Perioada paradigmatică[modificare 

| modificare sursă]
Se desfășoară între 1946 și 1960. Fondurile masive asigură o dezvoltare importantă a
psihologiei sociale. Gordon Allport studiază prejudecățile și stereotipurile sociale; Solomon
Asch studiază conformarea și influența socială, cât și percepția persoanei; Leon Festinger se
apleacă asupra comparațiilor sociale și propune teoria disonanței cognitive; Frtiz
Heider avansează teoria atribuirilor cauzale și investigheză atracția interpersonală; Carl
Hovland este interesat de persuasiune și schimbare atitudinală; John Thibaut și Harold
Kelley studiază grupurile restrânse și propun teoria schimburilor sociale.

Perioada de criză[modificare | modificare sursă]

Între 1961 și 1975 domeniul capătă un caracter divergent, dezvoltânduse numeroase interese
diferite și ramuri de cercetare. Domină experimentele de laborator. Psihologi importanți în
această perioadă sunt: Harold Kelley (cogniția individului în context social), Stanley
Schachter (afectivitate și emoții), Albert Bandura (agresivitatea), Stanley Milgram (obediența).

Perioada actuală[modificare | modificare sursă]

După perioada de criză emerg două orientări teoretice majore: prima explică comportamentul
social prin factori proximali (motivație, cogniție, afecte, percepție, etc.) iar a doua recurge la
factori distali (presiunea de a se conforma grupului, interacțiunea cu ceilalți, influența socială,
etc.). Din punct de vedere metodologic se concretizează două orientări: una centrată pe
experimente de laborator, iar a doua pe studii de teren, studii de caz etc.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Misoginie
 Grup
 Coeziune
 Leadership
 Rol
 Conformitate
 Obediență
 Complianță
 Facilitare socială
 Inhibiție socială
 Altruism
 Comportament prosocial
 Comportament antisocial
 bystander effect
 Învățare socială
 Stereotip
 Categorisire socială
 Cogniție socială
 Epistemologie
 Thomas Kuhn
 Imre Lakatos