Traian Braileanu

Viata

S-a nascut la 14 septembrie 1882, in comuna Bilca, județul Suceava, intr-o familie

de dascali romani, cunoscuta prin nationalismul ei aparte. Inca de pe bancile gimnaziului,
pe care il termina la Radauti, a fost remarcat pentru inteligenta sa. A fost un profesor și
om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru al Educației Naționale, Artelor și
Cultelor în Guvernul Ion Antonescu  (14 septembrie 1940 - 21 ianuarie 1941).
S-a licențiat la Facultății de Filosofie din Cernăuți, a fost profesor la Liceul
„Aron Pumnul“, doctor al Universității din Cernăuți (1909), decan al Facultății de Litere
și Filosofie din aceeași localitate, membru al Academiei de Științe Politice de pe lângă
Columbia University din New York. Renumitul profesor de la Universitatea din Cernauti,
Richard Wahle, autor de valoroase lucrari de filosofie, l-a considerat pe Traian Braileanu
cel mai talentat elev al sau din tot cursul carierei lui iar viitorii studenti îl numeau Socrate
pentru pasiune sa in taina adevarului.
Dorinta lui de a-şi lărgi cunoştintele l-a determinat să plece la Viena, unde a
audiat cursuri de flosofe modernă, in special despre Kant, şi cursuri de Drept, in special
de Drept Roman, care i-au fost apoi de mare folos la elaborarea lucrărilor lui de etică şi
sociologie. Contactul lui cu cultura germanâ nu l-a înstrăinat de Romania. Admira cultura
germană, o studia temeinic, dar nu se încovoia sub splendorile şi greutatea ei. Adânc
înfipt in tranşeele spirituale ale patriei, el n-a suferit niciodată de complexe de
inferioritate in fata culturilor occidentale, ci, dimpotrivă, bucuria lui cea mai fierbinte era
să se înfrunte cu aceste culturi, de la egal la egal, pentru a scoate din ele tot ce era bun şi
folositor pentru poporul său. Încă din epoca formatiei lui intelectuale la Cernăuti şi apoi
la Viena, descoperim in Traian Brăileanu un român lucid până la agresivitate, care
respinge cu oroare ideea de a se transforma intr-un creier pentru alte natii. Nu l-a sedus
nici viata atrăgătoare din capitala imperiului habsburgic. El cunoştea prea bine procesul
de înstrăinare al boierilor bucovineni, după ce fusese deposedată de pământuri şi de
conducerea afacerilor obşteşti. Tinerii fii de boieri fuseseră absorbiti in aparatul de Stat al
imperiului "care avu grija să-i ademenească cu uniformele strălucitoare ale regimentelor
de cavalerie şi cu viata uşoară şi moleşitoare a Vienei, oraşul valsurilor şi al femeilor cu
ochi albaştri ca apele şi inimi nestatornice ca undele ei". (Martiriul Bucovinei). Alti tineri
intelectuali bucovineni, care se ridicaseră direct din sânul tărănimii, au suferit aceeaşi
soartă.
In Viena, Traian Brăileanu putea să-si creeze o existentă confortabilă, dar el nu
era un atom uman, care se lipeşte acolo unde îl mână vântul. El posedă un centru de
gravitate propriu, el se orienta după coordonatele natiunii lui şi reactiona cu vigoare
contra oricărei influente care ar fi putut să-i altereze sufletul. El se ferea de orice
combinatie, oricât de atrăgătoare ar fi fost, care i-ar fi înstrăinat sau numai neutralizat
structura lui de român. Pentru a nu introduce o necunoscută in viata lui, el se căsătoreşte
cu o româncă din Bucovina, Ecaterina Sileon, cu care întemeiază o numeroasă şi fericită
familie.
 Gandirea sociologica.

Unul dintre cei mai mari sociologi ai Romaniei

Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari sociologi ai Romaniei, facand scoala
sociologica la Cernauti; a desfasurat o bogata activitate publicistica. Teoretician al
nationalitatii in sociologie, Traian Braileanu a initiat infiintarea Grupului Iconar la
Cernauti, in 1931 (membrii marcanti: Mircea Streinul, Ion Rosca, George Drumur s.a.),
iar intre anii 1935-1940 a fost Directorul revistei Insemnari Sociologice din acelasi oras;
a condus la Sibiu (refugiat din Bucovina ocupata de bolsevici) revista Inaltarea (1940-
1941).
“Statul national”, spune Braileanu, “este forma ideala de convietuire umana si
repezinta incheierea unei evolutii in care se face trecerea de la starea nedeslusita a unei
natiuni la o lamurire a personalitatii ei. Crearea Statului National Roman, dupa unirea
teritoriala, trebuie sa inceapa cu procesul de nationalizare al paturii conducatoare.” El
vede in fiecare familie o citadela a patriei.
“Buna administrare a Statului se face prin crearea unei clase functionaresti bine
pregatite din punct de vedere profesional si bine retribuite. Nu se poate aştepta cinste si
corectitudine de la niste functionari muritori de foame. Cu sistemul întrebuinţat pana
acum, de a ţine pe servitorii lui în permanentă mizerie, însusi Statul impinge pe
funcţionari in bratele coruptiei.”
Cunoştintele filozofice ale profesorului Traian Brăileanu sunt extinse şi profunde.
Nu numai că era familiarizat cu filozofia antică şi cea modemă, kantiene şi post-kantiene,
dar era la curent şi cu ultimele luări de pozitie in metafizică. În lupta dintre curentul
ştiintific-pozitivist şi filozofia speculativă, care-şi apăra cu înverşunare ultimele fortărete,
el se aşează de partea şcolii pozitiviste, dar nu pentru a îngropa metafizica, ci numai
pentru faptul că interesul pentru generalizări şi abstractiuni s-a deplasat spre teoria
cunoaşterii. În 1912 publică o lucrare in româneşte cu titlul "Despre conditiunile
cunoştintei şi conştiinţei", in care tratează problema formării conceptelor fundamentale
ale gândirii, fără de care nu poate opera nici o ştiinţă. Omul nu poate inventa nimic din
ceea ce ar contrazice principiile generale ale conşttintei.
În 1919 publică cartea de etica, considerată de specialişti ca o lucrare de interes
capital in acest domeniu. Nota predominantă a cugetării lui, aşa cum reiese din aceste
lucrări şi din tot ce-a scris in cursul vietii lui, este repulsia fată de speculatiile in gol.
Sistemele de filosofie idealistă nu-l satisfac. În tot ce gândeşte trebuie să simtă terenul
sub picioare. Traian Brăileanu este un realist, un empirist, un adept al şcolii pozitiviste. El
nu se angajează in ipoteze, sinteze, teorii, decât numai după o intensă cercetare a
realitătii. Şi in etică, el e preocupat de a pune bazele unei "ştiinte" a eticei. Individul -
spune el - constituie un sistem autonom, iar etica ar studia structura, funcţiunile şi
evolutia acestui sistem in relaţiile lui cu alţi indivizi. Etica este ştiinta raporturilor
interindividuale. Ca să iasă din domeniul speculatifor şi să se constituie in ştiintâ, trebuie
să folosească rezultatele biologiei şi ale psihologiei.
Cât de adânci şi precise sunt cunoştintele lui filozofice rezultă şi din faptul că a
tradus in româneşte aproape întreaga filosofie a lui Kant. În 1929 publică "Metafizica
Moravurilor", in 1930 "Critica Ratiunii Pure" şi in 1940, "Critica Puterii de Judecată".
Cine ştie cât de greu se citeşte in original acest filozof, îşi va da seama ce muncă uriaşă a
reclamat transpunerea cugetării kantiene in limba română, ale cărei resurse terminologice
nu pot rivaliza cu o limbă de traditie culturală.
Când profesorul Brăileanu a început sa se specializeze in Sociologie, el poseda
deja o solidă formatie filozofică. Această trecere prin filozofie îl aşeazâ într-o pozitie
privilegiată fată de obiect. Spiritul său, familiarizat cu marde sisteme de gândire, posedă
exercitiul necesar pentru a reuni in sinteze din ce in ce mai cuprinzătoare cercetarea
fenomenelor sociale. Studiile lui de drept şi etică iarăşi nu au fost fără folos, căci
constituiau o excelentă pregătire pentru cunoaşterea resorturilor comunitătii omeneşti. De
altminteri, sistemul social al profesorului Brăileanu îşi are originile in Etica ce-a publicat-
o in 1919. Aici găsim primele idei ale tratatului lui de sociologie, care se va desluşi
progresiv in cursul anilor următori.
Cea dintâi impresie pe care o culegi citind lucrările lui Traian Brăileanu este
bogătia şi varietatea materialului întrebuintat. O enormă masă de cunoştinte care te
copleşeşte. E firesc sa ne întrebăm când a avut timpul necesar sa achizitioneze şi acest
imens bagaj de cunoştinte noi, după ce până in 1920 nu făcuse altceva decât incursiuni in
disciplinele filozofice. Nici nu începuse bine sa profeseze la catedra de sociologie, şi
profesorul Brăileanu publică lucrări de specialitate care atrag elogiul unanim al criticii.
Introducerea in Sociologia Generală apare in 1926. Cu aceste lucrări el se situează pe
primul plan al sociologiei româneşti, crează o şcoală de sociologie şi e recunoscut ca
autoritate in materie. El n-a fost un profesor universitar improvizat după război, ci a
onorat catedra ce i-a încredintat-o natiunea in cel mai scurt timp cu lucrări de mare
valoare.
Toti cei care la această epocă i-au recenzat lucrările, au remarcat in mod unanim
vastele lui cunoştinte. Vorbind de "Introducerea in sociologie", apărută in 1923, "Revue
Internationale de Sociologie" din Paris, anul 1925, mentionează "documentarea cu
adevărat europeană şi nu cum se întâmplă adeseori cu lucrâri asemănătoare, cu o
documentare scoasă exclusiv din una sau două tări". Traian Brăileanu nu numai că
cunoaşte lucrările clasice de sociologie, dar e la curent cu ultimele publicatii de
specialitate. În afară de marile reviste sociologice europene, îşi extrage documentarea din
Statele Unite şi nu trece cu vederea nici chiar productia ştiinţifică a unor tări ca Ungaria
sau Cehoslovacia.
Traian Brăileanu este un erudit. Dar eruditia nici nu-l încântă şi nici nu-l
înconvoaie sub povara ei. Sunt eruditi care nu ştiu ce sa facă cu materialul acumulat şi
toată viata lor se rezumă la contributii. Nu e nici un simplu profesor care să se
multumească sa expună studentilor cu claritate şi cu tot aparatul ştiintific trebuincios
teoriile altora. El este un creator in orice domeniu se instalează. Cunoştintele lui de
filozofie, psihologie, etică, drept, istorie, sociologie, constituie numai o etapâ in procesul
intelectual, a cărui supremă năzuintâ este sa construiască ceva independent de alti
gânditori. În sociologie, domeniul căruia şi-a consacrat eforturile vietii mature, intervine
cu un punct de vedere propriu, cu o sinteză originală a realitătilor sociale şi de cea mai
mare valoare ştiinţifcă.
O altă trăsătură caracteristică a operelor profesorului Brăileanu este faptul ca el nu
lasă nimic neverificat. Se interesează nu numai de lucrările propriu-zise de sociologie, ci
de orice lucrâri care ar avea o atingere cât de îndepărtatâ cu obiectul ei. Chiar teorii
absurde sau stranii le examinează cu egală solicitudine. Studiile de sociologie animală le
urmăreşte cu cel mai mare interes pentru a vedea dacă nu descoperă ceva util pentru
explicaţia comunităţii omeneşti. Nu-l impresionează nici ce aduc marii gânditori, marii
sociologi, marile lucrări de circulaţie mondială. Spiritul lui critic îl împiedică să se
reazime pe autoritatea cuiva până n-a verifcat el însuşi afirmaţiile lor. El reia teoriile lor
din germene, de la izvoare, le confruntă cu faptele şi apoi îşi formulează concluziile lui.
Adept al şcolii pozitiviste, aplică metodele ştiinţifice cu o rigurozitate extremă. El
e contra speculaţiilor filozofice in sociologie, contra conceptelor apriorice, contra
generalizărilor pripite. Dar e şi contra acelora care se declară pozitivişti, oameni de
ştiinţă, cum e Durkheim, de pildă, şi care operează in realitate tot cu noţiuni
preconcepute. El nu face un pas înainte fără de o atentă examinare a faptelor. Fireşte, nici
el nu se poate lipsi de ipoteze şi de generalizări, de teorii, de sisteme, dar se fereşte să nu
cadă in erorile sociologilor care au tras concluzii premature din analize insuficiente. Tot
atât de sceptic se arată şi faţă de realismul naiv al acelora care se entuziasmează de
metoda monografiilor şi anchetelor sociale. Aceste metode furnizează un anumit material,
dar ele însele nu se pot substitui adevăratei ştiinţe, care trebuie să rezulte din sintezele
realizate de savant.
Cu aceeaşi înverşunare apără sociologia de amestecul influenţelor politice, a
ideologiilor şi doctrinelor de orice natură. Una e politica, luată ca ştiinţă obiectivă, o
ramură a sociologiei, şi alta e doctrina politică, cum ar fi marxismul, care nu e o ştiinţă, ci
o concepţie asupra lumii şi vieţii. Sociologia ca ştiinţă nu poate exista sub nici o etichetă,
nici marxistă, nici liberală şi nici religioasă. Sociologia este o ştiinţă pură, care nu se
preocupă decât de adevărul social. Ea poate studia la un moment dat şi fenomenul
marxist, liberal, religios, dar ca orice alt fenomen, exclusiv dintr-un pur interes ştiinţific,
fară a proclama, cum fac marxiştii, că materialismul istoric este o ştiinţă, este o explicaţie
a lumii, când in realitate nu-i decât o ideologie cu pretenţii de ştiinţă, adică o pseudo-
ştiinţă.
Era firesc ca aceste luări de poziţie să-l îndepărteze de celelalte şcoli sociologice
româneşti. La Iaşi, sociologia de la Universitate era contaminată de marxism, această
direcţie având ca reprezentanţi principali pe Petre Andrei şi Mihail Ralea. Studiile lor
ieşeau din sfera ştiinţei pentru a deveni vehicule de propagare a unei ideologii politice.
"Obiectivitatea" ştiinţifică a lui Petre Andrei era atât de manifestă încât recomanda
tineretului românesc "turbulent", ca model constructiv de urmat pe komsomoliştii
sovietici! La Bucureşti catedra de sociologie era ocupată de profesorul Dimitrie Gusti, un
mare animator, care a contribuit mult la popularizarea noii ştiinţe in România. Lui i se
datorează şi crearea Institutului Social Român, la a cărui catedră s-au perindat cele mai de
seamă figuri ale politicii, economiei şi ştiinţei româneşti. In ce priveşte cursurile lui de
sociologie, ele se limitau la o excelentă expunere a diverselor sisteme sociale, inclusiv a
marxismului, fără a ieşi din stadiul pur didactic, fără a elabora o teorie proprie care să
îmbrăţişeze ansamblul cercetărilor. În schimb profesorul Dimitrie Gusti a conceput o
excelentă tehnică de studiere a unităţilor sociale, in special a satului românesc, şi pe baza
ei a făcut sondaje in diverse puncte ale ţării. Mulţi au confundat metoda lui monografică
cu un sistem de gândire socială, ceea ce era cu totul fals. Materialul adunat in campaniile
monografce n-a ajuns niciodată in faza constructivă şi piedica principală era însuşi
profesorul Gusti, care nu ajunsese să se lămurească pe sine însuşi asupra ideii de
comunitate omenească. In ce priveşte naţiunea, de pildă, la a cărei explicaţie trebuia să
contribuie cercetările, el îşi însuşise teoria atomistă a societăţii, după care o naţiune nu-i
decât o simplă adiţiune de indivizi. Constituirea şi coeziunea naţiunilor ar fi in funcţie de
bunul plac al individului, de manifestarea voinţei lui, care trebuie mereu reînoită.
Naţiunea ar fi "un plebiscit de fiecare zi" după formula lui Renan. Nici pomeneală nu mai
era in formarea unei naţiuni de origini comune, de o istorie comună, de tradiţii, de o
limbă unitară, de religie, de teritoriu propriu, de aspiraţii comune, de sânge şi rasă. Toate
aceste manifestări le elimină profesorul Gusti din conceptul natiunii pentru a nu lăsa la
baza ei decât pe individul suveran şi autonom, indiferent din ce rasă sau neam se trage.
Fireşte că această teorie, de fapt nu a lui proprie, ci importată din cercurile de gândire
cosmopolită din Occident, era pe placul proaspetilor imigranti evrei care puteau
revendica pe baza ei aceleaşi drepturi cu băştinaşii care de milenii locuiau pe pământul
românesc.
Profesorul Brăileanu a criticat in lucrările lui confuzia ştiinţifică a Scolii
Sociologice de la Bucureşti. El considera ca, Dimitrie Gusti nu se ocupa de nici o
problemă vitală a poporului românesc, nici de chestiunea evreiască, nici de nationalism,
nici de coruptia păturii conducătoare, nici de subjugarea economică a românului, nici de
relele care măcinau pătura tărănească. "Acestea nu sunt subiecte pentru sociologie, nu
sunt fenomene "interesante"; in schimb stâna, nunta tărănească, etc. prezentau mai mare
interes sociologic, extraordinar, colosal, mondial!". Referindu-se la sociologia
monografică, americană, Brăileanu arată că ea a studiat raporturile dintre nucleul
principal al populatiei americane, rasa anglo-saxonă, şi celelalte nationalităti şi pe baza
acestor studii s-au înfăptuit reformele necesare pentru mentinerea suprematiei rasei
anglo-saxone, măsuri reflectate între altele şi in legea imigratiilor. La noi, spune el,
"sociologul nostru monografic" nici n-ar îndrăzni să viseze la chestiuni de orientare ale
poporului român in lupta pentru existentă, necum să le exprime in a sa "sociologie
românească". Sunt multe pasaje din lucrările lui in care, într-un stil caustic, se războieşte
cu profesorul Gusti. Nu din concurenţă, cum s-ar crede, nu pentru că Dimitrie Gusti i-ar fi
întunecat gloria, ci pentru că acesta se abătuse de la obiectivitatea ştiinţifcă pentru a servi
fortelor care amenintau integritatea neamului nostru.
Se considera ca Scoala sociologică românească de la Cernăuti e singura şcoală de
înalt nivel ştiinţific şi aceasta graţie directiei ce i-a imprimat-o profesorul Traian
Brăileanu.
Sistemul de gândire socială al profesorului Brăileanu înmugureşte in etică, începe
să se schiţeze in introducerea in sociologie (1923), se desfaşoară in sociologia generală
(1926) şi politică (1928), pentru a-si transmite ultimele reflexe şi preciziuni in teoria
comunităţii omeneşti (1940). În genere metoda lui de expunere urmează maieuticei lui
Socrate: lasă adevărul să rezulte din examinarea critică a diverselor teorii şi in mod
nefortat şi progresiv cititorul este adus in faţa propriei lui concepţii. Traian Brăileanu
reconstituie cu elevii şi cititorii lui drumul ce l-a parcurs el însuşi in păienjenişul faptelor
şi teoriilor sociale până ce a ajuns să se lămurească ce e aceea societate. E o metodă, vie,
dinamicâ, înviorată prin permanentul dialog la care obligă toate somităţile ştiinţei sociale.
Arareori profesorul Brăileanu face expuneri sistematice. Nu vom întâlni in cărtile lui o
prezentare geometrică a sistemului său. El merge din dezbatere in dezbatere pentru a
ajunge in final la o revărsare maiestuoasă a gândirii lui. Ca o apă de munte care se zbate
in chei, pentru a-şi găsi apoi drum liber in lungul şesului.
Fireşte că tot ce spunem noi aici despre concepţia sociologică a profesorului nu-i
decât o schemă incompletă şi lipsită de vitalitatea gândirii lui. Ar trebui o muncă de
câţiva ani pentru a scrie ceva care să onoreze geniul lui. Proiectul nostru nu-i de ordin
ştiinţific ci psihologic şi moral, şi anume, de a urmări fazele de manifestare ale
personalităţii lui, puternic reflectată in tot ce a scris. Spre deosebire de alţi scriitori sau
savanţi la care scrisul şi viaţa nu se acoperă, la Traian Brăileanu ele formează un tot
inseparabil. Viaţa şi-a închinat-o ştiinţei, iar ştiinţa îi luminează drumul vieţii.
Una din preocuparile lui Traian Braileanu a fost originea societatii, care o
considera evoluata din cea mai simpla forma sociala precum este familia. Anume familia
este cea care face trecerea de la biologie la sociologie. Anume in familia primitiva, zice
Braileanu, gasim concentrate toate elementele care in decursul unei lungi evolutii vor da
nastere la forme sociale complexe. Principiile in baza carora exista familia, observa
Braileanu este diferenta pe sexe si varste. Sub presiunea fortelor fizice si mediului
inconjurator familiile se reunesc in unitati sociale mai mari, semintii, care vor da nastere
diferentierilor antropologice. Apar rasele, iar in interiorul raselor se nasc diferentele
modului de trai: pastorii, agricultorii, vanatorii si nomazii. Urmeaza adaptarea activa a
omului la mediul inconjurator, astfel nascandu-se comunitatea umana propriu zisa,
obiectul sociologiei.
Natiunea, in calitate de unitate politica apare odata cu aparitia contactelor dintre
comunitatile etnice. Fiecare grup etnic, adaptat la mediul extern incercand sa-si pastreze
independenta, isi ma modifica propria structura, imbogatindu-se cu noi organe capabile
sa indeplineasca noua functie de aparare a teritoriului etnic. Principalul instrument de
aparare impotriva invaziei straine va fi armata.
Cand grupul social a ajuns sa dobandeasca o constiinta proprie, cand teritoriul pe
care locuieste s-a transformat intr-o patrie prin legatura de sange, formarea unei
mentalitati comune si cultura proprie, atunci acel grup va tinde sa se organizeze sub
forma unei mentalitati comune si cultura proprie, atunci acel grup va tinde sa se
organizeze sub forma unui stat national. Misiunea principala a noii structuri sociale este
ca, sprijinit pe fortele militare, sa asigure ocrotirea patriei contra invaziei altor
comunitati. Statul national, spune Braileanu, este forma ideala de convietuire umana si
reprezinta incheierea unei evolutii in care se face trecerea de la starea nedeslusita a unei
natiuni la o lamurire a personalitatii ei. Statele se cristalizeaza in timp si spatiu din
raporturi intercomunitare, iar istoria propriu-zisa incepe odata cu conflictele dintre ele.
 Politica este definita de Braileanu drept “functiunea comunitatii omenesti prin
care ea cauta sa-si apere individualitatea sau personalitatea contra incercarilor de
cotropire ale altor popoare”. Politica in acelasi timp este o arta, iar sociologia vine drept o
stiinta care ajuta la creatie. Sarcina sociologului si a sociologiei nu este reformarea
societatii ci oferirea omului de stat formula de actiune.
Statul national este forma ideala de convietuire omeneasca, pentru ca este
constituita din comunitatea spirituala si morala a indivizilor de un neam si de o lege. S-ar
putea ca mai tarziu sa se ajunga la o colaborare intre toate Statele nationale, spune
Braileanu, dar fara a pierde din vedere misiunea lor fundamentala, care este ocrotirea
natiunii. Infaptuirea unui stat national depinde de virtutiile paturii conducatoare. Nu orice
clasa conducatoare poate creia un stat national, ci numai o clasa constituita dintr-o elita
nationala.
Braileanu vorbeste de necesitatea unui lider national puternic, omul mare care va
fi modelul pentru noua elita romaneasca. Anume aceasta asteptare a unui mesia national
l-a determinat pe Traian Braileanu sa adere la Miscarea Legionara.
Ceea ce ne interesează pe noi mai mult in teoria socială a profesorului Brăileanu
este formarea comunitătilor politice, a natiunilor. Transformarea genurilor de viată in
comunităţi politice se produce in momentul când grupele sociale intră in contact. Cum
fiecare grup social s-a adaptat la mediu, dobândind anumite caracteristici rezultate din
lunga convietuire, el va tinde să-şi păstreze independenta fată de alte grupe sociale care s-
au ivit la orizontul mediului său ambiant. Pentru a se putea apăra cu succes contra noilor
comunităţi care îi tulbură pacea lui naturală, structura grupului social se va modifica, se
va diferentia, îmbogătindu-se cu noi organe, capabile să îndeplinească noua functiune,
adică apărarea teritoriului propriu fată de invaziile străine. Instrumentul principal de
protectie al unui grup social contra amenintării de cotropire din partea altor grupe sociale
este armata.
După aparitia lucrărilor de sociologie, Traian Brăileanu si-a continuat
investigatiile in politică şi rodul acestor cercetări a fost publicarea "Politicii" la scurt
interval, in anul 1928, la Cernăuti. Functiunea politică se iveşte într-o comunitate
omenească când ea intră in contact cu alte comunităti. Comunitatea cu mediul ei ambiant
a ajuns să formeze o lume aparte şi atunci ea va tinde să se apere contra oricărei încercări
de penetratie, fărâmitare sau subjugare a ei din partea unei comunităti străine. Numim
politică - spune Brăileanu - functiunea comunitătii omeneşti prin care ea caută să-şi apere
individualitatea sau personalitatea contra întreprinderilor de cotropire ale altor popoare.
Statele, cu instrumentul principal armata, au apărut din necesitatea de a asigura
independenta grupului social fată de incursiunile altor comunităţi.
Era logic ca după ce profesorul Brăileanu şi-a încheiat lucrările propriu-zise cu
publicarea "Politicii", să-şi îndrepte cercetările spre comunitatea românească. El nu putea
să ignore existenţa propriei lui naţiuni şi sa nu încerce a-i defini coordonatele din
perspectiva sistemului său. El era dator cu această explicaţie atât ca om de ştiinţă căt şi ca
patriot. În tratatul său de sociologie s-a ocupat de legile generale ale societăţii. Acum
făcea o aplicare a acestor legi la o colectivitate pe care o cunoştea din propria lui trăire.
Traian Brăileanu este un empirist. El şi-a clădit sistemul pas cu pas pornind de la
realităţile sociale. Analizând condiţiile de viaţă ale poporului român, el supunea la o nouă
verificare teoria lui socială, coborând iarăşi in domeniul faptelor. Odată cu această
demonstraţie ştiinţifică a viabilităţii sistemului său, profesorul săvârşea şi o mare operă
naţională, căci punea la dispoziţia conducătorilor tării şi a tuturor acelora care se
interesau de soarta ei o serie de investigaţii sociale şi politice de cea mai înaltă valoare
ştiinţifică, care puteau fi utilizate apoi cu folos pentru nevoile de guvernare ale Statului
Român.
În tratarea problemelor specifice poporului român, el nu părăseşte domeniul
ştiinţei. Nu confecţionează teorii pentru nevoile de propagandă ale unui partid. Din punct
de vedere al ştiinţei, a vorbi de o sociologie liberală sau marxistă este o absurditate.
Traian Brăileanu oferă bărbaţilor de Stat ai României o tehnică politică, dedusă cu
aceeaşi rigoare ştiinţifică din sistemul său de gândire socială, pentru ca apoi aceştia, cu
ajutorul ei, să poată desăvârşi structura Statului Român. În anul 1937 şi-a publicat toate
studiile sale de politică românească într-un volum intitulat "Sociologia şi Arta
Guvernării". Chiar prin titlul ales el a voit sa sublinieze distanţa care separă pe omul de
ştiinţă de omul politic. Sociologia e o ştiinţă, in timp ce guvernarea e o artă. Arta e un
fapt unic, inimitabil şi indisolubil legat de personalitatea celui care o plăsmuieşte. Arta nu
se învaţă. Nu există reguli de a crea o opera de artă. Dar in afară de artele obişnuite,
există şi o artă socială, o artă politică, o artă a guvernării. Statele sunt opera artiştilor
sociali. Sociologul nu e chemat sa reformeze societatea şi nici sa se substituie omului de
Stat. Un eminent teoretician politic poate sa dea fiasco când va fi pus sa guverneze. Omul
de ştiinţă oferă omului politic formula de acţiune, dar asta nu înseamnă că el însuşi ar fi
in stare sa le aplice. Aplicarea lor e de resortul artistului social, al geniului creator in
politică. Sociologia poate contribui la perfecţionarea mijloacelor tehnice de guvernare.
Poate ajuta la pregătirea temeinică a conducătorului, dar ea nu poate crea nici
conducători, nici nu poate indica cea mai buna formă de organizare a Statului. Ştiinţa
trebuie sa rămână obiectivă, rezervată şi modestă faţă de realitatea politică şi faţă de
sarcina oamenilor politici. Ştiinţa socială, de pildă, nu poate preconiza idealuri, căci ar
însemna sa amestece domeniul lui ceea ce este cu domeniul lui ceea ce ar trebui să fie,
dar poate dovedi că o comunitate omenească lipsită de un ideal nu e viabilă. Tot ştiinţa
poate dovedi că o naţiune nu poate trăi dacă membrii ei nu sunt naţionalişti, adică
integraţi in aspiraţiile ei cele mai profunde. Ştiinţa nu poate fixa scopuri practice
guvernării, dar poate dovedi că o comunitate naţională, dacă vrea sa se menţină şi să
înflorească, trebuie să se supună la anumite condiţiuni. Există metode de distrugere ale
popoarelor, după cum există altele care asigură dăinuirea şi progresul lor; ştiinţa socială
le poate indica cu preciziune şi pe unele şi pe altele.
Profesorul Brăileanu nu pretinde ca el însuşi sa înfaptuiască ideile pe care le
dezvoltă in studiile consacrate realităţilor româneşti. Misiunea lui e alta: să ajute cu
ştiinţa şi sfaturile lui pe omul de acţiune la întocmirea celei mai potrivite forme de Stat
pentru asigurarea independenţei şi perpetuării comunităţii româneşti. Ca exemplu de
strălucită colaborare între omul de ştiinţă şi artistul politic dă pe Aristotel şi Alexandru
cel Mare. Filosoful n-ar fi putut cuceri Asia, dar nici eroul nu'ar fi putut organiza imperiul
fără de adânca cunoaştere a structurii şi dinamicii Statului din lecţiile de teorie politică
ale lui Aristotel.
 Traian Brăileanu posedă viziunea generală a societăţii, cunoaşte procesul de
naştere şi disparitie al comunitătilor omeneşti şi cu ajutorul acestei vaste retele de
cunoştinţe explorează societatea românească. Când Brăileanu descoperă tesuturile
bolnave ale României, el se găseşte in situatia medicului, care, bazat pe cunoştintele lui,
pune diagnosticul. El întocmeşte harta infirmitătilor de care suferă organismul natiunii cu
ajutorul instrumentului ce şi l-a făurit după ani de muncă şi meditatie încordată. Putem fi
siguri că ceea ce el afirmă, e construit din cel mai solid material ştiintific.
Spre deosebire de alţi autori de lucrări asemănătoare care s-au limitat la o simplâ
colectie de date şi rareori şi cu multă timiditate au trecut la încercări de sistematizare,
Traian Brăileanu toarnă materialul adunat in forme inteligibile.
Colectia lui de articole "Sociologia şi Arta Guvernării" e in realitate un tratat de
sociologie românescă. Capitolele acestei cărti, îmbrătişate dintr-o singură privire,
constituie o vastă frescă a societăţii româneşti între cele douâ războaie, operă unică in
bibliografia românească. Înşirâm aici câteva din numeroasele subiecte tratate de profesor
pentru ca cititorul să-şi dea seama de amploarea cercetărilor lui: închegarea Statelor
nationale, internationalele contra Statelor nationale, parlamentul, democratia şi
separatiunea puterilor in Stat, înstrăinarea şi degenerarea clasei conducătoare româneşti,
tragedia functionarului român, functionarism şi birocratism, capitularea burgheziei
româneşti in fata burgheziei evreieşti, structura partidelor politice, problema economică
in Statul national, problema muncitorească, decăderea Universitătilor româneşti, studentii
şi Universitatea, feminizare şi efeminizare, evreii şi comunismul, circulatia elitelor şi
demagogia, "Statul tărănesc", "Frontul popular", revolutia de la 1907 şi consecintele ei,
Ştefan cel Mare şi arta guvernării, etc... Fiecare articol este consacrat unei teme centrale,
dar din nevoi explicative profesorul e obligat sa abordeze şi o multime de chestiuni
înrudite cu subiectul principal, încât titlul unui articol nu acoperă varietatea de idei şi
solutii din care e tesut ansamblul lui.
După critică, urmează partea constructivă. După dezvăluirea metehnelor de care
suferă organismul national, Traian Brăileanu oferă remediile pentru îndreptarea lor. După
temeinica analiză a realitătilor româneşti, se încumetă sa prescrie şi o tehnică socială sa
suprime cauzele profunde ale răului care macină poporul nostru. Din totalitatea sfaturilor
lui adresate conducătorilor politici se poate reconstitui conceptia lui de reorganizare a
Statului Român. Repetăm că el nu propune programe abstracte, nu e un vizionar
incorigibil care in avântul lui generos pierde contactul cu realitătile, ci oferă formule de
actiune ieşite din stricta aplicare a ştiintei teoretice la comunitatea românească. Ştiinta
socială poate sugera mijloacele de îndreptare ale deformatiilor de care suferă corpul
naţiunii; este apoi treaba bărbatului de Stat sa le aplice. Succesul unei tehnici politice,
corect formulatâ de omul de ştiinţâ, depinde de geniul conducătorului.
În fixarea tehnicilor politice destinate la guvernarea Statului Romăn el operează
cu un principiu unic, natiunea, respectându-şi cu consecventă propriul lui sistem de
gândire. De vreme ce, cum dovedeşte sociologia, natiunea reprezintă termenul final al
unui lung proces de evolutie socială, trebuie sa ne orientăm după fiinta şi nevoile ei in
găsirea celor mai bune reguli de guvernare. Ideea comunităţii româneşti trebuie sa ne
călăuzească in toate momentele când facem planuri de reformă ale Statului Român.
Natiunea răscolind toate compartimentele vietii nationale, garantează in acelaşi timp
coerenta şi unitatea mijloacelor de guvernare propuse de omul de ştiintă pentru
desăvârşirea structurii Statului Român. "Ideea naţiunii române, ca organism politic
structurat după legi izvorâte din firea sa, stă la temelia doctrinei şi actiunii "nationaliste"
româneşti". (Ideea comunităţii româneşti).
Braileanu considera ca statul national este forma ideală de convietuire omenească.
El este constituit din comunitatea spirituală şi morală a indivizilor de un neam şi de o
lege. S-ar putea ca mai tâtziu sa se ajungă la o colaborare între toate Statele nationale,
spune Brăileanu, dar fără a se pierde din vedere misunea lor fundamentală, care este
ocrotirea natiunii.Înfăptuirea unui Stat national depinde de virtutile păturii conducătoare.
Nu orice clasă conducătoare poate creea un Stat national, ci numai o clasă constituită
dintr-o elită natională. Elita unei naţiuni trebuie sa aibă o structură omogenă, adică sa fie
de aceeaşi rasă cu poporul. Între clasa conducătoare, elită şi popor trebuie sa existe
identitate, dacă vrem ca rezultatele guvernării să fie crearea unui Stat national. O elită
natională se impune prin luptă la conducere şi se perpetuează prin educatie şi prin
continuă împrospătare din masa poporului. O elită naţională trebuie sa fie o elită deschisă
tuturor talentelor ce se pot ivi din popor. Partidele politice trebuie sa devină pepieniere de
elite in loc de a fi ceea ce sunt astăzi, pepiniere de afacerişti, oportunişti şi interesati.
Degenerarea unui Stat începe cu infiltrarea şi înstrăinarea clasei conducătoare. O
elită natională trebuie să fie imună la influentele diverselor internationale, duşmami de
moarte ale Statului national. Când o elită naţională a fost substituită la conducerea
Statului de o elită străină, atunci acel Stat a încetat de a mai fi national, chiar dacă el
continuă sa poarte pe frontispiciu numele unei naţiuni. In dictatura proletariatului, elita
naţională este răsturnată şi înlocuită cu o elită străină. Din acel moment Statul national a
încetat sa mai existe; un Stat comunist nu mai are nimic comun cu Statul national
anterior. Continuitatea istoriei a Statului national e întreruptă.
Ca formă de guvernare, el sustine democratia parlamentară, corectată şi
completată cu principiul reprezentării fortelor productive ale tării (profesii). Parlamentul
trebuie să fie expresia liberă a unui popor. El este contra tendintei partidelor de a se
substitui institutiilor politice ale tării şi condamnă amestecul executivului (Rege, guvern)
in desfăşurarea unei vieţi constitutionale normale.
"Nu s-a înfaptuit după Unire un Stat National Român", exclamă cu durere Traian
Brăileanu, "deoarece conducerea lui a alunecat din mâinile românilor in mâinile
străinilor. Înainte de război, Statul Român mai dispunea de o rezervă de oameni politici
de valoare, de caractere ireproşabile, dar după război partidele s -au alterat in aşa măsură
încât directia lor a trecut in mâinile şarlatanilor şi demagogilor in spatele cărora operează
elemente străine, evrei, comunişti şi alte forte intemationale".
În ce priveşte buna administrare a Statului, el vede solutia problemei in crearea
unei clase functionăreşti bine pregătite din punct de vedere profesional şi bine retribuite.
Nu se poate aştepta cinste şi corectitudine de la nişte functionari muritori de foame. Cu
sistemul întrebuintat până acuma, de a tine pe servitorii lui in permanentă mizerie, însuşi
Statul impinge pe functionari in bratele coruptiei.
 Biserica constituie un factor decisiv pentru consolidarea Statului national. Nu
numai prin faptul că invocă permanent protectia Puterii Divine asupra poporului, dar şi
prin actiunea ei moralizatoare asupra cetătemlor. Biserica trebuie scoasă din situatia ei
umilitoare de astăzi, când este utilizată pentru interese meschine de partid, şi înzestrată cu
toate mijloacele necesare pentru a-şi exercita misiunea ei divină şi natională.
Politica externă determină politica intemă. Deci structura intemă a Statului trebuie in aşa
fel adaptată încât sa corespundă necesitătilor exteme. Într-un fel se organizează un Stat
care tinde la expansiune şi cuceriri şi in altfel un Stat care se apără. Dar nu se poate
renunta şi la atac şi la apărare. Atunci Statul este demisionar, aşteptând numai să fie
cotropit şi desfiintat, iar până atunci se multumeşte cu manevre de strecurare şi întârziere
a momentului fatal. Acesta e aspectul ce ni-l oferă Statul Român actual, sub actualii
conducători: in loc sa se adapteze conditiilor schimbate ale mediului, se despoaie de toate
posibilitătile de apărare. Conditia principală pentru ca Statul Român să reziste la
presiunea mediului extern este să-şi creeze mai întâi o solidă armătură internă, in care
duşmanul să nu poată pătrunde pentru a-i destrăma capacitatea de apărare, Garda de Fier
in jurul natiunii de care să-şi spargâ capul toti duşmanii ei. O tară bine închegată interior
va şti să-şi aleagă şi aliatii trebuincioşi pentru garantarea independentei şi integritătii
teritoriale.
Regenerarea Statului Român, ca a oricărui Stat in genere, presupune existenta
Marelui Conducător. Toată ştiinţa, toate teoriile, toate principiile, cele mai bune tehnici
de guvernare nu servesc la nimic dacă nu se iveşte marele conducător. Regenerarea
Statului presupune in primul rând regenerarea clasei conducătoare, dar şi transformarea
milioanelor de indivizi in cetăteni conştienti. Această putere nu o are decât
conducătoarul. Numai el poate modela, disciplina, selectiona numai noua clasă
conducătoare la substratul social concret. Numai el poate înălta masele populare de la
existenta măruntă cotidiană la viziunea marilor interese nationale.

Ministru al Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor (1940-1941)

Preocupat de soarta tarii intregite este activ pe plan politic, luptand alaturi de
personalitatile care au pus bazele Romaniei Mari, maresalul Alexandru Averescu si
istoricul Nicolae Iorga. In anii ’30 se alatura tinerei formatiuni Legiunea Arhanghelul
Mihail fiind numit membru al Senatului Legionar, inca de la constituirea acestui for de
conducere, in 1929. Participa la Congresul Asociatiei Studentesti Crestine "Stefan cel
Mare" (14-16 Septembrie 1929), de la Manastirea Putna, tinut sub presedintia lui Andrei
C. Ionescu (al doilea congres al studentimii romane tinut la Putna, dupa cel din 1871,
organizat de Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu si Ion Slavici), unde rosteste o cuvantare
despre problema dictaturii.
La 1 Mai 1936, se deschide tabara de munca legionara de la Radauti, sub conducerea
profesor Traian Barileanu, in care se construieste o Biserica, care este inchinata
Arhanghelul Mihail (patronul Legiunii). Este ales parlamentar pe listele Partidului Totul
Pentru Tara in decembrie 1937.
Apartenenta la Miscarea Legionara ii aduce in postura de ministru al Educatiei Nationale,
Cultelor si Artelor (1940-1941), unde isi alege colaboratori ca: Secretar General,
sociologul Traian Herseni, cel mai bun elev al Profesorului Gusti, sau directori generali
in diferitele ramuri ale invatamantului: Vasile Bancila, filosoful noii generatii, si Ion
Ionica sociolog si scriitor.
In aceasta demnitate publica duce o deosebita activitate: Avand o conceptie de nivel
european in calificarile ce le cerea profesorilor universitari (pe langa titluri si cursuri, sa
aiba lucrari de specialitate, cu alte cuvinte: sa fie savanti), a numit Comisiunile de
restructurare ale Universitatilor, formate din profesori universitari, care aveau misiunea
sa examineze situatia fiecarui profesor si sa propuna indepartarea celor care nu
corespundeau profesional si moral.
Marea idee a profesorului Brăileanu, restabilirea spiritului national şi a vocatiei ştiintifice
in Universitate, a căzut victimă, odată cu întreaga Mişcare, cuibului de şerpi care se
adunase in jurul lui Antonescu. Relatiile profesorului cu generalul au urmat aceeaşi curbă
cu a relatiilor generale dintre Mişcare şi Conducător. Cordiale la început, ele s-au înăsprit
progresiv, pentru a lua aspecte de criză înaintea Crăciunului. Ministrul Educatiei
Nationale începu să fie tratat după acelaşi calapod ca şi Sturdza, ca şi Petrovicescu.
Nimic din ceea ce făcea, nu mai era bun. Comisiile deveniseră in limbajul lui Antonescu
focare de anarhie universitară. Generalul era copios şi tendentios informat de toată
activitatea lor. După fiecare audientă la General, Brăileanu venea la mine istovit. Nu mai
putea suporta brutalitătile şi mojiciile acestuia, care-si trata miniştrii mai rău decât
plutonierii la regiment. Îl muncea gândul să plece. În zadar arăta profesorul că aceste
Comisii nu desfăsoară decât o activitate preliminară, că ele au fost instituite cu aprobarea
Conducătorului şi că ele trebuie lăsate până la capăt să îşi îndeplinească munca lor, dacă
vrem să avem o imagine clară a situatiei Universitătilor; Conducătorul nu se poate teme
de nici un abuz, căci decizia finală îi apartinea lui. Antonescu nu mai era sensibil la nici
un argument şi nu mai avea in cap decât o singură preocupare: cum să se scape şi de acest
ministru incomod, care avea idei, care voia ceva şi care nu se lăsa manevrat din culise.
După căderea Legiunii de la putere, Antonescu şi-a dat frâu liber pornirilor lui de
răzbunare, criticând in modul cel mai nedrept activitatea lui Traian Brăileanu la
Ministerul Educatiei Nationale. Toti strigoii lumii vechi se asociaseră formând cor cu
Conducătorul pentru a înfiera actiunea de anarhizare a Universitătilor întreprinsă de
Traian Brăileanu.

Prigoana dupa prigoana

Dupa 23 Ianuarie 1941, Traian Braileanu a fost arestat impreuna cu toti demnitarii
legionari care au putut fi prinsi si incarcerati. A patimit sase luni in celulele Serviciului
Secret de la Malmaison. La proces Traian Braileanu a avut o tinuta demna. In pauze,
acuzatii si avocatii apararii se strangeau in jurul lui, sorbindu-i cuvintele. Cand i-a venit
randul la integoratoriu, presedintele, instruit asupra cazului sau, l-a intrebat fara prea
mare interes: "Dar dumneata ce cauti aici?". Profesorul a improvizat un mic discurs: "Am
facut o comparatie. Mi-e rusine sa o spun. Unii elevi m-au asemanat cu Socrate. Socrate
era un mare filosof grec care s-a straduit sa invete adevarul pe compatriotii lui. Totusi,
atenienii l-au condamnat la moarte. Nu vreau sa ma compar cu el, dar cam asta e si
situatia mea". Cum nu i s-a gasit nici un pretext serios si bun de a fi transformat in cap de
acuzatie pentru "rebeliune", a fost trecut in lotul celor destinati sa fie achitati.
Dar in 1943 este internat in lagarul de la Targu Jiu, iar in 1946 a fost arestat de
regimul comunist. Neavand ce reprosa (ideologic si comportamental) profesorului
Braileanu, inculpat in "procesul marii tradari" intentat lui Ion Antonescu si
colaboratorilor sai (ca fost ministru al educatiei), ura comunistilor atinge apogeul in
editorialul nesemnat intitulat "Chipurile lor...", din Scanteia (9 mai 1946), prin
batjocorirea verbala a celor incriminati: Traian Braileanu este "stors, desarticulat, cu
chelia semanata de peri carunti, teposi, ca o perie tocita, cu gura stirba (din cauza
presiunii psihice si a conditiilor de detentie a ajuns in acel hal, n.n.) din care cuvintele ies
inconsistente, gelatinoase.
Condamnat la munca silnica pe viata. Este asasinat in chip bestial

Astfel, in 1943 a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu, iar în 1946 a fost arestat de
regimul comunistest si invinuit de „dezastrul tarii“, pentru ca mai apoi sa fie condamnat
la munca silnica pe viata. Este depus la inchisoarea Aiud. Nu rezista conditiilor de
detenti, murind la scurt timp, fiind asasinat in chip bestial prin exterminare fizica la
Penitenciarul Aiud in data de 10 Iulie 1947.
Memoria nu i-a fost insa uitata, numeroase lucrari fiindu-i reeditae, profesorul
Ilie Badescu, in “Istoria Sociologiei”, considerandu-l cel mai mare sociolog roman.