Lipidele, numite și grăsimi, fac parte din clasa macronutrienților, împreună cu proteinele și
glucidele. Lipidele alcătuiesc categoria de substanțe organice naturale și eterogene (descrie un sistem format
din mai multe elemente de natură diferită) ca structură și proprietăți fizico-chimice.
Grăsimile sunt compuși organici ai carbonului, hidrogenului și ai oxigenului. Acești macronutrinți rezultă în
urma esterificării acizilor grași cu diferiți alcooli.
Din punctul de vedere al structurii și al complexității moleculei, putem observa trei categorii de lipide:
2. lipide complexe: – pe lângă carbon, hidrogen și oxigen, ele mai conțin azot și/sau fostor ori azot sau sulf;
3. lipide derivate: – cuprind produșii care rezultă prin hidroliza lipidelor simple și complexe și care
prezintă proprietățiile de solubilitate ale lipidelor;
– uleiuri, care provin pește, floarea soarelui, măsline, porumb, susan, soia.
Trebuie să știm că 1 gram de lipide este echivalent cu 9,3 kcal, adică cu de două ori mai multă energie decât
la arderea proteinelor. În concluzie, lipidele reprezintă o sursă puternică de energie a organismului.
– formează apa endogenă, care crește rezistența organismului la starea de sete;
Sursele lipidelor
Lipidele se găsesc atât în produse de origine animală, dar și în cele de origine vegetală. Cele de origine
animală acoperă 60-65% din necesarul de grăsimi, iar cele de origine animală acoperă un procent 35-40%.
Grăsimile care provin din alimentele de origine animală se găsesc în untură, unt, carne grasă, lapte, smântână,
brânză, cașcaval. În mod normal, produsele din carne pot conține între 3 și 30% grăsimi.
Sunt alimente care conțin în mod natural uleiuri: măsline, nuci, avocado, pește. De exemplu, peștele (păstrăv,
somon) este bogat în acizi grași nesaturați. Omega 3, numit și acidul alfa-linolenic, este uleiul de pește și are
efecte antiaterogene (care împiedică infiltrarea pereților aortei și a unor artere cu o substanță grasă) și
antiaritmogene (împiedică tulburările ritmului normal cardiac).