DETERMINAREA UNOR CONSTANTE FIZICO-CHIMICE UTILIZATE ÎN ANALIZA

MEDICAMENTULUI (PREVEDERI FR X)

Obiective: Cunoașterea modalității de determinare a unor constante fizico-chimice și utilizarea lor

în analiza medicamentelor.

DETERMINAREA DENSITĂȚII RELATIVE

20
Densitatea relativă d 20 a unei substanțe este raportul dintre masa unui volum din acea
substanță la 200C și masa unui volum egal de apă la 20℃.
20
Densitatea relativă d 4 a unei substanțe este raportul dintre masa unui volum din acea
substanță la 20oC și masa unui volum egal de apă la 4℃.
Masa volumică (densitate) 20 a unei substanțe este raportul dintre masa și volumul
substanței respective la 200C; unitatea de măsură SI pentru masa volumică este kilogram pe metru
cub (kg.m-3).
Relațiile numerice dintre cele trei mărimi sunt următoarele:
 20 = 998.202.d 2020 sau d 2020 = 1.00180.10 −3. 20 ;
 20 = 999.177.d 420 sau d 420 = 1.00003.10 −3. 20 ;
20
d 20 = 1.00177.d 420 sau d 420 = 0.99823.d 20
20

Determinarea densității relative, în funcție de precizia necesară, se efectuează cu

densimetre, cu balanța Mohr-Westphal sau cu picnometre.

1. Determinarea densității relative a lichidelor cu densimetre

Mod de lucru:
Proba de analizat se introduce într-un cilindru de sticlă și se determină informativ
densitatea cu un densimetru explorator (0.6 - 1.6), apoi se introduce densimetrul corespunzător.
Densimetrul trebuie astfel introdus încât să nu atingă peretele sau fundul cilindrului de sticlă. Se
citește pe scara densimetrului valoarea care corespunde gradației situate în planul suprafeței
lichidului. Determinarea se efectuează la temperatura de 200C.
Precizia determinării este la a doua zecimală.

2. Determinarea densității relative a lichidelor cu balanța Mohr-Westphal

Mod de lucru:
Balanța Mohr-Westphal se echilibrează cu ajutorul șuruburilor de reglare. Plutitorul se
introduce în apă la 200C și se echilibrează cu călărețul cel mai mare, care se atârnă de cârligul pe
care este fixat plutitorul. Plutitorul se usucă, se cufundă în proba de analizat adusă la temperatura
de 200C și se echilibrează cu ajutorul călăreților mai mici în ordinea descrescândă a maselor.
Când densitatea lichidului este 1 sau mai mare decât 1, călărețul cel mai mare se atârnă de
cârligul pe care este fixat plutitorul. Când densitatea lichidului este mai mică decât 1, călărețul cel
mai mare se atârnă de diviziunile brațului lung al balanței.
Precizia determinării este la a treia zecimală.

1
3. Determinarea densității relative a lichidelor cu picnometre
Mod de lucru:
Se cântărește picnometrul gol, se umple cu apă la 200C și se cântărește din nou. Diferența
dintre masa picnometrului cu apă și a picnometrului gol reprezintă masa volumului de apă la 200C
(m1). Picnometrul se golește, se usucă, se umple cu proba de analizat adusă la temperatura de 200C
și se cântărește. Diferența dintre masa picnometrului cu lichid și a picnometrului gol reprezintă
masa volumului de lichid la 200C (m).
Densitatea relativă a lichidului se calculează conform formulei:
m
20
d 20 =
m1
în care:
d 2020 = densitatea relativă;
m = masa volumului de lichid (grame);
m1 = masa volumului de apă (grame).
Precizia determinării este la a patra zecimală.
Determinarea densității relative la grăsimi solide și ceară
Mod de lucru:
Se cântărește picnometrul gol ( m1 ), apoi picnometrul cu apă la temperatura de 200C ( m4 ).
Picnometrul se golește și se usucă. Cu ajutorul unei pipete sau cu o pâlnie mică cu tijă subțire se
toarnă în picnometru grăsimea sau ceara topită, în cantitate suficientă, astfel încât să ocupe o treime
sau jumătate din volumul picnometrului. Picnometrul se ține fără dop în apă încălzită la
aproximativ 700C, timp de o oră, se răcește la 200C și se cântărește ( m2 ). Se umple cu apă, se
aduce la temperatura de 200C, se completează la semn și se cântărește din nou ( m3 ). La suprafața
de contact dintre grăsime sau ceară și apă nu trebuie să se observe bule de aer.
Densitatea relativă se calculează conform formulei:
20 m −m
d = 2 1
20 (m + m ) − (m + m )
4 2 1 3
în care:
d 2020 = densitatea relativă;
m1 = masa picnometrului gol (grame);
m2 = masa picnometrului cu grăsime solidă sau ceară (grame);
m3 = masa picnometrului cu grăsime solidă sau ceară și cu apă (grame);
m4 = masa picnometrului cu apă (grame).

DETERMINAREA PUTERII ROTATORII

Puterea rotatorie este proprietatea substanțelor optic active de a devia planul de polarizare
al luminii polarizate. Puterea rotatorie depinde de natura și concentrația substanței, de natura
solventului (pentru substanțele solide), de grosimea stratului de lichid sau de soluție, de
temperatură și de lungimea de undă a radiației de lumină care trece prin lichid sau prin soluție.

2
Măsurarea puterii rotatorii a substanțelor farmaceutice se folosește pentru identificarea și
determinarea purității, precum și pentru dozare.
Puterea rotatorie specifică  m t este rotația planului de polarizare, exprimată în radiani
(rad), determinată de un strat cu grosimea de 1 m dintr-un lichid sau dintr-o soluție care conține 1
kg substanță optic activă în 1 m3 soluție, măsurată la temperatura t și la lungimea de undă .
Unitatea de măsură SI pentru puterea rotatorie specifică este radian-metru pătrat pe kilogram
(rad·m2·kg-1); practic, se folosește ca unitate de măsură miliradian-metru pătrat pe kilogram
(mrad·m2·kg-1).
Se adoptă următoarele definiții convenționale:
Puterea rotatorie  D20 a unui lichid este unghiul de rotație  al planului de polarizare,
exprimat în grade (0), la lungimea de undă a radiației D a sodiului ( = 589.3 nm - valoare medie
a dubletului cu lungimile de undă de 589.0 nm și 589.6 nm), măsurat la 200C pe un strat cu o
grosime de 1 dm.
Puterea rotatorie specifică  20D a unui lichid este unghiul de rotație  al planului de
polarizare, exprimat în grade (0), la lungimea de undă a radiației D a sodiului ( = 589.3 nm),
măsurat la 200C pe lichidul de analizat, raportat la un strat cu o grosime de 1 dm și împărțit la masa
volumică exprimată în grame pe centimetru cub.

[ ] 20
D =
l . 20
Puterea rotatorie specifică  20D a unei substanțe în soluție este unghiul de rotație  al
planului de polarizare, exprimat în grade (0), la lungimea de undă a radiației D a sodiului ( =
589.3 nm), măsurat la 200C pe soluția substanței de analizat, raportat la un strat cu o grosime de 1
dm și la o concentrație de 1 g substanță pe mililitru. Puterea rotatorie specifică a unei substanțe
solide este întotdeauna definită față de solventul prevăzut și de concentrația dată.
 .100
[ ]20
D =
l.c
În sistemul convențional puterea rotatorie specifică este exprimată în (0)·ml·dm-1·g-1
(grade-mililitru pe decimetru și pe gram).
Concentrația în substanța de analizat a unei soluții se calculează conform următoarelor
formule:
  100 ;   100
c= c' =
l   D
20
l   20D   20
în care:
c = concentrația în substanța de analizat a soluției (% m/V);
c ' = concentrația în substanța de analizat a soluției (% m/m);
 = unghiul de rotație citit la 20  0.50C, cu semnul (+) sau (-) după sensul rotației (în
grade);
l = grosimea stratului (lungimea tubului polarimetric, în decimetri);
 20D = puterea rotatorie specifică;
3
 20 = masa volumică a soluției, la 200C ( grame pe centimetru cub).
Practic, masa volumică se înlocuiește cu densitatea relativă la 200C.
Mod de lucru:
Determinarea puterii rotatorii se efectuează cu ajutorul polarimetrului care permite citiri
reproductibile (± 0.050C), la lungimea de undă a radiației D a sodiului ( = 589.3 nm), la 20 ±
0.50C, după ce aparatul a fost adus, în prealabil, în punctul de zero cu tubul polarimetric închis la
ambele capete, gol, în cazul substanțelor lichide și umplut cu solventul prevăzut, în cazul
substanțelor solide. Se folosesc tuburi polarimetrice cu lungimea de 2 dm, dacă nu se prevede
altfel.
În cazul substanțelor solide, acestea se cântăresc la balanța analitică; soluția se prepară într-
un balon cotat în solventul prevăzut și se introduce în tubul polarimetric. In monografia substanței
respective se menționează în paranteză concentrația soluției (% m/V), solventul folosit și, când
este cazul, raportarea la substanța uscată sau la substanța anhidră.
În cazul substanțelor lichide, acestea se introduc direct în tubul polarimetric.
Soluțiile și lichidele care nu sunt limpezi se folosesc după filtrare și îndepărtarea primelor
porțiuni din filtrat.
Se efectuează cel puțin cinci citiri și se calculează valoarea medie.
Puterea rotatorie dextrogiră și levogiră se notează prin semnul (+) și respectiv prin semnul
(-).

DETERMINAREA INDICELUI DE REFRACȚIE

Prin indice de refracție față de aer (n) se înțelege raportul dintre viteza luminii în aer și
viteza luminii în proba de analizat. Indicele de refracție este egal cu raportul dintre sinusul
unghiului de incidență () și sinusul unghiului de refracție ().
sin 
n=
sin 
Valoarea indicelui de refracție este în funcție de natura probei de analizat, de temperatură,
de presiune și de lungimea de undă a razei de lumină, iar în cazul soluțiilor și de concentrația
soluției și de natura solventului.
Indicele de refracție ( n D' ) se referă la lungimea de undă D a sodiului ( = 589.3 nm) și,
dacă nu se prevede altfel, se determină la 20  0.50C (nD ) .
20

Determinarea indicelui de refracție se efectuează cu ajutorul refractometrului. Părțile

principale ale unui refractometru sunt: două prisme (între care se aduce lichidul de analizat),
ocularul și scala cu diviziuni.
În general, refractometrul folosește lumina obișnuită, însă fiind prevăzut cu un
compensator pentru lumina albă, citirea corespunde indicelui de refracție pentru lungimea de undă
D a sodiului.

4
 Etalonarea aparatului trebuie efectuată periodic cu ajutorul unor substanțe cu indice de
refracție constant, exact stabilit (de exemplu, monobrom-naftalină, cu indice de refracție 1.6588 la
200C) sau cu ajutorul apei distilate, cu indice de refracție 1.3330 la 200C.
Mod de lucru:
Câteva picături din lichidul de analizat se aduc între prismele refractometrului. In câmpul
vizual al ocularului se observă două zone, delimitate între ele: una luminoasă și cealaltă întunecată.
Limita dintre zona luminoasă și cea întunecată se aduce exact la punctul de încrucișare al firelor
reticulare. Pe scala aparatului se citește direct valoarea indicelui de refracție raportată la lungimea
de undă D a sodiului. Citirea se efectuează cu o precizie de trei zecimale și, dacă este cazul, se
aproximează și a patra zecimală.

APLICAȚII PRACTICE:
Rp.
Tetraborat de sodiu 10.0 g
Glicerină 90.0 g
Glicerina boraxată trebuie să conțină 9.5 - 10.5 g% tetraborat de sodiu.
Proprietăți: lichid limpede, incolor sau slab gălbui, de consistență siropoasă, higroscopic,
fără miros, cu gust dulceag.
Densitatea d 2020
= 1.285 − 1.295
Indice de refracție n D20 = 1.4670 − 1.4740
Identificare
Reactivi:
1. Acid clorhidric (R)
2. Amoniac (R)
3. Hârtie de Curcuma (I)
4. Hidrogenosulfat de potasiu (R)
Mod de lucru:
• 0.5 g glicerină boraxată se tratează cu 1 g hidrogenosulfat de potasiu și se încălzește. Se
formează acroleină, cu miros caracteristic, înecăcios (glicerină).
• 3 g glicerină boraxată se diluează cu 3 ml apă; 1 ml din această soluție se acidulează cu o
picătură de acid clorhidric. Soluția colorează hârtie de Curcuma în brun-roșietic. Culoarea se
intensifică după uscarea hârtiei. Se umectează hârtia cu amoniac. Colorația trece în negru-verzui
(borax).
Determinarea cantitativă a componenților
Reactivi:
1. Acid clorhidric 0.5 mol/l
2. Metiloranj-soluție (I)
Mod de lucru:
10.0000 g glicerină boraxată se diluează cu apă la 50 ml și se titrează cu acid clorhidric 0.5
mol/l, în prezența metiloranjului, până la colorație portocalie.
1 ml HCl 0.5 mol/l corespunde la 0.09532 g tetraborat de sodiu.
5
 TEME
1. Dați exemple de aplicații ale densității relative, indicelui de refracție și puterii
rotatorii specifice în analiza medicamentelor.
2. Explicați obținerea luminii polarizate cu ajutorul cristalelor.
3. Precizați principiul metodei de determinare a tetraboratului de sodiu, din
glicerina boraxată.

6
 OBIECTIVE EXPERIMENTALE

• Determinarea densității relative pentru probe de:

- sirop simplu
- glicerină boraxată
- Cera flava.
• Dozarea glucozei dintr-o probă de soluție perfuzabilă, prin metoda polarimetrică.
• Determinarea indicelui de refracție pentru probe de:
- sirop simplu
- glicerină boraxată
- alcool mentolat.
• Determinarea concentrației în zahăr dintr-o probă de sirop simplu.
• Întocmirea buletinului de analiză pentru glicerina boraxată.

CALCULE ȘI REZULTATE

7
BULETIN DE ANALIZĂ NR.