

Laudă adusă lui Śākyamuni, Cel Trezit

intitulată
Primirea îndeaproape a binecuvântărilor

Închinare Magnificului Maestru, Cel cu Vocea Blândă (Mañjughoṣa)!

   
Văzătorii celor trei timpuri, cei ce pe Indra dușmănesc, E  
Făpturile șerpuitoare, muzicienii din planul ceresc,
Și fruntașul asceților, toți cu a lor diademă prețioasă,   
Picioarele de lotus ale tale, ei le înfrumusețează.

Trup măiestos care-scăldat-n lumină aurie strălucește,
Cuvânt ne-ntrecut de muzica ființelor celeste,   
Minte mai luminoasă decât strălucirea a miliarde de sori,
Preaînalt Śākya, ești suprema călăuză a infinitelor făpturi! 
2
Așa cum astrele răsărite-n văzduhul unui cer senin,
În mijlocul unui lac limpede se reflectă cristalin,
La fel și în lacul străveziu al minții mele,
Oglindindu-se clar înșiruite, virtuțile tale,
Degetele-mi sunt strâns împreunate-n fața inimii,
Precum lotusul fraged atins de lucirea lunii,
Având cugetul adunat și-ndreptat către tine,
Rogu-te, tu cel-nzestrat cu compătimire,
Să dai atenție la această măruntă preaslăvire!
Așa cum un mănunchi de stele,
pe bolta cerească-n jurul lunii roiesc,
Fii cutezători ai Biruitorului, pretutindeni te-ncercuiesc,
Așa cum un taur vânjos care-n turmă este cel dintâi,
În fruntea celor ce „dușmanul au învins”,
și care te-nconjoară, tu apari întâi.
Al tău trup întrețesut cu mii de raze strălucitoare,
Umplând plenar a văzduhului vastă întindere,
Cu puzderii de-nfățișări miraculoase din a cerului boltă,
Te-ai pogorât, precum craiul lebedelor se avântă.
 
 
  
 
  

3
 
 
  
 
  

4
În acel moment, semințele faptelor bune de demult sădite
E 
De mii de oameni și ființe divine, au devenit-nsuflețite,   
Căci doar privind al tău chip, a lor minte neîmblânzită,
De-nlănțuirea sutelor de hibe a fost cu totul dezrobită!  
Sub arborele Treziei, o, tu cel curajos, E
Cu a dragostei și înțelepciunii oaste,
Ca o puternică vijelie cu nori pe cer întunecos,  E
Oștirile celui cu „mintea confuză”,
au fost năvalnic de tine cucerite! 
5

Nepurtând armă și scut, de unul singur ai nimicit,

 
Milioane de diavoli în întregime tu ai biruit!   
În afară de tine, cine altcineva ar mai fi putut,
Într-o astfel de crâncenă bătălie, să fi răzbătut?   
În acest fel, deși cu focul dragostei,   
Ai mistuit inima zeilor dorinței,
Tu, comoară plină de compătimire, 
Față de făpturi ești însă fără părtinire.
6
Ca scopul făpturilor să îl împlinești,
Nici pentru o clipă, tu nu te odihnești,
Iar ființele însele, o clipă nu se odihnesc,
Din a-ți grăi virtuțile pe care ți le preamăresc!
Minte aidoma unui ocean adânc și vast,
Cuvânt care răsună ca tamburul celest,
Trup falnic precum al muntelui Meru pisc,
A te vedea, asculta și aminti, sens îmi dăruiesc!
De-ar fi ca ființele din toate lumile,
Simultan să-ți adreseze îndoielile,
În fața fiecăreia dintre ele-n parte,
Tu ai izvorâ atâtea creații de trupuri și cuvinte,
Cu toate că mintea-ți este pe deplin domolită,
De concepte precum făptuitor și faptă.
A corpului, cuvântului și minții tale tăinuire,
Nu-i chip de cuprins cu a lor gândire,
Nici măcăr de Fiii Biruitorului, cei Solitari și Auditori,
Darămite Brahma, Indra sau alți zei neștiutori!

E
 
 E 

7
 
  
 
  
  

8
Așa cum pasărea cutezătoare a cerului,
 
Zburând necontenit în sfera văzduhului,  
La un moment dat se-ntoarce înapoi,
Nu fiindcă zările cerului se mărginesc, 
Ci pentru că propriile puteri îi slăbesc,
La fel îmi este atunci când despre virtuțile tale grăiesc!  
Precum o pasăre plăpândă ce se ostenește,
Să urmeze calea pe care păsărea măiastră o călătorește, 
Căci a ei iscusință de-a zbura e desăvârșită,
Eu năzuiesc să mă avânt pe Calea preaînaltă, 
9
Acolo unde-ai ajuns, cea cu zece puteri-nzestrată.

Însă puterea ochiului intelectului îmi este slăbită,

Cu care să văd sensul modului de existență,
De bogăția minții Treziei și de năzuința
de-a scăpa de transmigrare eu sunt sărăcit,
De aprigul dușman al patimilor necontenit chinuit!
În abisul prăpăstios al agățării de sine,
de-ar fi să fiu prăbușit,
Găsindu-mă într-o astfel de împrejurare deznădăjduit,
Dacă de tine, cel cu dragoste deplină ar fi să fiu părăsit,
În care alt ocrotitor înzestrat cu adâncă iubire
Față de cei sărmani, îmi voi găsi eu ocrotire?
 
 
Õ
 


10
Acest tărâm de cele cinci degenerări absolut pângărit,
 
Cu toată ființa l-ai îmbrățișat, deși ceilalți l-au părăsit. 
Care-ar mai fi atunci rostul pentru care,
Cei Biruitori și fiii lor pe tine te-au lăudat,  
Ca fiind precum lotusul alb, pur imaculat?
Totuși, în faptele tale, nici urmă de răceală și nepăsare
 
Nu se găsește față de cei ce caută îmblânzire, 
Astel că, e doar a mea greșeală că sunt nenorocos,
Căci a căuta cusur, greșeală-n tine, este de prisos! 
11

Din această clipă și până când voi deveni Trezit,

Cât timp oștirile diavolului eu încă nu am biruit,
Fie ca viață de viață, sub a ta ocrotire,
Să gust nectarul cuvintelor tale, fără potolire!
Această laudă numită „Primirea îndreaproape a
binecuvântărilor” adresată lui Śākyamuni, Învățătorul oamenilor
și ființelor celeste, călăuza neasemuită al celor ce trebuiesc
îmblânziți, cunoscătorul lumii, cel ajuns la fericire, înzestrat cu
cunoaștere, cel pe deplin Trezit și Desăvârșit, biruitorul
dușmanului, cel ajuns la Realitate, a fost compusă de către marele
12
 

 




 
învățat și pribeag Losang Trakpa în sihăstria munților înzăpeziți 
din Ode Gung Gyel, la rugămintea propriului său discipol Jampel
Gyatso, deținător al colecțiilor scripturale. Scribul a fost
deținătorul colecțiilor scripturale, Bhadrapāla.

13