ANALIZA FORMELOR FARMACEUTICE.

Obiective: Cunoașterea problemelor ce pot să apară la analiza unei forme farmaceutice,

comparativ cu analiza unei substanțe. Însușirea parametrilor de calitate ai soluțiilor, identificarea
și dozarea componentelor dintr-o soluție farmaceutică.

Analiza calitativă și cantitativă a formelor farmaceutice ridică o serie de probleme ce diferă

mult, sub toate aspectele, de analiza unui compus anorganic, organic sau de natură biologică.
Necesitatea acoperirii unui câmp larg de acțiune terapeutică face ca aproape întreaga
medicație să se aplice sub forma unor asocieri complexe de substanțe medicamentoase încorporate
în diverse forme farmaceutice (soluții medicamentoase, medicamente injectabile, comprimate,
drajeuri etc.).
Analiza formelor farmaceutice include efectuarea de analize fizice, chimice și fizico-
chimice ale preparatelor oficinale, magistrale și a celor industriale, denumite în mod curent tipizate
sau specialități farmaceutice.
Dacă analiza formelor farmaceutice oficinale și industriale se realizează obligatoriu
conform monografiilor din Farmacopee și normelor interne, o problemă deosebită o reprezintă
analiza prescripțiilor magistrale. Sunt bine precizate și pentru acestea de către Farmacopeea
Română ediția a X-a unele aspecte generale ale analizei și în mod precis modul de determinare a
variației în greutate și volum, determinarea cantitativă etc. Alegerea însă a metodelor de separare
în vederea identificării și determinării cantitative a componenților reprezintă un adevărat examen
pentru cel ce îl efectuează, căci trebuie cunoscute nu numai proprietățile fizice și chimice ale
compușilor medicamentoși, ci și o serie de probleme legate de alți componenți adăugați
(emulgatori, excipienți, conservanți etc.). Trebuie realizată o fișă analitică de control asemănătoare
celor realizate pentru formele oficinale și industriale.
Avântul științific înregistrat în domeniul științelor farmaceutice a făcut ca în domeniul
tehnologiei farmaceutice să se folosească nu numai o gamă extrem de mare de substanțe
medicamentoase, dar și o serie de substanțe auxiliare folosite pentru prepararea diverselor forme
farmaceutice.
Adoptând clasificarea formelor farmaceutice după natura dispersiei, trebuie să ținem
seama, atunci când efectuăm analiza de calitate, nu numai de natura substanțelor medicamentoase,
dar și de cea a substanțelor auxiliare.
Incluzând în cadrul dispersiilor moleculare soluțiile medicamentoase, medicamentele
injectabile, perfuziile, soluțiile oftalmice și preparatele obținute prin extracție, iată câteva date în
legătură cu natura substanțelor auxiliare și a mediului de dispersie.
Formele farmaceutice enumerate folosesc drept mediu de dispersie apa, alcooli (etilic,
benzilic, glicerină, glicoli și derivați), uleiuri vegetale și animale, ulei de parafină,
polioxietilenglicoli (PEG:250,300,400) etc. Foarte multe dispersii moleculare au ca mediu de
dispersie un amestec de mai mulți solvenți, frecvent utilizate fiind amestecurile de apă, glicerină
și alcool.

1
 Soluțiile medicamentoase conțin, alături de substanța medicamentoasă și mediul de
dispersie, diverși agenți de solubilizare, ca iodura de potasiu, acidul boric, tetraboratul de sodiu,
bicarbonatul de sodiu, uretan, etilendiamină, derivați de celuloză, proteine, tween-uri (20, 40, 60,
65, 80, 85), polivinilpirolidonă (PVP) etc. Un rol important în conservarea acestor forme îl au
conservanții: acidul benzoic, nipagin, nipasol, fenol, derivați organomercurici etc.
Soluțiile injectabile conțin adjuvanți pentru solubilizare (alcoolul benzilic, benzoatul de
benzil), izotonizanți (clorura de sodiu), soluții tampon, antioxidanți (sulfiți, bisulfiți,
hidrochinonă).
De asemenea, dispersiile eterogene în care sunt incluse emulsiile, suspensiile, unguentele,
supozitoarele, comprimatele, pulberile etc. ridică probleme, dată fiind complexitatea lor.
Astfel, pentru obținerea emulsiilor se folosesc trei tipuri de emulgatori. Din prima categorie
fac parte emulgatorii anion-activi, reprezentați de săpunurile alcaline, aminosăpunurile (laurat de
monoetanolamină) și esteri ai alcoolilor superiori cu acidul sulfuric (laurilsulfatul de sodiu,
cetilsulfatul de sodiu, stearilsulfatul de sodiu). Clorura de benzalconiu este un reprezentant al
emulgatorilor cation-activi, iar cei neionogeni sunt cei mai numeroși și reprezentați prin compuși
aparținând celor mai diverse clase: alcooli superiori (lauric, cetilic, stearilic), esteri ai acizilor grași
cu polialcooli (Tegin), esteri ai acizilor grași cu sorbitanul (spanuri), esteri și eteri ai
polietilenglicolilor (tweenuri), eteri ai alcoolilor grași superiori cu PEG (Brij), esteri ai acizilor
grași cu PEG (Cromophor AP), gume (arabică și tragacanta), pectine, agar-agar, gelatine,
saponine, derivați de celuloză etc.
Suspensiile se obțin prin folosirea pe scară largă a agenților stabilizanți anorganici
(bentonita, veegum, aerosil, silicat de magneziu, caolin) și organici (gume, metilceluloza MC,
carboximetilceluloza sodică CMC-Na, pectine, alcool polivinilic APV, polivinilpirolidona PVP,
amidonuri modificate, carbopoli, glicerina, siropul simplu și PEG 400 și 600).
Unguentele ridică problema naturii bazei care poate fi extrem de complexă. Astfel, bazele
de unguent liposolubile se obțin din grăsimi și uleiuri naturale (ceară, ulei de floarea soarelui, ulei
de măsline, cetaceum) și a hidrocarburilor geluri (vaselină, ulei de parafină, parafină solidă).
Pentru obținerea bazelor de unguent hidrofile se folosesc coloizii hidrofili anorganici (bentonită,
aerosil și hidroxid de aluminiu coloidal) și coloizi hidrofili organici (amidon, pectine, alginat de
sodiu, derivați de celuloză, APV, PVP, carbopoli).
Problema excipienților este de o mare însemnătate și în analiza supozitoarelor. Se folosesc
excipienți liposolubili (trigliceride, untul de cacao, uleiuri și grăsimi hidrogenate, massupol,
lassupol, twen 61, suposstal etc.) și excipienți hidrosolubili (masă gelatinoasă, PEG), iar ca
substanțe adjuvante le menționăm pe acelea care măresc vâscozitatea (aerosil, bentonita, stearații
de aluminiu și calciu, lecitina), care ridică punctul de topire (alcooli: cetilic, stearilic; ceara,
cetaceul) sau scad punctul de topire (uleiul de ricin). Un rol deosebit îl au, după cum știm, și
emulgatorii, substanțele pentru fixarea unor principii active (extracte, ichtiol, gudroane),
substanțe ce favorizează resorbția (nitroglicerina, tolazolina), coloranții (azulene, caroteni,
lactoflavona), agenții de conservare și antioxidanții (acidul sorbic, nipa-derivații, alfa-
tocoferolul).

2
 Menționăm în cele din urmă excipienții folosiți pentru obținerea comprimatelor. Se
folosesc șapte categorii de excipienți dintre care menționăm: excipienți diluanți (lactoza, zaharoza,
amidon, levuloza, clorura de sodiu, pulberea de cacao), excipienți adsorbanți (amidon, lactoză,
dextrină, pulberi vegetale - licviriția și alteea, oxidul și carbonatul de magneziu, derivați ai acidului
silicic), excipienți aglutinanți (glucoza, guma arabică, gelatina, coca de amidon, apa, alcoolul, MC,
CMC, PVP, APV), excipienți dezagreganți (amidon, gelatina, pectina, bentonita, CMC-Na, agar-
agar), excipienți umectanți (laurilsulfatul de sodiu, cetilsulfatul de sodiu, dioctilsulfosuccinatul de
sodiu, polisorbați) și excipienți lubrefianți de curgere (talc, amidon, clorură de sodiu, PEG 4000
și 6000) și cei antiadezivi (stearina, stearații de magneziu, calciu și aluminiu, untul de cacao, ceara
Lanette).
Având în vedere complexitatea formelor farmaceutice sub aspectul compoziției, analiza
calității lor trebuie făcută ținând cont de caracteristicile generale ale formelor respective și de
specificul componenților de analizat.
Analiza calității formelor farmaceutice se referă la determinarea unor proprietăți din punct
de vedere al aspectului, pe baza examenului organoleptic, a determinării unor constante (densitate,
viscozitate, indice de refracție), la identificarea componenților medicamentoși, la determinarea
condițiilor de puritate (impurități, pH etc.), la determinarea cantitativă a componenților și la
efectuarea unor determinări specifice formelor farmaceutice (analiza dezagregării pentru
comprimate, determinarea gradului de mărunțire al pulberilor, determinarea variației în greutate și
volum pentru un număr mai mare de forme farmaceutice).
O serie de determinări se pot efectua conform metodelor generale de analiză, alte
determinări cer efectuarea unor operațiuni, dintre care enumerăm câteva mai importante:
- distilări;
- extracții selective lichid-lichid sau solid-lichid;
- cristalizări;
- separări cromatografice preparative pe strat subțire sau pe coloană.
Acestea se efectuează atunci când nu este posibilă identificarea și determinarea cantitativă
a substanțelor medicamentoase direct în forma farmaceutică. Astfel, reacția Vitali, reacția
Liebermann-Burchardt nu se pot efectua decât după izolarea în stare pură a alcaloizilor tropanici,
respectiv a sterolilor.
Așa după cum vom vedea, există numeroase forme farmaceutice la care o serie de
identificări și de determinări cantitative se execută direct. De menționat aportul adus din acest
punct de vedere de metodele semimicrovolumetrice, ce folosesc drept soluții titrante agenți
tensioactivi.

3
 SOLUȚII (Solutiones)
- PREVEDERI FR X -

Definiție
Soluțiile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide, care conțin una sau mai
multe substanțe active dizolvate într-un solvent sau într-un amestec de solvenți; sunt destinate
administrării interne sau externe.
Descriere
Soluțiile medicamentoase sunt lichide limpezi, cu mirosul, culoarea și gustul caracteristice
componentelor.
pH-ul
pH-ul soluțiilor medicamentoase se determină potențiometric.
Masa totală pe recipient
Se determină prin cântărirea individuală a conținutului din zece recipiente. Față de masa
declarată pe recipient se admit abaterile procentuale prevăzute în tabelul următor:
Masa declarată pe recipient Abatere admisă
până la 25 g  5%
25 g până la 50 g  3%
50 g până la 500 g  2%
500 g și mai mult de 500 g  1%

Determinarea cantitativă a componenților

Se efectuează conform prevederilor din monografia respectivă. Conținutul în substanță
activă poate să prezinte față de valoarea declarată, dacă nu se prevede altfel, abaterile procentuale
prevăzute în tabelul următor:
Conținut declarat în substanță activă (%) Abatere admisă
până la 0.1%  7.5%
0.1% până la 0.5%  5%
0.5% și mai mult de 0.5%  3%
Conservare. In recipiente bine închise.

APLICAȚII PRACTICE:
Rp.
Cafeină 0.930 g
Teofilină 0.500 g
Iodură de potasiu 1.800 g
Clorhidrat de efedrină 0.600 g
Benzoat de sodiu 0.200 g
Ulei de mentă 0.006 g
Alcool 0.500 g
Apă până la 100.000 g

4
Proprietăți: Soluție limpede, incoloră, cu miros caracteristic și gust amar.

Identificare
Reactivi:
1. Acid clorhidric (R)
2. Acid sulfuric 0.05 mol/l
3. Amoniac (R)
4. Cloroform (R)
5. Clorură de fer (III) 30 g/l (R)
6. Hidroxid de sodiu 0.1 mol/l
7. Hidroxid de sodiu 100 g/l (R)
8. Nitrat de argint 0.1 mol/l
9. Peroxid de hidrogen-soluție diluată (R)
10. Roșu de fenol (I)
11. Sulfat de cupru (II) 50 g/l (R)

Mod de lucru:

• se măsoară 3 ml soluție, se adaugă 3 picături roșu de fenol și acid sulfuric 0,05 mol/l până la
apariția culorii galbene, după care se adaugă hidroxid de sodiu 0.1 mol/l până la apariția culorii
roz. Se adaugă 5 ml nitrat de argint. Apare un precipitat galben, iar soluția are reacție acidă
(teofilina).
• 5 ml soluție se acidulează cu 2 picături acid clorhidric, se adaugă 2 - 3 picături clorură de fer și
2 ml cloroform și se agită. Stratul cloroformic trebuie să se coloreze în violet (iodura de
potasiu).
• la 10 ml soluție se adaugă 3 ml hidroxid de sodiu 100 g/l, se extrage de două ori cu câte 10 ml
cloroform. Extractele cloroformice filtrate se evaporă, iar reziduul obținut se tratează cu 10
picături acid clorhidric și 1 ml soluție peroxid de hidrogen-soluție diluată și se evaporă pe baia
de apă. Se obține un reziduu galben-roșcat care, la adăugare de 1 - 2 picături de amoniac, se
colorează în roșu-purpuriu (cafeină).
• la 5 ml soluție se adaugă 2.5 ml sulfat de cupru și 2.5 ml hidroxid de sodiu 100 g/l. Supernatantul
este colorat în albastru-violet (efedrina).

OBIECTIVE EXPERIMENTALE

• Identificarea componentelor.