CAPITOLUL 2

ANALIZA BILANȚULUI CONTABIL LA NIVELUL IMM-urilor1

Bilanţul contabil reprezintă documentul oficial de gestiune al oricărui agent economic
asigurând formarea unei imagini fidele, clare şi complete asupra situaţiei patrimoniului
acestuia. Serveşte la reflectarea poziţiei financiare a firmei, oferind informaţii despre
capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar, precum şi despre necesităţile de
creditare viitoare şi capacitatea de onorare a acestora. Se prezintă sub formă de listă şi reflectă
elementele patrimoniale de activ, grupate în ordinea crescătoare a lichidităţii lor, şi elementele
de pasiv, grupate în ordinea descrescătoare a exigibilităţii lor.

2.1. ANALIZA ACTIVELOR COMPANIEI

Componentele principale ale Activului conform definiției contabile sunt: Activele
imobilizate; Activele circulante; Conturile de regularizare și asimilate. Conținutul elementelor
de activ din bilanțul unei întreprinderi mici și mijlocie se prezintă astfel:
BILANȚ PRESCURTAT
La data de 31.12.N
Denumirea elementului Nr. rd. Sold la
01.01.N 31.12.N
A B 1 2
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE 01
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE 02
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE 03
ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL (rd. 01+02+03) 04
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI 05
II. CREANȚE 06a
2. Creanțe reprezentând dividende repartizate în 06b
cursul exercițiului financiar
TOTAL (rd. 06a+06b) 06
III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT 07
IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI 08
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 05 + 06 + 09
07 + 08)
C. CHELTUIELI ÎN AVANS (rd.11+12) 10
Sume de reluat într-o perioadă de până la un an 11
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an 12

1
Adaptare după Cosmin Baiu – Analiza financiară pe înțelesul tuturor. Evrika Publishing, 2018

15
 2.1.1. Activele imobilizate
Activele imobilizate conțin totalitatea brevetelor, licențelor, mărcilor. terenurilor,
clădirilor, a echipamentelor și mijloacelor de transport (vehicule), a participațiilor la capital
și a creanțelor imobilizate pe care le deține o companie.
Componentele activelor imobilizate reprezintă mijloacele prin care compania realizează
plus-valoarea, profitul, reușind să producă bunurile și serviciile care o diferențiază în piață.
Există trei categorii principale de imobilizări:
- imobilizări necorporale;
- imobilizări corporale;
- imobilizări financiare.

a) IMOBILIZĂRILE NECORPORALE se caracterizează prin faptul că nu se

concretizează în bunuri materiale, fiind deţinute pentru utilizare în procesul de producţie sau
furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative.
În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind: cheltuielile de constituire; cheltuielile
de dezvoltare; concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele
similare, cu excepţia celor create intern de entitate; fondul comercial; alte imobilizări
necorporale; avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie.
În majoritatea companiilor (mai ales de natura IMM-urilor) imobilizările necorporale
înregistrează valori reduse, fiind nesemnificative în structura activelor. Excepție pot face
companiile din sectorul IT și companiile care desfășoară activitate de cercetare-dezvoltare.

b) IMOBILIZĂRILE CORPORALE constituie substanţa unei întreprinderi fiind

reprezentate de bunurile fizice cu utilizare îndelungată. Deţinând ponderea cea mai mare în
totalul imobilizărilor unei întreprinderi productive, imobilizările corporale determină
capacitatea de producţie a acesteia. Acestea cuprind: terenuri şi construcţii; instalaţii tehnice şi
maşini; alte instalaţii, utilaje şi mobilier; avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.
În funcție de destinația lor, dar și de modul de finanțare, deținerea de imobilizări
corporale poate reprezenta un punct forte sau o slăbiciune pentru companie. De regulă, cu
excepția terenurilor, valoarea imobilizărilor corporale scade în timp ca urmare a amortizărilor.
Creșterea valorii lor se face prin investiții suplimentare și se apreciază favorabil în măsura în
care această creștere este însoțită de creșterea într-un ritm superior a indicatorilor de rezultate
(cifra de afaceri).
∆𝐼𝐶 = 𝐼𝐶 − 𝐼𝐶 ; 𝐼 > 𝐼
Deținerea unui teren / clădire reprezintă un avantaj pentru companie?
Răspuns: ”DA”
Exemplu
Avem o companie cu răspundere limitată ce produce accesorii metalice de mobilier
pentru o duzina de clienți de talie medie. Producția este amenajata într-o hală metalică în
suprafață de 1.000 m2, în care muncesc 40 salariați. Terenul pe care este amplasată clădirea
este în suprafață de 6.000 m2, toate aceste active fiind in proprietatea societății, libere de
sarcini.
Societatea câștigă licitația pentru livrarea de accesorii mobilier pentru doi clienți de talie
mare, contracte de livrări pe 3 ani. Noile contracte vor însemna in fapt dublarea Cifrei de
afaceri, în condițiile menținerii ratei profitabilității.
Acționarii decid că pentru onorarea acestor contracte va fi nevoie de dublarea numărului
de salariați, însă aceștia vor trebui sa lucreze într-un nou spațiu de producție. Fiind deja
proprietarii unui teren de suprafață mare, acționarii se hotărăsc să construiască o hală metalică
nouă de 1.000 m2, aflată în imediata apropiere a celei existente. Costul de construcție al halei
este de 300.000 EUR, din care societatea suportă 50.000 EUR din surse proprii, iar diferența

16
de 250.000 EUR va fi contractată de la o instituție financiară, printr-un credit de investiții sau
leasing pe 5 ani.
Consecințe:
1. Noua hala de producție este finalizată, noi utilaje de producție sunt achiziționate în
leasing pe 5 ani. În total, societatea are de plătit anual o rata de principal de 100.000 EUR la
instituțiile de credit.
2. Profitul operațional generat de noile contracte, respectiv de noua capacitate de
producție este de 300.000 EUR, ceea ce face ca societatea sa se îmbogățească, să se dezvolte.
3. Societatea are rezerva de capacitate substanțială, ceea ce ii permite să contracteze noi
comenzi, sa livreze rapid și de buna calitate (utilaje de producție noi).

Răspuns: ”NU”
Exemplu
Avem o companie de transporturi rutiere de mărfuri, interne și internaționale, despre
care se cunosc următoarele:
- dispune de o flota de 100 camioane grele de marfă cu un grad mediu de uzură de
50%, respectiv 3 ani vechime
- fiecare camion produce în medie un profit brut de 1000 EURO / lună, ceea ce
înseamnă 100.000 EUR profit brut lunar pentru întreaga flotă, respectiv 1,2 MEUR
anual.
Acționarii societății decid să achiziționeze un centru comercial aflat la vânzare în
lichidate pe piață, pentru prețul excepțional de 3,6 MEUR (construcția a costat 6 MEUR),
plătibil cash la momentul tranzacționării. Pentru aceasta, firma contractează un împrumut
bancar pe 3 ani, cu o rata anuala de principal de 1,2 MEUR + dobânda. Banca pune ipoteca pe
acest spațiu comercial.
Întrebare: Ajuta acest spațiu comercial afacerea de bază a companiei?
Constatăm că întregul profit al companiei, respectiv 1,2 MEUR pe an va fi folosit
pentru achitarea ratelor bancare. Dacă va păstra acest activ doar ca pe o investiție
imobiliară, la finalul celor 3 ani, compania va avea o flotă de camioane îmbătrânită, cu o
medie de 6 ani vechime, în prag de casare, care necesită reparații constante și implicit
cheltuieli neprevăzute.
Consecințe:
1. Firma începe să-și piardă clienții tradiționali. În general companiile solicită
furnizorilor și respectiv transportatorilor să livreze materiile prime la termene fixe, în ziua și
ora stabilite, orice întârziere fiind penalizată financiar. Transportatorul nostru are defecțiuni
tot mai dese la o parte importanta din flota și implicit întârzieri mari la livrare. Clienții îl
notifica asupra încetării colaborării, iar Cifra de afaceri are de suferit.
2. Firma solicită un credit de investiții sau leasing, pentru reînnoirea flotei, însă fie i se
aprobă prudențial pentru câteva camioane, fie este respins. De ce, se întreabă acționarii, având
în vedere istoricul firmei și patrimoniul, averea de care dispun? Din doua motive: Cifra de
Afaceri este în declin, urmare a pierderii unor relații comerciale, a scăderii prețului pe
kilometru perceput (clientul nu poate avea pretenții la negocieri, acceptă orice comandă,
întrucât nu știe daca își va putea onora termenele), lista contractelor ferme de transport este în
scădere, în timp ce flota de camioane este complet îmbătrânită.
3. Acum acționarii sunt furioși, pentru că foarte rar antreprenorii acceptă faptul că au
luat o decizie strategică greșită și își învinuiesc partenerii de afaceri, finanțatorii limitați,
șoferii care le strica vehiculele, manevrându-le necorespunzător. Dacă încă mai cred în
revirimentul companiei, acesta este momentul în care își aduc economiile de acasă și le
injectează în companie pentru a susține activitatea. De multe ori însă, aceste sume doar
prelungesc agonia câteva luni.

17
 4. Ajunși fără resurse, acționarii se hotărăsc să vândă spațiul comercial și să salveze
afacerea de transporturi. Numai ca deja mediul de afaceri a aflat situația în care compania se
află, iar ofertele de cumpărare a spațiului se situează undeva la 1-1,5 MEUR maxim, sub 50%
din prețul achitat inițial. Acționarii sunt devastați, ei știu sigur că această clădire valorează
peste 4 MEUR. În final, pentru a se proteja de creditorii și furnizorii neplătiți, societatea își
declară insolvența. Este numit un Administrator Judiciar pentru a gestiona ce se mai poate. În
lipsa unor oferte mai bune, spațiul comercial este vândut la licitație cu 1,5 MEUR, din care se
rambursează parțial creditul bancar. Afacerea este falimentată, toate părțile implicate având de
pierdut.

Putea fi abordata altfel aceasta achiziție?

Regula de aur ”în afaceri, niciodată nu amesteca mai multe activități diferite în aceeași
companie”. Va fi aproape imposibil să le monitorizezi și să le gestionezi pentru a produce
profit, sfârșind ca o activitate profitabila să ducă în spate alte 2-3 activități aflate pe pierdere.
Într-o firma de tip conglomerat de activități, se încurajează delapidarea, furtul de către anumiți
angajați, întrucât aceștia vor afla curând că antreprenorul nu poate urmări tot ce se întâmplă în
același timp.
Atât din punctul de vedere al antreprenorului, cât și din punctul de vedere al
finanțatorului, pentru achiziția spațiului comercial ar fi trebuit creată o societate comercială
nouă, care să aibă ca misiune unică această achiziție. După obținerea aprobării creditului,
această societate se va organiza ca un Centru de profit, gestionând cu atenție spațiul
comercial, cu o structură de management dedicată, astfel încât nu numai să își poată rambursa
creditul din profitul operațional obținut, ci și să-și remunereze și acționarii.
În exemplele prezentate am arătat ca simplul fapt de a deține un activ imobilizat de
natura unui teren sau a unei clădiri nu este automat o cheie a succesului. Nu înseamnă nici că
le vei putea vinde și să recuperezi prețul plătit, pentru că vânzarea în regim de urgență rareori
primește prețul cerut.

Domeniile de activitate in care se recomanda deținerea de imobilizări corporale și

tipul acestor active:
1. Agricultura: terenuri arabile.
A deține pământ în acest domeniu este cheia succesului. Nu numai ca orice hectar de
pământ adăugat la suprafața cultivată duce la optimizarea activității, a cifrei de afaceri și a
profitului, însă întrucât acest domeniu este relativ neafectat de ciclurile economice, vânzarea
terenului agricol în regim de urgență generează de regulă prețul scontat.
2. Producție industrială și/sau alimentară: spatii de producție, hale industriale,
fabrici.
Nu este ieșit din comun pentru un analist financiar sa descopere în Activul unei
companii de producție faptul că 30% din acesta este reprezentat de terenuri și hale industriale.
Cât timp compania continuă să genereze plus valoare, să își diversifice gama de produse și să
inoveze în permanență. atunci aceste spatii vor fi utilizate. În momentul in care pentru o astfel
de societate devine evident faptul ca o parte din spatii este inutilă, ca urmare a scăderii
comenzilor, aceasta trebuie închiriată sau vândută.
3. Transporturi: centru logistic.
Rațional pentru o companie de transporturi este sa-și înceapă activitatea într-un spațiu
închiriat. Compania are nevoie de o suprafață mai mare de teren asfaltat aflat în apropierea
unei artere principale, de un mic spațiu de birouri pentru dispecerat și serviciul contabilitate și
de un mic depozit de marfă. Toate acestea pot fi găsite destul de ușor pe piață și la un preț
decent al chiriei lunare. De obicei se recomandă să se rămână la acest nivel, mai ales în cazul
în care compania de transporturi acționează în transport internațional, unde camioanele ajung

18
foarte rar la sediu. Însă, în situația în care compania depășește o anumita talie și intra în
categoria Corporate, cu o Cifră de afaceri de peste 20-25 milioane EUR anual, atunci volumul
operațiunilor logistice poate necesita un spațiu personalizat, construit și adaptat specificului
activității și al mărfurilor transportate. În acest moment se impune urgent relocarea, fie prin
închirierea unui spațiu în afara orașului, fie prin construcția lui. Chiar și în acest ultim caz, se
recomandă menținerea unui nivel rezonabil al bugetului de investiții arondat noului Centru
logistic, tocmai pentru a nu perturba activitatea principală, de a o îndatora excesiv, ca în
exemplul de mai sus.
4. Hoteluri, pensiuni, spatii de agreement. Este oarecum evident că Activul unei
societăți comerciale dintr-un astfel de domeniu sa fie compus în proporție de peste 80-90%
din valoarea hotelului deținut,
Nu este indicat și nu are sens deținerea de terenuri și clădiri de valoare semnificativă în
activitățile de comerț și distribuție. Pentru acest domeniu se recomandă spațiile închiriate,
care asigură mobilitate și flexibilitate, compania se poate reloca frecvent, urmând vadul
comercial. În plus, comerțul este o activitate care are o marja, un adaos comercial mai mic,
comparativ cu activitățile productive. Nu are nici un sens ca această marjă să fie cheltuită
pentru achiziția unei clădiri, mai ales ca aceasta nu aduce afacerii nici o plus valoare.

c) IMOBILIZĂRILE FINANCIARE sunt constituite din anumite titluri a căror

posesie durabilă permite exercitarea unui control sau a unei influenţe în gestiunea unităţii
emitente şi eventual obţinerea unor venituri financiare (dividende, dobânzi). În componența
lor regăsim: acțiuni deținute la entitățile afiliate, împrumuturi acordate entităților afiliate,
interese de participare, împrumuturi acordate entităților de care entitatea este legată în virtutea
intereselor de participare, investiții deținute ca imobilizări, alte împrumuturi.
Pentru o întreprindere mică sau mijlocie nivelul imobilizărilor financiare este redus,
apariția unor valori semnificative pentru acest post bilanțier fiind cu totul întâmplătoare,
determinate de evenimente extraordinare.
Dacă o companie are de încasat de la clienții săi sume care nu se încadrează orizontul de
timp scontat, ajungându-se ca termenul de încasare să depășească 12 luni de la emiterea
facturii, în contabilitatea firmei aceste sume vor fi trecute la rubrica de Imobilizări financiare/
Creanțe Imobilizate. Vestea nu este buna, iar analistul financiar va solicita explicații
suplimentare cu privire al acestea.
Exista următoarele variante:
- Unii clienți ai companiei au dificultăți financiare, iar compania decide sa nu le
solicite insolvența, fie deoarece are încredere că va primi aceste sume în totalitate,
fie pentru că se așteaptă ca într-un eventual proces de insolvență nu va mai încasa
nimic, deoarece vorbim de creanțe negarantate;
- Compania analizată face parte dintr-un grup de companii având acționari comuni.
Se poate întâmpla ca unele dintre companiile-soră să distribuie produsele și
serviciile în teritoriu, sau să preia materia prima oferită pentru a o prelucra și vinde
ulterior. Având același acționariat, aceștia pot decide ca pentru o perioadă
îndelungată creanțele companiei analizate nu vor fi onorate, utilizându-le ca pe o
finanțare intragrup.
Exemplu:
Firma X, producător de pantofi, îi livrează marfă în valoare de 1 MEUR noii create
filiale Y (cu personalitate juridică) din țara vecină. Compania Y este la început, are multiple
cheltuieli legate de organizarea rețelei de distribuție și magazine, ața că în primii 2 ani nu
plătește factura de 1 MEUR a companiei X. În schimb, vinde întregul stoc de marfă și cu
banii încasați își finanțează dezvoltarea rețelei de magazine. Analistul trebuie să înțeleagă
aceste explicații și să le includă în proiecțiile sale financiare. Dacă în exemplul nostru

19
societatea X solicita 1 MEUR pentru capital de lucru, iar in cursul analizei se descoperă că X
a împrumutat exact cu 1 MEUR crearea unei noi companii în țara vecină, atunci răspunsul
finanțatorului va fi NU.
In categoria Imobilizărilor financiare găsim și Participațiile la capitalul altor
societăți. Este cazul Grupurilor de companii, în care avem o companie - mamă (holding), care
a înființat și deține în proprietate mai multe companii fiice.
În exemplul precedent, soluția corectă ar fi fost ca societatea X sa deschidă o filială în
țara vecină alocând din fonduri proprii suma de 1 MEUR la capitalul social al filialei.
Compania X ar urma să primească în acest fel anual dividende, bineînțeles dacă societatea Y
înregistrează profit și dacă alocă acest profit pentru dividende.
Analistul financiar trebuie să aibă o imagine clară asupra întregului Grup de companii, a
relațiilor de proprietate între ele, a fluxurilor financiare de creanțe, datorii, vânzări intra-grup.
Numai așa poate înțelege și propune acordarea unui împrumut în deplină cunoștință de cauză.

2.1.2. Activele circulate

Activele circulante sunt elementele patrimoniale necesare realizării ciclului de
exploatare care, datorită destinaţiei şi naturii lor, nu au vocaţia de a rămâne o perioadă mare
de timp în unitate. Din acest motiv activele circulante sunt bunuri curente care se reînnoiesc
în permanenţă, fiind caracterizate printr-o viteză de rotaţie mare şi o durată de utilizare mai
mică de un an. În cadrul fiecărui ciclu ele trec din forma de active fizice în cea de creanţe şi
apoi în disponibilităţi.
Un activ se clasifică în activ circulant atunci când:
• este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării
şi se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;
• este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
• este reprezentat de numerar sau de echivalente de numerar a căror utilizare nu
este restricţionată.
În categoria activelor circulante se cuprind:
1. stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură;
2. creanţe;
3. investiţii pe termen scurt;
4. casa şi conturi la bănci.

1) STOCURILE reprezintă „ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii

patrimoniale, destinate a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de
producţie, fie a fi consumate la prima lor utilizare"2.
Participând, în general, la un singur circuit economic (ceea ce face să fie regăsite o
perioadă scurtă în activitatea unei întreprinderi), stocurile se reînnoiesc în permanenţă. În
bilanţ, stocurile sunt dezvoltate pe următoarele posturi:
- Stocurile de materii prime şi materiale consumabile;
- Stocurile de producţie în curs de execuţie;
- Produse finite şi mărfuri;
- Avansuri pentru cumpărări de stocuri.

Analiza financiară a stocurilor trebuie corelată cu obiectul de activitate al companiei.

Deținerea de stocuri va reprezenta un lucru bun dacă au legătură directă cu obiectul de
activitate al companiei și au o viteză de rotație normală, sau, dimpotrivă, va reprezenta un

2
Ministerul Finanţelor – Sistemul contabil al agenţilor economici, pg. 30

20
punct slab dacă au o viteză de rotație lentă, generând imobilizări de resurse și costuri de
oportunitate. Astfel, stocurile de materii prime sunt semnificative în companiile din industria
prelucrătoare, stocurile de producție în curs de execuție sunt ridicate în companiile cu ciclu
lung de fabricație, iar stocurile de mărfuri sunt importante în companiile de comerț.
Evoluția în dinamică a stocurilor trebuie urmărită în corelație cu evoluția cifrei de
afaceri, în funcție de care se calculează și se interpretează indicatorul ”Rotația stocurilor” în
zile sau în luni:
Rotația stocurilor (în zile) = (Valoare Stoc / Cifra de afaceri) x 365

Rotația stocurilor (în luni) = (Valoare Stoc / Cifra de afaceri) x 12

Acest indicator arata în câte zile/luni se înlocuiește complet (se rotește) stocul unei
companii anume și indică atât eficiența producției companiei, cât și capacitatea acesteia de a
vinde produsele sale.
Exemplu:
Avem compania ”PaneGrup”, specializată în brutărie: pâine și produse conexe.
Compania are o Cifră de afaceri anuală de 12 MEUR, cu un Profit net de 300.000 EUR.
Valoarea stocurilor din bilanțul contabil este de 1,5 MEUR. Întrebat cu privire la necesarul de
stoc minim de faina și afânători pentru a nu înregistra sincope în producție, acționarul declară
că stocul minim de materii prime trebuie sa reprezinte 1 lună de vânzări. Asta înseamnă că
dacă se opresc complet achizițiile de făina, compania trebuie sa fie capabilă să producă pâine
1 lună de zile.
Să calculăm Rotația stocului companiei ”PaneGrup” și să comparăm rezultatul cu
declarațiile acționarului:
Rotația stocului = (1,5 MEUR / 12 MEUR) x 12 luni = 1,5 luni.
Să presupunem că peste 90% din stocuri este reprezentată de stocul de grâu / făină.
Dacă observăm că situația nu este așa și că predomină stocul de produse finite, este grav,
întrucât acele produse nu s-au vândut și nici nu mai există. Ele au rămas prinse ”în
contabilitate” până la o dată ulterioară când vor fi trecute direct pe pierdere.
Deci stocul de materii prime al acestei companii se rotește în 1,5 luni. Comparăm acest
lucru cu declarația acționarului că trebuie să dețină materii prime de minim 1 lună echivalent
vânzări. Constatăm că firma este ușor supra-stocată. Dacă situația de datorează faptului că
firma a găsit o cantitate mai mare de grâu/făină la un preț foarte bun și a cumpărat-o pe toată
și dacă are și capacitatea de a o stoca în condiții bune, fără să o deterioreze, putem considera o
situație normală a stocurilor pentru aceasta companie.
Cum interpretăm situația dacă Rotația stocurilor era de 0,5 luni de vânzări?
Este foarte probabil ca societatea să nu dispună de resursele financiare necesare pentru
a-și achiziționa stocuri suficiente. Cum se poate întâmpla asta în condițiile unei afaceri
profitabile, așa cum am descris mai sus? Fie construcția unor proiecte imobilizate a absorbit
fondurile companiei, fie acționarii au alocat și distribuit tot profitul pe dividende, fie creșterea
prea rapidă a vânzărilor pe care compania nu le poate susține, cauzele pot fi multe și pentru
fiecare exista tratament dedicat.
Cum am interpreta o rotație de 3 luni a stocurilor de grâu/făină ale acestei companii?
De cele mai multe ori este vorba de o scădere dramatică a vânzărilor coroborată cu o
neadaptare a politicilor de achiziții. Continuând să cumpere materii prime în ritmul normal,
însă pe fondul unei diminuări a vânzărilor, compania acumulează stocuri foarte mari.
Depozitarea acestora e problematica întrucât sunt perisabile. Aici vorbim mai mult de o
greșeala de management datorita lipsei predictibilității.

Corelația dintre tipul activității clientului și rotația stocurilor aferente

a) Companii de comerț și distribuție

21
 Prin natura activității, acestea sunt companii care dețin stocuri de marfă importante.
Activul unei asemenea societăți trebuie să constea din trei elemente principale:
- vehicule pentru distribuție,
- stocuri de marfă,
- creanțe,
cu valori aflate de obicei în proporții egale.
Rotația stocurilor trebuie să se situeze, de regulă, între 1 și 3 luni de vânzări (cifra de
afaceri), în funcție de marfa distribuită:
- Dacă este vorba despre distribuție pâine, lactate, carne și orice alt bun perisabil, cu
o durata de valabilitate limitată, rotația stocului trebuie să fie foarte rapidă,
reprezentând maxim 1 lună de vânzări. Orice rotație a stocului ce depășește 1,5 luni
în acest domeniu trebuie să trezească suspiciuni (stocul nu mai există în realitate,
fie a fost aruncat/distrus, fie a fost vândut ,,la negru", fără documente, neputând
astfel sa fie eliminat din Activ);
- Dacă este vorba de distribuția de produse de feronerie, covoare, îmbrăcăminte și
orice alte bunuri cu valabilitate cvasi-nelimitată, atunci se acceptă o rotație a
stocului de 2 până la 3 luni de vânzări. Explicația constă în faptul că în aceste
domenii există mărfuri într-o gamă largă, pe care companiile sunt obligate să le
dețină și să le prezinte pe piață (colecții de îmbrăcăminte de la mărime mică la
mare, vară-iarnă; scule de feronerie în toată gama, nu doar ceea ce se caută frecvent
etc.). Anumite produse sunt vândute rapid, altele mai greu, întrucât se adresează
unei categorii restrânse de clienți. Ele se găsesc pe stoc deoarece atunci când
reprezinți unui brand pe piață trebuie să poți oferi imediat orice produs din brandul
respectiv, indiferent de natura produsului și de cât de căutat este pe piață. Astfel, de
la un an la altul rămân în stoc produse nevândute / nevandabile, sau distruse /
stricate, defecte etc. Pentru acestea și pentru toate produsele care nu s-au vândut in
3-4 luni, trebuie aplicate imediat reduceri substanțiale, pentru a le vinde urgent.

b) Companii din domeniul agriculturii

Fermierii și companiile care activează în domeniul agricol (depozitări de cereale,
silozuri) au unele dintre cele mai ridicate valori ale stocurilor de produse finite, atât datorită
fluctuației anuale a prețului, cât și datorită sezonalității afacerii. Excepție fac micii agricultori,
cu suprafețe de până la 150 Ha, care nu au spații de depozitare și sunt nevoiți să vândă ,,spot",
în momentul recoltei. În aceste cazuri, sunt frecvente situațiile când cumpărătorul își oferă
serviciile - contra cost, desigur - de a recolta și prelua cerealele cu mijloace proprii.
În concluzie, pentru fermierii și traderii de talie medie spre mare, stocurile de produse
finite încep să se constituie din luna iulie a anului în curs, continuând să înregistreze valori
substanțiale până în lunile ianuarie-februarie ale anului următor. După aceasta dată, stocurile
ar trebui să fie minime.

c) Producătorii industriali
Companiile din domeniul producției industriale înregistrează valori importante ale
stocurilor, cu o rotație de cca 2-3 luni. Produsele finite ale acestor companii au un ciclu de
fabricație complex, ce necesită parcurgerea mai multor etape. Ca rezultat, vom întâlni în
structura stocurilor: stocuri de materii prime, stocuri de producție în curs de execuție, stocuri
de obiecte de inventar, stocuri de produse finite.
Stocurile prea mici de materii prime pot reprezenta un aspect negativ - datorită lipsei
de disponibilități sau credit comercial din partea furnizorilor pentru a le contracta, sau pot fi
percepute de o manieră pozitivă, dacă această companie adoptă un proces de optimizare
inteligentă a stocului, contractând doar atâta materie primă de cât are nevoie în perioada

22
următoare (metoda Just in Time de management al stocului de materii prime).
Stocurile prea mari de materii prime pot reflecta fie o situație specială - când materiile
prime sunt greu de obținut, ceea ce îl determină pe antreprenor să le achiziționeze în cantități
mari atunci când le găsește disponibile, fie o gestiune slabă și un management neperformant,
care își imobilizează resurse importante în materii prime, acestea fiind resurse care costă și
care afectează profitabilitatea companiei.
În cazul stocurilor de produse finite, abordarea este următoarea:
- Un volum al stocului optim este de cca 1 lună de vânzări, întrucât un ciclu de
producție planificat ar trebui sa acopere exact cererea contractată anterior și să
ofere și rezerve pentru cererea apărută inopinat;
- În cazul unui stoc redus de produse finite, dacă nu reprezintă un accident temporar,
atunci poate semnala o încetare a activității.
- Un stoc de produse finite ce reprezintă 3-4 luni de vânzări este exagerat și nu
poate avea o explicație plauzibilă. De cele mai multe ori, este vorba de o lipsă de
contractare a producției, respectiv compania produce și nu își vinde produsele.

d) Companiile din zona prestărilor de servicii

Aceste companii nu trebuie să dețină stocuri semnificative. Putem regăsi aici mici
stocuri de obiecte de inventar sau materii prime, însă de valori nesemnificative raportat la
Cifra de afaceri a companiei. Aceste companii trebuie să dețină mijloacele necesare pentru a
presta serviciul (Activele imobilizate), creanțele rezultate din prestarea serviciului și
eventualul disponibil în cont rezultat din încasare.

2) CREANȚELE reflectă sumele băneşti ce urmează să fie încasate de către agentul

economic şi care sunt generate de relaţiile acestuia cu partenerii de afaceri, personalul propriu,
bugetul asigurărilor sociale, bugetul statului, precum şi alţi debitori. În structura lor regăsim:
Creanţele comerciale; Sumele de încasat de la societăţile din cadrul grupului; Sume de încasat
din interese de participaţie; Alte creanţe; Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat.
Creşterea nivelului creanţelor de la o perioadă la alta poate crea pentru întreprindere
probleme de lichiditate financiară, fiind generată în principal de:
• creşterea cifrei de afaceri;
• creşterea duratei medii de încasare a creanţelor;
• influenţa unor factori întâmplători (dificultăţi financiare ale clienţilor,
blocajul financiar etc.).
Creanțele reprezintă și o formă de finanțare inter-companii. Ele sunt însoțite de datorii
pe termen scurt, către Furnizori, și sunt analizate de obicei împreună. Dacă societatea
încasează creanțele în medie la 30 de zile și are datorii la furnizori tot de 30 de zile în medie,
atunci situația este considerată normală, iar cash-flow-ul companiei nu este afectat. Însă dacă
societatea încasează creanțele în 90 zile, dar plătește furnizorii în medie în 30 de zile, atunci
trebuie finanțat acest ecart, de obicei prin credit bancar, compania suportând costuri financiare
suplimentare.
Termenul mediu de încasare a creanțelor (rotația lor) se determină asemănător ca în
cazul stocurilor:
Rotația Creanțelor (în zile) = (Creanțe / (Cifra de Afaceri) x365 zile
sau
Rotația Creanțelor (în luni) = (Creanțe / Cifra de afaceri) x 12.

3) DISPONIBILITĂȚILE BĂNEȘTI grupează două posturi bilanțiere prezentate

distinct în bilanț:
- Investiţii financiare pe termen scurt;

23
 - Casa şi conturi la bănci.
Investiţiile financiare pe termen scurt se regăsesc la nivelul firmei sub forma titlurilor
de plasament. Acestea sunt titluri de valoare sub forma acţiunilor, obligaţiunilor şi altor titluri
de portofoliu achiziţionate în vederea realizării unor câştiguri pe termen scurt. Ele nu au ca
efect exercitarea unor influenţe asupra unităţii emitente, urmărind în special scopuri
speculative (creşterea cursului acţiunilor sau rata de randament în cazul obligaţiunilor).
Includerea titlurilor de plasament în activele circulante se datorează faptului că ele au fost
cumpărate în scopul de a fi comercializate atunci când firma are nevoie de lichidităţi.
Casa şi conturile la bănci reprezintă postul bilanţier care cumulează elementele cele
mai lichide ale activului: conturi la bănci, în lei şi în valută; casa, în lei şi în valută; cecuri şi
efecte comerciale de încasat; sume în curs de decontare; acreditive, în lei şi în valută; avansuri
de trezorerie; alte valori (timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi
bilete de călătorie etc.).
În practică există puține companii mici și mijlocii care dețin valori semnificative ale
disponibilităților bănești. Atunci când întâlnim sume importante de bani în aceste conturi,
chiar dacă este o veste bună, trebuie analizată cu atenție semnificația lor. Enumerăm câteva
situații care le pot genera:
- Companiile ce își vând marfa prin rețeaua proprie de magazine, cu încasare cash.
Avem aici marii Retaileri sau companiile din sectorul telecom etc.
- Compania tocmai și-a vândut un activ din patrimoniu, prin urmare a încasat o sumă
importantă de bani;
- Compania are un Fond de Rulment pozitiv, ceea ce înseamnă că sursele de
finanțare atrase pe termen mediu și lung depășesc valoarea Activelor imobilizate.
Surplusul de finanțare se poate regăsi în contul bancar;
- Surplusul de lichidități din casierie există doar în Registrul de casă, sumele fiind
ridicate de către acționari sub forma ”avansurilor din dividende”, neînregistrate în
contabilitate.
La fel ca stocurile și creanțele, nivelul disponibilităților bănești trebuie gestionat cu
atenție, deoarece valorile scăzute pot genera dificultăți financiare și neonorarea unor obligații
curente, iar valorile excesive determină costuri de oportunitate.

2.2. ANALIZA SURSELOR DE FINANȚARE ALE COMPANIEI

(PASIVUL BILANȚIER)
Componentele principale ale Pasivului sunt: Datorii: sumele care trebuie plătite într-o
perioadă de până la un an; Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un
an; Provizioane; Venituri în avans; Capital şi rezerve.
Conținutul elementelor de pasiv din bilanțul unei întreprinderi mici și mijlocie se
prezintă astfel:
BILANȚ PRESCURTAT
La data de 31.12.N
Denumirea elementului Nr. Sold la
rd. 01.01.N 31.12.N
A B 1 2
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE 13
ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE 14

24
 Denumirea elementului Nr. Sold la
rd. 01.01.N 31.12.N
A B 1 2
NETE (rd.09+11-13-20-23-26)
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd.04 15
+12+14)
G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLATITE 16
INTR-O PERIOADA MAI MARE DE UN AN
H. PROVIZIOANE 17
I. VENITURI IN AVANS (rd. 19 + 22 + 25 + 28) 18
1. Subvenţii pentru investiţii (ct. 475), (rd.20+21) 19
Sume de reluat într-o perioadă de până la un an 20
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an 21
2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472) (rd.23+24) 22
Sume de reluat intr-o perioada de pana la un an 23
Sume de reluat intr-o perioada mai mare de un an 24
3. Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer 25
de la clienţi (ct. 478) (rd.26+27)
Sume de reluat într-o perioadă de până la un an 26
Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an 27
Fondul comercial negativ 28
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. CAPITAL (rd. 30+31+32+33+34) 29
1. Capital subscris vărsat 30
2. Capital subscris nevărsat 31
3. Patrimoniul regiei 32
4. Patrimoniul institutelor naţionale de cercetare-dezv. 33
5. Alte elemente de capitaluri proprii 34
II. PRIME DE CAPITAL 35
III. REZERVE DIN REEVALUARE 36
IV. REZERVE 37
Acţiuni proprii 38
Câştiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii 39
Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii 40
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă)
- SOLD C 41
- SOLD D 42
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI
- SOLD C 43
- SOLD D 44
Repartizarea profitului 45
CAPITALURI PROPRII - TOTAL 46

25
 Denumirea elementului Nr. Sold la
rd. 01.01.N 31.12.N
A B 1 2
(rd. 29+35+36+37-38+39-40+41-42+43-44-45)
Patrimoniul public 47
Patrimoniul privat 48
CAPITALURI - TOTAL (rd. 46+47+48) (rd.04+09+10- 49
13-16-17-18)

2.2.1. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ

DE PÂNĂ LA UN AN (DATORII PE TERMEN SCURT)

Cuprind sursele de finanțare externă de care beneficiază o companie, pe termen scurt,

fiind determinate, de regulă, de derularea operațiunilor curente (de exploatare). Acestea au o
structură eterogenă, incluzând sumele datorate băncilor, furnizorilor, salariaților, statului și
diverșilor creditori, cu o scadență mai mică de 365 de zile.
Sumele înregistrate în acest segment al Pasivului sunt acelea care creează cele mai
mari probleme managementului, proasta lor gestiune afectând bunul mers al companiei. Atât
antreprenorii, cât și finanțatorii urmăresc termenele de exigibilitate a acestor datorii, încercând
să le coreleze cu termenele de încasare a creanțelor din Activ.
Nivelul acestora se urmărește atât în dinamică, cât și ca pondere în totalul surselor de
finanțare a companiei:
∆𝐷𝑡𝑠 = 𝐷𝑡𝑠 − 𝐷𝑡𝑠
𝐷𝑡𝑠
%𝐷𝑡𝑠 = ∙ 100
𝑃𝑡
O eventuală creștere a soldului acestora trebuie corelată cu evoluția cifrei de afaceri, în
timp ce ponderea lor în totalul surselor de finanțare se analizează în corelație cu obiectul de
activitate al companiei și cu structura activelor acesteia. O gestiune financiară corectă impune
ca ponderea datoriilor pe termen scurt în totalul surselor de finanțare să fie mai mică decât
ponderea activelor circulante în totalul activelor companiei.
În bilanțul unei IMM, acestea sunt prezentate în mod global, fără să se prezinte detaliat
conținutul lor. În condiții ideale, Activele circulante au dimensiuni egale cu Datoriile pe
termen scurt (Fond de rulment egal cu zero), iar termenele de încasare coincid cu termenele
de plată. Pentru detaliere, trebuie să se facă apel la informațiile din balanțele de verificare, de
unde trebuie identificate cel puțin două categorii:
- datoriile față de furnizori;
- datoriile față de bănci (datorii financiare pe termen scurt).

a) Datoriile față de furnizori (comerciale)

Reflectă nivelul creditului comercial de care se bucură compania din partea furnizorilor
săi. Aparent, o creștere a nivelului lor atestă o creștere a încrederii de care se bucură compania
din partea furnizorilor, cu condiția ca aceste datorii să se afle în termenele de plată negociate.
Totuși, trebuie avut în vedere că nici această sursă de finanțare nu este gratuită. Creditul
comercial costă. Faptul ca datoria către furnizor nu este purtătoare în mod explicit de dobânzi
și comisioane nu înseamnă că aceasta este gratuită. De cele mai multe ori, costul creditului
comercial este inclus în costul produselor. De regulă, oferta unui furnizor arată în felul
următor:
- discount X% dacă marfa este plătită la momentul livrării;

26
 - prețul standard dacă marfa este plătită la 30 de zile;
- prețul standard + Y% dacă se dorește plata la 60-90 de zile.
În funcție de nivelul discount-ului primit, apelarea la creditul comercial este atractivă
sau nu.
Pentru analiza soldului datoriilor comerciale, acesta se urmărește în corelație cu soldul
creanțelor comerciale. În mod similar cu calculul rotației creanțelor, prezintă interes pentru
analiza financiară calculul rotației furnizorilor:
Rotația Furnizorilor (nr de zile) = (Soldul Furnizorilor / COGS) x 365;
sau
Rotația Furnizorilor (luni)= (Soldul Furnizorilor / COGS) x 12;
unde:
COGS (Cost of goods sold) - reprezintă valoarea cheltuielilor din exploatare ale
companiei.
Pentru simplificare, în practică se folosește adesea, în locul COGS, cifra de afaceri.
Interpretare:
- Dacă rotația furnizorilor este sub 15 zile, ori avem de-a face cu o firmă foarte
bogată, cu capitaluri proprii substanțiale și Fond de rulment pozitiv, ce preferă să
achite totul la momentul achiziției, ori o firmă cu grave probleme de lichiditate,
căreia nimeni nu-i mai acordă credit comercial, fiind nevoită să-și achite marfa la
vedere;
- Dacă rotația furnizorilor este de 30-90 de zile, avem de-a face cu cazul cel mai
frecvent. Singurul lucru care trebuie verificat aici este corespondența acestei rotații
cu contractele semnate cu furnizorii;
- Dacă rotația furnizorilor este de peste 90 de zile, probabil compania este în
dificultate, mergând de la o situație de sensibilitate temporară, până la insolvență.
Problemele pot fi multiple, de la încasarea greoaie sau neîncasarea unor creanțe, la
stocuri nevandabile sau alterate, Fond de rulment negativ sau furnizori de
imobilizări neplătiți de peste 1 an etc.

b) Datoriile față de bănci (datorii financiare pe termen scurt)

Reflectă sumele pe care compania le datorează instituțiilor financiare și au o scadență
mai mică de 365 de zile, respectiv creditele pe termen scurt și ratele la creditele pe termen
lung scadente în următoarele 12 luni.
Creditele pe termen scurt au rolul de a finanța ciclul de exploatare, respectiv achiziția
de stocuri și finanțarea creanțelor comerciale care nu pot fi acoperite financiar prin
intermediul datoriilor față de furnizori. De aceea, nivelul lor trebuie analizat în corelație cu
nivelul cifrei de afaceri realizate de companie. Pentru aceasta, se procedează astfel:
- Se calculează cifra de afaceri obținută lunar de companie, prin raportarea cifrei de
afaceri din ultimul Cont de Profit și Pierderi la 12;
- Se compară soldul creditelor pe termen scurt de care beneficiază compania cu cifra
de afaceri lunară, calculând indicatorul ”Numărul de luni de cifră de afaceri ce sunt
finanțate de către bănci”:
Nr. luni CA = Sold credite pe termen scurt / Cifra de afaceri lunară.
Interpretăm valoarea obținută raportându-ne la tipul activității desfășurate de client.
Regula de bază este că finanțarea bancară pe termen scurt nu trebuie să depășească 3 luni de
vânzări, decât în situații speciale.

27
 2.2.2. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ
MAI MARE DE UN AN

Cuprind sursele de finanțare externă de care beneficiază o companie, pe termen lung,

fiind determinate, de regulă, de derularea operațiunilor de finanțare a ciclului de investiții.
Nivelul acestora se urmărește atât în dinamică, cât și ca pondere în totalul surselor de
finanțare ale companiei:
∆𝐷𝑡𝑙 = 𝐷𝑡𝑙 − 𝐷𝑡𝑙
𝐷𝑡𝑙
%𝐷𝑡𝑠 = ∙ 100
𝑃𝑡
O eventuală creștere a soldului acestora trebuie corelată cu investițiile realizate de
companie. Rambursarea acestor sume se face pe baza surplusului monetar generat de
activitatea întreprinderii. De aceea, pentru analiza nivelului datoriilor pe termen lung, acestea
se compară cu Capacitatea de autofinanțare (CAF) sau cu EBITDA3, calculând indicatorul
”Capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen lung”, astfel:

Capacitatea de rambursare = Soldul Dtl / CAF sau EBITDA.

Indicatorul ne arată în câți ani este capabilă firma, păstrând nivelul actual al
profitabilității, să își ramburseze în bune condiții împrumuturile pe termen lung. Rezultatul
este exprimat în număr de ani. În cadrul fiecărei instituții financiare, există norme care
reglementează valoarea acestui indicator (de ex. 3,5 ani). Comparăm rezultatul obținut cu
valoarea medie a duratei contractelor de credit de care beneficiază societatea și estimăm dacă
poate face față sau nu plății serviciului existent al datoriei și ce rezervă există pentru a
contracta noi credite pe termen mediu.

Exemplu:
Compania de producție și comercializare înghețată ”Ice Barrier" solicită acordarea
unui credit de investiții în valoare de 1 MEUR pe 5 ani pentru extinderea halei de producție
prin construcția unei anexe. Investiția nu va duce la creșterea Cifrei de afaceri sau a profitului,
însă va crea un confort sporit al mediului de lucru, întrucât echipamentele și oamenii lucrează
în condiții dificile, într-un spațiu îngust, cu o fluctuație permanentă a tensiunii electrice
datorate suprasolicitării.
Compania înregistrează o Cifră de afaceri de 15 MEUR și un profit net constant în
ultimii ani, de 5%, respectiv 750 KEUR. Împrumuturile pe termen mediu și lung ale
companiei (compuse din leasing financiar și credite de investiții] sunt în valoare de 3 MEUR,
astfel:
- Leasing financiar 1 MEUR, contracte cu o durata medie de rambursare de 4 ani;
- Credite de investiții în valoare totala de 2 MEUR, cu o durata medie de rambursare
de 5 ani.
Cheltuielile cu amortizarea sunt de 250 KEUR/an, calculate în sistem liniar. Garanția
creditului o reprezintă extinderea ipotecii asupra terenului și construcțiilor viitoare.

Întrebări:
a) Ce serviciu al datoriei aduce creditul nou solicitat?
1 MEUR/5 ani= 200 KEUR/an; atât va trebui să plătească compania anual [exceptând
dobânda] pentru a rambursa noul credit;

3
Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization (câștiguri înainte de suportarea
dobânzilor, taxelor si amortismentelor – sinonim cu Excedentul brut de exploatare)

28
 b) Ce serviciu al datoriei are compania în prezent la împrumuturile contractate?
La leasing trebuie să plătească anual 250 KEUR (1 MEUR/ 4 ani), iar la creditele de
investiții 400 KEUR/an (2 MEUR/5 ani). În total, compania rambursează anual în prezent
650 KEUR.
Prin contractarea creditului nou, compania va avea de plătit anual la bănci + leasing
suma totala de 900 KEUR.

c) Care este capacitatea de autofinanțare a companiei (cât poate plăti anual)?

Profit net + Cheltuieli cu Amortizarea = 750 KEUR + 250 KEUR = 1 MEUR. Aceasta
este suma maximă pe care compania o poate plăti anual terților pentru creditele contractate.
Comparăm capacitatea de autofinanțare a companiei cu serviciul anual al datoriei: 1
MEUR/0,85 MEUR = 1,18.
Serviciul Datoriei = 1,19. În practică se consideră că un serviciu al datoriei
confortabil trebuie să fie de peste 1,2, însă în acest caz am constatat că societatea își poate
onora în bune condiții împrumutul, dacă va continua să meargă pe aceeași linie în termeni de
profitabilitate.
Având însă în vedere valoarea strânsă a serviciului datoriei, se recomandă negocierea
unui termen mai lung de rambursare a creditului solicitat, de exemplu 7 ani (în loc de 5 ani),
caz în care serviciul anual al datoriei scade de la 200 KEUR la 143 KEUR, iar compania va
avea de plătit mai puțin anual la toate creditele din sold, respectiv de la 850 KEUR la 793
KEUR.
Noul serviciu al datoriei va fi de 1 MEUR/0,793 MEUR = 1,26, un nivel confortabil,
compania putând absorbi și eventuale șocuri din mediul economic ce i-ar putea afecta
profitabilitatea.

2.2.3. CAPITALURILE PROPRII

Capitalurile proprii reprezintă sursa de finanțare aparținând acționarilor, constituită fie

prin aport al acestora, fie prin acumularea în timp a unor profituri ce au rămas nerepartizate la
dividende. Principalele componente ale acestora sunt: Capitalul Social; Profitul Nerepartizat;
Diferențele din reevaluare; Profitul/Pierderea exercițiului financiar curent.

a) Capitalul social
Reprezintă contribuția acționarilor la sursele de finanțare ale companiei, adusă inițial,
la înființarea acesteia, sau pe parcurs, cu ocazia majorării acestuia. În foarte multe IMM-uri
nivelul acestuia este dimensionat la nivelul minim stabilit de lege (200 de lei). Valorile
ridicate și semnificative în ansamblul surselor de finanțare a afacerii se interpretează favorabil
și reflectă un grad ridicat de încredere a acționarilor în companie. Pentru aceasta, se
calculează ponderea Capitalului social (Ks) în Capitalul propriu (Kpr) și în Pasivul total (Pt):
%𝐾𝑠 = ;
∙ 100.

b) Profitul nerepartizat
Reprezintă o altă sursă de finanțare a companiei. Pe măsura înregistrării unor profituri
anuale, asociații/acționarii pot decide ca acestea să rămână parțial sau în întregime în societate
pentru a finanța o parte din investițiile preconizate. Sumele alocate anual din profit se adună
în acest cont de Profit nerepartizat, până când acesta ajunge să reprezinte o componentă
importantă a Pasivului bilanțier. Pentru a stabili importanța sa, se calculează ponderea
profitului nerepartizat în capitalul propriu și în Pasivul total, astfel:

29
 𝑃𝑛𝑟𝑝
%𝑃𝑛𝑟𝑝 = ∙ 100
𝐾𝑝𝑟; 𝑃𝑡

Există numeroase cazuri în care aproape întreg Capitalul propriu al companiei este
reprezentat de Profitul nerepartizat. În astfel de situații, deși renunțarea la dividende pentru
reinvestirea sumelor respective se apreciază favorabil, există riscul ca acționarii să decidă
ulterior distribuirea acestor sume ca dividende, ceea ce va avea ca efect reducerea
capitalurilor proprii și posibilitatea apariției unor dificultăți financiare pentru companie.
Pentru evitarea acestui risc, se recomandă repartizarea acestor sume ca Rezerve sau pentru
majorarea capitalului social.

c) Diferențe din reevaluare

Prețul activelor unei companii, valoarea la care pot fi ele valorificate pe piață la un
moment dat, este în continuă mișcare. Dacă în cazul echipamentelor și al mijloacelor de
transport lucrurile sunt clare, acestea devalorizându-se anual datorită amortizării, în cazul
terenurilor și clădirilor lucrurile pot sta diferit. O creștere a valorii acestora se reflectă în
contabilitate, în urma reevaluării, prin creșterea valorii înregistrate în Activ, însă cu
reflectarea corespunzătoare în Pasiv a acestei diferențe pozitive din reevaluare. În general,
aceasta reprezintă o situație favorabilă, deoarece activele societății sunt valoroase și se
apreciază în timp, datorită evoluției economiei, a modului în care sunt întreținute și reparate
etc.
Pot exista însă și excepții. În perioada 2004-2008, multe companii aflate în plină
dezvoltare au constatat că valoarea terenurilor și clădirilor pe care le dețineau se dubla de la
un an la altul și au înregistrat acest lucru în contabilitate ca diferențe din reevaluare.
Influențate puternic de aceste evoluții, Capitalul propriu al companiei a crescut în valoare, cu
toate că acționarii retrăgeau întregul profit net anual sub formă de dividende.
După criză, însă, prețul activelor s-a prăbușit, însă nu toate companiile s-au grăbit să
reflecte acest lucru în contabilitate. De ce au făcut asta? Răspunsul este simplu, fiind reflectat
în exemplul următor.
Exemplu:
Fabrica de mezeluri ,,Best Product” deține în proprietate o hală de producție în
valoare de 5 MEUR, conform sumei înregistrate în Activul imobilizat, construită în perioada
de boom economic, cu un credit bancar de 1,8 MEUR, în sold la momentul actual 1 MEUR.
Compania mai deține și credit de capital de lucru, linie de credit, de 2 MEUR.
Capitalul propriu al companiei are valoarea de 4,5 MEUR, compus din Capital social
0,5 MEUR, Profit nerepartizat 1 MEUR și Diferențe din reevaluare 3 MEUR.
Bilanțul simplificat al acestei companii arată astfel:
ACTIV PASIV
Active imobilizate 5 mil Capital propriu 4,5 mil
- capital social 0,5 mil
- profit nerep. 1 mil
- dif. din reevaluare 3 mil
Credite pe tr lung 1 mil
Active circulante 4 mil Credite pe tr scurt 2 mil
Datorii de exploatare 1,5 mil
Active totale 9 mil Pasiv total 9 mil

În perioada de creștere economică (2005-2008), compania și-a evaluat pozitiv valoarea

fabricii în contextul pieței și a crescut-o de la 2 MEUR, cât a fost inițial, la 5 MEUR, cât este
reflectată în bilanț în prezent. După prăbușirea prețurilor, fabrica și-a pierdut mult din valoare,

30
însă în contabilitate lucrurile au rămas neschimbate. Situația bilanțieră, așa cum este
prezentată, este favorabilă, cu 50% din Activ finanțat din surse proprii.
Urmare însă a raportului de evaluare efectuat de un evaluator autorizat, valoarea
fabricii este stabilită în prezent la 1,5 MEUR. Va trebui construit bilanțul real, ajustând
Activul și Pasivul conform noilor realități. Implicațiile acestei informații suplimentare vor fi
următoarele:
ACTIV PASIV
Active imobilizate 1,5 mil Capital propriu 1 mil
- capital social 0,5 mil
- profit nerep. 1 mil
- dif. din reevaluare -0,5 mil
Credite pe tr lung 1 mil
Active circulante 4 mil Credite pe tr scurt 2 mil
Datorii de exploatare 1,5 mil
Active totale 5,5 mil Pasiv total 5,5 mil

- Activul va pierde 3,5 MEUR (Activul Total va fi egal cu 5,5 MEUR), respectiv în
Activul imobilizat hala de producție se va regăsi cu doar 1,5 MEUR;
- Capitalurile proprii vor pierde tot 3,5 MEUR, diferențele din reevaluare devenind
negative, 0,5 MEUR. Capitalurile proprii ale societății vor fi în valoare totală de 1
MEUR. Se observă astfel foarte clar consecințele politicii agresive de distribuire
integrală a profitului sub formă de dividende;
- Banca, cu cele 3 MEUR credite acordate, este deja principalul finanțator al
companiei, cu 55% din Pasivul bilanțier.
Riscul companiei este semnificativ crescut comparativ cu situația precedentă, având
dificultăți în obținerea de finanțări suplimentare. Tocmai din acest motiv, acționarii țineau
situația înghețată la nivelul vârfului de valoare din 2008, cu un bilanț supraevaluat. În anii
următori, ei vor trebui să-și recapitalizeze firma, prin menținerea unei părți consistente din
profit în Profit nerepartizat/majorare Capital social, în scopul revigorării contribuției proprii la
finanțarea afacerii.

d) Profitul/Pierderea exercițiului financiar curent

Reprezintă elementul de capital propriu care face legătura dintre Bilanț și Contul de
Profit și Pierderi. Sumele înregistrate aici reprezintă rezultatul net al ultimului exercițiu
financiar. La finalul fiecărui an, acționarii companiei decid ce procent din profitul realizat se
repartizează la dividende, ce procent la Profit nerepartizat și cât pentru majorarea Capitalului
social (dacă e cazul), soldul contului fiind reluat din nou de la zero.
Pentru a evidenția importanța acestui post bilanțier pentru finanțarea companiei, se
calculează ponderea sa în capitalurile proprii și în totalul surselor de finanțare, astfel:
𝑃𝑛
%𝑃𝑛 = ∙ 100
𝐾𝑝𝑟; 𝑃𝑡

O valoare ridicată semnifică o bună rentabilitate a activității companiei. Atunci când

compania înregistrează pierderi la finalul anului, aceasta va diminua valoarea capitalului
propriu. Este de înțeles ca o companie start-up să înregistreze pierderi 1-2 ani, până la
atingerea pragului de rentabilitate și trecere pe profit, însă, pentru o companie matură,
pierderile consecutive dau un semnal negativ cu privire la perspectivele sale.

31
 2.3. ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE ACTIVELE ȘI PASIVELE
COMPANIEI

O companie echilibrată financiar este aceea care respectă o serie de corelații dintre
elementele de activ și elementele de pasiv, astfel:
- Corelația dintre activele imobilizate și capitalurile permanente;
- Corelația dintre activele circulante și datoriile pe termen scurt;
- Corelația dintre activele totale și datoriile totale;
- Corelația dintre creanțele față de clienți și datoriile față de furnizori.

a) Corelația dintre activele imobilizate și capitalurile permanente

Nici o companie nu își dorește să se lanseze într-un proiect important de investiții,
având surse de finanțare incerte, a căror solicitare de rambursare poate veni în orice moment.
Finanțarea activelor imobilizate trebuie realizată exclusiv prin surse permanente, pe
termen lung. De aceea, prima condiție de echilibru financiar la nivelul unei companii este ca
nivelul capitalului permanent să fie mai mare decât nivelul activelor imobilizate (Kper >
AI). Diferența dintre aceste elemente reprezintă fondul de rulment (FR).
Fond de rulment = Capital permanent – Active imobilizate;
Capitalul permanent desemnează totalitatea surselor de finanțare cu o exigibilitate ce
depășește un an. Nivelul său se determină prin însumarea capitalului propriu cu datoriile pe
termen lung.

ACTIV PASIV
Active imobilizate Capital permanent:
- Capital propriu
Active circulante - Datorii pe termen lung
Datorii pe termen scurt
Total Activ Total Pasiv

Cum se interpretează nivelul FR?

O valoare a FR>0 are un caracter pozitiv, demonstrând că societatea comercială a
investit corect, folosind surse proprii și împrumutate pe termen lung pentru achiziția sau
construcția de spații de producție și achiziția de vehicule/echipamente.
O valoare a FR<0 este interpretată negativ, deoarece arată că acționarii au decis să
facă investiții fără o strategie financiara, folosind orice sursă de finanțare existentă, chiar și
neplătindu-și furnizorii. În cazul unui Fond de rulment negativ, companiile resimt în
permanență absența lichidităților din companie.
Exemplu:
Patronul unei mici companii este deosebit de încântat de încasarea primei tranșe de
100 KEUR, din livrarea unei cantități mari de cărbune către un combinat industrial. Fericit,
oprește la un dealer auto pentru a mai arunca o privire la mașina la care visează de 3 ani. Sub
impulsul momentului, stimulat și de discount-ul oferit de dealer, cumpără vehiculul plătind
suma de 90 KEUR pe loc. Uită pe moment că stocul de cărbune livrat este de fapt neplătit,
respectiv 85 KEUR; va vedea el cum va amână aceasta plata ...
În acest exemplu, Fondul de rulment al societății a fost afectat și probabil că este
negativ, întrucât Activele imobilizate ale firmei au crescut cu 90 KEUR (contravaloarea
vehiculului), în timp ce Capitalul Permanent este neschimbat. Soluția în acest caz (dacă nu se
putea altfel) era contractarea unui leasing financiar pe 5 ani cu avans minim; în acest fel, atât

32
Activele imobilizate, cât și Capitalul permanent ar fi crescut cu aceeași sumă, structura
bilanțiera a firmei rămânând neschimbată.
”Aproximativ 70% din companiile care ai intrat în insolvență în ultimii zece ani nu au
respectat această regulă, deoarece au contractat datorii pe termen scurt pentru finanțarea
unor investiții pe termen lung.”4

b) Corelația dintre activele circulante și datoriile pe termen scurt

Este derivată din corelația precedentă, iar o gestiune financiară corectă presupune ca
valoarea activelor circulante să acopere în totalitate datoriile pe termen scurt (AC > Dts).
Diferența dintre aceste elemente reprezintă Fondul de rulment:

Fondul de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Semnificația sa este identică cu cea de la corelația precedentă.

Raportul dintre activele circulante și datoriile pe termen scurt reprezintă ”rata
lichidității generale” un indicator de echilibru financiar, ce măsoară capacitatea întreprinderii
de a-și onora datoriile pe termen scurt cu mijloacele de care dispune:

Lichiditatea generală = (Active circulante / Datorii pe termen scurt) x 100

Se recomandă ca acest indicator să fie mai mare de 100%, cu valori confortabile între
170 – 200%.

c) Corelația dintre activele totale și datoriile totale

Pentru a nu percepe riscuri ridicate de insolvabilitate, se recomandă ca activele totale
să reprezinte dublul datoriilor totale. Comparația dintre cele două elemente reflectă
solvabilitatea generală, respectiv capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile totale cu
mijloacele de care dispune:

Solvabilitatea generală = (Active totale / Datorii totale) x 100

Valori ale acestui indicator care coboară sub 150% reflectă un grad scăzut de
independență financiară a companiei și o creștere a riscului de insolvabilitate.

d) Corelația dintre creanțele față de clienți și datoriile față de furnizori

Creanțele față de clienți și datoriile față de furnizori reprezintă elemente esențiale ale
ciclului operațional, pe bază cărora se formează fluxurile financiare de încasări și plăți. Ele se
formează pe baza creditului comercial acordat (creanțe) sau primit (datorii) de companie.
Într-o abordare prudențială atât soldul acestora, cât și termenul mediu de încasare /
plată trebuie să se compenseze, respectiv să înregistreze valori apropiate. Un eventual
dezechilibru care ce produce, fie că este vorba despre un sold al creanțelor mult mai mare
decât soldul datoriilor, fie invers, are consecințe negative asupra gestiunii financiare a
companiei.
Astfel, dacă soldul creanțelor-clienți este mult mai mare decât soldul datoriilor-
furnizori, compania a imobilizat un volum important de resurse financiare în creditul
comercial acordat clienților săi, iar fluxul său de numerar va fi influențat nefavorabil. Aceasta
va fi nevoită să finanțeze acest decalaj, fie pe baza surselor proprii (dacă există), fie prin

4
Iancu Guda, De ce eșuează companiile?, Editura Publica, București, 2018, pag. 61.

33
contractarea unor credite bancare pe termen scurt, care vor genera costuri și riscuri
suplimentare.
Dacă soldul creanțelor-clienți este mult mai mic decât soldul datoriilor-furnizori,
compania a beneficiat de credite comerciale substanțiale din partea furnizorilor. Aparent
situația este favorabilă deoarece compania beneficiază de resurse financiare suplimentare, fără
a fi nevoită să suporte costuri de finanțare. În schimb, compania și-a crescut dependența față
de furnizori, datorii care sunt mult mai volatile și au termene scurte de plată. Cheia problemei
este cum utilizează acest surplus de resurse financiare. Dacă surplusul este plasat în investiții
financiare pe termen scurt, cu posibilitatea de a transformat rapid în lichidități, situația este
favorabilă. Dacă însă surplusul este utilizat pentru finanțarea unor investiții în active
imobilizate, sau pentru achitarea unor datorii pe termen lung, situația poate deveni
periculoasă.
Potrivit lui Iancu Guda5, 7 din 10 companii insolvente și-au plătit furnizorii mai târziu
decât durata medie de colectare a creanțelor și de vânzare a stocurilor. Motivul este că 60% au
achiziționat active corporale (terenuri, mașini, utilaje), 30% au achitat parțial datoriile la bănci
(pentru a reduce costul cu dobânzile plătite) și dividende către acționari, iar 10% au creditat
diferite companii, majoritatea acestora fiind parte din același grup de firme. Paradoxal, cauza
principală a intrării în insolvență este că aceste companii au avut la un moment dat prea mulți
bani! Problema ține deci, de modul cum au fost utilizați acești bani.
Majoritatea companiilor au crezut că este o strategie bună! Mulți manageri solicită
echipei de gestiune a încasărilor un termen mai rapid de colectare a creanțelor de la clienți,
comparativ cu cel solicitat echipei de achiziții privind termenul de plată către furnizori.
Încasăm mai repede și plătim mai târziu, în felul acesta îmbunătățim lichiditatea pe termen
scurt. Raționamentul este corect, însă provocarea constă în ceea ce face compania cu aceste
resurse financiare și eficiența cu care le folosește. Pe termen lung, această strategie dezvoltă
niște riscuri majore, care, când nu mai pot fi gestionate, declanșează o avalanșă a facturilor
furnizorilor, care nu mai pot fi onorate la termen.
Pentru evitarea acestor riscuri, la nivelul unei întreprinderi mică sau mijlocie este
necesară o corelare a creanțelor față de clienți cu datoriile față de furnizori, astfel încât acestea
să se compenseze, atât în ceea ce privește sumele, cât și termenele de încasare respectiv plată.

5
Iancu Guda, De ce eșuează companiile?, Editura Publica, București, 2018, pag. 51.

34