“Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar

buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi,

crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. “ – Dar la amărăciunea lor nu te gândeşti? Tu ai priceput din
Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o vreme că ai să mori pentru că eşti un băiat deosebit de isteţ,
porcărie, scurtă, de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care Oscar. Numai că ceea ce ţi-a scăpat din vedere e faptul că
uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia toată lumea moare. Părinţii tăi de asemenea, într-o zi. Şi eu la
către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de fel.
un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l – Da, numai că eu, înaintea tuturor.
meriţi” – Tu înaintea tuturor. Dar oare asta îţi dă toate drepturile?
Chiar şi pe acela de a nu te gândi la ceilalţi?”
“Boala face parte din mine.
De ce trebuie să se poarte “Dimineaţa când mă examinează, doctorul Düsseldorf
altfel numai fiindcă pare să n-aibă nici cea mai mică tragere de inimă, se
sunt bolnav? Nu ştiu să vede că-i decepţionat. Se uită la mine fără să zică o
iubească decât un Oscar vorbă, de parcă i-aş fi greşit cu ceva. Or, trebuie să ştii,
sănătos?” dragă Dumnezeu, că eu mi-am dat toată silinţa la
operaţie; am fost cât se poate de cuminte, i-am lăsat să
mă adoarmă, mi-am luat toate doctoriile şi nici măcar n-
“…priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o
am ţipat când m-a durut. Sunt zile când mai-mai i-aş zice
pentru întâia oară”
de la obraz că la urma urmei poate el, doctorul
“…se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce Düsseldorf, cu sprâncenele alea negre ale lui, e de vină că
priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, n-a reuşit operaţia”
efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi
nemuritori”