Japonia

I. Cadrul natural
II. Populația
III. Economia
IV. Aspecte geopolitice
V. Bibliografie

I. Cadrul natural
Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule
importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu, Hokkaido,
Kyushu și Shikoku, plus numeroase insule mici. Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor
tectonice: placa Pacificului și placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este
situată deasupra zonei de scufundare, pe placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta
pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani din Japonia (50 activi și circa 200
inactivi) precum și numărul mare de cutremure (circa 1500 pe an). Cu toate acestea, se susține că aceste
lucruri contribuie la frumusețea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în
zonele de munte, cât și în apropierea zonelor de țărm. Totuși, lava și cenușa rezultate în urma erupțiilor
vulcanilor au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populațiilor care trăiesc în zona
apropiată vulcanilor activi.
RELIEF
În cea mai mare parte, arhipelagul din Japonia are un relief muntos și colinar (peste 80%), de vârstă
relativ recentă. În Japonia, principalele unități de relief sunt: câmpia Kushiro, câmpia Ishikari, câmpia
Tokachi. Peisajul regiunilor montane și colinare este reprezentat de: culmile muntoase extinse pe
direcția nord-sud din zona subtropicală Kiso, Hida, Akaishi, Kanto, iar dintre vârfuri Uradake (3026m)
și Yanigatake (3120m) precum și vulcanul Fuji-Yama (3778m).
HIDROGRAFIE
Muntii Japoniei sunt împânziți de multe râuri. Majoritatea râurilor Japoniei sunt repezi, apele lor
ajungând oceanul nu după mult timp dupa ce au părăsit văile și bazinele munților. Un exemplu de râu
abrupt este Kurobe, care se varsă in Marea Japoniei, dupa ce străbate numai 83 de kilometri de la sursa
sa, la o altitudine de 2.900 m. Râul cel mai lung al Japoniei este Shinano, care străbate 367 km de la
munții din regiunea Chubu prin Prefectura Niigata spre Marea Japoniei. Multitudinea de râuri care
izvorăsc din munți înseamnă mult pentru topografia Japoniei, deoarece creează mici și mari văi și bazine
pentru pescuit, înainte de vărsare formând delte.
CLIMA
Japonia are climat musonic. Vânturile suflă dinspre est în timpul verii și dinspre vest în timpul iernii.
Marea Japoniei, care separă insulele de Asia, are un efect moderator asupra climei. Iarna nu este foarte
rece iar vara nu este foarte caldă. Ploile cad în principal în lunile de vara în est, dar nord-vestul primește
ploaie de iarnă adusă de vânturi peste marea Japoniei.
IARNA
Musonul care aduce iarna în Japonia se dezvoltă ca o serie de anticicloni deasupra Siberiei spre sfârșitul
lunii noiembrie. Continuă până spre sfârșitul lunii februarie,
PRIMĂVARA
Odată cu creșterea temperaturii pe continentul asiatic, anticiclonii siberieni și musonii asociați lor
slăbesc, semnalizând sfârșitul iernii și începutul primăverii. Alternează o serie de anticicloni care trec
în câteva zile cu mare viteză deasupra Japoniei și zone frontale. Temperaturile în toate regiunile țării
cresc.
VARA TIMPURIE
Masele de aer rece continental se retrag tot mai mult spre continentul asiatic, fiind înlocuite de mase de
aer tropical-continental care avansează spre arhipelagul nipon dinspre bazinul râului Yangtze.
Atmosfera este foarte uscată și începe perioada satsukibare (vreme frumoasă de vară).
SEZONUL PLOIOS
Toate regiunile Japoniei cu excepția insulei Hokkaidō au un sezon ploios, numit baiu sau tsuyu. De
obicei începe la începutul lunii iunie(în Okinawa, cam cu o lună mai devreme). Mase de aer maritim de
deasupra Mării Ohotsk, care blochează anticiclonii, se mișcă înspre Japonia dinspre nord-est. În același
timp, anticiclonii din Pacificul de nord cresc în forță, și creează mase de aer tropical Bonin, care și ele
bat înspre arhipelagul japonez. Când cele două mase de aer se întâlnesc deasupra Japoniei, se
echilibrează, și formează frontul de aer baiu, care se perpetuează datorită sistemului general de circulație
al aerului. Se formează un strat gros de nori, plouă mult, iar furtunile sunt agravate de apariția deasă a
ciclonilor extratropicali.
MIJLOCUL VERII
Când masele de aer tropical Bonin încep să domineze întreg arhipelagul, începe vara propriu-zisă. Toată
vara, presiunea aerului va continua să fie înaltă în sud și scăzută în nord. Datorită faptului că diferențele
dintre aceste presiuni sunt relativ mici de la bun început, vânturile musonice de vară sunt mult mai puțin
puternice decât cele de iarnă. Cu toate că uneori sunt furtuni, vremea este în general frumoasă, dar foarte
caldă.
TOAMNA
De pe la sfârșitul lunii august, când anticiclonii Pacificului de nord se retrag încetul cu încetul spre sud,
forța maselor de aer tropical Bonin devine tot mai scăzută, aerul continental rece devenind tot mai
dominant. Frontul de aer rece, care rămâne la nord de Japonia toată primăvara și vara, începe să se mute
mai înspre sud în luna septembrie. Atunci sunt din nou multe zile cu ploaie. Pe la mijlocul lunii
octombrie Japonia este deseori traversată de anticicloni migratori și de către zone oblonge de înaltă
presiune, care se extind de la est la vest. Acest anotimp se caracterizează prin vreme frumoasă cu vânt
slab.
FAUNA
Fauna Japoniei se caracterizează prin animale tropicale tipice regiunii de sud-est din Asia, animale ale
zonei temperate coreano-chineze și animale siberice subarctice. Fauna Japoniei include și unele specii
și relicve nemaiîntâlnite în regiunile înconjurătoare. Acestea populează de obicei Insulele din sudul
Kyūshū-ului sau în Insulele Bonin, dar uneori chiar și insula Honshū. În termeni zoogeografici, oceanul
la sud de insula Honshū aparține de regiunea Indo-pacifică de vest, care este regiune tropicală. Abundă
pești multicolori de corale, șerpi de mare, broaște-țestoase de mare, dugong, etc. Oceanul la nord de
zona centrală a insulei Honshū aparține de regiunea pacifică de nord, unde pot fi întâlniți urși-de-mare,
lei-de-mare, etc. Insula Hokkaidō, care în mare parte are coastă spre Marea Ohotsk, este vizitată uneori
de animale indigene regiunilor arctice, precum morse. În insulele Honshū, Shikoku, Kyūshū și
Hokkaidō,două grupuri de animale predomină: cele din pădurile cu frunze căzătoare din Coreea și
China, precum enotul, căprioare shika, Aix galericulata (o rață sălbatică), Theclinae (un fluture); sau
din pădurile conifere din Siberia, precum ursul brun, pika (un mamifer înrudit cu iepurele), ierunca,
șopârla obișnuită, Pungitius pungitius (un pește cu nouă țepi).
În Japonia se găsesc circa 490 de specii de păsări, dar în comparație cu mamiferele, speciile endemice
sunt mai puține la număr. Printre speciile endemice se numără: yamadori („Syrmaticus soemmerringii”,
un fazan), aogera („Picus awokera”, o ciocănitoare), segurosekirei („Motacilla grandis”, o codobatură),
kayakuguri („Prunella rubida”, o brumăriță). Printre păsările de mare care rareori sunt întâlnite în afara
Japoniei pot fi amintite: ahōdori („Diomedea albatrus”, un albatros), umineko („Larus crassirostris”, un
pescăruș), kammuriumisuzume („Synthliboramphus wumisuzume”, un pinguin nordic) etc
FLORA
Flora Japoniei este deosebit de variată datorită faptului că arhipelagul japonez se întinde de la nord la
sud peste 3.500 km și datorită climei la fel de variate. Botaniștii apreciază că în Japonia există cam 5-
6.000 de specii de plante endemice. Din punct de vedere al distribuției plantelor, Japonia este inclusă
în zona temperată est-asiatică, având următoarele 4 zone:
-zona subtropicală, care include Insulele Ryukyu și Bonin. Plante caracteristice sunt: gajumaru („Ficus
microcarpa”) și himetsubaki („Schima wallichii”).
-zona temperată caldă, cu păduri de foioase perene, în regiunile centrală și de nord ale insulei Honshū,
și partea de sud-vest a insulei Hokkaidō. Plante caracteristice sunt: konara („Quercus serrata”) și buna
(„Fagus crenata”).
-zona subalpină, care include regiunile centrale și de nord ale insulei Hokkaidō. Plante caracteristice
sunt: kokemomo („Vaccinium vitis-idaea”) și tōhi („Picea jezoensis”).
-zona alpină, care include platourile din regiunea centrală a insulei Honshu, și partea centrală a insulei
Hokkaidō. Plante caracteristice sunt: haimatsu („Pinus pumila”) și komakusa („Dicentra peregrina”).
Cu toate că unele plante, precum higambana („Lycoris radiata”) au fost introduse în Japonia încă în
vremuri străvechi, majoritatea plantelor naturalizate au fost introduse în succesiune rapidă după
începutul erei Meiji (1868-1912). Se crede că între 200 și 500 de plante sunt naturalizate. Majoritatea
lor sunt din Europa, cu toate că în ultimii ani Statele Unite ale Americii sunt o sursă majoră. Plante de
floricultură dezvoltate în China și introduse în Japonia înainte de și în era Edo includ: suisen (narcisă),
asagao (Convolvulaceae), kiku (crizantemă), ume, momo (piersică), botan (bujor, „Paeonia
suffruticosa”).

II. Populația
Populaţia Japoniei, în numar de 127 milioane de
locuitori, este într-o alarmantă scădere din cauza
unor diverşi factori economici, culturali şi sociali,
unele estimări preconizând că până în 2050,
aceasta va scădea la 95,2 milioane. Japonia ocupă
locul 11 în topul celor mai populate state ale lumii,
fiind şi foarte omogenă cultural, 98,5% din
populaţie fiind reprezentată de japonezi. Deși
premierul Shinzo Abe a promis că vor fi luate o
serie de măsuri pentru a încuraja cuplurile
japoneze să aibă mai mulți copii, experții
consideră că obiectivul autorităților japoneze privind rata fertilității, în conformitate cu care ar trebui să
fie atinsă o rată de 1,8 până în 2025, are șanse foarte mici de realizare. Rata fertilității a fost de 1,43 în
2018, cu mult sub media de 2,1 din anii '70. în timp ce rata fertilității este scăzută, speranța de viață este
impresionant de mare în Japonia (87,2 ani pentru femei și 81 ani pentru bărbați).
Această problema demografică cu care se
confruntă Japonia, un stat dezvoltat, cu o economie
puternică, se datorează sporului natural negativ.
Deşi mortalitatea este relativ scăzută, 9.27 de morţi
la 1000 de persoane, natalitatea nu reuşeşte să
depăsească această valoare, fiind de 8.23/1000.
Această problemă socio-politică îşi are rădăcinile
în aspecte culturale şi economice care îi determină
pe japonezi să nu mai procreeze la fel de mult ca
după cel de-al doilea război mondial, când
populaţia creştea cu 10% în fiecare deceniu până în
1980. Acest aspect combinat cu speranţa de viaţă mare a condus la o situaţie în care în Japonia există
mai mulţi oameni cu vârsta între 30-60 de ani decât sunt cei sub 30 de ani, iar procentul persoanelor
peste 65 de ani este de 24,8%.
Un factor de natură economică ce contribuie la problema demografică a Japoniei constă în contextul
economic actual care nu oferă stimulente populaţiei pentru a avea copii. Arhetipul clasic al familiei
japoneze în care tatăl lucrează foarte mult iar mama este casnică pentru a avea grijă de copil, nu mai
este respectat. Femeile au dobândit în ultimii ani o independenţa profesională şi economică la care nu
ar fi dispuse să renunţe pentru a avea un copil. Femeile, după concediul de maternitate, dacă decid să-
şi continue cariera nu vor avea nici-o garanţie că vor reveni în acelaşi post sau că nu vor fi concediate.
În Japonia, multe cupluri din clasa mijlocie consideră că întreţinerea unui copil necesită eforturi
financiare din partea ambilor părinţi şi prin urmare a avea un copil nu este o situaţie preferabilă. Deşi
există numeroase programe pro-nataliste precum reimbursarea costurilor asociate cu naşterea, acestea
nu au funcţionat.
Diferite studii asupra variaţiei demografice din Japonia au stabilit o legătură între natalitatea scăzută şi
diferite factori sociali şi culturali. Un prim asemenea factor este nivelul de educaţie ridicat asigurat de
către stat care îi determina pe japonezi să acorde o prioritate din ce în ce mai mare carierei profesionale
sau a altor interese. Acest aspect vine în sprijinul unui alt factor responsabil pentru scăderea natalităţii
şi anume lipsa interesului faţă de copii, familie, relaţii intime sau chiar lipsa interacţiunilor sociale
fizice din cauza tehnologiei.
Conform unui studiu din 2010, 30% din populaţia japoneză nu se află într-o relaţie, iar un sondaj
guvernamental arată că dintre persoanele cu vârsta între 18-34 de ani, 61% din bărbaţi nu sunt într-o
relaţie iar 49,5% din femei nu au avut niciodată un iubit. 40% din participanţi nu consideră că există o
nevoie de a te căsătorii, iar 45% dintre bărbaţi nu sunt interesaţi de o relaţie romantică. Aceste statistici
sunt datorate în primul rând presiunii sociale de a întemeia o familie şi apoi faptului că mulţi tineri
japonezi consideră că o relaţie personală a devenit prea complicată, fiind independenţi emoţional şi
sexual faţă de genul opus şi prin urmare preferă să acorde prioritate altor interese.
În Japonia nu este necesar să fii căsătorit pentru a avea un copil, dar constrângerile financiare şi de timp
sunt combinate cu stigmatul social al unui părinte necăsătorit, contribuind astfel la creşterea
dezinteresului faţă de perspectiva de a avea un copil. Acest fenomen este accelerat în Japonia, conform
demografului Nicholas Eberstadt, de un set distinct de factori precum lipsa unei autorităţi religioase
care să impună ca necesitate spirituală căsătoria şi procrearea. De asemenea, un rol îl joacă şi geografia
Japoniei care este predispusă cutremurelor care creşte costul unor anumitor condiţii de viaţă şi creşterea
copiilor.
Problema demografică a Japoniei şi efectele economice de care este însoţită necesită o soluţie eficientă
din partea guvernului dar în privinţa acestei probleme există cel puţin şi un beneficiu. Declinul
populaţiei ar conduce la o Japonie mai puţin aglomerată. Într-o ţară care ca dimensiune este mai mică
decât statul american California dar care găzduieşte 40% din populaţia SUA. Acest fapt determină că
în metropole precum Tokyo, spaţiul este cel mai mare lux. Astfel, o populaţie mai mică ar conduce la
condiţii de viaţă mai bune pentru ceilalţi.
La fel ca Japonia, și alte țări au cunoscut un declin similar al populației, însă au reușit să corecteze
dezechilibrul deschizându-și porțile străinilor. Japonia este însă cunoscută pentru politicile sale rigide
privind imigrația, situație care începe să se schimbe. Astfel, începând cu aprilie 2019, Japonia va
permite, pentru prima dată în istoria sa, accesul muncitorilor necalificați. Se estimează că vor intra în
această țară sute de mii de muncitori din categoria gulerelor albastre.
În ceea ce privește orașele japoneze, acestea se caracterizează printr-un amestec de trăsături tradiționale
și stil american, îndrăzneț și puternic. În Japonia se găsesc peste 150 de orașe cu peste 100.000 locuitori
și 7 metropole cu peste 1 milion de oameni fiecare, printre care se află orașul-port-capitală, Tokyo, cu
o populație de 13 milioane de locuitori ce formează cu regiunea înconjurătoare și orașele învecinate:
Yokohama, Yokosuke, Kowasaki și Chiba cea mai populată aglomerație urbană din lume, având peste
30 milioane locuitori. Aproape jumătate din populația țării trăiește în megalopolisul Tokyo-Osaka-
Nagoya din sud-estul insulei Honshu.
Tokyo este capitala Japoniei din 1868, după ce dinastia Tokugawa (1603-1867), care a condus din
Kyoto, a fost detronată. Atunci numele orașului a fost schimbat din Edo în Tokyo, ceea ce înseamnă
"capitala estică". Astăzi Tokyo este centrul financiar, industrial, comercial, educațional și cultural al
Japoniei; de asemenea este și principalul punct pentru comerț și relații diplomatice cu restul lumii.

III. Economia
Japonia este a doua mare economie a lumii, după SUA, ca mărime a PIB nominal (circa 4,4 trilioane
dolari SUA) și a treia economie a lumii, după SUA și China, ca mărime a PIB calculat conform parității
puterii de cumpărare. Japonia a profitat de ce iniţial părea un dezavantaj pentru ea şi a reuşit să îşi
dezvolte capacităţile economice şi tehnologice, şi nu numai, pentru a se impune ca o mare putere. La
ora actuală, Japonia este o naţiune în continuă ascensiune, un stat de care marile puteri ţin seama, şi, de
asemenea, un stat care are un cuvânt de spus pe plan regional, cât şi internațional.
Japonia continuă să uimească economiştii lumii prin particularităţile unice ale binecunoscutului “model
japonez” şi, mai ales, prin reuşitele de netăgăduit ale acestuia. La început de mileniu III, economia, ca
şi întreaga viaţă socială japoneză, sunt puternic impregnate de vechile tradiţii, simbioză care s-a dovedit
profitabilă pentru marile companii private (edificatoare în acest sens sunt relaţiile umane din marile
întreprinderi). Impactul pe care Japonia l-a avut asupra lumii moderne este enorm. Deşi această ţară
ocupă mai puţin de a treia sută parte din suprafaţa uscatului, deţine totusi o şesime din puterea
economică mondială, economia acesteia fiind susţinută în toate domeniile de la informatică până la
turism.
Săracă în resurse, Japonia a mizat pe resursele umane, pe disciplina seculară a populaţiei, pe un orgoliu
naţional deosebit, legat puternic de spiritul de sacrificiu japonez. Modelul japonez se mai caracterizează
şi prin rolul extrem de important jucat de stat. La începutul perioadei postbelice, în condiţiile distrugerii
celei mai mari părţi a capacităţilor industriale, au fost puse bazele unei strânse cooperări între stat şi
întreprinderi, în scopul elaborării unei strategiii de refacere şi relansare. Treptat, Japonia a ajuns să
posede o extraordinară forţă fondată pe sistemul de organizare a firmelor în cadrul unor reţele - celebrele
Keiretsu, ale căror firme sunt legate prin participaţii financiare încrucişate sau prin relaţii privilegiate
clienţi-furnizori, fapt care asigură un climat de cooperare, deci un grad ridicat de stabilitate în relaţiile
intra-firme.
Politica de stimulare a exporturilor, promovată de Japonia, a fost una extrem de agresivă şi extrem de
consecvent stimulată de stat, jucând un rol fundamental, împreună cu politica industrială, în strategia
dezvoltării Japoniei (ale cărei obiective au fost diferite de-a lungul perioadei postbelice). De fapt, mai
corect este să se discute despre existenţa unei politici de promovare “protejată” a exporturilor. Astfel,
ca o primă măsură pentru expansiunea produselor japoneze pe pieţele externe, autorităţile japoneze au
protejat industriile considerate strategice – pe diferite perioade, acestea au fost producţia de autoturisme,
cea de produse electronice şi semiconductori, apoi cea de calculatoare – până la momentul în care aceste
industrii au devenit puternice şi foarte competitive la export (competiţia internă a fost şi ea stimulativă,
fiind create mai multe firme mari în acelaşi sector industrial, deşi, potrivit specialiştilor în comerţ
exterior, aceste companii nu se concurează pe pieţele de export).
Principalele probleme economice cu care se
confruntă Japonia la momentul actual sunt
micşorarea forţei de muncă și creşterea
numărului de pensionari. Această situaţie
solicită foarte mult bugetul statului care este în
continuă micşorare prin diminuarea în număr a
celor care plătesc impozite la stat. O soluţie evidentă la această problemă este ca Japonia să-şi relaxeze
politicile de imigrare pentru a putea primi un număr mai mare de muncitori, în special asistenţi medicali
pentru o populaţi e abundentă în vârstnici. În detrimentul acestei soluţii, este preferată o alternativă
tehnologică prin dezvoltarea unor roboţi capabili de a suplini forţa de muncă în continuă scădere.
Japonia fiind un lider mondial al tehnologiei robotice.

IV. Aspecte geopolitice

SCURT ISTORIC
Catalogată drept un „pitic geopolitic”, din cauza lipsei celor trei atuuri, care pot oferi statutul de putere
mondială unui stat: teritoriu, populație și resurse, Japonia răstoarnă teoria geopolitică potrivit căreia
puterea purcede din cele trei elemente enumerate mai sus și scoate la înaintare un model de dezvoltare
întreprins în perioada postbelica, bazat pe creație și nu pe resurse. „Modelul de dezvoltare nipon a sfidat
formula tradițională care asocia univoc puterea cu mărimea fizică și bogățiile naturale.” Dacă ar fi să
comparăm Rusia cu Japonia, am observa că o țară cu o suprafață de 40 de ori mai mică decât a statului
rus și care nu deține resurse naturale, are un PNB de 18 ori mai mare decât al Rusiei. Acest lucru se
datorează dinamicii spațiale, care și-a mutat polii de putere dinspre teritoriu și resurse spre
competitivitate economică și PNB. Transformată din partener în competitor pentru SUA, Japonia nu a
vizat obținerea statutului de superputere, ci doar s-a mulțumit cu cel de putere regională. Chiar dacă în
ultimii ani, aceasta a fost devansată de creșterea economică a Chinei, miracolul japonez de ieri fiind
înlocuit cu miracolul chinez de azi, Japonia nu și-a pierdut influența și puterea economică în zona Asiei
și chiar s-a transformat într-o putere internațională de prim rang, comparabilă Canadei. Japonia nu a
fost doar generatorul bunăstării în Asia, declanșând dominoul boom-ului economic în regiune, dar a
fost și este una dintre cele mai active puteri pe plan internațional. „Japonia rămâne o producătoare
economică globală și cel mai mare furnizor de ajutoare umanitare din lumea întâi.” Activitatea de
menținere a păcii și dezvoltare economică realizată la nivel mondial, îi pot oferi Japoniei statutul mult
visat: al unei puteri acceptate și respectate pe plan internațional. Japonia a impus un model economic
asiatic rapid împrumutat la nivel global, bazat pe „complementaritatea între economii”. Identificabilă
cu un joc de tip „win-win”, internaționalizarea productivității în statele vecine a dus la schimbarea
industriilor și performanțe economice. Corporațiile multinaționale au ca țară de origine Japonia, care a
utilizat și îmbunătățit permanent eficiența muncii. De exemplu, companiile constructoare de automobile
nipone au filiale în Tailanda pentru producerea motoarelor, în Indonezia pentru producerea bateriilor,
în India și Filipine pentru producerea cutiilor de viteză. Companiile de calculatoare au ramuri de
producție a componentelor în Singapore și de asamblare în Malaysia. Industria de automobile, oțel și
semiconductori sud-coreeană a dezvoltat un parteneriat de tip cartel cu Japonia, ajungând să dețină cele
mai importante flote comerciale. Adăugând tuturor acestora calitatea și eficiența muncii nipone, rezultă
o forță motrice uriașă, generatoare a unui model de dezvoltare ce redefinește parametrii forței
geopolitice și care conferă statului japonez rolul de „locomotivă a dezvoltării” în regiunea Asiei. În
prezent, Japonia se confruntă cu o puternică stagnare ce a început încă din 1990, odată cu bula
economică în care a intrat economia niponă. Declinul antreprenoriatului și creșterea timidă a capitalului
bazat pe acțiuni, au fost cauzele principale ale acestei încetiniri economice și au dus la retrogradarea
Japoniei de pe locul doi pe locul trei în ierarhia economică mondială.
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JAPONIA?
Abdicarea Împăratului Akihito a fost programată pe data de 30 aprilie 2019, la trei ani după ce a declarat
public că își dorește să părăsească tronul. Dorința împăratului a fost ca abdicarea să aibă loc pe data de
1 aprilie, odată cu începerea noului an fiscal în Japonia, dar apoi a fost amânată pentru sfârșitul lunii
aprilie, pentru a nu perturba alegerile locale planificate în aceeași luna. În Japonia, alegerile locale au
loc o dată la patru ani, desfășurându-se, de obicei, la începutul lunii aprilie. Abdicarea Împăratului
Akihito a marcat un moment istoric pentru Japonia, fiind pentru prima dată, în ultimele două secole,
când un împărat japonez renunță la tron din propria inițiativă. Pentru ca această schimbare să fie posibilă
din punct de vedere legal, Dieta, parlamentul Japoniei, a fost nevoită să adopte o nouă lege specială,
care să permită Împăratului Akihito să renunțe la Tronul Crizantemei.
Odată cu schimbarea împăratului, era Heisei va lua sfârșit, lăsând deschisă întrebarea: ce eră va succede
și ce va urma pentru Japonia? Chiar dacă , pe atunci, existau deja speculații, numele noii ere și
simbolistica acesteia au fost oficial anunțate la începutul lunii aprilie. Alegerea numelui noii ere este o
problemă delicată nu doar în privința repercusiunilor la nivel cultural, cât și în ce privește relațiile
Japoniei cu alte țări, în special țările vecine, într-o perioadă în care contextul geopolitic din Asia de Est
este mai tensionat, în timp ce prim-ministrul Abe dorește creșterea puterii militare a țării. Chiar dacă
abdicarea va fi avut loc cu o lună mai târziu, încă de pe data de 12 martie a început prima ceremonie la
Palatul Imperial, numită Kashikikodokoro-ni-Tăii-oyobi-sono-Kijitu-Hokoku-no-gi, din șirul celor 11
ceremonii ce însoțesc abdicarea împăratului. Ceremonii similare au avut și vor avea loc nu doar în
Tokyo, ci și în alte regiuni ale Japoniei, în prefecturi precum Nara, Mie, sau orașul Hachioji. Împăratul
a fost însoțit la ceremonii de Împărăteasa Michiko. Akihito a rămas împărat al Japoniei până la miezul
nopţii al zilei de 30 aprilie, în acea zi având loc cea mai semnificativă ceremonie (Taiirei-Seiden-no-
gi), în care el a stat pentru ultima dată în fața poporului său. De miercuri, 1 mai, Japonia a intrat într-o
nouă eră. A avut loc (în aceeași zi) ceremonia prin care prinţul moștenitor Naruhito, fiul cel mare al lui
Akihito, în vârstă de 59 de ani, a urcat pe tron. Va începe astfel pentru statul nipon o nouă eră, care a
fost botezată „Reiwa”, Armonie. Posibili succesori ai Prințului Naruhito ar fi: fratele mai mic al
Împăratului Akihito, Prințul Hitachi; fratele mai mic al Prințului Naruhito, Akishino și Prințul Hisahito,
singurul fiu al lui Akishino.
Pe termen lung, preluarea tronului de către Prințul Naruhito ar putea duce la modificarea legislației
Japoniei, pentru a face succesiunea la tron mai deschisă, inclusiv pentru posibile moștenitoare.
Actualmente, legislația niponă menționează că, în cazul în care o femeie din familia regală se căsătorește
cu un cetățean fără rang, aceasta va pierde titlul imperial. Deși au existat demersuri în acest sens, pentru
menținerea persoanelor de sex feminin în familia imperială chiar și după căsătoria mixtă, problema nu
a fost încă abordată de guvernul japonez, legislația rămânând neschimbată, iar probabilitatea ca aceasta
să se schimbe curând nu este încurajatoare. O posibilă explicație în întârzierea schimbării legislației cu
privire la persoanele de sex feminin din familia imperială poate fi atitudinea și convingerile legiuitorilor
conservatori provenind în majoritate din partidul politic dominant în Japonia, Partidul Liberal Democrat
(Liberal Democratic Party – LDP), care sunt destul de rezervați cu privire la succesiunea la tron a
femeilor din familia imperială și a urmașilor din căsătoriile mixte. Printre acești sceptici se numără chiar
prim-ministrul Abe.
ASCENSIUNEA JAPONIEI ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE
Japonia este unul din cei mai importanți (dacă nu chiar cel mai important) parteneri ai Statelor Unite
din regiunea Asia-Pacific. Ca și stat este este o putere din toate punctele de vedere, mai puțin cel militar.
Are o identitate bine definită, una din cele mai puternice economii și o poziție geografică foarte
avantajoasă. O poziție care implică și anumite conflicte teritoriale cu alte puteri asiatice precum China
și Coreea de Nord, care prin extensie naște nevoia unui parteneriat bine definit cu Statele Unite ale
Americii, la rândul lor atrase de Japonia pentru a pune China în șah și a-și păstra influența în Asia. În
actualul context geopolitic această realitate s-a accentuat. Relația strategică dintre China și Rusia, criza
din Ucraina și noile ostilități dintre vest și est, ca și ultimele mișcări ale Chinei în Pacific, au determinat
SUA să acorde o atenție sporită avangardei pe care o deține în Asia. Japonia este o piesă importantă pe
tabla de șah a politicii internaționale, fiind mereu ghimpele din spatele Chinei și pilonul prezenței
americane în Asia. Pentru o politică a sferelor de influență ea este o piesă relevantă, dar și foarte
dependentă de SUA în ceea ce privește capacitatea militară. Deși pe alte planuri se descurcă foarte bine,
Japonia are o forță militară foarte slabă și incapabilă să provoace teamă vecinului chinez, problema
apărării Japoniei picând mai mult pe umerii americanilor.
Situația pare totuși să se schimbe. Tot mai multe evenimente din ultima vreme confirmă o astfel de
tendință. Partidul de guvernare condus de prim-ministrul Shinzo Abe a încercat să aducă în atenția
publică revizuirea Constituției și discutarea problemei forțelor armate. Dorința ar fi cea a creșterii
capacității militare, a numărului maxim de soldați. Cu alte cuvinte transformarea forțelor de apărare în
niște forțe armate veritabile, în opoziție cu regulile doctrinei pacifiste afirmate (inadecvat aș crede) în
legea fundamentală a statului nipon. Totodată ultima vizită a premierului nipon în Statele Unite și alte
evenimente diplomatice par să confirme o încercare de consolidare a relației dintre cele două state. O
relație construită în primul rând pe interesele geostrategice și geopolitice pe care cele două națiuni le
împart, ca și pe unele valori comune. SUA are nevoie de o Japonie puternică pentru a ține China în șah
și pentru a-și întări influența în regiunea Asia-Pacific, iar Japonia are nevoie de sprijinul SUA pentru a-
și asigura propria apărare teritorială și propriile interese geopolitice, aflate mai mereu în opoziție cu
politica Beijing-ului. Nu putem ignora nici aspectele ideatice, unde trebuie să ținem cont de faptul că
Japonia este una dintre puține națiuni (și chiar singura putere) democratice din Asia, ceea ce transformă
parteneriatul americano-nipon în ceva cât se poate de firesc.
În virtutea acestor considerente se pare că Japonia a pornit pe un nou traseu, unul spre un rol mai
important în relațiile internaționale. Politica lui Shinzo Abe urmărește un rol mai relevant pentru
națiunea sa în jocurile politicii dintre națiuni, iar SUA par a susține (au și acest interes) noua direcție
dorită de guvernul din Tokyo. O Japonie puternică este o piedică serioasă pentru China și un avantaj
strategic relevant pentru Statele Unite, lucru care poate limita unele ambiții ale Chinei, la fel cum
creșterea forțelor armate și un rol mai activ al Japoniei i-ar putea face pe chinezi să se simtă amenințați.
Ambele posibilități sunt destul de mari, dar alternativa pacifistă nu este una capabilă să oprească
ambițiile Chinei, o națiune a cărei ascensiune în politica internațională se transformă tot mai mult într-
o amenințare pentru interesele altor puteri, uneori chiar și pentru interesele Rusiei, un aliat important al
Chinei și viceversa, dar care este slăbit în mod constant de conflictul cu occidentul, lăsând mai mult loc
în top-ul marilor puteri pentru un stat chinez care așteaptă mereu după colț, urmărind să profite de
slăbiciunile altora. Exact această imagine determină o necesitate a întăririi colaborării dintre SUA și
Japonia și limitarea ambițiilor Chinei. Ambiții care provoacă teamă ambelor puteri. Japonia este piesa
fundamentală în orice strategie de înfruntare a Chinei, iar acest lucru face inevitabilă susținerea din
partea SUA pentru proiectele guvernului conservator-liberal condus de Shinzo Abe. Soft power-ului
japonez urmează să-i fie adăugat un hard power, sau cel puțin asta se intenționează (apar dificultăți pe
plan social, cu o populație care se opune unor astfel de planuri), iar rolul Japoniei în jocul de șah al
geopoliticii urmează să devină unul mult mai important decât în momentul de față.
Momentan nu se poate separa această revenire în forță a Japoniei în relațiile internaționale de relația
specială cu Statele Unite. Interesele și valorile comune determină o strânsă legătură. Totuși pe termen
lung apar și alte perspective. În momentul de față Japonia este într-o poziție de ascensiune, cu timpul
poate deveni o putere foarte mare, imperială chiar, din nou. Atuul economic și cel geografic, susținute
de o putere militară serioasă, pot oferi Japoniei și șansa unei dependențe mai mici față de SUA,
atribuindu-i chiar un rol mai mare pe scena internațională. Această teorie a fost propusă la un moment
dat și de către analistul geopolitic George Friedman în cartea sa ”Următorii 100 de ani”, unde autorul
folosește știința geopoliticii pentru a ”prevesti” cursul viitor al statelor și al relațiilor internaționale.
Asumpția este cât se poate de posibilă, ținând cont de faptul că istoria se află în continuă schimbare.
Dacă parteneriatul americano-japonez este extrem de bine consolidat astăzi și se va întări în viitorul
apropiat, situația se poate schimba la un moment dat odată ce și situația geopolitică se schimbă la rândul
ei. Japonia chiar are posibilitatea de a deveni o mare putere în adevăratul sens al cuvântului. Deține o
parte din elementele pe care Hans J. Morgenthau le considera importante pentru puterea națională. Pe
lângă un evident avantaj tehnologic există și un imens avantaj geografic. Poziția Japoniei pe glob ne
face să ne gândim la posibilitatea ascensiunii unei noi puteri maritime, ca și a unei importante puteri
economice care deține investiții în foarte multe state. Investiții ce nu pot să fie ignorate în contextul
globalizării și al interdependenței economice.
Vorbim de o posibilitate. Cert este că SUA și Japonia au un interes comun în a pune China în șah și a
opri ascensiunea acesteia ca mare putere. SUA are nevoie de Japonia în acest sens, iar Japonia are
nevoie de susținerea Statelor Unite. O Japonie mai puternică ar permite americanilor să scape măcar de
unele griji cu privire la continentul asiatic, iar singurul lucru ce-i lipsește Japoniei pentru a juca un rol
mai relevant este o forță armată serioasă, puternică. Japonia pare să se îndrepte înspre acest obiectiv și
înspre un rol tot mai important în zona Asiei. Rămâne de văzut în ce măsură guvernul lui Shinzo Abe
va reuși să satisfacă interesele geopolitice ale Japoniei și când.
CE SPUNE VIITORUL GEOPOLITIC?
Datorită forței lor economice, dar și geografiei, o alianță nipono-chineză este luată tot mai mult în calcul.
Mulți analiști aduc în discuție o posibilă axă economică și strategică Beijing – Tokyo, care ar crea un
adevărat imperiu economic și ar transforma Asia în cea mai importantă zonă economică a lumii. Așa
cum Atlanticul a luat locul Mediteranei, se poate argumenta că secolul al XXI-lea va fi un secol al
Pacificului. Noi actori au intrat deja în lumina reflectoarelor pe scena istoriei: Filipine, Indonezia,
Malaysia, Vietnam, Singapore, Coreea de Sud, dar, mai ales, China, India, Japonia. Publicul occidental
pare să fie însă destul de puțin familiarizat cu magnitudinea acestei transformări, care este schimbarea
marcantă, globală, la care suntem martori. Statele Unite ale Americii, țara cu o poziție geografică dintre
cele mai avantajoase (se află între cele două oceane, Atlantic și Pacific, capabilă fiind să se bucure de
avantajele economice și să proiecteze forță înspre ambele), a sesizat aceste transformări. Deja în 2011,
Hillary Clinton, pe atunci secretar de stat, scria un faimos articol în revista Foreign Policy în care arăta
că viitorul centru al lumii va fi regiunea Asia-Pacific, față de care SUA este suficient de bine plasată
pentru a continua să-și exercite supremația mondială. Ori de ce parte ne-am plasa în această dezbatere
în jurul unui posibil „secol asiatic” versus continuarea dominației americane, există astăzi toate indiciile
care să arate că oricum ar evolua lucrurile în viitor, regiunea Asia-Pacific va constitui principala zonă
de interes economic, politic, geopolitic, etc. a secolului al XXI-lea.
 V. Bibliografie
https://sites.google.com/site/imbertravel7/japonia

https://ro.wikipedia.org/wiki/Japonia

http://www.ziare.com/international/japonia/situatie-critica-pentru-japonia-in-2018-s-au-nascut-mai-
putini-copii-ca-oricand-1544389
https://politicall.ro/problema-natalitatii-in-japonia/
http://worldpopulationreview.com/countries/
https://en.wikipedia.org/wiki/Aging_of_Japan
https://www.nippon.com/en/in-depth/a01001/defusing-japan%E2%80%99s-demographic-time-
bomb.html
https://revgeographia.wordpress.com/2008/05/15/japonia-orase-importante/
https://www.scribd.com/document/126904955/REferat-JAponia-contemporana
https://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Japoniei
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/japonia-un-miracol-de-la-nimic-la-o-putere-
internationala
https://www.academia.edu/18497597/Miracolul_japonez
http://risap.ro/noul-context-geopolitic-mondial-si-importanta-regiunii-asia-pacific/
http://risap.ro/sfarsitul-unei-ere-abdicarea-imparatului-akihito/
http://geopolitics.ro/japonia-un-pitic-geopolitic-sau-un-gigant-international/
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/prima-abdicare-in-japonia-dupa-200-de-ani-domnia-
imparatului-akihito-ia-sfarsit-marti-1123056
http://geopolitics.ro/japonia-un-pitic-geopolitic-sau-un-gigant-international/
https://suditoiu.wordpress.com/2015/06/14/ascensiunea-japoniei-in-relatiile-internationale/

Baicu Ștefania
Benchea-Joca Leonard
Huțu Andrei
Neguriță Diana