TOACT_Curs 9

Tehnici de organizare, comunicare şi animaţie în turism

Curs 9
AUTENTICITATE
EXPERIENŢĂ AUTENTICĂ

1. Autenticitatea existenţială şi autenticitatea obiect

În viziunea lui Olsen (2002, p.164) diferenţa dintre autenticitatea obiect şi autenticitatea
existenţială constă în faptul că „prima este un atribut sau un atribut proiectat al artefactelor
în timp ce a doua este o potenţială stare existenţială de A fi, stimulată de activităţi turistice”
(Olsen, 2002; Wang, 2000 în Olsen, 2002, p.164).

Wang (2000, p. 65 în Olsen: 2002, p.164) conturează două dimensiuni ale autenticităţii
existenţiale, i.e.

 autenticitatea intra-personală care se referă la sentimentele de plăcere, relaxare,

spontaneitate şi control, şi

 experienţele inter-personale ale autenticităţii care sunt rezultatul experienţelor turistice

comune şi atingerea unităţii în cadrul familiei şi construirea de comunităţi între turişti.
http://www.youtube.com/watch?v=ftF6FbCZAsI

https://www.youtube.com/watch?v=yRo2rdJBMHY

Caseta 1: Puteți găsi exemple de autenticitate obiect și autenticitate existențială?

Ce caracterizează autenticitatea obiect?
Ce caracterizează autenticitatea existențială?

2. Ce este autenticitatea?

Pe scurt

de la autenticitate,

autenticitate pusă în scenă

1
 TOACT_Curs 9
D. MacCannell (1976, 1999): autenticitatea, valoare a modernităţii care porneşte de la alienarea
omului modern.

Bruner (2001): autenticitatea este construită în mod constant în procesele sociale.

Bruner (2001), G. Dann (2003): autenticitatea este dinamică – azi “atracţie pusă în scenă”, mâine,
“autentică”.

E. Cohen (1988): conotaţia şi denotaţia autenticităţii în ochii turistului – Ce conferă autenticitate

experienţei sale în propria sa perspectivă.

J. Urry (2002): autenticitatea şi privirea turistică contrastează cu experienţele (non-turistice) de zi

cu zi.

la experienţă autentică

J. Urry (2003), M. Paterson (2006): Pentru post-turist neautenticitatea nu este deloc o problemă.
Este doar un alt joc jucat în experienţa post-modernă.

C. Rojek (1993 în M. Paterson, 2006): Post-turistul este atras de experienţă ca pe un scop în sine.

K. Olsen (2002): Este mai important să acordăm atenţie experienţei rolului şi nu rolului de turist
în sine.

Autenticitatea este considerată ca valoare a modernităţii care porneşte de la alienarea omului

modern. „Turistul modern alienat în căutarea autenticităţii caută virginul, primitivul,
naturalul care nu este încă atins de modernitate. El speră să găsească acest lucru în alte
timpuri şi alte locuri” (MacCannell, 1976, p. 160 în Cohen, 1988, p.374). Autorul adaugă şi
faptul că această căutare a autenticităţii depinde de gradul de alienare al turistului. Turiştii care nu
sunt preocupaţi de autenticitatea experienţelor lor turistice vor accepta ca „autentice” produse
culturale sau atracţii turistice pe care alţi turiştii le resping pentru că sunt contrafăcute (Cohen,
1988, p.374).

Olsen subliniază ideea lui Bruner (Bruner, 1994, p. 408 în Olsen, 2002, p.163) care spune că
“autenticitatea este construită în mod constant în procesele sociale” înţelegând prin aceasta
că “autenticitatea nu mai este văzută ca o calitate a obiectului ci ca o valoare culturală creată
permanent şi reinventată în procesele sociale”.

Autenticitatea este dinamică iar ceea ce azi este „o atracţie pusă în scenă” mâine poate deveni
„autentică”. Exemplul spectacolelor de muzică şi dansuri tradiţionale puse în scenă doar pentru

2
 TOACT_Curs 9
turişti, pot deveni în timp autentice, prin aceste expuneri pe scenă reuşindu-se a se păstra vii
tradiţiile unei ţări : „tradiţiile şi dansurile tradiţionale se păstrează prin jocul de pe scenă”.
(Bruner, 2001 în Jamal T., Everett J., Dann G, 2003, p.158)

În aceeaşi idee Cohen afirmă: „în loc să ne întrebăm dacă experienţa turistului este autentică, ne
putem întreba care este conotaţia şi denotaţia autenticităţii în ochii turistului: şi anume ceea ce el
consideră a fi semnele autenticităţii şi ce locuri, obiecte sau evenimente poartă aceste semne.

Cohen lansează întrebarea “Care sunt caracteristicile care fac ca un produs cultural să fie
acceptat ca “autentic”? Întrebarea nu este dacă un individ are sau nu o experienţă turistică ci mai
degrabă ce conferă autenticitate experienţei sale în propria sa perspectivă? Autenticitatea ţine în
definitiv de scopul fiecăruia. Unii turişti, cum sunt cei existenţiali sau experimentali, caută
“autenticitate totală” (Cohen, 1988, p. 378), dar chiar şi ei sunt gata să “accepte un obiect
comercializat ca fiind autentic dacă sunt convinşi că este ornamentat cu însemne tradiţionale
şi lucrat manual de către membrii unui grup etnic”. Astfel, un dans sau un ritual poate fi văzut
ca fiind autentic dacă actorii sunt membri ai grupului respectiv.

Continuând trasarea aspectelor autenticităţii existenţiale în comparaţie cu autenticitatea orientată

spre obiect Jamal T., Everett J., Dann G afirmă că:

“Autenticitatea nu este o simplă proprietate căutată în artefacte sau construcţii, locuri

turistice. În această perspectivă orientată spre obiect, autenticitatea poate fi considerată o
proprietate intrinsecă a unui obiect sau eveniment care rezultă din calităţile respectivului
obiect” Însă autenticitatea este descrisă şi ca “un atribut extrinsec al lucrurilor – un loc în
mişcare într-o arenă politică a discursurilor şi metodelor prin care este produsă şi consumată
experienţa naturii” (Jamal T., Everett J., Dann G, 2003, p. 161).

O altă abordare a autenticităţii existenţiale este cea a lui Steiner C şi Reisinger Y (2005) care
găsesc izvoarele conceptului de autenticitate existenţială în „tradiţia filosofică preocupată de
ceea ce înseamnă să fii uman, să fii fericit, să fii tu însuţi”, în special în cadrul conceptual al lui
Heidegger care „foloseşte termenul de autenticitate pentru a indica faptul că oamenii sunt ei
înşişi existenţial vorbind…a fi tu însuţi existenţial înseamnă să exişti urmând propria natură sau
esenţă care transcende comportamentul sau activităţile de zi cu zi.”(Heidegger, 1996 în Steiner C
şi Reisinger Y, 2005, p.303). Caracteristicile autenticităţii preluate de Steiner şi Reisinger (2005,
p.306) de la Heidegger, i.e. sinele (oamenii au propriile posibilităţi care nu sunt împărtăşite cu
ceilalţi) determinarea (curajul şi tenacitatea de a-ţi asuma posibilităţile, nu de a le împărtăşi cu

3
 TOACT_Curs 9
ceilalţi) şi situaţia (experienţe rare în care oamenii în care oamenii se regăsesc în locul lor unic
din lume, într-o situaţie unică legată de ceea ce este în jur) privesc în primul rând turistul
existenţial şi turistul experimental.

De exemplu „experienţele turistice autentice pot fi asociate cu autonomia, individualitatea,

dezvoltarea şi realizarea personală” (Berman, 1970 în Steiner şi Reisinger, 2005, p.303) sau
„experienţele turistice favorizează realizarea personală şi evadarea din jocul de rol” (Handler,
1986 Steiner şi Reisinger, 2005, p.303).

În cele din urmă, „aproape orice aspect banal al turismului are potenţial să faciliteze
autenticitatea existenţială” (Ponce, 2003 în Steiner C şi Reisinger Y, 2005, p.312) atâta vreme
cât turistul „experimentează viaţa vibrantă a destinaţiei, incluzând schimbarea şi dezvoltarea”
(Li, 2000 în Steiner şi Reisinger, 2005, p.303). Exemplele ar putea constitui discursul privind
petrecerea unei vacante de aventură, la munte, în mediul rural, în familie etc.

http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=OggsVL9HOug&feature=endscreen
https://www.youtube.com/watch?v=scUgHVOdTS0

3. Spaţiile autenticităţii

În studiile privind turismul, cercetători importanţi (MacCannel, 1999, M. Paterson, 2006, M.

Laplante, 2002, O’Reilly, 2005) au adoptat cadrele experienţei definite de Goffman (1991), şi
anume cadrul teatral (Goffman, 1991). Astfel, „spaţiul din faţă este locul unde se întâlnesc
gazdele cu oaspeţii sau clienţii cu personalul de serviciu şi unde fiecare îşi joacă rolul dat, iar
spaţiul din spate este locul unde gazdele se retrag între reprezentaţii pentru a se odihni şi
pregăti pentru următoarea reprezentaţie” (MacCannel, 1999, p. 92). Acest spaţiu din spate este
considerat de către turişti autentic şi, prin urmarea, căutat de aceştia, însă, după cum afirmă
MacCannell (1999, p. 101), poziţia sa fiind accentuată de M. Paterson (2006, p.137), „este posibil
ca ceea ce este considerat a fi intrare în spaţiul din spate să fie de fapt spaţiul din faţă care a
fost aranjat special pentru vizita turiştilor”. MaCannel denumeşte acest concept „autenticitate
pusă în scenă”.

Cohen continuă această idee a actului teatral a lui MacCannell cu exemplu regiunilor care „pot fi
puse în scenă ca fiind îndepărtate sau ‘neturistice’ pentru a induce turiştilor dorinţa de a le
‘descoperi’” (MacCannell, 1973, p.594 în Cohen, 1988:372); iar “localnicii acestor zone ‘exotice’

4
 TOACT_Curs 9
sunt învăţaţi să ‘joace rolul localnicului‚ pentru a părea ‘autentici’ în faţa turiştilor (Cohen,
1982:19-21 în Cohen, 1988, p.372).

Plecând de la această bază teoretică, care reprezintă „o altă versiune a mecanismului semiotic”
(Culler, 1990, p.9), analizarea semnelor autenticităţii se realizează în acest cadru teatral. În
aceeaşi manieră în care la nivel general autenticitatea reprezentată şi prin urmare mediată ca
autentică îşi pierde autenticitatea reală rămânând a fi negociată, „reprezentările autenticităţii
ataşate atracţiilor turistice indică că acestea sunt deja codificate şi prin urmare nu mai sunt
adevărate spaţii din spate” pe care le caută turistul şi „devin o altă sursă de atracţie”.
Interşanjabilitatea spaţiilor expuse şi a celor din spate precum şi manifestarea acestor spaţii în
discursurile de promovare turistică este negociată pentru a satisface privirea occidentală şi pentru
a anticipa experienţa turistică.

Autenticitatea este negociată în aceste spaţii prin intermediul discursului turistic

Spaţiile autenticităţii sunt interpretate de M. Paterson (2006) în funcţie de cei care ataşează
semnificaţii acestor spaţii, 'turiştii’ sau 'post-turiştii’. Autorul trasează graniţa între turistul pe care
MacCannell îl descrie ca fiind persoana care doreşte să consume doar experienţe autentice şi
post-turistul pentru care „neautenticitate nu este deloc o problemă. Este doar un alt joc jucat în
experienţa post-modernă” (Urry, 2003, p. 121 în M Paterson, 2006, p. 137). Demarcaţia este
făcută în continuare „Dacă turistul este motivat de un impuls romantic pentru a descoperi
natura ca pe o formă de dezvoltare personală, Rojek argumentează că post-turistul este
atras de experienţă ca pe un scop în sine” (Rojek, 1993, p.177 în M Paterson, 2006, p.137)

Rolul turistului şi experienţa autenticităţii sunt analizate şi de K Olsen (2002), care susţine că
această dihotomie dintre rolul turistului şi experienţa autenticităţii trebuie analizată la nivelul
ontologiei nu al epistemologiei, aşa cum face MacCannell. „Autenticitatea nu trebuie privită ca
un concept care descrie o trăsătură inerentă a obiectelor sau relaţiilor , ci ca o valoare
importantă a gândirii occidentale - la nivelul ontologiei. Tot mai mulţi turişti par să realizeze
faptul că a fi situaţi în rolul de turist contravine posibilităţii de a experimenta unele lucruri pe
care aceştia le caută. Astfel devine important să acordăm atenţie experienţei rolului şi nu
rolului de turist în sine.” (Crang, 1999, p. 243 în Olsen, 2002, p.161).

Dacă suntem de acord cu punctele de vedere evidenţiate mai sus de Olsen sau Rojek ar însemna
să nu mai vorbim deloc de autenticitate, de autenticitatea pusă în scenă, ci doar de experienţa
pusă în scenă pentru a anticipa experienţa într-o anumită destinaţie. România nu este încă doar un

5
 TOACT_Curs 9
rol al experienţei, România este un spaţiu al tensiunii simbolurilor autentic-artificial, tradiţional-
contemporan, balansează între autenticitatea reală şi autenticitatea pusă în scenă. România,
România rurală în special, este încă un simbol al autenticităţii reale, căutată de turişti, dar este şi
punere în scenă pentru a-şi menţine onoarea de " Stil de viaţă puţin schimbat din Evul Mediu”.

Caseta 2: Puteți găsi exemple de autenticitate pusă în scenă la noi în țară?

https://www.youtube.com/watch?v=Ni2Q8ia3M9M

4. Cele trei dimensiuni ale autenticităţii

Trei dimensiuni ale autenticităţii (Jamal şi Hill, 2002)

Autenticitatea obiectivă (reală):

realităţi şi fapte aparţinând lumii fizice-naturale

Autenticitatea construită:
producerea (fabricarea) atracţiei, comunităţii, destinaţiei

Autenticitatea personală:
aspecte emotive şi psihologice; experienţe autentice ale construcţiilor care nu sunt
reale, originale

Autenticitatea obiectivă (reală), prima dimensiune, se referă la „o proprietate obiectivă sau fapt
al lumii. Prin urmare, include referinţe la realităţi şi fapte aparţinând lumii fizice/naturale” (Jamal
şi Hill, 2002, p. 84). În cadrul acestei dimensiuni sunt considerate locurile reale şi autentice,
neschimbate, din regiunile premoderne, marcate ca atare, chiar şi ştiinţific. Această dimensiune
poate fi considerată echivalentul autenticităţii obiect descrisă la începutul acestui curs.
A doua dimensiune este autenticitatea construită, care de fapt face referire la „producerea
(fabricarea) atracţiei, comunităţii, destinaţiei” (Jamal şi Hill, 2002, p. 86). Această autenticitate
este atributul postmodernismului, acela al jocului la care post-turistul acceptă să ia parte, fiind
conştient şi acceptând că, de exemplu, „aparent autenticul loc de distracţie local este construit ca
un bar etnic” (M. Feifer, 1985 în J. Urry, 2002a, p. 91). T. Jamal şi S. Hill dau alte exemple,
printre care şi referirea la conceptul autenticităţii construită social, după modelul lui E. Cohen

6
 TOACT_Curs 9
(1988a), fapt care îndreaptă conceptul de autenticitate, după cum spune E. Cohen (1988a), spre
un scop personal, dincolo de orice altceva.
Însă dimensiunea cea mai importantă pentru noi este cea de a treia, a autenticităţii personale
deoarece îl are în centrul ei pe turist, „situat în întâlniri interpretative” (Jamal şi Hill, 2002, p. 83).
Autorii folosesc această dimensiune în aprecierea studiilor privind experienţele turistului,
clasificate ca:
 „aspecte emotive şi psihologice (de exemplu, percepţii, joc, distracţie);
 experienţe autentice al reconstrucţiilor care nu sunt reale, originale. Noţiunile filozofice
de dicto şi de re sunt aplicate pentru a oferi o interpretare alternativă a modului în care un
turist poate avea o experienţă autentică a unui obiect sau eveniment artificial; şi
 un aspect existenţial legat de semnificaţia personală şi identitate” (Jamal şi Hill, 2002,
p.88).
În cadrul acestei dimensiuni regăsim experienţa personală – emotivă/psihologică, experienţa
autentică a unui obiect artificial şi autenticitatea existenţială (Jamal şi Hill, 2002, p. 88-90),
completând astfel referirile la Wang, 2000, Olsen, 2002, Steiner şi Reisinger, 2006 sau Cohen,
1988a, 1988b.
Caseta 3: Ce trebuie să facă profesioniștii din turism pentru a menține și întreține
autenticitatea destinațiilor turistice?

How 'traveling like a local' can help cities fight overtourism | Janek Rubes | TEDxDrewUniversity

https://www.youtube.com/watch?v=36A5bOSP334

the search for authenticity – ted talk

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=1shsgy5qAbU&NR=1

5. Vă invit să citiţi lucrările următorilor autori

1. Cohen, E. (1988). Authenticity and Commoditization in Tourism. În: Annals of Tourism

Research. Vol. 15, pag. 371-386;
2. Jamal, Tazim, Hill, Steve, 2002, „The home and the world: (Post)touristic soaces on
(in)authenticity?”, in MSD Graham (ed.), The tourist as a metaphor of the social world,
Walingford, CABI Publishing, pp. 77-107.

7
 TOACT_Curs 9
3. MacCannell, D. (1999). The Tourist, A New Theory of the Leisure Class. Berkeyl.
University of California Press;

4. Olsen, K. (2002). Authenticity as a Concept in Tourism Research: The Social

Organization of the Experience of Authenticity. În: Tourist Studies, nr.3, pag. 159-182;
5. Wang, Ning, 2000, Tourism and modernity. A sociological analysis, Amsterdam,
Pergamon.

Caseta 4. Autenticitate sau autenticitate pusă în scenă?

Corpus: site-uri de promovare şi ghiduri turistice

Mod de viaţă puţin

schimbat din Evul Mediu

Pensiunile permit
oaspeţilor să absoarbă
viaţa satului

Femeile îşi poartă

straiele tradiţionale

România îţi arată cele mai

ascunse secrete

Dacă vrei să cunoşti modul în care

trăiau oamenii
România rurală, un
scenariu de succes