HOTĂRÎREA PLENULUI

CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Pentru modificarea Hotărîrii explicative a Plenului CSJ nr.25 din 15.07.2002

“Cu privire la unele aspecte de aplicare a prevederilor legislaţiei fiscale la
examinarea litigiilor despre urmărirea impozitelor şi taxelor,
aplicarea sancţiunilor de către organele fiscale”

nr.11 din 30.10.2009

În scopul aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei fiscale, Plenul CSJ, în baza art.2 lit.e),
art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie nr.789 din 26.03.96 şi art.17 CPC,
prin prezenta hotărîre introduce următoarele modificări:
1. La punctul 1 alineatul 2 la sfîrşit se adăuga cuvintele: “ ,precum şi de alte acte normative
subordonate legii”;
din lista actelor normative se exclud cele abrogate:
- Legea privind bazele sistemului fiscal nr.1198 din 17.11.1992;
- Legea privind taxele locale nr.186 din 19.07.1994;
- Legea cu privire la privatizare nr.627-XII din 04.07.1991.
- Legea cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi nr.633-XIII din
10.11.95;
la liniuţa 1 se include numărul Legii Codului fiscal şi data publicării “nr.1163-XIII din
24.04.1997, MO nr.62/522 din 18.09.1997, republicat în MO, ediţie specială din 08.02.2007;
la liniuţa a 6-a (Legea privind fondul rutier), cuvintele “privind fondul” se substituie prin
cuvîntul “fondului”;
lista actelor normative se completează cu următoarele :
- Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007, publicată în MO nr.90-93/399 din
29.06.2007;
- Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr.1104-
XV din 06.06.2002, MO nr.91-94/668 din 27.06.2002;
- Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.489-XIV din 08.07.1999, MO nr.1-
4/2 din 06.01.2000;
- Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din
27.02.1998, MO nr.38-39/280 din 30.04.1998;
- Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din 26.12.2002, MO nr.18-19/57 din 08.02.2003;
- Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, republicată în MO, ediţie
specială din 03.10.2006;
- Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea unor regulamente cu privire la modalităţile
efectuării amnistiei fiscale nr.638 din 08.06.2007, MO nr.82-85/670 din 15.06.2007;
- Hotărîrea Guvernului nr.287 din 11.03.2008 pentru aprobarea Regulamentului privind
restituirea taxei pe valoarea adăugată, MO nr.57-60/363 din 21.03.2008;
- Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2008 cu privire la aprobarea unor regulamente, MO
nr.32-33/174 din 15.02.2008;
- Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim
special al facturii fiscale pentru livrările de mărfuri şi servicii impozabile cu TVA, aprobată prin
Ordinul Ministerului Finanţelor nr.32 din 11.03.2002, MO nr.40-42/95 din 21.03.2002 etc.
2. La punctul 2, sintagmele “Serviciul Fiscal de Stat” şi “Departamentul Controlului
Vamal” se substituie, respectiv, prin sintagmele “Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe
lîngă Ministerul Finanţelor” şi “Serviciul Vamal”.
3. La punctul 5:
 alineatul 2, cuvintele “taxele percepute în fondul rutier” se înlocuiesc cu sintagma “taxele
rutiere”;
alineatul 3 va avea următorul conţinut:
“Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:
a) impozitul pe bunurile imobiliare;
b) taxele pentru resursele naturale;
c) taxa pentru amenajarea teritoriului;
d) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
e) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);
f) taxa de aplicare a simbolicii locale;
g) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
h) taxa de piaţă;
i) taxa pentru cazare;
j) taxa balneară;
k) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale,
orăşeneşti şi săteşti (comunale);
l) taxa pentru parcare;
m) taxa de la posesorii de cîini;
n) taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi)
vamale de trecere a frontierei vamale”.
4. La punctul 6:
la alineatul 1, se exclude textul “aprobat prin Legea cu privire la administrarea impozitului
pe venit şi pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164 din 24 aprilie
1997( Monitorul Oficial nr.62 din 18.09.1997)”;
alineatul 2 va avea următorul conţinut:
“Subiecţi ai impunerii impozitului pe venit sunt persoanele juridice şi fizice, cu excepţia
societăţilor specificate la art.5 pct.9) din Codul fiscal, care pe parcursul perioadei fiscale obţin
venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi persoanele juridice care obţin venit
din orice surse aflate în afara Republicii Moldova şi persoanele fizice care obţin venit din
investiţii şi financiar din surse aflate în afara Republicii Moldova”.
5. La punctul 7:
în prima propoziţie, după sintagma “impozit general de stat” se exclude cuvîntul
“indirect”;
alineatul 1, propoziţia a 2-a va avea următorul conţinut: “Taxa pe valoarea adăugată se
aplică la:
a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul
activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;
b) importul mărfurilor în RM, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate
de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate
de către persoanele fizice;
c) importul serviciilor în RM, cu excepţia serviciilor importate aferente produselor
compensatoare rezultate din regimul de perfecţionare pasivă”.
la alineatul 2, se exclud cuvintele “aprobat prin Legea pentru punerea în aplicare a Titlului
III al Codului fiscal nr.1417 din 17 decembrie 1997 (Monitorul Oficial al RM., nr.40-41 din
07.05.1998)”.
6. La punctul 8:
primul alineat va avea următorul conţinut: “Accizul este un impozit general de stat stabilit
pentru unele mărfuri de consum, enumerate în Anexa la Titlul IV al Codului fiscal”;
la alineatul 2, după cuvintele “art.124 Cod fiscal” se pune punct, iar restul frazei se va
exclude.
7. La punctul 9:
la liniuţa 1, propoziţia a 2-a se exclude pînă la virgulă.
 la liniuţa a 2-a, sintagma “stabileşte ad valorem, adică proporţional, în procente faţă de
valoarea mărfii în vamă. Mecanismul calculării taxei vamale, mărimea ei pentru fiecare tip de
bunuri importate este determinată de Legea cu privire la tariful vamal” se substituie cu sintagma:
“calculează şi se percepe în baza valorii în vamă a mărfii pînă la sau la momentul prezentării
declaraţiei vamale. Metodele de determinare a valorii în vamă a mărfii şi modul de aplicare a lor
sînt prevăzute în Legea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII din 20.11.1997”.
liniuţa a 3-a va avea următorul conţinut:
“- taxele rutiere reglementate de Titlul IX al Codului fiscal”.
8. Punctul 10 va avea următorul conţinut:
“10. Obiecte ale impunerii cu impozit sunt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile (terenuri
cu destinaţie agricolă, terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi
terenurile cu alte destinaţii speciale) din intravilan sau din extravilan, clădirile, construcţiile,
apartamentele şi alte încăperi izolate, inclusiv bunurile imobiliare aflate la o etapă de finisare a
construcţiei de 80% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul lucrărilor de
construcţie.
Instanţele judecătoreşti vor lua act de prevederile alin.(2) din art.4 al Legii pentru punerea
în aplicare a titlului VI din Codul fiscal (nr.1056 din 16.06.2000), ce conţine derogări de la
Codul fiscal în privinţa aplicării impozitului funciar şi a impozitului pe bunurile imobiliare.”
9. Punctul 11 va avea următorul conţinut:
“11. Instanţele vor reţine că, odată cu intrarea în vigoare a Titlului VII al Codului fiscal
(Taxele locale) la 01.01.2005, a fost abrogată Legea nr.186-XIII din 19 iulie 1994 privind taxele
locale. Titlul menţionat stabileşte sistemul taxelor locale, subiecţii impozabili, baza impozabilă,
modul de calcul şi de plată a taxelor locale.
La aplicarea legislaţiei privind taxele locale, se va lua în consideraţie faptul că, prin
derogare de la prevederile art.289 alin.(2) lit.e), art.291 lit.e) şi lit.e) din anexa la titlul VII al
Codului fiscal, organizaţiile şi întreprinderile din cadrul cooperaţiei de consum, precum şi
farmaciile care prepară medicamente se scutesc de plata taxei pentru unităţile comerciale şi/sau
de prestări servicii de deservire socială pe anii 2005-2009.”
10. Punctul 13 va avea următorul conţinut:
“13. La stabilirea impozitelor şi taxelor se determină următoarele elemente:
a) obiectul impunerii – materia impozabilă;
b) subiectul impunerii (contribuabilul) – persoana specificată la art.5 pct.2) Cod fiscal;
c) sursa de plată a impozitului sau taxei – sursa din care se achită impozitul sau taxa;
d) unitatea de impunere – unitatea de măsură care exprimă dimensiunea obiectului
impozabil;
e) cota (cotele) de impunere-cuantumul unitar al impozitului sau taxei în raport cu obiectul
impozabil;
f) termenul de achitare a impozitelor sau taxelor – perioada în decursul căreia
contribuabilul este obligat să achite impozitul sau taxa sub formă de interval de timp sau zi fixă a
plăţii;
g) facilităţile (înlesnirile) fiscale – elemente de care se ţine seama la estimarea obiectului
impozabil, la determinarea cuantumului impozitului sau taxei, precum şi la încasarea acestuia,
sub formă de:
- scutire parţială sau totală de impozit sau taxă;
- scutire parţială sau totală de plata impozitelor sau taxelor;
- cote reduse ale impozitelor sau taxelor;
- reducerea obiectului impozabil;
- amînări ale termenului de achitare a impozitelor sau taxelor;
- eşalonări ale obligaţiei fiscale.
Nu se consideră facilităţi fiscale scutirile specificate la art.33, 34 şi 35 Cod fiscal şi cota
zero la aplicarea TVA. Dacă scutirile menţionate n-au fost folosite de contribuabil în anul fiscal
precedent, ca rezultat al neachitării de către patron a salariului, acestea se acordă la data achitării
restanţelor la salariu”.
11. Punctul 15 va avea următorul conţinut:
“15. Potrivit art.264 Cod fiscal, obligaţiile fiscale (impozitele, taxele, majorările de
întîrziere, sancţiunile fiscale aferente şi sancţiunile fiscale neaferente unor impozite şi taxe
concrete), cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, pot fi determinate în cel mult 4 ani de la
ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective sau pentru achitarea
plăţilor obligatorii sau de la data săvîrşirii încălcării fiscale.
Termenul de prescripţie nu se extinde asupra obligaţiei fiscale dacă darea de seamă fiscală
care stabileşte obligaţia fiscală conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce
constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată.
Se atenţionează că obligaţia fiscală poate fi stinsă prin executare silită de către organul
fiscal sau de către instanţa judecătorească pe parcursul a 6 ani de după determinarea obligaţiei
fiscale. De asemenea, cererea de compensare ori de restituire a sumelor plătite în plus poate fi
depusă de contribuabil în termen de 6 ani din data efectuării şi/sau apariţiei lor. După expirarea
acestui termen, nu se va efectua nici o compensare ori restituire, cu excepţia cazurilor, cînd
organul fiscal a repus cererea în termen potrivit alin.(2) art.266 Cod fiscal.
Legislatorul a stabilit şi cazuri în care termenul de prescripţie se suspendă (alin.(2) art.265
Cod fiscal). Din ziua încetării circumstanţei care a servit drept temei pentru suspendarea lui,
termenul de prescripţie îşi reia cursul”.
12. După punctul 15 se introduce punctul 15.1 cu următorul conţinut:
“15.1 Se relevă faptul că, prin Legea nr.111-XVI din 27.04.2007, în vigoare din
11.05.2007 au fost operate modificări în Legea nr.1164 din 24.04.1997 pentru punerea în
aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal, fiind introdus un capitol nou, IV, cu denumirea
“Legalizarea capitalului şi amnistia fiscală”.
Prin amnistie fiscală se va înţelege anularea restanţelor reflectate în sistemul de evidenţă al
Serviciului Fiscal de Stat, al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, inclusiv în sistemul de
evidenţă specială, la situaţia din 1 ianuarie 2007, la impozitele, taxele, la alte plăţi, la majorările
de întîrziere şi la amenzile aferente bugetului de stat, la contribuţiile de asigurări sociale de stat,
la primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, la majorările de întîrziere şi la amenzile
aferente bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, neachitate la data intrării în vigoare a legii menţionate, inclusiv amînate şi eşalonate
(reeşalonate) conform legislaţiei în vigoare.
La aplicarea amnistiei fiscale se va ţine cont de Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea
unor regulamente cu privire la modalitatea efectuării amnistiei fiscale nr.638 din 08.06.2007.
La soluţionarea litigiilor privind obligarea de a aplica amnistia fiscală, instanţele vor reţine
că, potrivit art.34 alin.(5) din Legea nr.111 din 27.04.2007 pentru modificarea şi completarea
unor acte legislative, autorităţile administraţiei publice locale sînt în drept, (dar nu obligate) să ia
decizii cu privire la efectuarea amnistiei fiscale, însă fără a modifica relaţiile cu bugetul de stat.
Astfel, soluţionarea chestiunii privind aplicarea amnistiei rămîne la discreţia autorităţilor, în
dependenţă de posibilităţi, fără afectarea bugetului de stat şi nu poate fi impusă de către
judecată”.
13.La punctul 16:
la alineatul 3 se substituie cuvintele “alin.(3)” prin cuvintele “alin.(4)”;
la alineatul 4, după cuvintele “factura TVA (fiscală)” se introduce sintagma “sau
documentul care confirmă achitarea TVA”.
14. La punctul 17:
la alineatul 1 cuvintele “(alin.6 art.101 al Codului fiscal)” se înlocuiesc cu cuvintele “(
art.102 alin.(6),(7) din Codul fiscal)”;
la litera a), se exclude textul “(în redacţia Legii 1389 din 30.11.2000, MO din 31.12.2000,
pag. 32)”;
 la litera b), după cuvintele “autorităţile vamale” se introduc cuvintele “organul poştal,
bănci, destinatarul străin”, iar după cuvîntul “mărfurile” de introdus sintagma “şi/sau serviciile”;
la alineatul 3 cifra “21” se substituie prin cifra “19”, după sintagma “nu există probe” se
include “referitoare la falsul blanchetei de strictă evidenţă (factura fiscală), nu există probe” . La
sfîrşitul propoziţiei se pune virgulă şi se adaugă cuvintele “nu există probe privind efectuarea
livrării de către alte persoane decît cele indicate în factura fiscală în rubrica “Furnizor”.
la alineatul 4, cifra “23” se substituie prin cifra “13”.
15. Punctul 19 va avea următorul conţinut:
“19. Instanţele vor lua act că, potrivit prevederilor art.102 alin.(1) Cod fiscal, legislatorul a
condiţionat apariţia dreptului la trecerea în cont a TVA pe serviciile procurate numai în cazul
achitării de facto a TVA la buget.
Dacă e vorba de valorile materiale specificate la propoziţia a 3-a alin.(1) art.102 CF, se
permite trecerea în cont TVA achitate sau care urmează a fi achitată la buget.
16. După punctul 19 se introduce un punct nou 19.1 cu următorul conţinut:
“19.1 Trecerea în cont a TVA pe valorile materiale, serviciile procurate şi obţinerea
dreptului de restituire a impozitului, scutirea de TVA, impozitarea la cota zero a TVA, reprezintă
avantaje fiscale de care contribuabilul beneficiază numai în cazul, în care acestea sunt legale şi
întemeiate.
Se va reţine că, constituirea agentului economic nu cu mult înainte de efectuarea
tranzacţiei, efectuarea unei singure operaţii economice, caracterul neregulat al operaţiunilor
economice, interdependenţa părţilor contractante, încălcarea anterioară a legislaţiei fiscale,
efectuarea tranzacţiei în alt loc, decît cel de aflare a contribuabilului, efectuarea decontărilor cu
deservirea la o singură bancă, efectuarea plăţilor de tranzit între participanţii la operaţiunile
economice interdependente, efectuarea operaţiunilor economice prin intermediari – aceste
circumstanţe luate separat nu pot servi drept temei pentru recunoaşterea avantajului fiscal
neîntemeiat.
Totodată, existenţa concomitentă a mai multor circumstanţe din cele menţionate, precum şi
depistarea altora, poate servi drept temei pentru recunoaşterea faptului de obţinere nejustificată a
avantajului fiscal de către contribuabil.
Însăşi faptul încălcării de către contractantul contribuabilului a obligaţiunilor fiscale nu
reprezintă dovada obţinerii de către contribuabil a avantajului fiscal nejustificat.
Avantajul fiscal poate fi recunoscut neîntemeiat, dacă organul fiscal va demonstra, că
contribuabilul a acţionat fără prudenţa necesară şi maxima diligenţă, şi că el trebuia să ştie
despre încălcările comise de contractant, reieşind din relaţiile sale de interdependenţă sau afiliere
cu persoana contractantă.
De asemenea, avantajul fiscal poate fi recunoscut neîntemeiat, dacă organul fiscal va
demonstra, că activitatea contribuabilului, a persoanelor lui interdependente şi afiliate este
orientată spre efectuarea operaţiilor legate de obţinerea avantajului fiscal, în special cu
contractanţii ce nu-şi onorează obligaţiile fiscale.”
17. La punctul 20:
la alineatul 1, după sintagma “n-a avut loc în realitate” se introduce sintagma “n-a avut un
scop raţional de afaceri”, sintagma “dar care” se substituie prin conjuncţia “şi”.
18. Punctul 21 va avea următorul conţinut:
“21. Achitarea în buget a TVA, fiind o obligaţiune fiscală a vînzătorului, nu poate fi pusă
pe seama consumatorului de valori materiale şi servicii procurate, odată ce ultimul ca cumpărător
de bună-credinţă, concomitent cu costul mărfurilor, i-a achitat furnizorului şi taxa pe valoare
adăugată.
O eventuală soluţie, prin care s-ar refuza deducerea sumelor TVA, ar însemna că societăţii
comerciale i se cere să suporte deplin consecinţele acţiunilor furnizorilor săi, care au omis să-şi
execute obligaţiile de plată a TVA la buget. Însă, asemenea povară este considerată ca fiind
excesivă pentru agentul economic, fapt care perturbă balanţa echitabilă ce urma să fie menţinută
între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţele protejării dreptului de proprietate în
sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia europeană a drepturilor omului (a se vedea
cauza Bulves AD vs Bulgaria, hotărîrea CEDO din 22.01.2009)”.
Totodată, trecerea în cont şi restituirea sumelor TVA se efectuează cu condiţia că între
agenţii economici, părţi în tranzacţia de livrare – procurare a valorilor sau serviciilor, se exclud
relaţiile dubioase cu scopul diminuării TVA, la achitarea acesteia între ei, precum şi la vărsarea
sumelor TVA în buget.
19. La punctul 22 se exclud alineatele 2-4.
20. Punctul 23 va avea următorul conţinut:
“23. Potrivit legislaţiei (art.131 Cod fiscal), organe care exercită atribuţii de administrare
fiscală sunt: organele fiscale (Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi inspectoratele fiscale de
stat teritoriale), Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, organele vamale,
serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor şi alte organe
abilitate, conform legislaţiei.
Sarcina de bază a organului fiscal constă în exercitarea controlului asupra respectării
legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor
obligaţiilor fiscale.
La etapa iniţială, se întocmeşte şi i se remite contribuabilului, spre executare benevolă
avizul de plată a obligaţiei fiscale.
Ulterior, în cazul neonorării obligaţiei fiscale, se declanşează executarea silită a obligaţiei
fiscale, luîndu-se în consideraţie condiţiile prevăzute de art.193 Cod fiscal.
Procedura executării silite a obligaţiilor fiscale este reglementată de art.193-207 Cod fiscal
RM, care stabilesc regula generală conform căreia o asemenea executare se efectuează de către
organele fiscale, procedura fiind una extrajudiciară. Procedura este similară şi în cazul încasării
restanţelor la bugetul asigurărilor sociale de stat sau a primelor de asigurare obligatorie de
asistenţă medicală.
Astfel, Procurorul nu este în drept să sesizeze instanţa de judecată cu acţiuni în interesul
Casei Naţionale de Asigurări Sociale sau al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină,
pentru încasarea obligaţiunilor fiscale. Încasarea silită se va efectua de către organul fiscal, fără a
fi necesară o hotărîre a instanţei de judecată, în temeiul art.30 alin.(1) din Legea nr.489-XIV din
08.07.1999 privind sistemul public de asigurări sociale şi art.17 lit.b) din Legea nr.1593-XV din
26.12.2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală, precum şi al art.4 alin.(9) lit.c) din Legea nr.408-XV din
26.07.2001 pentru punerea în aplicare a Titlului V al Codului fiscal, cu modificările introduse
prin Legea nr.448-XV din 30.12.2004.
În acelaşi timp, potrivit art.199 alin.(4) din Codul fiscal, dacă persoanele fizice, respectiv şi
întreprinzătorii individuali, nu permit accesul în domiciliul sau în reşedinţa sa pentru a i se
sechestra bunurile, funcţionarul fiscal consemnează acest fapt printr-un act. În astfel de cazuri,
organul fiscal va intenta o acţiune în judecată privind executarea silită a obligaţiei fiscale,
prezentînd instanţei de judecată probe care să confirme respectarea procedurii prealabile.
Deci, executarea silită a obligaţiei fiscale se efectuează (cu excepţia prevăzută de art.199
alin.(4) din Codul fiscal) de către organul fiscal pe cale extrajudiciară”.
21. Punctul 24 va avea următorul conţinut:
“24. Codul fiscal cuprinde în mod exhaustiv tipurile de încălcări fiscale, pentru a căror
săvîrşire organul fiscal e în drept să aplice sancţiuni fiscale. Acestea sunt:
- împiedicarea activităţii organului fiscal (art.253 Cod fiscal, în continuare CF);
- neutilizarea maşinilor de casă şi de control şi a terminalelor POS (art.254 CF);
- neprezentarea informaţiei despre sediu (art.255 CF);
- nerespectarea regulilor de evidenţă a contribuabililor (art.256 CF);
- încălcarea regulilor de ţinere a evidenţei contabile şi a evidenţei în scopuri fiscale (art.257
CF);
- încălcarea de către instituţiile financiare (sucursale sau filialele acestora) a modului de
decontare (art.259 CF);
 - nerespectarea modului de întocmire şi de prezentare a dării de seamă fiscale (art.260 CF);
- încălcarea regulilor de calculare şi de plată a impozitelor şi taxelor (art.261 CF);
- lipsa certificatului de acciz şi/sau a timbrelor de acciz, a “Timbrelor de acciz. Mărcilor
comerciale de stat” (art.262 CF);
- nerespectarea regulilor de comercializare a ţigaretelor cu filtru (art.2621 CF);
- nerespectarea regulilor de executare silită a obligaţiei fiscale (art.263 CF).
Examinarea cazurilor privind încălcările fiscale, inclusiv aplicarea amenzilor şi executarea
acestor decizii, sunt de competenţa organelor fiscale şi a organelor Centrului pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei (art.241 şi 252 Cod fiscal), dar nu a instanţei de judecată”.
22. La punctul 25:
după alineatul 4 se introduce un nou alineat cu următorul conţinut:
“Factura fiscală nu poate constitui obiect de contestare în instanţa economică, aceasta fiind
un document justificativ, care poate fi administrat ca probă în instanţa de contencios
administrativ.
alineatul 5 devine alineatul 6 cu următorul conţinut:
“La depunerea cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ reclamanţii sunt
scutiţi de plata taxei de stat.”;
ultimul alineat se exclude.

PREŞEDINTELE CURŢII
SUPREME DE JUSTIŢIE Ion MURUIANU

mun.Chişinău, 30 octombrie 2009

Nr.11