Lucrarea de licenta pe care am ales-o se numeste Regimul Juridic al transporturilor, fiind

realizata sub indrumarea dnei. Prof.univ.dr. Georgeta MODIGA.

Lucrarea aleasa prezinta interes pentru mine intrucat prin natura profesiei exercitate, realizez
activitati de control, indrumare si supraveghere atat a transportului de marfuri cat si a
transportului de persoane.

Atât transporturile de persoane, cat şi cele de mărfuri sunt activităţi ce sunt reglementate,
acestea desfăşurându-se doar sub îndrumarea şi controlul atent al autorităţilor şi organelor
abilitate şi specializate, având loc într-un cadru instituţional determinat de legislaţia fiecărui stat
în parte, sau de legislaţia internaţională.
Dreptul transporturilor este întregul ansamblu ce reuneşte toate reglementările în privinţa
activitatilor profesionale ce se desfăşoară de către cărăuşi, cu vehicule corespunzătoare, pentru a
deplasa, pe baze contractuale în condiţii legale o persoană sau bunuri.
Sistemul din România de transport, este reglementat de OG nr 19/1997, privind
transporturile.
Lucrarea in discutie este împărţită pe 3 capitole.
În primul capitol au fost abordate elementele generale, precum dispoziţiile ce se aplică în
cadrul Codului Comercial, natura juridică şi felurile de răspundere ce intra sub incidenţa
drepturilor transporturilor, contractele de tranzit si exonerarea de răspundere.
Toate dispoziţiile de natura legală ce se pot aplica unui contract de transport provin din
diverse acte normative diferite ce trebuie să fie corelate între ele. Astfel, Codul Civil face
referire, incidental, la contractul de transport în câteva dintre textele sale precum art. 1470, pct 2
şi art 1473-1477. În completarea acestor articole intra şi art 413-441 din cadrul Codului
Comercial, texte ce intra în configuraţia regimului de drept comun în materie. Dispoziţiile legale
despre care am discutat au un regim general, iar în sfera acestora se încadrează orice tip de
contract de transport terestru, naval sau aerian.1
Obiectul unui contract de transport consta în prestaţiile, ce se realizează de către unitatea
de transport de a transporta marfa, bagaje sau călători iar pentru cel ce trimite, de a plăti taxa de
transport.
Pentru un contract de transport să existe este necesar ca acesta să fie făcut de către
persoane autorizate, de profesie. Cerinţa profesionistului are la baza dispoziţiile art 1476-1477 şi
art 3 pct 13 din Codul Comercial 2, care fac referire la trăsăturile ce organizează deplasarea de
persoane dar şi de bunuri ca prestări de servicii.
Pentru ca un transportator să fie exonerat de răspundere, are obligaţia de a dovedi că există
o cauză străină şi neimputabila, astfel încât, să se înlăture caracterul ilicit al faptei păgubitoare
comise, sau temeiuri care exclud vinovăţia.
1
2
 Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt:
- Legitima apărare;
- Starea de necesitate;
- Îndeplinirea unei activităţi impuse sau permise de lege;
- Exercitarea unui drept subiectiv, consimţământul victimei.
Art.1530 Cod civil3 reglementează ca temei exonerator de răspundere contractuală
Cauza străină.
Reprezintă cauze străine exoneratoare de răspundere, inclusiv în privinţa transportatorului:
- Fapta victimei;
- Fapta unui terţ;
- Cazul fortuit;
- Forţa majoră.
În capitolul al II lea au fot puse in discutie contractul de transport, natura dar şi
fundamentul juridic al acestuia, elementele juridice ce intra sub indecenta contractului de
transport, tarifarea şi taxele practicate, cum se realizează încheierea şi executarea contractului de
transport, sechestrarea marfurilor aflate in curs de transport, raspunderea carausului.
Spre deosebire de transportul de persoane, deplasarea de mărfuri impune să li se determine
regimul juridic în intervalul dintre punctul de pornire şi cel al sosirii la destinaţie.
Potrivit dreptului comun, există două clase distincte de privilegii, unele fiind generale
altele fiind speciale.4
Clasa privilegiilor generale le înglobează pe cele ce au ca obiect fie totalitatea bunurilor
debitorului, fie ansamblul bunurilor sale mobile.
Clasa privilegiilor speciale are ca obiect anumite bunuri mobile determinate ale
debitorului, cum sunt şi mărfurile încredinţate cărăuşului în vederea strămutării la destinaţie
Potrivit jurisprudenţei sechestrul reprezintă o măsură de asigurare a acţiunii judiciare şi
constă în indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitorului până la terminarea judecăţii, pentru
ca astfel creditorul să le poată urmări pentru îndestularea drepturilor sale, atunci când va obţine
un titlui executor, iar debitorul nu va executa de bună voie.
Reglementările aplicabile sechestrului asigurator sunt în principal cele din art. 907 şi 908
Cod comercial5.
Orice contract de transport, pentru a fi valabil, trebuie să aibă în vedere condiţiile legale de
fond şi de formă, generale şi specifice.

4
5
 Condiţiile generale de fond ale unui contract de transport sunt cele prevăzute de art 948
cod civil: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al parţilor, un obiect determinat, o
cauza licita şi morală.
Prin O.G. nr. 19/19976, s-a stabilit că şi în cazul transporturilor publice, tarifele se
formează liber şi concurenţial
Preţul transportului este cunoscut sub denumirea de taxa de transport. Acestea se stabilesc
cu ajutorul tarifelor, fiind cele care fixează preţul pentru prestaţia de deplasare a călătorilor sau a
mărfurilor.
Tarifele sunt de trei tipuri: generale, speciale şi locale.
Legiuitorul, prin art. 1730 alin. 7 Cod civil , a pus la dispoziţia cărăuşului un mijloc sigur
pentru garantarea sumelor ce le are de primit de la destinatar sau, în caz de refuz din partea
acestuia, de la expeditor, denumit privilegiul cărăuşului asupra lucrului transportat. Acest
privilegiu constă în dreptul de preferinţă acordat de lege cărăuşului faţă de creditori asupra mărfii
transportate, pentru creanţa cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor accesorii şi dreptul de
retenţie, până în momentul satisfacerii complete a pretenţiilor lui. El poate cere executarea silită
pentru realizarea creanţei sale.
Contractul de transport se poate încheia în mai multe modalităţi, fie în mod direct de către
expeditor sau călător cu cărăuşul, fie în mod excepţional sau cu comisionarul de transport.
Contractul de transport da naştere la drepturi dar si la obligaţii pentru ambele părţi ale
acestuia, până în momentul în care se face predarea lucrului transportat de către destinatar şi
plata preţului.

În ultimul capitol au fost precizate cazurile speciale în legătură cu dreptul transporturilor,

aici includem situaţii precum pierderea mărfii, întârziere în predare, despăgubirile în caz de
deteriorare sau pierdere a mărfii, reclamaţiile ce pot apărea.
Pierderea mărfii

Dispariția încărcăturii, cauzată în principal prin distrugere (incendiu, accident rutier, etc.) în
timpul transportului constituie un fapt material cert. În celelalte cazuri când dispariția este
neclară, au fost insituite anumite prezumții :

- prezumția de pierdere, atunci când beneficiarul transportului nu primește marfa în termen

de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit, ori în 60 de zile dacă prin scrisoarea de trăsură
nu s-a fixat data ajungerii la destinație;

- infirmarea prezumției de pierdere prin găsirea ulterioară a mărfii;

- Dezinteresul destinatarului față de marfa regăsită.

6
În caz de pierdere a mărfii, transportatorul trebuie să acopere valoarea reală a bunurilor pierdute
sau a părților pierdute pe durata transportului.

Întârzirea la predarea mărfii

Depășirea termenului de predare a încărcăturii la destinație se calculează cu exactitate, având ca

punct de pornire scrisoarea de trăsură în care este fixată sau nu o dată pentru ajungerea la
destinație.

Transportatorul este direct responsabil pentru neefectuarea trasportului la timp, caz în care va
suporta consecințele prevăzute în contract.

Obligația de predare și informare

Expeditorul trebuie să predea bunurile la locul și în condițiile stabilite în cuprinsul contractului,

să completeze și să predea documentul de transport, fiind direct răspunzător pentru eventualele
prejudicii cauzate prin întârziere.

Transportatorul aduce la cunoștința destinatarului sosirea bunurilor, în vederea preluării acestora.

La primirea bunurilor transportate, destinatarul are dreptul să ceară si sa constate, pe cheltuiala

sa, identitatea, cantitatea și starea bunurilor transportate. Dacă se va stabili existența unor vicii,
cheltuielile cad în sarcina transportatorului.

Despăgubirile datorate de transportator

Atunci când valoarea bunului a fost declarată la predare, despăgubirea se calculează în raport cu
acea valoare.

Dreptul la despăgubiri pentru pagubele suferite pentru întârzieri nu se stinge prin decădere, chiar
dacă destinatarul primește marfa sosită peste termenul stabilit.

Reclamații adresate transportatorului

Reclamația este adresată transportatorului de către solicitantul despăgubirilor. Aceasta are un

caracter facultativ, astfel că persoana interesată să obțină despăgubiri poate acționa direct în
justiție împotriva transportatorului, fără sa-i mai adreseze în prealabil o reclamație.

Transporturile pot fi definite ca fiind întregul sistem circulator al planetei, şi, în acelaşi
timp, al fiecui stat în parte, având o importanţă majoră în cadrul producţiei de care existenţa unei
societăţi în momentul de faţă este de neconceput.
Având în vedere nevoia de a face legături între producţie şi consum, transporturii sunt
aceea care deplasează toate produsele ce se obţin în oricare ramură a materiilor prime, din locul
în care acestea au fost obţinute şi până în punctul in care urmează să fie folosite în cadrul pieţei.
Considerată sub aspectul conţinutului său economic – conţinut preponderent de altfel –
activitatea de transport constituie mijlocul prin care se înlesneşte schimbul de bunuri şi
deplasarea oamenilor, spre deosebire de deplasarea informaţiilor prin care înţelegem transportul
corespondenţei, transmisiunile telefonice, fax, telegrafice, de radio şi televiziune, transportul este
supus altor reguli.
Transportatorul are obligația de la transporta bunurile cu maximă diligență și de a asigura
securitatea acestora.
În ţara noastră, transporturile sunt extrem de importante în întreaga zona economică, ajuta
la o dezvoltarea armonioasă a tuturor ramurilor economice naţionale şi din fiecare judeţ în parte,
la repartizarea judicioasă a producţiei şi a desfacerii dar şi la formarea legăturilor dintre ramurile
industriei.