Volumul și densitatea

Densitatea și greutatea specifică a produselor alimentare și a produselor agricole

interesează pentru mai multe aplicații. Uscarea și depozitarea cerealelor, proiectarea silozurilor,
compresia mecanică la însilozare, separarea de corpuri străine, determinarea purității semințelor,
sortare după densitate, evaluarea maturității produselor agricole, textura și gradul de duritate al
fructelor, estimarea spațiului ocupat de aer în țesuturile plantelor, evaluarea calității produselor
precum pere, porumb de fiert, fasole și cartofi (care cresc în densitate pe măsură ce se
maturizează) sunt doar câteva exemple în care densitatea, masa volumică și greutatea specifică
a unui material își găsește aplicabilitate.
Forma neregulată a celor mai multe produse agricole întregi, dimensiunile mici ale
materialelor precum semințele, dar și natura poroasă prezintă în general probleme în măsurarea
volumului și a densității. Datorită formei neregulate a produselor, de regulă volumul este
determinat prin dislocarea apei. În continuare sunt prezentate câteva metode de determinare
experimentală.

1. Măsurarea prin cântărire

O tehnică simplă ce poate fi aplicată obiectelor de dimensiuni mari, precum fructe sau
legume, este aceea de măsurare prin cântărire (fig. 1).

Figura 1. Stand pentru măsurarea prin cântărire pentru măsurarea volumului, densității și a
greutății specifice pentru obiectele mari

Standul este format dintr-un cântar (analogic sau digital), un braț suport ce permite
deplasarea pe verticală a unei tije de care se prinde obiectul de măsurat și un cilindru gradat.
Mai întâi obiectul este cântărit în aer, iar apoi este introdus în cilindrul gradat în care se
află apă la un nivel bine stabilit. Apoi se face a doua citire a greutății cu fructul submersat.
Valoarea citită minus greutatea cilindrului gradat cu apă va fi greutatea apei dislocate, valoare ce
poate fi utilizată în următoarea expresie pentru a calcula volumul:
𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑎𝑝𝑒𝑖 𝑑𝑖𝑠𝑙𝑜𝑐𝑎𝑡𝑒
𝑉= , [𝑚3 ]
𝐷𝑒𝑛𝑠𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑎𝑝𝑒𝑖
unde: densitatea apei ρapa = 1000 kg/m3 (la 4ºC), iar greutatea apei dislocate se introduce în relație
în kg.
Cunoscând greutatea în aer a obiectului și volumul (determinat cu relația de mai sus) se
poate calcula densitatea obiectului prin raportarea greutății în aer a obiectului la volum.
𝑚 𝑘𝑔
𝜌 = , [ 3]
𝑉 𝑚
 Greutatea specifică a obiectului măsurat se poate determina cu relația:
𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 î𝑛 𝑎𝑒𝑟 ∙ 𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑓𝑖𝑐ă 𝑎 𝑎𝑝𝑒𝑖
𝛾=
𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑎𝑝𝑒𝑖 𝑑𝑖𝑠𝑙𝑜𝑐𝑎𝑡𝑒
unde: greutatea specifică a apei va fi 𝛾𝑎𝑝𝑎 = 𝜌𝑎𝑝𝑎 ∙ 𝑔 = 1000 ∙ 9,81 = 9810 𝑘𝑔/𝑚2 ∙ 𝑠 2
Exemplu
Presupunând o greutate speifică a apei de 9810 kg/m 2s2 și o densitate de 1000 kg/m3,
utilizând măsurarea prin cântărire a fost determinat volumul, densitatea și greutatea specifică a
unui măr, după cum urmează:
- greutatea mărului în aer = 0,132 kg
- greutate cilindru gradat + apă = 1,016 kg
- greutate cilindru gradat + apă + măr submersat = 1,183 kg
- greutate apă dislocată = 1,183 – 1,016 = 0,167 kg
Astfel, volumul mărului va fi:
0,167
𝑉= = 0,000167𝑚3 = 167𝑐𝑚3
1000
Densitatea va fi:
0,132
𝜌= = 790,42 𝑘𝑔/𝑚3
0,000167
Iar greutatea specifică va fi:
0,132 ∙ 9810
𝛾= = 7754,01 𝑘𝑔/𝑚2 ∙ 𝑠 2
0,167
2. Măsurarea prin cântărire cu balanța de greutate specifică
Pentru obiecte de dimensiuni mici, precum fructe mici, pere, fasole, semințe de porumb
etc., se poate folosi o balanță pentru greutatea specifică (fig. 2).

Figura 2. Balanță pentru măsurarea greutății specifice a obiectelor mici

Principiul de măsurare se bazează tot pe imersarea în lichid a obiectului, ca și metoda

precedentă, doar că blanța este special concepută pentru acest scop, iar relațiile de calcul sunt
diferite.
Volumul se va calcula cu relația:
𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 î𝑛 𝑎𝑒𝑟 − 𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 î𝑛 𝑎𝑝ă
𝑉=
𝐷𝑒𝑛𝑠𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑎𝑝𝑒𝑖

2
 Cele două greutăți se citesc direct pe scara gradată a balanței. Mai întâi se citește greutatea
în aer iar apoi întregul ansamblu format din balanță, suportul de susținere a obiectului și obiectul
se deplasează pe verticală (prin culisare pe tija de susținere) până la imersarea în apă.
Știind greutatea în aer și volumul, se poate calcula densitatea.
Se știe că dacă greutatea specifică a obiectului de măsurat este mai mică decât a apei
acesta va pluti, iar dacă este mai mare se va scufunda. Astfel, dacă acesta se scufundă, greutatea
specifică se va calcula cu relația:
𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 î𝑛 𝑎𝑒𝑟
𝛾=( ) ∙ [(𝑆𝐺 )𝐿 ]
𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 î𝑛 𝑎𝑒𝑟 − 𝑔𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 î𝑛 𝑎𝑝ă
unde: (𝑆𝐺 )𝐿 este greutatea specifică a apei (9810 kg/m2s2).
Dacă în schimb obiectul va pluti, se va atașa un solid, mai greu decât apa, de obiectul de
măsurat pentru a-l ajuta la scufundare, iar greutatea specifică se va determina cu următoarea
expresie:
(𝑊𝑎 )𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡
𝛾=[ ] ∙ [(𝑆𝐺 )𝐿 ]
(𝑊𝑎 − 𝑊𝑤 )î𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛ă − (𝑊𝑎 − 𝑊𝑤 )𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑠𝑐𝑢𝑓𝑢𝑛𝑑𝑎𝑟𝑒
unde Wa este greutatea în aer, iar Ww este greutatea în apă.
Dacă se adaugă în apa în care se măsoară o soluție formată din 3 cm 3 soluție de umectare
și 500 cm3 apă distilată se vor reduce erorile de măsurare datorate tensiunii superficiale dar și
tensiunilor de submersare în apă.

3. Tub gradat pentru măsurarea greutății specifice

Această metodă este una rapidă de determinare a densității și volumului materialelor
agricole. Schema standului este arătată în fig. 3.

Figura 3. Tub gradat pentru măsurarea greutății specifice

1 – motor electric; 2 - tub concentric pentru eliminararea erorilor cauzate de variația
temperaturii; 3 – suprt pentru obiectul de măsurat; 4 – suport stand

3
 Tehnica de măsurarea se bazează pe observarea nivelului la care obiectul de măsurat se
scufundă într-o coloană de lichid ce prezintă un gradient de densitate în comparație cu celelalte
metode de măsurare ce se bazează tot pe dislocarea unui lichid. Singura cerință este aceea că
obiectul măsurat trebuie să fie imersat în lichidul din coloană până când obiectul de măsurat și
lichidul au ajuns la echilibru și se poate face o citire.
Stand-ul se construiește așa cum este prevăzut în standardul internațional de determinare
a densității materialelor polimerice (ASTMĂ Designation D 1505-63T). Se mai folosește în
componența lui un tub concentric, cu cel de măsurat, pentru eliminarea erorilor date de
temperatură. În acest tub poate circula lichid de la o baie termostată. În tabelul 1 sunt prezentate
soluțiile ce se pot folosi pentru măsurare în tubul gradat.

Tabelul 1. Lichidele folosite pentru măsurarea greutății specifice (conform ASTM 1505-63T)
Lichid Greutatea specifică (kg/m2s2)
Metanol - Alcool benzilic 9586,11 – 11024,03
Isopropanol - Apă 9466,29 – 11982,65
Isopropanol – dietilen glicol 9466,29 – 13300,73
Etanol – Tetraclorură de carbon 9466,29 – 19052,40
Toluen - Tetraclorură de carbon 10424,90 – 19052,40
Apă – bromură de sodiu 11982,65 – 16895,53
Apă – Nitrat de calciu 11982,65 – 19172,23
Tetraclorură de carbon – Trimetilen dibromid 19172,23 – 23845,46
Trimetilen dibromid – Etilen bromid 23845,46 – 26122,16
Etilen bromid - bromoform 26122,16 – 34629,84

Câmd se efectuează experimentul, obiectul de măsurat se introduce cu grijă în tubul

gradat permițand obiectului și lichidului din tub să ajungă la echilibru (să pară că plutește obiectul
în tub). În acest moment se citește înălțimea la care s-a oprit obiectul în tub, făcând comparație
cu curba de calibrare prezentată în fig. 4.

Figura 4. Curba de calibrare în funcție de timp pentru soluțiile de gradient de densitate

Dacă echilibrul nu este obținut, este posibil ca lichidul să penetreze învelișul obiectului,
iar măsurătoarea să se facă cu erori. Curba de calibrare prezintă poziția de plutire în funcție de
greutatea specifică. Dacă nu este disponibil un grafic de calibrare, se poate utiliza metoda
interpolării cu următoarea formulă:

4
 (𝑥 − 𝑦)(𝑏 − 𝑎)
𝛾=𝑎+
(𝑧 − 𝑦)
unde: a și b sunt greutățile specifice ale plutitoarelor standard; y și z sunt distanțele celor două
plutitoare standard a și b, între etaje necunoscute cu densități diferite, respectiv, măsurate de la
un nivel de referință, x este distanța necunoscută față de nivelul de referință.

4. Picnometru de comparație cu aerul

Acesta este un instrument comercial folosit pentru măsurarea volumului. Aparatul constă
din doi cilindri, o valvă ce conectează cei doi cilindri, un indicator de presiune diferențială și
afișajul digital calibrat pentru citiri în cm 3 (fig. 5).

Figura 5. Schema picnometrului de comparație cu aerul

Cu valva pusă în poziția închis, orice schimbare a poziției unuia dintre pistoane va
determina deplasarea cu aceeași cursă a celuilalt piston, astfel încât să mențină aceeași presiune
de fiecare parte a indicatorului de presiune diferențială. Dacă valva este închisă și ambele
pistoane se deplasează o anumită cursă până într-o anumită poziție, inserarea probei în camera
de măsurare va cauza o presiune diferențială. Se va readuce starea de echilibru prin retragerea
pistonului de măsurare. În aceste condiții, distanța cu care poziția pistonului la echilibru diferă
de poziția sa inițială (înainte de introducerea probei) va fi proporțională cu volumul măsurat.
Acest aparat măsoară valoarea reală a volumului probelor.

5. Metoda picnometrică
Pentru semințe de cereale metoda picnometrică (cu lichid de lucru toluen sau xilen) este
cea mai utilizată metodă de determinare a densității. Toluenul (C6H5CH3) este cea mai utilizată
substanță în această metodă deoarece prezintă următoarele avantaje:
- tendință redusă să pătrundă în sămânță;
- tensiune superficială mică, având tendința de a curge ușor pe lângă sămânță;
- acțiune redusă de solvent asupra componenților semințelor, în special grăsimi și uleiuri;
- punct ridicat de fierbere;
- nu își schimbă greutatea specifică și vâscozitatea la atmosfera normală;
- are un punct de greutte secifică redus.
Procedura implică următorii oași:
1. Determinarea exactă a capacității picnometrului prin cântărire în gol, dar și cu apă distilată la
20ºC.
2. Greutatea specifică a toluenului se determină prin compararea greutății toluenului ce încape
în picnometru cu greutatea apei distilate (pct. 1) la aceeași temperatură.

5
 𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑡𝑜𝑙𝑢𝑒𝑛 î𝑛 𝑝𝑖𝑐𝑛𝑜𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢
𝛾𝑡𝑜𝑙𝑢𝑒𝑛 =
𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑎𝑝ă 𝑑𝑖𝑠𝑡𝑖𝑙𝑎𝑡ă î𝑛 𝑝𝑖𝑐𝑛𝑜𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢
3. Se pun în picnometru până la 10 grame din probă și se completează restul volumului cu toluen.
4. Se extrage aerul din spațiile interstițiale ale probei fie prin scuturare fie cu ajutorul unei pompe
de vacuum.
5. Când va fi scos tot aerul (apreciere obiectivă) se completează cu toluen și se aduce la
temperatura de 20ºC.
6. Se cântărește recipientul plin și se calculează greutatea specifică a probei cu următoarea
formulă:
𝛾𝑡𝑜𝑙𝑢𝑒𝑛 ∙ 𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑒𝑖
𝛾𝑝𝑟𝑜𝑏ă =
𝐺𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑡𝑜𝑙𝑢𝑒𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑖𝑠𝑙𝑜𝑐𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑏ă
Greutatea toluenului dislocat de probă se află prin diferența între greutatea probei utilizată la
determinare pe deo parte și, pe de altă parte, diferența între greutatea picnometrului cu toluen și
probă și greutatea picnometrului numai cu toluen.

6. Metoda radiației
Măsurarea densității la însilozare, în silozuri verticale, fără prelevare de probe se poate
face prin metoda radiației. Atfel, sursa de radiație este coborâtă prin interiorul unei țevi instalate
în mijlocul silozului, înainte ca acesta să fie umplut. În afasa silozului, un detector de radiații va
măsura radiațiile ce răzbat din interiorul silozului. Radiațiile transmise vor descrește odată cu
creșterea densității materialului însilozat.
Metoda nu necesită deschiderea de orificii în siloz, ceea ce poate cauza aerarea și alterarea
produselor însilozate, și de asemenea oferă informații despre presiunea pe pereții silozului. Se
știe că la preiuni excesive aceștia pot ceda.

7. Prin metoda scanării 3D

Cea mai nouă tehnologie de determinare a volumului unui obiect constă în scanarea 3D
cu diverși senzori ce se pot deplasa pe 360º în jurul obiectului captând periferia obiectului și
transmitând-o către un calculator. Software-ul de analiză a formei calculează automat volumul
obiectului. Prin cântărirea separată a obiectului și raportarea la volum se poate determina
densitatea acestuia, iar prin înmulțirea densității cu accelerația gravitațională se poate determina
greutatea specifică. În fig. 5 este prezentat un exemplu de scanare 3 D la tulpina de Ficus, iar în
fig. 6 este prezentat senzorul LIDAR cu care a fost scanată tulpina.

6
 Figura 5. Exemplu de scanare 3D la tulpina de ficus (Sanz-Cortiella et al., 2011)

Figura 6. Senzorul SICK LMS200 LIDAR cu care a fost scanată tulpina de ficus din fig. 5
(Sanz-Cortiella et al., 2011)