NEUROPSIHOLOGIE

2019 - 2020
Conf. univ. dr. Violeta Rotărescu
Scurt istoric al neuropsihologiei
• Domeniul specific al neuropsihologiei: raportul PSIHIC - CREIER;

• Studiul psihicului este mai vechi decât cel al creierului (antichitate);

• Sec. V (îC): Hippocrate considera creierul necesar pentru gândire, iar

inima pentru procese afective;

• Sec. II (dC): Galenus vorbește despre o legătură permanentă între psihic

și creier (ipoteza localizării directe a proceselor și funcțiilor
psihicului în structurile cerebrale: impresiile despre lumea
exterioară pătrund prin ochi în ventriculii cerebrali, unde se cuplează cu
fluidele vitale de la ficat, transformându-se în fluide psihice - pneuma
psihicon/pneuma logistikon);
• Sec. XVII - Descartes: întregul psihic este localizat în glanda
epifiză, cu rol de dispecer al spiritelor animale, purtătoarele
psihicului;

• 1779 - Meyer (anatomist german): formulează prima idee a

localizării distincte a proceselor psihice;

• ideea a fost dezvoltată de Franzis Gall (anatomist

austriac,1822): scoarța cerebrală este un conglomerat de
centri integratori, fiecare având o funcție psihică.
• Importanța ideii lui Gall:

• atrage atenția asupra caracterului diferențiat al scoarței

cerebrale (care nu este o masă amorfă);

• ideea centrilor corticali înalt specializați funcționali a avut o

puternică influență asupra teoriilor și modelelor
localizaționiste de mai târziu;

• Alte contribuții notabile la curentul localizaționist: Broca

(1864), Wernicke (1871).
Curentul localizaționist:

• apărut în prima parte a secolului XX;

• Idee de bază: orice funcție psihică se leagă de anumite structuri și formațiuni

cerebrale;

• Consecință: lezarea structurii cerebrale va conduce la afectarea funcției

psihice aferente;

• A fost foarte disputat între specialiști, care au căutat dovezi pro și contra;

• Pro: Penfield, Gazzaniga, Sperry, Delgado;

• Contra: Flourens (modelul echipotențialist), Lashley (1929): extirparea

porțiunilor cerebrale se compensează;
• Modelul localizărilor dinamice: Jackson (sec XIX) și Pavlov (sec
XX);

• Mecanismul neuronal al unei funcții psihice nu este înnăscut, ci se

constituie în cursul evoluției filogenetice și ontogenetice, pe măsura
însăși apariției funcției psihice;

• Anohin (1940): introduce ideea de “sistem funcțional” - funcția

psihicului apare ca rezultat al încercării de adaptare a individului la
mediul ambiant, se realizează în mai multe etape și urmăresc un efect
adaptativ final;

• Luria: a dezvoltat și argumentat schema logico-operațională a

modelului localizărilor dinamice;
 Modelul dualist
• Baza lui - în sec XVII, Descartes: spirit și materie;

• Principiul dualist:

• psihicul și corpul sunt două părți distincte, de natură diferită, coexistând ca două
linii paralele, care nu se intersectează niciodată;

• Consecință logică: evenimentele psihice și neurofiziologice sunt exterioare unul

față de celălalt, neinfluențându-se;

• Reprezentanți: Sherrington și Eccles;

• Sherrington: viața psihică se împarte în fenomene inferioare (instincte și senzorio-

motor) și superioare, pur spirituale (conștiință);

• Eccles: psihicul și creierul trebuie abordate separat - cunoașterea psihicului trebuie

făcută distinct de creier pentru că sunt tipuri diferite de cunoaștere;
 Modelul monist
• Două tendințe opuse: idealist-spiritualistă și materialist-vulgară;

• Tendința idealist-spiritualistă: conștiința este factorul principal și

determinant iar creierul este o proiecție, un derivat al spiritului;

• Tendința materialist-vulgară: creierul precede și determină viața

psihică a cărei natură este materială (ex., Buchner: creierul secretă
gândire în același mod în care bila secretă fiere);

• În zilele noastre, tendința materialist-vulgară este reprezentată de direcția

bio-genetică (exagerarea rolului genelor în dezvoltarea psihică) și bio-
chimică (exagerarea rolului neurotransmițătorilor în dezvoltarea psihică);
 Modelul monist (ctn.)
• Bunge (1978): propune monismul emergentist - psihicul emerge din biologic în
anumite condiții de funcționare a acestuia;

• Changeux (1983): formulează ipoteza mecanismului psihoneural - existența

unei relații de simetrie și identitate între fenomenele psihice și cele neurale;

• Pribram (1986): propune ideea conform căreia procesele mentale și cele nervoase au
o structură informatică comună, cu caracter neutru (nici fizică, nici mentală);

• Modelul informațional-sistemic: la baza funcționării creierului stă relația de

comunicare; la baza explicării naturii psihice stă conceptul de informație;

• Este modelul cel mai avansat, pentru că permite înțelegerea naturii legăturii dintre
psihic și creier, depășind problemele orientărilor anterioare;
 Metode folosite în studiul
relației psihic-creier
• Rolul măsurării: corelarea anatomiei cerebrale cu comportamentul;

• Metode:

• Tomografia computerizată (CT);

• Tomografia pe baza emisiilor de pozitroni (PET);

• Rezonanța magnetică nucleară (RMN);

• Rezonanța magnetică nucleară funcțională (fMRI);

• Electroencefalografia (EEG);

• Magnetoencefalografia (MEG).
 CT Scan

Imaginea arată un CT, localizarea unei tumori cerebrale și

modul în care tumora arată în imaginea produsă de CT
Investigație PET a creierului
Rezonanța magnetică nucleară a creierului (RMN)
 Scanare fMRI a creierului. Partea roșie este
zona cu cea mai intensă activitate cerebrală.
Cască cu electrozi utilizată pentru scanarea EEG
 Dispozitiv de
magnetoencefalografie
 Testele neuropsihologice

• https://www.youtube.com/watch?v=DkDlGUWSLFY
 Teste neuropsihologice (ctn.)

TESTE ALE TESTE

TESTE DE TESTE DE TESTE DE TESTE DE BATERII DE
FUNCȚIEI VIZUOSPAȚIA
INTELIGENȚĂ MEMORIE LIMBAJ DEMENȚĂ TESTE
EXECUTIVE LE

BOSTON
MEMORY CLINICAL BARCELONA
DIAGNOSTIC
WAIS ASSESSMENT TESTUL STROOP CLOCK TEST DEMENTIA NEUROPSYCHO
APHASIA
SCALE RATING LOGICAL TEST
EXAMINATION

LURIA-
HOOPER
WECHSLER HALSTEAD NEBRASKA
BOSTON VISUAL DEMENTIA
WISC MEMORY CATEGORY NEUROPSYCHO
NAMING TEST ORGANISATION RATING SCALE
SCALE TEST LOGICAL
TASK
BATERRY

TEST OF COMPREHENSI
TOWER OF
WPPSI MEMORY VE APHASIA NEPSY
LONDON TEST
MALINGERING TEST

MULTILINGUAL WISCONSIN
WTAR APHASIA CARD SORTING COGNISTAT
EXAMINATION TEST
NEURONUL
Neuronul este unitatea de bază a sistemului nervos (SN) - Santiago
Ramon y Cajal (1906 - Premiul Nobel) / Gheorghe Marinescu
(1909);

Dimensiuni - între100-200 μm și 4-8 μm

Număr - 15-17 miliarde / 40 miliarde / 100 miliarde

Este format din:

- corp celular (somatic) şi

- procese protoplasmatice (dendrite şi axoni).

Neuron multipolar
Corpul celular

• nucleul este mic, dispus central, cu unul/doi nucleoli, secretă ARN

• nucleoplasma, cromatina, nucleol sI satelit nucleolar (numai pentru femei);

• citoplasma - conține organite celulare:

• Mitocondriile - produc energie, intervin în creșterea și moartea celulei

• Aparatul Golgi - procesează proteine necesare în secreția de substanțe

• Lizozomi - degradarea polimerilor, secreție de substanțe, metabolism

• Ribozomi - sinteza proteinelor

• Reticul (“rețea”) endoplasmic - neted și rugos (conține ribozomi); implicat în sinteza lipidelor

• membrana celulara (neurilema) - canale ionice

Dendritele

Dendritele sunt scurte şi transportă impulsurile către corpul

celular.

Pot fi netede sau ramificate.

Întotdeauna transportă impulsul nervos centripet (spre corpul

neuronului).

Rareori depăşesc lungimea de un milimetru.

Axonii:
• variază în lungime de la câtiva nanometri la 1 metru;
• nu conțin corpusculi Nissl;
• transporta impulsurile nervoase de la corp celular câtre periferie
(centrifug);
• în interiorul lor există două fluxuri axoplasmice:
- transportul axonal anterograd de la corpul
celular către terminațiile axonului);
- transportul axonal retrograd (de la terminația distală a axonului
către corpul neuronal), având funcţia de returnare a materialelor utilizate
sau depreciate pentru a fi refăcute.
• Atenție! Este calea prin care toxinele și
vitaminele sunt transportate dinspre periferie
spre SNC.
Axonii pot fi:

• mielinizați

• nemielinizați

Mielina este un fosfolipid dispus în mai multe straturi, situat în interiorul celulelor de susținere axonală. Este
produsă de celulele de susţinere.

Cu cât stratul de mielină este mai gros, cu atât viteza de conducere a impulsului nervos este mai mare.

Demielinizarea - pierderea mielinei din jurul tecii axonice conduce la reducerea/pierderea capacității de
transmitere a influxului nervos; consecința: scleroza multiplă / polineuropatia demielinizantă inflamatorie
cronică

https://en.wikipedia.org/wiki/Neuron#/media/File:Guillain-barré_syndrome_-_Nerve_Damage.gif

scleroza multiplă -
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/multiple-sclerosis/multimedia/multiple-scleros
is-diagnosis/vid-20135054

polineuropatia demielinizantă inflamatorie cronică - https://www.youtube.com/watch?v=oDSWrMkvnn0

Ontogeneza formării mielinei
Clasificarea neuronilor:

• Unipolari - celulele cu con și bastonaș;

• Pseudounipolari - în ganglionii medulari spinali și în nervii

cranieni;

• Bipolari - căile vizuale, auditive și vestibulare;

• Multipolari - toți ceilalți.

(A) neuron pseudounipolar; (B) neuron bipolar; (C) neuron multipolar
 Clasificarea neuronilor (2)
• Senzitivi - transmit excitațiile stimulilor din mediul extern și le conduc
mai departe în sistemul nervos (neuroni unipolari și bipolari);

• Motori - transmit impulsul nervos prin axon până la organele efectoare

(mușchi, glande) - neuroni multipolari. Ex: neuroni piramidali, celule
Purkinje;

• De asociație - preiau informația de la neuronii senzoriali, o analizează

și elaborează o reacție de răspuns pe care o transmit către neuronii
motori;

• Secretori - secretă neurohormoni (ex. neuronii din hipotalamus).

• celulă Purkinje (cerebel)
 Stratificarea cortexului cerebral

A. Neuroni corticali evidenţiaţi prin

tehnica Golgi-Cox.
Figura arată că axonii se termină
prin ramificaţii complexe în
straturile IVa şi IVc (350–450 mm
în diametru). În centrul figurii
este o ramificaţie completă iar pe
laterale sunt jumătăţi de
ramificaţii.
(B) Output din cortex.
Figura arată că axonii (ax)
celulelor piramidale mici (Py) din
straturile II şi III ies în mare
măsură din cortex şi ajung în
zona albă subcorticală, pentru a
reintra în cortex prin altă parte.
Axonii celulelor piramidale din
straturile V şi VI merg spre
nucleii subcorticali sau către
cerebel, măduva spinării sau
trunchiul cerebral.
Funcționarea neuronului
 Proprietăți funcționale
• Excitabilitatea - proprietatea de a intra în activitatea sub acțiunea
unui stimul;

• Conductibilitatea - proprietatea de a conduce impulsuri (60-120

m/s; 3-14 m/s; 0,5-2 m/s);

• Degenerescența - degradarea neuronului în condițiile lezării

axonului;

• Regenerarea - proprietatea de refacere după leziuni;

• Activitatea sinaptică - proprietatea de codare chimică a

informației și de transmitere a acesteia prin sinapse;
I. Sinapsele

• reprezintă joncțiunea dintre terminația axonală şi neuron, celula musculară sau

glandulară;

• între terminația axonului şi cealaltă parte există un spatiu numit fanta sinaptică;
principala ei caracteristică este polarizarea (impulsul nervos este întotdeauna
dirijat de la axon la următorul neuron din circuit);

• în fanta sinaptică sunt eliberați neurotransmițătorii, sintetizați şi eliberați de

neuron pentru a produce un răspuns la nivel postsinaptic;
Sinapsa (cont.)

Sinapsa “clasică”

Imaginea arată că
întotdeauna există un
material care “umple”
fanta sinaptică.

Imaginea arată, de
asemenea, prezenţa unor
“creste” pe faţa
interioară a membranei
post-sinaptice. Acestea
fac parte din organizarea
post-sinaptică.
• Butonul terminal al axonului conţine câteva vezicule mici (20-40 nm) cu rol important în transmiterea
nervoasă, pentru că au în interior moleculele unei substanţe transmiţătoare.

• Membrana pre-sinaptică este separată de cea post-sinaptică de o fantă de 30-40 nm. Membrana post-
sinaptică apare la microscop mai groasă şi mai densă decât cea pre-sinaptică.

• Prezenţa veziculelor sinaptice, precum şi îngroşarea post-sinaptică permit determinarea polarităţii

fiziologice, adică transmiterea impulsului nervos într-un singur sens, de la membrana pre-sinaptică la
cea post-sinaptică.

• https://www.youtube.com/watch?v=WhowH0kb7n0

• Există multe tipuri de sinapse – o estimare rezonabilă ar fi că, în SN, există 1014 tipuri de sinapse
(sinapse clasice, sinapse electrice, sinapse temporare – “varicozităţi”, sinapse reciproce, sinapse “în
grup”)
 (A) Varietăţi de sinapse
(a) Sinapsă electrică;
(b) Sinapsă conţinând vezicule dense;
(c) Sinapse “în trecere” sau varicozitate;
(d) Sinapsă inhibitorie (cu vezicule elipsoidale)
pe segmentul iniţial al axonului
(e) Excrescenţă dendritică;
(f) Sinapsă prin excrescenţe;
(g) Sinapsă inhibitorie;
(h) Sinapsă axo-axonică;
(i) Sinapsă reciprocă;
(j) Sinapsă excitatorie
(B) Secţiune transversală prin trei procese
neuronale: 1 axon şi două dendrite. De jur
împrejur sunt celule gliale.
(C) Secţiune transversală prin trei procese
neuronale: 1 axon şi două dendrite.
Dendritele formează o pereche reciprocă şi
sunt aranjate în buclă de feed-back negativ
(excitaţia uneia determină inhibiţia
celeilalte).
(D) Sinapsă reciprocă între două dendrite. Aici
există un feed-back pozitiv (excitarea
dendritei de jos determină excitarea
dendritei de sus)
 Funcția secretorie a neuronilor
- neurotransmițătorii -

Neurotransmițătorii pot fi:

• excitatori (celula musculară / glandă)

• excitatori / inhibitori (conexiune cu nervii)

Au un rol fundamental în realizarea tuturor funcțiilor sistemului nervos central.

 Neurotransmiţătorii

Sunt de patru feluri:

1. aminoacizii - GABA, glutamat

2. neuropeptidele - somatostatină, vasopresină

3. aminele biogene - norepinefrină, dopamină, serotonină, etc.

4. acetilcolina
 Acetilcolina (ACh)

- Singurul neurotransmiţător care nu este aminoacid sau derivat al acestuia;

- Este secretată de neuroni din cortexul motor, ganglioni bazali, motoneuroni etc;

- Au fost identificate două sisteme colinergice (reticulat şi limbic);

 Acetilcolina (ctd.)

- Acţiunea centrală: activarea corticală şi comportamentală (şi datorită legăturilor cu

sistemul reticulat);

- În doze mici: ACh exercită efecte de facilitare a transmisiei sinaptice centrale şi

periferice;

- În doze mari: efecte puternic excitatorii, dar şi inhibitor (inhibiţia cordului de către
nervii vagi);

- Studiile arată că pacienţii amnezici au un deficit marcat de Ach; deficitul de Ach

produce efecte de tip amnezie anterogradă;

- Deficitul transmisiei de acetilcolină la nivel muscular - Miastenia gravis (corpul

produce anticorpi împotriva acetilcolinei, ceea ce distruge efectul acesteia în nerv);
 Neuropeptidele

- Opioidele - endorfine, enkefalină, corticotropină;

- Neurohipofizarele - angiotensină;
- Somatostatină;
- Colecistokinină (CCK);
- Gastrină.
 Endorfinele

• morfine endogene, produse de SNC și de glanda pituitară

• Tipuri: endorfine α - β - γ
• rol:
• inhibarea transmiterii semnalelor de durere;
• producerea unei stări de euforie foarte similare celei produse de opioide
(ex. în “amețeala alergătorului”, în rafale de râs);
• producerea tulburării de depersonalizare/ derealizare (sentiment de
detașare de propriul corp).
 Aminoacizii

• Excitatori - Glutamat, Gentamat, Aspartat

• Inhibitori - GABA, Glicină

 Aminele biogene

• Catecolamine - noradrenalină (norepinefrină), adrenalină

(epinefrină), dopamină;

• Serotonină;

• Melatonină;

• Histamină.
 Dopamina

• Face parte din clasa catecolaminelor;

• Are trei căi:

• de la substanţa neagră la ganglionii bazali (implicată în boala Parkinson),

• din apropierea substanței negre până la bulbul olfactiv (reglează cogniţia, emoţia,
memoria şi învăţarea - lezarea produce episoade echivalente celui schizofrenic);

• în hipotalamus (implicată în secreţia glandei hipofize).

• Implicată în:

• (nivel crescut) - funcțiile executive (atenție), control motor, motivație, activare, premiere
și

• (nivel scăzut) - lactație, gratificație sexuală, amețeală.

 Norepinefrina (noradrenalina)
- 3,4-dihydroxyphenyl-2-aminoethanol -
• În greaca veche “la rinichi”

• Provine din dopamină (catecolamină);

• Produsă în Locus caeruleus (punte), SNV simpatic -

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Blausen_0838_Sympathetic_Innervation.png#/
media/File:Blausen_0838_Sympathetic_Innervation.png

• Căile adrenergice cerebrale:

• ventrală (bulb, punte, subst. reticulată, spre hipotalamus);

• dorsală (punte, amigdală, hipocamp, cortex);

• Reglează răspunsul la stres (“fight-or-fight-or-freeze”), memoria (engramarea și

reactualizarea), atenția, crește nivelul anxietății;

• Patologia asociată cu adrenalina: stresul, ADHD, Cădere autonomă

 Serotonina
(5-HT - penta hidroxitriptamină)

- Secretată de nucleii rafeului din Trunchiul Cerebral;

- Variația cantității este mai puţin studiată, pentru că lipsesc medicamentele care să stimuleze
sau să inhibe sistemul serotoninergic;

- Scăderea serotoninei: insomnie, hiperactivitate, explozivitate;

- Creşterea serotoninei: sindrom serotoninergic (tremur, mişcări lente, ale corpului, diminuarea
ratei alimentare); apare în condițiile supradozării cu antidepresive în combinații (MAOI -
SSRI); efect - potențial letal;

- Controlează: cogniția, dispoziția emoțională, anxietatea / echilibrul psihic, inducerea

somnului;

- Medicamentele antidepresive, antipsihotice, antiemetice, antimigrenă (plus drogurile

psihedelice) țintesc sistemul 5-HT
 Aminoacizii

- Sunt produşi de mai toate celulele nervoase

- Se presupune că ar avea un rol modulator asupra activităţii

neuronilor

- Ex: acidul gama amino butiric (GABA) - neurotransmiţător

inhibitor prezent în măduvă, retină, hipocamp, EC etc
În afară de neurotransmițători, neuronii secretă și:

• Cotransmițătorii:

• se eliberează concomitent cu neurotransmițătorii;

• sunt implicați în modularea răspunsului postsinaptic și în reglarea cantității de

neurotransmițător;

• http://www.ucl.ac.uk/ani/GB%27s%20PDF%20file%20copies/CV1250.pdf

• Neuromodulatorii:

• nu acționează direct în producerea răspunsului postsinaptic dar produc

modificări de durată ale sensibilității membranei postsinaptice.
 Fazele transmiterii impulsului
nervos

• Potențial de repaus

• Potențial de acțiune

• Depolarizare

• Repolarizare
 Termeni cheie

- Potenţial de repaus

- Depolarizare locală a membranei

- Pompa Na – K

- Potenţial de acţiune
 Pompa NA-K
• Este responsabilă pentru expulzarea ionilor de Na+ și aducerea ionilor de K+ în
celula nervoasă

• Pentru fiecare 3 ioni de Na+ expulzați sunt introduși 2 ioni de K+

• Acest mecanism asigură menținerea exteriorului celulei mai pozitiv decât interiorul
(diferență de potențial - 50-70mV) ÎN STAREA DE REPAUS

• Consumă aproximativ o cincime din energia celulară

• Mecanismul este numit adenozin-tri-fosfazic (ATP)

• https://www.youtube.com/watch?v=iBDXOt_uHTQ

• orientativ: https://www.youtube.com/watch?v=cUGuWh2UeMk
Celulele de susținere

Exista trei tipuri de susținere:

A. Ependimale – tapeteaza cavitățile pline cu fluid din interiorul sistemului nervos (ventriculii cerebrali
și canalul central al măduvei spinarii).
B. Microgliale – sunt fagocite și înglobeaza resturile care rezultă din lezarea, infecțiile sau bolile
sistemului nervos central; provin din celule macrogliale.
C. Macrogliale – cuprind patru tipuri celulare:
- astrocite (SNC)
- oligodendrocite (SNC)

- celule Schwann (SNP)

- celule capsulare (SNP)
 Celula microglială

• https://en.wikipedia.org/wiki/Microglia#/media/File:Mikroglej_1.jpg
Astrocitele
• Sunt cele mai numeroase in sistemul nervos central

• Au forma stelară

• Îmbracă exteriorul creierului sau maduvei spinarii (membrana gliala) sau inconjoara capilarele sangvine
formând bariera hemato-encefalică.

• Funcții: de menținere a stabilității barierei hemato-encefalice; recaptarea și eliberarea

neurotransmițătorilor, reglarea concentrației ionilor din spațiul extracelular (Ca2+), modularea
transmiterii sinaptice (glutamat), stimulare a activității mielinizare a oligodendrocitelor

• Sunt primele celule afectate prin trauma sau iradierea SNC

• Sunt foarte susceptibile la formarea neoplasmelor

• Sunt implicate în Scleroza laterală amiotrofică, Boala Alzheimer, Boala Huntington, Boala Parkinson,
Boala Alexander, Degenerescența neurofibrilară
Astrocita
 Astrocitele

În desen apar două

astrocite (mai închise la
culoare).

Astrocita de sus (tip 1) se

prinde de epiteliul ependimal şi
de dendritele şi corpul celular al
unui axon. Are, de asemenea,
legătură cu un capilar de sânge.

Astrocita de jos (tip 2)

ajunge de la pia mater
până la neuron (desenul are
o doză de “nerealism”: este
practic imposibil ca un
neuron să aibă conexiuni atât
cu ventriculul cât şi cu spaţiul
subarahnoidal).
Astrocitom (RMN)
Oligodendrocitele
- contribuie la:

- formarea mielinei și

- menţinerea mielinei,

care reprezintă principalele lor funcţii in sistemul nervos central;

- produc, deasemenea, factorii neutrotrofi (care pot promova creșterea axonilor

afectaţi sau lezaţi)
 Oligodendrocita

• https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Neuron_with_oligodendrocyte_and_myelin_sheath.svg#/
media/File:Neuron_with_oligodendrocyte_and_myelin_sheath.svg
Celulele Schwann

• = neurolemocite, de două feluri: mielinizante și nemielinizante;

• Sunt principalele celule de susținere din SNP, alături de celulele satelit, celulele scut
olfactive, celulele gliale enterice și celulele gliale aferente terminațiilor senzoriale din
piele;

• Corespund oligodendrocitelor din SNC;

• Înconjoară partial axonul mielinizat;

• Formeaza straturi succesive de lamele de mielina (stratul extern – neurolema)

• Între două celule Schwann exista o întrerupere – strangulaţie Ranvier

• Au rol și în regenerarea neuronilor distruşi (celulele Schwann din partea distală

formeaza o structura tubulară care se uneşte cu corpul neuronului)
 Celulele Schwann

• Tulburări asociate cu disfuncția celulelor mielinizante - neuropatiile care

implică celulele Schwann;

• Exemple: tulburarea Charcot-Marie-Tooth, sindromul Guillan-Barre (de tip

poliradiculopatie demielilizantă acută inflamatorie), lepra (Boala Hansen -
https://www.youtube.com/watch?v=YnGvLVk2BD0) etc.

• Transplantarea celulelor Schwann în SNC este considerată, în acest moment,

una dintre cele mai promițătoare terapii în Scleroza Multiplă, refacerea
măduvei spinării după secționare etc.
Celulele capsulare:

- înconjoară ganglionii spinali și ai nervilor autonomi.

 Dispunerea neuronilor

• Neuronii sunt dispuși longitudinal sau serial;

• Prin dispunere longitudinală se formează nervi;

• Prin dispunere serială se formează două tipuri de circuite:

• reflex;

• releu (somatic aferent general).

Circuitul reflex transportă impulsuri care conduc la un răspuns involuntar
(contracția mușchilor / secreție glandulară);

Calea releu se referă la:

• Circuitul somatic general aferent,

• calea funcțională - căile de releu / senzoriale,
• calea motorie – căile mișcării voluntare.
Calea funcțională este formată din mii / milioane de neuroni.

• Corpii neuronali formează aglomerări numite nuclei;

• Axonii formează structuri numite tracturi, fascicule, nervi.

Organizarea de ansamblu a SN
Sistemul nervos este format din:

• sistemul nervos central – creierul şi măduva spinării - SNC

• sistemul nervos periferic – nervii cranieni, spinali, nervii autonomi şi ganglionii

spinali - SNP

• sistemul nervos vegetativ (simpatic şi parasimpatic) - SNV

 Organizarea SN

• https://en.wikipedia.org/wiki/Nervous_system#/media/File:TE-
Nervous_system_diagram.svg
Sistemul nervos central (SNC):

• integrează și controlează întregul sistem nervos;

• primește informații (aferențe);
• interpretează informațiile din mediu;
• furnizează semnale (eferențe) pentru efectuarea activității.
 Sistemul nervos periferic (SNP)

• Conectează sistemul nervos central cu organele cu țesuturile

corpului;

• Este format din nervi senzoriali (aferenți) și motori (eferenți).

Sistemul Nervos Vegetativ (SNV)

Controlează ansamblul funcţiilor autonome (activitatea organelor interne) ale

organismului).

Este format din:

- Sistemul nervos vegetativ simpatic - SNVs - “fight /flight/freeze” - sistem

mobilzator pentru un răspuns rapid;

- Sistemul nervos vegetativ parasimpatic - SNVp - “rest & digest” / “feed &
breed”;

- Sistemul nervos vegetativ enteric - prezent de-a lungul tractului digestiv;

controlează peristaltismul intestinal.
 Sistemul nervos vegetativ simpatic

- Pregătește organismul pentru “fugă sau luptă”

- Creează condițiile optime pentru adaptarea la stres;

- Are centri nervoși dispuși pe toată lungimea MS, în coarnele laterale;

- Controlul centrilor nervoși simpatici se face de către hipotalamus;

- Fibrele nervoase pot fi mielinizate sau nemielinizate.

 Sistemul nervos vegetativ parasimpatic

- Creează condițiile pentru relaxarea organismului după efort;

- Are centrii nervoși dispuși în bulb și punte (TC);

- Controlul acestora se face de către hipotalamus;

- Fibrele nervoase pot fi mielinizate sau nemielinizate;

 Sistemul nervos enteric (SNE)
• = “sistemul nervos intrinsec”; = “al doilea creier”;

• ramură a SNV care guvernează funcționarea tractului digestiv;

• conține aprox. 500 milioane neuroni (inclusiv celule Dogiel -

https://en.wikipedia.org/wiki/Dogiel_cells#/media/File:Gray799.svg);

• poate opera independent de SNC sau SNV;

• include neuroni eferenți, neuroni aferenți și interneuroni; 30

neurotransmițători (ex. 90% din serotonină); celule de susținere -
rezultă că SNE acționează ca centru de integrare, chiar în absența
impulsurilor de la SNC.
SISTEMUL NERVOS CENTRAL
 Componentele SNC

• Emisferele cerebrale (SC, sistem limbic, diencefal, TC,

cerebel, precum şi formaţiuni de substanţă albă: corpul calos,
trigonul cerebral, comisurile albe anterioară şi posterioară);

• Măduva spinării.
SCOARŢA

CEREBRALĂ
 Elementele Scoarței Cerebrale (SC)

• Circumvoluţiune;

• Lob;

• (
http://science-naturalphenomena.blogspot.ro/2009/05/cerebral-cort
ex.html
)

• Şanţ (mai adânc, separă lobi);

• Scizura / sulcus (mai puțin adâncă, separă circumvoluțiunile).

Lobii
Lobii (cont.)
Lobii Scoarței Cerebrale

• Lobii frontali;

• Lobii parietali;

• Lobii temporali;

• Lobii occipitali.

Orientativ:

https://www.youtube.com/watch?v=mGxomKWfJXs
 Lobii frontali

• delimitați posterior de scizura lui Rolando și inferior de scizura lui Sylvius;

• este traversat de trei șanțuri și patru girusuri;
• în zona posterioară, între scizura lui Rolando și șanțul precentral se formează girusul
precentral;

• are trei părți:

- frontală superioară (F1)

- frontală mijlocie (F2)

- frontală inferioară (F3)

 Lobii parietali

• se întind de la șanțul central Rolando până la cel parieto-occipital

(scizura perpendiculară exterioară);

• în spatele șanțului central se găsește șanțul postcentral, care împarte

lobul parietal în girusul postcentral și o arie posterioară mai mare;

• Girusul postcentral = aria somatosenzitivă, cu numeroase conexiuni.

 Lobii temporali

• sunt situați inferior de scizura lui Sylvius și anterior de scizura

perpendiculară externă (preoccipitală);

• sunt împarțiți în trei circumvoluții paralele: temporala superioara,

medie și inferioară, precum și două girusuri plasate anterior si
posterior;

• girusul anterior = aria auditivă primară.

 Lobii occipitali

• situați în spatele șanțului parieto-occipital;

• este brăzdat de numeroase șanțuri mai mici.

 Scoarţa cerebrală

• Structura scoarţei diferă de la o zonă la alta (ca grosime, densitatea păturii

celulare, orientarea celulelor sau numărul acestora).

• La acest nivel întâlnim următoarele tipuri de neuroni:

• Piramidali;
• Stelați (granulari);
• Interneuroni.
Neuronii piramidali
• Pot fi mici, mijlocii sau gigantici;
• Reprezintă peste 66% din
• populația neuronală a neocortexului.

Neuronii stelați
• Se află mai ales în straturile II si IV;
• Reprezintă aproximativ 33% din populația
neuronală a tuturor ariilor neocorticale;
• Sunt celule multipolare;
• Au diametru foarte mic;
 Structura Scoarței Cerebrale

Cortexul prezintă două regiuni:

• Slab stratificată (doua straturi) – corespunde structurilor vechi din paleocortex –

Allocortex;

• Foarte stratificată (6 straturi) - ține de de structurile corticale noi – Izocortex;

Allocortexul are două straturi:

• Extern (granular) – senzorial;

• Intern (piramidal) – motor (neuroni mari).

Izocortexul are șase straturi principale:

I. Zonal

II. Granular extern

III. Piramidal extern

IV. Granular intern

V. Piramidal intern (ganglionic)

VI. Multiform
I. Zonal
• Se află la exterior (celule mici, orizontale);
• Este o pătură de protecție pentru straturile profunde;
II. Granular extern
• Format din celule stelate și piramidale mici;
• Axonii merg în jos și stabilesc conexiuni cu celulele piramidale mari din
straturile III si IV;
III. Piramidal extern
• Format din neuroni piramidali mijlocii;
• Axonii părăsesc scoarța, ajungând în substanța albă și se îndreaptă fie spre
cealalta EC (neuroni asociativi), fie spre TC si MS.
IV. Granular intern
• Este mai îngust;
• Conține neuroni stelați și piramidali;
• Este considerat al doilea sediu cortical al sensibilității (primește aferențe de la nucleii
talamici nespecifici);
V. Piramidal intern (ganglionic)
• Conține cei mai mari neuroni piramidali (Betz) dar și unii neuroni mai mici;
• Dendritele urcă până în stratul I iar axonii ajung la centrii subcorticali și medulari;
• Axonii alcătuiesc căile piramidale prin care se transmit mesaje de comandă pentru
mișcările voluntare;
• Este considerat sediul motricității voluntare;
VI. Multiform
• Conține celule de diferite forme și mărimi;
• Axonii trec în substanța albă a EC.
Scoarța cerebrală
Funcţie de predominanţa celulară, întâlnim:

• Predominanţa piramidală - în aria corticală motorie;

• Predominanţa granulară – în ariile corticale senzoriale;

• Straturile I, II (chiar III) – importante în ariile corticale de asociaţie (în

întreg neocortexul).
Cortexul este o zonă vastă de recepţie, de comandă - central şi de
integrare a impulsurilor.

Se împarte în:

• Cortex somato-senzorial (zona posterioară);

• Cortex motor / efector (zona anterioară).

Cortexul somatosenzorial

• Joacă un rol important în preluarea tuturor inputurilor senzoriale de la

nivel somatic.

• Există două arii importante în preluarea informaţiilor senzoriale:

• Aria senzorială somatică primară (1)

• Aria senzorială somatică secundară (2)
Cortexul somatosenzorial
Cortexul somato-senzorial primar S I
Cortexul senzorial secundar S II
Homunculus senzitiv (imag.)
Cortexul senzorial somatic primar S I

• se găseşte în girusul postcentral, şanţul central şi porţiunea superioară şi

inferioară a lobilor parietali;
• are patru arii funcţionale – ariile Brodmann 1, 2, 3a şi 3b cu roluri diferite în
suprafaţa somatică;
• aria 1 – primeşte sensibilitatea externă şi proprioceptivă prin fibre talamice
directe şi prin colaterale din aria 3;
• aria 2 – aici sosesc de la talamus doar fibre subţiri proprioceptive şi kinestezice
contralaterale;
• aria 3 – responsabilă, deasemenea, de sensibilitatea exteroceptivă dureroasă
(nocicepție).
Cortexul senzorial somatic secundar – S II

• se află pe partea superioară a şanţului lateral

• este mai mic decât cel primar
 

Ambele arii sunt conectate şi cu cortexul motor piramidal şi au trei

tipuri de conexiuni: de asociere, calosali şi de proiecţie.
Zonele de sensibilitate primare, secundare,
terțiare și cuaternare
• Conexiunile de asociere unesc neuronii diferitelor regiuni corticale
din această emisferă centrală;

• Conexiunile caloase unesc neuronii aflaţi în cele două emisfere

cerebrale;

• Conexiunile de proiecţie trimit axoni la structurile subcorticale

(ganglioni bazali, talamus, măduva spinării).
În concluzie, sistemul somatic are două mari tipuri de aferenţe:

• sensibilitate termo-algică şi sensibilitate epicritică (tactil fină);

• poziţia articulaţiilor.
Transmiterea durerii
Cortexul vizual
Cortexul vizual primar
 Modelul ventral-dorsal al procesării
informației (ctd.)

• Sistemul ventral (perceptual)- realizează o hartă a lumii

înconjurătoare, pornind de inputurile vizuale, care poate fi
folosită în procesările cognitive; encodează proprietățile spațiale
ale obiectelor (mărime, locație), funcție de reperele existente în
câmpul vizual;

• Sistemul dorsal (acțiune) - transformă informația vizuală astfel

încât să susțină coordonarea motorie; folosește cadrele de
referință ale privitorului pentru a stabili proprietățile obiectelor;
 FACTOR SISTEM VENTRAL SISTEM DORSAL

Modelul ventral-dorsal
FUNCȚIE al procesării
Recunoaștere/ Identificare informației (Ipoteza
Comportament celor
ghidat vizualdoi
curenți)
SENSIBILITAT Detalii - frecvențe înalte
Mișcare - frecvențe înalte temporale
E spațiale
Reprezentări stocate în
MEMORIE Stocare pe termen foarte scurt
memoria de lungă durată

VITEZĂ Relativ încet Relativ rapid

NIVEL AL
Înaltă Scăzută
CONȘTIINȚEI
CADRU DE
Centrată pe obiect Centrată pe privitor
REFERINȚĂ
INPUT
În principal foveală/parafoveală De-a lungul retinei
VIZUAL
VEDERE
MONOCULAR În general efecte scăzute În general efecte mari
Ă
• Neuronii acestei zone răspund în mod specific la anumite tipuri de
stimulări vizuale (pot răspunde la linii verticale, nu şi la cele oblice
sau orizontale, din câmpul receptor). Ei se numesc neuroni complecşi
şi neuroni hipercomplecşi.

• Neuronii complecşi răspund la mai mulţi stimuli care au aceeaşi

orientare în câmp.

• Neuronii hipercomplecşi integrează influxurile de la neuronii

complecşi.
Neuronii plasaţi în straturi diferite au roluri diferite:

- unele prelucrează conturul grosier al stimulului,

- altele prelucrează culoarea, textura şi forma stimulului.

În V1 (cortex vizual primar - “aria striată”):
• neuronii sunt orientaţi în coloane distincte funcţional, între care există conexiuni;
• axonii neuronilor din corpul geniculat lateral se termină în stratul 4.

Aria vizuală V2 (cortex prestriat):

• se găseşte în aria 18 Brodmann
• reprezintă imaginea în oglindă a ariei 17;
• este principala arie de asociere şi centru al memoriei vizuale;
• are rol în organizarea imaginii şi în acomodare;

Aria vizuală V3 (al treilea complex vizual):

• se găseşte în aria 19 Brodmann:
• aici se formează fibre motorii care se proiectează subcortical;
• au rol în vederea stereoscopică (orientarea spaţială, perceperea formelor, imaginea corpului, mişcarea în profunzime şi
localizarea imaginilor).
Ariile vizuale V4, V5 şi V6 au localizări mai reduse spaţial (între
celelalte arii sau pe faţa mediană a emisferelor cerebrale).

V4 – are rol în percepţia colorată, recunoașterea formelor obiectelor;

V5 – are rol în perceperea formelor aflate în mişcare, integrarea

mișcărilor separate într-o imagine perceptivă globală, ghidarea
mișcărilor globilor oculari;

V6 – răspunde la stimuli vizuali legați de mișcarea propriului corp (ex.

ghidajul vizual al mișcărilor în atingerea obiectelor), la stimularea
globală din câmpul vizual.
Cortexul auditiv

• Localizarea în spaţiu la nivel cortical se realizează prin compararea diferenţelor de

intensitate şi timp recepţionate de fiecare ureche;

• Cortexul auditiv este organizat în coloane (la fel ca cel vizual şi somatic) conectate între
ele dar şi cu harta corticală spaţială a localizării sunetului;

• La cortexul auditiv se adaugă două arii funcţionale în lobii frontal (Broca) şi temporal
(Wernicke) care au legătură cu percepţia sunetelor vorbirii.
Cortexul auditiv
Analizatorul auditiv
Cortexul auditiv se împarte în:

• aria auditivă primară A1 (miezul) - recepţia sunetelor de diferite

intensităţi,

• aria auditivă secundară A2 (centura) - discriminarea zgomotelor

şi vocilor,

• aria auditivă terţiară A3 (paracentura) — memoria auditivă,

înţelegerea cuvintelor şi melodiilor + atenţia auditivă.
 Cortexul vestibular
- Localizarea nu este bine definită
( legată de insula)
- Are rol în:
1. reglarea echilibrului,
2. controlul motricităţii cerebeloase.
Cortexul gustativ
• se găseşte aproape de proiecţia corticală a limbii (lobul parietal),
• există mai multe teorii care explică producerea senzaţiei de gust (producere separată apoi
integrare; integrare pe parcurs),
• codarea gustului:
• are aceleaşi principii generale ca şi celelalte modalităţi senzoriale
• are profunde conotatii emoţionale
Cortexul olfactiv

• capabil să discrimineze extrem de fin între mii de mirosuri;

• are o organizare mai puţin precisă;
• are cinci părţi:
•nucleul olfactiv anterior,
•Bulbul (tuberculul) olfactiv,
•cortexul piriform (lobul temporal),
•nucleul cortical al amigdalei,
•Aria entorinală;
• halucinaţiile olfactive – apar în cazul leziunilor cortexpiriforme – pot
marca un debut de epilepsie de lob temporal.
 Analizatorul olfactiv

1 - bulbul olfactiv

2 - celulele mitrale

3 - os

4 - epiteliul nazal

5 - glomerul

6 - celule receptoare olfactive

 Concluzii în legătură cu structura şi funcţiile
cortexului posterior 

• zonele de proiecţie topică sunt zone dinamice, care depind atât de

influenţele mediului extern cât şi de aspectele interne
(motivaţionale);

• zonele de asociere au o organizare distinctă, prin aceea că au stratul

III foarte dezvoltat (cu rol în corelarea şi integrarea impulsurilor
senzoriale modale). Stimularea acestei zone determină apariția unor
focare de excitaţie care cuprind zone mari corticale.

• zonele de asociere secundare stabilesc conexiuni cu mulți centri la

nivel subcortical (în special la nivel talamic);
 Concluzii (cont.)

• Pentru procesări din ce în ce mai complexe au apărut şi zonele terţiare şi

cuaternare (“zone de acoperire”), la care numărul conexiunilor creşte şi
mai mult.

• În această zonă neuronii sunt “eliberaţi” de funcţia senzorială şi au doar

funcţie de coordonare şi prelucrare a impulsurilor (coordonarea tuturor
procesărilor informaționale, precum şi a scopurilor generale ale activităţii).

• Se obţin constructe cognitive calitativ superioare, imagini perceptuale

complexe multimodale, reprezentări cu nivel înalt de generalitate etc.

• Zonele primare şi zonele de asociere nu pot lucra unele fără celelalte

(disfuncţia uneia implică şi disfuncţia celeilalte).
Lobul frontal
Zonele corticale anterioare

Una dintre funcțiile importante ale zonelor anterioare este planificarea, controlul și execuția mișcărilor motorii.
Componentele cortexului motor:
• Cortexul motor primar: principala zonă implicată în generarea impulsurilor motorii care produc mișcare
• Cortexul premotor: implicat în pregătirea mișcării, ghidajul senzorial al mișcării, chiar controlul direct al mișcărilor
unor mușchi (ai trunchiului de ex)
• Aria motorie suplimentară (SMA): planificarea mișcării, a secvențelor acesteia, coordonarea celor două părți ale
corpului în efectuarea mișcării,
la care se adaugă:
• Cortexul parietal posterior - implicat în transformarea informației multisenzoriale în comandă motorie și în
planificare motorie
• Cortexul somatosenzorial primar - în special aria 3a, care este considerată una din ariile funcționale ale
controlului motor

• Alte zone importante pentru funcția motorie: cerebelul, ganglionii bazali, nucleul pedunculopontin, nucleul roșu
etc.
 Cortexul premotor
• este format din patru părți (desen)
• este implicat în:
• ghidarea părții finale a mișcării (PMDc);
• asocierea stimulilor senzoriali cu anumite mișcări, în învățarea regulilor (PMDr);
• ghidarea senzorială a mișcării (PMVc), pentru că neuronii răspund la stimuli tactili, vizuali și auditivi pentru
obiecte aflate în apropierea corpului;

• mișcarea mâinii în gestul de apucare + ghidarea mișcărilor care “leagă” mâna de gură
Neuronii oglindă (“mirror neurons”)

• se găsesc în F5 (descoperiți la maimuțe);

• se activează când maimuța apucă un obiect SAU când experimentatorul apucă un obiect;
• sunt considerați a fi baza înțelegerii acțiunilor altora prin imitarea internă a acțiunilor, folosind doar
circuitele proprii de control motor.
 Cortexul motor suplimentar
(SMA)
• fiecare neuron influențează mai mulți mușchi - rezultă că harta formată de
aceștia este o suprapunere a acțiunii tuturor neuronilor;

• neuronii proiectează direct în MS și pot juca un rol direct în controlul

mișcării;

• funcții ale SMA:

• controlul mișcărilor bilaterale;

• coodonarea mâinilor;

• controlul mișcărilor efectuate de corp în timpul cățărării, dar și a altor

mișcări complexe.
Mişcările motorii pot fi clasificate în:
• mişcări voluntare
• răspunsurile reflexe
• paternuri motorii ritmice

Mișcările motorii diferă după gradul de complexitate şi de control voluntar.

Mişcările voluntare
• sunt cele mai complexe,
• pot fi intenţionale sau răspuns la o stimulare externă specifică,
• se învaţă şi se perfecţionează în timp.

Răspunsurile reflexe
• sunt cel mai puţin influenţate de controlul voluntar,
• sunt rapide, stereotipe şi involuntare.

Paternurile motorii ritmice (ex. mersul, fuga, mestecatul):

• reprezintă combinaţii între mişcările voluntare şi cele reflexe;

• începutul şi sfârşitul lor sunt voluntare, restul ţine mai mult de aspecte reflexe;

• pun în funcţie două seturi opuse de muşchi – agonişti şi antagonişti.

Pentru integrarea tuturor acestor tipuri de mişcări, sistemul
motor dispune de două caracteristici:

• primeşte influenţe senzoriale cu privire la context/mediu,

orientarea corpului şi gradul de contracţii musculare;

• o organizare ierarhică, ce integrează diferenţiat inputurile

senzoriale relevante pentru funcţionarea acestora.
Aria funcțională senzorio-motorie
 Cortexul primar motor:

- prin stimularea diferitor zone ale ei rezultă o hartă a corpului uman (homunculus) în care sunt
reprezentate grupurile musculare buco-linguo-faciale, membrul superior şi mâna, membrul
inferior;

- relevanţa lor rezultă din rolul lor fiziologic (precizia şi fineţea mişcării, mai puţin dimensiunea
lor anatomică).

- și ariile secundare au un anumit grad de somatotopie. Ele intervin în pregătirea motorie şi în

controlul mişcărilor.

- lezarea ariei motorii primare – are consecinţe motorii grave.

- lezarea ariei motorii secundare – are consecinţe asupra controlului motor al feţei.
 Cortexul frontal - acțiuni
• înțelegerea consecințelor care derivă din acțiunile curente;

• distincția între bine și rău, precum și distincția între mai bine și cel mai bine
într-o situație;

• punerea în act și reținerea răspunsurilor care nu sunt acceptabile din punct de

vedere social;

• identificarea similarităților și a diferențelor dintre lucruri și evenimente;

• reținerea informațiilor în memoria de lungă durată, pentru amintirile care nu

sunt legate de o sarcină curentă (mai ales cele cu bază emoțională - legătura
cu sistemul limbic);

• modificarea emoțiilor, astfel încât să corespundă normelor sociale.

 Cortexul orbitofrontal

• primește informații de la cortexul olfactiv, gustativ, sistemul somatosenzorial secundar, calea vizuală “unde”,
hipotalamus și amigdală etc;

• funcții:

• implicată în procesarea cognitivă a luării deciziilor (ariile 10, 11 și 47);

• analiza spațială și a confomității spațiului cu așteptările inițiale;

• analiza valorii alegerilor potențiale, permițând analiza completă și ierarhizarea opțiunilor;

• reglarea echilibrului dintre căile excitatorii și inhibitorii care reglează, printre altele, activitatea autonomă (via
dopamină);

• modularea comportamentului agresiv;

• medierea premierii și a comportamentelor legate de frică.

• implicat în schizofrenie, depresie majoră, tulburare bipolară, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburările de adicție,
stresul post-traumatic, tulburarea de panică.

• https://en.wikipedia.org/wiki/Orbitofrontal_cortex#/media/File:Orbital_gyrus_animation_small2.gif
Concluzii cu privire la structura şi funcţiile cortexului
anterior

• între zonele motorii primare şi zonele senzoriale primare există o

comunicare foarte intensă şi diferenţiată, atât prin fibre de asociere cât
şi prin intermediul zonelor de asociere;

• aceste conexiuni permit transferul de influenţă şi comunicarea

oricărui mesaj modal sau plurimodal, în acest fel putând să apară
acelaşi răspuns motor la mai mulţi stimuli sau răspunsuri motorii
diferite la acelaşi stimul.
• la om aceste zone ocupă aproape 1/4 din întreaga suprafaţă a SC, cu o
dezvoltare superioară faţă de primate;

• cortexul frontal realizează conexiuni multiple (aferent şi eferent) cu

formaţiuni situate la niveluri diferite ale - talamus, corpii striaţi,
sistemul limbic, cerebelul;

• devin posibile coordonarea şi sincronizarea activităţii tuturor zonelor şi

structurilor corticale, în concordanţă cu desfăşurările comportamentale.
PATOLOGIA SCOARȚEI CEREBRALE
 Clasificarea tipurilor

I. Patologia cortexului posterior

II. Patologia cortexului anterior

III. Patologia limbajului

 I. Patologia cortexului posterior

• Patologia cortexului vizual

• Patologia cortexului auditiv

• Patologia cortexului somatosenzorial

• Patologia cortexului gustativ

• Patologia cortexului olfactiv

 Patologia cortexului vizual

Agnozia vizuală

= afectarea funcționării cognitive la nivelul vederii;

Cauza: lezarea cortexului vizual terțiar (si a zonei subcorticale

aferente) din lobii occipitali, precum și a unor regiuni din lobii
temporal si parietal.
 Patologia cortexului vizual

Agnozia culorii

- pacientul este capabil sa discrimineze culorile prin sortare si imperechere, dar pare
incapabil sa lege culorile potrivite de obiecte, sau sa sorteze culorile in grupuri, dupa
anumite criterii
- Pacientul este, deasemenea, incapabil sa opereze cu codurile de bază ale culorilor (ex.
culori “calde”, culori “reci”) sau sa extraga înțelesul asocierilor dintre culori (ex. “rosu si
galben pot fi culorile unei flori”, verde este culoarea pe care traversam la trecerea de
pietoni” etc)
- http://www.stroke4carers.org/?p=4974

Anomia culorii
- Pacientul este incapabil să numească culorile;
- Depinde de afectarea punctului de jonctiune temporo-parieto-occipital stâng, unde se află
anumite sisteme de limbaj.
 Patologia cortexului vizual

Acromatopsia

- Pacientul percepe lumea ca fiind fără culoare, în tonuri de gri sau, ocazional, în
tonurile unei singure culori;

- https://www.youtube.com/watch?v=9_p8zuSoTdI

Agnoziile spațiale vizuale

- Pacientul percepe lumea înconjurătoare doar bidimensional, fiind incapabil sa traga

concluzii despre cea de-a treia dimensiune;

- Cauza: afectarea conexiunilor spleniale interemisferice, care leagă ariile 18 si 19 ale

celor două emisfere.
 Patologia cortexului vizual

Agnozia vizuala asociativă

- Pacientul poate copia corect un desen, dar este incapabil să spună numele
obiectelor desenate sau sa indice utilizarea lor în practică;
- Pare legată de lezarea profundă a lobilor occipitali, deși se poate produce și prin
lezarea lobilor temporali;

Simultagnozia
- Pacientul este incapabil sa formuleze simultan mai mult de un percept (se
diagnosticheaza cu testul figurilor ascunse in alte figuri – “Embedded figures Test”);

Prosopagnozia
- Incapacitatea de a recunoaste fete familiare, inclusiv propria fata (cauza: lezarea unei
circumvolutii situate la punctul de intalnire intre lobul occipital, parietal si temporal
drept)
https://www.youtube.com/watch?v=4xX7QJfShOE
 Patologia cortexului vizual

Vederea oarbă (blindsight)

- A fost denumita si observata inca de la inceputul secolului 20.

- Pacientii, desi se declara ca fiind orbi (nu vad nimic), par sa posede totusi anumite aspecte de
responsivitate vizuala (pot face evaluari vizuale, fara a avea vreo experienta perceptuala)

- Cauze: TCC, AVC, leziuni chirurgicale

- Abilitatile “conservate” pot varia foarte mult: orientarea privirii catre sursa de lumina, indicarea
(cu degetul) a sursei de lumina, diferentierea orientarii liniilor, a marimii literelor, precum si o
acuitate vizuala cu putin doar mai slaba decat la subiectii normali

- Explicatia conservarii acestor abilitati: mentinerea functionarii sistemului vizual secundar (tecto-
pulvinar), care continua sa opereze chiar in conditiile afectarii sistemului primar, fara a putea insa
furniza si constiinta prezentei stimulilor

- https://www.youtube.com/watch?v=GwGmWqX0MnM
 Patologia cortexului auditiv

Agnozia auditivă

= inabilitatea pacientului de a interpreta înțelesul sunetelor din afara vorbirii, și de a spune

ceva semnificativ despre ele (nu poate spune ca ceea ce se aude este apa care curge, si nici
ca apa se foloseste la baut, spalat sau inotat).

Tipuri de agnozie:

- O forma este legata de perceperea si discriminarea sunetelor (pacientul recunoaste un

obiect prin forma sau atingerea lui, nu prin sunetul pe care il produce)

- Alta forma se refera la asocierile generate de sunete

 Patologia cortexului auditiv

Ambele forme de agnozie auditiva sunt legate si de dificultati in receptia

limbajului vorbit (afazii de tip senzorial).

Cauza: leziuni la nivelul cortexului auditiv tertiar (circumvolutia temporala

superioara, zona anterioara)

Amuzia

- Pacientul este incapabil sa recunoasca sau sa discrimineze anumite ritmuri,

tempouri sau masuri muzicale

https://www.youtube.com/watch?v=llfFP9POq6A&t=146s
 Patologia cortexului somatosenzorial

- Consta in lezarea cortexului senzorial primar si a celui secundar, cu

consecinte asupra modului in care sunt receptionate senzatiile corporale:
alterare sau pierdere completa a sensibilitatii (anestezie) pentru anumite
parti ale corpului, fie pentru anumite tipuri de senzatii cutanate (atingere,
presiune, temperatura), sau pentru toate acestea

- Poate fi afectata si informatia cu privire la pozitia membrelor, ceea ce

poate duce la erori de apreciere a pozitiei corpului fata de anumite obiecte.
 Patologia cortexului somatosenzorial

Asomatognozia
= Incapacitatea pacientului de a-si simti propriul corp sau parti ale sale
Sunt doua tipuri:
1. Anosognozia
2. Autotopagnozia
1. Anosognozia
- Pacientul devine inconstient de jumatatea stanga a corpului (consecutiv lezarii corticale drepte) si
isi “neaga” aceasta parte
- https://www.youtube.com/watch?v=uj6ozlzA45o&t=133s
2. Autotopagnozia
- Consta in slaba capacitate sau incapacitatea pacientului de a numi parti ale propriului corp, de a le
identifica pe desen sau de a le misca
 Patologia cortexului olfactiv

Anosmia

= Incapacitatea pacientului de a identifica mirosuri sau de a le

asocia cu un obiect, mancare, actiune (ex. pregatirea mesei,
prezenta gunoiului)

Cauza: lezarea cortexului olfactiv (fața medială a EC)

https://www.youtube.com/watch?v=QcdQ9XyUIv8
 II. Afazia - descriere

• Este cea mai comuna tulburare de limbaj, de cauză corticală,

• Clasificarea afaziilor a cunoscut multe variante

• Cea mai simpla clasificare împarte afaziile în:

- Receptive si expresive (Weisenberg, McBride, 1935)

- Fluente și nonfluente (Howes si Geschwind, 1964)

- Anterioare si posterioare (Benson, 1967)

 Tipuri de afazie

1. Afazia Broca (motorie, non-fluenta)

2. Afazia Wernicke (senzoriala)

3. Afazia de conducţie

4. Afazia anomică (centrala)

5. Afazia anomica (amnezica)

6. Afazia motorie transcorticala

7. Afazia senzoriala transcorticala (sindromul de izolare)

8. Afazia globala

9. [Alexia]

10.[Agrafia]
 Afazia Broca

- Este asociata cu lezarea ariei Broca, din lobul frontal inferior posterior;

- Este cea mai “comuna” forma de afazie, non-fluentă;

- Semnul principal: vorbirea este profund afectata (articolele, adverbele,

adjectivele,etc) astfel încât vorbirea tinde sa fie redusa doar la
substantive și la verbe;

- În cazurile extreme se ajunge la absența pronunțării cuvintelor

funcționale, iar substantivele și verbele sunt folosite doar în forma de
bază (“vorbire telegrafică”);

- Pot aparea și alte erori în producerea de cuvinte (parafazii) – pacientul

foloseste cuvinte cu sens asemănător celui de baza, sprijinindu-se pe
context pentru ca ceilalti sa inteleaga mesajul.
Aria Broca
 Broca (cont.)

- apar, deasemenea, dificultăți cu repetarea și cu numirea

cuvintelor (“suflarea” primei litere poate ajuta);

- Uneori, in afara de lezarea limbajului vorbit poate fi afectat si

limbajul scris (prin afectarea acelorasi mecanisme?);

- În toate cazurile, înțelegerea limbajului este intactă;

- Se poate însoți cu sentimente de furie si frustrare din cauza

inabilității de a comunica normal;

- https://www.youtube.com/watch?v=gocIUW3E-go
 Afazia Wernicke

- Este lezată aria Wernicke;

- Este o afazie fluenta, caracterizata printr-un deficit sever de intelegere auditiva

- Pacientii pot face distinctia între vorbire si non-vorbire, dar nu pot extrage
înțeles din mesajul vorbit

- Cu toate ca este o afazie fluentă, nu înseamnă ca vorbirea este “normală”, ea

putând fi normală (sau excesiva) cantitativ, dar neinteligibilă;

- Vorbirea este afectată de parafazii, de data aceasta de natura semantica

(inlocuirea unor cuvinte cu altele, din aceeasi categorie, “rosu” in loc de
“verde”, sau crearea unor cuvinte noi, neologisme), căpătând numele de afazie
de jargon.
 Wernicke (cont.)

- Jargonul nu are înțeles, inclusiv pentru pacient, poate avea accentul corect
pentru limba respectivă, chiar daca sunt produse non-sensuri;

- Unele expresii lingvistice îndelung folosite, automatizate, pot fi conservate

- Un mod de a înțelege aceasta problemă în vorbire este de a o considera ca
fiind produsă, cel putin parțial, de un deficit de înțelegere (mecanismele care
monitorizeaza producerea vorbirii sunt comune cu cele care interpreteaza
mesajul abia sosit, astfel încât pacientul pierde controlul exprimarii
lingvistice, nefiind in stare sa verifice ce anume este produs). Rezultatul se
numeste “salata de cuvinte”.

- https://www.youtube.com/watch?v=dKTdMV6cOZw
 Afazia de conducţie (centrală)

- Localizare: în profunzimea zonei nervoase din preajma fasciculului arcuat (care conectează
zonele posterioare şi anterioare ale centrilor limbajului, adică recepţia şi producerea
limbajului);

- Nu există un model unanim acceptat al acestei afazii; se presupune că MSD ar fi afectată;

- Caracteristica principală este afectarea severă a repetării cuvintelor, atât în vorbire cât
şi în citirea “cu voce tare”;

- Pacienţii au atât vorbirea cât şi scrisul în limite normale;

- Vorbirea: destul de fluentă, înţelesul cuvintelor este corect iar sintaxa este, de asemenea,
corectă; ocazional, pot apărea parafazii fonemice (care afectează denumirea obiectelor).
 Afazia anomică (amnezică)

- Localizare lezională: circumvoluţia angulară, partea mijlocie a

circumvoluţiei temporale posterioare

- Este, probabil, cea mai frecventă formă de afazie, apărând şi ca formă

reziduală de afazie după vindecarea altor forme

- Caracteristica principală: este afectată denumirea obiectelor (utilizarea

substantivelor); în formele uşoare poate trece neobservată în vorbirea
obişnuită; în formele grave apare “vorbirea goală”, pentru că lipsesc
principalele substantive

- Sugerarea contextului pentru reamintire sau “suflarea” primelor litere nu sunt

suficiente; uneori, persoana poate folosi acelaşi cuvânt ca verb, dar nu poate
asocia cuvântul cu utilizarea lui ca substantiv

- https://www.youtube.com/watch?v=w95EF3fW2lA
 Afazia motorie transcorticală

- Localizare lezională: în cortexul frontal de asociaţie, anterior sau

superior faţă de centrul Broca, cu care este conectat;

- Formele complexe (senzorio-motorii) implică afectarea amplă a

vorbirii şi scrisului dar poate apărea un fenomen ciudat: afazia
ecolalică (poate repeta ceea ce i se spune, fără greşeală, cu toate
că, altminteri, nu poate vorbi); mai pot rămâne relativ intacte:
capacitatea de a completa proverbe, propoziţii simple, de a înjura
şi de a cânta;

- Predomină deficitele în producerea de limbaj, în condiţiile

conservării parţiale a înţelegerii limbajului auzit şi citit;

- Furnizarea de indicii poate ajuta pacienţii în ce priveşte

recuperarea fluenţei vorbirii.
 Afazia senzorială transcorticală

- Localizarea lezională: în cortexul de asociaţie peri-Sylvian, în

jurul graniţei dintre lobul parietal şi cel temporal;

- Se mai numeşte uneori “sindromul de izolare”, implicând faptul că

sistemul vorbirii a fost izolat de celelalte elemente ale limbajului -
pacientul poate repeta ce i se spune, dar înţelege nimic sau foarte
puţin din ceea ce repetă sau citeşte;

- Vorbirea produsă este fluentă, uşor mai inteligibilă decât cea

produsă în afazia Wernicke, plină de jargon şi parafazii;
 Afazia globală

Constă în pertubarea masivă a limbajului din toate punctele de vedere

(înțelegere si producere);

Alte surse de informații:

https://www.youtube.com/watch?v=fFGmCRc0njk
 Alexia / Dislexia

Tipuri de dislexii:

- Dislexie de dezvoltare (nu se dezvolta capacitatea de citire)

- Dislexie achiziţionată (“acquired”) – se pierde capacitatea de a citi, deja achizitionata

O alta clasificare include: dislexia profunda, dislexia fonologica (vizeaza citirea non-cuvintelor), citirea
litera-cu-litera, dislexia de suprafata (citirea este afectata pentru cuvintele la care scrierea nu este
identica cu pronuntia)

https://www.youtube.com/watch?v=zafiGBrFkRM

https://www.youtube.com/watch?v=_dPyzFFcG7A

https://www.youtube.com/watch?v=6hmwM5G2mCw

https://www.youtube.com/watch?v=8m1fCz3ohMw

https://www.youtube.com/watch?v=DWOvnPZ9e7Y
 Agrafia / Disgrafia

Tipuri de disgrafii:

- Disgrafia de dezvoltare (nu se poate dezvolta capacitatea de a

scrie)

- Disgrafia achiziţionată (“acquired”) – se pierde capacitatea de a

scrie, deja achizitionata;

- https://www.youtube.com/watch?v=jmBg_BvDL-c
 II. Patologia cortexului anterior

Apraxia

= pierderea capacităţii de a efectua mişcări voluntare (intenţionate)

- poate să apară în absenţa paraliziilor sau a oricărei alte alterări

funcţionale senzoriale sau motorii;

- poate să vizeze oricare dintre mişcările voluntare, mişcările mari şi cele

ale membrelor fiind însă primele “vizate”;

- cele mai frecvente mişcări afectate: mişcările de imitare faciale, ale

mâinii, tapping, precum şi mişcări complexe manuale.
 Apraxia (cont.)

- pacientul este incapabil să organizeze o sarcină motorie (să efectueze o mişcare)

dacă este nevoit să pornească de la o descriere abstractă a sarcinii respective sau,

ALTFEL SPUS,

- pacientul poate fi perfect capabil să realizeze o mişcare în mod automat (să bea
dintr-o cană, de ex.) dar, dacă i se cere să arate CUM face acel lucru (cum bea din
cană), este incapabil să arate / demonstreze mişcarea;

- uneori poate fi de ajutor pentru el să aibă alături obiectul (cana) însă, în absenţa
acestuia, poate eşua.
 Apraxia (cont.)

Cauze probabile (Geschwind):

- Lezarea căilor de legatură între regiunea parietala posterioara

stanga si lobul frontal stang (calea fasciculului arcuat), cu
implicarea probabila și a mecanismelor verbale

- Lezarea partii stangi implica aparitia apraxiei bilaterale, in vreme

ce lezarea partii drepte implica apraxie unilaterala (doar a părții
stangi a corpului).
 Apraxia - tipuri

1. Apraxia îmbrăcării

2. Apraxia constructivă

3. [Apraxia ideationala]

4. [Apraxia ideomotorie]

1. Apraxia îmbrăcării

Este o formă particulară de apraxie, manifestată ca incapacitate a pacientului de a

se îmbrăca. Acesta poate deveni confuz în privinţa etapelor îmbrăcării, a hainelor
pe care ar trebui să le aleagă, finalmente rezultatul fiind bizar.
2. Apraxia constructivă

- Este o formă mai frecvent întâlnită de apraxie;

- Este incapacitatea de a “sintetiza” modul în care se duce la bun

sfârşit o sarcină practică, care presupune mai multe elemente şi etape
(ex. construcţia unui “castel” din cuburi de lemn);

- Cauza celor mai severe forme de apraxie constructivă: lezarea unor

regiuni frontale şi parietale drepte.
 Dificultăţile în desenarea obiectelor

- Erorile de desenare pot fi cauzate de leziuni ale lobilor occipital sau parietal.

- Leziunile parietale produc defecte de aranjare şi inter-relaţionare a părţilor desenului;

- Leziunile parietale drepte produc desene fragmentate, cu componente aşezate în poziţii

greşite, cu orientare greşită, cu o multitudine de linii adăugate ulterior pentru a corecta
desenul;

- Leziunile parietale stângi produc deseori o simplificare a desenului (probabil pentru că

pacientul nu poate formula un plan pentru a-l pune în practică, astfel încât rezultatul
este corect dar simplu, fără detalii).
Diagnoza apraxiilor (testele seriale ale miscarilor mainilor si ale
fetei)
 Ataxia

Consta in slaba capacitate sau incapacitatea de a finaliza o sarcina conform cu

planificarea initiala;

Cu toate ca majoritatea formelor de ataxie apar in relatie cu afectarea

cerebeloasa, anumite ataxii insotesc apraxiile (lezare corticala);

Lezarea unor arii din cortexul parietal superior poate produce ataxie optica
(incapacitatea subiectilor de a atinge obiecte in conditii de autoghidaj vizual,
fara afectarea recunoasterii obiectelor si a pozitiei acestora).
 Sindromul Gerstmann

Constă din patru simptome:

1.Agrafie
2.Acalculie
3.Confuzie stânga-dreapta
4.Agnozia degetelor (incapacitatea de a numi degetele de la mâini)

Cauza probabilă (Gerstmann): lezarea circumvoluţiei angulare din lobul

parietal stâng.
https://www.youtube.com/watch?v=GLJdcmSIoNQ
 Lobii frontali
Concluzii Lobii
cu privire la funcţionarea lobilor temporali
cerebrali

Auzul
Cortexul motor şi premotor -Recepţia senzorială
-control motor de nivel primar şi secundar -Percepţia senzorială auditivă
-fluenţă verbală şi de desen
-Cogniţia asociată evenimentelor auditive
-pronunţarea cuvintelor pe litere
-Abilităţi muzicale (lob temporal drept)
Cortexul prefrontal Văzul
-Controlul motor terţiar -Funcţia vizuală terţiară
-Adaptabilitatea răspunsului motor
-Percepţia feţelor
-Planificarea secvenţelor comportamentale
Limbajul
-Reglarea verbală
- Recepţia şi înţelegerea vorbirii şi scrisului
-Rezolvarea de probleme
-Mişcarea voluntară a ochilor
Atenţia
-Judecata perceptuală Memoria
-Memoria (efectul de recenţă) -Sindromulamnezic
-Memorie verbală de lungă durată - TS
Aria lui Broca
-Memorie spaţială de lungă durată – TD
-Vorbirea expresivă
-Învăţare asociativă
Cortexul orbital
-Personalitatea
Personalitatea
-Percepţieexperienţială
-Comportamentul social
-Comportament sexual
 Lobii parietali Lobii occipitali
Concluzii cu privire la funcţionarea lobilor cerebrali (cont.)

Anterior
-Percepţii
somatosenzoriale
-Percepţie tactilă
-Simţul corpului
-Producerea senzaţiilor vizuale primare
-Recunoaşterea vizuală a obiectelor
(puncte luminoase, forme simple),
Posterior completarea formei
-Limbaj (recepţia limbajului vorbit,
citirea) -Percepţia vizuală (contururi, mărime,
-Orientarea spaţială şi atenţia
orientare, adâncime, stereopsis,
(urmărirea traseului, discriminarea luminozitate, culoare, mişcare)
stânga-dreapta)
-Sinteze simbolice (calculul aritmetic)
-Conotaţiile semantice ale obiectelor
-Mişcarea voluntară
vizuale
-Abilităţi constructive (desenul)
-Integrarea văz-simţ tactil -Citirea
-Memorie auditivă de scurtă durată
SISTEMUL LIMBIC
Denumire dată de Broca in 1878 pentru a caracteriza cortexul primitiv care
formează un inel in jurul TC.
Studiul său a stârnit interes după ce s-a relevat rolul lui in comportamentul
emotional - are conexiuni cu hipotalamusul, talamusul, epitalamusul, precum
si cu arii ale sistemului olfactiv.
= Cortex paleomamalian
- “Limbus” - graniță (sistem de graniță)
Cercetările demonstrează implicarea lui în comportamentele de căutare a prăzii,
creștere a puilor, împerechere, răspunsuri emoționale, echilibrul între
comportamentul normal si cel agresiv, formarea memoriei (în special a celei
emoționale, pe termen lung), motivației, mirosului.
 Sistemul limbic (girusul cingulat – sus, fornix – la
mijloc, amigdalele, hipocampul – jos, bulbii olfactivi
– stânga, corpii mamilari - centru
Studiile imagistice si experimentale au relevat urmatoarele structuri componente ale sistemului
limbic:

•lobul piriform si cortexul piriform (implicate în analiza mirosurilor);

•complexul nuclear amigdaloid (implicată în controlul emoțiilor și a comportamentului emoțional);
•aria septala (cu rol în producerea emoțiilor “plăcute”);
•formatiunea hipocampică (rol în consolidarea noilor amintiri)*;
•fornixul (formațiune de substanță albă);
•hipotalamusul (rol în controlul funcțiilor vegetative)
•nucleii talamici limbici si paralimbici (implicați în procesele de memorie);
•lobul limbic
•cortexul orbito-frontal (zonă implicată în luarea deciziilor);
•cortexul enthorinal (implicat în funcțiile mnezice și a proceselor asociate);
•nucleus accumbens (implicat în răsplată, plăcere și comportamente adictive);
•ganglionii bazali.
• * Maguire EA1, Woollett K, Spiers HJ.(2006). London taxi drivers and bus drivers: a structural MRI and neuropsychological analysis. DOI: 10.1002/hipo.20233
 Funcțiile sistemului limbic
• influențează sistemul endocrin și pe cel vegetativ;

• influențează arousal-ul sexual și pe cel din timpul consumului de droguri (nucleus

accumbens);

• modularea mișcărilor intenționate și controlul posturii (ganglionii bazali - striatum);

• producerea stării de plăcere asociate cu rezolvarea de probleme (prin legătura cu

cortexul prefrontal);

• producerea afectelor, procesare mnezică, procesare senzorială, percepția timpului,

atenție, conștiință, activarea instinctelor, controlul funcțiilor autonome, controlul
funcțiilor motorii;

• patologii frecvent asociate cu sistemul limbic - Boala Parkinson, epilepsia,

schizofrenia.
Insula
 Structura insulei

• granulară (posterior) și agranulară (anterior) - neuroni AX;

• Neuronii AX (Spindle neurons, von Economo neurons - VENs) - approx. 83.000

neuroni în insulă;

• apăruți prin evoluție convergentă în cortexul fronto-insular

• au un rol esențial în: conștientizarea spațiului fizic, conștiința de sine,

producerea emoțiilor complexe conștientizate, precum și pentru navigare
(orientare în spațiu) și percepția rotațiilor tridimensionale (emisfera stângă)

• Patologie - dezvoltarea anormală a celulelor AX este legată de apariția

manifestărilor psihotice - delir, afectarea limbajului, perturbarea realității,
retragerea din viața socială (schizofrenie și autism?); demența fronto-
temporală; demența Alzheimer;
FUNCȚII
PROCESARE
SENZORIALĂ
Funcțiile insulei
EXPLICITARE
Insula se activează atunci când se desfășoară sarcini de integrare audio-vizuală (ex: deplasarea în
MULTIMODAL direcția sursei de zgomot)
Ă
Insula este implicată în realizarea procesîărilor cognitiv-emoționale de nivel înalt: empatia și
CONȘTIENTIZ stările emoționale asociate metacogniției (neuronii AX din partea anterioară a insulei)
ARE A STĂRII
PROPRII / Inusula este structura care face ca stările corpului să devină conștiente (ex: conștientizarea
ALTUIA bătăilor inimii; controlul tensiunii arteriale în timpul exercițiilor fizice; evaluarea intensității
senzației de durere; ascultarea muzicii, compasiunea, limbajul)
Insula contribuie la mișcarea coordonată ochi-mână (în special în cazul recuperării fizice de după
CONTROL
MOTOR un traumatism cranio-cerebral), înghițit, motilitate gastrică și fonoarticulație (pronunția
propozițiilor și frazelor lungi și complexe)
HOMEOSTAZI Insula este implicată în mai multe funcții homeostazice necesare pentru supraviețuire (sistem
A simpatic și parasimpatic), precum și în reglarea sistemului imunitar
SINELE
Joacă un rol important în conștientizarea sinelui fizic, sensul acțiunii, precum și sentimentul de
apartenență a propriului corp
Insula joacă un rol în cartarea stărilor viscerale asociate cu emoții, care conduc la sentimente
conștiente - cogniție întrupată (embodied cognition)
Insula procesează informația convergentă pentru a produce un context emoțional relevant pentru
EMOȚIILE
experiența senzorială
Insula joacă un rol important în trăirea experienței de durere, în producerea emoțiilor primare
(furie, frică, dezgust, fericire și tristețe) precum și a altor emoții (iubire, aversiune, fericire,
inechitate, încredere/neîncredere, incertitudine, “comuniune cu Dumnezeu”, stări de halucinație
etc)
Insula este implicată în producerea stării de dezgust asociată cu mirosuri neplăcute, precum și cu
EMOȚIILE
 Semnificație clinică
• Afazia expresivă progresivă (nonfluentă) - asociată altor afecțiuni
(demență fronto-temporală, demența Alzheimer etc);

• Adicții - insula este profund implicată în menținerea adicțiilor la

nicotină, alcool, cocaină și alte opiacee (afectarea insulei face să dispară
adicția);

• Sentimentul de certitudine în experiențele mistice (prin

lezarea părții anterioare a insulei, implicată în auto-reflecție și evitarea
incertitudinii în reprezentarea lumii externe);

• Anxietate;

• Anorexie nervoasă;
Cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunt hipocampul și
amigdala.

Acestea sunt localizate în partea medială a lobului temporal anterior și

sunt foarte sensibile la leziuni anoxice și la infecții virale.
 Hipocampul

Este o structura complexă, situată in peretele medial al emisferelor cerebrale;

• in limba latină = monstru sau călut de mare;

• studiul lui este foarte important din cauza asocierii lui cu epilepsiile de lob temporal;

• este format din trei părti principale:

- aria principala receptoare (nuclei granulari, girus dintat);

- hipocampul propriu-zis (câmpurile piramidale);

- subiculum (sursa de eferentă).

• La hipocamp substanta alba (alveus) se afla la exterior iar substanta cenusie este profundă
(cortex cerebral inversat).

• Substanta cenușie este organizată, în cea mai mare parte, în 6 straturi celulare (pe alocuri poate
avea 4 straturi).

• Girusul dințat are o structură trilaminară.

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Hippocampus_small.gif#mediaviewer/File:Hippocampu
s_small.gif

https://www.youtube.com/watch?v=5EyaGR8GGhs

https://www.youtube.com/watch?v=lkegFMnGY74
 Funcțiile hipocampului
• hipocampul dorsal

• formarea de amintiri legate de memoria spațială;

• neurogeneza în adolescență și vârsta adultă (în hipocampul dorsal) - neuronii produși

astfel sunt utilizați în crearea de amintiri legate de spații și în diferențierea
amintirilor legate de spații;

• învățare;

• hipocampul stâng

• reactualizarea amintirilor legate de spații (“ce”, ”când” și ”unde”);

• punerea împreună a bucăților de informații stocate în alte părți ale creierului;

 Lezarea hipocampului

• afectează funcționarea cognitivă - în special orientarea spațială și

memoria spațială, și în special în condiții de stres emoțional;

• poate apărea în condiții de stres prelungit (exces de glucocorticoizi)

Girusul dentat (dintat) si Cornul lui Ammon
SECTIUNE LATERALĂ
Structurile olfactive

• conțin inelul format din hipocamp și girusul cingulat și formează marele lob
limbic;

• cuprind structuri mai putin diferențiate (paleocortex);

• este implicat în encodare (achiziționarea de informaţii noi);

• are numeroase aferențe și un sistem eferent (fornixul), cu proiecții corticale

difuze.

• distrugerea bilaterală a hipocampului duce la amnezie anterogradă durabilă

și profundă.

https://www.youtube.com/watch?v=KkaXNvzE4pk
Caracteristici ale amneziei anterograde:

• pacientul nu poate înregistra în memorie stimuli sau evenimente explicite,

conștiente;

• Capacitățile intelectuale (limbajul, atenţia și memoria imediată) sunt intacte;

• Se poate asocia cu grade diferite de amnezie retrogradă;
• Poate fi afectata si învățarea spațială (în hipocampus se formează harta cognitivă
spaţială);

https://video.nationalgeographic.com/video/london-taxi-sci?source=relatedvideo

• poate să se asocieze cu pierderea informației verbale și chiar a celei non-verbale.

AMIGDALA

- stabilește conexiuni directe cu alte arii corticale, hipocampul, talamusul și cu anumite

regiuni din TC;
- este formată din 2 părți:
• o parte corticomedială, de care este atașat un nucleu de talie mică;
• o parte laterobazală, foarte dezvoltată la primate.

- conexiunile sale sunt bidirecționale, atât cu cortexul, cât și cu hipocampul, cu

relevanță pentru funcțiile cognitive superioare.
- deasemenea, amigdala este conectată bidirecțional cu zona subcorticală, în special cu
căile vizuale (interpretarea emoțională - furie – a stimulilor vizuali).
 Amigdala

• Deşi primește numeroase impulsuri olfactive, amigdala nu este un centru important pentru
discriminarea olfactivă;
• Studiile multiple ale amigdalei în ultimii ani au relevat rolul acestei formațiuni în:

• realizarea unor modificari visceromotorii si somatomotorii;

• memorie si emoții (componente afective ale memoriei?);

• modificarea stării de somn;

• modificarea motilității gastrointestinale;

• modificarea ratei cardiace;

• modificarea TA.

• Stimularea amigdalei are efect numai dacă subiecţii sunt în stare de veghe (sunt treji). În
somn, stimularea ei nu are nici un efect, de unde concluzia că amigdala nu este implicată
în funcțiile homeostatice normale.
• Distrugerea bilaterală a lobilor temporali la maimuțe (inclusiv a unor structuri limbice) duce la
apariția unor modificări emoțional-comportamentale foarte importante:
• îmblânzire;
• liniștire emoțională;
• tendințe orale (duc totul la gură);
• hipersexualitate;
• tendințe compulsive;
• hipermetamorfoze (schimbarea frecventa a atenţiei şi a obiectului sentimentului de plăcere);
• lipsa recunoașterii obiectelor familiare.

• Toate acestea reprezintă dovada implicării amigdalei în învațare (sau a asocierii unui stimul cu un
răspuns afectiv / emoțional).
• Alte studii (realizate pe primate) au evidențiat rolul amigdalei în comportamentele de evitare,
sexuale, de hrănire, sociale.
• Intens studiată clinic este legătura dintre amigdală și epilepsia de lob temporal;

https://www.youtube.com/watch?v=e_Eb32Eq_fw

https://www.youtube.com/watch?v=BvqA3vbNYPc

https://www.youtube.com/watch?v=olArThAgUd8

• Deşi epilepsia de lob temporal nu este limitată la amigdale, întrucât descărcarea

electrică se răspândeşte rapid în tot lobul, multe din simptome sunt asociate cu
activarea amigdalei.
Manifestări vegetative din timpul crizelor epileptice:
• disconfort epigastric și toracic;
• greaţă;
• palpitaţii;
• frisoane;
• paloare/înroşire a feței;
• tahipnee/apnee;
• salivaţie excesivă;
• eructaţie (râgâiala);
• micţiune involuntară;
• defecaţie/diaree.
Manifestări afective:

- teamă (cel mai frecvent întâlnit simptom) – de la ușoară la intensă;

- supărare, depresie sau sentiment de singurătate;

- sete/impuls de a bea (asociat cu fenomenele afective).

Manifestări perceptive (nu implică apariţia halucinaţiilor):

- modificări de tipul iluziilor vizuale şi auditive, distorsiuni şi alterări ale actului perceptual;

Manifestări de tip mnezic:

- reactivarea memoriei din trecut (cu conţinut autobiografic);

- sentimentul de reminiscenţă (deja-vu) / iluzia de familiaritate.
 Ganglionii bazali

• Sunt mase de substanţă cenuşie, dispuse la interior (în EC);

• Cuprind: nucleul striat (format din nucleul caudat si putamen), globus pallidus,
nucleul subtalamic şi substanţa neagră;

• Toate acestea sunt structuri eterogene, diferite ca structură şi funcţie, precum şi ca

filogeneză.
Ganglionii bazali (nucleul caudat – sus, putamen si
globus pallidus – laterale, nucleul subtalamic si
substanta neagra – jos)
Nucleul striat

- Are formă de virgulă, cu trei elemente: cap, corp şi coadă;

- Coada se termină în nucleul amigdalian.

Substanţa neagră

- Este cea mai voluminoasă formaţiune a mezencefalului;

- Are o zonă dorsală compactă şi o zonă ventrală de culoare roșie cenușie.

Funcționalitatea nucleilor bazali:

- În realizarea activităților instinctive (locomoția, apărarea, hrănirea și curtarea);

- Realizează fondul postural pentru activitățile voluntare, fără a iniția însă acele mișcări.

Patologia nucleilor bazali include:

- Tulburări de tonus muscular (rigiditate);

- Pierderea mișcărilor automate asociate (răsucirea brațelor, expresia facială);

- Mișcări involuntare necontrolabile (1. coreiforme, 2. atetoide, 3. balistice, 4. tremor).

1. Coreea

= mișcări succesive involuntare, destul de complexe, care apar brusc și se inseră

printre mișcările voluntare.

Coreea Sydenham

- Apare în copilărie, în asociere cu bolile de inimă;

- Are un prognostic favorabil
- https://www.youtube.com/watch?v=-Os3T6Yz7w0
Coreea (boala) Huntington

• Este o boală ereditară, care debutează în jurul vârstei de 40 de ani (30-50 ani);

• Cauza: pierderea neuronilor colinergici și GABA-ergici din nucleul striat (desen), ca urmare a unei mutații
autozomale dominante în gena Huntingtin (afectarea unei proteine - glucozaminei - care se dezvoltă
necontrolat, afectând, în cele din urmă funcționarea creierului);

• Transmiterea se face în proporție de 50% la urmașii direcți;

• Se asociază cu demența progresivă;

• Este confundată frecvent cu alte boli (schizofrenie, tulburări sociopate etc) deoarece afectarea psihică
seamănă cu a acestora;

• Evoluția bolii: diminuarea gradată a capacității intelectuale, inabilitate motorie totală, moarte la 15 – 20 ani
de la debutul bolii;

• Nu exista tratament pentru aceasta maladie (se administrează tetrabenazină pentru reducerea amplitudinii
mișcărilor);

https://www.youtube.com/watch?v=JzAPh2v-SCQ

https://en.wikipedia.org/wiki/Huntington's_disease
 Coreea Huntington (ctd.)

• Cele mai timpurii simptome: afectarea dispoziției și / sau a capacității de procesare a

informației;

• Apoi:

• lipsa de coordonare a membrelor și balansul stânga-dreapta în timpul mersului;

• mișcări din ce în ce mai haotice (coree);

• lipsa de coodonare afectează vorbirea;

• abilitățile mentale scad până la demență;

2. Atetoza

= mișcări involuntare lente, vermiforme, de răsucire, care afectează extremitățile, uneori și

mușchii feței și gâtului.

https://www.youtube.com/watch?v=J_wIDm1_ax4

3. Balismul

= accelerarea activitatii unuia sau altuia dintre membrele corpului, functie de localizarea
leziunii

https://www.youtube.com/watch?
v=oaxIkjNI_T4&list=PLYPhva9ifXMxHl5laWs9qNUGKoltS8QRi

4. Tremorul

https://www.youtube.com/watch?v=-Y3kex_8UoY
Cea mai importanta patologie a ganglionilor bazali este Boala Parkinson

= constă în perturbarea profilului cognitiv și comportamental al pacienților

Cauze: pierderea de neuroni corticali si subcorticali, afectarea circuitelor și diminuarea cantității de

neurotransmițători.

Manifestări:

- Tremur ritmic de repaus;

- Creșterea tonusului muscular (rigiditate cu aspect de roata dințată);

- Akinezia (dificultate în inițierea de mișcări, sărăcia sau absența mișcărilor spontane);

- Bradikinezia (încetinirea execuției mișcărilor);

- Afectări cognitive;

- Compulsii.

https://www.youtube.com/watch?v=koL0PWCJ4lo
Afectările cognitive țin de:

- Capacitatea de analiza și tratare secvențială a informației în MSD;

- Capacitatea de a elabora un plan în baza unei strategii;

- Capacitatea de ajustare a planului funcție de împrejurări;

- Dispariția răspunsurilor non-pertinente;

- Sărăcia conținutului ideativ;

- În cazul afectării nucleului putamen apar tulburări de scriere, semnare și

dactilografiere, care nu mai pot fi recuperate ulterior.
Afectări ale dispoziției și personalității:

- Depresie;

- Rigiditate și hipercontrol;

- Indiferența afectivă;

- Dezinteres față de propria stare;

- Lipsa de interes față de anturaj.

DIENCEFALUL
Structurile diencefalice se găsesc în continuarea şi desupra mezencefalului, în jurul
ventriculului III, fiind acoperite de emisferele cerebrale.

Se compune din două formaţiuni mari:

- talamoencefalul (talamus, metatalamus, epitalamus) şi

- hipotalamus.
Talamusul

Din greacă - thalamos - “cameră”

Este alcătuit din două corpuri ovoide de substanţă nervoasă - corpi optici.
Este format din mai mulţi nuclei (cinci grupe):
• grupul nuclear anterior
- primeşte aferenţe de la corpii mamilari
- trimite eferenţe către cortexul cingulat şi emisferele cerebrale
• nucleii liniei mediane
- se conectează cu hipotalamusul şi alte formaţiuni de substanţă cenuşie subcorticală
• nucleii mediali
- trimit eferenţe în lobul frontal şi cortexul motor
• masa nucleară laterală
- primeşte aferenţe senzoriale (spinotalamice)
- trimite eferenţe în lobul parietal
• nucleii posteriori (formaţi din nucleul pulvinar şi corpii geniculaţi medial şi lateral)
- se conectează cu cortexul lobului temporal şi parietal.
• https://en.wikipedia.org/wiki/Thalamus#/media/
File:Thalamus_small.gif
Conexiunile talamusului

Talamusul este o structură senzorială crucială subordonată scoarţei cerebrale. La acest

nivel fac sinapsă căile tuturor formelor de sensibilitate, cu excepţia căilor olfactive,
care ajung la cortex direct, nu prin talamus.

Nu toate fibrele talamice ajung la cortex: unele se termină în nuclei subcorticali.

 Categorii de nuclei talamici

■ nuclei talamici cu proiecţie corticală (nucleul talamic ventral, nucleul arcuat,

nucleul reticulat etc)

◻ au conexiuni în ambele sensuri cu cortexul,

◻ formează, împreună cu câmpurile corticale, unităţi funcţionale stabile.

■ nuclei talamici cu proiecţie subcorticală (nucleii intermediari, nucleii

ventriculari);

■ nucleii talamici de asociaţie (laterali, laterodorsali etc)

• Căile mari senzoriale se termină în nuclei cu proiecţie corticală dar trimit colaterale şi
la nuclei cu proiecţie subcorticală.

• Toate conexiunile eferente ale talamusului influenţează activitatea căilor

extrapiramidale (descendente).

• Controlul cortexului se exercită prin mai multe circuite care includ şi talamusul (de ex:
circuitul cortico-ponto-cerebelo-talamo-cortical)
Cercetările au evidenţiat existenţa a două tipuri de nuclei talamici:

• specifici – sunt legaţi funcţional de diferite sisteme senzoriale (vizual, auditiv

etc); pulvinarul integrează impulsurile auditive, vizuale şi somatice.

• nespecifici – sunt legaţi în special de zonele asociative ale talamusului;

funcţionarea lor nu este pe deplin cunoscută.
 În concluzie, talamusul conţine:

A. nuclei de transmisie (de releu)

B. nuclei cu proiecţie difuză .

A. Nucleii de transmisie au următoarele caracteristici:

• fiecare prelucrează o singură modalitate senzorială sau un input venit din zona motorie;
• fiecare se proiectează într-o regiune specifică a cortexului;
• fiecare primeşte inputuri recurente de la regiunea cerebrală pe care s-a proiectat (recurenţa inputurilor permite modularea
inputurilor primite funcţie de activitate);
• un nucleu talamic senzorial transmite într-o anumită regiune corticală (senzorială, motorie sau reglatorie) numai o modalitate
informaţională senzorială; aceste informaţii reprezintă treapta iniţială a generării percepţiei senzoriale;
• alţi nuclei senzoriali trimit impulsuri către ariile asociative ale cortexului, unde se integrează sistemele senzoriale care iau
parte la iniţierea comportamentului;
• nucleii talamici motori trimit impulsuri către cortexul motor, pentru a-l informa despre activitatea motorie desfăşurată de alte
formaţiuni (cerebelul);
• toţi nucleii de transmisie trimit impulsuri către sistemul de reglare.

B. Nucleii cu proiecţie difuză - trimit impulsuri către toate regiunile corticale, cu efect în reglarea nivelului general de
excitabilitate corticală.
Sindroame clinice

1. Sindromul talamic

◻ Cel mai vechi cunoscut diagnostic legat de afectarea talamusului;

◻ Simptome:
• hemianestezia contralaterală (consecutivă unei hemoragii talamice);
• durere de cap de tip arsură, intensă (hiperpatie), persistentă, se accentuează în
stres emoţional şi oboseală;
• tremor intenţional (în cazul lezării nucleului lateral ventral);
• ataxia membrelor inferioare (în funcţie de tulburarea sensibilităţii profunde);
• tulburări simpatice (ptoză palpebrală etc);
• tulburări motorii (hemipareză);
• uneori, tulburări de gust.
2. Afazia talamică:

- tulburări de dinamică a expresiei şi fluenţei verbale;

- voce slabă;
- răspunsuri scurte;
- debit încetinit şi sacadat;
- incoerenţa discursului;
- afectare persistentă, disociativă, a memoriei (în special a celei verbale), manifestată
prin deficit al memoriei logice şi a capacităţii de a crea asociaţii;

Afazia talamică are evoluţie favorabilă, cu excepţia memoriei verbale, care nu se

recuperează.
3. Sindromul de neglijenţă talamică:
◻ neglijenţă motorie - este un defect de utilizare a unei jumătăţi de corp, cu toate că
aceasta este perfect funcţională; prin incitare verbală acest defect poate să dispară
parţial.

◻ neglijenţă spaţială - este legată în special de analizatorul vizual şi constă în

devierea privirii spre dreapta şi refuzul explorării spaţiului stâng (această
deficienţă este confirmată şi de testele neuropsihologice).
Neglijența contralaterală
Alte simptome:
• tulburări de recunoaştere a locurilor (familiare);
• tulburări ale orientării spaţiale;
• apraxie constructivă;
• deficit de memorie anterogradă pentru materialul vizuo-spaţial;
• spontaneitate excesivă a limbajului;
• confabulaţii extravagante.

Alte tulburări ţin de sfera emoţională – sunt evidente în manifestările motorii sau
expresive, pentru că talamusul intervine ca modulator al proceselor afective.

De aceea, anumite intervenţii chirurgicale asupra talamusului sunt destinate reducerii

tensiunilor emoţionale, anxietăţii, agitaţiei şi agresivităţii bolnavilor.
Alte aspecte legate de patologia talamusului:

• Lezarea nucleilor anteriori duce la modificarea stării de conştienţă şi se

soldează cu scăderea reactivităţii emoţionale;

• Stimularea nucleului postero-ventral duce la creşterea nivelului de anxietate

în mişcările ofensive şi fenomene vegetative corespunzătoare.
Metatalamusul

Este format din din corpii geniculaţi mediali

şi laterali.

Corpii geniculaţi laterali

•se leagă de coliculii cvadrigemeni superiori;
•la acest nivel se termină fibrele optice;
•prelucrările vizuale la acest nivel permit diferenţieri între întuneric şi lumină şi orientarea în spaţiu în raport
cu stimuli luminoşi;
•Sunt formaţi din două părţi: partea ventrală (veche filogenetic) şi partea dorsală stratificată (nouă
filogenetic);

Aceasta din urmă expediază semnale la scoarţa cerebrală (scizura calcarină şi ariile 18, 19) şi are şase straturi
(la om).

Corpii geniculaţi mediali

•sunt conectaţi cu coliculii cvadrigemeni inferiori;
•aici fac sinapsă căile auditive şi de aici ajung impulsuri la ariile auditive corticale (prima circumvoluţie
temporală).
Epitalamusul

Se găseşte în partea superioară a diencefalului şi este compus din glanda epifiză (pineală) şi din aparatul habenular.

Glanda epifiză
• după vârsta de 7 ani involuează iar după 14 ani se calcifică;
• este o glandă endocrină cu rol important în dezvoltare;
• exercită efect frenator asupra sferei sexuale;
• exercită efect important în metabolismul protidic, glucidic şi mineral;
• hormonul principal este melatonina, derivat din serotonină;
• melatonina este secretată maximal noaptea (serotonina ziua) iar secreţia ei scade de la naştere până la bătrâneţe;
• nu s-a demonstrat la om şi primate efectul antigonadotrop al melatoninei (întârzierea declanşării pubertăţii, de
ex.);
• rolurile melatoninei sunt: modularea excitabilităţii cerebrale; influenţarea fiziologiei somnului; un posibil rol
inhibitor asupra creşterii tumorilor neoplazice la om; reglarea activităţii şi a altor glande (hipofizei, pancresului
endocrine, suprarenalelor, glandelor sexuale).
Aparatul habenular

• conţine numeroase fibre albe şi substanţă cenuşie (nuclei habenulari);

• fibrele albe se conectează în general cu structuri subcorticale.
Hipotalamusul

Reprezintă mai puţin de 1% din totalul volumului creierului uman. Este format dintr-o porţiune
supraoptică, una tuberală şi una mamilară (văzute din faţă în spate).
REGIU
ARIE
Nucleii hipotalamusului
NUCLEU FUNCȚIE
NE
PREOPTI NUCLEUL
CĂ PREOPTIC
• reglează eliberarea de hormoni gonadotropici din adenohipofiză
NUCLEUL
• conține nucleul dimorfic sexual care eliberează gormonul eliberator
PREOPTIC
de gonadotropină - produce diferențele sexuale
MEDIAL • termoreglare
NUCLEUL • eliberarea vasopresinei
SUPRAOPTIC • eliberarea somatostatinei

• eliberarea hormonului care stimulează producția de tirotropină

ANTERI
NUCLEUL • eliberarea hormonului care stimulează producția de corticotropină
OR MEDIAL PARAVENTRICU • eliberarea oxitocinei
Ă LAR • eliberarea vasopresinei
• eliberarea somatostatinei

• termoreglarea
NUCLEUL
• respirația (forțată)
HIPOTALAMIC • transpirația
ANTERIOR • inhibarea tirotropinei
NUCLEUL
SUPRACHIASMA • Reglează ritmul circadian
REGIUN
ARIE NUCLEU FUNCȚIE
E

NUCLEUL
HIPOTALAMI • tensiunea arterială
C • rata bătăilor inimii (pulsul)
DORSOMEDI • stimularea motilității intestinale
AL
MEDIAL NUCLEUL
Ă • sațietate
VENTROMED
• control neuroendocrin
IAL
• hormonul eliberator al hormonului de creștere (GH)
TUBERA NUCLEUL
• alimentare
LĂ ARCUAT
• inhibarea prolactinei prin intermediul dopaminei
• conține neuroni orexinici (produc orexină/ hipocretină) care
proiectează în creier și măduva spinarii (reglează starea de
NUCLEUL
alertă, menținerea stării treze și apetitul - lipsa acestor neuroni
LATERAL
produce narcolepsia)
LATERA
https://www.youtube.com/watch?v=Myaonferplk
LĂ
NUCLEII
TUBERALI
LATERALI
REGIUN
ARIE NUCLEU FUNCȚIE
E

NUCLEII
MAMILARI
(PARTE A • memorie
CORPILOR
MEDIAL MAMILARI
Ă
• creșterea tensiunii arteriale
NUCLEUL • dilatarea pupilei
POSTERIOR • tremurat
• eliberarea de vasopresină
• conține neuroni orexinici (produc orexină/ hipocretină) care
POSTERI proiectează în creier și măduva spinarii (reglează starea de
OARĂ NUCLEUL
alertă, menținerea stării treze și apetitul - lipsa acestor neuroni
LATERAL
produce narcolepsia)
https://www.youtube.com/watch?v=Myaonferplk
LATERA
LĂ • arousal (trezire și atenție)
NUCLEII
• hrănire și echilibru energetic
TUBEROMA
• învățare
MILARI
• memorie
LATERALI
• somn
Conexiunile hipotalamusului

Hipotalamusul posedă o bogată reţea de conexiuni, atât interne cât şi externe, care influenţează
atât sistemul nervos central cât şi pe cel vegetativ.

Este, deasemenea, foarte important pentru sistemul endocrin, prin intermediul hipofizei.

Căile aferente:
• fascicolul telencefalic – leagă scoarţa de hipotalamus, având efect excitator şi inhibitor.
Principalele functii sunt legate de organele viscerale.
• Fascicolul talamo-hipotalamic – leagă talamusul de hipotalamus.
• Stria terminalis – leagă amigdala de hipotalamus.
• Fibre directe spinotalamice – vin dinspre talamus.
Funcţiile hipotalamusului

Hipotalamusul are atribuţii directe în reglarea mediului intern al

organismului:
• neuroendocrin
• autonom (funcționarea organelor interne)
• motivaţional (nivelul motivației de bază)
 Reglarea sistemului neuroendocrin

Hipotalamusul:

• (împreună cu sistemul limbic) participă direct la reglarea mediului intern, în vederea

menţinerii constantelor acestuia.

• Controlează indirect emoţiile şi comportamentele emoţionale, împreună cu

formaţiunile avansate ale sistemului limbic şi ale neocortexului.

• Conţine un mare număr de nuclei şi reţele neuronale care reglează: temperatura,

ritmul cardiac, tensiunea arterială, osmoza sangvină (consistența
sângelui), ingestia de apă şi alimente.

• Organizează motor răspunsurile endocrine în comportamentele emoţionale adaptative

(ex. mișcările de fugă sau de apărare atunci când ne este frică).
Hipotalamusul controlează activitatea glandei hipofize, care controlează, la rândul ei, celelalte glande endocrine
(tiroida, paratiroidele, suprarenalele, glandele sexuale etc). Aceste glande descarcă hormoni care reglează activitatea
hipotalamusului şi hipofizei.

Hipotalamusul (hormon eliberator/inhibitor)

Feed-back

Hipofiză (depozitare hormoni)

glandă glandă glandă

hormon hormon hormon

• https://www.youtube.com/watch?v=sG9wqZ7Dtx4

• https://www.youtube.com/watch?v=PMrPlCDGUwo

• Mulţi neuroni hipotalamici sunt specializaţi în secreţia peptidelor.

• Acestea ajung fie în spaţiul sinaptic (ca neurotransmiţători), fie în circulaţia sangvină, de
unde acţionează ca hormoni, controlând excitabilitatea neuronală şi eficacitatea sinaptică.

• Neuropeptidele pot controla eficacitatea sistemului endocrin:

◻ direct: prin descărcarea în circulaţia sangvină a neurohipofizei de produşi neuroendocrini.

◻ indirect: prin intermediul adenohipofizei.

• Neuronii peptidici sunt magnocelulari şi parvocelulari.

Neuronii magnocelulari
Eliberează oxitocina şi vasopresina.

Vasopresina:
- este secretată în hipotalamus şi depozitată în hipofiză.
- produce vasoconstricţie şi reabsorbţia apei de către rinichi (în absenţa ei volumul urinar ar putea ajunge la 15-20 litri în 24 h).
- intervine în mecanismul învăţării şi memoriei (nu se cunosc exact mecanismele), probabil prin influenţarea secreţiei de ARN.

Oxitocina:
- este secretată în nucleul paraventricular din hipotalamus.
- Efectele sale sunt: contracţia uterină şi secreţia lactată.
- Este considerat hormonul atașamentului și al legăturilor sociale bazate pe legături emoționale.
- Promovează somnul și agresivitatea defensivă.
- Micsorează durata sevrajului în cazul drogurilor și alcoolului.
- alcoolul, stresul şi serotonina inhibă secreţia de oxitocină, în vreme ce dopamina stimulează descărcarea de oxitocină.
Sistemul neurosecretor parvocelular

•Secretă hormoni inhibitori şi de eliberare (inhibiting factors / releasing factors) – substanţe

care inhibă sau stimulează eliberarea hormonilor din glanda hipofiză anterioară.

•Factorii de eliberare a hormonilor pituitari determină descărcarea, de către glandă, a

hormonilor corespunzători, care reglează secreția glandelor din organism.

•De ex.: GHRH (factorul de eliberare a hormonului de crestere) determină descărcarea de GH

(hormonul de creștere), care influențează creșterea scheletului și a sistemului muscular.
Afectarea secreției de GH, în sens pozitiv, duce la gigantism, iar in sens negativ (scăderea
secreției), la nanism hipofizar.
• Secretia de hormoni este pulsatilă, ea fiind descărcată în sânge în “valuri” pe
parcursul unei zile.

• Neuronii magnocelulari și parvocelulari conțin peptide de diferite tipuri, răspândite

în tot sistemul nervos.
Disfuncțiile hipotalamusului

• Tumorile și alte procese patologice influențează dezvoltarea sexuală;

• Tumorile pot produce pubertate precoce / hipogonadism (subdezvoltarea

caracteristicilor sexuale secundare, asociate cu somnolența, obezitate și diabet
insipid).
Distrugerea doar a unei jumătăți a hipotalamusului poate produce o tulburare
usoara si tranzitorie a functionarii acestuia.

Distrugerea bilaterală (nu și simetrică) a hipolalamusului duce la apariția

simptomelor specifice.

Vârsta joacă un rol important:

• la nou-născuți: funcțiile hipotalamusului nu sunt stabilizate (necesită reglare din

exterior);

• la vârstnici apar: tulburări de somn, activitate motorie scăzută, preferința pentru

anumite mâncăruri, sensibilitate față de schimbarea temperaturii, ceea ce
echivalează cu o reducere a mecanismelor homeostatice hipotalamice (= reducerea
capacității hipotalamusului pentru a regla “fin” parametrii de funcționare a
organismului) – efecte constatate si experimental, la animale cu leziuni
ventromediale ale hipotalamusului.
Reglarea sistemului nervos autonom și a funcțiilor vegetative

• Funcționarea autonomă este foarte specializată la nivelul hipotalamusului (=

stimularea unor centri din hipotalamus produce răspuns la un anumit organ);

• Hipotalamusul are ca atribuție principală coordonarea funcțiilor autonome

(vegetative) între ele, precum și a acestora cu activitățile întregului organism;

• Hipotalamusul este cel mai important centru subcortical de reglare a

activității simpatice și parasimpatice;

• Rolul: de menținere a unei stări interne de supraviețuire a organismului în diverse

condiții de activitate.
• Controlul parasimpatic
• ține de hipotalamusul anterior;
• produce: bradicardie, vasodilatație periferică, creșterea acidității sucului gastric,
creșterea tonusului tractului digestiv și scăderea tensiunii arteriale).

• Controlul simpatic
• ține de funcționarea hipotalamusului lateral si posterior;
• conduce la: intensificarea activității somatice și metabolice în stres emoțional, atac și
fugă, evidențiate prin: dilatația pupilelor, tahicardie, creșterea tensiunii arteriale,
inhibiția peristaltismului, tonusului vezicii și a intestinelor).
• Afectarea hipotalamusului posterior produce letargie emoțională, somn
anormal și scăderea temperaturii ca urmare a diminuării generale a activității
somatice și viscerale.

• leziunile hipotalamice induse experimental conduc la: lezări ale mucoasei

esofagului, stomacului si duodenului, ulcere acute ale stomacului și perforarea
mucoasei gastrice, plus hemoragii și ulcere gastrointestinale.

• Afectarea hipotalamusului anterior se soldează cu: hipermotilitate a tractului

gastrointestinal, plus evacuare (defecație) și micțiune frecvente.
• Stimularea hipotalamusului lateral are ca efect producerea hipertensiunii
arteriale.

• Tulburarile cardiovasculare însoțesc afectările trunchiului cerebral și

hipotalamusului și se reflectă în hipertensiune, aritmii cardiace și modificări ale
EKG-ului (= simularea unui infarct miocardic acut la bolnavi fără antecedente
cardiace).
• Tulburările respiratorii sunt frecvente în structura sindroamelor hipotalamice.
Experimental, lezarea hipotalamusului la animale duce la edem pulmonar si
hemoragii pulmonare.

• Tulburările gastrointestinale sunt omniprezente. Pot merge până la hemoragii

și ulcerații (după intervenții neurochirurgicale în care a fost afectat hipotalamusul).
Epilepsia diencefalică

• Poate sa apară atunci când este lezată o parte din structura hipotalamusului sau a
structurilor adiacente acestuia.

• Se pune acest diagnostic atunci când criza epileptică se asociază cu alte

disfuncționalități: cefalee puternică, amețeală, tendința de a cădea, înroșirea feței și
a brațelor, puls slab, ochi exoftalmici (ieșiți din orbite).
Hipotalamusul și motivația

• Stările motivaționale activează comportamente complexe, cu efect asupra reglării

temperaturii, satisfacerii foamei, setei și a comportamentelor sexuale;

• Stările motivaționale sunt mai puțin corelate cu stimulările din exterior și mai
curând cu oscilațiile homeostaziei interne;

• O posibila excepție este reglarea temperaturii, care se face prin echilibrarea

dintre stimuli interni si externi;

• Stimulii interni pentru foame, sete și comportament sexual sunt mai dificil de
identificat și manipulat.
• Controlul fiziologic de reglare a homeostaziei funcționează prin menținerea unei
variabile la un nivel “normal” (nivel măsurat cu ajutorul detectorilor externi, care o
compară cu o valoare fixată / standard);

• Când valoarea acesteia nu se suprapune exact pe valoarea “normală”, atunci

detectorii de erori generează semnale de eroare iar sistemul de control aduce
variabila respectivă la nivelul corect.

* În cazul foamei, stimulul intern este hipoglicemia iar stimulul extern vederea sau mirosul hranei.
 Reglarea temperaturii corpului

Rolul H in reglarea temperaturii corpului este cunoscut de multă vreme.

http://bcs.whfreeman.com/webpub/Ektron/Hillis%20Principles%20of%20Life2e/
Animated%20Tutorials/pol2e_at_2901_The_Hypothalamus/
pol2e_at_2901_The_Hypothalamus.html

Controlul temperaturii corpului este distribuit celor două părți:

- Hipotalamusul anterior și

- Hipotalamusul posterior.
Hipotalamusul anterior

- Este centrul neuronal al înlăturării căldurii;

- Lezarea lui produce hipertermie cronică.

Febra hipotalamică

- produce o curbă termică în platou sau neregulată, lipsa reacțiilor vasomotorii, iar
temperatura centrală este mai mare decat temperatura periferică;

- se diagnostichează prin eliminare.

Hipotalamusul posterior

- Este centrul nervos de producere sau conservare a căldurii;

- Lezarea lui produce hipotermie rapidă în condiții vitrege de mediu, din cauza
pierderii mecanismelor homeostatice de conservare a căldurii;

- Dacă lezarea se întinde și asupra altor regiuni (de ex., corpii mamilari), atunci
simptomele se agravează.
Hipotalamusul:

• controlează răspunsurile endocrine la modificările de temperatură din mediul

exterior (Ex: expunerea îndelungată la frig conduce la o creștere a temperaturii
corpului prin descărcări de tiroxină, care accelerează metabolismul celular);

• integrează informațiile relevante centrale și periferice de reglare a temperaturii

corpului;

• a fost identificata si o arie antipiretică (împotriva temperaturii ridicate), care

limitează amplitudinea febrei. Activarea zonei are o acțiune asemănătoare celei dată
de medicamentele antipiretice.
În afecțiuni hipotalamice apare sindromul termic, care include:

- Poikilotermia,

- Hipotermia susținută,

- Hipotermia paroxistică,

- Hipertermia susținută,

- Hipertermia paroxistică.
 Poikilotermia

• Reprezintă incapacitatea H de a menține temperatura centrală constantă,

independent de temperatura mediului ambiant;

• Apare în lezarea centrilor integratori ai termoreglării în H posterior si mezencefal,

precum și la nou-născuți (în special prematuri) și bătrâni.
 Hipotermia susținută

• Apare fie prin distrugerea mecanismelor de producere a căldurii, fie prin stabilirea
unui centru/reper anormal inferior (care reglează temperatura corpului sub cea a
mediului ambiant);

• Se produce în cazul lezării Hipotalamusului posterior;

• Apare rar în patologie.

 Hipotermia paroxistică

• Consta în episoade de scădere a temperaturii corpului, care variază ca frecventă

zilnică;

• Debutează brusc, prin transpirație, înroșire a pielii, scăderea temperaturii corpului

pana la 32°C, scădere ce durează minute/zile.

• Se adaugă și: oboseală, diminuarea activității cerebrale, hipoventilație, aritmie

cardiacă, lacrimare;

• Mecanismele de producere și pierdere a căldurii funcționează normal, dar pentru

menținerea temperaturii în jurul valorii de 32°C;

• Hipotermiile pot fi: ușoare (35°C-32°C), medii (32°C-24°C, cu bradicardie,

hipotensiune) sau grave (mai jos de 24°C, finalmente soldate cu coma si deces);

• Hipotermiile accidentale apar și la bolnavii cu arsuri de gradele I, II si III.

 Hipertermia susținută

• Constă în perturbarea mecanismelor de pierdere a căldurii și stimularea

mecanismelor de producere a ei;

• Cauza: lezarea neuronală în zona H anterior (sau ventriculul III);

• Conduce la creșterea necontrolată a temperaturii corpului, ca urmare a unei producții

active de căldură.
 Hipertermia paroxistică

• Are un caracter episodic si se manifestă prin frisoane si pusee febrile, la care se

adaugă și alte fenomene vegetative.

• Nu este totdeauna prezentă implicarea H, deși, în anumite cazuri, examinarea

anatomopatologică a relevat existența unor leziuni în zona tuberală a H.
 Reglarea foamei și a aportului de hrană

Se afla sub controlul a doi centri hipotalamici:

• Nucleul hipotalamic ventromedial - lezarea lui produce hiperfagie și obezitate

severă – “centrul sațietății”;

• H lateral - lezarea bilaterală produce afagie si moarte, chiar în condițiile hrănirii

forțate – “centrul foamei”;

Funcția de hrănire se asociază și cu reglarea temperaturii: apar diferențe în aportul

de alimente și lichide în condițiile modificării temperaturii corpului (temperatura
scăzută activează centrul foamei, iar temperatura ridicată activează centrul
sațietății).
În cazul diferitelor leziuni întâlnim următoarele situatii patologice:

- Hiperfagie, asociată cu alterarea răspunsurilor senzoriale (prin lezarea nucleului

ventromedial),

- Alterarea punctului de referință pentru reglarea greutătii corporale,

- Alterarea balanței hormonale (în cazul unor leziuni hipotalamice extinse),

- Afagie si emaciere.

* În activitătile de hrănire sunt implicate și alte instanțe (lobii frontali, mezencefalul,

rinencefalul etc).
 Hipotalamusul si obezitatea

Implică controlul asupra aportului caloric, în vederea menținerii greutății corporale.

În conditiile variației aportului alimentar, apar modalități de reglare ulterioară a

cantității de alimente, până la revenirea la greutatea “normală”.

Lezarea bilaterală a nucleilor ventro-mediali conduce la obezitate, hiperfagie și

comportament sălbatic la animalele din experiment.

Lezarea H lateral conduce la afagie si emaciere.

CELE DE MAI SUS INDICĂ EXISTENTA UNOR MECANISME ANTAGONICE /

OPUSE ÎN HIPOTALAMUS
 Foamea și sațietatea

H are rol nu numai în reglarea cantitativă a alimentării, cât și în reglarea calitativă a

ingestiei de alimente (adică în aportul de și echilibrul dintre glucide, lipide si
proteine din alimente).
 Metabolismul lipidelor

• Este corelat cu metabolismul glucidic;

• În H există neuroni sensibili la nivelul grăsimilor din sânge, exercitând un efect

lipostatic al ingestiei alimentare;

• Este corelat cu centrii foamei şi saţietăţii.

Aportul lipidic:

• Este imatur până la vârsta de un an;

• Devine major, în cazul lezării bazei H;

• Dereglarea aportului lipidic este întâlnit în câteva tipuri de sindroame.

 Sindroame cu dereglare de aport lipidic

1. Sindromul Babinski – Fröhlich

-Semne: obezitate si infantilism genital;
-Este de natura tumorală;
-Este provocat de lezarea H bazal și medial.

2. Sindromul Laurence – Moon – Bardet

-Semne: obezitate, hipogonadism, deficiență mintală, deformații craniene și malformații congenitale
(polidactilie);
-Are un caracter ereditar;
-Nu s-au evidențiat totdeauna leziuni hipotalamice.

3. Sindromul Prader – Labhart – Willi

-Semne: obezitate, hipogenitalism, statura mică, tendintă la diabet zaharat, față cu aspect specific (ochi
migdalati, gură mică cu buza de sus subtire, frunte îngustă);
-Nu este ereditar (este produs de o modificare a cromozomului 15 - linie paternă)
-https://www.youtube.com/watch?v=EvbnDnr7E1M.
- https://www.youtube.com/watch?v=eoZIUb5qTkc
 Metabolismul proteinelor

- Este una dintre funcţiile specifice ale H;

- Datele clinice arată că arii din H anterior şi cel lateral sunt implicate în
metabolismul proteinelor şi în menţinerea troficităţii ţesuturilor;

- Dovada: scăderea nivelului de proteine şi leziunile apărute în ţesuturi, în cazul

lezării acestor zone.
 Metabolismul glucidelor

- Numeroase cercetări au evidenţiat existenţa unui centru hiperglicemiant la nivelul

H anterior şi a celui lateral;

- Totuşi, acest centru nu este singurul responsabil de controlul nivelului glicemiei;

- În plus, în H ventromedial a fost evidenţiată prezenţa unor glucoreceptori, care

obţin informaţii asupra nivelului glucozei din sânge, precum şi asupra vitezei cu
care este consumată glucoza de către ţesuturi (= viteza scăderii glicemiei) – cu
efect glucostatic;

- Este corelat cu centrii foamei şi saţietăţii.

 Hipotalamusul, anorexia şi emacierea

Anorexia

- Este o dereglare psihologică, care poate avea şi cauză hipotalamică.

Emacierea

- Este lipsa apetenţei, asociată cu iritabilitate sau apatie, slăbire severă;

- Moartea poate surveni ca urmare a complicaţiilor;

- Dacă se produce între 6 luni şi 2 ani, supravieţuirea peste această vârstă este foarte
rară;

- Cauza poate fi de natură hipotalamică (H anterior, aria preoptică).

 Reglarea setei şi a ingestiei de lichide

- Se află sub controlul anumitor regiuni ale H;

- H lateral – stimulează aportul de apă;

- H medial – inhibă aportul de apă;

- Lezarea minoră produce adipsie;

- Lezarea majoră produce adipsie şi afagie;

- Reglarea aportului de apă este dată de osmoreceptori şi de hormonul aldosteron

(corticosuprarenală);

- Setea poate fi controlată şi de: uscăciunea limbii, hipertermie, acţiunea

angiotensinei (care reglează aportul de aldosteron), acţiunea vasopresinei (care
determină reabsorbţia apei la nivelul rinichilor), de tulburări emoţionale, tensiune,
anestezice şi alcool.
 Diabetul insipid

- Rezultă din secreţia anormală de hormon antidiuretic (vasopresină);

- Principalele simptome: sete excesivă şi consum exagerat de apă (15 – 20 litri/ 24

h);

- Poate fi temporar (în cazul lezării tijei pituitare) sau permanent (lezarea H anterior/
medial);

- Cauze frecvente: tumori, inflamaţii, probleme vasculare sau traumatice;

- Poate să apară: ca urmare a unor leziuni, ca o consecinţă a intervenţiilor

chirurgicale, pe linie familială (ca predispoziţie).
Functia de reproducere

• Zona tuberală a hipotalamusului este esentială în mentinerea nivelului bazal de

hormon gonadotropic, în vreme ce aria preoptică este necesară pentru eliberarea
ciclică a gonadotropinei (înainte de ovulatie);

• Tumorile apărute la nivelul hipotalamusului implică în multe cazuri (şi) disfuncţii

sexuale: pubertate precoce sau hipogonadism (cu subdezvoltarea caracterelor
sexuale secundare).
Pubertatea precoce

- apare în leziuni hipotalamice caudale;

Hipogonadismul:

- se asociază cu obezitatea, somnolenţa şi diabetul insipid;

- apare prin lezarea părţii anterioare a tijei pituitare.

La om lezarea unilaterală produce rareori simptome (din cauză că proiecţiile în hipotalamus

nu sunt lateralizate, ca la senzaţii).

Pentru apariţia simptomelor este necesară distrucţia bilaterală a hipotalamusului.

CEREBELUL
• Structură ascunsă în spatele și sub emisferele cerebrale;

• La exterior: numeroase șanțuri mici, paralele (“acordeon”)

• Dispune de o scoarță cerebeloasă și de substanță albă în interior;

Structura cerebelului

Substanta cenusie – se găseste la exterior si la interior

Scoarta cerebeloasă:
◻ se găseste la exterior;
◻ are o organizare stratificată – cu 3 straturi si 5 tipuri de celule;
◻ la exterior – celule granulare, celule în formă de cos, celule stelate, dendritele neuronilor Purkinje (celulele cos au traseu orizontal).

- stratul intermediar – ganglionar

◻ contine celule Purkinje (foarte mari, forma de pară si formeaza un singur strat);
◻ dendritele Purkinje fac sinapsa cu axonii celulelor din stratul exterior iar axonii părăsesc scoarta cerebeloasă;
◻ efectul axonilor Purkinje este unul inhibitor.

- stratul intern – granular

◻ contine celule granulare si celule Golgi; aceste celule sunt în număr foarte mare;
◻ axonii ambelor tipuri de celule urcă spre stratul exterior.
 Părtile laterale controlează extremitătile corpului
- Partea mediană controleaza partea din mijloc a corpului
- Nucleul floccular controleaza miscările ochilor si echilibrul
(Pe mijloc se observă homunculusi)
• Scoarța cerebeloasă conține, printre altele, celule Purkinje și celule “granule”

• Celulele Purkinje - celule mari, cu un arbore dendritic bidimensional foarte

dezvoltat; fiecare celulă face sinapsă cu 200.000 celule granule și o fibră
climbing, cu care face aprox. 500 sinapse;

• Celulele “granule”: numeroase, extrem de mici, primesc input de la celulele

proprioceptive și kinestezice, generând o “codare combinatorică” (David Marr)

• Circuitele “climbing”: încep în olivele bulbare și stimulează celulele Purkinje,

modelând informația senzorială;

Toată activitatea celulelor nervoase din scoarță ajunge la nucleii din interiorul
cerebelului.
La interior, substanta cenusie se organizeaza in nuclei cerebelosi, in interiorul substantei albe.
Nucleii:
- se găsesc atât in vermis, cât si în emisferele cerebeloase;
- sunt patru perechi de nuclei cerebelosi:
-nucleii fastigiali (în paleocerebel) care sunt în legătură cu măduva spinării, nucleii vestibulari,
substanta reticulată, trunchiul cerebral;
- nucleii globulari – in emisferele cerebeloase:
- globosi;
- emboliformi (sunt in legătură cu
nucleul rosu si talamus)
- nucleii dintati (dantelati) – se află in centrul emisferei cerebeloase si tin de neocerebel fiind
in legătură cu nucleul rosu, talamus si alte formatiuni.
Exterior, cerebelul se conectează prin trei perechi de fibre, numite pedunculi cerebelosi.

Pedunculii cerebelosi inferiori:

◻ contin fibre care merg la măduva spinării, bulb si punte;

◻ primeste impulsuri senzoriale de tip proprioceptiv si vestibular si semnale motorii de la sistemul extrapiramidal;

◻ trimite eferente la olivele bulbare si nucleii vestibulari.

Pedunculii cerebelosi mijlocii:
◻ contin fibre care leagă cerebelul de punte, de SC si o emisferă de cealaltă emisferă cerebeloasă.

Pedunculii cerebelosi superiori:

◻ contin fibre aferente si eferente;
◻ fibrele care vin de la măduva spinării, trunchiul central si SC;
◻ fibrele care merg la măduva spinării, trunchiul cerebral, talamus si SC;
◻ sunt cei mai mici deoarece contin cele mai putine fibre.
 Rolurile cerebelului
• Control motor - mișcări automate

• Învățarea motorie / calibrarea senzorio-motorie (Teoria Marr-Albus)

• este o verigă importantă a feed-back-ului chinestezico-motor, contribuind la tonusul muscular, pozitia

corpului, contracția și relaxarea adecvată a mușchilor implicați în mișcare;

• asigură precizia miscărilor voluntare (apucarea și manipularea adecvată a obiectelor);

• modulator de impulsuri ale sensibilității; proprioceptive vestibulare si tactile, care ajung la SC;

• reglarea funcțiilor vegetative ale organismului;

• Partea anterioara a cerebelului – paleocerebelul – controleaza muschii antigravitationali.

• Partea posterioară a cerebelului – neocerebelul – actionează ca o frână pentru miscările voluntare, mai
ales cele ale mâniei.

• Lezarea cerebelului afectează: evaluarea temporală a unei sarcini (retroactiv), precum si discriminarea
între două sarcini cu durate diferite.
Funcția scoarței cerebeloase

◻ este legată în principal de activitatea neuronilor Purkinje (

https://www.youtube.com/watch?v=Q4uh2r1djWw);

◻ acestia primesc impulsuri de la celelalte celule ale scoartei cerebeloase si descarcă

impulsuri frecvente (https://www.youtube.com/watch?v=zbwhRdSNUSY);

◻ rata descărcării acestor impulsuri se modifică în functie de anumite mecanisme, acest

fapt fiind responsabil pentru unele forme de învătare motorie.
Simptomele lezărilor cerebeloase

•Holmes a fost primul care a descris simptomele lezarii cerebeloase.

- hipotonie;
- ataxie (erori de miscare, regularitatea miscărilor);
- tremor intentional (mai marcat la terminarea miscării);
•Afectarea se produce la membrele ipsilaterale. Se manifestă prin dificultati de ortostatism si dizartrie
(vorbire sacadată sau explozivă).
•Afectarea membrelor atinge mai mult membrele inferioare, cele superioare fiind practic normale.
•Cu timpul, leziunile cerebeloase tind să se amelioreze dacă procesul patologic nu progresează.
•O leziune cerebrală apărută ulterior poate să ducă la reaparitia semnelor de disfunctie tipic
cerebeloasă, ceea ce demonstrează că, cel putin la tineri, functiile cerebeloase pot fi preluate de alte
formatiuni ale creierului.
 Alte afectări cerebeloase

• Sindromul Dandy-Walker (hipoplazia vermis-ului)

• Sindromul Joubert - ataxie, apnee de somn, polidactilie etc;

• Ataxia Friedreich (FRDA) - pierderea echilibrului, scolioză,

probleme cardiace, diabet;
 Cerebelul și procesarea durerii

• cerebelul este implicat în procesarea durerii prin aceea că

procesează atât informații de la SC, cât și de la somă;

• efectul acestei procesări: evitarea conștientă a durerii prin

manevre motorii, care sunt cu atât mai ample cu cât durerea este
mai mare;

• evitarea durerii pe termen lung poate conduce la schimbări de

postură, care modifică centrul de greutate al corpului și
semnalele vestibulare.
TRUNCHIUL CEREBRAL
Trunchiul cerebral este o structură anatomică constituită din trei
formațiuni distincte:

I – Bulbul rahidian (medula oblongata);

II – Puntea lui Varolio (protuberanța, pons);

III – Mezencefalul.
I - Bulbul rahidian (medula oblongata):
• se află deasupra și în continuarea măduvei spinării;
• superior ajunge până la nivelul puntii lui Varolio, de care este separată prin
șanțul bulbo-pontin (transversal);
• are forma unui trunchi de con, cu baza mică (2 cm) spre măduvă si baza
mare spre punte; lungimea trunchiului este de 3 cm.

Bulbul are o față anterioară, una posterioară și 2 fețe laterale. Pe fața anterioară,
de o parte si de alta a șanțului median anterior, se găsesc piramidele bulbare
(2 cordoane nervoase). Acestea conțin fibre motorii cortico-spinale care, în
proporție de 80%, trec dintr-o parte în alta încrucișându-se, formând decusația
sau încrucișarea piramidelor.
Structura bulbului

• Aceasta seamănă cu măduva spinării din mai multe puncte de vedere, inclusiv din
cel al dispunerii substanței nervoase: substanța albă la exterior iar cea cenușie la
interior;

• Totuși, substanta cenușie este fragmentată în nuclei sau insule (coarnele anterioare,
laterale sau posterioare devin nuclei motori, vegetativi sau senzoriali);

• Nucleii se mai numesc și nuclei echivalenți, fiind omologi celor din măduva
spinării.
Nucleii motori:
• nucleul nervului hipoglos (XII);
• nucleul nervului glosofaringian (IX);
• nucleul nervului vag (X);
• nucleul nervului accesoriu (XI);

Nucleii senzoriali:
• nucleul solitar / facial (VII);
• nucleul vag (X);
• glosofaringian (IX);
• nucleul trigemen (V) – parțial;
• nucleii vestibulari și cohleari (VIII).
Nucleii vegetativi – sunt parasimpatici:

• nucleul solitar inferior (glandele salivare) prin nervul glosofaringian;

• nucleul salivator inferior;

• nucleul cardio-pneumo-enteric - nervul vag (cord, plămân si organele

abdominale).
Nucleii proprii

• nucleul Goll;

• nucleul Burdach – deutoneuronii (cel de-al doilea neuron) pentru analiza secundară a semnelor
sensibilității proprioceptive conștiente;

• oliva bulbară;

În plus:

• are conexiuni cu cerebelul, nucleul roșu, corpii striați, formațiuni subcorticale și măduva;

• se atașează sistemului extrapiramidal și participă la realizarea mișcării semiautomate și

involuntare.

• Identificam, de asemenea, substanta reticulată bulbară care, împreună cu cea din mezencefal, au
un rol extrem de important in tonificarea generala a dinamicii activitatii.
Functiile bulbului

• Funcția de integrare reflexă;

• Funcția de conducere;

• Funcția de reglare.
 Functia de integrare reflexă:

- centrul respirator,

- centrul cardiac,

- centrul vasomotor,

- centrul salivației,

- centrii unor reacții de apărare (strănutul, tusea, clipitul, voma),

- centrii de reglare a tonusului muscular (creștere a tonusului).

Funcția de conducere:

- mijloceste transmiterea între zonele receptoare si centrii superiori ai integrarii

aferente (senzoriale);

- mijloceste transmiterea între centrii de comandă (motori) și organele de execuție

corespunzătoare.

Functia de reglare

– se realizează cu precădere prin intermediul substanței reticulate.

 Puntea lui Varolio

• apare la mamifere si este cea mai dezvoltată la om;

• este dispusa transversal deasupra bulbului și are un aspect cuboid, întinzându-se de la o emisferă cerebeloasă
la alta;
• deosebim o fata anterioară, o față posterioară, două fete laterale si marginile superioară si inferioară;

Fața anterioară
• dispune de un șanț median, pe marginile căruia se găsesc piramidele pontine (prelungiri ale piramidelor
bulbare);
• de aici pleacă nervul trigemen (V);

Fețele laterale
• se continuă cu pedunculii cerebeloși mijlocii.
Substanţa cenuşie

- Conţine nuclei ai unor nervi cranieni (motori, senzitivi şi vegetativi) şi formaţiuni

specifice punţii;

- Aici îşi au originea nervii V (trigemen - mixt), VI (oculomotor - motor), VII (facial –
mixt) şi VIII (acustico-vestibular - senzitiv);

Substanţa reticulată

- Are o dispunere dezordonată şi conţine fibre (spinoreticulat, reticulospinal,

reticuloreticulat, rubroreticulat) şi celule nervoase (formează nuclei reticulați).
Funcţiile punţii

1. Reflexă
2. De conducere

1. Funcţia reflexă:
Reflexe somatice şi vegetative: lacrimal, salivar, masticator, cornean, sudiopalpebral, audio-oculogir,
sudoripar şi sebaceu (pentru faţă şi pielea capului), contracţia muşchilor feţei (mimica expresivă),
lateralitatea globilor oculari, tonusul muscular.

2. Funcţia de conducere:
Asigură circulaţia informaţiei extrase din mediul extern şi intern către centrii subcorticali şi corticali,
precum şi mesajele de comandă în sens descendent către organele de execuţie.
Patologia bulbului şi punţii

Este considerată foarte gravă atunci când se referă la centrii vitali.

Leziunile din interior se numesc intra-axiale sau parenchimale, iar cele situate la exterior
se numesc extra-axiale (de obicei, ţin de afectarea nervilor cranieni);

Exemplu de afectare extra-axială:

NEURINOMUL DE ACUSTIC – se dezvoltă din celulele Schwann ale nervului acustic,

cu următoarele simptome: pierderea auzului, diminuarea reflexului cornean, pareză
facială periferică, ataxie şi tremor, ulterior hidrocefalie şi creştere a presiunii
intracraniene
MEZENCEFALUL

• Structura anatomică separată de punte prin șanțul pontopeduncular iar de

diencefal printr-un plan ce uneste comisura posterioară a creierului cu marginea
posterioară a corpilor mamilari.

• Are patru fețe: aria anterioară, aria posterioară si doua arii laterale.
- Fața anterioară - identificam mai multe formațiuni, din care mai evidente sunt
picioarele pedunculilor cerebeloși (aici se află originea aparentă a nervului III);

- Fața posterioară ­- este invizibilă la adult, fiind acoperită de cortul cerebelului

si de lobii occipitali. Pe aceasta față se găsesc coliculii cvadrigemeni;
- Fețele laterale – corespund tegmentului mezencefalic si piciorului peduncular
În sectiune, mezencefalul separă formațiuni din trei etaje:
◻ etajul superior – tectum;
◻ etajul mijlociu – tegment / calota;
◻ etajul anterior – picioarele pedunculilor cerebrali;
Între segment si picior exista o zonă numită substanta neagră (locus niger).
Din mezencefal se dezvoltă două formatiuni structurale:
◻ pedunculii cerebrali (picioarele + tegment);
◻ tuberculii (tectum).
• Picioarele pedunculilor – formate numai din substanta albă si fibre nervoase care
pornesc de la SC si ajung la punte si măduvă (tractul piramidal, fibre
corticopontine);

• Calota/ tegmentul – format din substanța albă si cenușie;

• Substanța albă - fibre cu originea în diencefal, în măduva spinării sau punte;

• Substanța cenușie – formează nuclei specifici pentru mezencefal (substanța
neagră si nucleul roșu).
Substanța neagră

• Structură nucleară compactă de formă semilunară;

• În structura ei intră celule mari impregnate cu un pigment colorant (melanic);

• Primeste impulsuri de la toată suprafata corpului si de la organele vizuale, auditive,

olfactive;
• Intervine în integrarea impulsurilor senzoriale, în reglarea mișcărilor fine și în
reglarea tonusului muscular;
• Toate formatiunile melanice + nucleul dorsal al vagului prezintă leziuni evidente în
parkinsonul postencefalitic;
Nucleul roșu

• situat in partea superioara a tegmentului, deasupra substantei negre, cu o culoare

caramizie din cauza incarcaturii mari de fier a substantei celulare si a bogatiei
vasculare;

• contine o zona parvocelulara (celule mici) si o zona magnocelulara (celule mari);

• primeste aferente si trimite eferențe cu rol în reglarea tonusului muscular (exercită

un efect inhibitor asupra centrilor bulbari șI medulari și genereaza rigiditate
musculară).
Tectul / Tectum

Contin tuberculii cvadrigemeni : structurile contin o alternanta de substanta alba si substanta cenusie. Distingem 2
perechi – coliculii superiori si coliculii inferiori
Coliculii superiori

- primesc aferente de la corpul geniculat lateral, sistemul central, maduva spinarii si dau eferente care ajung
finalmente la muschii gatului si la neuronii somato-motori din maduva cervicala.

- regleaza automat miscarile oculare, realizeaza reflexul de orientare la stimuli vizuali si fixarea obiectului in zona
perceptibilitatii optime;

Coliculii inferiori

- sunt sub cei superiori si au dimensiuni mai reduse;

- contin substanta cenusie la interior (ganglionul central) si substanta alba la exterior;

- primeste aferente de la corpii geniculati mediali si dau eferente catre celelalte formatiuni ale trunchilui cerebral si
catre maduva spinarii;

- coliculii inferiori se leaga de realizarea reflexelor motorii neconditionate la stimulii acustici si a reflexului de
orientare care precede perceptia auditiva.
Pe ansamblu, mezencefalul îndeplinește funcții foarte importante legate de:

• distribuția normală a tonusului muscular;

• realizarea reflexelor de redresare;

• realizarea reflexelor de orientare.

Patologia mezencefalică

Se referă la anumite sindroame (tegmental central, Benedikt, Claude) care au ca

elemente comune — paralizia nervului cranian oculomotor, anestezii
contralaterale (cauzate de lezarea fasciculelor spinotalamice) sau miscari
involuntare.

• Sindromul substanței negre – tulburare de tonus muscular

• Sindromul imobilității (prin lezarea tracturilor corticospinal si

corticobulbar) – bolnavul pare în comă, neputând face nici o mișcare, dar are
ochii deschiși și îi poate mișca voluntar.
 Formatiunea reticulată

◻ a fost descoperită în 1911 de Ramon Y Cajal;

◻ face parte din nucleii si fibrele trunchiului cerebral;

◻ urcă superior până la diencefal si cortex;

• coboară până la măduva spinării, unde formează substanța

cenușie peri-ependimară;

• i-au fost descrisi 98 de nuclei a căror funcție nu este bine

cunoscută (1954);

• https://www.youtube.com/watch?v=QCnfAzAIhVw

• https://www.youtube.com/watch?v=zHl9oaIS2Vs (suplimentar)
Nucleii substanței reticulate:

• nucleii care comunică exclusiv cu cerebelul;

• nucleii mediali;

• nucleii laterali;

• nucleii rafeului;

• nucleii lui Nanta;

• un axon al formațiunii reticulate poate intra în contact cu alți aproximativ
27.000 neuroni, ceea ce explică posibilitatea extraordinară a difuzării
informațiilor de către această formațiune subcorticală;

• neuronii formatiunii reticulate sunt dispuși sub formă de rețea în afara

nucleilor trunchiului cerebral, reprezentând la o scară mai mare și la un nivel
mai dezvoltat rețeaua interneuronală a măduvei spinării;

• nucleii sunt dispuși în jurul axelor medială (nucleii rafeului) și laterală, iar la
nivelul mezencefalului în special la nivelul tegmentului.
Axonii formatiunii reticulate ajung:
• la măduva spinării;
• la truchiul cerebral;
• la talamus, cerebel si sistemul central prin fibre specifice.

Prin experimente specifice s-a demonstrat existenta unui SRAA, care se întinde de la
nivelul trunchiului cerebral până la cortex. El stimulează difuz cortexul, mentinându-i
tonusul/vigilenta.

În formarea SRAA deosebim:

• o activitate tonică (de mentinere a starii de veghe);
• o activitate fazică - de trezire a scoartei.
• Formatiunea reticulată (SRAA) este foarte importantă pentru răspunsuri de tip atentie
accentuată, lipsa de reactie, repulsie la un stimul.

• Absența informatiilor reticulare ascendente către cortex duce la somn în timp ce

prezenta lor duce la trezire;

• Există și un sistem reticulat descendent (SRAD), cu rol în reglarea tonusului muscular;

• SRAD primeste impulsuri de origine corticală, extrapiramidală, cerebeloasă si

vestibulară;

• Rolul SRAD este de a controla activitatea motoneuronilor medulari;

• În 1972 Dănăilă a descris un sistem reticulat inhibitor ascendent (SRIA), a cărui lezare duce
la aparitia sindromului de logoree si hiperkinezie.
În ansamblu, formatiunile reticulate (activator/inhibitor, ascendent/descendent) au un efect
modulator important atât asupra sistemului central cât si asupra măduvei spinării.

Formatiunea reticulată reglează:

• vigilența corticală;
• percepția;
• discriminarea spațio-temporală;
• capacitatea de memorare si păstrare a informațiilor;
• expresivitatea emoțională;
• homeostazia;
• ritmurile biologice;
• starea de somn.
Controlează:

• activitatea mușchilor scheletici;

• reajusteaza poziția si locomoția;

• influentează îndemânarea, gesturile, expresia facială, masticația,

deglutiția, respirația, circulația;

• grosier, influențează sistemul somatosenzorial si neuroendocrin.

Sindroame reticulate

• Mutismul akinetic (lezarea SRAA)

• lipsa de răspuns la întrebări, imobilitate a corpului, ochi deschiși, lipsa răspunsului
emoțional si motor, fără paralizie, cu prezența reflexului de orientare;

• Sindromul de logoree cu hiperkinezie (lezarea SRIA)

• apare pre- și post-operator la pacienți cu leziuni ce implică atingeri corticale;

• se caracterizează prin hipermnezie, exagerarea atenției, a miscărilor, a reflexului de

orientare, simt critic ascutit, somn puțin (2-3 h/24 h), raționament normal / deteriorat
(funcție de localizarea și întinderea leziunii corticale).
MĂDUVA SPINĂRII
Este conectată cu nervii spinali şi reprezintă structura prin care creierul
comunică cu toate părţile corpului sub nivel cranian.

Prin măduvă trec:  

• impulsurile pentru senzaţiile generale (tactilă, termică, dureroasă) care se

formează la nivelul membrelor, gâtului şi trunchiului;

• comenzile pentru mişcările voluntare ale membrelor, trunchiului şi gâtului.

Afectarea măduvei spinării poate conduce la pierderea senzaţiilor

generale şi la paralizia mişcărilor voluntare în regiunile corpului inervate
de nervii spinali.
Anatomia măduvei spinării 

•Este situată în canalul vertebral, format în mijlocul celor 7 vertebre cervicale, 12 toracale, 5 lombare
şi 5 sacrate, care formează coloana vertebrală.

•Măduva spinării se întinde de la baza craniului până la discul intervertebral situat între prima şi a
doua vertebră lombară;

•Superior măduva spinării se continuă cu substanţa cerebrală şi inferior se termină cu conul

medular, care posedă prelungiri ale nervilor spinali numite “coadă de cal” (“cauda equina”);

•Deşi canalul vertebral este foarte solid, traumele mecanice puternice pot afecta măduva spinării.
Cele mai vulnerabile zone sunt:
• C5 – C6
• T12 – L1
• C1 – C2

La nivelul măduvei spinării se identifică 31 perechi de nervi spinali:

• 8 perechi la nivel cervical,
• 12 perechi la nivel toracal,
• 5 perechi la nivel lombar,
• 5 perechi la nivel sacrat,
• 1 pereche la nivel coccigian.

Nervii au denumirea după locul prin care ies din canalul vertebral.
Măduva spinării este înconjurată de 3 membrane conjunctive (meninge spinale):

• pia mater - înconjoară complet şi aderă la măduva spinării;

• arahnoida - înconjoară măduva spinării şi se ataşează de dura mater;

• dura mater - înconjoară măduva spinării; în partea caudală (inferioară) a măduvei

spinării formează sacul dural*, care conţine filum terminale - coada de cal!

*Puncţia lombară se face în acest spaţiu.

Utilizarea zonei în scop medical – extragerea lichidului cefalo-rahidian (LCR),

realizarea de anestezii.
Structura internă a măduvei spinării 

Măduva spinării prezintă o structură relativ similară de-a lungul său - vezi plansa Gray An.

La exterior se află substanţa albă, formată din milioane de axoni ce transmit impulsuri
inferior/superior. Fibrele sunt în mare măsură mielinizate ( substanta albă).

Substanţa albă este împărţită în arii numite cordoane:

• Posterioare;
• Laterale;
• Anterioare;

La nivelul fiecărui cordon întâlnim grupe de fibre numite fascicule sau tracturi.
 Sectiune in maduva spinarii si nervul spinal
corespunzator

•
• La interior se află substanţa cenuşie, formată din corpii celulelor nervoase şi
restul masei nervoase (dendrite, ţesut glial interneuronal, capilare sangvine);

• Identificăm şi fibre mielinice care intră sau ies din ea (coloraţia este cenuşie).

• Substanţa cenuşie este divizată în patru mari regiuni:

• coarnele posterioare sau dorsale;
• coarnele anterioare sau ventrale;
• zonele intermediare;
• coarnele laterale.
Coarnele posterioare

• Conţin neuroni care au legătură cu nervii care intră prin rădăcinile posterioare.

• Ceea ce rezultă reprezintă partea senzorială a substanţei cenuşii spinale.

• Neuronii de aici îşi trimit axonii ascendent prin substanţa albă spre creier.
Coarnele anterioare

• sunt situate între cordoanele anterior si cel lateral;

• cei mai mulţi dintre neuronii de aici au rol în mişcările voluntare, dând naştere axonilor ce
ies prin rădăcinile anterioare;

• În concluzie, coarnele anterioare sunt “partea motorie” a substanţei cenuşii spinale.

Zonele intermediare

• sunt situate între cornul anterior şi posterior;

• sunt compuse din neuroni de asociere sau interneuroni pentru integrarea segmentară
şi intersegmentară a funcţiilor măduvei spinării;

• se mai numesc “părţi de asociaţie” ale substanţei cenuşii spinale.

Coarnele laterale

• sunt o extensie mică a zonelor intermediare în cordonul lateral toracal

şi lombar (T1-L2);

• Conţine corpii celulari ai neuronilor preganglionari ai sistemului

nervos simpatic.
Nucleii/Coloanele celulare

• neuronii substanţei cenuşii sunt dispuşi în grupuri celulare similare funcţional,

dispuse longitudinal, numite coloane/nuclei;

• Unii nuclei se întind de-a lungul întregii măduve a spinării, în vreme ce alţii se
găsesc numai la anumite niveluri;

Ex: Nucleul propriu senzorial (are legătură cu impulsurile dureroase provenite de la

nervii spinali) se întinde în toată măduva spinării; nucleul intermediolateral (are
legătură cu cerebelul) se găseşte în anumite zone.
Laminae

• substanţa cenuşie spinală poate fi divizată în lamine sau straturi, care rezultă
în urma stratificării neuronilor similari morfologic

• furnizează o identificare mai precisă a ariilor substanţei cenuşii şi folosesc la

descrierea locaţiilor originilor sau terminaţiilor căilor funcţionale

• identificăm 10 lamine (6 la nivelul cornului posterior, 1 în zona

intermediară, 2 în cornul anterior şi una în jurul canalului ependimar).
Nervii spinali

• Fiecare nerv spinal (cu excepţia primului şi ultimului) este ataşat unei părţi a măduvei
spinării prin două rădăcini posterioare şi 2 rădăcini anterioare – câte una de fiecare parte;

• în interiorul rădăcinii posterioare se găsesc ganglionii spinali (care conţin grupuri de

neuroni – protoneuronul căilor ascendente);

• Rădăcina anterioară conţine axonii care ajung la musculatura scheletică sau netedă din zona
inervată.
 Centrii nervoşi ai măduvei spinării
(funcţia reflexă)

La nivelul măduvei se închid circuite complexe care includ:

• Veriga receptoare (receptorii),

• Veriga senzitivă (nervii aferenți),

• Veriga de comandă (centrii nervoși și axonii neuronilor motori),

• Veriga de execuție (musculatura scheletică și netedă).

Axonii neuronilor din coarnele anterioare ajung la musculatura scheletică, în vreme ce

axonii neuronilor din coarnele laterale ajung la musculatura netedă.

Unii centri nervoși se găsesc pe toată lungimea MS (ex. pilomotori, vasomotori), în

vreme ce alții sunt bine localizați (ex. vezicospinal, genitospinal).
 Tipuri de reflexe la nivelul MS

• superficiale (produse de stimularea pielii; ex: gâdilatul tălpii produce flexarea

degetelor)

• profunde (ex: reflexul rotulian)

• speciale (au o organizare mai complexă; ex: contracția pupilei la lumină puternică);

• au o semnificație pentru dezvoltare; ex: reflexul Babinski la copii și adulți.

 Funcţia de conducere a măduvei spinării

În ansamblul funcționării SN, MS joacă mai curând un rol de legătură.

Printre cele mai importante tracturi la nivelul MS:

- Tracturi aferente: spino-talamic (sensibilitatea tactilă și dureroasă din piele),

spino-bulbar (sensibilitatea proprioceptivă – starea de tensiune din mușchi),
spino-cerebelos (impulsuri legate de starea articulațiilor în timpul stării de
repaus);

- Tracturi eferente: corticospinal sau piramidal (controlează activitatea

mușchilor scheletici), extrapiramidal (mișcări involuntare), tecto-spinală
(comenzi musculare pentru mușchii gâtului).
 Aspecte legate de patologia măduvei spinării

• pierderea sensibilităţii (prin lezarea tracturilor sensibilităţii cutanate) – mono sau bilateral;

• pierderea capacităţii de control al tonusului muscular (prin lezarea nervilor descendenţi) – mono sau bilateral;

• apariţia unor tumori subdurale;

• apariţia unor tumori medulare;

• secţionarea parţială sau totală a măduvei spinării (consecutiv unui accident/traume mecanice care a secţionat
complet coloana vertebrală);

• tumori vasculare sau inflamaţii ale rădăcinilor nervilor spinali;

• SINDROMUL DE ÎNCHIDERE (LOCKED-IN SYNDROME).

Clasificare generală a lezărilor profunde ale SNC

• coma;

• starea vegetativă;

• starea de conștiință minimală;

• sindromul de închidere;
• COMA
• pacienții nu deschid ochii (nici spontan, nici provocați), nu răspund la stimuli și nu produc mișcări intenționate ci, cel
mult, mișcări reflexe.

• evaluarea stării de comă se face cu Glasgow Coma Scale (GCS), pe trei scale: deschiderea ochilor (1. absentă… 4.
spontană), funcția motorie (1. absentă …. 6. normală) și comportamentul verbal (1. absentă …. 5. orientat)

• este diagnosticată starea de comă la scoruri mai mici de 8; la scorul de 3 este diagnosticată coma profundă.
• STAREA VEGETATIVĂ (VS)
• este identică cu starea de comă, cu o diferență importantă: deschiderea spontană a ochilor în realizarea ciclului “somn-
veghe”;

• starea de conștiență specifică VS: “starea de conștiență redusă”;

• sunt numeroase dispute terminologice legate de VS (vezi Graham-Beaumont, 2007).

• STAREA DE CONȘTIENȚĂ MINIMALĂ (MCS)

• este o stare slab definită în literatură;
• poate fi descrisă ca fiind cel mai mic nivel al unui răspuns inteligent la o stimulare specifică;
• este produsă de lezarea extinsă a scoaței cerebrale.
 Sindromul de închidere (Locked-in syndrome)

• este similar, din punct de vedere comportamental, cu starea vegetativă, dar diferă
atât din punctul de vedere al cauzei, cât și al prognosticului;

• pacientul este aproape complet incapabil de a efectua mișcări

voluntare/involuntare (excepție fac anumite reflexe - mișcarea verticală a ochilor);

• cortexul nu este atât de afectat, comparativ cu celelalte stări (poate funcționa

aproape normal), dar este deconectat de corp, ca urmare a unei lezări masive a MS;

• cu sprijinul echipe de recuperare se poate constitui o cale de comunicare cu mediul

înconjurător (ex. Jean-Dominique Bauby - The Diving Bell and the Butterfly /
Scafandrul și fluturele, 1997 -
https://www.youtube.com/watch?v=DQDNG5_ycmU).
Consecinţe:

• dureri de diverse tipuri (nevralgică, mialgică);

• pierderea sensibilităţii în anumite zone ale corpului;

• piederea tonusului muscular (incapacitatea de a contracta muşchii în funcţie de necesităţi);

• pareze parţiale – parapareze sau totale – tetrapareze.

Efecte în plan psihologic a suferinţei medulare:

• modificări în planul personalităţii;

• dispariţia tonusului afectiv – aplatizarea afectivă, depresie;

• apariţia unor nevroze;

• confuzie şi dezorientare psihică.

 [Neuro]psihologia

Limbajului
Memoriei
Emoției
Atenției și Conștiinței
Sindroame asociate
NEUROPSIHOLOGIA MEMORIEI
Funcția memoriei

• Clasificare a tipurilor de memorie și localizarea acestora

• Mecanisme de păstrare a informației

• Patologii mnezice
 NEUROPSIHOLOGIA MEMORIEI

• Este legată în principal de activitatea lobului temporal*, sunt

însă implicate multe alte arii (corticale și subcorticale);

• Sunt posibile două tipuri de afectări: bilaterale sau unilaterale

• *lobii temporali sunt implicați și în procesarea informațiilor auditive și a

limbajului
 Clasificare a tipurilor de memorie
și localizarea acestora
• După durata păstrării informației

• Memorie de lungă durată:

• explicită - episodice / semantice

• implicită / inconștientă

• Memorie de scurtă durată / tranzitorie / memorie de lucru

Clasificarea psihologică a stadiilor memoriei

• Memorarea / engramarea

• Păstrarea

• Reactualizarea

• Uitarea
 Mecanisme de gestiune a
informației
• hipocampul - implicat în formarea de amintiri noi privind viața
personală (memorie episodică/autobiografică);

• stocarea informațiilor - depinde de tipul de informație -

semantică, personală, procedurală sau senzorială;

• este de tip holografic (informația este stocată în mai multe

“copii”;

• astrocitele - efrina B1 - mecanism de înlăturare a sinapselor

nedorite (implicat în producerea uitării active).
 Teoriile
• Teorii neurogenetice uitării (active)
• Teorii bazate pe mecanismul interferenței

• Mecanisme cerebrale intrinseci:

• fac parte din starea de bază a creierului, promovând ștergerea

amintirilor care devin de prisos;

• competiționează cu procesele de consolidare a informației;

• =sistemele de semnalizare cerebrală care degradează urmele

mnezice la nivel celular și molecular)
 Teoriile uitării (pasive)

• Degradarea naturală a informației (în timp);

• Reactualizare afectată (pierderea indiciilor legate de context,

reactualizare cu interferențe).
 Lezările bilaterale
ale lobilor temporali
• Cazul HM:

• în 1953 a fost supus unei intervenții de extirpare bilaterală a părții meziale a lobilor temporali,
împreună cu părți din amigdală, hipocamp, uncus, pentru a diminua severitatea unei epilepsii;

• Consecința: severitatea epilepsiei s-a diminuat mult dar a apărut amnezia anterogradă (nu-și
putea aminti nimic din ceea ce se întâmplase după operație, amintirile mai vechi fiind conservate
foarte bine); creșterea nivelului de inteligență cu 13 puncte QI (prin scăderea medicației
antiepileptice?); memoria spațială era conservată dar nu reușea să rețină rutina zilnică și numele
asistentei medicale; nivel de atenție normal; MSD conservat dar MLD profund afectat; foarte bun
nivel al învățării motorii și al învățării în general, fără a fi capabil să localizeze în timp când anume
învățase informația

• film : https://www.youtube.com/watch?v=Y0Od5DrdPA4

• Brenda Milner: https://www.youtube.com/watch?v=JliczINA__Y

 Lezările bilaterale - cont.
• Cazul NA (Parkin, 2003): un alt exemplu de amnezie anterogradă: o
bucată de sârmă a intrat prin nasul pacientului, a spart osul și a penetrat
creierul (accident);

• Zonele afectate: talamusul drept, nucleul dorso-medial (parțial), corpii

mamilari și lobii temporali;

• Consecința: amnezie anterogradă, cu un nivel mic de amnezie retrogradă

(până la cu doi ani înaintea accidentului);

• Psihologic: nivel limitat al amintirilor pentru evenimente publice petrecute

după accident; capacitate de învățare normală (faza inițială), cu pierderea
totală a informațiilor în 40 de minute;
Lezările bilaterale - cont.
• Psihoza / Boala Korsakoff:

• este un alt tip de amnezie anterogradă (severă), produsă de alcoolism cronic, infecții,
encefalopatia difuză Wernicke* (sindromul Wernicke - Korsakoff);

• demonstrează că și alte structuri cerebrale intervin în amnezie (amigdala, talamusul, corpii

mamilari);

• pacienții nu pot avea învățare spațială, a evenimentelor și a fețelor; confabulează; pot demonstra
totuși un nivel de învățare (ex. Gollin Incomplete Figures);

• explicație potențială (model): pacienții pot encoda informații, dar nu le pot reactualiza / există o
eroare, produsă de interferențe, la encodare, ceea ce face ca informația să fie stocată prost;

• film: https://www.youtube.com/watch?v=UbSlLtsJfUY

• https://www.youtube.com/watch?v=EO01O2rmXJI
 Lezările bilaterale - cont.

• Cazul CW (muzician):

• CW a contactat o infecție cu virusul simplu encefalitic, ceea

ce a afectat lobii temporali (zona medială), hipocampul,
talamusul (fără afectarea corpilor mamilari);

• Consecințe: amnezie anterogradă și retrogradă, confabulații,

afectare a memoriei semantice, relativ bună conservare a
memoriei de dinainte de boală.
 Lezările unilaterale ale lobilor
temporali

• Lezarea dreaptă: afectează învățarea spațială (sarcina

labirintului);

• Lezarea stângă (mai ales a hipocampului): afectează

reactualizarea silabelor fără sens și a numerelor cu multe cifre;
 Lezările unilaterale
• Loboctomia temporală anterioară:

• procedură neurochirurgicală realizată în cazul unor tipuri de epilepsii, prin care se

extirpă focarul epileptogen al epilepsiei, aflat în lobul temporal anterior;

• studiul acestor pacienți arată modul în care funcționează anumite mecanisme mnezice;

• Tehnica Wada:

• = amital sodic intracarotid;

• realizată când nu se poate face loboctomie sau când vrem să știm care este zona din
creier care se ocupă de limbaj (la pacienți);

• https://www.youtube.com/watch?v=sBbilBZ46Eg
 Concluzii

• Hipocampul, arrile asociate ale cortexului medial temporal,

unele structuri limbice, talamusul anterior sunt structurile
importante în encodarea și reactualizarea informațiilor pe
termen lung;

• Afectarea lobilor temporali poate produce schimbări de

personalitate, în comportamentul sexual și trăiri personale
anormale.
NEUROPSIHOLOGIA LIMBAJULUI
 LIMBAJUL

• Fonologia

• Sintactica

• Semantica

• [Pragmatica]
 Reprezentarea vorbirii în EC
• procesarea limbajului este lateralizată încă de la nivel
receptor:

• urechea dreaptă pare a avea un rol mai important în

perceperea vorbirii - ca urmare a specializării EC stângi în
procesarea informației lingvistice;

• urechea stângă pare a fi specializată în percepția sunetelor

care nu țin de vorbire;

• (sunetele non-lingvistice pot fi bine recepționate și de către

urechea dreaptă)
 Rolul EC stângi

• EC stângă dispune de două mecanisme de procesare a stimulilor

auditivi:

• unul acustic - prin acțiunea acestuia, stimulul este analizat din

perspectiva frecvenței de semnal, amplitudinii, modificarea
parametrilor în timp;

• unul fonetic - parametrii de mai sus se combină pentru obține

o descriere lingvistică organizată a stimulilor.
 Rolul EC stângi (ctd.)

• Teoria motorie (Fridriksson et. al., 2008): percepția vorbirii este

mediată prin mecanismele de producere a vorbirii;

• Dispune de procesoare de segmentare care “desfac” fluxul

vorbirii în elemente fonetice, identifică sunetele complexe și
ajustează diferențele în vorbire.
 Rolul EC stângi (ctd.)
• Cercetarea cu EEG sugerează că ar putea exista căi alternative de
procesare a sunetelor, în EC dreaptă (Molfese, 1980; Segalowitz &
Cohen, 1989): EC dreaptă a “achiziționat” mai rapid decât EC
stângă distincția dintre voci;

• Ambele emisfere sunt implicate în procesarea vorbirii; diferența

este că fiecare dintre ele este specializată în altceva: EC stângă
contribuie mai ales la articularea sunetelor, iar EC dreaptă la
discriminarea vocilor;

• Concluzie: o sarcină lingvistică este stadială și implică o EC sau

alta, funcție de specificul etapei.
 Rolul EC stângi (ctd.)

• Metode de studiu:

• date neurofiziologice - EEG, potențial evocat;

• date comportamentale - ascultarea dihotomică, tahistoscop

(chiar dacă fidelitatea intra-subiectivă nu este foarte mare).
 Ascultarea dihotomică
• tehnică de ascultare de perechi de sunete, la una sau alta din urechi, uneori prin opoziție cu zgomotul alb
(“white noise”);

• white noise = zgomot cu lungime de bandă largă, ales special pentru că acoperă frecvențele stimulilor
utilizați în experimente;

• a contribuit la ridicarea unor chestiuni teoretice interesante:

• este implicarea diferită a urechilor o dovadă clară a specializării emisferice în această sarcină?

• sau înseamnă doar că una dintre EC este mai bună decât cealaltă?

• filme:

• https://www.youtube.com/watch?v=h-tQgfm2CAs

• https://www.youtube.com/watch?v=XaQvvaGDfvQ
 Reprezentarea perceptuală a
stimulilor auditivi
• percepția se bazează pe analiza psihologică a trăsăturilor stimulului perceput;

• extragerea trăsăturilor urmărește identificarea celor mai importante trăsături și

analiza preferențială a acestora (metoda scalării multidimensionale - MDS);

• MDS a fost utilizată și pentru identificarea dimensiunilor psihologice din

spatele percepției sunetelor, precum și a modului în care fiecare EC este
implicată în reprezentarea anumitor aspecte ale sunetelor;

• film: https://www.youtube.com/watch?v=gId3gLocel4

• prezentare generală a MSD:

https://en.wikipedia.org/wiki/Multidimensional_scaling
 Înțelegerea cuvintelor scrise
• Modelele care explică citirea sunt bazate, în general, pe o structură
triunghiulară;

• Structura triunghiulară se bazează pe faptul că citirea integrează simultan

informații despre modul de scriere, pronunție și înțeles;

• Un model neuropsihologic al înțelegerii cuvintelor scrise (Peleg & Eviatar,

2012) susține că reprezentările fonologice, ortografice și semantice
interacționează între ele diferit, funcție de emisfera în care sunt localizate: în EC
stângă sunt complet interactive, în vreme ce în EC dreaptă ele nu interacționează
între ele;

• Modelul este parcimonios (o singură diferență de arhitectură explică asimetriile

cerebrale), general (este testat pe mai multe limbi) și dinamic (explică dinamica
și complexitatea dezvoltării inter-emisferice);
 EC stângă și EC dreaptă
(Peleg & Eviatar, 2012)

SEMANTI SEMANTI
CĂ CĂ

ORTOGR FONOLO ORTOGR FONOLO

AFIE GIE AFIE GIE
 Concluzii privind
neuropsihologia limbajului

• Numeroase zone din EC stângă, dar și din cea dreaptă, sunt implicate
în producerea limbajului;

• Lobul frontal stâng este implicat în producerea limbajului, în vreme ce

lobii temporali sunt implicați în înțelegerea limbajului;

• Mecanismele de înțelegere și producere a limbajului “leagă” mai multe

zone, care acționează în tandem și contribuie la realizarea diverselor
funcții lingvistice;
 Neuropsihologia personalității
• Studiile asupra lobilor frontali și temporali indică rolul acestora în producerea și controlul mai
multor aspecte de personalitate;

• 1. Una dintre cele mai studiate modificări de personalitate apare în cazul epilepsiilor de tip “petit
mal” a lobilor temporali (petit mal=“absențe” scurte, perioade de comportamente automate etc):

• vorbesc mult despre ei înșiși,

• pedanterie în vorbire,
• paranoici,
• caută interacțiunile sociale și le părăsesc greu,
• tendință spre pusee agresive,
• conversiune religioasă,
• iluzii și halucinații asemenătoare celor din schizofrenie.
• 2. Tulburări ale conștienței

• depersonalizare (experiențe de ieșire din corp)

• deja-vu / jamais-vu,

• hipersexualitatea (lezare bilaterală) - sindromul Kluver-Bucy (alături de

deficite de limbaj și memorie),

• conștiința absenței legăturii cu realitatea.

Concluzii:

• structurile frontale și temporale contribuie decisiv la dezvoltarea

personalității;

• lezarea lobilor temporali, mai ales dacă este lezat și sistemul limbic,
se asociază cu schimbări masive de personalitate și comportament,
pierderi de memorie;
 SUBIECTE PENTRU EXAMENUL REDACȚIONAL

Subiecte mari Subiecte mici

Structura bulbului Funcțiile bulbului

Structura mezencefalului (inclusiv

Structura punții
substanța neagră și nucleul roșu)

Structura Substanței reticulate Sindroamele reticulate

Anatomia Măduvei spinării Funcțiile reflexă și de conducere ale MS

Lezările unilaterale și bilaterale ale Sindromul de închidere (Locked-in

lobilor temporali Syndrome)

Rolul EC stângi în limbaj Teoriile uitării

Ascultarea dihotomică