MIŞCAREA NATURALĂ ŞI MIGRATORIE A POPULAŢIEI

Populaţia este un sistem specific, caracterizat prin modificări cantitativ

/structurale continue, datorate mişcării naturale şi mişcării migratorii.
Intrările în sistemul populaţiei se datoresc naşterilor, care au ca rezultat
„născuţii vii”, precum şi imigrării unor persoane din colectivităţi exterioare celei
studiate.
Ieşirile din sistem se fac prin decese şi prin emigrarea unor persoane către
alte colectivităţi.

1. MIŞCAREA NATURALĂ A POPULAŢIEI

Naşterile şi decesele formează „mişcarea naturală” a populaţiei.

Populaţia umană a fost definită ca un sistem dinamic complex. Intrările în
sistem sunt condiţionate în măsură hotărâtoare de intensitatea cu care se
manifestă  fenomenul natalităţii.
Privită prin prisma fertilităţii conjugale, natalitatea este însă potenţial
influenţată de intensitatea nupţialităţii şi a divorţialităţii populaţiei.

NATALITATEA POPULAŢIEI
Natalitatea populaţiei caracterizează masa născuţilor vii în cadrul unei
colectivităţi umane, delimitată prin caracteristici de timp şi spaţiu.
Intensitatea fenomenului (rata generală a natalităţii) se stabileşte ca
mărime relativă de intensitate şi indică numărul născuţilor vii la 1000 de
locuitori:

Ng = N / x1000
în care:
Ng - rata generală a natalităţii; 
N - numărul născuţilor vii;
- efectivul mediu al populaţiei.
Principalele aspecte care fac obiectul analizei fenomenului de natalitate se
referă la:
- caracterizarea intensităţii natalităţii în profil teritorial şi pe medii de
locuire (urban-rural);
- studiul diferenţiat al natalităţii în cadrul unor subcolectivităţi
de populaţie, grupate după diverse caracteristici social-economice, în funcţie
de nivelul de instruire, pe naţionalităţi etc.;
- caracterizarea sezonalităţii natalităţii;
- analiza structurii născuţilor vii după rang;
 - studiul fertilităţii populaţiei.
Natalitatea populaţiei se studiază în optica transversal (analiza de
moment), iar prin intermediul fertilităţii populaţiei feminine, se poate analiza şi
într-o viziune longitudinală (pe generaţii de femei sau pe cohorte specifice).
Intensitatea natalităţii înregistrează deosebiri semnificative în profil
teritorial (judeţe, regiuni) şi pe medii de locuire (urban – rural).
De regulă, natalitatea este mai intensă în mediul rural, şi, ca urmare,
judeţele în care gradul de urbanizare este mai redus se plasează în rândul celor
cu natalitate ridicată (observaţia nu trebuie absolutizată, deoarece urbanizarea nu
este singurul factor de influenţă).
O serie de studii ale unor demografi de prestigiu sau ale unor organisme
specializate, au pus în evidenţă legătura existentă între nivelul veniturilor şi
dimensiunea familiei.
Se apreciază că un nivel redus al veniturilor, urmare a unei productivităţi
a muncii scăzute sau a unei inechităţi flagrante în repartizarea
resurselor materiale ale societăţii, favorizează existenţa familiei cu un număr
mare de membri, ceea ce echivalează de fapt cu o natalitate ridicată. Pe măsura
creşterii veniturilor, este evidentă tendinţa de scădere a dimensiunii familiei,
orientată spre o reproducere simplă. Depăşirea unui anumit nivel al veniturilor,
astfel încât acestea să nu mai condiţioneze în măsură hotărâtoare standardul de
viaţă, determină un comportament demografic orientat către o reproducere
lărgită a populaţiei.
Intensitatea natalităţii variază în funcţie de nivelul de instruire, se
diferenţiază pe naţionalităţi, este puternic influenţată de gradul general de
cultură, concepţii ş tradiţii regionale, gradul de ocupare în sfera activităţilor a
populaţiei feminine etc.
Fără îndoială că evoluţia natalităţii este condiţionată şi de politica
demografică a fiecărui stat, parte integrantă a politicii generale de dezvoltare
economico - socială.

FERTILITATEA POPULAŢIEI
Rata natalităţii este unul din indicatorii de maximă generalitate utilizat în
caracterizarea intensităţii fenomenului. Ea se recomandă pentru comoditatea
calculelor, fiind folosită îndeosebi pentru prezentarea unei imagini de ansamblu
a uneia din componentele reproducerii populaţiei şi pentru comparaţii
internaţionale.
Mărime relativă de intensitate, rata generală de natalitate nu asigură însă,
prin conţinutul elementelor sale, comparabilitatea necesară descrierii absolut
reale a fenomenului. Masa născuţilor vii, într-o anumită perioadă de timp, este
pusă în legătură
cu efectivul mediu de populaţie. Este însă evident faptul că nu întreaga populaţie
este implicată în procesul de reproducere, ci numai o parte a colectivităţii
umane, aceea care alcătuieşte aşa-numitul contingent fertil.
Acesta cuprinde populaţia masculină în limitele de vârsta 18÷54 ani şi
populaţia feminină cu vârste cuprinse între 15÷49 ani. În practică, datorită
influenţei nesemnificative a efectivului şi structurii contingentului fertil
masculin, asupra masei născuţilor vii, analiza se concentrează exclusiv asupra
contingentului fertil feminin.
Legătura dintre masa născuţilor vii şi dimensiunea contingentului fertil
feminin se concretizează în rata generală de fertilitate:

fg = Nvii / Fx x 1000
în care:
fg - rata generală de fertilitate;
Fx - efectivul populaţiei feminine de vârsta x.

Se face observaţia că în calcul se include întregul efectiv al născuţilor vii,

deoarece, numărul celor provenind de la femei sub şi peste limitele de vârstă ale
contingentului fertil este nesemnificativ.
Rata generală de fertilitate apropie în mod considerabil efectivul
născuţilor vii, de unul din factorii determinanţi, care condiţionează potenţialul
intrărilor în sistemul populaţie - dimensiunea contingentului fertil feminin. 

NUPŢIALITATEA POPULAŢIEI
Fenomenul de nupţialitate desemnează masa căsătoriilor sau a
persoanelor ce se căsătoresc, în limitele unei perioade de timp determinate, de
obicei un an calendaristic.
Expresia cea mai generală a intensităţii nupţialităţii se obţine cu ajutorul
ratei  generale de nupţialitate (c), care se determină raportând numărul
persoanelor ce se căsătoresc în perioada specificată la efectivul mediu al
populaţiei din acelaşi interval de timp (exprimare în promile – raportul se
înmulţeşte cu 1000).
c = C / x1000
în care:
c - rata  generală de nupţialitate
C - numărul persoanelor care se căsătoresc în perioada de timp specificată
- efectivul mediu al populaţiei în acelaşi interval
În cazul în care, la numărătorul raportului, este prezentată „masa
evenimentelor”, rata generală de nupţialitate este egală cu jumătate din nivelul
stabilit anterior.
 DIVORŢIALITATEA POPULAŢIEI
Fenomenul divorţialitate caracterizează masa divorţurilor într-o perioadă
de timp delimitată. Intensitatea fenomenului se stabileşte ca mărime relativă, cu
ajutorul ratei de divorţialitate (d), comparând numărul persoanelor care au
divorţat, în anul calendaristic respectiv sau masa evenimentelor de divorţ, cu
efectivul mediu anual al populaţiei.

d = D / x 1000
în care:
d - rata  generală de divorţialitate
D - numărul persoanelor care au divorţat în perioada de timp specificată
- efectivul mediu al populaţiei în acelaşi interval

Mai evident decât în cazul altor fenomene ale mişcării naturale,

utilizarea întregii populaţii pentru exprimarea intensităţii divorţialităţii, nu se
justifică suficient, deoarece nu întreaga populaţie poate participa potenţial la
constituirea masei divorţurilor. Ca urmare, este recomandabil ca numărul
divorţurilor să se coreleze cu efectivul populaţiei căsătorite, exprimând mai
corect intensitatea fenomenului:
d = D / x 1000
în care:
- efectivul mediu al populaţiei căsătorite

Analiza fenomenului de divorţialitate prezintă o mare importanţă socială

şi demografică, mai ales prin implicaţiile ulterioare ale evenimentului. Astfel, se
studiază divorţialitatea după numărul copiilor minori rezultaţi din căsătoria ce se
desface, după cauzele divorţului, după durata căsătoriei.
Deoarece divorţurile anulează parţial aportul nupţialităţii la constituirea
condiţiilor necesare desfăşurării normale a procesului de reproducere a
populaţiei, se obişnuieşte să se determine, în limitele aceleiaşi perioade de timp,
rata nupţialităţii nete, ca diferenţă între rata generală de nupţialitate şi rata
generală de divorţialitate.

Cnetă = c – d = (C – D) / x 1000

MORTALITATEA POPULAŢIEI
Fenomenul demografic cunoscut sub denumirea de mortalitate
reprezintă masa deceselor survenite în cadrul populaţiei într-o anumită perioadă
de timp (de obicei un an calendaristic).
 Evenimentul demografic care face obiectul înregistrării este decesul,
definit ca încetarea definitive a funcţiilor vitale după trecerea unei anumite
perioade de la naştere.
Imaginea cea mai generală a intensităţii mortalităţii populaţiei este redată
prin intermediul ratei generale a mortalităţii determinate pe baza relaţiei:

mg = M / x 1000
în care:
mg - rata generală a mortalităţii
M - numărul persoanelor care au decedat în perioada de timp
specificată
- efectivul mediu al populaţiei în acelaşi interval
Fiind exprimată în promile, rata generală a mortalităţii indică numărul de
decese la 1000 locuitori.
Principalele aspecte care sunt urmărite în analiza transversală a
mortalităţii populaţiei sunt:
- mortalitatea specifică pe sexe şi vârste;
- mortalitatea pe medii, în profil teritorial şi pe categorii socio-
economice ale populaţiei;
- mortalitate pe cauze de deces;
- sezonalitatea mortalităţii.

Mortalitatea specifică pe sexe

Una dintre primele legităţi descoperite în demografie a fost legată de
constatarea intensităţii mai ridicate a mortalităţii în cadrul sexului masculin
comparativ cu sexul feminin. Determinarea intensităţii mortalităţii specifice pe
sexe se face prin raportarea masei deceselor înregistrate în rândul persoanelor de
sex masculin, respective feminin, într-o anumită perioadă de timp, la efectivul
mediu al persoanelor aparţinând fiecărui sex. Astfel:
mm = Mm / m x 1000

respectiv:
mf = M f / fx 1000

în care indicii m şi  f simbolizează sexul masculin, respectiv feminin.

Fenomenul de supramortalitate masculină, prezent în cadrul
tuturor categoriilor de vârstă, se constată din raportul celor două rate specifice
ale mortalităţii.

Mortalitatea specifică în funcţie de vârstă

Vârsta este una din caracteristicile demografice de care nu se poate face
abstracţie în analiza intensităţii fenomenului de mortalitate. Colectivităţile de
decedaţi, precum şi colectivitatea populaţiei din care se recrutează decesele, se
urmăresc structurate pe vârste sau grupe de vârstă, în funcţie de scopul analizei.
Se calculează astfel, prin intermediul acestui indicator, numărul de decese
la 1000 locuitori care împliniseră vârsta de x ani, la data de 1 iulie anul
observării.

Mortalitatea pe medii, în profil teritorial  şi pe categorii socio-

economice
Ca orice fenomen demografic, mortalitatea reacţionează sensibil la
influenţa condiţiilor socio-economice. Referitor la metodologia de analiză,
aceasta nu se deosebeşte de sistemul prezentat anterior. Se stabileşte nivelul
general al mortalităţii precum şi intensitatea mortalităţii pe vârste şi sexe, în
cadrul colectivităţilor specifice (populaţia din mediul urban şi rural, pe regiuni,
după ocupaţie şi ramuri etc.).

Mortalitatea infantilă – formată din masa deceselor înregistrate la

populaţia de 0 ani, înregistrate într-o perioadă de timp – prezintă de asemenea
importanţă mai ales din punct de vedere social, dar şi asupra specificului
colectivităţii din care se recrutează.
Rata mortalităţii infantile este un indicator aparţinând de optica analizei
transversale, cu toate că numitorul este reprezentat prin efectivul unei generaţii
de noi născuţi.
Rata mortalităţii infantile va indica în mod corect intensitatea
fenomenului numai în condiţiile în care generaţiile succesive de născuţi vii sunt
identice sau foarte apropiate ca efectiv.
Cum această condiţie nu se realizează întotdeauna s-au propus soluţii de
stabilire a unor indicatori corectaţi ai intensităţii mortalităţii infantile, care ţin
cont de existenţa sau inexistenţa informaţiilor privind repartiţia deceselor
infantile pe generaţii.

Mortalitatea juvenilă
Mortalitatea primei copilării (mortalitatea juvenilă) reprezintă fenomenul
deceselor înregistrate în subpopulaţia copiilor în vârstă de 1-4 ani. Este un
indicator de evaluare a stării de sănătate nu numai la această grupă de vârstă, ci
şi la întreaga populaţie de copii, exprimând nivelul de educaţie al părinţilor şi
standardul de viaţă al familiilor, eficienţa serviciilor medicale şi a măsurilor
generale de ocrotire a copiilor.
In comparaţie cu celelalte ţări europene, Romania are cea mai mare rată
de mortalitate juvenilă. Fenomenul a cunoscut o uşoara tendinţă de creştere de la
1,6‰ în 1980 la 2.0‰ în anul 1990. Din cele 2400 decese anuale la copii de 1 -
4 ani principala cauză o constituie bolile respiratorii, urmate de accidente,
malformaţii congenitale şi boli infecto-parazitare. Aproximativ 40% din totalul
deceselor juvenile se înregistrează la copii de 1-2ani, accidentele constituind una
din cele mai importante cauze. Proporţia crescută a accidentelor se explică şi
prin lipsa de supraveghere la domiciliu a copiilor cu ambii părinţi salariaţi.

Mortinatalitatea
este fenomenul demografic care exprimă masa născuţilor morţi într-o
anumită perioadă, de obicei un an calendaristic.
Evenimentul demografic care face obiectul înregistrării în statistica stării
civile este naşterea acelui produs al concepţiei, a cărui perioadă de gestaţie
depăşeşte 28 săptămâni şi care, în momentul naşterii, nu prezintă nici un semn
de viaţă.
Intensitatea fenomenului se caracterizează cu ajutorul ratei
mortinatalităţii, mărime relativă de coordonare care redă, într-o formă sintetică,
numărul de născuţi morţi la 100 născuţi vii.
Un interes aparte pentru analiza demografică îl prezintă studierea legăturii
dintre intensitatea mortinatalităţii şi vârsta mamei, cu implicaţii asupra orientării
opţiunilor în domeniul stabilirii conştiente a reproducerii populaţiei.
Urmărind evoluţia intensităţii mortinatalităţii în funcţie de vârsta mamei
se poate constata o scădere a acesteia de la grupa de vârstă 15 – 19 ani, atingând
nivelul minim în cadrul grupei 20 – 24 ani, după care, mortinatalitatea creşte
continuu până la limita superioară a vârstei contingentului fertil.

Speranţa de viaţă la naştere

Măsura cea mai exacta a mortalităţii, în care mortalitatea după vârstă este
descrisă de şirul de probabilităţi de deces şi de supravieţuire şi care permit
obţinerea unei valori sintetice, denumită speranţa de viaţă la diferite vârste, o
reprezintă tabelele de mortalitate.
Valoarea speranţei de viaţă la naştere (durata medie a vârstei sau pur şi
simplu, viaţa medie) este un indice care cumulează o serie de funcţiuni. El
exprimă nu numai nivelul mortalităţii neinfluenţat de structura de vârstă, ci şi
ansamblul condiţiilor economice, sociale, sanitare etc., devenind astfel un bun
indicator al calităţii dezvoltării social-economice. O funcţie analogă îndeplineşte
rata mortalităţii infantile calculate ca raport între numărul deceselor sub un an şi
numărul născuţilor vii.

2. MIŞCAREA MIGRATORIE A POPULAŢIEI

Imigrările şi emigrările alcătuiesc „mişcarea migratorie” a populaţiei.

Mişcarea migratorie ca factor al creşterii şi descreşterii populaţiei,
complementar cu excedentul (sporul) natural, este o temă de interes atât pentru
demografie cât şi pentru celelalte ştiinţe care se ocupă cu studiul dinamicii
populaţiei.
Efectele se pot înregistra cu precădere la nivelul populaţiilor naţionale.
Imigrările au aceeaşi semnificaţie cu naşterile; emigrările reprezintă
pierderi din populaţia naţională; diferenţa dintre imigrări şi emigrări este soldul
migraţiei sau soldul migratoriu, care poate fi pozitiv, nul sau negativ. La nivelul
migraţiei internaţionale, când imigraţia este mai mare decât emigraţia se spune,
de obicei, imigraţie netă; în celălalt caz, vom vorbi despre emigraţie netă. În
mod corespunzător vom distinge ţări de imigraţie sau ţări primitoare şi ţări de
emigraţie sau ţări care alimentează imigraţia. Între ele se formează curente sau
fluxuri migratorii, care pot avea o anumită intensitate şi o anumită direcţie, în
funcţie de influenţa unor factori conjuncturali, istorici, politici sau de altă natură.
Migraţia internaţională, ca şi cea internă, se caracterizează prin motivaţiile
persoanelor ce se angajează într-un flux migratoriu, ea este selectivă sub raportul
unor caracteristici cum sunt sexul, vârsta, gradul de instruire, profesia etc. şi
generează consecinţe atât pentru populaţia de sosire cât şi pentru cea de
plecare. În linii mari, motivaţiile care stau la baza deciziei de a părăsi sau
schimba un loc cu altul sunt de natură economică. Modelele gravitaţionale de
tipul atracţie – respingere, bine cunoscute în geografie şi în sociologie,
acţionează atât la nivelul migraţiei interne cât şi internaţionale. Migraţia
internaţională poate fi înregistrată atât în ţara de plecare cât şi în ţara de sosire.
Prelucrarea acestor informaţii este prima sursă de cunoaştere a
fluxurilor migratorii, rezultatele fiind însă, adesea, afectate de inexactitate, ca
urmare a influenţei migraţiei internaţionale ilegale. Caracterul aproximativ al
datelor folosite la un moment dat în analiza mobilităţii populaţiei pot fi extrem
de aproximative şi datorită ignorării, prin specificul înregistrărilor statistice, a
migraţiilor intermediare. O persoană născută în ţara A şi domiciliată definitiv în
ţara B, ar fi putut schimba mai multe ţări de domiciliu până la stabilirea finală,
dar aceste deplasări sunt încă greu de decelat şi monitorizat.
Migraţia internă reprezintă mişcarea migratorie care are loc între graniţele
aceleiaşi
ţări. Ca tendinţă principală, în epoca contemporană, se remarcă deplasarea
populaţiei din mediul rural spre cel urban. Cauzele migraţiei interne sunt
multiple, fiind determinate de nivelul de dezvoltare economico-social, de ritmul
de creştere a populaţiei, de distribuţia în teritoriu a forţei de muncă etc. În
interiorul acestei mişcări s-au distins numeroase tipuri de deplasări care au fost
structurate în subcategorii de migraţie: migraţie colectivă, de lucru, de
reîntoarcere, individuală, inversă, în trepte, normală, parţială, pendulatorie,
sezonieră sau spontană.
Soldul migratoriu, ca diferenţă între intrările şi ieşirile dintr-o localitate,
regiune, judeţ, într-un anumit interval de timp, se poate calcula în valori reale
sau relative, respectiv:
Sm = V - P
 Cum în procesul migratoriu, atât intern cât şi internaţional sunt antrenate
subpopulaţii cu anumite caracteristici demografice, economice şi socio-culturale
(migraţie selectivă) se înţelege impactul acesteia asupra evoluţiei numerice şi a
structurii populaţiei.

APLICAŢII REZOLVATE

Aplicaţia 1.

Identificaţi şi calculaţi indicatorii demografici utilizând datele din tabelul

următor:
România
Anul C P

1992 11.640.303 22.810.035

Sursa: Anuarul Statistic al României, 1992

Rezolvare

Cu datele din tabel se poate determina indicatorul rata  generală de

nupţialitate (c)

c = C /P x1000

c = 11.640.303 /22.810.035 x1000 = 510,3 ‰

Deoarece la numărătorul raportului se află numărul căsătoriţilor, rata

generală de nupţialitate este egală cu jumătate din valoarea calculate, deci
255‰.

Aplicaţia 2.
 Se cunosc următoarele date cu privire la efectivul populaţiei şi numărul
persoanelor decedate:

Efectivul populaţiei Nr. persoanelor decedate

Sexul
la 1 iulie 1991 în anul 1991
masculin 11.435.286 134.547
feminin 11.749.798 117.213
Total 23.185.084 251.760
Sursa: Anuarul Statistic al României, 1992

Se cere să se determine rata generală de mortalitate, ratele de mortalitate

pe sexe şi să se demonstreze supramortalitatea masculină.

Rezolvare

mg = M / x 1000

mg = 251.760 /23.185.084 x1000 = 10,86‰

mm = M m / mx 1000

mm = 134.547 /11.435.286 x1000 = 11,77‰

mf = M f / fx 1000

mf = 117.213 /11.749.798 x1000 = 9,98‰

Raportul celor două rate specifice (rata mortalităţii masculine /rata

mortalităţii feminine 11,77‰ /9,98‰) este supra unitar (1,179) fapt ce
evidenţiază clar supramortalitatea masculină.