JAPONIA

Japonia, in limba japoneza Nippon-“Tara Rasaritului”, este un stat insular format din
mai multe ghirlande de insule (in total 3992) care despart Oceanul Pacific de Marea Japoniei
si de Marea Chinei de Est.

Principala ghirlanda insulara este formata din patru insule mari: Honshu(230.400 kmp),
Hokkaido(78.500 kmp), Kyushu(42.100 kmp) si Shikoku(18.800 kmp); intre Honshu, Kyushu
si Shikoku este curpinsa “Marea Interioara” de fapt este o stramtoare putin adanca, presarata
cu o puzderie de insule mici. Arhipelagului principal I se adauga in sud-vest arcul insulelor
Nansei, dintre care, cea mai mare este Okinawa, iar in S-SE- arcul insulelor Izu-Ogasawra-
Kazan.
Desi suprafata statului este relativ mica (372.536 kmp),extinderea pe latitudine si
longitudine este foarte mare.
 Teoria placilor tectonice sugereaza ca insulele nipone sunt formate la imbinarea a doua
placi. Placa Pacificului si Placa Filipinelor se scufunda sub placa Euroasiatica din vest.
Japonia este situata deasupra zonei de scufuncare (pe placa Euroasiatica) si gropile maritime
din estul Japoniei formeaza chiar linia de intalnire a acestor placi.
Crusta pamantului la limitele placilor este instabila, de unde si numarul mare de vulcani activi
in Japonia precum si numarul mare de cutremure. Cu toate acestea, ei sustin ca aceste lucruri
contribuie la frumusetea peisajului din Japonia. Izvoare termale se regasesc la fiecare pas - la
munte cat si aproape de zonele de tarm, fapt ce atrage numerosi vizitatori. Cu toate acestea,
lava si cenusa rezultate in urma eruptilor vulcanilor a avut, de-a lungul timpului efecte
dezastroase asupra celor care traiesc inprejurul vulcanilor activi.
 Relief
Japonia este localizata în Asia de Est, in nordul Oceanului Pacific, fiind formata din 4
insule importante, ce reprezinta un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei:
Honshu, Hokkaido, Kyushu şi Shikoku, plus numeroase insule mici. Insulele nipone sunt
formate la imbinarea placilor tectonice: placa Pacificului si placa Filipinelor se scufunda sub
placa Euroasiatica din vest. Japonia este situata deasupra zonei de scufundare, pe placa
Euroasiatica. La imbinarea placilor tectonice crusta pamantului este instabila, ceea ce explica
numarul mare de vulcani activi din Japonia precum si numarul mare de cutremure. Cu toate
acestea, se sustine ca aceste lucruri contribuie la frumusetea peisajului din Japonia. Izvoarele
termale sunt larg raspandite, atat în zonele de munte, cat si in apropierea zonelor de tarm.
Totusi, lava si cenusa rezultate in urma eruptiilor vulcanilor au avut, de-a lungul timpului,
efecte dezastruoase asupra populatiilor care traiesc in zona apropiata vulcanilor activi.In
Japonia se afla 200 de vulcani, dintre care 50 sunt activi. In aceasta tara au loc 4-5 cutremure
zilnic.

Clima
Clima este siberiana în nord, cu ierni aspre, si tropicala in jumatatea sudica. Vegetatia
se incadreaza in Subregiunea floristica Chino-Japoneza. Caracteristic pentru aceasta zona sunt
padurile temperate umede si cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate prin
paduri de conifere, de foioase etc., iar cele subtropicale prin magnolii, bambusi, liane, etc.
Fauna apartine subregiunilor Euro-Siberiana si Chino-Manciuriana (ursul japonez, maimuta
japoneza, cocosul japonez). Diversitatea si unicitatea peisajului arhipeleagului japonez a
determinat considerarea a numeroase regiuni drept parcuri naţionale.

ARHIPELAGUL JAPONEZ

In afara de insulele Taiwan si Hainan toate celelalte alcatuiesc Arhipelagul Japonez, in

suprafata de aproape 400.000 kmp, insule separate de continent prin marile Japoniei, Galbena
si Chinei Orientale. Desfasurarea mare in latitudine, complexitatea reliefului, a tectonicii,
vulcanismul, si seismicitatii, la care se adauga clima, vegetatia si fauna au conturat din acestea
mai multe unitati fizico-geografice dupa cum urmeaza:
Insula Honshu, Hondo sau Nipon este incadrata de Marea Japoniei in vest si Oceanul
Pacific la est. Stramtoarea Tsungaru o separa la nord de Insula Hokkaido, iar stramtoarea
Tsushima la sud de Coreea; in acelasi timp Mediterana Japoneza separa Honshu de Shikoku
si Kyu-Shu.
Tarmul este in general rectiliniu, doar in partea sudica apare mai festonat, insotit de
insule, peninsule si golfuri. Insulele mai mari sunt Sado, Arhipelagul Oki in vest si Osima in
est. Peninsulele, in general colinare, cu capuri, inchid golfuri, care au o frecventa mai mare
decat insulele din jur. De la nord spre sud, spre Marea Japoniei si spre Pacific, se succed si o
serie de peninsule ca: Peninsula Mokita, Tsugaru, Oga , Noto, Yosa, Simane, Odzika, Boso,
Ydzu, Kii.
 Liniile majore orografice ale insulei au dispunere meridiana, altitudinile crescand de la
nord spre sud. Culmile principale sunt separate de vai pe directia aproximativa nord-sud.
Dintre acestea amintim Culmea Kitakami la est ajung in varf pana la 1914. Are un profil
transversal simetric. Unele din culmile secundare ajung pana in zona litorala, dand nastere
unui tarm inalt si dantelat. Cea de-a doua culme principala, mediana ca pozitie Ou are
altitudini ce trec de 2000 m cu varful vulcanic Iwate de 2040. Aceasta culme este intens
fragmentata, prezinta numeroase lacuri cum sunt Tovada, Tedzava si altele. Cea de-a treia
culme este Culmea Occidentala care are o desfasurare discontinua, fiind separata in mai multe
sectoare de catre campii litorale sub forma de golfuri, adanc intrate in uscat. Cele doua
sectoare principale ale acesteia poarta numele de Dewa si Fohigo, iar spre sud se desfasoara
culmea Mikuni. In cadrul aceste culmi apar o serie de munti izolati, conuri vulcanice,
importante locuri de divergenta a apelor, intre care sunt cuprinse podisuri si campii vulcanice.
Ca varsta, acest relief apartine tertiarului, in deosebi vulcanismului tertiar, sau unor
unitati mezozoice reactivate. Foarte activa este partea occidentala muntoasa si, atat Insula
Hondo, cat si celelalte insule ale Arhipelagului Japonez fac parte astazi din geosinclinalul
actual. Alaturi de vulcanismul actual, in tectonica insulei se impune marea seismicitate.
Directia culmilor principale montane, este, in general, aceeasi, cu a liniilor vulcanice si
fracturilor.
In partea central-sudica a insulei Hondo se gaseste zona muntoasa cu cele mai mari
altitudini, cele maxime fiind date de conurile vulcanice. Culmile principale sunt Hida, Kiso,
Akaishi si Kakto. Varfurile, conurile vulcanice, in majoritate trec de 3000m. Dintre acestea
mai reprezentative sunt: Vulcanul Yo ( 2458m), Kitadake (3192 m.), Narik si Uradake (3026
m.). aceasta zona este traversata pe directia nord-sud de un important graben. Pe acesta s-a
fixat 2 vai importante Fuoza si Kamanasa, care si-au creat si largit depresiuni interioare,
indeosebi in regiunea orasului Kofu. Tot aici se gasesc si o serie de lacuri dintre care lacul
Sued este extins in suprafata.
In Sud-Estul grabenului se gaseste vulcanul Fuji-Yama (3778 m.), cea mai mare
inaltime de pe teritoriul Arhipelagului Japoniei. Fuji-Yama, impreuna cu alte culmi si varfuri,
alcatuiesc treapta orografica superioara din estul insulei. Aici apar o serie de fracturi
secundare perpendiculare pe cele longitudinale, pe unele din ele inscriindu-se vai si
depresiuni. Campiile se intalnesc in zona litorala, fiind mai dezvoltate in jurul golfurilor
( Campia Mino-Ovari, Campia lacustra Ysikava s.a). Cea mai importanta campie este cea de
pe valea Tone, din zona oraselor Tokio-Yokohama, Maebashi. Are o forma digitata,
inserandu-se pe vaile raurilor Tone, Kinu etc. Ambele rauri prezinta cresteri de vara ale
nivelului, specifice regimului musonic. Campia sus aratata este intens fragmentata pe directia
nord-vest sud-est si prezinta numeroase lacuri si mlastini cum sunt Kasumi, Kitaura etc. Unele
din acestea constituie rezervoare de regularizare in perioadele de crestere a nivelurilor, fiind
legate prin canale sau direct de artera principala colectoare. In cea mai mare parte vaile sunt
tinere, cu profil longitudinal in trepte, cu repezisuri, cascade etc. Aceasta campie prezinta
altitudini medii sub 200m, avand in unele locuri, caracter colinar, ca in peninsula Boso, sau la
nord de lacul Kasumi.
Spre sud-vest, dincolo de lacul Biwa, pana la stramtoarea Simonoseki, predomina
relieful colinar si de podis, altitudinea maxima fiind in Vf. Daisen (1716 m). In aceasta parte,
cumpana de apa este deplasata spre vest, vaile ce decupeaza versantul estic fiind mult mai
lungi si avand depresiuni longitudinale, continuarea deseori a campiei litorale. Daca tarmul
vestic si nord-vestic al insulei este rectilin, cu rare golfuri, cel sud-estic este mult festonat,
prezinta numeroase insule si peninsule, golfuri, capuri, deseori cu relief colinar, deluros. In
cadrul campiilor. In cadrul campiilor litorale se detaseaza Campia Osaka, o campie-golf cu
aspect colinar, drenata de valea raului Yoda.
Peninsula Kii, situata in sudul Lacului Biwa, prezinta un nucleu muntos central ( Vf.
Mise 1915 m.) si o serie de culmi radiare ce ajung in zona litorala. Inaltimile apar in mod
frecvent izolate. Campiile litorale sunt reduse ca intindere, formate din depozite fluviatile si
marine, fiind, in acelasi timp, cele mai fertile tinuturi.
Insula Hondo are o clima temperat musonica, cu ierni reci, aspre, de tip manciurian
spre nord si subtropicala umeda, musonica, de tip chinezesc, spre sud. Temperaturile lunii
iulie depasesc 20 grade C in sud si 17-18 grade C in nord. Precipitatiile lunii cele mai umede
depasesc 200 mm iar cele mai uscate sunt cuprinse intre 25-100 mm.
Vegetatia este alcatuita in nord de paduri cu frunze cazatoare specifice zonei
temperate, paduri vesnic verzi ale zonei subtropicale si paduri montane de pin apartinand
zonei subtropicale.
Solurile cu cea mai mare raspandire sunt cele brune de padure, montane in jumatatea
nordica, in asociere spre margini cu soluri brune de padure de amestec ( cu frunze cazatoare),
iar spre sud crasnoziomuri si jeltoziomuri montane.
Insula Hokkaido are o suprafata de 77.699 kmp, este situata aproximativ intre
paralele de 41 grade si 45 grade lat.nordica si meridianele de 140-145 grade longitudine
estica.
Are forma unui patrulater din care se detaseaza cateva mari peninsule, spre cele 4 puncte
cardinale.
Tarmurile sale, destul de rectilinii, rareori sunt insotite de forme ale reliefului de
acumulare litorala. Doar cateva golfuri se fac evidente cum sunt Abashiri, Akkeshi, Utiura
(golf vulcanic) si Ishikari. Pe platforma continentala din imediata apropiere se intalnesc
cateva insule avand un relief colinar muntos si inguste campii litorale; sunt insule mici bine
impadurite. Dintre acestea mai importante sunt Rishiri, Rebun, Okushiri.
Treptele inalte ale reliefului Insulei Yezo au o dispozitie nord-sud, centrul insulei
reprezentand loc de divergenta a apelor, un castel de ape.
Printre culmile muntoase reprezentative se numara Culmea Kitami, Tokati, Yubari,
Hidaka si Siretoko. Altitudinea maxima ajunge in varful Asahi la 2290 m, situat in centrul
insulei. Spre periferie, din culmea centrala, se desfac culmi secundare sub 1500 m, parte din
ele cu aspect colinar. Pe alocuri, intre inaltimi, sunt cantonate lacuri, unele cu cuvete tectonice
si altele vulcanice.
Ca si in Insula Hondo, relieful vulcani este destul de bine reprezentat, indeosebi prin
conuri vulcanice, platouri vulcanice etc.
Acestea se inscriu pe linia de dislocatie mediana. Conuri vulcanice apar nu numai in partea
centrala, ci si in Peninsula Sia-Kotan din sud-vest.
In afara depozitelor vulcanice, in partea nordica a insulei, indeosebi apar si depozite
sedimentare ( gresii, marne, argile, nisipuri), sau depozite fluvio-marine in cadrul campiilor
litorale.
 Principalele campii litorale se situeaza in est, asa cum este Campia Kusiro-Furen, cu
aspect triunghiular, destul de fragmentata, cu mlastini in sud-vest si lacuri ( Toro, Furen).
Precipitatiile mai bogate intretin un debit constant al apei raurilor ce o traverseaza. Unele din
rauri isi au obarsiile in lacurile din zona muntoasa. Cea de-a doua campie-Campia Tokati- este
situata in sud-est. Adanc patrunsa in interiorul insulei, se suprapune exclusiv bazinului raului
Tokati. Este o campie predominant aluviala, presarata cu scunzi martori de eroziune. Spre
litoral apar mlastini si lacuri, campia avand ca si cea de mai sus altitudini sub 200 m fata de
nivelul marii. Ultima regiune de campie interioara si litorala se desfasoara in lungul raului
Uriu-Isikari din apropierea Uriu-Isikari din apropierea localitatii Asahikawa, pana la varsarea
in golful cu acelasi nume. Aceasta este o campie lacustro-mlastinoasa, joasa, sub 200 m, cu
lacuri de lunca. Pe patul argilos, impermeabil, raul face meandre si se despleteste colectand
cea mai mare parte din raurile ce se dirijeaza spre Marea Japoniei. In celelalte peninsule
campiile au suprafete mai restranse, dezvoltandu-se mai mult spre interior.
Tectonic, teritoriul insulei cuprinde regiuni de cutari tertiare, exprimate prin masive
ingropate in geonsinclinalele din zona cutarilor tertiare.
Climatul temperat-musonic, cu ierni aspre de tip manciurian, creiaza conditii propice
dezoltarii padurilor de conifere si foioase; in partea centrala, in Culmea Tokati, apar si
elemente de tundra montana.
In privinta solurilor aceastea se succed astfel de la nord spre sud: soluri podzolice de
taiga montana, soluri brune de paduri montane si brune de paduri de amestec. In luncile
raurilor, indeosebi, a lui Ysikari, se intalnesc soluri aluviale.
Insula Shikoku, separata in timpul miscarilor neotectonice de insula Hondo, este
despartita de aceasta din urma prin Mediterana Japoniei. Tarmul sau este festonat, indeosebi
spre sud-vest si nord-vest, fiind insotit de insule. De asemenea, din uscat s-au format
peninsule inguste, alungite, terminate cu capuri.
Relieful, in cea mai mare parte este muntos, colinar si destul de fragmentat. Spre nord-
vest se gaseste o campie joasa, presarata cu martori de eroziune. Linia orografica majora este
data de aceeasimare linie de dislocatie, care incepe din nordul Insulei Hondo. Altitudinea
maxima se intalneste in varful Tsurughi (1995m), situat in extremitatea estica.
Reteaua de ape este destul de dezvoltata, unele vai, fiind axate chiar pe linia de
dislocatie. Aceasta vale are aspectul unui culoar.
Asociatiile vegetale predominante sunt cele subtropicale, reprezentate prin paduri
vesnic verzi. Izolat apar si paduri cu frunze cazatoare.
Crasnoziomurile si solurile montane corespund conditiilor fitoclimatice de la aceasta
latitudine, carora li se adauga solurile aluviale din albiile majore ale raurilor.
Insula Kyushu este situata in partea sudica a arhipelagului, are o forma digitata spre
sud, ca si spre nord-vest, prezinta peninsule, golfuri, stramtori, care dau nastere unui tarm
destul de festonat. Dintre peninsule cele mai mari sunt Osumi, Satsuma, iar dintre insule
(arhipelaguri) Amanasa.
Relieful sau este destul de fragmentat, altitudinea medie fiind de 700-800 m. In partea
estica a insulei altitudinile ajung in varful Sobo la 1757 m. Si aici, ca si in celelalte insule, mai
putin Shikoku, relieful vulcanic este destul de raspandit. Se intalnesc conuri vulcanice Aso
(1592 m), Kirishima, Undzem (1700 m), platouri vulcanice etc. Campiile patrund mult spre
interiorul insulei, deseori alcatuind golfuri depresionare, destul de largi. Mai importante sunt
campiile drenate de raurile Tukugo, Sirakava si Osdo. Altitudinea lor nu depaseste 200 m,
sunt regiunile cele mai fertile, apte pentru intense culturi subtropicale si tropicale.
Climatic, insula face parte din tipul climatic subtropical umed cu caracter musonic.
Aici exista un anotimp ploios vara si unul uscat, iarna. In luna cea mai ploioasa cad intre 200-
300 mm precipitatii. Altitudinea termica anuala nu depaseste 12 grade C. Temperaturiile
medii ale lunii iulie sunt cuprinse intre 20-30 grade C, influenta deosebita asupra climei
intregului arhipelag avand-o curentii Kurosivo si Oya-Sivo. In timpul verii coastele vestice
sunt scaldate de curentul cald Kuro-Sivo curent ce se continua in Marea Japoniei cu alt curent
cald al Tsushimei. Iarna, sunt scaldate, atat coastele vestice, cat si cele sud-estice, de curentii
Oya-Sivo, Kuro-Sivo si Tsushima.
Exista, de asemeni, o destul de importanta influneta a configuratiei uscatului, in
creiarea unor caractere climatice locale. Oricum, in intreg spatiul japonez se intalneste o
interferenta climatica intre climatul tropical si subtropical, climatul continental temperat si cel
oceanic. La toate acestea se adauga influenta musonica.
Vegetatia este specifica acestor conditii climatice, raspandite fiind asociatiile de paduri
de conifere, din care unele endemice, paduri de foioase, unde apar stejarul cu frunza
persistenta, paduri subtropicale, la care se adauga specii de liane.
Exista si o etajare a vegetatiei, dar etajele isi schimba componenta in functie de
expunere, panta, roca etc. Elementele subtropicale urca deseori pana la 1000 m.
Fauna reprezinta aceeasi interferenta de elemente cum sunt ursul brun, vulpea,acestora
adaugandu-li-se specii de pasari, mamifere (maimuta, ursul negru) s.a.
Tot din cadrul estului asiatic, in afara de insulele principale japoneze, fac parte si
Arhipelagul Ryukyu, Insula Taiwan si Insula Hainan.
Principalele insule ale Arhipelagului Ryukyu sunt Insula Tokara, Oshima, Okinawa si
Sakishima ce alcatuiesc, de fapt, impreuna cu alte insule mai mici, arhipelaguri dispuse,
aproximativ, pe directia nord-sud. Au un relief cu altitudini reduse, sub 2000 m, general
colinar si de campie. Relieful se suprapune unor cutari vechi si insotite de un eruptiv nou.
Desi reduse ca suprafata, tarmurile lor sunt festonate, cu golfuri si peninsule, capuri si
stramtori.
Insula Taiwan, desi de natura continentala, depasesc mult in altitudine China colinara.
Are un tarm usor festonat, relieful muntos care se impune ca treapta orografica principala se
prezinta sub forma unei culmi cu directie nord-sud. Altitudinea maxima se intalneste in partea
centrala ( Vf. Yushan, 3950 m), ceea ce-i confera si caracterul alpin. Aceasta axa muntoasa
este separata uneori de vai longitudinale sau transversale in culmi secundare.
Muntii apartin cutarilor vechi paleozoice, reluate in mezo-neozoic. Spre vest se gaseste
o campie litorala relativ fragmentata, pe directia est-vest.
Temperaturile medii depasesc 15 grade C in ianuarie si peste 25 de grade in iulie.
Precipitatiile anuale trec de 2000 mm. Se incadreaza climatului subtropical musonic hindus
central.
Din punct de vedere hidrografic apartine bazinului Oceanului Pacific. Este o regiune
bantuita de taifun-uri distrugatoare. Raurile sunt alimentate mai ales din ploi, predominant
vara.
Incadrata in climatul tropical, vegetatia este reprezentata prin paduri de foioase si
paduri vesnic verzi din zona subtropicala spre sud si savane spre nord. La inaltime mai mare
se intalnesc paduri de conifere, existand o etajare a vegetatiei; cu diferentieri insa pe versantul
estic si vestic.
Solurile tipice sunt lateritele podzolite de paduri tropicale, lateritele montane si
solurile alpine, explicate de conditiile climatice si de vegetatie mai ales.
Insula Hainan face parte, ca geneza, din vechiul continent, fiind situata in sudul
Chinei colinare, separata de aceasta prin stramtoarea Hainan. Ca si in insula Taiwan, relieful
este predominant muntos, din zona principala muntoasa situata in sud-vest. Altitudinea
maxima ajunge in Vf. Utschiji-Shan, la 1879 m. Spre nord-est se desfasoara o campie relativ
intinsa, slab fragmentata, cu golfuri, peninsule.
Tarmul este destul de dantelat, cu golfuri, peninsule si capuri, cu sectoare de tip riass
si alte sectoare insotite de constructii coraligene. Se afla in climatul tropical, exprimat prin
temperaturi ridicate tot anul, prin precipitatii bogate (peste 2000 mm), vegetatie de paduri
umede, suculente si soluri lateritice.

Atractii turistice
In prezent, orasele japoneze se caracterizeaza printr-un amestec de trasaturi
traditionale si stil american,îndraznet si puternic. In Japonia se gasesc peste 150 de orase cu
peste 100.000 locuitori si 7 metropole cu peste 1 milion de oameni fiecare, dintre care un
megalapalopolis, orasul-port-capitala, Tokio, cu o populatie de 11,8 milioane de locuitori si
formeaza cu regiunea inconjuratoare si orasele invecinate: Yokohama, Yokosuke, Kowasaki
si Chiba-cea mai intinsa aglomeratie urbana din Asia-peste 16 milioane locuitori-si una dintre
cele mai mari din lume. Aproape jumatate din populatie traieste in megalopolisul Tokio-
Osaka-Nagoya din sud-estul insulei Honshu.
Principalele orase ale Japoniei sunt: Tokio, Yokohama, Nagoya, Osaka, Kobe, Kioto,
Kwasaki, Sapporo, Hiroshima, Fukuoka, Sendai. Fiecare dintre ele insumează peste 1 milion
de locuitori. Toate aceste orase inglobează aproximativ 45% din locuitorii tarii.

Tokio
Tokio este capitala tarii si în acelasi timp cel mai mare oras al Japoniei. Este un
megalapalopolis. Tokio- " capitala rasariteana " , capitala "tarii soarelui rasare" incepând cu
1869, s-a transformat într-o stralucită metropola. Orasul a avut de suferit de pe urma
cutremurului din 1923 si a bombardamentelor din perioada 1942-1945. In ultimele trei decenii
, au aparut zgarie-nori-primul fiind Kasumigaseki Building , cu 36 de etaje , inaugurat în
1968-grupati in mare parte in cartierul Shinjuku.
Tokio polarizeaza ansamblul industrial Keihin (Yokohama, Kawasaki, Chiba) care asigura
27% din puterea industriala a tarii. Cartierul general al afacerilor comerciale, in mare parte
asemanator celor al marilor orase americane este Kanda, sediul marilor banci si al marilor
societati comerciale din domeniilor constructiilor navale, masinilor electronice,
autoturismelor.
OBIECTIVE TURISTICE

Cea mai impunatoare constructie o reprezinta turnul televiziunii avand 334 m, in

partea de vest a orasului. In centrul orasului se gasesc posta, ministerele, gara centrala,
precum si Palatul Imperial imprejmuit de ziduri medievale si santuri de apa. In partea de nord
se desfasoara cartierul universitatilor Merji si Nihon, Muzeul transporturilor si marele parc
Ueno - cu Universitatea Tokio, numeroase muzee si gradina zoologica. In estul orasului se
gaseste Templul Kannon datand din secolul al XVIII-lea si parcul de distractii Asakusa. In
sudul cartierului general se afla parcul Hibya cu cladirea Curtii Supreme, iar inspre sud-est
vestita Ginza, cartierul luxului, hotelurilor si magazinelor universale moderne. Aici se aliniaza
cunoscuta strada "Harumi", iluminata feeric. In contrast cu acest cartier, se afla cartierul
Shinjuku denumit "sfarsitul lumii", un cartier unde predomina mizeria si saracia nu cu mult
timp in urma. acum, insa, a devenit un cartier modern cu peste 1 milion de locuitori.

Tokio este deasemenea cel mai important centru comercial al tarii , avand peste 400 de
institutii de invatamant superior, peste 100 de universitati, 50 de mari biblioteci, academia
japoneza(1879), 600 de cinematografe, 2000 de temple.

Fuji-yama (sau fuji-yama), vulcanul sfant japonez, care este format dintr -un con
vulcanic cu inaltimea de 3376 m si care n-a mai erupt din anul 1707. "Muntele sfant"
reprezinta punctul cel mai inalt al acestei tari. legat de vulcani, in Japonia exista 196 de
vulcani, dintre care 30 sunt inca în activitate. Cutremurele si vulcanii gata sa erupa sunt cele
mai mari pericole pentru o tara asa de dezvoltata cum este Japonia .

Yokohama este portul cel mai insemnat al Japoniei, in capitala a districtului

Kanagawa, în sudul insulei Honshu si pe coasta vestica a golfului Tokio. Situat la 20 km în
sudul metropolei, orasul-port cu o populatie de 3,3 milioane locuitori reprezinta poarta
maritima a lui Tokio, sau a complexului Reihin el este dotat cu cele mai mari si moderne
santiere navale si are un trafic sporit. In Yokohama, punctele turistice cele mai atractive sunt:
templele, altarele de cult, bisericile Christian cu numeroasele gradini si parcuri, precum si
institutiile educationale reprezentate de Universitatile: Yokohama National (1949) si
Yokohama City (1949).

Osaka
Oras-port cunoscut si sub numele de "Venezia Japoniei" sau "Manchester-ul
Orientului" , cu o populatie de peste 2,6 milioane de locuitori, este situat in sudul insulei
Honshu, in golful Osaka, pe malul raului Yodo, este capitala districtului Osaka. Orasul a
crescut si s-a modernizat foarte mult dupa cel de-al doilea razboi, unindu-se cu Kobe (1,3
milioane locuitori-dupa sondajul din 1975 ), devenind astfel cel mai mare port de import si
centru al industriei grele japoneze. Osaka este un oras dezvoltat si din punct de vedere al
turismului pe latura culturala, cele mai inportante puncte turistice fiind templele: Tammangu –
secolul al X-lea, Shitennoji - secolul al VI-lea si Temmangu, oras cu izvoare termale, in
apropiere de Osaka. Orasul este intersectat de mai multe canale traversate de poduri si cateva
parcuri. Cel mai mare, parcul Tennoji, contine gradina botanica. De asemenea, este "casa" a
teatrelor dramatice din Japonia, in special Bunraku - teatrul de marionete. Universitatile:
Osaka (1931), Kansai (1886), Osaka Bay (1949) sunt centrele de invatamant cele mai
cunoscute.
De asemenea, are 2 aeroporturi, unul dintre ele, Aeroportul International Kansai, deschis în
septembrie 1994, pe o insula artificiala in golful Osaka. Noul aeroport este primul in Japonia
care se deschide in functie de ceas.

Nagoya este o metropola cu o populatie de aproximativ 2,2 milioane de locuitori,

situata in partea centrala a tarii, pe coasta sudica a insulei Honshu si fiind inclusa in districtul
Aichi, o conurbatie ce numara peste 5 milioane de locuitori.
De-a lungul orasului se afla castelul Nagoya (construit în 1612, distrus de foc în 1945,
reconstruit în 1959) si Altarele Atsuta si Ise, doua dintre cele mai vechi si mai faimoase altare
Shinto.
Toate facilitatile educationale sunt incluse in universitatile: Nagoya(1939), Meijo(1948),
Nanzan (1949), Nagoya City (1950) si institutul tehnologic din Nagoya (1949).

Hiroshima
Este, din punct de vedere al asezarii geografice, situat in sud-vestul insulei Honshu,
fiind capitala districtului cu acelasi nume, in centrul golfului Hiroshima. Orasul a fost fondat
in anul 1594, din 6 insule in delta raului Ota si s-a dezvoltat rapid ca un oras-cetate si centru
comercial, si, după 1868, a fost propulsat ca principalul centru militar al tarii. In 6 august
1945, in timpul celui de-II-lea razboi mondial, prima bomba atomica ce urma sa fie aruncata
impotriva pozitiilor inamice, a fost lansata inspre oras de fortele armate aeriene americane. In
fiecare 6 august incepand cu 1947, sute de mii de oameni participa la manifestari in "Parcul
memorial al pacii", construit exact în locul in care a explodat bomba. In 1949, japonezii au
denumit Hiroshima ca fiind "altarul international al pacii".

Kobe
Este oras si mare port comercial al Japoniei, capitala regiunii Hyogo, in sud-vestul
insulei Honshu, in golful Osaka, langa orasul Osaka.
In zona muntilor Rokko au fost construite resedintele suburbane si hotelurile Japoneze. Multe
biserici Christian, Shinto si temple si altare budiste, doua faimoase statui ale lui Buddha, un
interesant Muzeu de arte si un Muzeu municipal cu o larga colectie ce tratează interferentele
cu cultura vestica se găsesc in Kobe.
Universitatea Kobe (1949) este, de asemenea, localizata aici.

Kyoto
Oras situat in sudul insulei Honshu, capitala regiunii urbane Kyoto, langă Osaka, este
faimos pentru mestesugurile cu fire de matase, bronz, portelan, chimicale, echipament
electronic. De asemenea, orasul include si o firma de constructii a partilor componente de
avion.
Centru cultural si religios de frunte al Japoniei, contine peste 2.000 temple si altare vechi, 37
de universitati si colegii si 24 de muzee. Kyoto este cunoscut si pentru splendidele festivale
anuale si pentru superbele gradini. Tot in aceasta zona se afla si castelul Nijo, Palatul Imperial
Kyoto, morminte foarte vechi, universitatea Kyoto (1897).
Kyoto servea ca o capitala imperiala a Japoniei, aproape continuu, între 794-1868, cand sediul
administrativ a fost mutat la Tokio. O importanta culturala ar fi ruinele din urma
bombardamentelor din cel de-II-lea razboi mondial.

Chiba
Capitala regiunii Chiba, este amplasata in sud-estul insulei Honshu si totodata in
extremitatea de nord-est a golfului Tokio. Chiba este un important nod feroviar care leaga
Tokio de peninsula Boso. Universitatea din Chiba a fost fondata in 1949, fiind un puternic
centru universitar. Templul Chiba este cel mai vechi obiectiv turistic al orasului fondat in 709.

Fukuoka
Este capitala a regiunii cu acelasi nume, situata in nord-vestul insulei Kiushu din
golful Hakata. orasul, impartit de raul Naka, include Fukuoka, pe latura vestica, un oras-cetate
al familiilor de baroni feudali datand din 1601 si Hakata, pe latura estica, un spatiu comercial
a carei importanta in sec. al-XVII-lea era Poarta Japoneza spre China.
De-a lungul golfului Hakata se afla ramasitele zidului de aparare de 3 metri, construit in
secolul al-XVIII-lea pentru a proteja orasul de invaziile armatelor mongole. Tot in oras, ca
obiective turistice pot fi enumerate: Universitatea Kiushu (1911) si Universitatea Fukuoka,
datand din anul 1934.

Templul Meiji Jingu, construit în 1920, in memoria imparatului ce a dat numele celei
mai infloritoare epoci, Meiji, a devenit simbol, loc al pelerinajelor nationale, al rugaciunilor
pentru pace si prosperitate. Ars in al doilea razboi mondial, a fost reconstruit in 1958, prin
eforturile unite ale tuturor japonezilor, admiratori deopotriva ai Imparatului Meiji si ai
Imparatesei Shoken. In fiecare an, pe data de 3 noiembrie are loc aici festivalul dedicat zilei
de nastere a imparatului. Templul principal, in stil "Nagarezukuri", se ridica deasupra padurii
Yoyogy, in care sunt presarate temple secundare, cu arhitectura imbinata armonios
(Trezoreria, Coridorul rugaciunilor, ce poate cuprinde peste 1000 de credinciosi), si pastreaza,
alaturi de gradina cu irisi, vechea atmosfera din jurul imparatului.

CULTURA
Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originara,
cultura Jomon la un hibrid contemporan, care combină influente din tari din Asia, Europa si
America.
Iniţial, China si Coreea au avut o influenta puternica asupra dezvoltării culturii Yayoi
incepand cu anul 300 Î.H. si culminand cu introducerea culturilor de orez, ceremonialului
funerar, a olaritului, picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii chineze scrise si a
budismului Mahayana pana in secolul VII A.D.
In lunga ei era medievala, Japonia si-a dezvoltat o cultură unica, printr-o diversificare treptata
a tuturor artelor (ikebana, origami, ukiyo-e), mestesuguri (papuşi, articole lacuite, oale), dans
traditional, teatrul (kabuki, No, bunraku, rakugo), traditii diverse (onsen, sento, ceremonia
ceaiului, arhitectura, gradini, sabii), si bucatarie.

POPULATIA
 Populatia Japoniei a ramas aproape stagnanta (intre 25 si 30 mil.locuitori) in tot
decursul perioadei de izolare deliberata din secolele 17-19-natalitatea era mentinuta in mod
voit la un nivel scazut iar mortalitatea era destul de ridicata. Odata cu trecerea la faza
dezvoltarii capitaliste s-a produs o puternica explozie demografica; ca urmare a stimularii
natalitatii prin masuri legislative, aceasta a atins un maximum in anii dintre cele doua razboaie
mondiale –
36 ‰ in anul 1920. In felul acesta populatia a crescut de peste 2 ori intre 1872 (35
mil.locuitori) si 1940 ( 71,9 mil.locuitori), desi s-a produs in acelasi timp un insemnat curent
de emigrare spre insulele Hawaii si California, mai tarziu spre Brazilia, Mexic si Peru.
Explozia demografica a permis, pe plan intern, colonizarea insulei Hokkaido, a carei populatie
a crescut de la 50 mil.loc.in 1868 la 2,4.mil.loc.in 1920.
Dupa 1945, desi in conditiile unei stari economice precare, Japonia a fost pusa in
situatia de a reprimi circa 3,6 mil.persoane din teritoriile vremelnic ocupate, la aceasta
adaugandu-se un reviriment al natalitatii, tipic postbelic 34, 3‰ in 1947. Au fost adoptate,
insa, o serie de masuri de limitare a nasterilor care au contribuit la o scadere puternica a
natalitatii, aceasta continuand sa se reduca pana la numai 13,0‰ in 1981. Sporul natural s-a
limitat la mai putin de 7,0‰ anual iar populatia a crescut in ultimele decenii mult mai lent,
nedepasind in 1980 cifra de 117 650 000 locuitori.
Pe plan mondial, Indonezia si Brazilia au trecut inaintea Japoniei, aceasta din urma coborand
pe locul al saptelea in ierarhia statelor globului dupa populatie.
Piramida varstelor, relativ ingusta la baza, cu o pondere redusa a populatiei tinere
(doar 24% sub 15 ani), va mentine si in perspectiva o crestere moderata a populatiei, care in
anul 2000, va atinge probabil 130 mil.loc., urmand apor sa se stabilizeze. Emigratia a disparut
aproape complet si se produce, in schimb, o imigratie pentru munca, originara mai mult din
Coreea de Sud-in 1979 in Japonia locuiau 660 mii coreeni.
Populatia ocupata nu reprezinta decat 51.5 % din populatia totala, gradul de ocupare
fiind aproape egal in randul barbatilor (55%) si in randul femeilor (48%). Structura
profesionala a populatiei este caracterizata prin greutatea specifica foarte ridicata a sectorului
tertiar (comert, transporturi si alte servicii) a carui pondere a crescut de la 18% in 1955 la 50,8
% in 1979. Ponderea populatiei ocupate in industrie, mestesuguri si constructii (38 % din
total) a crescut de asemenea, dar mai lent, restrangandu-se, in schimb, intr-un ritm exceptional
de rapid, populatia agricola (doar 11,2% in 1979 fata de 82 % in 1880).
Nivelul instruirii este ridicat-analfabetismul a fost lichidat, in ciuda dificultatilor pe
care le prezinta sistemul traditional de scriere si diferentele dintre limba scrisa si cea vorbita.
Din absolventii invatamantului obligatoriu de 9 ani, 92% urmeaza cursurile liceului iar din
bacalaureati 35 % continua si studiile superioare. In cele 423 institutii de invatamant superior
se pregateste o importanta masa de tineret, de peste 1,7 mil.persoane. au luat o raspandire
iesita din comun mijloacele de informare in masa-tirajul cotidienelor este de peste 60 milioane
exemplare, acestora adaugandu-li-se un introdusa din 1960, a patruns in 97,8 % din familiile
japoneze iar un aparat de radio revine la 1,6 persoane. Japonia este cel mai mare producator
de filme iar dupa numarul de posturi telefonice ( 48,6 milioane) a fost depasit cu mult nivelul
tarilor vest-europene.
Densitatea medie a populatiei (316 loc./kmp) este putin graitoare, deoarece ea estompeaza
contrastul dintre densitatea campiilor litorale, intens populate, si zona montana, cu o populatie
mult mai rara. Astfel, campiile, depresiunile intramontane, podisurile si zonele piemontane,
care nu reprezinta decat 29% din suprafata tarii, au o densitate a populatiei de peste 960
loc.kmp, cea mai mare concentrare a populatiei avand loc in lungul litoralului de la Oceanul
Pacific al Japoniei centrale, in jurul Marii Interioare si in nordul Insulei Kyushu, unde se
inregistreaza de regula densitati de peste 2000 loc./kmp. Zonele inalte, care cuprind peste
doua treimi din arhipelag, au o densitate medie de 50 loc.kmp. Relativ slab populata a ramas
si insula Mokkaido (68 loc./kmp), climatul fiind mai putin propice pentru o agricultura
intensiva si colonizarea masiva intervenind destul de tarziu.
ASEZARILE: ca si distributia populatiei, repartitia geografica a oraselor prezinta o
tendinta de accentuare a aglomerarii lotorale: orase noi se formeaza astazi doar in
aglomeratiile urbane de pe coasta iar dintre orasele mari, doar Kyoto este situat in interior.
Desi Japonia are peste 900 de orase, dintre care 154 cu peste 100 mii locuitori, gradul
de urbanizare este inca in urma celor mai avansate state vest-europene- 78% in 1980;
Gradul de urbanizare oscileaza in profilul regional intre limite foarte largi-de la peste 90 % pe
litoralul sud-estic al insulei Monshu, la mai putin de 25 % in unele prefecturi de pe litoralul
Marii Japoniei. Procesul de urbanizare avanseaza repede-in 1920 doar 18% din populatie traia
in orase iar in 1960-41%.
Se considera ca spre sfarsitul secolului, singuri cei trei principali poli economici ai tarii-
aglomeratiile urbane Keihin, Keihansin si Chukye vor cuprinde 80 milioane locuitori.
Cele mai dinamice orase sunt satelitii industriali si rezidentiali ai metropolelor Tokyo si
Osaka, dar,in acelasi timp, nu lipsesc nici orasele stagnante, mai ales pe litoralul Marii
Japoniei, cu exceptia partii sale centrale. Orasele cresc mai mult pe seama sporului
migratoriu, numai aglomeratia Keihin primind anual circa 350 mii locuitori noi iar
aglomeratia Keihansin-circa 180 mii.
Dupa origine, se pot distinge orasele vechi, aparute in feudalism, fie in jurul castelelor
aristocratiei, cum sunt Osaka, Kumanote, s.a. fie ca orasele sanctuar, de exemplu Nikke, fie ca
orase-stepa pe marile drumuri, sau in sfarsit, in calitate de porturi- de exemplu Nagasaki.
Dintre orasele perioadei moderne, rezultate ale industrializarii, amintim pe Yokohama si
Kobe, dezvoltate din foste sate de pescari, Seppero-construit in insula Hokkaide pe teren liber,
sau Higashi-Osaka-satelitul industrial tipic, format prin concresterea mai multor asezari din
periferia Osakăi.
In fizionomia oraselor japoneze frapeaza monotonia si lipsa unor axe de perspectiva
urbanistica. Planul este de obicei geometric, rectangular, influentat de vechile orase chineze
alteori, planul este radiar-concentric, determinat de pozitia centrala a palatului feudal, asa cum
este si in cazul orasului Tokyo. In orasul traditional, marea majoritate a cladirilor nu avea
etaje, ca o consecinta a seismicitatii, dar astazi orasele mari au crescut si pe verticala, cu
constructii moderne, lipsite insa de personalitate.
Asezarile rurale sunt foarte numeroase dar de dimensiuni relativ mici. Dominant este
tipul de sat sau de catun adunat, cu o textura rectangulara, consecinta a stravechiului sistem
de parcelare geometrica. Exista si sate liniare, alungite in lungul canalelor de irigatie, al
grindurilor sau al fruntilor de terasa. Un habitat cu gospodarii izolate este intalnit doar in
tinuturile inalte sau in ariile de colonizare recenta din Hokkaido.
Asezarile rurale sunt parasite de populatia tanara si se observa o imbatranire foarte
puternica a populatiei, accentuata de natalitatea scazuta. Exodul rural cel mai evident se
inregistreaza in sud-estul insulei Shikoku, in sudul si sud-vestul insula Kyushu si in jumatatea
sudica a litoralului Marii Japoniei.

Caracterizare generala a economiei. Japonia este un stat capitalist industrial, cu un

nivel foarte inalt de dezvoltare economica, in care procesul de trecere de la situatia actual a
avut o serie de trasaturi mai putin obisnuite.
Mai intai, Japonia a pasit pe calea dezvoltarii capitaliste relativ tarziu, abia ca urmare a
reformelor Meiji, din 1868, considerate de istorici ca echivalentul unei revolutii burgheze, dar
care nu a lichidat totusi in totalitate relatiile de productie feudale. Imediat dupa 1868 Japonia
a ales calea unei dezvoltari fortate, menite sa ajunga din urma intr-un timp scurt statele cele
mai avansate.
Industrializarea a inceput prin dezvoltarea industriei usoare, in special a industriei
matasii si bumbacului, care pana la al doilea razboi mondial au ramas subramurile de baza (in
1930 in industria textile lucrau 51% din muncitori).
Ca si pentru statele vest-europene, o anumita parte din acumularea primitive a
capitalului a provenit din explotarea unor state colonial, insa imperiul colonial japonez
(Kurilele, Taiwanul, Port Arthur, jumatatea sudica a ins. Sahalin, Coreea, insulele Caroline,
Mariane si Marshall) a fost mult mai mic si a durat mult mai putin decat imperiile coloniale
ale Marii Britanii si Frantei.
Incepand cu deceniul al patrulea al secolului nostrum, in legatura si cu pregatirea celui
de al doilea razboi mondial, economia Japoniei s-a orientat treptat tot mai mult spre
dezvoltarea industriei grele – in perioada 1930 – 1937 productia industriei grele a crescut cu
164%, in timp ce aceea a industriei usoare – doar cu 54%. Inca din anii antebelici cea mai
mare parte din utilajul industrial a inceput sa fie produs in tara.
Cel de al doilea razboi mondial, incheiat prin capitularea Japoniei la 15 august 1945,
s-a soldat cu pierderi umane si distrugeri materiale imense. Valoarea totala a distrugerilor
provocate de bombardamente a fost de doua ori mai mare decat venitul national al anului
1949, flota maritime a fost distrusa in proportie de 80%, in 1946 industria nu mai dadea decat
16% din productia anului 1944 iar agricultura – doar 60%. Pierderile umane s-au cifrat la 2
mil. Personae, din care 360 mii din randurile populatiei civile. Insa aceste distrugeri au obligat
Japonia la o reutilare completa a industriei, ceea ce a contribuit la depasirea, din punct de
vedere tehnologic, a vechilor puteri industriale.
Dupa incheierea procesului de reconstructive, incepand din 1950 Japonia a intrat pe
calea unei dezvoltari economice rapide, cu un dynamism care contrasteaza cu stagnarea din
majoritatea celorlalte state capitaliste dezvoltate. Ritmul mediu anul de crestere al produsului
national brut pe locuitor a fost de 7,0% in perioada 1960-1981, aceasta din urma depasind
astazi nivelul unor tari ca Australia, Marea Britanie sau Italia. Aceasta dezvoltare
contemporana are loc in primul rand pe baza acumularii intr-un ritm ridicat a fondurilor
productive de baza – ponderea fondurilor de investitii in produsul national brut, care era de
20% in 1955, s-a ridicat sistematic peste 30% dupa 1960 (in 1973 ajungand chiar la 37%), in
timp ce in S.U.A., Marea Britanie si Italia, aceasta a scazut astazi sub 20%.
Existenta presiunii demografice, a unei reserve rurale de forta de munca, a permis
mentinerea un anumit timp a unei retributii mai reduse si, deci, a unei rate a profilului
superioare celei din alte tari capitaliste. Desi acest decalaj s-a redus, totusi salariile din
industria japoneza.mai sunt si astazi cu 39% sub nivelul celor din S.U.A. si cu 24% sub
nivelul din Germania.
Concentrarea capitalului este deosebit de avansata si continua intr-un ritm viu, in
fiecare an avand loc noi fuziuni de intreprinderi. Dintre primele 200 de societati ale lumii
capitaliste, Japonia detine 37 iar cei “sase mari” (Mitsui, Mitsubishi, Sumitomo, Fuji, Dai-Ichi
si Banca Industriala a Japoniei) detin 31% din intregul capital investit.
Incepand cu anul 1964 s-a accentuat, in schimb, exportul de capital, mai intai vizand
deschiderea unor exploatari de materii prime, atat de necesare: mine de fier in Australia si
Brazilia, de neferoase in Peru, Australia si Ghana etc. In ultimul timp, insa, capitalul japonez
patrunde si in industria de transformare – s-au infiintat filial ale firmelor producatoare de
autovehicule in America de Nord, Europa Occidentala, America Latina si Australia, s-au
ridicat uzine de aluminiu in Noua Zeelanda, Indonezia, Brazilia, Venezuela s.a., fabrici de
televizoare in Coreea de Sud si Hong-Kong, santiere navale, intreprinderi textile etc. Balanta
externa de plati a devenit activa, pe termen lung, iar rezervele de aur si devize au crescut de la
600 mil. Dolari in 1950 la 33 109 mil dolari in 1978.
O cauza a ritmului ridicat al dezvoltarii economice consta in ponderea redusa a
cheltuielilor militare – doar 1% din produsul national brut este afectat, fata de 8,5% in S.U.A.
Insa, si ponderea serviciilor medicale si a asistentei sociale este mica – 10,6% din produsul
national brut, fata de 25% in Germania. Trebuie amintite si alte circumstante favorabile,
create plan extern decolajului economic postbelic – ajutorul financiar nerambursabil acordat
de S.U.A. societatilor japoneze, evaluat la peste 5 miliarde dolari, diverse imprumuturi,
absolvirea de datorii de razboi de catre S.U.A., in 1951 s.a.
Industria. Japonia este cea mai dezvoltata tara industriala din Asia si a treia putere
industrial a lumii, dupa S.U.A. si Rusia, industria contribuind intr-o proportie de 42% la
formarea produsului intern brut. In perioada contemporana industria japoneza s-a remarcat
printr-un ritm rapid de dezvoltare, insa cu o tendinta de incetinire dupa 1974, pe fondul crizei
economice care afecteaza toate statele capitaliste – utilizarea capacitatilor industrial, care era
de 98% in 1973 s-a redus la 82,5% in 1978, fiind insotita de cresterea somajului.
Cu un ritm mediu anual de 7-8% pentru intreaga perioada 1960-1980, industria
japoneza depaseste cu mult ritmul de crestere al industriei statelor europene cele mai
dinamice, ca Italia (4,6%) sau Germania (3,6%), ca sip e cel al S.U.A. (4,1%). Ponderea
industriei japoneze in productia industrial a lumii, care ajunsese inca din 1938, la 4,4%, a
scazut la numai 1,1% in 1948 dar s-a ridicat din nou, pana la 7,1% in 1970 si la 10,9% in
1979.
 Deosebit de caracteristica este dependenta industriei japoneze de sursele externe de
aprovizionare cu materii prime si combustibili – se importa integral bauxita, nichelul si
bumbacul, peste 99% din petrol, minereu de fier si lana, 90% din cositor, 78% din carbune,
60% din plumb, 54% din mangan etc.
Resursele proprii de energie primara sunt foarte modeste, cu exceptia potentialului
hidoenergetic si a zacamintelor de carbine. Aceasta a impus adoptarea unor tehnologii cu
consumuri energetic limitate si in ansamblu, fata de nivelul general de dezvoltare al
economiei, consumul specific de energie (4 t combustibil conventional/loc. In 1980) este mult
sub nivelul unor tari comparabile ca nivel de dezvoltare (Marea Britanie, Finlanda etc).
Zacamintele proprii de petrol sunt nesemnificative, desi sunt cunoscute inca din sec.
VII e.n. – in campia litorala de pe tarmul Marii Japoniei, la sud de Niigata si la Akita, precum
si in partea central-vestica a ins. Hokkaido; productia interna nu asigura nici 0,3% din
consum. In schimb, importul de petrol a crescut vertiginous, de la 8,5 mil. t in 1955 la 247
mil. t in 1981. Aprovizionarea cu petrol se face in proportie de 82% din Orientul Apropiat si
in mai mica masura din Indonezia, Venezuela, R.P. Chineza si Rusia. Japonia si-a construit o
puternica industrie de rafinare – a treia din lume – cu o capacitate de 197 mil. t in 1981. Cele
mai mari grupari de rafinarii s-au dezvoltat pe coasta Pacificului, in apropierea marilor
grupari industriale portuare, la Kawasaki – Sodegaura – Yokohama, Arita – Shimotsu,
Yokkaichi, Tokuyama, Mizushima, Oita, Kiire s.a., aprovizionand de regula si mari complexe
petrochimice.
Zacamintele carbonifere (8,7 mrd. t reserve, din care numai 1 mrd. t exploatabile) sunt
de varsta recenta si contin o proportie mica de carbine cocsificabil. Doua dintre bazine sunt
mai importante, acestea dand peste 80% din productie – bazinul Ishikari din Mokkaide si
bazinul Chikuho din Kyushu, ambele relativ departate de principalele zone de consum, ceea
ce faciliteaza concurenta carbunelui importat, superior calitativ si in acealasi timp mai ieftin.
In consecinta extractia carbonifera se restrange, multe mine inchizandu-se, mai ales in bazinul
Chikuhe, cu conditii mai grele de exploatare.
Gazele natural au o importanta redusa. Rezervele sunt mici si productia, cu toate
eforturile, nu a putut depasi 2,8 mrd. mc in 1981. Cel mai important bazin gazeifer este cel din
prefectura Niigata, de unde o conducta alimenteaza orasul Tokyo. Din 1966 a inceput
importul de gaz natural lichefiat din Canada, Indonezia, Brunei s.a., acest import ajungand la
18,8 mrd. mc anual. Gazul este folosit in industria chimica, in consumul casnic si in
termocentrale.
Industia atomo-electrica s-a dezvoltat destul de tarziu dar intr-un ritm foarte rapid; in
1965 a intrat in functiune prima central atomo-electrica, de 166 MW, la Tokai-Mura (nord de
Tokyo), urmata de centrala de la Tsuruga (322 MW), de cea de la Fukushima (1240 MW) s.a.
In 1981 centralele atomo-electrice au atins o putere instalata de 17.342 MW, asigurand 13,6%
din productia de electricitate iar pentru 1985 se prevede o proportie de 27,6%; cu titlu
experimental a fost construit si un vas maritime cu motor nuclear.
Industria metalurgica. Siderurgia asigura o baza solida dezvoltarii industriei
constructiilor de masini. Resursele proprii de mineru de fier sunt, insa, nesemnificate,
impunandu-se pana si valorificarea nisipurilor feruginoase submarine; dintre celelalte materii
prime, Japonia mai poseda mangan (in Hokkaido), cromit (in sud-vestul ins. Honshu) si mici
cantitati de wolfram. Importul de minereu de fier, desi s-a redus dupa 1974, depaseste 133
mil. t annual, raza de aprovizionare cuprinzand Australia, India, Chile, Brazilia, Peru, Liberia
s.a. Siderurgia japoneza este extrem de moderna: la Oita functioneaza din 1977 cel mai mare
furnal din lume (5070 mc).
Industria constructiilor de masini a devenit astazi ramura industrial cea mai puternica,
atat ca valoare a productiei (33% din productia neta a industriei) cat si ca numar de muncitori.
Constructiile navale refacute repede dupa 1945, santierele navale japoneze le-au
deposit inca din 1956 pe cele din S.U.A. si din Europa Occidentala, vanzand beneficiarilor
straini (S.U.A., Marea Britanie, Grecia) peste 70% din productie. Japonia este pe primul loc si
in constructia vaselor de pescuit. Cele mai mari din cele 500 de santiere navale sunt situate in
jurul golfului Tokyo (Yokohama, Kawasaki si Uraga), la Kobe, Nagasaki, Nahoya si in
majoritatea porturilor Marii Interioare – Tamano, Aioi, Miroshima, Innoshima.
Industria autovehiculelor este cea mai tanara ramura. Dupa 1960 a luat avant si
industria autoturismelor, care a devenit azi dominant si a facut ca Japonia sa treaca inaintea
S.U.A. si a celorlalte state industrial, cu un total de 11,2 mil. autovehicule produse in 1981.
Autoturismele japoneze, ieftine si putin pretentioase, s-au impus pe piata mondiala, peste
jumatate din productie fiind plasata in strainatate – in S.U.A., Asia de sud-est, Europa
Occidentala etc.
Industria electrotehnica si electronica, conturata inca din 1940, a ajuns astazi sa dea
peste 20% din productia statelor capitaliste dezvoltate si sa ocupe locul al doilea in exportul
mondial.
Industria lemnului se baseaza intr-o mare masura pe importul de materie prima, cei 34
mil. mc de lem exploatati din padurile proprii in 1979, adaugandu-se alti 45 mil. mc, adusi din
America de Nord, Filipine, Malaysia, Indonezia, Rusia, s.a. Circa 40% din lem se foloseste in
industria cherestelei, urmand industria celulozei si hartiei (17,1 mil. t hartie si carton in 1981),
industria mobile s.a.
Industria textile are o indulungata traditie, plecand de la industria casnica rurala, dar
astazi aceasta ramura se afla in stagnare iar ponderea sa in valoarea globala a productiei
industrial s-a redus de la 50% in 1909 la 7% in 1978. Este un domeniu clasic al predominarii
micilor intreprinderi (111.000 fabricute si ateliere) in care lucreaza aproape 1 mil. de angajati,
in majoritate femei. Industria bumbacului, cu centrele cele mai importante la Osaka si
Nagoya, nu a mai atins in ultimii ani varfurile de productie este totusi printre primele din lume
– 455,6 mil. t fire si 4 mrd. mp tesaturi in 1981.
Industria alimentara cuprinde fabricarea undei game largi de produse. Cele mai
importante subramuri traditionale sunt industria conservarii pestelui (la Hakodate, Hachinohe,
Kagoshima), decorticarea orezului, industria bauturilor alcoolice si prelucrarea ceaiului.
Agricultura a ramas astazi o ramura economica secundara, care nu contribuie cu mai
mult de 5% la formarea produsului national brut. Totusi agricultura japoneza nu poate fi
neglijata; chiar daca nu beneficiaza de conditii naturale prea favorabile, ea sigura, impreuna
cu pescuitul, 74% din necesarul de produse alimentare iar la alimentul de baza, orezul,
Japonia isi acopera integral consumul din productia proprie.
Terenul cultivat este foarte restrans, reprezentand doar 13,4% din suprafata totala iar
pasunile si fanetele sunt aproape absente – 1,4%. Pentru a castiga teren de cultura s-au
efectuat terasari ale versantilor in tinuturile de munte dar in acelasi timp inmultirea uzinelor,
extinderea oraselor si dezvoltarea cailor de comunicatie au redus sensibil fondul funciar – 2,2
mil. Ha sunt acoperite de constructii si cai de comunicatie.
Dintre plantele cultivate, orezul este cea mai importanta, productia de orez
reprezentand 37% din valoarea intregii productii agricole. Graul si orzul sunt cereale
secundare, neirigate.
Cultura plantelor este a doua subramura, ca importanta, a culturii plantelor, asigurand
o productie substantiala, de peste 10 mil. t anual si fiind dezvoltata in special in zonele
preorasenesti;
Cresterea animalelor are un caracter subordonat, ea contribuind doar cu 27% la
productia agricola, insa a facut mari progrese in perioada contemporana. Furajele naturale si
cultivate sunt insuficiente, hrana animalelor fiind completata cu o cantitate crescanda de
furaje de import.
Transporturile. Transportul maritim international reprezinta cea mai dezvoltata
forma de transport, consecinta a stransei dependente a intregii economii de piata externa. Desi
peste 10% din traficul maritim mondial este efectuat de vasele Japoniei, totusi flota proprie nu
transporta decat jumatate din cantitatea totala de marfuri incarcate si descarcate in porturile
arhipelagului; traficul protuar international crecand de la 200 mil. t in 1965 la 691 mil. t in
1979, este necesara si participarea unui numar mare de vase sub alte pavilioane.
Porturile Japoniei sunt foarte aglomerate, cele mai active fiind Chiba (152 mil. t),
Kobe (150 mil. t) si Yokohama (123 mil. t) adica portile de legatura cu exteriorul ale marilor
metropole industrial-urbane.
Caile ferate au fost construite incepand din 1872, ajungand astazi la o retea de 27.161
km. Pentru a face fata pantelor cu valori mari si lipsei de spatiu, cele mai multe cai ferate au
fost construite cu un ecartament ingust, ceea ce limiteaza mult capacitatea lor de transport al
marfurilor; numai 28% din traficul de marfuri pe uscat (carbuni, ciment, lemn etc.) este
preluat de calea ferata, restul revenind transportului rutier.
Caile ferate se afla intr-o perioada de modernizare sustinuta – au fost electrificate
47,3% din trasee, in special in ariile periurbane, si s-au construit noi cai ferate, cu ecartament
normal, pe care circula trenuri de persoane foarte rapide (Tokyo – Fukuoka si Tokyo –
Niigata).
Orientarea si densitatea cailor ferate tin seama de distributia marilor unitati de relief si
de orientarea acestuia, pricipalele trasee urmarind fasiile de campie litorala, unde se
concentreaza si marile aglomerari umane; totusi, peste 1000 km de tuneluri si tronsoane de
cale ferata cu cremaliera au fost construite pentru traversarea lanturilor de munti iar cel mai
lung tunel feroviar din lume (22,2 km), pe noua cale ferata Tokyo – Niigata, este in Japonia.
In transportul rutier, ultimii ani au fost martorii unei cresteri explozive a parcului de
autovehicule (de la 0,4 mil. t in 1950 la peste 37,9 mil. t in 1981), ceea ce a impus
modernizarea a circa 40% din reteaua de drumuri, care totalizeaza peste 1 mil. km, si
construirea de autostrazi – cea mai importanta a fost trasata de la Tokyo, prin Nagoya pana la
Osaka.
Transportul aerian este conditionat de fragmentarea insulara si de distantele mari
dintre extremitatile arhipelagului – dupa traficul de calatori, navigatia aeriana a Japoniei nu
este depasita decat de S.U.A., Rusia si Marea Britanie. Liniile interne cel mai frecventate
leaga cele doua metropole economice, Tokyo si Osaka, precum si Tokyo cu orasele mari mai
indepartate (Fukuoka si Sappore), iar liniile externe fac relatia cu majoritatea statelor
globului.