecţie şi certificare.

Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele şi siglele specifice, producătorii trebuie să parcurgă
un proces strict ce trebuie urmat întocmai.
Astfel, înainte de a obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea ,,produs ecologic” exploataţia trebuie să parcurgă
o perioadă de conversie, de minimum doi ani.

Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte permanent regulile stabilite în legislaţia
comunitară şi naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor vizite de inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi
certificare, în scopul controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică.
În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent deorganisme de inspecţie şi
certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de
independenţă, imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr. 65/2010 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea
sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii
organismelor de control.
Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspcţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în
conformitate cu norma europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în acest scop.

În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi
certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”.
Pe eticheta aplicată unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni: referire la producţia ecologică, siglele, numele şi
codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.
COMPOSTUL – fertilizatorul de baza al agriculturii biologice. Un compost de buna calitate trebuie sa fie omogen, cu aspect fizic
convenabil, miros dezagreabil, bogat in materii organice, bine fermentat, liber de agenti patogeni pentru plante, animale si om,
liber de seminte de buruieni, de sticla si material plastic. Prin compost se înţelege un produs obţinut printr-un proces aerob,
termofil, de descompunere şi sinteză microbiană a substanţelor organice din produsele reziduale, care conţine peste 25 %
humus relativ stabil format predominant din biomasă microbiană şi care în continuare este supus unei slabe descompuneri fiind
suficient de stabil pentru a nu se reîncălzi ori determina probleme de miros sau de înmulţire a insectelor.
Indiferent de originea şi natura ei, materia organică, în funcţie de condiţiile de aeraţie şi umiditate, evoluează câtre o stare calitativ
nouă, relativ stabilă faţă de biodegradare.
Compostarea poate fi deci definită ca o metodă de management al procesului de oxidare biologică care converteşte materiile
organice heterogene în altele mai omogene, cu particule fine asemănătoare humusului.
Prin compostare se înţelege totalitatea transformărilor microbiene, biochimice, chimice şi fizice pe care le suferă deşeurile
organice, vegetale şi animale, de la starea lor iniţială şi până ajung în diferite stadii de humificare, stare calitativ deosebită de
cea iniţială, caracteristică produsului nou format, denumit compost.
Pentru fermierii ce nu dispun de suprafeţe suficiente pentru distribuirea produselor reziduale compostarea constituie una din
metodele de tratare şi degajare a dejecţiilor în condiţiile protejării mediului ambiant Pentru aceasta ei trebuie să opteze pentru
un sistem intensiv de aerare a grămezii şi să dispună de echipamentele necesare pentru amestecul grămezii

PENTRU PREPARAREA COMPOSTURILOR – se pot folosi reziduuri din agricultura, industria alimentara, prelucrarea
legumelor, industria berii si alcoolului si din vinificatie, industria lemnului, reziduuri de canalizare, resturi menajere, resturi
vegetale din parcuri si ierburi marine.

COMPOSTAREA poate fi facuta – In ferme - In centre de reciclare

Se foloseste faina de roca, calcar sau betonita, pentru evitarea gazelor odorante.
In scopul grabirii procesului de descompunere in compost se folosesc doua tipuri de activatori – pe baza de ierburi, de culturi de
bacterii, fungi sau alte microorganisme. Pentru ameliorarea valorii nutritive si a structurii compostului, se pot folosi o serie de
alti aditivi, asa cum sunt – produse pe baza de alge, turba, coaja de copac, rumegus, pamant argilos.

In afara de compostarea in platforme, in gospodariile mici se practica compostarea in recipienti metalici sau din material de plastic
de 200l cu capac. Recipientii prezinta orificii de 10mm pe fund si pe pereti si se suspenda la 10-15 cm de sol pentru a favoriza
aerarea.
COMPOSTAREA IN GRAMEZI – presupune adaugarea de reziduuri menajere, agricole, din spatii verzi, stradale, cu sau fara aditivi.
Dupa incheierea gramezii, acesta se acopera cu paie sau ian, pentru a impiedica deshidratarea brusca a materialului. In zonele
ploioase, gramezile se acopera cu folie de material plastic. Din loc in loc, pentru asigurarea conditiilor de aerobioza, se introduc in
sira tuburi de PVC.
Produsele agricole obtinute prin tehnologii biologice sunt, de regula, mai scumpe decat cele obtinute prin tehnologii chimice, dar sunt
de calitate superioara, mentinand sanatatea si fertilitatea solului, a plantelor, a animalelor si a omului.

METODE DE COMPOSTARE –
• compostarea pasivă, realizată în grămadă deschisă;
• compostarea pe platformă, în şire sau grămezi, folosind un încărcător pentru întoarcere, amestecare şi manevrare;
• compostrarea pe platformă, folosind echipamente speciale de remaniere a grămezii;
• sisteme de grămezi statice aerate folosind conducte perforate
• sistem de compostare în container.

Compostarea pasivă în grămadă deschisă implică formarea grămezii de material organic rezidual şi păstrarea până în momentul în
care materia organică este descompusă în produse finale stabile. Acest tip de grămezi, având dimensiuni mici, au avantajul
fluxului de aer în mod natural. Datorită fermentarii active, materialul rezidual se încălzeşte, se degajă căldură, care este eliminată
pe la suprafaţa grămezii şi înlocuită ulterior cu aer rece, care pătrunde pe la partea inferioară şi laterală a grămezii, realizându-se
astfel o aerare permanentă în interiorul acesteia. În funcţie de mărimea grămezii, intensitatea fluxului de aer în interiorul acesteia
este mai mică sau mai mare, influenţând în mod direct procesul de fermentaţie Pentru aerarea optimă a materialului compostat, în
perioada calduroasă se recomandă ca înălţimea grămezii să fie de numai 0,9-1,2 metri.
Avantajul acestei metode este că sunt evitate costurile mari în ceea ce priveşte forţa de muncă şi echipamentul de lucru necesare
amestecării grămezii de material organic rezidual. Dezavantajul acestei metode constă în faptul că, prin neamestecare, nivelul
umidităţii poate atinge valori nedorite, prea mici sau prea mari, apărând astfel probleme privind compactarea şi este posibilă
apariţia condiţiilor anaerobe şi a mirosurilor neplăcute.

Compostarea pe platformă, în şire sau grămezi, este cea mai răspândită formă de compostare.
Şirele şi grămezile sunt întoarse sau remaniate cu graiferul sau cu ajutorul unui echipament special, care impiedică compactarea
grămezii şi îmbunătăţeşte fluxul de aer în interior.
Prin întoarcere sau remaniere, seminţele de buruieni, agenţii patogeni şi larvele de muşte sunt distruse, ca urmare a introducerii
acestora în interiorul grămezii, unde temperatura este foarte mare. Întorcând şi amestecând din nou, cu materialele reziduale
supuse compostării, are loc fragmentarea acestora în particule mai mici, prin urmare creşte suprafaţa specifică la nivelul căreia se
desfăşoară activitatea biologică. Întoarcerea repetată a grămezii poate conduce la reducerea porozităţii, datorită fragmentării în
exces şi a micşorării „particulelor” componente.
Mărimea grămezii (a şirei) este determinată de caracteristicile echipamentului utilizat pentru efectuarea operaţiunii de întoarcere sau
remaniere. Este recomandată amenajarea de şanţuri pentru colectarea scurgerilor, iar acestea trebuie să înconjoare platforma de
compostare.
Lichidul colectat poate fi ulterior utilizat pentru umectarea grămezii în timpul remanierii, dacă este necesară această operaţiune, sau se
poate aplica pe terenul agricol ca fertilizant lichid.

Compostarea pe platformă folosind echipamente de remaniere specializate

se practică în staţiile producătoare de compost de capacitate mare. Modul de organizare a acestui procedeu este similar cu cel
prezentat anterior
- compostare pe platformă în şire sau grămezi
- cu obligativitatea prezenţei unui echipament specializat de remaniere.

Sistemul de grămezi statice aerate folosind conducte perforate este realizat în spaţii deschise sau închise. În grămadă, sunt
încorporate la bază conducte perforate pentru aerare. Gazele calde din interiorul grămezii se degajă, ridicându-se la suprafaţă, iar
aerul rece pătrunde prin conducte în interiorul grămezii.
Se poate folosi şi aerarea forţată, cu ajutorul unui suflător de aer în conductele de la baza grămezii, care permite intensificarea fluxului
aerului în interior. Sistemul de aerare forţată permite realizarea unei gramezi de dimensiuni mai mari şi în acelaşi timp un control
mai bun al procesului de compostare. Reglarea unei presiuni negative (în interiorul conductelor perforate) permite eliminarea
aerului direct prin filtrele biologice, în cazul apariţiei mirosurilor neplăcute. Grămezile statice aerate au la bază materiale de tipul
aşchiilor de lemn, paielor tocate şi a altor materiale poroase. Materialul poros de la bază încorporează şi conductele perforate
pentru aerare.
Sortarea şi amestecarea iniţială a materialului organic rezidual supus compostării sunt operaţii obligatorii, deoarece au ca efect
realizarea unei compoziţii structurale optime, capabilă să menţina porozitatea pe toată perioada de compostare. Această condiţie
este asigurată prin utilizarea unor agenţi de menţinere a densităţii aparente şi a porozităţii, cum sunt paiele sau aşchiile de lemn.
Înălţimea iniţială a grămezii statice aerate este de 1,5-2,5 m. În perioadele reci, grămezile de dimensiuni mai mari permit menţinerea
unor temperaturi mai ridicate în interior. De asemenea, grămezile de acest tip prezintă un strat de compost finisat care le acoperă.
Lungimea grămezii statice aerate este limitată de distribuirea aerului prin conductele de aerare. Pentru grămezile statice aerate este
obligatorie amestecarea prealabilă a materialului supus compostării, deoarece acestea se formează o singură dată. Amestecarea
gramezii se face cu ajutorul unui miniîncărcător frontal. Se realizează astfel amestecarea într-o altă grămadă, după care
materialul rezidual se depune în grămada finală, pentru compostare. Se recomandă ca amestecarea şi formarea grămezii să se
realizeze pe o suprafaţă betonată.
Sistemul de compostare în container (vas)
Implică închiderea materialelor reziduale pentru compostarea activă într-un container, într-un spaţiu închis etc. Sistemul în container
(vas) are cel mai activ management şi, în general, necesită cea mai mare investiţie.
Avantajul constă însă în faptul că permite cel mai bun control al procesului de compostare.
Metodele de compostare în container utilizează o varietate largă de sisteme de aerare forţată şi tehnici de întoarcere mecanică,
conducând la intensificarea procesului de compostare.
Unele sisteme de compostare în containere nu permit efectuarea operaţiunilor de întoarcere sau remaniere a materialelor organice
reziduale de compostat. Sistemul de compostare în containere de capacitate mică este foarte răspândit, fiind întâlnit într-o
varietate de forme.
Acest tip de containere sunt utilizate, de regulă, pe perioada unui an.
Multe dintre aceste sisteme combină caracteristici ale sistemului platformei cu echipament specializat de întoarcere şi pe cele ale
metodei grămezii statice aerate.