A fost odata o familie care avea un copil, cam de varsta voastra/ta.

Si la un moment
dat au cumparat un catel si copilul se juca in fiecare zi cu catelul.

S-au imprietenit asa de tare, ca erau mereu nedespartiti in curte.

Au trecut cateva luni si, la un moment dat, cand s-a facut cald afara, parintii s-au
hotarat sa mearga in padure la plimbare, si dupa ciuperci si sa ia si copilul cu ei ca sa ii
arate copacii si natura.

Cainele, care deja era ditamai dulaul, a ramas acasa.

Parintii l-au lasat ca sa protejeze casa si in plus, cainele nu era obisnuit sa iasa din
curte si le era frica sa nu il piarda in padure.

Odata ajunsi in padure, familia s-a plimbat, a cules ciuperci, au ras, iar seara au facut
un foc de tabara si au copt ciupercile si le-au mancat la lumina focului

Cand s-a facut ora somnului, copilul s-a intristat putin, fiindu-i dor de cainele lui, care
ramasese acasa singur, si ii veni mila ca sta singur in ditamai curtea, in loc sa fie
impreuna cu familia lui.

Vazandu-l pe copil trist, parintii l-au intrebat ce se intampla si cum il pot ajuta.

Copilul s-a destainuit, iar parintii i-au explicat ca un caine nu se simte trist cand
ramane sa pazeasca locuinta, pentru ca ei sunt obisnuiti sa stea fara oameni, avand ca
stramos lupul.

Oamenii de demult, avand nevoie de paza la casele si animalele lor, s-au dus in paduri
si au cautat lupi mai cuminti si mai prietenosi pe care i-au adus acasa si i-au hranit, si
astfel i-au domesticit si au devenit prieteni, iar lupul a devenit caine, si nu a mai plecat
de la casa omului

Parintii i-au mai spus copilului si ca le era frica sa nu piarda cainele in padure, pentru
ca nu era obisnuit sa iasa din curte, si in plus, i-au lasat un ditamai osul poe care sa il
roada daca se plictiseste.

Copilul s-a linisiti si a inceput sa isi imagineze  cum se joaca cainele lui acasa, in curte
si cum se duce la gard sa miroasa pisicile si oamenii care treceau pe strada si cum
fugareste vrabiile care vin sa manance semintele din gradina familiei.  De la atata
plimbare, copilul a adormit, gandidu-se ca aventurile cainelui sau ramas acasa.

Dimineata, s-a trezit primul si a iesit din cort si s-a dus sa faca pipi. Somnoros fiind, i s-
a parut ca aude niste zgmoote asa ca le-a urmat.
Dupa cativa pasi, a vazut la marginea padurii o turma de oi, care pasteau linistite iarba
verde si un pic uda de la roua diminetii.

Copilul s-a bucurat teribil cand a vazut atatea oi si a inceput sa se indrepte vesel spre
ele, iar dupa cativa pasi a zarit si ditamai dulaul, cainele ciobanesc care pazea oile si
care le protezeaza de lupi si de ursi. Cainele cand a vazut ca se apropie cineva de
turma, s-a speriat si s-a indreptat catre copil. Copilul s-a bucurat pentru ca in mintea
lui, toti cainii sunt cuminti si jucausi precum cainele lui de acasa si a inceput sa se
indrepta spre caine, ca sa il mangaie si sa se joace cu el.

Cainele s-a speriat si mai tare si a inceput sa latre si sa maraie si sa fuga spre copil.
Vazand asta, bietul copil s-a speriat si el si a inceput sa fuga inapoi spre padure

Noroc ca a vazut ciobanul ce se intampla si a venit repede si a prins si cainele si copilul

si i-a explicat copilului ca acesta este un caine de paza si ca ataca orice animal care se
apropie de oile lui si ca nu trebuie niciodata sa umble singur prin padure si sa se duca
la alte animale. Ciobanul, dupa ce a inchis cainele, a dus copilul inapoi la cortul
parintilot, iar acestia, dupa ce si-au revenit din sperietura i-au explicat si ei copilului ca
doar cainele lui de acasa e asa cuminte si jucaus cu copilul si ca nu trebuie sa se
apropie de alti caini fara un om mare, pentru ca pot fi periculosi si rai