APARATE OPTICE.

LENTILE

BURTIC RALUCA GABRIELA

CLASA 1H
Instrumentele optice;

      Lupa;

      Microscopul;

      Fotografie;

      Aparatul de fotografiat.

      Luneta

Instrumentele optice

In general prin instrument optic intelegem un ansamblu de dioptrii care se

utilizeaza pentru producerea imaginilor unor obiecte astfel incat privirea acestor
imagini sa prezinte unele avantaje fata de privirea directa.

De regula se disting doua tipuri de

instrumente optice :

Instrumente care dau imagini reale (instrumente obiective), cum sunt obiectivele
fotografice, aparatele

de proiectie etc., la care imaginea se formeaza , de exemplu, pe un ecran sau pe o

placa fotografica si astfel poate fi observata cu ochiul

Instrumente care dau imagini virtuale (instrumente oculare), special adaptate pentru a
se observa imaginea cu ochiul, cu ajutorul unor oculare
Calitatea instrumentelor optice este data de urmatoarele caracteristici:

A. Marirea (la instrumentele care furnizeaza imagini reale se disting marirea

liniara, marirea axiala si marirea unghiulara)
 Marirea liniara este raportul intre lungimea imaginii si cea a obiectului


 Marirea axiala se refera la deplasarea punctului imagine pe axa optica,
corespunzatoare deplasarii punctului obiect
 Marirea unghiulara este data de raportul unghiurilor de apertura, de
emergenta si de intrare in instrumentul optic
B. Puterea (reprezinta unghiul sub care se vede unitatea de lungime prin
instrumentul opticconsiderat)
C. Grosismentul (este o caracteristica a aparatelor oculare, definita prin raportul
imaginilor retiniene; deoarece dimensiunea unei imagini retiniene este
proportionala cu unghiul aparent sub care se vede obiectul privit,
grosismentul este egal cu marirea unghiulara)
D. Puterea de separare (se defineste ca unghiul cel mai mic format de razele
vizuale, venind de la doua puncte, astfel incat sa le vedem separate)

Pentru evaluarea puterii de separare a unui instrument optic se utilizeaza criteriul

lui Rayleigh, conform caruia doua puncte obiect invecinate vor da fiecare separat
cate o pata de difractie si ele vor fi observate distinct, daca maximul uneia va fi
situat peste minimul celei de-a doua pete de difractie.Inversul unghiului minim
poate fi considerat ca o masura a puterii de separare.

Instrumentele optice oculare

LUPA
 Lupa este un sistem optic simplu, constand din una sau mai multe lentile cu
distanta focala relativ mica (intre 10 si 100mm). Lupa se aseaza intre obiectul AB
si ochi. Obiectul, de lungime y, se afla in apropierea focarului F astfel incat
imaginea virtuala AB, de lungime y2 sa se afle la distanta vederii clare de 25cm.
Lupele folosite curent au grosismentul cuprins intre 2 si 25.

MICROSCOPUL

In scopul obtinerii unor mariri mai substantiale se

utilizeaza microscopul, care in principiu reprezinta o combinatie de doua sisteme
optice: obiectivul si ocularul, asezate la o distanta apreciabila unul fata de
celalalt.Microscoapele maresc obiecte minuscule, sau dezvaluie detalii ale unor
obiecte mai mari. Ele ne-au deschis o lume intreaga, invizibila ochilor nostrii.

Microscoapele optice

Primul microscop a fost fabricat de opticianul olandez Zacharias Janssen, in

1609. primul om de stiinta care a observat bacteriile a fost olandezul Anton van
Leeuiwenhock, care si-a fabricat propriile microscoape in anii 1670. Primele
microscoape au fost optice, ceea ce inseamna ca obiectul studiat a fost vizualizat
printr-un ocular. Pentru aceasta, specimenul trebuie sa fie destul de subtire pentru a
permite penetrarea luminii. Intr-un microscop optic, lumina reflectata de un obiect
se refracta, trecand prin niste lentile. Aceste fenomen face ca obiectul sa para mult
mai mare. O a doua lentila mareste obiectul chiar mai mult. Microscoapele optice
cu mai multe lentile sunt numite microscoape compuse, si pot mari obiectele de
pana la 2000 de ori.

Microscoapele electronice

Principalul concept pe care s-a format microscopul

electronic este faptul ca electronii au unda asociata. Microscoapele electronice au
fost utilizate prima oara in 1930. in loc de lumina, ele folosesc un fascicol de
electroni, controlat de campuri magnetice. Ele sunt foarte puternice si pot vizualiza
pe talii de 1000 de ori mai mari decat cele optice. Specimenul trebuie uscat si taiat
in felii foarte subtiri (cam de o miime de ori mai mici decat grosimea acestei
pagini). In plus, aerul trebuie indepartat din interiorul microscopului electronic si
din jurul spcimenului, deoarece electronii se pot imprastia.

Alte microscoape

Microscoapele electronice cu baleiaj proiecteaza un fascicol de electroni pe

suprafata specimenului. Electronii reflectati sunt colectati, formand o
imagine. Microscoapele cu baleiaj, respective cele atomice au fost inventate la
sfarsitul anilor 1980. ele pot mari de un milion de ori, prezentand chiar atomi
individuali. O raza extrem de precisa se deplaseaza pe suprafata specimenului,
"simtindu-i" forma in cele mai mici detalii. Un calculator transforma semnalele
intr-o imagine tridimensionala afisata pe un monitor.

Fotografie

Fotografierea este captarea imaginilor prin focalizare luminii pe o suprafata

fotosensibila, cu un aparat de fotografiat. Se foloseste in arta, media, stiinta.
 In 1515,
Leonardo da VVinci a descris cum se poate crea o imagine pe peretele unei camere
intunecate, lasand lumina sa patrunda printr-o gaura mica in peretele opus. Aceasta
camera s-a numit "camera obscura" sau camera intunecata. Pana in secolul al
XVIII-lea nu a existat alta modalitate de a inregistra imaginile, decat schitarea lor
pe hartie. In secolul al XVIII-lea, oamenii de stiinta britanici Sir Humphry Davy
(1778-1829) si Thomas Wedgwood (1771-1805) au obtinut conturul frunzelor si
chipurilor pe hartie sau piele acoperita cu clorura de argint fotosensibila.

Primele fotografii, numite heliograme, au fost realizate in 1820 de doctorul

francez Joseph Niepce (1765-1833), pe placi din aliaj de cositor si plumb, folosind
o camera obscura. In 1830, pictorul francez Louis Daguerre (1787-1851) a realizat
fotografii pe placi cu iodat de argint fotosensibil. Inventatorul britanic Willi8am
Fox Talbot (1800-1877) a gasit modalitatea de a "fixa" iodatul de argint astfel incat
acesta sa nu mai reactioneze la lumina si in intuneric dupa realizarea fotografiei.
El a inventat si procesul de copiere a unei fotografii.

Fotografierea a fost pana in 1888 un procedeu complex;pana cand americanul

George Eastman (1854-1932) a inventat rola de film si cutia fotografica, ceea ce a
permis ca fotografierea sa devina un hobby pe care orice pasionat il putea
deprinde. Multe imbunatatiri, cum ar fi inventarea blitzului sau a filmului color in
1930, au dus la cresterea popularitatii fotografierii.

Pentru a functiona, orice aparat foto, oricat de simplu, trebuie sa aiba urmatoarele

componenete:

 Corpul - o cutie perfect opaca in care sta filmul pentru a fi expus. Reprezinta
camera obscura.
 Obiectivul - un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina pe film. Prin
distanta focala, influenteaza si marimea imaginii.
 Diafragma - un dispozitiv care controleaza cata lumina ajunge pe
film. Aceasta deschidere se afla in interiorul aparatului si este controlata prin
intermediul unui inel de pe obiectiv. Din punct de vedere constructiv, cele
mai des intalnite diafragme sunt cele de tip "iris", pe baza de lame metalice
dispuse circular in interiorul obiectivului aparatului de fotografiat.
 Vizorul - un dispozitiv folosit pentru a incadra eficient imginea care va fi
inregistrata pe film
 Sistemul de transport - un dispozitiv folosit pentru fixarea si transportarea
filmului. Desi nu este o componenta propriu-zisa a apartului, este totusi
important in functionarea acestuia. La aparatele vechi acesta este o parghie
in partea de sus, dreapta a corpului, insa la majoritatea aparatelor moderne
sistemul este automat.
 Modul de functionare a unui aparat de fotografiat

 Cand facem o fotografie, obturatorul

aparatului se deschide si permite luminii sa impresioneze filmul pentru o
perioada exacta de timp. Lentilele realizeaza focalizarea, fie automat, fie
manual. Diafragma controleaza cantitatea de lumina care ajunge la bucata de
film sau cadru, astfel incat acesta sa fie expus unei focalizari a imaginii cu o
luminozitate corespunzatoare.
 Cand lumina atinge filmul,aceasta produce o schimbare a substantei chimice
in care este imbracat filmul. Alte substante chimice duc la aparitia imaginii
de pe negativ (cu culorile si zonele intunecate si luminate
inversate). Fotografia este imprimata pe hartie prin iluminarea negativului. 
 Imaginea finala este pozitiva (culorile aparand corect).
 De-a lungul timpului, aparatele de fotografiat au evoluat considerabil,
aparand diferite modele, insa majoritatea lor se incadreaza in una dintre
aceste categorii:
  o       Aparate cu vizor sau telemetru
 o       Aparate cu vizare prin obiectiv
 o       Aparate cu doua obiective
 o       Aparate cu planifilm
 Aparatul polaroid se remarca prin faptul ca fotografiaza imaginea,
developeaza filmul si face poza chiar in interiorul sau.
 Se disting si aparatele digitale,care nu folosesc film, imaginea fiind
convertita si inmagazinata pe un disc.

 O mica cronologie:

v     1940 - fizicianul francez Printul Luis Victor de Broglie ipotetizeaza conceptul pe

care s-a format microscopul electronic (electronii au unda asociata)

v     1927 - ipoteza lui Broglie este verificata experimantal de fizicianul englez George
Paget Thomson

v     1932 - inginerii germani Max Knoll si Ernst Ruska construiesc primul microscop
de transmisie electronica
v     1877 - fotograful american de origine engleza Eadweard Muybridge creaza
secvente de fotografii in miscare

v     1888 - G.Eastman inventeaza aparatul foto de amatori

v     1942 - Kodak introduce filmul negativ color

v     1960 - inventarea laserului in SUA duce la aparitia holografiei (fotografierea

tridimensionala - 3-D)

v     1988 - in Japonia apare aparatul foto electronic

Luneta

Luneta este destinata observarii obiectelor foarte îndepartate. De la oricare punct al

unui astfel de obiect ajung la noi fascicule practic paralele. Sa consideram un
obiect astronomic AB si sa îndreptam luneta cu axa optica spre extremitatea
A: 

Toate razele provenite din A vor fi paralele cu axa optica si vor converge în
focarul principal imagine F1` al obiectivului lunetei. În figura de mai sus am luat o
singura raza din acest fascicul si anume de-a lungul axei optice principale. De la
punctul extrem B va sosi, de asemenea, un fascicul de raze paralele între ele, dar
înclinate cu unghiul 1 fata de primul fascicul. Unghiul 1 va fi deci unghiul sub care
se vede obiectul ceresc cu ochiul liber. Punctul de convergenta al fasciculului
paralel din B va fi în focarul secundar B`, care va defini astfel în planul focal al
obiectivului imaginea reala y`. Trebuie remarcat ca obiectul AB fiind foarte
departe de focarul F1 al obiectivului,

imaginea intermediara y` este micsorata, spre deosebire de imaginea intermediara a

microscopului, care era mult marita, datorita faptului ca obiectul de cercetat era
foarte aproape de focarul F1 al obiectivului. Din aceasta cauza, imaginea y` se afla
destul de departe de focarul imagine F1`, în timp ce la luneta aceasta se formeaza,
practic chiar în planul focal al obiectivului. Asadar, ocularul lunetei preia o
imagine intermediara, micsorata a obiectivului si formeaza o imagine definitiva y2
virtuala si marita fata de y`. În aceasta figura imaginea intermediara y` a fost
construita ducând planul focal perpendicular pe axa în F1` si aflând punctul (B`) în
care o raza din B trecând prin vârful lentilei obiectiv înteapa acest plan (este
figurata urma acestui plan printr-un segment punctat). Imaginea finala y este
obtinuta trasând din B` doua raze cu drum cunoscut; una (r`) paralela cu axa optica,
va parasi ocularul trecând prin focarul imagine F2` al sau si una (r``) trecând prin
centrul optic al ocularului, va trece mai departe nederivata (ocularul este luat -ca si
obiectivul-sub forma unei lentile subtiri, convergente). Dupa aflarea punctului B``,
s-a putut construi mersul complet al razei din B pâna la pupila ochiului, 2 fiind
unghiul sub care se vede imaginea finala y.

Grosismentul lunetei:

Fiind vorba de un aparat ce furnizeaza imagini virtuale ale unor obiecte

îndepartate, luneta se caracterizeaza prin grosisment. Grosismentul este egal cu
produsul dintre distanta focala a obiectivului si puterea ocularului. Se poate mari
deci grosismentul marind distanta focala a obiectivului si utilizând oculare cât mai
convergente.

Luneta este un sistem optic ce consta dintr-o lentila obiectiv (convergenta) si una
ocular (divergenta).

Prima luneta a fost construita în Olanda la începutul anului 1600. Cel care a

introdus folosirea lunetei în astronomie a fost Galileo Galilei. Cu luneta construita
de el în anul 1609, savantul italian a descoperit muntii de pe Luna, natura stelara a
Caii Lactee, patru sateliti ai lui Jupiter, petele solare. Dar la aparitia si
perfectionarea lunetei au contribuit multi inventatori ai epocii.

Începând cu secolul al XV-lea, lentilele de sticla, foarte imperfecte, erau folosite

în mod curent pentru corectarea defectelor de vedere. Aberatiile puternice si
calitatea proasta a sticlei au facut ca abia în primii ani ai secolului al XVII-lea
constructorii olandezi sa-si îndrepte atentia asupra instrumentelor optice care aveau
drept scop marirea imaginilor unor obiective.

Luneta are în componenta un tub în care se afla un sistem optic numit obiectiv,
care este orientat spre cer. Punând ochiul în spatele ocularului, observam direct
imaginea obtinuta. În plus o putem fotografia sau chiar înregistra si analiza cu
ajutorul aparatelor electrice.

Lunetele folosesc principiul de refractie a luminii. Atunci când lumina trece prin
obiectivul lunetei este refractata (îndoita) si ajunge într-un punct numit focar , unde
este examinata printr-un ocular.

  La începuturile lunetelor, problema cea mai mare era aberatia cromatica-un halou
colorat în jurul obiectelor vazute prin luneta. Problema este inerenta tuturor
obiectivelor de luneta formate dintr-o singura lentila si nu se
poate corecta , indiferent de forma lentilei sau de tipul sticlei. Singura modalitate
prin care problema se poate corecta este construirea unui obiectiv format din doua
lentile, fiecare fabricata dintr-un soi diferit de sticla: o sticla numita flint si cealalta
numita crown. Obiectivele respective se numesc acromate. Exista si obiective
apocromate (foarte scumpe) formate din trei lentile, fiecare dintre cele trei lentile
fiind fabricata dintr-un alt tip de sticla.

Lunetele cu obiective formate din lentile de sticla se mai numesc si telescoape

dioptrice, iar cele cu obiectivul constând dintr-o oglinda concava se mai numesc si
telescoape catoptrice, sau simplu telescoape.
   

Schema telescopului cu vizare laterala-inventat de

Newton în anul 1671   

LENTILE

Noţiuni de optică geometrică

O lentilă optică este un mediu transparent pentru lungimile de undă din vizibil
separat de mediul exterior prin două suprafețe, dintre care cel puțin una este curbă.
Suprafața curbă poate fi sferică, cilindrică sau alte combinații.

O lentilă este considerată subțire atunci când grosimea ei d este mică în

comparație cu razele de curbură ale suprafețelor care o delimitează. Dacă focarele
sunt reale, adică razele paralele se strâng, după trecerea prin lentilă, într-un punct
real, lentila se numește convergentă sau pozitivă. În cazul focarelor virtuale,
fasciculele paralele devin, după refracție, divergente, iar lentila se numește
divergentă sau negativă. Lentilele convergente au marginile subțiri, iar cele
divergente au marginea mai groasă decât centrul.
 O lentilă sferică reprezintă un mediu transparent caracterizat de două raze de
curbură a suprafețelor sale șlefuite (R1 şi R2) și de un anumit indice de refracţie
(nlentilă). Lentilele sunt considerate subţiri dacă razele de curbură ale suprafeţelor
sunt mult mai mari decât grosimea lor. (este decupata dintr-o sfera)

Lentile cilindrice - ale căror feţe sunt decupate din nişte cilindrii. focarul este
acel punct în care se întâlnesc razele de lumină care vin de la infinit, paralel cu
axul optic principal după ce străbat lentila, respectiv punctul din care pleaca razele
de lumină care, după refracţia pe lentilă, merg paralel cu axul optic principal. Vom
vorbi în continuare despre lentile sferice convergente. Dreapta care trece prin
centrele de curbură ale celor două suprafețe este considerată axul optic principal al
lentilei , iar punctul său de intersecție cu dreapta ce unește marginile lentilei, se
numește centrul lentilei. Orice altă dreaptă care trece prin centrul lentilei, se
numește ax optic secundar.

O lentilă este caracterizată prin valoarea distanței focale, care este distanța
dintre lentilă și punctul în care se strâng razele unui fascicul ce intră în lentilă
paralel cu axul optic principal. Orice lentilă are două focare principale, situate pe
axul optic: F1 este focarul obiect principal, F1' este focarul imagine principal. Mai
există o infinitate de puncte focare secundare situate în cele două plane focale.

Inversul distanței focale se numește convergența lentilei și are ca unitate de măsură

dioptria. Dioptria este convergența unei lentile care are distanța focală egală cu un
metru.

Pentru lentile convergente C>0 (focare reale),

Pentru lentile divergente C<0 (focare virtuale)

Mărirea liniară a unei lentile arată de câte ori este mai mare dimensiunea
imaginii față de dimensiunea obiectului, pentru obiecte situate perpendicular pe
axul optic principal

Reguli generale pentru determinarea poziției și a mărimii imaginii formate

printr-o lentila:

 o rază de lumină care traversează lentila prin centrul său, rămâne nedeviată după
refracția prin lentil
  o rază care trece prin focar, devine paralelă cu axul optic principal după
refracția prin lentilă

 o rază care intră în lentilă paralelă cu axul optic principal, va ieși din aceasta
prin focarul imagine principal

 un fascicul care intră în lentilă paralel cu axul optic principal, va forma la ieșire
din aceasta, un punct luminos în focarul imagine principal al lentilei

 un fascicul care intră în lentilă paralel cu unul din axele secundare, va forma la
ieșire din aceasta, un punct luminos în planul focal imagine (deasupra sau
dedesubtul axului optic principal)

BIBLIOGRAFIE:
1. Ionescu, D., J. Vinersan, Biofizica medicala - Curs pentru Facultatea de Asistenta. Medicala, anul I, Editura
Uniersitara !Carol Daila", Bucuresti ...