#Histologie II1

SUBIECTE TESUT EPITELIAL
1. Tesutul epitelial – caractere generale
E tesutul cel mai raspandit in organism. Are aspect de mase celulare compacte, spatii intercelulare foarte
reduse (putina substanta extracelulara), celule unite prin jonctiuni. Au 2 suprafete:
• Libera – orientata catre mediul extern sau cavitatea unui organ
• Atasata – ancorata la tesutul conjunctiv subiacent prin MB.
Forma variaza: turtite, cubice, cilindrice. Nucleii sunt turtiti in celulele pavimentoase, ovoidali in cele cilindrice,
rotunzi in cele cubice. Membranele nu se vad la MO, dar nucleii ofera informatii despre forma si nr celulelor.
Functii:
• Formeaza invelisuri membranare (epiderma, pleura, peritoneu, pericard, arbore traheo-bronsic, tub
digestiv, cai uro-genitale).
• Asigura transportul selectiv de molecule intre mediul intern si extern sau intre doua compartimente ale
organismului.
• Formeaza glande + rol contractil in glande (celule mioepiteliale)
• Rol senzorial, in organele de simt (muguri gustativi, organ Corti, creste ampulare, aparat otolitic)
Provine din toate cele 3 foite embrionare. E avascular si se hraneste prin difuziune din tesutul conjunctiv
subiacent. E bine inervat cu TNL (exc: stomac, intestin, uter). Are capacitate de regenerare (mitoza din celule
stem). Metaplazia e procesul de transformare a unui tip de epiteliu intr-un alt tip si apare sub actiunea cronica
a unor factori nocivi, fiind reversibil. Tesutul epiteloid e un tesut epitelial fara suprafata libera.
2. Epiteliile de acoperire unistratificate – descriere, localizare, rol
=epitelii simple. Dupa forma celulelor, sunt: pavimentoase, cubice, cilindrice.
Epiteliul simplu pavimentos are un singur strat de celule cu nuclei alungiti si turtiti. Actioneaza ca o bariera
simpla permeabila, asigurand un tranzit selectiv de gaze si metaboliti. Exemple: alveola pulmonara, ansa
Henle, foita parietala a capsulei Bowman, endoteliul vaselor, mezoteliile din seroase.
Epiteliul simplu cubic are un singur strat de celule cubice cu nuclei rotunzi centrali. El e destinat absorbtiei sau
secretiei. Exemple – segmentul distal al tubului urinifer (rol de absorbtie/secretie), epiteliul de acoperire al
ovarelor (rol protector).
Epiteliul simplu cilindric are un rand de celule cilindrice inalte cu nuclei alungiti, la baza. Poate avea specializari
apicale ale membranei (cili, microvili, sau stereocili).
Are 2 functiii: Transport transcelular al moleculelor – secretie si absorbtie: tubul digestiv, Transport al
moleculelor de-a lungul cavitatii (prin bataile ritimice ale cililor); exemple – caile genitale feminine.
3. Epiteliile de acoperire stratificate - descriere, localizare, rol
Are mai multe randuri de celule. Nucleii din acelasi rand sunt similari ca forma, marime si structura, dar difera
de cei din alte randuri. Forma celulelor din stratul superficial determina tipul epiteliului – cilindric, cubic sau
pavimentos (cheratinizat sau necheratinizat).
radudimulescu.ro/premium
Epiteliul stratificat pavimentos – mai multe randuri de celule. Doar stratul superficial e scuamos, nucleii sunt
turtiti doar la suprafata, in rest rotunzi. E de doua tipuri.
• cheratinizat – celulele de la suprafata acumuleaza proteine (cheratine) si astfel isi pierd nucleii. Epidermul
e impermeabil pentru apa si are rol protector impotriva factorilor fizici, chimici si infectiosi. Acest epiteliu e
format din 3 straturi – bazal (germinativ - formeaza celule epiteliale noi prin diferentiere din celule stem),
intermediar (spinos) si superficial (cornos).
• necheratinizat – celulele superficiale au si ele in citoplasma granule de cheratina dar isi pastreaza nucleii. E
in primele segmente ale tubului digestiv, cornee si vagin. Are rol protector dar e permeabil pentru unele
molecule mici si apa.
Epiteliul stratificat cubic e slab intalnit la adult: in peretele canalului de secretie a glandelor sudoripare, in
peretele foliculilor ovarieni.
Epiteliul stratificat cilindric e mult la embrion si rar la adult: pe epiglota si in peretele ductului excretor al
glandei salivare.
4. Epiteliul pseudostratificat – descriere, localizare, rol
E o forma de epiteliu simplu. Toate celulele au raport direct cu MB, dar sunt de inaltimi diferite, astfel incat
doar unele ajung la suprafata. Prin urmare, si nucleii ajung la inaltimi diferite, creand un fals aspect de
stratificare. La MO nucleii se vad in zig-zag. Poate avea specializari apicale de membrana (cili sau stereocili).
Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat (tip respirator) se gaseste numai in arborele traheobronsic, unde are
rolul de a deplasa mucusul ce contine particule straine organismului catre laringofaringe, pentru inghitire sau
expectoratie. Cilii se vad la MO dar doar ca o structura continua (margine in perie).
Epiteliul pseudostratificat cilindric cu stereocili se gaseste in epididim si canalul deferent. Stereocilii nu au

motilitate. Rolul lor e de a mari suprafata de absorbtie, pt a absorbi lichidul care aduce spermatozoizii pana in
epididim unde ei capata mobilitate. Stereocilii se vad individual la ME si la MO, fiind putin mai lungi decat cilii.
5. Epiteliul de tranzitie – descriere, localizare, rol
=uroteliu, se gaseste numai in caile urinare (calice mici, calice mari, bazinet, ureter, vezica, partea proximala a
uretrei). Se mai numeste si polimorf deoarece e format din celule care au diferite forme. Isi modifica forma
celulelor si numarul de straturi. E o forma speciala de epiteliu stratificat, cu 3 straturi:
• bazal – celule cubice sau cilindrice, cu rol germinativ
• intermediar – celule in racheta de tenis, cu un pol latit superior si un pol efilat spre stratul bazal
• Stratul superficial – celule umbeliforme, cu 1-2 nuclei, acopera 2-3 rachete.
Modificarea numarului de straturi se datoreste faptului ca si unele celule intermediare si superficiale au

prelungiri cu care se prind de MB. Atunci cand se exercita o presiune, celulele gliseaza unele pe langa altele si
se reduce numarul de straturi.
Modificarea formei celulare se face in special la celulele umbeliforme. Membrana lor are diferite grosimi, cu
arii dense ce contin uroplakine (invaginari ale membranei care constituie rezerve membranare). Cand vezica e
goala ariile sunt invaginate, iar cand e plina ele ajung la suprafata, ca urmare a intinderii membranei.
Epiteliul e impermeabil, constituind o bariera osmotica. Aceasta functie e data de organizarea aparte a
membranei celulare, care are o compozitie bogata in cerebrozide foarte hidrofobe.
6. Epiteliile glandulare exocrine – definitie, clasificare
Tesutul epitealial secretor e specializat pentru procese de secretie si alcatuiesc alcatuiesc glande. Glandele
exocrine isi varsa produsii de secretie in mediul extern (la suprafata pielii sau in cavitati ale organismului).
Glandele exocrine prezinta 2 parti componente:
• Adenomer – cu rol secretor
• Canal excretor – transporta produsii adenomerului la exterior
Clasificarea dupa nr de celule: unicelulare (celula caliciforma, forma de cupa, e in epiteliul respirator sau
digestiv, are secretie mucoasa), multicelulare.
Clasificarea dupa canal: simple – canal unic, compuse – canal ramificat.
Clasificarea dupa aspectul adenomerului: tubulare (drept, ramificat, glomerular), acinoase – se varsa direct in
duct, alveolar - are un scurt canal prin care se varsa in duct, tubuloacinoase sau tubuloalveolare – incepe ca un
tub si se termina dilatat.
Pentru denumire se folosesc doua adjective (duct, adenomer). Exista glanda:

• Simpla tubulara dreapta (glanda intestinala Lieberkühn)
• Simpla tubulara ramificata (glandele stomacului si duodenale Brünner)
• Simpla tubulara glomerulara (sudoripara)
• Simpla alveolara sau alveolara ramificata (sebacee)
• Simpla acinoasa (lacrimala)
• Compusa acinoasa (parotida)
• Compusa tubuloacinoasa (SL si SM)
• Compusa tubuloalveolara (glanda mamara)
Clasificarea dupa natura produsului de secretie: Seroase – secretie cu aspect apos, care contine enzime,
Mucoase – contin mucina, Mixte: muco-seroase, sero-mucoase, Uleioase: contin TG (gl sebacee).
Clasificarea glandelor exocrine dupa mecanismul de excretie:

• Merocrine – isi elimina produsii prin exocitoza
• Apocrine – se sparge membrana si se elimina si o parte din citoplasma (glanda mamara si glandele
ceruminoase din conductul auditiv extern )
• Holocrine – moare celula si se elimina cu totul (glanda sebacee)
7. MB - caracteristici, metode de evidentiere la MO, ultrastructura, functii
Orice epiteliu e ancorat la tesutul conjunctiv subiacent prin MB = strat distinct al matricei extracelulare,
acelular, amorf, compact si dens. Se afla la baza epiteliilor. Are in componenta glicoproteine, proteoglicani
(PG) si GAG sulfatati. Caracteristici ale MB: grosime variabila (zeci de μ), aspect variat – de obicei liniara,
uneori ondulata datorita unor proiectii ale tesutului conjunctiv spre epiteliu (papile conjunctive), compozitie
chimica variata in functie de localizarea epiteliului –orice MB are 5 componente secretate de celulele
epiteliale sprijinite pe ea: Colagen, Laminina, Entactina, Heparansulfat, Fibronectina.
Se evidentiaza la MO, dar nu in coloratii uzuale, ci cu metode histochimice:

• PAS – MB apare rosu purpurie, datorita glucidelor
• Impregnare argentica – MB apare neagra datorita fibrelor de reticulina
La ME se pot distinge componentele sale, de sus in jos:
• Lamina bazala – are 2 retele, de colagen si de laminina. E compusa din:
o Lamina lucida – electronotransparenta, imediat sub polul bazal; grosime de 50nm; alcatuita din
domeniile extracelulare ale moleculelor de adezivitate (integrine, distroglicani) si glicoproteice ale
matricei extracelulare (laminina, entactina)
o Lamina densa – electronodensa, sub lamina lucida; grosime de 30-70nm; alcatuita dintr-o retea de
filamente fine de colagen acoperit de perlecan (are ca GAG heparansulfat). Cand avem 2 epitelii
intre care nu e tesut conjunctiv laminele densa fuzioneaza si pare una mai groasa (in mb
respiratorie si mb de ultrafiltrare).
• Lamina reticulara - retea de fibre de reticulina ce contine colagen 3
Functiile MB:
• Embriogeneza tesutului epitelial.
• Interfata de adezivitate intre epiteliu si matrice
• Bariera cu permeabilitate selectiva
• Asigura stratificarea, compartimentalizarea si polaritatea epiteliului
• Controleaza diferentierea, proliferarea si organizarea celulelor epiteliale.
• Metastazarea celulelor epiteliale incepe cand MB nu mai e integra.
8. Polaritatea celulei epiteliale
Implica existenta la nivel membranar a 2 domenii distincte, ce difera biochimic, structural si functional. Intre
ele e un complex jonctional apical.
• apical – vine in raport cu lumenul unui organ sau cu compartimentul extern
• latero-bazal – ia contact cu celulele vecine si cu MB
Polaritatea e realizata in etape:
1. recrutarea unor complexe proteice de polaritate – Crunbs (formeaza domeniul apical), Par (apical, in
dreptul unei jonctiuni stranse, delimiteaza domeniul apical de cel lateral), Scribble (formeaza domeniul
laterobazal). Proteinele din complexe sunt citoplasmatice si interactioneaza cu cele transmembranare
adiacente.
2. Formarea unor contacte celulare – Complexele proteice de polaritate livreaza proteinele necesare formarii
jonctiunii de ancorare (zonula adh, rol cheie: caderina E). Jonctiunea stransa se formeaza deasupra cele de
ancorare (proteine transmembranare: claudine, ocludine, molecule de adezivitate celulara), care desparte
domeniile membranare si da polaritate celulei. Jonctiunile sunt in legatura cu citoscheletul.
3. Dupa realizarea jonctiunilor stranse, proteinele si lipidele membranare se distribuie preferential. In
domeniul apical f repede, in cel laterobazal mai lent.
4. Redistribuirea elementelor de citoschelet (fil de actina si microtubuli) si a organitelor (RER si mitocondrii la
polul bazal, Golgi si granulele de secretie apical. Nucleu central).
9. Celule epiteliale specializate pentru transport
Pot transporta ioni, molecule mici si macromolecule. Prototipul acestui tip de celula e nefrocitul din segmentul
proximal al tubului urinifer. E o celula cubica sau usor columnara, cu nucleu rotund central si al carei aspect
depinde de activitate. La MO se observa citoplasma acidofila, striata la polul bazal, marginea in perie la polul
apical. Aceasta celula are mai multe particularitati:
• Invaginari citoplasmatice la nivelul membranei polului bazal, care maresc suprafata si contin pompele pt
transportul ionilor; ansamblul invaginarilor se numeste labirint bazal al nefrocitului. Pompele scot Na din
celula, ca sa poata intra prin polul apical din tubul contort proximal, pasiv. Tot apical se face si simport
(cotransport in acelasi sens) de glucoza si aa (vor trece in spatiul interstitial prin difuziune facilitata) si
antiport de protoni. Apa va trece osmotic din tub in spatiul interstitial.
• Compartimente la nivelul membranei polului bazal - contin multe mitocondrii care realizeaza aportul
crescut de ATP necesar pompelor.
• Jonctiuni stranse la nivelul membranei laterale, in partea sa apicala – impiedica retrodifuzia ionilor
pompati.
• Microvili la nivelul membranei apicale – maresc suprafata de absorbtie.
Transportul se face transcelular (prin) si paracelular (printre). In functie de sensul de deplasare , transportul e
secretie sau absorbtie.
Rol: bariera activa prin care se controleaza tranzitul si concentratia de ioni si diverse molecule + concentrarea
unor medii prin deplasarea apei.
10. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de proteine
Sunt celule exocrine sau endocrine. Proteinele sintetizate pot fi: enzime digestive (celula seroasa), albumine,
globuline, fibrinogen (hepatocit), hormoni (PTH in parotida). Sinteza e urmata de secretie:
• Continua – produsul se elimina imediat, nu se acumuleaza in celula, nu exista granule de secretie
• Intermitenta – depozitarea temporara a proteinelor in granule, secretia se face la stimul.
Prototipul e celula din acinul pancreatic. Are forma piramidala cu nucleu rotund central. Pol bazal bazofil cu
organite implicate in sinteza de proteine (RER si mitocondrii subnuclear, golgi supranuclear), iar cel apical
acidofil are granule de secretie delimitate de endomembrane. Pancreasul are zone intunecate (acini) si palid
colorate (duct+insule). Etapele ciclului secretor in celula pancreatica:
1. Celula preia aa din circulatie, prin polul bazal.
2. Sinteza lantului polipeptidic in ribozomi din RER.
3. Lantul merge in lumenul RE unde se inlatura molecula semnal (segregare).
4. Acumularea in aparatul Golgi pt modificari posttraducere.
5. Formarea granulelor de secretie din capetele Golgi.
6. Transportul granulelor de secretie prin microtubuli si microfilamente, timp in care se concentreaza produsul
de secretie.
7. Eliminarea produsului prin exocitoza, la polul apical.
11. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de amine si polipeptide mici
Sunt endocrine si paracrine, preiau aa din mediul extern si ii decarboxileaza formand amine. Sunt foarte
raspandite in organism, intraepitelial.
Ele sintetizeaza epinefrina, norepinefrina, serotonina. Aminele folosite la sinteza produsilor pot fi preluate din
circulatie sau sintetizate din precursori. Celulele au continut mare in aa-decarboxilaza. Sunt de obicei
localizate intraepitelial, izolate sau in grupuri mici: in tubul digestiv si canalele coledoc si Wirsung, epiteliul
respirator, tiroida si paratiroida, aparatul urogenital, piele.
MO – forma piramidala cu baza latita, polul bazal are raport apropiat cu capilarul sanguin. Citoplasma e
bazofila. Se identifica prin precipitare cu saruri de Ag si oxidare cu bicromat de potasiu, imunocitochimie.
ME – RER si golgi sarace, pt ca sintetizeaza putine polipeptide. 2 tipuri de celule:
• Deschise – polul apical ajunge la lumen, poate avea cili receptori.
• Inchise –polul apical acoperit de alta celula epiteliala.
Mereu polul bazal atinge capilarul sangvin. Granulele de secretie au diametru de 50-500nm, delimitate de
endomembrana, miezul e dens cu halou clar. Depoziteaza amine (sintetizate sau preluate), polipeptide mici,
ATP, ioni, secretogranine si cromogranine. Granulele sunt aglomerate spre polul bazal, pe unde se elimina prin
exocitoza (element identificator). Secretia e discontinua, prin stimulare nervoasa sau chimica, se cheama
sistem neuroendocrin difuz.
12. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine
Sunt celule endocrine sau exocrine. Cele exocrine sunt mucoase – caliciforma, gastrice, din acinii mucosi. Cele
endocrine sunt in adenohipofiza si secreta hormoni tropi. Prototipul e celula caliciforma, din epiteliul
intestinal, respirator, conjunctival. La MO are un pol apical dilatat, palid, cu aspect vacuolar (deoarece prin
coloratie HE se pierd glucidele) si un pol bazal efilat.
In ME, dispozitia organitelor explica procesul de sinteza si secretie: RER la polul bazal, mitocondrii intre
cisternele RER, golgi supranuclear bogat, granulele de secretie acumulate la polul apical, cativa microvili pe mb
apicala (rol in secretie si absorbtie).
Procesul de sinteza incepe cu asimilarea aa si monozaharidelor din circulatie, apoi sinteza lantului polipeptidic
in ribozomii atasati RER. Lantul trece in lumenul RER pt segregare si glicozilare, apoi in Golgi pt modificari
posttraducere, terminarea glicozilarii si sulfatarea glucidelor. Se ambaleaza in granule si sunt transportate spre
mb apicala de elemnetele de citoschelet, apoi exocitoza.
=Ciclul secretor pentru proteine +glicozilare si sulfatare in Golgi.
Granulele de secretie din celula caliciforma sau alte celule mucoase sunt granule de mucina. La exocitoza apa
patrunde in granula de secretie si va hidrata mucina formand mucus. Deci celula sintetizeaza mucina si secreta
mucus.
13. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de lipide
Pot fi endocrine sau exocrine. Cele exocrine sunt in glanda sebacee unde secretia e o mixtura de lipide cu
celule dezintegrate. Cele endocrine sunt cele gonadale (Leydig/foliculare/luteale). Prototipul celulelor
specializate in sinteza si secretia de lipide e celula care secreta steroizi.
MO – forma poligonala, nucleu central eucromatic, citoplasma acidofila (mult REN si mitocondrii) si cu aspect
vacuolar datorat picaturilor de lipide pline cu precursor al hormonilor steroici (colesterol esterificat); cu cat
activitatea secretorie e mai redusa, cu atat numarul de vacuole lipidice e mai mare.
ME – mult REN si mitocondrii cu criste tubuloveziculare. Enzimele REN coopereaza cu enzimele mitocondriale.
Astfel, sinteza colesterolului din acetat e catalizata de enzime din REN, transformarea colesterolului in
pregnenolona (prima etapa in sinteza hormonilor steroici) e catalizata de enzime mitocondriale iar restul
etapelor pana la obtinerea diversilor hormoni steroici tot de enzime REN.
14. Celule mioepiteliale
Sunt localizate intre membrana polului bazal al unei celule epiteliale si MB a tesutului epitelial secretor. Se
gasesc in adenomeri si ducte din anumite glande exocrine – salivare, lacrimale, sudoripare si mamare. Au
origine ectodermica.
MO – stelate in jurul adenomerilor sau fuziforme in jurul ductelor, cu prelungiri. Putina citoplasma, imaginea
celulei se reduce la imaginea nucleului.
ME – in citoplasma se observa asemanari cu celula musculara neteda: organite in jurul nucleului.

• Filamente intermediare de citocheratina in cantitati mari, fapt care atesta originea lor epiteliala.
• Proteine contractile (actina, miozina, tropomiozina), organizate ca la fibra musculara neteda, in
prelungirile celulei.
• Jonctiuni gap – permit transferul rapid al variatiilor de potential de la o celula la alta, fapt care asigura
actiunea sincrona.
• Desmozomi – se formeaza intre celule epiteliale si celulele din unitatile secretorii sau din ducte si astfel se
produce o tensiune asupra unitatii secretorii si ductului ce ajuta la eliminarea produsului de secretie.
Alte roluri: secreta paracrin factori de crestere pentru celulele vecine, secreta colagen/laminina/entactina pt
lamina bazala, secreta factori supresori ai proliferarii celulare (rol antitumoral).
15. Capacitatea de regenerare a tesutului epitelial
E un proces fiziologic prin care sunt inlocuite celulele imbatranite sau nefunctionale. Tesutul epitelial are mare
capacitate de refacere datorita activitatii mitotice permanente a celulelor stem adulte. Ele sunt celule
epiteliale nediferentiate si se pot diferentia doar in celule epiteliale. Nevoia mare de regenerare vine din faptul
ca tesuturile epiteliale sunt in contact cu mediul extern.
Celulele stem adulte se autoreplica. Se divid asimetric, rezulta o noua celula stem adulta cu catena matrita si o
celula tranzitorie cu catena noua, care se diferentiaza. Sunt multipotente – se pot diferentia in toate celulele
acelui epiteliu. Sunt atasate de MB, cand se desprind incep sa se diferentieze intr-o anumita celula. In epitelii
unistratificate sunt izolate in grupuri.
Identificarea lor se face cu tehnici speciale: marcarea ADN cu precursori radioactivi, imunocitochimie. Daca
celula tine mult markerul inseamna ca e stem adulta, pentru ca ele au viata lunga si rata de diviziune mica. Sau
cu markeri de suprafata care apar cand e stem/diferentiata.
Rata de inlocuire a celulelor e timpul necesar inlocuirii totale a populatiei: rata rapida (intestin subtire 5 zile),
rata lenta (epiderma ani, rinichi, plamani).
SUBIECTE TESUT CONJUNCTIV

1. Matricea extracelulara (conjunctiva) – organizare moleculara
Tesutul conjunctiv e format din celule, fibre si substanta fundamentala. Fibrele si substanta fundamentala
alcatuiesc matricea extracelulara, componenta obligatorie unde au loc procesele de proliferare, migrare si
definire a formei, organizarii si functiei celulelor. Pe macromoleculele matricei se fixeaza factori de crestere si
hormoni, semnale pentru celulele conjunctive.
Compozitia chimica a matricei depinde de tipul de celula prezenta in tesut (secretorie sau nu), de gradul de
diferentiere al celulei si de statusul metabolic al acesteia. Nu toate celulele conjunctive sunt implicate in
secretie.
Compozitia moleculara difera de la un tesut la altul. Componentele de baza ale matricei sunt proteinele
fibroase, GAG si proteoglicanii (GAG legati de proteine). Moleculele ce alcatuiesc matricea sunt secretate de
celulele existente (exceptie: celule sangvine mature). Proteinele fibroase sunt cele care alcatuiesc fibrele
matricei conjunctive (colagen, elastina) si cele care fac structurile de adezivitate care mediaza legatura dintre
matrice si celule (fibronectina si laminina). Colagenul formeaza fibre de colagen si reticulina care dau
rezistenta si organizare iar elastina fibre elastice care dau flexibilitate. Fibronectina leaga fibroblastele la
matrice, laminina leaga celulele epiteliale de lamina bazala.
Proteoglicanii sunt ramificati si GAG sunt neramificati. Ei formeaza o masa gelatinoasa hidratata prin care se
vehiculeaza hormonii si metabolitii pana la celule. În dezvoltare, moleculele matricei sunt în mod constant
înlocuite, degradate şi resintetizate, în cazul leziunilor chiar şi într-un ţesut adult.
2. Molecule ale matricei conjunctive care intervin in adezivitatea celula-matrice
Doua categorii:
• Glicoproteine structurale (proteine de ancorare): fibronectina, laminina, tenasceina, entactina,
trombospondinina, condronectina. Interacţionează cu matricea şi cu suprafaţa celulară.
• Receptori de membrana: integrine, integrin-like, non-integrine.
Fibronectina – dimer proteic prezent in toate tesuturile conjunctive, format din doi monomeri A si B uniti prin
punti disulfurice. Fiecare monomer e format din trei subunitati repetitive (I, II si III). Unitatea I are 45-50 aa, II
are 60 aa iar III are 90 aa. Capatul N terminal (unde se leaga colagenul) incepe cu 2 unitati I si 9 unitati II,
urmeaza 15-27 de unitati III, apoi pot exista 2 legaturi sulhidril libere pentru legarea monomerilor in multimeri
cu greutate mare. Poate fi dimerica (secretata de hepatocite, celule epiteliale, solubila, e in plasma) sau
multimerica (secretata de celulele conjuntive, depozitata in matrice sub forma de fibrile lungi insolubile). Se
ataseaza si la suprafata celulara dar si la elemente ale matricei. Joaca rol in adeziune, crestere, migrare si
proliferare celulara.
Laminina – trimer proteic format din trei subunitati unite prin punti disulfurice: una A si doua B. Molecula de
laminina are aspect de cruce cu un brat lung (cu un domeniu globular) si 3 brate scurte (cu cate 2 domenii
globulare). Subunitatea A formeaza bratul lung si partea finala a celui lung + domeniile globulare toate, iar cele
doua B formeaza restul bratului lung si celelalte 2 brate scurte. La capatele globulare ale bratelor scurte se
leaga colagen. La capatul globular al bratului lung se leaga integrine sau proteogligani.
Intră în structura laminelor bazale care conţin un set comun de proteine şi GAG: colagen 4, heparan-sulfat,
entactina. Grosimea laminei bazale reprezinta lungimea moleculei de laminina. Celulele nu se pot lega direct la
colagenul 4 din lamine bazale, dar laminina le permite.
3. Molecule din matricea conjunctiva care ii asigura hidratarea si consistenta
GAG sunt molecule polizaharidice neramificate formate din unitati dizaharidice repetitive care au pe suprafata
lor numeroase sarcini negative date de radicalii sulfat si carboxil. Incarcatura negativa atrage Na+ care atrage
apa osmotic. Se realizeaza o structura de gel puternic hidratat, in care faza lichida vehiculeaza hormonii si
metabolitii pana la celule. Prin umplerea cu apa, GAG confera matricei rezistenta la compresie. O unitate
repetitiva e formata dintr-un glucid aminat (N-acetil galactozamina /glucozamina) si un acid uronic. GAG se
leaga covalent de miezuri proteice, formand proteoglicani. Molecula de GAG e f inextensibila, nu se poate plia
si ocupa mult loc chiar si la concentratii mici, fiind deci foarte hidrofile si formand mase gelatinoase. GAG e
10% din masa proteinelor fibroase, dar ocupa mult volum fiind un suport mecanic pt tesuturi si permitand
difuzia moleculelor si migrarea celulelor.
Acidul hialuronic e un GAG din 50.000 unitati dizharidice (ac glucuronic si N-acetil glucozamina). Molecula are
un aspect de bastonas rigid cu lungimea de 1μ. Dintre toti GAG: e cel mai greu, nu se leaga covalent de un
miez proteic, e singurul nesulfatat, nu e sintetizat in Golgi (ci in membrana celulara, alungirea se face
adaugand oligozaharide la capetele reduse).
In spatiul extracelular, el ramane in apropierea membranei, alcatuind glicocalixul. Chiar si la concentratii mici
formeaza o retea continua, rigida, hidratata in jurul celulelor, si le tine la distanta unele de altele, permitandu-
le sa se miste si sa prolifereze.
4. Biosinteza colagenului
Etapa intracelulara - in fibroblaste, in ribozomii atasati RER.

1. endocitoza de prolina si lizina
2. Transcriere si traducere – rezulta lanturile proα1 si proα2 foarte lungi si grele pt ca au la capetele C si N
portiuni necolagenice. Cele doua capete alcatuiesc peptidele de extensie (N-semnal, C-extra).
3. Modificari postranslationale
• Peptida semnal e scindata enzimatic in lumenul RE. Peptida extra controleaza spiralizarea lanturilor α in
jurul unui ax propriu si in formarea triplului helix.
• Hidroxilarea prolinei si lizinei.
• Glicozilarea polipeptidului, la hidroxilizine.
• Formarea triplului helix de procolagen. Lanturile α se spiralizeaza in jurul unui ax propriu si unul in jurul
celuilalt. Doar partea centrala e organizata in triplu helix, partile laterale sunt paralele si spiralizate doar in
jurul axei proprii.
4. Impachetarea procolagenului in vezicule golgiene si exocitoza lui.
Etapa extracelulara
1. Formarea tropocolagenului din molecule de procolagen care sunt clivate la capetele nespiralizate in triplu
helix. Pentru asta se dezamineaza lizina si hidroxilizina, formand grupari aldehidice prin care se leaga fibrele.
2. Pt colagenul fibrilar, mai departe va avea loc asamblarea in fibrile si apoi in fibre. Moleculele de colagen se
dispun in fibrile cu diametrul intre 20 si 200 nm.
5. Tipuri de colagen – clasificare
Colagen fibrilar (1,2,3,5,9,10,11) – se organizeaza in fibrile si formeaza fibre de colagen sau reticulina.
1,2,3,5,11 formeaza fibrile omogene (contin doar un tip de molecule). 9 si 10 formeaza fibrile heterogene cu
fibrele tip II.
• Colagen 1 –doua lanturi α1 si un lant α2 sau trei lanturi α1. Cea mai larga raspandire (90% din tot
colagenul) – in tesutul conjunctiv din piele, tendon, ligament, dentina, sclera, fascia musculara, capsula
organelor. Rezistent la intindere si tensiune.
• Colagen 2 (al cartilajului) – trei lanturi α1, in cartilajul hialin si elastic, notocord si discurile intervertebrale.
Asigura forma si rezistenta la deformare.
• Colagen 3 – trei lanturi α1, in stroma conjunctiva a unor organe: uter, ficat, splina, rinichi, plaman, m
neted, vase sangvine. Formeaza fibre de reticulina.
• Colagen 4 – trei lanturi α1 sau trei lanturi α2. Reprezinta colagenul amorf din lamina bazala a epiteliilor,
endoteliilor vasculare, epiteliilor din glomerulii renali si din cristalin. Rol de suport si de bariera de filtrare.
• Colagen 5 – doua lanturi α1 si un lant α2. E in lamina bazala a celulelor musculare striate si netede,
celulelor schwann, celulelor gliale si epiteliului placentar. Rol de suport.
Colagen afibrilar (4,6,7,8) – nu formeaza fibrile deoarece are la capete domenii globulare care impiedica
polimerizarea. Colagenul 4 e component principal al laminei bazale.
6. Fibra de colagen - aspect la MO, ultrastructura
E proteina cea mai abundenta in corp. Fiecare molecula de colagen e un triplu helix din 3 lanturi α1 sau α2
specifice fiecarui tip(I,II,III,...). Sunt 25 de tipuri dintre care 15 sunt foarte bine cunoscute, iar din ele 5 sunt
cele mai raspandite. Fiecare lant α e format din 1050 de aa, 1/3 din ei sunt glicina. Fiecare lant e spiralizat in ax
propriu, dar si triplul helix e spiralizat si stabilizat prin leg de H si disulfurice. Molecula de colagen are un
domeniu central triplu helix si 2 capete cu lanturile paralele, spiralizate doar in ax propriu. Colagenul mai are
12% prolina, 12% hidroxiprolina, 10% hidroxilizina.
Subunitatile liniare de tropocolagen, de 280nm, se suprapun sub forma de trepte. Apar regiuni alternante
lacunare (spatiul liber dintre 2 molecule de tropocolagen situate in acelasi sir) si de suprapunere (unde se
suprapun molecule de tropocolagen din toate treptele). Aceasta alternanta determina aspectul de striatii
transversale caracteristice fibrilelor de colagen precum si periodicitatea la 64nm a benzilor clare si intunecate
la ME. Fibrilele individuale se unesc si formeaza fibre, care se agrega si formeaza fascicule. Colagenul 3 ce
formeaza fibre de reticulina nu formeaza fascicule.
Fibrele de colagen sunt formate din colagen de tip 1,2,5,9,10,11. Ele sunt cele mai groase fibre ale tesutului
conjunctiv (20μ). Nu se ramifica si nu se anastomozeaza. Se dispun sub forma de fascicule, bandelete sau
manunchiuri cu fibre paralele care se pot aseza fie in toate directiile formand retele, fie paralel formand
tesutul conjunctiv ordonat. HE – colagenul apare roz, AZAN si Mallory – albastru.
7. Fibra de reticulina
Fibra de reticulina e formata din colagen 3. Acest tip de colagen e alcatuit din trei lanturi α1 si se gaseste in
stroma conjunctiva a unor organe (uter, ficat, splina, rinichi, plaman), in structura m neted, a vaselor sangvine
si in pielea fetala.
Colagenul 3 are rol structural si elastic. Fibrele de reticulina sunt cele mai subtiri (1 μm). Se ramifica si se
anastomozeaza formand retele. Nu se vad in coloratie HE deoarece exista foarte multe fragmente
oligozaharidice care nu fixeaza nici hemalaunul, nici eozina. Fibrele de reticulina se vad in coloratie PAS (acid
per-iodic si reactiv Schiff) unde apar rosu-violet. Se mai evidentiaza si prin impregnare argentica deoarece sunt
fibre argirofile.
Aceste fibre sunt argirofile si PAS-pozitive datoria continutului ridicat de zaharide. Fibrele de reticulina contin
6-12% hexoze, pe cand cele de colagen doar 1%.
Datorita diametrului mic si distributiei laxe, fibrele de reticulina formeaza retele flexibile in jurul structurilor
supuse la modificari de forma si volum.
8. Fibra elastica
Elastina e intalnita in tesuturi conjunctive in legatura cu colagenul (sunt secretate de aceleasi celule). E multa
in ligg, peretii vaselor (artere in special), plamani, piele, tendoane. E o glicoproteina si contine aa: 33% glicina,
12% prolina, 60% aa nepolari (desmozina, izodesmozina = fac fibra hidrofoba). Nu are deloc hidroxilizina si
hidroxiprolina. Fibrele elastice au un diametru de 5μ (intermediar intre fibrele de reticulina si cele de colagen).
Ele se ramifica si se anastomozeaza. In coloratie HE apar roz, iar in orceina brun-roscat.
Biosinteza:
Etapa intracelulara decurge la fel ca la colagen, doar ca nu are loc hidroxilarea, glicozilarea si spiralizarea.
Rezulta tropoelastina cu aspect rasucit. In etapa extracelulara, tropoelastina va polimeriza. E nevoie mai intai
de o dezaminare a lizinei. Moleculele de elastină, sinuoase şi de forme diferite, sunt legate între ele prin punti
necovalente slabe şi prin punţi covalente distanţate, care ii dau elasticitate. Cele 3 tipuri de fibre elastice se
formeaza in succesiune.
1. Fibre de oxitalan – in zone de maxima rezistenta: in lig alveolo-dentar, in zonula lui Zinn, in dermul pielii.
Sunt alcatuite din fibrile de fibrilina si nu contin deloc fibrile de elastina. Drept urmare sunt foarte
rezistente la tractiune, dar nu sunt elastice.
2. Fibre de elaunina – in dermul pielii, in special in jurul glandelor sudoripare. Sunt alcatuite din microfibrile
de fibrilina si cantitati variabile de elastina polimerizata.
3. Fibre elastice – microfibrilele de elastina conflueaza si se dispun in mijlocul fibrei, microfibrilele de fibrilina
se dispun radial si atfel se formeaza fibra elastica matura, cu mai multa elastina decat fibrilina.
9. Clasificarea celulelor conjunctive, mecanisme de cooperare intercelulara, ex.
Dupa provenienta:
• Celule fixe – fac jonctiuni focale cu matricea si secreta componentele ei. Au proprietatea de
interconvertibilitate pe orizontala (blast-cit., reversibil) sau pe verticala (condro-osteo, ireversibil):
fibroblast – fibrocit, condroblast – condrocit, osteoblast – ostocit, adipocit.
• Celule libere – ajung in tesut prin diapedeza si intervin in raspunsul imun: leucocite granulare, LfB, LfT,
monocite – macrofage, mastocite, melanocite.
Din punct de vedere functional:

• Producerea si degradarea matricei: fibroblast, condroblast, osteoblast.
• Functie metabolica: adipocitul brun (lipide), alb (termo) si hepatic (vit A).
• Celule imune
o Efectorii: micro si macrofage (fagocitoza), LfB (umoral), LfT citotoxice, celule K si NK.
o Accesorii: celule prezentatoarea de antigen.
Dupa origine:
• Din celula mezenchimala nediferentiata: fibroblast, condroblast, osteoblast, adipocit, celule endoteliale si
mezoteliale.
• Din celula stem pluripotenta hematopoietica: macrofage, mastocite, plasmocite, microglia, granulocite,
limfocite, hematii.
Exemplu de mecanism de cooperare intercelulara – raspunsul imun umoral.

Incepe cu preluarea Ag de CPA (macrofage și celulele dendritice) care vor extrage epitopii și îi vor prezenta
către LfT helper pe care le activeaza. Ele vor migra în ariile burso-dependente din organele limfoide secundare
și se vor transforma în limfoblaști T helper. Unele Ag timo-dependente nu sunt preluate de către CPA astfel
încât ele vor ajunge în circulația limfatică a organismului care le va transporta până la ariile burso-dependente
din organele limfoide secundare unde vor fi recunoscute de LfB Ag-specifice care se vor activa parțial și se vor
transforma în limfoblaști B ce nu vor migra din ariile bursodependente. După ce se activeaza LfB se va produce
cooperarea dintre limfoblaștii T helper și limfoblaștii B. Drept urmare, limfoblastii B se vor activa complet,
transformandu-se in plasmocite secretoare de Ac specifici.
10. Clasificarea tesuturilor conjunctive (exemple)
• Tesut conjunctiv propriu-zis
o lax
propriu-zis – corionul mucoaselor, derm papilar
special:
• lamelar – fasciile muschiilor
• areolar (fenestrat) – epiploon
• spinocelular – corticala ovarului, endometru uterin
o tesuturi conjunctive fibroase (dense):
semiordonat – capsula conjunctiva a unor organe, dermul reticular, dura mater
ordonat – aponevroze si tendoane
• Tesuturi conjunctive cu functii speciale
o tesut conjunctiv reticulat
mieloid – maduva rosie hematogena
limfoid – organe limfoformatoare (amigdale, pulpa alba a splinei)
o tesut conjunctiv elastic – ligg articulare
o tesut conjunctiv adipos alb si brun
o tesut mucoid – cordon ombilical, corp vitros
o sangele
• tesuturi conjunctive scheletale:
o tesut cartilaginos:
hialin – cartilaje costale, suprafete articulare
elastic – epiglota, urechea externa
fibros – discurile intervertebrale
o tesut osos
lamelar haversian – diafiza oaselor lungi
lamelar trabecular – epifizele oaselor lungi, interiorul vertebrelor
o articulatii
11. Tesutul conjunctiv lax
Tesutul conjunctiv lax propriu-zis e tesutul cel mai raspandit in organism: corionul mucoasleor, stroma
conjunctiva a organelor parenchimatoase, axul conjunctivo-vascular al seroasei peritoneale si al vilozitatilor
intestinale, adventicea tubului digestiv si a vaselor de sange, dermul papilar, endo/peritenoniu,
endo/perimisium, endo/perinerv.
Contine egal fibre, celule si substanta fundamentala. Celulele pot fi fixe (fibroblaste - fibrocite) sau mobile
(imune reactive sau accesorii, provenite din sange). Fibrele sunt de toate categoriile (colagen, elastina,
reticulina) in proportii egale. Fibrele de colagen se dispun paralel in benzi care nu se ramifica si nu se
anastomozeaza. Fibrele de elastina se ramifica si se anastomozeaza formand retele cu ochiuri neregulate. Cele
de reticulina sunt ramificate si anastomozate, in ochiuri au celule si substanta fundamentala.
Substanta fundamentala are un procent mare de GAG nesulfatati si PG, si se coloreaza palid in HE. Mai contine
glicoproteine de adezivitate.
Vascularizatia e bogata. Inervatia e bogata in TNL sau terminatii incapsulate.
Tesutul conjunctiv lax lamelar - bogat in fibre de colagen si elastina dispuse in lamele paralele. Au celule fixe.
– fascia superficiala si profunda a muschilor.
Tesutul conjunctiv lax areolar e bogat in fibre de colagen care formeaza o retea cu ochiuri largi.
Tesut conjunctiv lax spinocelular e in corticala ovarului, in jurul foliculilor ovarieni, in endometru si in jurul
glandelor uterine. Predomina celulele dispuse in vartejuri in jurul formatiunilor foliculare.
12. Tesuturile conjunctive dense ordonate - tendonul si aponevroza
Aponevroza e o formaţiune inextensibilă care asigură inserţia muşchilor laţi pe os. E formată din una sau mai
multe lamele conjunctive si poate fi: simpla (din 1-2 lamele), compusa (3-5 lamele). O lamelă conjunctivă e
formată din fibre de colagen groase paralele, dispuse perpendicular pe cele din lamele vecine. Între fibre e
putina substanţă fundamentală şi fibroblaste. Planurile conjunctive se întretaie sub diferite unghiuri, cel mai
adesea în unghi drept. Aponevroza e avasculară, se hrăneşte prin difuziune, dar are multe terminaţii senzitive.
Un tendon primar e un ansamblu de fibre de colagen groase, paralele, dispuse in fascicule, cu spaţii înguste
intre ele în care sunt fibroblaste (tenocite in sir, 2 cate 2 pt ca nu au loc sa se desparta dupa diviziune) si
substanţă fundamentală. Tenocitele au niste prelungiri care invelesc fibrele de colagen invecinate. Un tendon
primar e învelit de ţesut conjunctiv lax sarac, endotenon.
Tendonul secundar e un ansamblu de tendoane primare. Are diametru mai mare şi e acoperit de un ţesut
conjunctiv lax bogat, vascularizat şi inervat, peritenon.
Tendonul e format din tendoane secundare. E acoperit de un ţesut conjunctiv dens semiordonat cu rol de
capsulă, aderent la peritenon, epitenon, dublat de tesut conjunctiv lax si un strat de celule mezoteliale care
formează teaca sinovială. Bursa sinovială provine din dedublarea tecii mezoteliale si contine putin lichid
sinovial bogat în apă, proteine, ioni şi GAG. Tendonul e un ţesut avascular, care se hrăneşte prin difuziune si se
regenereaza din peritenon.
13. Tesutul conjunctiv dens semiordonat
In tesutul conjunctiv dens predomina fibrele, si sunt putine celule si substanta fundamentala. In cel
semiordonat fibrele de colagen sunt dispuse in toate directiile. Localizare: dermul reticular, capsulele
conjunctive ale organelor, sclerotica si corneea, epitenoniu, epimisium, epinerv, dura mater, submucoasa
tubului digestiv.
Predomina fibrele de colagen si elastina. Fibrele de colagen sunt paralele si ondulate in fascicule iar fasciculele
sunt dispuse in toate directiile. Fibrele elastice se dispun si ele in toate directiile ramificandu-se. Ele constituie
o pasla pentru fibrele de colagen. Intre fibre sunt celule fixe (fibroblaste/cite) si mobile (mastocite, macrofage,
plasmocite, NK, limfocite T, PMN)
Substanta fundamentala e putina si contine toate substantele caracteristice unui tesut conjunctiv.
Vascularizatia e bogata si se face prin vase de calibru minim. Inervatia e bogata si se face prin fibre vasomotorii
si fibre senzitive (TNL si incapsulate cu rol de extero-proprio-viscero receptori).
Rol: asigura protectie mecanica, suport, grad mare de flexibilitate si extensibilitate.
14. Tesutul conjunctiv elastic
Are o raspandire extrem de restransa: ligg galbene de la nivelul cefei, ligg articulare, lig suspensor al penisului.
Structura – predomina fibrele elastice dispuse in retea, are putina substanta fundamentala si celule
conjunctive (in special fixe - fibroblaste). Elemente elastice sunt larg raspandite in peretele vaselor, format din
lamele elastice dispuse concentric. Tot elemente elastice apar si in stroma conjunctiva a plamanului, dubland
peretele alveolar.
Datorita fibrele elastice abundente, acest tesut are culoare galbena.
Evidentiere –In coloratie HE, fibrele elastice ale tesutului apar roz. Cu orceina se coloreaza in brun-roscat, cu
aldehid-fuxina Gömori in negru, iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu.
15. Tesutul conjunctiv reticular
E de doua feluri:
1. Mieloid – maduva rosie hematogena.
2. Limfoid – in organele limfoformatoare: gg limfatici, pulpa alba a splinei, placile peyer din intestin, amigdale.
Organizare – fibre de reticulina care se dispun sub forma unui fibroreticul si celule conjunctive (o parte din ele
vor forma citoreticul suprapus peste fibroreticul). In ochiurile celor doua retele se gasesc substanta
fundamentala si celule conjunctive libere. Tipuri de celule:
• Fibroblastoide – fibroblasti specializati numiti celule reticulare, cu mai multe prelungiri care se unesc cu
prelungirile altor celule reticulare prin jonctiuni gap. Ele formeaza citoreticulul si sunt implicate in secretia
matricei ce are in principal fibre de reticulina.
• Histioide – macrofagele tesutului reticulat, fac parte din sistemul fagocitar mononuclear. Se gasesc de-a
lungul vaselor ce traverseaza organele limfoide.
• Interdigitate – provin din celule stem, sunt doar in ariile ocupate in principal de LfT din organele limfoide
secundare (zone timodependente). Au nucleu mare si multa citoplasma, putine organite si multe vezicule
de secretie.
• Dendritice foliculare – doar in zonele cu LfB (timoindependente). Ocupa centrul foliculilor limfatici. Au
granule de secretie.
Evidentiere – fibrele de reticulina se vad rosu-violet in coloratie PAS si prin impregnare argentica deoarece
sunt fibre argirofile. Ultimele 2 tipuri de celule nu se vad la MO, doar prin imunofluorescenta sau la ME. Ele
sunt CPA implicate în RI umoral.
16. Tesutul adipos alb
Ţesutul adipos e alcătuit predominant din adipocite care se organizează în paniculi adipoşi, separaţi între ei de
septuri de ţesut conjunctiv lax ce contin vase si nervi. Are puţină substanţă fundamentală şi puţine fibre de
reticulină. Adipocitul provine din celula embrionară mezenchimală care va ajunge adipocit alb, apoi brun, apoi
hepatic (nu exista involutie).
Ţesutul adipos alb e foarte bine reprezentat la adult, in hipoderm, în jurul organelor, in mezenter. E alcătuit
din adipocite albe, de 50-120μ, rotunde izolat si poligonale in tesut, nucleu turtit periferic cu putina
citoplasma. Toată celula e ocupată de o picătură lipidică, nedelimitata de endomembrane, care se dizolvă in
timpul colorarii, astfel încât celula apare ca lipsită de conţinut. Picătura lipidică se vede roşu portocaliu cu
Sudan III.
ME – multe organite implicate în sinteza de lipide: mitocondrii cu criste tubulare, REN. Citoschelet cortical
bogat. Membrana e dublată de o lamină bazală înconjurată de o reţea de fibre de reticulină. Această lamină
bazală e comună pentru mai multe lipocite. În strânsă legătură cu MB se găsesc capilare sanguine pentru
fiecare adipocit si terminatii nervoase ce varsa mediatorul, care ajunge la celule prin difuziune.
Rol in metabolismul lipidic. Prin micropinocitoză înglobează AG din sânge. 3 AG se condensează cu un glicerol
formând TG care e inglobat în incluziune. Celula adipoasă poate să-şi sintetizeze de novo AG din glucoza,
depinzând de insulină. Lipidele in incluziuni sunt depozitate câteva ore – 30 zile, după care sunt mobilizate prin
acţiunea hormonilor lipolitici.
17. Tesutul adipos brun
E prezent la făt şi nou născut în primele două luni de viaţă, fiind 2-5% din greutatea corporală. E dispus
subcutanat în regiunea cervicală, inghinală, retrosimfizar şi in mediastin. Rol termogenetic. Când temperatura
organismului scade se ard AG din depozite iar întreaga energie e disipată sub formă de căldură.
Macroscopic are culoare bruna, datorita unui pigment lipocrom din citoplasma, unei vascularizaţii mai bogate
decât la alb (2-3 capilare per adipocit) şi citocromului c prezent pe cristele mitocondriilor mai numeroase.
E format din adipocite brune (poligonal de 30μ, nucleu central, citoplasma vacuolata, incluziuni lipidice
multiple), substanţă fundamentală puţină şi fibre de reticulină.
ME – mitocondrii cu criste tubulare, REN şi numeroase picături lipidice nedelimitate de endomembrane.

Membrana e dublată de o lamină bazală proprie fiecărui adipocit, dublată de o reţea fibroreticulară.
Terminatiile nervoase adrenergice vin în contact direct cu membrana adipocitului, străpungând lamina bazală.
18. Celula mezenchimala
Poate proveni din mezoderm (în majoritatea ţesuturilor) sau din mezoectoderm (celulele conjunctive de la
nivelul extremităţii cefalice). Celulele mezenchimale alcătuiesc ţesutul conjunctiv embrionar.
E o celulă de formă neregulată cu numeroase prelungiri, de 30μ. Are raport nucleo-plasmatic supraunitar. Are
un nucleu mare veziculos, oval sau rotund, palid colorat, bogat în eucromatină cu nucleol evident excentric.
Citoplasma putina e bazofilă, săracă în organite, are mult RE si ribozomi pentru ca sintetizeaza proteine.
ME – grupări poliribozomale libere. Celulele mezenchimale vin în contact prin jonctiuni Gap. Sunt implicate în
producerea matricei extracelulare, lipsită de fibre. Sunt celule pluripotente, din ele derivă marea majoritate a
celulelor conjunctive fixe. Celula mezenchimală se întâlneşte şi în ţesuturile conjunctive adulte, în număr
limitat în jurul capilarelor si venulelor. Ea induce diferenţierea epiteliului cu care vine în contact.
19. Fibroblastul
E cea mai raspandita celula conjunctiva, si cea mai activa. Are 2 forme: activa (fibroblast) si latenta (fibrocit).
Provine din celula mezenchimala embrionara. Are 15-20μ lungime, alungit cu prelungiri la capete. Celulele fac
intre ele joncţiuni Gap. Are un nucleu mare oval central (raport nucleu-citoplasma supraunitar), palid colorat
cu nucleoli evidenţi, si multa citoplasma. La ME nucleul are eucromatină central si heterocromatina periferic.
In citoplasmă e RER/Golgi bogate, grupări poliribozomale libere, granule de secreţie, multe mitocondrii,
centrozom, un citoschelet bogat. Înafara celulei sunt mănunchiuri de fibrile de colagen.
Rol: sintetizează şi secretă fibrele şi substanţa fundamentale. Secretă enzime lizozomale cu acţiune
extracelulară (colagenaze, proteaze), factorul de creştere fibroblastic cu rol în proliferarea capilarelor
sanguine, si interferon γ antiviral.
Fibroblastele au două proprietăţi fundamentale: modulatia (se transforma reversibil in fibrocit/miofibroblast,

si ireversibil in condroblast, osteoblast sau adipocit) si nonechivalenta (fibroblastele din diferite varietăţi de
ţesutul conjunctiv sunt diferite structural si functional).
Fibrocitul e mai mic, alungit ramificat la capete, citoplasmă puţină, nucleu alungit. Aparatul de sinteză proteica
e putin, dar cel lizozomal e bogat. Scade colesterolul prin pinocitoza.
Miofibroblastul - are în citoplasmă un aparat contractil din actina si miozina. Apare in tesutul conjunctiv de
reparaţie din jurul plăgilor, vilozităţi intestinale, capsula şi trabecule splenice, albugineea testiculului, teaca
externă a foliculilor ovarieni.
20. Mastocitul
E de origine mieloidă, provine din celule stem unipotente din măduva roşie hematogenă, ce se diferenţiază în
promastocit care migrează din sânge în ţesut unde se transformă în mastocit.
Sunt celule mobile din căile respiratorii, digestive, genitale feminine, ţesutul conjunctiv lax subcutanat. Pot fi
izolate sau în cuiburi, în apropierea vaselor de sânge. Au viaţă lungă cu mare capacitate de proliferare în
ţesuturi. E o celulă rotundă sau ovala, de 20-30μ. Nucleul e mic central iar citoplasma e saraca in organite, are
citoschelet bogat şi granulaţii mici delimitate de endomembrane, ce contin PG, histamina, proteaze, factor
chemotactic al eozinofilelor (responsabil de socul anafilactic). Sunt celule paracrine, pentru ca secretia lor
actioneaza asupra celulelor vecine. Membrana are pseudopode.
Membrana conţine receptori pentru IgE. În timpul reacţiilor alergice mastocitele sintetizeaza leucotriene pe
care le elibereaza extracelular odată cu conţinutul granulelor. Degranularea poate fi prin exocitoza sau prin
moartea celulei. Degranularea se face prin legarea Ag de Ac fixati pe R specifici la suprafata mastocitului.
Histamina eliberată din granulele mastocitare creşte permeabilitatea capilarelor, rezultand filtrare masivă de
plasmă şi diapedeză de leucocite atrase prin factorul chemotactic in lichidul interstitial. Histamina face si
bronhospasm care duce la moarte daca nu se intervine cu bronhodilatator. Eozinofilele atrase în ţesut distrug
o parte din histamina. Celelalte PMN-uri atrase induc mastocitoliză violentă. Leucotrienele eliberate încetinesc
contracţia m neted. Diferenţierea mastocitelor e controlată de factorul de creştere sintetizat de fibroblaste.
Mastocitele intervin în metabolismul intermediar al lipidelor.
21. Histiomacrofagul
ME – nucleu excentric, bogat în eucromatină cu nucleol evident, citoplasma are organite comune, RE,
mitocondrii, Golgi, citoschelet mai bine reprezentate în pseudopode. Lizozomi bogati (lizozomi secundari,
corpi reziduali, fagozomi sau pinozomi – responsabili de aspectul vacuolar al citoplasmei. Aceştia din urmă
fiind responsabili de aspectul granular sau vacuolar al citoplasmei. E o celulă mobilă care emite pseudopode,
sunt atrase prin chemotactism pozitiv, şi se deplasează amoeboidal, are intensă activitate de fagocitoză.
Fagocitoza e declanşată de impactul suprafeţei celulare cu un Ag. Poate fi:

• specifică – macrofagele recunosc particulele, prin opsonine (invelesc Ag – fibronectina, IgG, IgM) sau
mediata de receptori (la macrofagele de profesie).
• Nespecifica –materiale inerte sau bacterii pot fi înglobate în absenţa factorilor de recunoaştere.
Fagocitoza se face în etape: ataşarea particulei antigenice de membrana macrofagului, internalizarea particulei
prin pseudopode şi formarea unui fagozom care va fuziona cu lizozomii formand fagolizozomi, unde sunt
hidrolizate. Ce nu poate fi digerat rămâne în lizozomii secundari care sunt exocitaţi. Mf sub acţiunea
limfokinelor secretate de LfT pot distruge orice tip de antigen fără recunoaştere imunologică . Macrofagele
secreta proteaze pt degradarea macromoleculelor, modulatori pt citochine, interferoni cu actiune antivirala si
antitumorala, factori de crestere pt fibroblaste.
22. Sistemul monocitar macrofagic
Populaţie de celule heterogene, cu aspect structural şi funcţional particular fiecărei regiuni. Comuna e
capacitatea de fagocitoză şi originea lor din monocitele circulante. Macrofagele din organism formează
sistemul fagocitar mononuclear cu 3 compartimente intre care e echilibru dinamic: medular, sangvin, tisular.
Compartimentul medular include celulele stem pluripotente, ce se vor diferentia în monoblast (nucleu mare,
citoplasma si organite reduse), promonocit, apoi monocit sangvin (oval, multa citoplasma cu granulaţii
azurofile, nucleu cu aspect de tabla de sah), ce va trece in compartimentul tisular prin diapedeză, unde se
transformă în macrofag:
• Macrofag fix – histiocit, mic 10-15μm, nucleu mic central heterocromatic, citoplasmă puţină acidofilă.
• Macrofagul mobil – histiomacrofagul, mare 30μm, citoplasmă abundentă acidofilă, nucleu excentric palid
colorat cu nucleol vizibil.
Sistemul fagocitar mononuclear are celule:

• libere diseminate în ţesutul conjunctiv lax (histiocitele şi histiomacrofagele) – in derm, mucoasa digestiva si
respiratorie (grupate in jurul vaselor de sange).
• peritoneale şi pleurale
• alveolare – celulele prăfoase
• din organele limfo şi hematoformatoare
• din SNC – microglia
• fixe din ficat – celulele Kupffer
• din piele – celulele Langherhans
• din ţesutul osos – osteoclastele
23. Plasmocitul
ME – celulă mobilă a ţesutului conjunctiv din calea respiratorie, digestiva, genitala feminina, în ţesutul
conjunctiv lax subcutanat. Provine dintr-un LfB, care trece prin diapedeză din sânge în ţesutul conjunctiv.
E ovala, 20-30μ, nucleu rotund mare excentric cu aspect in cadran de ceas (alterneaza hetero cu eucromatina).
Citoplasma abundentă, are halou perinuclear ce contine centrozom, mitocondrii si Golgi. E bazofila pt ca are
RER, in canaliculele lui se vad polipeptide in tranzit de la ribozomi la golgi. Membrana are microvili.
Au rol in RI umoral. Ele produc Ac ca răspuns la penetrarea organismului de către antigene.
La primul contact al Lf cu Ag, ele se transformă în limfoblaste sau imunoblaste pentru a sintetiza Ig. Lf creşte în
volum, nucleul creşte si se încarcă cu eucromatină şi are 2-4 nucleoli evidenţi. Citoplasma devine multa
bazofilă, dezvoltând organite de sinteză. După activare LfB se divid şi dau naştere la clone celulare B. Din
acestea, unele imunoblaste se diferenţiază îm plasmocite, celule secretoare de Ig. Alte imunoblaste se întorc la
forma de limfocit circulant, devenind celulă cu memorie. Stimularea limfocitelor B determinată de prezenţa
Ag e ajutată de limfocite T helper şi de macrofage.
La al doilea contact cu Ag există o populaţie de limfocite cu memorie care recunosc Ag şi se transformă în

imunoblaste mult mai rapid. Clonele care iau naştere formează în mod diferenţiat plasmocite secretoate de Ig
si celule cu memorie care sa fie gata de intervenţie pentru un nou răspuns imun. După stimulare
imunoblastele trec în căile limfatice, sânge, apoi in focarul antigenic.
24. Melanocitul
Sunt celule cu origine in crestele neurale de unde migreaza in straturile profunde ale epidermului, in partea
superficiala a dermului, in iris, coroida, firul de par. Sunt responsabile pentru culoarea pielii , a parului si a
irisului. Pigmentul produs de ele poate fi eumelanina (negru brun) si pheomelanina (rosu). Au corp rotund din
care pornesc dendrite ce vin in contact cu keratinocitele, forma de fulg de nea.
ME – multe mitocondrii mici, RER si Golgi bogat. Nucleu rotund central. Pigmnetul melanic e sintetizat din
tirozina – DOPA – melanina. Melanina e legata la o proteina structurala matriciala in vezicule, se acumuleaza in
aceste vezicule pina cind ele formeaza granule mature (melanozomi). Melanozomii 1,2,3 sunt prezenti in
melanocite, de densitate diferita in functie de continutul in melanina, iar melanozomii cuaternari sunt in
keratinocite unde ajung prin secretie citocrina. Datorita melanozomilor bruni, nu e nevoie de coloratie.
Keratinocitele sunt depozite de melanina si contin mai mult pigment decat celula care le-a produs. Un
melanocit impreuna cu 5-6 keratinocite in care se depoziteaza pigmentul formeaza o unitate epidermal-
melanina. Razele UV stimuleaza keratinocitele sa sintetizeze niste factori paracrini, care stimuleaza activitatea
melanocitelor. Bronzarea care apare dupa expunerea la razele UV e rezultatul a doua procese: inegrirea
melaninei preexistente + stimularea melanocitelor sa produca melanina.
SUBIECTE TESUT OSOS SI CARTILAGINOS

1. Matricea osului haversian (compact) - organizare microscopica
Unitatea structurala a osului haversian e osteonul (sistem Havers) cu diametru de 200-300μm si e format din
lamele concentrice de tesut osos ce contin osteocite asezate in lacune. Lamelele (4-20), sunt in jurul unui canal
vascular longitudinal cu diametrul de 50-90μm (canal haversian) ce contine un capilar fenestrat sau o venula.
Canalele haversiene sunt marginite de celule turtite (mezenchimale, osteoblaste, osteocite) in strat continuu,
unite prin jonctiuni gap cu osteocitele din lacune. Lamelele prezinta si canalicule anastomozate ce contin
prelungirile osteocitelor. La intalnirea prelungirilor a doua osteocite sunt jonctiuni gap.
Intr-o lamela, fibrele de colagen sunt paralele si dispuse helicoidal. Lamela adiacenta are fibrele rotite in sens
opus.
Osteoanele sunt marginite de linia de ciment care are mai putin colagen si mai mult sulf decat restul matricei
osoase, fiind capabila sa se deformeze, avand rol in limitarea extinderii fisurilor osoase. Intre osteoane se afla
lamele interstitiale, incomplete, formate prin distrugerea unor osteoane in timpul remodelarii osoase.
Osul haversian mai are lamele circumferentiale externe, situate imediat sub periost, si interne, mai putine, in
jurul cavitatii medulare.
Matricea are si canale Volkman, oblice pe cele Havers, pe care le leaga intre ele si de periost, avand in interior
anastomoze ale vaselor sanguine din canalele Havers. Canalele Volkman sunt tapetate de celule turtite, dar nu
sunt inconjurate de lamele. Periostul, situat la periferie, are doua straturi:
• Extern – din fibre si bogat vascularizat
• Intern – din celule osteoprogenitoare, care se diferentiaza in osteoblaste
Endostul tapeteaza toate cavitatile interne (medulare) ale structurilor osoase si e format dintr-un singur strat
de celule osteoprogenitoare aplatizate si o cantitate redusa de tesut conjunctiv. Ca urmare, e mult mai subtire
decat periostul.
2. Matricea osului trabecular (spongios) – organizare microscopica
3. Matricea osoasa – substanta organica si minerala
Din greutatea osului 92% e substanta solida (uscata) iar 8% apa. Din greutatea uscata, 65% e substanta
minerala si 35% organica.
Substanta organica intra in alcatuirea fibrelor si a substantei fundamentale. Substanta fundamentala e
amorfa, contine proteine necolagenice specifice tesutului conjunctiv si osos – osteocalcina, osteopontina,
sialoproteina osoasa. Osteocalcina si osteopontina se leaga de hidroxiapatita (din s anorganica). Sialoproteina
se leaga de celulele tesutului osos. Vit D3 are rol in sinteza proteinelor necolagenice si vit K permite activarea
osteocalcinei.
Colagenul e 90% din substanta organica. E de tip I, bogat in hidroxilizina, fibrele au multe legaturi transversale,
avand o mare rezistenta mecanica si la acizi.
Fibrele sunt bine orientate. Intr-o lamela, fibrele sunt paralele intre ele si dispuse helicoidal. Lamela adiacenta
are fibrele rotite in sens opus.
Substanta minerala apare ca depozite submicroscopice de fosfat de calciu care se transforma in hidroxiapatita.
Cristalele de hidroxiapatita sunt bastonase de 40nm distribuite in lungul fibrelor de colagen. Colagenul
formeaza o retea ordonata cu goluri unde sunt dispuse cristalele. Substanta anorganica mai contine citrat,
carbonat, P, F, Mg, K si Na.
Duritatea si rezistenta tesutului osos sunt determinate de asocierea mineralelor cu fibrele de colagen. Dupa
decalcifiere, osul isi pastreaza forma dar devine la fel de flexibil ca un tendon. Forma osului se pastreaza si
dupa indepartarea componentei organice (colagen), insa devine fragil.
4. Celulele osteogeneratoare.
Celulele tesutului osos sunt de doua feluri: celule osteogeneratoare (osteoprogenitoare, osteoblaste,
osteocite) si osteoclaste. Celulele osteogeneratoare sunt acelasi tip de celula dar in faze functionale diferite.
Celulele osteoprogenitoare provin din celula mezenchimala si formeaza condroblasti si osteoblasti. Ele se
gasesc la nivelul suprafetelor osoase libere (endost, periost, trabecule, cartilaj calcifiat, metafiza osului in
crestere). Se diferentiaza in osteoblaste. Osteoblastele depun osteoidul (matricea osoasa necalcifiata) intre
ele si tesutul osos anterior format. Apoi se depun saruri de calciu la nivelul matricei nou formate.
Osteoblastele sunt celule sintetizatoare de proteine, produc factori de crestere ce actioneaza autocrin sau
paracrin si contin fosfataza acida. Se leaga de osteoblastele vecine prin jonctiuni gap si prezinta receptori
pentru hormoni, vitamine, citokine. Spre exemplu, PTH determina osteoblastele sa produca factori de
stimulare a osteoclastelor. Osteoblastele au si un mic rol in resorbtia osoasa, resorbind o portiune mica de
osteoid, dupa care intervin osteoclastele ce secreta colagenaza care lizeaza osteoidul. Unele osteoblaste sunt
inconjurate treptat de matricea nou sintetizata si se transforma in osteocite.
Osteocitele sunt cate unul in fiecare lacuna si au prelungiri care patrund in niste canalicule cilindrice din
matricea osoasa si formeaza retea. Prelungirile se unesc prin j gap, unde se realizeaza transferul intercelular
de molecule. Osteocitele asigura mentinerea matricei osoase. Au RER si Golgi slabe, cromatina condensata.
5. Osteoclastele
Osteoclastele sunt celule mobile, ramificate, mari (150 μm). Regiunile dilatate ale corpului celular au 5-50
nuclei. In ariile de resorbtie osoasa, se gasesc in interiorul unor depresiuni din matricea osoasa formate prin
mecanism enzimatic, numite lacune Howship. Provin din precursori comuni cu monocitele si granulocitele, in
maduva osoasa.
Celulele sunt polarizate – nucleii se afla la polul opus frontului osos, iar inspre frontul osos osteoclastul
prezinta o margine in perie, care in repaus dispare. In jurul marginii in perie se gaseste o regiune
citoplasmatica numita compartiment subosteoclastic, bogat in filamente de actina si fara organite. Aceasta
regiune e o zona de adeziune intre osteoclast si matricea osoasa si e mediul local in care are loc resorbtia
osoasa. Compartimentul subosteoclastic are pH foarte acid si e echivalent unui lizozom secundar. Spre
periferie mai e si o zona clara, intre compartimentul subosteoclastic si marginea in perie, care e bogata in
actina. Osteoclastul are multi lizozomi primari cu fosfataza acida si diverse enzime proteolitice (colagenaze).
Resorbtia osoasa – osteoclastele secreta colagenaze si alte enzime si pompeaza protoni in compartimentul
subosteoclastic, realizand digestia locala a colagenului si dizolvarea cristalelor de saruri de calciu.
Osteoclastele au receptori pentru calcitonina (inhiba activitatea) dau nu si pentru hormoni. In schimb sunt
sensibile la factorul de stimulare a osteoclastelor, secretat de osteoblaste la actiunea PTH.
6. Osificarea endomembranara
Osificarea de membrana, prin care se formeaza majoritatea oaselor late, se produce in regiunile de
condensare ale tesutului mezenchimal. Asa se formeaza oasele frontal si parietale si portiuni din temporale,
occipital, mandibula, maxilare, corpii claviculelor. Contribuie la cresterea oaselor scurte si la ingrosarea celor
lungi. Locul unde incepe osificarea se numeste centru primar de osificare. Are 2 etape.
Etapa de inlocuire a tesutului conjunctiv cu tesut osos – debuteaza prin gruparea unor celule mezenchimale
si formarea unui blastem osos. Celulele mezenchimale din blastem se diferentiaza in osteoblastele.
Osteoblastele depun osteoidul. Osteoidul depus se mineralizeaza prin depunerea de saruri de Ca, formandu-se
substanta osoasa. Unele osteoblaste devin incapsulate de matricea ososasa si isi pierd capacitatea secretorie,
transformandu-se in osteocite. Insulele de tesut osos astfel formate in tesutul mezenchimal delimiteaza
cavitati alungite ce contin capilare, celule ale maduvei osoase si celule mezenchimale nediferentiate.
La nivelul centrului primar de osificare se formeaza mai multe astfel de insule ce trimit prelungiri unele spre
altele si fuzioneaza, dand structura spongioasa. In tesutul conjunctiv care persista intre peretii ososi patrund
vase sanguine si celule mezenchimale nediferentiate, care dau nastere celulelor maduvei osoase.
Din tesutul conjunctiv aflat la periferie se formeaza periostul si endostul.
Cand are loc fuzionarea tuturor centrelor de osificare se formeaza osul primar, spongios.
Etapa de remaniere – poate avea loc un proces de compactare, prin care se formeaza osul compact, sau
umplerea spatiilor libere, rezultand osul trabecular.
7. Osificarea encondrala – generalitati
Se produce la nivelul cartilajului hialin, care e un model la scara redusa al osului viitor. Asa se formeaza cea
mai mare parte a oaselor scurte si lungi si cresc in lungime oasele lungi.
Initial, in jurul portiunii centrale a modelului cartilaginos, viitoarea diafiza, se formeaza (prin osificare de
membrana a pericondrului) o structura osoasa de forma cilindrica (manson osos). Tesutul cartilaginos din
interiorul mansonului degenereaza, iar matricea cartilaginoasa se calcifica. Ulterior, prin mansonul osos
patrund vase sanguine care aduc celule osteoprogenitoare. Osteoblastele adera de matricea cartilaginoasa
calcificata si incep sa produca tesut osos primar, care se depune in jurul structurilor restante ale matricei
cartilaginoase. Se formeaza astfel centrul primar de osificare. Ulterior, la extremitatile dilatate ale modelului
cartilaginos, viitoare epifize, apar centrii secundari de osificare. Dupa formarea osului primar, urmeaza un
proces de remaniere, in care actioneaza osteoclastale formand tesutul osos secundar matur, reprezentat de
lame osoase obtinute prin resorbtie. Pe parcursul proceselor de osificare si remodelare, centrii de osificare
primari si secundari dau nastere unor cavitati care sunt ocupate de maduva osoasa.
La nivelul centrilor secundari, 2 zone raman cartilaginoase:
• Cartilajul articular – persista pe tot parcursul vietii, nu contribuie la cresterea in lungime a oaselor
• Cartilajul de crestere – uneste fiecare epifiza cu diafiza – participa la cresterea in lungime a oaselor lungi.
8. Modelarea si remodelarea osoasa – generalitati
Osul e supus continuu unor procese de resorbtie si depunere de tesut. In functie de echilibrul lor, poate avea
loc modelare sau remodelare osoasa.
Modelarea osoasa (crestere) – cresterea in lungime si grosime si asigurarea formei conice a epifizelor. Rata de
depunere depaseste rata resorbtiei. Cresterea in lungime implica osificare encondrala in cartilajul de crestere,
unde se desfasoara condrogeneza in interiorul cartilajului epifizar, cat si osteogeneza, la limita dintre epifiza si
diafiza. Cresterea in grosime consta in osificarea zonei interne osteogene a periostului, care produce neincetat
osteoblaste. Prin acest proces se asigura si cresterea cavitatii medulare. Concomitent cu aceste procese de
depunere, are loc si un proces mai lent de resorbtie osoasa, la nivel endosteal.
Cresterea oaselor boltii craniene – osteogeneza are loc la nivelul periostului dintre suturi si partii externe iar
osteoresorbtia are loc in regiunea interna.
Remodelarea osoasa consta in inlocuirea osului primar, fibros, cu os secundar, lamelar, care poate fi de 2
tipuri:
• Trabecular – are lamele incomplete asezate aleator in jurul unor cavitati de marimi variabile
• Haversian – are lamele complete dispuse circumferential in jurul unor canale centrale
Un sistem haversian e depus in 4-5 saptamani – in primele zile are loc mineralizarea in proportie de 70% iar
apoi, in cateva luni, are loc mineralizarea completa. Prin remodelare osoasa 10% din intreaga masa osoasa a
organismului se inlocuieste in fiecare an la individul tanar. La copii mici, procesul e de 200 ori mai rapid. Rolul
remodelarii e de a organiza osul in unitati regulate, ce ii maresc rezistenta mecanica.
9. Organizarea microscopica generala a tesuturilor cartilaginoase
Tesutul cartilaginos are doua parti:

Celule – doua tipuri:
• Condroblaste – celule tinere, active secretor si mitotic; sintetizeaza si secreta componentele matricei.
• Condrocite – mitoza si secretie redusa, mentin matricea cartilaginoasa; sunt mai slab reprezentate. Sunt
asezate izolat sau in grupuri in lacune.
Matrice extracelulara – formata din:
• Fibre conjunctive – colagen 1 sau 2 si elastina; in cantitati variabile determina flexibilitatea tesutului
cartilaginos.
• Substanta fundamentala – PG ce contin condroitinsulfati si acid hialuronic; rezistenta la compresie a
cartilajului e determinata de legaturile electrostatice formate intre fibrele de colagen si condroitinsulfati,
precum si de atasarea moleculelor de apa la GAG incarcate negativ.
Pericondrul e un strat de tesut conjunctiv dens neordonat ce inveleste la exterior toate tipurile de tesut
cartilaginos, cu exceptia celui hialin articular si a celui fibros. Are vase de sange, limfatice si nervi. Tesutul
cartilaginos e avascular si se hraneste din el. E format din doua straturi:
• extern – fibros; contine fibroblasti producatori de colagen
• intern – celular, condrogenic; contine celule mezenchimale nediferentiate ce formeaza condroblaste; pe
seama lui creste in grosime cartilajul.
10. Celulele tesutului cartilaginos
Condrocitele sunt celulele mature ale tesutului cartilaginos. Rol: mentin si repara matricea cartilaginoasa, prin
sinteza si secretia lenta dar constanta a componentelor ei. Condrocitele sunt asezate in lacune (cate 1 sau in
grup, ocupa toata lacuna), formate prin inglobarea treptata a condroblastelor in matricea secretata de
acestea. Provin din celula mezenchimala nediferentiata -> condroblast -> condrocit. Forma condrocitelor
depinde de localizare:
• Cele dispuse la marginea lacunei au forma elipsoidala, avand membrana paralela cu marginea lacunei
• Cele situate in profunzimea lacunei au forma hemisferica sau rotunjita
Condrocitul are incluzii de glicogen si lipide si are Golgi si RER, mai dezvoltate in perioadele de sinteza. La
periferie are un invelis matricial pericelular format din PG, cu aspect de pasla. Urmatorul strat e inelul lacunar,
format din fibrile de colagen. Pe suprafata condrocitul prezinta caveole si microvili, pt a mari suprafata
celulara pentru absorbtie de nutrienti si secretie de elemente ale matricei. In osificarea encondrala,
condroticele cresc foarte mult, devenind condrocite hipertrofice.
11. Cartilajul hialin.
Componentele principale ale matricei cartilajului hialin sunt fibrele de colagen si substanta fundamentala.
Colagenul e 40% din greutatea uscata a cartilajului, dispus in fibrile care nu se asociaza in fascicule groase ci
formeaza o retea.
Substanta fundamentala e un gel ferm, hidratat. Contine acid hialuronic si PG formati dintr-un miez proteic
numit agrecan si aproximativ 50 GAG atasati. PG pot sunt ca o perie – miezul proteic liniar e tija periei, iar GAG
dispuse perpendicular pe acesta sunt perii. Pana la 200 de PG se leaga prin intermediul unor proteine de
legatura de o molecula lunga de acid hialuronic.
GAG se aseaza paralel cu fibrele de colagen, cu care stabilesc interactiuni electrostatice, deci miezurile
proteice ale PG sunt perpendiculare pe aceste fibre, iar la capetele se leaga de acid hialuronic.
Matricea are si multa apa legata de regiunile negative ale PG. Ea actioneaza ca un amortizor, contribuind la
rezistenta la compresie a cartilajului. Apa e 60-80% din greutatea neta a cartilajului hialin.
Mai are si condronectina, o macromolecula care se leaga de GAG si de colagen si mediaza aderenta
condrocitelor la matrice.
12. Cartilajul elastic
Localizare – in urechea externa, peretii cailor auditive, trompa lui Eustache, epiglota, cartilajele corniculate si
cuneiforme ale laringelui.
Aspectul macroscopic e mai opac si galbui.
Celule – 2 tipuri: condroblaste, condrocite
Matricea extracelulara e redusa, compusa din fibre de colagen, proteoglicani, acid hialuronic si apa solvatata,
aranjate la fel ca in matricea cartilajului hialin.
Contine si multe fibre elastice subtiri, care formeaza o retea extensiva, ce ii confera un grad mare de
elasticitate. Aceste fibre sunt evidentiate prin coloratii speciale (orceina se coloreaza in brun-roscat). Spatiul
dintre grupurile izogene e mai mic, drept urmare contine un numar mai mare de celule.
La fel ca si cartilajul hialin, cel elastic e invelit la periferie de pericondru.
13. Fibrocartilajul
E un tesut intermediar intre tesutul conjunctiv dens si cartilajul hialin. Se aseamana foarte mult cu tesutul
conjunctiv dens si se asociaza intotdeauna cu aceasta, iar delimitarea intre ele nu e clara, deoarece tranzitia se
face treptat. Se gaseste in discurile intervertebrale, in zonele de insertie a anumitor ligg pe suprafata
cartilaginoasa a oaselor si in simfiza pubiana.
Organizare – compartimentul celular are condrocite, izolate sau in grupuri, dispuse in siruri lungi intre fibrele
de colagen. Matricea are multe fibre de colagen, dispuse in fascicule neregulate sau aranjate in benzi groase
intre sirurile de condrocite. Fibrele sunt paralele intre ele in cadrul benzilor, dar se afla la unghi cu fibre din
alte benzi, ceea ce ii confera un aspect microscopic de pene. Orientarea fibrelor de colagen poate varia si
depinde de fortele mecanice care actioneaza asupra lui la un moment dat. Fibrele se aseaza paralel cu
rezultanta acestor forte. Substanta fundamentala e putina si are aceeasi compozitie si dispunere ca in
cartilajul hialin.
Cartilajul fibros nu e invelit de pericondru si e avascular.
Rol in vindecare – In cazul in care cartilajul hialin se rupe, iar aceasta ruptura se intinde pana la tesutul osos
subiacent, aport sanguin de la nivelul osului poate stimula vindecarea cartilajului. Aceasta se realizeaza prin
formarea de fibrocartilaj ce umple zona rupta. Desi tesutul cartilaginos se vindeca, fibrocartilajul depus nu e
un inlocuitor ideal pentru tesutul cartilaginos hialin, datorita proprietatilor diferite (mai rezistent la compresie,
dar mai putin deformabil).
SANGELE
1. Granulocit neutrofil – MO, ultrastructura, functie
MO: rotund, diametru 15μ, nucleu trilobat, raport nuclei:citoplasma=1:1, citoplasma are granule nespecifice
azurofile (albastre cu Gimsa) si specifice (roz).
ME: cele imature, patrunse recent in circulatie, au nucleu nesegmentat (in banda). Granulele nespecifice
contin fosfataza acida, elastaza, colagenaza, lizozim, proteine antibacteriene. Cele specifice contin fosfataza
alcalina, colagenaza, lizozim, proteine antibacteriene. Mai contin si rezerve de glicogen, putine mitocondrii.
Neutrofilul isi ia energia majoritar din glicoliza, putand trai si distruge bacterii in medii anaerobe (arii
inflamatorii, tesuturi necrozate).
Functie: celule cu viata scurta (1-4 zile), T1/2=7ore. Fagociteaza bacterii si particule mici. Etapele distrugerii
microorganismelor:
• Identificarea elementelor chemotactice (eliberate de mastocite/bazofile sau elemente din sistemul
complement).
• Se ataseaza de peretii vaselor, trec printre 2 celule epiteliale, ajung in tesutul conjunctiv unde concentratia
de factori chemotactici e cea mai mare
• Microrogfanismul e opsonizat (acoperit cu IG sau elemente ale sistemului complement) pt a-i reduce
mobilitatea si a o face usor de recunoscut.
• Fagociteaza microorganismul, veziculele neutrofilului se varsa in vezicula fagocitara si degradeaza
microorganismul.
2. Granulocit eozinofil – MO, ultrastructura, functie
MO: rotunde, diametru 15μ, nucleu bilobat, raport nucleu:citoplasma=1:1, citoplasma rosie-portocalie cu 200
de granule eozinofile.
ME: granulele au in centru un miez ce contine proteina bazica majora responsabila de eozinofilia granulelor,
miezul e inconjurat de hidrolaze lizozomale.
Funtie: durata de viata de cateva saptamani

• fagociteaza greu microorganismele, dar odata fagocitate le distrug.
• Aparare in infectii cu paraziti multicelulari – IgE se ataseaza la parazit, eozinofilele recunosc parazitul astfel
marcat si il leaga. Apoi se face degranulare in spatiul extracelular, cu efect citotoxic pt celulele parazitare
• Limitarea procesului inflamator – degranularea mastocitara elibereaza un factor chemotactic pt eozinofile.
Ele migreaza la inflamatie, se degranuleaza, elibereaza inhibitori ai substantelor proinflamatorii eliberate
de mastocite.
3. Granulocit bazofil – MO, ultrastructura, functie
MO: rotunde, diametru 15μ, nucleu in potcoava la bazofile tinere, bilobat la adulte, granulele specifice
mascheaza nucleul, raport nucleu:citoplasma=1:1, citoplasma bazofila.
ME: granulele specifice au contur neregulat, metacromatice (datorita heparinei). Contin si histamina,
peroxidaza, factor chemotactic al eozinofilelor. Nu au enzime lizozomale. Bazofilele mai au Golgi, RE,
mitocondrii, incluziuni de glicogen.
Functie: durata scurta de viata, asemanatoare functional cu mastocitele. Ambele au granule metacromatice cu
acelasi continut si elibereaza continutul lor ca raspuns la antigene. Ambele participa la raspunsul inflamator si
la hipersensibilizarea imediata.
Rolul lor e in raspunsul inflamator. Au receptori pt IgE care sunt legati la antigene, cand se leaga toti 3 se
degranuleaza in mediul extern. Heparina e anticoagulant, histamina face vasodilatatie, factorul chemotactit al
eozinofilelor le atrage in inflamatie.
Rol in hipersensibilizarea imediata: la prima expunere bazofilele se leaga de IgE, la urmatoarele expuneri se
formeaza mai repede tripletul cu antigenul si se produce degranularea.
4. Monocit – MO, ultrastructura, functie
MO: 20μ, nucleu oval/reniform/potcoava, excentric, aspect de tabla de sah, raport nucleu:citoplasma=2:1,
citplasma bazofila albastra, fara granulatii (poate avea unele mici roz cu lizozomi).
ME: nucleul are 1-2 nucleoli. Citoplasma are RER, poliribozomi, mitocondrii, Golgi. Membrana are microvili.
Functii: monocitele sunt precursoare ale sistemului fagocitar mononuclear. Dupa 12-24h in circulatie trec prin
diapedeza in tesutul conjuntiv unde se diferentiaza in macrofage.
Roluri celule SFM:

• Endocitoza – specifica sau nespecifica. E mediata de receptori. macrofagele ingera celule imbatranite,
resturi celulare, microorganisme, particule straine.
• Secreta proenzime lizozomale – colagenaza, elastaza – intervin in digestia matricei conjunctive.
• Secreta citokine – secretii paracrine care activeaza alte celule – T helper, velule citotoxice.
• Secreta interferoni
• Secreta factor de proliferare a fibroblastelor.
5. Limfocit – MO, ME.
MO: rotunde, mici (6-8), intermeidare (8-12), mari (12-18μ), nucleu rotund indentat, excentric, fara nucleol.
Raport nucleu:citoplasma=4:1, nucleu bazofil.
ME: citoplasma are putine mitocondrii si un Golgi slab. Se vad nucleolii. Limfocitele B si T par identice in stare
inactiva, dar activate sunt diferite:
• B – diametru mai mic ca cele inactive, citoplasma plina cu RER, rol de producere de anticorpi
• T – diametru mai mare ca cele inactive, nucleu mai putin condensat, citoplasma are putin RE si ribozomi
liberi.
6. Clase de limfocite – functii
Fiecare clasa de limfocite are un R de suprafata unic care leaga un determinant antigenic specific.
Limfocite B – 2-12% din limfocitele circulante. Origine in maduva rosie hematogena, unde devin
imunocompetente, adica pot distinge self de nonself. Se mai gasesc si in organe limfoide secundare (gg, splina,
amigdale). Limfocitele B sunt stimulate de un antigen specific, si se diferentiaza in:
• Plasmocit – secreta Ac specifici Ag ce a determinat diferentierea.
• Limfocit B cu memorie – celula cu viata lunga, care are R pt Ag ce a determinat diferentierea, cu
sensibilitate mult mai mare. Responsabile de producerea unui raspuns imun umoral mult mai rapid la un
contact ulterior.
Limfocite T – 60-70% din limfocite circulante. Origine in timus, unde devin imunocompetente, dar si in organe
limfoide secundare. Au R antigenici specifici.
• T helper – dupa interactiunea cu cu Ag specific stimuleaza limfoblastele B, limfocitele Tk, macrofagele.
• T supresoare – limiteaza expansiunea clonala a limfocitelor B si T, regland intensitatea raspunsului imun
• T citotoxice (killer) – stimulate prin Ag de suprafata ale unor celule modificate/ gazda pt patogeni. Distrug
celulele infectate de virusi/ tumorale.
• T cu memorie – viata de 40 de ani, au R mai sensibili la Ag, responsabile de raspuns imun secundar.
• T natural killer – raspund rapid la celule infectate cu virusi/tumorale.
Limfocite Natural Killer- masri, granulare, distrug celule tumorale sau infectata cu virusi. Se diferentiaza in
maduva hematogena, timus, gg, splina, amigdale, dina celasi precursor ca B si T.
7. Trombocit – structura, functii
Oval anucleat, de 4μ, cel mai mic element figurat din sange. Citoplasma central (granulomer) are granule mov
inconjurate de endomembrane (granule δ cu Ca, ATP, ADP, serotonina, adrenalina si noradrenalina, granule α
implicate in coagulare, granule λ cu enzime lizozomale) si cateva mitocondrii, vezicule Golgi, RE, ribozomi. Iar
la periferie (hialomer) are 3 sisteme canaliculare, de la exterior spre interior: fascicul marginal (mentin forma),
sistem canalicular deschis (comunica cu invaginarile membranei, rol in transport), sistem tubular dens
(neregulat). Ele 3 stau pe citoscheletul de actina, miozina, microtubuli, care are rol in miscarea si agregarea
plachetara. Membrana e invelita de GAG si glicoproteine, cu rol in adeziune, si emite prelungiri pt deplasare.
Are R pt factorii de coagulare.
Sunt 2-400k/mm3 , durata de viata de 10 zile, apoi merg in tesutul conjunctiv si sunt fagocitate de macrofage.
Intervin direct in coagularea sangelui, adera cand e lizat peretele vasului: adera la peretele lezat (stabilind
legaturi cu colagenul din peretele vasului), se lipesc unele de altele formand un dop plachetar, se
metamorfozeaza (modifica forma si structura, acumuleaza apa, veziculele se varsa in citoplasma, apoi mb se
sparge si citoplasma se varsa in sange, incepand coagularea).
Alte functii: stimuleaza chemotactismul neutrofilelor in procesele inflamatorii, endociteaza bacterii si virusuri
dar nu le pot distruge, stimuleaza producerea de IG, vindecarea ranilor.
8. Hematia – structura
Origine in maduva rosie hematogena. Sunt 3,9-5,5 mil/mm3 la femei si 4,1-6 la barbati. Traieste 120 de zile,
apoi merg in ficat/splina si sunt fagocitate de marofage.
E disc biconcav de 8μ, groasa de 2,5μ la margine si 0,8 in centru. E anucleata, citoplasma are doar
microfilamente si microtubuli ce formeaza citoscheletul si mentin forma celulei. Citoscheletul contine
spectrina, pt crestera rezistentei membranei dar si pt permitearea deformarii hematiei cand strabate
capilarele sangvine (4μ). Pt ca hematiile nu sunt rigide vascozitatea sangelui e normai scazuta.
Pot persista membrana nucleara formand un inel, sau resturi de cromatina ca granule bazofile.
Abateri: microcite (diametru sub 6, in anemii), macrocite (peste 9), megalocite (peste 12, ovale), anizocitoza
(diametre diferite).
Modificari de forma: sferocit, echinocit (sfera dar cu prelungiri echidistante), stomatocit (ca o gura), ovalocit,
acatocit (sfere cu prelungiri la distante diferite, in ciroza hepatica), drepanocit (turtita, in siclemie), leptocit
(turtita, in thalasemii).
9. Hematia – functii
Rolul principal e de transport al gazelor. Contin hemoglobina care se leaga reversibil rapid la O2 formand
oxihemoglobina, si la CO2 formand carbaminohemoglobina.mai leaga CO formand carboxihemoglobina,
ireversibil, si duce la scaderea capacitatii de transport O2.
Hemoglobina e 33% din greutatea hematiei. Are o parte proteica (globina) si una prostetica (hem) formata din
protoporfirina 9 si Fe. Hemoglobina se formeaza astfel: globina in RER, protoporfirina 9, legarea Fe la
protoporfirina, unirea globinei cu hemul.
Hematia mai contine si alte proteine cu rol enzimatic:

• Lactat dehidrogenaza – pt glicoliza anaeroba, caci hematia nu are mitocondrii deci nu are ciclu krebs
• Enzime pentru calea pentozofosfatilor
• Anhidraza carbonica – pt legarea CO2
• Methemoglobin reducataza – transforma methemoglobina ce nu poate lega O2 inapoi in hemoglobina
• Catalaza – disocierea peroxidului de hidrogen in O2 si apa.
10. Formula leucocitara – semnificatie functionala
=exprimarea procentuala si cantitativa a nr de leucocite circulante.

Nr/mm3 %
Leucocite 6-10000 10
Neutrofile 5000 60-70
Eozinofile 150 2-4
Bazofile 30 0,5
Limfocite 2400 28
monocite 350 5
Formula leucocitara e facuta de aparat, dar se face si manual (numaratoare microscopica).
Leucocitoza = nr crescut de leucocite:

• Neutrofilie – infectii bacteriene, necroza tesutului (infarct, arsura), inflamatie
• Eozinofilie – reactie alergica, infectia parazitara
• Bazofilie – rara, in leucocitoza generala
• Monocitoza – infectii cronice, inflamatii intestinale, boli autoimune.
• Limfocitoza – infectii cronice si virale, limfotoame.
• Leucocitoza generala – splenectomie, strex, leucemii, tratamente cu adrenalina, aspirina, heparina,
corticosteroizi.
Leucopenie – insuficienta maduvei ososase hematogene, tratament cu

imunosupresive/Atb/anticonvulsive/citostatice, radioterapie/ chimioterapie, splenomegalie, cancer. De
obicei scade nr tututroro componentelor simultan.
Pseudoleucopenie – la debutul infectiei, multe leucocite trec prin diapedeza din sange spre infectie. Astfel
se stimuleaza producerea de noi leucocite, dar pana la asta mostrele de sange vor fi cu leucopenie.
HEMATOPOIEZA
1. Hematopoieza prenatala (etape)
=formarea si reinnoirea continua a celulelor sangelui periferic. Se pastreaza nr constant de celule circulante.
Se face mai intai prin multiplicarea celulelor stem si celor precursoare. Apoi e diferentierea, cand diviziunea se
opreste si celula exprima proteine specifice pe membrana. La final e eliberarea celulelor mature in circulatie.
Hematopoieza e un proces autointretinut. Cea prenatala are 3 etape, in functie de locul de desfasurare:
• Mezoblastica – L1-L3, in insulele sangvine din peretele sacului vitelin. Apar primii precursori ai hematiilor,
cu 2 particularitati: nucleate, au Hb embrionara Gower.
• Hepatosplenica – L2-L9, in ficat sis plina. In L3-L4 apar granulocitele iar in L5 limfocitele. Precursorii
hematiilor au Hb fetala, productia ei scade treptat, la nastere fiind 2% din totalul de Hb, mai tarziu dispare
complet.
• Mieloida – incepe in L4, creste ca importanta in L5 cand scade importanta etapei anterioare. Are loc in
maduva hematogena, care ramane singurul seidu hematopoietic dupa nastere. Precursorii hematiilor au
Hb adulta.
2. Eritropoieza – caractere generale, etape
Modificari: diametrul scade (de la 20 la 8μ), cantitatea de ARN scade (scade rata de sinteza proteica),
citoplasma devine din bazofila acidofila. Nucleu se micsoreaza si e eliminat din reticulocit.
Toti blastii au nucleu rotund. Nicio celula din linia rosie nu are granulatii.
Eritroblastul policromatofil e ultima care face mitoza.
Primele etape dureaza 20 de ore, ultimele sunt mai lente.
In stadiu final, eritroblastul acidofil expulzeaza nucleul, apoi mb se reface si formeaza reticulocitul. Nucleii
eliminati sunt fagocitati de macrofage. Reticulocitele sunt 1% din elementele figurate, circula 1-2 zile si sunt
eliminate. Un nr mare de reticulocite inseamna anemie.
Maduva nu depoziteaza elementele liniei rosii, pe toate le elimina in circulatie. In maduva sunt de 4 ori mai
multi precursori ai granulocitelor decat ai hematiilor.
diametru nucleu Nc:cit citoplasma

Proeritroblast 20 Rotund eucromatic, >1 Bazofila
cu nucleoli
Eritroblast bazofil 18 Eucromatic bazofila
Eritroblast 15 Heterocromatina Si si
policromatofil
Eritroblast acidofil 10 Picnotic Acidofila
Reticulocit 7 Nu are Acidofila
3. Granulocitopoieza – caractere generale, etape
Toti blastii au nucleu cu nucleol vizibil. Citele au nucleu fara nucleol vizibil. De la mielocit incolo sunt 3 linii
paralele pentru neutrofile/eozinofile/bazofile. Tranzitia se facecatre granulocitul matur segmentat. Diametrul
scade treptat, raportul nucleu:cit scade pana la 1, citoplasma ajunge slab acidofila/acidofila/ramane bazofila si
apar granulatii specifice.
• Celula stem pluripotenta.

• Mieloblast - 20μ, nucleu mare eucromatic cu multi nucleoli, nc:cit>1, citoplasma putina bazofila fara
granulatii.
• Promielocit – 20μ, nucleu heterocromatic excentric, nc:cit>1, nucleu mai mic, primele granulatii azurofile
in citoplasma.
• Mielocit - 18μ heterocromatic cu o mica indentatie, rotund/potcoava/ovala, nuc:cit>1. E ultim acare face
mitoza.
• Metamielocit – 12-18μ, nucleu heterocromatic potcoava, nuc:cit=1.
• Granulocit nesegmentat - <16μ, nucleu in banda, heterocromatic potcoava, raport=1.
• Granulocit segmentat.
4. Trombocitopoieza – caractere generale, etape
• Celula stem
• Megacarioblast - 25μ, nucleu reniform eucromatic cu multi nucleoli, raport=3:1, citoplasma bazofila. Se
divide prin endomitoza, cromozomii se multiplica fara cariokineza si citokineza.
• Promegacariocit - 45μ, nucleu lobulat neregulat central, raport>1, citoplasma bazofila cu mici granule
azurofile.
• Megacariocit trombocitogen - 70μ, nucleu lobulat, raport<1, citoplasma acidofila cu granule, cu invaginari
la periferie de unde se desprind plachetele.
• Trombocite
Diametrul creste progresiv, nucleul creste pentru ca se multiplica cromozomii fara diviziune celulara, se obtine
celule poliploide, apar granule azurofile.
La sfarsitul diferentierii megacariocitele se ataseaza la peretele vascular, membrana emite prelungiri

plicaturate care strabat endoteliul. Fluxul sangvin detaseaza din citoplasma lui plachete.
5. Limfocitopoieza (etape)
• Celula stem
• Limfoblast - 20μ, nucleu eucromatic cu 1-2 nucleoli, raport>1, citoplasma putina bazofila cu granule
azurofile.
• Limfocit tanar – 9-18μ, nucleu heterocromatic, raport>1, citoplasma putina bazofila cu granule.
• Limfocit
Diametru scade treptat, cromatina se condenseaza, nucleuld evine heterocromatic. Nu toate etapele au loc in
maduva rosie hematogena, unele limfocite (T=timodependente) se diferentiaza in timus.
6. Monocitopoieza (etape)
• Celula stem
• Monoblast – 12-20μ, nucleu heterocromatic, raport>1, citoplasma putina si bazofila fara granule. E greu de
identificat.
• Promonocit – 12-20μ, nucleu heterocromatic usor indentat, raport>1, citoplasma putina si bazofila cu
granule fine azurofile. E ultima capabila de mitoza.
• Monocit
Nucleul capata aspectul caracteristic lobulat, apar granulatii azurofile.
7. Celulele stem – caractere generale, clasificare
Sunt nediferentiate, se diferentiaza sub actiunea unor stimuli specifici, raspund la mecanisme de control
complexe, au capacitate de autointretinere, pot migra, au morfologie asemanatoare cu monocitul.
Stau la originea tuturor celulelor hematopoietice, pot coloniza maduva osoasa, splina, ficatul.
• Totipotente – pot da nastere unui organism

• Pluripotente – dau nastere mai multor tipuri de tesuturi
• Multipotente – dau nastere multor tipuri celulare din acelasi tesut
o Celule stem embrionare – derivate din blastocist (Ziua 7). Se multiplica indefinit in cultura. Se pot
diferentia in celule derivate din toate cele 3 foite e,brionare, deci sunt omnipotente.
o Celule stem adulte – fac parte din tesuturile postnatale. Se pot diferentia doar in celulele din acel tesut:
hematopoietice, mezenchimale, neurale, musculare, hepatice.
TESUTUL MUSCULAR
1. Muschiul scheletic – organizarea histologica
E format din celule musculare (fibre), care sunt lungi (max 30cm) si groase de 25-100μ. Celulele sunt paralele
cu axul lung al muschiului, orientat pe directia de miscare. Celulele sunt cilindrice neramificate, multinucleate.
Nucleii sunt la periferie. Citoplasma e ocupata de miofibrile (formate din miofilamente de actina si miozina)
care dau aspectul striat. Transversal celulele sunt poligonale si se vad 1-3 nuclei.
Fiecare celula e invelita de un tesut conjunctiv lax (endomisium =lamina bazala a celulei+ fibre de
reticulina/colagen, vase de sange si nervi). Mai multe fibre fac un fascicul, invelit in t conj lax (perimisium =
vase de sagne si nervi mai mari). Tot muschiul e invelit de t conj dens semiordonat (epimisium) prin care se
ataseaza la structurile vecine.
2. Diagnostic diferential in MO intre m striat scheletic si m cardiac.
Striat scheletic – longitudinal:

• Celule lungi (30cm), cilindrice, 20-40 nuclei/cm.
• Nuclei alungiti la periferie, sub sarcolema.
• Citoplasma acidofila, striata, cu miofibrile in benzi clare si intunecate.
• Celule paralele, intre ele e tesut conjunctiv cu vase.
Transversal:
• Diametru mare celule (25-100μ)
• Nuclei periferici, se vad 1-3 odata
• Citoplasma acidofila, cu puncte (miofibrile)
• Se observa endo/peri/epimisium.
Striat cardiac – longitudinal:

• Celule lungi cilindrice (100μ), nucleu unic, rotund, central.
• Langa nucleu nu sunt striatii si sunt granule de lipofuscina.
• Citoplasma acidofila striata, datorita miofibrilelor in benzi clare si intunecate.
• Fibre ramificate si anastomozate
• Avem discuri intercalare ce leaga doua celule
Transversal:
• Diametru 15μ (intre cel sceheletic si cel neted)
• Nuclei centrali rotunzi eucromatici
• Nu se vad nuclei in toate fibrele, in functie de planul de sectiune
• Citoplasma acidofila cu aspect punctat.
3. Celulele musculare striata (lucratoare) si scheletica – asemanari si deosebiri ultrastructurale si

functionale
Deosebiri:
• Celulele scheletice sunt paralele, cele cardiace se ramifica si se anastomozeaza si au diametru mai mic
• Scheletice multinucleate cu nuclei alungiti periferici, cardiace uninucleate cu nucleu rotund central
• Transversal celula scheletica are 1-3 nuclei, cea cardiaca 0 sau 1.
• Discuri intercalare – unesc doar celulele cardiace – permit functionarea ca un sincitiu
o Fibra scheletica se poate contracta si fara Ca extracelular, pe cand cea cardiaca are nevoie de o sursa de Ca
intra si extracelular.
o Celula cardiaca functioneaza neintrerupt, deci are perioada de relaxare mai scurta si metabolismul
predominant aerob. Contine multa mioglobina cu care stocheaza O mult in celula. Arde preferential AG
(aerob), dar si glucoza (aerob sau anaerob), lactat, piruvat, corpi cetonici. Are multe mitocondrii pentru
respiratie aeroba (ciclu krebs si F.O.).
o Celulele scheletice pot fi regenerate partial, cele cardiace deloc.
o Celulele scheletice sunt inervate motor somatic, cele cardiace isi genereaza singure impulsul.
4. Organite specifice in fibra musculara striata – distributie si ultrastructura
Sarcomerul – unitatea contractila a fibrei musculare. Mai multi sarcomeri in serie formeaza o miofibrila.
Sarcomerul e delimitat de 2 linii Z. + subiectul 5 (miofilamente + miofibrile).
Alte proteine ce formeaza sarcomerul, cu rol structural sau reglator:

• Titina – proteina gigant (3000kDa) care ancoreaza miozina la linia Z, asigura rectitudinea si paralelismul
filamentelor de actina, faciliteaza glisarea corecta. Confera elasticitate muschiului generand un plus de
energie cinetica la initierea miscarii.
• Nebulina – (600-900kDa) proteina accesorie a actinei, controleaza lungimea filamentului de actina in
dezvoltarea sarcomerului. Mutatiile ei duc la miopatii autozomal recesive.
5. Organizare moleculara a miofilamentelor subtiri si groase in fibra musculara striata
Miofilamente subtiri – din lanturi de actina si 2 proteine reglatoare: troponina si tropomiozina. Actina e o
proteina globulara (actina G) polimerizeaza in lanturi lungi (actina F). 2 actine F formeaza un miofilament
subtire. Monomerul de actina e asimetric, iar polimerul va avea polaritate. In linia Z miofilamentele de actina
vor avea polaritate diferita pe cele 2 parti. Ele se leaga la linia Z prin α-actinina, care impreuna cu desminina
(care formeaza fil intermediare ale citoscheletului) leaga sarcomerele adiacente si tine miofibrilele aliniate.
Fiecare monomer de actina G are un situs de legare al miozinei.
Tropomiozina – are atasat un complex troponinic, format din 3 subunitati: T (are un situs pt tropomiozina), C
(4 situsuri pt Ca), I (inhiba interactiunea a-m).
Miofilament gros – similar cu m neted. Pe o parte a miofilamentului gros capetele privesc spre un fil subtire,
pe cealalta parte spre alt fil subtire, deci fiecarui filament gros ii corespund 2 fil subtiri.
Miofibrila – formate din miofilamentele de actina si miozina dispuse longitudinal si intrepatrunse partial.
• Banda I luminoasa – doar actina, la mijloc e linia Z
• Banda A intunecata – miozina si actina
• Zona H – in mijlocul benzii A, doar miozina, are in mijloc linia M unde se ancoreaza miozina. Aici nu avem
punti transversale.
Fiecare filament gros e inconjurat de 6 subtiri si fiecare subtire de 6 groase, hexagonal.
6. Mecanismul contractiei in tesutul muscular striat scheletic
Are la baza formarea complexului actina-miozina. Contractia e precedata de excitatia fibrei si cuplarea
excitatie-contractie. Depolarizarea fibrei deschide canale de Ca din RS (rezervor de Ca al celulei musculare),
astfel iese Ca in citoplasma. Ca se leaga de situsuri specifice de pe TnC, modificand conformatia troponinei.
TnT deplaseaza tropomiozina, demascand situsurile de legare miozina de pe actina, si deci se poate lega
miozina pe situsurile de pe actina.
Contractia are 5 faze:

1. Capul miozinei la unghi de 90° se leaga la actina. In situsul catalitic e 1 ADP si 1Pi.
2. Pi disociaza determinand capul sa faca unghi de 45°, tragand actina cu 11nm. Aici se produce forta.
3. Eliberarea ADP – lasa complexul actina-miozina in stare rigida.
4. Legarea ATP – reduce afinitatea miozinei pt actina si se dezleaga.
5. Hidroliza ATP – capul miozinic se anguleaza la 90°, pentru a se agata ulterior mai sus si a trage din nou.
Acest ciclu duce la scurtarea sarcomerului. Miozina si actina au aceeasi lungime, dar gliseaza una peste alta.
Liniile Z se apropie si benzile I se scurteaza.
7. Interactiunea membrana bazala-sarcolema-citoschelet in fibra musculara striata scheletica

8. Jonctiunea neuromusculara
9. Sarcolema fibrei musculare striate – specializari ultrastructurale
10. Tipuri histofiziologice de fibre musculare striate scheletice
11. Fus neuromuscular
12. Regenerarea in tesutul muscular striat scheletic
Fibrele musculare striate scheletice pot fi regenerate partial, datorita actiunii celulelor satelite. Ele sunt celule
fusiforme mononucleate, putine, fara citoplasma, localizate in lamina bazala din jurul fiecare fibre musculare
mature. Ele sunt precursori ai fibrelor musculare scheletice. Sunt considerate mioblaste inactive care persista
dupa finalizarea diferentieri musculare.
Dupa leziunea unor fibre sau prin actiunea unor stimuli, aceste celule se activeaza, prolifereaza si fuzioneaza
intre ele, formand noi fibre musculare. Aceste celule stau si la baza hipertrofiei musculare. Dupa activitate
fizica intensa, fuzioneaza cu fibre musculare adiacente si determina cresterea masei musculare.
Se pot observa doar la ME, pt ca sunt mici si sunt lipite de membranafibrelor musculare. In pierderi musculare
masive, regenerarea se face prin tesut cicatricial, conjunctiv.
13. Discuri intercalare – ultrastructura, rol
Sunt complexe jonctionale dintre 2 celule musculare cardiace. Au aspect de linie in zigzag, prin alternarea a 2
regiuni:
• Transversala – perpendiculara pe fibra, strabate o miofibrila intre 2 benzi I. (zonula + macula adherens)
• Longitudinala – paralela cu fibra, intre miofibrile. (Gap)
Discul intercalar are 3 tipuri de jonctiuni:

• Zonula adherens – pe o parte ancoreaza de membrana filamentele de actina ale sarcomerelor terminale,
iar pe cealalta parte se leaga de zonula adherens a celulei vecine (sunt semibenzi Z).
• Macula Adherens (desmozom) – unesc celulele musculare cardiace si le impiedica sa se deplaseze una de
alta in contractie.
• Gap – uneste citoplasma celulelor si asigura continuitatea ionica (Ca – f important) si astfel transferul rapid
al variatiei de potential. Sunt formate din 2 conexoni, fiecare conexon din 6 proteine transmembranare
(conexine) dispuse hexagonal.
14. Celulele sistemului excitoconductor miocardic
Sunt de 3 tipuri:
• P (pacemaker) – genereaza impulsuri in nodulii sinoatrial si atrioventricular. La MO sunt: fusiforme, in AV
au prelungiri ce formeaza retea, mai mici decat celulele musculare striate cardiace, nucleu mare central. La
ME: aparat contractil putin, putine mitocondrii si RS, fac jonctiuni desmozomale cu alte celule P, sunt
legate de celule T prin discuri intercalare.
• T (de tranzitie) – preiau si raspandesc impulsurile, au jonctiuni cu celulele P si cu celulele striate cardiace.
La ME: au mai multe mitocondrii si RS ca cele P.
• Purkinje – fac sistemul excitoconductor din miocardul ventricular. La MO: mai mari ca o celula striata
cardiaca, au 1-2 nuclei centrali, citoplasma clara, palida in jurul nucleilor (acumulare de glicogen). La ME:
mai multe mitocondrii ca celelalte, fara tubuli T, fara discuri intercalare, dar au jonctiuni gap si
desmozomale. Langa membrana au aparat contractil.
15. Sarcolema fibrei musculare netede – specializari ultrastructurale
Nu are tubuli T, dar are 3 tipuri de zone specifice:

• Caveole – invaginari cvasipermanente ale membranei, stabilitatea lor e data de citoschelet. Adanci de
120nm, late de 70nm, deschidere de 35nm. Mediul din caveola e diferit de cel extracelular care are de 2-3
ori mai mult Ca. deci caveolele participa tot la transportul Ca, ca si tubulii T.
• Arii dense – densificari ale membranei ce contin 2 proteine de citoschelet ce leaga actina: vinculina si
talina. Au rol in legarea actinei din citosol de citoscheletul membranar.
• Jonctuni intercelulare:
o Fascia adherens – ancoreaza actina la membrana
o J digitiforma – 2 celule la 30nm distanta dau prelungiri care se intrepatrund, se asigura ca celulele
vecine nu se distanteaza una de alta in contractie
o Gap – asigura continuitatea ionica si transmiterea rapida a variatiei de potential, deci celulele se
depolarizeaza si contracta simultan. E formata din 2 conexoni.
16. Ultrastructura generala a sarcoplasmei in fibra musculara neteda.
In m neted filamentele de actina si miozina nu sunt aranjate ca-n m striat. Miofilamentele (actina groase de
7nm, miozina 14nm) merg oblic prin celula si se intersecteaza, formand o retea. Filamentele se insera pe corpi
densi din membrana si citoplasma. Ei contin α-actinina, fiind similari liniei Z din m striat. Corpii densi
citoplasmatici mai contin desmina si vimentina (in m neted vascular), componente ale fil intermediare (groase
de 10nm) ce formeaza citoscheletul citosolic. Cei membranari contin vinculina si talina, ce formeaza
citoscheletul membranar.
Filamentele de actina se pot insera doar cu un capat in corpii densi, celalalt ramanand liber, sau se pot insera
cu ambele capete, intinzandu-se intre 2 corpi densi citoplasmatici sau intre unul citoplasmatic si unul
membranar.
Datorita aranjamentului filamentelor, contractia determina micsorarea dimensiunii celulei in toate cele 3 axe.
Celula capata aspect tirbusonat, nucleul se deformeaza.
Contractia se face tot prin glisarea miozinei printre actina.
17. Organizarea moleculara a miofilamentelor subtiri si groase in fibra musculara neteda.
Filamentul subtire e format din lanturi de actina si o proteina reglatoare (tropomiozina). Actina e o proteina
globulara care polimerizeaza in lanturi lungi spiralate. Tropomiozina e o molecula subtire de 40nm, formata
din 2 polipeptide. Moleculele de tropomiozina se unesc cap la cap formand un lant paralel cu cele 2 de actina
care formeaza filamentul de actina. O tropomiozina se intinde pe 7 actine, si are rolul de a bloca situl de legare
a miozinei la actina.
Filamentul gros e format din mai multe molecule de miozina, proteina contractila cu rol in generarea fortei.
Miozina e formata din 2 lanturi grele si 4 usoare. Cele grele se impletesc si formeaza: cap (are sit de legare pt
actina si ATP, genereaza forta prin hidroliza ATP), gat (pargie a fortei), corp (prin polimerizare formeaza
miofilamentul gros). Cele usoare se leaga la cap si sunt reglatoare.
In m neted filamentul gros are punti transversale pe toata lungimea sa (in m striat nu are la banda H).
Filamentul gros e de 3 ori mai lung, deci interactiune a-m are loc pe o distanta mai mare si m se scurteaza mai
mult. Unui f gros ii corespund 8-15 f subtiri (in m striat doar 2).
18. Mecanismul contractiei in tesutul muscular neted
Contractia in m neted consta in formarea complexului actino-miozinic si glisarea miozinei peste actina datorita
puntilor transversale.
Initierea contractiei – in repaus tropomiozina mascheaza situl de legare a miozinei de pe actina (in m striat
troponina facea asta). Legarea 4 Ca la calmodulina activeaza caldesmona care muta tropomiozina de pe
situsuri. Dar miozina are afinitate mica pt actina. Afinitatea e crescuta prin fosforilarea unui lant usor reglator
al miozinei, si astfel miozina se leaga la actina.
Forta de contractie e mai mica decat in m striat. Viteza e mai mica. Capacitatea de scurtare e mai mare pt ca
puntile se formeaza pe toata lungimea lantului gros. Contractia poate fi modulata de neurotransmitatori,
hormoni, prostaglandine, ce actioneaza pe R membranari. Avem si activitate electrica spontana ce determina
contractii spontane:
• Ritmica – unde peristaltice (m fazici)
• Sustinuta – contractie permanenta: sfinctere (m tonici)
19. Fenotipurile contractil si secretor ale fibrei musculare netede adulte.
M neted vascular controleaza diametrul vaselor (contractil) dar are si rol secretor in in generarea si
regenerarea vaselor (secretor). Nu poate avea ambele roluri in acelasi timp. Cele 2 fenotipuri difera prin
actiune, morfologie, rata de crestere. Trecerea de la un fenotip la altul e reversibila.
Fenotip contractil – celula e imatura, in stadiul G1, mentinuta asa de inhibitori ai proliferarii. Celula raspunde
la agenti ce determina contractia (angiotensina II). Nu poate sintetiza matrice extracelulara. Celula e
fusiforma, nucleu alungit, cu multe miofibrile si putine organite comune. Markerul specific e lantul greu
miozinic din m neted.
Fenotip secretor – factori de crestere se leaga de R specifici de pe celula m neteda si determina proliferarea ei
in fenotipul secretor. Celula pierde capacitatea contractila, dar poate sintetiza componentii matricei
extracelulare. Celula e ovala, nucleu rotund central, cu multi ribozomi, RE, golgi. Markerul specific e lantul greu
miozinic ce nu intra in structura fibrelor musculare.
20. Clasificarea functionala a m neted.
Se face in functie de modul in care se contracta:

• Unitar – activitate electrica si contractila ritmica, spontana. Cea electrica e initiata in celule pasesetter care
se depolarizeaza spontan. Intre fibre sunt multe jonctiuni gap care raspandesc rapid PA, deci fibrele se
contracta simultan. O terminatie nervoasa inerveaza 100-300 de fibre si are doar rol modulator. (m visceral
si vascular).
• Multiunitar – fara activitate spontana, fiecare fibra e inervata de o terminatie nervoasa si se contracta
independenta. Are putine jonctiuni gap. (m iris, m ciliari, piloerectori)
• Intermediari – fara activitate spontana. O terminatie nervoasa inerveaza cateva fibre. (m di vezicula
seminala si canal deferent).
Si dupa durata de contractie:

• Fazici – se contracta periodic, in maj timpului sunt relaxati. Ei fac undele peristaltice.
• Tonici – contractie aproape permanenta, se relaxeaza doar perioade scurte.
TESUTUL NERVOS
1. Clasificarea neuronilor dupa forma si functie. Localizare, exemple.
Dupa nr de prelungiri:
• Unipolari – sunt doar in viata intrauterina, pt ca neuronii migreaza si axonul e indreptat spre directia
miscarii.
• Bipolari – o dendrita si un axon, la poluri opuse. Rari, toti senzitivi (retina, nas).
• Pseudounipolari – o prelungire ramificata in T, cu rol de dendrita si axon (gg)
• Multipolari – un axon si multe dendrite. Sunt stelati, fusiformi, piramidali (coarne anterioare maduva,
scoarta cerebrala).
Dupa invelisul axonului:

• Mielinizati – viteza mare de conducere, dp cu grosimea axonului si a a tecii de mielina.
• Nemielinizati
Dupa functie:
• Motori – controleaza organe efectoare (m si glande)
• Senzitivi – recepta semnale din mediu extern si interiorul organismului
• Interneuroni – legaturi intre primii 2, formeaza retele si circuite functionale.
2. Soma neuronala – MO, ultrastructura, functii
MO:
• Forma variata – rotunda la bipolari, stelata la multipolari
• Nucleu sferic mare eucromatic, central sau periferic, cu nucleol evident. In gg S sunt si neuroni cu 2 nuclei.
La femei se vede corpusculul Barr.
• Corpi nissl – arii granulare bazofile cu RER si ribozomi liberi. RER are cisterne paralele ce depoziteaza Ca cu
rol in transmiterea impulsului nervos. In neuronii motori sunt f multi corpi nissl.
• Aparat golgi bogat + lizozomi.
Ultrastructura:
• Vezicule sinaptice – se formeaza in corp si migreaza apoi in axon. (60nm)
• Vezicule de neurosecretie – electronodense, 100-30nm, sunt in HT si au hormoni hipotalamici.
• Incluziuni pigmentare – cu melanina si lipofuscina
• Centrioli – formeaza fusulo nuclear
• Cil – unul, inconstant
• Neurofilamente – fil int cu diametru 10nm, si in corp si-n prelungiri
• Microtubuli
Functii:
• Rol trofic – intretine axonul
• Transmitere influx nervos – primeste semnal de la dendrite, se depolarizeaza, RER elibereaza Ca, Ca
conduce semnalul prin axon dar si determina eliberarea de neurotransmitator.
• Sintetizeaza si stocheaza neurotransmitatori.
• Sintetizeaza hormoni (HT).
3. Prelungiri neuronale – MO, ultrastructura, functie
Dendrite MO:
• Foarte ramificate, diametru descrescator, organite multe la baza: corpi nissl, mitocondrii, fara golgi.
• Spini dendritici – structuri cvasipermanente in forma de ciuperca.
ME:
• Microtubuli, neurofilamente, spini dendritici electronodensi cu microtubuli si aparatul spinului (cisterene
paralele unite)
Functii:
• Receptioneaza si [proceseaza impulsul
• Participa la adaptare/invatare/memorie – prin spini care se modifica plastic.
Axon MO:
• Lungime maxima 40nm, axoplasma are mitocondrii, neurofilamente, putin REN, fara nissl. Colaterale
inconstante in portiunea initiala.
ME:
• Vezicule sinaptice in butonii terminali (60nm), invelite de endomembrana, electronodense.
• Microtubuli – paralel cu axonul, transporta organite si molecule de-a lungul axonului.
Functii:
• Sumarea algebrica a tuturor stimulilor (in portiunea initiala).
• Declansarea, propagarea PA, transmiterea sinaptica.
4. Polarizare dinamica – definitie, baze morfofunctionale
=un neuron primeste semnale in dendrite si corp si le transmite ca PA intr-o singura directie, anterograd, catre
terminatia sinaptica. Bazele morfofunctionale:
• Dendrite – au R pt mediatori sinaptici. Cuplarea transmitatorilor la R determina un potential postsinaptic

excitator/inhibitor. Dendritele nu pot transmite semnale prin mediatori, doar le primesc.
• Corp neuronal – membrana are putine canale de Na voltaj dep, deci transmiterea e lenta, semnalele nu se
pot suma.
• Hilul axonului – multe canale de Na voltaj dep.
• Segmentul initial al axonului – gros, nemielinizat, multe canale de Na si K voltaj dep. In hil si-n segmentul
initial se sumeaza semnalele, daca se depaseste pragul apare PA.
• Teaca de mielina – rol in transmiterea rapida si unidirectionala a PA catre terminatiile axonale. E un
izolator electric, e discontinua (segmente de 1,5mm cu noduri Ranvier de 2μ). In noduri sunt multe canale
de Na v.dep. si semnalul e transmis saltatoriu.
• Butoni terminali – are vezicule cu mediator. Membrana are multe canale de Ca care se deschid cand
ajunge unda de depolarizare la ele. Cand Ca intra in butoni, veziculele fuzioneaza cu membrana si ies prin
exocitoza.
5. Sinapse chimice – ultrastructura, clasificare morfofunctionala, mecanismul exocitozei si reciclarii

veziculelor sinaptice
ME – are 3 parti:
• Presinaptica (buton terminal) – multe mitocondrii, REN, vezicule sinaptice.
• Fanta sinaptica – 20-30nm
• Postsinaptica – in sinapsa neuron-neuron e vorba de spini dendritici in forma de ciuperca ce au R pt
mediatori sinaptici cuplati cu proteine G sau canale ionice.
Clasificare morfofunctionala:
• Sinapse excitatorii – asimetrice (materialul electronodens presinaptic> postsinaptic), vezicule sferice,
depolarizeaza membrana postsinaptica, se declanseaza un PPsE.
• Sinapse inhibitorii – simetrice, vezicule turtite, hiperpolarizeaza, PPsI.
Mecanismul exocitozei – exocitoza e declansata de cresterea Ca intracelular. Ca se leaga la calmodulina, astfel

activeaza o protein kinaza care fosforileaza sinapsinele I si II. Ele leaga veziculele si prin fosforilare permit unui
nr limitat de vezicule sa fuzioneze cu mb presinaptica. Cand vezicula invelita de endomembrane se apropie la
cativa nm de mb presinaptica, ele fuzioneaza si mediatorul e eliminat in fanta.
Reciclarea veziculelor sinaptice – veziculele exocitate fie se desprin total de mb presinaptica, fie raman ca
invaginari pe ea, migreaza spre zone inactive, sunt invelite de clatrina si endocitate, pt a putea participa din
nou la exocitoza.
6. Substante neuroactive – definitie, clasificare, exemple, principii de functionare in sinapse.
Sunt substante care actioneaza asupra neuronilor la nivelul termiantiilor sinaptice. Pot fi neurotransmitatori
(se leaga la R si deschid/inchid un canal ionic, sau determina o cascada de semnalizare) sau neuromodulatori
(modifica sensibilitatea neuronilor la stimulare/inhibare).
Cu actiune rapida – 4 clase: 1 (molecule mici=Ach, ATP), 2 (amine= adrenalina, nor, dopamina, histamina,
serotonina), 3 (aa= GABA, glicina, glutamat, aspartat), 4 (gaze= NO, CO).
Cu actiune lenta (neuropeptide) – au actiune mai prelungita: hormoni de eliberare hipotalamici, hormoni
hipofizari, peptide ce actioneaza pe intestin/creier (encefalina, gastrina, colecistokinina, insulina, glucagon).
Neurotransmitatori - Prin cuplare la R membranari, depolarizeaza (excita) sau hiperpolarizeaza (inhiba) celula
postsinaptica, si determina o cascada de reactii. Totul depinde de tipul de R la care se leaga.
Neuromodulatori – se leaga la R cuplati cu proteine G, modifica metabolismul celulei postsinaptice, modifica

nr de R, deschid/inchid pe termen lung niste canale ionice.
7. Teaca de mielina in SNP si SNC – MO, ultrastructura, functii.
In SNP e secretata de celulele Schwann, o celula produce pt un axon. In SNC e produsa de oligodendrocite,
care secreta pentru mai multi axoni.
MO: e de natura lipidica, nu se coloreaza in HE, longitudinal apare ca o banda incolora ce inconjoara fibra
nervoasa colorata. Grosimea ei e dp cu grosimea axonului. Cu tetraoxid de osmiu se coloreaza in negru
(coloratie specifica). Se observa nodurile Ranvier cu lungime de 1μ, intre segmenetele de mielina de 100μ-
1,5mm.
ME: teaca de mielina are structura lamelara, pe sectiune longitudinala se vad inele alternante electronodense
proteice si electronotransparente lipidice. In SNP se vede ca teaca de mielina e complet inconjurata de
citoplasma unei celule Schwann.
Mielina are 40% apa si 60% substanta uscata (80%lipide si restul proteine). Functii:
• Izolator electric – mareste viteza de transmisie la 120m/s (altfel 1m/s).
• Mediaza raporturile axonului cu exteriorul, deci rol in nutritie.
• Regenerarea axonului rupt, cu rata de 1mm/zi.
8. Celule Schwann – structura, ultrastructura, functii.
Cilindrice, nucleu alungit, paralel cu axonul pe care-l inveleste, lungime medie 100μ, maxima 1,5mm. intre ele
sunt noduri ranvier de 1,5μ.
ME: se spiraleaza in jurul axonului din SNP, formand pana la 100 de spire, cu straturi de mielina intre spire.
Spirele externe contin nucleul, citoplasma si organitele. In nodurile Ranvier, celula da prelungiri ce se
intrepatrund cu ale celulei adiacente.
Functii:
• Produce teaca de mielina al substantei albe in SNP. Sintetizeaza proteina bazica a mielinei. Fiecare celula
produce mielina pentru un singur axon.
• Regenerare – cand un nerv e lezat, celula Schwann fagociteaza axonul. Apoi, impreuna cu teaca de mielina
indruma cresterea unui nou axon.
• Suport metabolic – produc neurotrofine cu rol in supravietuirea si mentinerea functionalitatii neuronilor. Si
transfera nutrienti din mediul extracelular spre axon.
9. Astrocite – MO, ultrastructura, localizare tipuri.
Au forma stelata, nucleu rotund eucromatic central. Au fascicule de fil intermediare din proteina gliala fibrilara
acida, pt consolidarea structurii. Au granule de glicogen si lamina bazala. Astrocitele sunt de 2 tipuri, cu forma,
ultrastructura si localizare diferite:
Astrocit fibros Astrocit protoplasmatic

Prelungiri Putine, lungi, subtiri Multe, scrute, groase
Citoplasma Heterogena, cu gliofibrile Omogena
Organite putine Multe
ME Multe fil. Int. Putine fil. Int.
Localizare Substanta alba Substanta cenusie
Alte tipuri de astrocite:

• Glia limitans – la periferia SNC, sub pia mater. Prelungirile lor formeaza un strat continuu.
• Glia radiala – astrocite prezente in timpul formarii SNC, cu morfologie bipolara. Produc proteine de
adeziune si ale matricei extracelulara. Postnatal persista ca celule velate in cerebel sau retina.
10. Functii astrocite
• Structural – cele mai multe celule din creier, participa la organizarea si structurarea lui in dezvoltare,
ghidand migrarea neuronilor.
• Suport metabolic – asigura transferul de molecule si ioni intre neuroni si sange. Au rezerve de glicogen pe
care il transfera neuronilor la nevoie, si pot face glicogenogeneza.
• Regenerare – dupa leziune SNC seasociaza in leziune si fac cicatrice gliala
• Regleaza concentratia ionica extracelulara – indeparteaza excesul de K secretat de neuroni
• Absorb si elibereaza neurotransmitatorul in exces eliberat de membrana presinaptica
• Moduleaza trasmiterea sinaptica – elibereaza glutamat, taurina, ATP, encefalina, endotelina.
• Formeaza invelisul subpial – intre neuroni si vasele de sange/tesut conjunctiv
• Participa la geneza celulelor endoteliale ce formeaza bariera hematoencefalica.
11. Oligodendroglia – MO, ultrastructura, localizare, lor.
MO: ovala, putine prelungiri groase putin ramificate care se dispun in jurul axonilor neuronilor invecinati.
Nucleu rotund heterocromatic. Citoplasma are mitocondrii si RER.
ME: citoplasma electronodensa. Nu are lamina bazala.
Localizare: in SC in apropierea corpilor neuronali, si in SA dispuse in siruri intre fasciculele de fibre nervoase
Roluri:
• Produc teaca de mielina in substanta alba a SNC. Sintetizeaza proteina bazica a mielinei. Fiecare celula
produce mielina pt mai multi axoni invecinati, maxim 50.
• Regleaza continutul LEC – asta fac oligodendrocitele satelite ce nu produc mielina, in substanta cenusie,
langa corpii neuronali.
12. Bariera sange-creier: distributie, MO, functii
Capilarele cerebrale sunt continue. Peretii lor sunt formati din celule endoteliale, unite prin jonctiuni stranse
foarte selective. La formarea barierei mai participa si astrocitele, prin geneza celulelor endoteliale, influentand
diferentierea lor spre fenotipul ce asigura competenta de bariera hematoencefalica (selectivitate mare).
Rol – regleaza continutul LEC cranian. Transportul se face prin transcitoza redusa, fiind foarte selectiv.
Permeabilitatea difera in functie de substanta:
• Mare pt H20, CO2, O2
• Mica pt glucoza, uree, ioni
• Foarte mica pt saruri biliare si catecolamine, 0 pt proteine.
Prin selectivitate bariera protejeaza creierul de toxinele circulante si previne patrunderea

neurotransmitatorilor in circulatia generala. Si protejeaza creierul impotriva infectiei bacteriene, deci infectiile
creierului sunt foarte rare. Dar cand apar sunt greu de tratat, pt ca Ac si Atb sunt prea mari pt a traversa
bariera.
13. Celule ependimare – distributie, MO, functii
Sunt celule cilindrice sau cuboidale, asezate pe un singur rand, dand aspect de epiteliu. Au polaritate:
domeniul apical are cili si microvili. Domeniul laterobazal e turtit, sprijinit pe MB.
ME: citoplasma are multe mitocondrii, RER bogat si golgi apical (caracteristic celulelor implicate in procese
secretorii). Intre celule sunt jonctiuni gap si zonule adherens. Jonctiunile stranse sunt prezente doar intre
celulele plexului coroid.
Roluri:
• Formeaza plexurile coroide – in ventriculii cerebrali, au populatii modificate de celule ependimare, unite
prin jonctiuni stranse. Ele secreta LCR. Domeniul lor apical are microvili pt suprafata mai mare de secretie.
• In ventriculi si canal ependimar formeaza bariera intre LCR si creier, permitand transportul selectiv de ioni
si molecule. Permeabilitatea ei e folosita pt administrarea prin punctie a unor medicamente ce nu
depasesc bariera hematoencefalica (in meningita si encefalita). Celulele au cili si microvili pt cresterea
suprafetei de absorbtie si secretie, dar si pt miscarea LCR.
14. Meningele
=invelisul maduvei si encefalului. E format din 3 membrane conjunctive:

• Dura mater – t conj dens, slab vascularizat, adera la craniu si vertebre. Cea spinala are raport extern cu
spatiul epidural care contine t conj lax, adipos si plexuri venoase epidurale. Cea cerebrala nu are spatii, are
2 straturi: extern (periostul craniului, are fibre de colagen, vase si fibroblaste) si intern (contine fibroblaste
turtite unite prin jonctiuni gap).
• Arahnoida – t conj dens, avascular, adera la dura mater. Intre el si pia mater e spatiul subarahnoidian cu
LCR. Are 2 straturi: extern (epiteliu simplu pavimentos, celule unite prin jonctiuni stranse si desmozomi,
formand o bariera) si intern (fibroblaste rare cu prelungiri ce delimiteaza un spatiu trabecular).
• Pia mater – t conj lax, bine vascularizat. Adera strans la tesutul nervos. Contine fibroblaste modificate,
fibre de colagen si elastina, vase sangvine, macrofage si limfocite.
15. LCR – formare, circulatie, roluri.
E in cantitate de 150ml, 30ml in ventriculi, 120ml in spatiul subarahnoidian. LCR e secretat de celulele
ependimare are plexurilor coroide din ventriculii cerebrali, cam 50ml/zi. LCR curge din ventriculii 1,2,3,4 in
spatiul subarahnoidian. De aici o mica parte se scurge prin spatiile perineurale din jurul radacinilor nn spinali si
cranieni, iar cea mai mare parte se scurge prin specializari ale arahnoidei (vilozitati arahnoidiene) in sinusurile
venoase mari din grosimea durei mater (ex: sinus sagital). LCR e filtrat de 4 ori pe zi, pt a indeparta toate
deseurile metabolice si toxine. Functii LCR:
• Asigura flotabilitatea creierului, deci el nu apasa pe vasele lui ca sa le suprime circulatia. Creierul are 1,4kg,
dar prin imersia in LCR forta gravitationala ce apasa pe el e echivalenta unui corp de 25g.
• Protectie – amortizeaza socurile mecanice.
• Suport metabolic – transporta nutrientii si indeparteaza metabolitii.
16. Histologia si ultrastructura nervilor periferici
Fibrele nervoase din SNP sunt grupate in fascicule si formeaza nervi. Cu exceptia unor nn f subtiri, toti sunt albi
si luciosi, datorita mielinei si colagenului. Nervul are 3 teci conjunctive:
• Epinerv – t conj dens semiordonat ce inveleste tot nervul. E format din fibre de colagen si elastina groase,
longitudinale + fibroblasti, adipocite, vase sangvine mici. Distal dispare, proximal se continua cu dura
mater.
• Perinerv – t conj lax, inveleste fasciculele. E format din 8-12 straturi de fibroblaste aplatizate asezate pe
MB, unite prin jonctiuni stranse + fibre de colagen si elastina. Are rol de bariera sange-nerv si in protejarea
fibrelor nervoase de agresiune. Distal dispare, proximal se continua cu arahnoida si pia mater.
• Endonerv – t conj lax, inveleste fibrele nervoase individuale. E localizat intre MB a celulelor Schwann si
perinerv. E format dintr-un strat subtire de fibre de reticulina produs de celula Schwann + fibroblaste,
mastocite, corpusculi Renaut (aglomerari de fibre de colagen paralele, rol de protectie mecanica).
17. Histologia maduvei spinarii
Maduva are SC formata in principal din corpi neuronali, si SA cu fibre nervoase. In sectiune transversala SC e in
centru in forma de H, inconjurata de SA.
SC – dispusa in coarne anterioara/posterioare/laterale (C8-L2). Are corpi neuronali inconjurati de prelungiri

(dendrite+parte initiala nemielinizata a axonului) si celule gliale. In SC se fac sinapsele. In centrul H e canalul
ependimar, tapetat de glia epiteliala (un strat de celule ependimare).
SA – dispusa in cordoane anterioare/laterale/posterioare. Contine axoni mielinizati si oligodendrocite

producatoare de mielina.
Elementul de diagnostic pozitiv e prezenta neuronilor motori multipolari mari, in coarnele anterioare.
Corpurile lor au 50-80μ. Privita cu ochiul liber maduva are aspect parenchimatos sau spongios. E invelita la
exterior de meninge.

#Histologie II1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

#Histologie II1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUBIECTE TESUT EPITELIAL

1. Tesutul epitelial – caractere generale

2. Epiteliile de acoperire unistratificate – descriere, localizare, rol

=epitelii simple. Dupa forma celulelor, sunt: pavimentoase, cubice, cilindrice.

3. Epiteliile de acoperire stratificate - descriere, localizare, rol

4. Epiteliul pseudostratificat – descriere, localizare, rol

Epiteliul pseudostratificat cilindric cu stereocili se gaseste in epididim si canalul deferent. Stereocilii nu au

5. Epiteliul de tranzitie – descriere, localizare, rol

Modificarea numarului de straturi se datoreste faptului ca si unele celule intermediare si superficiale au

Pentru denumire se folosesc doua adjective (duct, adenomer). Exista glanda:

Clasificarea glandelor exocrine dupa mecanismul de excretie:

7. MB - caracteristici, metode de evidentiere la MO, ultrastructura, functii

Se evidentiaza la MO, dar nu in coloratii uzuale, ci cu metode histochimice:

8. Polaritatea celulei epiteliale

9. Celule epiteliale specializate pentru transport

10. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de proteine

12. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine

13. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de lipide

14. Celule mioepiteliale

ME – in citoplasma se observa asemanari cu celula musculara neteda: organite in jurul nucleului.

15. Capacitatea de regenerare a tesutului epitelial

SUBIECTE TESUT CONJUNCTIV

2. Molecule ale matricei conjunctive care intervin in adezivitatea celula-matrice

3. Molecule din matricea conjunctiva care ii asigura hidratarea si consistenta

Etapa intracelulara - in fibroblaste, in ribozomii atasati RER.

5. Tipuri de colagen – clasificare

6. Fibra de colagen - aspect la MO, ultrastructura

9. Clasificarea celulelor conjunctive, mecanisme de cooperare intercelulara, ex.

Din punct de vedere functional:

Exemplu de mecanism de cooperare intercelulara – raspunsul imun umoral.

11. Tesutul conjunctiv lax

12. Tesuturile conjunctive dense ordonate - tendonul si aponevroza

13. Tesutul conjunctiv dens semiordonat

14. Tesutul conjunctiv elastic

15. Tesutul conjunctiv reticular

16. Tesutul adipos alb

ME – mitocondrii cu criste tubulare, REN şi numeroase picături lipidice nedelimitate de endomembrane.

18. Celula mezenchimala

Fibroblastele au două proprietăţi fundamentale: modulatia (se transforma reversibil in fibrocit/miofibroblast,

Fagocitoza e declanşată de impactul suprafeţei celulare cu un Ag. Poate fi:

Sistemul fagocitar mononuclear are celule:

Au rol in RI umoral. Ele produc Ac ca răspuns la penetrarea organismului de către antigene.

La al doilea contact cu Ag există o populaţie de limfocite cu memorie care recunosc Ag şi se transformă în

SUBIECTE TESUT OSOS SI CARTILAGINOS

2. Matricea osului trabecular (spongios) – organizare microscopica

7. Osificarea encondrala – generalitati

8. Modelarea si remodelarea osoasa – generalitati

9. Organizarea microscopica generala a tesuturilor cartilaginoase

Tesutul cartilaginos are doua parti:

10. Celulele tesutului cartilaginos

11. Cartilajul hialin.

12. Cartilajul elastic

2. Granulocit eozinofil – MO, ultrastructura, functie

Funtie: durata de viata de cateva saptamani

3. Granulocit bazofil – MO, ultrastructura, functie

4. Monocit – MO, ultrastructura, functie

Roluri celule SFM:

5. Limfocit – MO, ME.

6. Clase de limfocite – functii

7. Trombocit – structura, functii

Hematia mai contine si alte proteine cu rol enzimatic:

=exprimarea procentuala si cantitativa a nr de leucocite circulante.

Formula leucocitara e facuta de aparat, dar se face si manual (numaratoare microscopica).

Leucocitoza = nr crescut de leucocite: