FINANTAREA PE BAZA CREDITELOR BANCARE ŞI A ALTOR RESURSE

De ce ne interesează acest subiect?

Alături de alte surse de finanţare creditele bancare constituie o modalitate uzuală de finanţare a
companiilor, în special la nivelul activităţii de exploatare. De asemenea companiile pot beneficia
şi de credite de investiţii evident în alte condiţii comparativ cu cele aferente activităţii curente
deoarece riscurile suplimentare pe care băncile trebuie să le suporte în acest caz sunt translatate şi
în costuri diferite pentru compania solicitantă.
In afara fondului de rulment, a datoriilor de exploatare şi a creditelor bancare firmele mai pot
utiliza şi alte resurse pe termen scurt cum ar fi emisiunea de bilete de trezorerie, avansurile
restituibile de la asociaţi sau acţionari precum şi resursele rezultate din valorificarea activelor.
Cunoaşterea condiţiilor în care aceste resurse devin disponibile constituie o parte importantă a
politicilor de finanţare a firmei

Ce ne propunem?
La finele parcurgerii acestei secţiuni veţi înţelege cum analizează băncile calitatea creditelor, cum
se negociază condiţiile de creditare, ce tipuri mari de credite pot fi accesate de către companii şi
care sunt modalităţile de rambursare a acestora. De asemenea sunt abordate pe scurt cateva dintre
metodele alternative de procurare de resurse pe termen scurt: emisiunea de bilete de trezorerie,
avansurile restituibile de la asociaţi sau acţionari precum şi resursele rezultate din valorificarea
activelor

1. Cum se realizează analiza calităţii clienţilor şi creditelor acordate de către bănci ca şi punct
de plecare a negocierii condiţiilor de creditare?

Piaţa monetară a creditului contribuie la completarea resurselor proprii şi a resurselor atrase

gratuit, în funcţie de nevoile companiilor. Acestea sunt obligate să utilizeze creditele obţinute de la
bănci conform prevederilor din contractele de creditare. Creditarea persoanelor juridice se bazează
pe un set de principii vizând necesitatea, realitatea, raţionalitatea economică şi oportunitarea
operaţiunii, solvabilitatea debitorului şi evoluţia previzionată a fluxurilor de încasări şi plăţi
generate la nivelul instituţiei de credit.

Pentru analiza calităţii clientului şi a creditului solicitat băncile vor solicita un set de
documente cum ar fi:
documente din care să rezulte situaţia financiară actuală a solicitantului: bilanţul contabil,
raportul de gestiune, contul de profit şi pierderi pentru ultimul anbalanţe contabile,
certificatul de bonitate privind situaţia economico-financiară, situaţia stocurilor, etc
documente din care să rezulte capacitatea sa de a rambursa în viitor creditul şi a plăti
dobânzile aferente:buget de venituri şi cheltuieli, situaţia previzionata a fluxurilor de
numerar, planul de afaceri, studii de fezabilitate, antecontracte
 FINANTAREA PE BAZA CREDITELOR BANCARE ŞI A ALTOR RESURSE

documente care atestă garanţiile aferente creditului : gajuri, ipoteci

La acestea se pot adăuga alte documentele specifice privesc operaţiunilor economice

creditate.

Pe baza documentelor prezentate şi a istoricului clientului, banca va face evaluarea

performanţelor şi serviciului datoriei care conduce la incadrarea creditului acordat într-o anumită
categorie.

Astfel în prima etapă, pe baza documentelor financiare prezentate, folosind un set de reguli
şi indicatori cuprinşi în normele de creditare internă băncile calculează un scor pentru fiecare client
care conduce la încadrarea in următoarele 5 categorii:
`categoria A – performanţele financiare actuale şi cele previzionate sunt foarte bune.
Serviciul datoriei va respecta prevederile contractuale;
categoria B – performanţele financiare actuale sunt foarte bune sau bune, dar pe termen lung
nivelul actual al acestora nu se poate menţine;
categoria C – performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o tendinţă de deteriorare;
categoria D – performanţele financiare sunt scăzute, în condiţiile unor fluctuaţii ciclice la
intervale scurte de timp;
categoria E – performanţele financiare reflectă pierderi, iar, în perspectivă, serviciul datoriei
(rambursarea împrumutului şi dobânzile) nu va putea fi respectat.

Evaluarea serviciului datoriei presupune analiza istoricului plăţilor anterioare pe care

clientul respectiv le-a realizat pentru creditele angajate în perioadele trecute. Serviciul datoriei se
apreciază ca fiind:
bun, atunci când ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţele contractuale sau cu o întârziere
maximă de şapte zile;
slab, atunci când ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la treizeci de zile;
necorespunzătoar, atunci când ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere mai mare de
treizeci de zile.

Combinarea criteriilor expuse, permite aprecieri asupra creditului solicitat, care influenţează
asupra deciziei de acordare sau respingere a cererii firmei. Acestea influenţează asupra nivelului
dobânzii negociate (prin intermediul primei de risc privind calitatea clientului). Calitatea creditului
se apreciază astfel:
 FINANTAREA PE BAZA CREDITELOR BANCARE ŞI A ALTOR RESURSE

Serviciul
datoriei Bun Slab Necorespun-
Performanţ zător
e financiare
A Standard În observaţie Substandard
B În observaţie Substandard Îndoielnic
C Substandard Îndoielic Pierdere
D Îndoielnic Pierdere Pierdere
E Pierdere Pierdere Pierdere

Urmare a acestei analize, se poate realiza negocierea condiţiilor de creditare care priveste:
■ rata dobânzii nominale (Rdn), stabilită în funcţie de rata dobânzii bancare (Rdb), de
majorarea dobânzii în funcţie de calitatea clientului (prima de risc – Pr), de majorarea în
funcţie de tipul creditului (majorarea scontului – Ms) astfel:

Rdn = Rdb + Pr + Ms

comisioanele bancare, stabilite pentru suma totală a creditului în funcţie de riscuri şi durată,
precum şi pentru serviciile bancare;
nivelul creditului acordat, în funcţie de destinaţia acestuia şi situaţia economico-financiară a
întreprinderii solicitatoare;
garanţii. Acestea pot fi reale (active: terenuri, construcţii, stocuri, fonduri de comerţ etc.) şi
personale (ale acţionarilor asociaţi);
durata de creditare. Aceasta cuprinde: perioada de tragere (din momentul în care se
angajează contractul de punere a creditului la dispoziţia societăţii împrumutate şi până la
angajarea integrală a creditului), perioada de utilizare (perioada dintre angajarea integrală şi
data primei rate scadente), perioada de graţie, perioada în care se rambursează, perioada de
întârziere;
rambursarea creditului: periodicitatea şi valoarea anuităţilor ( suma de rambursat şi a
dobânzilor de plată);
valorificarea garanţiilor şi executarea silită.

2. Ce tipuri de credite sunt accesibile companiilor?

Băncile comerciale oferă întreprinderilor solicitatoare un evantai de credite, destinate

finanţării operaţiunilor economice desfăşurate de către acestea. In mod evident nu ne propunem
detalierea tipului de credite existent in mod exhaustiv deoarece fiecare banca are un portofoliu
propriu de credite pe care le oferă clienţilor care permite într-o proporţie foarte mică generalizarea.
Totuşi putem remarca ca, în general, foarte multe dintre bănci oferă cel puţin următoarele tipuri
mari de credite: credite de exploatare, credite pentru import-export, credite de investiţii.
 FINANTAREA PE BAZA CREDITELOR BANCARE ŞI A ALTOR RESURSE

Creditele de exploatare sunt destinate finanţării nevoilor curente de exploatare ale

întreprinderilor solicitatoare. Scopul angajării acestor credite este de a asigura realizarea şi
finalizarea producţiei de mărfuri, executării de lucrări şi prestări de servicii, care au consum şi
desfacere asigurate prin contracte şi comenzi ferme. Acestea sunt credite pe termen scurt, care se
acordă în general pentru cel mult 90 de zile fiecare, fără a depăşi 12 luni de la acordarea primului
credit sub forma liniei de credit. Prelungirea se face pe baza analizei fluxului de lichidităţi la
începutul fiecărui trimestru sau în timpul trimestrului pentru întreprinderile care constituie clienţi
noi pentru bancă. Întreprinderile sunt obligate să, prezinte garanţii şi să notifice legal cesiunea
creanţelor asupra încasărilor în favoarea băncii.
Creditele pentru export – import sunt destinate finanţării nevoilor curente specifice
activităţilor de export şi respectiv de import ale întreprinderilor. Acestea sunt credite pe termen
scurt care se pot prezenta sub forma liniei de credit pentru materii prime şi materiale, creditelor
pentru bunuri şi servicii nominalizate, creditelor garantate cu creanţe asupra străinătăţii şi a
conturilor separate de împrumut. În cazul creditelor pentru finanţarea fie a exportului, fie a încasării
producţiei livrate la export compania trebuie să prezinte una sau mai multe din următoarele forme
de garanţii: poliţă de asigurare cesionată în favoarea băncii, cesiunea încasărilor aferente
exporturilor, scrisoare de garanţie bancară, efecte de comerţ avalizate de bănci, acreditiv de export
irevocabil şi necondiţionat, deschis în favoarea sa, ipotecă.
Creditele pentru investiţii apar ca resursă temporară de finanţare a doar a investiţiilor de
înlocuire şi modernizare, în completarea capitalurilor proprii, datoriilor contractate pe termen lung
(de pe piaţa obligatară), la care, în unele cazuri se adaugă alocaţii bugetare (societăţi cu capital fie
public, fie public şi privat). Acestea finanţează decalajele curente dintre cheltuielile de investiţii şi
resursele disponibile.

3. Cum se realizează rambursarea creditelor bancare?

In practica bancară actuală sunt utilizate doua metode principale de rambursare: cu anuități
constante și cu amortismente constante, metode ce vor fi prezentate mai jos atât pentru situația
aplicării dobânzilor fixe cât și pentru situația aplicării dobânzilor variabile

A. Rambursare cu anuităţi constante şi rată fixă a dobânzii:

Acest tip de rambursare presupune existenţa unor anuităţi (dobândă + amortisment)

constante pe toată durata de viaţă a împrumutului.
Valoarea acestei anuităţi se calculează după următoarea formulă:

rd
A=Cx
1−(1+rd )−n
unde:
A = anuitatea
C = valoarea creditului
 FINANTAREA PE BAZA CREDITELOR BANCARE ŞI A ALTOR RESURSE

rd = rata dobânzii
n = durata creditului

Dobânda se calculează aplicând cota de dobândă la valoarea rămasă a creditului existentă la

începutul anului iar amortismentul ca diferenţă dintre anuitate şi dobândă.

B. Rambursare cu amortismente constante şi rată fixă a dobânzii:

Această modalitate presupune existenţa unui amortisment constant în fiecare an determinat

ca raport dintre valoarea creditului şi durata acestuia. Anuitatea se calculează în acest caz ca fiind
suma dintre amortismentul constant şi dobânda determinată în acelaşi sistem ca şi în cazul
precedent.

C. Rambursarea cu anuităţi constante şi dobândă variabilă:

Singura deosebire faţă de primul caz se referă la determinarea anuităţii constante deoarece
dacă privim formula din primul caz se poate vedea cu uşurinţă că ea ne dă doar posibilitatea
calculării anuităţii la o rată constantă a dobânzii.
De aceea pentru a putea determina anuitatea vom recurge la următoarele etape :

a. Calcularea valorilor actuale ale capitalurilor restituite în funcţie de ratele dobânzilor

prevăzute în contractul de creditare pentru fiecare perioada in parte :
−n1
1−(1+rd 1 )
C1 = A x rd 1

−n 2
1−(1+rd 2 ) −n1
x (1+ rd1 )
C2 = A x rd 2

−n
1−(1+rd ) 3 −n −n
x (1+rd1 ) 1 x (1+rd 2 ) 2
C3 = A x rd 3
..........................................................................
−nm
1−(1+rd m ) −n1 −n2 −nm−1
x (1+rd 1 ) x (1+ rd 2 ) x . .. . x (1+rd m−1 )
Cm = A x rd m

unde:
A = anuitatea;
 FINANTAREA PE BAZA CREDITELOR BANCARE ŞI A ALTOR RESURSE

C1,2,3,....,m = valorile actuale ale capitalurilor restituite de la prima perioadă caracterizată

printr-o anumită dobândă până la ultima perioadă de creditare (m);
rd1,2,3,...,m = ratele dobânzilor pentru intervalele temporale de la 1...m;
n1,2,3,....,m = subperioade în cadrul duratei creditului caracterizate prin existenţa unei rate unice
a dobânzii.

b. Egalarea sumei valorilor actuale ale capitalurilor restituite cu valoarea totală a creditului
şi extragerea din această ecuaţie a valorii anuităţii.
m
∑ C j =C
A
j=1
c. Determinarea dobânzilor anuale şi a amortismentului anual şi realizarea tabloului de
amortizare.

D. Rambursare cu amortismente constante şi dobânzi variabile

Procedura de rambursare cu amortismente constante şi dobânzi variabile se aseamănă cu cea

de-a doua procedură prezentată, excepţie făcând doar faptul că pentru calcularea dobânzilor anuale
se ia în calcul în fiecare an procentul de dobândă stipulat prin contractul de creditare ca fiind
specific acelui an.

4. Ce alte metodele alternative de procurare de resurse pe termen scurt sunt disponibile

companiilor?

A. BILETE DE TREZORERIE

Societăţile de capital de mari dimensiuni îşi pot finanţa necesităţile pe termen scurt, prin
emisiunea de bilete de trezorerie (echivalent al obligaţiunilor dar emise pe termen scurt) pe piaţa
monetară. Principalele caracteristici ale acestora sunt: valoarea nominală ridicată, durata
determinată, dobânda fixă. Acestea pot fi reînnoite, cu condiţia ca valoarea noilor bilete emise să
acopere aproape integral valoarea celor existente în circulaţie.
Biletele de trezorerie asigură o finanţare flexibilă, în corelaţie cu evoluţia necesităţilor
societăţilor de capital, în condiţiile unei rate a dobânzii inferioare celei practicate de bănci. În timp
ce, pentru societăţile de capital emitente, acestea constituie un instrument de finanţare, pentru
societăţile care le cumpără constituie un instrument investiţional prin care acestea îşi plasează
excedentele de trezorerie.

B. Valorificări de active
 FINANTAREA PE BAZA CREDITELOR BANCARE ŞI A ALTOR RESURSE

Abandonarea, parţială sau totală a anumitor activităţi, impune valorificarea activelor

imobilizate, devenite disponibile. Vânzarea acestora (pe piaţă) aduce întreprinderii fluxuri de
resurse financiare, diminuate cu cheltuielile generate de operaţiunile de vânzare.
Reînnoirea normală a activelor imobilizate necesită valorificarea materialelor şi pieselor de
schimb refolosibile, recuperate în urma procesului de lichidare. Resursele brute (obţinute) sunt
diminuate de cheltuielile cu dezmembrarea şi valorificarea bunurilor.

C. AVANSURI RESTITUIBILE

Avansurile restituibile sunt acordate de persoane fizice (acţionari, alte persoane fizice)
întreprinderilor. De aceste resurse beneficiază, de regulă, întreprinderile de dimensiuni mici.
Acestea pot fi recompensate, în condiţiile deducerii dobânzilor plătite până la nivelul dobânzii de
referinţă.
Dacă compania nu dispune de garanţiile cerute de bănci sau dacă acţionarii consideră că
recurgerea la credite ar diminua independenţa financiară a acesteia, recurgerea la avansuri
restituibile constituie o soluţie temporară de finanţare.