2.2.

ANALIZA SURSELOR DE FINANȚARE ALE

COMPANIEI (PASIVUL BILANȚIER)
Componentele principale ale Pasivului sunt:

Datorii: sumele care trebuie plătite

într-o perioadă de până la un an;

Datorii: sumele care trebuie plătite

într-o perioadă mai mare de un an;

Provizioane;

Venituri în avans;

Capital şi rezerve.
Conținutul elementelor de pasiv din bilanțul unei întreprinderi mici și mijlocie se prezintă
astfel:
BILANȚ PRESCURTAT
La data de 31.12.N
 2.2.1. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE
ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN (DATORII PE
TERMEN SCURT)

Datoriile pe termen scurt cuprind sursele de finanțare externă de care

beneficiază o companie, pe termen scurt, fiind determinate, de regulă, de
derularea operațiunilor curente (de exploatare). Acestea au o structură
eterogenă, incluzând sumele datorate băncilor, furnizorilor, salariaților,
statului și diverșilor creditori, cu o scadență mai mică de 365 de zile.

Nivelul acestora se urmărește atât în dinamică, cât și ca pondere în totalul surselor de finanțare a
companiei:
Creșterea soldului acestora trebuie corelată cu evoluția cifrei de afaceri.

Ponderea lor în totalul surselor de finanțare se analizează în corelație cu obiectul de

activitate al companiei și cu structura activelor acesteia.
O gestiune financiară corectă impune ca ponderea datoriilor pe termen scurt în
totalul surselor de finanțare să fie mai mică decât ponderea activelor circulante în
totalul activelor companiei.

În bilanțul unei IMM, acestea sunt prezentate în mod global, fără să se prezinte
detaliat conținutul lor.
În condiții ideale,

, adică fondul de rulment= 0, ceea ce presupune că termenele de încasare coincid cu

termenele de plată.

Pentru detaliere, trebuie să se facă apel la informațiile din balanțele de verificare, de

unde trebuie identificate cel puțin două categorii:
- datoriile față de furnizori;
- datoriile față de bănci (datorii financiare pe termen scurt).
 a) Datoriile față de furnizori
(comerciale)

acestea reflectă nivelul creditului comercial de care se bucură compania

din partea furnizorilor săi.

Aparent, o creștere a nivelului lor atestă o creștere a

încrederii de care se bucură compania din partea
furnizorilor, cu condiția ca aceste datorii să se afle în
termenele de plată negociate.
Totuși, trebuie avut în vedere că nici această sursă de
finanțare nu este gratuită. Creditul comercial costă.
Faptul ca datoria către furnizor nu este purtătoare în
mod explicit de dobânzi și comisioane nu înseamnă că
aceasta este gratuită.
De cele mai multe ori, costul creditului comercial este inclus în costul produselor.

De regulă, oferta unui furnizor arată în felul următor:

prețul standard discount X% dacă

dacă marfa este marfa este plătită la
prețul standard + Y% momentul livrării;
dacă se dorește plata plătită la 30 de
la 60-90 de zile. zile;

În funcție de nivelul discount-ului primit, apelarea la creditul comercial este atractivă sau nu.

Pentru analiza soldului datoriilor comerciale, acesta se urmărește în corelație cu soldul

creanțelor comerciale. În mod similar cu calculul rotației creanțelor, prezintă interes pentru
analiza financiară calculul rotației furnizorilor:

Rotația Furnizorilor (nr de zile) = (Soldul Furnizorilor / COGS) x 365;

sau
Rotația Furnizorilor (luni)= (Soldul Furnizorilor / COGS) x 12;
unde:
COGS (Cost of goods sold) / CIFRA DE AFACERI - reprezintă valoarea cheltuielilor din
exploatare ale companiei.
 INTERPRETARE:

• ori avem de-a face cu o firmă foarte bogată, cu

rotația capitaluri proprii substanțiale și Fond de rulment
furnizorilo pozitiv, ce preferă să achite totul la momentul
r este sub achiziției, ori o firmă cu grave probleme de lichiditate,
15 zile căreia nimeni nu-i mai acordă credit comercial, fiind
nevoită să-și achite marfa la vedere;

rotația • avem de-a face cu cazul cel mai frecvent.

furnizorilo
Singurul lucru care trebuie verificat aici
r este de
este corespondența acestei rotații cu
30-90 de
contractele semnate cu furnizorii;
zile

rotația • probabil compania este în dificultate,

furnizoril mergând de la o situație de sensibilitate
or este de temporară, până la insolvență. Problemele
peste 90 pot fi multiple, de la încasarea greoaie a
de zile unor creanțe, la stocuri nevandabile sau
alterate, Fond de rulment negativ sau
furnizori neplătiți de peste 1 an etc.
 b) Datoriile față de bănci (datorii financiare
pe termen scurt)

reflectă sumele pe care compania le datorează instituțiilor financiare și au

o scadență mai mică de 365 de zile, respectiv creditele pe termen scurt și
ratele la creditele pe termen lung scadente în următoarele 12 luni.

Creditele pe termen scurt au rolul de a finanța ciclul de exploatare, respectiv

achiziția de stocuri și finanțarea creanțelor comerciale care nu pot fi acoperite
financiar prin intermediul datoriilor față de furnizori.
 Se calculează cifra de afaceri obținută lunar
de companie, prin raportarea cifrei de afaceri din
ultimul Cont de Profit și Pierderi la 12;

De aceea, nivelul lor trebuie

analizat în corelație cu nivelul
cifrei de afaceri realizate de NR. LUNI CA =
companie. Pentru aceasta, se Se compară soldul creditelor pe termen SOLD CREDITE PE
procedează astfel: scurt de care beneficiază compania cu TERMEN SCURT /
cifra de afaceri lunară, calculând CIFRA DE AFACERI
indicatorul ”Numărul de luni de cifră LUNARĂ.
de afaceri ce sunt finanțate de către
bănci”

Interpretăm valoarea obținută raportându-ne la tipul activității desfășurate de client.

Regula de bază este că finanțarea bancară pe termen scurt nu trebuie să depășească

3 luni de vânzări, decât în situații speciale.
2.2.2. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE
ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN

Cuprind sursele de finanțare externă de care

beneficiază o companie, pe termen lung, fiind
determinate, de regulă, de derularea
operațiunilor de finanțare a ciclului de investiții.
Nivelul acestora se urmărește atât în dinamică,
cât și ca pondere în totalul surselor de finanțare
ale companiei:
 O eventuală creștere a soldului acestora trebuie corelată cu investițiile realizate de
companie.
Rambursarea acestor sume se face pe baza surplusului monetar generat de activitatea
întreprinderii. De aceea, pentru analiza nivelului datoriilor pe termen lung, acestea se
compară cu Capacitatea de autofinanțare (CAF) sau cu EBITDA, calculând indicatorul
”Capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen lung”, astfel:

Capacitatea de rambursare = Soldul Dtl / CAF sau EBITDA

Indicatorul ne arată în câți ani este capabilă firma, păstrând nivelul actual al profitabilității,
să își ramburseze în bune condiții împrumuturile pe termen lung. Rezultatul este exprimat în
număr de ani.
 Exemplu:
Compania de producție și comercializare înghețată ”Ice Barrier" solicită acordarea unui
credit de investiții în valoare de 1 MEUR pe 5 ani pentru extinderea halei de producție prin
construcția unei anexe.
Investiția nu va duce la creșterea Cifrei de afaceri sau a profitului, însă va crea un confort
sporit al mediului de lucru, întrucât echipamentele și oamenii lucrează în condiții dificile, într-un
spațiu îngust, cu o fluctuație permanentă a tensiunii electrice datorate suprasolicitării.

Date financiare:
- Cifra de afaceri = 15 MEUR;
- Profit net constant în ultimii ani, de 5%, respectiv 750 KEUR;
- Împrumuturi pe termen lung (leasing financiar și credite de investiții) = 3 MEUR, astfel:
• leasing financiar 1 MEUR, contracte cu o durata medie de rambursare de 4 ani;
• credite de investiții = 2 MEUR, cu o durata medie de rambursare de 5 ani ;
• cheltuielile cu amortizarea sunt de 250 KEUR/an, calculate în sistem liniar.
Garanția creditului o reprezintă extinderea ipotecii asupra terenului și construcțiilor viitoare.
 Întrebări:

a) Ce serviciu al datoriei
aduce creditul nou
solicitat?

b) Ce serviciu al datoriei
are compania în prezent la
împrumuturile
contractate?

c) Care este capacitatea de

autofinanțare a companiei (cât
poate plăti anual)?
 a) Ce serviciu al datoriei aduce creditul nou solicitat?
1 MEUR/5 ani= 200 KEUR/an, atât va trebui să plătească
compania anual [exceptând dobânda] pentru a rambursa noul
credit;

b) Ce serviciu al datoriei are compania în prezent la împrumuturile contractate?

La leasing trebuie să plătească anual 250 KEUR (1 MEUR/ 4 ani), iar la creditele de
investiții 400 KEUR/an (2 MEUR/5 ani). În total, compania rambursează anual în prezent 650
KEUR.
Prin contractarea creditului nou, compania va avea de plătit anual la bănci + leasing suma
totala de 850 KEUR.
 
c) Care este capacitatea de autofinanțare a companiei (cât poate plăti anual)?
Profit net + Cheltuieli cu Amortizarea = 750 KEUR + 250 KEUR = 1 MEUR.
Aceasta este suma maximă pe care compania o poate plăti anual terților pentru creditele
contractate.
Comparăm capacitatea de autofinanțare a companiei cu serviciul anual al datoriei: 1
MEUR/0,85 MEUR = 1,18.
Serviciul Datoriei = 1,18.

În practică se consideră că un serviciu al datoriei confortabil trebuie să fie de peste 1,2, însă
în acest caz am constatat că societatea își poate onora în bune condiții împrumutul, dacă va
continua să meargă pe aceeași linie în termeni de profitabilitate.
 Având însă în vedere valoarea strânsă a serviciului datoriei, se recomandă negocierea
unui termen mai lung de rambursare a creditului solicitat, de exemplu 7 ani (în loc de 5
ani), caz în care serviciul anual al datoriei scade de la 200 KEUR la 143 KEUR, iar
compania va avea de plătit mai puțin anual la toate creditele din sold, respectiv de la 850
KEUR la 793 KEUR.
Noul serviciu al datoriei va fi de 1 MEUR/0,793 MEUR = 1,26, un nivel confortabil,
compania putând absorbi și eventuale șocuri din mediul economic ce i-ar putea afecta
profitabilitatea.
 2.2.3. CAPITALURILE PROPRII

acestea reprezintă sursa de finanțare aparținând acționarilor, constituită

fie prin aport al acestora, fie prin acumularea în timp a unor profituri
ce au rămas nerepar­tizate la dividende.

a) Capital
social

d) Profitul /
pierdea b) Profit
Capitalurile
execițiului nerepartiz
proprii
financiar at
curent

c) Diferențe
din
reevaluare
 a) Capitalul social

Reprezintă contribuția acționarilor la sursele de finanțare ale companiei, adusă inițial,

la înființarea acesteia, sau pe parcurs, cu ocazia majorării acestuia.
În foarte multe IMM-uri nivelul acestuia este dimensionat la nivelul minim stabilit de
lege (200 de lei).
Valorile ridicate și semnificative în ansamblul surselor de finanțare a afacerii se
interpretează favorabil și reflectă un grad ridicat de încredere a acționarilor în companie.
Pentru aceasta, se calculează ponderea Capitalului social (Ks) în Capitalul propriu (Kpr) și
în Pasivul total (Pt):

𝑲𝒔
% 𝑲𝒔= ∙𝟏𝟎𝟎
𝑲𝒑𝒓 ;𝑷𝒕
 b) Profitul nerepartizat

Reprezintă o altă sursă de finanțare a companiei. Pe măsura înregistrării unor profituri

anuale, asociații/acționarii pot decide ca acestea să rămână parțial sau în întregime în
societate pentru a finanța o parte din investițiile preconizate.

Sumele alocate anual din profit se adună în acest cont de Profit nerepartizat, până când
acesta ajunge să reprezinte o componentă importantă a Pasivului bilanțier.

Pentru a stabili importanța sa, se calculează ponderea profitului nerepartizat în capitalul

propriu și în Pasivul total, astfel:

𝑃𝑛𝑟𝑝
% 𝑃𝑛𝑟𝑝= ∙100
𝐾𝑝𝑟 ; 𝑃𝑡
 c) Diferențe din reevaluare

Prețul activelor unei companii, valoarea la care pot fi

ele valorificate pe piață la un moment dat, este în continuă
mișcare.

Dacă în cazul echipamentelor și al mijloacelor de transport lucrurile sunt

clare, acestea devalorizându-se anual datorită amortizării, în cazul terenurilor și
clădirilor lucrurile pot sta diferit.
O creștere a valorii acestora se reflectă în contabilitate, în urma reevaluării,
prin creșterea valorii înregistrate în Activ, însă cu reflectarea corespunzătoare în
Pasiv a acestei diferențe pozitive din reevaluare.

În general, aceasta reprezintă o

situație favorabilă, deoarece activele
societății sunt valoroase și se
apreciază în timp, datorită evoluției
economiei, a modului în care sunt
întreținute și reparate etc.
! Pot exista însă și excepții
În perioada 2004-2008, multe companii aflate în plină dezvoltare au constatat că
valoarea terenurilor și clădirilor pe care le dețineau se dubla de la un an la altul și au
înregistrat acest lucru în contabilitate ca diferențe din reevaluare.
Influențate puternic de aceste evoluții, Capitalul propriu al companiei a crescut
în valoare, cu toate că acționarii retrăgeau întregul profit net anual sub formă de
dividende.
După criză, însă, prețul activelor s-a prăbușit, însă nu toate companiile s-au
grăbit să reflecte acest lucru în contabilitate.
De ce au făcut asta?
Răspunsul este simplu, fiind reflectat în exemplul următor.
 Exemplu:
Fabrica de mezeluri ,,Best Product” deține în proprietate o hală de producție în valoare de 5
MEUR, conform sumei înregistrate în Activul imobilizat, construită în perioada de boom
economic, cu un credit bancar de 1,8 MEUR, în sold la momentul actual 1 MEUR.
Compania mai deține și credit de capital de lucru, linie de credit, de 2 MEUR.
Capitalul propriu al companiei are valoarea de 4,5 MEUR, compus din Capital social 0,5
MEUR, Profit nerepartizat 1 MEUR și Diferențe din reevaluare 3 MEUR.
Bilanțul simplificat al acestei companii arată astfel:

În perioada de creștere economică (2005-2008), compania și-a evaluat pozitiv valoarea fabricii în
contextul pieței și a crescut-o de la 2 MEUR, cât a fost inițial, la 5 MEUR, cât este reflectată în bilanț în
prezent.
 După prăbușirea prețurilor, fabrica și-a pierdut mult din valoare, însă în contabilitate
lucrurile au rămas neschimbate.
Situația bilanțieră, așa cum este prezentată, este favorabilă, cu 50% din Activ finanțat
din surse proprii.
Urmare însă a raportului de evaluare efectuat de un evaluator autorizat, valoarea
fabricii este stabilită în prezent la 1,5 MEUR.
Va trebui construit bilanțul real, ajustând Activul și Pasivul conform noilor realități.
Implicațiile acestei informații suplimentare vor fi următoarele:
 • va pierde 3,5 MEUR (Activul Total va fi egal cu 5,5 MEUR), respectiv în Activul
imobilizat hala de producție se va regăsi cu doar 1,5 MEUR;
Activul

• vor pierde tot 3,5 MEUR, diferențele din reevaluare devenind negative, 0,5 MEUR.
Capitalurile proprii ale societății vor fi în valoare totală de 1 MEUR. Se observă
Capitalurile astfel foarte clar consecințele politicii agresive de distribuire integrală a profitului
proprii sub formă de dividende;

• cu cele 3 MEUR credite acordate, este deja principalul finanțator al companiei, cu

55% din Pasivul bilanțier.
Banca

Riscul companiei este semnificativ crescut comparativ cu situația precedentă, având

dificultăți în obținerea de finanțări suplimentare. Tocmai din acest motiv, acționarii țineau
situația înghețată la nivelul vârfului de valoare din 2008, cu un bilanț supraevaluat.
În anii următori, ei vor trebui să-și recapitalizeze firma, prin menținerea unei părți
consistente din profit în Profit nerepartizat/majorare Capital social, în scopul revigorării
contribuției proprii la finanțarea afacerii.
d) Profitul/Pierderea exercițiului
financiar curent
Reprezintă elementul de capital propriu care face legătura dintre
Bilanț și Contul de Profit și Pierderi. Sumele înregistrate aici
reprezintă rezultatul net al ultimului exercițiu financiar.

La finalul fiecărui an, acționarii companiei decid ce procent din profitul

realizat se repartizează la dividende, ce procent la Profit nerepartizat și cât
pentru majorarea Capitalului social (dacă e cazul), soldul contului fiind reluat
din nou de la zero.
Pentru a evidenția importanța acestui post bilanțier pentru finanțarea
companiei, se calculează ponderea sa în capitalurile proprii și în totalul surselor de
finanțare, astfel: 𝑃𝑛
% 𝑃𝑛= ∙ 100
𝐾𝑝𝑟 ; 𝑃𝑡
O valoare ridicată semnifică o bună rentabilitate a activității companiei.
Atunci când compania înregistrează pierderi la finalul anului, aceasta va diminua
valoarea capitalului propriu.
Este de înțeles ca o companie start-up să înregistreze pierderi 1-2 ani, până la atingerea
pragului de rentabilitate și trecere pe profit, însă, pentru o companie matură, pierderile
consecutive dau un semnal negativ cu privire la perspectivele sale.
 2.3. ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE ACTIVELE ȘI
PASIVELE COMPANIEI

O companie echilibrată financiar este aceea care respectă o serie de

corelații dintre elementele de activ și elementele de pasiv, astfel:

Corelația dintre activele imobilizate și

capitalurile permanente;

Corelația dintre activele circulante și

datoriile pe termen scurt;

Corelația dintre activele totale și datoriile

totale;

Corelația dintre creanțele față de clienți și

datoriile față de furnizori.
 a) Corelația dintre activele
imobilizate și capitalurile
permanente
Finanțarea activelor imobilizate trebuie realizată exclusiv prin surse permanente, pe
termen lung. De aceea, prima condiție de echilibru financiar la nivelul unei companii este ca
nivelul capitalului permanent să fie mai mare decât nivelul activelor imobilizate (Kper >
AI). Diferența dintre aceste elemente reprezintă fondul de rulment (FR).

Fond de rulment = Capital permanent – Active imobilizate;

Capitalul permanent desemnează totalitatea surselor de finanțare cu o exigibilitate ce

depășește un an. Nivelul său se determină prin însumarea capitalului propriu cu datoriile pe
termen lung.
 Cum se interpretează nivelul FR?

O valoare a FR>0 are un caracter pozitiv, demonstrând că

societatea comercială a investit corect, folosind surse proprii și
împrumutate pe termen lung pentru achiziția sau construcția de
spații de producție și achiziția de vehicule/echipamente.

O valoare a FR<0 este interpretată negativ, deoarece

arată că acționarii au decis să facă investiții fără o strategie
financiară, folosind orice sursă de finanțare existentă, chiar
și neplătindu-și furnizorii. În cazul unui Fond de rulment
negativ, companiile resimt în permanență absența
lichidităților din companie.
 Exemplu:
Patronul unei mici companii este deosebit de încântat de încasarea primei tranșe de 100
KEUR, din livrarea unei cantități mari de cărbune către un combinat industrial.
Fericit, oprește la un dealer auto pentru a mai arunca o privire la mașina la care visează
de 3 ani.
Sub impulsul momentului, stimulat și de discount-ul oferit de dealer, cumpără vehiculul
plătind suma de 90 KEUR pe loc.
Uită pe moment că stocul de cărbune livrat este de fapt neplătit, respectiv 85 KEUR; va
vedea el cum va amână aceasta plata ...
În acest exemplu, Fondul de rulment al societății a fost afectat și probabil că este
negativ, întrucât Activele imobilizate ale firmei au crescut cu 90 KEUR (contravaloarea
vehiculului), în timp ce Capitalul Permanent este neschimbat.
Soluția în acest caz (dacă nu se putea altfel) era contractarea unui leasing financiar pe 5
ani cu avans minim; în acest fel, atât Activele imobilizate, cât și Capitalul permanent ar fi
crescut cu aceeași sumă, structura bilanțiera a firmei rămânând neschimbată.

”Aproximativ 70% din companiile care ai intrat în insolvență în ultimii zece ani nu au
respectat această regulă, deoarece au contractat datorii pe termen scurt pentru
finanțarea unor investiții pe termen lung.”
 b) Corelația dintre activele circulante și
datoriile pe termen scurt
Este derivată din corelația precedentă, iar o gestiune financiară corectă presupune ca
valoarea activelor circulante să acopere în totalitate datoriile pe termen scurt (AC > Dts).
Diferența dintre aceste elemente reprezintă Fondul de rulment:

Fondul de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Semnificația sa este identică cu cea de la corelația precedentă.
Raportul dintre activele circulante și datoriile pe termen scurt reprezintă ”rata
lichidității generale” un indicator de echilibru financiar, ce măsoară capacitatea
întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt cu mijloacele de care dispune:
LICHIDITATEA GENERALĂ = (ACTIVE CIRCULANTE / DATORII PE TERMEN
SCURT) X 100 
 c) Corelația dintre activele totale și datoriile
totale
Pentru a nu percepe riscuri ridicate de insolvabilitate, se recomandă ca activele totale să
reprezinte dublul datoriilor totale. Comparația dintre cele două elemente reflectă
solvabilitatea generală, respectiv capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile totale cu
mijloacele de care dispune:

Solvabilitatea generală = (Active totale / Datorii totale) x 100

Valori ale acestui indicator care coboară sub 150% reflectă un grad scăzut de independență
financiară a companiei și o creștere a riscului de insolvabilitate.
 d) Corelația dintre
creanțele față de clienți și
datoriile față de furnizori

Creanțele față de clienți și datoriile față de furnizori reprezintă elemente esențiale ale
ciclului operațional, pe bază cărora se formează fluxurile financiare de încasări și plăți.
Ele se formează pe baza creditului comercial acordat (creanțe) sau primit (datorii) de
companie.
Într-o abordare prudențială atât soldul acestora, cât și termenul mediu de încasare /
plată trebuie să se compenseze, respectiv să înregistreze valori apropiate.
Un eventual dezechilibru ce se produce, fie că este vorba despre un sold al creanțelor
mult mai mare decât soldul datoriilor, fie invers, are consecințe negative asupra
gestiunii financiare a companiei.
Astfel, dacă soldul creanțelor-clienți este mult mai mare decât soldul datoriilor-
furnizori, compania a imobilizat un volum important de resurse financiare în creditul
comercial acordat clienților săi, iar fluxul său de numerar va fi influențat nefavorabil.
Aceasta va fi nevoită să finanțeze acest decalaj, fie pe baza surselor proprii (dacă
există), fie prin contractarea unor credite bancare pe termen scurt, care vor genera costuri
și riscuri suplimentare.
 Dacă soldul creanțelor-clienți este mult
mai mic decât soldul datoriilor-furnizori,
compania a beneficiat de credite comerciale
substanțiale din partea furnizorilor.

Aparent situația este favorabilă deoarece compania beneficiază de resurse financiare

suplimentare, fără a fi nevoită să suporte costuri de finanțare. În schimb, compania și-a
crescut dependența față de furnizori, datorii care sunt mult mai volatile și au termene
scurte de plată.
Cheia problemei este cum utilizează acest surplus de resurse financiare.
Dacă surplusul este plasat în investiții financiare pe termen scurt, cu posibilitatea de
a transformat rapid în lichidități, situația este favorabilă.

Dacă însă surplusul este utilizat pentru

finanțarea unor investiții în active
imobilizate, sau pentru achitarea unor
datorii pe termen lung, situația poate
deveni periculoasă.
 Potrivit lui Iancu Guda, 7 din 10 companii insolvente și-au plătit furnizorii mai târziu decât
durata medie de colectare a creanțelor și de vânzare a stocurilor.
Motivul este că 60% au achiziționat active corporale (terenuri, mașini, utilaje), 30% au achitat
parțial datoriile la bănci (pentru a reduce costul cu dobânzile plătite) și dividende către acționari, iar
10% au creditat diferite companii, majoritatea acestora fiind parte din același grup de firme.
Paradoxal, cauza principală a intrării în insolvență este că aceste companii au avut la un
moment dat prea mulți bani!
Problema ține deci, de modul cum au fost utilizați acești bani.

Majoritatea companiilor au crezut că este o

strategie bună!
Mulți manageri solicită echipei de gestiune a
încasărilor un termen mai rapid de colectare a creanțelor
de la clienți, comparativ cu cel solicitat echipei de
achiziții privind termenul de plată către furnizori.

Încasăm mai repede și plătim mai târziu, în felul acesta îmbunătățim lichiditatea pe termen scurt.
Raționamentul este corect, însă provocarea constă în ceea ce face compania cu aceste resurse
financiare și eficiența cu care le folosește.
 Pe termen lung, această
strategie dezvoltă niște riscuri
majore, care, când nu mai pot
fi gestionate, declanșează o
avalanșă a facturilor
furnizorilor, care nu mai pot fi
onorate la termen.

Pentru evitarea acestor riscuri, la

nivelul unei întreprinderi mică sau mijlocie
este necesară o corelare a creanțelor față de
clienți cu datoriile față de furnizori, astfel
încât acestea să se compenseze, atât în ceea
ce privește sumele, cât și termenele de
încasare respectiv plată.