Sunteți pe pagina 1din 7

LEGE nr.

78 din 24 iunie 2014 (*actualizată*)


privind reglementarea activităţii de voluntariat în România
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 26 iunie 2014
Data intrarii in vigoare : 26 iulie 2014

Forma actualizata valabila la data de : 15 octombrie 2018


Prezenta forma actualizata este valabila de la 17 octombrie 2016 pana la 15 octombrie
2018

----------
──────────
*) Notă CTCE:
Forma consolidată a Legii nr. 78/2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 469 din
26 iunie 2014, la data de 17 octombrie 2016, este realizată prin includerea modificărilor şi
completărilor aduse de LEGEA nr. 175 din 7 octombrie 2016.

Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A.
Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea
utilizatorilor.
──────────
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Prezenta lege reglementează participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat
desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de persoane juridice de drept
public sau de drept privat fără scop lucrativ.
(2) Voluntariatul este un factor important în crearea unei pieţe europene competitive a
muncii şi, totodată, în dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale, precum şi pentru
creşterea solidarităţii sociale.
ART. 2
(1) Statul român recunoaşte valoarea socială a activităţilor de voluntariat ca expresie a
cetăţeniei active, a solidarităţii şi responsabilităţii sociale, precum şi valoarea profesională ca
expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale şi lingvistice a persoanelor care
desfăşoară aceste activităţi.
(2) Statul susţine dezvoltarea mişcării de voluntariat la nivel local, naţional şi internaţional,
cu respectarea independenţei şi diversităţii acesteia, în scopul îndeplinirii sale artistice şi
culturale, sportive şi recreative, educaţionale, ştiinţifice, de cercetare, de tineret, de
reprezentare, de mediu, de sănătate, sociale, de solidaritate, de dezvoltare comunitară, de
ajutor umanitar, civic şi filantropic şi altele asemenea.
(3) Statul român sprijină dezvoltarea voluntariatului prin toate instituţiile sale care
activează în domenii în care se desfăşoară activităţi de voluntariat potrivit legii.
ART. 3
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activităţi de interes
public desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de către persoane
juridice de drept public sau de drept privat, fără remuneraţie, individual sau în grup;
b) activitatea de interes public reprezintă activitatea desfăşurată în domenii precum: arta şi
cultura, sportul şi recreerea, educaţia şi cercetarea, protecţia mediului, sănătatea, asistenţa
socială, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar şi/sau filantropic,
dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială;
c) organizaţia-gazdă este persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop
lucrativ, care organizează şi administrează activităţi de voluntariat;
d) contractul de voluntariat reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia-
gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a
fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau
pregătirii voluntarului;
e) voluntarul este orice persoană fizică, fără deosebire de rasă, origine etnică, religie, sex,
opinie, apartenenţă politică, care a dobândit capacitate de muncă potrivit legislaţiei în
domeniul muncii şi desfăşoară activităţi de voluntariat;
f) beneficiarul activităţii de voluntariat este persoana fizică, alta decât soţul/soţia şi copiii,
sau persoana juridică în folosul căreia se desfăşoară activitatea de voluntariat;
g) coordonatorul voluntarilor este voluntarul sau angajatul organizaţiei-gazdă, care
îndeplineşte sarcinile legate de coordonarea şi administrarea activităţii voluntarilor.
ART. 4
Prezenta lege se fundamentează pe următoarele principii:
a) participarea ca voluntar, activitate de interes public, neremunerată şi bazată pe o decizie
liber consimţită a voluntarului;
b) implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
c) desfăşurarea voluntariatului cu excluderea remuneraţiei din partea beneficiarului
activităţii;
d) participarea persoanelor la activităţile de voluntariat, pe baza egalităţii de şanse şi de
tratament, fără discriminări;
e) activitatea de voluntariat nu substituie munca plătită;
f) caracterul de interes public al activităţii de voluntariat.
ART. 5
Activităţile de voluntariat izolate, sporadic prestate, în afara raporturilor cu persoanele
juridice prevăzute la art. 1, din raţiuni familiale, de prietenie sau de bună vecinătate nu fac
obiectul prezentei legi.
ART. 6
Autorităţile administraţiei publice sprijină derularea activităţilor de voluntariat prin
includerea în strategiile de dezvoltare locală sau naţională a unor capitole distincte despre
rolul voluntariatului ca resursă de dezvoltare a bunăstării sociale, şi nu ca modalitate de
reducere a cheltuielilor, precum şi modul de sprijinire a voluntariatului pentru atingerea
priorităţilor locale sau naţionale.
ART. 7
(1) Autorităţile administraţiei publice locale susţin voluntariatul ca metodă recunoscută
prin care cetăţenii pot participa activ la activităţi de voluntariat în comunităţile lor, metodă ce
le permite acestora să abordeze probleme legate de acţiuni umanitare, mediu înconjurător,
probleme sociale, şi altele asemenea.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale se întâlnesc anual cu reprezentanţii legali ai
organizaţiei-gazdă, pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care le conduc, în vederea
organizării unei cooperări efective în activităţile de interes public desfăşurate de către
voluntari, precum şi în vederea promovării, la nivel local, a acestor activităţi, a rezultatelor şi
impactului social survenit.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale promovează şi susţin organizarea de
evenimente cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului, în data de 5 decembrie a fiecărui
an.
ART. 8
(1) Activităţilor de voluntariat organizate în afara României de către organizaţii-gazdă de
naţionalitate română, în parteneriat cu organizaţii din ţara respectivă, desfăşurate în temeiul
unui contract de voluntariat semnat în România, le sunt aplicabile prevederile prezentei legi.
(2) Voluntarilor cetăţeni străini le este garantată rezidenţa pe teritoriul statului român pe
durata contractului de voluntariat, în limitele şi condiţiile impuse de legislaţia privind regimul
străinilor în România.
ART. 9
(1) Activitatea de voluntariat se desfăşoară în urma unei cereri din partea organizaţiei-
gazdă, prin care aceasta îşi manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari. Organizaţia-
gazdă are posibilitatea de a refuza motivat cererea unui candidat de a deveni voluntar, în
condiţiile prevăzute în statutul acesteia, în funcţie de tipul de activitate desfăşurată, şi cu
respectarea art. 4 lit. c).
(2) Cererea emisă de organizaţia-gazdă persoană juridică de drept public, prin care este
manifestată disponibilitatea de a colabora cu voluntari, se realizează printr-un anunţ public.
(3) Organizaţia-gazdă oferă instruire iniţială cu privire la:
a) structura, misiunea şi activităţile organizaţiei-gazdă;
b) drepturile şi responsabilităţile voluntarului;
c) regulamentele interne care reglementează implicarea voluntarului.
(4) Organizaţia-gazdă poate oferi voluntarilor, în condiţiile legislaţiei din domeniul
educaţiei şi formării profesionale, cursuri de instruire, formare şi pregătire profesională în
domeniul în care aceasta activează.
ART. 10
(1) Este interzis, sub sancţiunea anulabilităţii, să se încheie contract de voluntariat în
scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract
civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea
prestaţiilor respective.
(2) Activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate,
în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.
(3) Pe durata perioadei activităţii de voluntariat, precum şi la încheierea activităţii de
voluntariat, organizaţia-gazdă, la cererea voluntarului, eliberează un certificat de voluntariat
la care este anexat un raport de activitate. Acestea se întocmesc în limba română dacă au fost
emise pe teritoriul României.
(4) Certificatul de voluntariat va conţine următoarele elemente:
a) datele de identificare ale organizaţiei-gazdă care emite certificatul;
b) numărul de înregistrare şi data emiterii certificatului;
c) numărul de înregistrare şi data contractului de voluntariat;
d) numele, prenumele şi datele de identificare ale voluntarului;
e) perioada şi numărul de ore de voluntariat;
f) numele şi prenumele coordonatorului voluntarilor;
g) numele şi prenumele reprezentantului legal al organizaţiei- gazdă;
h) menţiunea "Voluntarul şi organizaţia emitentă sunt responsabili pentru veridicitatea
datelor şi informaţiilor cuprinse în acest certificat".
(5) Certificatele de voluntariat sau documentele echivalente eliberate de organizaţii-gazdă
dintr-un alt stat sunt recunoscute în România în măsura în care conţin elementele prevăzute la
alin. (4) şi sunt prezentate în copie autentificată şi traducere legalizată.
(6) Raportul de activitate va conţine următoarele elemente:
a) activităţile de voluntariat prestate;
b) atribuţiile asumate;
c) aptitudinile dobândite.
ART. 11
(1) Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba
română, între voluntar şi organizaţia-gazdă. Obligaţia de încheiere a contractului de
voluntariat în formă scrisă revine organizaţiei-gazdă. Forma scrisă este obligatorie pentru
încheierea valabilă a contractului.
(2) În cazul încheierii contractului de voluntariat cu un cetăţean străin, organizaţia gazdă
poate să-i pună acestuia la dispoziţie un interpret.
(3) Organizaţia-gazdă este obligată ca, anterior începerii activităţii de voluntariat, să
înmâneze voluntarului un exemplar din contractul de voluntariat.
(4) Anterior începerii activităţii, contractul de voluntariat se înregistrează în registrul de
evidenţă a voluntarilor ţinut de organizaţia-gazdă.
(5) Contractul de voluntariat este însoţit obligatoriu de fişa de voluntariat şi fişa de
protecţie a voluntarului.
(6) Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele clauze:
a) datele de identificare ale părţilor contractante;
b) descrierea activităţilor pe care urmează să le presteze voluntarul;
c) timpul şi perioada de desfăşurare a activităţii de voluntariat;
d) drepturile şi obligaţiile părţilor;
e) stabilirea cerinţelor profesionale, a abilităţilor sociale, intereselor de dezvoltare, a celor
de sănătate, confirmate prin certificate de sănătate sau alte documente;
f) condiţiile de reziliere a contractului.
(7) Contractul de voluntariat încetează în următoarele condiţii:
a) la expirarea termenului stabilit în contract, respectiv la data la care prestaţiile care fac
obiectul contractului au fost executate;
b) de comun acord;
c) când organizaţia-gazdă îşi încetează activitatea;
d) prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 21;
e) în caz de reziliere a contractului.
(8) Fişa de voluntariat conţine descrierea în detaliu a tipurilor de activităţi pe care
organizaţia-gazdă şi voluntarul au convenit că acesta din urmă le va desfăşura pe parcursul
contractului de voluntariat.
(9) Fişa de protecţie a voluntarului conţine instrucţiuni cu privire la desfăşurarea activităţii
acestuia, cu respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Pentru activităţi ce ies din domeniul de acoperire al fişei de protecţie a voluntarului,
organizatorii activităţii vor apela la inspectoratele teritoriale de muncă ce vor pune la
dispoziţia acestora instrucţiuni de securitate a muncii specifice activităţii respective.
(10) Organizaţia-gazdă este obligată să ţină evidenţa voluntarilor, a duratei şi a tipului
activităţilor desfăşurate şi evaluării voluntarilor, pe baza criteriilor stabilite în regulamentul
intern.
ART. 12
Contractul de voluntariat trebuie să conţină minimum următoarele drepturi ale
voluntarului:
a) dreptul de a desfăşura activitatea de voluntariat în concordanţă cu capacitatea şi
disponibilitatea acestuia;
b) dreptul de a solicita organizaţiei-gazdă eliberarea certificatului de voluntariat însoţit de
raportul de activitate;
c) dreptul la confidenţialitate şi protecţia datelor personale;
d) dreptul la timp liber corespunzător cu activitatea de voluntariat.
ART. 13
(1) Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele obligaţii ale voluntarului:
a) obligaţia de a presta o activitate de interes public, fără remuneraţie;
b) obligaţia unei conduite complementare cu obiectivele generale ale voluntariatului -
îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea sărăciei, dezvoltare sustenabilă, sănătate, prevenirea
şi gestionarea efectelor dezastrelor, incluziunea socială şi, totodată, lupta împotriva excluderii
sociale şi discriminarea;
c) obligaţia voluntarului de a îndeplini sarcinile prevăzute în fişa de voluntariat, precum şi
respectarea instrucţiunilor stipulate în fişa de protecţie a voluntarului;
d) obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii
de voluntariat, pe perioada desfăşurării contractului de voluntariat şi pe o perioada de 2 ani
după încetarea acestuia;
e) obligaţia de a anunţa indisponibilitatea temporară de a presta activitatea de voluntariat în
care este implicat.
(2) Răspunderea voluntarului în astfel de situaţii se angajează potrivit regulilor stabilite în
legislaţia în vigoare şi în regulamentele interne ale organizaţiei-gazdă.
ART. 14
Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele drepturi ale organizaţiei-gazdă:
a) dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea activităţii de voluntariat;
b) dreptul de a iniţia conţinutul fişei de voluntariat, pe care o adaptează la solicitarea şi
pregătirea voluntarului, precum şi la tipul de activităţi de voluntariat desfăşurate de către
organizaţia- gazdă;
c) dreptul de a exercita controlul asupra modului de implementare a fişei de voluntariat
prin coordonatorul de voluntari;
d) dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la clauzele stabilite în contractul de
voluntariat, fişa de voluntariat şi/sau în fişa de protecţie a voluntarului.
ART. 15
(1) Contractul de voluntariat trebuie să cuprindă următoarele:
a) obligaţia organizaţiei-gazdă de a asigura desfăşurarea activităţilor sub conducerea unui
coordonator de voluntari, cu respectarea condiţiilor legale privind securitatea şi sănătatea în
muncă, în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii respective;
b) posibilitatea organizaţiei-gazdă de a suporta cheltuielile de hrană, cazare şi transport
pentru voluntar în desfăşurarea activităţii sale de voluntariat, în limita sumelor alocate cu
această destinaţie. Voluntarul poate renunţa la cheltuielile de hrană, cazare şi transport printr-
o declaraţie pe propria răspundere, aprobată de conducerea organizaţiei-gazdă;
c) posibilitatea organizaţiei-gazdă de a suporta alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea
activităţii de voluntariat, cu excepţia celor aferente muncii prestate de către voluntar în limita
sumelor alocate cu această destinaţie. Voluntarul poate renunţa la cheltuielile mai sus
menţionate printr-o declaraţie pe propria răspundere, aprobată de conducerea organizaţiei-
gazdă.
(2) La solicitarea voluntarului, organizaţia-gazdă poate încheia contract de asigurare
împotriva riscurilor de accident şi de boală sau a altor riscuri ce decurg din natura activităţii,
în funcţie de complexitatea activităţii la care participă acesta şi în limita sumelor alocate cu
această destinaţie.
----------
Art. 15 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 175 din 7 octombrie 2016, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 14 octombrie 2016.

ART. 16
În executarea contractului de voluntariat, voluntarul se subordonează coordonatorului
voluntarilor, numit în condiţiile art. 3 lit. g). În situaţia în care, prin desfăşurarea activităţilor
de voluntariat, se cauzează prejudicii unor terţe persoane, organizaţia-gazdă va răspunde
solidar cu voluntarul, în condiţiile legii sau ale contractului de voluntariat, dacă acestea nu au
fost determinate de culpa exclusivă a voluntarului.
ART. 17
Executarea obligaţiilor contractuale ce revin voluntarului nu se poate face prin
reprezentare.
ART. 18
Răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de
voluntariat este supusă prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu
modificările ulterioare.
ART. 19
Dacă pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de voinţa
părţilor, o situaţie de natură să îngreuneze executarea obligaţiilor ce revin voluntarului,
contractul va fi renegociat, iar dacă situaţia face imposibilă executarea contractului, acesta
încetează de plin drept.
ART. 20
(1) Negocierea sau renegocierea contractului de voluntariat se va face la cererea scrisă a
uneia dintre părţi, în condiţiile stabilite prin contractul de voluntariat.
(2) La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor de voluntariat părţile sunt egale şi
libere.
ART. 21
Denunţarea unilaterală a contractului de voluntariat are loc la iniţiativa oricăreia dintre
părţi, care se comunică şi se motivează în scris. Condiţiile denunţării se stabilesc prin
contractul de voluntariat, termenul de preaviz fiind de 15 zile.
ART. 22
(1) Litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de
voluntariat se soluţionează pe cale amiabilă sau prin procedura de mediere, iar, în caz de
nesoluţionare, de către instanţele civile.
(2) Acţiunile izvorâte din contractul de voluntariat sunt scutite de taxă de timbru.
ART. 23
La concursurile organizate pentru ocuparea posturilor, dacă doi sau mai mulţi candidaţi
obţin punctaje egale, autorităţile şi instituţiile publice şi angajatorii persoane fizice sau
juridice pot acorda punctaj suplimentar candidaţilor care prezintă unul sau mai multe
certificate de voluntariat obţinute din activităţi de voluntariat, eliberate în condiţiile
prevăzute de prezenta lege, în situaţia în care acestea constituie criterii de selecţie.
ART. 24
Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din cadrul serviciilor de urgenţă
voluntare constituite conform legii, precum şi persoanelor cărora le sunt aplicabile
dispoziţiile legale privitoare la prestarea serviciului militar pe bază de voluntariat.
ART. 25
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
ART. 26
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea voluntariatului nr. 195/2001,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 25 aprilie 2007.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75


şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR


VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 24 iunie 2014.


Nr. 78.

---------

S-ar putea să vă placă și