

Laudă adusă Izbăvitoarei-Dalbe (Sitā Tārā)

Roata ce-mplinește năzuințele
(Cintacakra)

Oṃ  
Din ciclul renașterilor prin tāre eliberezi,
De la cele opt frici prin tuttārā salvezi,   
De bolile toate ne ocrotești prin tūre,
Mă-nchin ție, mamă Izbăvitoare!  C 
În inima lotusului de culoare albă,   
Deasupra lui pe un disc de lună,
Șezi tu în postura adamantină, 
Ție, Dătătoarea de Măreție, mă-nchin!
2

Asemeni lunii tomnatice strălucești,
Cu alese podoabe-nveșmântată ești,
În spatele tău se află o lună plină,
Ție, Purtătoarea Nufărului, mă-nchin!
Al tău trup e tânăr ca la șaisprezece ani,
Toți fii tăi sunt cei Treziți și Desăvârșiți,
Înzestrată cu corpul ce-mplinește năzuințele,
Ție, preaînaltă și izbăvitoare mamă, mă-nchin!
Raze de lumină din roata albă strălucesc,
Pe-ale ei opt spițe, opt silabe se găsesc,
Ești în chipul deplinei învârtiri înfățișată,
Mă-nchin ție, cea cu roată-nzestrată.
O, Tu, mamă preaînaltă și izbăvitoare,
Roata ce-mplinește năzuințele, de viață-nfloritoare,
Prin astă rugă, tu cea puternică și divină,
De toate suferințele, bolile și piedicile care-ntrerup viața,
Ocrotește-mă te rog!
Împlinirile toate, cele comune și mărețe deopotrivă,
Dăruiește-mi-le te rog!

  

  

3
  
  

  


4
 
Preaînaltă mamă, având credință-n tine,
Veșnic, ca de un prunc, ai grijă de mine!  
Prin a mea rugăciune, te rog prinde de mine,
Cârligul compasiunii izvorât din tine!  ‡ 
Culoarea trupului tău e precum a lunii,   
În chip blând și grațios te-nfățișezi,
Cu podoabe prețioase ești-nfrumusețată, 
Cu mătase, elegant înveșmântată.
5

În inima lotusului pe un disc de lună,   

Cele două picioare stau în postura adamantină,
Ai un chip surâzător și două brațe,  
Mamă ce zămislești pe Cei Treziți din-ntreita vreme,
Ție, Cea Divină, întotdeauna, mă-nchin!   
Lăudând doar o fărâmă din tine,

Din astă clipă și până la Trezire,   
Starea de Trezie ca noi să o împlinim,
Fie ca împrejurările potrivnice să fie potolite, 
iar cele prielnice, pe deplin-ntrunite!
6
Această laudă a fost compusă de marele învățat ( paṇḍita ), 
Vagiśvarikīrti care a fost sub grija directă a Izbăvitoarei . 
Tălmăcit din limba tibetană în limba română de Sumativijaya
(Nicolae Darie)