Sunteți pe pagina 1din 2

Educația morală

Formarea bazelor calităților morale ale omului începe încă în perioada copilăriei
preșcolare. De felul cât de bine se realizează acest proces depinde în mare măsură dezvoltarea
morală a copiilor în viitor. Important este ca de la bun început copilul să fie educat în spiritual
înaltelor principii morale, să i se cultive sentimentele morale necesare, astfel ca faptele lor să
corespundă normelor de comportare a cetățenilor în societate.

La vârsta preșcolară sub îndrumarea educatorului, dultului copilul capătă o experiență în ce


privește comportarea, atitudinea față de persoanele apropiate, față de cei în vârstă, față de lucruri,
față de natură, însușește normele morale ale societății. Dirigind activitatea copiilor, educatorul le
cultivă copiilor dragostea față de Patrie, plai natal, bună voința și stima față de cei din jur,
atitudinea grijulie față de rezultatele muncii oamenilor, dorința de aajuta după puteri, spiritual
active și inițiativa în activitatea independent- trăsături deosebit de importante pentru un cetățean.

Educația morală a preșcolarilor reprezintă o componentă esențială a procesului instructiv


educativ și totodată a acțiuniii exercitate de familie, mediul social apropiat și colectivul de copii,
având ca scop punerea bazelor conștiinței și conduitei civilizate a preșcolarului, în conformitate
cu comandamentele sociale și cu particularitățile de vârstă.

Sarcinile educației morale sunt:

 însușirea normelor, regulilor și principiilor elementare de convețuire socială și formarea


unor reprezentări morale (elementul cognitiv al conștiinței morale), educarea
sentimentelor morale (elementul efectiv);
 educarea unor trăsături de voință și caracter (factorul volitiv- motivațional ce declanșează
conduita morală):
 educarea unor comportamente și dprinderi morale (planul acțional al conduitei).

Elementul de convergență al conștiinței și al conduitei morale îl reprezintă convingerea


morală, care la rândul său este rezultanta sudurii dintre cognitiv, afectiv și volițional. Pentru
reușita educației morale este important ca, pe lângă vehicularea unor informații esențiale despre
cum trebuie să se comporte copilul, să se declanșeze trăiri adecvate , sentimente morale ce duc la
declanșarea voinței și hotărârii de a respecta normele, de a le aplica în comportamentul moral.

Toate activitățile organizate în grădiniță au, implicit sau explicit, și o influență asupra educării
morale, dar acest aspect este urmărit mai ales prin activitățile din domeniul educației pentru
societate, a unor opționale ca: educația religioasă, educația sanitară, activitățile alese și jocurile
cu subiecte din viața socială, vizitele la locurile de uncă ale adulților și discuțiile libere cu copiii
ce manifestă carențe în comportamentul la grupă.
Strategiile didactice adecvate vârstei preșcolare sunt cele care îmbină metode precum
convorbirile etice cu conținut etic, lecturile după imagini, jocurile didactice și alese inspirate din
viața cotidianaă, exemplul moral( al educatoarei sau al unor personaje din literatura pentru copii,
din poveștile istorice ș.a.) și antrenamentul (exercițiul) moral. Se adaugă metode specifice
educației Morale: aprobarea și dezaprobarea ( cu gradare în funcție de conduită). Educația
morală își propune formarea unor atitudini adecvate față de sine, față de societate, semeni și față
de muncă.

Conținutul educației morale include:

 dragostea față de Patrie;


 dragostea față de oameni;
 formarea bazelor coletivizmului;
 formarea bazelor disciplinei, comportametul civilizat;
 trăsături volitive de caracter;
 calități morale pozitive ale personalității.

Educația morală se înfăptuește în procesul întregii munci educativ- instructive a


educatorului cu copii. Îndrumând activitatea independentă a copiilor, organizând munca,
jocurile , activitățile din curriculum. Urmârind jocurile copiilor , educatorul analizează
conținutul lor, acordă atenție caracterului relațiilor reciproce dintre partcipipanți,
plănuind activități plastice, alege temele astfel, ca în timpul îndeplinirii însărcinărilor
copiii să-și poată exprima prin desene atitudinea lor față de realitatea înconjurătoare,
dirijind munca copiilor, el motivează importanța ce o are ea pentru oamenii din jur. Chiar
și în cele mai obișnuite situații ale vieții de fiecare zi educatorul întotdeauna educă, iar
înrâurirea pe care o exercită el are un caracter multilateral.

S-ar putea să vă placă și