UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE DREPT

AUTENTIFICAREA ÎNSCRISURILOR

Conf. univ. dr. : Mihaela Teacă

Student : Manea Rebecca

Anul II, Grupa 3

2021

1
 Doctrina definește înscrisul ca fiind orice declarație despre un act sau fapt juridic
făcută prin scriere cu mâna, dactilografie, litografie ori imprimare, pe hârtie sau orice alt
material. De asemnea, art. 265 C.P.C. reglementează înscrisul ca fiind orice scriere sau
altă consemnare care curpinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul
ei matertial ori de modalitățile de conservare și stocare.

Înscrisul este clasificat în două mari categorii, în funcție de modul lor de

întocmire există înscrisuri autentice și înscrisuri sub semnătură privată. 1 Atât Codul
civil, cât și Codul de procedură civilă fac referiri la înscrisul autentic, Codul civil
atribuindu-i necesitatea acestei forme pentru valabilitatea raportului juridic pe care-l
consemnează, iar în cel de al doilea caz ca un important mijloc de probă. Principalul
caracter al actelor autentice îl reprezintă forţa lor probantă, înscrisurile autentice
beneficiind de o prezumţie de validitate, care îl scuteşte pe cel ce le foloseşte ca
mijloc de probă, de alta dovadă, nu doar cu privire la conţinutul lor ci şi referitor la
persoanele care l-au semnat, prezumţie ce nu poate fi răsturnată decât prin procedura
înscrierii în fals.
Potrivit art. 269 C.P.C:,,Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz
primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă
persoană investită de stat cu autoritate publică.” Totodată, art. 90 alin. (1) din Legea
notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 definește înscrisul autentic
notarial ca fiind ,,cel întocmit sau, după caz, primit și autentificat de către notarul
public ori de către personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, în forma
și în condițiile stabilite prin prezenta lege.”2

Autentificarea înscrisului presupune patru proceduri care trebuie îndeplinite

sub sancțiunea nulității absolute: stabilirea identității părților, exprimarea
consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data
înscrisului. În acest mod, specificul actului autentic notarial este dat de prezența
notarului (persoana investită, prin lege, cu autoritate publică) la întocmirea şi
elaborarea acestuia, condiţie cerută pentru garantarea îndeplinirii formalităţilor
prevăzute de lege.3

1
Florina Morozan, Drept civil, Introducere în dreptul civil, Vol.I, Ed. Universității din Oradea, 2014, pg.135
2
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată) notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.Of. Nr. 237
din 19 mai 2018
3
Ioana Leș, Elemente de drept notarial, Ediția 3, Editura C.H. Beck, 2014, pg. 97

2
 Pe lângă regulile comune îndeplinirii actelor legea impune o serie de condiţii
suplimentare, prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
- cererea de autentificare trebuie semnată de părţi în faţa notarului public.
- după stabilirea identităţii părţilor conform  art. 85 din Legea 36/1995,4
notarul face menţiune că acestea s-au prezentat personal în faţa sa. În caz de
reprezentare se va face menţiune despre acest lucru, iar procura va rămâne în original
ataşată la dosar.
- luarea consimţământului părţilor la încheierea actului și trecerea datei

Actele pentru care legea prevede forma autentică sunt: 5

 actele prin care se înstrăinează dreptul de proprietate sau
dezmembraminte ale acestuia asupra bunurilor imobile (terenuri și construcții), de
exemplu: contracte de vânzare-cumpărare, contracte de donație, contracte de
întreținere, contracte de constituire de uzufruct sau servitute;
 actele de comasare/alipire (actele prin care mai multe terenuri
învecinate, cu sau fără construcții sau apartamente sunt alipite) sau de
dezlipire/dezmembrare (actele prin care un teren, cu sau fără construcții sau o
construcție sunt dezmembrate în mai multe loturi independente);
 contractele de ipotecă asupra bunurilor imobile, încheiate cu băncile
sau între persoane fizice sau juridice;
 convențiile matrimoniale (actele prin care viitorii soți sau cei deja
căsătoriți își aleg regimul matrimonial);
 actele de lichidare a regimului matrimonial (actele prin care soții își
lichidează regimul matrimonial că urmare a schimbării regimului matrimonial sau
a încetării căsătoriei);
 declarațiile de renunțare la succesiune;

 testamentul autentic;

 actul constitutiv și statutul unei fundații.

Identificarea și stabilirea părților, ca primă etapă în autentificarea înscrisurilor,

se face fie prin mențiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta, fie
este obligat sa procedeze la verificarea identițății acestora, în cazul în care notarul
public nu cunoaște părțile. Actele pe care părțile trebuie să le prezinte notarului sunt
actele de indentitate prevăzute de lege, pașapoartele sau atestarea avocatului care
asistă partea. În situația în care notarul public are suspiciuni cu privire la identitatea
părților, iar actul de identitate este eliberat de autoritățile române, va verifica actul de
identitate prezentat. În vederea verificării, notarul public are acces la Registrul
național de evidență a persoanelor.

4
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată) notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.Of. Nr. 237
din 19 mai 2018
5
https://antoniu-legal.ro/index.php/autentificarea-inscrisurilor/

3
 Notarul poate refuza îndeplinirea actului notarial, iar la stăruinţa părţilor,
redactează o încheiere de respingere care va cuprinde elementele prevăzute la art. 84
lit. a)-d) şi f) din lege,6 precum şi motivele de fapt şi de drept care justifică refuzul, de
asemenea dacă motivele soluției nu mai există, el poate reveni asupra respingerii.
Dacă se face plângere împotriva încheierii de respingere şi judecătoria o admite,
notarul public va da încheierea de autentificare a actului, conform hotărârii
judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă, şi va menţiona că actul produce efecte
de la înregistrarea cererii de autentificare. 

În același timp, dacă notarul are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor

mintale ale persoanei ce i-a solicitat întocmirea actului, acesta va proceda la
autentificare doar în baza unui certificat eliberat de un medic specialist referitor la
exprimarea valabilă a consimţământului de către persoana respectivă în momentul
încheierii actului
Părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură
specială autentică, cu excepțiile prevăzute de lege. În această situație, notarul public
este obligat să verifice în Registrul național notarial de evidență a procurilor și
revocărilor acestora, iar în cazul constatării revocării acesteia va respinge cererea de
autentificare.
Consimțământul părților se materializează prin semnătură, dacă partea se află
în imposibilitatea de a semna, indiferent de motive, notarul va consemna această
împrejurare în încheiere, respectiva menţiune ţinând loc de semnătură.

Pentru a lua consimțământul părților, după citirea actului, notarul public le va

întreba dacă au înțeles conținutul acestuia și dacă cele cuprinse în act exprimă voința
lor. Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeași zi,
consimțământul părților care figurează în act. În acest caz, în încheierea de
încuviințare a autentificării se vor menționa ora și locul luării consimțământului
fiecărei părți. În cazul în care actul notarial se încheie în afara sediului biroului
notarial, în încheiere se va menţiona locul în care s-au luat consimţământul şi
semnătura fiecărei părţi.

Notarul public nu poate să stabilească în ce măsură consimţământul pe care

părţile l-au exprimat reprezintă voinţa lor neviciată prin eroare, dol sau violenţă. De
6
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată) notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.Of. Nr. 237
din 19 mai 2018

4
aceea, nu se impune înscrierea în fals pentru a se face dovada acelor situaţii a căror
constatare depăşeşte atribuţiile ce-i revin notarului public, potrivit competenţei sale.
Valabilitatea consimţământului poate fi însă făcută prin proba contrară, deoarece
notarul public nu are posibilitatea să stabilească dacă voinţa părţilor a fost viciată.
Desigur că în măsura în care notarul public ajunge să cunoască existenţa unei voinţe
viciate sau a lipsei discernământului va fi îndreptăţit să refuze autentificarea
înscrisului.
De altfel, sub acest aspect, jurisprudenţa s-a pronunţat constant, în sensul că
puterea doveditoare a înscrisului autentic impune distincţia între acele menţiuni care
se referă la constatările personale ale notarului public făcute prin propriile sale simţuri
şi în limitele atribuţiilor sale legale, caz în care aceste menţiuni fac dovada până la
înscrierea în fals, întrucât se bucură de totala prezumţie de veracitate şi declaraţiile
părţilor. În privinţa notarului public, constatările sale personale din actul autentic şi
anume prezenţa, identitatea, consimţământul şi semnătura lor nu pot fi combătute
decât prin procedura înscrierii în fals.
Legea 36/1995 menționează în art. 84: ,,Îndeplinirea actelor notariale, în afară
de redactarea înscrisurilor și de consultațiile juridice notariale, se constată prin
încheiere, care va cuprinde:a) sediul biroului notarial;b) denumirea încheierii și
numărul acesteia;c) data îndeplinirii actului notarial;d) numele și prenumele notarului
public;e) locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului
biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în
acel loc;f) numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea
faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care
li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă
înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri;g) arătarea îndeplinirii condițiilor
de fond și de formă ale actului notarial întocmit în raport cu natura acelui
act;h) constatarea îndeplinirii actului notarial și a citirii acestuia de către
părți;i) mențiunea perceperii tarifelor, a impozitelor, a onorariului, precum și
cuantumul acestora;j) semnătura notarului public;k) sigiliul biroului notarului
public.”7

7
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată) notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.Of. Nr. 237
din 19 mai 2018

5
 Dispoziţia de investire în forma autentică se exprimă prin formula: “ Se
declară autentic prezentul înscris “.8
Notarul public nu poate îndeplini acte notariale, sub sancțiunea nulității,
dacă în cauză sunt părți sau interesați în orice calitate, el, soțul, ascendenții și
descendenții lor sau  este reprezentantul legal ori împuternicitul unei părți care
participă la procedura notarială.

Regulemantul din 2013 de aplicare a Legii notarilor publici și a activității

notariale nr. 36/1995 precizează în art. 225 alin. (1) și următoarele9, că actele
autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează
în arhiva notarului public. Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu
anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în faţa notarului public
de către părţi sau de către reprezentanţii lor şi, după caz, de cei chemaţi a încuviinţa
actele pe care părţile le întocmesc, de martorii-asistenţi, atunci când este cerută
prezenţa lor, şi, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condiţiile prezentei legi.
Părţile primesc un duplicat de pe actul original, iar acesta are forţa probantă prevăzută
de lege ca şi originalul actului.  

În vederea îndeplinirii operaţiunilor de publicitate a actului juridic încheiat în

formă autentică, notarul public comunică fiecărui registru de publicitate câte un
duplicat eliberat la autentificarea actului. Duplicatele eliberate părţilor la
autentificarea actului şi cele comunicate registrelor de publicitate au numărul actului
autentic încheiat într-un singur exemplar original.

Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la
declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat
înscrisul, în condiţiile legii. După cum confirmă art. 7 din Legea 36/1995: ,,Actul îndeplinit
de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța
probantă și, după caz, forța executorie prevăzute de lege.”10 Prin urmare, înscrisul autentificat
de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data
exigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul
sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

8
http://www.uniuneanotarilor.ro/
9
Regulamentul de aplicare din 14 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 modificat și
completat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1618/C/2017 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a
Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468/22.06.2017
10
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată) notarilor publici și a activității notariale, publicată în M.Of. Nr. 237 din 19 mai
2018

6
 Bibliografie

1. Florina Morozan, Drept civil, Introducere în dreptul civil, Vol.I, Ed. Universității
din Oradea, 2014
2. Ioana Leș, Elemente de drept notarial, Ediția 3, Editura C.H. Beck, 2014
3. https://antoniu-legal.ro/index.php/autentificarea-inscrisurilor/ data: 02.06.2021,
ora: 19:46
4. http://www.uniuneanotarilor.ro/ data: 02.06.2021, ora: 20:12