ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1501/2020

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 31 octombrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia
a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea adresei nr. x/22 martie 2016, emisă de pârâta şi obligarea acesteia la plata
cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2326 din 14 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,
a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate şi a anulat adresa nr. x/22 martie 2016, emisă de pârâta.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2326 din 14 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488
alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea
cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, pârâta a susţinut că, la emiterea noii notificări, nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a
Sentinţei civile nr. 2834 din 23 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012, având în vedere că a exclus din valorile comunicate reclamantei valoarea
TVA, alături de valorile anumitor coduri CIM, astfel cum s-a dispus prin sentinţa anterior menţionată.

În ceea ce priveşte forma notificării contestată în cauza de faţă, pe care instanţa de fond a apreciat-o a fi identică cu
notificarea emisă anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, recurenta-pârâtă a susţinut că adresa nr. x/22
martie 2016 respectă dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 şi că, prin motivele expuse în susţinerea nelegalităţii adresei,
reclamanta a contestat însăşi sistemul de raportare instituit de legiuitor.

A arătat recurenta-pârâtă că îi revine obligaţia de a transmite reclamantei, în format electronic, consumul centralizat de
medicamente, înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu
prevederile ar. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Înscrisurile primare, la care a făcut trimitere instanţa de fond, nu se află
în posesia CNAS, ci, conform art. 99 lit. c) din H.G. nr. 1389/2010, sunt deţinute de furnizorii de medicamente.

Recurenta-pârâtă a învederat că, la emiterea notificării contestate, a respectat dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011,
iar acest act normativ a fost analizat de Curtea Constituţională, care, printr-o serie de decizii, a constatat că prevederile
O.U.G. nr. 77/2011 sunt conforme cu Constituţia.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 octombrie 2017, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a
solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susţinut intimata că recurenta a încălcat puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 2834 din 23 octombrie 2014,
pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012, definitivă
prin Decizia nr. 2934 din 30 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios
administrativ şi fiscal, întrucât notificarea emisă în anul 2016 cuprinde aceleaşi date centralizate cu cele din notificarea

1/3 Detalii jurisprudență

 emisă în anul 2012, realitatea datelor neputând fi verificată, din cauza lipsei documentelor primare pe care s-au
fundamentat.

Din analiza conţinutului adresei nr. x/22 martie 2016, rezultă că aceasta cuprinde aceleaşi elemente ca şi notificarea din
2012, singura menţiune nouă fiind eliminarea TVA din formula de calcul a procentului "p" şi din valoarea consumului de
medicamente pentru trimestrul IV al anului 2011.

Prin urmare, recurenta-pârâtă nu a respectat considerentele hotărârilor judecătoreşti anterioare, prin care s-a reţinut că
motivarea adresei nu este de natură a permite contribuabilului să verifice modul în care au fost stabilite elementele ce
sunt avute în vedere la calculul contribuţiei, simpla indicare a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 şi ale O.U.G. nr. 77/2011
nefiind de natură să satisfacă cerinţa motivării actului administrativ. Lipsa acestor date conduce şi la imposibilitatea
stabilirii, pe baza unei expertize de specialitate, a valorii consumului de medicamente suportat din FNUASS.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte
constată că recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este fondat, pentru următoarele
considerente:

Chestiunea litigioasă dedusă judecăţii prin cererea reclamantei priveşte, în esenţă, respectarea cerinţei motivării actului
administrativ contestat în cauză, şi anume adresa nr. x/22 martie 2016, prin care pârâta Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate a comunicat reclamantei datele necesare stabilirii, calculului şi declarării contribuţiei aferente trimestrului IV
2011.

În susţinerea nelegalităţii adresei contestate, reclamanta a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti
pronunţate în litigiul purtat anterior între părţi, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal, sub nr. x/2012, cu privire la legalitatea adresei nr. x/10 februarie 2012, aferentă aceleiaşi perioade.
A apreciat reclamanta că, adresa emisă în anul 2016 prezintă aceleaşi elemente de nelegalitate cu adresa emisă în anul
2012, care a fost anulată definitiv de instanţa de contencios administrativ şi fiscal.

Pe de altă parte, pârâta a susţinut că, la emiterea notificării din anul 2016, a respectat atât considerentele hotărârilor
judecătoreşti anterioare, cât şi dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, actul contestat cuprinzând toate elementele prevăzute de
art. 5 din acest act normativ.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtă, Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr.
77/2011:

"Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7).", iar potrivit art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ:

"Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele
lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de
medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul
Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în
platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate."

Din cuprinsul adresei nr. x din 22 martie 2016 rezultă că autoritatea recurentă-pârâtă a comunicat intimatei-reclamante
elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor intimatei-reclamante,
notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute
de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu,
conform anexei la notificare.

Totodată, se observă că recurenta-pârâtă a exclus TVA din elementele CTt şi BAt din formula de calcul a procentului
"p", respectând dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevăd că "CTt şi BAt nu includ taxa pe valoarea
adăugată", dar şi considerentele sentinţei şi deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2012.

Înalta Curte constată că, expunând argumentul nemotivării actului administrativ contestat, intimata-reclamantă a invocat,
în realitate, imposibilitatea verificării datelor comunicate de recurenta-pârâtă CNAS, ca urmare a nepunerii la dispoziţie a
datelor din documentele primare, reclamanta susţinând că, astfel, nu există nicio modalitate de control a informaţiilor
primite în vederea calculării contribuţiei clawback. Or, aceste informaţii nu constituie premisa verificării de către
reclamantă a raţionamentului autorităţii la emiterea notificării, astfel cum se susţine, reclamanta urmărind, în realitate,

2/3 Detalii jurisprudență

 obţinerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.

Criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de
neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă fiscală şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului,
sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea respectă întru totul conţinutul
stabilit prin dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Astfel, apare ca fiind reală susţinerea pârâtei, în sensul că
reclamanta tinde la contestarea sistemului de raportare instituit de legiuitor, iar nu a actului administrativ dedus judecăţii,
nemulţumirile sale vizând insuficienţa informaţiilor pe care legiuitorul a stabilit că trebuie să le primească reclamanta, în
vederea calculării contribuţiei trimestriale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat/puterii de lucru judecat, Înalta Curte reţine că o astfel
de conduită nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei. Respectarea exigenţei motivării în întocmirea noului act administrativ
nu poate fi raportată la puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti anterioare, ci se impune a fi raportată la cadrul
de drept substanţial incident.

Sentinţa şi decizia pronunţate în dosarul nr. x/2012 au privit un alt act administrativ decât cel ce face obiectul prezentei
cauze, care a fost analizat în raport de contextul legislativ existent la data emiterii lui, astfel încât nu sunt întrunite
condiţiile referitoare la identitatea de obiect pentru a se reţine incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Aspectele constatate de instanţele anterioare, cu privire la nelegalitatea notificării emise în anul 2012, din perspectiva
nemotivării actului administrativ, reprezintă aprecieri circumscrise strict actului respectiv. Concluzia la care au ajuns
instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzei nr. x, cu privire la insuficienţa motivării notificării, a fost rezultatul
unui raţionament juridic şi al unei analize specifice cauzei respective, care nu se impune, de plano, instanţei de judecată
învestită cu examinarea legalităţii notificării emise în anul 2016. După cum s-a arătat anterior, analiza de legalitate a
adresei nr. x/22 martie 2016 se face în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, în special de art. 5 alin. (7) din acest act
normativ, instanţa de judecată fiind chemată să stabilească dacă actul administrativ respectă legea în temeiul căreia a
fost emis.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că adresa din 22 martie 2016 a fost emisă de pârâtă cu
respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 şi a puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 2834 din 23 octombrie 2014,
pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012, astfel
încât nu se confirmă niciun motiv de nelegalitate din cele expuse de reclamantă, situaţie în care se impune reformarea
soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de
reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei civile nr. 2326 din 14
iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.

GGC - CL

3/3 Detalii jurisprudență