afectarea de tip cutanat, articular şi, poate cel mai important, pentru scăderea riscului de

reactivare al bolii [1, 41]. Alte efecte benefice ale antimalaricelor de sinteza sunt reprezentate
de efectele antiagregante plachetare, hipolipemiante sau cel de a permite reducerea dozelor de
cortizon. Hidroxiclorochina 200-400mg/zi (5-7mg/kg corp) este preparatul cel mai utilizat.
Efectul se instalează după aproximativ 6-12 săptămâni, devenind maxim la 6 luni [42]. Se
228
impune monitorizare oftalmologică la fiecare 6 luni datorită riscului de leziuni retiniene
ireversibile. Alte efecte adverse mai rare sunt: neuropatia peiferică, hiperpigmentări
tegumentare.
Dapsona 100-200 mg/zi este utilă în afectarea cutanată severă, mai ales de tip bulos [34].
Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) sunt utilizate pentru formele ușoare, pentru
combaterea febrei, pentru suferinţa musculoscheletală sau pentru forme ușoare de serozită. În
ceea ce privește clasele de AINS, ibuprofenul poate induce meningită aseptică, piroxicamul
crește fotosensibilitatea, iar coxibii sunt de evitat în cazul sindromului antifosfolipidic [34].
Necesită monitorizarea funcţiei renale şi hepatice.
Corticosteroizii reprezintă piatra de temelie în tratamentul LES. Efectul rapid este util în
controlul simptomelor, dar și în reducerea inflamației. Se administrează de obicei oral în doze
mici
(0,25mg/kg corp), medii (0,5mg/kgcorp) sau mari (1mg/kgcorp) în funcție de afectarea de organ.
Ca şi regulă generală se recomandă utilizarea dozei minime necesare pentru efectul dorit [43,
44],
cu adaptarea permanentă a dozelor în funcţie de rezultat şi comorbidităţi. În formele severe se
poate
utiliza și pulsterapia intravenoasă cu metilprednisolon 1g/zi 3 zile consecutiv. După controlul
activității bolii, dozele orale se scad progresiv, cu aproximativ 10% din doza săptămânală. Deși
dezideratul ar trebui să fie reprezentat de renunțarea completă la cortizon sau măcar schema
alternă de administrare, acest lucru nu este întotdeauna posibil, pacienții acumulând astfel noi
comorbidităţi: osteoporoză, hipertensiune arterială, dislipidemie, ateroscleroză, cataractă,
glaucom [39].
Imunosupresoarele sunt indicate în formele severe, cu risc vital din punct de vedere al
afectării de organ. Ele permit şi scăderea dozelor de cortizon în formele corticodependente sau
corticorezistente. Tabelul 7 cuprinde imunosupresoarele folosite frecvent în tratamentul LES [39,
40].
Plasmafereza este indicată în caz de nivele crescute de complexe imune circulante,
crioglobulinemie, hipervâscozitate, alveolite hemoragice, purpură trombotică trombocitopenică
[39, 40].
Imunoglobulinele i.v. au ca mecanism de acţiune scăderea nivelului de anticorpi şi
solubilizarea complexelor imune. Doza administrată este de 300-500 mg/kg corp 5 zile
consecutiv, putându-se repeta lunar, până la obţinerea remisiunii. Se utilizează mai ales în
citopeniile refractare la tratament, sindromul antifosfolipidic catastrofic [1].
Terapia biologică în LES are drept ţintă procesul imun, ţintele alese fiind reprezentate
de producerea de autoanticorpi, de procesul de activare a complementului, de depunerea
complexelor imune, de producerea variatelor citokine sau de activarea celulelor implicate în
aceste procese, precum limfocitul B sau T. Faţă de terapia imunosupresoare, are avantajul că
evită imunosupresia nespecifică. Singura terapie aprobată până în prezent este reprezentată de