SPECTROSCOPIA DE MASA –

MASS SPECTROSCOPY (MS)

Definitie:
Spectroscopia de masă este o metodă instrumentală de analiză
care se bazează pe fragmentarea moleculelor substanţelor organice sub
acţiunea unor radiaţii cu energii mari de până la 100 eV, iar din analiza
- numărului
- sarcinii
- masei fragmentelor rezultate - se obţin informaţii asupra
• structurii
• identităţii substanţelor cercetate.
Datorită acumulării de energie are loc fragmentarea moleculelor
cu ruperea unor legături interatomice, proces prin care rezultă :
- mai ales ioni pozitivi (rar negativi)
- radicali
- ioni radicali
- molecule neutre.
Aceste fragmente constituie piese importante de reconstituire a
structurii moleculare.

1
 Pentru a se produce fragmentarea moleculelor, substantele analizate
se aduc in stare gazoasa si se introduc in camera de ionizare in care se
produce fragmentarea.
Dacă un electron are o energie suficientă să scoată un electron de
valenţă dintr-o moleculă neutră dă naştere la un ion molecular pozitiv, cu
număr impar de electroni.

Fragmentele sunt accelerate de un camp electric.

Ionii care provin din camera de ionizare sunt trecuţi în analizorul de
masă unde sunt separaţi cu ajutorul unui câmp magnetic, care deviază
particulele în funcţie de raportul m/z, în care m = masa exprimată în
unităţi atomice, iar z este sarcina electrică (se notează şi cu m/e).
2
1. introducerea probei şi aducerea analiţilor în stare de vapori
2. ionizarea moleculelor în stare gazoasă cu formarea unui amestec statistic de ioni
proveniţi din fragmentarea moleculelor
3. accelerarea ionilor şi focalizarea lor în funcţie de raportul m/z, prin utilizarea unor
lentile electronice, pentru mărirea energiei lor cinetice
4. separarea fasciculelor de ioni cu acelaşi raport m/z prin ”filtrare” în analizorul de
masă, aparatura automatizată putând conţine mai multe tipuri de analizoare legate
în serie
5. detecţia ionilor separaţi de către un detector care cuantifică sarcinile electrice, prin
măsurarea curenţilor ionici daţi de fluxurile separate care au acelaşi m/z şi care sunt
proporţionale cu abundenţa (concentraţia) lor
6. înregistrarea spectrului de masă, respectiv a abundenţei ionilor, în funcţie de m/z,
prin urmare, este vorba de intensitatea fiecărui curent ionic care este funcţie de m/z.

3
 Se obţin spectre de masă ce sunt reprezentarea abundeţei fiecărui
tip de ion format, în funcţie de m/z. Abundenţa ionilor poate să fie
prezentată în două moduri:
- sub forma unui spectru continuu, în care semnalele apar sub formă de
picuri cu lărgimi care depind de tipul de aparat. Aparatele de înalta
performanţă pot detecta mase ionice cu o precizie mai mare decât a zecea
parte dintr-un milion (10-5 Da). În prezent limitele de masă ale aparatelor,
care au fost constant îmbunătăţite, pot ajunge la 10-6 Da;
- sub forma unui spectru de fragmente, numit şi spectru de bare, a căror
intensitate se exprimă în procente în raport cu picul cel mai intens
- picul cel mai intens = pic de bază = corespunde ionului molecular cu cea
mai mare abundenţă, numit şi ion de bază.

4
 Reprezentarea spectrelor de masă:
a) spectrul de bare al metanolului;
b) spectrul de masă continuu al unei substanţe organice oarecare

5
 Diagrama unui spectrometru de masă

Sistem de presiune inalta

Sursa Analizor Sistem

Injector de masa Detector date
de ioni

Camera de ionizare 6
 FRAGMENTAREA MOLECULELOR

Spectrometria de masă se bazează pe ionizarea şi fragmentarea

moleculelor, prin acumularea de energie până la un nivel la care se
produce ruperea unor legături intermoleculare, concomitent cu formarea
unor fragmente, caracterizate prin raportul dintre masa şi sarcina lor,
m/z.
Se formează un amestec de:
 ioni pozitivi (care au cea mai mare abundenţă)
 ioni negativi (mai rar şi cu abundeţă mai mică)
 radicali neutri din punct de vedere electric
 radicali ionici.
Procesul de ionizare se produce în camera de ionizare, putându-se
utiliza mai multe procedee de fragmentare a moleculelor gazoase prin:
 impact electronic sau chimic
 bombardare cu atomi rapizi
 prin impact cu impulsuri laser de scurtă durată etc.

7
CĂI DE FRAGMENTARE
1. fragmentare homolitică, , fisiune 
 
 
 
2. fragmentare intramoleculară cu rearanjare de legături
 
 

3. fragmentare heterolitică a legăturilor

Ionii produşi de ionul molecular pot ei înşişi să se fragmenteze prin aceste

metode. 8
 Poziţiile de fisiune sunt adesea indicate pe o formulă moleculară cu
numerele de masă ale ionilor.

În sistemele nesaturate şi aromatice, localizarea sarcinii nu este aşa de

clară.
Fisiunea  este posibilă când se poate stabiliza ionul rezultat.

9
Substituenţii aromatici se rup în poziţia  faţă de nucleul aromatic cu
producerea ionului de benziliu care se rearanjează mai stabil sub forma
ionului tropiliu.

Surse de ionizare
1. Ionizarea prin impact electronic (Electron ionisation - EI)
2. Ionizarea chimicã (Chemical ionisation – CI)
3. Bombardarea cu atomi rapizi (Fast Atom/Ion Bombardment – FAB)
4. Ionizarea prin desorbţie laser asistată de o matrice (Matrix assisted
laser desorption ionization - MALDI)
5. Ionizarea la Presiune Atmosferică (Atmospheric Pressure Chemical
Ionization - APCI)
6. Ionizarea prin electrospray (Electrospray Ionization - ESI)
10
Ionizare prin impact electronic
- Moleculele intră în camera de ionizare
unde există un vid înaintat de cca.10-6
torri.
- Moleculele de analit se ciocnesc cu un
flux îngust de electroni, generat de un
filament de reniu sau wolfram încălzit în
vid, de un curent de 50-100 mA.
- Electronii sunt acceleraţi de o diferenţă
de potenţial de 10-100 eV.
- Prin coliziunea unei molecule cu un
electron se produce un ion molecular.

11
Ion molecular

12
 Dacă se admite că o moleculă este formată din patru atomi A, B, C
şi D, fragmentarea prin ionizare se poate reprezenta astfel:

13
 IONIZAREA CHIMICĂ
CHEMICAL IONISATION (CI)
 
 Este un procedeu mai blând, necesitând energii mai mici.

 Moleculele gazoase de substanţă analizată se introduc în camera de

ionizare împreună cu un gaz reactiv (metan, izopropan, amoniac).

 Gazul reactiv se introduce în cantitate mai mare în raport cu substanţa

de analizat, fapt dovedit prin presiunile lor relative egale cu cca. 10 -6 torri
pentru proba de analizat si 0.3-3 torri pentru gazul reactiv.

 Acest amestec este bombardat cu un flux de electroni, care produce

numai fragmentarea moleculelor de gaz reactiv, aflat în amestec în
proporţie mult mai mare decât proba.

 Ionii rezultaţi din gazul reactiv reacţionează cu moleculele neionizate ale

acestui gaz, dând o plasmă, care conţine numeroşi ioni reactivi.
14
 În cazul utilizării metanului ca gaz reactiv rezultă:

 Ionii formaţi ai gazului reactiv sunt acizi Brönsted şi atacă moleculele de

analizat (AB) pe care le ionizează, fomându-se ioni pseudomoleculari,
trecându-se mai intîi prin faza de aduct.

15
 Experimental s-a constatat că:
 ionizarea prin impact electronic, mai energică, conduce la spectre
mai bogate în benzi sau picuri şi implicit mai greu de interpretat
 ionizarea chimică, mai blândă furnizează spectre mai simple şi mai
uşor de interpretat.

Adesea cele două spectre sunt complementare şi, prin analizarea

şi compararea lor, se pot obţine informaţii mai complete şi mai sigure în
beneficiul analizei.

16
 BOMBARDAREA CU ATOMI RAPIZI
FAST ATOM BOMBARDMENT (FAB)
 
 este un procedeu de ionizare în care molecula de compus organic este
supusă unui impact cu atomi neutri sau grei, cum sunt atomii de argon
sau de xenon, de mare viteză

 moleculele gazoase, (ex. argon), sunt ionizate prin impact electronic,

iar ionii de argon formaţi sunt conduşi în camera de coliziune, în care
ciocnesc alţi atomi neutri de argon, pe care-i trimit către proba de
analizat.

 proba de analizat = este o dispersie în glicerină, alcool 3-nitrobenzilic

sau în dietanolamină (matrice), depusă la extremitatea unui suport
introdus în sursă.

Acest tip de ionizare întrebuinţat in special pentru compuşii care

nu pot fi aduşi în stare gazoasă.
17
 În determinările FAB bombardarea cu ioni rapizi se poate face şi cu
ioni de cesiu (Cs+):

18
pulsatii laser
IONIZAREA PRIN DESORBŢIE ASISTATA LASER
DINTR-O MATRICE
MATRIX ASSISTED LASER DESORBTION
IONISATION (MALDI)
 
 compusul de analizat este amestecat cu
acid dihidroxibenzoic (este vorba de o matrice
solidă), iar o cantitate mică din proba
pregătită în acest fel se depune pe o
extremitate a unui suport, în sursa
matrice instrumentului
 proba se supune impactului cu un impuls
laser de scurtă durată (ex. 5 nanosecunde
pentru laserul UV de N2 cu  = 337 nm)
 rezultă o plasmă pe suprafaţa ţintei care
are numai câteva zecimi de mm2.
 matricea de acid dihidroxibezoic uşurează
desorbţia moleculelor mari şi fotoionizarea
lor.
 nu provoacă fragmentarea moleculelor
analizate
 ionii se formează la fiecare emisie de
lumină a laserului, fenomen care este
adaptat foarte bine la analizoarele cu timp de
zbor.
 nu se aplică compuşilor cu masa
moleculară mai mică de 500 Da deoarece 19
energia laserului ii descompun.
 IONIZAREA CHIMICA LA PRESIUNE ATMOSFERICĂ
ATMOSPHERIC PRESSURE CHEMICAL IONISATION (APCI)
 Este analoagă ionizării chimice (CI).

 Se aplică la determinarea elementelor sau biomoleculelor cu M > 2000 Da (daltoni),

polare şi puţin stabile.

 Se realizează cu plasmă de argon sau azot.

 Pentru dozarea unor elemente, se trec atomii acestora sub formă de cationi,
obţinându-se raze ionice, de aceea plasma de azot/argon, poate fi utilizată ca mediu de
ionizare.

 Pentru aceasta, conducerea ionilor către analizorul de masă se face printr-un mic
orificiu, practicat într-un con metalic răcit.

 Prin acest procedeu dur se distrug toate legăturile chimice din compuşi, de aceea
sunt analizaţi atomii elementelor componente.

 În cazul probelor solide se utilizează pentru volatilizare un laser înaintea introducerii

analitului în plasmă.

20
- In urma efectului “coroana”
(de descarcare), gazul
nebulizator formează ioni
primari
- Ionii primari reactionează
imediat cu moleculele de
solvent pentru a forma ioni
reactanti (H3O+, CH3OH2+)
- Ionii reactanti reactionează cu
moleculele de analit si
formează ioni de tip: [M+H]+ (in
mod pozitiv) si [M-H]- in mod
negativ
21
 ELECTRONSPRAY IONIZAREA - ELECTRONSPRAY IONISATION
(ESI)
5kV
LC
Desolvatare
si Fisiune

Gaz nebulizator

Formarea picaturilor
Gaz de uscare
spre MS

Generare ioni
in faza de gaz
• se relizează tot la presiune atmosferică
• se aplică la ieşirea componenţilor din coloana capilară HPLC.
ESI poate opera in mod pozitiv sau negativ:
● Modul pozitiv:
- pentru substanţele bazice ce formează o sare HCl stabilă.
- principalul ion format: [M+H]+
- se mai pot forma: [M+nH]n+ şi [M+Na+]+
● Modul negativ:
- pentru substanţele acide care formează săruri de Na stabile.
- se pot forma: [M-H]-, [M-nH]n- şi [M+I-]-
22
Gaz
- Ionii se formează:
- fie prin adăugarea unui electrolit conţinând ioni de amoniu, la faza
mobilă
- fie utilizând un câmp electric de unde şi denumirea de
„electronspray ionisation sau ion-spray”.

La ieşirea din analizorul conic se formeză picături fine încărcate (1),

care se evaporă, mărindu-se densitatea de sarcini (2), ducând la formarea
probabilă de ioni moleculari multisarcini (3); pentru accelerarea evaporării
se utilizează un înveliş de azot (4).
Odată formaţi, ionii pozitivi sunt îndepărtaţi cu ajutorul unui
potenţial uşor pozitiv constituit dintr-o placă metalică încărcată pozitiv şi
apoi sunt acceleraţi prin conducerea lor printre două serii de electrozi între
care se aplică diferenţe de potenţial foarte mari.
La ieşirea din câmpul de acceleraţie, energiile cinetice ale tuturor
ionilor sunt egale, ionii fiind animaţi de o mişcare rectilinie uniformă, dar
vitezele lor diferă în funcţie de masa lor (m) şi de sarcina lor (z).
23
• Producerea picaturilor incarcate electric

• Evaporarea solventului si contractia picaturilor

• Densitate de sarcini crescuta → explozii coulombice si dezintegrarea picaturii in picaturi
mai mici
• Desorbtia ionilor in faza gazoasa 24
 Sistem de presiune inalta

Sursa Analizor Sistem

Injector de masa Detector date
de ioni

Analizorul cu filtru cvadrupol

Analizorul cu timp de zbor
Analizorul cu trapă ionică
Analizorul cu rezonanţă ciclotronică
Analizorul cu câmp magnetic
Analizorul electromagnetic

25
 Caracteristicile de performanţă ale unui analizor
REZOLUTIA

Rezolutie slaba
Rezolutie buna

6130 6140 6150 6160 6170

Rezoluţia - reprezintă capacitatea unui spectrometru de masă de a distinge între

ioni cu rapoarte m/z diferite.
- depinde de lărgimea picului de masă: cu cât lărgimea picurilor de
masă este mai mică şi cu cât puterea de separare este mai mare, cu atât rezoluţia
este mai mare, iar spectrometrul de masă este mai performant. 26
• SENSIBILITATEA - se exprima in masa de proba necesara si consumata
- depinde de modul de ionizare
• ACURATETEA – reprezintă abilitatea cu care analizorul poate furniza
informaţii m/z
-Măsurarea acuratetei depinde de rezolutie.
- Rezolutie mare → acuratete mai bună.

Rezolutie =18100
8000
eroare 15 ppm

6000
Rezolutie = 14200
Counts

eroare 24 ppm
4000

Rezolutie = 4500
2000
eroare 55 ppm

2840 2845 2850 2855

Mass (m/z)

27
  Analizorul cu câmp magnetic
Ionii formaţi în camera de ionizare, acceleraţi şi îndepărtaţi de către
un repulser, sunt conduşi în analizorul (filtrul de masă) cu câmp magnetic,
care este un tub curbat, plasat într-un câmp magnetic perpendicular pe
traictoria ionilor pozitivi. De aceea, traiectoria lor rectilinie deviază,
devenind curbată, în funcţie de valoarea m/z.
Sub acţiunea câmpului magnetic, are loc o uşoară dispersie a ionilor
cu mase diferite, deci cu rapoarte m/z diferite, ceea ce asigură concentrarea
(focalizarea) lor pe traictorii separate şi captarea lor în locuri diferite (m 1/z1,
m2/z2, m3/z3 şi m4/z4). Câmpul magnetic are o intensitate de I=1 Tesla
(10.000 Gauss)

28
 Analizorul electromagnetic

Analizorul electromagnetic primeşte ionii acceleraţi şi îndepărtaţi din

camera de ionizare în două module - electrostatic şi magnetic, perpendicular
pe traiectoriile ionilor, ceea ce asigură separarea ionilor, cu o rezoluţie mare,
dar numai pentru mase nu prea ridicate.

P = probă; CI = cameră de ionizare; V = vid;

SE = sector electric; SM = sector maganetic;
TS = trasare semnal; R = curbura sectoarelor

29
 Analizorul cu capcană de ioni/
trapa ionica
(Ion Trap Detector - ITD)

În camera de ionizare sunt plasaţi trei electrozi a căror suprafaţă

internă este hiperboloidală. Unul dintre aceşti electrozi este inelar, iar
ceilalţi doi alcătuiesc pereţii superior şi inferior ai camerei de ionizare.
Electrodului inelar central i se aplică un potenţial alternativ de frecvenţă
radio fixă, iar electrozii superior şi inferior sunt legaţi la masă. Acest câmp
are rol de capcană pentru ionii formaţi prin bombardament ionic (impact
ionic) sau prin ionizare chimică. Ionii sunt evacuaţi din capcană în mod
secvenţial, în funcţie de rapoartele m/z. Fluxurile de ioni separate sunt
colectate de sistemul de detecţie.

Detectorul are o rezoluţie medie pentru domeniul de masă 30-650

u.a.m. şi este potrivit pentru identificarea simplă şi pentru dozarea ionilor
formaţi prin fragmentare.

30
 Analizorul cu filtru cvadrupol
Este utilizat pentru filtrarea, focalizarea, separarea curentilor ionici
prin oscilatii in camp electric de inalta frecventa.
Analizatorul cvadrupol este alcătuit din patru bare de 10-20 cm,
conexe două câte două, astfel racordate încât să se creeze între ele o
diferenţă de potenţial.

Două bare sunt încărcate pozitiv (+) şi două negativ (-), fiecărei perechi
de electrozi aplicându-i-se câte un voltaj, decalat cu 180 o, deci care
alternează. Peste această tensiune se suprapune un câmp de înaltă
frecvenţă.
31
 Ionii care părăsesc camera de ionizare sunt orientaţi spre cvadrupol,
(care este vidat) şi obligati să se deplaseze rectiliniu de-a lungul axei O-z.
Când un ion pătrunde în cvadrupol prin punctul “O”, el intră de fapt în
spaţiul central dintre cele patru bare, care este practic un “canal”, cu axa O-z.
Traiectoria acestui ion pozitiv este determinată de componentele vectorului
vitezei în cele trei direcţii xyz, iar pereţii acestui canal atrag sau resping ionul
în funcţie de polaritatea lui. Ionul se deplasează între două bare încărcate
pozitiv care-l focalizează (orientează) pe axa O-z într-un domeniu de potenţial,
numit “zonă de stabilitate”, în timp ce barele încărcate negativ îl
defocalizează, în planul yOz.
Prin urmare tensiunile alternative (+ şi -) sunt defazate între perechile
de bare, iar câmpul rezultat este alcătuit din două părţi, una fixă şi alta
variabilă, de aceea ionii care intră în cvadrupol sunt supuşi unei forţe
variabile ca intensitate şi direcţie, ceea ce face ca ionii să aibă traiectorii
complexe, de regulă instabile, în formă de elice (respectiv de tirbuşon) în cele
trei dimensiuni xyz.
32
 Sistem de presiune inalta

Sursa Analizor Sistem

Injector de masa Detector date
de ioni

- Multiplicatori de electroni cu
dinode separate.
- Multiplicatori de electroni cu
dinode continue (channeltron).
- Detectorii cu microcanale

33
 DETECŢIA
 
Pentru detecţia ionilor formaţi în camera de ionizare,
acceleraţi şi îndepărtaţi din această cameră, se utilizează diferite
tipuri de detectoare.
Detectoarele trebuie să fie foarte sensibile la sarcinile
electrice transportate de ioni.
Numărul de ioni individuali ai aceleiaşi specii este de regulă
mare, astfel că semnalul este de tip analogic, iar unele detectoare
au o putere mare de multiplicare, putând detecta impactul unui
singur ion.

34
Multiplicatorul de electroni cu dinode separate
Dinoda este un electrod al unui tub electronic cu emisie secundară
de electroni = catod emisiv. Electonii emişi sunt acceleraţi în zece trepte, de
către alţi zece electrozi, după care sunt captaţi de anod.
Ionii pozitivi se ciocnesc de un catod de conversie care emite electroni
„multiplicaţi” de 10-15 dinode dispuse în cascadă.
Fototubul multiplicator converteşte mai întâi ionii în fotoni, iar
aceştia sunt transformaţi în electroni.

(a) sistem cu dinode separate

şi catod de conversie a
ionilor în electroni;
(b) detaliu al catodului de
conversie,
(c) secţiune într-un tub
multiplicator cu multe
dinode
1 = catod de conversie;
2 = dinode;
3 = conversie în fotoni;
4 = conversia fotonilor în
electroni;
5 = flux de ioni;
6 = anod colector
35
Multiplicatorii de electroni cu dinode continue
În acest caz, ionii sunt deviaţi către un colector cu intrare în formă
de cornet, cofecţionat din sticlă dopată cu plumb, conul având rol de
catod de conversie. Acest catod emite electroni, care sunt atraşi de un
electrod pozitiv, iar şocurile succesive şi numeroase produse de electroni
asupra pereţilor produce multiplicarea lor, ca şi în cazul dinodelor
separate. Acest tip de multiplicator este astfel conceput, încât axa lui să
nu coincidă cu traiectoria ionilor, ceea ce protejează partea sensibilă a
detectorului de impactul speciilor neutre şi astfel fotonii emişi de
filament pot smulge electroni.

Detectorii cu microcanale
Sunt alcătuiţi dintr-un număr foarte mare de microdinode
continuie (channeltroni) aranjate în formă de cuib de albine, având un
rol corespunzător unui tip de placă fotografică. Fiecare detector este
construit dintr-o porţiune de microtub cu diametru interior de 25 m,
căptuşit în interior cu un material semiconductor, care funcţionează ca o
dinodă continuă şi în acest caz, fluxul mare de electroni emişi (similar
unei avalanşe) este captat de un anod, ceea ce permite înregistrarea
simultană a ionilor cu mase cu diferite.

36
 APLICAŢIILE SPECTROSCOPIEI DE MASĂ
Interpretarea spectrelor
 Identificarea unui analit

Pentru identificarea compuşilor moleculari analizaţi prin

spectroscopie de masă se poate proceda în două moduri:

- prin compararea spectrului obţinut experimental cu spectrul

compusului analizat existent într-o bibliotecă de spectre sau al aceleiaşi
substanţe de puritate standard (mai mare de 99,9 %).

- structura moleculară a compusului iniţial poate fi reconstituită din

fragmentele rezultate prin ionizare - dificil datorita fragmentărilor
succesive a ionilor, care sunt procese complexe (cu atât mai complexe cu
cât masa compusului este mai mare)

De fapt, identificarea unei molecule organice se face prin spectrele

de masă date de elementele pe care le conţin.

37
 Identificarea unui compus cu ajutorul spectrotecii MS

Există spectroteci care corespund unor colecţii (biblioteci) de spectre de masă

ale substanţelor cunoscute, în care sunt incluse (codate) principalele picuri ale
acestora.
Utilizarea acestor spectroteci, în care se caută picurile care interesează,
implică următoarele etape:

- reducerea datelor, prin care spectrul substanţei care ne interesează este redus la
cel mult 16 picuri, acordând preferinţă picurilor mai grele, mai semnificative decât
picurilor uşoare; fiecare spectru este redus în bibliotecă la 8 picuri

- precercetarea, care constă în selecţionarea spectrelor reduse din spectrotecă, la

acelea care au picuri cu aceleaşi poziţii ca şi picurile din spectrul redus al substanţei
cercetate, chiar dacă intensitatea lor este diferită

- cercetarea principală, care constă în reluarea selecţiei precedente printr-un

algoritm mai subtil care include printre criteriile de alegere:
• intensitatea
• masa
• raritatea picului, afectând un indice de identitate de la 0 la 1000 fiecărui spectru,
prin aceasta realizându-se o clasare prin similaritatea descrescătoare.
Există numeroşi algoritmi de cercetare, iar prin modificarea criteriilor de
alegere se poate reduce cercetarea prin verificarea şi alegerea între diverse
clasamente.
Cea mai importantă spectrotecă de masă este aceea a NIST (National Institut
of Standards and Technology), care includea peste 250000 de spectre la nivelul
anului 1996, iar în prezent numărul spectrelor este desigur mai mare.
38
 Elemente mai frecvent întâlnite în compuşii organici:

Trebuie avut în vedere că, izomerii aceleiaşi substanţe pot da

spectre apropiate, însă practic spectrele lor nu sunt riguros identice, decât
în cazuri extrem de rare. În cazul izomerilor optici, aceştia pot fi
diferenţiaţi prin timpul lor de retenţie pe coloane cromatografice potrivite.
Cele mai precise informaţii le oferă spectrele obţinute prin ionizare
cu impact electronic, care produce fragmentarea maximă, cu cea mai mare
abundenţă. 39
Stabilirea formulei moleculare

Spectrele de masă pot fi utilizate cu şanse mari de certitudine

pentru stabilirea formulei moleculare a unei substanţe, deoarece poziţia
fiecărui pic care provine din fragmentarea unui ion precedent (exceptând
cazul unor reamenajări) oferă informaţii care se pot utiliza pentru
stabilirea ionului în cauză. Exemplu:
- prezenţa unui pic cu (M-1)+ - ionul s-a format prin pierderea unui atom
de hidrogen
- prezenţa unui pic cu masa (M-15)+ - ionul provine din ionul M+ prin
pierderea foarte probabilă a unei grupe de metil (CH 3 cu masa M=15)
- daca ionul M+ conduce la un ion cu masa (M-18)+ - ionul a pierdut o
moleculă de apă.

Trebuie să se ţină seama că, de regulă, procesul de fragmentare sau

cel de reamenajare a ionilor care se formează din ionul molecular trebuie
să conducă la radicali sau ioni mai stabili decât ionul din care provin.

40
 Fragmentarea:
- duce la formarea ionilor moleculari
- la formarea fiecărui ion molecular se rupe legătura cea mai polarizabilă (cu
caracterul cel mai polar), cu eliminarea unui electron din această legătură.
- De regulă, ruperea acestor legături se face la atomii de carbon cei mai
substituiţi, rezultând carbocationii cei mai stabili, cum sunt carbocationii
terţiari, conform următoarei reacţii:

41
- În cazul compuşilor organici cu duble legături în catene liniare, cum este
cazul dublei legături alil, aceasta favorizează ruperea legăturii imediat
învecinate dublei legături
- În cazul compuşilor aromatici substituiţi cu catene liniare , se rup
legăturile -, cu formarea unor cationi alil, benzil, etc., stabili, potrivit
reacţiilor următoare:

Fragmentarea legăturilor -, în care este implicat un heteroatom se

face astfel încât sarcina pozitivă să rămână la ionul heteroatomic, aşa cum
se observă din reacţia următoare:

42
 Rearanjarea intramoleculară:

- este un fenomen care se produce atunci când se pot forma prin

fragmentare specii instabile, mai ales dacă acestea conţin un
heteroatom.
- se face prin migrarea unui atom de hidrogen din poziţia  fata de o
grupare functionala polara. Intermediar, se formează o stare ciclică,
după care se rupe legătura din poziţia beta. Acest tip de rearanjare,
numită “rearanjarea Mac Lafferty”, se produce mai ales în cazul
moleculelor conţinând o grupă carbonil (ce există inclusiv într-o grupă
carboxil), aşa cum se observă din exemplul dat mai jos:

43
44
 CUPLAJE

Detecţia compuşilor organici, inclusiv medicamentoşi, nu se face

prin spectroscopie de masă, decât dacă se află în stare pură. Dar
substanţele medicamentoase, care trebuie să fie detectate şi dozate prin
spectroscopie de masă, se găsesc în amestec cu alte substanţe, deci în
matrici complexe, ceea ce implică pretratarea prealabilă a probelor prin
extracţie şi purificare.
Din aceste considerente, spectroscopia de masă se utilizează în
cuplaj cu HPLC sau/şi GC, legând capătul de ieşire al coloanei la
camera de ionizare a unui spectrometru de masă. În acest fel, se poate
analiza fiecare fracţiune (pic) care iese din coloana cromatografică, pe
măsură ce avansează eluţia, inclusiv în cazul urmelor de substanţe
existente în probă.
Aceste cuplaje sunt utilizate la detecţia şi dozarea moleculelor
organice, inclusiv medicamentoase, din matrici complexe, cum sunt cele
biologice (biochimice) sau din extracte de plante, ceea ce face posibilă
detecţia lor din urină, sânge, plasmă, ţesuturi, precum şi studiul
biodisponibilităţii şi al metabolismului medicamentelor.

45
  Cuplajul HPLC-MS
-se aplică in cazul:
- substanţelor volatizabile, dar stabile termic
- moleculelor polare sau termolabile
- se poate adapta şi utiliza pentru analiza peptidelor, nucleotidelor,
nucleozidelor şi a altor molecule biologice şi pentru moleculele de
substanţe medicamentoase, în special pentru antibiotice.

46
 Cuplajul GC-MS

- in practica analitică cuplajul GC-MS este mai utilizat decat HPLC-MS

(datorită necesităţii de eliminare a fazei mobile, în special când aceasta este
apa, care stânjeneşte funcţionarea corectă a spectrometrelor de masă).

- Faza staţionară trebuie să aibă o volatilitate foarte scăzută şi o mare

stabilitate termică, pentru a se evita complet orice distilare, deoarece o
distilare chiar minimă perturbă traseele spectrometrului.

- trebuie utilizat un gaz inert chimic - heliu şi hidrogen

- când sunt utilizate coloane umplute, devine importantă diferenţa de

presiune dintre ieşirea din coloana cromatografică şi intrarea în
spectrometrul de masă. Pentru atenuarea acestei diferenţe se utilizează
separatoare între gaz-cromatograf şi spectrometrul de masă, pentru
reducerea presiunii efluentului (eluatului) gazos, concomitent cu
îmbogăţirea vaporilor cu analiţi prin eliminarea gazului vector. În plus, prin
utilizarea unor coloane capilare cu debit mic este posibilă introducerea
directă a efluentului care iese din gaz-cromatograf în spectrometrul de
masă, fără nici o interfaţă.

47