Brăila văzută prin ochii…

Pornind de la spusele lui Fănuș Neagu: „Vin de la Brăila și nu-mi pot închipui că aș fi putut să
mă nasc în altă parte. Nu-mi pot smulge niciodată din inimă locul din Câmpia Brăilei, unde revin
mereu“, şi eu, elev venit din mediul rural descopăr Brăila în fiecare zi.
Farmecul oraşului cu salcâmi este unul aparte, un amestec cosmopolit de etnii, credinţe, de
temperamente. Oamenii de aici au în ţesătura lor sufletească ceva din melancolia sălciilor plângătoare,
din temperamentul rebel al Dunării, uneori calmă şi impasibilă, alteori învolburată şi întunecată încât
albastrul senin de altădată devine un cenuşiu rău-prevestitor . De fiecre dată, primăvara asist şi nu pot
decât să fiu încântată în toate ungherele fiinţei mele de explozia de viaţă şi culoare de aici.
Totul începe pe nesimţite, câte un pic de verde în ramurile bătrânilor platani din Parcul
Monument, stând gata-gata să răbufnească, apoi verdele se extinde, amestecându-se cu albul neprihănit
al florilor de salcâm. Dar ce parfum încântător, ce exaltare a simţurilor şi ce privilegiu să te laşi desfătat
şi alintat de aceste miresme dumnezeieşti! O adevărată binecuvântare! Iar mirosul de aer proaspăt, de
pământ reavăn şi natură primenită pe care îl inspir în fiecare dimineată, la porţile unei noi zile, când
soarele abia răsare, îmi încarcă sufletul cu preplinul frumuseţii lui Dumnezeu.
Apoi, explozia de culoare şi forfotă de viaţă cuprinde tot oraşul. Culorile se amestecă si se
întrepătrund ca într-un vals vienez, iar noi, furnicarul de oameni, dansăm, ne minunăm, ne bucurăm de
ceea ce ne oferă bătrânul oraş. Şi nu sunt puţine frumuseţile pe care ni le oferă necondiţionat!Depinde
de noi să ştim să le vedem şi să ni le interiorizăm, să le păstrăm în colţul tainic al sufletului...
Aerul misterios al unei istorii de demult, din vremea în care Brăila era raia turcească, iese la
iveală din ruinele vechii cetăți a Brăilei, construită datorită accesului la Dunăre, în portul căreia se
importau mărfuri diverse. Centrul istoric al municipiului Brăila păstrează și în prezent urmele acestei
cetăți și tunelurile subterane folosite de turci.
Spiritul inovator işi face loc prin silueta impunătoare a Castelului de apă, situat pe faleza înaltă
a Dunării, în Grădina Mare, în punctul cel mai înalt al oraşului, la data construirii lui, fiind cea mai
mare construcţie de acest gen din Romania. În partea superioară a construcţiei, s-a amenajat un bar,
care se putea deplasa în jurul axului sau, cu ajutorul unui motor electric, într-o rotaţie completă, oferind
privitorului panorama întregului oraş.
Bătrânul orologiu în stil baroc din Piaţa Traian, este considerat un simbol al vechiului oraș și
acesta încă funcționează la secundă. Se spune că în timpul primului război mondial trupele sovietice
voiau să-l dărâme, însă în final au atârnat doar în vârful acestuia simbolul comunist secera și
ciocanul.Acum, adună în jurul său tineri şi vârstnici. Primii îi sunt ca o promisiune pentu viitor, pentru
ei trebuie să reziste şi să înfrunte chiar...timpul, iar celor din urmă le mângâie sufletele, amintindu-le de
tinereţe, de prima întâlnire, de prima dragoste, când se plimbau emotionaţi şi veseli pe Regală.
Fântâna Cinetică, acest obiectiv turistic al bătrânului oraş, crează nişte jocuri de apă
spectaculoase. Îmbinarea stilului renascentist cu cultura iluministă reuşeşte să creeze unicul
impresionant al fântânii, care adună ca un magnet în jurul ei, tineri, copii, părinti cu copii, bunici.Unii
vin aici pentru a o admira, pentru a se regăsi pe ei înşisi sau tinereţea lor trecută, altii vin pentru
comunica, pentu noi prietenii, adolescentii şi tinerii o consideră un loc de întâlnire, un loc în care toată
lumea cunoaşte pe toată lumea, un loc în care vin la concerte, sărbătoresc tinereţea şi viaţa, un loc
încare se bucură unii de alţii.
Pentru mine Brăila este un orâs cu rădăcinele adânc înfipte în istorie, un oras in care “dacă nu se nasc
talente, se nasc genii”, un oras care a dat ţării oameni de valoare, iar noi trebuie să ne facem demni
urmasi ai acestora şi al oraşului în care ne-am născut. De aceea , uneori, îmi pare că încă nu ştiu tot ce
ar trebui despre orasul meu, nu-i ştiu toat viaţa, toată bucuria sau toată suferinţa şi cred că uneori, cum
spunea “ frumosul nebun al marilor oraşe-Fănuş Neagu- “Sunt o trestie ascultând neîntâmplările
lumii...”